Cinstirea Sfintelor Moaste

Cat priveste moastele sfintilor, Biserica si credinciosii au convingerea ca prin atingerea de ele si prin rugaciunile adresate sfantului langa moastele lui, adeseori se infaptuiesc vindecari si alte fapte minunate datorita legaturilor duhovnicesti care se stabilesc intre credinciosi si persoanele reprezentate in icoane sau ale caror moaste s-au pastrat, si in ultima analiza datorita lui Hristos, prin energiile necreate. Un temei pentru cinstirea moastelor si al credintei in puterea ce iradiaza din ele ni-l daSfanta Scriptura prin invierea unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei (IV Regi 13,21). Dar nu orice trup care nu se descompune poate fi considerat trup sfintit, fiindca uneori lipsa de descompunere este rezultatul pacatului, si nu al virtutii. De aceea, la slujba inmormantarii se citeste rugaciunea de dezlegare a trupului, pentru ca trupul sa se elibereze din legatura pacatului si sa se intoarca in pamantul din care a fost facut. Cu adevarat sfinte sunt moastele sfintilor care au fost canonizati ca atare de Biserica soborniceasca si care s-au dovedit ca facatoare de minuni. Incoruptibilitatea sfintelor moaste nu este rezultatul unor fenomene naturale, ci este darul lui Dumnezeu fata de cei care L-au preamarit prin viata lor sfanta si curata. Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cat au fost in viata. Chiar umbra trupului lui Petru avea puterea sa vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite deSfantul Apostol Pavel (Fapte 19, 11). Mentinerea osemintelor lor in stare de incoruptibilitate este o arvuna a viitoarei incoruptibilitati a trupurilor dupa inviere si dupa deplina lor indumnezeire. Ele se mentin incoruptibile pentru ca in efe se mentine o putere dumnezeiasca din vremea cand trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba, mai mult, asupra lor se prelungeste starea de indumnezeire sporita a sufletelor lor din starea actuala. Aceasta se datoreaza faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el isi prelungesc lucrarea si in trup, infaptuind si in acesta o stare de sfintenie, cat timp sfantul traieste pe pamant, si un fel de stare de incoruptibilitate, dupa trecerea sufletului sfantului, prin moarte, la o stare mai accentuata de indumnezeire.

Mentinandu-se incoruptibile, osemintele Sfintilor arata ca sufletul lor si harul SfantuluiDuh din ei raman mai departe intr-o legatura cu trupurile lor, asa cum arata si SfantulGrigore de Nyssa. De aceea, cei ce se roaga langa osemintele sfantului nu se adreseaza propriu zis acestor oseminte, ci persoanei sfantului. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinstirii icoanelor. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Cultul sfintelor moaste pastreaza vie in constiinta credinciosului ideea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti Anufiana

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti, numita si "Anufiana", este una dintre cele mai renumite icoane din tara, aceasta fiind recunoscuta drept facatoare de minuni. Manastirea Dalhauti este situata la o departare de 14 kilometri de orasul Focsani, ea apartinand in prezent de Episcopia Buzaului. Manastirea Dalhauti dateaza inca de prin secolul al XV-lea, desi unii plaseaza inceputurile acesteia undeva prin secolul al XVII-lea. Intre anii 1464 si 1469, aici s-a construit o mica biserica de caramida, avand drept hram Izvorul Tamaduirii. La mica distanta de biserica de caramida, se va ridica Biserica de lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. In acesta mica biserica de lemn se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti - Anufiana Istoria icoanei Maicii Domnului din Manastirea Dalhauti nu este foarte clara, ea pastrandu-se mai mult in traditia orala a locului. Atat vietuitorii de atunci ai manastirii, astazi fiind cu obste de maici, cat si istoricul locului, din anul 1932, marturisesc ca icoana ar fi de origine apostolica, adica o copie dupa un model original, zugravit de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.

Monahul Anufie, staretul de atunci al sihastriei, mergand la Ierusalim, a luat drept binecuvantare o icoana a Maicii Domnului, care data din timpul iconoclastilor, apre a o aduce in Romania. Apropiindu-se cu icoana de Constantinopol, el a fost prins de o ceata de turci, care i-a furat tot cea vea, iar icoana a batjocorit-o cum nu se poate descrie si apoi a asezat-o intr-un grajd de cai. Noaptea insa, grajdul a inceput a vui, caii devenind salbatici, iar grajdarii fiind loviti cu copitele. Batranul Anufie, auzind cele petrecute, le spuse turcilor despre icoana, insa ei au vrut atunci sa il omoare. Condamnat la moarte, monahul a fost dat unui ienicer sa-l execute, dar ienicerul era un roman luat rob mai demult. Acesta i-a dat drumul, spre a se intoarce in tara, fara insa a mai veni vreodata prin acele locuri.

Intors acasa, fara de icoana, Anufie era tare mahnit pentru marea pierdere. Aici, el intalni un frate mai mic, scapat cu viata dintr-un atac al turcilor asupra familiei lui. Mergand pe malul Marii Negre, spre a-si alina durerea, el a zarit pe valuri o lumina ce se indrepta spre tarm. Crezand ca aceea este de la vreo barca, el pleca.

A doua zi, revenind pe malul marii, el ramase uimit la vederea minunatei icoane. Anufie lua icoana, care era taiata cu iataganele turcesti pe fata, in semn ca au pangarit-o si au auncat-o mai apoi in mare. Minunea urma insa la scurt timp, caci marginile zgarieturilor erau deja astupate, precum o rana in carne, cum se vad si astazi. Nevoitorul Anufie a adus icoana in casa parintilor, unde era fratele mai mic apoi, vanzand mostenirea, au dus sfanta icoana la Manastirea Dalhauti, unde au si pus temelia bisericii Izvorul Tamaduirii, in anii 1464-1469. Maica Domnului tine Pruncul in partea drepta, capul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este lasat foarte mult asupra Fiului, cu duiosie, iar fata ei revarsa o lumina profunda. Ca mai toate celelalte icoane facatoare de minuni, icoana este asezata in partea stanga a naosului,

intr-o strana speciala, din lemn sculptat. Marimea icoanei este de 0,90 metri pe 1,25 metri, ea fiind ferecata in argint aurit, in anul 1843.

Multe si felurite au fost minunile facute la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti. Cele mai obisnuite minuni savarsite de acesta icoana sunt vindecarile de tot felul de boli. Dupa obicei, bolnavilor li se facea Taina Sfantului Maslu, dupa ce isi marturiseau fiecare pacatele. Apoi li se mai citeau rugaciuni si molifte speciale, si unii din cei mai credinciosi se vindecau. Altii capatau mangaiere sufleteasca, intarire in credinta, rabdare in suferinta, liniste in familie, implinirea dorintelor de folos etc. Acesta sfanta icoana a fost renumita dintodeauna si pentru ajutor in caz de seceta. In verile secetoase, alergau satenii de prin imprejurimi, in frunte cu preotii, cereau icoana de al staretul manatirii si o purtau in procesiune, prin sate, pe ogoare, peste tot, cu post, rugaciune si molifte de ploaie. Si intodeauna Maica Domnului mangaia poporul cu ploi manoase si binecuvantate.