Manastirea Dervent

M-am îndrăgostit de Dunăre și de Deltă și cred că o voi străbate în lung și în lat ori
de câte ori va fi posibil, numai anul acesta am văzut-o de patru ori! Ultima oară am
ajuns la Ostrov unde am vizitat Domeniile Ostrov și cum distanța nu era mai mare
de 20 de kilometri am reușit să vizităm Mănăstirea Dervent, aflată în comuna
Lipnița. Nu eram pregătită spiritual pentru vizita la mânăstire în acea zi, dar
părintele ce ne-a fost ghid a avut darul acela de a-ți transmite pilde și învățături
care să te pună pe gânduri.
Mănăstirea Dervent, ridicată în 1923, răsare pur și simplu din șosea, Turnul
Clopotniță prin care intri în incinta acesteia, cu poarta masivă din lemn sculptat,
fiind reprezentativ pentru arhitectura dobrogeană. Legenda spune că își trage
numele de la o cetate antică ce se află în apropiere, distrusă în 1036, Dervent
însemnând în limba turcă trecerea peste ape.

În pronaosul bisericii se află Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în

partea stângă, pe un iconostas din lemn, pe sub care putem trece, cerând ajutor și
mijlocire către Isus Hristos. Multe minuni se spune că s-ar fi înfăptuit aici.
În zonă s-au descoperit și patru cruci ce au puteri tămăduitoare și chiar la Izvorul
Tămăduirii, izvor aflat la circa 200 de metri de biserică, există o pictură cu această
semnificație. Sunt considerate cruci de leac ieșite uimitor din pământ după
martirizarea a patru creștini, ce au fost ocrotite chiar și în timpul ocupației otomane
de către un turc căruia îi reveniseră pământurile. Părăsite iar după o poveste destul
de alambicată, sunt redescoperite după Războiul de Independență. De fapt, uneia
dintre ele i se duce vestea pentru că un ciobănaș surdomut ce adormise la căpătâiul
ei se trezește vindecat. În paraclisul bisericii se află chiar una dintre crucile din
piatră acoperită de un mic altar din marmură albă. Alta se află în afara bisericii, în
stânga altarului și vindecă animalele bolnave.
Una dintre minunile înfăptuite aici este chiar cea a celui care urma să devină stareț
la Dervent, Părintele Elefterie (1938-1959). Născut paralizat, acesta s-a vindecat
după ce a adormit sub o icoană a Maicii Domnului și după ce fusese închinat
Crucii de Leac. După ani de pribegie, își găsește odihna în mormântul de lângă
biserică, în partea dreaptă a altarului.

Și pentru că am pomenit de Izvorul Tamaduirii, acest izvor ar fi țâșnit atunci

când Sfântul Andrei, ce propovăduia Evanghelia în aceste locuri, a lovit cu toiagul
de pământ pentru a găsi apa. Se spune că a și botezat primii creștini de prin
Dervent aici. Izvorul se află acoperit de o construcție ce seamănă cu o bisericuță în
miniatură, pe fereastra acestuia aflându-se o cruce superbă mozaicată, iar pe pereții
interiori istoria Mănăstirii în imagini.
Pe pisania din interior, deasupra izvorului, se află scris: “Cu vrerea Tatălui, cu
bunăvoinţa Fiului şi cu împreună lucrarea Duhului Sfânt, în timpul păstoririi
Î.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, stareţ al mănăstirii Dervent fiind P.C.
Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis în cinstea Sfântului Apostol
Andrei, care printr-o minune a făcut să izvorască acest izvor tămăduitor. Lucrarea
s-a executat după planul arhitecţilor Teodor Ion, ing. George Oprea şi Dan
Corneliu din Constanţa, prin osteneala obştii Sf. Mănăstiri, şi s-a pictat de către
pictorul Adrian Botea pe cheltuiala D-nei Anicuţa Toader din Bucureşti, sfinţindu-
se la data de 14 septembrie 2003. Scrie Doamne în Cartea Vieţii pe ostenitorii
mănăstirii şi pe toţi binefăcătorii acestui sfânt aşezământ.”

Aminteam mai sus și de cuvintele de duh ale Părintelul Partenie, cel care ne-a
întâmpinat pentru vizita noastră la mănăstire. “Bine ați venit în Ierusalimul
României”, ne-a spus, justificându-și urarea prin faptul că în Dobrogea se află cel
mai puternic centru de credință, în județul Constanța fiind descoperiți cei mai mulți
mucenici. Dealtfel, la circa 40 de km de Dervent se află Peștera Sfântului Andrei,
considerată Bethleemul României pentru că acolo s-a născut ortodoxia în România.
Fiecare frază pe care ne-a spus-o am absorbit-o cu nesaț încercând să fac o paralelă
între realitate și cuvintele dincolo de ea. “Știți care e boala cea mai grea”?,
a continuat părintele. “Boala cea mai grea e aceea pe care o ai… Însă cea mai
mare și grea boală este indiferentismul nostru, nu ne mai doare de semenul nostru,
avem nevoie de o reconvertire clară și de butucul fratelui nostru pentru că dacă se
îmbolnăvește holda noastră se duce boala și la celălalt, iar dacă semenul nostru e
bolnav, o să ne îmbolnăvească și pe noi”.

În incinta Mănăstirii se mai construiește o biserică, de dimensiuni grandioase, ce

va fi închinată Sfântului Iachint de Vicina. Seamănă mai degrabă cu o catedrală.
Nu știu de ce am omis să îl întreb pe părinte sau nu am reținut eu de ce se mai
înalță încă una. Am reținut, însă, data finalizării construcției “când ne va ajuta
Dumnezeu”… De acolo de sus am fost privilegiată să văd întreaga luncă a Dunării!
Mănăstirea are chilii, un magazin bisericesc, dar și un complex muzeistic unde este
amenajat un muzeu de istorie cu obiecte descoperite la cetatea Păcuiul lui Soare și
la Dervent, dar și un muzeu bisericesc cu obiecte vechi de cult.
Nu îmi rămâne decât să închei tot cu cuvintele părintelui Partenie: “Așadar,
dragilor, vă binecuvântăm și vă dorim o recoltă bună”! Și prin recoltă putem
înțelege orice.
Când ajungeți la Dervent, căutați-l pe părinte…