Mănăstirea Dervent

Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă din România situată în extravilanul satului
Canlia, județul Constanța. La aceasta se afla urmatoarele:

-Sfânta Cruce;

-Icoana Maicii Domnului;

-Izvorul Tămăduirii;

"Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se
vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului.
Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite.
După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc
după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc
şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă,
Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.

Crucile în jurul cărora, de două mii de ani, se adeveresc lucrările Domnului sunt din piatră
masivă şi au mărimi diferite. Cea mare, din paraclisul din stânga al bisericii, despre care se spune
că se înalţă singură din pământ, are dimensiunile de 0,92 m/0,50 m. Pe creştetul crucii, până nu
demult ardea o candelă din a cărei ulei revărsat peste ea o îmbrăca într-o mantie alunecoasă,
plăcută la atingere. Aici, zilnic, oameni în suferinţă spun rugăciuni, sau pur şi simplu, numai se
ating de ea, şi mulţi pleacă vindecaţi de boli vechi şi grele.

Icoana după ce se sfinţeşte, devine un chip viu, pentru că este reprezentarea sfântului sau a
lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana
devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer. Iată că icoana
Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivită
pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi să ne apropie de Dumnezeu.

Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică
şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va
observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte
şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.

De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul

duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos. După cum am spus, este orientată
spre Răsărit urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc. Este
uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă.