Vioara , Bach , satie de metrou Statia de metrou Washington DC intr-o dimineata friguroasa de ianuarie 2007.

Un om canta la vioara 6 piese de Bach timp de 45 de minute. In acest timp, aproximativ 2 milioane de oameni trec prin statie in toate directiile, majoritatea mergand spre serviciu.. Dupa 3 minute, un barbat intre doua varste il observa pe violonist cantand. Se opreste pentru cateva secunde dupa care pleaca mai departe, grabit. 4 minute mai tarziu, violonistul primeste primul dolar: o femeie ii arunca un dolar in cutia viorii si isi continua drumul, fara sa se opreasca. Dupa 6 minute, un tanar se opreste, sprijinindu-se de zid, si il asculta. Apoi se uita la ceas si pleaca grabit. Dupa 10 minute, un baietel de 3 ani se opreste dar mama lui il impinge mai departe.. Copilul se opreste iar si se uita la violonist. In final, mama il prinde de mana si il trage dupa ea. Copilul merge, dar tine capul intors si se uita la cel care canta. La fel s-a intamplat cu mai multi copii care au trecut pe acolo. Dar toti parintii, fara exceptie, i-au tras pe copii dupa ei si si-au continuat drumul. 45 de minute violonistul a cantat. Doar 6 oameni s-au oprit pentru o perioada putin mai lunga sa il asculte. Cam 20 de persoane i-au dat bani din mers. A strans in total 32 de dolari. Dupa aproape o ora si-a strans lucrurile si a plecat, fara sa fie bagat in seama de cineva. Nimeni nu l-a aplaudat sau l-a laudat.

Niciunul dintre cei care au trecut prin statie nu a stiut ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni din lume, canta unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodata, la o vioara a carei valoare este estimate intre 3 si 5 milioane de dolari. Cu doua zile inainte, Joshua Bell a concertat cu casa inchisa la un teatru din Boston , unde un bilet costa de la 100 de dolari in sus. Aceasta e o poveste adevarata. Joshua Bell cantand singur in statia de metrou, o actiune organizata de Washington Post, ca parte a unui experiment social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor.

Intrebarea care a reiesit: intr-o ambianta si la o ora nepotrivite, putem distinge ceva frumos ? Ne oprim pentru a aprecia frumusetea ? Recunoastem talentul intru-un context neasteptat ? Una dintre posibilele concluzii care au reiesit din acest experiment, ar putea fi: daca nu avem un moment in care sa ne oprim si sa il ascultam pe unul dintre cei mai buni interpreti din lume, cantand unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodata, la unul dintre cele mai fine instrumente... cate alte lucruri trecem cu vederea ?