Generalitati Imparatii si medicina antica Medicina chineza in Imperiul Vechi Medicina chineza clasica Medicina chineza moderna Principii

teoretice TCM Diagnosticul TCM - Metode de diagnostic TCM si stiinta Lucreaza TCM intradevar sau este o poveste frumoasa cu imparati galbeni ? Cum lucreaza TCM? Este periculos sau nu? Tehnici de tratament TCM Relatia dintre TCM si Medicina Alopata (conventionala) Bibliografie Generalitati Medicina Traditionala Chineza (in limba engleza, Traditional Chinese Medicine TCM ) cunscuta si sub numele de Medicina Chineza reprezinta de fapt numele dat unei varietati de practici medicale traditionale folosite in China, care au fost dezvoltate pe parcursul unei istorii de mii de ani. Termenul priveste de fapt, mai general, medicina orientala, care include si alte sisteme de medicina traditionala, cum ar fi cel japonez, coreean, tibetan, si mongol.

Medicina Chineza foloseste o serie de principii de analiza si sinteza holistica 1, intr-un cuvant un adevarat sistem filozofic, care presupune o legatura inseparabila intre organele si sistemele organismului uman (incluzand pe cel emotional si/sau sufletesc), precum si legatura dintre acestea si mediul inconjurator. Altfel spus, natura organismului uman este in permanenta cautare a echilibrului intre functionarea diferitelor oragane, a echilibrului functiilor organismului in anumite conditii de mediu (vara, iarna, frig, cald, lumina, intuneric, etc). Dupa ce a depasit stadiul primitiv de medicatie empirica, magie si vrajitorie din perioada samanilor, Medicina Chineza s-a dezvoltat sub influenta vechilor conceptii astrologice. Potrivit acestora, exista o legatura strinsa intre Univers si om: Soarele, Luna, rotatia astrelor, succesiunea anotimpurilor, cele cinci planete, cele cinci elemente, cele cinci puncte cardinale (cele patru plus centrul) actionau, determinau si influentau organismul si sanatatea omului.

Holistic DEX defineste holismul ca un concept filozofic care spune ca intregul nu poate fi redus la suma partilor sale componenete, socotind drept factor integrator al lumii un principiu imaterial si incognoscibil. Cu alte cuvinte, in cazul nostru, organismul uman trebuie considerat ca un intreg si tratat ca atare; in situatia aparitiei unui dezechilibru trebuie considerat in ansamblul sau si nu numai a partilor componente.

Agentii patogeni externi, tot in numar de cinci (vintul, caldura2, frigul, umezeala, uscaciunea), precum si cei interni, de asemenea in numar de cinci (bucuria, durerea, ura, placerea, frica) actionau de asemenea asupra sanatatii individului. Chinezii considerau ca bolile si tulburarile functionale apareau doar cind armonia dintre Univers si om era intrerupta. Potrivit cunostintelor lor in materie de anatomie si fiziologie, corpul omenesc era alcatuit din cele cinci viscere (Yang) pline: inima, plaminul, ficatul, splina si rinichii, precum si cinci viscere (Yin) goale: stomacul, vezica urinara, cea biliara, intestinal subtire si cel gros. Principiile filozofice TCM au ca scop intelegerea functionarii organismului uman, folosirea criterilor de similitudine cu alte fenomene din natura3 si aplicarea tuturor acestora la cunoasterea, prevenirea si tratamentul bolilor precum si la pastrarea sanatatii. Trebuie mentionat aici ca respectivele date, observatii, concluzii, sisteme teoretice si practice de diagnosticare si tratament s-au pastrat in stare scrisa de mai bine de trei mii de ani. Familia imperiala si nobilimea chineza a incurajat aceasta practica medicala, a sprijinit publicarea celor mai importante studii, a rasplatit succesele si a pedepsit aspru greselile practicienilor TCM. Imparatii si medicina antica Din ceea ce se cunoaste, Medicina Traditionala Chineza a fost marcata de trei imparati, considerati si drept trei figuri legendare: FU HI, caruia i se atribuie redactarea Yin Jing (Cartea Schimbarilor), considerata a fi cea mai veche carte in limba chineza; CHEN NONG, parintele agriculturii si al fitoterapiei, numit divinul lucrator, autor al Pien Sao (Tratat medical); HUANG DI considerat drept intemeietorul medicinii traditionale si caruia i s-ar atribui redactarea tratatului Nei Jing. Hunag Di, Imparatul Galben este de fapt o figura legendara - au mai existat si alti imparati cu acest nume - care, in paginile tratatului poarta o convorbire imaginara (sau adevarata!) cu medicul sau, Qi Bo, caruia ii pune o sumedenie de intrebari si primeste cuvenitele raspunsuri despre Medicina Chineza. Inainte de a fi scrise, cunostintele medicale au fost transmise oral si, mai ales, in secret; de cele mai mult ori medicina fiind o afacere de familie, care se transmitea din tata in fiu. S-a estimat ca primele texte scrise dateaza din secolele XIII-XIV i.Hr., fiind gravate la inceput pe carapace de broasca testoasa. Primul personaj istoric mentionat este PIEN SAO (430-350 i.Hr.). In acea perioada, medicii (Yin) se constituie pentru prima oara intr-o corporatie independenta de cea a preotilor si a magicienilor. Lui Pien Sao ii este atribuit si cunoscutul Canon al pulsului, in zece volume, in care
2

De fapt caldura exista sub doua variante care se deosebesc oarecum : focul si caldura de vara; in asa fel agentii patogeni sunt in numar de sase.
3

Ca un mic exemplu de criteriu de similitudine, TCM considera ca inima (asemanata cu soarele, caldura, polul energiei Yang - cald) trebuie sa fie in echilibru cu rinichii (asemanati cu apa raurilor, umezeala, polul energiei Yin umezeala si rece). In stare de echilibru, asemenea soarelui, inima incalzeste apa rinichilor care se transforma in aburi sau nori si care se ridica in sus, potolesc caldura soarelui. Deasemenea rinichii vehiculeaza restul apei incalzite in corp reusind sa incalzeasca tot trupul si extremitatile. In situatia in care rinichii nu au energie Yin suficienta (lichidele corpului sunt deficitare.. ca urmare a excesului sexual la barbati de pilda), acestia nu mai pot potoli caldura inimii si apar dezechilibre. Inima se aprinde si creeaza hipertensiune, fata si limba devin rosii si uscate, inima are palpitatii, apar insomnii si se produc tulburari de memorie. La randul lor rinichii nu mai au suficienta apa calda sa incalzeasca tot organismul : apar dureri de spate, de genunchi, picioare reci, crapaturi ale limbii. Dezechilibrul respectiv poarta numele de disarmonie intre inima si rinichi si are un tratament specific.

se stabileau 74 de feluri de pulsuri. ZHI Yen (305-240 i.Hr.) introduce in China Legea celor cinci miscari, ce se afla la baza alchimiei chineze. Medicina se apleaca acum catre studiul otravurilor si al remediilor vegetale si minerale, precum si asupra studierii elixirului nemuririi. Primele scrieri medicale (580-320 i.Hr.) au fost incluse in tratatul Sochuan, acesta fiind contemporan cu textele medicale ale lui Hipocrate. Medicina chineza in Imperiul Vechi Pe la mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. sistemul social politic chinez intra in criza. Rivalitatile si luptele pentru putere, precum si represaliile contra numeroaselor rascoale, degenereaza intr-un haos care va dura 260 de ani, perioada cunoscuta sub numele de epoca Regatelor Combatante (479-221 i.Hr.), cind regii Quin au luptat impotriva regatului Zhou. In anul 221 i.Hr., suveranul Quin ia titlul de imparat, domnind ca autocrat absolut. Marele merit al imparatului este construirea Marelui Zid chinezesc. In schimb, in noile structuri sociale, politice si administrative este exclusa scrierea (decretul din anul 212 i.Hr.). Dupa moartea lui, urmeaza dinastia Han (206 i. Hr.-220 d.Hr., in timpul careia sint reunite toate teritoriile care compun China de astazi. In timpul dinastiei Han are loc prima perioada de patrundere a civilizatiei chineze pe plan mondial: este deschis drumul matasii si al Birmaniei, se stabilesc legaturi comerciale intre China, Persia, India si Asia de sud-est. Gratie pacii care domneste acum in imperiu, se retiparesc numeroase lucrari medicale, reunite in Han Shu (Analele Han). In aceasta perioada se cunosc trei figuri importante: Chuen Yu Yi (215-216 i.Hr.), care a lasat o lista cu observatiile sale medicale (anamneza, examenul clinic, diagnosticul, tratamentul), privind diverse maladii: ciroza ficatului, lumbago, abcesul peritoneal, angina infantila, congestia pulmonara, guta, paralizia progresiva etc. Chang Chong Jing , numit inventatorul simptomatologiei si al terapeuticii chineze, care este considerat un fel de Hipocrate al medicinii chineze. El a analizat diversele forme de febra, facind distinctia intre maladiile acute si cele cronice. Hua To (110-207 d.Hr.) este considerat cel mai mare chirurg al epocii, lui fiindu-i atribuite diverse operatii, precum laparotomia, grefe de organe, rezectii intestinele), efectuate sub anestezie generala. El mai este cunoscut si ca obstetrician si autor al introducerii falangei drept unitate de masura pentru localizarea mai usoara a punctelor de acupunctura. Acestui trio medical celebru ii sint adaugate nume precum Huan Fou Mi (215-282), autor al unui tratat de acupunctura, Huang Shu He (210-280), autor al Tratatului pulsului, lucrare tradusa in tibetana, araba si persana, in Evul Mediu. In patologie este cunoscut Ko Hong, care a descris variola, patrunsa in imperiul chinez prin intermediul hunilor (el a mai descris de asemenea si ftizia, beri-beri, ciuma bubonica). Ko Hong este de asemenea autor al unei formule pentru un asa-numitul elixir al nemuririi. Medicina chineza clasica Dupa dubla dezmembrare a Imperiului vechi, a avut loc cea de-a treia reunificare a Chinei, in timpul dinastiei Sui (581-618) si Tang (618-907). Medicina chineza atinge in aceasta perioada apogeul. In anul 624 este creat Serviciul medical, care supervizeaza studiile de medicina si organizeaza si activitati de cercetare. Sint descrise sistematic numeroase maladii: holera lepra, variola, rujeola, tuberculoza pulmonara si cea osoasa. In therapeutica se aplica tratamentul cataractelor, tratamentul ortopedic al fracturilor. Cariile dentare sint tratate prin obstructii si plombe. Unul dintre medicii celebri ai acestei perioade este Suen Zheng Qi Miao (581-682), iar lucrarea teoretica cea mai cunoscuta este Nei Jing (Canonul medicinii chineze).

Dupa inlaturarea dinastiei Tang a urmat o perioada de peste 50 de ani de anarhie militara si suverani efemeri, numita si a celor Cinci Dinastii. Unul dintre acesti sefi militari a reusit sa fondeze dinastia Song, care a durat mai bine de trei secole (9601279). Epoca de pace a favorizat progresul vietii intelectuale. Scrierile s-au raspindit enorm, gratie tiparului, sau mai bine zis xilografiei. Apar acum mari savanti polivalenti, precum Chen Kua (1031-1095), care este arhitect, medic, agronom si istoriograf sau Jien Yin (1035-117), unul dintre cei mai mari pediatri. Medicul Wang Wei Yi (1026) scrie un compendiu de acupunctura. Medicina legala isi face si ea aparitia cu Si Yuan Lu si Song Zi (1188-1249), prima disectie datind din anul 1106. Primul tratat de medicina legala (in trei volume) este scris in anul 1247, raminind si azi surprinzator de modern. Perioada de mongolizare care urmeaza este acompaniata de o serie de distrugeri si devastari. In aceasta perioada se dezvolta insa comertul, iar in anul 1271 ajung aici negustorii venetieni, printre care si Marco Polo, care a ramas aici 24 de ani. Pe parcursul acestei perioade ajung sa fie cunoscute nume ca: Hu Zheng Huei (1314-1330), dietetician imperial, a descris maladiile carentiale si tratamentul lor pe baza unei diete rationale, ce excludea medicamentatia. Cel mai cunoscut tratat medical al acestei perioade este Nan Jing, constituit din comentariile a 81 de fragmente din Nei Jing. Medicina chineza moderna Dupa instaurarea dinastiei Ming (1368-1644) urmeaza o perioada de mari realizari. Imperiul este divizat in 13 mari regiuni, impartire care a durat pina in secolul al XXlea; capitala lui este stabilita la Beijing, unde au fost construite palatele imperiale, existente si astazi. Iezuitii aduc cu ei medicina occidentala, dar acest lucru este rezervat doar imparatului. Se traduc insa in limba chineza texte consacrate anatomiei corpului uman si circulatiei singelui. Acum este elaborata si capodopera lui Li Che Jen (1518-1593): Marele tratat de Medicina, lucrare publicata in 53 de volume, in anul 1578. Enciclopedia este completata cu numeroase capitole de tehnologie chimica, cu date geografice, istorice, dietetice, cosmologice, filozofice si filologice. In aceasta lucrare este mentionat pentru prima oara sifilisul, care a aparut in China in jurul anilor 1505-1506. Cel mai mare specialist in acupunctura al dinastiei Ming este Yang Ki Cheu, autor al zece capitole din enciclopedia Jen Lieu Da Cheng (1579). Caracteristic terapeuticii chineze sunt in primul rand terapia prin acupunctura si moxibustie (ignipunctura). Aceasta din urma avea o actiune mai blinda, efectuindu-se prin aplicare de pulberi de plante medicinale din familia Artemisia, care, aprinse pe anumite portiuni ale corpului, produceau o usoara cauterizare cutanata. Acupunctura, care se aplica in cazuri de disfunctii, a fost adusa in Europa in secolul al XVI-lea de catre misionari. Inainte de secolul a XIX-lea practicienii TCM se bazau mai mult pe observatii, incercari si greseli. Medicii TCM aveau intelegeri foarte diferite asupra fenomenului infectiilor de exemplu, a bacteriilor si virusurilor si foarte putine elemente de chimie organica. Ei se bazau pe observatia simptomelor unui anumit dezechilibru dat de starea de boala, si identificau complexul de simptome cu un anume sindrom. Pentru respectivul sindrom stabileau o anumita metoda de tratament care pe baza experientei si observatiilor de-a lungul a mai bine de trei miii de ani s-au transformat intr-un sistem verificat de diagnosticare si tratament. Spre deosebire de alte medicine traditionale a caror valori s-au pierdut de-a lungul veacurilor, TCM continua sa devina o parte distincta a sistemului modern de pratica

medicala, si cum spuneam mai sus, in China, acesta reprezinta o parte importanta si inseparabila a sistemului public de protectie a sanatatii. Observatiile, inregistarile facute de medicii TCM de mii de ani si experienta TCM in general sunt folosite si astazi. In ultimii zeci de ani practica TCM se integreza tot mai mult cu ultimile descoperiri ale medicinei occidentale. O importanta componenta a acestui proces de integrare este folosirea intrumentatelor si metodologiei medicinei moderne de a investiga observatiile si ipotezele Medicinei Traditionale Chineze. Astfel, TCM este folosita pentru tratarea efectelor secundare ale chemoterapiei, tratarea dependentei de anumite dorguri sia tratarea unor boli cronice in fata carora medicina conventionala s-a decalara neputincioasa. TCM se foloseste in tratatrea infectiilor rezistente la antibiotice (tratarea SARS ului este un exemlu in acest sens si se pare ca s-au identificat sau sunt in studiu avansat metode fitoterapice de tratere a gripei aviare). Principii teoretice TCM TCM se bazeaza pe sistemul de gandire a mai multor scoli filozofice. Din aceasta cauza principiile fundamentale ale medicinei chineze nu sunt neaparat uniforme. TCM a fost influentata cel mai mult de modul de gandire Taoist, Budits si Neo- Confucianism (si aici facem sublinierea.. de modul lor de gandire, nu de credinta). Pentru mai bine de 3000 de anii (din 1200 i.Hr pina in prezent) profesorii chinezi ai mai multor scoli s-au aplecat asupra studiului legilor naturale observabile si a implicatiilor acestora asupra caracteristicilor locului omului in univers. I Ching (care a scris cel mai vechi text chinezesc pastrat) si alti autori clasici chinezi au descris cateva principii generale si aplicatiile lor in patrarea sanatatii si in vindecare: Exista in mod constant prinipii si fenomene observabile prin care Universul continua sa existe si sa se schimbe (Omul este parte a Universului si ele nu poate fi separat de procesul universal de schimbare) Ca rezultat a acestor principii aparent inseparabile, Universul si partile lui componenete tind sa isi pastreze echilibrul (Sanatatea ideala trebuie sa rezulte dintr-o traire cat mai armonioasa cu procesul de schimbare. Daca nu exista schimbare (apare deci stagnarea), sau exista pre amulta schimbare (catastrofa), echilibrul este pierdut si se instaleaza boala) Totul este inseparabil conectat (Intotdeauna trebuie flosita o metoda holistica pentru a se trata dezechilibrul)

TCM este bazat dupa cum se vede pe principiul filozofic potrivit caruia corpul omenesc este un mic univers format dintr-un sistem complet si complicat de alte sisteme mai mici interconectate. Aceste sisteme lucreaza de obicei in echilibru spre a mentine starea de sanatate a organismului. Echilibrul include in mod necesar qi (energia, miscarea), sangele, esentele, fluidele copului, wu xing (emotiile) si spiritual (shen). TCM are un model unic de corp omenesc care include si sistemul meridianelor (cunoscut ca meridianele de acupunctura). TCM nu este monolitic ci prezinta un fel unitate in diversitate, prin existenta a mici diferente regionale sau filozofice intre diferiti practicieni sau scoli TCM. Diagnosticul TCM - Metode de diagnostic Metodele de diagnosticare TCM sunt: observatia (wng), ascultarea si mirosul (wn), intrebarile (wn) si pulsul (qi). Diagnosticul diferential este stabilit folosind un sistem de clasificarea a simptomelor.

Sistemul de diagnosticare include urmatoarele teorii: - Yin si Yang - Cele cinci elemente - Cele 8 principii - Teoria oragnelor Zang Fu theory - Meridianele (Medicina Chineza) - Cele cinci nivele - Cele Patru Stadii - Trei focare In China de astazi diagnosticul TCM este influentat de integrarea teoriei TCM cu metodele medicinei conventionale de diagnosticare mergand mai departe pe drumul spre integrarera totala a celor doua sisteme. Se fac pasi promitatori si in Canada spre integrarea acestor doua ramuri ale medicinei. TCM face parte din sistemul medical modern in Columbia Britanica, Alberta si Quebeque si este pe cale de legifererare in provincia Ontario. In present absolventii scolilor de TCM canadiene folosesc integrativ cele doua sisteme pentru a intelege mai bine ce se intampla cu pacientul. Deoarece TCM nu foloseste instrumentele invazive de testare (analize de sange, biospsii, etc) TCM solicita din parte practicianului dezvoltarea unor abilitati deosebite in observarea semnelor celor mai subtile ale pacientului, care de multre ori scapa omului obsinuit. Metodele de diagnostic - Palparea arterei radiale in sase pozitii - Observarea aspectului limbii pacientului - Observarea fetei pacientului - Palparea corpului pacientului (in special al abdomenului) - Observarea sunetelor vocii pacientului - Observarea suprafetei pavilionului urechilor pacientului - Observarea venei degetului aratator la copii mici - Compararea caldurii sau fierbintelii anumitor parti ale corpului pacientului - Orice altceva care poate fi observat fara folosirea intrumentelor sau care ar putea vatama pacientul Tehnici de tratament TCM Tratamentul traditional folosit in Medicina Chineza cuprinde sase metode majore: 1. 2. 3. 4. 5. 6. Tui na Acupunctura Moxibustia (intalnita mai nou si sub numele de ignitoterapie) Ventuzele (pe care le cunoastem de pe vremea bunicii) Herbologia Cultura fizica referitoare la exercitii de respiratie sau cu rezultate in functionarea sistemului cardiovascular cum ar fi qigong or T'ai Chi Ch'uan sau alte arte martiale de origina chineza.

Specialistii TCM practica si variante ale metodelor enuntate mai sus precum si elemente de medicina conventionala (alopata) daca se trateaza traume serioase. Nu in ultimul rand, un accent deosebit se pune pe stabilirea de comun accord cu pacientul a unui plan de tratament care presupune atat sedinte de tratament cat si adoptarea unui regim de viata sanatos de catre pacient. Medicina Traditionala Chineza foloseste ierburile sau alte remedii cu valoare de medicament ca ultime variante in lupta cu probelemele de sanatate. Aceasta practica

este in conformitate cu principiul potrivit caruia corpul omenesc detine un sistem complicat care lupta cu boala, aloca resursele necesare zonei vatamate si se autovindeca. Telul eforturilor exterioare trebuie sa se indrepte in primul rand in a ajuta sistemul propriu de autovindecare a organismului si a nu interfera pe cat posibil cu acesta. De altfel exista un proverb chinezesc care spune: fiecare medicament are 30% otrava. Cum spuneam anterior, metodele moderne de TCM incorporeaza din ce in ce mai mult tehnici si metode ale medicinei alopate sau ale descoperirilor stiintifice mai vechi sau mai noi. Se folosesc pe scara larga electroacupunctura sau acupunctura cu laser, tratament cu magneti aplicati pe punctele de cupuncturta, injectii cu diferite extracte din plante, etc. Alte specialitati includ: - Nutritia sau dietoterapia - Gua Sha - Auriculoterapia (acupunctura pavilionului urechii) TCM si stiinta Intrebarile despre TCM ar putea sa cuprinda urmatoarele: Lucreaza TCM intradevar sau este o poveste frumoasa cu imparati galbeni? Cum lucreaza TCM? Este periculos sau nu?

Chestiunea eficacitatii Cele mai multe dintre cercetarile occidentale asupra TCM s-au indreptat in primul rand asupra acupuncturii. Institutul American al Sanatatii efectueaza cercetari asupra acupuncturii care declara in cadrul programului Consensus Statement on Acupuncture (1997) urmatoarele: s-au obtinut rezultate promitatoare, ca de exemplu, eficacitatea acupuncturii in recuperarea post-operatorie, in starile de greata si de varsaturi cauzate de chemoterapie, sau in durerea generata de interventiile stomatologice. Sunt ameliorate sau vindecate situatii cum ar fi dependenta (fumat, droguri, etc), recuperarea dupa comotia cerebrala, dureri de cap, dureri menstruale, fibromialgia, dureri ale muchilor fetei, osteoartrita, dureri de mijloc, dureri ale incheieturilor (cot, incheietura pumnului) si astma. Pentru toate acestea, acupunctura poate fi folositoare ca si tratament de ajutor, sau ca alternativa accceptabila sau ca si componenta a unui tratament integral complex (medicina alopata si TCM). Viitoare cercetari vor veni de buna seama sa descopere alte domenii si aplicatii in care acupunctura este folositoare Mult mai putin efort a fost pus in Occident pentru Medicina Herbala Chineza, care inseamna atat de mult pentru TCM si in general pentru China. Este insa clar ca multe dintre astfel de remedii au puternice si binefacatoare efecte biochimice. De exemplu ephedra care a fost introdusa in Occident ca un stimulant dar mai tarziu interzisa eliberarea fara prescriptie in Statele Unite dupa cateva cazuri de deces la consumarea fara excesiva a ei. Trebuie sa subliniem ca Materia Medica Chineza si toate cartile si manualele in domeniu publicate in ultimii treizeci de ani in Occident specifica foarte clar contraindicatiile ephedrei (este interzisa administrarea acesteia persoanelor care sufera de inima sau transpira abundent ca urmare a unei stari de boala, efortului,

caldurii sau a altor factori; acest lucru este elementar si arhicunoscut de orice invatacel intr-ale Medicinei Traditionale Chineze). In Occident cele mai multe dintre remediile herbale chineze sunt comercializate ca suplimente sau remedii naturiste. In Canada fabricarea, etichetarea impachetarea si importul acestor remedii este legiferata si se poate face numai cu respectarea regulior GMP (Good Manufacturing Practice). Practicienii TCM nu au obiectii referitoare la studiul stiintific asupra acestor tratamente si al eficientei acestora. Principala problema in calea adoptarii Herbologiei Chineze in Occident se pare ca este in primul rand de ordin economic. Acceptarea presupune costuri mari si un efort sustinut de a conduce studii clinice chiar si pentru cate unul unul dintre miile de componenete folosite de TCM. Deoarece componenetele nu pot fi patentate sau produse in exclusivitate de anumite companii nu exista interes in a sponsoriza costisitoare studii clinice, chair daca unele dintre medicamentele actuale s-au dezvoltat in remedii chinezesti. In plus companiile farmaceutice cat si lumea medicala alopata in general, vad in TCM un concurent de temut atat prin accesibilitatea acestuia cat si prin pretul scazut al actualelor remedii si tratamente TCM. Ca o concluzie la aceasta intrebare putem face afirmatia : TCM lucreaza. Personal ca orice om in care putem gasi cu usurinta cate un Toma necredinciosul ma indoiesc si eu cand ma gasesc in fata cate unui caz foarte complicat sau disperat. Aproape totdeauna dupa tratament Dumnezeu parca face cate un miracol si pacientul isi revine, se simte mai bine, se insanatoseste si ma cert de fiecare data pentru indoiala mea. Ierburile (herbs in limba engleza) reprezinta produse de origine vegetala (fitoterapie), animala sau minerala. Mecanismele de actionare Mecanismele de baza ale TCM sunt un fel de tratare a organismului ca o cutie neagra, inregistrand si clasificand observatii privind pacientul folosind o filozofie traditionala. In contrast cu multe alte tipuri de medicina alternativa si complementara cum ar fi homeopatia, practic toate tehnicile TCM au explicatii referitoare la motivul pentru care ele sunt mai efective decat orice efect placebo, ceeace medicina alopata gaseste plauzibil. Ca un punct de vedere personal, atata vreme cat TCM foloseste elemente foarte apropiate de natura, faptul ca animale cum ar fi pisici, caini si cai sunt tratate cu acupunctura cu mare succes, suntem de parere ca efectul placebo nu isi are locul in sfera tehnicilor TCM. Efectul placebo in TCM ar arata cam asa : ar fi ca si cum ne-am taia la mana si ni s-ar spune ca singerarea vine din autosugestie. De aceea multi dintre medicii de medicina alopata gasesc plauzibile afirmatiile potrivit carora practicarea qigong-ului mentine sanatatea prin miscare si relaxare, ca acupunctura stimuleaza producerea de mai multi neurotransmiteri, sau ca remediile de Medicina Herabala Chineza contin agenti biochimici foarte puternici si efectivi. Totusi, tehnicile de vindecare proprii TCM-ului cum ar fi manipularea energiei in cazul qigong-ului si acupuncturii, nu sunt recunoscute ca valide sau posibile de catre medicina alopata.

Siguranta in medicina chineza Din rezultatele cercetarilor medicale presopunctura si acupunctura sunt larg acceptate a fi foarte sigure tehnici de tratament. Este adevarat ca in situatia in care nu se respecta normele sanitare proprii tratamentelor medicale, pot apare infectii sau alte complicatii dupa tratament. Totusi aceste accidente sunt foarte rare si se poate spune ca in America de Nord au fost de curand complet inlaturate prin implementarea obligatorie in practica TCM a unor norme de igiena foarte stricte normelor numite Tehnica acului curat (Clean needling techniques), folosirea acelor de unica folosinta, etc. In toate universitatile TCM din America de Nord (SUA si Canada) insusirea si practicarea acestor norme este esentiala si face parte integranta din programul de invatatamant, foarte strict de altfel. Medicina Herbal Chineza poate fi riscanta in anumite cazuri mai ales atunci cand remediile se iau fara prescriptia unui practician TCM calificat. De asemenea exista in Materia Medica Chineza cateva remedii considerate toxice sau carcinogenice cum ar fi cinabrul sau arsenicul care uneori se prescriu in mici cantitati portrivit principiului administrarea unei otrave pentru a inlatura o alta. Oricum acest risc este inlaturat in Canada si Statele Unite de vreme ce ca Ministerul Sanatatii Federal Canadian si FDA (in USA) au de asemenea reguli foarte stricte in aceasta privinta. Relatia dintre TCM si Medicina Alopata (conventionala) In China exista o larga cooperare intre practicienii TCM si medicii de medicina alopata. Materia Medica Chineza contine multe remedii care nu sunt folosite de medina alopata si acestea prezinta un larg interes fata de caestea si fata de fundamentarea teoretica a precriptiilor TCM. In acelasi timp tot mai multi practicieni TCM sunt interesati de statistica si de tehnicile de experimentare proprii medicinei alopatei pentru a optimiza metodele de tratament. Ca rezultat al acestei colaborari sau creat baze de date medicale pe problematica TCM si se publica reviste stiintifice pe probleme inegrate de TCM si medicina alopata. Nu in ultimul rand in majoritatea spitatelelor din China functioneza departamente de Medicina Traditionala ca sectii distincte in respectivele spitale. In lumea medicala americana si europeana relatia dintre TCM si medicina alopata este mai incordata. In timp ce tot mai multe scoli includ in programa de studiu cursuri de medicina alternativa, doctorii mai in varsta de medicina alopata sunt, sau se manifesta a fi, cu mult mai sceptici decat colegii lor din China si privesc TCM ca o pseudostiinta arhaica si plina de superstitii. Scepticismul are mai multe surse. Pentru unii doctori alopati TCM-ul este un doar curent efemer sustinut de chinezii emigranti de prima generatie sau cei care si-au pierdut speranta in medicina conventionala. Altii au prejudecata ca Orientul este mistic, primitiv si nestiintific, atrage numai pe cei care nu cred in stiinta si este respins de cei care cred in explicatiile stiintifice. Este adevarat insa ca exista insa si experiente in occident cu indivizi fara scrupule sau insuficient educati in domeniul TCM, chinezi sau nu, care au facut mai mult rau decat bine in multe situatii de tratament TCM. De aceea actualmente licentierea sau certificarea practicienilor TCM in SUA si Canada presupune verificari si examinari minutioase pentru a obtine dreptul de practica. Un pas inainte in combaterea oportunismului si a falselor valori in materie de practicieni TCM au facut ca multe state din SUA (printre care si California) si cateva provincii canadiene sa legifererze sau sunt pe cale de a legifera practicarea TCM-ului Acesta actiune protejeaza publicul si raspandirea TCM-ului deopotriva. Parlamentul provinciei Ontario analizeaza si dezbate un proiect de lege in acest sens care probabil va fi adoptat in cursul anului 2006.