Sunteți pe pagina 1din 8

Belle Epoque

Cand se vorbeste despre inceputul secolului al XX-lea, lumea foloseste mai mereu termenul de "la Belle Epoque", adica "Epoca frumoasa". Moda a fost cu siguranta una frumoasa - par lung, decolteuri largi si tone de dantela.

Belle Epoque

Primul Razboi Mondial


La inceputul Primului Razboi Mondial, corsetele au fost abandonate complet, talia a coborat, iar poalele s-au scurtat pana spre genunchi. E prima data in istoria modei cand linia bustului nu mai e importanta. Femeile cu sani mici au cunoscut triumful, in timp ce suratele lor mai dotate au fost nevoite sa recurga la tot felul de artificii pentru a incapea in hainele la moda in acele vremuri.

La inceputul Primului Razboi Mondial, corsetele au fost abandonate complet

Moda anilor '20


Imediat dupa terminarea Primului Razboi Mondial, mentalitatea femeilor a inceput sa se schimbe. In acea perioada, acestora li s-a oferit ocazia sa lucreze in afara casei si, practic, sa isi foloseasca inteligenta. S-au ocupat de lucruri administrative, au fost asistente medicale sau postarite. Datorita noilor functii, s-au vazut nevoite sa renunte la imbracamintea sofisticata in favoarea unor tinute mult mai practice si chiar au renuntat la pletele lungi si la coafurile sofisticate. Ambitiile au crescut treptat si nici nu se putea altfel cand printre modelele feminine cu un caracter impresionant, "fashion iconii" acelei perioade, si-au facut loc nume celebre precum Louise Brooks, Greta Garbo si Coco Chanel. Coco Chanel s-a impus in moda folosind accesorii feminine precum bratarile, lanturile, perlele, palariile in combinatie cu tinute simple, precum little black dress si chiar de inspiratie masculina cum ar fi taiorul. Aceasta din urma piesa vestimentara a cucerit treptat gusturile, devenind un "must have", o "uniforma" a femeilor bogate, de afaceri. In 1923, Coco Chanel declara pentru Harper`s Bazaar ca "simplitatea este cheia adevaratei elegante".

Coco Chanel Designerul, alaturi de Louise Brooks, a dat nastere unei noi generatii de femei cu o puternica personalitate. Acestea se deosebeau prin faptul ca isi tundeau parul scurt, fara sa isi piarda din feminitate, purtau fuste mai scurte, se machiau si erau adesea vazute, in societate, fumand si savurand cocktailuri. Spre deosebire de generatiile anterioare, in acea perioada femeile devenisera mult mai independente, isi conduceau singure automobilele si nu se temeau ca vor fi judecate pentru ca isi petreceau serile in cluburi ascultand jazz sau bucurandu-se de dansuri energice precum Charlestonul. Tot Chanel a fost si primul designer care si-a lansat primul parfum care ii poarta numele Chanel No. 5, in 1921. Acesta a fost, inca de la inceput, un adevarat succes asa ca putem spune, pe buna dreptate, ca designerul a fost un trendsetter si din acest punct de vedere.

Anii '30
In linii mari, o tinuta specifica anilor '30 trebuia sa contina cel putin un element din: umeri bufanti, incretiti, corset sau croiala stransa in talie, fusta lunga, larga si evazata sau - la ocazii speciale - o trena lunga.

Eleganta era obligatorie pentru femei, indiferent de momentul zilei. Singurul aspect care facea diferenta era materialul din care erau confectionate hainele. Astfel, daca pentru zi se preferau texturile mai putin pretentioase ca bumbacul, inul sau lana, pentru seara erau "la mare cautare" satinul, catifeaua sau matasea. Culorile erau si ele oarecum in extreme, daca se compara momentele zilei: pentru dimineata si pranz culori inchise sau cenusii, iar pentru a doua parte a zilei imprimeuri florale, nuante contrastante si detalii colorate.

Jean Harlow, sex simbol al anilor '30

Anii '40
Manecile bufante din dreptul partilor superioare ale bratelor sunt acum inlocuite cu celebrele "pernute pentru umeri", lungimea rochiilor se scurteaza pana la jumatatea gambelor, iar talia nu se mai subliniaza decat printr-un cordon subtil. Totusi, se pune un mare accent pe soldurile femeilor care, in contextul pastrarii ideii de silueta "trasa prin inel" sunt considerate apanaje ale feminitatii. De aceea se insista pe detalii generoase in zona cu pricina, imprimeuri florale mari sau buzunare hiperdimensionate tocmai pentru a pozitiona atentia pe portiunea vizata. Materialele pentru rochiile de zi devin din ce in ce mai comode, iar culorile sunt "permise" indiferent de momentul zilei.

Anii '50
Umerii goi, soldurile scoase in evidenta si taliile "de viespe" au reprezentat pentru perioada respectiva adevarate must have-uri. Fustele largi si vaporoase care se opreau imediat sub genunchi si curelele late din talie erau la mare cautare. Pentru seara, rochiile pastrau cam aceleasi linii mari, diferenta fiind facuta de accesorii: gentute plic, palarii sic sau manusi de lungime medie din dantela.

Marilyn Monroe

Anii '60
Anii '60 sunt considerati a fi inceputul "revolutiei" modei feminine pentru ca tinutele incep sa fie tot mai simple, apropiindu-se de imaginea femeii moderne, de cariera. Apar, deci, fustele conice pana la genunchi sau chiar mai sus, jachetele usor cambrate si trenciurile cadrilate facute celebre de sotia fostului presedinte american John F. Kennedy, Jacqueline Onassis. Contrastele cromatice gen alb-negru, rosu-negru sau galben-albastru erau si ele in mare voga.

Jacqueline Onassis Kennedy

Anii '70
Anii '70 au reprezentat o perioada de transformari majore ce au stat sub semnul miscarii "hippie". De aceea, cele mai multe influente in fashion au avut ca punct de plecare acelasi "curent": pantaloni foarte evazati, jeansi, camasi lungi, cu ciucuri sau franjuri, modele de inspiratie etnica, imprimeuri florale, impletituri din piele si bentite colorate. In privinta culorilor, paleta cromatica este nelimitata.

Anii '70 au reprezentat o perioada de transformari majore

Anii '80
Moda anilor '80 a fost guvernata de curentul disco. Piesele de rezistenta erau fustele foarte scurte, colantii, tricourile cu un umar liber, manecile "trei sferturi", topurile in culori vii si aplicatiile stralucitoare. Foarte la moda erau si colierele lungi, bratarile din plastic si cerceii mari cat mai usor de observat. Intreaga evolutie a lumii fashion din perioada anilor '80 a gravitat in jurul unor simboluri care au dat "tonul", atat in show-bizz cat si in vestimentatie, dintre acestea remarcandu-se clar....Madonna. Pe scurt, anii '80 au stat sub spiritul nonconformismului, al curajului si al expansivitatii.

Madonna

La sfarsitul sec al XX-lea, vestimentatia si shopping-ul devin o pasiune colectiva: chiar


si copiii invata numele lui Gaultier, Fendi sau Dolce&Gabbana. Moda devine un vehicul care promoveaza marochinaria, decoratiunile si bijuteriile. Daca Parisul (Franta) inca mai este considerat capitala modei, Milano (Italia) este cel care imbraca cei mai multi oameni.

S-ar putea să vă placă și