Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri supranaturale.

ca in basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umana. Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului (raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seamana in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statul social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie sociala, "vita de boz tot ragoz". Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta de narator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare indirecta, comportamentul sau si relatiile cu ceilaiti compunand un portret urn an infricosator. Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, "un om span", (barbat caruia nu-i creste barba - n.n.\ naratorul sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii corespunde o deficienta caracteriala majora. Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje. La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, "sa nu-ti fie cu suparare, drumetule", "nu ai cumva trebuinta de sluga, voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc si nu s-alege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte". Se autocompatimeste, plangandu-se de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu prefacuta modestie,filozofia sa de viata,:
"la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa nu-l supar - n.n.).

Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaieasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de siabiciunile celorlalti. De indata ce pune capacul pe gura fantanii in care se afla flul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste sa jure pe palos: "Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci". Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui cu imparatul Verde. Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt, Spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale" o sa schimbe regulile acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "omul sfinteste locul...". Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o intreaga galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit". Uneori zicalele capata sensul unor adevaruri universal-valabile, ca aceea rostita de Span - "de ce te-ai pazit n-ai scapat" - exprimand ideea ca omul este supus sortii, ca nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie sa treaca prin ceea

ce i-a fost scris. Spanul "este demascat si pedepsit in numele dreptatii, aspiratiei etern-umane" ca raufacatorii sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga realizeaza - prin "Povestea lui HarapAlb" - o sinteza a "spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii, prin care profilul roman fiinteaza in lume, inscriindu-se astfel in randul valorilor eterne si ale umanitatii".(Maria Nastase, "Povestea lui Harap Alb")