Danion Vasile

Tinerii şi sexualitatea

ÎNTRE IUBIRE ŞI PĂCAT

 DANION VASILE – născut la 15 august 1974 în
Bucureşti. Desfăşoară o intensă activitate apologetică
(articole, cărţi, conferinţe şi emisiuni radiofonice). Este
doctorand în Patrologie la Facultatea de Teologie din
Universitatea Aristotel, Tesalonic.

SCRIERI:
Tinerii şi sexualitatea – Păcate noi, păcate vechi
(Editura Egumeniţa, 2005), Noi sfinţi preoţi de mir
(Editura Egumeniţa, 2005), Patericul mirenilor. Pilde
pentru secolul XXI (Editura Egumeniţa, 2004), Jurnalul
convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii (Editura
Reîntregirea, 2004), Despre înfruntarea bolii (Editura
Sophia, 2004), Mângâiere pentru bolnavi (Editura
Egumeniţa, 2004), Despre înaintemergătorii
Antihristului (Editura Cartea Ortodoxă, 2004), Taina
iubirii (Editura Reîntregirea, 2004), Cartea nunţii
(Editura Nemira, 2003 / Egumeniţa, 2004), S.O.S. –
Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului (Edi-
tura Bunavestire, 2003), S.O.S. – Despre reîncarnare şi
invazia extraterestră (Editura Bunavestire, 2003), Ne
vorbesc părinţi athoniţi (Editura Bunavestire, 2003),
Despre înfruntarea necazurilor (Editura Sophia, 2002),
Cum să ne creştem copiii (Editura Sophia, 2002),
Bucuria Crăciunului (Editura Sfântul Nectarie, 2002),
Dărâmarea idolilor (Editura Credinţa noastră, 2001)

În curs de apariţie: Tinerii şi sexualitatea – În-

trebări şi răspunsuri, Limonariul pentru mireni

Pentru corespondenţă: Bd. Al. I. Cuza, nr. 91, sector 1,

Bucureşti (Editura Lucman)
danionvasile@yahoo.com www.sfaturiortodoxe.ro
www.danionvasile.ro www.lucman.ro
 Danion Vasile

Tinerii şi sexualitatea

ÎNTRE IUBIRE ŞI PĂCAT

Carte tipărită cu binecuvântarea

Înalt Prea Sfinţitului Serafim,
Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale

Editura Lucman, 2006

© 2006 – pentru ediţia de faţă
Editura LUCMAN
 Am ezitat foarte mult să abordez această
problemă a sexualităţii umane din punctul de vedere
al Bisericii Ortodoxe. În mod normal, acesta este un
subiect personal, o problemă de îndrumare duhov-
nicească la spovedanie, ceva ce de obicei nu se
discută. Dar condiţiile societăţii în care trăim sunt
oricum numai normale nu. Nu numai că problemele
sexuale sunt discutate deschis în locuri cât se poate
de inadecvate, dar în societatea modernă domneşte
pervertirea naturii sexualităţii umane. Prin urmare,
preoţii, chiar şi cei din cinul monahal, nu pot rămâne
muţi în faţa acestei probleme…

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna

 În loc de introducere:
„Va veni ceasul, şi acum este…”

Bună!
Eu sunt una dintre acelea cu care nimănui nu-i face
plăcere să vorbească: o desfrânată. Sunt studentă în
ultimul an, din marea bunătate a lui Dumnezeu, care se
varsă şi peste cei buni şi peste cei răi.
În urmă cu 2 luni am cunoscut un băiat bun... El şi-a
păstrat fecioria, dar eu nu. Eu am căzut în păcatul
desfrânării de la 16 ani, cu unul din foştii mei prieteni cu
care am stat 6 ani (acum am 24 de ani). Între timp am dat
peste un duhovnic bun, care a aruncat sămânţa şi pe
pământul uscat al sufletului meu, sperând că aceasta va
rodi spre slava lui Dumnezeu şi până la urmă am renunţat
la acel prieten (dar nu şi la desfrânare, se pare, cel puţin
nu la cea din mintea mea). Neavând prieten, îmi era mai
uşor să mă feresc de desfrânare (cu fapta), dar de îndată
ce îmi făceam un prieten bun, lupta mea se prăbuşea.
Dumnezeu m-a întors prin necazuri, dar eu nu am fost
hotărâtă să rămân lângă El şi m-am întors la vărsătura
mea (nu vă condamn dacă vă scârbiţi de mine, căci şi mie
îmi este silă de mine). Astfel am concluzionat că băieţii
sunt ocazia şi nu cauza desfrânării mele, şi, din moment ce
cauza este în mine (patima desfrânării), poate ar fi mai
bine să îmi păstrez prietenul şi să încep să lupt cu patima.
Această decizie a mea a rămas doar la stadiul de proiect,
căci de fiecare dată când mă aflu în prezenţa lui mă port
ca o curvă (iertaţi-mă, dar cuvântul desfrânată e prea
blând), şi în perioadele de pauză tocmai eu îi fac apologia
7
vieţii curate în Hristos. În ultima perioadă am încercat să
înţeleg ortodoxia, dar din păcate m-am limitat doar la
schimbarea exterioară (port fuste lungi etc.), iar în mine e
o mocirlă de nedescris. Mă gândesc că am smintit pe unii
băieţi mai evlavioşi care cunosc trecutul meu murdar şi
văd această schimbare nesinceră.
Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că
fiecare clipă poate fi pentru mine acel „acum” („va veni
ceasul, şi acum este”) al schimbării] o curvă din pasiune
şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a
sexualităţii căreia m-am dăruit. Ca unul care v-aţi ridicat,
vă rog să mă ajutaţi.
Când l-am întâlnit pe prietenul meu am zis: „gata,
mi-am găsit soţ”. E curat, nu a mai avut alte prietene sau
aventuri, deci e potrivit pentru viaţa în Hristos pe care
vreau să o duc. Dar, din câte am observat, el e curat
pentru că nu a avut ocazia să cadă, iar eu sunt ocazia pe
care şi-o doreşte, în timp ce el este „ocazia” pe care eu nu
mi-o doresc.
Din câte am înţeles, ortodoxia arată calea omului
spre fericirea veşnică. Ştiu că scopul vieţii e mântuirea,
dar nu pot să mă ridic. Mi se pare imposibil ca eu să nu
mai fiu o curvă, deşi la Dumnezeu şi imposibilul este
posibil. E dureros că am înţeles câte ceva, dar nu am
voinţa să lupt.
Nu merit să îmi găsesc un soţ îndrăgostit de Hristos
mai mult decât de mine, dar simt că numai unui asemenea
soţ m-aş putea supune. Totuşi după curvie urmează
văduvie (- adică orice păcat îşi are pedeapsa lui -), cum
să sper că voi fi o soţie creştină a unui soţ credincios? Da,
şi eu sunt printre cele care cred că nu merită o viaţă
fericită.
Tragedia este că sunt în ultimul an şi am mult de
învăţat. Dotarea mea intelectuală e modestă şi trebuie să
compensez cu multă muncă, dar sunt foarte tulburată şi
8
blocată pe toate planurile. Prietenul meu ar vrea să-i fiu
soţie (aşa spune el), dar nu sunt sigură că mai vreau eu.
Mă simt debusolată, căci am impresia că altul mai bun nu
merit, deşi ştiu că nu este el ceea ce mi-aş fi dorit. Nu cred
că se va schimba pentru mine (să devină un bărbat
credincios), la fel cum şi în schimbarea mea îmi este greu
să cred, numai dacă Dumnezeu va picura har în sufletele
noastre se poate produce o minune.
Eu nu pot purta răspunderea propriului meu suflet,
cu ce drept să îl învăţ pe el să postească, să se
spovedească, să fie mai bun, când eu nu sunt un bun
exemplu (căci una spun: că vreau să fiu lângă Hristos, şi
alta fac: curvesc). Singura rază care m-a călăuzit spre
spovedanie a fost întâmplarea cu acel călugăr care cădea
în desfrânare şi apoi se întorcea şi plângea cu amar la
icoana Maicii Domnului, iar apoi cădea şi iar se întorcea.
Diferenţa dintre mine şi călugărul acela este că eu nu
plâng cu amar.
Simt că dacă voi cădea în curvia aceea crâncenă
(cu tot felul de perversiuni şi nelegiuiri cărora le-am slujit
cu pasiune), nu mă voi mai putea ridica, şi credeţi-mă că
acest moment este aproape, având în vedere cât de uşor
cedează prietenul meu la „atacurile” mele (susţinute, dar
nu premeditate, căci de fiecare dată îmi pare rău şi vreau
să nu mai fac).
Nu toţi au puterea de a se ridica de atât de jos, iar
eu mă simt printre aceşti neputincioşi. SUNT ÎN CĂDERE
LIBERĂ……….
Iertaţi-mă şi ajutaţi-mă.
Doamne ajută!
*
În ultima vreme primesc din ce în ce mai des scrisori
de la tineri care, după ce au căzut în anumite păcate, mă
roagă să îi ajut. Dar nici o scrisoare nu m-a impresionat
atât de tare precum scrisoarea pe care tocmai aţi citit-o şi
9
voi… Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că
fiecare clipă poate fi pentru mine acel „acum” („va veni
ceasul şi acum este”) al schimbării] o curvă din pasiune
şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a
sexualităţii căreia m-am dăruit.
Sper că nu greşesc dacă spun că aceeaşi nădejde de
izbăvire de păcat a avut-o şi Sfânta Maria Egipteanca
atunci când şi-a înţeles adâncimea căderii… Ceea ce este
cu totul altfel astăzi este că, spre deosebire de secolul al V-
lea, în care a trăit sfânta, când comunitatea creştină
strălucea prin virtuţi, lumea creştină de astăzi este greu
lovită de armele patimilor, de armele îngerilor căzuţi…
Cei care vor să se schimbe, fie ei tineri sau adulţi, trec
printr-o perioadă – mai lungă sau mai scurtă – de
debusolare. Dar, cu toată debusolarea care răzbate din
rândurile fetei, dorinţa de îndreptare a vieţii este mult mai
mare.
Mie scrisoarea fetei mi se pare o biruinţă a lui
Hristos. Nu prin faptul că fata a trecut de la păcat la
sfinţenie, ci pentru că fata dă mărturie că glasul conştiinţei
este viu. Da, iubiţilor, în acest mileniu III în care valuri de
nebuni îşi trâmbiţează perversiunile şi căderile lor,
strigând asemenea lui Nietzche că „Dumnezeu a murit”, şi
o dată cu moartea lui Dumnezeu proclamă moartea
conştiinţei, totuşi un glas spune în şoaptă că Dumnezeu e
viu şi că, oricât am fi de păcătoşi, El ne aşteaptă să ne
pocăim…
Îmi doresc din tot sufletul ca această fată să ajungă
să se bucure ea însăşi de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu
şi să poată mărturisi şi prin faptele ei că cel ce îşi doreşte
mântuirea poate birui patimile, oricât de tare ar fi apăsat
de ele.
Acestei fete îi dedic cartea de faţă… Nădăjduiesc că
va găsi în ea răspuns la unele întrebări. (De fapt tot
duhovnicul este cel care îi poate da ajutorul de care are
10
nevoie, pentru că numai el a primit de la Dumnezeu
puterea de a ierta păcatele; faţă de acest ajutor rândurile
mele sunt o picătură de apă într-un ocean, dar pe cel care
merge însetat prin deşert îl bucură şi câteva picături de apă
– picături care îl ajută să-şi continue drumul până la prima
oază…).
„Cum, îi dedici cartea unei fete care se prezintă ca
fiind desfrânată?” – m-ar putea întreba cineva. Da,
răspund eu, pentru că tocmai unor astfel de cititori m-am
şi adresat în rândurile mele. Am scris pentru tinerii care,
căzuţi mai mult sau mai puţin în păcatul desfrâului, au
înţeles că viaţa nu îşi poate găsi împlinirea doar în patimi
şi pofte trecătoare…
Oricât am încerca, ne este destul de greu să ne
izolăm sub un clopot de sticlă şi să fim surzi la larma lumii
moderne. Trăind în lume, ne confruntăm cu ispitele şi cu
problemele ei. E realitatea, e lumea ce ne înconjoară. Cei
ce trăiesc în lume, fie ei şi sporiţi duhovniceşte, trebuie să
fie conştienţi de ispitele existente, să poată lupta cu ele. În
asta stă puterea lor, nu în a le ignora şi în a se face că nu le
văd, a se preface că ele nu există. Şi între cele mai
presante ispite se află, incontestabil, cea legată de
sexualitate.
Cred că aş fi fost ridicol dacă aş fi tratat un astfel de
subiect într-un limbaj angelic, pietist. La sfârşitul unei
conferinţe pe care am ţinut-o studenţilor sibieni,
duhovnicul lor mi-a mulţumit că nu am vorbit ca şi cum
m-aş fi aflat în faţa unor tineri asexuaţi... Pentru că
folosisem cuvinte tabu, atinsesem subiecte tabu. (De
altfel, la conferinţele pe care le-am ţinut în centrele
universitare, întrebările privitoare la sexualitate nu au
lipsit. Dimpotrivă.)
Cei care merg la biserică şi se spovedesc des găsesc
la preoţi răspunsurile cele mai potrivite pentru
frământările lor. De aceea, am considerat că este bine să
11
răspund mai ales celor care, deşi merg uneori la biserică,
se ruşinează să se spovedească pentru că nu au nădejde că
se pot izbăvi din căderile lor. Am mai scris şi pentru cei
care cred în Dumnezeu, dar, dintr-un motiv sau altul, stau
departe de Biserică. Adică unor tineri care nu sunt dispuşi
să citească o carte de genul Convorbirilor despre
sexualitate ale lui V.V. Zenkovski. Am încercat să mă
adresez chiar şi tinerilor al căror puls poate fi regăsit în
paginile pe teme de educaţie sexuală ale revistei Bravo, şi
care sunt consideraţi oi pierdute, deşi nici un păstor nu
iese în căutarea lor. Ei bine, eu tocmai acestor tineri
nebăgaţi în seamă am încercat să le scriu...1
Fac o paranteză: „Tinerii români pun mai mult
accent pe credinţa în Dumnezeu, mai mult de jumătate
declarându-se a fi persoane destul de religioase, după cum
arată sondajul de opinie «Situaţia tineretului şi aşteptările
sale», realizat de CURS la cererea Autorităţii Naţionale
pentru Tineret. Aplecarea spre religie a persoanelor din
segmentul de vârsta 14-19 ani este în concordanţă cu
dorinţa lor de a fi pace în lume, însă vine în contrast cu
valori precum democraţia şi libertatea individuală, situate
pe ultimele locuri în topul valorilor în care cred tinerii”2.
Conform sondajului respectiv, pentru tineri cele mai
importante sunt următoarele valori: credinţa în Dumnezeu
1
Nu mi-a fost uşor să abordez astfel de teme. A trebuit să citesc
multe materiale, articole, cărţi smintitoare. Dacă nu m-ar fi
ocrotit harul binecuvântării primite de la duhovnicul meu, aş fi
terminat această carte îngenuncheat de puterile întunericului.
Nădăjduiesc că Dumnezeu mă va păzi până la sfârşitul vieţii
mele ca să nu cad în păcatele despre care am scris, şi pe care
scriind le-am rumegat în mintea mea. Nu sunt la măsura
nepătimirii, nu pot citi lucruri smintitoare fără să fiu vătămat,
mai mult sau mai puţin.
2
Răzvan Mihai Vintilescu, „Pentru tinerii români, credinţa şi
pacea bat democraţia şi libertatea”, Cotidianul, 10 Noiembrie
2005.
12
– pentru 45%, pacea – pentru 44%, respectul pentru
ceilalţi oameni – pentru 32%, realizarea, împlinirea de sine
– pentru 30%. În timp ce, de exemplu, doar 14% au inclus
democraţia între valorile pe care le acceptă...
Dacă pentru 45% dintre tinerii români este
importantă credinţa (atât de importantă încât a primit cele
mai multe voturi), de ce oare mare parte dintre aceşti tineri
nu vin la biserică? Doar românii, cel puţin pe hârtie, sunt
aproape 90% ortodocşi.
Răspunsul este că mulţi tineri nu ştiu ce este de fapt
Biserica, şi nu înţeleg că Dumnezeu – în care ei cred – a
lăsat-o pentru a fi aşezământ al mântuirii. Sunt mulţi care
cred în Dumnezeu, dar stau departe de Biserică, nevrând
să ducă o viaţă de lipsuri şi renunţări. Pentru că, nefăcând
primii paşi în viaţa creştină, nu îşi dau seama că viaţa în
Biserică este o viaţă a împlinirii, şi nu a eşecului.
Iar alţii, deşi înţeleg rostul Bisericii, se consideră
prea iubitori de păcat pentru a reuşi să îşi schimbe viaţa şi
– fiind prea sinceri ca să ducă o viaţă de compromis, o
viaţă făţarnică în care una să creadă şi alta să facă –
preferă să trăiască departe de Hristos, iar la biserică să
vină doar la marile sărbători, la botezuri, nunţi şi
înmormântări.
Cred că şi acestor tineri, care cred în Dumnezeu dar
nu găsesc motive pentru a duce o viaţă creştină, Biserica
ar trebui să le iasă în întâmpinare. Şi nu doar prin preoţi
sau prin profesorii de religie, ci prin fiecare creştin.
Trebuie să înţelegem universul noii generaţii şi să sădim în
el sămânţa cea bună…
În ce priveşte subiectul sexualitate, cu afirmaţia
„Sexualitatea mea nu-i priveşte pe părinţi” au fost de
acord 78% dintre băieţi şi 67% dintre fete, iar împotrivă

13
doar 19% dintre băieţi şi 29% dintre fete (Sondaj L’
Express - Science & Vie Junior, 20003).
Am scris articolele din cartea de faţă ca să le întind
tinerilor o mână de ajutor. Dacă greşesc şi cât greşesc
ieşind în întâmpinarea lor într-un mod neconvenţional,
Dumnezeu ştie. Orice pionierat presupune însă nişte
riscuri. Dar cine fuge de frica riscurilor fuge de ţintă. Şi
pierde…

3
Preluat din Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi
sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p.
77. Într-un sondaj paralel, la întrebarea „Cu cine ţi se întâmplă
să vorbeşti despre sexualitate?”, tinerii au răspuns: cu „colegii
de aceeaşi vârstă: 84%, cel mai bun prieten, cea mai bună
prietenă: 73%, colegii de celălalt sex: 54%, iubita, iubitul: 43%,
mama: 30%, fratele mai mare, sora mai mare: 24%, tata: 16%,
medicul: 10%, profesorul de ştiinţe naturale: 7%” (ibidem, p.
73). Oricum, nu cred că e doar vina tinerilor că nu discută mai
deschis cu părinţii lor anumite chestiuni legate de sexualitate.
Nu de puţine ori, părinţii refuză să îşi asume problemele şi
frământările copiilor lor. Şi asta nu doar din lipsă de timp…
14
 Între iubire şi păcat

„Bună seara, iubite, te-aştept ca şi când numai

dragostea noastră ar fi pe pământ, mai presus de măriri, de
căderi, de cuvânt…” „Bună seara, iubito…”
Am ascultat prima oară cuvintele acestui şlagăr în
copilărie… Vocea Loredanei Groza şi cea a lui Ion
Caramitru m-au impresionat puternic… Mi-am dorit să am
şi eu parte în viaţa mea de o asemenea poveste de
dragoste. Şi, după dezamăgiri şi eşecuri, după greşeli mai
mari şi mai mici, m-am îndrăgostit cu adevărat…
Au trecut mai mult de opt ani de atunci. Şi de multe
ori simt că numai dragostea noastră ar fi pământ,
dragostea dintre mine şi iubita mea, frumoasa mea,
bucuria mea, soţia mea… Vreau să vă vorbesc puţin
despre frumuseţea dragostei…
Poate că aţi auzit deseori cum oamenii în vârstă
caută să vă convingă că dragostea tinerilor nu e decât un
foc de paie, un mijloc de stârnire a poftei trupeşti. (Nu
cred că e numai aşa – deşi, de multe ori, aşa e…).
Cred că, din dorinţa de a-şi feri fiii de patima
desfrâului, discursul Bisericii conţine o mie de referiri la
distrugerea prieteniei prin curvie, dar prea puţine referiri la
păstrarea unei prietenii frumoase, curate, de durată… (E
adevărat că una o implică pe cealaltă, dar dacă un prieten
îi spune unui şomer să nu moară de foame nu înseamnă că
îl şi ajută să îşi câştige existenţa…)
Îmi plac foarte mult şi versurile următoare: „Bună
seara, iubito… Poţi să-ţi spun în cuvinte că puţine mai
sunt pe pământ lucruri sfinte, că intră iubiri prematur în
15
morminte. Sunt destui care vor să ne pună la uşa iubirii
zăvor, să pună cătuşe cuvântului dor…”
Mulţi tineri simt că dragostea lor e frumoasă şi se
luptă cu toate puterile ca ea să nu se împuţineze, să nu fie
aruncată „prematur în morminte” de către oameni care nu
au iubit şi nici nu iubesc, de oameni care se răzbună pe
alţii pentru că nu se simt în stare să iubească…
Există câţiva autori ai unor texte duhovniceşti în
care, fiind combătută patima desfrâului, este combătută
indirect şi iubirea – ca şi cum nu ar exista iubire curată…
Am citit chiar de curând într-o carte împotriva patimii
desfrâului unele pasaje în care sunt analizate câteva dintre
poeziile de dragoste prezentate în manualele şcolare.
Unele critici sunt justificate, dar altele…
„Adăugând la neruşinare negrăita hulă prostească:
«întreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea respir, prin
ea trăiesc», viaţa netotului şi bicisnicului e o oarecare
târfă! Vedeţi cât de scârbavnic sunt ispitiţi copiii spre
gândul închinării curveşti la idolul de carne şi sânge, adică
spre lepădarea de Hristos. (…)
«A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori
Că au să-mi crească aripi ascuţite până la nori
Că ai să te ascunzi într-un ochi străin
Şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac
Iau cuvintele şi le-nec în mare,
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
Într-o dragoste mare» (Limba română, Manual
pentru clasa a VIII-a, Humanitas, 2000).
Iar manualul tâlcuieşte: «A venit toamna, este vorba
despre începutul unei stări de tristeţe, melancolie etc».
Asta zic şi eu: curvia, beţia şi imaginaţia sunt înjugate cu
tristeţea, care duce la deznădejde şi la sinucidere. Toată
16
viaţa poeţilor e o sinucidere înceată, de unde tragem
încheierea: tot artistul e o Iudă”4.
Spuneţi-mi sincer, vă conving astfel de critici? Pe
mine nu cred că m-ar fi convins…
(Aş fi fost de acord cu faptul că elevii de şcoală
generală sunt cam necopţi pentru a înţelege astfel de
versuri. Dar cred că sunt cu atât mai necopţi a înţelege
cum se poate lipi patima de sufletul lor în timp ce citesc
poezii din manualele şcolare. Şi criticile prea dure li se pot
părea ridicole…5)
De multe ori îi spun soţiei mele versurile lui Nichita
Stănescu: „întreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea
respir, prin ea trăiesc…” Evident, nu folosesc exact
aceleaşi cuvinte… Şi, poate, nici nu folosesc cuvinte…
(Cred că cele mai multe declaraţii de dragoste i le-am
făcut în gând…)
„Dar cum să trăieşti prin altcineva în afară de
Dumnezeu? Înseamnă că nu asculţi porunca de a-L iubi pe
Dumnezeu din toată inima ta…”
Întrebare: cât de des ne gândim la Maica Domnului
atunci când facem un acatist către un sfânt? Sau, cât de des
ne gândim la Maica Domnului atunci când citim Psalmii
(excepţie făcând, evident, versetele prooroceşti despre ea)?
Întrebarea mea cred că lămureşte cum stau
lucrurile… Atunci când iubim pe cineva din toată inima
noastră nu înseamnă că ne lepădăm de Dumnezeu… E
4
O cititoare: Cine a scris aceste comentarii? Mi se pare că nu
au nimic de-a face cu ortodoxia. Chiar crezi că se poate asocia
cu credinţa noastră aşa ceva? Faptul că cineva care scrie un
astfel de comentariu se numeşte pe sine ortodox nu înseamnă
că şi este... Ba autorul chiar este ortodox, chiar dacă are unele
poziţii mai exagerate, cum sunt cele citate de mine. Exagerările
scad însă valoarea unui mesaj…
5
Oricum, cartea respectivă este plină de exemple
convingătoare. Eu le-am ales pe cele ale căror comentarii le-am
considerat nepotrivite…
17
foarte important însă să vedem dacă dragostea noastră este
binecuvântată de Dumnezeu sau nu...
*
Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce
simt… Aţi văzut filmul Love Story? Dacă da, cred că mă
înţelegeţi, dincolo de cuvinte. Vreau să spun doar că
dragostea e frumoasă. Scriu şi plâng ca un prost, după ce
tocmai am recitit textul din Love Story. Textul începe aşa:
„Ce ar fi de spus în legătură cu o fată de 25 de ani
care a murit? Că era frumoasă şi inteligentă? Că-i plăcea
Mozart şi Bach? Şi Beatles-ii?... Şi eu?...”
Şi plâng pentru că unii dintre prietenii mei creştini
au spus că filmul e de doi bani pentru că nu prezintă o
dragoste creştină standard… Plâng pentru că mă simt de o
mie de ori mai aproape de eroii filmului şi de dragostea lor
nebună decât de cei pentru care iubirea e o vorbă goală,
pentru cei care s-au căsătorit dar nu trăiesc şi nici nu au
trăit o poveste6… Îmi place Love Story… Îmi dau seama că
cei care nu au văzut filmul nu au cum să înţeleagă
cuvintele de început… În schimb, pe cele de la sfârşit le
pot înţelege: „Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui
niciodată «îmi pare rău»…”
Poate fi aceasta o definiţie creştină a dragostei? Da,
din punctul meu de vedere da. Chiar dacă nu e o definiţie
completă, este însă o definiţie frumoasă…
Despre dragostea aceasta, care nu aduce niciodată
păreri de rău, vreau să vă vorbesc… Acum sunteţi tineri şi
trăiţi intens tinereţea…
Vreau să vă vorbesc despre iubirea binecuvântată de
Dumnezeu, despre iubirea care se încununează în
căsătorie, despre iubirea care durează veşnic.

6
O cititoare: Să ştii că ai dreptate, nu mai suntem de mult aşa
de simpli şi pur şi simplu îndrăgostiţi de celălalt, suntem din ce
în ce mai sofisticaţi şi mai distanţi.
18
 Cred că toţi îndrăgostiţii simt că ar vrea să rămână
lângă persoana iubită „pentru totdeauna”. Asta e esenţa
dragostei, să simţi că celălalt îţi umple viaţa, că te umple
de viaţă, de bucurie, de frumos… Câţi oare dintre
îndrăgostiţi stau pentru totdeauna împreună? Unii nu stau
nici măcar un an întreg…
Cred că dragostea adevărată e cea pe care o ţii în
inima ta toată viaţa şi o iei cu tine pe lumea cealaltă…
(Culmea: pe un post de radio religios tocmai au pus
Love Story… Bine au făcut, e semn că realizatorii
emisiunii au înţeles că sufletul omului se poate hrăni şi cu
muzică, nu numai cu citate sau cu predici…)
Vreau să vă spun, prieteni ai mei, că Dumnezeu nu
este duşmanul poveştilor de iubire… Dimpotrivă, este
prietenul lor… Dacă ar fi să mor astăzi şi ar trebui să îmi
scriu testamentul, cred că aş scrie şi asta: „Dumnezeu este
prietenul poveştilor de iubire adevărată…” Este unul din
cele mai profunde lucruri pe care le-am înţeles în viaţa
mea…
Atunci când inimile voastre se simt pătrunse de
fiorul iubirii, atunci când vi se pare că nimeni nu vă poate
înţelege, să ştiţi că Dumnezeu este lângă voi7…
Mă simt obligat să precizez: Dumnezeu nu este
prietenul poveştilor de iubire trecătoare, al aventurilor de-
o vară sau de-o noapte… Spun încă o dată: El este prieten
al poveştilor de dragoste adevărată.
De ce îmi place Love Story? Pentru că transmite
fiorul iubirii care depăşeşte egoismul...
Da, la prima vedere observăm doi tineri
necredincioşi lăsându-se purtaţi de valurile unei iubiri
„lumeşti”… Eu cred că putem vedea în film mai mult
decât atât. Da, ştiu, şi eu sunt împotriva filmelor care îi
modelează într-un mod greşit pe tineri. Totuşi, poate că
7
Un cititor: Eu mă gândesc că în primul rând e Dumnezeu
lângă noi şi abia apoi oricine altcineva.
19
fără vrerea celor care au făcut filmul şi fără vrerea lui
Erich Segal - care a scris romanul după care s-a făcut
ecranizarea - vedem clar că dragostea tinerilor care stau
departe de Dumnezeu nu poate birui moartea. Cel mort
trăieşte în inima celui viu, dar doar ca o amintire. Cel mort
nu se va mai întâlni cu cel viu…
„Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui
niciodată «îmi pare rău»…” Da, ce replică superbă…
Dragostea adevărată este cea acoperită de Dumnezeu.
Dragostea adevărată este atunci când, după ce te apropii
mai mult de Dumnezeu (pe care înainte Îl cunoşteai mai
puţin), nu ai de ce să îi spui celuilalt: „Îmi pare rău…”
Modul în care dragostea ta s-a manifestat nu va fi mai
târziu pricină de regrete, nici pentru tine, nici pentru
celălalt…
„Cum este dragostea adevărată?”, aş putea fi
întrebat…
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar
dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval
răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate
le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă
încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu
ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură
de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă,
toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată... (I Cor. 13, 8). Ştie cineva
vreun imn al dragostei mai frumos decât cel scris de
Sfântul Apostol Pavel?
Aceasta este dragostea desăvârşită… Este dragostea
adevărată pe care trebuie să o căutăm. Aşa trebuie să Îl
20
iubim pe Dumnezeu, aşa trebuie să ne iubim aproapele.
Aşa trebuie să îl iubim pe omul alături de care mergem pe
calea familiei…
Faţă de această iubire, cea pe care o au eroii din
Love Story sau din alte romane şi filme de dragoste
păleşte. Da, dacă am avea averi, sănătate, frumuseţe,
inteligenţă, dar nu avem iubire adevărată, de fapt suntem
săraci, suntem pustii.
Dacă aş avea cea mai frumoasă soţie, dar nu aş iubi-
o, aş fi aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea
cele mai mari moşteniri şi averi, dar inima mea nu ar
cunoaşte dragostea, nimic nu sunt. Şi dacă soţia mea ar
avea toate virtuţile, iar eu dacă aş fi un om gata de orice
sacrificiu pentru ea, dar nu aş avea dragoste, pustie ar fi
viaţa mea… Dragostea e răbdătoare, dragostea e
binevoitoare, dragostea nu gândeşte răul. Dragostea toate
le rabdă… Dragostea nu cade niciodată…
Mi-am permis să parafrazez cuvintele Sfântului
Apostol Pavel, considerând că fiecare creştin ar trebui să
le simtă ca fiind propriile sale cuvinte. Cred că fiecare
monah ar trebui să se regăsească în ele, şi fiecare mirean,
fiecare după măsura lui.
Da, Biserica ne învaţă să ne lăsăm modelaţi de
Dumnezeu. El ne învaţă să iubim, să trăim, să facem totul
cum trebuie…
Să ţinem minte că dragostea adevărată „nu caută ale
sale”… Să ne dăm seama dacă povestea noastră de iubire
poate suporta sau nu acest test. Dragostea adevărată se lasă
modelată de Dumnezeu, cea artificială se lasă modelată de
patimi, de egoism, de plictiseală şi chiar de minciună…8
Dacă Dumnezeu, vorbindu-ne prin Biserică, ne
spune că viaţa sexuală în afara căsătoriei este un păcat, o
8
O cititoare: Versetele Apostolului Pavel despre iubire mi se
par deosebit de frumoase şi poate mult mai potrivite pentru o
viziune ortodoxă asupra iubirii decât comentariile tale la film…
21
face nu pentru a ne ucide povestea de iubire, nu pentru a
ne-o arunca „prematur în morminte”. Dimpotrivă, ne-o
spune pentru că vrea să ne ferească de regrete, de lacrimi,
vrea să ne ferească de lanţurile diavolului care se arată
drept mare apărător al iubirii…9
Tinerii se simt foarte singuri, se simt în situaţia de a
descoperi ei înşişi ce le face bine şi ce le face rău… Unii
se dăruiesc trupeşte cu tot ce au mai frumos în ei, crezând
că astfel pecetluiesc povestea de iubire. Numai că o astfel
de pecete nu ţine…
Nu vreau să fiu moralist - o spun de o mie de ori.
Vreau doar să îi îndemn pe tineri să caute iubirea curată,
iubirea frumoasă10. Şi, dacă până acum au cunoscut doar
versiunea „piratată” a dragostei, versiunea vândută pe sub
mână de diavol, îi rog să nu se mulţumească doar cu
atât…
Avem o singură viaţă pe lumea aceasta, vrem sau nu.
Cel mai important lucru este să căutăm mântuirea, adică
fericirea şi împlinirea veşnică. Dacă vom şti ca din
poveştile noastre de dragoste să nu Îl gonim pe Dumnezeu,
dacă dimpotrivă Îl vom ţine ca pe cel mai bun prieten şi
ocrotitor al nostru, nu o să ne pară rău…

9
O cititoare: Foarte adevărat! Cred că regretele cele mai mari
sunt din cauza vieţii intime care a avut loc într-o poveste care
s-a terminat... Pentru că ai lăsat acolo o parte din inima ta şi ai
senzaţia că nu mai ai resurse ca să poţi oferi dragoste într-o
altă poveste de iubire... Dar asta înţelegem după ce suferim. Şi
uite cum suferinţa îşi are rostul ei!
10
Un cititor: Încerc să-mi amintesc iubirea de dinainte de a-L
căuta pe Dumnezeu - era o iubire frumoasă, nu neapărat
pătimaşă, dar care s-a terminat tocmai pentru că a ajuns la
monotonie ca la un capăt de drum... Iar acum îmi imaginez
iubirea de după găsirea lui Dumnezeu ca o iubire luminoasă
care te face să urci sus, tot mai sus, şi niciodată să nu vezi
capătul urcuşului...
22
 Dragostea curată vă poate da aripi, dragostea curată
vă poate umple sufletele de bucurie… Dragostea adevărată
vă poate da putere să rezistaţi în faţa greutăţilor vieţii…
Pentru că e o dragoste susţinută de Dumnezeu…
(În timp ce scriam a intrat băiatul meu şi m-a văzut
cu ochii în lacrimi. M-a întrebat:
- Ce e tati, ce e cu tine?
- Ce să fie, sunt trist că o lume întreagă se chinuie să
îi facă pe oameni răi, să îi facă să se iubească cât mai
puţin, cât mai murdar… Şi e greu să îţi păstrezi
dragostea…
L-am trimis la joacă, gândindu-mă că îi e greu să
înţeleagă frământarea şi durerea mea… Dar voi, care
sunteţi mai bătrâni decât el, puteţi să mă înţelegeţi…)
Îmi doresc tare mult să mă înţelegeţi… Pentru că
vreau, atunci când veţi cunoaşte iubirea cea adevărată, să o
îngrijiţi cum trebuie, ca pe o floare… Astfel încât
niciodată să nu greşiţi, ca să nu trebuiască să spuneţi „îmi
pare rău”… Sau, dacă asta ar fi o utopie, măcar să greşiţi
cât mai rar şi să faceţi greşeli cât mai mici11.
Căutaţi drumul iubirii curate. Chemaţi-L pe
Dumnezeu alături de voi. Astfel, toate vor căpăta sens. Va
răsări soarele…

11
O cititoare: Ideal este să nu fie nevoie să spunem că ne pare
rău pentru ce am făcut persoanei iubite, dar mai realist cred că
ar fi – aplicat la lumea de azi – să avem iubirea să spunem
„îmi pare rău” atunci când greşim faţă de persoana iubită; e o
dovadă de iubire să recunoaştem atunci când am greşit sau
chiar să cedăm atunci când nu am greşit, din iubire, ca
armonia să nu se piardă şi ca iubirea să se întărească. Sunt
întru totul de acord…
23
 Floarea
Prinţului Nu pe aici…

Undeva, departe, într-un ţinut aflat pe ţărmul mării,

trăia un prinţ foarte mândru, Prinţul Roşu. Se purta urât cu
soţia sa, cu fiii săi, cu slujitorii săi. I se părea că vieţile
celorlalţi trebuie să graviteze în jurul vieţii sale şi se purta
ca faraonul care se consideră fiu al zeilor…
Într-o zi, un sfetnic i-a adus la cunoştinţă că Marele
Cactus, floarea emblemă a familiei lor, care nu creştea
decât pe una din îndepărtatele insule pe care le moştenise
de la tatăl său, înflorise. Acest eveniment se întâmpla o
dată la câteva sute de ani şi prinţul a făcut un şoc la aflarea
veştii. Inima sa, plină de iubire de sine, a suportat cu greu
momentul.
Aşa că, în loc să se ducă de îndată să îşi admire
cactusul, prinţul a fost nevoit să stea în pat, ca să se refacă.
În curând, la el au venit în vizită ceilalţi doi fraţi ai săi,
Prinţul Negru şi Prinţul Alb. Mai mult pentru a merge să
vadă floarea, decât să îşi cerceteze mândrul şi ursuzul frate
care zăcea în pat. Din bătrâni se spunea despre Marele
Cactus că face cea mai frumoasă floare din lume… Că era
sau nu chiar aşa, prinţii nu ştiau… Dar îşi dădeau seama că
fratele lor primise de la Cactus un dar nepreţuit…
La acest mic consiliu de familie, Prinţul Roşu a
întrebat:
- Ce ne vom face? Dacă se va afla că Marele Cactus
a înflorit, vor veni nobili şi prinţi din toată lumea ca să îl
vadă… Şi ne va fi greu să îl păzim.

24
 - Nu e chiar aşa, insula e greu de aflat, îndrăzni să îl
contrazică Prinţul Alb, fratele mai mic.
Dar Prinţul Roşu nu se lăsă:
- Ba da, vor veni. Poate că cineva, gelos, îi va tăia
floarea. Gândul acesta nu mă lasă să dorm. Cum să
îndrăznească cineva să îmi rănească odorul?
- Fii pe pace, că nu va fi aşa, încercă să îl liniştească
iarăşi mezinul familiei.
Dar fratele cel mare, care era ros de invidie pentru că
nu ceruse el ca moştenire insula cu cactusul – asta pentru
că alesese insula cea mare, neaşteptându-se să trăiască
clipa în care Marele Cactus ar fi înflorit – , intră în vorbă:
- Şi dacă va fi aşa? Nu ne putem permite să riscăm
atât de mult. Trebuie să găsim o soluţie ca să îi îndepărtăm
pe musafirii nepoftiţi.
- Dar cum?
- Marele Cactus e atât de minunat, încât cei care vor
să îl vadă trebuie să fie gata să îşi dea viaţa pentru aceasta.
Trebuie să fie gata să facă eforturi uriaşe…
- Exagerezi, spuse mezinul. E doar o floare.
- Ba nu exagerează deloc, se răsti la el Prinţul Roşu.
Spune-mi, la ce te gândeşti? - îl întrebă pe fratele mai
mare.
- Nu mă gândesc la nimic acum, mă voi gândi la
noapte, vă veţi gândi şi voi, şi vom afla o cale de a rezolva
această dilemă…
Noaptea a trecut foarte greu pentru fiecare dintre
fraţi. Cel mai greu a trecut pentru fratele cel mic, care îşi
dădea seama că nu are nici o şansă să îi convingă pe
ceilalţi că vor să ia o hotărâre greşită. Înainte să răsară
soarele, Prinţul Negru aflase soluţia. Nu aşteptă să se facă
dimineaţă, ci se duse să îi trezească şi pe ceilalţi. Dar şi
aceştia erau treji, în camerele lor, şi se frământau.
Prinţul Roşu era tare îmbufnat:

25
 - Cel mai simplu ar fi fost să nu se afle că a înflorit.
I-am fi chemat să o vadă numai pe prietenii noştri… Dar
acum, e prea târziu.
- Şi nici nu putem spune vreo minciună, că porunca
Împăratului e clară: toţi mincinoşii din împărăţie să fie
pedepsiţi cu moartea, spuse Prinţul Alb, sperând că fraţii
săi se vor răzgândi.
- Ştiu ce vom face… Nici noi şi nici slugile noastre
nu trebuie să minţim. Dar putem trece adevărul sub tăcere,
spuse satisfăcut Prinţul Negru.
- Cum? - îl întrebară într-un glas ceilalţi doi.
- Simplu. Nu ne poate obliga nimeni să spunem unde
e insula… E moştenirea noastră şi nu trebuie să o arătăm
altora. Când vor veni prinţi străini pe corăbiile lor, oamenii
noştri nu le vor arăta direcţia în care trebuie să meargă. Şi,
fără îndrumări, nimeni nu va putea ajunge la insula cu
cactusul. Ştiţi doar cu toţii cât de greu este să o găseşti…
Numai regele ne-ar putea porunci să îl ducem acolo... Nu?
Soluţia aceasta nu îi plăcu însă Prinţului Roşu. Vroia
să găsească o cale prin care măcar câţiva străini iubitori de
flori să îi vadă cactusul. Unii care să facă eforturi mari
pentru aceasta şi care apoi să ducă faima Marelui Cactus
în toată lumea. În inima prinţului era o luptă: pe de o parte
vroia să fie lăudat şi invidiat de alţii, pe de alta, vroia să îşi
protejeze floarea.
- Ştiu cum facem. Când se apropie o corabie străină
şi întreabă în ce direcţie trebuie să meargă spre insulă,
nimeni să nu îi arate. Cel întrebat are voie să spună doar:
nu în direcţia asta… Şi atât. Cel care va spune mai mult va
plăti cu capul. Oricum, furtunile de acolo îi vor descuraja
pe căutătorii fricoşi…
- Aşa, nu va minţi, dar nici nu va da sfatul bun, spuse
satisfăcut Prinţul Negru.
- Asta nu îi va ajuta la nimic pe cei din corabie,
spuse mezinul.
26
 - Ba îi va ajuta. Încolo nu e bine, încolo nu e bine,
unii se vor rătăci, dar până la urmă câţiva tot vor afla
drumul, spuse Prinţul Roşu.
Dar mezinul insistă:
- Fraţilor, gândiţi-vă că sunteţi într-un deşert şi vreţi
să ajungeţi la o oază. Şi că beduinii pe care îi întrebaţi
încotro e oaza vă spun doar: încolo nu e, încolo nu e. Nu
mai ajungeţi la oază, muriţi în deşert.
Invidiosului Prinţ Negru, care nu ar fi suportat ca
faima cactusului să se răspândească în lumea întreagă, îi
plăcu însă comparaţia făcută de fratele său:
- Cei mai slabi ar muri în deşert, cei mai puternici ar
şti însă să se folosească şi de aceste răspunsuri neclare.
- Aşa va fi, întări Prinţul Roşu. Anunţaţi-i pe toţi
slujitorii noştri din insulele apropiate că vor plăti cu capul
îndrăzneala de a arăta încotro e Marele Cactus. Au voie
doar să le arate musafirilor nepoftiţi că o anumită direcţie
este greşită…
În câteva săptămâni, şase corăbii au sosit rând pe
rând la ţărm. Prinţul Roşu îi primi cu răceală pe musafirii
nepoftiţi şi aceştia plecară în larg fără să afle prea multe
despre calea pe care trebuiau să o apuce. După alte câteva
săptămâni, trei dintre ele s-au întors înapoi. Două se
scufundaseră, fiind prinse în mijlocul unei furtuni, iar de
ultima nu se ştia nimic.
A mai trecut o vreme, dar tot nu ajunsese nici un
prinţ străin pe insulă. Într-o zi, Prinţul Alb veni să îşi
anunţe fratele că se dusese vestea cum că Marele Cactus
nici nu înflorise şi că totul era doar o minciună a
mândrului Prinţ Roşu… Până şi regele se supărase, auzind
că unii prinţi muriseră căutând insula…
- Aşa, deci? Oricum şi eu mi-am dat seama că nu a
fost bună hotărârea mea… Îmi era teamă că o să fie prea
mulţi vizitatori. Voi organiza eu însumi o călătorie, în care
îi voi invita pe toţi prinţii care vor să îmi vadă floarea.
27
Trebuie să îmi repar greşeala. De acum înainte, toţi cei
care vor să vadă Marele Cactus pot să o facă. Voi pune un
cărturar să îmi facă o hartă pe care să o dau corăbiilor care
vor veni.
- La ce ţi-a ajutat să te joci aşa cu timpul şi chiar cu
vieţile celorlalţi? Ţi-ai făcut o faimă rea, frăţioare.
- Aşa e, asta mă apasă…
- Ai fost poreclit Prinţul Nu pe aici… Ştii asta?
În timp ce fraţii discutau, o slugă se apropie de
Prinţul Roşu, înmânându-i un răvaş.
- Paznicul Marelui Cactus v-a trimis asta…
Nerăbdător, prinţul îl întrebă:
- S-a întâmplat ceva?
- Nu ştiu, eu nu…, răspunse sluga, plecându-şi ochii.
- Nu se poate, strigă prinţul, după ce citi primele
rânduri. Nu se poate…
- Ce e, ce s-a întâmplat?
- Floarea, floarea Marelui Cactus s-a ofilit. Şi a căzut
la pământ… Înainte să fie văzută şi admirată de alţii…
- Nu se poate, ar fi trebuit să ţină ani întregi…
- Da, ar fi trebuit… Abia după ce s-a ofilit, paznicul
a înţeles ce îi spusese tatăl său înainte de a muri. Că dacă
înfloreşte cactusul, floarea lui trebuie stropită şi cu
bucurie, nu doar cu apă. El a crezut că aceste vorbe sunt
fără sens, dar şi-a dat seama că floarea noastră avea nevoie
nu numai de apă, ci mai ales de bucurie… De bucuria şi
emoţia celor care, privind-o, s-ar fi minunat ce lucruri
frumoase a făcut Dumnezeu… Acum, pot să organizez
câte călătorii vreau, să pun să se facă o mie de hărţi,
degeaba. Mă simt ca şi cum aş fi un ucigaş. Mi-am omorât
floarea…
*
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că
închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi
nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. (…) Vai
28
vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi
marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut,
îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. (…) Călăuze
oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă,
cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea
din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline
de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea
dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea
din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că
semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se
arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi
şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi
drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie
şi de fărădelege (Matei 23, 13-28).
Cine sunt cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat
Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Să fie oare numai învăţătorii
Legii celei Vechi, învăţătorii care L-au prigonit pe Însuşi
Mântuitorul profeţit de proorocii Vechiului Testament? Ar
fi bine să fie aşa… Numai că prin cuvintele acestea dure,
parcă prea dure pentru Cel care a venit să ne înveţe Legea
iubirii, sunt mustraţi şi creştinii care nici nu intră în
Împărăţie, nici pe alţii nu îi lasă să intre… Nu sunt preoţi,
nu sunt învăţători, dar se pun stavile între Hristos şi cei
care au nevoie să se apropie de Biserica Sa…
Nu vreau să îi arăt cu degetul numai pe alţii, mă arăt
– şi fără falsă smerenie – şi pe mine. Nu numai o dată, ci
de mai multe ori în viaţa mea m-am purtat ca un fariseu şi
poate că, dacă L-aş fi văzut lângă mine pe Hristos, m-ar fi
mustrat la fel de aspru… Mi s-a întâmplat să stau de vorbă
cu oameni care nu cunosc credinţa creştină aproape deloc;
în loc să îi ajut să înţeleagă că Hristos a venit şi pentru
mântuirea lor, să înţeleagă cât de mult i-ar putea împlini
viaţa creştină, am reuşit să îi sperii, vorbindu-le doar
despre posturi, despre nevoinţă, despre marii pustnici din
Sinaxare, despre nebunii pentru Hristos, despre osânda
29
ereticilor şi păcătoşilor care mor nepocăiţi. Numai că, prin
cuvintele mele, în loc să îi mişc, i-am convins că
Ortodoxia nu e pentru ei… Şi, pe cât eram de plin de
argumente „nimicitoare” în timpul discuţiilor, pe atât de
gol mă simţeam după aceea.12 Poate nu imediat, poate
primul gând era să îi judec pentru cerbicia lor, dar măcar
seara, la rugăciune, conştiinţa tot mă arăta cu degetul. Da,
îmi spusesem poezia ca un papagal, dar ce folos? Nu era
poezia de care aveau nevoie ceilalţi…
*
Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de
învăţătura Lui. Şi auzind fariseii că a închis gura
saducheilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător
de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule,
care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu
tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi
întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se
cuprind toată Legea şi proorocii (Matei 22, 33-40). Noi
strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila… Vorbim cu
aproapele despre orice, numai despre iubirea cea adevărată
nu îi vorbim, sau dacă îi vorbim, nu i-o arătăm. Este uşor
să postim miercuri şi vineri, dar este greu să iubim… Este
uşor să vorbim despre marii pustnici, dar este greu să îi
iubim pe cei cu care vorbim… Ba chiar avem îndrăzneala
de a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu, ţinându-ne nasul
pe sus, subliniindu-i aproapelui nostru că îl considerăm
inferior nouă… Reuşim să fabricăm o credinţă creştină

12
Un elev scrie: Să ştii că ai foarte mare dreptate. Eu de
exemplu încerc să-i conving pe colegii mei de clasă cât de
frumoasă este credinţa ortodoxă, dar, cu cât mă străduiesc mai
mult, cu atât ei nu înţeleg. Cred că nu ajung cuvintele mele,
trebuie fapte pline de smerenie, şi poate atunci Domnul, văzând
smerenia noastră, va pune în aproapele nostru înţelegere.
30
uscată, în care bărbaţii îşi idolatrizează bărbile, iar femeile
baticul sau fusta, idolatrizăm canonul primit de la
duhovnic şi reuşim să ucidem iubirea faţă de aproapele.
De vină nu sunt nici canonul, nici barba, nici fusta şi nici
baticul (care îşi au fiecare rolul lor), de vină suntem noi că
am lăsat iubirea pe ultimul plan. Ne-am blazat tot repetând
refrene contra iubirii pătimaşe a acestui veac şi am uitat de
iubirea cea curată, de iubirea pe care ne-o cere Evanghelia:
Cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că
(poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu
furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice
altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face
rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii (Rom.
13, 8-10).
Unde este oare această iubire? Ne mirăm că tinerii
stau departe de Biserică… Dar cine i-a iubit cu adevărat?
Cine şi-a pus sufletul pe tavă înaintea tinerilor?... Ne place
chiar să vorbim despre iubirea adevărată, dar nu ştim să
iubim… Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va
strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să
fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi
sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de
munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub
obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa
încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe
Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 13-16).
Dar, în loc să lumineze faptele noastre, noi vrem să
lumineze cuvintele noastre cât mai iscusite, dar lipsite de
dragoste… Dar dacă sarea s-a stricat, cu ce se va săra?…
*
Am scris povestea „Floarea Prinţului Nu pe aici” ca
să îi ajut pe tineri să depăşească frica de a se apropia de
Hristos, frică pricinuită de mulţimea de Nu-uri pe care le-
31
au întâlnit, presărate ca nişte mine pe drumul către
Biserică… Mai exact, ca să înţeleagă că unele din aceste
mine nu sunt puse de Dumnezeu13, ci de oameni care nu L-
au cunoscut cum trebuie… Unii creştini (şi chiar unii
slujitori ai altarului) se poartă ca şi cum ar avea dorinţa
egoistă de a ţine „florile” Împărăţiei Cerurilor numai
pentru ei… Ca şi cum ar fi fost florile lor, sau ca şi cum ar
fi fost îndreptăţiţi să le împartă cui vor ei… De fapt,
dorinţa lor nu era de a-i împiedica pe alţii să vină la
Hristos, ci de a se înălţa pe ei în ochii celorlalţi, ca şi cum
ei ar fi singurii creştini de nota 10, iubitori de rugăciune şi
de nevoinţe. Ca şi cum într-un labirint de „Nu-uri” doar ei
s-ar pricepe să găsească ieşirea… Numai că, prin lauda lor
şi prin „religia lui NU!” pe care o propovăduiesc fără să îşi
dea seama, se pun stavilă între ceilalţi şi Hristos. Şi rămân
cu inimile pustii, asemănându-se prinţului care şi-a
protejat floarea de privirile altora şi în cele din urmă a
rămas fără ea…14
Tradus literal, cuvântul Evanghelie înseamnă tocmai
Vestea cea bună. Da, Hristos, Sfânta Scriptură, Biserica le
aduc păcătoşilor vestea cea bună că sunt chemaţi la
13
Cât priveşte celelalte „NU-uri”, celelalte „mine”, ele nu sunt
de fapt „mine”, ci jaloane lăsate de Dumnezeu pentru a-l ajuta
pe om să meargă pe calea mântuirii. Chiar dacă celor obişnuiţi
să trăiască în păcat multe jaloane li se par inutile şi de neînţeles,
pe măsură ce înţeleg mai bine viaţa creştină îşi dau seama cât de
înţelept a rânduit Dumnezeu fiecare pas al mântuirii omului. Că
nici un pas nu este absurd, ci este folositor, necesar,
mântuitor…
14
Chiar dacă „florile” Împărăţiei Cerului nu se ofilesc dacă
oamenii nu ajung la ele, e greşit să ne gândim că Hristos Se
bucură în rai cu sfinţii Săi şi nu Îl interesează dacă noi alegem
calea vieţii sau calea morţii. Pentru Hristos, fiecare suflet este
important… El vrea mântuirea fiecăruia dintre noi, vrea ca noi
să alegem binele; prin păcatele noastre, Îl răstignim încă şi încă
o dată…
32
mântuire… Nu le trâmbiţează că trebuie să se întristeze că
drumul mântuirii este atât de îngust încât ei nu mai au loc
pe el…
Ar trebui să ne dăm seama de faptul că cei care stau
departe de Biserică au nevoie să audă mai întâi cuvântul
„DA”. Să audă că „Da”, Dumnezeu îi iubeşte, „Da”,
Dumnezeu îi aşteaptă şi pe ei, oricât de tare ar fi mânjiţi de
noroiul păcatului. Să audă că Dumnezeu vrea să le
tămăduiască rănile sufletului…
Răspunzând chemării Evangheliei şi ţinând porunca
iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, aceste suflete vor
cunoaşte cu adevărat împlinirea, iar pe lumea cealaltă se
vor bucura veşnic… Şi, cu gândul la Împărăţia Cerurilor,
vor avea puterea să ţină nu numai porunca iubirii, ci şi
toate celelalte porunci pe care, fără puterea pe care o dă
iubirea, nu ar fi putut să le ţină. Toate celelalte porunci
care, fără iubire, îl transformă pe om într-un soldat, într-un
robot, ba chiar într-un fel de zombbie. Pentru că, fără
iubire, sufletul moare…

33
 Sâni mari pentru creiere mici

Daniela: „Mie îmi place să am sânii foarte mari sau

foarte dezvoltaţi. Prietenii mei m-au părăsit şi nu mai
vorbesc cu mine fiindcă eu nu am sânii dezvoltaţi ca
celelalte prietene ale mele”15.
Nicoleta: „Nu mă dezvolt deloc, toţi mă resping,
chiar şi băieţii. Încă la vârsta mea nu am avut un prieten,
îmi vine să mă omor. Vă rog frumos să-mi spuneţi ce să
fac ca să îmi crească şi mie sânii şi să fiu şi eu mai
grasă…”16
Diana: „Am un mare complex: nu am sânii mari. Îmi
este ruşine să mă îmbrac cu bluze mulate, toţi băieţii îşi
bat joc de mine, toţi strigă după mine, aceste faze mă duc
la exasperare. Din punct de vedere fizic mi se fac multe
complimente: că am un corp frumos cu o excepţie, că arăt
cool. Am vorbit cu puţini băieţi, ultimul meu prieten mi-a
spus în faţă că nu mai putem fi prieteni pentru că nu am
sâni şi m-a părăsit. Sunt disperată! Ţin foarte mult la el,
m-a părăsit pentru o vagaboandă. Mă gândesc la o posibilă
sinucidere, nu mai suport acest chin…”17

Către toate Danielele, Nicoletele şi Dianele care

împărtăşesc aceeaşi perspectivă tristă asupra prezentului:
„Fetelor, băgaţi-vă minţile în cap! Nu are rost să vă daţi cu
capul de pereţi numai pentru faptul că sânii voştri nu sunt
15
Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum
rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 14.
16
Ibidem.
17
Ibidem, p. 13.
34
mai darnici cu privirile tinerilor ai căror hormoni tropăie
precum un detaşament militar”.
Există o psihoză a sânilor mari, o psihoză din ce în
ce mai accentuată. Eu nu sunt de părere că trebuie să se
lupte împotriva discriminării fetelor nedotate, dar nici ca
acestea să fie consolate cu poveşti de adormit copiii. Cred
că pur şi simplu ar trebui ca fetele cu sâni mici să capete o
altă perspectivă asupra „handicapului” lor.
Îmi este greu să mă adresez mai multor fete deodată,
aşa că mă voi adresa unei singure „victime a sorţii”.
Ar trebui să fii fericită că din cauza sânilor tăi mulţi
băieţi stau departe de tine. E o şansă de care nu au parte
fetele bine dotate. De ce? Pentru că băieţii se vor apropia
de ele în primul rând pentru sânii lor şi nu pentru sufletul
lor. Un băiat rosteşte foarte uşor o declaraţie de dragoste
numai pentru a avea ocazia să pună mâna pe un trup care îl
înnebuneşte. Foarte greu îi va fi unei fete cu sânii mari să
îşi dea seama dacă prietenul ei o iubeşte cu adevărat sau
pur şi simplu a fost hipnotizat de nişte balcoane spaţioase.
„Nu pot să mă amăgesc cu un astfel de refren…”,
mi-ai putea spune. Nu vreau să te amăgeşti, pur şi simplu
aşa stau lucrurile: de multe ori fetele cu sâni mari sunt
curtate de băieţi nu pentru că ar avea cine ştie ce calităţi
ieşite din comun, ci doar pentru că sânii lor sunt generoşi.
„Şi nu este asta o mare calitate?”
Nu pot să fiu atât de orb ca să nu constat şi eu că
printre tineri această însuşire capătă încetul cu încetul
rangul de virtute de căpătâi. Dar ce vorbesc de tineri?
Femeia cu sânii mari face parte din setul de vise erotice al
bărbaţilor care nu sunt împliniţi de relaţia cu soţiile sau
amantele lor. Un prieten îmi spunea că cea mai mare ispită
a lui este să facă sex cu o femeie cu sânii XXL, cum au
cele din revistele porno.
Să ne întrebăm de ce au atâta trecere fetele cu sânii
mari. Există vreo legătură între aceste organe şi mintea
35
unei fete? Sunt sânii mari semnul unei minţi mai strălucite
sau al unui coeficient de inteligenţă redus?
Nici una, nici alta. O femeie poate avea sâni
revărsabili şi poate fi genială sau proastă de-a binelea. O
femeie poate avea sâni milimetrici şi asta nu o face nici
deşteaptă, nici proastă.
Dar femeia cu sâni mari este o femeie care îi
înnebuneşte pe bărbaţi. De ce? Din mai multe motive,
toate centrate în jurul actului sexual. O fată cu sâni mari
este mai uşor de stârnit. (Se ştie că sânii reprezintă una
dintre zonele cele mai sensibile ale trupului femeii.) Şi
masculul se excită foarte tare atingând acei sâni mari. Ce
s-ar fi făcut oare dacă fata pe care o agăţa avea sâni mici?
I-ar fi fost mai greu să o stârnească şi, mai apoi, nu ar fi
avut aceeaşi stare de extaz în faţa trupului ei.
Regula că o fată cu sânii mici este aproape frigidă nu
stă în picioare: în literatura de specialitate se menţionează
faptul că sunt fete cu pieptul neted care abia dacă sunt
atinse reacţionează ca nişte experte în sex. Poate că tocmai
complexul de care suferă le dă astfel de senzaţii extreme la
cel mai mic impuls. Dar faptul că un mascul se simte mai
bine lângă o fată cu sâni mari e valabil. Poate chiar şi
numai pentru faptul că presiunea cu care prietenii sau
filmele i-au băgat această idee în cap lasă urme care nu pot
fi şterse decât foarte greu.
Nu vreau să spun că dacă unui tânăr îi plac formele
mai bogate ale sânilor asta înseamnă neapărat că e un tip
lipsit de valoare, dar sunt convins că dacă un tânăr renunţă
la o fată sau nu vrea să fie prieten cu o fată numai pentru
că ea are sâni mici, înseamnă că handicapul de care suferă
el e mai serios decât „problema” fetei.
„Sunt mulţi tineri care pun problema aşa…”
Şi ce dacă? Afirmaţia mea privitoare la valoarea lor
nu se modifică. Faptul că mai au şi spirit de turmă nu îi
dezvinovăţeşte. Dimpotrivă. Repet faptul că o fată cu sâni
36
mici ar trebui să îşi fructifice la maxim avantajul pe care îl
are. În jurul ei vor roi mai greu tipii obsedaţi de sex şi îi va
fi mai uşor să îşi găsească un prieten de valoare. Evident,
vânătorii de sex nu vor evita cu totul nici prăzile mai
modeste, ai căror sâni sau fese nu intră în standard. Ba
chiar le vor considera nişte prăzi uşoare: „Dacă nu are cine
ştie ce sâni, e complexată, e mai uşor de băgat în pat”.
Perspectiva lor nu e chiar utopică: unele fete se culcă cu
prietenii lor tocmai pentru a-i recompensa pentru faptul că
le-au trecut cu vederea puţinătatea sânilor.
E trist nu numai faptul că alţii îşi dau seama că
cineva are motive să fie complexat, este trist când
persoana respectivă se lasă doborâtă de complexele ei.
„Mă gândesc la o posibilă sinucidere, nu mai suport acest
chin…”, spunea Diana. E oare acesta un motiv întemeiat
pentru o sinucidere? Sinuciderea nu e justificată niciodată,
nici măcar atunci când cineva se află într-o situaţie de zece
ori mai grea. Pe fetele aflate în situaţia Dianei le
atenţionez că, deşi îşi imaginează că prin sinucidere stresul
lor va lua sfârşit, nu va fi deloc aşa. Să îşi imagineze că
dacă se vor sinucide vor ajunge pe o insulă pe care tipi
bine, ţinând în braţe fete cu sâni mari, vor arăta cu degetul
spre ele strigând dispreţuitor: „schiloadele…” şi le vor
scuipa cu scârbă.
„Dar nu va fi aşa pe lumea cealaltă…”, mi-ai putea
spune. Da, nu va fi aşa, pentru fetele care se sinucid acolo
va fi de o mie de ori mai rău.
Să analizăm puţin ce se poate face cu sânii tăi. Ca să
îi măreşti, metoda „clasică” e cu ajutorul silicoanelor.18
18
O cititoare: La capitolul silicoane aş putea adăuga multe.
Poate că, dacă se aduce în discuţie din ce în ce mai mult
subiectul, se poate evita degradarea care e acum în Germania,
unde locuiesc. Imaginaţi-vă că aici e foarte normal sau cel
puţin la modă ca părinţii să facă fetelor cadou operaţii de
implant de silicoane cu ocazia zilelor de naştere! Şi asta până
37
Presupunând că silicoanele nu ar avea efecte secundare
nocive pentru organism, să vedem ce ai rezolva dacă sânii
ar fi mai apetisanţi. În primul rând ai scăpa de apăsarea că
eşti altfel… O apăsare serioasă. (Ciudat, pe cât de serioasă
este campania dusă de cei graşi pentru ca moda XXL să nu
mai fie considerată ridicolă, pe atât de penibil pare efortul
de a-i convinge pe băieţi că o fată cu sânii mici nu e
handicapată.)
Numai că problemele nu s-ar împuţina, ci doar s-ar
schimba. Cine e de vină că sânii tăi nu au fost mai dotaţi?
Oare de ce Dumnezeu nu te-a făcut mai arătoasă? Poate
pentru simplul fapt că nu aveai nevoie de aşa ceva.
Dumnezeu te-a făcut trup şi suflet. Trupul şi sufletul tău se
află în armonia ideală pentru ca, la sfârşitul vieţii tale, să
ajungi la bucuria veşnică. Ai venit pe lume pentru a
străbate un drum sinuos, la capătul căruia se află
împlinirea, dragostea adevărată, frumuseţea netrecătoare.
Rostul tău, fie că eşti conştientă sau nu, este acelaşi cu
rostul fiecărui om: acela de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi
de a te desfăta de frumuseţile veşnice. Orice handicap fizic
ar avea un om, acesta nu îl poate împiedica să
dobândească raiul. Oare să fie „handicapul” de care suferi
tu un asemenea impediment? Nu, evident că nu.
„Dar pe mine nu mă interesează ce va fi atunci, mă
apasă faptul că acum nu îmi e bine. Vreau să schimb
lucrurile.”
Dacă ţi-ar fi fost mai de folos să ai sâni mari, atunci
Dumnezeu ţi i-ar fi dat. Tu arăţi exact cum trebuie pentru a
ajunge la mântuire. Dacă modifici în mod artificial trupul
tău, întreaga ta viaţă va fi schimbată într-un mod pe care tu
nu ai cum să îl prevezi. Nu îţi va fi de folos.
„Crezi că vei reuşi să mă convingi să renunţ să îmi
măresc sânii cu silicoane, vorbindu-mi despre ce mă

la vârsta de 18 ani, căci după, obişnuiesc să şi le finanţeze

singure.
38
aşteaptă pe lumea cealaltă? Eu vreau să mă bucur pe
lumea asta.”
Depinde şi în ce mod vrei să te bucuri pe lumea asta.
Dacă îţi vei mări sânii cu silicoane, vei avea parte într-o
anumită măsură de desfătările erotice de care acum
consideri că eşti lipsită. Dar vei merge pe un drum al
eşecului, pe un drum al neîmplinirii.
În ecuaţia în care îţi încadrezi viaţa, sânii mari sunt
prilej de sminteală pentru alţii, iar pentru tine sursă de
plăceri trupeşti. Pe o fată care se naşte cu sâni ideali din
punctul de vedere al standardului, Dumnezeu o poate ajuta
să îşi păzească atât fecioria trupului, cât şi pe cea a
sufletului. Faptul că tu râvneşti să porţi sutienele ei nu îţi
poate fi de folos - pentru că structura ta sufletească rămâne
tot pe vechiul calapod. Înţelegi ce vreau să spun? Trupul şi
sufletul, fiind interdependente, ajung să se certe atunci
când unul din ele suferă o intervenţie exterioară bruscă ce
le modifică armonia. (E ca în cazul schimbării de sex, un
bărbat îşi poate tăia penisul, dar tot bărbat rămâne, orice ar
avea în slip. ADN-ul rămâne de bărbat, orice ar face.) Nu
acelaşi lucru se întâmplă cu fetele ai căror sâni au rămas
mici în urma unui accident suferit în copilărie sau din alte
motive; în unele situaţii medicii pot da un ajutor real, fără
să fie nevoie să se apeleze la silicoane sau la alte metode
artificiale.
Ştiu că în acest punct al discuţiei fetele care şi-au
băgat silicoane pot să aducă argumente artificiale prin care
să te convingă ce avantaje îţi oferă un piept mai generos.
Privind însă din perspectivă creştină, mărirea sânilor e un
eşec. Chiar dacă poate aduce avantajele erotice mult-

39
aşteptate19, e clar că aceste avantaje sunt lemne aruncate pe
jarul care îi aşteaptă pe desfrânaţi în iad.
„Dar atâţia prieteni m-au părăsit din cauza
sânilor…”, ar putea să îmi spună Daniela. Nu, nu din
cauza sânilor tăi mici te-au părăsit, ci din cauză că nu au
vrut sa vadă şi altceva, de asta te-au părăsit. Numai un tip
obtuz renunţă la o fată din cauză că nu îi plac sânii ei. Sau
un taur comunal, un tip obsedat de sex. Deci nu este o
pierdere când te părăseşte un asemenea tip. Un tânăr care
merită să îţi fie prieten ar trebui să nu se uite doar la trupul
tău20. Eu nu spun că frumuseţea trupului nu îşi are valoarea
ei într-o poveste de iubire, ci spun că sunt fete deosebite
pe care băieţii le părăsesc numai pentru că nu au fost în
stare să le aprecieze cum trebuie.
Ar trebui să îţi fie clar că dacă sânii mici sunt un
motiv pentru ca prietenul să te părăsească, nu pierzi nimic
rămânând fără un astfel de prieten. Dar trebuie să ţii seama
şi de faptul că în orice despărţire, cel care pleacă
recunoaşte greu care a fost motivul real al plecării sale. De
multe ori, sub masca unei sincerităţi depline, sunt invocate
motive false. Şi oare, dacă cel care te părăseşte vrea să te
19
Mărirea sânilor nu este un mijloc de îmbunătăţire a unei
relaţii. După ce îşi bagă silicoane, o femeie va fi la început o
jucărie mai interesantă pentru masculul ei. Dar acesta se va
sătura repede de noile accesorii. Şi femeia poate să îşi mai facă
o operaţie, dar nici aceasta nu va avea un efect magic. Masculul
se va plictisi şi de noua ipostază. Dacă nu cumva, prins de
melancolie, nu va suspina după formele iniţiale, pe care nu a
ştiut să le aprecieze cum trebuie. Forme pe care le va căuta la
alte şi alte „victime”…
20
O cititoare îmi scrie: Şi poate că trebuie insistat pe faptul că în
momentul în care sânii sunt mai mari apare din ce în ce mai mult
acest risc: că cel din faţa ta vede doar un trup. Foarte des stau în
faţă cu bărbaţi care nu se uită în ochii mei când vorbesc cu mine
(dacă înţelegi ce vreau să spun) şi este o senzaţie extrem de
neplăcută şi uneori smintitoare faţă de omul din faţa mea.
40
rănească, nu o face cel mai eficace motivând că a plecat
din cauză că sânii tăi sunt prea mici? Gândeşte-te la asta.
Chiar dacă mai mulţi băieţi invocă acest motiv, s-ar putea
ca fiecare să mintă cu acelaşi sânge rece. De altfel, sunt
destule fete cu pieptul generos pe care iubiţii le părăsesc în
acelaşi ritm în care te părăsesc pe tine.
Dacă prietenii pot invoca acest motiv pentru a evita
să recunoască motivul real al plecării lor (întoarcerea
primei iubite, o poveste de dragoste la prima vedere,
plictiseala, …), atunci când se va pune problema angajării
tale, lucrurile pot sta invers: potenţialul şi potentul şef va
invoca alte motive pentru a nu fi nevoit să recunoască
faptul că nu este mulţumit de decorul pe care îl oferă sânii
tăi. Aici nu am ce să spun decât că, dacă sânii sunt un
criteriu de angajare, mai târziu un criteriu de menţinere a
postului va fi gimnastica erotică: dacă nu vrei să îi faci
poftele şefului, el nu se va sfii să angajeze o fată care din
punct de vedere intelectual nu se ridică la măsura ta, dar
care se pricepe la ridicatul poalelor în cap. Iată că nici aici
pierderea ta nu e reală.
Putem vorbi despre un singur domeniu în care ai
simţi cu adevărat lipsa unor sâni mai voluminoşi: în cazul
în care ai vrea să devii cântăreaţă sau actriţă. Cum ar fi
Pamela Anderson dacă i-ar lipsi pieptul acela care îi
desfată pe fani? Să fim realişti: o actriţă nedotată poate
face să scadă încasările unui film. Vrei să devii actriţă sau
cântăreaţă? Puţin probabil. Aşa că nu are rost să insistăm
asupra acestui subiect. (Iar dacă totuşi vrei să fii actriţă,
nici atunci duhovnicul nu îţi dă dezlegare la silicoane.)
Oricum, ar trebui să îţi dai seama că nici dorinţa
unor fete care se află în situaţia ta şi care spun: „Vreau să
am sânii cât mai mari, oricât de mari ar fi…” nu are
acoperire. Iată ce scrie cu tristeţe o fată aflată în extrema
cealaltă: „Am un prieten, de nouă luni, şi am fost de acord
să facem dragoste când relaţia noastră va împlini un an,
41
dar simt că nu o voi putea face pentru că îmi este ruşine de
sânii mei. Astfel, am hotărât să nu fac dragoste cu nimeni
până când sânii mei nu vor fi mai mici. Sunt foarte
disperată, pentru că el mă iubeşte, dar nu ştiu cum va
reacţiona când îi voi spune că nu pot face dragoste cu el,
pentru că motivul nu-l va afla niciodată”21.
Ciudat, unele fete se declară rebele atunci când este
vorba să asculte glasul Bisericii care le cheamă la o viaţă
curată, dar când e vorba de anumite idei fixe sau de
satisfacerea unor capricii, iubirea de sine le dă puterea de a
birui chiar şi atracţia sexuală. Poate că fata care a scris
rândurile de mai sus a început până acum viaţa sexuală cu
prietenul ei; deşi cu asta nu a rezolvat nimic – a căzut din
lac în puţ.
Închei răvaşul de faţă adresându-mă tuturor fetelor
care sunt nemulţumite de puţinătatea sau de volumul
exagerat al sânilor lor: căutaţi adevărata dragoste, căutaţi
un tânăr care să vă iubească cu adevărat. Veţi vedea că
dacă dragostea voastră va primi binecuvântarea nunţii,
atunci soţul vostru vă va iubi ca şi cum aţi avea cei mai
super sâni din lume. Unui soţ care îşi iubeşte soţia îi e
drag fiecare centimetru din trupul ei. Dacă dragostea
porneşte din trup nu poate să ajungă până la suflet şi să-i
acopere defectele, dar dacă porneşte din suflet, atunci trece
cu vederea micile „imperfecţiuni” ale trupului.
Atunci când doi oameni care se iubesc primesc
binecuvântarea căsătoriei, Dumnezeu le curăţeşte minţile
şi trupurile prin harul Său. Cei care vă vor lua de soţii nu
vor regreta că nu aveţi bustul mai bogat, picioarele mai
drepte sau dinţii mai strălucitori. Vă vor iubi aşa cum
sunteţi. Şi nu va fi nevoie să îi trageţi de mânecă fiindcă
îşi uită privirile pe sânii capabili ai femeilor care trec pe
lângă ei…

21
Ibidem, p. 15.
42
 „Fă-o cu cine vrei,
numai cu mine nu…”

Cum adică să te iert, Ierusalime, pentru

aceasta?Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care
n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare,
umblând în grup prin casele desfrânatelor (Ier. 5, 7).
Cele mai cunoscute fraze pe care le aud prietenii
fetelor care vor să îşi păstreze fecioria sunt: „Fă-o cu cine
vrei, nu mă interesează. Dar nu îmi cere să fac dragoste cu
tine”. E bună sau nu această soluţie de păstrare a
virginităţii? Poate fi folosită această soluţie de către fetele
care vor să rămână fecioare pentru a ajunge la un
compromis acceptabil cu tinerii care le iubesc?
Când unele mame îşi prelucrează fetele în privinţa
păstrării feciorei, nu ezită să le explice cât de convenabilă
este această soluţie şi pentru ele şi pentru iubiţii lor: „Tu
rămâi fecioară şi el scapă de hormoni într-un mod care nu
te afectează cu nimic”.
Această metodă de rezolvare a problemei nu îşi
pierde discipolii pe măsura trecerii timpului. Chiar dacă
din ce în ce mai multe fete sunt dispuse să se dăruiască
prietenilor lor, totuşi refrenul „du-te la cine vrei” este
preluat de surorile sau de verişoarele lor cu câţiva ani mai
mici. Nu e un secret faptul că vârsta la care tinerii îşi încep
viaţa sexuală este în descreştere.
De ce acceptă o fată ca iubitul ei să meargă la
bordel22 sau să se culce cu o altă fată - la care nu ţine - dar
22
O cititoare (din Germania): Odată am ajuns pe strada unde
sunt bordelurile. E baricadată oarecum, în sensul că de la
43
care îi poate satisface poftele trupeşti? Pentru că ea „ştie”
că el nu rezistă fără sex. Ideea asta este atât de răspândită,
încât, dacă ar contesta-o, fata ar fi ironizată imediat de
către prietenul ei.
Să vedem care sunt urmările soluţiei pe care fata i-o
propune prietenului ei: el merge şi se culcă cu o altă fată
sau cu alte fete (eventual merge chiar la bordel) şi scapă de
hormoni. Prietenia lor continuă o vreme. Dar tânărul se
plictiseşte repede de această situaţie. Consideră că poate
găsi o fată cu care să aibă parte nu doar de o platonică
poveste de dragoste, ci una cu care poate să aibă o relaţie
„completă”. Adică una cu care să facă dragoste. Şi atunci
renunţă la prietena pe care o are. Asta dacă nu cumva ea
acceptă în cele din urmă să facă dragoste cu el.
De obicei fata nu cedează la insistenţele primului
prieten care, după ce i-a acordat o perioadă „de graţie” în
care s-a culcat cu alte fete pentru a-i respecta dorinţa de a
rămâne fecioară, în cele din urmă îi cere să se culce cu el.
O prietenie se destramă, urmează alta. Deznodământul e
acelaşi: după ce o perioadă tânărul acceptă să se culce cu
alte fete (asta în situaţia „fericită” în care nu a părăsit-o
imediat ce a aflat că ea - din motive de neînţeles pentru el
- se încăpăţânează să îşi păstreze fecioria), în cele din
urmă se satură de fiţele ei şi îşi caută o prietenă mai
„normală”.
Fata înţelege că nu rezolvă nimic trimiţându-l pe
tânărul pe care îl iubeşte la altele. În cele din urmă acceptă

mijlocul străzii banale, de altfel ca orice stradă cu locuinţe, e

un gard viu. După gardul respectiv sunt bordelurile. Pe o
distanţă de până la 50 de metri, de o parte şi de alta sunt
vitrine enorme unde stau prostituatele. Cred că a fost sub un
minut cât am parcurs distanţa până să ies de pe stradă, dar am
văzut atâta tristeţe şi dezolare că mi-a ajuns. Iar prostituatele
transmit această tristeţe şi dezolare mai departe clienţilor care se
feresc doar de BTS-uri (de bolile cu transmitere sexuală).
44
să se culce cu el. Sunt multe situaţii în care iubitul trimis
să se culce cu altele îi vorbeşte cu atâta interes despre
experienţele sale amoroase, încât fata nu mai rezistă şi îşi
doreşte să fie ea cea care să îi ofere partenerului ei stări
atât de plăcute. Nu mai acceptă să îl împartă cu alte femei.
Şi singura soluţie este să i se dăruiască.
De obicei fetele care acceptă ca iubiţii lor să meargă
la alte femei, iar cu ele să aibă o relaţie din care actul
sexual să lipsească, sfârşesc prin a regreta că au acceptat
compromisul şi, încercând să îşi îndrepte greşeala, în cele
din urmă acceptă să îşi piardă fecioria. Deznodământul:
deşi ele se oferă, ca o dovadă a dragostei pe care o poartă
iubitului lor, relaţia lor nu va dura foarte mult. De ce?
„Pentru că băieţii sunt nişte porci, nu vor decât
sex…” – spunea odată o fată. Problema nu trebuie pusă
aşa: dacă fata a acceptat ca prietenul ei să se culce cu
altele, a acceptat fără să vrea distrugerea prietenului ei.
Viaţa de desfrâu distruge sufletul, încetul cu încetul. Deşi
la începutul prieteniei lor prietenul se purta cu ea foarte
atent, foarte grijuliu, relaţia trupească cu alte fete îl
schimbă cu siguranţă. Atunci când nu stă sub
binecuvântarea nunţii, dragostea trupească murdăreşte
sufletele. Cu atât mai mult murdăreşte sufletul actul sexual
care nu are ca motivaţie decât o descărcare hormonală.
Fata care îşi trimite prietenul la bordel (sau la
prostituate) este în mare măsură responsabilă de
distrugerea sufletului celui pe care pretinde că îl iubeşte.
Da, îl trimite la bordel şi, o dată cu asta, trimite la bordel şi
tot ce a fost mai frumos între ei, tot ce a fost mai frumos în
sufletul lui23.
23
Un cititor: Nu ştiu cum stau lucrurile în aceste cazuri (poate
ai auzit concret despre astfel de întâmplări), dar parcă nu îmi
vine să cred că ea ar avea o vină mai mare. E ca şi cum ea ar fi
putut, dacă ştia şi voia, să-l convingă să se înfrâneze. Şi
porneşti de la premiza greşită că el este curat, naiv şi pe
45
 Rareori se întâmplă ca, după ce vreme de câteva luni
de zile tânărul acceptă să meargă la bordel sau la femei,
până la urmă să se căsătorească cu fata care până la nuntă
„l-a pus la regim”. Spre surprinderea ei, tânăra soţie va
constata că viaţa de familie e un eşec, o viaţă plină de
compromisuri şi tensiuni. Şi vina nu e numai a bărbatului
care înainte de nuntă a mers la bordel şi s-a obişnuit cu o
viaţă sexuală din care lipseşte orice urmă de implicare
sufletească, femeia fiind pentru el un obiect de procurat
plăcere. Vina este şi a fetei care nu a ştiut să îşi ajute
iubitul să renunţe la desfrâu şi să se pregătească pentru
viaţa de familie. După ce l-a lăsat să meargă în groapa cu
noroi, nu are de ce să se mai mire că el este murdar din
cap până în picioare.
„Şi atunci nu este mai bine să fac dragoste cu el? -
m-ai putea întreba. Oare nu este mai mic păcatul lui dacă o
face cu mine, care îi sunt iubită, decât dacă o face cu cine
ştie cine? Iubitul meu nu are ce căuta în bordel. Asta l-ar
distruge…” (Sunt situaţii în care fetele acceptă să îşi
piardă fecioria numai ca nu cumva prietenii lor să intre în
bordel.)
Desfrâul e desfrâu. Pe tânăr îl vatămă atât experienţa
din bordel, cât şi unirea trupească cu iubita sa. Nu se poate
spune că pe tânăr l-ar vătăma la fel de mult să meargă
nopţile la bordel sau să facă dragoste cu iubita lui. Dar
deasupra influenţabil. Observaţia este interesantă, dar lipsită de
obiectivitate. Eu nu am afirmat că vina mai mare e a ei. Ea este
de vină nu numai când îi propune tânărului să se culce cu alte
fete, ci şi când acceptă şantajul lui: „ori mă culc cu tine, ori cu
alta”. Dacă fata s-ar ţine tare şi i-ar spune că, dacă el nu acceptă
să se înfrâneze, relaţia lor se termină, ar adopta poziţia cea mai
bună. Dar nu să îl şantajeze cu duritate, ci să îi ofere sprijinul
moral pentru un astfel de efort, herculean uneori… („Şi dacă el
pleacă, iar eu rămân cu buzele umflate?”, se întreabă. Tu nu
rămâi cu buza umflată, rămâi cu liniştea că nu te-ai făcut
părtaşă la distrugerea lui…)
46
amândouă opţiunile surpă prietenia dintre cei doi. Pentru
sufletul tânărului, cele două moduri de a păcătui se
aseamănă cu doi şerpi veninoşi a căror muşcătură este
mortală. Contează oare că muşcătura unuia omoară cu
câteva secunde mai repede decât a celuilalt? Nu, moartea
este moarte, indiferent care dintre şerpi te-a muşcat.
Ar fi bine deci ca fetele care ţin la fecioria lor să fie
mai atente la soluţiile pe care le aleg. Ar trebui să se
gândească nu numai la binele lor, ci şi la binele celor pe
care îi iubesc. Să îşi dea seama că dragostea curată are o
putere foarte mare. Ele îi pot ajuta pe prietenii lor să
renunţe la desfrâu. Drumul este de durată, cu multe
poticniri. Numai că, în timp ce soluţia „fă-o cu cine
vrei…” duce automat la sfârşitul unei prietenii, prietenia
în care cei doi duc o viaţă curată se poate împlini prin
căsătorie.
P.S. M-ai putea întreba: „Dar oare fetele care s-au
spovedit după ce şi-au pierdut fecioria nu sunt în egală
măsură adeptele soluţiei fă-o cu cine vrei, dar pe mine
lasă-mă în pace…?” Nu (chiar dacă există şi excepţii).
Pentru că ele, după ce au cunoscut într-o anumită măsură
„dragostea trupească”, înţeleg din proprie experienţă cât
de puternic se implică sufletul în faptele lor. Că este
imposibil ca cineva să păcătuiască numai cu trupul, iar
sufletul să rămână nepătat. Şi atunci au grijă ca prietenii
lor să nu cadă în desfrâu…

47
 Topless24

Eşti frumoasă. Eşti bine făcută. Ai tot ce îţi trebuie.

După îndelungi insistenţe, părinţii te-au lăsat să pleci cu
gaşca la mare. Deci visurile tale de săptămâni întregi sau
chiar de luni de zile s-au împlinit. Ai avut emoţii până în
ultima secundă (cine ştie ce toane de moment i-ar fi putut
determina pe ai tăi să se răzgândească; of, ciudaţi mai sunt
părinţii…). Dar iată că ai plecat, te-ai suit în tren. În
sfârşit, după ani de zile, din nou spre mare. Şi ţi se pare că
viaţa o ia de la început. Te uiţi la el. E iubitul tău şi te
scalzi în ochii lui…
„Cu tine vreau mereu să fiu,
Să trăiesc aşa cum ştiu,
Fără griji şi fără bani,
Ca la douăzeci de ani…”
Bine zic cei de la Voltaj, nu-i aşa? Emoţia e din ce în
ce mai mare. Drumul se termină repede. Ecuaţia e simplă:
ajungeţi în gară, apoi căutaţi o gazdă – tu vei sta în cameră
cu prietena ta, aşa cum aţi stabilit dinainte de plecare –, vă
lăsaţi bagajele şi fugiţi pe plajă.
Soarele e fierbinte, nisipul e fierbinte, dragostea ta e
fierbinte… Şi, ajunşi pe plajă, vă convingeţi de adevărul
melodiei „La mare, la soare, fetiţele sunt goale…”. Ei,
fetiţele nu sunt chiar în costumul de botez, au slipi – chiar
24
Rândurile de mai jos au fost adresate unei anumite fete, care
m-a întrebat dacă e rău să plece la mare cu iubitul ei. Şi dacă e
rău să facă topless. Totuşi, te poţi folosi şi de aici, chiar dacă nu
eşti destinatara acestor rânduri… Am mai făcut unele
modificări, ca textul să nu fie prea personal …
48
dacă unii sunt microscopici, dar totuşi sunt. Sutiene însă,
din ce în ce mai rar.
Piua! Voi face o paranteză. Marea e o nebunie, ştiu
şi eu asta. Cu atât mai mult când iubeşti. Poveştile de
dragoste ale tinerilor sunt ţinute în chingi de unii părinţi,
mai ales de părinţii fetelor, care se tem pentru ce li se
poate întâmpla acestora… Ore la care trebuie să te întorci
din parc, ore la care trebuie să mergi la culcare, deşi ai
mai sta la telefon, cu toate că firul e roşu… Şi o
sumedenie de cursuri, de examene, de chestii pe care
trebuie să le faci cu mai mult sau mai puţin chef. Dar
acum e vacanţă… În sfârşit. Şi vrei să te bucuri de ea la
maxim. Vrei să scapi de stres. Ai o mică strângere de
inimă totuşi: îţi e teamă să nu îţi dai în petic… Pentru că
îţi e vie în minte decepţia pe care ai suferit-o de la fostul
tău prieten. Cu el nu ai ajuns la mare, dar ai ajuns în pat.
Şi cât de mult îl iubeai… Erai sigură că nu te va părăsi.
Dar te-a părăsit şi ai fost la limita sinuciderii. Dacă nu ai
fi ajuns la duhovnicul tău, cine ştie ce ar fi fost cu tine
acum.
Da, ai început o viaţă nouă, te-ai hotărât să îţi
păstrezi până la nuntă curăţia redobândită prin
spovedanie. Şi prietenul tău ţi-a acceptat această
ciudăţenie, chiar dacă deocamdată nu vă gândiţi la nuntă.
Au fost câteva situaţii în care el nu a mai rezistat şi ţi-a
făcut avansuri. Dar te-ai ţinut tare, cu ajutorul lui
Dumnezeu. Ai avut şi tu momentul în care te-ai dat la el,
după ce ai picat examenul ăla şi îţi era teamă că o să ai
restanţe în toamnă. Dar el a fost de treabă, şi nu a profitat
de tine. Chiar dacă tu ai fost destul de insistentă şi chiar
dacă el era un pic ameţit…
Deci, ajungeţi la mare. Plaja e magnetică... Vei simţi
nevoia să stai cât mai aproape de prietenul tău.
Tu ce vei face: vei purta sutien sau nu? Constaţi cu
surprindere că prietena ta, care mai e fecioară, şi l-a dat jos
49
cu dezinvoltură de cum a ajuns pe plajă. „Ca să mă
bronzez cât mai estetic…”, îţi spune ea. Şi tu înghiţi în
sec. Dintre toate fetele din gaşcă numai tu porţi sutien.
(Deh, trebuia să te gândeşti încă de la început la asta…
Acum nu mai ai timp să filosofezi, da, era mai bine să fie
mai cuminţi prietenele tale, dar comentariile de acest gen
sunt prea târzii. „La anul o să am grijă să îmi fac prietene
mai aşezate”, îţi spui, nefiind nici tu prea convinsă de
vorbele tale. Dar simţi nevoia să îţi cauţi un refugiu, să te
autosugestionezi că „la anul” va fi altfel.)
Ele se joacă în mare cu prietenii lor şi tu încă şovăi.
„Ce e cu tine?”, te întreabă prietenul tău, simţindu-te
încordată.
„Nu ştiu ce să fac cu sutienul…”
„S-a ofilit?”
„Nu ştiu, nu îmi dau seama, cum e mai bine?”
„Ţi-e ruşine de mine?”
De el îţi e cel mai puţin ruşine, îţi e ruşine însă de
ceilalţi, îţi e teamă să nu greşeşti în faţa lui Dumnezeu.
„Şi de tine, dar mai ales de ceilalţi.”
„Atunci, lasă-l pe tine şi vino în apă…”
Tu îl asculţi, te bucuri că el te înţelege.
Numai că vezi că în apă lui îi mai zboară ochii pe
alte piepturi. Simţi bărbatul din el cum îşi cere
drepturile…
Acum, să fim sinceri. Te simţi oricum complexată că
el ştie că nu mai eşti virgină, că fostul tău prieten a avut
parte de tine şi actualul nu, aşa că eşti dispusă să faci acest
mic compromis. Să schimbi semaforul dinspre piept de pe
culoarea roşu pe verde… Să ajungă măcar privirile lui
acolo unde nu îl laşi să pună mâinile.
„Alaaarmăăă!” Dacă ai ajuns aici, se poate alege
praful de curăţia ta. După ce te-ai lăsat mângâiată de
privirile lui şi nu ai simţit nimic murdar, oare când va
încerca să te mângâie cu palmele, îl vei refuza? Poţi să faci
50
în fiecare zi zeci de mătănii, poţi să citeşti ce acatist vrei,
dacă i-ai dat voie să-ţi mângâie pieptul, te-ai ars. Oricât de
timide ar fi primele mângâieri, ele vor deveni repede
pasionale. Deci, încearcă să te gândeşti dinainte ce vrei să
fie la mare. Încearcă să îţi aşterni cât mai bine, ca să dormi
cât mai bine, cum zice proverbul.
Din fericire, trenul spre mare încă nu a plecat. Încă
nu aţi ajuns pe plajă. Din fericire, încă nici nu aţi luat
bilete pentru mare. Aşa că ai timp să judeci lucrurile la
rece…
Să o luăm pe etape: e bine să te duci cu prietenul tău
la mare? Mi-ai spus că te vei duce, indiferent de părerea
mea, pe care totuşi mi-ai cerut-o. Eu îţi voi spune totuşi
cum văd lucrurile. În privinţa dusului la mare, părerile
sunt împărţite, întrucât e o atmosferă foarte erotică,
datorată atât fetelor şi femeilor care fac topless – ca să nu
mai vorbim de cei care fac chiar nudism – cât şi perechilor
de tineri care se tot sărută şi se tot mângâie, încât zici că
mai e puţin şi o fac pe plajă…
Tinerii creştini trebuie să îşi pună deci foarte serios
întrebarea „are sau nu rost să mergem la mare?”… Se
poate ca ispitele să fie mult mai mari decât se aşteaptă şi o
mică vacanţă să distrugă un suflet…
Eu cred că cel mai bine ar fi ca tinerii creştini
necăsătoriţi25 să nu meargă la mare – e o atmosferă prea
fierbinte… Dacă totuşi insistă, să nu meargă decât dacă
găsesc plaje decente, decât dacă merg cu familia sau cu o
gaşcă pe care o cunosc bine şi din care fac parte tineri al
căror comportament nu îi poate influenţa în rău…

25
Nu spun că cei căsătoriţi sunt imuni la ispitele pe care le oferă
plaja (poate că unele cupluri au ajuns chiar la divorţ în urma
unor scandaluri izbucnite pe litoral din cauza priveliştii
ademenitoare), dar, oricum, le este mai uşor să reziste…
51
 „Dar nu îţi dai seama cât de sănătoasă e marea
pentru organism? Nu se compară cu nimic… Aer curat,
soare, apă…”
Ba da, îmi dau seama. Să ştii că regret sincer că
plajele „se poluează” la nivel spiritual din ce în ce mai
tare. Mi-aş fi dorit să îi las fără grijă pe copiii mei singuri
la mare. Ce va fi până când vor creşte ei, nu ştiu. Poate că
peste ani de zile până şi nudismul va expira şi o să fie la
modă acuplarea pe plaja plină. Că cea pe plaja aproape
pustie e aproape demodată.
Deci, dacă totuşi mergi la mare, ai mare grijă cu ce
prieteni şi cu ce prietene mergi. Dacă fiecare cuplu va dori
să doarmă într-o cameră separată, sau chiar într-un pat, eu
îţi spun că mai bine stai acasă. Da, e cam ridicol ca toţi să
doarmă câte doi, numai tu să stai singură. În timp ce
prietenul tău se relaxează cu o achiziţie locală…
Sunt o mie de chestii de care ar trebui să ţii seama.
Unele îţi scapă, dar la altele, cum e topless-ul, te poţi
gândi de pe acum.
Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului ei să nu
vrea să îi mângâie sânii pe care ea şi-i dezgoleşte cu
dezinvoltură. Dacă ea şi-a abandonat sutienul, să ştie că
virtutea curăţiei i-a rămas în el…
Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului căruia
îi permite să îi mângâie sânii să nu ceară şi mai mult. Da,
poate el va avea răbdare câteva zile. Dar, dacă până la
urmă nu va dori mai mult, înseamnă ori că s-a încurcat cu
alta, ori că are probleme fiziologice… Nici un tânăr creştin
nu va accepta ca prietena lui să facă topless. Sau dacă -
prins de val - o va face, îşi va da seama repede că a greşit.
Eu nu spun că e normal ca tânărul creştin să fie de
piatră, să nu fie atras de sânii prietenei lui. Ba da, această
atracţie e firească. Numai că trebuie înfrânată. Altfel, se
ajunge în pat… sau în boscheţi…
„Şi ce, vrei să mă bronzez urât?”
52
 Nu mă întrerupe acum. Dar hai să îţi răspund: dacă
prietenul tău e creştin, faptul că pieptul tău va rămâne alb
va fi un motiv de bucurie. Va şti că poate avea încredere în
tine, va şti că eşti fata cuminte pe care şi-a dorit-o. Dacă
nu e creştin şi ajungi cu el la mare, înseamnă că te joci cu
focul.
Dacă totuşi te apasă faptul că fostului prieten i-ai dat
mai mult, iar acestuia vrei să îi dai măcar sânii, judeci
greşit. Chiar dacă vrei să îi dai doar atât, ţine minte că
foarte multe fete şi-au pierdut fecioria numai pentru că i-
au lăsat pe prietenii lor să le „exploreze” pieptul.
Strângând material pentru un articol, am citit mai
multe declaraţii ale fetelor care au devenit femei. M-a
surprins lejeritatea relatărilor în care fata spunea că nu se
gândea că îşi va pierde virginitatea, dar că, luată de val,
fiind mângâiată pe piept a simţit nevoia de mai mult, s-a
lăsat mângâiată şi în alte zone erogene şi până la urmă…
Ţine minte: căderea nu vine numai când te aştepţi.
Bine, tu ar trebui să ştii asta mai bine. Poate că te gândeşti
că în perioada în care te-ai apropiat de Biserică sufletul şi
trupul ţi s-au curăţit. Aşa e, numai că foarte repede le poţi
întina la loc. Oricum, ştii cât de greu ţi-a fost să îţi schimbi
viaţa. Toată pocăinţa ta se va pierde dacă îi laşi patimii cea
mai mică portiţă.
Aşa că încearcă să îţi dai seama cât de important este
sutienul. Dacă vrei să rămâi a lui Hristos, bucurându-te de
o prietenie frumoasă, „coase-ţi” deci sutienul de piept
când pleci la plajă. Nu cu ac şi aţă, bineînţeles. Ci cu
puterea pe care o are o hotărâre bună. O hotărâre pe care
nu ai cum să o regreţi mai târziu.
„Bla, bla, …”
Nici un bla, bla. Chiar aşa e…
O fată mi-a trimis un e-mail legat de subiectul
acestui articol:

53
 Şi eu sunt de părere că marea nu prea e pentru
tinerii creştini singuri. Am fost şi eu recent şi poate că să
fi mers acolo înainte de apropierea de Dumnezeu aş fi
considerat că mă aflu într-un loc în care toate dorinţele ţi
se pot împlini, inclusiv „mult-râvnita” dragoste pe malul
mării. Dar s-a întâmplat să merg acum şi mare mi-a fost
dezamăgirea. Oamenii mi se păreau ostili, nu calzi ca ai
noştri, şi farmecul mării era afectat de comercializarea
intensivă. Dacă ar putea, oamenii de acolo ar vinde chiar
şi locul unde stai pe plajă, chiar şi momentele pe care le
petreci în apă.
La un moment dat, am dat de o tarabă unde se
vindeau icoane. Erau foarte frumoase. Uitându-mă la ele,
parcă simţeam o linişte ireală pentru locul ăla
suprasaturat de muzică de tot felul, de reclame la diferite
concerte şi de alte zgomote. În momentele acelea mă
gândeam că în perioada de vară acolo e locul perfect de
înăbuşire a oricărei reclame de spiritualitate. Numai că
Dumnezeu nu intră în vacanţă dacă noi intrăm.
Şi, colac peste pupăză, am primit o ofertă de
„iubire” de-o seară din partea unui tip care-mi promitea
că-mi satisface toate poftele (mi-a transmis un mesaj cu
aceste minunate promisiuni). Acelaşi tip, înainte să aflu ce
fel de om e, pentru că aparenţele sunt înşelătoare, îmi
povestea cum a avut el o iubită cu câţiva ani mai mare,
care i-a deschis mintea; iar eu mă gândeam în sinea mea:
„Ba tare mă tem că ţi-a întunecat-o de tot”. Citind
„minunata” lui propunere, m-am simţit atât de prost şi
chiar m-am simţit murdară, deşi nu fusese nimic între noi;
dar numai simplul gând că el s-a gândit la aşa ceva m-a
murdărit. Mă întrebam dacă pentru el o fată înseamnă
doar atât: un obiect al plăcerilor lui. Oricum, să-l ajute
Domnul să ajungă la lumină.
O reclamă de avertizare pentru cei care vor să
meargă la mare ar suna cam aşa: „Marea – locul unde ai
54
parte din plin de aerul deosebit de nesănătos al păcatului,
zgomot cât încape, unde orice pornire sufletească nobilă e
uşor de sufocat, unde Îl poţi întrista cu uşurinţă pe
Dumnezeu!”26
E-mail-ul mi se pare scurt şi la obiect. „No
comment…”

26
Îmi dau seama că unii cititori se vor regăsi în e-mail-ul fetei.
Da, să ştiţi că am observat şi eu din scrisorile tinerilor că mai
sunt destui care gândesc creştineşte, chiar dacă nu se prea
cunosc unii pe alţii. Dar şi în asta se poate vedea harul lui
Dumnezeu: deşi vi se pare că sunteţi singuri, în timp ce ceilalţi
vă consideră ciudaţi, totuşi există alţii cu care împărtăşiţi
aceleaşi gânduri, aceleaşi trăiri, chiar dacă nu vă cunoaşteţi. Şi,
chiar dacă voi sunteţi mai legaţi în Hristos – chiar fără să vă
cunoaşteţi – decât sunt legaţi ceilalţi în păcat, ar fi foarte bine să
vă şi cunoaşteţi faţă către faţă. Prieteniile frumoase pot oferi
mult sprijin în lupta pentru mântuire.
55
 Fetelor, să nu cedaţi în nici o seară…

ÎPS Andrei Andreicuţ: „Ai întâlnit o persoană care te

fascinează. Vălul ţi-a căzut de pe ochi. Până acum te
gândeai numai la tine. Acum ai descoperit o altă fiinţă…
Când eşti lângă ea te simţi bine, când eşti departe îi simţi
lipsa. O lume încântătoare ţi se deschide în faţa ochilor:
lumea încântătoare a iubirii. Întrebarea serioasă care se
pune este: până unde trebuie să mergi cu partenerul tău?
Până la relaţia sexuală? Filmele erotice, pe care le vezi pe
toate canalele, revistele porno, ce stau pe toate tarabele, te
vor îndemna să faci acest lucru. Ba, din nefericire, şi o
educaţie sexuală rău înţeleasă tot într-acolo te va îndrepta.
Ţi se aduc şi argumente «medicale» şi «ştiinţifice». Te
poate încerca un sentiment de inferioritate. Colegii tăi,
prietenii tăi au făcut-o. De ce să n-o faci şi tu? Eu îţi spun
să n-o faci. Va veni şi vremea sexului…”27
*
El: - Mie-mi place prima seară şi vreau să mă
distrez. Plus că nu te pot iubi dacă nu te probez. Hai c-am
glumit, crede-mă că te iubesc şi, mai mult decât atât,
crede-mă că te doresc.
Ea: - Nici nu mă saluţi şi deja vrei… să m-arunc în
braţele tale. Spui că mă iubeşti, spui că sunt frumoasă, că-
i târziu şi eşti singur acasă. Spune-mi cine te-a învăţat că
iubirea-i uşoară? Văd că vrei să mă ai, dar nu diseară…
El: - Ce, vrei să spui că-s golan? Ai grijă, ca s-
ajungi la mine acasă ştii că-ţi trebuie viză? Dragă…
27
PS Andrei Andreicuţ, Dragoste, libertate şi sex responsabil,
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, pp. 7-8.
56
domnişoară… nu te vreau din prima seară. Jur…
intenţiile mele sunt de-o sinceritate rară. Hmmm, şi nu
glumesc, eşti bună. Nu te vreau o seară, te vreau o
întreagă-săptămână. (…)
Ea: - Lasă vraja pentru altele şi dansează lângă
mine. Ştii că, baby, nu-s o femeie uşoară. Am 53 de
kilograme calitate superioară. Gustă, şi-ai să vezi,
îmbuteliată în ’84.
El: - Vrei să spui că dacă te gust mă îmbăt ca
dracu’?
Ea: - Garantat, fii sigur c-o să cazi pe spate. Îmi
doresc să fiu cu tine, însă nu din prima noapte…
Dialogul acesta stupid nu a avut loc în nici un parc şi
în nici o discotecă, în nici un boschet. E un fragment dintr-
un dialog imaginar preluat din melodia Nu din prima
seară - cântată de Cream & C.R.B.L. Şlagărul acesta s-a
auzit de nenumărate ori în marea majoritate a teraselor, la
mai toate posturile de radio şi în toate discotecile. S-a
auzit de atâtea ori, încât a ajuns să fie fredonat până şi de
cei care de obicei nu gustă o astfel de muzică. Dar, după ce
au auzit-o în repetate rânduri fără să vrea, în cele din urmă
s-au obişnuit cu ea şi au ajuns chiar să le placă…28
Cineva spunea că această melodie este un îndemn la
morală, aducând ca argument refrenul melodiei:
Oh, oh, oh… deja iubirea-i demodată,
Vor, vor, vor… băieţii vor aşa, deodată.
Oh, oh, oh… părem o pradă prea uşoară...
Fetelor, să nu cedaţi din prima seară.
Eu îmi permit să văd lucrurile dintr-o altă
perspectivă. Mie melodia mi se pare un îndemn la desfrâu,
chiar dacă la o formă mai nobilă decât a celei pe care o
contestă29.

Oare dacă recunosc că m-am surprins şi pe mine fredonând-o

28

mă fac de râs? În cazul acesta nu recunosc…

57
 Fata care cântă îi spune acestui Don Juan – pe care
de-abia l-a cunoscut – şi care, de stilat ce e, nici nu o
salută, dar deja vrea… multe:
Ea: Baby, nu-s o femeie uşoară. Am 53 de kilograme
calitate superioară30. Gustă, şi-ai să vezi, îmbuteliată în
’84… (Cartea ei de vizită pare tare stilată…)
El: Vrei să spui că dacă te gust mă îmbăt ca dracu’?
Ea: Garantat, fii sigur c-o să cazi pe spate. Îmi
doresc să fiu cu tine, însă nu din prima noapte…
Eram şi eu tentat să cred că fata cu pricina era
dornică să îl cunoască mai bine, să fie sigură de
sentimentele lui, să fie mai sigură pe sentimentele ei. Când
colo, cuvintele ei ne lămuresc că avem de-a face doar cu
genul de tipă căreia îi place să îşi scoată din minţi
admiratorii, înainte de a le ceda. Îi place să joace o leapşa
care de fapt este un mod de selecţie a tipilor mai tari, care
au răbdare. Am văzut un film în care doi se căsătoresc,

29
Contestând mesajul melodiei, nu afirm însă că e la fel de rău
dacă cedezi din prima seară sau după o săptămână (sau după
câteva luni). Cei care au cedat după o săptămână au aşteptat să
se convingă cât de cât că între ei nu e o simplă atracţie sexuală,
au vrut să se convingă că ţin unul la altul. Cei care au făcut-o
instantaneu, din prima seară, au arătat că sunt interesaţi de o
relaţie în care partea epidermică este mai importantă decât
latura afectivă. Au cedat ispitei fără nici o reţinere. Păcatul e
păcat în ambele cazuri, numai că motivaţia lui este foarte
diferită. Un duhovnic iscusit nu va da acelaşi canon unei fete
care cade instantaneu în patul unui tânăr şi unei fete care se
culcă cu prietenul ei pentru că îl iubeşte foarte mult. Patima e
aceeaşi, numai că ramificaţiile diferă mult. (Şi poate că fata care
o făcea fiind obsedată de sex, înţelegându-şi căderea, se va
pocăi mai uşor decât cea care, mândrindu-se că nu e târfă, nu
vrea să renunţe să se culce cu iubitul ei.)
30
Oare ne poate spune fata de la Cream dacă există vreun
interval de greutate în funcţie de care să ne dăm seama dacă o
tipă este sau nu femeie uşoară?
58
după ce au schimbat câteva scrisori fără să se vadă faţă
către faţă. În prima lor noapte are loc următorul dialog:
- „Vrei să vezi casa?
- Nu, o s-o văd mâine! Vrei să mă laşi puţin? Sunt
cam timidă în momentele astea!
- Îţi dau câte momente, zile, nopţi ai nevoie! Şi, când
vei vrea să vin la tine, voi veni.
- Faci asta pentru mine?”
- Dacă asta vrei, da!
- E timpul să ne luăm la revedere.
- Noapte bună!”
„Ăsta da cavaler, ăsta da bărbat, şi nu cârpă care nu
ştie să se înfrâneze…” (în film, timiditatea era o mască pe
care eroina şi-o punea pentru a-şi ascunde interesele
meschine, care nu aveau nici o legătură cu dragostea, dar
nu vreau să vorbesc despre acel film acum).
În melodie, fata îi spune pe şleau: „Îmi doresc să fiu
cu tine, însă nu din prima noapte…”
Nici urmă de îndemn la morală. După ce el îi gustă
kilogramele calitate superioară şi se îmbată ca dracu’,
numai de morală nu le mai arde…
Păcat nu e numai când faci sex, păcat este şi când te
laşi gustată de Feţi Frumoşi care nici măcar nu salută.
Păcat nu e numai prima seară. E păcat şi în a doua, şi în a
treia, şi după o săptămână. E la fel de păcat dacă o faci la
prânz, sau chiar dimineaţa…
Acum nu mă aştept să apară o solistă creştină care să
cânte melodia „Fetelor, să nu cedaţi nici în a doua
seară…” Dar mă aştept să fiţi mai atenţi la îndemnurile la
moralitate pe care le propune lumea show-bizz-ului. Nu de
alta, dar lupii îşi schimbă des părul. Năravul, ba…

59
 Masturbarea

„…chiar şi preoţii ortodocşi au început să

vorbească despre această anomalie sexuală ca despre un
«instinct sexual natural». (Astfel, acum câţiva ani, un
preot modernist din America a fost auzit spunând la o oră
de seminar că «nu ar trebui să facem prea mult caz de
ideile mărginite ale unora din Sfinţii Părinţii referitoare la
aspectele inocente ale comportamentului sexual uman»).
În numele corectării unor teorii, se pare curioase, despre
onanism din medicina secolului al XVIII-lea, psihologii,
psihiatrii şi preoţii au lăsat de prea multe ori la o parte
orice sobrietate faţă de acest obicei greşit, cedând uneori
în faţa filosofiei «fă ceea ce crezi tu că este bine», şi care
vine în contradicţie atât cu învăţăturile creştine (Scriptura
şi canoanele Bisericii considerând onanismul un păcat
grav), cât şi cu teoriile mai circumspecte despre
comportamentul sexual «normal», foarte răspândite în
perioada în care psihologia nu era încă o ştiinţă şi când
«normal» era un cuvânt înţeles de toţi.”
Arhiepiscopul Hrisostom de Etna31

Pe un forum de discuţii pe teme sexuale, o fată

întreabă: „Amândoi, atât eu cât şi prietenul meu, ne
masturbăm reciproc. Cauzează la ceva ? Sau ... (există )
efecte negative? Ţin să menţionez că nu am făcut dragoste
până acum cu el”.

31
Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Editura
Bunavestire, 2003, p. 160.
60
 Iată răspunsul specialistului care se ocupă de forum-
ul respectiv: „În primul rând ţinem să-ţi spunem că e de
admirat că există şi tineri care nu trec direct la sex normal
şi încearcă să experimenteze şi alte forme de sex… Noi nu
vedem nici un efect negativ aici, fiind un lucru normal
făcut de o ucigătoare majoritate”.
Alţi participanţi la discuţie îşi dau şi ei cu părerea:
„Eu am citit şi cred că nu e dăunătoare masturbarea
decât făcută în exces, dar nu înţeleg de ce nu o faceţi dacă
vă iubiţi. Eu nu cred că e mai bine s-o faceţi singuri şi doar
atât”.
Altcineva scrie: „Să îmi zică şi mie (cineva) care e
partea rea în toate astea că, sincer, eu nu găsesc nici una”.
O fată dă un răspuns mai detaliat:
„1. E normal să faceţi orice vă face plăcere la
amândoi, atât timp cât vă simţiţi bine. Când veţi fi
amândoi pregătiţi să mergeţi mai departe veţi simţi.
2. Atinsul reciproc e una dintre etapele fireşti spre
începerea vieţii sexuale; e mai grav dacă sari peste una
(mai ales mai multe) şi treci direct la contactul sexual fără
să ai habar de altceva.
3. Ajută la întărirea legăturii dintre cei doi parteneri,
la cunoaşterea atât a celuilalt, dar şi a ta”.
Dacă o bătrânică ar citi aceste rânduri, ar spune
oripilată: „Vai, dar pe vremea mea foarte puţini oameni
făceau acest păcat. E o împreunare cu dracul…” Când
tinerii de azi aud astfel de declaraţii, îi apucă râsul: pentru
că majoritatea tinerilor se masturbează, pentru că foarte
mulţi oameni maturi se masturbează, pentru că medicii
contemporani spun că masturbarea e o metodă normală de
descărcare a energiei sexuale32.
32
Obiectivitatea lor fiind însă discutabilă. Arhiepiscopul
Hrisostom de Etna, fost profesor la Catedra de Psihologie a
Universităţii Princeton, constata că, „în ultimul deceniu,
rigoarea ştiinţifică a psihologiei medicale şi academice a fost
61
 Totuşi, să notăm că există şi puncte de vedere care
consideră că masturbarea este o practică ale cărei
consecinţe sunt negative. Cel mai des invocată este
dependenţa pe care o aduce după sine. Un tânăr de 16 ani
se plânge: „De vreun an jumătate, doi ani, am început să
mă masturbez. La început o făceam o dată pe lună, mai
târziu o dată pe săptămână, iar din vara anului trecut am
început (să fac asta) în fiecare zi. Pentru mine e ca un
drog…” (N., 16 ani)33.
Un alt tânăr, de 22 de ani, scrie următoarele: „Fiind
la vârsta de 15 ani, la care nu realizam prea bine ce se
întâmplă cu mine, am început să mă masturbez. Revistele
deochiate, filmele nocturne şi alte publicaţii de specialitate
m-au făcut să continui această practică până în anul 1995;
am încetat să mă mai masturbez. În aceşti ani de zile (am
făcut-o) fără a mă gândi la consecinţe. Sincer să fiu nu
credeam că acest lucru îmi va face rău. De-abia acum
realizez greşeala fatală pe care am făcut-o şi-aş da orice să

dată la o parte în favoarea declaraţiilor lipsite de conţinut ale

psihologiei «populare». Astfel de idei superficiale, cum ar fi
terapiile bizare de «codependenţă», modelele şi terapiile aşa-zis
mai elevate ale filosofiilor holistice şi New Age au şters cu
buretele mare parte din studiul tradiţional al comportamentului
uman. Chiar şi observaţiile unei personalităţi atât de ostentativ
«emancipate», precum Sigmund Freud, cel puţin cele referitoare
la sexualitatea umană şi la efectele psihice negative ale
masturbării, au fost înlăturate ca fiind simptomatice pentru
atitudinile «superstiţioase» şi «medievale» ale unor nebuni cu
idei învechite” (Elemente de psihologie pastorală ortodoxă,
Editura Bunavestire, 2003, p. 159).
33
Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum
rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 123.
62
o pot lua de la început. Cu toate că am renunţat la practică,
complicaţiile34 nu au încetat să apară…”35 (C., 22 ani).
(Fac o paranteză: în vechime se considera că aceste
complicaţii sunt vaste: doctorii perşi „au sugerat că
preferinţa unui bărbat pentru băieţi, mai degrabă decât
pentru femei, depinde de modul în care acesta a învăţat să
se masturbeze. Bărbaţilor care îşi ţin strâns penisurile
ajung să le placă băieţii, iar cei care le ţin mai puţin strâns
vor prefera femeile”36; trebuie precizat faptul că această
teorie este contestată de medicii contemporani37. Totuşi
există o legătură între masturbare şi lipsa satisfacţiei în
relaţiile sexuale în cuplu38…)
Totuşi, numărul celor care vor să renunţe la această
practică este mai mic decât cel al celor care sunt partizanii
ei, fie că aceasta este singurul lor mijloc de descărcare a
energiei sexuale, fie că în paralel au o viaţă sexuală de
cuplu (din care nu lipseşte nici masturbarea reciprocă),
chiar şi atunci când au ajuns să îşi întemeieze o familie39.
În vechime, medicina avea o părere negativă despre
această practică, considerând-o unul dintre cele mai
34
De aceste complicaţii se scapă numai prin înfrânare şi
pocăinţă. Altfel, nu.
35
Ibidem, p. 123.
36
Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura
Lucman, pp. 167-168.
37
E interesant cum aceştia preiau din medicina antică numai ce
le convine…
38
Un tânăr obişnuit să se masturbeze are mai mari şanse de
ejaculare prematură – iar aceasta e unul dintre motivele lipsei
de armonie în viaţa sexuală…
39
Un cititor: Cunosc un tip care a fost atât de marcat de
articolele despre sexualitate din reviste, încât, pentru a nu se
face de râs în faţa partenerelor, adică pentru a nu ejacula
precoce, se ducea la baie înainte de actul sexual şi se masturba.
De multe ori treaba asta avea efectul invers; era suspectat de
parteneră de impotenţă.
63
dăunătoare vicii care afectează atât mintea cât şi trupul.
Printre efectele ei, medicii includeau încetinirea creşterii,
diminuarea facultăţilor mintale, pierderile de memorie,
migrenele. Epilepsia, paralizia şi îmbătrânirea prematură
erau considerate posibile urmări ale masturbării. Se
considera că femeile care se masturbează ajung la isterie
sau la boli psihice grave40.
Este ciudat cum s-au întors lucrurile, şi cum
medicina contemporană are o poziţie atât de favorabilă
faţă de masturbare. Oare sute de ani doctorii au tot greşit şi
abia după marea „revoluţie sexuală” studiile medicale
privitoare la masturbare au început să prezinte un punct de
vedere obiectiv? Nu am de gând să intru în detalii, dar
îndrăznesc să afirm că am reţineri faţă de perspectiva pe
care medicina modernă o adoptă în această privinţă.
Voi încerca să mă opresc asupra punctului de vedere
creştin în ce priveşte acest mod de autosatisfacere sexuală.
Pregătesc terenul prin câteva păreri pe care le voi
comenta mai jos… Încep cu cea mai impertinentă poziţie
pe care am găsit-o, între sutele de idei cărora internetul le
oferă cu generozitate spaţiu. „Biserica e împotriva
masturbării, deci e trecută la păcat. Ciudat, că în Biblie
Barosanu’ nu spune nicăieri că ar fi rău...”
Ideea că Barosanu’, adică Dumnezeu, nu ar spune
nimic în Biblie contra masturbării se încadrează în
curentul potrivit căruia păcat este numai ce este menţionat
în mod expres în cele 10 porunci.
Da, dacă vom căuta în Biblie cuvântul masturbare,
nu vom găsi multe informaţii. Găsim o referinţă la Onan,
de la care vine şi termenul onanie, însă ceea ce făcea Onan
nu e acelaşi lucru cu masturbarea: Ştiind însă Onan că nu
vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia
40
Chiar dacă până şi Sigmund Freud considera că masturbarea
are urmări negative, totuşi discipolii săi de astăzi preiau din
învăţăturile lui numai ce le convine. Lesne de înţeles, nu?
64
fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi
fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui
Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta (Facere 38, 9-10).
Dar dacă cineva ar fi interesat de ceea ce spune
Dumnezeu prin cuvântul Scripturii, ar fi de ajuns să aflăm
că nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii,
nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici
beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 10). Malahienii, adică
cei care practică orice formă de autosatisfacere sexuală, nu
vor ajunge în rai. Greu cuvânt!
Un tânăr scria: „La început m-am simţit bine, nici nu
ştiam despre ce e vorba, după ce am aflat simţeam că fac
un păcat (dar acum ştiu că majoritatea oamenilor se
masturbează şi nu e nici o problemă)”. Numai că un păcat
nu se judecă în funcţie de câţi oameni îl fac sau nu. Hoţia e
hoţie şi dacă există în lume un singur hoţ şi dacă lumea e
plină de hoţi. Este adevărat că la spovedanie duhovnicul
va fi mai îngăduitor cu un hoţ care a crescut într-un sat
plin de hoţi – şi căruia i-ar fi fost foarte greu să privească
viaţa prin nişte dioptrii curate – decât cu un hoţ care a
crescut într-un sat de oameni cinstiţi şi care a respins de
bună voie influenţa mediului în care a crescut.
Masturbarea e păcat şi va rămâne păcat oricâte eforturi ar
face medicina şi pedagogia modernă de a-i convinge pe
tineri că această practică este nevinovată.
Un alt tânăr îşi dă şi el cu părerea ironic: „Mă şi
interesează dacă Biserica zice sau nu că e păcat; pe vremea
când era nevoie de orice om se putea naşte, era păcat să
«iroseşti sămânţa»; dacă voiai s-o faci, găseai pe cineva,
eventual se năştea un copil, asta era ideea... Dar astăzi,
când deja sunt de peste două ori mai mulţi oameni decât
poate ţine planeta asta în condiţii bune, e o tâmpenie...”41
41
Pe undeva şi statul ar trebui să înţeleagă că o politică de
promovare a masturbării ar avea consecinţe negative în plan
65
 Numai că masturbarea nu este păcat numai pentru că
discipolii ei refuză să devină părinţi (de altfel, e practicată
nu numai de tineri care nici măcar nu se gândesc să îşi
întemeieze o familie, ci şi de soţi care nu sunt satisfăcuţi
de viaţa lor sexuală, deşi îşi doresc copii). Masturbarea
este păcat şi când este însoţită de actul sexual.
Masturbarea este o mutilare a fiinţei. Organele sexuale,
aşa cum există ele după căderea lui Adam, nu folosesc
numai producerii plăcerii. Ele folosesc unirii trupeşti
dintre bărbat şi femeie, unire care ar trebui să fie
manifestare a dragostei şi nu doar a instinctului sexual, a
poftei care îl asaltează pe om.
Cel mai firească rod al dragostei sunt copiii. Dar,
totuşi, Biserica nu interzice femeilor care sunt sterpe să
facă dragoste cu soţii lor. Deci dragostea dintre soţi se
poate manifesta chiar şi atunci când lipseşte rodul ei viu -
copiii.
Oare nu este această dragoste tot o formă de
masturbare, din moment ce lipsesc copiii? De ce nu le
interzice Biserica femeilor care sunt sterpe să aibă relaţii
sexuale cu soţii lor?
Răspunsul e simplu: în timp ce dragostea trupească
este un limbaj prin care soţii se dăruiesc unul altuia,
masturbarea este o formă de manifestare a iubirii de sine,
de sufocare prin singurătate, de exacerbare a poftelor
trupeşti. Dacă în dragostea trupească dintre soţi sufletul
domină (sau mai precis ar trebui să domine…42) pornirile

social. Un exemplu demn de luat în seamă îl oferă statul

american Texas, unde comercializarea obiectelor folosite pentru
masturbare a fost interzisă. Poliţiştii au avut mult de furcă cu
cei care au încercat să se ocupe cu acest negoţ.
42
Pentru soţii necredincioşi, nunta nu a însemnat nimic din
punct de vedere spiritual, este o prelungire a concubinajului. Şi,
în pat, se poartă la fel ca înainte…
66
trupului, în masturbare sufletul este dominat de pornirile
trupeşti.
Dar când soţii se masturbează în timp ce fac
dragoste, pentru a-şi mări apetitul sexual? Înseamnă că
soţii nu fac dragoste, fac o partidă de sex. Nefiind
mulţumiţi cu ceea ce le oferă unirea trupească firească, ei
recurg la artificii care transformă dăruirea lor într-o unire
animalică. Curăţia unirii lor este călcată în picioare. Nu
contează comunicarea cu celălalt, ci intensitatea trăirii
propriei pofte. Celălalt are valoare numai în măsura în care
amplifică senzaţiile tari. Celuilalt i se dă atenţie numai ca
într-un schimb mutual: îl satisfac mai bine pentru ca şi el
să facă acelaşi lucru cu mine.
Am putea să ne oprim puţin asupra dependenţei de
masturbare. Tânărul care scria că pentru el acest obicei a
devenit un drog nu exprimă o poziţie singulară. Atunci
când cineva păcătuieşte fără să îşi dea seama că ceea ce
face este rău, fără să aibă mustrări de conştiinţă, nu simte
păcatul ca un lanţ. Dar în momentul în care
conştientizează păcatul şi vrea să se rupă de el, îşi dă
seama că de fapt libertatea lui este îngustată de obiceiurile
care i-au înlănţuit atât trupul cât şi sufletul.
„Da, dar mă masturbez ca să nu mă culc cu prietena
mea. O respect, şi singurul mod de a o lăsa în pace este să
fac asta. Am dureri foarte mari şi dacă nu m-aş masturba
aş înnebuni.”
Am auzit acest punct de vedere. Pare a fi altruist.
Numai că nu este. Diavolul încearcă să ne orbească astfel
încât să avem de ales una din două sau mai multe variante
păcătoase. Da, este bine că un astfel de tânăr nu se culcă
cu iubita lui. Numai că modul în care rezistă este greşit.
Masturbându-se, sufletul său se va murdări încetul cu
încetul. Trupul său, care se va învăţa cu plăcerile
animalice, va căuta metode de satisfacere din ce în ce mai
intense. Şi, până la urmă, tânărul va vrea să se culce cu
67
prietena lui. Dacă nu cumva, din acelaşi altruism prost
direcţionat, va face sex cu alte prietene sau cu
profesionistele de la bordel.
Tinerii care se masturbează ar trebui să îşi dea seama
că masturbarea este o formă de autodistrugere – atât
sufletească, cât şi trupească. Cel care face acest păcat nu
se rupe numai de Dumnezeu, se rupe şi de ceilalţi, devine
mai închis în sine, mai egoist. Iar dacă am vorbi de
autodistrugerea trupească, ar trebui să amintim problemele
pe care le au în viaţa de familie cei care au fost dependenţi
de masturbare înainte de căsătorie. De multe ori sunt
incapabili să înţeleagă faptul că dragostea trupească ar
trebui să fie un limbaj al dragostei şi nu doar un mijloc de
a trăi plăceri culminante.
Efectul negativ al masturbării îndelungate nu trebuie
însă privit ca un obstacol de netrecut pentru ajungerea la
un echilibru în relaţia trupească dintre soţi. Numai că, aşa
cum se întâmplă cu orice patimă, lupta pentru a scăpa de
ea presupune un efort îndelungat. Cel pentru care
masturbarea a devenit un obicei va trebui să se lupte
pentru a scăpa de ea cu aceeaşi stăruinţă cu care un beţiv
vrea să se despartă de sticla lui. Iar dacă nu renunţă la
masturbare, procesul de autodistrugere îl va transforma
într-un rob al propriilor hormoni43. Din această
43
Un cititor: Masturbarea scade drastic respectul de sine. Nu e
uşor să faci şi malahie şi să te şi închini apoi cu aceeaşi mână.
Se ajunge şi la o dedublare: cine eşti tu cu adevărat, ăla care te
masturbezi sau ăla care regreţi imediat ceea ce ai făcut şi
începi să te pocăieşti pentru fapta făcută. Ar trebui discutat mai
detaliat despre argumentul invocat foarte des de psihologi: prin
masturbare te descarci, deci e bine. Poate că ar trebui să se
scrie ceva despre treptele acestui păcat. Adică, mai întâi vine
un gând. E, nu-i aşa mare păcat dacă privesc imagini cu femei
goale. După care, privind, simţi o tensiune care creşte în tine şi,
dacă continui să priveşti la imaginile alea, vei ajunge să ai o
poluţie în stare de veghe. După care te întrebi: când m-oi
68
perspectivă, definiţia pe care a dat-o acestei practici
Woody Allen - „singurul mod de a face amor cu cineva pe
care îl iubeşti cu adevărat” - îşi pierde magnetismul…
Sunt conştient de faptul că în revistele pentru tineri
există multe articole care prezintă masturbarea ca pe un
lucru firesc, care nu ar avea nici o implicaţie religioasă.
„De ce să fie Dumnezeu împotriva plăcerii, câtă vreme nu
suferă nimeni? Ce, a venit cineva de pe lumea cealaltă să
spună că acolo cei care s-au masturbat au fost pedepsiţi
pentru păcatul lor?”
În loc să vin cu argumente teologice, prefer să spun
că nu era nevoie să vină nimeni de pe lumea cealaltă ca să
confirme o învăţătură morală a Bisericii. Dacă Biserica a
învăţat că masturbarea este păcat, aşa este. Şi totuşi, pentru
cei mai slabi în credinţă, spun că au fost mai multe cazuri
ale celor care au avut vedenii ale lumii de dincolo şi care
au spus că masturbarea este un păcat foarte grav, care
aduce după sine pierderea mântuirii.
Nu toţi tinerii care vor citi astfel de mărturii le vor
lua în serios. Dar tinerii care cred în Dumnezeu - şi care s-
au masturbat fără să îşi dea seama de implicaţiile acestui
act - vor privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Minunile
pe care le voi reda în continuare nu au nevoie de
comentarii. Poate că cititorilor slabi în credinţă le vor
stârni zâmbete de neîncredere. Dar altora le vor ridica
semne de întrebare…

spovedi, să spovedesc şi asta, să spun că am făcut malahie?

Totuşi nu am făcut malahie. Ba da, vine un gând, ai făcut
malahie. După care îţi spui, păi dacă tot am făcut, atunci pot să
mai fac o dată. După care, a doua zi, datorită epuizării fizice şi
psihice, se instalează o depresie care te poate ţine şi o
săptămână. Capeţi o nervozitate care nu te mai lasă să îţi faci
canonul. Munca intelectuală e la zero pentru că eşti obosit, nu
te mai concentrezi etc.
69
 Arhiepiscopul Hrisostom de Etna scria: „Un tânăr
mi-a povestit odată următoarele: în adolescenţă era
pasionat de sport, în special de lupte. Pe la cincisprezece
ani, un coleg de echipă l-a iniţiat în «păcatul» onaniei. De
ruşine, nu a mărturisit asta la spovedanie. Într-o zi, o lună
mai târziu, era acasă şi se lupta pe podeaua camerei de zi
cu fratele său. Pe neaşteptate, fratele său, care era foarte
voinic, a căzut pe burtă peste el cu atâta forţă, încât nu a
mai putut respira şi a murit. În această stare, şi-a observat
propriul trup, şocul fratelui şi al mamei sale care năvălise
în cameră să îl ajute şi şi-a mai văzut sufletul, însoţit de
îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra
oraşului în care locuia, ajungând în cele din urmă în ceruri.
Acolo s-a regăsit într-un tunel lung şi întunecat, la capătul
căruia se afla o lumină şi Raiul. Când a intrat în această
lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe
îngerul său păzitor de ce se află acolo. Îngerul i-a povestit
amănuntele morţii băiatului. Atunci, Prea Sfânta
Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el şi i-a spus:
«Mama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul
meu a acceptat să îi îndeplinească dorinţa». Băiatul,
copleşit de frumuseţea Raiului, a implorat-o să rămână.
Dar Maica lui Dumnezeu i-a răspuns: «Nu. De dragul
mamei tale trebuie să te întorci. Dar ia aminte la cele ce îţi
spun: trebuie să îţi mărturiseşti păcatul pe care l-ai comis
acum o lună. Acesta este un păcat înfricoşător, iar dacă nu
îl vei mărturisi unui preot, iată ce te aşteaptă». La aceste
cuvinte, Maica Domnului l-a rugat pe Arhanghelul Mihail
să îl ducă până la prăpastia care dădea spre chinurile
Iadului. Priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât băiatul
aproape a leşinat. După aceea, băiatul a făcut drumul
înapoi prin tunelul întunecat, prin ceruri, deasupra oraşului
în care locuia, deasupra casei, apoi în camera sa, unde
familia se adunase în jurul trupului său neînsufleţit. Apoi,
simţind o forţă imensă asupra trupului său, sufletul său şi-a
70
reluat locul, iar băiatul a deschis ochii. El a povestit apoi
familiei sale cele întâmplate. Auzind toate acestea, mama
sa i-a mulţumit Maicii Domnului pentru că a mijlocit
acestea la Fiul ei şi, plângând fără încetare, şi-a îmbrăţişat
fiul, sărutându-l cu căldură”44.
„Un alt adolescent a căzut în acelaşi păcat al onaniei
şi, din nou, de ruşine, nu s-a spovedit părintelui său
duhovnicesc. Întâmplarea a făcut ca băiatul să contacteze
o boală mortală. Fiind pe moarte, părinţii săi au trimis
după duhovnicul băiatului, dar acesta nu a putut fi găsit
înainte ca băiatul să moară. În acel moment, sufletul său a
fost luat de doi demoni înfricoşători, care au început să îl
tragă către un loc unde îl aşteptau chinuri groaznice. Între
timp, duhovnicul băiatului a ajuns acasă la acesta, unde i-a
găsit familia îndurerată. «Dacă aţi fi venit mai devreme,
spuneau ei plângând, poate că nu ar fi murit. Vă rugăm,
aduceţi-l înapoi». Preotul a început să se roage şi, ce să
vezi, o minune s-a produs. Băiatul a revenit într-adevăr la
viaţă. Imediat ce a deschis ochii i-a spus duhovnicului:
«M-aţi salvat». Apoi, a început să îi relateze despre
groaznica întâlnire cu forţele demonice care, chiar cu puţin
timp înainte de sosirea preotului, erau pe punctul de a-l
arunca în Iad. Necunoscând păcatul băiatului, preotul l-a
întrebat: «Cum de ţi s-a putut întâmpla asta ţie? De ce au
vrut aceşti demoni să îţi ia sufletul?». Băiatul şi-a
mărturisit atunci păcatul. «Te căieşti sincer, fiul meu?», l-a
întrebat părintele. «Da», a răspuns tânărul. «Eşti sigur?», l-
a întrebat preotul încă o dată. Tânărul a răspuns: «O, da,
părinte!». Atunci preotul a continuat: «Şi vrei să mergi în
Rai?». «Adică, pot să fiu cu Hristos, Dumnezeul meu,
chiar acum?», a exclamat băiatul. Părintele său duhovnic l-
a asigurat că acest lucru este posibil. «Atunci doresc să
mor», a spus băiatul, încrucişându-şi mâinile pe piept.
44
Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de psihologie
pastorală ortodoxă, Editura Bunavestire, 2003, pp. 162-163.
71
Preotul a făcut semnul crucii deasupra băiatului, iar
tânărul a închis ochii, găsindu-şi odihna binemeritată…”45
*
„În epoca SIDA, în cele mai multe oraşe mari din
SUA şi din Europa s-au înfiinţat cluburi care oferă un
mediu în care bărbaţii homosexuali se pot masturba
împreună”46. Ce mai urmează? Să revenim la desfrâul
lumii antice? Se pare că da.

Idem, ibidem, pp. 163-164.

45

46
Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura
Lucman, p. 170.
72
 Prezervativul sau aspirina?

Î: „Cât de importantă crezi că a fost pentru omenire

inventarea prezervativului?”
R: „El a eliberat forţele oarbe ale binesimţitului47
sau ale simţurilor bune, transformând calitatea în
cantitate. Prezervativul modern a venit la timp, deoarece
prea mulţi deveneau «miliardari», adică se îmbolnăveau.
(…) Există şanse reale de succes pentru noi relaţii
ocazionale, ocazionate în mod fericit de micuţul
prezervativ”48 (Artan, solistul formaţiei Timpuri Noi).

Mulţi tineri consideră că nu e nici un păcat să facă

dragoste cu prietenele lor. Rău este să le lase însărcinate…
Şi prezervativul îi ajută să rezolve această problemă.
La orele de dirigenţie ţinute prin licee se discută
liber despre avantajele folosirii prezervativului. Pentru
fete, e bun că le scapă de sarcini nedorite. Pentru băieţi, e
bun că îi scapă de riscul de a contacta boli venerice. Chiar
şi mulţi babaci şi-au upgradat ameninţările: dacă în
vechime unii părinţii le spuneau fetelor că, dacă îşi pierd
fecioria, nu mai au ce căuta acasă – ruşinea care cădea
asupra întregii familii fiind greu de suportat –, astăzi

47
Nu ştiu ce o înţelege Artan prin forţele binesimţitului, care
transformă calitatea în cantitate. De obicei am însă reţineri faţă
de cei care preferă cantitatea calităţii, fie că este vorba de o
pizza, de bere, de cititul unui roman sau de orice altceva... Chiar
şi când e vorba despre acel altceva…
48
Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 12.
73
fetelor li se spune că dacă ajung cu burta mare să plece la
golanii cu care au făcut sex etc.
Diferenţa este enormă. Înainte, părinţilor le era
ruşine să crească un nepot „din flori”. Asta pentru că
întreaga uliţă ştia că vina nu este doar a fetei care a
păcătuit, ci şi a părinţilor care nu au ştiut să îi dea o
educaţie bună. Astăzi, părinţilor le este ruşine să crească
nepoţi „din flori”; asta e o dovadă a faptului că au fost
părinţi încuiaţi la minte, care nu au vorbit la timp cu fiicele
lor despre avantajele folosirii mijloacelor
anticoncepţionale şi nici nu au ştiut să le convingă mai
apoi să avorteze pruncii nedoriţi. (Acest reproş se aude şi
în unele cancelarii, când unele directoare iritate le mustră
pe dirigintele care nu şi-au împlinit cum trebuie rolul de
„călăuze” ale elevilor şi le consideră răspunzătoare într-o
anumită măsură pentru că nu le-au vorbit mai insistent
elevilor despre evitarea sarcinilor nedorite49.) Discursul s-a
schimbat însă nu numai din cauza tinerilor, ci şi din cauza
părinţilor care, crescând departe de Biserică, au respins ei
înşişi educaţia tradiţională – şi deci nu aveau cum să o
ofere mai departe urmaşilor lor.
Petre Ţuţea spunea că un român bun nu strică nici o
fecioară… Dacă ar fi trăit acum o sută de ani poate că ar fi
definit „bunul român” ca pe cel care nu cade în păcatul
desfrâului. Păcat nu e numai când te culci cu fecioare;
deci, când sex-experţii de astăzi îi învaţă pe tineri că rău
este doar când o fac „neprotejat”, nu trebuie luaţi în serios.
(Cine ştie, poate că liderii de opinie ne vor spune peste

49
Majoritatea dintre ele fiind la rândul lor mame, nu e de mirare
că directoarele şi-au adaptat stilul în care fac observaţii. Cu
vreme în urmă, diriginta ar fi fost certată că nu şi-a educat
elevele să îşi păstreze fecioria şi că nu i-a educat pe tineri să
respecte fecioria fetelor…
74
câtăva vreme că rău nu este să faci sex cu animale şi că
rău ar fi doar să o faci fără acordul lor…50)
Era o glumă: „Ştii care e cea mai bună metodă
anticoncepţională?” „Nu.” „Aspirina.” „Aspirina? Nu
ştiam. Din asta obişnuită, de la farmacie?” „Da.” „Şi cum
se ia, înainte sau după…?” „Nu se ia, se ţine între
genunchi.”
Şi cam aşa e, dacă fata nu îşi pune poalele în cap, nu
prea are cum să rămână însărcinată…
De altfel, înfrânarea e singura metodă
anticoncepţională cu eficacitate 100%. Este cea pe care
Biserica le-o propune tinerilor: „Staţi cuminţi…” Aşa se
evită foarte simplu şi bolile şi alte complicaţii…
Ei, dar cine mai vrea să îşi păstreze fecioria? Mulţi
tineri m-au întrebat: „Ce zice Biserica despre prezervative,
să le folosim sau nu?”
Îndemnul Bisericii către tineri este clar: „trăiţi în
curăţie…” Că, dacă tinerii se înfrânează, nu mai au nevoie
de prezervative.
„Dar eu mă culc oricum cu prietenul meu, e mai bine
să îşi pună sau nu?...”
La această întrebare, unii preoţi spun că păcatul este
la fel de mare, cu sau fără. Am auzit însă şi preoţi care
judecă lucrurile altfel: „E la fel de mare păcatul unui beţiv
care, când vine acasă, se duce la culcare în linişte cu al
celui care la beţie îşi bate nevasta, deşi amândoi au băut la
50
Am citit opinii ale unor psihologi contemporani occidentali
care consideră că sexul cu animale nu e ceva greşit, câtă vreme
animalul nu este rănit. Şi am citit chiar păreri potrivit cărora
pedofilia - sexul cu copii - ar trebui judecată după alte criterii.
Că numai dacă minorilor li s-ar forţa libertatea, numai dacă ar fi
vătămaţi, numai atunci pedofilii ar trebui să intre sub incidenţa
legii. Astfel de psihologi vor să transforme lumea într-o uriaşă
Sodomă… Chiar dacă deocamdată vocile lor nu prea au ecouri,
trebuie să ne dăm seama că la fel de slabe erau cu zeci de ani în
urmă şi vocile celor care promovau căsătoriile homosexuale…
75
fel de mult? Răspunsul este că cel care îşi bate nevasta
face două păcate, pe când primul face numai unul. Şi cine
poate spune că e la fel de rău să faci două păcate în loc de
unul?”51
Când doi oameni curvesc şi în urma actului sexual
femeia rămâne însărcinată şi avortează, pe lângă păcatul
desfrâului cei doi se fac părtaşi şi păcatului prunc-uciderii,
care este o crimă. „Şi deci nu era mai mic păcatul lor dacă
se protejau?”
Păcatul curviei era la fel de mare, numai că nu ar fi
fost şi criminali.
„Da, spunea un preot, dar poate că dacă nu s-ar fi
protejat, şi femeia rămânea însărcinată, poate că ajungea
să se pocăiască şi îşi schimba viaţa.”
Un alt preot, cu care discutam despre această
problemă, mi-a răspuns: „Faţă de sutele de mii de avorturi
care se fac în România în fiecare an, cazurile în care o
femeie se pocăieşte numai pentru că a rămas însărcinată
sunt aproape insesizabile. Şi, de altfel, cine le opreşte pe
femei să se pocăiască pentru desfrâul lor şi dacă nu rămân
însărcinate? Ce, scrie la Sfinţii Părinţi că pocăinţa e legată
neapărat de sarcinile nedorite? Dacă aş şti că fiica mea
trăieşte cu prietenul ei, aş încerca să o conving să renunţe.
Dar, dacă nu reuşesc, cel puţin i-aş spune să aibă grijă să
nu rămână însărcinată”.
Când tinerii sau profesorii de religie mi-au cerut
părerea, am răspuns tot aşa, că mi se pare la fel de mare

51
De altfel, la spovedanie duhovnicul dă un canon mai greu
atunci când s-a ajuns la avorturi… Ca şi poliţistul care îl
sancţionează mai drastic pe şoferul care a trecut pe roşu fiind
beat decât pe cel care a făcut acelaşi lucru din neatenţie. (O altă
perspectivă: oamenii rezistă diferit la băutură, unul poate bea un
litru de ţuică şi rămâne treaz, altul se îmbată numai după două
pahare. Dar nu ţinem cont de astfel de diferenţe acum.)
76
păcatul desfrâului în ambele situaţii, dar că atunci când se
ajunge la prunc-ucidere păcatul este mai mare…
„Deci, să folosim prezervativul sau alte mijloace
anticoncepţionale?”
În loc de răspuns, o altă paranteză: tinerii trebuie să
ţină seama şi de faptul că eficacitatea prezervativului este
după unele statistici de aproximativ 90%. Deci cam în
10% din cazuri se poate ajunge la sarcină…52 Pe cutiile
unor prezervative scrie că nici un prezervativ nu oferă
protecţie totală, că toate mijloacele anticoncepţionale pot
da rateuri. Tinerii însă sunt prea grăbiţi ca să mai ia aminte
la astfel de avertismente… Sau, de dragul riscului, preferă
să îşi păcălească partenerele - care oricum nu ar accepta să
rişte dacă ar şti cum stau lucrurile... Oricum, atenţie,
fetelor, până nu e prea târziu.
Mai fac o paranteză: vânzările de prezervative au
scăzut serios în anii ’60 datorită apariţiei pilulei
contraceptive, a steriletului şi a diafragmei 53. Voi scrie,
deci, despre pilulele contraceptive - doar câteva rânduri. În
mod obişnuit, femeia ştie doar că pilula împiedică
ovulaţia: „Fără ovul nu poate apărea embrionul, deci ştiu
sigură că nu voi rămâne gravidă…” Numai că organismul
uman nu funcţionează ca un robot, şi apar uneori
accidente. Adică ovulaţia poate avea loc, chiar dacă mult
mai rar…
Despre pilulele luate post contact se ştie că ucid
embrionul – mai precis acţionează la nivelul mucoasei
uterine şi împiedică implantarea oului fecundat. Dar puţini

52
Alte statistici arată însă că rata „eşecurilor” este şi mai mare,
între 10-30%. Unul dintre motive este că nu sunt folosite
conform instrucţiunilor… Şi uite aşa, unele fete, care erau
convinse că o fac „protejat”, îşi dau seama că au rămas
însărcinate…
53
Informaţia este preluată din acelaşi supliment al
Evenimentului Zilei.
77
oameni ştiu că uneori un efect asemănător îl pot avea şi
pilulele contraceptive. Nu puţine fete au fost asigurate de
doctori că dacă iau pilule nu vor rămâne însărcinate.
Numai că au fost minţite. Efectul pilulelor a împiedicat
embrionul proaspăt format să se fixeze pe uter şi a fost
eliminat fără ca mama să ştie că a fost gravidă.
Întrucât de obicei o femeie care aude astfel de
afirmaţii nu le acordă atenţia cuvenită, voi cita din
Enciclopedia sexului – o carte de referinţă în domeniu:
„Mini-pilulele54 pot împiedica şi ele ovulaţia, dar au şi
efectul de îngroşare a mucusului cervical, împiedicând
sperma să ajungă la un eventual ovul. Mini-pilulele mai
împiedică eventualul ovul fertilizat să se implanteze pe
peretele uterului”55. Ce înseamnă asta? Înseamnă pur şi
simplu că, în situaţiile în care nu reuşesc să împiedice
ovulaţia, ucid embrionul, ucid pruncul. Adică, sunt
abortive… E adevărat, un astfel de avort inocent e mai
uşor de suportat decât un avort chirurgical. Dar, în faţa lui
Dumnezeu, avortul tot crimă rămâne…
Am auzit că un preot a scris chiar un articol despre
avorturile din timpul liturghiei: femeile care şi-au luat cu
regularitate pilula pleacă la biserică după ce şi-au început
ziua făcând dragoste – sau sex –, şi embrionul este ucis
după câteva ore, exact când mama „nevinovată” stă la
slujbă… Cât despre efectele distrugătoare pe care le au
pilulele anticoncepţionale asupra organismului femeii, nu
mai amintesc aici.

54
Pilulele anticoncepţionale sunt de două feluri: combinatorii,
care conţin estrogen şi progesteron, şi minipilule – doar cu
progesteron. Deşi despre efectele nocive asupra sănătăţii femeii
care ia pilule anticoncepţionale s-au scris foarte multe studii
medicale, producerea acestora nu a încetat…
55
Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura
Lucman, p. 97.
78
 Deşi nu voi scrie prea multe despre mijloacele
anticoncepţionale, voi spune doar că nu toţi doctorii
ginecologi prezintă lucrurile obiectiv. O dovadă banală:
fetele sau femeile care şi-au pus sterilet sunt convinse că
nu pot rămâne însărcinate. Dar doctorii nu le spun că
eficacitatea acestuia nu este totală: rareori, femeile care şi-
au pus sterilet rămân gravide. Atunci embrionul moare
tocmai pentru că a fost împiedicat să se dezvolte. În timp
ce mama crede că s-a împiedicat formarea embrionului, nu
creşterea lui…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
stabilit: „Biserica a considerat totdeauna drept un păcat
foarte grav, egal cu avortul în gravitate, şi luarea de
medicamente cu scop abortiv, barierele mecanice
(steriletul şi anumite pilule, inclusiv RU 486), prin care se
urmăreşte împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereţii
uterului (acestea sunt practici abortive) şi medicamentele
contraceptive, care, la rândul lor, au consecinţe nebănuite
pentru trupul femeii”56.
Cât despre metoda calendarului, ea este nu numai
cea mai veche, ci şi cea mai nesigură metodă de
contracepţie. Un preot le spunea studenţilor că a făcut
patru copii, şi toţi „cu calendarul”… Aşa că nu are rost ca
tinerii să se bazeze pe eficacitatea acestei metode
naturale…
Eu le repet tinerilor că cea mai bună cale pe care pot
merge este cea a înfrânării… Era o întrebare care suna
cam aşa: „Fac ce vreau, dar ştiu ce fac?”. I-aş întreba şi eu
pe tinerii care trăiesc în păcat: „Ştiţi ce faceţi? Vă daţi
seama cum vă murdăriţi sufletele?”

56
Extras din textul adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române în sesiunea din 5-6 iulie 2005, la propunerea
Comisiei Naţionale de Bioetică (materialul a fost tipărit în
revista Porunca iubirii, nr. 5-6/2005, pp. 68-71).
79
 Unor cititori le pare puerilă întrebarea mea. „Este
normal, logic şi sănătos să foloseşti prezervativul, mai ales
că te fereşte de boli”57, spunea vedeta TV Cătălin Măruţă.
Această părere este de altfel larg răspândită. Când îţi pui
problema îmbolnăvirii cu boli venerice? Când eşti
interesat de relaţiile ocazionale, ocazionate în mod fericit
de micuţul prezervativ, cum spunea Artan. Şi atunci grija e
„să nu te murdăreşti trupeşte”, să nu iei boli venerice58.
Cât despre grija bolilor sufleteşti, e lăsată altora… Iar
sfaturile despre păstrarea curăţiei par ridicole.
Totuşi cuvântul Bisericii nu se poate schimba: cine
alege păcatul alege moartea. Există grupări pseudo-
creştine care îi învaţă pe tinerii necăsătoriţi că iubirea
sexuală e un mod de valorificare a dragostei creştine şi că
păcatul nu e păcat…; asta însă pentru că dispreţuiesc
cuvintele Evangheliei, pe care o deformează după cum le
place.
Biserica însă nu poate să înveţe altceva decât
adevărul. Preoţii nu pot să se lepede de Hristos şi să vă
spună că dacă folosiţi prezervative Dumnezeu vă va trece
cu vederea păcatul desfrâului…
Da, ispita e mult mai mare când totul se rezolvă mai
simplu decât înainte59. Una e să vrei într-o zi de post să
57
Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 11.
58
În secolul al XVI-lea în Europa a avut loc o epidemie de
sifilis. Atunci a apărut „prima menţionare a prezervativului - în
volumul De Morbo Gallico, scris de anatomistul italian
Gabrielle Fallopius” (Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5
Iulie 2005, p. 11). „Antidotul” propus de el era un prezervativ
făcut din pânză şi mătase…
59
Până în secolul al XVIII-lea, când a fost descoperită
vulcanizarea cauciucului – care a dus şi la fabricarea unor
prezervative ieftine –, preţul prezervativelor era foarte ridicat,
pentru că erau făcute din intestine de animale. În privinţa
vechimii prezervativelor, părerile sunt împărţite. Unii afirmă că
„el există de peste cinci mii de ani, deoarece ştim că egiptenii
80
mănânci o friptură când te afli pe un vârf de munte şi alta
e să vrei asta când te afli în faţa unui restaurant… Când te
afli în faţa restaurantului, friptura - deşi e uşor de procurat
- trebuie respinsă pentru că e post. Chiar dacă pofta e
mare…
Tot aşa şi cu unirea trupească. Chiar dacă e foarte
simplu să te culci cu prietena ta cu prezervativ – şi încă,
dacă ea nu este fecioară, e şi mai simplu… – totuşi nu
trebuie să alegi ce este simplu. Trebuie să alegi ce îţi este
de folos. Aşa că sfatul cu aspirina, chiar dacă e vechi, e
destul de bun…

foloseau vezici de animale ca să se protejeze împotriva bolilor

venerice. Romanii au folosit maţul de porc sau de ţap” - Dr.
Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea
adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 172. Oricum,
şi înainte de apariţia prezervativului se foloseau mijloace
anticoncepţionale. Între acestea se aflau leacurile băbeşti despre
care se credea că ajutau femeia să nu rămână însărcinată.
81
 Plictiseala,
dragostea şi perversiunile

Părintele Constantin Mihoc spunea că „perversiunea

este păcat împotriva firii, de aceea şi gravitatea ei este atât
de mare. Nici un păcat nu este firesc, însă acesta le întrece
pe toate celelalte. Sfântul Ioan (Gură de Aur) spune în
acest sens: «Cele ce sunt contra naturii sunt şi mai grele, în
acelaşi timp, şi mai dezgustătoare…»”60.
Dacă aş posta aceste rânduri pe un forum de internet
al tinerilor ce nu frecventează biserica, aş stârni râsete sau
aş primi condoleanţe, întrucât creierul meu ar fi considerat
expirat. De multe ori i-am auzit pe cei care fac un păcat
lăudându-l aşa cum îşi laudă negustorii marfa. În privinţa
perversiunilor sexuale, am auzit chiar că lumea s-ar
împărţi între oameni care recunosc că fac aşa ceva şi
oameni care nu au curajul să recunoască. Asta ca şi cum
numai ciudaţii sau inhibaţii nu ar face perversiuni.
Cei care le practică nu consideră însă că ceea ce fac
ar fi ceva murdar, nepotrivit sau pervers. Sunt oameni – şi
nu numai tineri – care spun cu nonşalanţă că sexul oral ar
trebui să facă parte din ingredientele fiecărei nopţi de
dragoste. Ei bine, cei care – din timiditate sau din alte
motive – sunt neiniţiaţi pot avea ispita de a se simţi atraşi
ca de un magnet de aceste practici ce nu mai sunt privite
cu aceeaşi reţinere cu care erau privite de părinţii, bunicii,
străbunicii şi stră-străbunicii noştri.
60
Părintele Constantin Mihoc, Taina Căsătoriei şi Familia
Creştină, Pr. Dr. Constantin Mihoc, Editura Teofania, 2002, p.
183.
82
 Viaţa sexuală a oricărui cuplu – căsătorit sau nu –
are urcuşuri şi coborâşuri. Coborâşurile sunt tensionate şi
unul dintre cei doi (sau chiar amândoi) este dispus să facă
orice pentru a reveni la starea de dinainte… Atunci, ispita
perversiunilor este mare. Sfaturile prietenilor şi ale
revistelor de specialitate sunt simple şi directe: „Evitaţi
monotonia cunoscându-vă mai bine unul pe altul. Puteţi să
ajungeţi la un nivel mai adânc al plăcerii şi al dragostei.
Depăşiţi barierele şi obstacolele mentale pentru ca
dăruirea voastră să fie totală…”
Şi ce se întâmplă? Unii se lasă biruiţi de poftă, de
curiozitate sau de alte motive şi încep să practice aceste
sporturi sexuale. Senzaţiile sunt tari, aşa cum scria în
reclame. Ţi se pare că îl cunoşti mai bine pe celălalt, că îl
iubeşti mai mult, că i te dăruieşti mai profund. Relaţia e şi
mai fericită, dar…
Nu trece multă vreme şi perversiunile îşi pierd din
originalitate. Şi atunci cauţi perversiuni noi, care să ţi-l
aducă mai aproape pe celălalt. Sau brusc ai conştiinţa
faptului că celălalt nu e potrivit pentru tine. Şi îl părăseşti,
uitând de starea de extaz în care, datorită perversiunii, ţi se
părea că celălalt e totul pentru tine şi că tu eşti totul pentru
el.
Şi ce să faceţi cu sfaturile repetate ale prietenilor
care vă spun că monotonia unei relaţii poate fi alungată
prin perversiuni? Ale celor care vă spun că perversiunile
nu sunt cu nimic mai murdare decât sexul „obişnuit”, că
sunt un mod diferit de a face dragoste? Oare ei mint?
Nu, nu mint… Pentru ei, sexul oral este de aceeaşi
calitate cu sexul normal. Ei asta simt şi – lipsiţi de
ipocrizie sau de ruşine – îşi fac publice părerile. Problema
este că, deşi ei nu mint, se înşală şi îi înşală şi pe alţii61. La
61
Ce să mai vorbim despre cei care mint, dezinformând lumea în
cunoştinţă de cauză? La un moment dat în mai multe ziare au apărut
informaţii despre aşa-zisa legătură dintre practicarea sexului oral şi
83
nivelul la care cunosc ei dragostea, nu există nici o
diferenţă între normal şi anormal, între ruşine şi
neruşinare62. Asta însă nu pentru că dragostea lor e mai
înaltă sau mai sinceră, sau mai „totală”. Nu… Ci pur şi
simplu pentru că au ales să cunoască o dragoste străină
faţă de cea pe care le-a rânduit-o Dumnezeu oamenilor63.
Şi vedem că această dragoste nu ţine mult. E doar un
alt foc de paie…
„Dar de ce poate să fie ceva murdar între soţ şi soţie,
dacă sunt acoperiţi de binecuvântarea lui Dumnezeu ca ei
să fie un trup?”

reducerea riscului apariţiei cancerului la sân. Oare câte femei nu vor să

diminueze acest risc? Totul a pornit de la un studiu al lui Brandon
Williamson - un student al North Caroline State University -, studiu
care a apărut pe o pagină de net ce avea pe ea banner-ul CNN şi
grafica paginii medicale a televiziunii americane. După ce ecoul
studiului său s-a răspândit în toată lumea, Brandon Williamson a
recunoscut că fusese autorul unei farse. Asta pentru că CNN îl
ameninţase că va fi dat în judecată. Povestea s-a terminat repede. Ce
este ciudat e că, pe cât de multe ziare preluaseră ştirea iniţială, pe atât
de puţine au publicat ulterior materialul care dovedea că totul a fost o
farsă. Dacă primul articol făcea vandabil un ziar, dezminţirea părea
penibilă şi scădea încrederea cititorilor în publicaţia care s-a lăsat
păcălită…
62
Tot aşa unora nu le este deloc ruşine să meargă la bordel.
63
Un cititor: Nu vreau să mă laud cu păcatele făcute. Pentru că
m-am raportat oarecum cu propria mea viaţă la cartea ta, îţi
mărturisesc că în urma raporturilor mele cu diferite femei, în
care am făcut lucruri pe care le analizezi tu în capitolul ăsta, am
constatat ceva dramatic. După consumarea actului, nu mai
puteam să asociez chipul femeii pe care credeam că o iubesc,
care îmi spunea cuvinte frumoase, cu care vorbeam despre cărţi
şi lucruri spirituale, cu chipul aceleiaşi femei cu care făceam
diverse perversiuni. O dispreţuiam. Orice gând de a mă căsători
cu ea dispărea. Soţia mea nu putea fi o curvă care pe de o parte
s-ar destrăbăla cu mine, iar pe de alta mi-ar săruta copiii.
84
 Tocmai pentru că Dumnezeu i-a lăsat să fie un trup,
adică să facă dragoste potrivit firii… Restul reprezintă
exhibiţii prin care soţii nu devin un trup, ci rămân două
trupuri bolnave de patimi…
Dacă rândurile acestea ale mele vor fi citite şi de
către tineri care „fac dragoste” fără a fi căsătoriţi şi care se
află într-un moment de impas în viaţa sexuală, să ştie că
perversiunile nu îi vor ajuta la nimic. Impasul lor este de
alt ordin… Merg pe un drum lipsit de binecuvântarea lui
Dumnezeu. Şi plictiseala care apare este un semn că
lucrurile trebuie aşezate altfel…
„Dar ce, în viaţa trupească a soţilor nu sunt momente
de impas?”
Ba da, sunt… Şi rolul lor este tocmai de a le atrage
atenţia soţilor că unirea trupească nu va fi niciodată
perfectă64, aşa cum ne-o doresc diferiţi specialişti în
sexologie… Unirea dintre doi oameni este mai mult decât
poate aduce o noapte de pomină. Fie ea cât de lungă sau
cât de palpitantă. Şi este mai mult şi decât pot înţelege cei
care îşi petrec toate nopţile în aventuri erotice,
imaginându-şi că urcă pe culmile dragostei.
Da, pe culmile erotismului urcă. Numai că dragostea
le este la fel de străină ca şi limba indienilor apaşi…
Aşa că: ce mai încoace şi încolo? Încercaţi să
înţelegeţi că, uneori, plictiseala vă poate fi prietenă. Şi este
un alt semnal de alarmă: „Dragostea voastră se sufocă.
Trebuie să respire. Trebuie să o aşezaţi sub binecuvântarea
lui Dumnezeu…”

64
Cum de altfel nimic nu poate fi perfect în această lume
trecătoare. Asta nu înseamnă însă nici că unirea trupească a
soţilor nu este - şi e firesc să fie - un prilej de dăruire şi bucurie
covârşitoare...
85
 Moda trupului fără suflet

De multă vreme mă pregătesc să scriu o carte despre

problemele tinerilor. Unul din subiectele abordate va fi
moda. Întrucât am citit ieri câteva rânduri interesante ale
monahului Neofit pe această temă, m-am gândit că ar fi
bine să le împart cu voi…
„De cum face primii paşi în viaţă, omul trebuie să
imite, începe cu păpuşa Barbie, care, pe an ce trece, este
tot mai dezbrăcată şi tot mai senzuală. Deci primul etalon,
primul model pentru fete; cât despre băieţi, ei sunt ajutaţi
să îşi dezvolte gustul pentru plăcere, pentru fetiţele cu
fitze! Şi nefericită să fie fetiţa care are «blestemul» de a fi
un pic mai plină, un pic mai bine făcută. Dar calvarul ei
abia a început! Cataloage tot mai pretenţioase o învaţă
cum să se îmbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbrăcată.
O învaţă că haina nu trebuie să ne facă, în ultimă instanţă,
mai frumoşi, ci trebuie să «strige» după privirile celorlalţi.
Ceea ce trebuie să se vadă este corpul, trupul omenesc
care are o enormă nevoie de plăcere. Iar haina este un
adjuvant, un ajutor nepreţuit. Vara este anotimpul în care
moda scoate «carnea» pe piaţă; fiecare scoate la «tarabă»
ceea ce are mai bun. Însă cine refuză acest joc riscă să fie
scos din catalogul plăcerilor acestei lumi. Am devenit nu
oameni frumoşi, ci picioare frumoase, sexy, care îţi taie
respiraţia şi demnitatea. Am devenit abdomene
umblătoare, talii cu mişcări provocatoare, care pur şi
simplu îi cheamă pe cei doritori la plăcere. De mult timp
fetele noastre au uitat că ceea ce are omul unic şi de
neînlocuit este chipul şi nicidecum picioarele. Un chip
86
care spune tot, un chip cu nişte ochi în care de multă
vreme a dispărut lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-
a intrat în reflex să îl privim pe celălalt începând cu
mijlocul lui, cu talia lui. Dacă o fată a picat acest examen,
nu mai are nici o şansă în rândul prea modernei noastre
lumi. Ne dezbrăcăm înainte de a fi «nevoie» să fim
dezbrăcaţi. Ne aruncăm inconştienţi în vâltoarea unor
patimi ruşinoase, fără a calcula consecinţele acestei
manipulări. Ne lăsăm prădaţi de privirile celorlalţi fără a
gândi că păcatul începe mai întâi în inimă. Nu înţelegem
că majoritatea zdrobitoare a celorlalţi nu vor putea să vadă
eul nostru, ceea ce suntem de fapt, privind goliciunea
noastră, ci ne vor transforma în simple obiecte de plăcere,
în «actori» ai visurilor şi imaginaţiei lor bolnave, murdare
şi obscene. Dar, din păcate, majoritatea tinerelor asta şi
doresc de fapt. Îşi doresc să fie dorite. În acest caz nu mai
putem vorbi nici măcar de acea superioritate pe care ar
mai avea-o omul în faţa unui animal. Atâta timp cât îţi
transformi trupul în poligon de tragere prin patimi de tot
felul, nu va trebui să aştepţi decât clipa morţii. O clipă în
care acest trup va sfârşi în mod jalnic, deplorabil, într-o
frumuseţe apreciată doar de viermi şi de un pământ care ne
nivelează pe toţi fără diferenţiere…”65
Cei care citesc cu atenţie rândurile părintelui Neofit
înţeleg care este perspectiva ortodoxă asupra modei…
Atunci când moda este să fii cât mai dezgolit, cât mai
sexy, când moda este să atragi cât mai multe priviri
flămânde, atitudinea ortodoxă este de a rezista acestei
ispite. Ce pierdem? Pierdem doar ocazia de a cădea mai
uşor în păcat, şi ocazia de a-i trage pe alţii spre păcat.
Nici în privinţa îmbrăcămintei creştinilor nu cred
însă că etalonul principal începe cu „nu…”: „Cum să se
îmbrace tinerii creştini?” „Să NU se îmbrace smintitor…”
65
Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa
strămoşească, 2005, pp. 131-133.
87
 O astfel de atitudine arată puţinătatea credinţei.
Tinerii creştini trebuie să se îmbrace astfel încât
frumuseţea lor lăuntrică să se manifeste şi în modul în care
îşi aleg hainele. E dificil de făcut o astfel de alegere. Dar
numai aşa ei nu se vor simţi inferiori celorlalţi. Da, tinerii
creştini sunt „liberi” să se îmbrace frumos. Îmbrăcându-se
frumos, frumuseţea aceasta – deşi nu va fi smintitoare, nici
sexy – se va armoniza cu starea lor lăuntrică…
Pentru tinerii creştini moda devine o problemă
numai atunci când suferă din pricina faptului că ceilalţi îi
iau peste picior… Într-o clasă în care aproape toate fetele
îşi arată buricul e normal că o fată creştină va fi ironizată
pentru că nu face la fel… Dar, orice am încerca să facem,
niciodată lumii nu o să îi placă faptul că suntem creştini,
adică suntem ai lui Dumnezeu şi nu ai patimilor lumii
acesteia.
Şi totuşi, cât de greu este să ştim să ne îmbrăcăm cu
gust, să ne îmbrăcăm frumos… Pe cât de mult mi-au
plăcut rândurile părintelui Neofit, pe atât de mult îmi dau
seama că nu oferă soluţii vestimentare… Tinerii convertiţi
– ca orice oameni care abia au intrat în biserică – au
nevoie de repere clare. Cum să ne îmbrăcăm? „Aşa, aşa,
aşa…”
Eu cred că modul de a te îmbrăca trebuie să fie o
artă şi pentru tinerii creştini. Pentru că e o dovadă a
modului în care înţeleg viaţa. Degeaba se îmbracă unii
tineri numai în negru, încercând să pară cât mai
înduhovniciţi, cât mai monahali, dacă sufletele lor sunt
pustii. Degeaba poartă unele fete fuste până în pământ,
dacă în adâncul inimilor lor suspină că nu au picioare
frumoase ca ale colegelor lor… Degeaba poartă unii haine
cât mai ponosite, mândrindu-se că nu sunt iubitori de
patimi ca ceilalţi… Da, să nu ne ascundem din pricina
lipsei noastre de gust sau de bani. Şi cu bani puţini se pot
lua haine frumoase şi decente…
88
 Să căutăm frumuseţea naturală, care se sprijină pe
frumuseţea sufletească. Să nu ne lăsăm seduşi de
frumuseţea artificială a trupului, care, „dezgolit” cu
ajutorul vestimentaţiei, ne hipnotizează pentru a nu
observa că sufletul s-a ofilit…66

66
O cititoare: Din felul în care ne îmbrăcăm se deduce raporta-
rea noastră la sexualitate… O raportare normală sau una bol-
navă. Adică o raportare normală, care nu-L exclude pe Dumne-
zeu, deşi nu L-am primit în mod conştient în viaţa noastră, sau
cealaltă raportare, care Îl goneşte pe Hristos. Oricum, chiar
dacă Dumnezeu ne iubeşte şi are răbdare cu noi, trebuie să evi-
tăm să abuzăm de asta. Iubirea Lui ne obligă măcar la
decenţă…
89
 „Poarta” sărutului

Am primit câteva rânduri de la o cititoare:

Părintele X scria: „Sărutul este cel puţin o
dezvirginare a minţii. O fată sărutată nu mai poate fi
numită fecioară, pentru că a depăşit bariera psihologică a
fecioriei, care este mai grea decât cea fizică, voinţa ei a
fost înfrântă. Deşi, aparent, o astfel de fată are toate
«probele» fecioriei, eu aş asemăna-o cu un ou din care s-a
supt, pe o gaură făcută cu acul, tot conţinutul. Există,
într-adevăr, o grămadă de astfel de «fecioare» cu trupul,
dar care au în palmares nenumărate nopţi de jocuri
erotice şi de perversiuni dintre cele mai încurcate. Această
dispoziţie i se inoculează fetei o dată cu primul sărut şi
nimeni niciodată nu-i mai poate reîntoarce fecioria, decât
poate doar moartea”. Aş vrea să îmi spuneţi dacă aceasta
este poziţia clasică a Bisericii în această problemă.
Mulţumesc.
Am citit şi eu rândurile astea şi efectul pe care îl
trezesc cititorilor îndrăgostiţi nu cred că este de a-i ajuta să
ducă o viaţă mai curată, ci pur şi simplu pun pecetea
păcatului nu doar pe sărut, ci pe întreaga lor relaţie care se
poate exprima, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi
prin sărut. Rândurile acestui părinte l-au îndemnat chiar pe
Laurenţiu Dumitru să abordeze această riscantă temă a
sărutului de pe o poziţie creştină: „M-a îndemnat să scriu
şi poziţia categorică împotriva sărutului între adolescenţi a
unui părinte râvnitor al Bisericii noastre, poziţie justificată

90
în mare parte, dar demoralizatoare din punctul meu de
vedere”67.
Eu însumi, înainte de a mă căsători, am întrebat mai
mulţi duhovnici dacă sărutul este un păcat sau nu. Cei mai
mulţi s-au ferit să îmi dea un răspuns vehement. Unul
singur a avut o astfel de poziţie radicală. Din câte am
observat până acum, în urma discuţiilor cu tinerii care au
citit cartea din care este extras pasajul cu pricina – o carte,
de altfel, plină de lucruri interesante –, efectele au fost de
trei feluri: unii au reuşit să îşi dreseze iubirea, să şi-o
cuminţească şi prin asta sentimentele lor au devenit mai
puternice. Aceştia sunt cititorii victorioşi. Alţii s-au speriat
pur şi simplu de cele citite şi de asta au pus capăt relaţiilor
lor de prietenie (care s-ar fi putut împlini în căsătorii); iar
alţi cititori, care oricum nu erau tari în credinţă şi doar
cochetau cu Biserica, şi-au întărit convingerea că nu are
rost să fie creştini, că viaţa creştină e o viaţă plină de
interdicţii.
Totuşi, cred că principalul defect al rândurilor de
mai sus este că s-au născut prematur… S-au născut, dar nu
la vremea lor… Adică? Adică, dacă Biserica ar fi făcut o
misiune susţinută în rândurile tinerilor, dacă tinerii ar fi
fost învăţaţi să ducă o viaţă curată, dacă ar fi fost învăţaţi
să se roage, să se spovedească, să lupte cu patimile, dacă
tinerii ar fi fost iubitori de Dumnezeu, atunci aceşti tineri
ar fi fost în măsură să înţeleagă dacă şi cât de vătămător
este sărutul. Încerc să fiu obiectiv şi să nu spun ce am
înţeles eu din experienţa sărutului – pentru că poate nu aş
reuşi să fiu imparţial. Cred însă că dacă pune cineva
poveri prea mari pe umerii tinerilor, fără a-i pregăti mai
67
Laurenţiu Dumitru, în articolul Petting-ul, sărutul şi aparenta
feciorie, din volumul Tinerii pe calea întrebărilor, Editura
Egumeniţa, 2004, p. 20. Recomand cititorilor acest articol; mi
se pare echilibrat, poate cel mai echilibrat text pe care l-am citit
pe această temă.
91
întâi, riscă să îi piardă. E exact atitudinea duhovnicului
care dă canoane prea mari ucenicilor şi aceştia fug de
Biserică… O atitudine „demoralizatoare”…
Până la urmă, nici eu nu mă declar un susţinător al
nevinovăţiei sărutului… Ştiu că fete foarte cuminţi au
început prin săruturi la fel de cuminţi şi au ajuns apoi fete
vulgare, mai vulgare decât săruturile lor - care se
metamorfozaseră din acte de iubire curată în preludii…
Oricum, nu cred că vreodată catehizarea trebuie să
înceapă spunându-i unei fete care s-a sărutat cu prietenul
ei că nu mai este fecioară… Părintele şi-a exprimat poziţia
dând o hrană tare pe care dinţii tăi – şi ai marii majorităţi a
tinerilor – nu o pot mesteca deocamdată68.
Cred că dacă i-ai fi cerut direct părintelui respectiv
lămuriri privitoare la tema sărutului, poate ţi-ar fi răspuns
altfel. Nu ţi-ar fi făcut în nici un caz propagandă pro-sărut,
dar ar fi încercat să te ia încetul cu încetul.
Da, învăţătura Bisericii este una pentru toţi. Dar într-
un fel îi va vorbi preotul despre avort unei fete care îşi
păstrează fecioria şi în alt fel celei care deja a avortat. (Am
folosit comparaţia aceasta dură doar pentru că am citit de
curând poziţia câtorva mămici faţă de avort şi m-am
speriat. Nu vreau în nici un caz să compar sărutul cu
avortul.)

68
Un cititor: Mesajul părintelui este cam radical, dar e nevoie
şi de mesaje radicale – e un duş rece, dar mi se pare foarte
potrivit pentru tinerii care sunt în prag de a-şi pierde fecioria
pentru că nu le vorbeşte nimeni despre varianta cea mai bună;
deşi pentru ceilalţi, care au făcut deja greşeala să nu
preţuiască puritatea sărutului, probabil că mesajul lui este un
pic deznădăjduitor. Mesajul tău tocmai pentru aceştia este
foarte bun, pentru că le ridică moralul şi îi îndeamnă la lupta
cea bună. Ce bine ar fi fost să fi auzit şi eu la vremea potrivită
astfel de mesaje care să mă pună pe gânduri, să mă îndemne la
discernere.
92
 Cred că, dacă nu ar fi existat Dumnezeu, sărutul ar fi
fost un mijloc foarte potrivit prin care tinerii necăsătoriţi
şi-ar fi manifestat dragostea – în cazul în care nu ar fi făcut
dragoste de teamă să nu ajungă la sarcini nedorite, sau din
cauza cine ştie căror reguli morale respectate în societatea
respectivă69.
Îmi dau seama că am evitat până acum să dau un
răspuns clar. Aşa că m-am gândit că dacă peste ani copiii
mei ar citi un astfel de articol, ar rămâne cu un gust amar:
„Încă un scriitor care se teme să îşi asume o poziţie…”
Da, eu cred că sărutul ar putea fi foarte frumos şi
curat (aşa cum este - sau cum ar trebui să fie - între soţii
care duc viaţă cu adevărat creştină). Dacă diavolii nu ar fi
într-un război total cu tinerii pe care încearcă să îi atragă în
lanţurile patimilor, atunci m-aş declara poate apologet al
sărutului. Numai că, din păcate, ne aflăm în acest război.
Şi ideal este să ne luptăm pentru fiecare bucată de pământ,
să nu îi cedăm nimic diavolului…
Şi atunci, le voi recomanda copiilor mei să fie cât
mai atenţi în relaţiile pe care le au. Ca nu cumva să se
ardă… Să stea departe de orice le poate vătăma sufletele.
Oricum, sărutul nu este o manifestare a dragostei
care să nu aibă nevoie de mai mult. Dimpotrivă, sărutul
tocmai asta este - este o poartă spre mai mult. Unii spun:
„Dar nu facem nimic rău, ne vom opri la asta…”. Nu se
opresc însă, ci sunt luaţi de valul iubirii şi nu se pot opri70.

69
Un cititor: Aici tu ai în minte săruturile nepătimaşe, să nu se
înţeleagă greşit că orice sărut este şi frumos. Aşa e, mă
refeream la săruturile curate, dacă le pot spune aşa…
70
Un cititor: Ar trebui precizat CE să facem totuşi când ne
îndrăgostim, când uităm de toate şi alunecăm pe valuri; adică
atunci ar trebui să ţinem aproape de un duhovnic (altă soluţie
nu văd...). Să presupunem că cei doi tineri sunt credincioşi.
Dacă îi ia valul iubirii, atunci cred că numai cu ajutorul
duhovnicului pot ţine sărutul la „distanţă” sau la cuminţenia la
93
Cei care ştiu efectele sărutului înţeleg pericolul la care se
expun. Iar cei care nu înţeleg, fiind convinşi de inocenţa
sărutului, se vor convinge mai târziu că lucrurile stau
altfel. Dar s-ar putea să fie prea târziu.

Notă: Nu vreau ca prin acest text să îi zăpăcesc pe

cei care nu vor aprecia o astfel de hrană, pe care o
consider hrana cea mai moale… Cei mai slabi în credinţă
poate că se vor folosi de ea, iar cei tari nu o vor lua în
serios. Textul nu prezintă însă o poziţie definitivă a mea în
privinţa acestei teme, poate că, peste ani de zile,
maturizându-mă, voi ajunge şi eu la o altă perspectivă.
Sunt cât se poate de receptiv faţă de eventualele critici…

care să nu urmeze mai mult. Prinşi fiind în vâltoarea

sentimentelor, trebuie să aibă un sfătuitor care să le aducă
aminte să nu cadă în păcat.
94
 Obsesia formelor „fără fond”…

Unul dintre semnele de întrebare ale tinerilor care şi-

au păstrat fecioria este privitor la posibilitatea de a face
faţă vieţii de cuplu şi – în strânsă legătură cu asta – la
mărimea unui anumit organ: „Oare suntem destul de bine
dezvoltaţi?”. Un soldat de 20 de ani se plângea: „În viaţa
mea este numai întuneric când îi văd pe fraţii mei mai mici
gemeni care au doar 12 ani şi sunt dotaţi cu nişte organe
de toată frumuseţea…”(R., 20 de ani)71.
Astăzi nu e nevoie să ai fraţi dezvoltaţi normal ca să
îţi dai seama că la capitolul lungime stai prost. Nu e nevoie
nici să răsfoieşti reviste porno sau sexy, sau să priveşti
filme deochiate. Poţi să mergi pur şi simplu prin autobuz şi
să îţi cadă ochii pe o revistă pe care o răsfoieşte o
domnişoară stilată care caută să se iniţieze în tainele
sexului. Sunt multe moduri în care poţi constata că alţi
bărbaţi sunt mai „dotaţi”. Între cele mai penibile este să fii
refuzat de o „sirenă”. Iată „drama” unui tânăr:
„Am cunoscut o fată care mi-a propus să fac sex cu
ea. Am acceptat, dar când m-am dezbrăcat, mi-a analizat
organele sexuale şi mi-a zis că nu merită să se excite
degeaba, fiindcă nu aş putea să o satisfac, penisul meu
fiind prea mic. După o lună am întâlnit o altă fată, iar când
am ajuns pe punctul de a face dragoste, a râs, zicând că nu
ştie unde aş putea găsi un prezervativ atât de mic pentru
mine. Am încercat să mă sinucid, dar m-a salvat o colegă,
de care m-am îndrăgostit, iar ea mi-a spus că mă place şi
71
Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum
rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 19.
95
că vrea să facem dragoste, dar eu nu pot. Adică pot. Dar
mi-e frică să nu râdă de mine…” (Ovidiu, 15 ani)72.
Celor care se află în aceeaşi situaţie şi şi-au pierdut
deja fecioria nu prea am ce să le scriu: unii dintre ei sunt
părăsiţi de prietenele lor aşa cum a fost părăsit şi Ovidiu.
Alţii sunt păstraţi de către prietenele lor numai pentru că
acestea sunt prea şterse pentru a ieşi cu vreun tip bine. Iar
alţii au înţeles că nu mărimea contează. Sau mai bine zis
că nu numai mărimea contează. Dacă un cuţit e ascuţit, nu
trebuie să aibă lama foarte lungă, nu?73
Tocmai acest lucru vreau să îl aduc la cunoştinţa
tinerilor care se gândesc să îşi piardă fecioria numai pentru
a vedea dacă pot fi sau nu la înălţime. Din punct de vedere
strict fiziologic, aproape toţi bărbaţii sunt capabili să aibă
o viaţă sexuală reuşită. Când o femeie ajunge să aprecieze
un bărbat după lungimea organului în cauză e de plâns. O
astfel de profesionistă nu prea are şanse să devină o soţie
bună. Decât dacă îşi curăţă trupul şi mintea cu guma de
şters a pocăinţei. Ceea ce se întâmplă foarte rar. De cele
mai multe ori o astfel de expertă regretă ani întregi că o
aventură cu cine ştie ce turist dotat temeinic a durat atât de
puţin…
Iată un alt motiv pentru care e bine ca soţii să fie
feciori în noaptea nunţii: ca nu cumva, atunci când între ei
vor apărea motive de tensiune, unul din ei să se sature de
trupul celuilalt şi să suspine după nopţile de vis petrecute
cu cine ştie ce partener de ocazie…

72
Ibidem.
73
Ca să nu se creadă că expun păreri fără acoperire, iată un citat
dintr-o carte de specialitate: „Intensitatea plăcerii pentru bărbat
şi pentru femeie nu este proporţională cu mărimea
instrumentului masculin. (…) Un penis de liliputan ar putea
deci să fie de ajuns pentru obţinerea satisfacţiei sexuale” – Dr.
Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea
adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 34.
96
 „Ce să mă fac, că astăzi puţine fete mai sunt fecioare
şi dintre fecioarele pe care le cunosc nu îmi place nici una.
Deci viitoarea mea soţie va mai păstra şi amintirile altor
parteneri… Aşa că poate e mai bine ca experienţa mea să
fie mai vastă, să nu mă fac de râs din pricina organului
meu.”
Răspunsul e delicat. Unui tânăr care pune problema
aşa îi spun:
„Totuşi, chiar dacă foştii ei parteneri au fost mai
dotaţi decât eşti tu, nici unul dintre ei nu a putut să îi ofere
împlinirea pe care i-o poţi oferi tu ca soţ. În familie chiar
şi dragostea trupească stă sub binecuvântarea lui
Dumnezeu (dacă nu se ajunge la perversiuni sau la alte
ciudăţenii). Chiar dacă nu ai cum să îţi dai seama de asta
numai citind sau ascultând sfaturile altora, la vremea
potrivită te vei convinge singur. Când doi tineri se
căsătoresc pentru ca iubirea lor să poarte pecetea
binecuvântării dumnezeieşti (şi nu pentru a-şi oferi unul
altuia senzaţii tari), dragostea lor ajunge la stadii pe care
ceilalţi nici nu şi le imaginează. E o comuniune care face
să pălească relaţiile superficiale dintre partenerii pe care îi
uneşte doar un organ. Nu îţi pierde fecioria numai pentru
că îţi e teamă că nu te vei descurca în pat. Dacă în inima ta
va exista dragoste pentru soţia ta – şi dacă nu te vei
căsători din interes sau pentru că aşa te-au obligat rudele
–, îţi vei da seama cât de uşor se capătă experienţa. Nu
pierzi nimic păstrându-te curat…”
Îmi dau seama totuşi că e nevoie şi de un răspuns
pentru tinerii care deja au încercat să vadă cum se
descurcă în viaţa sexuală şi au eşuat, motivul invocat de
fetele care au încercat să îi iniţieze fiind că sunt prea puţin
dotaţi. Acestora le spun: eşecul vostru e relativ; aţi pus
trupul înaintea sufletului şi nu e de mirare că aţi dat greş.
Înţelegeţi unde aţi greşit şi nu mai căutaţi să repetaţi
greşeala. Nu vă tot schimbaţi prietenele până ce veţi găsi
97
una care să fie mulţumită de prestaţia voastră. Ci încercaţi
să vă curăţiţi şi trupurile şi sufletele prin spovedanie şi
Dumnezeu vă va ajuta să uitaţi de eşecul vostru. Iar când
vă veţi căsători, veţi vedea că soţiile voastre vor fi
împlinite.
*
Poate că rândurile mele vor fi citite întâmplător şi de
vreo fată care consideră că bărbatul este doar o prelungire
a unui organ producător de plăcere, nu un iubit, nici măcar
un prieten… Mi-o imaginez punând mâna pe mobil şi
sunându-şi cea mai bună prietenă: „Auzi, dragă, ce prostii
scrie tipul ăsta, că în familie sexul nu contează. Că
bărbatul poate fi la limita impotenţei, dar dacă îşi iubeşte
femeia, aia va fi mulţumită”.
Unui asemenea personaj, scos parcă din reclamele la
cafeaua X, îi recomand să citească mai cu atenţie ce am
scris: „Nu, dragă, nu am zis că nu contează. Ci că
dragostea adevărată acoperă lipsa recordurilor erotice.
Ceea ce e altceva”.

98
 Comoara din discotecă

Un monah îţi scrie: „Te invit să cântăreşti prima

consecinţă a alegerii tale: începutul discotecii este sfârşitul
bisericii (şi invers!)… În discotecă te vei înconjura de
oameni, de tineri care lipsesc din biserici de luni, poate ani
de zile; nu pot accepta cum că ei încă mai există pentru
Hristos. Sau, mai bine zis, El mai există pentru ei. Iar tu,
stând alături de ei, distrându-te cu ei, nu doar că accepţi
tacit această blestemată situaţie, dar sufletul tău va fi şi el,
la rândul lui, rănit de această lipsă a lui Hristos… Te pierzi
într-o mulţime amorfă, în care de fapt nici nu exişti;
nimănui nu îi pasă cine eşti, care sunt bucuriile şi care sunt
tristeţile tale. De fapt, discoteca este o prăpastie a uitării,
un râs forţat, o bucurie inexistentă. Dacă viaţa noastră ar fi
plină de bucurii şi de împliniri, nimeni nu cred că ar mai
veni în discotecă; dar tristeţea noastră şi a lumii ne alungă
în locuri în care ştim că am putea găsi fericirea. Suntem
prea singuri şi fugim în discotecile care ne lasă impresia că
suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni în sensul larg al
cuvântului. Omul are instinctul de a-i căuta pe ceilalţi, de a
le simţi lipsa; însă prea des greşim locul şi modul prin care
să ne apropiem… Dacă în timpul Postului Mare, care ţine
patruzeci şi şapte de zile, la care se adaugă şi Săptămâna
Mare – a Învierii –, dacă în toată această perioadă vei
refuza, ca un bun creştin, să mergi în discotecă, atunci vei
înţelege o dată pentru totdeauna că nici în restul anului nu
se face să mergi…”74
74
Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa
strămoşească, 2005, fragmente din capitolul „De ce se moare în
99
 Citindu-le, poate că te vei simţi trist, gândindu-te că
nu ai puterea să renunţi la discotecă. De ce? Să vedem
împreună câteva motive.
1. Pentru că acolo merg prietenii tăi şi te-ai plictisi
dacă nu te-ai duce cu ei. Plictiseala asta este o ispită prin
care trec mulţi – tineri, bătrâni, călugări, preoţi, mireni,
patriarhi, copii… Numai că unii ştiu să reziste, alţii nu.
Cred că există sfinţi care au dobândit cununa sfinţeniei
luptându-se cu plictiseala. Şi, chiar dacă cei din jurul lor
nu le-au înţeles măsura duhovnicească, Dumnezeu i-a
răsplătit pentru marea lor nevoinţă. Tu nu îţi pui acum
problema sfinţeniei, te gândeşti că nu ştii cum să îţi ocupi
timpul… Dar discoteca îţi face mult rău… Chiar dacă
muzica îţi place, o poţi asculta şi acasă – mai ales că acolo
se pune multă muzică de proastă calitate, pe care tot
ascultând-o începe să îţi placă. (Am mers şi eu prin liceu
în discotecă de multe ori şi am observat că melodii care
iniţial nu îmi plăceau deloc începeau să îmi placă după ce
dansam pe ele de câteva ori.)
2. Îţi place să dansezi. Şi eu mergeam la discotecă
pentru că îmi plăcea să dansez, şi dansam atât de bine
încât căutam prin toată discoteca pe cineva de la care să
mai învăţ scheme noi. Dansam şi până dimineaţa, fără să
obosesc… După ce m-am apropiat de biserică, nu m-am
mai dus la discotecă. Dar mai dansam şi atunci, la zile de
naştere sau alte petreceri. Pentru că atunci când eram elev
făcusem sport de performanţă şi organismul simţea nevoia
de mişcare… Şi mi se părea că dacă nu aş dansa aş greşi,

discoteci?”, pp. 199-217. Pe cât de lipsit de impact mi s-a părut

titlul volumului, pe atât de potrivit mi se pare titlul acestui
articol. Într-adevăr, în discoteci, ca şi în bordeluri, cârciumi sau
baruri private, unde clienţii au voie să se drogheze, se moare.
Trupeşte, ritmul este mai lent. Dar sufleteşte, se poate muri într-
o singură zi, într-un singur ceas… Chiar dacă nici noi şi nici
muribunzii de lângă noi nu ne dăm seama…
100
închizându-mă în mine… Nu vreau să dau verdicte
privitoare la modul în care dansul îi influenţează pe alţii,
dar pe mine unul nu m-a ajutat. E clar că blues-urile
stârnesc pofta desfrâului. Iar celelalte dansuri – fie că sunt
afro-americane, arăbeşti sau de alte origini – nu fac altceva
decât să trezească în noi patima… Fie că este vorba de
iubire de sine, de narcisism, fie că este vorba de desfrâu
sau de alte patimi… Cât priveşte blues-ul, mulţi tineri abia
aşteaptă să îl danseze pentru a fi mai aproape unul de altul.
Ei nu vor nimic rău, au încredere în dragostea pe care şi-o
poartă şi se lasă purtaţi pe aripile melodiei. Dar patima
răsare, încet-încet.
Nu văd însă de ce nu ar dansa împreună, din când în
când, soţii… Dragostea lor trupească este binecuvântată de
Dumnezeu şi blues-urile nu îi vatămă. Cei necăsătoriţi
cred că în familie problema unirii trupeşti este foarte
simplu rezolvată. Nu este chiar aşa. De multe ori, din
diferite motive – lipsă de timp liber, probleme de serviciu,
necazuri cu rudele etc. – chiar e nevoie de momente
frumoase, o plimbare în parc, o prăjitură mâncată în barcă,
o excursie în afara oraşului, pentru ca praful care se aşază
între soţi să fie îndepărtat. Or, uneori un blues poate avea
tocmai acest rol… Nu afirm însă că toate blues-urile sunt
acceptabile… Dimpotrivă. Nu mă apuc acum să scriu un
tratat muzical despre multele blues-uri care stârnesc
patima trupească. Spun doar că există şi blues-uri
frumoase… Numai că, pentru a nu te vătăma vrând să
dansezi pe ele, îţi recomand şi de această dată răbdare…
3. Nu poţi renunţa la dans. Te-ai învăţat cu mişcarea
şi, dacă nu mai dansezi, te vei îngrăşa etc. Eu nu spun să
renunţi la mişcare. Numai că, în acest caz, trebuie să
înlocuieşti dansul cu puţină gimnastică sau cu puţin
sport…
4. Simţi nevoia de prieteni noi. Nevoia asta e
firească. Gândeşte-te însă dacă ai vreo şansă să găseşti
101
oameni de calitate în discotecă… De fapt, oamenii de
calitate care au intrat acolo au ieşit cu sufletul vătămat…
Nu ştiu dacă are rost să îţi scriu mai mult. Du-te la
duhovnic şi el va şti să îţi spună dacă şi ce comori poţi
întâlni mergând în discotecă. Şi dacă pierzi cu adevărat
ceva renunţând la ea.
*
Legat de subiectul discotecă nu am vrut să scriu şi
despre scandalurile, bătăile sau chiar violurile aferente. O
fată mi-a scris însă câteva rânduri pline de tristeţe: Îmi e
greu să îţi scriu despre viol. Am trecut prin aşa ceva cu
mult timp în urmă... De fapt nu eu... dar am fost de faţă.
Urmam. Iar fata pe care au reuşit să o violeze s-a
spânzurat. Era cea mai bună colegă a mea. De fapt pe
mine mă macină altceva. Eu mă consider vinovată. Am
luat-o cu mine la ţară la bunici la cules de struguri... Ea
nu avea pe nimeni la ţară şi a vrut să meargă. Numai că
eu am luat-o şi la discotecă. Şi acolo au pus ochii pe noi
nişte tâmpiţi. Doi indivizi au scos-o din discotecă. Eu am
văzut totul şi am fugit după ea. Şi am căzut şi eu în plasă,
ca să zic aşa. Am văzut totul. E groaznic. Şi acum nu prea
îmi găsesc cuvintele să povestesc. Ştii ce nu înţeleg? De ce
s-a spânzurat. Şi de ce m-a oprit să nu zic nimic la
poliţie... Poate de ruşine. Noi nu am declarat nimic, doar
ne-am întors în oraş... şi atât. Iar ăia sunt bine... în
libertate.

102
 Păreri despre sexul premarital

Unul dintre subiectele de discuţie preferate ale

tinerilor este legat de începerea vieţii sexuale şi de
compatibilitatea sexuală cu persoana iubită. Poate că şi tu
ai avut parte de astfel de discuţii.75 Pe un site76 am găsit un
material exact pe această temă. Voi reproduce o mare parte
din el, şi apoi îmi voi spune punctul de vedere. Îmi voi
permite totuşi ca între parantezele pătrate să îmi exprim
anumite luări de poziţie faţă de punctele de vedere ale
tinerilor. Moderatorul discuţiei începe astfel:
„Cu ceva timp în urmă am primit un e-mail de la
unul dintre voi. I-am răspuns, dar de atunci m-am gândit
mereu la cele spuse de prietenul meu. Şi la întrebările puse
de el. Citiţi şi voi acest e-mail şi celelalte păreri şi, dacă
aveţi şi voi o părere în legătură cu subiectul sau cu cele
spuse până acum, spuneţi-o! Iată e-mail-ul trimis de
prietenul meu Iulian: «Sexul e prezent peste tot. Nu cred
că ar trebui să fie aşa. Se pune mult prea mult accent pe
asta. La TV nu vezi decât emisiuni despre cât, unde, cum
să faci sex. Principiile creştine au fost date uitării. Lumea
a uitat că sexul premarital este un păcat. Acum, spune-mi,
75
Pe mine m-a şocat pur şi simplu sfatul unei cunoştinţe, o
femeie credincioasă, care – nu cu mult timp înainte de a mă
căsători – m-a sfătuit să îmi testez compatibilitatea cu viitoarea
mea soţie, ca nu cumva să avem parte de decepţii după nuntă.
Mi-a zis ceva de genul: „Chiar dacă aţi stat cuminţi atâta vreme,
e momentul să încercaţi acum…” Nu regret că nu am ţinut
seama de sfatul ei…
76
Pentru a nu stârni curiozitatea nimănui, am preferat să nu dau
link-urile de pe net…
103
te rog: crezi cu adevărat că e nevoie de o anumită
experienţă înainte de căsătorie? Crezi că trebuie să se pună
un aşa mare accent pe compatibilitatea sexuală? Oare
sexul e cel mai important lucru în căsătorie? Nu
dragostea?» [Întrebările lui Iulian mi se par foarte fireşti.
Unde greşeşte Iulian? Greşeşte neştiind cui să-i pună
aceste întrebări. Adică, deşi principii creştine77, într-o
problemă atât de importantă cum este sexualitatea, el cere
sfatul unor oameni care au un alt tip de repere morale.
Precum veţi vedea din răspunsurile care urmează, nici
unul nu corespunde perspectivei pe care o are – sau mai
bine spus o avea78 – Iulian. E ca şi cum ar fi întrebat nişte
fumători dacă tutunul nu dăunează sănătăţii, sau dacă nu
are alte efecte negative. Fumătorii ar fi încercat să îl
convingă să se apuce de fumat. Aşa cum tinerii de mai
jos… Dar mai bine să citim împreună poziţiile lor.
Moderatorul continuă:] Am transmis mai departe aceste
întrebări, şi iată care au fost părerile…

Părerea lui Ionuţ: «Pentru majoritatea tinerilor

problema sexului premarital este un concept învechit.
Pentru mine acest lucru este normal din următoarele
motive:
- educaţia primită în familie nu a fost foarte rigidă în
probleme legate de sex [iată că un tânăr este conştient de
faptul că lipsa unei educaţii morale în ce priveşte
sexualitatea şi-a spus cuvântul].
- la vârsta mea (21 de ani) este o necesitate fizică
[deci nu mai este manifestarea liberă a unui mod greşit de
a iubi, ci este efectul unei dependenţe], dar este mult mai
plăcut de făcut cu o persoană suficient de importantă
77
Altfel nu ar afirma cu tristeţe că „lumea a uitat că sexul
premarital este un păcat”...
78
Că poate între timp şi-a schimbat-o, sub influenţa avalanşei de
îndemnuri la păcat pe care a generat-o fără să vrea…
104
pentru mine pentru a considera posibilitatea unei căsătorii
în viitor [altfel spus: eu o fac oricum, dar dacă ţin la fata
respectivă, cu atât mai bine].
- nu dispun de siguranţa materială (casă, venit stabil
suficient...) pentru a întemeia o familie în viitorul apropiat
(şi poate n-am nici curajul...) aşa că nu pot aştepta la
nesfârşit... [Foarte interesant: Ionuţ recunoaşte lipsa
curajului de a-şi întemeia o familie. Cel puţin e sincer,
mulţi fiind în situaţia lui, dar ascunzându-şi în fel şi chip
laşitatea. Mă refer mai ales la cei care sunt în stare să bea
nu ştiu câţi litri de tărie sau să dea nu ştiu câţi pumni pe
minut, dar care nu sunt în stare să îşi întemeieze o
familie…]
- am adoptat părerea unora cum că sexul este un
lucru important într-un cuplu, iar compatibilitatea sexuală
poate fi testată înainte de a fi prea târziu...» [Dezarmantă
sinceritatea lui Ionuţ: el a adoptat părerea cum că trebuie
să testeze compatibilitatea sexuală înainte de a se
căsători… Nu a ajuns singur la această concluzie, nu a
fost un act de maturitate, ci pur şi simplu un gest inspirat
de opiniile celorlalţi.]
Părerea Letiţiei: (pentru Iulian) «... sexul premarital
nu vine în contradicţie cu învăţătura luminată nouă de
către Iisus, ci doar cu dogmele bisericeşti. [Nu este prima
oară când aud această idee de la tineri. Oare chiar cu
atâta superficialitate să fie citită Scriptura, încât să nu fie
evident faptul că Hristos ne-a poruncit să ne luptăm cu
păcatul desfrânării, mustrându-ne chiar şi pentru privirile
pătimaşe?] Cea mai importantă trăsătură a omului este
LIBERUL ARBITRU! Ceva de genul fac ce vreau, dar
ştiu ce fac, cu ultima parte subliniată la maxim! Aşa că
Iulian, ... go and have sex! Sunt sigură că te vei simţi
minunat şi nici păcate nu vei face (atâta timp cât tu şi
partenera ta vreţi asta)». [Adică păcat este numai când
unul nu vrea? Ce mai urmează? Ca peste o sută de ani să
105
se considere păcat doar dacă nici unul din ei nu vrea, şi o
fac din obligaţie?]

Părerea lui «Eu»: «Părerea mea despre sexul e peste

tot... Eu aş zice că uneori e prea mult. Adică nu aş fi total
împotriva sexului înainte de căsătorie, dar câteodată e prea
sadic să auzi de la o fată de 19 ani că deja a făcut-o cu 5.
Varianta cu fata virgina la nuntă e idilic exagerată pentru
vremurile noastre, unde vezi la televizor fete adolescente
de 14-15 ani vorbind despre sex ca şi cum ar vorbi despre
reţete culinare. Şi apropo de reţete culinare: ar fi bine dacă
fetele ar şti atâta despre gătit cât ştiu despre sex... [Fin
umorul… Pe de altă parte, nici soţii de azi nu mai sunt
atât de exigenţi la mâncare ca pe vremuri; în schimb, în
pat au devenit din ce în ce mai exigenţi…]
Ce este mai ciudat, în America de exemplu (unde se
zice că oamenii sunt foarte liberali din punct de vedere
sexual), s-a început deja o campanie pe plan naţional
pentru amânarea începerii vieţii sexuale prea timpurii.
Poţi să vezi reclame cu adolescenţi de genul Not ME - Not
Now ori Making Smart Choices About Sex. Părerea mea
personală e că ar trebui să vedem şi noi realitatea.
Realitatea nu e aceea că suntem tineri, hai să profităm. Eu
aş zice suntem tineri, trebuie să ne gândim. Gândiţi-vă la
un singur aspect. Noi suntem părinţii de mâine. Ţi-ar
plăcea ca fetiţa ta de 14-15 ani să-şi înceapă viaţa
sexuală?» [Cine spunea că toţi tinerii sunt superficiali?
Cred că abia în clipa în care tinerii de azi îşi dau seama
că vor fi părinţii de mâine au făcut primul pas adevărat în
maturitate…]

Părerea lui Preda: «SEXUL, după mine nu este un

păcat dacă este făcut înainte de căsătorie, sau
extraconjugal. Marele păcat (după părerea mea) este atunci
când este făcut fără respectarea unei igiene, a normelor de
106
morală, bun simţ etc... Este mare păcat atunci când sexul
nu este făcut cum trebuie…» [Cred că Preda este atât de
străin de o perspectivă spirituală sau cel puţin morală a
vieţii, încât pentru a-l contrazice ar trebui să scriu un
volum întreg…]

Părerea lui Bogdan: «Nu cred că trebuie să ai

neapărat o experienţă sexuală înainte de a te însura... Nu
asta e problema... Problema e că sexul, cel puţin pentru
mine, e o necesitate (dacă nu o fac cel puţin o dată la două
zile să zicem ... am o stare de nervozitate foarte ridicată)».
[Spun sincer că nu mă aşteptam la atâta sinceritate… Se
pare că discuţiile pe internet, când oamenii nu se cunosc
faţă către faţă, pot genera nu numai vulgaritate, ironie şi
erotism, ci şi discuţii sincere… Bogdan zice pe şleau – şi
după ce are o experienţă sexuală bogată - că nu crede că
e nevoie de experienţe sexuale premaritale… Dar pentru
el sexul a devenit o necesitate. Din punct de vedere
duhovnicesc, o patimă, de ale cărei lanţuri este legat…
Oare de ce filmele pentru tineri nu prezintă lucrurile aşa
cum sunt, ci le învelesc în epiderma unor idilice poveşti de
dragoste? Tinerii ar trebui să ştie că, aşa cum fumatul
distruge sănătatea, tot aşa viaţa sexuală poate da
dependenţă… O dependenţă de care suferă tocmai cei
care se laudă că ar fi marii admiratori ai libertăţii.]
Părerea Elei: «Eu cred că sexul este important
înainte de căsătorie, pentru că, dacă te trezeşti după măritiş
că persoana pe care ai luat-o nu e grozavă la pat ce faci?
Ai două variante: ori te conformezi, ori îţi iei un amant. Să
te conformezi e destul de nasol, pentru că înseamnă că vei
rămâne o ratată... Să îţi iei amant înseamnă să încalci
principiile creştine ce ne-au fost date. În fond şi la urma
urmei vrei să iubeşti trupul celui pe care ţi l-ai ales, nu al
altuia pe care probabil îl doreşti, dar nu îl iubeşti ca pe
soţul tău. Concluzia este că în ambele cazuri calci strâmb
107
din punctul de vedere al principiilor creştine. Absurd mi se
pare să te duci să o faci cu n+1 parteneri ca să vezi care
este compatibil sexual cu tine». [Da, Ela, ştiu, fiecare
vede absurdul păcatelor celuilalt… Dar dacă o faci doar
cu n parteneri, sau cu n-3, totul e bine, nu? Nici conştiinţa
nu te mustră, nici mama nu ştie…]

Părerea Ralucăi: «Ce înseamnă dragostea fără sex?

Când iubeşti pe cineva înseamnă că te atrage atât psihic
cât şi fizic. Însă oameni suntem cu toţii şi atracţia fizică în
cazul dragostei atinge cote infinite. Şi atunci cum poţi să
spui că rezişti lângă persoana iubită fără s-o atingi? [E
greu, e foarte greu. Dar nu e imposibil… E greu şi când
eşti căsătorit să ţii posturile rânduite de Biserică, dar nici
asta nu e imposibil.] Fără s-o iubeşti? [Cum adică să stai
lângă persoana iubită fără să o iubeşti? Dacă nu faci
dragoste înseamnă că nu o iubeşti?] Dragostea e un lucru
minunat şi ar fi păcat să o iroseşti [Aşa cred şi eu,
dragostea nu trebuie irosită, trebuie împlinită: tocmai
pentru asta există Taina nunţii…] doar pentru că religia
impune reguli care au fost încălcate mereu. [Numai că
regulile au rămas reguli, chiar dacă au fost încălcate
mereu. Mai ales că tot mereu au existat şi oameni care le-
au respectat…] Şi apoi apare problema incompatibilităţii.
Dragostea nu aduce cu sine şi compatibilitatea, ci
dragostea absolută se instalează în momentul în care te-ai
dăruit persoanei pe care o iubeşti şi se ajunge la o plăcere
comună. Sexul în sine e tot atât de important ca şi
dragostea. Diferenţa dintre acestea este că sex fără
dragoste se poate, dar invers NICIODATĂ. [Cine poate
afirma aşa ceva? Mai corect spus: invers ar fi foarte greu,
ceea ce e cu totul altceva. Numai că Dumnezeu nu cere
dragoste fără sex, ci cere doar ca oamenii să îşi manifeste
dragostea trupească abia după ce au primit
binecuvântarea căsătoriei…] Numai dacă două persoane
108
care se iubesc sunt compatibile sexual vor reuşi să-şi
menţină ce au realizat şi să clădească mai departe». [Asta
nu e adevărat. Paradoxul este că Dumnezeu îi poate ajuta
pe cei care sunt incompatibili sexual – deşi astfel de
cazuri de incompatibilitate în realitate sunt extrem de rare
– să aibă o poveste de dragoste mai profundă decât a
celorlalţi. Nu sunt fanul impotenţei sau al altor dereglări
sexuale, ştiu însă că o poveste de dragoste care a primit
binecuvântarea lui Dumnezeu este mai durabilă decât cea
mai fierbinte relaţie erotică.]

Părerea Mădălinei: «Ştiu persoane adulte care s-au

iubit foarte mult când s-au căsătorit, însă au descoperit că
sunt incompatibili pe plan sexual, indiferent ce au făcut.
Nu s-au despărţit pentru că se iubeau enorm, dar fiecare a
avut relaţii extraconjugale şi nu au putut avea relaţii
sexuale nici pentru a concepe un copil. Şi-au distrus în
timp orice şansă de fericire şi au ajuns să se urască. Dacă
ar fi descoperit înainte de căsătorie, probabil ar fi rămas
foarte buni prieteni şi astăzi. Concluzia: sunt de acord cu
sexul premarital, dar în anumite limite».
[Să vedem şi părerea Doinei…]
Părerea Doinei: «M-ai întrebat ce părere am despre
sexul premarital. Părerea mea actuală e următoarea: îl
consider necesar. Eu nu am avut relaţii sexuale înainte de
căsătorie şi acest lucru a avut repercusiuni asupra întregii
mele vieţi. Pentru doi oameni ce vor rămâne împreună tot
restul vieţii trebuie să fie foarte clar că se potrivesc din
toate punctele de vedere. Altfel poţi avea surpriza, după
nuntă, că eşti legat de cineva cu care de fapt nu te
potriveşti sexual; e foarte greu de suportat asta din ambele
părţi».
*
Şi Doina şi Mădălina spun un lucru foarte important
– ba chiar părerea Doinei atârnă şi mai greu la cântar,
109
pentru că e generată de experienţă: există soţi
incompatibili sexual, şi dragostea lor e îngenuncheată de
această neputinţă… Ei, în faţa acestei realităţi izbitoare,
mă dau bătut. Ce să fac? Ar trebui poate să las la o parte
ipocrizia şi mândria şi să mă recunosc învins, şi să le dau
tinerilor acelaşi sfat ca Letiţia: go and have sex…
Să zicem că acum jucăm şah: ce mutare voi face?
Voi face abstracţie de realitate, şi îţi voi spune poveşti de
adormit copiii? Şi tu, şi eu ştim că există profesori de
religie care le spun copiilor să nu fumeze, dar în pauze
fumează în faţa acestora, nefiind nici ei convinşi că
fumatul le distruge sănătatea… Oare eu îţi voi spune o
poezie învăţată pe dinafară, în care nu cred?... Mai bine
tac…
*
Înainte de a-mi spune punctul de vedere ţin să
precizez de ce am reprodus atâtea poziţii favorabile
sexului premarital. Motivul principal este că m-am gândit
că dacă le-aş fi citit eu însumi cu ani în urmă, înainte să
mă căsătoresc – în clipe în care eram apăsat de deznădejde
sau de tristeţe –, ar fi reuşit să îmi zdruncine puţin punctul
de vedere creştin asupra acestei probleme... Şi am regăsit
aceeaşi întrebare la mulţi tineri creştini, studenţi sau
absolvenţi de facultate: „dar dacă totuşi ar fi mai bine să
testăm compatibilitatea sexuală cu persoana cu care vrem
să ne căsătorim?”
Nu cred că greşesc gândindu-mă că, citind prima
parte a acestui articol, aceşti tineri vor simţi îndoiala
strecurându-se iarăşi în inimile lor. O fată chiar mi-a spus:
„când scrii despre sexualitatea premaritală să nu faci
referire la ce gândesc tinerii, că ne pui sare pe rană. Şi aşa
îmi este greu să rezist…”
Şi totuşi, am considerat că este folositor ca unii
tineri să îşi conştientizeze această îndoială. Mai mult chiar,
tocmai acestor tineri li se adresează acest articol. Cei care
110
sunt hotărâţi să ducă o viaţă creştină nu au nevoie de el, iar
pe cei care sunt decişi să trăiască în păcat nu am cum să îi
conving să renunţe. „Atunci?...”
Atunci îi rog pe ceilalţi să nu mai citească, şi îţi scriu
ţie, celui cu o fărâmă de îndoială în suflet…
*
Suntem în stare să facem o faptă eroică vreme de
câteva minute, vreme de câteva ore sau de câteva zile. Dar
ne îngrozeşte gândul că tot viitorul nostru poate fi distrus
datorită unei alegeri greşite. Alegerea soţiei este una dintre
cele mai importante alegeri în viaţă. Toţi ne dorim o
pereche minunată, o viaţă fericită, plină de dragoste. Unii
îşi doresc să aibă şi copii frumoşi, o casă în care să
locuiască şi un serviciu care să îi mulţumească… Nimic
rău în asta, dimpotrivă.
Când e vorba de alegerea soţiei, încerci să fii cât mai
atent: maşina sau serviciul se pot schimba mai uşor, dar
soţia, mai greu. Cu toate că rata divorţurilor este în
continuă creştere, simţi şi tu că divorţul este un eşec de
care nu vrei să ai parte. Există multe criterii de care trebuie
să ţii seama când îţi alegi soţia79. Unul căruia i se dă foarte
multă importanţă în zilele noastre este compatibilitatea
sexuală. Acest subiect îi frământă chiar şi pe unii din
tinerii creştini, care merg la biserică, se spovedesc, se
împărtăşesc etc. Un prieten al meu, fecior la 32 de ani,
care vrea să se însoare cu o fată care nu mai e fată, mi-a
spus de curând că ea tot insistă să facă dragoste cu el –
deşi fata merge la spovedanie, vrea să ducă o viaţă
creştină… Şi mă tot roagă să îi spun şi ei ce scriu pe tema
Tinerii şi sexualitatea, doar-doar o conving să nu îl mai
preseze atât.

79
Am scris pe tema aceasta chiar o carte – Cartea nunţii – Cum
să-mi întemeiez o familie.
111
 Prima precizare pe care o fac este că feciorii şi
fecioarele, pe de o parte, iar bărbaţii şi femeile, pe de
alta80, au motive diferite pentru a testa această
compatibilitate înainte de nuntă. Asupra feciorilor şi
fecioarelor presiunea e poate mai mare: au luptat vreme
îndelungată cu patima desfrâului şi cu dorinţa de a-şi
exprima sentimentele făcând dragoste, au rezistat până ce
au găsit persoana cu care vor să se căsătorească, şi atunci
asaltul binevoitor al prietenilor, părinţilor, mass-mediei îi
sperie: „Dacă nu vă verificaţi compatibilitatea sexuală,
veţi eşua”. Misterul e mare, atracţia puternică…
Bărbaţii şi femeile decişi să se căsătorească au şi ei
motivele lor pentru a-şi testa compatibilitatea. Experienţa
lor e un argument că modul în care partenerul reacţionează
în pat nu e dependent nici de frumuseţea şi nici de
inteligenţa sa… Aici trebuie să intrăm în detalii mai
indecente: în linii mari, se consideră că această
compatibilitate este determinată de trei factori – modul în
care celălalt reuşeşte sau nu să se dăruiască celuilalt (la
limită, actul sexual fiind pentru egoişti doar o masturbare
în cuplu), sau altfel spus: „cât de intens e sentimentul pe
care îl transmiţi celuilalt”, potrivirea după criteriul
dimensiunii şi măsura în care celălalt este maestru în arta
erotismului.
Experienţa unora îi determină să dea mai multă
importanţă unui factor sau altuia, dar fiecare factor îşi are
importanţa lui…
*
Cât priveşte primul factor, feciorii se pot întreba:
„Dar cum putem vorbi de transmiterea unui sentiment prin
actul sexual făcut în afara nunţii, când Biserica învaţă că e
un păcat, că e o lucrare care ucide sufletul?”

80
Mie mi se pare impropriu să spun despre o fată de 14 care şi-a
pierdut fecioria că e femeie, dar accept termenul standard…
112
 Biserica vede lucrurile în adevăr. Cea mai frumoasă
poveste de dragoste (gen Titanic) nu este de ajuns pentru a
birui păcatul… Dar asta nu înseamnă că toţi cei care
desfrânează simt angoase, mustrări de conştiinţă… Nu,
unii încearcă, sincer, să facă dragoste. Şi o femeie care
vede că un amant îi acordă multă atenţie, că se poartă cu
ea delicat, încercând să o facă fericită, în timp ce amantul
de dinainte nu căuta decât să îşi facă toate poftele, este
firesc că îl va prefera pe ultimul, alături de care simte
altceva… „Dar face ea dragoste cu ultimul?” Din punct de
vedere creştin, nu se poate face dragoste fără
binecuvântarea nunţii. Dragostea adevărată e străină
păcatului… Dar cei care trăiesc în păcat nu îşi dau seama
de înşelarea lor. Şi, atunci când aceştia vor să se
căsătorească, insistă să testeze compatibilitatea sexuală cu
celălalt…
Care este perspectiva creştină asupra acestui prim
factor? Când doi oameni trăiesc necununaţi, atunci vieţile
lor sunt dominate de egoism sau de o dragoste pătimaşă.
Este firesc ca acest egoism să se răsfrângă şi în pat. Dar în
familia creştină raportul este răsturnat: fiecare încearcă să
înfrumuseţeze cât mai mult viaţa celuilalt (e adevărat,
există şi în familia creştină unele oscilări, tensiuni,
atitudini egoiste, dar nu sunt majoritare…). Căldura şi
frumuseţea iubirii dintre soţii creştini se reflectă şi în viaţa
lor intimă… Deci, nu e nevoie de nici o verificare
anterioară a compatibilităţii81. Toţi cei care au trăit în păcat
trebuie să înţeleagă că viaţa intimă în familie este ceva
absolut deosebit, care nu seamănă cu ce trăiau înainte.
Parcă ar fi altceva. (Mă întreba tot prietenul meu de 32 de
ani ce diferenţă este între soţii şi concubinii care fac

81
Ba chiar o astfel de verificare este lipsită de obiectivitate:
celălalt nu are cum să se poarte cu tot atâta dragoste dacă nu
este acoperit de harul nunţii.
113
dragoste. I-am răspuns: unii zboară, iar alţii merg… Nu se
poate compara zborul cu mersul, este altceva…)
*
Cât priveşte al doilea factor, compatibilitatea
organelor, studiile medicale arată faptul că există în
realitate foarte puţine cazuri de incompatibilitate sexuală
reală… Ce e interesant e că mii de cupluri care şi-au
verificat şi răsverificat compatibilitatea sexuală înainte de
nuntă, după câţiva ani divorţează invocând ca motiv
tocmai nepotrivirea în pat… Iată deci că nu i-a ajutat la
nimic că îşi mai verificaseră şi înainte compatibilitatea, şi
atunci trecuseră testul…
Cum stau lucrurile? În astfel de situaţii soţii nu sunt
interesaţi decât de plăceri trupeşti. Or, viaţa nu e pentru
plăceri de moment, e pentru dobândirea mântuirii. Şi în
viaţa de familie apar probleme, ispite. Şi aceste probleme
se răsfrâng şi în pat. Dacă soţii nu vor să se lupte să
depăşească aceste probleme, ci fug pur şi simplu de ele
evadând din „lanţurile” familiei, viaţa lor nu va fi o viaţă
împlinită. Dar, dacă soţii au răbdare şi credinţă în
Dumnezeu, încercările vor trece, în familie va fi iar linişte.
Şi această linişte va acoperi şi micile tensiuni care au avut
loc în pat. Va fi din nou bine, şi problemele vor deveni
amintiri…82
*
Cât priveşte al treilea factor, aici învăţătura creştină
e clară: orice perversiune este păcat, orice perversiune
distruge dragostea. Chiar dacă cei care au astfel de
exigenţe spun că tocmai aşa îşi arată dragostea, dragostea
82
Trebuie să precizez aici că unele statistici arată că multe
femei nu au cunoscut împlinirea în viaţa sexuală; procentul
femeilor care nu ajung la orgasm (nu am găsit un sinonim mai
elevat, scuze…) e în creştere... Cu toate schimbările de
parteneri, cu toate tehnicile etc. Deci, compatibilitatea trebuie să
aibă la bază altceva, nu dimensiunile organelor respective…
114
lor e o dragoste animalică, epidermică, un drog ieftin. În
familie nu trebuie să te aştepţi ca partenerul să cunoască
toate tehnicile de Kama Sutra, trebuie să te aştepţi ca el să
îţi dăruiască dragoste… Şi această dragoste nu necesită
nici recorduri sexuale, nici perversiuni şi nici tehnici
erotice speciale… Dar e o dragoste care, aşa cum dau
mărturie toţi cei care au cunoscut-o83, împlineşte.
*
Îmi dau seama însă că vorbind despre cei trei factori
care determină compatibilitatea84, nu am reuşit să depăşesc
penibilul situaţiei în care m-am aflat când am citat părerile
Mădălinei şi Doinei, care afirmau foarte clar că există
cupluri care au regretat amarnic faptul că nu şi-au testat
compatibilitatea sexuală.
Eu cred însă că problema trebuie privită din alt
unghi. Am discutat o dată cu un tânăr fecior:
„- Deci, eşti convins că va fi nevoie să testezi
compatibilitatea sexuală cu fata pe care o vei alege înainte
de a te însura.
- Da, dar până atunci mă păstrez curat.
- De ce crezi că e nevoie să o testezi?
- Ca să nu divorţăm după nuntă.
- Crezi că poate fi acesta un motiv de divorţ?
- Sunt sigur.
- Atunci te întreb: nunta e lăsată de Dumnezeu, sau e
invenţie omenească?
- E lăsată de Dumnezeu, de asta e şi Taina nunţii.
- Dumnezeu vrea ca oamenii care se căsătoresc să
divorţeze?
- Nu, vrea să trăiască fericiţi împreună.

83
Şi, dacă e nevoie, întăresc şi eu prin experienţa mea această
mărturie…
84
Or mai fi poate şi alţii, nu ştiu…
115
 - Atunci, nu e normal să vrea ca oamenii care se
căsătoresc să împlinească toate condiţiile pentru a avea o
viaţă fericită împreună?
- La ce te referi?
- Dacă e atât de importantă compatibilitatea sexuală,
de ce nu a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament despre
testarea ei, şi nici Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu ne-a spus
nimic în Legea cea Nouă? Oare să nu ştie Dumnezeu ce e
important pentru om?
- Ba da, ştie.
- Atunci, de ce nu îi lasă pe oameni să facă ce e
bine?
- Păi, nu e bine, e păcat.
- De ce e păcat?
- Că aşa a zis Dumnezeu, că e păcat să desfrânezi.
- Deci, testarea compatibilităţii e un păcat necesar?
- Da, cam aşa ceva…”
Aici e problema principală… Nu înţelegem că
Dumnezeu ne iubeşte, că ne-a creat pentru a ne bucura de
fericirea veşnică, ne-a rânduit calea mântuirii astfel încât
fiecare pas al nostru să fie binecuvântat… Nu înţelegem că
Dumnezeu vrea ca toată viaţa noastră să fie o viaţă curată,
o viaţă de sfinţenie, o viaţă frumoasă şi senină.
Dumnezeu nu putea să lase fără binecuvântare un
pas atât de important în viaţa omului cum este pregătirea
pentru întemeierea unei familii. Dacă Dumnezeu ar lipsi în
acest moment, I-ar fi foarte greu să intre mai apoi în viaţa
familiei… Dumnezeu a rânduit toate cu înţelepciune, şi
fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să stea sub
acoperământul Său.
„Atunci?”
Atunci rămân două posibilităţi: poate Dumnezeu să
binecuvânteze această testare prenupţială? Nu, hotărât nu.
Atât prin Vechiul cât şi prin Noul Testament, Dumnezeu

116
ne spune că această experienţă are urmări triste pentru
trupul şi sufletul omului…
Atunci, dacă Dumnezeu nu binecuvântează acest
test, înseamnă că nu e nevoie de el… Înseamnă că, atunci
când se pune problema întemeierii unei familii, sunt
importanţi ceilalţi factori – credinţa, virtuţile, iubirea,
frumuseţea (unii pun mai mult preţ pe cea sufletească, alţii
pe cea trupească) etc.
Compatibilitatea sexuală apare în mod firesc85, şi
este rodul iubirii curate şi puternice.
„Da, teoria este bună, dar ce ne facem cu eşecul
Doinei?”
Întrebarea e foarte bună. Ne-am învăţat să împărţim
lumea după criterii standard, dar pierdem din vedere
amănuntele. Da, Doina s-a măritat fecioară, dar a fost o
fecioară înţeleaptă?
Cum vine asta? Oare viaţa ei a fost o viaţă creştină,
binecuvântată de Dumnezeu?
„Dar aproape sigur a avut parte de Taina nunţii, că
toţi se căsătoresc şi la biserică…”
Asta nu înseamnă foarte mult. În Limonariu citim
cum un sfânt a fost mustrat de Dumnezeu că boteza
oameni lipsiţi de credinţă:
„A fost întrebat odată sfântul Atanasie, papa
Alexandriei, dacă poate fi botezat cineva fără să creadă,
potrivit rânduielii şi propovăduirii creştine, sau dacă ar fi
botezat pentru alte pricini, prefăcându-se a crede, ce va fi
cu el şi cum îl primeşte Dumnezeu. Sfântul Atanasie a
răspuns, zicând:
- Aţi auzit că, în timpul unei ciume când mulţi de
frica morţii alergau la botez, s-a arătat fericitului şi
mucenicului Petru cineva în chip de înger şi i-a spus:
85
Excepţiile sunt atât de rare, încât o astfel de posibilitate nici
nu trebuie luată în seamă. Tot aşa cum nu luăm în seamă
posibilitatea de a muri în singurătate pe o insulă… Sau o luăm?
117
 - Până când tot trimiţi aici pungi sigilate şi complet
goale şi fără nimic înăuntru?
Atât cât se poate înţelege din cuvintele îngerului,
pungile sigilate sunt cei care au pecetea botezului, care
socotind că au să capete vreun bine dacă s-ar boteza, s-au
botezat”86.
Aşa cum există oameni care se botează formal, fără
să aibă credinţă, tot aşa există oameni care se cunună
numai de ochii lumii, pentru spectacol, şi nu pentru că vor
să ducă o viaţă creştină. Şi tot „pungi goale şi sigilate, fără
nimic pe dinăuntru” sunt căsătoriile lor…
Cei care regretă că s-au căsătorit feciori au avut o
feciorie neînţeleaptă… Nu au cunoscut viaţa în Hristos, şi-
au păstrat fecioria numai din motive morale, sau din
timiditate (sau pentru că nimeni nu le dădea atenţie – e şi
acesta un motiv foarte real…).
Din câţi oameni cunosc care duc viaţă creştină, nu
ştiu pe nimeni care să fi regretat că nu a testat
compatibilitatea sexuală cu perechea sa87. Chiar dacă mulţi
au avut mult de luptat pentru a rezista acestei ispite. Da,
ispita e mare, important este să rezişti până la capăt (cu
toate poticnirile, mai mici sau mai mari, care apar pe
parcurs…).
Aşa că, staţi liniştiţi. Fie că v-aţi păstrat fecioria, fie
că v-aţi pierdut-o, dar aţi recâştigat-o prin pocăinţă, dacă
aveţi nădejde în Dumnezeu, El vă va trimite exact
perechea de care aveţi nevoie. El, care cunoaşte cu de-
amănuntul trupurile şi sufletele voastre, vă va purta de
grijă ca în familiile voastre să fie înţelegere pe toate
planurile.
86
Limonariu, Alba Iulia, 1991, p. 195.
87
Pe unii poate i-am agasat cu întrebări de acest fel, însă trebuia
să mă dumiresc asupra problemei, nu să am un punct de vedere
care să se bazeze numai pe experienţa mea şi pe cele citite în
cărţi…
118
 Dar, nu uitaţi: principalul este să Îi faceţi loc în
vieţile voastre, şi în casele voastre. Că dacă Îl lăsaţi pe
Dumnezeu să stea doar în sufrageriile şi în bucătăriile
voastre, iar în dormitor vă purtaţi ca nişte păgâni…
*
Ştiu că mulţi tineri afirmă că îşi încep viaţa sexuală
pentru că simt nevoia să îşi trăiască libertatea. Există însă
numeroase studii care arată că o astfel de libertate este de
fapt cea mai banală formă de sclavie faţă de lanţurile
manipulării prin televiziune. Iată câteva date interesante:
„Când elevii de colegiu au fost puşi să identifice câteva
persoane pe care ei le consideră model pentru
comportamentul personal, ei au selectat în primul rând
personaje din lumea TV, care s-au evidenţiat printr-o
atitudine sexuală extrem de permisivă şi cu o foarte mare
frecvenţă a relaţiilor sexuale (Fabes şi Strausse, 1987). […]
Adolescenţii care se identifică îndeaproape cu
personaje de la televizor mărturisesc că se simt
nesatisfăcuţi de faptul că sunt virgini sau de experienţa
sexuală pe care au avut-o (în cazul în care întreţin deja
relaţii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht şi Baran,
1980). […]
Elevii de liceu cărora li s-au proiectat filme cu
conţinut sexual explicit acceptă cu o mai mare uşurinţă
infidelitatea sexuală şi promiscuitatea decât grupul de
control (grup format din tineri provenind din acelaşi
mediu, cărora nu li s-au proiectat filmele respective)
(Zillmann, 1994). Adolescenţii care au vizionat doar 10
videoclipuri au devenit mult mai deschişi în a privi ca
acceptabile relaţiile sexuale înainte de căsătorie. […] De
asemenea, se arată că expunerea intensă a tinerilor la
materialele ce vizează relaţiile sexuale dinaintea sau în
afara căsătoriei îi desensibilizează, determinându-i să le
considere normale (Bryant şi Rockwell, 1994). […]

119
 Un studiu făcut pe 391 de elevi ai unui liceu din
Carolina de Nord a găsit că, pentru aceia care au vizionat
în mod selectiv mai multă sexualitate la televizor,
începerea vieţii sexuale în anul respectiv a devenit mult
mai probabilă (Brown şi Newcomer, 1991)”88.
Astfel de studii ne arată că tinerii care îşi proclamă
libertatea de a duce o viaţă desfrânată nu sunt decât nişte
zombbie, nişte sclavi care au fost spălaţi pe creier de
mass-media. Nu e de mirare că, în amăgirea lor, se
consideră superiori tuturor creştinilor, pe care îi consideră
sclavi ai lui Hristos…
*
O cititoare îmi scrie: Poate ar fi interesant să
aduceţi în discuţie şi faptul că există fete care îşi pierd
virginitatea pentru că nu au curajul să fie altfel.
Imaginaţi-vă că eu am căutat un „personaj” care să mă
ajute „să fiu şi eu în rândul lumii”, pentru că era ciudat
ca la 20 de ani să fiu virgină. Vă puteţi imagina ceva mai
aberant? Asta nu e o poveste, e adolescenţa mea. Pentru
mine virginitatea a fost o problemă pe care trebuia să o
rezolv. Pentru că nu eram suficient de „cool”, deşi pe
atunci nu se folosea cuvântul ăsta. Dar exista convingerea
că, dacă la 20 de ani eşti virgină, eşti cumva un soi de
ciudăţenie a naturii. Şi convingerea asta mai există şi
acum!!! Cred că nu e cazul să vă mai spun şi cât de tare
mă lupt încă cu consecinţele hotărârilor pe care le-am
luat atunci, hotărâri pe care de cele mai multe ori le-am
pus în practică. Şi nu au trecut „decât” vreo zece ani de
atunci!!! Rândurile ei mi se par destul de grăitoare…

88
Datele au fost preluate din volumul lui Virgiliu Gheorghe
Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura
Evanghelismos, 2005, pp. 294, 297. Cartea este cea mai bună
lucrare pe această temă apărută până acum în limba română.
120
 Apusul unui tabu

Întrucât prin articolele citite până acum s-a stabilit

o punte de legătură între mine şi cititori, cred că îmi
permiteţi să vă atrag atenţia asupra unui lucru:
duhovnicul meu mi-a sugerat, fără să îmi impună totuşi,
să scot din carte articolul care urmează – care este despre
sexul oral –, ca nu cumva anumiţi cititori cu minţi curate
să se vatăme. Dar m-a lăsat totuşi să mă sfătuiesc şi cu
alţi duhovnici care au mulţi tineri la spovedanie, iar
aceştia au fost de părere că articolul poate să îi pună pe
gânduri pe cei care sunt căzuţi în păcatul desfrâului.
Deci, am lăsat articolul numai şi numai pentru aceştia. Îi
rog pe ceilalţi cititori să nu îşi facă singuri rău şi să
„sară” peste acest articol. Ştiţi doar că există
medicamente pe care, dacă oamenii sănătoşi le iau fără
nici un rost, se îmbolnăvesc…

Voi începe articolul meu reproducând câteva

fragmente dintr-un dialog purtat de câţiva tineri pe un
forum de internet89. (Celor care s-ar grăbi să afirme că
forumul respectiv nu este reprezentativ pentru orientările
tinerilor de astăzi le răspund că am citit multe alte
forumuri în care poziţiile tinerilor erau mult mai XXX
decât pe acesta, care faţă de celelalte este „cuminţel” …)
89
La sugestiile mai multor preoţi - care mi-au spus că dialogul
acesta, pe care iniţial îl reprodusesem aproape integral, li se
pare prea vulgar - mi-am permis să fac o selecţie a poziţiilor
exprimate şi să reformulez anumite expresii care au fost
considerate nepotrivite pentru cartea de faţă…
121
 În acest dialog pe teme sexuale a nimerit la un
moment dat un creştin ortodox, care a încercat să scrie
câteva cuvinte de pe baricade creştine. Şi-a luat nick-
name-ul Lavrentie. Iată punctul său de vedere şi
comentariile aferente.
Lavrentie: Dacă ai credinţă, nu faci sex oral -
pentru simplul motiv că unii mai au bun simţ, principii şi
un Dumnezeu în viaţa lor. Ştiţi că Hristos a condamnat
practicile perverse (chiar şi „specialiştii” pomenesc sexul
oral la perversiuni, deci acte în afara firii). Fiecare alege
cum să trăiască, dar vom răspunde pentru faptele
noastre…
Adeline: Lavrentie, tu nu ştii că e mai păcat să
păcătuieşti cu gândul (ca tine!!!) decât cu fapta?
Ariana: Auzi, Lavrentie, dacă unii fac sex oral, asta
nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu!!! Unde trăieşti?
Sau nu ai unde să îţi ţii orele de religie? Deci stai liniştit
şi lasă teoriile!!!
Azazel: Mă Lavrentie, mai lasă-mă te rog cu lecţiile
tale despre dumnezeu şi religie! Religia nu face decât să
prostească lumea şi să adune masele de proşti! Normal că
o babă sau una de aia cu batic n-o să accepte sexul oral
pentru că nu are o minte deschisă, nu are concepţii mai
inteligente. Mintea ei se limitează doar la religie şi la
biserică! Şi nici religie nu ştie, la urma urmei, pentru că
religia este o ştiinţă, la urma urmei! Aia ştie doar ce
aude: E Paştele, hai la un praznic, hai la o pomană. Atât.
Şi bârfeşte cu cei din sat la masă! Wake up! Asta e
România, ar trebui să încercăm să o mai schimbăm puţin!
Ajna: Nu aş vrea să te jignesc… dar, din câte ştiu,
atâta timp cât acel sex oral este făcut din dragoste şi
ambii parteneri sunt de acord, nu cred că Dumnezeu ar
avea ceva împotrivă. În dragoste nimic nu e pervers sau
ruşinos, atâta timp cât e vorba de dragoste şi nu de sex,
părerea mea…
122
 Ştiu că dacă un preot ar citi astfel de păreri, s-ar
simţi indignat: „Vai, dar astfel de păreri sunt ale unei
minorităţi care trăieşte în păcat şi care face păcate
împotriva firii. Dacă ar fi întrebaţi tinerii din parohia mea
ce părere au, ar repeta toţi că este un mare păcat, care
atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu”.
Aş îndrăzni să îi spun unui astfel de preot că, deşi
tinerii care vin să se spovedească în fiecare post nu
practică sexul oral, totuşi mulţi dintre ceilalţi îl practică cu
dezinvoltură. Unii tineri care vin pentru prima oară la
spovedanie au avut o astfel de experienţă, chiar dacă nu
recunosc aceasta încă de la prima mărturisire a păcatelor.
Ce e dureros este că tinerii care polemizează cu
Lavrentie nu văd nici o tensiune între sexul oral şi credinţa
în Dumnezeu. Nu ştiu dacă fiecare dintre ei a reuşit să îşi
sufoce conştiinţa, dar par pur şi simplu oripilaţi de
viziunea îngustă a lui Lavrentie, care de fapt nu face
altceva decât să afirme învăţătura Bisericii privitoare la
această problemă…
Punctul de vedere potrivit căruia sexul oral este
perversiune are din ce în ce mai puţini susţinători. Foarte
mulţi tineri îl consideră o metodă de a-i împărtăşi celui pe
care îl iubeşti dragostea curată pe care i-o porţi.
Voi vorbi puţin despre motivele pentru care unii
tineri care cred în Dumnezeu practică sexul oral.
Aş începe totuşi prin a atrage atenţia asupra
campaniei puternice de care are parte această practică
sexuală: o grămadă de articole care stârnesc curiozitatea
celor care nu au fost iniţiaţi în aşa ceva, articole care aduc
argumente cum că de fapt sexul oral nu ar avea nici o
legătură cu credinţa în Dumnezeu, că nu e un păcat, că
numai cei cu idei învechite se abţin de la practicarea
sexului oral. Statisticile arată că multe cupluri practică
sexul oral.
123
 „Dacă toţi (sau aproape toţi) practică aşa ceva, eu de
ce aş sta deoparte?”, se întreabă unele fete sau unii tineri
care vor să îşi păstreze fecioria, dar în acelaşi timp vor să
ajungă la o relaţie cât mai intimă cu persoana iubită.
Principalele avantaje ar fi următoarele:
- nu implică pierderea fecioriei – la nivel biologic;
- bolile sexuale se transmit mai greu (am citit că prin
sexul oral se poate transmite şi S.I.D.A., alături de alte
boli – asta în cazul în care în cavitatea bucală există o rană
deschisă; acest amănunt este uneori trecut cu vederea în
unele articole de promovare a sexului oral);
- nu duce la sarcini nedorite, cum se întâmplă cu
actul sexual obişnuit.
Nimeni nu poate contesta faptul că în urma sexului
oral nu poate avea loc fecundarea. Totuşi, eu contest faptul
că sexul oral este o metodă sigură de evitare a sarcinilor
nedorite. Argumentul meu e simplu: sexul oral este până la
urmă o etapă pregătitoare pentru sexul normal. O fată care
practică sexul oral numai pentru a-şi păstra şi fecioria şi
prietenul, în cele din urmă, va renunţa ori la feciorie, ori la
prieten. Pentru că prietenul se va plictisi repede de
monotonia sexului oral. Şi fata care a acceptat să facă sex
oral numai pentru a nu-şi pierde iubitul va renunţa mult
mai uşor la fecioria ei decât o fată cu gura nespurcată.
Cred deci că sexul oral va duce la sex normal, aşa că va fi
un pas spre sarcinile nedorite. După ce o fată e părăsită pe
rând de doi sau trei prieteni, pentru că aceştia se satură de
fiţele ei de a-şi păstra virginitatea practicând sex oral,
aceştia vor face mişto de ea cu găştile lor şi „fecioarei” i se
va duce vestea cu viteza Romtelecom-ului. Aşa că - după
ce va ajunge ţinta bârfelor - săraca fată se va sătura să îşi
apere himenul care i-a adus atâtea necazuri. Şi se va culca
cu primul cavaler care se va oferi să o ridice din groapa
deznădejdii. Aşa că prilejul de a ajunge la sarcini nedorite
nu va fi ratat.
124
 Să vorbim acum despre păstrarea fecioriei şi
practicarea sexului oral. Sunt fete care, dorindu-şi să se
mântuiască, dar dorindu-şi în acelaşi timp să îşi păstreze
prietenul, acceptă compromisul de a face sex oral.
„Nici ca mine, nici ca tine”, îi spune prietenul fetei.
„Facem sex oral şi rămânem împreună. Am nevoie de o
dovadă de dragoste din partea ta…”
Este trist că există băieţi care spun cu sinceritate
astfel de lucruri. Ei nu consideră că şi-ar răni prietenele
cerându-le această dovadă de dragoste, dovadă pe care
oricum multe fete o oferă şi fără să li se ceară.
Însă o fată care este creştină nu ar trebui să accepte
un asemenea compromis. Sexul oral este un mare păcat.
Aceasta nu este o părere, nu este o idee învechită. Ce a
învăţat Biserica că este păcat, păcat rămâne. Dacă mâine
ar spune cineva că furtul nu este un păcat şi dacă
demonstrează cu argumente sociale sau psihologice aşa
ceva, nu rezolvă nimic. Da, tinerii au dreptate să nege
anumite idei fixe ale sociologilor sau ale psihologilor, idei
scornite de mintea omenească, care uneori pierd din
vedere esenţialul unei situaţii. Dar nu au dreptate să nege
adevăruri pe care nu sunt în stare să le judece.
Oamenii nu pot decide ce este şi ce nu este păcat.
Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul, ne
descoperă care este calea pe care trebuie să mergem.
Normele morale nu le putem fixa noi. Noi putem doar să
acceptăm sau să respingem normele pe care ni le-a rânduit
Dumnezeu şi să le înlocuim cu ale noastre, care sunt false.
Dumnezeu nu a fixat în mod artificial normele morale, ci
aceste norme morale sunt legate de însăşi fiinţa umană, de
modul în care ea a fost creată de Dumnezeu şi de rostul
pentru care a fost creată. Poate că dacă pe lumea cealaltă
singura desfătare ar fi cea sexuală, atunci Biserica i-ar
îndemna pe oameni să cunoască toate perversităţile cu
putinţă ca să se antreneze pentru veşnicie.
125
 Numai că cei care s-au îndeletnicit cu perversiunile
sexuale sau cu alte păcate nu vor vedea pe lumea cealaltă
lumina la care au fost chemaţi. Vor ajunge în iad. Hristos
ne cheamă să dobândim adevărata împlinire, adevărata
bucurie. Poruncile lui Hristos sunt jaloane care ne arată
drumul spre această bucurie.
„Cine este Hristos să îmi interzică mie să fac sex
oral?”
Hristos nu poate împiedica pe nimeni să păcătuiască.
El nu forţează libertatea omului. Dar, întrucât ne arată
calea mântuirii, trebuie să ne atragă atenţia asupra faptului
că păcatul este păcat şi că orice formă de păcat duce la
pierderea mântuirii.
Oare Duhul Sfânt, Care Se îndepărtează de cei care
păcătuiesc, va rămâne asupra celor care fac sex oral numai
pentru că moda perversităţilor are din ce în ce mai mulţi
fani? Nu, desfrâul este şi rămâne tot desfrâu.
Întrucât de obicei tinerii le cer prietenelor lor să facă
acest compromis (nu am auzit de nici un caz în care un
tânăr să fie ameninţat că dacă nu acceptă să îi facă
prietenei această poftă va fi părăsit…), le spun fetelor să
nu se lase păcălite de cursa compromisului. Cum ar putea
o gură care se spurcă prin sex oral să ia anafură, agheasmă
sau să sărute sfintele icoane? Cum ar putea o astfel de gură
să primească Sfintele Taine, adică pe Însuşi Hristos?
Oricât de bine ar spăla pasta de dinţi, sau oricât de
eficientă ar fi guma de mestecat cu efecte igienice, totuşi
fără multă pocăinţă rana păcatului nu se poate şterge.
Nu ştiu dacă e cazul să pomenesc despre Sfânta
Împărtăşanie, pentru că de obicei o persoană care practică
sexul oral nu se gândeşte la Sfintele Taine, dar totuşi se
gândeşte să sărute icoanele când intră într-o biserică. O
face cu dezinvoltură, fără să se gândească că aceeaşi gură
cu care îi atinge pe sfinţi s-a spurcat şi se va mai spurca
prin păcat.
126
 Sexul oral este o formă de curvie. Gura nu este
lăsată de Dumnezeu pentru perversiuni. Acest lucru ar
trebui să fie clar pentru toţi creştinii. Chiar dacă mass-
media ne atrage atenţia asupra faptului că în majoritatea
cuplurilor căsătorite care nu duc viaţă creştină această
specialitate este la loc de cinste în ghiveciul de erotism,
nici un creştin cu frică de Dumnezeu nu ar trebui să se lase
pradă acestei plăceri drăceşti. Dacă într-o familie soţii
practică sex oral, sau orice altă perversiune, familia
respectivă nu se mai poate numi creştină90. Oricât de multă
ar fi cantitatea de rugăciune prin care soţii încearcă să
compenseze desfătările lor animalice…

O cititoare face o observaţie legată de acest articol:

Legat de sexul oral: nu văd nicăieri cuvântul „repulsie”.
Nu am putut presta aşa ceva timp de patru ani cât am avut
prieten, şi dumnealui a fost tare nemulţumit. Eu nu am
prestat din trei motive: din cauză că mi-e silă, din cauză
că nu am găsit în instinctele mele absolut nimic legat de
chestia asta şi din cauză că niciodată nu mi se pare
femeia mai batjocorită şi mai urâtă decât când face aşa
ceva. Oare fetelor de azi chiar nu le mai este scârbă?
Sincer, mă îndoiesc că la început nu le-ar fi, şi atunci ar
trebui încurajate să-şi urmeze pornirile fireşti91. Numai
când te gândeşti că majoritatea bărbaţilor ajung să aibă
multe partenere înainte şi cară după ei tot bagajul de
viruşi şi microbi găsiţi prin alte locuri. Din discuţiile cu
90
Da, în familie, soţului îi este foarte drag trupul soţiei şi invers.
Numai că acest trup nu trebuie „explorat” după cum recomandă
maeştrii sexologi, pentru o cunoaştere reciprocă. „Explorarea”
aceasta deviază relaţia, transformă o poveste de dragoste într-o
relaţie epidermică. Dragostea se lasă, încet-încet, sufocată de
patimă şi dispare. Iar patima, care i-a apropiat o vreme pe soţii
care au considerat că „în familie totul este permis”, mai apoi îi
desparte. Uneori, chiar definitiv…
91
Adică să nu facă ce nu le place…
127
prietenele mele: la majoritatea le este silă şi o fac de
nevoie92… până când probabil se imunizează.
Câteodată am mai încins nişte discuţii pe tema asta
cu diverşi amici… şi câţiva dintre ei îmi reproşează că nu
am încercat. Cum pot să încerc ceva ce-mi provoacă
repulsie? Aş putea încerca şi o friptură plină de grăsime,
aş vomita de vreo două ori până m-aş obişnui să mănânc
extrem de gras, sau aş putea să încerc şi cu o femeie, iar
dumnealor, ei, cei plini de sfaturi, ar putea să încerce şi cu
bărbaţi… ca să le fie şi lor niţică greaţă93. Ce este aşa de
greu de înţeles că fiecare avem o limită de la care nu mai
suntem dispuşi să încercăm?!

92
Astfel de mărturii mi se par mult mai veridice decât cele
apărute în ziare, în care fetele îşi exprimă mulţumirea pe care o
au „satisfăcându-şi” astfel partenerii…
93
Oricum, în afara căsătoriei nu trebuie practicat nici „sexul
normal”, chiar dacă nu produce greaţă. Sunt tineri care se
declară mari duşmani ai perversiunilor, dar asta numai pentru că
sunt partizani ai „păcatelor standard”…
128
 Nu mă conving deloc predicile

Un cititor: Ah,…! Nu mă conving deloc predicile în

care Biserica zice că sexul oral e păcat. Vreau o explicaţie
mai clară. Spune-mi mai bine dacă sexul oral afectează
relaţia din cuplu, dragostea, percepţia asupra unirii
trupeşti. Altfel nu scap nici eu de ispita de a mă gândi că e
ceva bun în asta. Nu am făcut nici asta şi nici alte prostii,
sunt fecior deşi am terminat facultatea, dar ispita e
ispită…

Încerc să îţi răspund în câteva rânduri. Dar nu ştiu

dacă asta este ce aşteptai de la mine. Pentru că – pentru a
ajunge la subiectul care te interesează – va trebui să îţi
explic o „teorie” întreagă…
Vreme de sute de ani creştinii au ţinut poruncile lui
Dumnezeu. Nu toţi, evident, au fost şi căderi (tocmai de
asta Sfinţii Părinţi au dat canoane pentru diferitele păcate),
dar a fi creştin însemna a şti că Dumnezeu vorbeşte prin
Biserică, că Biserica, Trupul lui Hristos, învaţă numai şi
numai adevărul…
De o vreme însă, omul a început să nu se mai
mulţumească cu răspunsul simplu: „Aşa zice Biserica”.
Vrea să se convingă, caută explicaţii logice; şi, dacă nu le
găseşte, pune la îndoială cuvântul Bisericii. „Da, în Biblie
scrie că omul trăieşte pe pământ o singură viaţă, după care
îl aşteaptă raiul sau iadul… Dar există dovezi favorabile
reîncarnării, există oameni care îşi amintesc vieţile trecute.
Biblia greşeşte…”, spun unii. Numai că Biblia nu greşeşte,
greşesc cei care se lasă păcăliţi de o anumită lucrare
129
drăcească – pentru că cei care îşi amintesc cu precizie
amănunte din „vieţile lor trecute” se află într-o stare de
semiposedare demonică, diavolul şi nu omul fiind
adevăratul martor al evenimentelor „amintite”.
Nu e rău să citeşti cărţi prin care este combătută
credinţa în reîncarnare, rău este să te îndoieşti de faptul că
Biserica este Trupul lui Hristos, Trup în care minciuna nu
încape…
Există două moduri diferite de căutare a
argumentelor: în primul, cuvântul Sfintei Scripturi şi al
Sfintei Biserici este pus la îndoială şi este crezut numai
atunci când este susţinut de argumente logice – situaţie în
care poziţia Bisericii nu este considerată ca fiind
întemeiată pe adevărul revelat de Dumnezeu, şi al doilea,
poziţia în care, deşi omul crede că ce învaţă Biserica este
adevărat, caută lămuriri, caută explicaţii. Şi nu pentru că
se îndoieşte de cele învăţate de Biserică, ci pentru că vrea
să înţeleagă mai bine o problemă sau alta…
Mi se pare că poziţia ta se regăseşte în primul mod
de a pune problema. Acest mod mi se pare foarte
periculos. De ce? Poate că la unele subiecte vei putea găsi
argumentele logice de care ai nevoie şi te vei convinge
singur că demersul tău e bun. Dar, la un moment dat, nu
vei mai găsi argumente, sau vei găsi argumente contrare
poziţiei Bisericii. Şi atunci, în loc să îţi dai seama că
raţionamentul tău a avut anumite scăderi, că, deşi ai avut
impresia unei imagini de ansamblu, totuşi există elemente
de care nu ai ţinut seama, te vei îndepărta de Biserică,
fiind de părere că nu are rost să te supui orbeşte unor teorii
învechite şi mincinoase…
În cazul acesta, şi dacă ţi-aş aduce şi dacă nu ţi-aş
aduce argumente împotriva sexului oral (sau împotriva
masturbării, sau împotriva homosexualităţii), pe tine
perspectiva creştină nu te-ar interesa decât în măsura în
care poate să confirme supoziţiile sau concluziile tale. Dar
130
eu nu vreau să intru într-un astfel de joc. Pentru că,
aducându-ţi argumente, ţi-aş da apă la moară pentru a-ţi
menţine propriul mod de căutare a adevărului.
Îmi voi spune totuşi punctul de vedere dintr-un
motiv foarte simplu: să presupunem că toţi necredincioşii
din lume ar fi convinşi de cineva că sunt cu toţii
homosexuali. Dacă le-aş aduce contraargumente de tip
religios, nu le-ar lua în seamă. Aşa că aş încerca să le aduc
argumente medicale, psihologice, sociale… Argumentele
mele – de fapt nu sunt argumentele mele, ci sunt
argumentele pe care mi le-am însuşit la rândul meu – nu i-
ar apropia pe necredincioşi de Dumnezeu, dar cel puţin i-
ar ajuta să nu cadă şi în păcatul homosexualităţii. Cu
fiecare om care alege să facă un păcat, întreaga lume
devine mai murdară. Tot aşa cum, cu fiecare virtute a unui
om, lumea devine mai curată…
Nu am multe lucruri de spus: Dumnezeu, Care l-a
creat pe om pentru ca acesta să cunoască bucuria veşnică,
ştie mai bine ce îi este de folos şi ce nu îi este de folos
omului. Tocmai pentru că el l-a făcut pe om… Omul nu
poate să se cunoască pe sine mai bine decât îl cunoaşte Cel
care l-a creat…
Tu poate aştepţi însă argumente practice, care să nu
aibă nici o legătură cu sfera religioasă… Îţi voi spune
atunci concluzia la care am ajuns, după ce am încercat să
stau de vorbă cu cât mai mulţi tineri – unii chiar căsătoriţi
– care au avut căderi de acest gen: sexul oral (sau orice
altă perversiune) distruge în timp dragostea adevărată…
Omul devine egoist, preocupat din ce în ce mai mult de
propria persoană şi din ce în ce mai puţin de celălalt. Iar
faptul că partenerii îşi fac anumite perversiuni pe rând
unul altuia nu este o dovadă de dăruire a dragostei, ci un
fel de comerţ ieftin de senzaţii tari. „Îţi fac asta ca să îmi
faci şi tu mie acelaşi lucru…”

131
 E adevărat faptul că într-o primă fază a păcatului
există o senzaţie de dăruire reală, de spargere a unor
bariere, de dragoste fără margini… Numai că această
senzaţie trece repede, întrucât se descoperă noi bariere, noi
limite care trebuie depăşite, noi experienţe mai incitante
decât cele anterioare. Şi „marea dăruire” devine blazare,
devine ceva banal şi, mai devreme sau mai târziu, unul din
parteneri se va sătura. Şi va căuta experienţe noi, cu un
partener nou – sau chiar cu mai mulţi –, pentru a trăi viaţa
la maxim, îmbunătăţind „reţeta” veche…
E adevărat că fanii acestei practici vor spune că ea
le-a adus o sumedenie de avantaje, că i-a ajutat să îşi
îmbunătăţească relaţia din cuplu etc. Ce fată ar fi proastă
să spună public: „Eu am încercat, dar a fost o mare
dezamăgire…”94
Cât priveşte faptul că „nu scap nici eu de ispita de a
mă gândi că e ceva bun în asta”, să ştii că, dacă accepţi
ideea că e ceva bun, mai apoi te vei gândi că e ceva ce
merită făcut şi apoi vei face. Păzeşte-ţi mintea, că altfel vei
cădea…
Închei aici. Îmi dau seama că dacă nici predicile
Bisericii nu te-au convins, cu atât mai puţin te vor
convinge rândurile mele. Eu însă nici nu am încercat să te
conving. Am încercat să îţi atrag atenţia doar asupra
faptului că modul tău de a căuta adevărul şi de a te raporta
la el are anumite minusuri… Gândeşte-te foarte serios la
faptul că, fiind cu fundul în două luntri, cum se zice în
popor, s-ar putea să cazi…

94
Am citit pe un forum o afirmaţie de genul ăsta, a unei fete
dezamăgite de sexul anal, dar imediat „suratele” au încercat să o
convingă să îşi schimbe părerea, dând vina pe factori secundari
şi nici una nu i-a spus că perversiunea nu poate avea roade
bune… Evident, aceleaşi „surate” ar fi sărit la gâtul unei astfel
de „tradiţionaliste” care s-ar fi băgat în discuţie…
132
 Îţi mai spun doar că, pe cât de sigur eşti acum că ai
reperele potrivite în căutarea adevărului, s-ar putea ca la
un moment dat aceste repere să se prăbuşească. Pentru a
face loc ca în inima ta să intre Adevărul…

133
 „C-aşa beu oamenii tineri…”

Întrebare: M-am lăsat de sex de câteva săptămâni.

Am rezistat destul de bine. Dar mi s-a întâmplat să trec
printr-un moment de amărăciune, m-am apucat să beau
de unul singur – că mi-era ruşine să ies la bar cu foştii
tovarăşi – şi după ce am băut zdravăn am avut iarăşi
ispite mari. După câteva zile am făcut dragoste sau sex,
nu ştiu cum să-i spun, cu o fată care venise la mine în
vizită. Nu a fost doar vina ei, de fapt eu am avut iniţiativa.
Ce să mă fac?
În primul rând să te spovedeşti. Apoi trebuie să ţii
minte cât de strâns se leagă patimile una de alta, cum se
transformă una în alta, cum se întăresc una pe alta. Avva
Sisoe spunea că „dacă cineva se va da pe sine la băutură
de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi Lot, silit
fiind de fetele lui, s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul
spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit”95.
Dacă nu ştii ce i s-a întâmplat lui Lot, poţi citi în
Facere: Când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din părţile
acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos
pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu
cetăţile, unde trăia Lot. Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a
aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci
se temea să locuiască în Ţoar şi a locuit într-o peşteră,
împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea
mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi
nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e
95
Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.
114.
134
obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl
nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi
dintr-însul!”. Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea
aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă,
a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi
când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă
către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu
tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să
intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl
nostru!”. Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a
intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când
s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas
amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor (Facere 19,
29-36).
Iată că şi în Scriptură aflăm o referinţă clară
privitoare la legătura dintre băutură şi desfrâu… E
adevărat, dacă fetele i-ar fi dat tatălui lor un somnifer
puternic, efectul ar fi fost acelaşi, sau chiar mai puternic.
Dar au preferat să îl îmbete, tocmai pentru că băutura
stârneşte în om patima desfrâului. În timp ce somniferul
nu are astfel de efecte secundare…
Precizez că nu sunt un duşman al vinului, ci doar al
beţiei. Încă din Vechiul Testament, din Psalmi, citim că
vinul veseleşte inima omului (Ps. 103, 16). Iar Sfântul
Apostol Pavel l-a sfătuit pe Timotei: nu bea numai apă, ci
foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele
tale slăbiciuni (I Tim. 5, 23). Nu cred că e nevoie de alte
citate… Băut cu măsură, vinul este bun. Tot aşa cum, în
cazuri de răceală, înainte se folosea ţuica pe post de
medicament. (Azi mulţi bărbaţi s-ar preface bolnavi numai
pentru a fi trataţi cu un pahar de tărie…)
Dar că băutura multă duce la curvie ai simţit şi tu şi
nu ai nevoie de alte dovezi. Multe relaţii de-o noapte au
debutat la un pahar, tocmai pentru că alcoolul întunecă
mintea. Omul ameţit de băutură e mai predispus spre
135
violenţă sau spre desfrâu – uneori spre amândouă
deodată…
Ai mare grijă pe viitor. Să ştii că s-ar putea să te
întâlneşti cu foste prietene care, regretând că nu se mai pot
folosi de tine pentru a-şi satisface poftele, se vor folosi de
orice mijloc pentru a te face să renunţi la înfrânarea pe
care ele nu o înţeleg. Şi poate că nu se vor sfii să se
folosească de băutură pentru a fi mai convingătoare.
Tu, ai grijă. „Te-ai fript” o dată, pe viitor fii mai
atent. Că, dacă nu eşti atent încă de acum, după alte două-
trei căderi s-ar putea să nici nu mai ai curajul să te ridici…

136
 Nu mă simt vrednică
să intru în biserică

Întrebare: Bună ziua. Fac multe păcate (din zona

sexului) şi de asta nu mă simt vrednică să intru în
biserică. Nu are nici un rost să intru şi apoi iar să cad.
Sunt foarte păcătoasă. Credeţi că voi fi vreodată atât de
schimbată încât să pot intra în biserică?
Răspuns: „Nu, soro. După ceea ce scrii tu, e clar: eşti
pierdută. Cum se poate să te gândeşti să intri în biserică,
când sufletul tău e plin de noroiul păcatului? Stai
departe… Cum de ţi-a trecut prin cap că o păcătoasă ca
tine se poate schimba? Nu, vezi-ţi lungul nasului. În iad cu
tine. Hristos S-a făcut om pentru mântuirea noastră, a
celor ce ducem o viaţă curată, o viaţă cuviincioasă, nu
pentru păcătoase ca tine…”
Cred că dacă aş fi îndrăznit să îţi scriu aşa, te-ai fi
gândit: „Oare omul ăsta e în toate minţile? Nu se spune că
Hristos a venit să îi cheme la pocăinţă pe cei păcătoşi?”
Tocmai aici vroiam să ajung: să îţi dai singură seama de
faptul că ai o atitudine greşită. Tocmai de asta există Biserica,
pentru ca oamenii să asculte cuvântul mântuirii şi să se lase de
păcate. Eu îţi spun că dacă aştepţi să părăseşti păcatul pentru a
intra în biserică înseamnă că nu vei intra niciodată…
Dă-ţi seama că, dacă nu vei părăsi păcatul, vei
rămâne în veşnicie în chinurile iadului… Du-te la biserică,
oricât de păcătoasă ai fi. Şi luptă-te să nu mai cazi. Şi dacă
vei cădea, ridică-te iar. Dar nu părăsi biserica… Dacă o
părăseşti, Îl părăseşti şi pe Hristos. Şi atunci să nu te miri
că nu ai puterea să te schimbi…
137
 Mi-e silă de mine…

Notă: Rândurile de mai jos nu constituie un articol.

Sunt nişte simple gânduri, potrivite pentru a fi trecute pe
un blog pe internet. Da, sunt simple gânduri pe marginea
unor scrisori.
Am primit cu cinci luni în urmă un e-mail scrisoare
care începea aşa: „Cartea ta în esenţă e deosebită, cel
puţin eu aşa o consider, după criteriile mele de evaluare.
Pe mine a reuşit să mă determine să renunţ la viaţa
sexuală pe care am început-o în mod activ acum 9 luni,
azi am terminat-o, dar de câteva zile am luat decizia asta,
care cred că-mi va fi benefică, am convingerea asta. Felul
în care ai expus tu problema este în armonie cu viziunea
mea despre relaţia sexuală. O făceam de 3-4 ori pe lună.
Oricum ţie îţi datorez schimbarea asta, tu ai fost cel care
m-a convins că e mai bine să întrerup până la căsătorie,
prietena mea încă n-a aflat decizia, dar cred că va fi de
acord”.
Lăsând la o parte faptul că schimbarea de care
pomenea nu mi se datora mie, ci lui Dumnezeu, eu am fost
puţin sceptic. Faptul că un tânăr ia o decizie atât de
serioasă, dar nu i-o comunică prietenei sale înainte de a o
comunica unei terţe persoane (doar duhovnicului ar fi avut
de ce să i-o spună mai înainte), m-a făcut să mă gândesc
că tânărul se va răzgândi… Am tot aşteptat o vreme altă
scrisoare de la el, până când l-am întrebat eu cum o mai
duce. Şi iată ce mi-a răspuns, acum câteva zile:
„Domnul mi-a schimbat viaţa, totul e bine, am
lumină în viaţă de când am luat decizia aceea. Am înţeles

138
că, deşi PARE paradoxal, a face omul voia Domnului şi
nu voia sa e spre binele lui. Domnul m-a făcut să înţeleg
asta…”
Cât de simplă e uneori schimbarea vieţii… Sunt
convins că foarte mulţi oameni s-ar apropia de biserică
dacă cineva le-ar da impulsul potrivit la timpul potrivit. O
vorbă spusă direct poate face mult mai mult decât o
carte…
Chiar dacă pentru unii războiul e mai greu,
întoarcerea e mai grea, şi plata va fi mai mare… Am
observat însă că unii deznădăjduiesc şi neagă faptul că
vieţile lor se pot schimba.
O fată îmi scria: „Am căzut… acum trăiesc acel
«mi-e silă de mine, dar îmi place (sexul) şi, pentru că îmi
place, mi-e şi mai silă de mine”.
Nu mă pot ridica din iadul în care singură m-am
aruncat...
Dumnezeu nu mai este cu mine...
Rătăcesc de capul meu pe marea asta tulburată...”
După alte câteva zile:
„Mă simt robită de patima asta. Am citit într-o carte
şi... eu prezint simptomele unei boli încadrate la
comportament sexual aberant. Boala mea se numeşte
hipersexualitate sau nimfomanie. Mă întreb şi te întreb:
lupta mea este cu o boală, cu diavolul sau cu mine
însămi? Oricum ar fi sunt o înfrântă... Nu mă uita în
rugăciune”.
Eu nu cred că fata este în întregime înfrântă… Câtă
vreme cere ca altul să se roage pentru ea, înseamnă că mai
suspină după viaţa cea nouă în Hristos… Şi stau şi mă
întreb: dacă scrisorile pe care mi le-a trimis m-au făcut să
mă gândesc la ea în ultima vreme mai mult decât chiar la
sora mea trupească şi să mă rog pentru ea, oare cum o
aşteaptă Hristos? Oare cât de mult VREA Fiul lui
Dumnezeu ca ea să scape de păcatul care o apasă?
139
 Of, cât m-aş bucura ca, peste câteva luni sau peste
câţiva ani, să ajungă la lumina după care tânjeşte. Şi nu
pentru a avea eu bucuria că i-am dat o mână de ajutor. Nu,
nu am nevoie de astfel de mulţumiri. Ci pentru că, aşa cum
tot ea spunea în altă scrisoare: „A venit clipa (pocăinţei), şi
acum este…”.

140
 Postul şi divorţul de Hristos

Întrebare: Vine postul Crăciunului. Aş vrea să nu mă

culc cu prietena mea tot postul, ca să mă bucur de
Naşterea lui Iisus. Dar are rost să ţin post de sex şi de
mâncare, dacă după aia revin din nou la sex?
Răspuns: Dacă ţi-aş spune că nu are rost să posteşti,
cu ce te-aş ajuta? Viaţa duhovnicească nu e ca ieşitul în
parc, dacă am chef, ies, dacă nu, stau în casă… Viaţa
duhovnicească e o chestie foarte serioasă, de viaţă şi de
moarte… Nu te poţi juca… Aşa cum nu te-ai putea juca
nici pe un câmp de război. Decât dacă nu ai fi în toate
minţile.. Te-aş întreba: de ce să te bucuri de Naşterea lui
Iisus? Te întreb nu pentru că nu ai avea motive să te
bucuri, ci pentru că vreau să ştiu care este exact motivul
pentru care vrei să te bucuri…96
De Crăciun97 se bucură acum toată lumea, creştini,
necreştini, credincioşi, necredincioşi… De ce se bucură?
Pentru că simt nevoia să se distreze. Barurile sunt pline,
discotecile sunt pline. Toată lumea se distrează, se
bucură… Vor să uite că S-a născut Hristos. Se
destrăbălează de parcă s-ar prăznui naşterea vreunui zeu al
dezmăţului…
Tu vrei să te bucuri de Naşterea lui Iisus, şi pentru
asta ai de gând să posteşti… Şi cum să te bucuri? Să cânţi
nişte colinde, să mergi la biserică, să ai parte de nişte zile
96
O cititoare: Bună întrebare; mulţi postesc pentru că „aşa e
bine” sau „aşa se face”, nu neapărat pentru că vor să facă
voia Domnului.
97
O cititoare: La fel şi de Sfintele Paşti.
141
tihnite? Sau să Îl primeşti în inima ta pe pruncul din ieslea
Viflaimului? Aici e întrebarea… Hristos S-a născut în iesle
pentru a Se naşte şi în inimile noastre… Pentru a veni şi în
inimile noastre.
Dacă tu vrei să fii creştin vreme de patruzeci de zile,
şi apoi să revii la viaţa de păcat, te întreb, oare ce bucurie
ţi-ar aduce Crăciunul? Oare ne bucurăm când ne petrecem
ultimele clipe alături de persoana pe care o iubim?... Şi
dacă după Crăciun ne vom despărţi de Hristos, revenind la
păcat, care ar mai fi bucuria?...
Uite ce e – nu vreau să te descurajez – dar cred că un
astfel de post e o alegere greşită...
Dar de ce oare te gândeşti să posteşti? Pentru că vrei
să aduci o rază de lumină în viaţa ta… Bună dorinţă…
Gândeşte-te însă că Dumnezeu te poate ajuta ca
acest post să aducă o schimbare profundă a vieţii tale, nu
doar o bucurie de moment. Nu trebuie să transformăm
bucuriile duhovniceşti în extazele de moment, pe care le
lăsăm în urmă ca pe amintirile triste…
Viaţa ta poate fi mai frumoasă. Şi tu ştii asta, pentru
că altfel nu te-ai fi gândit la post…
Oricum, în post esenţială este curăţirea trupului şi a
sufletului pentru unirea cu Dumnezeu. Degeaba postim de
mâncare şi băutură, dacă suntem plini de mânie. Degeaba
posteşti de sex, dacă te tot gândeşti că îţi iei revanşa după
Crăciun… Toate trebuie să fie curate în post – şi trupul, şi
sufletul…
Fiecare om trebuie să se lupte cu patima care îl
apasă cel mai tare… Fumătorul cu fumatul, beţivul cu
beţia, şi tu – cu sexul… Ar fi absurd să îţi spun să te lupţi
cu patima drogurilor, dacă tu nu te droghezi şi nici nu ai
ispita să o faci… Ispita ta e să faci sex, pentru că aşa ştii să
îţi arăţi dragostea faţă de prietena ta sau pentru că
hormonii nu te lasă în pace… Luptă-te cu pofta asta… Şi
Dumnezeu te va întări. Du-te, spovedeşte-te la începutul
142
postului – când părintele e mai liber, ca să nu fie
spovedania pe bandă rulantă… Du-te, şi vei vedea câtă
linişte îţi va pune Dumnezeu în suflet. Vei simţi că e
Crăciun chiar din timpul postului…
Du-te şi spovedeşte-te, dar fără să insişti să fii şi
împărtăşit. Unii insistă să se şi împărtăşească, duhovnicii îi
lasă, dar după ce se împărtăşesc se îndepărtează iarăşi de
biserică. Tu lasă-l pe duhovnic să hotărască ce e mai bine
pentru tine. Să ştii că împărtăşania poate să fie şi spre
osândă… Mai ales atunci când omul nu se spovedeşte
sincer, de teamă să nu fie oprit de la împărtăşanie. Tu du-te
şi spovedeşte-te, şi viaţa ta se va schimba. (Şi, dacă totuşi
duhovnicul îţi dă binecuvântare să te şi împărtăşeşti, fă ce
îţi spune el, pentru că el va da socoteală… Fă ascultare…)
Şi totuşi, poate că nu simţi în inima ta curajul de a
accepta o schimbare. Poate că îţi e frică, şi nu reuşeşti să
biruieşti această frică. Atunci cel puţin ai curajul de a face
cât ţi-ai propus să faci. Să ţii post, gândindu-te că după
post vei cădea iar. Să ţii post, renunţând la sex, la sărutări
pătimaşe, la mângâieri pătimaşe. Să ţii post, renunţând la
tot ce te ţine departe de Dumnezeu…
Da, decât să nu faci nimic, fă măcar aceşti paşi mici,
şi Dumnezeu îi va socoti.
„Întrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen,
zicând: «Este o femeie în Egipt care curveşte şi plata ei o
dă milostenie». Şi a zis avva Pimen: «Nu rămâne în
curvie, căci se vede într-însa roada credinţei». Şi s-a
întâmplat de a venit mama preotului Timotei la dânsul. Şi
a întrebat-o pe ea, zicând: «Acea femeie a rămas
curvind?». Iar ea a zis: «Da, şi şi-a mai adaos ibovnici, dar
încă şi la milostenie». Şi a vestit avva Timotei lui avva
Pimen. Iar el a zis: «Nu rămâne în curvie». Venind iarăşi
mama lui avva Timotei, i-a spus: «Ştii că stricata aceea
caută să vină cu mine, ca să te rogi pentru dânsa şi eu n-
am primit-o». Iar el, auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a
143
răspuns avva Pimen: «Mai vârtos tu te du şi te întâlneşte
cu dânsa». Şi s-a dus avva Timotei şi s-a întâlnit cu dânsa.
Iar ea, văzându-l şi auzind de la el cuvântul lui Dumnezeu,
s-a umilit şi a plâns, zicând: «Eu de astăzi înainte mă
lipesc de Dumnezeu şi nu voi mai curvi». Şi îndată intrând
într-o mănăstire, a plăcut lui Dumnezeu”98.
Cu paşi mici, desfrânata s-a schimbat. Nu putem
face o regulă din asta – pentru că mulţi se complac într-o
credinţă căldicică şi combină virtutea cu păcatul până la
sfârşitul vieţii, fără să îşi pună problema reală a pocăinţei.
Totuşi, ţine minte şi exemplul ei. Te va întări atunci când ţi
se va părea că dacă tot nu ţii un post desăvârşit mai bine
renunţi la post…99
Da, încearcă să posteşti, chiar dacă ţi-e teamă de o
schimbare totală a vieţii tale. Să ţii post, chiar dacă după
Crăciun inima te va durea când vei divorţa de Hristos… Şi
poate vor veni alte posturi, alte divorţuri. Şi până la urmă
îţi vei da seama că viaţa fără El e tristă şi că are un gust
amar. Şi poate va veni ziua în care vei vrea să Îl ai lângă
tine tot timpul. Poate că, după atâtea tentative nereuşite,
vei zbura precum Icar, dar fără să cazi ca şi el… Poate că
îţi vor creşte aripi duhovniceşti şi atunci vei fi gata să
renunţi la orice pentru a fi lângă El. Va fi ziua învierii tale.
O zi pe care ai aşteptat-o mult. Şi după care posturi din
acestea, ţinute cu jumătate de inimă, te-au făcut să suspini

98
Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.
230.
99
O cititoare: Trăiam în nelinişti, în căutări, în frământări... şi a
venit un post al Crăciunului pe care l-am ţinut cu mare, mare
dragoste, primul ţinut integral de până atunci. Şi, sincer, am
simţit cum viaţa mea e alta de atunci, parcă un balsam s-a
aşezat pe sufletul meu.
144
 Un război fatal: lupta cu gândurile…

Părintele Neofit povesteşte o amintire de pe vremea

când era profesor: „Într-o zi ca oricare alta eram împreună
în internat. Şi prin faţa noastră trece o fată; până aici nimic
neobişnuit. Însă prietenul meu se uită lung după ea,
întoarce chiar capul după ea. M-am mirat, căci ştiam bine
că acel băiat era de o ruşine şi de o candoare de neînţeles.
Dar brusc îl văd că începe să fugă şi apoi izbucneşte în
lacrimi. Şi a plâns cel puţin o jumătate de oră. Apoi am
îndrăznit să-l întreb ce se întâmplase, care era motivul
pentru care a plâns cu atâta amar. «M-am uitat la acea fată
şi am fost ispitit cu un gând murdar», a fost răspunsul
lui…”100
Câţi oare dintre noi avem sufletele atât de curate,
încât să plângem când primim un gând păcătos? Ne-am
învăţat să gândim murdar, ne-am învăţat să lăsăm toate
gândurile să ne circule prin minte ca norii pe cer şi ne
mirăm când auzim că un tânăr are mintea atât de curată
încât să plângă când primeşte un gând păcătos.
Dacă ai face o listă cu gândurile murdare pe care le
primeşti în mintea ta, poate că te-ai mira. Pentru că sunt
multe. Ele vin, trec, nici nu îţi dai seama cum îţi
modelează viaţa. Sunt multe, dar nu îţi dai seama cât de
multe sunt…
Pe mine m-a ajutat mult să fac o astfel de listă seara,
la rugăciune. Şi, în timpul rugăciunii, când Îl rog pe
Dumnezeu să îmi ierte toate păcatele făcute cu gândul,
100
Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa
strămoşească, 2005, p. 33.
145
încerc să îmi dau seama care au fost gândurile care mi-au
rămas întipărite în suflet…
Cel mai bun sfat pe care l-am citit a fost acela de a
respinge orice gând păcătos cu o rugăciune. Asta m-a
ajutat mult mai ales în perioada de după intrarea mea în
biserică. Când îmi venea un gând de curvie, spuneam
„Doamne, miluieşte”. Şi, de la lună la lună, ispitele au
venit mai rar… Au fost şi unele situaţii în care nu am
respins gândurile, ci le-am primit în mintea mea. Atunci
ele au prins putere şi m-au războit tare…
Pe mulţi i-am auzit spunând că s-au folosit de acest
sfat, de aceea ţi-l dăruiesc şi ţie: ori de câte ori îţi vin
gânduri păcătoase – de mânie, de răutate, de desfrâu, de
mândrie – spune „Doamne, miluieşte…”. E bine să spui o
rugăciune scurtă şi eventual să o repeţi până gândul se
îndepărtează de la tine.
Poate că până acum nu ţi-ai pus problema luptei cu
gândurile. Sunt oameni care cred că toate gândurile sunt
produse doar de mintea lor. Dar Sfinţii Părinţi ne învaţă că
există şi gânduri de la draci, tot aşa cum există şi gânduri
de la Dumnezeu, care ne îndeamnă la tot lucrul bun.
E bine să citeşti pe această temă mai mult, o carte a
unui sfânt al Bisericii sau a unui cuvios contemporan.
Cele mai bune sfaturi le vei primi însă de la părintele
duhovnic. El va şti să te ajute să îţi curăţeşti mintea…
Pentru că gândul păcătos duce la pofta păcatului, care se
transformă în faptă dacă nu este sufocată de harul lui
Dumnezeu.
Vei vedea că gândurile rele o să îţi vină în minte
chiar la rugăciune, ca să te arunce în deznădejde. Tu să nu
deznădăjduieşti; să te străduieşti să te rogi cu luare-aminte
şi gândurile păcătoase te vor lăsa în pace…
Un alt sfat care pe mine m-a ajutat mult a fost
privitor la lupta cu amintirile păcătoase. Încercam să mă
pocăiesc de păcatele mele, şi pentru asta mi le aduceam
146
aminte. Dar în loc să mă pocăiesc, îmi spurcam mintea.
M-a ajutat mult un duhovnic care mi-a zis: „Lasă tot
trecutul în pace. Îngroapă-l. Nu te mai gândi la ce a fost.
Gândeşte-te la ce trebuie să fie de acum înainte…”101.
Amintirile păcatului îmi veneau în minte mai ales
când mă odihneam. Şi, cum mă îndulceam cu ele, când îmi
dădeam seama că greşesc deschideam imediat ochii. Aşa
fac şi când imaginaţia mi-o ia razna…
E de mare folos să spovedeşti duhovnicului nu
numai faptele rele pe care le-ai făcut, ci şi gândurile
necurate pe care le-a măcinat mintea ta. Cel mai bine vei
înţelege folosul spovedirii gândurilor citind o întâmplare
povestită de Sfântul stareţ Partenie de la Pecerska:
„La începutul ascultării mele ca prescurar, s-a
nimerit să aud fără voia mea nişte discuţii necuviincioase
ale unui grup de copii. Când într-un târziu m-am aşezat să
mă odihnesc, după-masă, mi-au venit în memorie cele pe
care le-am auzit. Deoarece eram necercat în viaţa
duhovnicească, nu îndepărtam de îndată aceste gânduri.
Când le cugetam, mă întrebam cum păcătuiesc oamenii şi
ce plăcere simt în păcatele trupeşti. Cu asemenea gânduri
mă ocupam, din ce în ce mai multe, şi nu puteam în nici
un fel să mă eliberez de sub stăpânirea lor.
Dintr-o dată au bătut la uşa chiliei mele şi m-au
chemat la ascultare. Am mers fără întârziere şi am început
treaba cu râvnă. În acelaşi timp mă rugam. Şi iată,
gândurile care mă chinuiau atât de mult mai înainte, acum
au dispărut. Le-am uitat cu desăvârşire. Am muncit mai
multe ore până la miezul nopţii. Mi-am făcut canonul şi
am adormit.

101
„Bătrânul Amfilohie (Makris) i-a zis unui păcătos ce s-a
spovedit: «Uită păcatele tale, fratele meu, că Hristos le-a şters
din Cartea Vieţii” – părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele
bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 77.
147
 Dis-de-dimineaţă m-au chemat la egumen. Acela m-
a condus în biroul său.
- Spune-mi, Petru, ca la duhovnic, oare în trecut ai
căzut în vreun păcat pe care nu l-ai mărturisit?
Am fost surprins. Am cugetat multă vreme, m-am
cercetat pe mine însumi, am făcut o rememorare a celor
din trecut, dar nu mi-am amintit nimic.
- Nu, părinte, nu îmi amintesc ceva pentru care să
mă mustre conştiinţa.
- Cercetează-te mai bine pe tine însuţi, mi-a spus din
nou, stăruind asupra acestei probleme.
M-am cufundat într-o amănunţită cercetare de sine,
dar nu puteam să îmi amintesc vreun păcat nemărturisit.
- Ceva trebuie să fie, mi-a spus. Ascultă ce am văzut
aseară în somnul meu: în timp ce mă găseam în «Biserica
Mare», în faţa icoanei Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu care se află între icoana Apostolului Petru şi
cea a Cuviosului Antonie, te văd intrând în biserică şi
mergând spre icoana Preasfintei pentru a pune metanie.
Atunci Preasfânta, ca şi cum ar fi fost vie, şi-a întors
chipul ei în altă parte. Ai privit şi tu în direcţia aceea, dar
din nou şi-a întors faţa de la tine. Te-ai aşezat în faţa ei
mâhnit.
Atunci Cuviosul Antonie cu drag te-a acoperit cu
mantia lui şi împreună cu Apostolul Petru a spus
Născătoarei de Dumnezeu:
- Preasfântă Stăpână, iartă-l, pentru că a păcătuit din
neştiinţă. Noi dăm chezăşie pentru el.
Şi Sfânta Fecioară le-a răspuns:
- Atât timp cât voi sunteţi chezăşia lui, pentru voi îl
iert.
Şi de îndată şi-a întors chipul către tine. În clipa
aceea m-am trezit. Aceasta mă face să stărui. Gândeşte-te
bine, oare nu cumva ai păcătuit cu gândul dacă nu cu
fapta?
148
 Atunci, ca şi cum s-ar fi luminat memoria mea, mi-
am adus aminte de gândurile acelea necurate şi imediat le-
am mărturisit. O! Cât trebuie să păzim sinele nostru de
gânduri necuviincioase - gândeam după aceea. Nu ajunge
curăţia trupului…”102
Să te ajute Maica Domnului, împreună cu Cuviosul
Partenie de la Pecerska şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu să
duci lupta cea bună a mântuirii. Şi ori de câte ori vei
cădea, să te ridici. Şi nu uita: Nu ajunge curăţia trupului…

102
Ne vorbeşte Stareţul Partenie de la Pecerska, pp. 27-29,
Editura Egumeniţa, 2005.
149
 Radarul ocular…

Făcând referire la casetele cu filme porno şi sexy,

doi sexologi francezi îi educă pe tineri: „Este periculos să
vezi casete din adolescenţă? Asta poate să aibă
repercusiuni asupra sexualităţii viitoare? Nu, atâta timp cât
ştim că acolo e vorba de o mică parte din dragoste, atâta
timp cât caseta nu devine indispensabilă pentru raporturile
de cuplu, atâta timp cât este doar un joc distractiv între
colegi şi pentru «a învăţa»”103.
Consider că o astfel de perspectivă va vătăma nu
numai ochii, ci şi minţile şi inimile tinerilor. Vechiul
proverb „Spune-mi cu cine eşti prieten ca să-ţi spun cine
eşti” poate fi adaptat astfel: „Spune-mi la ce priveşti ca să-
ţi spun ce fel de om eşti…”
*
Patriarhul Serbiei este un om cu viaţă sfântă. Trăieş-
te extrem de simplu şi „ştie să facă multe treburi. Prin mă-
năstiri a deprins să coasă, să cârpească, să spele, să con-
fecţioneze şi să repare încălţămintea, să lucreze pământul,
să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să repare clă-
diri şi diferite aparate şi anexe”104.
Una din ideile sale de bază este că slujitorii altarului
trebuie să ducă o viaţă de înfrânare, nu o viaţă luxoasă, şi

103
Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi
sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, pp.
149-150.
104
Materialul din care au fost extrase citatele folosite în acest
articol a apărut în săptămânalul de limbă sârbă Nasa reč,
Timişoara, nr. 772/ 2004, pp. 24-25.
150
să împărtăşească lipsurile turmei pe care o conduc. El nu
este doar un teoretician al acestei idei, ci este întâiul ei
practicant. Ca un exemplu, el refuză să meargă cu maşina
dacă nu este absolut necesar. Belgrădenii îl pot întâlni pe
stradă, în autobuze, în tramvaie…
Odată, după o şedinţă a Sfântului Mare Sinod al Bi-
sericii Ortodoxe Sârbe, patriarhul Pavle, „când ieşi din Pa-
latul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile
mari, negre. Întrebă:
- Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?
- Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu
ele la şedinţa Sinodului - răspunse preotul care-l însoţea.
- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu
ar fi depus votul sărăciei?!”
Am făcut această introducere ca să îl cunoaşteţi pe
patriarhul Serbiei, Pavle… Un ierarh care se străduieşte să
meargă pe urmele Sfinţilor Părinţi…
Nu despre sărăcie sau bogăţie vreau să vă scriu
acum, ci despre alt subiect. Era nevoie însă să precizez de
ce patriarhul sârb evită să meargă cu maşina mică, prefe-
rând să folosească mijloacele de transport în comun. La un
moment dat, patriarhul trebuia să plece cu diaconul său să
facă o slujbă în biserica din Banovo brdo.
- „Cum vom merge? Cu automobilul? - întrebă dia-
conul.
- Cu autobuzul! - răspunse patriarhul cu hotărâre.
- E aglomeraţie, e înăbuşitor în autobuz, şi nici nu-i
aproape...
- Mergem! - zise din nou scurt Sfinţia Sa.
- Dar... - mergând în urma sa, diaconul avansă un ar-
gument nou, major - Sfinţia Voastră, este vară, multă lume
merge la Ada Ciganlija (cel mai vestit ştrand), autobuzele
sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...
- Ştiţi, părinte - se întoarse patriarhul Pavle -, fiecare
vede ceea ce doreşte!”
151
 Întâmplarea aceasta mi-a adus aminte de o istorioară
din Pateric: „Odată preotul Schitului a mers la
arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuinţă bisericească.
După ce s-a întors şi a venit la Schit, îl întrebau fraţii,
zicând: «Cum ai umblat, avvo? Ce ai văzut în oraş?».
Răspuns-a lor: «Eu, fraţilor, altă faţă de om n-am văzut în
cetate, decât pe arhiepiscopul». Iar ei, auzind aceasta, se
minunau şi, după acest cuvânt al lui, au început toţi fraţii
foarte tare a păzi acel obicei, adică a-şi păzi ochii lor de
vederile nefolositoare”105.
Iată oameni duhovniceşti… Aflându-se în mijlocul
lumii, unul pentru ani de zile, unul pentru o scurtă vizită,
au ştiut să îşi păzească privirile de imagini smintitoare.
Vrem să ne mântuim, dar nu ne păzim nici mintea,
nici ochii, nici auzul… Stăm şi ne uităm pe stradă la toate
afişele şi reclamele smintitoare, femeile se uită după
bărbaţii macho, bărbaţii se uită după fetele cu pieptul
bogat şi picioarele frumoase… Unii stau cu orele la
televizor sau pe net, desfătându-şi privirile cu imagini
erotice. Alţii se uită cu nesaţ la reviste de specialitate…
Cum să avem minţile curate?
Avva din Pateric, ca şi patriarhul Serbiei, ne învaţă
să ne păzim ochii… Pentru că ce ne intră în ochi ne intră
în suflet… Şi, o dată focul poftei aprins, nu se stinge
uşor… Degeaba vrem să scăpăm de patima desfrâului,
dacă nu ne păzim ochii. Dacă nu ne păzim auzul. Dacă nu
ne păzim chiar mirosul… Dacă nu ne păzim mâinile. Dacă
nu ne păzim trupul. E de ajuns să lăsăm o poartă a
simţurilor deschisă, şi duşmanul intră în cetate.106
105
Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.
280.
106
O cititoare: Este foarte important ceea ce spui aici. Mai ales
în aceste vremuri în care şi fără să vrei eşti expus la fel de fel
de imagini, chiar mergând pe stradă – imagini sau chiar
persoane care te smintesc. Lupta trebuie să fie conştientă şi
152
 Cât de mare era Constantinopolul, şi ce ziduri groase
avea… O singură poartă a fost deschisă mişeleşte. Şi pe ea
a intrat duşmanul. Iar Constantinopolul a căzut în faţa
musulmanilor prigonitori ai lui Hristos… Şi nu s-a mai
ridicat până în zilele noastre…

puternică, pentru că ispita este extrem de mare. Şi nenorocirea

cu aceste imagini este că se „lipesc” parcă de retină şi nu le
poţi înlătura aşa de uşor. Şi te tulbură când îţi e lumea mai
dragă, în special la rugăciune sau în biserică – semn clar, după
mine, că sunt arme „valoroase” ale diavolului, care doreşte
mereu să ne îndepărteze de Domnul şi de lucrarea Lui.
153
 Scara păcatului

Cărţile şi revistele pentru tineri abundă în reţete de

cucerire. Iată un răspuns la întrebarea: „Cum să seduci
fetele?”: „Un Romeo prea grăbit, înfrigurat de pasiune, nu
mai e seducător, se arată sclavul dorinţei şi poftelor sale.
În schimb, umorul şi «limbariţa» sunt foarte eficace. Când
faci o fată să râdă, înseamnă că ai parcurs jumătate de
drum. Trebuie să-i spui alesei că o găseşti unică,
excepţională, că nu seamănă cu nimeni alta şi, mai ales, să
nu o consideri o simplă «pereche de sâni sau de fese».
Dacă pari sincer (şi, cu atât mai bine, dacă eşti), cresc
şansele de reuşită. În schimb, nu trebuie să te dai donjuan
de bâlci, să spui că e de ajuns să «pocneşti din degete ca să
ai o tipă», să te dai «un profesionist al sexului», să-i spui,
ca s-o flatezi, că nu te întâlneşti decât cu «gagici tari»”107.
Multe fete nu îşi dau seama că „umorul şi limbariţa”
pot fi arme din arsenalul unui donjuan care îşi maschează
intenţiile…108
Cred însă că important nu este ca fetele creştine să
studieze manualele după care tinerii învaţă să le seducă.
Important este ca ele să cunoască arta duhovnicească a
luptei împotriva păcatului. Astfel, ele îşi vor putea păstra

107
Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi
sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p.
65.
108
În acelaşi timp, există unele fete exagerat de precaute, care în
cele mai fireşti discuţii iniţiate de băieţi nu văd decât
manifestări ale obsesiilor sexuale ale acestora… Ambele
extreme trebuie evitate.
154
curăţia sufletească şi pe cea trupească… Iar dacă şi-au
pierdut-o pe cea trupească, vor putea măcar să şi-o păstre-
ze pe cea sufletească, redobândită prin nevoinţă şi rugăciune.
Sfinţii Părinţi vorbesc mult despre prima treaptă a
păcatului. În duhul lor, părintele Dumitru Stăniloae ne
învaţă că „Satana aruncă în mintea noastră un gând de
păcat, aşa zisul atac (pe care credem că putem să-l
traducem şi prin momeală). El este prima răsărire a
gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă
păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă
posibilitate. El nu e încă un păcat, pentru că noi încă n-
am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de
noi, nu l-am produs noi şi nu are încă decât un caracter
teoretic, de eventualitate neserioasă, care parcă nici nu
ne priveşte serios pe noi, care suntem preocupaţi cu
toată fiinţa de altceva. Nu ştim cum a apărut, parcă
cineva s-a jucat aruncându-ne pe marginea drumului pe
care se desfăşoară preocuparea cugetului nostru,
această floare fără nici un interes, ca să o privim o
clipă şi să trecem mai departe. Are prin urmare toate
caracteristicile unui gând aruncat de altcineva şi de
aceea Sfinţii Părinţi îl atribuie satanei…” 109
După Sfântul Ioan Damaschinul, păcatul are şapte
trepte: atacul, însoţirea, patima, lupta, robirea,
consimţirea, făptuirea… Problema este că tinerii nu
înţeleg legătura dintre aceste trepte. De curând un
tânăr m-a întrebat: „De ce mă întinez când îmi sărut
prietena? Simt cum curge ceva din mine, ca atunci
când am vise erotice…” El pur şi simplu nu îşi dădea
seama că sărutul stârneşte patima…
Trebuie ca tinerii să fie foarte atenţi în lupta cu
patima desfrâului. Pentru că de la căderi mai mici se
109
Preot profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea
ortodoxă – Ascetica şi mistica, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 84.
155
ajunge la căderi mai mari. Şi mintea devine înceţoşată, şi e
din ce în ce mai greu să rezişti atracţiei… Nu poţi spune:
„Fac doar un compromis mic…” Pentru că un compromis
mic atrage după el unul mai mare…110

Sunt multe de spus despre treptele păcatului. Dacă Dumnezeu

110

mă va ajuta, voi scrie o carte întreagă pe tema asta. Dar e mult

mai bine ca tinerii să citească scrierile Sfinţilor Părinţi sau ale
cuvioşilor contemporani legate de această temă…
156
 Despre duhovnic

M-am frământat luni de zile cum să prezint într-un

articol scurt întâlnirea cu duhovnicul. Sunt tineri care nu
se spovedesc pentru că nu ştiu ce comoară este
duhovnicul… Dar am primit câteva rânduri de la o fată,
care, fiind departe de ţară, a înţeles că viaţa fără Hristos
este apăsătoare. Iată ce mi-a scris:
„Am vorbit cu părintele R., căruia m-am spovedit.
Un părinte luminos şi luminat, drag, bun şi tare iubitor de
oameni, sufletist. De aceea nu ţi-am scris imediat după ce
m-am spovedit, ca să îmi revin un pic după întâlnirea cu
părintele (nu ştiam că există astfel de părinţi). Încă nu îmi
vine să cred, mă simt ca după operaţie...” Mărturia aceasta
mi se pare mai importantă decât un articol.
Fac o paranteză: băiatul meu, care este la şcoală,
uneori vede la televizor şi ce nu trebuie – că apar secvenţe
smintitoare şi în orele de maximă audienţă. Acum câteva
zile se pregătea să meargă cu noi la spovedanie. (Avem
acelaşi duhovnic…) Înainte de a pleca, când s-a uitat să
vadă ce scriu – mă pregăteam să îi răspund fetei – l-am
lăsat să citească rândurile ei, că nu era nimic prea
personal… Şi m-a întrebat:
- Tati, de ce zice că a fost ca la operaţie? Mie nu mi-
a plăcut când m-a operat de apendicită.
I-am explicat eu cum sufletul bolnav devine sănătos
după spovedanie şi a înţeles.
Seara, după rugăciune, când să îi dau pupicii de
seară, mi-a spus foarte serios:

157
 - Tati, eu vroiam să îi ascund ceva părintelui la
spovedanie, că îmi era ruşine. Dar, până la urmă, mi-am
dat seama că nu mă spovedesc lui, ci lui Dumnezeu.
Dacă lucrul ăsta a putut fi înţeles de un boboc de
şcolar, cu atât mai mult va putea fi înţeles de voi, cei mai
mari…
Nu mergem la spovedanie pentru altceva, decât
pentru a ne lăsa sufletele să fie operate de duhovnicul care
devine mână a lui Dumnezeu. Şi astfel duhovnicul devine
şi cel mai apropiat prieten al nostru.
Aşa cum atunci când trebuie să fim operaţi căutăm
un chirurg iscusit, tot aşa să facem şi cu spovedania. Să
căutăm un doctor bun, chiar dacă este tânăr. Important este
să fie iubitor de Dumnezeu, de rugăciune, de nevoinţă şi să
meargă pe calea Sfinţilor Părinţi. Ceea ce nu e lucru
uşor…
*
Un cititor: Dar textul e prea scurt. Trebuia să
vorbeşti şi de schimbarea duhovnicului. Pe mine abia al
doilea duhovnic m-a luat cu adevărat de mână. Primul m-
a ajutat doar să devin mai apropiat de biserică…
E mult de vorbit… Important este ca omul care vrea
să pună început bun mântuirii să caute un duhovnic cu
care să simtă că face „echipă bună”… Dacă, după câteva
spovedanii, simţi că ar fi mai potrivit să te spovedeşti la un
altul, care înţelege mai bine problemele tale, poţi lua
binecuvântare pentru asta de la părintele tău.
Există însă oameni care îşi tot schimbă duhovnicii,
considerându-i că nu sunt iscusiţi sau că nu sunt
înţelegători, numai pentru că de fapt ei înşişi nu vor să se
schimbe. Şi atunci, preferă să trăiască în păcat, pretextând
că duhovnicii nu sunt destul de iscusiţi...111
111
Sfântul Cosma Etolul zice: „Chiar dacă te-ar ierta toţi
duhovnicii, patriarhii, arhiereii şi lumea întreagă, nu eşti iertat
dacă nu te pocăieşti în faptă” (apud Arhimandritul Nectarie
158
 E bine să înţelegem măreţia tainei spovedaniei şi
importanţa legăturii noastre cu duhovnicul. Dacă vom
schimba duhovnicii „ca pe ciorapi”, până la urmă inimile
noastre vor deveni insensibile la lucrarea harului
dumnezeiesc.
Oricum, când îţi găseşti duhovnicul simţi că ai vrea
să rămâi ucenic al său până la moarte. Şi, chiar dacă nu
dobândeşti acest simţământ încă de la primele spovedanii,
încetul cu încetul le vei căpăta112. Deci, să nu fugim de
doctorii de care avem nevoie…

Antonopoulos, Spovedania – Calea învierii sufleteşti, Editura

Egumeniţa, 2004, p. 18).
112
O cititoare: Eu mi-am ales duhovnicul actual pentru că mi-
au plăcut slujbele pe care le oficiază, este foarte evlavios şi
ajunge la sufletul omului. Însă la spovedanie nu mă simt foarte
deschisă şi apropiată de dânsul. Asta înseamnă că trebuie să
continui să mă spovedesc la dânsul şi cu timpul o să simt că
„fac echipă bună”, sau ar trebui să îmi caut alt duhovnic? Of,
sper că nu mulţi cititori îşi vor pune această întrebare citind
rândurile mele. Comentariul ulterior al unui cititor: Din păcate
s-ar putea să fie mai mulţi, şi mie mi s-a întâmplat acelaşi
lucru. De multe ori, fisura în comunicarea dintre duhovnic-
ucenic i se datorează ucenicului. Şi atunci, ce ar rezolva dacă ar
pleca la un alt duhovnic? Numai dacă ar găsi un duhovnic foarte
iscusit, care să reuşească să o scoată din carapacea în care s-a
închis, încercarea ei nu s-ar transforma în eşec…
159
 Din „minunile” spovedaniei…

„Antim (Vaguianis), sfântul din insula Chios, dădea

acest sfat călugăriţelor sale: «Să alergăm la spovedanie, nu
cu justificări, vrând să-o convingem pe duhovnic că nu
suntem vinovaţi şi că altul ne-a îndemnat să păcătuim. Ci
să alergăm la aceasta cu pocăinţă, cu frângerea inimii şi cu
smerenie. Să alergăm la spovedanie ori de câte ori
cădem».”113
*
„Sunt apăsată de singurătate. Nu ştiu cum să trăiesc,
nu ştiu cum să ajung să mă bucur şi eu. În sufletul meu e o
ploaie care nu se mai termină. Aş vrea să răsară soarele,
dar mi-e teamă că aşteptarea mea va fi degeaba. Aş putea
să cunosc bucuria?”
„Viaţa mea e foarte ciudată. Aş vrea să mă schimb,
dar nu pot. Şi ce rost are să mă duc să mă spovedesc, când
după spovedanie o să păcătuiesc din nou? Îmi iubesc
prietena şi nu cred că aş rezista fără să facem dragoste. Nu
vreau să fiu ipocrit. E vreo ieşire din labirintul ăsta?”
„Cred în Dumnezeu, mă duc uneori la biserică, dar
viaţa mea nu se schimbă deloc. Greşesc eu sau nu mai e
actuală biserica?”
Mulţi tineri se pot regăsi în întrebările de mai sus…
Sunt suflete apăsate, tensionate, singure…Poate că ai
trecut şi tu prin astfel de stări, când ţi se părea că viaţa nu
are nici un sens, că toate drumurile se închid, că toate
corăbiile se scufundă…
113
Părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 77.
160
 O să îţi spun o pildă care mi-a rămas în minte. Am
văzut-o într-un film coreean, în Primăvara, vara, toamna,
iarna şi din nou primăvara.
Un copil trăieşte lângă un înţelept într-un templu
aflat în mijlocul unui lac. Odată, copilul a legat o piatră de
un peşte, una – ceva mai mare – de o broască şi alta – şi
mai mare – de un şarpe. Şi s-a bucurat văzând cum peştele
înota trăgând după el piatra, cum broasca sărea cu tot cu
piatră şi cum şarpele se târa cu piatra după el. Înţeleptul a
vrut să îi arate copilului că a greşit chinuind animalele. Şi,
când copilul dormea, i-a legat o piatră mare de spate. Când
copilul s-a sculat, mergea cu mare greutate. Şi înţeleptul i-
a poruncit: „Du-te să găseşti animalele. Şi, dacă vreuna
dintre ele a murit, o vei purta în inimă toată viaţa ta”.
Copilul a mers şi, căutând cu multă atenţie, a găsit
peştele mort. Peştele nu putea să supravieţuiască multă
vreme cu o povară atât de mare. Şi şarpele era mort, şi
inima copilului a fost copleşită de durere… Copilul a
înţeles că răul i se datorează… După câţiva ani, după ce îl
părăsise pe înţelept pentru a trăi cu o femeie de care se
îndrăgostise şi după ce o omoară pe femeia aceea - cu care
se şi căsătorise - omul a revenit la templul din mijlocul
lacului. Pe o vreme geroasă, gol până la brâu, şi-a legat o
piatră mare de mijloc şi a pornit într-un drum istovitor spre
culmea muntelui. Omul credea că, dacă va suporta el
însuşi tot răul pe care îl făcuse altor oameni sau altor
animale, va scăpa de frământări şi va ajunge la linişte…
M-au impresionat puternic imaginile cu omul care
cară o piatră după el… Citisem despre compararea
păcatelor cu o povară pe care o ducem după noi şi
imaginile din film m-au dus cu gândul tocmai la asta… Au
trecut ani mulţi între momentul în care omul pricinuise
moartea animalelor şi momentul în care a înţeles că
trebuie să îşi răscumpere greşeala făcută atunci: dar, până

161
să se lupte să scape de povara păcatelor sale, inima sa nu
era liberă…
Tot aşa noi ar trebui să înţelegem că trebuie să
scăpăm de povara păcatelor noastre, care ne apasă fie că
ne dăm, fie că nu ne dăm seama. Mai devreme sau mai
târziu, va veni momentul în care vom regreta că ne-am
trăit viaţa apăsaţi de o greutate atât de mare…
Creştini fiind, ar trebui să înţelegem că Hristos a
murit pe cruce pentru păcatele noastre. El a luat povara
păcatelor noastre asupra Sa… Nu trebuie să uităm că El a
purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca
noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii (I Petru 2,
24). Oamenii nu vor, pur şi simplu, să înţeleagă cât de
mare a fost jertfa Sa… Asta s-a văzut foarte bine din
tonele de comentarii care s-au făcut pe marginea filmului
Patimile, film făcut de Mel Gibson… Un Hristos
batjocorit, bătut, răstignit nu are nimic de-a face cu viaţa
noastră creştină căldicică… Dar Hristos a pătimit pentru
noi, nu a jucat teatru. A pătimit pentru ca noi să trăim viaţa
cea nouă, de fii ai lui Dumnezeu. A spus cineva: „Poate că
uneori e nevoie să curgă gârlă kilogramele de ketchup
hollywoodian, pentru a-ţi da seama cum vine treaba cu
«trupul şi sângele lui Iisus». Poate că e nevoie de «un
prostuţ isteţ» ca Mel Gibson ca să realizezi că din Iisus nu
au sărit pene îngereşti atunci când a fost chinuit şi să ai
pentru o clipă revelaţia euharistiei”114…
Frumos spus: Hristos a murit pe cruce pentru a ne da
Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Său, spre iertarea
păcatelor şi viaţa de veci… Suntem oare conştienţi de
valoarea jertfei Sale?... În timp ce Hristos vrea să ne dea
Pâinea vieţii, noi ne mulţumim doar cu hrana cea
stricăcioasă a lumii acesteia… Şi asta pentru că nu vrem să
ne schimbăm vieţile, pentru că nu vrem să renunţăm la
păcat…
114
Florin Lăzărescu, Jurnal intim, 9 Aprilie 2004.
162
 Am scris acum câţiva ani câteva versuri pe care nu
simţeam nevoia să le împart cu nimeni. Acum însă,
încercând să te fac şi pe tine părtaş mesajului poeziei,
îndrăznesc să ţi le arăt…
Hristos era dus spre Golgota…
Vedeam cum prietenii mei, rudele mele,
Cum fraţii şi duşmanii mei
Se apropiau de El şi Îl scuipau şi Îl loveau,
Iar noi făceam acelaşi lucru...
Nu puteam să Îi văd chipul,
Ci numai ceafa plină de sudoare şi sânge.
Coroana de spini mă zgâria
Ca şi cum ar fi vrut să mă pregătească pentru
piroane…
Şi simţeam că Domnul nu mă purta numai pe mine,
Ci că mai purta în spate şi alte miriade de cruci.
Mi se părea că fiecare om era purtat pe umerii Săi.
Iar voi eraţi lângă mine
Ca şi cum am fi fost din acelaşi lemn…
*
Da, Hristos a purtat păcatele noastre… Nu mai e
nevoie să ne legăm greutăţi de mijloc sau să ne dăm cu
capul de pereţi de disperare… Hristos ne-a chemat la
libertate, la iubire, la bucurie. Oricât de mare ar fi povara
păcatelor noastre, mai mari sau mai mici, care ne
împiedică să gustăm adevărata libertate la care ne-a
chemat Dumnezeu.
„Cum adică, noi nu cunoaştem adevărata
libertate?...”
Zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă
veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici
ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face
liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui
Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu
că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat
163
vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în
veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-
adevăr (Ioan 8, 31-36).
Da, dacă vom cunoaşte Adevărul, care este Hristos,
vom fi liberi… Numai că noi Îl întrebăm pe Hristos
Dumnezeul care S-a făcut om pentru mântuirea noastră,
asemenea iudeilor din vechime: „Cum spui Tu că nu
suntem liberi, că niciodată nu am fost robi?”. Ar trebui să
ne dăm seama că patimile noastre ne apasă, că ne
împiedică să fim liberi…
„Da, dar pentru a ne schimba e nevoie de o
minune… Ar trebui să facă Dumnezeu o minune ca să ne
schimbăm…”
Dumnezeu a făcut de-a lungul istoriei multe minuni,
dar oamenii nu au ştiut de fiecare dată să le înţeleagă…
Trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au
întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte,
foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea
aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu
noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte
de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă
mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând:
Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-
a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci.
Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a
pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în
cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi
iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi,
văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor (Luca 8,
28-35).
Problema e simplă: Hristos Fiul lui Dumnezeu
izbăveşte din robia diavolului doi demonizaţi. Dracii
izgoniţi intră în turma de porci – animale considerate
necurate după învăţătura Vechiului Testament – şi se
164
aruncă în apă. Gadarenii, în loc să Îi mulţumească
Domnului că le vindecase doi oameni, Îl roagă să plece de
la ei…
Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi
care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis:
Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-
a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se
duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a
vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi
a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus,
mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând,
Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde
sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui
Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi
i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit (Luca
17, 12-19).
S-au vindecat zece leproşi, unul singur s-a întors să
Îi mulţumească Domnului care le dăduse tămăduirea. Zece
se vindecaseră şi numai unul a ştiut să pună început bun
mântuirii după vindecarea sa…
Cam puţin, nu? „Dacă aş fi fost eu între ceilalţi
nouă, cred că m-aş fi întors să Îi mulţumesc…”
Dumnezeu vrea să te vindece de lepră, de lepra
sufletească pe care poate că alţii nu o văd, dar pe care tu o
poţi simţi ca atare… Vrei să fii vindecat?
A., un tânăr de 25 de ani, era căzut în patima beţiei
şi a desfrâului. După ce s-a spovedit, a început să se lupte
cu patimile sale. După aproape un an, a reuşit să renunţe
de tot la ele.
D. era atât de obsedată de sex, încât nu rezista mai
mult de trei nopţi fără să păcătuiască. După ce s-a
spovedit, a început o luptă crâncenă cu ea însăşi. Lupta a
durat cinci ani, tot atât cât durase şi perioada de desfrâu.

165
După cinci ani era schimbată total. S-a măritat şi a avut
parte de o viaţă de familie fericită115.
I. era atât de dependent de masturbare încât şi la
facultate se ducea în pauză la WC pentru a scăpa de
hormoni. După ce s-a spovedit, a încercat să renunţe. Iar
se spovedea, iar ceda. După câteva luni de zile, scârbindu-
se de starea în care se afla, a hotărât să renunţe de tot la
acest păcat. Cu ajutorul lui Dumnezeu a reuşit.
R., o fată ai cărei părinţi sunt plini de bani, a făcut
primul avort la 16 ani. Până la 23 a mai făcut câteva… La
23 de ani, mergând să avorteze, a stat de vorbă cu un preot
care a convins-o să renunţe la avort. S-a spovedit la capela
spitalului. A păstrat sarcina, a născut copilul. Cu tatăl
copilului nu s-a mai văzut… dar s-a măritat cu un fost
coleg de liceu. Au greutăţi materiale, pentru că părinţii ei
s-au supărat că nu a avortat ultimul copil din flori, dar sunt
fericiţi împreună.
Aş putea face o listă de sute de nume cu oameni
cărora viaţa le-a fost schimbată prin spovedanie. Cred că
fiecare duhovnic iscusit ar putea scrie sute şi chiar mii de
nume pe o astfel de listă…
Spovedania e un pas foarte important pe care trebuie
să îl facă orice creştin care vrea să se apropie de
115
Un cititor: Aceste scurte istorisiri sunt foarte importante,
chiar dacă sunt scurte: ele arată tinerilor că spovedania e un
„început bun”, că e începutul bun al luptei, că nu trebuie să se
aştepte că imediat cum au ieşit de la spovedanie sunt cu totul şi
cu totul alţi oameni. Sunt alţii, în sensul că sunt înarmaţi pentru
luptă, dacă au ales să o înceapă, dar să nu se aştepte ca toată
ispita şi tot răul să dispară instantaneu, pentru că nu e
niciodată aşa. Principalul este să nu renunţe niciodată la luptă:
te spovedeşti, te luminezi, cazi din nou, plângi, te simţi mic şi de
nimic, te ridici, te duci din nou la spovedanie, şi tot aşa. E un
proces. Un proces prin care creşti. Şi cu fiecare ridicare mai
faci un pas, pe încă o treaptă. E foarte important să ştim că aşa
se duce lupta, nu de pe o zi pe alta.
166
Dumnezeu. Dumnezeu a dat preoţilor Săi puterea de a lega
şi de a dezlega păcatele… Oare există o minune mai
mare?... Hristos vrea să ne ierte păcatele, noi oare vrem?...
Stăm şi ne întrebăm de ce lucrurile nu merg bine în
viaţa noastră, de ce e atâta monotonie, atâta răceală, atâta
falsitate…116 Şi răspunsul este că nu vrem să fim ai lui
Dumnezeu.
„Dar ce, poate o spovedanie să ne schimbe vieţile?”
Şi răspunsul este: Da, fiecărui om care se spovedeşte
cu nădejde în Dumnezeu, viaţa i se va schimba în bine.
Când eşti împovărat cu păcate, e foarte greu să crezi
că viaţa ta se poate schimba… Diavolul îţi paralizează
voinţa şi tu crezi că nu ai nici o şansă să te îndrepţi… Dar
tocmai aici trebuie să intervină credinţa: Cred, Doamne,
ajută necredinţei mele…
Să nu lăsăm credinţa noastră să fie înghiţită de
necredinţă… Să nu credem doar că Hristos a înviat din
morţi, să credem că a înviat din morţi pentru ca şi noi să
înviem din groapa păcatului…
M-a sunat ieri un tânăr care vrea să se sinucidă
pentru că este foarte bolnav şi nu mai poate suporta boala
sa. După ani de suferinţă, a ajuns la capătul puterilor. I-am
spus: „Degeaba crezi în Dumnezeu, degeaba crezi
învăţăturile Bisericii. Dacă nu crezi că Hristos vrea să te
mântuiască, credinţa ta e zadarnică…” Nu ştiu cum trebuia
să îi vorbesc. Poate am greşit, dar am crezut că acesta e
lucrul cel mai important, să înţelegem că Dumnezeu vrea
să ne mântuiască. Pentru a ne mântui, trebuie să ne
schimbăm vieţile. Pentru a ne schimba vieţile, trebuie să Îl
chemăm pe Dumnezeu în ajutorul nostru. Singuri nu ne
putem schimba… Diavolul stă împotriva noastră.
Vedem cum unele campanii în mass-media au
convins câţiva oameni să renunţe la fumat. Dar, prin
116
O cititoare: Câţi oameni se plâng de asta, fără să îşi dea
seama măcar sau să vrea să ştie vreodată răspunsul…
167
aceasta, vieţile lor nu au devenit mai curate. A plecat
diavolul fumatului şi a venit cel al mândriei… Numai
atunci când Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte păcatele şi
atunci când luăm prin preot dezlegare de păcate suntem pe
drumul cel bun.
„Dar eu nu vreau să mă duc la preot, vreau să mă
schimb singur…”
Asta sună cam aşa: „Dumnezeu a lăsat Taina
Spovedaniei ca leac pentru vindecarea rănilor sufleteşti şi
oamenii consideră că se pot vindeca şi fără leacul lăsat de
Dumnezeu…”
Îndrăznesc să dau şi eu mărturie despre puterea
spovedaniei. Şi nu voi scrie despre primele spovedanii din
viaţa mea – deşi au fost foarte importante pentru mine.
Ci voi scrie despre ceva foarte recent, legat de
munca la cartea de faţă, care a durat mai mult de un an…
Când am scris prima parte, m-am bucurat că Dumnezeu
mi-a ţinut mintea curată… La un moment dat, m-am
mândrit: „Ia uite, eu tot scriu despre atâtea probleme
smintitoare, eu citesc atâtea materiale smintitoare şi
mintea mea e curată…”. Din acea clipă mintea mea s-a
umplut de mândrie şi am început să primesc gânduri
păcătoase. Mai trecusem printr-o ispită similară cu ani în
urmă şi atunci cu mare greutate duhovnicul reuşise să mă
ajute să mă pun pe picioare… De această dată însă, nu
vroiam să mă lupt cu păcatul. Primeam în minte tot felul
de gânduri murdare şi mă gândeam cum ar fi să le pun în
aplicare. Ispita era din ce în ce mai puternică.
Îmi dădeam seama că, dacă voi cădea iarăşi, dracii
care mă părăsiseră când mă rupsesem de rătăcirile tantrice
se vor întoarce asupra mea, având noi ajutoare de partea
lor… Îmi dădeam seama că păcatul era o formă de
lepădare de Hristos şi că dacă păcătuiam o luam pe calea
morţii. Tot ce clădisem în viaţa mea creştină se surpa. În
scurtele momente în care aveam mintea limpede mă rugam
168
cu disperare Maicii Domnului şi sfinţilor să mă ajute. A
fost cea mai grea ispită din viaţa mea creştină…
Duminica, ducându-mă la biserică, i-am spus duhovnicului
meu că aş vrea să mă spovedesc. Fără să mă mustre că
amânasem atâta spovedania, părintele a fost de acord.
Pot mărturisi că spovedania a fost o veritabilă
curăţire. Adică am intrat cu o minte plină de păcate şi am
ieşit plutind. Nu îmi venea să cred. Am îngenuncheat mai
apoi la icoana Mântuitorului, mulţumindu-I din suflet. Nu
am plâns, ci dimpotrivă. Îmi venea să cânt de bucurie…
Hristos mă ridicase dintr-o ispită foarte, foarte grea…117
(Ajutându-mă să mă ridic din căderea cu gândul,
duhovnicul mi-a spus că ispita se datora faptului că scriu
la această carte… Când am scris cărţile despre boală, am
avut familia bolnavă. Când am scris contra anumitor
patimi, mi s-a întâmplat ca brusc patima respectivă să se
năpustească asupra mea, uneori chiar la câteva ore după ce
terminasem lucrul…Vă rog pe toţi să mă pomeniţi, să mă
ţină Dumnezeu departe de păcat. Recunosc că, dacă nu aş
avea ascultare de la duhovnic să scriu, nu aş scrie. Sau
poate aş scrie literatură…).
Da, spovedania este o minune. Sau mai bine zis
poate fi o minune… E minunea transformării unui suflet
mort în unul viu, a transformării unui suflet tulburat în
unul liniştit, a unuia deznădăjduit într-un suflet senin…
Oricum, atunci când am spus că Hristos a purtat
povara păcatelor noastre nu vroiam să se înţeleagă că
mântuirea noastră constă în a accepta pur şi simplu, la
nivel raţional, jertfa Lui, aşa cum fac protestanţii. …Aşa şi
cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar
117
Un cititor: Eu am de multă vreme nişte gânduri urâte
împotriva persoanelor pe care le iubesc cel mai mult – mama
mea, de exemplu. Şi mă doare foarte tare că îmi vin asemenea
gânduri... După ce m-am spovedit, am observat că gândurile nu
au dispărut în totalitate, dar s-au rărit...
169
va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi
credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele,
credinţa mea. Nu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci;
dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi,
omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?
(Iacov 2, 17-20).
Ca să putem face faptele bune, faptele credinţei,
trebuie ca sufletele noastre să fie curăţite de păcat…
Altfel, cu sufletul murdar, nu vom fi în stare să facem
binele cum trebuie… Da, după ce ani de zile am trăit în
păcat, fiind duşmani ai lui Hristos, răstignindu-L încă o
dată prin păcatele noastre, acum e rândul nostru să ne
purtăm crucea pentru a ne mântui. Lupta e grea, dar şi
plata e mare…
În viaţa Sfântului Apostol Petru citim o întâmplare
cutremurătoare: „Pe cînd Sfântul Petru era căutat spre
ucidere, l-au rugat credincioşii să se ascundă şi să iasă din
Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit să facă
aceasta, ci dorea să pătimească şi să moară pentru Hristos.
Poporul credincios, plângând, îl ruga pe apostol să-şi
păzească viaţa atât de trebuincioasă Sfintei Biserici, care
se înviforează în mijlocul primejdiilor de valurile
necredincioşilor. Deci, văzând Sfântul Petru lacrimile
turmei celei cuvântătoare a lui Hristos, a făgăduit să iasă
din cetate şi să se ascundă; iar noaptea, făcând
sobornicească rugăciune şi sărutând pe toţi, a plecat
singur. Pe când era la porţile cetăţii, a văzut înaintea sa pe
Mântuitorul Hristos venind către cetate; iar Petru,
închinându-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Răspuns-
a Domnul: Mă duc la Roma, ca iarăşi să mă răstignesc!”
(Vieţile Sfinţilor, 29 iunie)118.
Când Sfântul Apostol Petru fugea de mărturisirea lui
Hristos, Fiul lui Dumnezeu ar fi primit încă o dată
răstignirea pentru a chema la credinţă sufletele apăsate de
118
Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 486.
170
păcat şi pentru a-i întări în credinţă pe cei credincioşi…
(Dar Sfântul Petru s-a întors la Roma, unde a primit
moarte mucenicească şi a intrat în Împărăţia cea gătită
sfinţilor…)
Îţi dai seama cât de mare e dragostea lui Dumnezeu
pentru oameni? Hristos ar mai purta încă o dată crucea, ar
mai primi încă o dată răstignirea pentru ca noi să credem
în El şi să mergem pe calea mântuirii…
Vino, frate, vino spre Hristos, Care a ieşit în
întâmpinarea ta… I-ai rănit destul dragostea pe care ţi-o
poartă. Lasă toate şi vino la El. Părăseşte păcatele şi
trăieşte o viaţă curată. Spovedeşte-te şi lasă în urma ta
trecutul păcătos şi murdar, şi priveşte înainte…
Şi ţine minte: Pentru cei care stau departe de
spovedanie, ea nu înseamnă nimic. Pentru cei care se
spovedesc de mântuială, ascunzându-şi păcatele, iarăşi nu
înseamnă mare lucru. Dar, pentru cei care ştiu că
mărturisindu-şi păcatele încep cu adevărat o viaţă nouă, că
primesc puterea de a se lupta cu patimile lor şi cu dracii
care îi ispitesc, spovedania este o minune. Aş spune asta
de o mie de ori…

171
 Luptăm până cădem…

Întrebare: Mă masturbez, îmi pare rău, mă ridic.

Iarăşi cad, iarăşi mă spovedesc. M-am spovedit de vreo
zece ori şi nu mai am obraz să mă duc iarăşi la părinte…
Şi nu ştiu ce să fac, că am simţit clar puterea spovedaniei,
aşa că ştiu că fără spovedanie îmi va fi şi mai greu să
renunţ. Mai ales când fac baie mă apucă ispita. Îmi puteţi
zice ceva care să mă ajute?...

Îţi răspund cu o apoftegmă din Patericul egiptean:

„Un frate, fiind stăpânit de mâhnire, l-a întrebat pe un
bătrân: «Ce voi face, că-mi zic gândurile că fără de vreme
m-am lepădat de lume şi nu pot să mă mântuiesc». Şi i-a
răspuns bătrânul: «Deşi nu putem să intrăm în Pământul
Făgăduinţei, mai de folos ne este să ne rămână oasele în
pustie decât să ne întoarcem în Egipt»”119.
Făcând o paralelă între ieşirea iudeilor din robia
egipteană şi ieşirea omului din robia păcatului, avva dădea
mărturie că, din moment ce am pornit războiul
duhovnicesc, mai bine să rămânem toată viaţa în acest
război, chiar dacă nu vom ajunge să gustăm liniştea, decât
să ne întoarcem la viaţa de păcat.
În luptă ai intrat… De ce să ieşi acum? De ruşine?
Dar duhovnicul tău nu se va scârbi de tine, orice păcate i-
ai spune. Şi, cu cât vede că te ridici încă o dată, cu atât se
va bucura…

Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.

119

390.
172
 E lung războiul, durează de ani de zile? Nu
deznădăjdui… Chiar dacă ispita diavolească pare foarte
mare şi e aproape cu neputinţă să o birui, tu ridică-te la
luptă…
Îmi aduc aminte câteva replici din filmul Inimă
neînfricată, un film foarte reuşit despre viaţa eroului
scoţian William Wallace:
- „Eu zic să ripostăm acum !
- Nu-i putem învinge! Este sinucidere!
- Ne luptăm cu ei!
- Nu putem să învingem o armată.
- Nu doar cu cincizeci de ţărani.
- Nu trebuie să înfrângem duşmanul, ci trebuie
măcar să ne ridicăm împotriva lui.”
E foarte posibil ca vorbele acestea să nu fi fost spuse
şi în realitate de către scoţienii hotărâţi să lupte cu
invadatorii englezi. Dar ultima replică a fost spusă de-a
lungul istoriei atât de neînfricaţii scoţieni, cât şi de mulţi
alţi eroi, de viteji, de haiduci, de oameni care au înţeles că
lupta pe viaţă şi pe moarte este de preferat unei vieţi de
robie, unei vieţi umilitoare… A fost o replică spusă prin
fapte, dacă nu prin vorbe.
E bine ca atunci când pornim la lupta duhovnicească
să avem nădejde că Dumnezeu ne va întări, că ne va da
putere să biruim păcatul. Că El biruie de fapt, nu noi. Că
ale noastre sunt numai şovăielile, neputinţele, căderile…
Şi totuşi, dacă nu avem atâta nădejde încât să
credem că Hristos ne va da putere să biruim în războiul
duhovnicesc, măcar să ieşim la luptă… Măcar să spunem
răspicat prin faptele noastre că am înţeles că lumea
păcatului e o lume a morţii, a decepţiilor, a minciunii…
Măcar să încercăm să punem capăt păcatului. Şi astfel
schimbarea noastră va fi o rugăciune fără cuvinte, ca cea
din Evanghelie: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele
(Marcu 9, 24).
173
 Spune şi tu prin faptele tale: „Ajută, Doamne,
necredinţei mele…” Şi Hristos te va ajuta, primind
începutul tău bun ca o dovadă de credinţă…

174
 Cununa biruinţei

Întrebare: Mă lupt de mulţi ani cu ispita de a face

sex. Îmi e teamă că voi cădea cu vreo fată. De ce nu îmi
alungă Dumnezeu ispita asta?
Răspuns: Dumnezeu îngăduie să fim ispitiţi ca să
primim cunună. Dacă nu ne luptăm cu păcatul, cum ne
vom mântui? „Povestitu-s-a despre Maica Sara că a răbdat
treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei, şi
niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa,
ci mai vârtos zicea: «Dumnezeule, dă-mi putere…»”120.
Maica Sara ştia că lupta îi aduce cunună, nu se temea…
Noi însă suntem slabi, e normal să cerem în rugăciune ca
Dumnezeu să ridice ispitele care se abat asupra noastră…
Însă, dacă nu primim ajutorul nădăjduit, să nu ne
descurajăm... Ia aminte la ce i s-a întâmplat unui părinte
pe nume Conon: „Pentru că bătrânul era cu viaţă
îmbunătăţită, l-au rânduit să săvârşească botezurile, aşa că
el ungea cu Sfântul Mir şi boteza pe cei care veneau la el.
În timp ce ungea cu Sfântul Mir o femeie, s-a smintit. De
asta a dorit să plece din chinovie. Pe când avea de gând să
plece, i s-a înfăţişat Sfântul Ioan, zicându-i:
- Rabdă, şi-ţi voi uşura lupta!
Într-o zi a venit o fată din Persia ca să se boteze.
Fata era plăcută la chip şi foarte frumoasă, încât preotul n-
a putut să o ungă cu Sfântul Mir. Şi a stat acolo fata două
zile fără să fie botezată. Când arhiepiscopul Petru a auzit,
s-a minunat de cele petrecute cu bătrânul şi avea de gând

Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.

120

224.
175
să rânduiască o diaconiţă pentru săvârşirea botezului. Dar
n-a făcut asta, ca să nu strice rânduiala. Preotul Conon însă
şi-a luat haina lui din piele de oaie şi a plecat, spunând:
- Nu mai rămân în locul acesta!
Şi cum mergea el spre pădure, iată, îl întâlneşte pe
Sfântul Ioan Botezătorul, care îi spune cu voce blândă:
- Întoarce-te la mănăstirea ta şi-ţi voi uşura lupta!
Avva Conon îi zice cu mânie:
- Crede-mă că nu mă voi întoarce. Mi-ai făgăduit de
atâtea ori şi n-ai făcut nimic!
Atunci Sfântul Ioan l-a apucat de mână, l-a aşezat
jos pe un tăpşan şi, dându-i la o parte hainele, a făcut
asupra lui de trei ori semnul crucii mai jos de buric şi i-a
spus:
- Crede-mă, părinte Conon, am vrut să-ţi fie
răsplătită lupta ta! Dar pentru că nu vrei, iată, ţi-am uşurat
lupta, dar n-ai răsplată ostenelilor tale.
Şi s-a întors părintele Conon în chinovia unde era
rânduit să săvârşească botezurile. A doua zi a botezat-o pe
persană fără să privească cumva că este femeie cu firea. Şi
a mai botezat Conon şi a uns cu Sfântul Mir încă alţi 12
ani, dar trupul lui n-a mai tresărit şi nici n-a mai privit
dacă cea botezată este femeie cu firea. Şi astfel a murit”121.
Întâmplarea e cutremurătoare: însuşi Sfântul Ioan i
se arată părintelui şi îi spune că îi va uşura lupta, dar
părintele nu îl ascultă… E uşor să îl judecăm pe acest
părinte şi să ne întrebăm: „Cum de a fost atât de
necredincios?”
E greu însă să trecem prin ispite atât de mari… Dacă
am fi avut noi parte de ispitele părintelui Conon, poate că
ne-am fi lepădat de credinţă…
Oricum, această întâmplare arată că Dumnezeu ştie
de ce nu ţi-a ridicat încă ispita prin care treci, chiar dacă
această ispită te luptă de ani de zile. Dumnezeu ţi-a
121
Limonariu, Alba Iulia, 1991, pp. 30-31.
176
ascultat rugăciunea, chiar dacă ţi se pare că nu ţi-a răspuns
la ea. Ţi-a răspuns chiar numai prin faptul că te-a întărit să
rezişti atâţia ani fără să cazi…
Mai multe, nu am să îţi spun. Roagă-te cu credinţă:
„Doamne, fie voia Ta, nu voia mea…” Pentru că voia lui
Dumnezeu este să te mântuiască. Voia lui Dumnezeu este
să fii biruitor în lupta cu păcatul. Voia lui Dumnezeu este
să primeşti cunună veşnică pentru lupta ta… Dar, dacă tu
vei primi în inima ta păcatul, dacă te vei mulţumi să faci
cu gândul păcatele pe care din diferite motive nu le poţi
face şi cu trupul, vei pierde această cunună…
*
„La o mănăstire de femei era o monahie, nepoata
egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea
mănăstire ca să vază pe sora sa. Iar pomenita monahie
atâta l-a dorit, încât căuta chip şi vreme să săvârşească cu
fapta păcatul cu el, căci cu mintea şi cu gândul de multe
ori curvise. Deci, într-această patimă rea a murit, ticăloasa,
fără să-şi săvârşească pofta ei, că nu i-a ajutat locul. Iar la
moarte a mărturisit celelalte păcate ale ei, şi, primind
Sfânta Împărtăşanie, s-a sfârşit fără să îi spună
duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă
ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena, care o iubea
mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se
ruga Domnului să îi descopere cu post şi cu lacrimi în ce
loc se află monahia. Aşadar, rugându-se cu post şi cu
lacrimi, după multe zile a văzut-o în vedenia sa, că era
întunecată şi urâtă, zicându-i: «Cunoaşte, maica mea, că
sunt osândită în iad.» Iar ea s-a minunat, zicând: «Cum
este cu putinţă? Tu erai fecioară. Ai venit de mică în
mănăstire şi ai păzit toate rânduielile vieţii monahiceşti.
Pentru ce dar te-ai osândit?». Iar ea a spus pricina de mai
sus. Îi zice egumena: «Nu cred că milostivul Dumnezeu
numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârşit-o să
te muncească veşnic». Iar ea a răspuns: «Nu te minuna,
177
căci pe drept sunt osândită, că ochiul celui Prea Înalt nu
suferă să vadă vreo întinăciune sau prihană de faptă, sau
de cuget, care să nu se spele şi să nu se albească prin
Sfânta Mărturisire. Căci eu deşi nu am săvârşit păcatul în
faptă, dar cu cugetul de multe ori am curvit, şi de aş fi
găsit loc şi vreme potrivită, l-aş fi săvârşit şi cu lucrul. Să
ştii, dar, că mulţi, nu numai mireni, ci şi monahi, se
osândesc, fiindcă nu se îngrijesc de spovedanie, şi
sfătuieşte-le şi pe surorile mănăstirii să se mărturisească cu
luare aminte, dacă doresc mântuirea lor». Acestea
văzându-le egumena, se tânguia pentru pierzania nepoatei
sale”122.

122
Mântuirea păcătoşilor, Editura Bunavestire, Bacău, 351-352.
178
 A doua pocăinţă…

Am trecut aseară pe la biserica mănăstirii Radu

Vodă, să mă închin la moaştele Sfântului Nectarie. Şi un
student mi-a spus. „Am căzut… Căderea îţi dă un gust
amar. Am fost creştin aproape un an şi viaţa mea a fost
frumoasă. Dar, e greu să fii creştin. Fetele sunt prea
atrăgătoare ca să stai departe de ele. Îmi e teamă că,
dacă mă voi apropia iarăşi de biserică, am să cad din
nou, mai devreme sau mai târziu. Şi nu există nici o reţetă
sigură, pe care să o respect cum trebuie şi să nu mai cad.
Îmi poate garanta cineva că, după ce vin iarăşi în
biserică, nu voi cădea şi mai tare? Că zice în Biblie ceva
de dracii care se întorc în casa din care au plecat...”
Auzindu-l, a crescut în mine dorinţa de a scrie ceva
despre a doua pocăinţă, un subiect care este tratat cam
superficial de către preoţii şi teologii contemporani…
*
Există sute de texte despre pocăinţă, despre cum
trebuie omul să îşi schimbe viaţa atunci când Îl cunoaşte
pe Hristos. Pe mine m-a marcat mult un text care vorbeşte
indirect despre această virtute…
„Undeva, în junglă, un preot ortodox din Mitilene,
catehizează şi botează o mică grupare de sălbatici. După
un an revine în zonă şi ia legătura cu şeful micului trib
neofit şi le spune:
- Acum, că tot sunt aici, ar fi bine să vă spovediţi de
păcatele pe care eventual le-aţi făcut între timp şi să vă
împărtăşesc.
- Care păcate? Nu ne-ai botezat pe toţi?
179
 - Păi, să spovediţi păcatele pe care le-aţi mai făcut
după ce v-am botezat.
- Cum, voi mai faceţi păcate după botez?
La acest răspuns, suprem normal, răspuns pe care în
mod cert creştinismul primar îl avea ca pe cel mai firesc,
părintele Iacob a tăcut, a făcut Liturghia, i-a împărtăşit şi a
plecat ruşinat şi zguduit”123.
Întâmplarea pare de statura întâmplărilor din
Limonariu şi din Patericul egiptean… După botez,
sălbaticii şi-au schimbat cu totul viaţa, renunţând la
păcat… Convertirea a fost totală124, aşa cum au fost
convertirile descrise în Vieţile Sfinţilor…
În zilele noastre există însă mulţi oameni al căror
drum spre Hristos este plin de poticniri, nefiind clar şi
luminos ca al acelor sălbatici. Sunt oameni care au trăit în

123
Pr. Luis Gonzalez, Teologie pentru universitari, p. 326. Am
fost surprins să descopăr întâmplarea descrisă într-o carte a unui
preot catolic – deşi e vorba de lucrarea botezului ortodox,
botezul cel adevărat.
124
Un cititor: Diferenţa dintre acest caz minunat şi vieţile
noastre este că aceşti oameni au primit botezul adulţi fiind,
conştienţi fiind de ceea ce se întâmplă cu ei. Conform tradiţiei,
copilul care primeşte botezul în ziua de azi îi are, în mod
teoretic, pe naşii de botez răspunzători pentru modul în care va
înţelege mai târziu - când va putea înţelege - valoarea a ceea
ce a primit. Dar în zilele noastre, când banii sunt criteriul după
care se aleg naşii şi faptul că „dă bine” să ai naşi faimoşi sau
când cei ce doresc cu adevărat să îşi ducă fiul spiritual pe
drumul cel bun sunt ridiculizaţi, ne mai putem aştepta noi oare
la asemenea conştiinţă a botezului şi a ceea ce înseamnă sau
trebuie să însemne acesta pentru noi? Întrebarea e foarte
bună… Din păcate, în loc să înţeleagă responsabilitatea pe care
o au faţă de pruncul de botez, naşii se achită doar de
responsabilităţile materiale, pe cele spirituale lăsându-le
deoparte, în detrimentul copiilor… Asta e una din cauzele
pentru care, peste ani, copiii se îndepărtează de biserică…
180
păcat sau chiar departe de botez şi de credinţa în Hristos
şi, ajungând în biserică, după câteva luni sau câţiva ani
sunt biruiţi de păcate. Ei consideră că au experimentat şi
viaţa creştină, iar experimentul a eşuat. Nu pot suporta
ideea că au căzut, şi atunci consideră ori că poruncile
Bisericii sunt prea exigente, ori că Dumnezeu e prea bun şi
îi va mântui chiar dacă vor trăi departe de biserică, aşa
cum îi va mântui şi pe creştinii sau pe preoţii care
păcătuiesc.
Hristos ne-a spus: Când duhul necurat a ieşit din
om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu
găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde
am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită.
Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele
decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe
urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Matei
12, 43-45).
Diavolul nu suportă să fie izgonit de harul lui
Dumnezeu de la omul care trăia în patimi. Caută cu orice
chip să pună din nou stăpânire pe el. Dar cuvintele
Evangheliei nu trebuie să ne convingă să rămânem prieteni
cu un diavol, ca nu cumva, certându-ne cu el, acesta să se
întoarcă împreună cu alte şapte duhuri necurate. Hristos
vrea să ne atragă atenţia asupra importanţei războiului pe
care trebuie să îl ducem, nu să ne sperie şi să ne arunce în
deznădejde…125
Dacă în perioada de început a Bisericii creştinii
duceau o viaţă foarte sfântă – riscul de a primi mucenicia

125
O cititoare: Era potrivit ca, în completarea versetului din
Matei de mai sus, să fi spus că nu suntem niciodată singuri, că,
dacă alegem să fim cu Hristos şi să gonim demonul iniţial, vom
dobândi prin El puteri cu care să luptăm cu acei şapte demoni.
Pentru mine, cele mai zguduitoare cuvinte din Sfânta Scriptură
sunt cele din Sfânta Evanghelie după Ioan: „În lume necazuri
veţi avea. Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.
181
fiind foarte mare –, în vremurile premergătoare prigoanei
pornite de Antihrist creştinii vor duce o viaţă din ce în ce
mai comodă, încercând să combine virtutea cu păcatul…
Cred că e mare nevoie ca fiecare creştin să cunoască
valoarea cea mare a pocăinţei… Să fie pocăinţa un fel de
refugiu după momentele de cădere, un fel de armă
împotriva inamicului… Cu cât diavolul ne luptă mai tare,
cu cât cădem mai des, cu atât trebuie să ne apropiem cu
inima zdrobită de Hristos şi să Îi cerem iertare.
Diavolul ne pune în minte gânduri mincinoase:
„Hristos nu ne va mai ierta încă o dată, am păcătuit de
prea multe ori”. Sau: „Nu are rost să mă duc la duhovnic
să îi spun iarăşi că am căzut, că va râde de mine…”. Sau:
„Degeaba mă voi ridica acum, că iarăşi voi cădea…”. Sau:
„În iad mă voi duce, că mi-am bătut iarăşi joc de harul lui
Dumnezeu păcătuind…”126
Când ne spune diavolul că nu are rost să ne ridicăm,
ne prinde bine să citim texte în care vedem cum unii
păcătoşi şi-au îndreptat vieţile prin pocăinţă…
„Un frate oarecare ce trăia în Enat, în mănăstirea
Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi, după cădere, de
multa lui scârbă l-a adus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire.
El, mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi
deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus
gândul său spre buna nădejde, zicând: «Crezi în marea
milostivire a lui Dumnezeu, că Îşi va face milă şi cu mine
păcătosul şi mă va ierta!». Iar când grăia el întru sine
acestea, diavolii i-au zis: «Cum ştii tu că Îşi va face milă
cu tine?». Şi le răspundea lor aşa: «Dar voi cine sunteţi şi
ce grijă aveţi, de Îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de
nu Îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei
şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi
ce treabă aveţi?». Acestea grăindu-le lor fratele, au fugit
dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic.
126
O cititoare: Foarte bune aceste exemple; chiar sunt gânduri
cu care eu de exemplu mă lupt des.
182
Iar fratele, cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a
pocăit şi s-a mântuit”127.
De o mie de ori dacă ar fi să cădem, de o mie de ori
să ne ridicăm. Că dacă ne va prinde moartea pocăindu-ne
cu zdrobire de inimă, ne vom mântui, chiar dacă am făcut
mulţime de păcate…
*
Mai spun o dată: îmi place foarte mult întâmplarea
cu părintele Iacob şi sălbaticii botezaţi… Cred însă că ar
trebui să citim nu doar lucruri de acest gen, despre măsuri
duhovniceşti foarte înalte, ci să citim lucruri de care avem
nevoie la măsura noastră duhovnicească. Exemplul cel mai
clar care îmi vine în minte legat de a două pocăinţă este o
altă întâmplare din Pateric. Cred că de ea se pot folosi toţi
oamenii care, după ce au trăit o vreme aproape de biserică,
au sufletele amorţite de păcatele mai mici sau mai mari pe
care le-au făcut şi nu mai au curajul să se ridice…
„Un frate, biruindu-se de curvie, în toate zilele se
afla săvârşind păcatul şi în toate zilele îl îmblânzea pe
Stăpânul său cu lacrimi şi cu rugăciuni. Şi aşa făcând,
amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârşea păcatul. Apoi
iarăşi, după săvârşirea păcatului, se ducea la biserică. Şi
văzând Cinstita Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos, se
arunca înaintea ei cu amare lacrimi, zicând: «Miluieşte-
mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită,
că mă trudeşte cumplit şi mă răneşte cu amărăciunea
dezmierdărilor! Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta şi a
vedea Chipul Tău cel sfânt şi mai strălucit decât soarele,
ca să se îndulcească inima mea şi să se veselească».
Acestea zicând şi ieşind din biserică, cădea în noroi,
dar nu se deznădăjduia de mântuirea sa. Căci de la păcat
întorcându-se la biserică, striga către iubitorul de oameni
Dumnezeu, zicând: «Pe Tine, Doamne, Te pun chezaş că

Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p.

127

296.
183
de acum nu voi mai face păcatul acesta! Numai iartă-mi
mie, Prea Bunule, cele ce dintru început şi până în ceasul
acesta Ţi-am greşit!». Şi, după ce făcea el aceste
înfricoşate făgăduinţe, iarăşi se afla întru acel păcat rău. Şi
se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea prea dulce
şi nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele
călcarea şi necunoştinţa fratelui cea neîndreptată şi rea.
Din multa milă căuta şi aştepta pocăinţa şi întoarcerea lui.
Că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani
şi mai mult. Vedeţi, fraţilor, răbdarea cea nemăsurată şi
iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului, cum
totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile şi păcatele
noastre cele cumplite! Că de acel lucru trebuie să ne
înspăimântăm şi să ne minunăm: de îndurările cele bogate
ale lui Dumnezeu, că, făgăduindu-se fratele că nu va mai
face altădată păcatul, se afla mincinos.
Deci, într-una din zile, făcând fratele păcatul, a
alergat la biserică, plângând, suspinând, tânguindu-se şi
silind îndurările Prea Bunului Stăpân ca să se
milostivească spre dânsul, să îl scape de noroiul
înverşunării. Şi cum Îl ruga el pe Iubitorul de oameni
Dumnezeu, văzând începătorul răutăţii şi pierzătorul
sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu foloseşte, ci cele
ce el prin păcat alcătuia, fratele prin pocăinţă le risipea,
neruşinându-se, i s-a arătat de faţă, căutând în obrazul lui
şi strigând către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus
Hristos:
«O, ce-mi este mie şi Ţie, Iisuse Hristoase?
Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieşte şi mă surpă,
căci primeşte pe acest curvar, care în toate zilele minte
înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi,
ci îndelung rabzi şi suferi? Căci Tu îi vei judeca pe
curvari, pe preacurvari şi pe toţi păcătoşii o să-i pierzi. Cu
adevărat, nu eşti Drept Judecător, ci, unde vrea stăpânirea
Ta, treci cu vederea, şi pe mine, pentru o mică călcare a
184
înălţării, din ceruri m-ai aruncat jos, iar acestui mincinos şi
curvar, fiindcă zace înaintea Feţei Tale, uşor îi dăruieşti
blândeţea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecător
Drept? Precum văd şi Tu primeşti făpturi din multa Ta
bunătate şi treci cu vederea dreptatea». Şi acestea zicea
diavolul, iuţindu-se de multă amărăciune şi pară de foc
scoţând din nări, apoi a tăcut.
Şi s-a făcut glas ca de la jertfelnic, zicând: «O,
balaure prea viclean şi pierzătorule, nu te-ai săturat de
socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit
la mila cea nespusă te sileşti să-l hrăneşti şi să-l sorbi? Ai
atâtea greşeli ca să pui şi să tragă întocmai cu Sângele cel
scump pe care l-am vărsat pe Cruce pentru el? Iată,
junghierea Mea şi moartea Mea a afundat fărădelegile lui.
Când păcătuieşte, nu îl goneşti, ci îl primeşti cu bucurie şi
nu-l opreşti, nădăjduind să-l dobândeşti, şi Eu, Cel atât de
milostiv şi iubitor de oameni, care am poruncit
verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, să ierte celui ce
greşeşte în fiecare zi de şaptezeci de ori câte şapte, oare nu
îl voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Aşadar, cu adevărat,
de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el
până ce îl voi moşteni. Căci pentru păcătoşi M-am
răstignit şi preacuratele Mele palme pentru ei le-am întins,
ca cel ce va voi să se mântuiască, să alerge şi să se
mântuiască. De la nimeni nu mă întorc, pe nimeni nu
alung, măcar de va greşi de nenumărate ori într-o zi şi de
tot atâtea ori va veni către Mine, nu va ieşi afară scârbit.
Căci nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe cei
păcătoşi la pocăinţă». Şi, auzindu-se glasul acesta,
diavolul sta tremurând şi neputând să fugă.
Apoi iarăşi s-a făcut glas, zicând: «Ascultă,
amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Căci Eu cu
toţi sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl

185
judec128. Iată deci, pe acesta l-am aflat stând înaintea
picioarelor Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi
lua şi-i voi mântui sufletul, fiindcă n-a deznădăjduit de
mântuire. Iar tu vezi cinstea lui şi crapă de zavistie şi
ruşinează-te». Fratele, stând cu faţa în jos şi tânguindu-se,
şi-a dat duhul129. Şi îndată urgie mare ca focul a căzut
peste satana şi l-a mistuit.
De aici să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea
de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu şi niciodată să
nu deznădăjduim de mântuirea noastră”130.
Cred lui Hristos că toţi cei care îşi vor întipări în
inimile lor această întâmplare vor afla mult folos. Şi nu
neapărat când cad în curvie, ci şi la păcate mult mai
mici… Dacă ar fi să înşir aici situaţiile în care m-a ajutat
pe mine, aş face o carte întreagă… Şi de multe ori am
îngenuncheat în faţa icoanei rugându-mă: „Doamne, aşa
cum nu te-ai scârbit de fratele păcătos din Pateric, care a
căzut de atâtea ori, Te rog nu Te scârbi nici de căderea
mea. Ajută-mă să mă ridic, să nu cad mai tare, ca să nu mă
biruie vrăjmaşul… Doamne, îndură-Te de mine…”
*
Fiecare dintre noi ne putem găsi o rugăciune care să
fie apropiată sufletului nostru şi pe care să o spunem când
128
O cititoare: Uite aici o frază care mie îmi dă fiori. Nu e
prima dată când mă gândesc mult la asta. Cum sunt slabă şi nu
mă pot abţine, de multe ori păcătuiesc în multe feluri – cu
vorba, cu fapta dar mai ales cu gândul. Şi imediat după aceea
mă ruşinez faţă de Dumnezeu şi cred că nu mai am dreptul nici
măcar să intru în biserică. Dacă atunci mă găseşte sfârşitul?
Dacă nu am apucat să ajung în faţa părintelui duhovnic destul
de repede? E de ajuns că în suflet îmi pare rău şi în sinea mea
îmi cer iertare de la Dumnezeu?
129
Un cititor: De aici să înţelegem că cine se va mântui ştie
numai Dumnezeu, nu? Tocmai…
130
Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, pp.
388-390.
186
suntem ispitiţi să cădem din ce în ce mai tare în păcat131.
Sunt momente în care nu avem stare să citim o rugăciune
din Ceaslov sau din Psaltire şi e bine să ne rugăm cu
propriile cuvinte… Prin puterile noastre nu ne putem
ridica… Dar Dumnezeu ne poate ajuta să ne ridicăm încă
o dată, şi încă o dată, şi încă o dată… Până ce inimile
noastre vor fi copleşite de iubirea Lui şi vom şti să stăm
tari împotriva păcatului…

131
O cititoare: Chiar şi când mă rog cu cuvintele mele simt
ajutorul lui Dumnezeu, simt liniştea şi pacea în suflet. Şi cred
că El ascultă durerea mea, chiar dacă o spun în cuvinte
nepricepute...
187
Anexe:
Tu şi „nebunul” Simeon …

Multe minuni a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu,

Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos. Gonea diavolii,
cele ce aveau să fie le spunea mai înainte, tămăduia toate
felurile de boli, izbăvea de năpraznice morţi, pe cei
necredincioşi îi aducea la credinţă, iar pe cei păcătoşi îi
povăţuia la pocăinţă. Dar oamenii nu puteau să cunoască
sfinţenia lui, pentru că Dumnezeu îl acoperea şi până la
sfârşitul său au socotit că este nebun şi îndrăcit. El ştia
singur că lucrurile cele minunate ale sale, care se făceau
cu darul lui Dumnezeu, trebuia să le acopere cu nebunia
care se arăta pe dinafară. Dar să nu se smintească cineva
auzind oarecare fapte necuviincioase şi vrednice de râs,
pe care le făcea acest sfânt în nebunia lui cea prefăcută,
batjocorind lumea cea deşartă şi trufaşă. Să se gândească
fiecare la cuvintele Apostolului: Cel ce voieşte să fie
înţelept în veacul acesta să se facă nebun. Şi iarăşi: Noi
suntem nebuni pentru Hristos; pentru că cel nebun al lui
Dumnezeu este mai înţelept decât oamenii.

Cu darul lui Dumnezeu, pofta cea firească era luată

de la dânsul. El a povestit despre sine, zicând: „Când
eram în pustie şi aveam multă supărare de la patimile
trupeşti şi când mă rugam lui Dumnezeu cu lacrimi pentru
uşurarea acelui război, mi s-a arătat Sfântul Nicon,
zicându-mi: «Frate, cum petreci?». Eu i-am răspuns:
«Pătimesc rău, părinte, şi de nu-mi vei ajuta, nu ştiu ce
voi face, pentru că trupul mă munceşte foarte mult».
188
Stareţul, zâmbind, a luat apă din Sfântul Iordan şi mi-a
turnat pe pântece; apoi, făcând semnul Sfintei Cruci, mi-a
grăit: «Acum eşti sănătos!». De atunci n-am mai simţit în
mine poftă trupească, nici în somn şi nici la arătare”.

S-a întâmplat stareţului că mergea pe lângă un loc

unde dănţuiau o mulţime de fecioare. Fetele acelea,
văzându-l pe el, au început a-l batjocori şi a-l chema la
dânsul, strigând: „Monahule, monahule...!”. Dar el,
vrând să pedepsească şi să înţelepţească nerânduiala lor,
s-a rugat în taina inimii sale către Dumnezeu. Deci le-a
făcut ochii strâmbi, căutând fiecare cruciş, iar stareţul s-a
dus în drumul său.
Fetele, cunoscându-şi strâmbarea ochilor, au înţeles
că nebunul le-a făcut lor aceea şi alergau în urma lui,
plângând şi strigând: „Nebunule, îndreaptă-ne ochii
noştri”, pentru că lor li se părea că din vrajbă le-a făcut
lor aceea. Deci, ajungându-l, l-au prins şi îl rugau cu sila,
zicându-i: „Dezleagă ceea ce ai legat!”. Iar el, jucând, a
zis către dânsele: „De voieşte cineva din voi să se
tămăduiască, atunci să-i sărut ochii cei strâmbi şi se va
tămădui”. Unele din ele, câte a voit Domnul să le
tămăduiască, s-au învoit cu stareţul să le sărute ochii;
deci, prin sărutarea lui, îndată au luat tămăduire.
Celelalte, cărora le-a fost scârbă şi n-au voit să le sărute
stareţul ochii, au rămas netămăduite132.

132
Faptele făcute de sfinţii nebuni pentru Hristos nu pot fi uşor
înţelese de ceilalţi. Dacă ar face numai fapte vrednice de lauda
tuturor, unde ar mai fi nebunia lor? Oricum, nu trebuie ca noi să
încercăm să le urmăm faptele de părută nebunie, pentru că ele
cer o aşezare lăuntrică deosebită. Şi, de altfel, în zilele noastre
cea mai grea nebunie pentru Hristos este să fii normal. Pentru
că în acest caz necredincioşii, care sunt îmbolnăviţi de
înţelepciunea lumii acesteia, te vor considera nebun de-a
binelea…
189
 Plecând stareţul puţin de la ele, au început şi acelea
a alerga în urma lui şi a striga: „Aşteaptă, nebunule,
aşteaptă pentru Dumnezeu şi sărută-ne şi pe noi!”. Dar
stareţul nu le-a ascultat pe ele, ci alerga înainte, iar fetele
veneau în urma lui. Unii din popor, care priveau la
aceasta, ziceau: „Se joacă fetele cu dânsul”, iar alţii le
socoteau şi pe acelea că sunt nebune. Dar cuviosul zicea
către dânşii: „De n-ar fi strâmbat Dumnezeu ochii lor,
apoi ar fi întrecut cu desfrânarea lor toate femeile din
Siria; dar pentru schimbarea ochilor lor, nu vor mai fi
astfel”.

Un tânăr oarecare a căzut în păcatul desfrânării şi

îndată, ca pedeapsă din partea lui Dumnezeu, a fost dat
satanei spre chinuirea trupului şi astfel se muncea de
duhul cel necurat. Văzându-l pe el, stareţul l-a lovit peste
obraz, zicându-i la ureche: „Să nu fii desfrânat”. Îndată
cu cuvântul a ieşit diavolul dintr-însul şi tânărul acela a
rămas sănătos. Deci, mulţi întrebându-l cum s-a tămăduit,
el spunea: „Am văzut pe un stareţ ţinând în mâini o cruce
de lemn. Cu aceea a izgonit de la mine un câine negru şi
înfricoşător, pe care bătându-l, m-a făcut sănătos!”. Acela
nu putea să spună că Simeon Nebunul l-a tămăduit pe el,
ţinând Dumnezeu limba aceluia, până în ziua morţii lui
Simeon.

El, fiind fără patimă, se apropia fără teamă de

partea femeiască şi precum de demult în Sinai rugul de
foc stătea nears, tot aşa şi el petrecea nears de atingerea
femeiască. El mergea printre dânsele, căutând mântuirea
lor, pentru că uneori zicea către orice desfrânată: „Dacă
vei voi să-mi fii prietenă, îţi dau o sută de galbeni, numai
să nu mai păcătuieşti”. Zicând aceasta, îi arăta
desfrânatei aurul, pe care Dumnezeu i-l dădea nevăzut.
Dar femeile cele desfrânate, batjocorindu-l, i se făgăduiau
190
că nu vor greşi cu nimeni. Dar lui îi trebuia jurământ de
la dânsele şi, de se jura vreuna că va petrece în curăţenie,
îi dădea galbenii. După aceea, dacă nu păzea jurământul
şi greşea cu cineva, sfântul o cunoştea îndată şi o mustra.
Atunci venea asupra ei o boală cumplită sau vreun diavol
s-o muncească, până ce făcea făgăduinţă nemincinoasă
de pocăinţă adevărată. Astfel a mântuit sfântul pe multe
femei desfrânate…133

Da, cititorule, mă cheamă Simeon… Şi am primit de

la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei apăsaţi de ispitele
trupeşti. Tu nu mă vezi, nu mă auzi şi nici nu te gândeşti
că îţi pot fi de ajutor. De multe ori eşti trist, nu-i aşa? De
multe ori eşti plictisit de viaţă… Poate chiar te gândeşti la
sinucidere. De multe ori ai vrea să schimbi ceva în viaţa
ta, să fie altfel. Cum altfel? Nu ştii exact, dar vrei să îţi fie
mai bine.
Ştiu, ai încercat de multe ori să schimbi ceva, dar
până acum nu ai reuşit să afli ce căutai. De ce? Pentru că
nu ştiai să cauţi, nu ştiai ce să cauţi, nu ştiai unde să cauţi.
Ştiu, nu îţi place să auzi că mergeai pe un drum greşit. Şi
poate totuşi că, pe undeva, îmi dai dreptate… Când stai şi
te întrebi: de ce există atâta răutate în lume? Când eşti
nemulţumit de faptul că există atâta suferinţă, sau când stai
şi te întrebi de ce exişti, pentru că nu îţi găseşti locul într-o
lume atât de ticăloasă, atunci îmi dai dreptate. Ai vrea să
fie altfel… Ai vrea ca lumea să fie altfel…
Şi eu am vrut acelaşi lucru. Şi îl mai vreau… Şi
Dumnezeu a vrut să fie altfel… Crezi că, dacă s-ar fi putut
ca viaţa noastră să fi fost mai fericită, Dumnezeu nu ne-ar
fi dat această şansă? Să ştii că Dumnezeu ne-a dat-o. Of,
dacă Adam nu ar fi călcat porunca dumnezeiască… Ştiu,
133
Aceste fragmente sunt luate din Viaţa Sfântului Simeon. Le
recomand cititorilor să citească acest text în întregime în Vieţile
Sfinţilor – pe luna iulie, Editura Episcopiei Romanului.
191
nu vezi nici o legătură directă între tine şi acest Adam de
la începutul istoriei…
Dar viaţa putea fi altfel. Mai bună, mai frumoasă,
mai împlinită. Nu ne ajută însă la nimic să îl tot arătăm cu
degetul pe Adam, ci trebuie să facem ceva. Ce? „Nu prea
avem ce…” – constatăm privind în jurul nostru. Răul e
prea mare…
Şi totuşi, eu îţi spun că poţi face ceva… Dacă nu
poţi schimba lumea, poţi măcar să îţi schimbi viaţa… Şi,
cu fiecare om care trăieşte mai bine, întreaga lume este un
pic mai bună. Tot aşa cum fiecare om rău murdăreşte,
chiar dacă insesizabil, întreaga lume… Da, poţi trăi cu un
picior pe pământ şi cu un picior în rai. În raiul la care eşti
chemat. „Rai? Ce cuvânt ciudat… E bun de spus în
poveştile de adormit copiii”, ai putea spune. Şi totuşi raiul,
în care Hristos m-a învrednicit şi pe mine să ajung,
există…
Da, ai auzit de multe ori că raiul există şi poate că de
tot atâtea ori ai fost dezamăgit de viaţa pe care o duc cei
care spun asta… Dar mie, mie oare ce ai să îmi reproşezi?
Am lăsat liniştea pustiei, a pustiei în care mă simţeam ca
într-un palat dumnezeiesc, şi am venit să locuiesc în
mijlocul cetăţii, pentru a trăi şi a-i ajuta pe cei ca tine…
Dacă aş fi trăit azi, aş fi venit în mijlocul Bucureştiului, al
Atenei, al Londrei sau al Washingtonului… Nu, nu pentru
că mi-ar fi plăcut mai mult viaţa de capitală, ci pentru a fi
alături de cât mai mulţi oameni. Da, mă puteam duce şi în
capitala Chinei, pentru că există biserici ortodoxe şi în
Asia…
Crede-mă că am fost batjocorit în fel şi chip, am
primit umilinţe de tot felul, numai pentru a putea să îi ajut
pe alţii ca tine… Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a pătimit
moarte pe cruce pentru păcatele noastre. Atât de mult ne-a
iubit… Şi de asta am încercat şi eu să fac tot ce pot pentru
a-i ajuta pe oameni să Îl cunoască…
192
 Am fost şi eu ispitit tare de duhul desfrâului… Dacă
nu m-ar fi ajutat Sfântul Nicon, cine ştie ce mi s-ar fi
întâmplat… Dar, pentru rugăciunile lui, Dumnezeu mi-a
ridicat ispita. Ştiu deci cât de greu este să fii ispitit… Dar
mai ştiu şi cât de bine este să primeşti ajutor… Dumnezeu
mi-a dat acest har - de a-i ajuta pe cei ispitiţi sau chiar
căzuţi în desfrânare. Şi pe mulţi i-am ajutat… Dacă s-ar fi
scris toate faptele mele, nu ar fi încăput într-o carte…
Numai că cele mai multe nu au fost făcute cunoscute. M-
am ferit să fiu slăvit de oameni şi de asta mi-am ascuns
harismele prin nebunia pentru Hristos…
Dar, pentru cine are urechi de auzit, spun că este de
ajuns să se ştie că m-am străduit să rup desfrânatele de
lucrarea lor şi să le aduc pe drumul cel bun. Şi unele din
ele se află acum în Împărăţia Cerurilor… Crezi că acum
am renunţat să îi ajut pe oameni să Îl cunoască pe
Dumnezeu? Nu… Tocmai de asta şi vreau să te ajut…
Pentru că ai avut căderi, pentru că ai ispite, pentru că
diavolul vrea să te piardă, aşa cum i-a pierdut pe atâţia
alţii…
Vreau să te ajut… vreau să vin în ajutorul tău…

Să mă ierte Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos

că am îndrăznit să scriu în numele lui… Cu siguranţă că el
s-ar fi adresat altfel sufletului tău… Dar sunt sigur că,
dacă ai fi putut să îl auzi, ţi-ar fi spus şi el că vrea să vină
în ajutorul tău, pentru a te ajuta să îţi schimbi viaţa…
O, dacă am putea noi să auzim glasul sfinţilor, dacă
am auzi cu câtă dragoste se oferă să ne vină în ajutor…
Numai că nu putem să îi auzim direct134. Dar sfinţii ne
vorbesc, în mod indirect, prin vieţile şi minunile lor…

134
Cei care au încercat să vorbească cu sfinţii, prin spiritism, au
căzut tot în ghearele diavolului, care, aşa cum poate lua chipul
unui înger de lumină, poate lua şi chipul unui sfânt…
193
 Şi, citind câte ceva despre Sfântul Simeon, îţi poţi da
seama că şi pe tine vrea să te ajute. Îţi poţi da seama că
pentru sfinţi nu există oameni lipsiţi de importanţă.
Oameni prea păcătoşi, prea răi, prea urâţi sau prea
împietriţi la inimă. Sfinţii sunt colindători care vor să îţi
aducă vestea cea bună a Naşterii lui Hristos.
Sfinţii sunt prietenii care vor să ne ajute să scăpăm
din lanţurile păcatelor şi să cunoaştem bucuria cea
adevărată. Şi nu ne cer nimic în schimb… Păcat însă că
oamenii nu înţeleg aceasta.
Iată un exemplu: dacă întrebi o sută de creştini cine
a fost Sfântul Avramie, cei mai mulţi ar spune: „Nu ştiu….
”. Dacă întrebi o sută de creştini dacă vor să fie ajutaţi de
Sfântul Avramie, marea majoritate ar spune: „Da…”.
Poate că nici tu nu ştii nimic despre acest sfânt. Aşa
că o să îţi spun eu o întâmplare din viaţa lui, o întâmplare
mai palpitantă decât marea majoritate a producţiilor
hollywoodiene…
Sfântul Avramie a fost un mare rugător, un mare
nevoitor, care ajunsese să se lupte cu diavolii în chip
văzut. La un moment dat, când fratele său – care era văduv
– a trecut la Domnul, rudele au adus-o pe fiica acestuia,
Maria, care avea doar şapte ani, la sfânt. Cuviosul Avramie
a lăsat-o să locuiască într-o chilie de lângă chilia sa, şi a
învăţat-o rânduielile vieţii monahale. După douăzeci de
ani, Maria a căzut în păcatul curviei cu un bărbat care o
ispitise vreme de un an. Căzând în deznădejde, ea a părăsit
viaţa monahală şi a ajuns într-o casă de desfrâu…
După alţi doi ani, când sfântul a aflat unde trăia
nepoata sa, s-a îmbrăcat în haine ostăşeşti şi s-a dus după
ea. Când a văzut-o, abia a reuşit să îşi stăpânească plânsul.
Când ea l-a văzut, nu l-a recunoscut… Seara, după ce au
cinat, Maria i-a spus bătrânului să meargă în pat. După ce
acesta a pus-o să închidă uşa camerei, luând-o de mâini, a
început să plângă. I-a spus: „«O, fiica mea, eu voi
194
răspunde lui Dumnezeu pentru tine în ziua judecăţii, eu
voi lua asupra mea pocăinţa pentru păcatele tale. (…) O,
fiica mea, scoală-te şi mergi cu mine!». Iar ea a răspuns
către dânsul: «Dacă ştii că eu voi putea merge să mă
pocăiesc şi îmi va primi Dumnezeu rugăciunea, voi merge
şi voi cădea la cuvioşia ta şi voi săruta sfintele tale
picioare, căci te-ai milostivit spre mine şi ai venit aici să
mă scoţi din noroiul faptelor mele»”135. Şi s-au întors la
chiliile lor. După o vreme, mergând pe calea pocăinţei,
Maria a primit de la Dumnezeu chiar darul facerii de
minuni, ca semn al iertării păcatelor sale…
Să credem lui Hristos că sfinţii vor să vină în
ajutorul nostru, aşa cum a venit Sfântul Avramie în
ajutorul nepoatei sale. Să ne dăm seama că, fiind
mădulare ale Trupului lui Hristos - care este Biserica - ,
ne înrudim şi noi cu Sfântul Avramie şi cu toţi sfinţii. Să
nu ne supărăm că unchii noştri sau mătuşile noastre sau
bunicii noştri nu au fost sfinţi. Ci să ne bucurăm că
suntem rude duhovniceşti cu toţi membrii Sinaxarului…
Suntem rude cu toţi sfinţii care strălucesc în Împărăţia
Cerurilor…
Da, sfinţii vor să vină în ajutorul tău… Vor să te
ajute şi Sfânta Maria Egipteanca şi Sfânta Taisia sau
Sfânta Pelaghia, care din desfrânate au ajuns cuvioase…
Vrea să te ajute şi Sfântul Siluan Athonitul, care a călcat şi
el în noroiul desfrâului, iar apoi a mers pe calea
pocăinţei… Vor să te ajute şi Sfântul Ioan Rusul, şi Sfântul
Nicolae, făcătorul de minuni, şi Sfântul Stelian, ocrotitorul
copiilor… Şi Sfântul Ciprian, care a fost vrăjitor înainte de
convertirea sa… Vrea să te ajute şi Sfântul Mucenic
Bonifatie, care cădea în păcatul beţiei, care trăia în desfrâu
cu stăpâna sa Aglaida, care păcătuia poate mai greu decât
tine, dar prin moartea sa eroică a intrat în cetele sfinţilor.

Vieţile Sfinţilor – pe luna octombrie, Editura Episcopiei

135

Romanului şi Huşilor, 1992, p. 317.

195
Şi chiar Sfânta Aglaida, care, văzând cum iubitul ei
Bonifatie a avut curajul de a-L mărturisi pe Hristos, a
renunţat la patimi şi a dobândit sfinţenia printr-o viaţă de
rugăciune şi nevoinţă… Vor să te ajute şi Sfântul Nectarie
din Eghina, care a făcut şi face o mulţime mare de minuni
în vremurile noastre, şi Sfântul Ioan Maximovici,
arhiepiscopul care în secolul XX a dobândit sfinţenia,
având acum moaştele întregi şi neputrezite…
Da, o mulţime de sfinţi vor să vină în ajutorul tău.
Şi, mai mult decât atât, Hristos Însuşi bate la poarta inimii
tale. Vrea să Se aşeze în ea. Vrea să îţi alunge singurătatea,
tristeţea, durerea…

196
 Ne vorbeşte
Sfântul Nicodim Aghioritul…

„Ascultă o întâmplare cutremurătoare pe care o citim

în istoriile Părinţilor. Un tânăr se îndrăgostise foarte tare
de o prostituată. Dar, certându-l părinţii, rudele şi
duhovnicul, a hotărât să rupă legăturile acestui păcat
printr-o spovedanie generală. Şi-a amintit toate păcatele,
neuitând nici unul, şi le-a trecut pe o hârtie. Cercetându-le
însă cu de-amănuntul, nu şi-a simţit inima zdrobită, cum
se cuvine să simtă toţi cei ce se pregătesc de mărturisire.
Era atât de puţină părere de rău în inima lui, încât,
ducându-se să se mărturisească şi pe drum trecând pe
lângă casa acelei femei uşoare, a simţit din nou imboldul
puternic de a intra. Fără a sta mult pe gânduri a hotărât că
nu era nici o primejdie să mai intre o dată la ea şi să mai
adauge încă un păcat la atâtea rele, zicându-şi în sine că
oricum avea să-l mărturisească şi pe acesta dimpreună cu
toate celelalte. Ce a urmat? În timp ce se convingea pe
sine să cadă din nou în păcatul desfrâului, în casa
prostituatei a intrat un alt iubit de-al ei care, gelos, s-a
mâniat văzându-l acolo şi l-a lovit o singură dată, dar atât
de tare, că l-a omorât.
Luându-i oamenii trupul ca să-l îngroape, au găsit
asupra lui hârtia unde-şi scrisese toate păcatele pe care se
pregătea să le mărturisească duhovnicului. O, necruţătoare
moarte! Nădejdi înşelătoare! Gânduri de rătăcire! Nefericit
tânăr!”136
Toate citatele din acest capitol sunt luate din cartea Sfântului
136

Nicodim Aghioritul Despre metanoie - pocăinţă, Editura

197
 Am citit întâmplarea asta după ce de curând mi s-a
întâmplat ceva asemănător – să am o ispită chiar înainte de
spovedanie. Vroiam să mă împărtăşesc duminica, şi
sâmbăta dimineaţa trebuia să mă spovedesc. Dar vineri
seara mi-a spus cineva că duhovnicul nu va fi de găsit, şi
mă gândeam că voi amâna spovedania pe săptămâna
următoare.
Vineri dimineaţa, când îmi pregătisem lista pentru
spovedanie, uitasem să scriu un anumit păcat - fusesem
biruit de mânie. Şi vineri seara am avut o ispită mare – de
parcă diavolul mâniei vroia să intre în inima mea… A
doua zi, sâmbătă, nici nu mai vroiam să mă spovedesc,
chiar încercam să evit să mă văd cu duhovnicul meu…
(Dar, la un moment dat, mi-a trecut prin cap că, dacă amân
spovedania, păcatul va creşte în inima mea. Şi am ajuns la
spovedanie. Părintele m-a ajutat mult prin sfaturile sale, şi
de data aceasta. Apoi, deşi nu eram vrednic, mi-a spus că e
bine să mă împărtăşesc… Într-adevăr, Sfânta Împărtăşanie
e leac pentru suflet, cum învaţă atâţia Sfinţi Părinţi, şi în
mod special Sfântul Nicodim Aghioritul…)
M-am gândit: cum mi s-a putut întâmpla ca, deşi mă
pregătisem pentru spovedanie, nu fusesem în stare să
rezist ispitei mâniei? Şi răspunsul l-am aflat citind în
scrierile Sfântului Nicodim întâmplarea cu tânărul mort în
casa prostituatei.

Spovedania nu e depănare de amintiri…

Panaghia, pp. 3-50. Nu am considerat necesar să dau referinţa

exactă pentru fiecare citat, cartea de faţă nefiind o lucrare
ştiinţifică. Pentru a nu încărca lucrarea cu citate, aş fi putut
folosi mai puţine fragmente din învăţătura sfântului. Numai că
mi-am dorit ca tinerii să îşi schimbe perspectiva pe care o au în
privinţa scrierilor sfinţilor. Mai precis, cei care au crezut că
scrierile acestora sunt plicticoase vor înţelege că nu este aşa…
198
 „Dacă mântuirea noastră ar atârna doar de
mărturisirea tuturor păcatelor, atunci şi păcătoşii cei mai
neruşinaţi şi mai necuviincioşi care se laudă cu păcatele
lor şi le povestesc în joacă tuturor prietenilor la distracţii
sunt mai bine pregătiţi pentru spovedanie, pentru că îşi
mărturisesc toate păcatele fără a se ruşina. Atunci
spovedania n-ar mai fi decât o lucrare ce-şi află împlinirea
pe buze şi ar fi mai mult o descărcare a conştiinţei şi nu a
inimii. Dar nu este adevărat. Spovedania ca la carte
înseamnă îndepărtarea păcătosului de păcat şi întoarcerea
lui la Dumnezeu. (…) Chiar dacă descoperirea în afară a
păcatului este necesară, ca duhovnicul să o poată auzi,
îndrepta şi ierta, ea nu este suficientă. Trebuie să existe şi
o durere adâncă, o suferinţă lăuntrică a inimii. (…) Aşa
cum împlinirea Tainei Botezului nu se poate face fără apă
şi fără invocarea Sfintei Treimi cu scufundarea şi scoaterea
din apă de trei ori, tot aşa şi Taina Pocăinţei şi a
spovedaniei nu-şi atinge scopul fără durerea lăuntrică a
inimii. Dacă aceasta lipseşte, este limpede că omul rămâne
nepocăit, chiar dacă se căieşte şi se mărturiseşte, aşa cum
nepocăit este şi cel care nu-şi mărturiseşte păcatele şi nu
este dezlegat sau legat de duhovnic.”

Când ne otrăveşte Sfânta Împărtăşanie

„Nu trebuie să se mire nimeni că necuratul îi
ispiteşte pe creştini cu acest gând înşelător, împingându-i
să se arunce şi să cadă în tot felul de nelegiuiri şi, în acest
fel, la prima să mai adauge altele mii, ei ştiind şi sperând
că, mărturisindu-se, duhovnicii le vor ierta păcatele. Cei ce
se lasă astfel păcăliţi aleargă la duhovnici ca la îngerii
păcii, ca să nu-i lase să cadă în iad. Ceea ce trebuie să ne
mire, însă, este faptul că nu văd înşelăciunea şi că se
dovedesc cu totul nerecunoscători faţă de Dumnezeu. Ei
fac din spovedanie şi din pocăinţă, de care se folosesc într-
un chip rău, o pricină pentru păcat, prefăcând totodată
199
milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu, pricina lor de
mântuire, în pricină de prăbuşire şi de pierzanie. Şi, aşa
cum planta otrăvitoare numită omag sau aconit îşi sporeşte
otrava sub cea mai dulce rouă picurată din cer, tot aşa şi
aceşti nefericiţi îşi otrăvesc şi mai mult viaţa şi îşi
îngreunează moartea prin sângele preadulce şi mântuitor al
lui Iisus Hristos. Ei se folosesc de sângele Domnului, care
spală sufletul şi-i ajută să se cureţe de păcate prin pocăinţă
şi spovedanie, doar ca să ude păcatele şi să le facă să
crească. (…) Tu însuţi îţi spui: păcătuiesc cât vreau, că tot
mă spovedesc şi mă căiesc. Şi, dacă tot am păcătuit o dată,
pot să mai fac o dată şi încă o dată şi ori de câte ori vreau,
pentru că ori de sunt multe, ori de sunt puţine păcatele, pot
să mă spovedesc şi să mă căiesc. Este mare minune când
aceşti creştini ajunşi pe culmile răutăţii îşi mai păstrează
încă credinţa şi nu şi-o leapădă. Unii din ei, vai, lasă din
mână şi această ancoră a credinţei, fiindcă, spune Sfântul
Ioan Gură de Aur, «viaţa rea pe care o duc naşte dogme
rele, viclene»”.

Calea îndreptării
„Află, frate, că după spovedania făcută cum se
cuvine, cu smerenie şi cu cucernicie, trebuie:
1) Să împlineşti canonul137 pe care ţi l-a dat
duhovnicul tău, fie că este post, fie că sunt metanii, fie
rugăciune sau orice altceva.

137
Unii consideră canonul o pedeapsă… Termenul de pedeapsă
nu este însă potrivit pentru a descrie canonul… Duhovnicul nu
este un tată ce îşi bate copilul care a greşit. El este un doctor
care dă un medicament – uneori amar – bolnavului. Canonul are
rostul de a schimba sufletul. Cu cât în suflet s-a înrădăcinat mai
adânc păcatul, cu atât omul trebuie ca prin canon să se lupte mai
tare cu el. Deşi la început unii sunt şovăielnici în a-şi face zilnic
canonul, în timp încep să îi înţeleagă rostul şi să îi simtă
folosul…
200
 2) Trebuie să-ţi faci cu mulţumire, răbdare şi fără să
te plângi canonul şi să nu respingi lecţia pe care
Dumnezeu ţi-o va da ca să te vindece de păcate, fie că este
vorba de boală, de nedreptate, de pierderea averii, de
moartea înainte de vreme a celor dragi şi a rudelor, fie de
vorbe urâte ce se spun despre tine şi de necinstea care ţi se
face, fie de alte ispite care vin de la demoni, de la oameni
sau de la firea atinsă de stricăciune.”

Despre învierea sufletului

„Să ştii că cine doreşte să-şi facă livadă într-un loc
sălbatic are nevoie de patru lucruri:
1) Să taie lăstarii şi crengile copacilor neroditori.
2) Să-i taie şi să le scoată rădăcinile pentru că, dacă
rădăcinile rămân, răsar apoi alţi lăstari.
3) În locul copacilor sălbatici să sădească pomi
roditori.
4) Să-i păzească de animale şi de vitregii până le
cresc rădăcinile, se fac mari şi dau roade.
Şi tu, frate, ca să dobândeşti căinţa adevărată ai
nevoie de patru lucruri:
1) Să tai lăstarii şi crengile păcatului, adică să fii
hotărât şi să vrei din toată inima să nu mai păcătuieşti
niciodată şi să te ţii departe de orice faptă şi lucrare a
păcatului, aşa cum te-ai ţine departe de moarte şi de iad,
pentru că lăstarii şi crengile sunt faptele cele noi ale
păcatului. Te va ţine departe de păcat vorbirea neîntreruptă
cu Dumnezeu, amintirea morţii, amintirea judecăţii lui
Dumnezeu şi a iadului, deasa mărturisire şi deasa
împărtăşire cu Sfintele Taine, dacă nu eşti oprit. Mai cu
seamă Sfânta Împărtăşanie te va ajuta să ocoleşti toate
prilejurile de a greşi. Te va ajuta de asemenea foarte mult
dacă vei evita tovărăşiile rele şi persoanele cu care ai
păcătuit şi, mai ales, acele tovărăşii şi prietenii care-ţi fac
rău sufletului.
201
 2) Nu ajunge să te ţii departe de păcat, ci trebuie să-i
tai ramurile şi mai ales să-i smulgi rădăcinile, care sunt:
relele înclinaţii şi deprinderi, ispitele, patimile, poftele şi
dorinţele care rămân înrădăcinate adânc în inimă chiar şi
după ce te îndepărtezi de păcat. Ca să-ţi smulgi din inimă
rădăcinile tuturor acestor porniri, ispite şi amintiri ale
păcatului trebuie să lupţi, frate. Iar dacă nu vei scoate
rădăcinile, există primejdia ca alte păcate să răsară şi să
odrăslească. Şi spune Sfântul Vasile cel Mare: «Aşa cum,
atunci când vrei să tai o plantă dar îi laşi rădăcinile, ea va
răsări din nou, tot aşa şi cel ce voieşte a se curăţa de păcate
trebuie mai întâi să lepede pricinile păcatului, aceasta
fiindcă păcatele se nasc unele din altele şi nu sunt
despărţite».
De aceea îi vedem pe mulţi care se căiesc şi care,
deşi au hotărât să nu mai păcătuiască niciodată cu fapta,
chiar dacă au tăiat ramurile păcatului şi s-au depărtat cu
totul de el, rădăcinile nu i le-au tăiat. În inima lor tot mai
înclină spre păcate, le doresc, şi le amintesc şi le păstrează
în minte. (…)
3) Învaţă acum cum trebuie să-ţi sădeşti în inimă, în
locul copacilor neroditori şi sălbatici, pomi buni şi
roditori, să sădeşti adică virtuţi în locul păcatelor. Să
sădeşti smerenie în locul trufiei, înfrânare în locul
lăcomiei, milostenie în locul iubirii de arginţi, blândeţe în
locul răutăţii şi cruzimii, feciorie şi cuminţenie în locul
patimilor cărnii, dreptate în locul nedreptăţii şi al
prădălniciei, adică să dai şi ce este al tău. Să sădeşti
iubirea şi dragostea frăţească în locul pizmei şi al urii,
păzirea şi lucrarea poruncilor lui Dumnezeu în locul
călcării lor. Căci nu este de ajuns pentru mântuire, frate, şi
nici pentru dobândirea căinţei adevărate numai să-ţi
smulgi din inimă rădăcinile păcatului şi apoi să laşi locul
sterp, ci trebuie să sădeşti acolo unde a fost păcat copacii
şi florile virtuţilor. Dacă-ţi laşi inima necultivată o vor
202
năpădi iarăşi spinii şi copacii sălbatici ai păcatului. Aşa te
îndeamnă Duhul Sfânt138 prin gura psalmistului David:
fereşte-te de rău şi fă binele (Ps. 33, 13).
4) În ultimul rând, după ce-ţi sădeşti aceste virtuţi în
inimă, trebuie să le îngrijeşti cât de mult poţi, până ce vor
prinde rădăcini, adică până ce vor deveni obiceiuri,
practicându-le neîntrerupt, aşa cum mai înainte obiceiuri
îţi deveniseră patimile şi păcatele. Să le îngrijeşti până ce
vor înflori şi vor rodi mântuirea, căinţa adevărată şi
iertarea păcatelor tale. Dacă nu le îngrijeşti, vine sămânţa
neghinei, diavolul, şi, în timp ce dormi şi n-ai habar de
nimic, ţi le smulge din inimă şi-ţi pune în locul lor
răutăţile lui, cum spune parabola din Evanghelie:
Asemănatu-s-a împărăţia cerului cu omul care a semănat
sămânţa bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii
dormeau, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre
grâu şi s-a dus (Matei 13, 24-25).
Iar dacă nu sădeşti aceste virtuţi cu toată grija, se
întorc patimile. De aceea Părinţii au numit patimile «cele
care se întorc uşor». Şi când se întorc şi nu găsesc ţarina
inimii cultivată şi lucrată, prind rădăcini mai uşor decât
cele dintâi şi astfel şi starea de pe urmă a omului aceluia
se face mai rea decât cea dintâi (Matei 12, 45), lucru care
să nu ţi se întâmple niciodată.
Acestea patru alcătuiesc, frate, adevărata pocăinţă.
Prin ele o poţi dobândi. Biserica Îl roagă pe Dumnezeu în
câteva rugăciuni anume rânduite, să ne dea acest dar:
«Binevoieşte a ne aduce la pocăinţa cea adevărată».
Acestea sunt roadele ei. Ele sunt dovada că Dumnezeu ţi-a
iertat cu adevărat păcatele şi S-a împăcat cu tine.”
138
Un cititor: Exprimarea la persoana a doua singular seamănă
cu o arătare cu degetul, pare impersonală şi nu mi se pare la fel
de puternică precum exprimarea la persoana întâi plural. Da,
ştiu, dar era vorba de un citat, nu puteam să prelucrez cuvintele
Sfântului Nicodim…
203
 Domnul profesor Televizor

Întrebare: Scriaţi cu vreme în urmă că: „Mass-

media este Evanghelia zilelor noastre! Este lumina după
care se călăuzesc masele de oameni care aşteaptă Vestea
cea bună a fericirii pământeşti”. Aţi rămas la acelaşi
punct de vedere? Nu vă daţi seama că există atâtea
lucruri bune pe care le învăţăm de la televizor?

Îmi dau seama că există şi unele lucruri bune la

televizor, nu neg asta. Dar nu pot contesta nici faptul că
există şi mai multe lucruri rele. Televizorul a devenit
principalul educator, principalul profesor al multor tineri.
Asta o arată o mulţime de cercetări ştiinţifice…
„Două studii realizate între 1983-1987 pun în
evidenţă faptul că «televiziunea oferă adolescenţilor
lecţiile de bază sau scenariile comportamentelor sexuale
pe care aceştia trebuie să şi le însuşească şi în afara cărora
aceştia devin incapabili să mai vadă altceva». Într-o altă
cercetare, «adolescenţii spun că televiziunea i-a încurajat
tot atât de mult sau chiar mai mult decât cei mai buni
prieteni în experienţa erotică. Institutul Naţional de
Sănătate Mentală al SUA raportează, în 1982, că aspectul
cel mai semnificativ pe care copiii şi tinerii îl învaţă de la
televizor despre sex este setul de mesaje privind
caracteristicile şi atitudinea pe care bărbatul şi femeia
trebuie să le aibă în relaţiile sexuale unul cu celălalt». (…)
Cei care se uită la televizor cred că relaţiile sexuale
înaintea sau în afara căsătoriei, violul şi prostituţia sunt
mult mai frecvente sau comune decât sunt ele în realitate
204
(Greenberg, 1994). (…) În urma vizionării TV tinerii
supraestimează numărul celor de vârsta lor care întreţin
deja relaţii sexuale (Zobin, Hirsch, Smith şi Hardy, 1984).
(…) Vizionarea TV accentuează tinerilor sentimentul că
«toată lumea a făcut-o», adică are o viaţă sexuală, iar
aceasta a contribuit, în ultimii 20 de ani, la o scădere
gradată, dar constantă, a vârstei la care băieţii şi fetele au
primul contact sexual (Braverman şi Strasburger, 1993).
(…)
Tinerii care se uită la televizor separat de familia lor
(având un aparat TV în propria cameră) au o rată a
relaţiilor sexuale de 3 până la 6 ori mai mare decât aceia
care se uită la televizor împreună cu părinţii”139.
Astfel de date confirmă afirmaţia marelui sociolog
Marshall Mc Luhan privitoare la manipularea sexuală la
care ne supune televizorul: „Goliciunea şi sexualitatea
neîngrădite se întind rapid în era electrică, deoarece
televizorul, care îşi tatuează mesajul direct pe pielea
noastră, face din haine un lucru învechit, o barieră, şi este
normal ca noua importanţă a simţului tactil să-i determine
pe tineri să se atingă mereu între ei – după cum sugerează
şi textul de pe insigna vândută în magazinele de obiecte
psihedelice: DACĂ MIŞCĂ, ÎNTINDE MÂNA ŞI
MÂNGÂIE. Stimulând simultan toate simţurile,
mijloacele electrice (televiziunea, computerul) dau o
dimensiune senzuală nouă şi multiplă sexualităţii de zi cu
zi”140.

139
Aceste date au fost preluate din volumul lui Virgiliu
Gheorghe Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura
Evanghelismos, 2005, pp. 289, 292, 298 (selecţie din studiul lui
Victor C. Starsburger, Adolescents and the Media, Sage
Publications, 1995).
140
Marshall Mc Luhan, Mass-media sau mediul invizibil,
Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 244.
205
 Şi încă această erotizare accentuată a vieţii nu este
singurul efect negativ al vieţii. O paletă largă de patimi ne
sunt turnate în minţi prin intermediul micului ecran, de la
iubire de arginţi până la mândrie sau mânie.
„Vizionarea şi preferinţa pentru televiziunea violentă
sunt legate de atitudinile, valorile şi comportamentele
agresive. Robinson şi Bahman (1972) au găsit o relaţie
între numărul orelor în care au fost urmărite programe TV
cu conţinut violent şi declaraţiile făcute de adolescenţi
privind propria implicare în comportamentul agresiv sau
antisocial. Atkin, Greenberg, Korzenny şi Mc Dermott
(1979) au folosit un alt mijloc de măsurare a
comportamentului agresiv şi le-au propus fetelor şi
băieţilor de la 9 până la 13 ani soluţionarea următoarei
situaţii: «Se presupune că mergi cu bicicleta pe o stradă şi
nişte copii vin şi îţi împing bicicleta. Ce ai face?».
Răspunsurile alese de copii au inclus agresiunea fizică şi
verbală, dar au existat şi răspunsuri care au arătat dorinţa
de a reduce şi de a evita conflictul. Cercetătorii au ajuns la
concluzia că răspunsurile conţinând agresivitatea fizică
sau verbală au fost alese de 45% dintre cei care vizionează
scene extrem de violente şi de numai 21% dintre
telespectatorii scenelor cu violenţă redusă”141.
Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns că televizorul învaţă
pe oameni să devină robi ai sexului sau ai violenţei, în
anumite situaţii acest „prieten” îi îndeamnă chiar să se
sinucidă:

141
Fragment din studiul realizat de John P. Murray – profesor
universitar şi director al Centrului de studii asupra educaţiei
familiale şi a serviciilor umane din cadrul Universităţii Statului
Kansas SUA –, unul dintre cei mai importanţi cercetători din
domeniul educaţiei şi familiei din Statele Unite (Virgiliu
Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura
Evanghelismos, 2005, pp. 313-314).
206
 „Există mai multe studii care demonstrează o
legătură strânsă între vizionatul TV şi actele sinucigaşe.
Pentru a fi investigate efectele vizionării actelor sinucigaşe
prezente în telenovelele de pe canalele americane, acestea
au fost raportate la rata sinuciderilor din această ţară pe o
perioadă de 6 ani. Concluzia? Ori de câte ori un personaj
principal dintr-o telenovelă se sinucidea, timp de trei zile
exista o creştere semnificativă a sinuciderilor în rândul
femeilor din SUA142. Autorităţile federale din America au
declarat că 28 de persoane s-au sinucis într-o singură
săptămână, jucând ruleta rusească, după ce, anterior,
urmăriseră la televizor filmul Vânătorul de cerbi, film care
prezenta o lungă, interminabilă şi agonizantă scenă a
acestui joc sinucigaş”143.
Cred că dacă s-ar face sondaje asemănătoare, s-ar
constata că televizorul a convins un mare număr de
oameni să se lepede de credinţa creştină, şi să devină
discipoli ai cine ştie căror erezii, religii mincinoase sau
grupări yoghine…
De ce am spus că televizorul e „Evanghelia zilelor
noastre”? Pentru că ne modelează vieţile, ne schimbă
vieţile, ne face altfel. Şi discipolii săi, plini de evlavie, se
lasă transformaţi fără să opună nici cea mai mică
rezistenţă.
Şi, fiind educaţi să uite că există Împărăţia Cerurilor,
aceşti discipoli ajung să trăiască de parcă singura
împărăţie adevărată ar fi în lumea aceasta…144

142
D.P. Philips, „The Impact of Mass Media Violence on U.S.
Homicides”, American Sociological Review, 48/1983, pp. 560-
568 (apud Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii
umane, pp. 317-318).
143
Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane,
Editura Evanghelismos, 2005, p. 318.
144
Un cititor: Se găsesc şi studii care arată că televizorul
creează dependenţă. Primul lucru pe care îl fac atunci când
207
 *
După ce articolul a fost gata, am primit de la un
cititor un material interesant. Arată clar că televiziunea se
transformă într-o şcoală a desfrâului...
„Conform unui studiu emis miercuri de către Kaiser
Family Foundation, numărul scenelor cu conţinut sexual
de la televizor aproape s-a dublat din 1998. Studiul «Sex
la TV4» a relevat de asemenea că includerea unor subiecte
precum «sexul mai prudent», abstinenţa sau metodele
contraceptive sunt abordate mai frecvent din 1998, dar în
ultimii ani s-a mai «domolit». Studiul a examinat întreg
conţinutul cu temă sexuală dintr-o mostră reprezentativă
de 1.000 de ore de programe, cu excepţia emisiunilor de
ştiri, evenimentelor sportive şi emisiunilor pentru copii.
Studiul defineşte conţinutul sexual ca discuţii despre sex şi
etalarea unui comportament sexual, de la sărut până la
actul sexual. Rezultatele studiului au arătat că 70% dintre
emisiunile examinate aveau un conţinut sexual care
cuprindea în medie 5 scene pe oră, în comparaţie cu 56%
dintre emisiuni cu 3,2 scene pe oră în 1998 şi 64% dintre
emisiuni cu 4,4 scene pe oră în 2002. În orele de vârf, 77%
dintre emisiuni aveau conţinut sexual în medie de 5,9
scene pe oră.
Per total, creşterile combinate reprezintă aproape o
dublare a scenelor cu conţinut sexual la televizor din 1998,
de la 1930 de scene la 3780 în eşantionul studiat, ceea ce
este egal cu o creştere de 96% din 1998 în 2005, după cum
arată studiul.

intru în casă este să pornesc televizorul. Invariabil. Am citit şi

eu astfel de studii. Cea mai completă carte apărută în limba
română pe această temă este cea din care am preluat
informaţiile esenţiale pentru acest capitol: Virgiliu Gheorghe,
Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura
Evanghelismos, 2005.
208
 Cu toate acestea, numărul emisiunilor în care actul
sexual este «arătat sau sugerat» a scăzut foarte mult în
ultimii ani, de la 7% în 1998 şi 14% în 2002 la 11% în
2005145.
În plus, dintre emisiunile cu conţinut sexual, 14%
includ cel puţin o scenă în care se face referire la riscuri de
natură sexuală sau la responsabilităţi de acest gen.
Numărul acestora a crescut de la 9% în 1998 la 15%, cam
acelaşi număr raportat în 2002”146.

145
Faptul că a scăzut de la 14% la 11% în ultimii trei ani nu este
o victorie. Comparând cu cei 7% din 1998 vedem totuşi o
creştere cu mai mult de 50% în ultimii 7 ani. Iar scăderea din
ultimii trei ani e de fapt o înlocuire a imaginilor explicite cu
imagini care, deşi nu sunt la fel de clare, au un efect
manipulator mult mai puternic…
146
Articolul „Mai mult sex la TV”, aparţinând lui Kimberly
Speight, a fost preluat de pe http://today.reuters.com/news la 10
Noiembrie 2005. Dacă ar fi fost tipărit în presa ortodoxă, gurile
rele ar fi spus că e exagerat. Ce vor spune însă văzând că
rezultatele studiului au fost difuzate chiar de Agenţia Reuters?
209
 Modele care ne smintesc…

Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au

profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul
lui Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut
grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni,
ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se
întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru mine ca
Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice
Domnul despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le
voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului
s-a întins necredinţa în toată ţara (Ier. 23, 13-15).
*
Am vorbit de curând cu un mitropolit care mi-a spus
că ar fi bine să scriu o carte întreagă pe tema smintelii pe
care o produc unii preoţi şi despre faptul că oamenii ar
trebui să aibă puterea de a nu-i judeca… Şi, după discuţie,
am primit o scrisoare pe tema aceasta. Iată câteva
fragmente din ea:
Soţul meu îmi pune nişte întrebări la care nu ştiu ce
să răspund şi nici nu ştiu unde există aceste răspunsuri -
pentru că ele există cu siguranţă, dar pentru un începător
e mai greu să le găsească...
Aşadar, ce faci când, oricât de mult te-ai feri, nu
poţi să nu vezi sau să auzi lucruri smintitoare despre
preoţi? Nu-mi spune că trebuie să-ţi astupi ochii şi
urechile. Cum pot eu să demontez tensiunea care se
acumulează în el datorită încercării lui de a nu da atenţie
celor văzute sau auzite şi chiar de a-l apăra pe preotul
respectiv în faţa celui care îl acuză? Nu poţi să-i combaţi
210
pe toţi cei care arată cu degetul, şi vai, uneori au
dreptate... Cum te poţi duce să te apropii de Dumnezeu
într-o biserică unde preotul se răsteşte la o biată bătrână
care nu merge suficient de repede după ce a luat Sfânta
Împărtăşanie sau dă afară o mamă al cărei prunc
scânceşte? Cum te poţi duce la unul al cărui vârf de nas
atinge norii, numai pentru că în schimbul unei
„contribuţii” substanţiale a primit nu ştiu ce grad şi care
se roagă pentru legatul sau dezlegatul cununiilor? Ce faci
când un bolnav, şi nu unul prea credincios, ci unul care
spre sfârşit de viaţă vrea să mai îndrepte ceva, cere să
vină un preot să-l spovedească, iar preotul nu vine nici
după o lună, deşi i s-a reamintit? Ce faci cu cei care se
poartă de parcă biserica ar fi moşia lor, iar enoriaşii sunt
„negrişorii de pe plantaţie”, care le rotunjesc
buzunarele? Ce faci când un alt preot nici măcar nu se
mai închină pe lângă o biserică spunând: am impresia că
dacă mă închin aici mă închin în fata casei lui X, pentru
că în timp ce se construia biserica se construia şi casa
lui... din aceleaşi materiale, desigur! Nu-mi spune că nu
trebuie să judeci... Trăim printre oameni, nu sub un clopot
de sticlă!147 Ştii cum se zice: dacă nouă oameni îţi spun că
eşti beat, chiar dacă n-ai băut decât un pahar de vin, te
duci la culcare…148 Nu vreau să crezi că mă eschivez, sau
că vreau să văd numai jumătatea goală a paharului. Pur
şi simplu, tot ce am înşirat până acum sunt lucruri reale,
trăite, probate. Nu mă vait, dar deja nu ştiu cum aş putea

147
O cititoare: Şi totuşi judecata ei nu este OK; chiar dacă
trăim printre oameni, aici trebuie să îşi facă apariţia nevoinţa
noastră; dacă am fi fost creaţi fără posibilitatea de a nu judeca
pe aproapele, la ce ar mai fi fost bună porunca? Dar tocmai
aici e ideea credinţei adevărate şi a adevăratului creştin: deşi
poţi şi îţi vine să judeci, te abţii pentru că aşa a spus Dumnezeu
şi pentru că ştii şi crezi că pe toţi ne va judeca Dumnezeu.
148
O cititoare: Depinde de oameni ...
211
să răspund acestor întrebări pe care soţul meu le pune din
ce în ce mai des149. Din fericire avem un duhovnic foarte
bun150, numai că este departe şi din cauza serviciului nu
ajungem decât rar la dânsul şi este întotdeauna atât de
sufocat de credincioşii care vin la spovedit încât nu mai
este timp şi pentru astfel de întrebări151...
Vrem sau nu să recunoaştem, mulţi oameni sunt
frământaţi de această problemă152…
*
„Ferice de preotul vrednic pe care Părintele veşnic îl
proclamă fiul Său în raiul plin de uimirea îngerilor - raiul
preoţilor. Există, cum ar spune Sfântul Ioan Gură de Aur şi
un iad al preoţilor, că nu vor scăpa de păcatele celor
păstoriţi pe care i-au lăsat în rătăcire. Iar Sfântul Grigorie
Teologul spune: «Tot atâtea suflete ucidem, câte din vina
noastră lăsăm să se osândească»...”
Părintele Arsenie Papacioc
*
„Sfântul ierarh Luca Voino-Iasineţki, un mărturisitor
care a traversat lagărele comuniste, în circularele sale îşi
atenţiona preoţii să nu cadă în înşelarea de a recomanda şi
altora slăbiciunile lor personale, ca pe unele pe care

149
O cititoare: Povestindu-i despre mari duhovnici, despre
preoţi minunaţi şi despre adevărate exemple de credinţă
creştină.
150
O cititoare: Şi asta nu e motiv să creadă că nu religia,
Biserica sau altceva decât omul păcătos sunt de vină pentru
păcatele acelor preoţi de care vorbeşti mai sus?
151
O cititoare: Dacă îi macină cu adevărat aceste întrebări,
trebuie să i le adreseze părintelui lor. Aşa zic şi eu.
152
Materialul care urmează a fost scris cu mult timp înainte de a
primi scrisoarea din care am citat. Deşi obişnuiam să pornesc
unele articole de la scrisorile cititorilor, de această dată am făcut
invers, am argumentat necesitatea unui articol terminat prin
inserarea unor fragmente dintr-o scrisoare…
212
Dumnezeu le iartă uşor, ci să le canonisească după
cuviinţă”153.
*
Unul dintre motivele pentru care oamenii nu vin la
biserică este că au fost smintiţi de păcatele preoţilor. Am
auzit – pe stradă, în parc, în autobuz, în tren – discuţii
despre păcatele preoţilor. Linia standard pe care merg
slujitorii altarului care vor să contracareze bârfele pe
seama preoţilor păcătoşi este repetarea cuvântului
evanghelic: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi…
O astfel de abordare mi se pare incompletă. Cum
poţi să îi ceri unui om care nu vine la biserică să nu îl
judece pe preotul prins „cu mâţa în sac”?
„Sătenii din comuna R. sunt hotărâţi să nu-l
primească în comuna lor pe preotul M.T., în vârstă de 37
de ani, şi au organizat o adevărată răscoală în urmă cu
două zile, pe motiv că preotul ar fi prea iubăreţ şi ar putea
să seducă şi femeile din satul lor. Scandalul a pornit în
urmă cu doi ani, când M.T. slujea în satul vecin, G. Atunci
s-a aflat că preotul se iubea pe ascuns cu o localnică al
cărei soţ era plecat la muncă în Italia. (…) Câteva sute de
oameni au ieşit în stradă, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au
pichetat primăria, ameninţând că renunţă la ortodoxism
dacă Episcopia (…) le impune un preot pe care ei nu-l
agreează. «Noi nu vrem preot în comună curvar. Noi vrem
să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de
biserică şi trecem la sectanţi», spune liderul enoriaşilor din
R., consilierul bisericesc Dumitru Chiriţă” (Silvia
Vrânceanu - Evenimentul Zilei, 27 mai 2005)154.
Atitudinea şantajistă a sătenilor din R., deşi greşită –
căci ce folos ar avea dacă s-ar lepăda de Biserica lui
153
Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut,
Editura Marineasa, 2002, pp. 71-72.
154
Este probabil ca părintele din comuna R. să fie nevinovat şi
oamenii să îl clevetească pe nedrept.
213
Hristos şi ar trece la sectanţii eretici, pierzându-şi sufletele
şi ajungând în iadul în care ajung şi preoţii păcătoşi? – este
într-un fel justificată. Creştinii vor ca păstorul să le fie un
model de viaţă duhovnicească. Ne este foarte greu să
rezistăm ispitelor acestei lumi neopăgâne, urâtoare de
Hristos. Cum vom rezista oare dacă păstorii noştri ne vor
fi pilde de păcat şi nu de virtute?...155
Cei mai slabi în credinţă privesc spre cei mai sporiţi,
pentru a se aprinde din râvna lor duhovnicească. Şi dacă
cei mai sporiţi calcă în picioare Evanghelia lui Hristos, ce
vor face ceilalţi?
Tot în Evenimentul zilei, în numărul din 22 martie
2005, a apărut un alt articol despre slujitori ai altarului
care sunt acuzaţi că ar fi făcut lucruri murdare: „În
ultimele săptămâni au izbucnit mai multe scandaluri în
legătură cu acuzaţii foarte grave la adresa mai multor înalţi
prelaţi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, numeroase voci
mergând până la a cere demisia arhiepiscopului
Christodoulos, capul bisericii elene. Recent, confidentul
său, Theoklitos, episcop de Thessaliotis, a demisionat
după ce a fost acuzat de homosexualitate şi trafic de
155
Pe un forum de internet, o femeie povestea o întâmplare din
copilărie care a marcat-o foarte mult, întâmplare al cărei
personaj principal a fost unchiul ei, care era preot: „Într-o zi m-
a luat în biserică şi a scos din cutia milei 100 de lei, care pe
vremea aia erau o grămadă de bani, mi i-a pus în palmă, iar eu
ţin minte că m-am ruşinat şi am considerat sacrilegiu să iau bani
din biserică, aşa că am refuzat cu îndârjire. Aveam doar şapte
ani, dar cuvintele lui încă le mai simt cum ard în inimă: «Hai,
ia-i! Ce ştii tu?! Biserica e vacă de muls!»”. Din păcate, pentru
unii slujitori ai altarului biserica e vacă de muls… Numai că
există şi preoţi pentru care preoţia înseamnă jertfă şi nu
avantaje, nevoinţă şi nu agoniseală, cruce şi nu îmbuibare. Şi
aceştia sunt cei care vor dobândi Împărăţia Cerurilor, pe care au
propovăduit-o nu numai prin cuvintele, ci mai ales prin faptele
lor…
214
droguri, iar după numai câteva zile, mentorul lui
Christodoulos, mitropolitul Kallinikos de Atena, a fost şi
el acuzat că a făcut avansuri sexuale unui ţârcovnic.
Dezvăluirile curg gârlă, aproape în fiecare zi formulându-
se noi acuzaţii contra unui preot care are un comportament
sexual deviat sau care a furat bani din fondurile bisericii”,
scria Sabina Nicolae, importând în spaţiul românesc o
fărâmă din tulburarea produsă în Grecia.
(Mă aflam în Grecia când a început scandalul acesta
şi vrând-nevrând am urmărit în mare evoluţia lui. Fiind
absolvent al Facultăţii de Teologie, mulţi – chiar şi colegii
de la anul de limbă neogreacă, colegi care nu aveau nimic
de-a face cu studiile teologice – îmi puneau întrebări prin
care credeau că îmi zdruncină credinţa: „Cum de poţi
crede în Dumnezeu când preoţii duc o viaţă atât de
murdară?...” Un coleg musulman din Egipt - care cu altă
ocazie îmi spusese că nu se aştepta să vadă o viaţă atât de
destrăbălată la tinerii ortodocşi greci - a rămas efectiv
mirat că eu mai pot crede în Hristos când preoţii noştri fac
păcate atât de mari. „La noi la musulmani nu se întâmplă
aşa ceva…”, mi-a spus cu vădită satisfacţie. Şi mi-a fost
clar că tentativele mele de a-l apropia de adevărul lui
Hristos şi al Bisericii care e Trupul Său sunt aproape
nule…)
Voi începe scurtul meu articol menţionând faptul că
unele dintre scandalurile în care este implicată Biserica de
către mass-media sunt nefondate, acuzele nefiind
adevărate. Directorii ziarelor au observat că un ziar care
conţine un articol despre un popă păcătos sau beţiv se
vinde mai uşor… Şi de asta nu ezită să trimită vânătorii de
informaţii ori de câte ori un scandal se arată la orizontul
lumii bisericeşti156. Poate că de fapt în Grecia situaţia este

Numai că unii ziarişti, în loc să informeze, dezinformează.

156

Un caz recent, cel al părintelui Corogeanu şi al mănăstirii

Tanacu, dovedeşte uşor această afirmaţie. În unele articole s-a
215
mult mai puţin gravă decât ne informează mass-media. Eu
însumi ştiu cazuri prezentate de presă într-un mod
deformat. Dar, pentru ca ziarele să se vândă şi emisiunile
de ştiri să aibă spectatori, adevărul poate trece lesne într-
un plan secundar…
Totuşi, chiar dacă uneori în articolele despre păcatele
slujitorilor altarului situaţia este prezentată deformat,
există şi dezvăluiri care aduc la cunoştinţa opiniei publice
căderi reale, care pun într-o lumină nefavorabilă Biserica
lui Hristos. Însă…
Eu cred că atunci când un preot păcătuieşte nu
Biserica se face de ruşine, ci societatea însăşi. Societatea
care l-a zămislit pe preotul respectiv. Trebuie să ne mustre
conştiinţa şi pe noi că nu avem preoţi mai sfinţi. Preoţii
sunt, într-un fel, nu numai copii ai parohiei în care au
crescut, ci şi roadele parohiei pe care o păstoresc. Dacă
parohia în care au crescut era plină de oameni iubitori de
patimi, de oameni cu o credinţă superficială, aceştia şi-au

scris că o maică a murit răstignită pe o cruce în timp ce i se

făceau nişte slujbe de exorcizare. Dacă însă Irina Cornici – o
femeie atât de bolnavă, încât cei de la spital o externaseră
pentru că epuizaseră toate mijloacele de a o ajuta – ar fi murit în
mănăstirea care o găzduise cu bunăvoinţă (fratele Irinei
declarând nu o dată că mănăstirea nu a cerut şi nici nu a primit
vreo „recompensă” pentru ospitalitatea de care a dat dovadă),
oare de ce ar mai fi venit salvarea să o ducă la spital? Salvările
nu au voie să ia morţi. Iar dacă era moartă în salvare, de ce i s-
au făcut perfuzii cu adrenalină, când morţilor nu li se pot face
perfuzii? Nu are rost să intru în detalii, să comentez faptul că
medicii care au cercetat fişa medicală de pe salvare au observat
că doza de adrenalină administrată depăşea cu mult limita
maximă etc., nici nu îi voi lua apărarea părintelui Daniel. Dar
un lucru este evident: indiferent ce s-a întâmplat la Tanacu,
presa (cu mici excepţii) a prezentat situaţia deformând în mod
brutal lucrurile...
216
pus amprenta pe sufletul viitorului preot157. Şi dacă
oamenii care vin la un preot duhovnic sunt molateci în
viaţa duhovnicească, dacă duc o viaţă potrivnică
Evangheliei, nu îngreunează ei viaţa preotului? Ba da. Şi
dacă preotul nu duce viaţă de sfinţenie, se va lăsa molipsit
de duhul lumesc al celor pe care îi păstoreşte.
E lesne de înţeles de ce necredincioşii raţionează
simplist: „Faptul că popii sunt păcătoşi e o dovadă în plus
că Dumnezeu nu există…” Cum altfel ar putea ei gândi?
În acelaşi timp însă, creştinii ştiu că preotul este cel
rânduit de Dumnezeu să ducă turma cuvântătoare spre
mântuire. Şi mulţi s-au mântuit având păstori nevrednici
care au ajuns în iad. Dar s-au mântuit pentru că nu au stat
să îi judece pe preoţi, ci au încercat să trăiască după voia
lui Dumnezeu, voie pe care au cunoscut-o tocmai cu
ajutorul păstorilor lor, chiar dacă aceştia erau nevrednici.
Un părinte care se dusese să sfinţească un bordel,
părintele I.S., spunea: „Eu, ca preot, aş fi de acord să fie
bordeluri frumoase, domnule, să meargă tinerii să-şi facă
157
Mihail Neamţu, una dintre cele mai puternice voci ale ge-
neraţiei tinere, observa în articolul său „Reforma învăţă-
mântului teologic” (tipărit în volumul Bufniţa dintre
dărâmături. Insomnii teologice, Editura Anastasia, 2005):
„Cititori fervenţi ai lui Bebe Mihăescu, abonaţi din oficiu la
reviste de tip Playboy sau Hustler, nu puţini tineri teologi îşi
afişează deschis apostazia”
(http://www.algoritma.ro/dilema/40/MihailN.htm). Afirmaţia este
dureroasă. Nu ar trebui să ne mire faptul că aceşti tineri iubitori
de păcat nu devin într-o clipă, mai exact după hirotonie,
vrednici slujitori ai altarului… Ar trebui să ne mire tocmai
convertirile, tocmai cazurile în care cineva care a trăit în păcat,
deşi primeşte hirotonia călcând canoanele Sfinţilor Părinţi,
reuşeşte să ducă apoi o viaţă de pocăinţă, fiind un păstor model
pentru credincioşii săi. Şi tot aşa ar trebui să ne mire exemplele
studenţilor teologi care merg pe calea sfinţeniei fără a se lăsa
vătămaţi de colegii lor care merg pe drumuri greşite.
217
nevoile”. Cazul lui a fost îndelung discutat de mass-media,
aşa că nu are rost să dau alte detalii. Creştinii din parohia
sa au avut trei opţiuni: unii, mai şovăitori în credinţă, s-au
smintit şi au renunţat să mai vină la biserică. Alţii, deşi s-
au smintit, nu au părăsit Trupul lui Hristos, Biserica
Ortodoxă, ci doar au plecat la o altă biserică, la un alt
duhovnic. Au fost însă şi creştini care, deşi căderea
păstorului lor fusese vădită, nu l-au părăsit. S-au rugat
pentru îndreptarea părintelui lor şi au rămas în continuare
la biserica la care acesta slujea. Dumnezeu le va răsplăti
nădejdea şi răbdarea.
Ne apropiem de vremurile din urmă, în care vor
apostazia nu numai mulţi creştini, ci şi mulţi clerici şi
ierarhi. Sunt multe profeţii ale sfinţilor în care suntem
preveniţi despre asta. Aşa cum în primele secole ale
Bisericii alegerea credinţei creştine era identică cu
asumarea muceniciei, şi în vremurile noastre alegerea
credinţei creştine este identică cu asumarea unei vieţi
jertfelnice, pentru că şi astăzi – ca la începuturi – credinţa
creştină este călcată în picioare de mai-marii lumii.
E greu să fii creştin când atâţia creştini se leapădă
prin păcatele lor de Hristos, este greu să fii creştin când
unii preoţi te smintesc. Dar niciodată nu a fost uşor să fii
creştin. Chiar dacă ne este greu să mergem pe calea
mântuirii când unii preoţii nu sunt modele de viaţă
duhovnicească, trebuie să mergem înainte.
Şi trebuie să vedem şi lucruri pe care mass-media
refuză să ni le arate. Să vedem că, tot aşa cum există preoţi
nevrednici, există şi preoţi cu viaţă sfântă. Hristos nu a
părăsit Biserica. Numai că despre aceştia nu se scrie nimic
în ziarele în care Biserica este batjocorită periodic.
În acest secol al vitezei, în America şi în alte părţi
ale globului unii străbat zeci sau chiar sute de kilometri în
fiecare duminică pentru a ajunge la o biserică ortodoxă.
Cei care au fost smintiţi de preotul lor – fie că acesta este
218
un beţiv, un desfrânat sau un hrăpăreţ notoriu – ar putea
face un efort pentru a merge la un preot sporit în viaţa
duhovnicească, chiar dacă distanţa până acolo nu este
mică. Pentru că, dacă părăsesc Biserica, Îl părăsesc pe
Hristos. Dar, plecând de la un preot care duce viaţă
păcătoasă la un preot care le poate fi model de sfinţenie,
nu pierd nimic. Dimpotrivă.
Este adevărat că nu există preoţi cu har şi preoţi fără
har. Toţi preoţii, dacă nu cad în vreo erezie condamnată de
Biserică, au har. Dar priceperea de a călăuzi suflete nu o
au toţi, ci numai cei care duc lupta cea bună. Deci creştinii
nu greşesc cu nimic dacă intră sub îndrumarea
duhovnicească a acestora din urmă.
Oricum, să nu uităm un lucru: şi dacă ducem viaţă
curată, şi dacă ne spovedim la preoţi cu viaţă sfântă, dacă
îi judecăm pe preoţii păcătoşi, călcăm în picioare
Evanghelia lui Hristos, ne punem noi judecători în locul
lui Dumnezeu. Şi pentru asta, când vom ajunge noi înşine
la judecata sufletelor, nu ne va fi uşor. Pentru că vom
ajunge în iad. În timp ce unii dintre preoţii pe care i-am
judecat, pentru că s-au pocăit de păcatele lor înainte de a
muri, vor ajunge în rai.
Şi, până la urmă, cu ce ne-am ales din faptul că ne-
am smintit de ei şi i-am judecat?...
*
Părintele Savatie Baştovoi: „Aproapele nostru este
un fel de oglindă duhovnicească pentru noi, poate chiar un
fel de proiecţie a noastră în exterior. De aceea, ceea ce
vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înşine,
vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care
noi suferim. De exemplu, coboară un preot dintr-o maşină
foarte luxoasă, însoţit de o femeie frumoasă, iar în urma
lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva e iubitor de
avere, va zice: «Ce maşină are popa!». Cel desfrânat va
zice: «O, ce femeie are popa!». Cel îngâmfat va zice: «O,
219
are slugi popa, de nu poate să-şi care singur bagajele!».
Dacă însă cineva trăieşte în feciorie, poate să creadă că
femeia este sora preotului, şi chiar poate să-i pară că
seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate
crede că maşina e împrumutată sau nici să nu o bage în
seamă. Dacă este smerit, va zice: «Ce fericit este fratele că
s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos,
probabil că în ea sunt veşmintele preoţeşti şi alte lucruri
sfinte». Fiecare deci se vede în celălalt pe sine. Aproapele
este cel mai bun barometru al vieţii noastre
duhovniceşti”158.

158
Ierodiacon Savatie Baştovoi, ibidem, pp. 111-112. Aş extinde
puţin afirmaţia părintelui Savatie: cred că, atunci când unii
intelectuali contemporani promovează ideea gnostică potrivit
căreia Hristos ar fi avut o femeie cu care păcătuia încearcă să Îl
învinovăţească pe Hristos de patimile în care ei înşişi sunt
prinşi. Poate de asta a şi făcut atâta vâlvă piesa Alinei Mungiu –
Pippidi, Evangheliştii, în care „Isus” îi cere iertare femeii cu
care căzuse, iar ea răspunde: „Când ne-am iubit, puţin îţi păsa
dacă eşti fiul lui Dumnezeu sau nu… ” (Editura Cartea
românească, 2006, p. 62).
220
 Noi vorbim prin minuni

Un tânăr m-a întrebat: Am încercat să stau de vorbă

cu un preot, dar m-a expediat repede. Mi-a trecut dorinţa
de a mă spovedi. Cum să depăşesc impasul în care mă
aflu?
Voi încerca să prezint un răspuns neconformist, voi
încerca să ofer un răspuns indirect la această întrebare…

„Până unde poate să meargă relaţia de prietenie

dintre un tânăr şi o tânără?”
Noi, ca mădulare ale Bisericii, avem senzaţia uneori
că ispitim Biserica instituţională. Ne ispitim uneori cu
nerozenia, gândind că voi sunteţi asexuaţi. Nu aţi văzut ce
reacţie a fost când statul a propus educaţia sexuală în
şcoală? Toţi: „Vai de mine!…“ Dar noi avem îngeri! Pe
coridoare trec doar nişte îngerei! Să fim serioşi!…
Biserica era obligatoriu să dea o alternativă creştină la
educaţia sexuală159, să-i înveţe pe oameni că nu sunt
numai triunghiuri şi dreptunghiuri, ci că sunt mai mult
decât atât. Or, dintr-o dată, noi am picat în ispita
rigoristului parşiv şi fariseu de a crede că, dacă ignorăm
o problemă, problema chiar nu există! E o dramă!
Credeam la un moment dat că eu am inventat spusa, dar

159
„Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este contra-
educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare
reproducătoare, fără a i se da sexului şi dimensiunea spirituală
pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie”
(PS Andrei Andreicuţ, Dragoste, libertate şi sex responsabil,
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, pp. 5-6).
221
nu e de la mine, după aia am aflat că a zis-o şi Tolstoi, şi
anume că Biserica trece printr-un risc enorm la ora
actuală, de a răspunde la întrebările care nu i se pun şi de
a nu da răspuns la întrebările care i se pun. Or, întrebarea
pe care voi o puneţi de fapt Bisericii este: „Domnule, bun,
îmi zici să fac copii. Dar mă sprijini? Unde este bursa pe
care parohia mi-o oferă pentru că am născut al treilea
copil?“ La ce femeie s-a dus părintele din parohie să-i
spună: „Muiere, la al patrulea copil, eu, ca preot, îţi ofer
zece milioane din partea parohiei, să nu duci lipsă“? Nu,
nu toţi o dată, pe rând. Nu există, de fapt, aşa ceva. Ne-
am obişnuit numai să lovim când o femeie face avortul,
fără a încerca s-o ajutăm. Pe femeia căreia, la
următoarea purtare a pântecelui, eu îi stau alături şi sunt
mâna lui Dumnezeu lângă ea.
Ne-am obişnuit, realmente, să credem că e o vină
sărutul. Odată, cineva îmi povestea: „Părinte, vai, ce
dramă e la noi în casă! Am văzut-o pe fiică-mea de mână
cu un băiat“. „Doamnă, bine că nu mergea de un picior
cu el prin oraş!“ Adică sunt gesturi fireşti pe care noi le-
am sclifosit, le-am sclintit…
Vreau să vă spun că eu cred că relaţia de prietenie
dintre un tânăr şi o tânără trebuie să poarte în esenţă o a
treia persoană, Care tot Hristos este! Căutaţi-vă un
duhovnic care să vă ajute. Există şi riscul ca unul să
meargă la un duhovnic şi altul la alt duhovnic. Şi un
duhovnic să spună: „Bă copile, faptul că te-ai dus cu ea
la un film în post, şi dacă se poate, chiar la unul deştept,
să zicem, nu-i o problemă. Doamne ajută! Era o
motivaţie, poate, în plus să te împrieteneşti sau să stai de
vorbă cu ea“. Păi nu ne căsătorim spate în spate. Numai
în noaptea nunţii ne vedem şi uauu!…. De aici marea
majoritate a dramelor care se petrec într-o veselie, cu risc
maxim…

222
 Dar în aceeaşi măsură trebuie să fiţi foarte atenţi,
că s-ar putea ca celălalt părinte duhovnic să spună:
„Vaaai, te-ai uitat în ochii lui?… Cinci ani oprire de la
împărtăşanie! Ai mirosit after-shave-ul lui? Vai!… Te-ai
ispitit cu mirosul. Afară cu tine!… Ţi-ai cumpărat o bluză
nouă, ca să-i placi lui? Grav! Trebuie să puţi, fato, să ai
cămaşa jegoasă trei degete deasupra, răpănoasă, ca să
mărturiseşti Ortodoxia!…“
Lucrurile nu sunt aşa de simple. Recunoaşteţi că nu
asta este Ortodoxia pe care ştiţi că au mărturisit-o
Părinţii şi pe care voi înşivă o trăiţi în viaţa voastră. Ştiu
că acum vă distraţi… Când o să vă treacă râsul, o să
înţelegeţi că am avut dreptate. Mult mai repede veţi învăţa
râzând decât plângând. Decât să plângeţi pe la uşi
străine, că şi-au băgat unii bocancii în sufletul vostru,
haideţi mai bine să râdem împreună şi să constatăm până
unde au dreptul să-şi bage unii bocancul în sufletul
nostru.
Vine câte unul la mine şi-mi spune: „Părinte, nu ştiu
ce să fac: să folosesc prezervativul sau să nu folosesc
prezervativul?“ Domnule, e un răspuns greu. Pe cuvânt!
Eu tot le spun: „Băi, preotul e teologul vostru, nu
ginecologul vostru!“ ... Dar trebuie să stai de vorbă cu
omul, să-l luminezi, să-i spui: „Băi copile, uite, problema-
i asta şi asta…“ Nu, gata, mă apuc acuma să-l împuşc la
spovedanie şi să zic: „Crâsnic, ia-l şi-l îngroapă, că am
scăpat de încă unul“. Nu-i aşa de simplă problema!...
N-am lămurit problema cu sărutul. Mergeţi la
duhovnicul vostru, pentru că este chestie de faţă către
faţă. Şi mai cu seamă stabiliţi între voi. Pentru Numele lui
Dumnezeu, nu vă poate căsători nimeni în afara voastră!
Iar Taina Cununiei este un pic mai mult decât sărut.
Credeţi-mă pe cuvânt: este mai mult decât culcatul unul
cu celălalt!...

223
 La cununie este pus mirele în dreptul icoanei
Mântuitorului, mireasa în dreptul icoanei Maicii
Domnului, şi li se cântă „Sfinţilor mucenici, care bine v-
aţi nevoit”. Semn că, în sine, căsnicia e răstignire. Cea
mai frumoasă imagine, dacă vreţi, e cea a lui Timotei şi a
Mavrei, cei doi tineri care la un moment dat erau
hirotesiţi, el hirotonit preot, ea hirotesită diaconiţă, semn
că se putea în vremea aceea. (Acuma noi, păstrând
canoanele, nu mai putem face asta.) La un moment dat
sunt prinşi amândoi şi li se spune că dacă nu renunţă la
Hristos vor fi răstigniţi. Cei doi acceptă răstignirea şi sunt
puşi unul în faţa celuilalt. Când el slăbea în credinţă,
Mavra îi spunea: „Timotei, tu nu eşti numai soţul meu,
eşti soţul Bisericii lui Hristos, prin preoţia ta!“ Iar când
Mavra scădea în credinţă şi zicea că nu mai poate,
Timotei, de pe crucea cealaltă, o întărea spunându-i:
„Mavra, tu nu eşti numai soţia mea, ci şi soţia lui Hristos,
prin preoţia mea!“ Şi spune povestea vieţii lor: „Aşa
întărindu-se unul pe altul, după patruzeci de zile şi-au dat
duhul“. Asta-i cununia! Restul sunt biluţe, jocuri de
artificii… Or, viaţa de familie cere această fermitate, până
la urmă.
*
O altă întrebare şi un alt răspuns:
„Cum îţi dai seama că este o iubire adevărată între
doi tineri?”
În nici un caz sărutându-vă!… Admirându-vă, dacă
vreţi, furându-vă cu colţul ochiului, curtându-vă. Pe
vremuri logodna era mai frumoasă decât căsătoria,
pentru că era o perioadă în care lucrurile nu erau
consumate până la capăt, nu era luna de miere în care
consumi mierea până la fundul borcanului. Mai lăsai un
pic de miere pe fundul borcanului… Şi mai era ceva în
plus. Era starea aceea pe care ar trebui să o învăţăm,
uneori, de la păsări, în care se gângureau unul pe celălalt.
224
Acum căsătoria e: unu, doi, trei şi gata! Trebuie să facem
carieră. Gata, ne luăm şi plecăm! Pa. Tu du-te colo, eu
colo… Pe copii îi trimitem în misiuni pe la bunici, pe la
străbunici…
Noi ne îndrăgostim numai dacă suntem frumoşi,
aranjaţi, şpreiaţi, tunşi, cât se poate de dezbrăcaţi, pentru
că ne e ruşine de îmbrăcămintea de pe noi… O iubire a
dezbrăcării, mai mult decât o iubire a îmbrăcării. Şi
atunci?… Sfântul Ioan Gură de Aur spune că e mult mai
intim gestul îmbrăcatului decât gestul dezbrăcatului. El
vorbeşte asta în contextul catehezelor despre botez. Te
îmbraci cu mai multă sobrietate, cu mai multă discreţie.
Când îţi pui haina pe tine, începi să placi. În primul rând
să-ţi placi ţie. Dacă vreţi, e o formă de egoism acceptată,
până la urmă. Pentru că nu te poţi duce îmbrăcată ca o
paţachină, ca să placi nu ştiu cui şi ţie să nu-ţi placi!
Gustul estetic este dat de Duhul Sfânt, până la urmă.
Spune Sfântul Ioan că e mult mai intim gestul
îmbrăcatului decât al dezbrăcatului. Or, într-o lume
dezbrăcată, e foarte greu să afli care e iubirea adevărată.
Iubirea adevărată, dacă vreţi o definiţie dată de Părinţii
Pustiei, este iubirea care stă pe Adevăr. Deja începe să se
complice treaba.
*
Ce au cele două răspunsuri de mai sus cu impasul
tânărului care nu a reuşit să comunice cu un preot?
Explicaţia vine imediat…
„Cum să-i dezvălui unei persoane că o iubesc, că
îmi e dragă şi sufăr pentru ea?”
Măi, frate sau soră, Dumnezeu să-ţi ajute! Nu-i de
râs, măi oameni buni! Nu-i rău să suferi din iubire! De ce
râdeţi? Parcă voi n-aţi plâns! Că voi toţi dădeaţi semne
acolo: ba v-aţi schimbat frizura, ba v-aţi luat alţi
pantaloni sau altă fustă, ba v-aţi dat rotunzi, chiar în

225
spectacol!… Păi nu te-apucă suferinţa? Cum să nu te
apuce suferinţa?!
Vedeţi de ce suferă Hristos până astăzi? Câte nu
face El pentru noi, şi noi… cu vaca în cucuruz! Da, uitaţi-
vă bine! Nu facem destule prostii care efectiv n-au nici în
clin, nici în mânecă cu Dumnezeu?! Eu cred că cel mai
mult te vei dezvălui acelei persoane – şi te rog să nu iei în
socoteală nici râsul colegilor dumitale, nici ponteala mea
– vorbindu-i acelei persoane. Omul este un animal care-şi
gândeşte gândirea şi care are emisie comunicativă. Aşa se
cheamă. Adică, să legi fraze! Du-te, frate sau soră, şi
spune-i: „Măi omule, te opresc pentru că popa ăla de la
Sibiu mi-a zis să te opresc şi să-ţi spun că te iubesc! Nu
ştiu dacă ai înţeles din gesturi, din ochii mei daţi peste
cap, din felul meu schimbat, din celelalte, dar eu te
iubesc, înţelegi?!“ Punct! Odată gândeam şi am şi scris
despre faptul că unii vorbesc prin vorbe, alţii vorbesc prin
gesturi, iar noi vorbim prin minuni. A descoperi că-l
iubeşti pe celălalt, că îl iubeşti cu adevărat, e o minune!
*
„Care popă de la Sibiu? Ce e cu întrebările şi
răspunsurile de mai sus?”, aş fi întrebat dacă aş fi citit eu
însumi într-o carte pasajele anterioare.
Sunt întrebări şi răspunsuri dintr-o conferinţă pe care
părintele Constantin Necula a ţinut-o la Suceava160. Decât
să îi răspund tânărului spunându-i să caute un preot mai
deschis, decât să fac o apologie a calităţilor preotului care
are priză la tineri, am preferat să expun o mostră de
gândire vie, într-un limbaj care nu are nimic în comun nici
cu bradul, nici cu stejarul, nici cu mobila. Adică într-un
limbaj care nu e defel de lemn. E de mercur…
160
A fost tipărită în extraordinarul volum Calea virtuţilor,
Editura Agnos, Sibiu, 2005, pp. 75-168. Un volum mic de o
valoare mare… (Recomand tuturor să meargă la conferinţele
ţinute de părintele Necula. Sunt nepereche…)
226
 Ştiu că unii tineri se lovesc de indiferenţa unor
preoţi. Dar asta nu e doar problema tinerilor. De aceeaşi
problemă se lovesc şi adulţii… În fond, preotul care are
inima ca o pâine caldă iese în întâmpinarea tuturor, iar cel
care o are de piatră nu iese în întâmpinarea nimănui.
Aş face o paranteză: în conferinţa respectivă, după
expunerea propriu-zisă, părintele Necula i-a invitat pe
tineri: „Aş vrea să vă de-stresaţi un pic… Vocaţia mea este
de a sta cu tinerii, nu de a sta împotriva tinerilor…”
Tinerii trebuie să aibă iscusinţa de a-şi căuta
duhovnicii care au vocaţia de a sta alături de ei,
înţelegându-le problemele, suferind împreună cu ei şi
bucurându-se împreună cu ei.
Ştiu, e greu să găseşti astfel de preoţi, dar nu e
imposibil. Părintele Necula, cu toate lipsurile sau
neputinţele sale – lipsuri şi neputinţe are, în fond, orice om
– e o dovadă vie a acestei afirmaţii…
Iar impasul la care am făcut referire se va rezolva,
mai devreme sau mai târziu. Oricărui tânăr care se află
într-o situaţie similară îi spun: „Dacă un preot nu are
destulă deschidere faţă de tine, dacă e prea ocupat pentru a
te primi în inima lui, nu deznădăjdui. Roagă-te ca
Dumnezeu să te ajute să cunoşti un alt preot. Unul care să
te ia de mână şi să te scoată din universul tensionat în care
trăieşti. Unul care să te ajute să ajungi la liman…”
*
„Dar nu sunt mulţi preoţi în ţară ca părintele
Necula…”
Acest comentariu îmi aparţine, deşi s-ar putea să
apară spontan în minţile cititorilor care observă o prăpastie
enormă între stilul catehetic al părintelui de la Sibiu şi al
altor preoţi pe care îi cunosc. Nu vreau să îl laud pe
părintele respectiv – deşi îmi e tare drag. Observ însă că
reuşeşte să vrăjească tinerii mânuind foarte iscusit
cuvintele. Pentru că aşa şi e normal, cuvântul să fie o
227
expresie a trăirii. Şi dragostea care se revarsă se exprimă şi
în cuvinte.
Aş vrea însă să insist asupra unui fapt: duhovnicul
cel mai potrivit nu e neapărat cel mai iscusit în cuvinte. Au
fost duhovnici mari care nici nu au ţinut conferinţe şi nici
nu au scris cărţi. Dar au fost mari pentru că au ştiut bine
arta războiului duhovnicesc şi i-au călăuzit pe ucenicii lor
pe calea lui Hristos…
*
Sfântul Nectarie din Eghina: „Trebuie să fim foarte
atenţi atunci când căutăm doctori pricepuţi şi capabili de a
vindeca rănile lăsate în inimă de păcate. Datorită gravităţii
rănilor şi diferitelor patimi, lucrarea are un caracter urgent.
Este o grijă presantă datorată primejdiei iminente. Aşa
cum doctorul nepriceput trimite mulţi oameni către
pierzanie, în acelaşi fel duhovnicul incapabil şi neglijent
trimite multe suflete în iad. Ce rău îngrozitor pentru ca
cineva să afle moartea în timp ce caută vindecare. Cine
poate socoti gravitatea acestei mari nenorociri?”161

Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie,

161

Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 51.

228
 O nouă lepădare de Hristos

„Un proiect gândit de prefectul de Iaşi, Radu

Prisăcaru, vizează mai întâi instruirea feţelor bisericeşti
care ar trebui să propovăduiască europenismul la finele
Liturghiei. Până la integrare, nici o slujbă oficiată în
Sfântul Altar nu ar trebui să se sfârşească fără «lecţia UE».
Neobişnuitul proiect… a fost prezentat Sinaxei stareţilor şi
egumenilor din mănăstirile şi schiturile judeţului Iaşi,
întrunire prezidată de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei. «Preoţii ar trebui după slujbă să le vorbească
oamenilor în biserici despre integrarea în Uniunea
Europeană», a rostit şeful judeţului, care aşteaptă cu
nerăbdare acceptul IPS Daniel pentru ca preoţii să nu dea
enoriaşilor binecuvântarea până nu îşi însuşesc pilda
despre Uniunea Europeană”162.
Nu e prima dată în istoria Bisericii când politicul
vrea să dirijeze viaţa duhovnicească… O astfel de
implicare trebuie privită însă foarte atent, pentru că
efectele ei de profunzime sunt cu totul altfel decât par
efectele de suprafaţă. Şi ar trebui să începem prin a
observa orientarea spirituală promovată de Uniunea
Europeană:
„Strasbourg, 18 ianuarie 2006 - PARLAMENTUL
EUROPEAN a adoptat cu majoritate de voturi o rezoluţie
referitoare la homofobie. În favoarea rezoluţiei s-au numă-
rat 468 de voturi, cu 149 împotrivă şi 41 de abţineri. Rezo-
luţia defineşte homofobia ca fiind «teama iraţională şi
162
Gabriela Doboş, „Prefectul de Iaşi le cere preoţilor să
predice despre Uniunea Europeană”, Gândul, 15 Martie 2006.
229
aversiunea faţă de homosexualitate şi faţă de homosexuali,
lesbiene, bisexuali şi transsexuali, pe baza unor prejude-
căţi, fiind similară cu rasismul, xenofobia, anti-semitismul
şi sexismul», deşi termenul în sine desemnează o teamă şi
o fobie iraţională care pot fi tratate numai prin terapie de
specialitate… Rezoluţia menţionează şi «incitările la ură»
faţă de homosexuali, fără a defini termenul. Este important
de remarcat că citarea pasajelor din Biblie care se referă la
homosexualitate au condus deja la arestări şi acţiuni în jus-
tiţie, tot în baza unei presupuse homofobii. Există temerea
că, în practică, orice opinie negativă la adresa homosexua-
lităţii va fi catalogată ca «incitare la ură» şi pedepsită ca
atare. Din acest motiv, este îngrijorător faptul că rezoluţia
nu reafirmă libertatea religioasă, ci pare chiar să urmăreas-
că suprimarea acesteia (pentru cei care doresc să facă refe-
rire la Biblie)… Rezoluţia afirmă că perechile homosexua-
le căsătorite sau înregistrate într-o ţară membră a UE tre-
buie recunoscute şi în ţara de domiciliu. Practic, aceasta
înseamnă că doi homosexuali români «căsătoriţi» în Spa-
nia vor fi recunoscuţi ca atare şi în România…”163
Rezoluţia este făcută publică164, nu e vorba doar de
un simplu proiect ţinut în secret.
Un studiu recent arată atitudinea românilor faţă de
homosexualitate: „Măsurată pe o scală între
«tradiţionalism» şi «modernism», atitudinea populaţiei
faţă de această minoritate sexuală se plasează în zona de
«tradiţionalism», adică de intoleranţă. Astfel, patru din
163
Extrase din articolul „Parlamentul european adoptă o
rezoluţie privind homofobia”, preluat de pe
http://ro.altermedia.info/. Recomand cititorilor să urmărească
periodic noutăţile de pe acest site, deoarece sunt materiale
extrem de interesante.
164
Se poate citi pe
http://www.europarl.eu.int/omk/sipade3?TYPE-
DOC=TA&REF=P6-TA-2006-
0018&MODE=SIP&L=EN&LSTDOC=N .
230
cinci persoane consideră că s-ar simţi deranjate «mult» şi
«foarte mult» dacă «o persoană de acelaşi sex le-ar face
avansuri», 75% dacă ar afla că un membru al familiei este
homosexual, iar peste două treimi s-ar simţi deranjate dacă
ar afla că unul dintre profesorii copilului este
homosexual”165.
Dacă datele sunt obiective, înseamnă că poporul
român, păstrător al tradiţiei creştine, nu acceptă familiile
homosexuale. Dacă s-ar face un referendum privitor la
această problemă, opoziţia poporului ar fi masivă166.
(Chiar dacă se duce o campanie de manipulare a
opiniei publice pentru anihilarea acestei opoziţii. La
această campanie contribuie mult diferitele cărţi ale
experţilor sexologi. Iată o mostră: „Dacă ai un raport sau
câteva raporturi sexuale cu o persoană de acelaşi sex
înseamnă că eşti homosexual? În adolescenţă, nimic nu e
grav pentru totdeauna, şi nici nu se decide orientarea
sexuală definitivă. Uneori, contactele fizice între băieţi
rezultă în mod logic din promiscuitate şi absenţa
partenerelor. Principiul e că faci «cu ce ai la îndemână».
Nu e cazul să se dramatizeze167; mai târziu va veni şi
timpul unei adevărate împliniri sexuale”168. Sau altă
165
Din articolul Seropozitivii şi homosexualii, cei mai
discriminaţi din România, „Evenimentul Zilei” - 26 Ianuarie
2006.
166
O cititoare: Îmi pare rău să spun asta, dar nu sunt sigură că
rezultatele de mai sus au ca motivaţie faptul că aceşti oameni
sunt prea buni creştini; dacă ei au răspuns aşa, a fost pentru că
pur şi simplu le este scârbă – eu cunosc şi astfel de oameni,
poziţia lor nu are nimic de-a face cu Hristos, deşi pare
similară. M-aş feri deci de generalizarea „poporul român”.
167
Altfel spus: „Nu fiţi neliniştiţi. Păcătuiţi fără să vă gândiţi la
consecinţe, răul se va îndrepta de la sine…”
168
Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi
sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, pp.
154-155. Interesant este că în această carte găsim un răspuns
231
mostră, care se află într-o legătură mai directă cu decizia
Parlamentului European privitoare la homofobie:
„Deoarece schimbarea atitudinii populare este posibilă
prin educaţie, comportament responsabil al conducătorilor
şi prin lege şi deoarece studiile arată că mulţi bărbaţi şi
femei vor fi atraşi sexual de propriul lor sex, se pare că
este în interesul societăţii să dezvolte atitudini mai
sănătoase în privinţa homosexualităţii. Asemenea atitudini
vor duce la diminuarea violenţei faţă de persoanele din
minorităţile sexuale, vor fi încurajate relaţiile sănătoase şi
pe termen lung, va scădea numărul de parteneri sexuali şi
transmiterea bolilor pe cale sexuală, va diminua nevoia lor
de a-şi ascunde sentimentele şi relaţiile. În sfârşit, se va
micşora numărul de cazuri de depresie şi de sinucidere
care pot rezulta din confuzia asupra identităţii sexuale,
lipsa de respect propriu şi senzaţia de izolare169. Atitudinile
negative ale societăţii nu afectează numai homosexualii, ci
şi întreaga societate”170.)
Arhiepiscopul Atenei - Hristodoulos, în timpul vizi-
tei în România, ne-a atras atenţia asupra pericolului care
ne stă înainte – acela de a ne lăsa păcăliţi de o mentalitate
anticreştină promovată de Europa: „Referindu-se la ideea
integrării unei ţări ortodoxe în Uniunea Europeană, Prea
Fericirea Sa a ţinut să atragă atenţia că, «influenţaţi de
ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi urmă-
obiectiv la întrebarea: „Homosexualitatea este ereditară?” „Nu,
chiar dacă unele lucrări, foarte aproximative, încearcă să reducă
homosexualitatea la o simplă mutaţie genetică împotriva căreia
nu se poate face nimic, pentru că ar fi «vina genelor sau
hormonilor». Părerea noastră este însă că homosexualitatea este
o adevărată alegere, afectivă, psihologică şi socială…” (Idem,
ibidem, pp. 155-156).
169
Seducătoare avantaje, nu este aşa? Cât despre latura
spirituală a problemei, nici un cuvânt…
170
Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura
Lucman, pp. 170-171.
232
resc să creeze o Europă care refuză creştinismul. Dacă vor
reuşi, atunci Uniunea Europeană va deveni foarte fragilă,
gata să moară chiar în faşă»”171.
Prin această impunere a recunoaşterii căsătoriilor
homosexuale, Europa arată că moare în faşă, refuzând
creştinismul. Au existat mulţi mireni - şi chiar unii preoţi
sau episcopi - care nădăjduiau că prin intrarea României în
Uniune ne vom putea păstra tradiţiile creştine… Ei se în-
căpăţânau să creadă asta chiar şi atunci când Parlamentul
european ceruse ca femeile să aibă dreptul de a intra în
Sfântul Munte Athos172. Dacă Grecia nu s-ar fi opus cu ho-
tărâre, am fi asistat la „apusul Athosului”.
Zice un vechi proverb: „Lupul îşi schimbă părul, dar
năravul ba…”
Acum, când lupul şi-a arătat năravul, cei care au fost
păcăliţi şi au crezut că lupul le e prieten se află în situaţia
de a înţelege că au greşit şi de a-şi schimba opţiunile. Tot
aşa cum, în veacurile de prigoană, cei care se închinau ido-
lilor de formă, fără convingere, au înţeles până la urmă că
şi fapta lor tot lepădare de Hristos era.

171
De pe site-ul www.patriarhia.ro, secţiunea „Vizite”, articolul
Vizita în România a Prea Fericitului Părinte Hristodoulos, Ar-
hiepiscopul Atenei şi a toată Elada - 4-11 iunie 2003.
172
„Parlamentul european [...] cere ridicarea interdicţiei care
împiedică accesul femeilor pe muntele Athos din Grecia, zonă
geografică de 400 km2 unde accesul acestora este interzis în
virtutea unei decizii luate în 1045 de către călugării celor
douăzeci de mănăstiri ale regiunii, decizie care violează astăzi
principiul universal recunoscut al egalităţii genurilor, al non-
discriminării, ca şi legislaţia comunitară asupra egalităţii,
precum şi dispoziţiile relative la libera circulaţie a persoanelor
în cadrul UE” (din Procesul Verbal al şedinţei din 15 ianuarie
2003 privind prezentarea raportului referitor la situaţia
drepturilor fundamentale în Uniune; www.europa.eu.int ).
233
 Această Europă care vrea să ne modeleze după chi-
pul şi asemănarea ei este o Europă apostată, duşmană a lui
Hristos şi a mântuirii fiilor Bisericii…
Tocmai despre această apostazie a strigat prooroceş-
te în veacul trecut Sfântul Nicolae Velimirovici:
„Dacă istoria ultimelor trei veacuri - al XVIII-lea, al
XIX-lea şi al XX-lea - ar putea fi numită cu un singur
nume care să i se potrivească desăvârşit, atunci nu ar fi un
alt nume mai bun decât cel de «protocolul judecăţii dintre
Europa şi Hristos»: fiindcă în ultimele trei sute de ani nu
s-a întâmplat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu
Hristos-Dumnezeu. În judecata aceasta dintre Hristos şi
Europa, în realitate, se întâmplau următoarele:
Hristos îi spune Europei că este botezată întru
numele Lui şi că trebuie să rămână credincioasă Lui şi
Evangheliei Lui. La aceasta, Europa învinuită răspunde:
- Toate religiile sunt egale. Ne-au spus-o
enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu poate fi silit să
creadă un lucru sau altul.
Europa îngăduie toate religiile ca superstiţii
populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea
însăşi nu urmează nici o religie. Când îşi va împlini
scopurile sale politice, atunci îşi va încheia repede
socotelile cu aceste credinţe deşarte populare.
Hristos întreabă cu durere:
- Cum puteţi voi, oamenii, să trăiţi numai cu
interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai
cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să
vă fac dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiţi şi
urmăriţi să vă faceţi deopotrivă cu animalele de sub jug.
La aceasta, Europa răspunde:
- Eşti depăşit. În locul Evangheliei Tale, noi am
descoperit zoologia şi biologia. Acum cunoaştem că nu
suntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai
urangutanului şi gorilei, ai maimuţei. Noi acum ne
234
desăvârşim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu
recunoaştem alţi dumnezei afară de noi înşine.
Hristos grăieşte:
- Voi sunteţi mai tari de cerbice decât vechii iudei.
Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina
cerească şi voi mergeţi din nou înapoi în întuneric, ca
orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sângele pentru voi. Eu v-
am arătat dragostea Mea, atunci când toţi Îngerii îşi
întorceau capetele, neputând suferi putoarea iadului
vostru. Atunci, deci, când eraţi întuneric şi împuţiciune,
am fost singurul care am stat să vă curăţesc şi să vă
luminez. Să nu fiţi, deci, acum necredincioşi, căci vă veţi
întoarce din nou în întunericul acela nesuferit şi în
împuţiciune.
Europa, zâmbind subţire, strigă:
- Fugi de la noi. Nu te recunoaştem. Noi urmăm
filosofia elină şi civilizaţia romană. Vrem libertate. Noi
avem Universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare.
Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate.
Raţiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti un
asiatic. Noi te tăgăduim. Eşti numai un basm vechi al
bunicilor noştri.
La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:
- Iată, Eu plec, dar voi veţi vedea. Aţi lăsat calea lui
Dumnezeu şi aţi plecat pe calea lui Satan. Binecuvântarea
şi fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viaţa
voastră şi moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine
Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă
voi pedepsi, ci păcatele voastre şi căderea voastră de la
Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea
Părintelui Meu către toţi oamenii şi am vrut să vă
mântuiesc pe toţi prin dragoste.
La care Europa:
- Care dragoste? Ură sănătoasă şi bărbătească
împotriva tuturor celor ce nu sunt de acord cu noi, acesta e
235
programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În
locul basmului acestuia, noi am ridicat steagul
naţionalismului, şi internaţionalismului, şi etatismului, şi
progresismului, şi evoluţionismului, şi scientismului, şi
culturalismului. În aceasta se găseşte mântuirea noastră:
iar Tu pleacă de la noi.
*
Fraţii mei, în vremurile noastre, această discuţie în
contradictoriu a luat sfârşit. Hristos a plecat din Europa,
precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea
acelora: dar îndată ce a plecat, a venit război, urgie,
spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de
dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a
longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai
înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat crucea şi binecuvântarea
Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi
hotărâţi-vă acum – ne îndeamnă Sfântul Nicolae
Velimirovici – cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi
puturoasa Europă, sau cu Hristos?“173

173
Citatele din textul Sfântului Nicolae au fost extrase din
lucrarea părintelui Justin Popovici Biserica Ortodoxă şi
Ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, 2002, pp. 132-
133. Chiar dacă unii contestau valoarea acestor afirmaţii
tranşante ale episcopului Nicolae Velimirovici, după
canonizarea acestuia nici un teolog serios nu se mai încumetă să
le combată.
236
 Invazie - Pedofili on-line

„«Vă întrebaţi ce poate vorbi un bărbat de 30 de ani

cu o fată de 12? O groază de lucruri. E adevărat că fetiţa
nu are rafinamentul meu intelectual, nu are experienţa
mea, dar are ceva ce eu nu am. Sau, mai precis, ce eu nu
mai am de mult! Are tinereţea sa!» Este confesiunea lui
Lindsay Ashford, unul dintre cei mai populari pedofili din
lume. La 36 de ani, expatriat din SUA, Lindsay trăieşte în
America de Sud şi lucrează ca free-lancer, oferind
consultanţă în afaceri. Cea mai mare parte a timpului şi-o
petrece însă administrând site-uri dedicate iubitorilor de
copii... Pe fiecare dintre ele inserează pasaje din
confesiunea lui. O «scrisoare deschisă» compusă de
Lindsay în martie 2002: «Iubesc fetiţele mici. Sunt
pedofil. Şi sunt mândru de asta (...). Nu am fost un copil
molestat sau violat. Nu sunt un bărbat singur care încearcă
să aibă o relaţie normală cu cineva de vârsta lui. Sunt atras
de fete adolescente şi mai tinere, între 9 şi 13 ani. (...) Nu-
mi amintesc când am simţit prima oară această atracţie. În
pubertate, ştiu că prietenii răsfoiau la şcoală Playboy sau
Hustler şi îmi aduc aminte că găseam neatractive femeile,
cu sânii lor imenşi şi părul pubian. Am început să
colecţionez poze cu fete gimnaste. Iar în liceu nu pierdeam
niciodată ocazia de a vorbi cu fete mai mici decât mine,
indiferent pe ce temă. Şi continuam să am fantezii despre
cum ar putea fi o relaţie cu ele. (...) Nu sunt exclusiv atras
de fetiţe, dar trebuie ca ele să fie atrase de mine. Am o
viaţă sexuală foarte sănătoasă cu femei de vârsta mea. Am
fost căsătorit, am divorţat şi am trăit cu câteva femei. (...)
237
Atracţia mea pentru fetele mici nu este doar mentală, ci şi
psihologică. Sunt foarte atras de ele, dar nu de toate, aşa
cum nici tu nu eşti atras de toate persoanele din grupul tău
de preferinţe sexuale. Când am început această scrisoare,
am devenit tată. Am o fiică. Cred că este o fetiţă frumoasă,
dar nu sunt atras sexual de ea, aşa cum nimeni altcineva n-
ar putea fi atras de propriul copil. O iubesc profund, dar
relaţia dintre noi va rămâne totdeauna cea de tată-fiică.
Niciodată nu voi fi un părinte incestuos, găsesc asta
oribil».
Lindsay e un adevărat guru al pedofililor din
întreaga lume care navighează pe net. A creat el însuşi mai
multe pagini web, iar pe una dintre ele are o secţiune
specială, dedicată copiilor dispăruţi. (…) Părinţii unei
fetiţe, dispărută şi găsită moartă, au dat de poza fiicei lor
pe site-ul pedofilului şi au sesizat autorităţile. Reacţia
acestora a fost stupefiantă: nu putem face nimic pentru a
interzice acest site, deoarece el nu încalcă legea. (…)
În SUA au o organizaţie, NAMBLA (North
American Man / Boy Love Association), care editează şi o
revistă ce se poate comanda on-line. În Olanda există un
post de radio on-line pentru boyloveri, Your Boylove Pride
Station, dar şi o revistă lunară, OK Magazine.
În Danemarca există de asemenea o asociaţie care
militează pentru recunoaşterea lor ca şi minoritate sexuală.
«Legea cunoaşte limite, dragostea – nu», aşa sună sloganul
campaniei. Danezii au şi sfaturi cu dedicaţie: «Ţările din
Est ar trebui să-şi stabilească structuri şi să ajute pedofilii,
în loc să exporte problemele lor către ţările sărace, aşa
cum fac astăzi!».
Pe net circulă Manifestul «Boylove»; are şi o
variantă în limba română! «Un boylover doreşte o relaţie
strânsă şi de prietenie cu un băiat. Această relaţie nu
presupune neapărat intimitate sexuală, dar nici nu o
exclude. Fascinaţia unui boylover o constituie trăsăturile
238
‘băieţeşti’ şi ‘copilăreşti’ particulare oricărui băiat. (...)
Cerem reevaluarea standardelor actuale de sexualitate.
Aceste standarde încalcă drepturile fundamentale ale
oamenilor, pentru că ele le împiedică copiilor şi celor care
îi iubesc până şi gândul la posibilitatea intimităţii
sexuale».
Pare incredibil, nu-i aşa? În curând, s-ar putea să fim
martori la revendicarea unor drepturi similare şi din partea
criminalilor sau torţionarilor, care ar putea să scape
nepedepsiţi, invocând acelaşi argument şi spunând că,
până la urmă, «ei aşa s-au născut» şi deci constituie o
minoritate ce trebuie respectată!”
Adriana Oprea - Popescu, Jurnalul Naţional,
16 Martie 2006174

174
Articolul a apărut cu câteva zile înainte ca lucrarea de faţă să
intre în tipar. Îi mulţumesc autoarei pentru bunăvoinţa cu care
mi-a permis să includ lungi extrase din materialul Invazie -
Pedofili on-line în cartea mea (fără să îmi solicite să consulte
manuscrisul meu – ci doar să precizez exact unde şi când a
apărut textul ei). Semnalul de alarmă este atât de clar, încât nu
are nevoie de comentarii…
239
 Voi da mărturia cea bună…

După ce am ţinut conferinţa Despre

Înaintemergătorii Antihristului175, un om în vârstă m-a
întrebat: Mi se pare că asistăm la sfârşitul credinţei
creştine. Dacă voi prinde sfârşitul, eu voi da mărturia cea
bună, orice s-ar întâmpla. Dar văd că acum din ce în ce
mai mulţi creştini au o poziţie foarte îngăduitoare faţă de
desfrâu. Iar o parte chiar desfrânează. Unde se va
ajunge?

Mă gândisem şi eu de multe ori la această întrebare.

Cred că în astfel de probleme este foarte riscant să ne
formăm un punct de vedere aparte. E bine să aflăm ce
anume au învăţat Sfinţii Părinţi. Cred că cea mai bună
lucrare despre tâlcuirea ultimei cărţi a Noului Testament
apărută până acum în limba română este cea a
Arhiepiscopului Averchie Tauşev (cu note de părintele
Serafim Rose) - Apocalipsa în învăţătura Sfinţilor Părinţi.
Îndemnându-i pe cititori să citească această lucrare –
în care vor găsi dezvoltată tâlcuirea Sfântului Andrei al
Cezareii privitoare la sfârşitul lumii –, voi cita totuşi
câteva paragrafe, pe care le consider de mare importanţă
pentru omul zilelor noastre:
„Şi a venit unul dintre cei şapte Îngeri, care aveau
cele şapte cupe şi a grăit către mine, zicând: «Vino să-ţi
arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape
multe, cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei
175
Conferinţa a fost deja publicată în volumul cu acelaşi titlu
apărut la Editura Cartea Ortodoxă, în 2004.
240
ce locuiesc pe pământ şi s-au îmbătat de vinul desfrânării
ei». Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie
şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având
şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în
purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu
pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar
de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei
(Apocalipsa 17, 1-4).
Unul dintre cei şapte Îngeri îl cheamă pe Sfântul
Ioan să-i arate judecata desfrânatei celei mari, care stă pe
ape multe, cu care împăraţii pământului s-au desfrânat şi
de al cărei vin al desfrâului s-au îmbătat locuitorii
pământului. Unii au înţeles această desfrânată ca fiind
vechea Romă, ce era aşezată pe şapte coline; aceia credeau
că cele şapte capete ale fiarei sunt şapte dintre cei mai
necredincioşi dintre toţi împăraţii care, începând de la
Domiţian şi până la Diocleţian, au prigonit Biserica (între
secolele I-IV). Sfântul Andrei, pomenind această părere,
spune mai departe: «Dar noi socotim că prin această
desfrânată se înţelege împărăţia de obşte a pământului,
arătată ca şi cum ar fi într-un singur trup, ori o oarecare
cetate, ce va avea stăpânire prin venirea lui Antihrist»
(Sfântul Andrei al Cezareii, cap. 53).
Alţi tâlcuitori văd în această desfrânată biserica ce îi
este necredincioasă lui Hristos şi care i s-a închinat lui
Antihrist, ori obştea celor lepădaţi de Dumnezeu – acea
parte a omenirii creştine care se apropie şi se atinge de
lumea păcatului, căruia îi va sluji şi va ajunge cu totul la
voia puterii sale necruţătoare, adică puterea fiarei, a
Antihristului; din această pricină femeia este arătată de
văzătorul tainelor ca şezând pe o fiară roşie. «Fiara şi
culoarea ei roşie este chipul sălbăticiei şi al gândului ei de
ucidere» (Sfântul Andrei al Cezareii, cap. 53).
«Purpura», «stacojiul» şi «aurul» sunt însemne ale
stăpânirii şi rangului ei împărătesc. Sfântul Andrei spune
241
că «prin pahar» se arată dulceaţa băuturii faptelor ei celor
viclene – pe care o au înainte de a fi gustate, iar prin «aur
arată cinstirea ce i se aduce» (Sfântul Andrei al Cezareii,
cap. 53).
Mădularele acestei biserici, care îi este
necredincioasă lui Hristos, ori obştea nelegiuiţilor ce s-au
lepădat de credinţa în Dumnezeu, vor fi oameni trupeşti,
dedaţi peste măsură la îndulcirea păcatului. Aşa cum zice
unul dintre tâlcuitori: «arătând o făţarnică credincioşie,
însă nefiind înstrăinaţi de iubirea nebunească de cinstiri şi
de poftirea de faimă pământească şi măriri, covârşite de
slava deşartă, mădularele bisericii necredincioase vor
îndrăgi toată strălucirea şi desfătarea trupească şi vor
rândui ceremonii pline de fast pentru puternicii lumii (vezi
Apocalipsa 17, 2 şi 18, 3-9), spre a atinge ţeluri sfinte prin
mijloace păcătoase, propovăduind numai prin sabie şi prin
aur» (N. Vinogradov)”176.
Da, la sfârşitul veacurilor, lumea întreagă – şi chiar
şi mulţi dintre membrii Bisericii – se vor deda desfrâului.
Din păcate, chiar şi unii creştini vor fi înşelaţi, dar nu
datorită faptului că Dumnezeu nu le va da puterea să
reziste, ci pur şi simplu pentru că ei vor fi iubitori ai lumii
acesteia trecătoare şi nu ai Împărăţiei Cerurilor.
Eu cred că nu trebuie să se gândească nimeni: „Dacă
voi apuca eu vremurile Apocalipsei, atunci voi duce o
viaţă de sfinţenie…”. E o înşelare să crezi că trebuie să
aştepţi sfârşitul lumii pentru a da mărturia cea bună. Toţi
vor prinde propriul sfârşit şi pentru asta trebuie să se
pregătească fiecare. Cum zicea părintele Paisie Aghioritul:
„Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să
se nevoiască!”177. Vremurile sunt foarte potrivite pentru a

176
Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Părintele Serafim Rose,
Apocalipsa în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Icos, 2000,
pp. 190-192.
242
dobândi cununa mântuirii; de altfel, nu a existat nici o
vreme neprielnică mântuirii.
Pe noi nu trebuie să ne preocupe câţi mărturisitori
vor fi la sfârşitul lumii… Pe noi trebuie să ne preocupe
cum dăm noi astăzi mărturia cea bună. Astăzi, nu mâine,
sau la anul, sau peste zece ani… Pentru că dacă noi trăim
astăzi aşa cum trebuie, mărturisindu-L pe Hristos uneori
prin faptele noastre, alteori prin cuvintele noastre, mâine
răul va fi mai slăbit. Mai clar spus, diavolul va avea mai
puţină putere asupra celor pe care vrea să îi robească. Şi,
implicit, acţiunea virusului desfrâului va fi puţin mai
atenuată…
*
Încă o idee: fiecare creştin trebuie să fie curajos la
spovedanie… Spovedania e un moment în care avem de
ales între Hristos şi diavol. Dacă ne ruşinăm să spunem
toate păcatele, ne lepădăm de Hristos…
„Într-o cetate era o femeie bogată şi de foarte bun
neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la
duhovnic, pentru ruşinea faptei, ca să nu mai afle şi alţii.
Într-una din zile a venit un ieromonah străin cu ucenicul
său, care mergeau să se închine la Sfântul Mormânt; şi
muierea, văzându-i în biserică la un praznic slujind Sfânta
Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el,
fiindcă era străin şi nu o cunoştea. Deci, s-au dus la o parte
în biserică şi i-a spus lui păcatele sale. Dar, când a vrut să
spună şi acea mare fărădelege, i-a venit atâta ruşine, din
lucrarea drăcească, încât a roşit şi nu putea să îl spună. Iar
ucenicul duhovnicului, un om simplu şi îmbunătăţit, stând
deoparte, vedea cum iese din gura muierii un şarpe la
fiecare păcat mărturisit; iar la urmă a văzut un şarpe mare,
care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se
trăgea înapoi şi n-a ieşit. Atunci a văzut şi şerpii de mai

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru

177

omul contemporan, Schitul Lacu, 2000, p. 32.

243
înainte că, întorcându-se, a intrat iarăşi în gura ei, fiindcă
nu a spus şi celălalt păcat. Şi, după ce a iertat-o
duhovnicul, s-au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus
vedenia de mai sus. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors
ca să-i spună femeii vedenia şi să o îndemne să spună şi
celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă şi,
plângând, a făcut rugăciune să le descopere Domnul ce s-a
întâmplat cu sufletul ei. Şi iată au văzut-o pe ea şezând pe
un înfricoşat balaur, şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o
chinuiau cumplit. Atunci ea a zis către ei: «Eu sunt acea
ticăloasă femeie care m-am spovedit astăzi şi, fiindcă nu
am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul
să mă omoare acest balaur, şi să mă ardă în focul cel
veşnic. Fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc;
iar eu, nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. Şi acum nu am
nici o nădejde de mântuire, nenorocita». Acestea zicând, s-
a făcut nevăzută”178.

178
Mântuirea păcătoşilor, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 348-
349. Întâmplarea aceasta poate fi privită cu reţinere: „Dar nu
există balauri şi şerpi care intră în oameni…” Din experienţa
Bisericii putem cunoaşte însă că diavolul se poate arăta şi ca
balaur, şi ca şarpe – tot aşa cum se poate arăta un înger de
lumină sau ca o creatură nepământeană. Iar cuvioşii vremurilor
noastre ne mărturisesc că astfel de întâmplări au loc şi în ziua
de azi…
244
 Ecuaţia de gradul V…

Nu încerc să dau nimănui lecţii de morală. Dar,

întrucât mi-a plăcut foarte mult matematica, mi-a rămas în
cap faptul că o lecţie este bine însuşită atunci când te
pricepi să rezolvi exerciţiile de la sfârşitul ei.
Mă întreb: oare am reuşit să îi ajut pe cititori să îşi
schimbe puţin modul de a vedea lumea?...179
Îmi permit să vă propun un exerciţiu. Este vorba de
citirea unei scrisori în care o fată îmi cerea un sfat. Aş vrea
să vă puneţi voi în pielea persoanei care trebuie să îi
răspundă. Şi, dacă răspunsul pe care îl daţi acum e altul
decât cel pe care l-aţi fi dat dacă nu aţi fi citit cartea mea,
înseamnă că nu v-am obosit degeaba…
„Povestea mea începe acum doi ani, când am
cunoscut un băiat care nu este din oraşul meu. A fost greu
de ţinut o relaţie la distanţă, însă ne-am îndrăgostit unul
de celălalt. Am vorbit la început şase luni, ne-am despărţit
o perioadă, după care ne-am împăcat chiar în ziua de
Paşte. În perioada în care am fost despărţiţi am făcut
paraclisul Maicii Domnului şi am rugat-o să mă ajute să
îmi găsesc persoana potrivită; şi iată că după cinci luni,
în care nu l-am văzut deloc şi nici nu am vorbit la telefon,

179
O cititoare: Eu sunt sigură că ai reuşit acest lucru, pentru
că, citind cărţile tale, mi s-a schimbat modul de a vedea
lucrurile. Am descoperit în mine ceva ce era ascuns, adică s-a
conturat ceea ce vreau de la viaţa mea: să fie un drum cu
Dumnezeu, alături de un soţ care vrea acelaşi lucru. Îţi spun
sincer că înainte de a citi cărţile tale nu îmi era foarte clar
ceea ce doresc de la viaţă, dar acum ştiu...
245
m-am împăcat cu fostul meu prieten chiar în ziua de
Paşte, lucru pe care l-am luat ca pe un semn. Ne-am văzut
la două săptămâni după ce ne-am împăcat şi a fost o mare
bucurie. Ţin să menţionez că el a fost primul bărbat din
viaţa mea din punct de vedere mai intim. Însă fericirea
mea nu a durat prea mult deoarece chiar atunci când m-
am întâlnit cu el şi ne-am iubit, la trei săptămâni am aflat
că sunt însărcinată. Eram în sesiune când am aflat asta, a
fost cel mai mare şoc pentru mine. Sunt conştientă că prin
avort am făcut cel mai urât lucru şi cel mai mare păcat –
regret asta.
Nu vă pot descrie frica şi stresul în care am trăit –
mă aşteptam ca Dumnezeu să mă pedepsească şi să mi se
întâmple ceva pe masa de operaţie. Nu mi s-a întâmplat
nimic grav atunci, însă la două luni m-am despărţit de
prietenul meu, iar din octombrie sunt bolnavă. Dar nici un
tratament nu dă randament. Am o răceală la un nerv
facial şi o durere îngrozitoare de urechea dreaptă.
Ştiu că asta e pedeapsa, sau cel puţin o parte din
pedeapsa pe care aştept să o primesc, pentru că fiecare
lucru se plăteşte în viaţă. Nu reuşesc să mă regăsesc de
atunci, nu îmi găsesc liniştea şi nici credinţa. Simt că mi-
am pierdut din credinţă, cu toate că Dumnezeu m-a ajutat
foarte mult. Anul trecut nu am avut nici o restanţă şi pot
să spun că ambele sesiuni au fost groaznice – în sesiunea
din iarnă m-am despărţit prima oară de prietenul meu şi
am făcut căderi de calciu, iar sesiunea din vară a fost un
coşmar pentru mine.
Încerc să găsesc o explicaţie logică la întrebarea de
ce Fecioara Maria mi l-a dat înapoi pe fostul meu prieten,
şi m-am împăcat cu el, pentru ca apoi să mi-l ia din nou?
Am interpretat eu greşit semnul cu toate că totul s-a
petrecut aşa cum am cerut – adică el a venit la mine?
Cineva mi-a dat explicaţia că ne-am împăcat din voia lui
şi nu din voia lui Dumnezeu. Şi atunci mă întreb de ce
246
Dumnezeu nu a avut grijă de mine şi de ce nu mi-a
luminat mintea să iau cea mai bună decizie pentru mine
dacă el nu era băiatul potrivit; de ce nu a avut grijă de
mine, că dacă eu nu mă împăcam cu el nu aş fi trecut prin
asta şi nu aş fi făcut acel lucru.
O altă nelinişte de-a mea e că nu voi mai avea copii.
Devin din ce în ce mai pesimistă şi deznădăjduiesc.
Cum să fac să-mi repar păcatul? Cum să fiu cea de
dinainte? Cum să fac să îmi recapăt credinţa şi speranţa,
pentru că pentru mine speranţa a murit.
Sunt hotărâtă să mă spovedesc.
Vă rog, sfătuiţi-mă, ce să fac.
De mult caut pe cineva din biserică să mă ajute fără
să mă judece prea aspru. Nu sunt o persoană insensibilă,
din contră. Vă rog, nu vă faceţi o părere proastă despre
mine, mi-e ruşine de ceea ce am făcut şi să nu mă
consideraţi o femeie fără suflet…”180

180
O cititoare: Exerciţiile acelea despre care vorbeşti, din
cărţile de matematică, au la sfârşit şi răspunsuri; oferindu-i un
răspuns acestei fete, după opinia noastră, în urma citirii acestei
cărţi, cum vom şti dacă răspunsul nostru este în regulă? Cu
alte cuvinte, cine ne verifică? Eu nu cred că cititorii vor ajunge
la acelaşi răspuns. (De aceea nici nu inserez aici o astfel de
discutabilă completare.) Dar îmi doresc ca măcar ei să ajungă la
un răspuns puţin mai bun decât cel pe care l-ar fi dat dacă ar fi
primit ei înşişi scrisoarea respectivă şi dacă nu ar fi citit această
carte…
247
 Adrenalină 150%

Toate ca toate, dar după tonele de morală pe care le

aude un tânăr la biserică, oare mai poate fi fericit?
Întrebarea aceasta pare nepotrivită. De ce? Pentru că oferta
Bisericii este clară: părăseşte lumea, ca să dobândeşti
Împărăţia Cerurilor. Dincolo totul va fi minunat, dar…
până dincolo e o viaţă întreagă…
Aşa că tinerii se sperie. Tinerii fug, gândindu-se că
va veni vremea pentru Dumnezeu mai încolo. „Că doar
oamenii se gândesc cel mai mult la Dumnezeu la
bătrâneţe, când sunt bolnavi, când sunt singuri, când nu
mai găsesc sprijin la cei din jur. Da, se pare că bătrâneţea e
vremea cea mai potrivită pentru a ne îngriji de suflet. Până
atunci, însă, să ne ocupăm de celelalte: discoteci,
bairamuri…”.
Nu e aşa, frate… Şi eu sunt tânăr. Am numai 31 de
ani. Şi viaţa îmi pulsează în vene. Poate crezi că familia
m-a făcut să ruginesc şi că mi-a dat o pereche de ochelari
cu dioptrii care nu mi se potrivesc… Află că îţi scriu după
un an de studenţie… Nu după un an de studenţie propriu-
zisă, ci după un an la Şcoala de limbă neogreacă din
Salonic. Am avut colege de clasă care tocmai terminaseră
liceul şi care, auzind că sunt căsătorit şi am trei copii, au
crezut că râd de ele. Am trăit un an de studenţie, cu multe
filme, cu multe plimbări – marea e la capătul străzii pe
care stau în Salonic, cu excursii (dar şi cu pelerinaje), cu
muzică, cu soare. Şi, bineînţeles, cu baschet (am jucat
baschet la Dinamo când eram elev şi acest sport a rămas
modul meu favorit de a mă relaxa). Distracţie multă, chiar
248
şi la şcoală – când profesoara ne punea să facem mici
scenete prin care simulam că suntem la cumpărături, la
restaurant, la poliţie, pentru a ne exersa limba.
Aş putea să povestesc aici o grămadă de întâmplări
care să dovedească faptul că am fost atras, cu sau fără voia
mea, în lumea studenţească. Una dintre cele mai colosale
faze a fost când mi-am convins un nou coleg de cameră că
pot să zbor şi acesta aştepta cu sufletul la gură să mă vadă
în aer. Iată discuţia premergătoare:
- Auzi, dar tu ai avut puteri paranormale?
- Normal, nu ştii că am făcut yoga?
- De asta te şi întreb.
- Tu nu m-ai văzut niciodată zburând?
- Dar ce, tu zbori?
- Mariane – l-am strigat pe celălalt coleg de cameră
–, el nu m-a văzut zburând?
Celălalt coleg s-a prins instantaneu în joc:
- Nu, că în ultima vreme n-ai mai zburat.
Eu, luând o faţă plictisită, l-am întrebat pe noul
coleg:
- Vrei să zbor acum?
- Cum zbori, de unde ai putere?
- Când făceam yoga, aveam de la diavol, dar după ce
m-am lepădat, a plecat diavolul şi a rămas energia…181
Colegul s-a uitat la mine mirat.
- După atâţia ani, mai poţi?
- Bre, ţi-am zis că m-am lăsat de yoga de peste zece
ani, dar energia a rămas în mine.
- Vreau, zboară.
După ce m-am pus în postură de meditaţie, i-am
spus:

Eu nu am levitat niciodată, dar vroiam să îl pun pe gânduri pe

181

colegul meu care făcea în fiecare seară nişte exerciţii foarte

asemănătoare cu Hatha yoga.
249
 - Eu nu simt când mă ridic de la pământ, o să îl
întreb pe Marian când m-am desprins.
Şi am strigat:
- Mariane, e gata? M-am desprins?
- Nu încă. Mai insistă.
Peste puţin timp, am deschis ochii şi l-am văzut pe
colegul care mă ispitise privindu-mă cu încordare. Cred că
inima îi bătea cu putere de emoţie. Când am recunoscut că
totul era o farsă, s-a închinat, spunând: „Doamne, iartă-mă
că am vrut să văd o minune drăcească…”182
Nu voi bate câmpii povestind alte întâmplări de
acest gen. Cine mă crede că am fost încă un an student mă
crede. Iar cine nu crede nu are decât să rămână cu
convingerile lui.
(Trebuie să recunosc faptul că viaţa de familie
presupune eforturi, muncă, transpiraţie. Nu e greu să creşti
copii şi să ţii o casă. Poate că în urmă cu un an nu aş fi
putut scrie la fel de proaspăt. Dar, repet, acest an în Grecia
mi-a infuzat o tonă de tinereţe. Chiar şi numai mediul
studenţesc, sau chiar numai viaţa de cantină cu studente şi
studenţi simpatici din toate colţurile lumii, ar fi de ajuns ca
să resusciteze un moşneag. D-apoi un tânăr de 31 de ani…
Acolo mi-au lipsit numai soţia şi copiii. Au fost multe
locuri minunate pe care aş fi vrut să le vedem împreună…
Dar avem destul timp înainte. Revin la chestii serioase.)
Da, frate, Ortodoxia nu este doar a bătrânilor
ruginiţi183. Ortodoxia este a sufletelor tinere. A sufletelor
182
Nu vreau să se înţeleagă că sunt fanul farselor îndreptate
împotriva celor care au anumite ciudăţenii. Dar colegul cu
pricina avea o viziune crispată asupra vieţii creştine şi am
încercat să îl ajut să îşi schimbe puţin şabloanele. Recunosc însă
şi că m-am folosit mult la rândul meu de seriozitatea lui…
183
Există totuşi şi bătrâni mai tineri sufleteşte decât mulţi dintre
unii tineri de azi, ale căror scheme de cartier sunt de o
banalitate stresantă, există şi bătrânici mai tinere la suflet decât
acele fete care, în afară de farduri, manichiură şi coafuri, nu ştiu
250
care nu pot fi satisfăcute de o viaţă monotonă, de o viaţă
mohorâtă, de o viaţă inactivă.
Viaţa în Hristos nu poate fi plictisitoare… E vorba
de un război total, în care cete de diavoli se chinuiesc să te
dărâme. Unde mai este plictiseala?
„Şi atunci, de ce vedem atâţia oameni plictisiţi în
biserici? Unde este credinţa lor, când nu reuşesc să ne
convingă că ei înşişi sunt creştini?”
Creştinul plictisit este o fantomă, nu un creştin. E un
om căzut în patima iubirii de sine, fiind mulţumit că nu
este păcătos ca toţi cei din jurul său, şi stă într-o
autocontemplare a propriilor virtuţi. Dar, de fapt, e un
cadavru viu. Dumnezeu să îl aducă pe drumul cel bun şi pe
el, căci Făcătorul cerului şi al pământului nu are pe nimeni
de pierdut. Dar cred că cea mai grea convertire este de la
creştinismul acesta superficial la viaţa cea vie în Hristos.
Drogatul ştie că e rău să se drogheze, prostituata ştie că e
păcat să se prostitueze, hoţul ştie că e rău să fure. Dar
aceşti creştini superficiali, în loc să îşi vadă neputinţele –
răceala inimii, lipsa de dragoste, duritatea, mânia –, îşi văd
numai virtutea de a fi creştini. Dar drumul pe care merg ei
e un drum diferit de cel la care ne-a chemat Hristos…
E adevărat şi faptul că şi în viaţa duhovnicească
apare akedia, o formă de plictiseală amestecată cu
deznădejdea. Numai că ea este foarte diferită de plictiseala
caracteristică unui mare număr de creştini care stau în
biserică din obişnuinţă şi pe care viaţa în Hristos nu i-a
înfrumuseţat.
„Cum adică nu i-a înfrumuseţat?”
Simplu. Aşa cum atâţia oameni, dornici să se
înfrumuseţeze, apelează la vopsele de păr, farduri, cercei
în urechi, în buze, în nas şi primesc sprijin de la diavol, tot
aşa există oameni pe care îi înfrumuseţează Dumnezeu.

decât cursul la euro şi dolar. Nu e locul să vorbim aici despre

bătrâni, însă…
251
Da, un om curat la suflet are faţa mai senină, ochii mai
frumoşi, zâmbetul mai cald… Numai că majoritatea
oamenilor nu fac ce trebuie pentru a dobândi o astfel de
frumuseţe binecuvântată. Ba, mai mult, ei fac reclamă
frumuseţii artificiale ca şi cum Dumnezeu nu ar fi fost
destul de iscusit când ne-a creat.
Pe mine faptul că un tânăr îşi pune cercel în nas sau
în buze mă convinge că drumul pe care merge e greşit. El
nu e mulţumit de modul în care arată şi caută cu disperare
să fie cât mai ciudat. Asta pentru că în lumea de păcat pe
care a ales-o nu are linişte. Crede că dacă va fi mai ciudat
viaţa îi va fi mai suportabilă. Dar, după o vreme, se satură
de noua sa înfăţişare şi o schimbă iarăşi. Îşi mai pune un
cercel… Dar de fapt nici asta nu-l va mulţumi… Pentru că
libertatea pe care o caută e o libertate superficială, care e
departe de adevărata libertate pe care i-o poate da Hristos.
Să vorbim acum despre o virtute mult-căutată de
tineri. Aceea de a fi tare, de a fi erou… În Evul Mediu
eroii plecau la război şi veneau încununaţi de glorie.
Astăzi eroii sunt cei care dau cei mai mulţi pumni
tovarăşilor din cartierele vecine, sau cei pe care poliţia nu
reuşeşte să îi prindă după ce au făcut cine ştie ce ispravă.
Astăzi eroii sunt cei care şi-au luat maşină ultimul răcnet
sau care au primit de la babacii lor un cec cu multe
zerouri…
Haideţi, fraţilor, la adevăratul eroism! Veniţi să
gustaţi viaţa cea adevărată, pe care o dă Hristos! Hai să
facem lumea un pic mai bună, mai frumoasă! Asta va fi
spre binele nostru şi al celorlalţi.
„Da, dar e greu…”
E greu, trebuie curaj… Acesta e însă adevăratul
eroism…
„Da, dar e imposibil…”
E, asta deja n-o mai cred. Pentru că ştiu că nu e
aşa…
252
 Ţi-aş da dreptate numai 10%, şi asta în cazul în care
ai auzit poate vreo predică în care s-a insistat prea mult pe
ideea de desăvârşire, trecându-se cu vederea faptul că
omul contemporan e departe de această cale. Da, suntem
chemaţi la desăvârşire, numai că Hristos ne cheamă de aici
de unde ne aflăm, din mlaştina păcatului. Hristos nu a
venit în lume numai pentru sfinţi, nu uita asta. A venit şi
pentru oameni ca mine şi ca tine…184 Şi pe mine m-a
surprins neplăcut să aud o predică în care se vorbea unor
oameni simpli numai despre desăvârşire, despre energiile
necreate, ca şi cum vorbitorul - cadru universitar - nu ţinea
cont de cei care îl ascultă. Ca şi cum ar fi vrut să îi
convingă că Evanghelia lui Hristos nu e pentru ei… Din
păcate, astfel de vorbitori confundă învăţătura Bisericii cu
o filosofie exotică, care cu cât are mai mulţi termeni greu
de descifrat, cu atât este mai înaltă.
Există şi unii creştini care îşi imaginează că dacă îţi
tot repetă cât de mântuitoare este purtarea crucii şi îţi
sugerează că ei înşişi sunt viteji purtători de cruce – asta
pentru a se lăuda dar nu „în Domnul” – tu îi vei trata ca pe
nişte supermani pe care ai ocazia să îi ai în preajmă. Însă
adevăraţii oameni duhovniceşti nu se laudă niciodată cu
faptul că merg pe drumul crucii. Cei care se laudă cu aşa
ceva merg pe alături…
Da, nu este uşor să mergi pe calea mântuirii. Dar nu
este nici imposibil. Hristos nu a spus: „Veniţi la Mine doar
cei sfinţi şi Eu vă voi obosi pe voi. Căci jugul Meu e greu
şi povara Mea este covârşitoare”. Ci a spus: Veniţi la Mine
toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine,
că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă
sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea
este uşoară (Matei 11, 28-30). Da, Hristos vrea să vă

Un cititor: După cum ne spune chiar El, tocmai pentru

184

oameni ca noi, păcătoşi, a venit.

253
odihnească, să vă mângâie, să vă bucure, să vă
împlinească.
Sunteţi tineri, nu sunteţi osteniţi de greutăţile vieţii.
Nu aţi trecut prin divorţuri, prin şomaj, prin scandaluri
legate de moşteniri sau prin alte necazuri. Şi totuşi, fiţi
sinceri şi recunoaşteţi că sufletele voastre au fost obosite
de păcat. Poate că, atunci când este părăsită de cel pe care
îl considera iubitul ei (el fiind de fapt iubitul alteia…), o
fată sensibilă suferă mai mult decât o femeie care
divorţează de bărbatul pe care l-a iubit doar pentru bani.
Poate că mai mult suferă un tânăr când vede că iubita l-a
părăsit decât suferă tatăl lui când află că socrul său nu îi
mai dă banii pe care îi promisese…
Să încercăm să judecăm viaţa după alte criterii. Şi
atunci vom vedea că fata care plânge din cauză că iubitul
căreia îi dăruise fecioria a părăsit-o e o fiinţă mult mai
chinuită decât ni se părea mai înainte. Vom vedea că în
lumea tinerilor nu au pătruns numai ţigările, drogurile,
băutura şi sexul, vom vedea că a pătruns şi suferinţa.
Multă, multă suferinţă… Şi atunci vom putea înţelege că
Hristos a venit să şteargă lacrimile tuturor şi să îi cheme la
o viaţă nouă…
Scuză-mă, îmi dau seama că nu am terminat ideea de
la începutul scrisorii. Îţi scrisesem că am avut parte de
încă un an de studenţie. Vroiam să îţi spun că m-am gândit
cu toată sinceritatea dacă am ce regreta că am încercat să
trăiesc cât mai aproape de Hristos. M-am întrebat sincer
dacă nu am pierdut ceva…
Şi – îţi spun şi ţie la fel de sincer – singurul lucru pe
care l-am regretat a fost că nu L-am cunoscut pe Hristos şi
mai devreme, cu mult înainte de căderile mele. Şi am mai
regretat toate poticnirile vieţii mele creştine. Care nu au
fost nici ele puţine…

254
 Nu am pierdut nimic, am câştigat totul, crede-mă…
Şi nu mă laud, nu e a mea lauda. Nu am făcut altceva
decât să răspund chemării lui Dumnezeu…
„Ei, dar eu nu am simţit această chemare…”
Încearcă să fii sincer cu tine, să asculţi glasul lui
Dumnezeu care vorbeşte prin conştiinţa ta. Şi vei înţelege
că toţi avem această chemare…
Zi de zi, venind de la cantină sau mergând seara la o
priveghere (la unele biserici din Tesalonic se fac
privegheri foarte frumoase în timpul săptămânii), la o
plimbare sau la un baschet, am trecut pe lângă o mulţime
de terase pline de tineri. Acelaşi fum de ţigară, aceeaşi
muzică parcă. Şi aceleaşi feţe plictisite. Nu cred că
exagerez: m-am uitat în ochii acestor tineri de zeci de ori -
vrând să văd ce îmi spun aceşti ochi. Din păcate, am văzut
mulţi ochi trişti, neliniştiţi, nemulţumiţi. Am văzut tineri
care încercau să pară altfel decât sunt. Am înţeles încă o
dată cât de mult suferă sufletul lor că stă departe de
Dumnezeu. Mi-am dat seama că aceşti tineri merg pe o
linie moartă, pentru că în fiecare zi erau la fel de trişti şi de
plictisiţi. Am văzut asta şi la petrecerea noastră de sfârşit
de an. Unde bucate au fost din belşug – doar bucătăria
grecească e renumită în toată lumea –, dar noi între noi ne-
am purtat cu foarte puţină căldură. (Of, şi măcar de ar fi
toţi tinerii simpatici cum au fost colegii mei de an…)
Da, am văzut mulţi tineri trişti. Poate că nici unul
dintre ei nu îşi dă seama că Hristos îi poate înfrumuseţa
viaţa. Cu timp în urmă am fost şi eu unul dintre ei.
Dansam la petreceri până dimineaţa, mergeam în zeci de
excursii la munte şi la mare şi prin alte locuri la care se
face deseori referire în şlagărele de astăzi.
Deci, am fost şi eu o oaie pierdută… Şi nu sunt nici
mai deştept, nici mai încuiat la minte, nici mai bun şi nici
mai frumos decât tinerii pe care i-am văzut la terasele
Salonicului… Dar spun că Hristos mi-a adus adevărata
255
bucurie şi împlinire. Spun şi că goana după sex nu poate
aduce bucuria pe care o aduce goana după Hristos…
Crede-mă că o prietenie cu o fată poate fi frumoasă
şi dacă nu ajungeţi în pat… Crede-mă că, dacă vă luptaţi
să mergeţi pe calea curăţiei (până la nuntă, sau până vă
despărţiţi – asta în cazul în care aţi ajuns la concluzia că
nu vă potriviţi), nu aveţi nimic de pierdut în afară de
câteva plăceri de moment. Dar ce aveţi de câştigat e mult
mai mult. Dragostea voastră va fi mai profundă, mai
frumoasă, mai intensă. Parcurile au farmecul lor şi dacă
sunteţi cuminţi… Muntele, excursiile cu prietenii, toate
celelalte vor fi la fel de palpitante. Ba chiar mai
palpitante… Pentru că veţi avea grijă să vă păstraţi
frumuseţea lăuntrică…
„Vorbe goale, frate. Ce, eu nu ştiu cât de plictisitori
sunt tinerii creştini, care nu zic bancuri, care nu râd
niciodată?”
Să îmi arăţi şi mie tineri creştini care nu râd… Sunt
foarte puţini.
Eu am avut un duhovnic ieromonah care m-a ajutat
să renunţ la un mod prea rigorist de înţelegere a credinţei.
Înainte să mă căsătoresc, când mă pregăteam să duc o
viaţă de familie cât mai aspră, cât mai tăcută, mi-a spus:
„Ia-o mai uşor, că Hristos nu stă în uscăciunea sufletească.
Nu te grăbi să ajungi prea repede la sfinţenie, că aşa nu o
să mai ajungi niciodată. Încet-încet, o să vină şi vremea să
fii mai tăcut, mai adunat. Nu e păcat să fii din când în când
vesel…”
Ştiu că aceste cuvinte pot fi taxate foarte uşor ca
fiind refulările unui ieromonah neînţelept, dar pe mine m-
au ajutat.
Deci, nu îţi fie teamă că viaţa ta de tânăr creştin va fi
o viaţă mohorâtă… Vei vedea singur cât de departe de
realitate era imaginea ta despre viaţa în Hristos.

256
 Acum să facem o experienţă, ca să nu mai lungim
vorba. Aşază-te pe un fotoliu, pe o bancă sau pe un scaun.
Închide ochii…
Gândeşte-te mai întâi că eşti mai în vârstă cu
douăzeci de ani, că ai patruzeci-cincizeci de ani. Ai aflat
că soţia ta trăieşte cu şeful ei. Şi asta ţi-a recunoscut-o ea
singură, nervoasă că te-a prins cu amanta în pat. Ţi-a spus
că din cauza ta a ajuns fiul vostru să se drogheze, că nu dai
atenţie familiei… Şi, ca să pună capac la toate, ţi-a spus că
fata voastră a rămas gravidă cu un coleg de clasă.
Apocaliptică imagine, nu-i aşa? De-a dreptul
neverosimilă… Ei bine, tot aşa de neverosimilă i s-ar fi
părut şi mulţimii de oameni care divorţează astăzi din
motive stupide. (Şi rata divorţurilor e în plină creştere.)
Crezi oare că, atunci când erau la vârsta ta, aceşti oameni
ar fi vrut să aibă parte de decepţii? Nu, evident că nu. Dar,
întrucât au stat departe de Hristos, au avut…
Acum închide ochii şi gândeşte-te că ai o soţie pe
care o iubeşti mult, o soţie care îţi este fidelă, o femeie
care este o mamă bună pentru copiii voştri. Şi mai
gândeşte-te că aceşti copii ai voştri cresc aproape de
Dumnezeu şi că depăşesc ispitele specifice vârstei…
Iar dacă totuşi cad, reuşesc să se ridice. Şi asta
pentru că au primit în casă educaţia creştină care i-a făcut
să fie mai senini şi mai frumoşi decât ceilalţi…
Asta parcă nu sună la fel de apocaliptic, nu?
Îmi dau seama că dacă ţi-aş spune că plata unei vieţi
de păcat este iadul şi a unei vieţi de virtute este raiul, poate
că nu te-aş convinge. Pentru că nu îţi e teamă de iad,
pentru că nu ştii ce e iadul, sau poate pentru că îţi
imaginezi că Dumnezeu e prea bun pentru a te arunca
acolo… (Fără să înţelegi că, deşi Dumnezeu vrea ca iadul
să fie gol, totuşi oamenii care aleg păcatul aleg o dată cu el
suferinţa veşnică… Asta dacă nu apucă să se pocăiască
înainte de a muri…)
257
 Îţi voi spune simplu că acum, la vârsta asta, se
decide nu numai veşnicia ta (subiect care s-ar putea să nu
te intereseze, deşi e de mare importanţă pentru tine), se
decide şi viitorul tău pe lumea asta. Totul depinde de
alegerea ta… Ai în faţă împlinirea sau eşecul, bucuria sau
dezamăgirea.
Şi asta nu pentru că te provoc eu, ci pentru că aşa
stau lucrurile. Crezi că te mint? Deschide un program TV
şi vezi prezentările filmelor: cutare şi-a înşelat nevasta,
cutare şi-a omorât iubita etc. O lume mizerabilă, care, într-
o mare măsură, oglindeşte viaţa de zi cu zi185. Sau, ce să o
mai iei pe ocolite: uită-te la viaţa adulţilor din jurul tău.
Atât cât poţi să pătrunzi în universul lor. Şi nu te lăsa
păcălit de imaginea pe care o propun despre ei înşişi
părinţii care vor să îţi fie modele perfecte. Vezi ce spun ei
despre vecinii voştri, despre rudele voastre, despre colegii
lor de serviciu. E ceva vrednic de apreciat, vrednic de
dobândit? Parcă nu întotdeauna.
De fapt nu cred că e nevoie să îţi vorbesc despre
eşecurile din lumea adulţilor. Eşti destul de mare ca să le
intuieşti singur. Asta în cazul în care nu te-ai ciocnit deja
de lumea lor şi nu mai e nevoie de intuiţie pentru a
descifra ce e în spatele zâmbetelor, cuvintelor frumoase şi
darurilor oferite cu diverse ocazii…
Ce ne oferă Hristos? Pe vremea Mântuitorului, şi
multe sute de ani după aceea, oamenii erau receptivi când
auzeau cum Împărăţia Cerurilor era asemănată cu o
comoară. Asta poate şi pentru că atunci când cineva afla o
comoară era propulsat în Beverly Hills-ul propriu acelei
vremi. Astăzi, când nu se prea mai găsesc comori – banii
stând bine mersi în bănci –, cu ce s-ar putea asemăna
185
Nu afirm însă că această oglindire este obiectivă 100%.
Suntem manipulaţi prin filme să considerăm anormalul drept
normal şi să căutăm să copiem comportamentul imoral al
personajelor…
258
bucuria Împărăţiei Cerurilor, sau frumuseţea unei vieţi în
Hristos?
„Cu un premiu la tombolă, sau cu o maşină câştigată
pe capace de bere, sau cu un bilet câştigător la loterie…”,
ar putea răspunde distrat un tânăr care n-are treabă cu
Biserica.
Şi mai şi, frate… Când atâţia consideră că viaţa
creştină e o viaţă de rutină, plictisitoare, cei care L-au
cunoscut pe Hristos sunt de altă părere. Eu aş rezuma
mărturia lor simplu: e o viaţă beton, frate. Sunt meseriaşe
cascadoriile pe snow-board, pe skate-board, sunt
palpitante cascadoriile prin boscheţi şi tufişuri. Îţi urcă
adrenalina la level-ul maxim. Dar viaţa în Hristos e şi mai
beton. Pentru că e mai mult decât adrenalina obişnuită. Da,
dacă intri în arena duhovnicească, vei afla acolo
adrenalină 150%...

259
 De vorbă cu Dumnezeu

Am vorbit despre multe până acum. Am vorbit poate

prea mult… E rândul vostru să vorbiţi despre problemele
voastre cu Hristos, cu Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, cu toţi îngerii şi sfinţii. Rugăciunile voastre vă
pot ajuta mai mult decât citirea unor rafturi întregi. Pentru
că rugăciunea este faptă. Rugăciunea are putere. Mă rog
lui Dumnezeu pentru voi, cei care citiţi această carte, ca
Dumnezeu să vă lumineze minţile şi inimile şi să vă
dăruiască să înţelegeţi marea taină a rugăciunii.
Şi pun înaintea sufletelor voastre câteva rugăciuni
care pe mine m-au ajutat mult. Înainte de a mă căsători, le-
am primit şi eu de la un părinte duhovnic, drag sufletului
meu, părinte care între timp a trecut la Domnul…

260
 Canon de pocăinţă a celui căzut în desfrânare

Cântarea I

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai
multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât
pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de
pocăinţă. Învredniceşte-mă, dar, şi pe mine, să mă
pocăiesc cu adevărat.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Hristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am
petrecut viaţa mea, şi multe păcate am săvârşit. Dar
negăsindu-mi liniştea şi pricepând că numai lângă Tine pot
afla odihnă sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de
oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Surd am fost faţă de cuvintele Tale: Nu judecaţi, ca
să nu fiţi judecaţi. Pentru că în loc să văd căderea în care
mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care
păcătuiseră mai mult decât mine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de
Dumnezeu, că nu treci cu vederea rugăciunile păcătoşilor
care te cheamă în ajutor, ci le întinzi grabnic mână de
ajutor.

Cântarea a 3-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca să vă feriţi de
desfrânare, le-a spus creştinilor Marele Pavel, apostolul
261
neamurilor. Dar eu, întinându-mi haina botezului, m-am
tăvălit în noroiul păcatului, care mi-a robit inima.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Nu pot, Doamne, să mă ridic prin puterile mele, nu
pot birui patimile care mă apasă şi cărora le-am dat putere
să mă stăpânească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Libertate am căutat, dar am găsit lanţurile păcatului,
şi suspin acum după libertatea cea adevărată. Ajută-mă,
Doamne, Cel ce ai zdrobit încuietorile iadului şi i-ai adus
la lumină pe cei din întuneric.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acum înţeleg că prin desfrâul meu m-am lepădat de
Hristos, Preacurată Fecioară, şi greu îmi este să lepăd
jugul păcatului. Ajută-mă tu, ocrotitoare a creştinilor, să
dobândesc izbăvire din robia patimilor şi a diavolului.

Cântarea a 4-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Mult a suferit Adam când a fost alungat din rai
pentru neascultarea sa. Iar eu, în loc să merg spre
Împărăţia Cerurilor, m-am lăsat păcălit de şarpele cel
viclean.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
„Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, a
strigat către Tine David după ce a păcătuit cu femeia lui
Urie. Şi eu zic, împreună cu el, „miluieşte-mă”.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Precum a ieşit Marele Avramie din chilie pentru a o
ajuta pe nepoata sa Maria să părăsească locaşul de
desfrânare în care îşi trăia zilele, şi prin harul cel
dumnezeiesc a întors-o la pocăinţă, tot aşa ajutaţi-mă şi pe
262
mine, voi, sfinţilor care mijlociţi pentru ridicarea celor
căzuţi în desfrânare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maică a milostivirii, cum ai întors-o în chip minunat
pe Maria din Egipt, împiedicând-o să intre în biserică
înainte de a se lepăda de desfrânarea ei, tot aşa întoarce-
mă şi pe mine la calea cea luminoasă a virtuţilor.

Cântarea a 5-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Păcatul mi-a moleşit inima, şi diavolul îi dă târcoale,
ca să mă depărteze de Dumnezeu şi să mă arunce între
oamenii care Îl batjocoresc pe El prin faptele şi cuvintele
lor.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Plină e lumea de răutate şi de necredinţă, şi nu văd
cum aş putea să trăiesc în mijlocul focului fără să mă ard.
Dar, ştiind că Tu l-ai ţinut viu pe Daniil proorocul în
groapa cu lei, mă rog Ţie să mă izbăveşti de leii care se
luptă cu mine ca să mă arunce în împărăţia morţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cum l-a biruit David pe Goliat, aşa să birui şi eu
ispitele care mă asupresc, Doamne, mă rog Ţie. A Ta să fie
biruinţa, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te răstigni
pentru mântuirea noastră.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cine risipeşte negura greşelilor noastre? Tu,
Fecioară, şi pentru aceasta îţi aduc laudă şi mulţumire,
vrând să nu fiu părăsit de tine aşa cum eu L-am părăsit pe
Hristos.

263
 Cântarea a 6-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Gura mea, mâinile, picioarele şi toate mădularele
mele să fie spălate prin baia pocăinţei. Şi chiar de nu am
îndeajuns lacrimi care să mă spele, să îmi fie mie baie
scăldătoarea Sfintei Spovedanii.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Nu te sfii să mărturiseşti toate fărădelegile tale,
suflete al meu. Oare nu vrei să primeşti iertare de la
Stăpânul tuturor? Sau vei lăsa ruşinea să îţi pătrundă în
suflet, şi vei pieri?
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aud glasul Scripturii care zice: „Iată acum vreme
potrivită, iată acum ziua mântuirii”. Cu adevărat vreau să
fie acesta ceasul întoarcerii mele.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Mulţime nenumărată de păcătoşi au fost îndemnaţi
de tine în chip nevăzut să îşi mărturisească păcatele, ceea
ce eşti nădejdea noastră, iar eu, luând aminte la pilda lor,
cu hotărâre şi zdrobire de inimă vreau să fac şi eu aceasta.

Cântarea a 7-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nici un om nu poate da dezlegare de păcate prin
puterile sale, dar eu am priceput că preoţii sunt lăsaţi de
Tine, Doamne, pentru aceasta.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Greu este să găseşti un doctor iscusit, dar şi mai greu
este să găseşti un duhovnic care să dea doctoria potrivită
pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul
meu, mă rog ţie să îmi trimiţi doctorul potrivit şi doctoria
cea tămăduitoare.
264
 Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Venit-a fiul risipitor spre tatăl său, şi acesta i-a ieşit
cu drag în întâmpinare. Aşa să mă întâmpine şi pe mine
părintele duhovnic, Mântuitorule, ca să văd în sufletul său
icoana grijii Tale pentru noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară preacurată, mângâierea noastră, care ştii
folosul spovedaniei, acoperă-i cu Sfântul Tău acoperământ
pe toţi duhovnicii, ca să dea cuvânt de folos cu putere
multă, şi pe creştini să ţină cele primite.

Cântarea a 8-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, Doamne. În mâinile
Tale pun sufletul şi trupul meu, mintea şi inima mea.
Primeşte-le ca pe puţinii bani ai văduvei, Hristoase
Dumnezeule, curăţind această mică jertfă a mea prin harul
Duhului Tău cel sfânt.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Înţelepţeşte-mă, Cuvântule al lui Dumnezeu, că fără
Tine sunt ca praful în faţa vântului, şi nu pot pricepe
meşteşugitele curse ale pierzătorului de suflete. Şi
dăruieşte-mi smerenie ca să văd în tot binele meu lucrarea
Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, strig către
Tine, având nădejde că mă vei ajuta şi pe mine ca şi pe
tatăl care s-a rugat Ţie aşa, iar copilul său a fost izbăvit de
diavol. Ca să aud şi eu, precum oarecând cananeianca,
preadulcile Tale cuvinte: „Fie ţie după cum voieşti”
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
De multe ori am spus în inima mea că voi pune
început bun mântuirii, dar de fiecare dată am fost
265
îngenuncheat de patimile mele. Căzând acum înaintea ta,
liman al celor deznădăjduiţi, te rog mijloceşte pentru mine
la Fiul tău, ca să îmi dea tărie să mă ridic.

Cântarea a 9-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Hristos a Înviat! răsună la prăznuirea Sfintei Tale
Învieri glasurile credincioşilor. Învredniceşte-mă şi pe
mine să mă bucur de Învierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu,
ridicându-mă de la moarte la viaţă.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se
pocăieşte. Oare voi fi şi eu pricină de bucurie? Că pricină
de sminteală am fost destul pentru aproapele meu, şi n-am
aflat în mine nici un câştig.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Voi, cetelor îngereşti, o, dumnezeieşti Stăpânii,
Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate
Căpeteniile, preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, ru-
gaţi-vă pentru mine, păcătosul şi desfrânatul, ca să
dobândesc iertare de păcate şi să aflu mântuire în ceasul
Judecăţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântă a sfinţilor, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te
cu Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei şi cu toţi
apostolii, cuvioşii, mucenicii, ierarhii, dimpreună cu ceata
sfintelor femei, ca viaţa mea să cunoască binecuvântarea şi
nu blestemul, bucuria şi nu întristarea, lumina şi nu
întunericul.

266
 Rugăciunea celui căzut

Doamne, Dumnezeul meu, nu ştiu să mă rog Ţie, nu

ştiu să cer ajutorul Tău, dar mă rog îndură-Te de mine şi
vezi căderea mea. Şi precum părinţii înţeleg cererile
pruncilor lor, chiar de aceştia nu ştiu să le aşeze în cuvinte,
tot aşa Te rog şi pe Tine ascultă nu cuvintele buzelor, ci pe
ale inimii mele. Ridică-mă degrabă, Dumnezeule, ca să nu
fiu înghiţit de păcat. Ridică-mă degrabă, Dumnezeule, Cel
ce eşti Izvorul a tot binele şi a toată virtutea.
Vino în întâmpinarea mea, Dumnezeule, precum
tatăl în întâmpinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel
risipitor, Doamne, şi vreau să pun început bun mântuirii.
Ajută-mă Tu, pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare
de Dumnezeu, ale îngerului meu păzitor şi ale tuturor
sfinţilor.

267
 Rugăciunea celui aflat în ispită

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce

ai venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi,
Care atât de mult ai iubit neamul omenesc încât ai primit a
Te răstigni pentru mântuirea noastră, vezi ispita care mă
înconjoară, vezi diavolii care stau înaintea mea, căutând să
mă tragă în păcat. Nu mă lăsa, Doamne, lipsit de ajutor.
Nu mă lăsa, căci păcatul se ridică înaintea mea cu putere şi
nu pot să-i stau împotrivă, de nu mă vei întări cu harul
Tău.
Tu ai îngăduit să trec prin ispita aceasta, ca sufletul
meu să se curăţească şi să ia cununa biruinţei.
Învredniceşte-mă, Doamne, să iau această cunună şi să nu
iau osânda căderii.
Ştiu, Doamne, că mulţi au avut ispite mai mari decât
ale mele, şi le-au biruit prin puterea Ta. Eu, neavând
credinţa lor, mă rog Ţie să nu Te scârbeşti de micimea
sufletului meu, de răutatea mea şi de greşelile mele, ci să
mă acoperi cu Duhul Tău cel sfânt.
Ca în războiul acesta să nu învingă diavolul, ci să
învingi Tu, Doamne, că făptura mâinilor Tale sunt şi la
Tine este nădejdea mea. Iar eu Te voi lăuda şi Te voi slăvi
în toate zilele, până la sfârşitul vieţii mele. Amin.

268
 Rugăciune pentru cel căzut

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

Dumnezeule al îndurărilor şi al milostivirii, mă rog Ţie
pentru robul Tău (numele), care a căzut în cursa păcatului
ucigător de suflet. Îndură-Te de el şi îl miluieşte, curăţind
rănile sufletului său. Ştiu, Doamne, că Tu vrei întoarcerea
lui, şi aştepţi să părăsească patimile şi poftele trupeşti.
Am auzit glasul Tău prin proorocul Iezechiel: „Eu nu
voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.
Ai grijă de robul Tău, ca să nu ajungă rob al patimilor şi al
diavolului. Îndură-Te de El, ridică-l din groapa fărădelegii
şi înnoieşte-l cu lumina pocăinţei.
Ajută-l, Doamne, să pună stavilă păcatului şi să pună
început bun mântuirii. Alungă de la el toată patima, toată
pofta cea dobitocească, tot gândul cel rău şi toată
tulburarea. Linişteşte, Doamne, inima lui prin harul Tău.
Ca împreună cu toţi cei care din păcat prin pocăinţă
şi nevoinţă s-au ridicat la măsura sfinţeniei să Îţi aducă
slavă şi mulţumire, în vecii vecilor. Amin.

269
 Rugăciune pentru cel aflat în ispită

O, Maică a Domnului, Preasfântă Născătoare de

Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor
necăjiţi, primeşte această puţină rugăciune făcută cu
zdrobire de inimă. Ai grijă de robul lui Dumnezeu
(numele), care se află în văpaia ispitelor. Tu, care în chip
minunat ai potolit flăcările care mistuiau casele oamenilor,
potoleşte şi focul acestei ispite.
Tu, ceea ce eşti chivot al virtuţii, ai grijă de sufletul
acesta, pe care diavolul vrea să îl arunce în păcat. Roagă-te
pentru el cu toţi îngerii şi sfinţii lui Hristos, Mântuitorul şi
Dumnezeul nostru. Ca, văzând ajutorul cel dumnezeiesc,
el să stea tare în faţa păcatului şi să ia cununa biruinţei. Şi
ducând o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu să te laude până
la sfârşitul vieţii sale, că tu eşti Maica milostivă şi
iubitoare de fii şi niciodată nu laşi fără răspuns rugăciunile
credincioşilor. Iar de va cădea în păcat, ajută-l să se ridice
degrabă, ca nu cumva să devină rob al patimii şi al
diavolului.
O, mijlocitoare a creştinilor, ajută-l pe el şi pe toţi cei
aflaţi în ispite, ca să te binecuvânteze şi să te preaînalţe în
vecii vecilor. Amin.

270
 Nota autorului:

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am terminat şi lucrul la

această carte. Ar fi trebuit să fie prima apărută în seria
Tinerii şi sexualitatea, dar – întrucât primisem unele
scrisori cărora aş fi vrut să le răspund în carte, am tipărit
mai întâi Păcate noi, păcate vechi. Până la urmă, văzând
că numărul scrisorilor primite se înmulţeşte, m-am hotărât
să public răspunsurile mele într-un volum separat, intitulat
Tinerii şi sexualitatea: Întrebări şi răspunsuri186. După
tipărirea acestei trilogii intenţionez să scriu şi o carte
despre problemele şi frământările tinerilor… Tinerii rămân
target-ul meu preferat187. Sper să nu divorţăm…
M-aş bucura dacă în discuţiile cu elevii care pun
întrebări despre viaţa sexuală, profesorii de religie sau
diriginţii vor reuşi să aibă curajul de a discuta lucrurile
direct, pe şleau, cu cuviinţă dar şi cu obiectivitate. Pe
tineri nu îi mai conving răspunsuri gen: „Subiectul
sexualitate este tabu”. Nu propun ca reper nici stilul şi nici
186
Acest volum este în curs de apariţie la Editura Lucman.
187
Din păcate, lucrările scrise de mine ajung mai greu la
destinatar. Cartea pentru oamenii bolnavi cu greu ajunge la cei
din spitale, cărţile despre rătăcirile contemporane cu greu ajung
la cei rătăciţi etc. La fel se întâmplă cu cărţile adresate tinerilor,
cu atât mai mult cu cât noua generaţie intră din ce în ce mai
greu prin librării. Îmi permit să îi rog din suflet pe cei care pot
să facă reclamă acestei cărţi să vorbească despre ea celor care s-
ar putea folosi de cele scrise. În mod special îi rog pe profesori,
pe diriginţi, să mă ajute cu plasarea acestei lungi scrisori în
mâinile destinatarilor… Şi chiar pe tinerii cărora le-a plăcut, să
o împrumute prietenilor lor. Mai apoi, când cartea va fi cu
paginile şifonate, ei să ştie că le spun din suflet: „Mulţumesc…”
271
punctele de vedere expuse în paginile acestei cărţi. Propun
însă să se ţină seama nu doar de cărţile duhovniceşti, ci şi
de revistele şi cărţile pe care le citesc tinerii, precum şi de
filmele sau emisiunile lor preferate188.
Credeţi-mă că am scris şi foarte greu, şi foarte uşor.
Am scris foarte uşor pentru că m-a acoperit harul
binecuvântării duhovnicului meu, rugăciunile Maicii
Domnului şi ale Sfântului Simeon. Am scris greu pentru că
a trebuit să citesc multe materiale smintitoare, să văd site-
uri smintitoare. Am scris cu frică. Îmi era teamă că
păcatele „primei tinereţi” vor năvăli în mintea mea şi că
mă vor birui. Totuşi, Hristos m-a ajutat şi de data aceasta.
Nu recomand nimănui să încerce o astfel de lucrare decât
dacă se află sub stricta îndrumare a duhovnicului. Însă,
dacă duhovnicul dă binecuvântare – şi prin el vorbeşte
Dumnezeu –, atunci nu există motive pentru a da înapoi.
Cred că ţinem prea puţin seama de linia
mărturisitoare a Sfântului Simeon cel nebun pentru
Hristos. El nu se sfiia să meargă la bordel, lăsând lumea să
creadă că este un desfrânat. Dar el nu mergea acolo pentru
satisfacerea poftelor trupeşti, ci mergea pentru a le
converti pe desfrânate, pentru a le îndrepta spre pocăinţă.
Şi multe dintre ele se lăsau de meseria lor şi începeau să
ducă o viaţă nouă în Hristos. Mulţi îl cleveteau şi îl
batjocoreau pe Sfântul Simeon, dar Hristos îl întărea în
lucrarea sa. Cred că avem nevoie de cât mai mulţi urmaşi
ai Sfântului Simeon… Dar oare or mai exista astăzi astfel
de urmaşi?
„M-am dus cu culionul întors şi am cerşit milioane
de lire de la români. Am răscumpărat şi româncele care
făceau prostituţie în faţa hotelurilor din Padova… Nu
merge cu vrăji de cuvinte la recuperarea unor astfel de

Nu trebuie să stea profesorii să citească numai Bravo sau să

188

vadă numai filme ca Titanic, dar e bine să cunoască măcar

„emblemele” generaţiei căreia i se adresează…
272
oameni. Şi m-am dus la peştele lor - care era sârb - şi i-am
zis: «Domne, cât câştigă o româncă de-a noastră într-o
noapte de jaf?». Şi acesta, prinzându-se cam unde bat:
«Un milion de lire». Nu-i adevărat, că nu câştigă atât şi i-
am spus: «Uite aici! Trei milioane de lire pentru cele trei
fete românce de la tine. Du-te cu ăstea două milioane şi
recuperează-le pe ălea două». În noaptea de Înviere,
inclusiv pe ele le-am avut acolo. Când ele se prostituează,
şi eu mă prostituez. Când ele se droghează, şi eu mă
droghez. Când ele trăiesc în mizerie, şi eu trăiesc în
mizerie”189. Rândurile acestea nu sunt vorbe goale, nu sunt
literatură. Sunt mărturia unui vrednic slujitor al altarului,
părintele Necula de la Sibiu.
Oare câţi preoţi s-au gândit să cumpere o prostituată
pentru a o aduce în noaptea de Paşti la biserică? Cred că
nu mulţi. Nu zic că asta e soluţia mântuirii prostituatelor,
să le duci în noaptea de Paşti la slujbă, pentru că sunt
prostituate care vin oricum, dar apoi revin la vechea lor
meserie. Totuşi, acesta ar fi un pas – mic sau mare, nu ştiu
– înspre ele. Prostituatele au nevoie să vadă că pe creştini
îi apasă căderea lor190 – pentru că în această apăsare ele
intuiesc suferinţa Celui din inima creştinilor, suferinţă pe
care ele o înteţesc prin păcatele lor…
„Când ele se prostituează, şi eu mă prostituez…”
Cuvinte de Pateric. Adică vorbe pe care lumea nu mai are
resurse pentru a le rosti. „Când ele se droghează, şi eu mă
droghez…”, continuă părintele. Şi eu aş continua: „Când
189
Părintele Constantin Necula, Tinereţea Ortodoxiei, Editura
Agnos, 2005, p. 76.
190
În timp ce creştinii care le devin clienţi le oferă fără să vrea o
dovadă că nu are rost să se convertească… Sfântul Ioan Gură de
Aur a spus: „Dacă noi am fi cu adevărat creştini, idolatrii ar fi
venit la Hristos” (Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă
şi spovedanie, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 69). Dar,
pentru că noi nu trăim creştineşte, nu e de mirare că
prostituatele nu renunţă la păcatul lor…
273
ele păcătuiesc, şi eu păcătuiesc. Când oricine altcineva
păcătuieşte, şi eu păcătuiesc…” Celălalt păcătuieşte şi
pentru că eu nu l-am ajutat să meargă spre Hristos.
Şi aici nu e de ajuns doar să conştientizăm această
greşeală şi să o mărturisim la spovedanie. Trebuie să
pornim de la recunoaşterea acestei greşeli, dar să mergem
mai departe. Să facem ceva pentru celălalt. Să suferim
pentru el, să ne rugăm pentru el. Să îi dăm o mână de
ajutor. Să îl udăm cu apa cea vie a iubirii noastre. A iubirii
în numele lui Hristos…

274
 CUPRINS:

„Va veni ceasul, şi acum este…”........................................7

Între iubire şi păcat...........................................................15
Sâni mari pentru creiere mici...........................................34
„Fă-o cu cine vrei, ...........................................................43
numai cu mine nu…”.......................................................43
Fetelor, să nu cedaţi în nici o seară…...............................56
Masturbarea......................................................................60
Prezervativul sau aspirina?...............................................73
Plictiseala, ........................................................................82
dragostea şi perversiunile.................................................82
Moda trupului fără suflet..................................................86
„Poarta” sărutului.............................................................90
Obsesia formelor „fără fond”….......................................95
Comoara din discotecă.....................................................99
Păreri despre sexul premarital........................................103
Apusul unui tabu............................................................121
Nu mă conving deloc predicile.......................................129
„C-aşa beu oamenii tineri…”.........................................134
Nu mă simt vrednică ......................................................137
să intru în biserică...........................................................137
Mi-e silă de mine…........................................................138
Postul şi divorţul de Hristos...........................................141
Un război fatal: lupta cu gândurile….............................145
Radarul ocular…............................................................150
Scara păcatului...............................................................154
Despre duhovnic.............................................................157
Din „minunile” spovedaniei….......................................160
Luptăm până cădem…....................................................172
Cununa biruinţei.............................................................175
A doua pocăinţă…..........................................................179
275
Anexe:............................................................................188
Tu şi „nebunul” Simeon …............................................188
Ne vorbeşte.....................................................................197
Sfântul Nicodim Aghioritul…........................................197
Domnul profesor Televizor.............................................204
Modele care ne smintesc…............................................210
Noi vorbim prin minuni..................................................221
O nouă lepădare de Hristos............................................229
Voi da mărturia cea bună…............................................240
Ecuaţia de gradul V…....................................................245
Adrenalină 150%............................................................248
De vorbă cu Dumnezeu..................................................260
Nota autorului:................................................................271

276
De acelaşi autor, în Colecţia Mărturie ortodoxă:

Titluri în curs de apariţie

Tinerii şi sexualitatea – Întrebări şi răspunsuri

Autorul publică fragmente din scrisorile pe care le-a primit
de la cititori, însoţite de comentariile sale. O carte
interactivă, cu numeroase luări de poziţie din partea
tinerilor cititori ai manuscrisului - care a fost postat pe
internet înaintea publicării.

Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii

Jurnalul descrie trecerea lui Danion Vasile de la Tantra
yoga la credinţa creştină, convertire pe cât de sinuoasă, pe
atât de palpitantă. O întâlnire ademenitoare cu spaţiul mis-
tic yoghin, cu lumea ocultă şi cu fenomenele paranormale,
urmată de Marea întâlnire cu Hristos.

Cartea nunţii – Cum să-mi întemeiez o familie

Multe familii eşuează, ajungând la divorţ. Motivul este că,
de multe ori, cei doi ajung soţi fără să fi fost pregătiţi
pentru aşa ceva, fără să fie o pereche potrivită. Aveţi
ocazia să aflaţi care sunt criteriile după care trebuie să se
întemeieze o familie care să cunoască împlinirea…
Laurenţiu Dumitru: „Iată că în puzderia de cărţi despre
căsătorie scrise într-un duh lumesc şi chiar păgânesc am
descoperit o adevărată comoară de mare preţ, o carte cum
nu ştiu să se mai fi scris”.

S.O.S. – Despre horoscop, cutremure, ghicirea viitorului

Suntem sau nu robi ai mişcării stelelor? Sau suntem liberi?
Şi cât de bine este să încercăm să ne ghicim viitorul? Iată
câteva teme la care Biserica Ortodoxă are un răspuns care
ne poate pune pe gânduri…
S.O.S. – Despre reîncarnare şi invazia extraterestră
Există mulţi creştini care cred în Dumnezeu şi în acelaşi
timp cred în reîncarnare, fără să îşi dea seama că
învăţătura lui Hristos e potrivnică învăţăturilor orientale.
Autorul, care a practicat yoga şi a fost sedus el însuşi de
dovezile pro-reincarnare, face o analiză scurtă şi clară a
acestei învăţături orientale. Partea a doua a volumului
constă în demontarea psihozei ufologice, psihoză care
creşte o dată cu expansiunea neo-păgânismului.

Patericul mirenilor. Pilde pentru secolul XXI

Mulţi mireni au auzit de Pateric, mulţi l-au citit, dar nu
mulţi au ştiu să adapteze învăţăturile lui la viaţa lor
zbuciumată. O carte pe care părintele Constantin Necula a
prezentat-o drept un veritabil „Manual de antiterorism în
plan duhovnicesc”.

Despre înaintemergătorii Antihristului

În lumea în care trăim auzim de catastrofe, de războaie,
vedem cum răul prinde din ce în ce mai multă putere. Să
fie aproape sfârşitul lumii? Pornind de la învăţăturile şi
profeţiile sfinţilor Bisericii, Danion Vasile dă un răspuns…

278