Sunteți pe pagina 1din 7

Bruce Lee, omul care a revoluţionat artele marţiale

În anul în care s-a născut Bruce Lee, familia lui se afla


într-un turneu în America. La scurt timp, părinţii lui,
actorii Grace Li şi Li Hoi Chun, s-au întors în Hong Kong.
La numai 6 ani, Bruce Lee a debutat într-un film:
"Beginning of a boy". Copilăria şi adolescenţa lui Bruce
au fost dominate de un neastâmpăr, alimentat şi de
faptul că bandele de cartier şi luptele de stradă erau
fenomene frecvente în Hong Kong. Între veşnicele bătăi
în care era implicat, Bruce şi-a găsit timp să urmeze
cursurile de la La Salle College, iar mai apoi de la St.
Francis Xavier College.

Copilăria şi adolescenţa

Îngrijoraţi de faptul că fiul lor se afla mereu în centrul


luptelor de stradă şi temându-se pentru siguranţa lui,
părinţii au hotărât să îl înscrie la cursurile de Wing
Chun, conduse de maestrul Yip Man, omul care a avut
un rol esenţial în dezvoltarea acestei şcoli. De abia
atunci, Bruce Lee şi-a început antrenamentele în
spiritul disciplinei şi al autocontrolului.
Timp de patru ani, el a practicat Wing Chun, sub
bagheta maestrului Yip Man, după care a studiat şi a
aprofundat numeroase tehnici de luptă din diferite şcoli
orientale şi occidentale.
Yip Man l-a apreciat pentru inteligenţa, energia şi
talentul de care dădea dovadă, astfel încât l-a învăţat
multe tehnici secrete din Wing Chun. În scurt timp,
Bruce Lee a devenit un expert în acest stil.
La vârsta de 14 ani a descoperit că dansul poate
reprezenta o mare distracţie. Dansul său preferat era
Cha Cha. Şi-a petrecut multe ore în sala de dans, o mare
parte a paşilor învăţaţi acolo putând fi recunoscuţi mai
târziu în stilul de luptă pe care l-a creat.
În 1959, la un an după ce devenise campion de Cha Cha
în Hong Kong, părinţii lui s-au decis să-l lase să plece în
Statele Unite, împreună cu câţiva prieteni. Lee a ajuns
în Seattle, unde şi-a completat educaţia şcolară. A
absolvit Edison Technical School şi s-a înscris la secţia
de filozofie a Universităţii din Washington.

Debutul ca actor

În perioada studenţiei, Lee a locuit în mansarda unui


restaurant, găzduire în schimbul căreia şi-a oferit
serviciile de chelner. Ziua urma cursurile Universităţii,
iar noaptea muncea în restaurant. După câteva luni, a
ajuns la concluzia că acest stil de viaţă nu i se
potriveşte. A părăsit restaurantul şi a început să predea
Kung Fu. La 22 de ani a scris un text original cu titlul
Gung Fu chinezesc, arta filozofică a auto-apărării, o
carte care reflecta preocupările lui spirituale.
Înainte de a-şi termina lucrarea de licenţă, Bruce a
cunoscut-o pe Linda Emery, o blondă drăguţă, cu care s-
a căsătorit în 1964. Un an mai târziu s-a născut primul
lor copil, Brandon, iar după câţiva ani fiica lor, Shannon.
În 1964, Bruce Lee i-a făcut o demonstraţie de arte
marţiale lui Ed Parker. Soarta a făcut ca acesta să se
întâlnească cu Jay Sebring care era în căutarea unui
actor pentru rolul lui Kato din serialul de televiziune
"Batman 1966", produs de Bill Dozier. Parker i-a arătat
lui Dozier filmul cu Bruce şi restul este istorie. În rolul
lui Kato, Bruce a arătat lumii frumuseţea, creativitatea
şi puterea artelor marţiale.
Ulterior, Bruce a obţinut un rol secundar în "Marlowe",
un film cu James Garner, şi a apărut în câteva episoade
din "Longstreet", un serial de televiziune cu James
Franciscus, dar cariera lui artistică părea că nu va fi
una deosebită.

Maestrul artelor marţiale

Bruce s-a decis să-şi deschidă propriile şcoli de arte


marţiale, destinate doar celor mai serioşi elevi pe care
i-a avut. Din acest grup au făcut parte Steve McQueen,
Kareem Abdul-Jabbar, James Coburn şi Dan Inosanto,
cel mai bun prieten al lui Lee, un expert în nunchacu şi
Ka-li, de la care Bruce a avut multe de învăţat în ceea
ce priveşte mânuirea armelor albe. Sfârşitul anilor ’ 60 l-
a găsit pe Bruce petrecând tot mai mult timp la
Hollywoog şi Hong Kong. Conducerea şcolii Jeet Kune
Do i-a transmis-o în această perioadă lui Inosanto.
În 1970, Bruce Lee a acuzat serioase dureri la spate.
Doctorul său i-a cerut să întrerupă practicarea artelor
marţiale şi să rămână la pat pentru o vreme. "Aceasta a
fost probabil cea mai tristă perioadă din viaţa lui
Bruce", afirma după mai mulţi ani Linda Lee.
Bruce a rămas la pat vreme de şase luni, dar mintea lui
a continuat să lucreze pe acelaşi tărâm al artelor
marţiale. Rezultatul a fost o carte despre Tao şi Jeet
Kune Do, o carte cu un volum impresionant, dar care
conţinea numeroase note nesistematizate. Bruce s-a
hotărât să-şi termine cartea în 1971, dar filmările l-au
împiedicat s-o definitiveze. Intenţia lui Lee a fost să
facă din această carte un ghid pentru o cale de gândire,
nu un set de instrucţiuni. Cartea a fost publicată pentru
prima oară în 1975 şi nu în timpul vieţii lui Bruce, aşa
cum sugerează filmul "Povestea lui Bruce Lee". De fapt,
cartea era incompletă la moartea maestrului. Forma
finală, cu completările necesare, a fost definitivată de
Linda Lee, Gilbert L. Johnson şi Dan Inosanto.
Bruce a fost invitat să joace în serialul de televiziune
"Kung-Fu". Producătorul a renunţat ulterior la serviciile
lui, considerându-l pe Bruce prea oriental pentru
gusturile majorităţii americanilor. După o vreme, a ajuns
în Hong Kong, unde a realizat o serie de filme ce l-au
propulsat în lumea superstarurilor internaţionale. În
cele cinci filme, dintre care unul neterminat, a introdus
propria filozofie şi şcoala Jeet Kune Do.
"Big Boss" a fost filmul care, datorită charismei şi
talentului în arte marţiale, l-a catapultat la statutul de
superstar. Stilul său simplu şi direct, credibilitatea
scenelor de luptă au devenit un standard pentru toate
filmele de gen.
"Întoarcerea Dragonului" (cu titlul original "Calea
Dragonului") a fost un film produs în totalitate de Bruce
Lee. I-a aparţinut scenariul, regia, a făcut distribuţia
filmului şi a ales locaţia.

O moarte suspectă

Circumstanţele în care marele maestru a murit au


declanşat o furtună de discuţii aprinse. Forma sa fizică
excepţionă a făcut ca lumea să accepte cu greu
varianta unei morţi din cauze naturale. Nimeni nu putea
prevedea tragedia care urma să se producă în
momentul în care, la 20 iulie 1973, producătorul de
filme Raymond Chow şi Bruce Lee s-au întâlnit în
apartamentul actriţei Betty Ting-Pei, pentru a pune la
punct amănuntele legate de finalizarea scenariului
filmului "Jocul cu moartea", în care Betty urma să joace
un rol important.

După-amiaza târziu, Raymond s-a despărţit de cei doi,


după ce au stabilit că urmează să se întâlnească la
cină. Bruce s-a plâns de o durere de cap şi actriţa i-a
dat o pastilă de Equagesic, un medicament pe care ea îl
folosea curent. Bruce s-a dus să se întindă în dormitor.

Câteva ore mai târziu, Raymond Chow a sunat pentru a


afla de ce n-au apărut în restaurant şi Betty i-a spus că
Bruce a adormit. Chow s-a întors în apartamentul
actriţei şi a aşteptat ca Lee să se trezească. La un
moment dat, cei doi au început să se alarmeze şi Betty
şi-a chemat doctorul care a încercat fără succes să-l
trezească pe Bruce. Cei trei au chemat ambulanţa, dar
Micul Dragon, cum fusese supranumit Lee, a murit
înainte de a ajunge la spital.

Varianta oficială a fost aceea că Bruce Lee a murit din


cauza unui edem cerebral cauzat de alergia la
Equagesic. Admiratorii lui Bruce Lee nu au acceptat
niciodată această variantă, cu atât mai mult cu cât
între moartea Dragonului şi moartea fiului său, Brandon
Lee, 20 de ani mai târziu, pare să fie o legătură:
Brandon a fost ucis cu un glonţ pe platourile de filmare,
în timp ce turna "Corbul", asemeni personajului lui
Bruce Lee din "Jocul cu moartea".

Imediat după moartea sa, au apărut speculaţii potrivit


cărora n-a fost vorba de o moarte accidentală, ci a fost
vorba de un asasinat. Membrii familiei lui Bruce, la fel
ca şi apropiaţii acestuia, au fost convinşi că Bruce Lee
a fost ucis de maeştri ai artelor marţiale, cu care s-a
aflat în conflict nu de puţine ori sau de malaezienii
păstrători ai secretului "palmei vibrânde".
Puţină lume ştia că Bruce suferise cu două luni mai
devreme un serios accident cerebral. Se pare că, Lee a
trăit o bună bucată de timp cu câteva vase de sânge
capabile oricând să se spargă.

Bruce Lee a fost înmormântat în cimitirul Lake Wiew din


Seatle. În 1993, alături de tatăl său a fost înmormântat
şi Brandon Lee. În nici una dintre zilele scurse de la
moartea lui Lee, de pe mormântul său n-au lipsit florile
aduse de cei pentru care legenda trăieşte.

"Filozofia" Bruce Lee

*Nu confunda luna cu degetul care arată spre ea. Altfel,


vei pierde toată splendoarea cerului

* Cel care vrea să-şi facă datoria, trebuie să-şi facă mai
mult decât datoria. Învăţarea nu este cumulativă; ea
este un moment al cunoaşterii - care nu are nici început
şi nici sfârşit. Pentru a realiza libertatea, spiritul trebuie
să privească la viaţă, care este o vastă mişcare fără a fi
limitată de timp, deoarece libertatea se află în câmpul
conştiinţei

*Cum ar putea să existe metode şi sisteme care să


descrie ceva care are viaţă? Pentru ceea ce este static,
inert, fără viaţă, ar putea exista un mod de descriere, o
cale definitivă, dar nu pentru ceea ce este însufleţit.
Deci, nu reduceţi realitatea la un lucru static şi nu
inventaţi metode pentru a ajunge la ea.

„Cheia nemuririi este în primul rând


să trăieşti o viaţă de care să merite să-ţi aminteşti“

S-ar putea să vă placă și