LES GRANDES DOULEURS SONT MUETTES.

Poate nu`si gaseste cuvintele, poate nu reuseste sa se exprime.Se

simte singura.E inconjurata de prieteni.. dar e singura.De ce?.Pentru ca
nici unul nu o cunoaste indeajuns ca sa stie ce e in sufletul ei.

Dupa o zi frumoasa, ajunge acasa.Acelasi peisaj din fiecare zi.Parca

fiecare sentiment de tristete o ia in brate.Priveste pe geamul aburit
cum fiecare fulg de nea pica pe pamanat, cum fiecare amintire
frumoasa dispare in nestire.

Nu mai poate spune nimic.Nici macar muzica nu o poate invesei

acum.Lumina oarba din camera ii aprinde in fata ochilor toate
sentimentele.Parca deja s`a obisnuit cu totul, parca deja s`a obisnuit
cu sentimentele astea.Apar mereu, le poarta in suflet zi de zi.Parca i`a
fost dat sa traiasca asa.A invatat sa isi ascunda sentimentele si sa rada
mai tare decat ar faceo un om fericit.

Rade, se distreaza, invata, iubeste dar.. sufera.Si suferinta invinge

sentimentele de bucurie zi de zi mai mult.

Numai ea stie ce lupta se duce in sufletul ei.Numai ea stie cum e sa

planga noaptea, iar a doua zi sa se trezeasca ca si cum nimic nu s`ar fi
intamplat.Nimeni nu a vazut niciodata in sufletul ei suferinta.Nimeni nu

a fost alaturi de ea in momentele grele.De aceea se simte singura.De

aceea e singura.Dar de ce e totusi aparent fericita, de ce suferinta nu
o distruge?.Pentru ca iubeste, pentru ca simte, pentru ca a invatat sa
traiasca inconjurata de oameni singura.

Fiecare mica bucurie in aduce un gram de fericire, si oricat de mic ar fi

el, ea se bucura.Fiecare copil ii aduce in suflet o amintire
frumoasa.Fiecare vis frumos ii lumineaza ziua.Fiecare zambet ii pune si
ei zambetul pe buze.Fiecare imbratisare ii face inima sa ii bata mai
tare.Fiecare om pe care il face fericit o invata ca nu trebuie sa se lase
niciodata mai prejos, o invata sa traiasca fericirea.