Literatura veche este literatura epocii prefeudale si feudale, de la primele manifestari ale

scrisului n limba slavona sau romna pna la sfrsitul secolului al XVIII-lea. Istoricii nostri
au stabilit ca an deraportare, de trecere de la o epoca la alta, anul 1780, cnd Gheorghe Sincai
si Samuil Micu publica prima gramatica tiparita a limbii romne (Elementa linguae daco-
romanae sive valachicae), moment de afirmare deplina a spiritului Scolii Ardelene.

O problema mult discutata n legatura cu textele vechi este cea a literaritatii. Este sau nu
literatura cronica lui Ureche sau Costin? Sunt sau nu literatura Didahiile lui Antim Ivireanul?
Paginile vechi intereseaza doar pentru ceea ce s-a numit expresivitatea involuntara?
Raspunsul l da, poate, Nicolae Manolescu, n Istoria critica a literaturii romne: Nu e
nimic mai fascinant dect sa privesti n putul timpului si sa cauti originile. Multe din
paginile literaturii vechi au si alte virtuti, nu numai farmecul nceputului de drum. Textele
dominate de expunerea faptelor istorice (cronicile), textele religioase, paginile cartilor
populare atesta o preocupare constienta pentru expresivitate, originalitate, calitati definitorii
ale literaturii de totdeauna. Ele marcheaza momentele nasterii constiintei literare la noi, poate
fenomenul cel mai interesant de urmarit n epoca veche.
Literatura epocii feudale (de pna la secolul al XVI-lea si dupa aceea, cnd se afirma scrisul
n limba romna) aduce n atentia cititorului o anume sensibilitate, o mentalitate specifica. n
ciuda granitelor dintre provincii, denota unitate de teme, motive, idei, actiune, avnd un rol
foarte important n pastrarea constiintei unitatii de neam. De altfel, ideea unitatii de origine
etnica, de limba e una din primele mari idei impuse de aceasta literatura. Primele atestari
literare si culturale se leaga de folosirea limbii slavone pe teritoriul romnesc. Pna la
Scrisoarea lui Neacsu (1521) si Textele maramuresene, nu dispunem dect de semnalari
despre folosirea unei alte limbi dect cele din cancelariile domnesti (slavona,latina si greaca),
limba romna. Este greu de fixat, nu numai n literatura noastra, un an, poate chiar un secol
de nceput. Acumularile n domeniul limbii, contextul istoric, factorul individual determina
fluxuri si refluxuri, ale caror cauze, de cele mai multe ori, nu pot fi controlate, influentate.
Informatii despre limba romna si poporul romn se gasesc n izvoare rusesti (Povestirea
vremurilor de demult), maghiare (Cronica anonima, Legenda Sfntului Gerard,
Diploma cavalerilor ioaniti din 1247), slavo-bulgaresti s.a. Sfntul Gerard, episcop de
Cenad, prelat catolic mort pe la 1047, povesteste ca a auzit, n timp ce trecea prin Banat,
cntecul jalnic al unei femei ce nvrtea rsnita. Era un cntec popular, desigur, ale carui
cuvinte, foarte apropiate de limba latina, pe care prelatul o cunostea foarte bine, ramn
nentelese. Aceasta reprezinta prima informatie despre existenta creatiei populare n limba
romna. n secolul al X-lea, ntr-un glosar latin si ntr-o inscriptie slavona,
apar primele cuvinte romnesti. La Bucov, lnga Ploiesti, au fost descoperite inscriptii n
limba slavona cu caractere chirilice, datnd din secolul al X-lea. La sfrsitul secolului al XII-
lea si nceputul secolului al XIII-lea, este copiat, probabil n Transilvania, un Triod
Penticostar n limba slavona. Pastrat la Sibiu, este cel mai vechi manuscris copiat la noi. Tot
din aceasta perioada, dateaza un fragment din Apostol, scris, probabil, n Moldova pe
pergament si decorat cu ornamente grafice. Un document important pentru sustinerea
continuitatii romnilor pe teritoriul Transilvaniei l constituie raspunsul trimis regelui Arpad,
n limba latina, la nceputul secolului al X-lea, de catre Menumorut, stapnitor al Bihariei
(Tara Crisurilor). Textul se gaseste n Cronica Notarului Anonim (Cronica Anonima) si
consemneaza afirmarea independentei formatiunilor medievale romnesti din aceste locuri.
Au circulat n secolele XIV, XV, XVI cpii dupa traducere slavona a Cronografului lui
Manasses, provenind de prin anii 1331-1340. n timpul lui Stefan cel Mare, s-au redactat, n
limba slavona, Analele moldovenesti (Cronica lui Stefan cel Mare), care povestesc
evenimentele din Moldova ncepnd cu anul 1359. Cronicarii au cunoscut, se pare, aceste
pagini si le-au folosit. Grigore Ureche ncepe povestirea cursului anilor cu acelasi an. El
popomeneste n paginile introductive ale letopisetului despre letopisetul nostru, despre
letopisetul nostru cel moldovenesc care asa de pre scurt scrie, iar Miron Costin, n
Predoslovia la De neamul moldovenilor, mentioneaza ca n-a vazut letopisetul unui anume
Eustratie logofatul, scriere care nu s-a pastrat. Izolati de popoarele latine din cauza
maghiarilor, care pna la nceputul secolului al XI-lea au fost pagni, din cauza slavilor,
romnii au fost nevoiti sa accepte n biserica liturghia slavona, initiata de fratii Chiril si
Metodiu. Ruperea de cultura zonei latine a avut consecinte foarte importante asupra limbii
noastre. Influenta apuseana va avea loc mai ales prin literatura si cultura din Transilvania,
favoriznd patrunderea ideilor Renasterii si ale Reformei, cu consecinte foarte importante
pentru evolutia scrisului romnesc. Rolul benefic al Bisericii n evolutia literaturii si culturii
noastre vechi nu poate fi negat sau ignorat. Cuvntul romnesc cu virtuti literare s-a nascut n
paginile cartilor religioase si a cobort n istorie sa depuna marturie despre o spiritualitate
inconfundabila. Sentimentul religios strabate paginile primilor nostri cronicari, acelasi
sentiment l anima pe cel mai umil dintre copisti. Literatura romneasca veche si are originea
n viata bisericeasca. Manastirile au favorizat copierea de manuscrise, tiparirea de carti
religioase. n manastiri se scriu cronici, functioneaza scoli, se pastreaza documente de limba
slavona si romna. Manastirile aveau biblioteci foarte bogate pentru vremea aceea. La
nceput, se copiau manuscrise n limba slavona, functionau scoli de slavonie, se nvata arta
caligrafiei, desenului (miniaturii), legatoria de carti si manuscrise, broderia. Caligrafii aveau
mare trecere, fiindca, pna la aparitia tiparului, copiau si raspndeau manuscrisele necesare
desfasurarii serviciului divin. Din bibliotecile manastirilor ne-au parvenit nu numai carti
religioase, ci si colectii de legi, romane populare, cronici, imnuri religioase, harti
hagiografice, literatura dogmatica si ascetica. Multi dintre slujitorii Bisericii erau si oameni
de cultura. De numele lor se leaga momente foarte importante de afirmare a scrisului n
limba romna. Varlaam, Simion Stefan, Dosoftei, Antim Ivireanulpastoresc viata spirituala a
romnilor, se ngrijesc de tiparirea cartilor n limba romna si dau cuvntului romnesc
stralucire artistica (n proza sau versuri).
n aceasta perioada (SECOLELE AL XIV-LEA AL XVI-LEA), fenomenul cultural cu
importante consecinte pentru spiritualitatea romneasca tine de organizarea nvatamntului
romnesc. Consolidarea formatiunilor statale de sine statatoare a oferit cadrul propice
preocuparilor culturale, pentru ca a adus stabilitate politica, fie ea si relativa. Viata culturala
se desfasoara, n general, n manastiri, dar si la curtile voievodale si boieresti. Pericolul
turcesc, tot mai amenintator, determina un mod adecvat de actiune din partea conducatorilor.
Prima scoala romneasca a luat fiinta, se pare, n Scheii Brasovului, inaugurata o data cu
biserica de aici (n secolul al XIV-lea), pentru ca n 1597 sa-i fie ridicata o cladire de piatra,
dupa ce a fost adapostita n chiliile bisericii Sfntului Nicolae. Multi dintre fiii boierilor si ai
orasenilor merg n aceste secole la universitatile medievale din Cracovia, Praga, Viena. Cu
toate greutatile ntmpinate, cultura si literatura romna din Transilvania acestei perioade
cunosc momente foarte importante de afirmare. Transilvania este leaganul biruintei scrisului
n limba romna, att n ce priveste lucrarile originale, ct si traducerile sau tipariturile.
Scrisoarea lui Neacsu plaseaza Brasovul n sfera nceputurilor scrisului n limba romna; n
Brasov, dupa cum am vazut, functionau scoli vechi, la nceput de slavonie, apoi de romna;
Coresi tipareste n limba romna la Brasov cartile care vor impune o anumita forma a limbii
literare. n Maramures, se traduc primele texte n limba romna la cumpana dintre veacul al
XV-lea si al XVI-lea. Venirea maghiarilor si sasilor n Transilvania a dus la formarea unor
centre foarte puternice din punct de vedere economic si cultural: Brasovul, Clujul, Sibiul s.a.
n aceste centre, n primul rnd, se vor afirma o serie de curente religioase, social-politice,
filozofice, si ca urmare a legaturilor mai strnse cu viata spirituala a Apusului.

Problema latinitatii limbii si romanitatii poporului nostru va reveni obsedant n scrierile

cronicarilor, dar si la nvatati ca Dimitrie Cantemir. Cartea n limba romna, mai ales cea
tiparita, va juca un rol foarteimportant n afirmarea constiintei unitatii de neam. Aparitia
tiparului a impulsionat copierea si raspndirea cartilor de cult. Inventia lui Johannes
Gutenberg (1400-1468), desi data de pe la 1440, a patruns trziu n provinciile romnesti.
Slavii erau interesati de tipar, pentru ca, dupa invazia turcilor, au fost nimicite vechile
manuscrise copiate cu atta truda n manastiri. Calugarul Macarie va aduce tiparul la noi
(refugiat din Cetinie) si va realiza prima tiparitura pe pamnt romnesc. Ocrotit de
domnitorul Radu cel Mare, Macarie, a carui tipografie se afla la Trgoviste sau Manastirea
Dealu (lnga Trgoviste), va tipari un Liturghier (1508), apoi un Octoih (1510) si un
Evanghelier (1512). Liturghierul este prima carte tiparita pe teritoriul tarii noastre.
Activitatea lui Macarie va fi continuata, dupa mai bine de trei decenii, de ctre Dimitrie
Liubavici, care scoate n 1545 prima carte n tipografia sa, un Molitvelnic. Arta tipografica
va gasi n Coresi unul din cei mai mari mesteri. Coresi nu va fi un simplu meserias
ndemnatic, ci un adevarat ntemeietor: tipareste primele carti n limba romna. n ce
priveste timpul scrierii, se admite ca letopisetul unic al Moldovei a fost scris n vremea lui
Stefan cel Mare Citirea cronicii duce la concluzia ca e vorba de o lucrare alcatuita din
porunca domnitorului, care voia sa arate intentiile sale att n interior, ct si n exterior. n
paginile destul de sarace n momente de literatura ale acestor scrieri, impresioneaza lupta
pentru apararea tarii si eforturile de centralizare a puterii ntr-un moment foarte dificil din
istoria nationala. Originalul Cronicii lui Stefan cel Mare s-a pierdut.
Cronica lui Stefan cel Mare a fost continuata de trei calugari moldoveni, care vor scrie n
limba slavona: Macarie, Eftimie, Azarie. Cronicile lor nu au avut ecou deosebit n
istoriografia noastra, pentru ca autorii nu au dovedit detasarea necesara scrierii istoriei tarii.
Ei scriu din dispozitia unui domnitor si ncearca sa ordoneze faptele n functie de
asteptarile acestuia sau ale anturajului lui. Macarie ncepe cu prelucrarea unei versiuni a
Letopisetului de la Putna, Eftimie continua versiunea cronicii lui Macarie de pna la 1541.
AZARIE este ultimul cronicar de limba slavona. Se cunosc putine date despre el. Scrie din
porunca lui Petru Schiopul.

Cea mai importanta opera n limba slavona ramne nvataturile lui Neagoe Basarab catre
fiul sau Teodosie. Este o lucrare cu caracter testamentar si de initiere, menita sa pregateasca
omul deplin, capabil sa se conduca si sa conduca. Tocmai de aceea, aria de cuprindere
a povatuirilor pe care Neagoe le da fiului sau e foarte larga, traversnd planuri diverse si
facnd accesibile coduri diverse. Ea ne apare ca un document, din multe puncte de vedere:
religios, istoric, politic, moral, militar s.a nvataturile... au ridicat cteva probleme, foarte
discutate de-a lungul timpului: daca Neagoe Basarab este ntr-adevar autorul, n ce limba a
fost scrisa opera, raportul dintre variante (versiuni), structura initiala a textului s.a. Structura
cartii, al carei material se organizeaza n principal n jurul temei religioase si didactice, nu
trebuie sa trezeasca suspiciuni. Abundenta referintelor la textul biblic, la scrierile teologice se
explica prin faptul ca Neagoe poseda o foarte bogata informatie n acest sens. Elogiul milei,
omeniei, dreptatii cunoaste accente unice, nu numai n literatura noastra veche laica. Prima
parte, reia istorioare din Vechiul Testament Partea a doua a nvataturilor ne apare mai
unitara. Cele 13 capitole Autorul da fiecarui capitol un titlu, care anunta tema tratata. Dar
nvataturile ofera si sfaturi pentru situatii concrete, de aceea constituie un document si din alt
punct de vedere. Atrag atentia ndrumarile pentru vreme de razboi: trebuie evitat razboiul pe
ct e cu putinta, chiar curiscul de a oferi daruri dusmanului. Daca nu poate fi evitat, trebuie
purtat cu demnitate. nvataturile sunt o carte complexa, sinteza originala de spiritualitate
romneasca, ale carei semnificatii nu s-au stins. Actualitatea ei nu se adreseaza clipei,
duratei, ci veacurilor.

Cnd au nceput romnii sa foloseasca limba romna n scris? Raspunsul nu a fost simplu de
dat, nici nu este, pentru ca ntmplari de tot felul au facut sa nu avem la ndemna primele
texte romnesti, despre care exista atestari, textele de pna la Scrisoarea lui Neacsu (1521) si
tipariturile coresiene. Multa vreme s-a crezut ca textele rotacizante, ale caror pagini se
pastreaza, n parte (dupa cum se stie, primele texte literare n limba romna), ar data din
secolul al XVlea sau chiar de mai nainte. Cele mai vechi scrieri romnesti pastrate n original
pna azi nu sunt anterioare secolului al XVI-lea. Dupa Scrisoarea lui Neacsu, avem stiri
despre o Evanghelie si un Apostol (1532) n limba romna, despre Catehismul luteran (1544)
tiparit la Sibiu si Evangheliarul slavo-romn, de asemenea tiparitura de la Sibiu (1551-
1553).Stiri despre folosirea limbii romne n comunicarea orala provin din secolul al XI-lea
(Legenda Sfntului Gerard) si se leaga de creatia populara. Ele se nmultesc n secolele
urmatoare, odata cu cele care confirma si folosirea limbii romne n scris. Viata a impus
folosirea limbii materne n raporturile dintre oameni. Dupa adoptarea alfabetului chirilic,
exista un instrument care putea fi utilizat n redactarea actelor, nvoielilor, scrisorilor s.a.
Evident, nu e posibil sa fixam o data cnd romnii au nceput sa scrie n limba lor. Dupa cum
s-a constatat, o serie de acte redactate n alte limbi au fost concepute initial n limba romna.
Doua documente, unul din vremea lui Stefan cel Mare sunt semnificative. Cercetatorii nostri
si-au pus ntrebarea, dupa publicarea Scrisorii lui Neacsu (1900, de catre N. Iorga), daca s-a
scris n limba romna, cu alfabet latin sau slavon, nainte de aceasta data. Exista argumente
pentru un raspuns afirmativ dar nu au importanta care li s-a atribuit. Pna la adoptarea
alfabetului latin (1860), romnii au folosit alfabetul chirilic. Dar, cum vom vedea, se
nregistreaza carti, documente din vechime redactate n limba romna cu alfabet latin.

Scrisoarea boierului Neacsu, cea mai veche dovada originala de scriere romneasca ajunsa
pna la noi, face parte din seria de 120 de scrieri neliterare din secolul al XVI-lea n limba
romna. Celelalte scrieri, care atesta folosirea limbii romne n texte literare, sunt carti
religioase sau carti populare. n timpul domniei lui Mihai Viteazul, limba romna ncepe sa
fie folosita n cancelariile domnesti, caci din acest timp avem cele dinti acte domnesti de
cancelarie n Muntenia. Se scrie romneste la sfrsitul secolului al XVI-lea n toate tinuturile
romnesti, Muntenia, Moldova, Transilvania. Boierul Neacsu din Cmpulungul Muscelului i
scrie lui jupan Hanes Begner ca sa-i dea stiri despre miscarile turcilor si pregatirile lor
pentru atacarea Ardealului si Brasovului. Formulele initiale sunt in limba slavona, dar limba
scrisorii este curata, expresiva, foarte apropiata de limba de azi. Neacsu a reusit sa dea
scrisorii sale caracter intim si personal.
Datata 1582, Palia de la Orastie este o tiparitura foarte importanta din mai multe puncte de
vedere. Vede lumina tiparului pentru prima data o traducere n limba romna a Vechiului
Testament. Cuprinde primele doua carti ale Bibliei: Bitia (Facerea) si Ishodul (Iesirea).
Coresi tiparise principalele carti de cult, care interesau mai mult viata Bisericii, dar nu reusise
sa traduca si sa tipareasca Vechiul Testament.

Secolul al XVIII-lea formeaza o perioada unitara n istoria feudala, cunoscuta ca epoca

regimului nobiliar. Ea cuprinde, de fapt, evenimentele de la formarea statului unitar sub
Mihai Viteazul pna la instaurarea domniilor fanariote. La 1780, se poate vorbi de semneleu
nei alte epoci istorice. n secolul al XVII-lea, lupta pentru putere dintre diferite partide
boieresti, att n Moldova ct si n Muntenia, ia forme violente. Nu ne-ar interesa aceste fapte
aici, daca nu ar fi avut consecinte pentru evolutia literaturii noastre. Cteva familii boieresti
se bucura de ncrederea turcilor, controleaza puterea, aducnd la conducere domni care sa le
apere interesele. n Transilvania, dupa rascoala de la Boblna, dupa razboiul taranesc al lui
Gh. Doja, miscarile revendicative devin cu totul izolate. Romnii transilvaneni, n ciuda
tururor oprelistilor, reusesc sa-si impuna individualitatea etnica, sa-si pastreze limba si
cultura. Transilvania iese de sub stapnire turceasca si devine provincie austriaca,
habsburgica. Puterea Imperiului Otoman scade n acest secol, mai ales dupa asediul Vienei
(1683). Revoltele mpotriva lor se vor nmulti. Unii domni (D. Cantemir) cauta aliati,
constienti ca apusul Imperiului Otoman nu e departe. ntre provinciile romnesti se mentin
legaturi trainice, nu numai n plan cultural. Patrunderea limbii romne n viata politica si
culturala, proces nceput n secolul al XVI-lea, impunerea ei ca limba principala de
comunicare sunt fapte caracteristice perioadei. Limba romna devine limba cancelariei, a
actelor oficiale, n limba romna se scriu cronici, opere literare, se oficiaza cultul. Se traduc si
se tiparesc carti de cult n limba romna. Monumentul cel mai impunator n aceasta privinta
este Biblia de la Bucuresti (1688), prima traducere integrala a Cartii cartilor, sinteza a
ctorva veacuri de eforturi culturale. Carturarii acestei epoci sunt personalitati de prima
marime ale literaturii, ale culturii noastre. Ei au constiinta ca se adreseaza unui public mai
larg, stiutor de carte, de aceea se nregistreaza n aceasta perioada ceea ce am putea numi
nasterea constiintei literare romnesti. Apar primele opere cu intentii artistice, n care
ritualul cuvntului si al inteligentei sunt semne certe ale unei alte ntelegeri a paginii scrise,
a rostului ei n orizontul de asteptare al cititorului.

Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt secolele afirmarii depline a umanismului romnesc.

Trebuie sa precizam de la nceput ca umanismul romnesc nu renunta la viziunea teocentrica,
ceea ce l individualizeaza.Chiar atunci cnd abordarea se face din perspectiva literaturii
laice, are n vedere o anume dimensiune metafizica a existentei. n Transilvania, cum se arata,
umanismul a patruns mai devreme datorita contactelor cu lumea catolica, italiana sau
germana. n Moldova si Tara Romneasca, traditia si cultura bizantina aveau sa-si impuna
prezenta n manifestarile umaniste. nca din secolul precedent, al XVIlea, carturarii romni
s-au aratat interesati de cultura apuseana, citeau n latina sau italiana. Pentru domnitorii
romni cu initiative culturale, crearea unor scoli n care sa se predea si limbile clasice
constituie un punct important n programul lor de redresare a unor provincii ncercate de
razboaie, rascoale, framntari sociale si politice n deceniile anterioare. n scoli, limba de
predare e limba romna. Unii tineri, mai nstariti, frecventeaza scoli apusene. n operele
umanistilor romni, revin cteva idei care i individualizeaza. Udriste Nasturel, Nicolae
Milescu, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir sunt preocupati de
originea latina a poporului romn, de statutul limbii romne ca limba romanica, bogata n
resurse expresive, capabila sa exprime adevaruri nalte si sa serveasca scopuri artistice.
Nobletea limbii romne, care devine limba predilecta de comunicare, a fost dovedita de
Dosoftei prin Psaltirea n versuri, de Miron Costin, care se si exprima pe aceasta tema. n
operele umanistilor romni ntlnim ideea nnobilarii prin virtuti si cultura. Umanistii italieni
credeau n capacitatea omului de autoperfectionare. Idealul desavrsirii umane, ncrederea n
capacitatile ratiunii umane se exprima n opere ca Despre ratiunea dominanta, traducere a
lui Nicolae Milescu Spatarul, si Divanul sau glceava nteleptului cu lumea, cartea lui
Dimitrie Cantemir. Ideea de patrie, de sacrificiu ca datorie fata de patrie, cultul pentru gloria
stramosilor domina paginile cronicarilor nostri. Ei evoca luptele pentru apararea tarii, i cearta
pe domnii lipsiti de patriotism. Prin scris, ei nteleg sa lupte pentru afirmarea adevarului
despre originea limbii si poporului romn, drepturile istorice ale romnilor, apararea
demnitatii neamului lor. n ultimul timp, s-a discutat despre existenta unui baroc literar
romnesc, caracteristic secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea, suprapus manifestarilor
umanismului. n Moldova, Varlaam va tipari Cazania n 1643, care ncepe cu un Cuvnt
mpreuna catre toata semintia romneasca. n Transilvania, la Alba Iulia, se nfiinteaza o
tipografie pentru cartile romnesti. Se nregistreaza n aceasta vreme o crestere a numarului
cartilor pentru scoli, apar chiar manuale.

VARLAAM (?-1657) Publica n 1643 Carte romneasca de nvatatura duminecele preste

an si la praznicele mparatesti si la svnti mari. n tipografia nfiintata, a
putut scoate multe din cartile sale, printre care: Cazania din 1643, Sapte Taine ale
Besearecii (1644), Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu (1645), Raspunsul mpotriva
catehismului calvinesc (1645). Cazania lui Varlaam, cea mai importanta lucrare a sa,
cuprinde 74 de predici si se deschide cu cteva versuri, primele versuri romnesti
tiparite. Varlaam este cel dinti prelat care are curajul sa puna deschis problema folosirii
limbii romne n Biserica, afirmnd ca slavona nu mai era nteleasa de popor. Cazania este o
carte de omiletica n primul rnd (partea I si o secventa din partea a II-a), liturgica (predicile
sunt nsotite de evangheliile respective) si hagiografica (povesteste vieti ale sfintilor).
Paginile de proza se remarca prin varietatea modalitatilor discursului. Varlaam trece de la
pasajele de exegeza religioasa la pasaje narative, ntr-un stil sfatos, mladiat dupa cerintele
accesibilitatii. Prin felul cum organizeaza materialul faptic n relatarea unor
ntmplari,Varlaam este primul nostru povestitor. Un precursor este Varlaam si al lui Creanga
prin usurinta cu care mnuieste vorbirea directa si indirecta, prin efectele create cu resurse ale
oralitatii. Unele pasaje amintesc de basmele populare, ceea ce ne determina sa credem ca,
nainte de Dosoftei sau Neculce, si-a dat seama de importanta acesteia pentru literatura culta.
Cazania a contribuit la fixarea anumitor norme ale limbii literare, a oferit un model de limba
respectat n toate mediile carturaresti ale epocii, n toate provinciile romnesti.
Mitropolit al Transilvaniei, Simion Stefan tipareste pentru prima data n limba romna Noul
Testament (1648), la Alba Iulia. Nu este singura carte tiparita de Simion Stefan, fiindca n
1651 scoate o Psaltire. Noul Testament pregateste, din multe puncte de vedere, traducerea
integrala a Bibliei.

DOSOFTEI (1624-1693)-Ctitorul poeziei lirice romnesti creeaza cel mai important

moment de versificatie culta din literatura noastra veche. Psaltirea n versuri (publicata n
1673, dar rod al unui efort ndelungat; manuscrisul era gata prin 1670) impune o constiinta
poetica, fiind preocupata de resursele poetice ale limbii, dovedind o stapnire moderna a
imaginarului poetic. Meritul lui Dosoftei este de a fi fructificat toate resursele limbii romne
din acel moment. Versul devine, pentru prima data, un mestesug care se cere stapnit,
cautarea cuvntului celui mai potrivit, mai expresiv, solicita un efort serios, uneori timp
ndelungat. Dosoftei a preluat termeni si imagini din limba populara, a calchiat din alte limbi,
a creat termeni noi, a impus o topica si ritmuri care dau farmec aparte lirismului sau, sfidnd
greutatile nceputului. Pamfletul si rugaciunea, bucuria si tristetea, rsul si plnsul stau ntre
copertele aceleiasi scrieri si nfatiseaza tabloul viu al starilor umane, uneori contradictorii

Biblia de la Bucuresti (1688)

Prima traducere integrala a Bibliei tiparita n limba romna reprezinta o sinteza a eforturilor
de traducere de aproape doua veacuri n toate provinciile romnesti, un moment de limba
romna de prima importanta n secolul al XVII-lea. Nu se cunosc cu siguranta toti
colaboratorii. Traducatorii n-au facut opera de pionierat, ci de desavrsitori, pentru ca aveau
la ndemna o serie de texte, deja de mare autoritate n epoca. Se nlatura arhaismele,
slavonismele, pasajele narative capata cursivitate, iar fraza, muzicalitate inconfundabila.
Textul Bibliei de la Bucuresti foloseste elemente lexicale si forme gramaticale accesibile
carturarilor din toate provinciile. Acest fapt si circulatia foarte mare, datorata prestigiului de
care s-a bucurat, au avut consecinte asupra procesului de modelare a limbii noastre literare n
veacul urmator.

ANTIM IVIREANUL (1660-1716) Este unul din cei mai straluciti reprezentanti ai oratoriei
religioase la noi. Didahiile sunt sarbatori ale cuvntului romnesc, fara egal n literatura
noastra veche, fiindca autorul stapneste toate elementele registrului oratoric: solemnitatea,
persuasiunea, familiaritatea, ridicarea n abstract, coborrea n concretul exemplului, pilda,
exaltarea s.a.
Marii cronicari moldoveni Sunt contemporani cu Varlaam, Udriste Nasturel, Simion Stefan,
Dosoftei, Antim Ivireanul. ndreptndu-si atentia spre faptele istorice din trecutul mai
ndepartat sau mai apropiat, au avut de ntmpinat dificultati specifice cnd au nceput sa le
povesteasca n limba romna.

De la Grigore Ureche a ramas o singura carte, pastrata n cpii, careia editorii i-au dat titlul
Domnii Tarii Moldovei si viata lor si, mai recent, Letopisetul Tarii Moldovei. Cronica a
fost scrisa spre sfrsitul vietii. Grigore Ureche aseaza n fruntea cronicii cteva predoslovii:
un cuvnt al autorului despre intentiile sale si dificultatile cu care trebuie sa se lupte; un text
despre ntemeierea Moldovei (o reluare a unui text latin dintr-un letopiset); o disertatie despre
limba romna; cteva texte despre ntemeierea Moldovei. Izvoarele folosite de Grigore
Ureche au fost identificate pornindu-se de la marturisirile autorului de predoslovie.
Constatam ca a avut la dispozitie un material documentar destul de bogat pentru momentul de
atunci al istoriografiei noastre. O prima categorie de documente cele interne erau analele
si letopisetele slavone din Moldova si Tara Romneasca, cronicile muntene n limba romna.
Pentru ultima parte a cronicii (1584-1594), i-a fost de folos traditia orala: tatal sau si alti
boieri i-au relatat evenimentele la care au luat parte. Dintre izvoarele externe, cel mai utilizat
a fost Cronica Poloniei a lui Ioachim Bielski. Grigore Ureche nu foloseste izvoarele ca un
compilator, ci n chip creator. E1 procedeaza la o selectie, n functie de un anumit fir al
naratiunii, dezvolta sugestii sau chiar ocoleste aspecte care i se par denaturari. Ceea ce nu
ofera izvoarele scrise vine din traditie. Din predosloviile letopisetului, aflam lucruri
importante n legatura cu scopul scrierii. Se constata o mare diferenta ntre mentalitatea
autorului si cea a naintasilor. Relatarea istorica are o finalitate morala, educativa, prin
urmare. Istoria nu este o simpla consemnare de evenimente, ci o relatare despre destinului
omului ca individ si ca parte dintr-o colectivitate. Ea trebuie sa-l ridice pe om, nu numai prin
nvataturile pe care le-ar oferi ntmplarile trecutului, ci si prin crearea constiintei de sine, a
responsabilitatii fata de actele individuale sau ale colectivitatii. Istoria e nteleasa ca
modalitate prin care se exprima vointa, puterea, mila lui Dumnezeu. Cronicarii nostri fac si
teologie morala. Faptele au o logica, uneori ascunsa, exprimata prin evidenta mplinirii sau
nemplinirii unor nazuinte, luminoase sau obscure, ale protagonistilor. Dumnezeu i ajuta pe
cei curajosi, iubiti de popor, care apara crestinatatea. Fragil, orict de sus ar fi pe scara
sociala, omul trebuie sa ia aminte ca nu poate stapni evenimentele, ca puterea lui este
trecatoare (fortuna labilis) si, prin urmare, se afla, cum ar zice M. Costin, sub vremi.
Ureche realizeaza naratiuni exemplare, n chenar istoric, pe care nu le dezvolta n parabole,
dar ncheie, ca ntr-o fabula, cu o nvatatura, pentru ca vrea sa arate, cum se exprima la un
moment dat. Domnitorul aparea ca personalitatea exemplara, eroul, ntr-o vreme de
insecuritate, de neasezare, aparator al neamului sau si al ntregii crestinatati. Ureche a
gndit ca un istoric realitatea politica a vremilor evocate si a procedat ca un literat cnd s-a
asternut la scris. Pentru el, Moldova era o realitate, o tara, un popor, a caror demnitate nu
aparea ca deplina fara scrisoare. Istoria / istorisirea e un certificat de identitate. Letopisetul
va trece n revista faptele acelor domnitori care si-au facut din dragoste de tara ratiunea de a
fi, iar autorul, n chip vadit sfortndu-se sa obtina efecte artistice pentru a fi convingator, i
evoca ntr-un fel de iconariu. Figura centrala a letopisetului este Stefan cel Mare, simbol al
luptei pentru libertatea si independenta Moldovei. Pagini evocatoare de mare forta sugereaza
exemplaritatea personalitatii sale. Istoria nu este facuta numai de domni, desi acestora le
acorda Ureche cea mai mare atentie. Ei se sprijina pe taranime, n primul rnd, asa cum a
procedat cu stralucire Stefan, pentru ca ea forma grosul armatei moldovene. Exista n
letopiset o adevarata fascinatie a ntemeierii, a evocarii momentelor primordiale. Identitatea
etnica si fixeaza n momente imemoriale structura. Opera, ca structura, nu dovedeste
complexitate, dimpotriva, impresioneaza prin maretia simplitatii. Materialul epic se
organizeaza n jurul a doua nuclee de efect literar deosebit: naratiunea si portretul.
Caracterul oral al expunerii iese n evidenta prin anumite expresii figurate, n special n
metafore si comparatii, prin apelul la maxime, zicatori si proverbe, aclamatii, interogatii
retorice, vocabular, vorbire directa.

MIRON COSTIN (1633-18 dec.1691)- Continuatorul cronicii lui Grigore Ureche descinde
dintr-o familie de boieri ridicata n secolul al XVII-lea la mari ranguri domnesti. Opera lui
Miron Costin marcheaza o deplina ntelegere a literarului, a statutului literaturii, nct putem
afirma ca, odata cu el si cu contemporanul sau Dosoftei, se naste constiinta literara
romneasca. Locul principal n opera sa l ocupa cele doua scrieri, Letopisetul Tarii Moldovei
de la Aron Voda ncoace si De neamul moldovenilor. multor creatii din literatura noastra
veche, deoarece nici n acest caz nu s-a pastrat originalul. Spre deosebire de cronica lui
Ureche, avem cpii fidele sau aproape fidele, provenite prin intermediul unor compilatii
moldovenesti alcatuite din dispozitia domnilor sau a boierilor. Pentru istorici, Letopisetul
constituie un document foarte pretios. Miron Costin scrie o cronica boiereasca, prelucrnd
izvoarele n stil propriu, aducnd n atentie multe marturii personale, pentru ca, desi nu
cunostea toate secretele de stat, avea acces totusi la multe informatii, data fiind pozitia sa n
ierarhie. Anii prezentati de Miron Costin reprezinta una din cele mai zbuciumate perioade din
istoria Moldovei. n 66 de ani, s-au perindat la tron 22 de domni, dar nici unul n-a ajuns sa
moara n aceasta calitate, toti fiind nevoiti sa paraseasca puterea pe neasteptate. Letopisetul se
deschide cu lista istoricilor pe care autorul i-a avut n vedere la scrierea lui, asa cum va
proceda si n De neamul moldovenilor. Si n Predoslovie, dar si n alte parti ale
letopisetului, Miron Costin afirma aceeasi conceptie despre datoria de neuitat fata de istoria
tarii. Letopisetul lui Miron Costin nu se deosebeste, ca fapte de viata, prea mult de al lui
Grigore Ureche. Schimbari de domni, intrigi, razboaie, varsari de snge. Consemnarea lor se
face uneori cu detasare, chiar cu ton rece, profesional. Dar alteori traieste intens tragedia tarii
prinsa ca ntr-un cleste ntre imperii fanatice, dornice de cuceriri. Au vina si domnii lacomi si
incapabili, turcii cu pretentiile lor. Lacomia e unul din subiectele Letopisetului, fie ca se
manifesta la nivel individual, fie la nivelul unei natiuni. S-a observat intentia moralizatoare a
diferitelor episoade ale cronicii. Destinul nu este numai n minile lui Dumnezeu, pare a
spune cronicarul, se afla si n minile oamenilor si, de cele mai multe ori, si-l fac cu propria
mna. Fiecare destin creeaza o povestire, o nuvela, cu momente foarte interesante din punctul
de vedere al artei literare. Portretele personajelor capata adncime psihologica prin relatarea
unor situatii de viata. Daca la Ureche dialogul aparea sporadic, la Miron Costin devine o
modalitate frecventa de apropiere de faptul de viata. Dialogul, vorbirea directa ndeparteaza
de atmosfera seaca a expunerilor pe teme istorice din cronicile anterioare. Cealalta lucrare
istorica, De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor, constituie prima
ncercare de tratat stiintific pe tema originii poporului romn si a limbii romne. Autorul se
asterne pe scris pentru a pune lucrurile la punct, vaznd ca tot felul de basne au fost
raspndite de scriitori iresponsabili. Predoslovia, cu o adresare Catre cititoriu, expune
motivele care l-au ndemnat sa scrie cartea. nainte de Cantemir (cu Descriptio Moldaviae),
lucrarea lui Costin alcatuieste un tablou geografic, etnic, istoric, lingvistic al Daciei, o
monografie. n primele doua capitole se ocupa de istoria si geografia romana, pentru ca
cititorii sa cunoasca locurile de origine ale romnilor. Capitolul al treilea descrie Dacia, al
patrulea vorbeste despre Traian, razboaiele de cucerire a Daciei, construirea podului peste
Dunare, nfrngerea dacilor si popularea teritoriilor cu casasi si ostasi romani si-l cearta pe
Simion Dascalul pentru afirmatiile sale. Dincolo de valoarea literara si de document a
principalelor scrieri ale lui Miron Costin, ni se propune, pentru prima data n literatura
noastra, o experienta a scrisului, nu numai a faptului de viata, o experienta intelectuala,
izvorta din constiinta suprematiei valorilor spirituale. Prin scris (elogiat de autor, ca si
cititul), conditia umana se poate salva n fata vitregiilor vremii iar omul are sansa de a
nfrnge, cum ar spune un prozator de mai trziu, puterea conditiilor.

ION NECULCE (1672-1745)- Ultimul mare cronicar al Moldovei continua cronica lui Miron
Costin, relatnd evenimentele de dupa 1661 (pna n 1743). O singura scriere avem de la Ion
Neculce: Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pna la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat, precedat de O sama de cuvinte. Letopisetul Tarii Moldovei a
fost scris, dupa toate probabilitatile, ntre 1733 si 1743. Predoslovia exprima sentimentele
care l-au determinat sa-si scrie opera, admiratia fata de naintasi (Ureche, Costin), distantarea
fata de basnele lui Simion Dascalul si Misail Calugarul, credinta n sensul moral al relatarii
istorice. Multe calitati ale scrisului lui Neculce sunt observabile n O sama de cuvinte.
Spiritul popular si oralitatea se impun n proza romneasca prin Neculce, cel mai mare
povestitor al nostru de pna la Creanga si Sadoveanu. Scris la o vrsta destul de naintata,
Letopisetul prezinta istoria Moldovei pe o perioada de 82 de ani. Ca si n letopisetul lui
Miron, perioada nfatisata se caracterizeaza prin evenimente dramatice, care vor duce la
instalarea domniilor fanariote. Neculce, ca si naintasii sai, este atent la oameni, situatii de
viata, dar dovedeste o mai mare libertate de miscare, nefiind constrns de anumite surse
documentare. Are spirit de observatie, sesizeaza amanuntul semnificativ, abordeaza colocvial
diferite ntmplari de la Curtea Moldovei, de aceea cultiva amanuntul pitoresc si percutant.
Ceea ce surprinde, ca o calitate de exceptie, este naturaletea naratiunii, lui Neculce
remarcndu-i-se de catre toti comentatorii darul de a povesti. De altfel, caracterul
memorialistic al multor pagini a creat posibilitatea desprinderii de izvoarele documentare, o
mai mare libertate de miscare. Autorul sesizeaza amanuntul concret si percutant n evocarea
unei domnii. Portretele, desi numeroase, individualizeaza personalitatea evocata. Neculce
aduce n context brfa, pentru ca spiritul sau satiric nu cruta pe nimeni. Portretul neculcian
are o structura anecdotica. Unele se dezvolta chiar n scurte naratiuni, cum se ntmpla n
evocarea lui Dabija Voda. O serie de amanunte, nesemnificative (domnitorul bea vin din
oala rosie, nu din pahar de cristal) individualizeaza figura unui boier de tara, admirator al
lucrurilor vechi. Comportarea demna a lui Miron Costin n fata lui Petriceicu-Voda este
relatata prin dialog, sugerndu-se indirect calitatile personajului. Prin Neculce, nainte de
Creanga si Sadoveanu, oralitatea si spiritul popular si demonstreaza disponibilitatile
stilistice.
Cronicarii munteni -Activeaza n secolul al XVII-lea si nceputul secolului al XVIIIlea.
Multa vreme operele lor au fost subestimate, fiind privite n comparatie cu ale moldovenilor.
Subiectivismul autorilor, care scriu pentru a apara interesele unei partide boieresti, a
determinat o atitudine mai rezervata din partea cercetatorilor trecutului nostru literar. Exista si
n Muntenia o traditie a relatarii cu subiect istoric: povestirile despre Vlad Tepes, Viata
patriarhului Nifon, cronicile despre Mihai Viteazul s.a., traduse si n limba romna n
secolul al XVII-lea. Cele doua mari partide boieresti care s-au nfruntat de-a lungul mai
multor decenii (Cantacuzinii si Balenii) au solicitat scrierea unor cronici caresa le apere
interesele. Pe lnga acestea s-a scris si cronica de curte, la solicitarea unor domnitori. ntre
cronicile boieresti se situeaza Letopisetul Cantacuzinesc, Letopisetul Balenilor, Anonimul
Brncovenesc. Aceasta din urma evoca faptele domniei lui Constantin Brncoveanu, dar
provine dintr-un mediu ostil lui Brncoveanu si familiei Cantacuzinilor. Cronicarii moldoveni
pe straduiau sa respecte adevarul istoric, dar n cronicile muntene vom observa, chiar pentru
trecutul mai ndepartat, o atitudine partizana, deformatoare, nu fara consecinte notabile n
plan literar. Tentatia deformarii detaliilor, informatiilor va fi ntretinuta sistematic si, pentru a
afla adevarul istoric, suntem nevoiti sa citim cu circumspectie aceste pagini. Autorii recurg la
pamflet pentru a-i denigra pe adversari. n vreme ce moldovenii au considerat ca au datoria
patriotica de a se continua unii pe altii, cronicarii munteni iau de fiecare data totul de la
nceput, n functie de interesele partidei din care fac parte.

Letopisetul Cantacuzinilor prezinta punctul de vedere al familiei Cantacuzinilor. ncepe cu

aluzii la originea romana a poporului nostru, dar nu socoteste necesara o predoslovie, asa cum
procedeaza moldovenii. Autorul se dovedeste un bun cunoscator al textelor sacre, la care face
adesea apel. El subliniaza n repetate rnduri rolul jucat de Basarabesti n istoria tarii.
Cantacuzinii se considerau continuatorii lor. Dintre contemporani, postelnicul Cantacuzino
este laudat. n schimb, autorul celeilalte cronici despre Brncoveanu, anonim,dovedeste un
real talent literar. Anonimul Brncovenesc a fost cunoscuta datorita lui Nicolae Balcescu,
care o publica fragmentar n 1847. Lucrarea a fost scrisa, probabil, de prin 1707, cu un ragaz
ntre 1711 si 1716, de catre un boier defavorabil lui Brncoveanu, ostil Cantacuzinilor, al
carui nume a ramas deocamdata necunoscut, caci nici una din ipoteze nu s-a dovedit
convingatoare. E scrierea cea mai obiectiva despre evenimentele acestei perioade, desi i se
poate reprosa, totusi, partizanatul. S-a discutat despre spiritul baroc al autorului, care mizeaza
pe anumite efecte dramatice ale scenelor povestite si pe oralitate. Este considerat un precursor
al stilului indirect liber n literatura noastra, apropiat de Neculce prin optica asupra oamenilor,
evenimentelor. Autorul are simtul naratiunii si multe pagini devin nuvele realiste.

Dimitrie Cantemir este una din personalitatile cele mai importante ale culturii noastre din
toate timpurile. Spirit enciclopedic, ilustreaza o sinteza a unor preocupari diverse, de ordin
filozofic, politic, religios, stiintific s.a. Marele nvatat a fost primul nostru carturar care s-a
bucurat nca din timpul vietii de aprecierea nvatatilor europeni, fiind ales membru al unor
foruri stiintifice straine, traducndu-i-se unele carti sau chiar publicndu-i-se n editii
princeps n limbi straine. Opera lui Dimitrie Cantemir, foarte variata, cu exceptia celei mai
cunoscute lucrari, care este Descrierea Moldovei, pune serioase probleme de interpretare.
Mesajul cartilor, deseori alambicat, pare greu accesibil, mai ales ntr-o scriere ca Istoria
ieroglifica, fiindca Dimitrie Cantemir recurge la un limbaj greoi. Un prim grup de lucrari,
concepute pna prin 1702, are ca subiect probleme filozofice si religioase: Divanul sau
glceava nteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul. La Constantinopol scrie cea
mai importanta opera literara a sa, Istoria ieroglifica (1703-1705). Preocuparea literara ar
caracteriza, asadar, o a doua etapa a scrisului lui Cantemir. Cei 12 ani petrecuti n Rusia au
dat roade pe plan literar si stiintific: Descriptio Moldaviae (redactata ntre 1714-1716),
Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (1714- 1716),
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722), cu punct de plecare ntr-o
lucrare n limba latina din 1717, Historia Moldo-Vlahica; Vita Constantini Cantemyrii
(1714-1716). Evenimentele Cantacuzinilor si Brncovenilor, Cartea sistemei sau a starii
religiei mahomedane s.a., mai putin importante. Divanul..., care apare la Iasi sub ngrijirea
hatmanului Lupu Bogdan, cu prefata laudativa a lui Ieremia Cacavelas, are, pe alocuri,
caracterul unei antologii, prima n literatura noastra, de texte din diferite timpuri si culturi:
laice si religioase, antice si medievale. Textul de baza este Biblia, la care se revine foarte des,
dar Cantemir apeleaza si la citate din Dioptra lui Filip Solitarul, din Ioan Gura de Aur, Ioan
Scararul, Miron Costin, Dosoftei s.a., din cartile populare (mai ales Alexandria, Istoria
Troadei, Varlaam si Ioasaf). Tema disputei dintre suflet si trup, ntre ntelepciune si lume nu
era noua, carecterizeaza literatura Evului Mediu. Cantemir structureaza dezbaterea n trei
parti: prima prezinta glceava dintre suflet (= ntelept = microcosm) si lume (= trup =
macrocosm), a doua reia dezbaterea si argumenteaza contradictia dintre conceptia crestina si
cea laica, iar partea a treia sugereaza o mpacare a nteleptului cu lumea. Solutia propusa de
autor pentru a rezolva conflictul etern dintre om si lume este accesibila credinciosului si
nseamna alegerea cailor virtutii, n mijlocul tentatiilor de tot felul ale lumii. Cantemir se
adreseaza celor care au ales calea ascetica, de retragere din lume, dar mai ales credinciosilor
de rnd, pusi la ncercare n fiecare clipa de ispitele lumii n care traiesc. Reflectia filozofica
se asociaza cu o foarte buna cunoasterea Ortodoxiei si valorilor ei morale, surprinzatoare la
un tnar care de-abia trecuse de adolescenta. Tema centrala a cartii este binecunoscuta
fortuna labilis, din perspectiva careia se judeca nimicnicia vietii n trup.
Descrierea Moldovei ramne una din cele mai cunoscute opere ale lui Cantemir. Lucrarea
are trei parti: I. Partea geografica, II. Partea politica, III. Despre cele bisericesti si ale
nvataturii n Moldova. Partea I descrie asezarea Moldovei, hotarele cele vechi si cele noi,
clima, apele, tinuturile, trgurile, muntii si mineralele, cmpiile si padurile, animalele
salbatice si domestice. Informatiile livresti sunt completate uneori de cele venite din legende
(Dumbrava Rosie, plaiesii aparatori ai Cetatii Neamtului, Cheile Bicazului s.a.). Cantemir
expune imaginea unei tari bogate, care, cu toate acestea, nu poate fi fericita, din cauza
mprejurarilor istorice prin care a trecut si trece. Bogatiile solului si ale subsolului (mai ales)
nu au fost exploatate de teama ca pretentiile turcilor sa nu sporeasca. Partea a doua, cea mai
simpla, se refera la probleme legate de originea poporului romn, organizarea statala,
obiceiurile alegerii domnilor, starile sociale, legile tarii, raporturile cu Poarta Otomana,
naravurile moldovenilor, obiceiurile de ngropaciune s.a. Vorbind de obiceiurile de nunta,
Cantemir realizeaza un adevarat studiu etnografic si folcloric, cum sunt si alte subcapitole ale
lucrarii. El subliniaza importanta substratului dacic n formarea poporului romn, comenteaza
diferentierile dialectale (fenomenul palatalizarii labialelor, considerat caracteristic vorbirii
feminine), aminteste legenda descalecarii lui Dragos, se refera la luptele moldovenilor pentru
apararea statului lor. Cantemir nu-i cruta pe compatriotii sai, pentru ca moravurile lor i se par
uneori condamnabile. Partea a treia cuprinde cinci capitole: despre religia moldovenilor, viata
bisericeasca, manastirile din Moldova, graiul moldovenilor si literatura lor (literele).
Cantemir emite parerea ca moldovenii au folosit litere latinesti n scriere si numai de pe
vremea lui Alexandru cel Bun au adoptat literele slavone, parere, evident, gresita. De altfel,
informatiile oferite trebuie adesea primite cu circumspectie. Nu numai aici, Cantemir
dovedeste eruditie, dar n stabilirea unor corelatii, ipotezele lui nu se sustin. Interesante sunt
paginile despre datini si ceremonii din capitolul anterior si din acest capitol (nunta,
nmormntarea, nscaunarea domnului, mazilirea), credinte si obiceiuri (caluserii, dragaica,
paparudele, zburatorul, turca, snzienele, colindele, ursitele s.a.). Opera n care discursul
stiintific interfera discursul literar-artistic, Descrierea Moldovei surprinde si azi prin
densitatea informatiei, spiritul de sinteza al autorului, stilul suplu, accesibil, colocvial pe
alocuri, caracterul elevat al expunerii.
Istoria ieroglifica (1705) nu a fost cunoscuta dect n secolul nostru asa cum se cuvine unei
asemenea opere. Opera unica n literatura noastra, accesibila mai greu unui public mai larg,
din cauza alegoriei si complicatiilor fabulei, a impus, ca si Tiganiada, n general, o
atitudine rezervata. S-a discutat mult despre genul literar caruia i-ar apartine, specia literara.
Structura complexa poate sustine diverse opinii, pentru ca discursul lui Cantemir scapa unei
determinari prea riguroase. n structura complicata a discursului trebuie desprinsa o anumita
schema, gndita bine de autor, prin care se demonteaza mecanismele organizarii sociale si
politice la diferite niveluri. Individul pare strivit de macrostructuri pe care nu le ntelege si
care actioneaza haotic, dictatorial. S-a observat predilectia lui Cantemir pentru efectele de
contrast, sesizabila si n Divanul (ntelept-lume, suflet-trup). n Istorie, expresia acestei
nclinatii se reflecta n discordante, opozitii de tipul ntuneric-lumina, n ritmurile sincopate
ale naratiunii. De aici o supraabundenta de imagini, efect al atentiei spre psihologie, apelul la
vis si imaginatie, la parabola. S-a discutat despre caracterul baroc al acestei scrieri. Elemente
baroce ar fi, la nivelul structurii, sfrsitul amnat, caracterul de opera deschisa (dezbaterea,
lupta nu se ncheie odata cu atingerea telului), discontinuitatea interioara, dezordinea din
materialul epic (cu corespondent ntr-o anumita dezordine interioara, confuzia, multiplicitatea
intentiilor coexistente, necesitatea unor lecturi repetate, n diferite registre. Verva pamfletara a
autorului se exercita ndeosebi asupra dusmanilor, dar ispita e prea mare pentru a nu se
manifesta si n alte cazuri. Personajele capata uneori caracter de prototipuri, cum este cazul
Vulpii (Ilie Tifescu). Vulpea personifica si aici viclenia. Corbul ilustreaza un anumit mod de a
conduce, autoritar, rigid, tiranic. Structura specifica a Istoriei ieroglifice permite, asa cum
aratam, inserarea unor pasaje de alt tip dect cel narativ. Elegiile caielnice si traghicesti au
atras atentia lui G. Calinescu, care le numeste primele adevarate poeme romne. Elegiile au
inflexiuni de psalmi ai deznadejdii, spune istoricul. Blestemele, imprecatiile, descntecele,
bocetele, eseul filozofic, epistolele dau imaginea unei structuri polifonice. S-a remarcat ca
autorul manifesta o nclinatie speciala pentru lirism. Pasajele lirice indica o sensibilitate de tip
romantic (daca nu spunem prea mult). Tnguirea iubitului parasit, a pasarii care si-a pierdut
puii, plngerea Inorogului cnd este prins. D. Cantemir se arata dotat cu o forta neobisnuita
de a crea metafore, de a exploata resursele lexicale ale limbii romne. Discursul cantemiresc,
sprijinit pe o fraza alambicata, ar trebui mai atent studiat, din perspectiva nencrederii n
artificiile vorbirii. i sunt cunoscute subtilitatile retoricii antice, volutele diplomatiei verbale
si de aceea, dincolo de cuvinte, mijeste nencrederea.
Dupa Cantemir si Neculce, pna la Scoala Ardeleana si poetii Vacaresti, nu s-a creat un gol n
cultura si literatura noastra, cum au nclinat unii sa creada. Perioada de mijloc a secolului al
XVIII-lea nu impune atentiei nume mari n literatura culta, dar nu e mai putin interesanta prin
tipariturile si traducerile publicate, prin circulatia asa-numitelor carti populare, carti fara
frontiere. Originea acestor texte este foarte variata. Provin din Egipt si Siria, Grecia, Franta,
Italia, Spania, dar au devenit parte integranta din literatura europeana, din literatura noastra,
prin impactul pe care l-au avut asupra publicului. Legendele apocrife, precum si alte texte, au
fost cunoscute dupa publicarea Codicelui Sturdzan. Au urmat si alte asemenea culegeri,
Codex Teodorescu, Codex Neagoeanus, Codicele de la Cohalm s.a. Unii istorici literari au
sustinut ca aceste texte apocrife au fost traduse odata cu textele rotacizante,7 n Maramures.
N. Cartojan (loc.cit.) crede ca primirea foarte buna de care s-au bucurat textele maramuresene
a determinat trecerea la traducerea cartilor populare, a legendelor apocrife. Dar
caracteristicile acestora indica mai multe zone, un fenomen simultan.