Sunteți pe pagina 1din 5

Ascunde-te: Vine: De ce este aşa de dată peste cap lumea?

De Annette Gulick 1.10.2001

Lecţia V

Obiectivul lecţiei: Ca tinerii să înţeleagă rezultatele căderii omului, şi să se dedice la a se


împotrivi păcatului şi la a fi agenţi ai binecuvântării în lume.

Pasaj biblic: Genza 3:6-24

Adevăr biblic: Păcatul lui Adam şi al Evei a produs o barieră între ei şi toţi descendenţii lor
pe de o parte, şi Dumnezeu pe de altă parte, şi a adus suferinţă şi moarte în lume.

Înainte de a începe:
• Pachete cu cărţi de joc
• O monedă mare
• Povestea „Cutia Pandorei – al doilea mileniu”
• Biblii
• Schiţe „înţelegerea titlurilor”
• Creioane
• O şosetă urât mirositoare
• Un trandafir care miroase foarte frumos

Deschidere:
Împarte grupul în grupe mici de aproximativ 5 persoane şi dă fiecărui grup câte o
jumătate de pachet de cărţi. Spune-le că au trei minute pentru a clădi un turn din cărţi de joc,
cât mai înalt cu putinţă. După ce au terminat, mergi de la un grup la altul, uitându-te la
fiecare turn în parte.
Complimentează-i pentru munca lor şi anunţă care anume turn este cel mai înalt. Mergi lângă
turnul câştigător, spune că vrei să adaugi doar o decoraţiune finală, şi pune (său dă drumul la)
o monedă mare exact în vârf. Turnul ar trebui să se prăbuşească sub greutatea monedei.
Întreabă apoi:
• Cum v-aţi simţit atunci când am aruncat moneda pe turnul vostru, şi de ce anume?
• Cum credeţi că s-au simţit Adam şi Eva atunci când au mâncat din fructul oprit, în
Grădina Eden?
• Ce similarităţi vedeţi între faptul de a scăpa moneda pe turn şi faptul că Adam şi Eva
au mâncat din fructul oprit? (cu o singură acţiune greşită, totul se ruinează).
• Uneori, atunci când ne gândim la păcatul lui Adam şi al Evei, ne gândim că vom fi în
stare să facem lucrurile într-un mod diferit, dacă ni s-ar da şansa. De fapt, cine ar
crede ceea ce spune un şarpe vorbitor? Înainte să ne uităm la rezultatele păcatului
lor, permiteţi-mi să vă citesc o poveste.

1
Învăţare interactivă
Cere-le tinerilor să îşi închidă ochii, şi să îşi imagineze că sunt în următoarea situaţie.
Apoi, citeşte-le „Cutia Pandorei – al doilea mileniu” (care se găseşte la sfârşitul acestei
lecţii). Întreabă:
• Credeţi că aţi fi deschis cutia? De ce da, sau de ce nu?
• Povestiţi un moment în care aţi fost copii, şi aţi făcut ceva ce ştiaţi că era greşit (dacă
ai un timp limită, cere exemple de la câţiva tineri; dacă ai mai mult timp, cere ca toţi
cei din grup să împărtăşească ceva).

La prima vedere, nu pare corect ca toată umanitatea să sufere din cauza efectelor păcatului lui
Adam şi al Evei. Dorim să avem şansa de a ne face „propriul nostru destin.” Însă, vieţile
noastre şi istoria arată faptul că nici unul dintre noi nu a făcut ceva mai diferit.

Aplicaţia biblică
Citiţi cu voce tare, ca şi grup, Geneza 3:1-13, şi apoi împarte grupul în jumătate şi
numeşte un grup „acuzarea,” iar celălalt „apărarea.” Apărarea va fi compusă din Adam, Eva
şi şarpele, împreună cu echipa lor de jurişti. Dă-le tinerilor câteva minute pentru a pregăti
cazul lor, bazându-se pe Geneza 3:6-24. Cere acuzării să prezinte cazul, urmată apoi de
apărare, şi încheie cu proclamarea verdictului de către juriu şi pronunţarea sentinţei de către
judecător. Mulţumeşte-le pentru participare şi întreabă-i:
• Care a fost primul indiciu că Adam şi Eva au ştiut că au făcut ceva greşit (v.7)? (Şi-au
făcut haine cu care să se acopere).
• Care a fost al doilea indiciu (v.8)? (S-au ascuns de Dumnezeu).

În aceste acţiuni vedem primul efect al păcatului lor, care a fost alienarea, o rupere a
intimităţii pe care obişnuiau odată să o aibă, atât unul cu celălalt, cât şi cu Dumnezeu. Dacă
aţi experimentat vreodată singurătatea şi tristeţea pierderii intimităţii într-o relaţie care
însemna mult pentru voi, ştiţi că acest lucru este foarte dureros.

• Ce le-a făcut Dumnezeu lui Adam şi Evei, lucru care arată că relaţia lor cu El era
ruptă (v.23,24)? (I-a aruncat afară din grădină).

Nu numai că Dumnezeu i-a aruncat pe Adam şi pe Eva din grădină, însă toţi descendenţii lor
– asta ne include şi pe mine şi pe tine – au fost de asemenea forţaţi să îşi trăiască vieţile în
afara grădinii şi într-o stare de intimitate ruptă cu Dumnezeu. Această trecere înspre natura
lor rebelă şi stadiul de separare a lor faţă de Dumnezeu sunt numite „păcat originar.”

• Pe lângă pedeapsa de a fi aruncaţi din grădină, Dumnezeu a pedepsit în mod personal


pe fiecare din persoanele vinovate. Ce fel de pedeapsă a dat Dumnezeu Evei şi
descendenţilor ei (v.16)? (Durere la naştere, dorinţă de a uzurpa autoritatea soţului).
• Cum a pedepsit Dumnezeu pe Adam şi pe descendenţii săi (v.17-19)? (Munca şi
asigurarea hranei devin lucruri mult mai dificile şi mai neplăcute; ei vor muri şi
trupurile lor se vor întoarce în ţărâna pământului).
• Ce fel de pedeapsă a dat Dumnezeu şarpelui (v.14,15)? (Trebuie să se târască pe
burtă, Satan va fi învins în cele din urmă de unul din descendenţii Evei).

2
• Credeţi că aceste pedepse sunt drepte? De ce da, sau de ce nu?

Vedem că păcatul lui Adam şi al Evei au adus nu doar separare faţă de Dumnezeu, ci a şi
făcut ca suferinţa şi moarte să intre în lume. Această schimbare de la o stare de
binecuvântare, fericire şi armonie la una de blestem şi de discordie, suferinţă şi moarte, este
numită „căderea.” Vedem că această cădere nu doar îi afectează pe oameni, ci întreg
pământul cu tot ce este pe el. Haideţi să ne uităm mai îndeaproape la modul în care căderea şi
păcatul originar ne afectează vieţile noastre în ziua de azi.

Angajament
Dă-le tinerilor o copie a schiţei „înţelegerea titlurilor” (de la sfârşitul acestei lecţii) şi citeşte
instrucţiunile cu voce tare. Lasă câteva minute pentru ca tinerii să poată să completeze schiţa.
Atunci când observi faptul că majoritatea lor au terminat, revedeţi împreună răspunsurile.

Ghidul liderului pentru răspunsuri:


Uragan – cădere, născut orb – cădere, atracţie – păcat originar, împuşcături – păcat personal,
răpire – păcat personal, „nu”- păcat originar, accident de tren – cădere.

Ce putem să facem referitor la suferinţa cauzată de trăirea într-o lume decăzută? (să ajutăm
la alinarea suferinţelor, indiferent cum, chiar dacă este vorba de domeniul fizic, împlinind
nevoile lor, sau emoţional şi spiritual, dându-le speranţă şi încurajare, şi, desigur, rugându-ne
pentru ei. Asigură-te că vor decide să facă ceva în mod specific în săptămâna care va veni).
Ce putem să facem referitor la păcatul originar în vieţile noastre? (să luptăm împotriva
ispitei şi a dorinţelor noastre fireşti, ştiind ce anume doreşte Dumnezeu de la noi, şi cerându-I
să ne dea puterea de a face lucrurile respective).
Ce putem face referitor la păcatul personal din vieţile noastre? (la fel ca şi cu păcatul
originar, să luptăm împotriva lui, însă, atunci când păcătuim, să ne pocăim şi să ne cerem
iertare).

Încheiere
Cere-le tinerilor să îşi închidă ochii. Apoi, mergi prin sală, trecând pe la nasurile lor
următoarele: o şosetă urât mirositoare, şi un trandafir cu un miros plăcut şi puternic. Cere-le
apoi să spună ce au mirosit. Apoi explică-le:
Biblia ne spune că, la fel ca şi cu această şosetă şi această floare, noi emitem o aromă. Noi
mirosim. În fiecare zi noi avem şansa să „mirosim” ca şi Isus, sau nu. Putem să fim o parte a
lipsei de armonie şi de binecuvântare în lume. Ca ce anume aţi vrea voi să mirosiţi?

Încheie cu rugăciune şi cere-I lui Dumnezeu să îi ajute pe tineri în domeniile specifice pe


care le-au scris, pentru a face faţă păcatului din vieţile lor, şi pentru a fi agenţi ai
binecuvântării Sale în lume.

Cutia Pandorei – al doilea mileniu

Într-o seară mergi să îţi iei corespondenţa din cutia poştală şi găseşti o invitaţie la un
eveniment foarte special organizat de şefa ta. Ai auzit tot felul de zvonuri cu privire la faptul
3
că şefa a invitat diferiţi de şefi de departamente, la o săptămână specială, într-o staţiune
minunată din munţi, şi că câţiva din angajaţi vor fi răsplătiţi pentru munca lor cu o invitaţie.
Eşti aşa de fericit, încât îţi petreci următoarea săptămână numărând zilele care au mai rămas.

Atunci când soseşti, staţiunea este chiar mai frumoasă decât ţi-ai imaginat. Nu poţi să crezi
că îţi vei petrece o săptămână întreagă în acel aer proaspăt şi printre pini minunaţi, în
mijlocul unor formaţiuni extraordinare de stânci.
În prima seară, în timp ce te îmbraci pentru banchetul de deschidere, o hârtie este împinsă pe
sub uşa camerei tale. Pe ea scrie că, datorită unei urgenţe neprevăzute, gazdele nu vor putea
să participe la banchet, însă ei cer ca oaspeţii să meargă fără ei şi să se bucure de festinul
pregătit în onoarea lor. La sfârşitul biletului, vezi o mică notiţă care spune: „Aproape de uşa
din faţă veţi vedea o cutie pe podea. Vă rugăm să vă abţineţi de la a o deschide. Conţinutul ar
putea să nu fie bun pentru sănătatea voastră.” Desigur, acest lucru te face să te întrebi ce
anume ar putea să fie în acea cutie, şi de ce anume au scris ei notiţa respectivă.

La banchet, descoperi, spre plăcerea ta, că câţiva din oaspeţi îţi sunt prieteni. Pe măsură ce
vorbeşti cu ei, observi minunăţiile culinare aşezate pe masă. Mâncare excelentă, companie
minunată, promisiunea unei săptămâni fantastice – ce altceva ţi-ai mai putea dori? Însă un
lucru continuă să stea lipit de mintea ta – „Ce anume este în cutia respectivă?”
Banchetul merge înainte. Mâncarea este chiar şi mai minunată la gust, decât pare atunci când
o priveşti. Eşti încântat să realizezi faptul că unii din cei cu care te-ai aşezat la masă sunt
foarte drăguţi, chiar dacă sunt în managementul companiei. În timp ce toţi vorbesc, tu te
întrebi: „Ce lucru periculos pot ei să aibă în casă? De ce să fie ascuns într-o cutie pe care să o
poată deschide oricine?”
Pe la jumătatea serii, vrei să mergi la toaletă, şi te găseşti nu prea departe de uşa din faţă.
Curiozitatea de biruie, şi decizi să te uiţi pe hol, pentru a vedea cât de mare este cutia cu
pricina. Nu poţi să o vezi. Aşa că, te uiţi de jur împrejur, şi, pentru că nu vezi pe nimeni, te
îndrepţi înspre uşă.

„Oh, aceasta trebuie să fie. Dar, hei, este chiar mai mică decât o cutie pentru pantofi. Ce ar
putea fi aşa de periculos şi să fie într-o cutie aşa de mică?”
De fapt, în mintea ta ştii că foarte multe lucruri mici sunt periculoase, însă nu vrei să te
gândeşti la aşa ceva acum. Aproape înainte ca să îţi dai seama, ai ridicat capacul. Îl pui
repede la loc. Înăuntru era un şobolan mort. Te întorci în grabă la banchet, însă seara ta este
stricată, pentru că ai mereu în minte imaginea acelui şobolan. Fusese în mod clar prins cu o
cursă, pentru că trupul său era rupt, şi intestinele îi ieşeau în afară. Nu ai putut nici măcar să
te atingi de desert, pentru că căpşunile îţi aduceau aminte de maţele şobolanului. De îndată ce
ai ajuns în camera ta, ai început să cauţi şi alte urme de şobolani, însă, simţindu-te
nesatisfăcut, te-ai culcat.
Însă ce era mai rău urma să vină abia acum. În a doua dimineaţă, la micul dejun, gazda a
făcut un anunţ: „Supravegherea noastră video a înregistrat faptul că un virus periculos a
contaminat unii din oaspeţii noştri. Acest lucru s-a întâmplat atunci când au deschis o cutie
care conţinea un şobolan care era purtătorul acestui virus. Toţi cei care aţi fost contaminaţi
sunteţi rugaţi să mergeţi rapid la medic, în infirmerie, aşa încât să puteţi fi trataţi înainte ca să
deveniţi grav bolnavi. Regretăm să vă informăm cu privire la faptul că tratamentul pentru
virus va cere petrecerea săptămânii în carantină, în infirmerie.”
4
Înţelegerea titlurilor

Aşa cum am văzut, toată suferinţa, moartea şi separarea de Dumnezeu sunt rezultatul
păcatului omenesc, ceea ce noi numim „cădere.” Însă, chiar dacă toată suferinţa şi durerea
vin din aceeaşi rădăcină comună, este posibil să distingem între suferinţa care rezultă din
trăirea într-o lume decăzută, suferinţa care vine din decizia personală de a păcătui, şi tendinţa
de a păcătui, care este numită păcat originar. Lângă fiecare din aceste titluri, scrieţi câte o
cauză pentru acest eveniment: „o lume decăzută,” „păcat originar,” sau „păcat personal.”
Apoi, răspundeţi la întrebările care le veţi găsi în partea de jos a paginii.

Uraganul Adam loveşte coasta Pacificului: 100 posibili morţi Fiul unui cântăreţ faimos născut orb

Un studiu arată că 90% din oamenii căsătoriţi au fost atraşi de cineva din afara căsniciei

Un bărbat s-a sinucis, după ce a împuşcat-o pe prietena sa

Doi suspecţi arestaţi, în cazul răpirii unui judecător

Mamele sunt de acord! Cuvântul cel mai folosit în vocabularul unui copil este „Nu”!

30 de răniţi într-un accident groaznic de tren

1. Ce putem face referitor la suferinţele cauzate de trăirea într-o lume decăzută? (gândiţi-
vă în general, însă scrieţi ceva specific ce aţi putea face, ca, spre exemplu, faptul de a
scrie o scrisoare unei rude singure, sau vizitarea unei case de bătrâni, etc.).
2. Ce putem face referitor la păcatul originar din vieţile noastre?
3. Ce putem face referitor la păcatul personal din vieţile noastre? (gândiţi-vă în general,
însă scrieţi ceva specific, ca, spre exemplu, faptul de a ierta o persoană pe care o urâţi,
sau faptul de fi mai respectuoşi cu părinţii voştri).

Material folosit cu permisiunea autorului

S-ar putea să vă placă și