CUPRINS

1. Economia mondiala
- Scurt istoric
- Concept
- Secolul XXI

2. Dezvoltarea durabila
- Concept
- Probleme generale
- Compromis sau necesitate
- Principii si strategii
- Indicatori

BIBLIOGRAFIE
 2

1. Economia mondiala

Scurt istoric
Raporturile economice intre state au existat din timpuri destul de indepartate. In antichitate
fenicienii si romanii faceau comert cu un important numar de popoare. Totusi, nici la inceputul epocii
moderne, si cu atat mai mult in antichitate sau in evul mediu, nu se putea vorbi de o economie
mondiala in acceptiunea pe care o dam astazi acestui concept.
In evolutia formarii economiei mondiale, un moment important a fost reprezentat de sec. XVI,
cand prima data toate regiunile cunoscute la acea data au fost unite prin relatii economice. Urmatorul
moment important este reprezentat de prima revolutie industriala care se produce la sfarsitul sec. XVIII
inceputul sec. XIX in Anglia.
Formarea economiei mondiale este rezultatul unui proces indelungat de evolutie a diviziunii
muncii si a schimburilor economice de la nivelurile micro si macroeconomice ale economiilor
nationale, la scara interenationala, regionala si universala, a trecerii de la economia de piata de tip
capitalist, a descoperirilor geografice.
Aparitia economiei mondiale a fost favorizata de dezvoltarea schimburilor la mare distanta,
precum si de aparitia pietei mondiale.
La originea economiei mondiale se afla proprietatea privata, deoarece aceasta permite
realizarea schimburilor economice.

Concept

Economia mondiala este inteleasa in general, ca fiind ansamblul tuturor economiilor nationale
legate intre ele prin multiple raporturi de independenta, dependenta si interdependenta; de cooperare si
schimb, prin fluxurile materiale (reale) si monetar financiare care dau continut si structura circuitului
economico-financiar global, toate statornicite existential si functional pe temeiul diviziunii planetare a
muncii. Intr-o asemenea intelegere, economia mondiala este un sistem global, deschis si dinamic, un
agregat la scara si un organism planetar inzestrat cu mecanisme proprii de autoreglare in functionarea
si evolutia carora, rolul determinant apartine in ultima instanta legilor obiective si ordinii obiective.
Economia mondiala reprezinta ansamblul economiilor nationale si a relatiilor economice
stabilite intre acestea in virtutea interdependentelor dintre tari, generate de diviziunea mondiala a
muncii, precum si mecanismele, normele juridice, institutiile cu caracter national, regional sau cu
vocatie universala pe baza carora aceste relatii se desfasoara.
Economia mondiala este un studiu al schimbului de activitati economice la care participa marea
majoritate a agentilor economici de pe glob. Aceste schimburi economice nu se limiteaza doar la
comert, ele includ si schimburi in domeniul cercetarii, produsului, consumului.
In raportul Dezvoltarii Mondiale editat de Banca Mondiala in anul 2000 se apreciaza ca in
economia mondiala au loc doua procese paralele:
globalizarea
descentralizarea

2
 3

Globalizarea consta in transnationalizarea pana la supranationalizare cu deosebitre in domeniile

comertului, finantelor si tehnologiilor de varf.
Descentralizarea consta in transmiterea de catre guvernul national catre comunitatile locale a
tot mai multe atributii administrative, sociale, educationale, bugetare si in consecinta, rolul statului
national se va limita la diplomatie, armata, adoptarea legislatiei interne.
Daca facem o pivire directa asupra economiei mondiale, atat in evolutia sa istorica, cat si asa
cum se prezinta ea la hotarele secolelor 20-21, descoperim elemente comune, precum si numeroase
particularitati nationale si regionale care duc la concluzia ca economia mondiala are doua caracteristici
fundamentale:
Caracterul unic al acestei economii;
Eterogenitatea ei sub diferite aspecte social-politice ale dezvoltarii fortelor de productie.
Economia mondiala nu va reprezenta punctul final al unui lung proces de dezvoltare a
activitatii economice, de la un nivel inferior catre unul superior. Dezvoltarea va continua. Mai mult, pe
masura perfectionarii factorilor de productie, a revolutionarii mijloacelor de transport, a
telecomunicatiilor, se vor crea conditii materiale pentru un nou salt spre un stadiu superior al
schimbului reciproc de activitati.

Secolul XXI
Economia mondiala in secolul XXI descrie oportunitatile, caracterul complex si riscurile
inerente economiei globale, punctul central constituindu-l declinul acesteia, inceput in 1989.
Inceputul secolului XXI a fost caracterizat in plan economic de o adancire accelerata a
procesului de globalizare, fluxurile mondiale de investitii straine directe fiind una dintre principalele
forme de manifestare a acestui proces. De la un nivel maxim atins in anul 2000, s-a trecut in perioada
2001 2004 la reduceri ale volumului fluxurilor mondiale de investitii straine directe, pentru ca in
2007 sa se depaseasca nivelul din anul 2000. Criza economica mondiala manifestata in anii 2008 si
2009 a stopat temporar acest trend, dar pe termen mediu el va fi cu siguranta reluat. Depasirea crizei va
aduce cu sine si o modificare a ordinii economice mondiale, dar acest fapt nu va putea sa influenteze
decat in sens pozitiv rolul jucat de investitiile straine directe in circuitul economic mondial.
Prin intermediul investitiilor straine directe globalizarea a devenit o componenta cotidiana a
vietii fiecaruia dintre noi, fie prin produsele sau serviciile achizitionate, fie prin locul de munca sau
modul de comunicare sau de petrecere a timpului liber.
Intensificarea globalizarii se caracterizeaza prin accentuarea tendintei de reducere si eliminare a
barierelor dintre economiile nationale, precum si amplificarea legaturilor dintre aceste economii.
Trasaturi actuale ale economiei mondiale:
Principalii actori sunt reprezentati de economiile nationale;
Prezenta unor fenomene de globalizare, integrare si regionalizare;
Economia mondiala este caracterizata de concurenta;
Economia mondiala este un sistem caracterizat de interdependente;
In economia mondiala (si in orice economie de piata), perioadele de dezvoltare
alterneaza cu perioade de recesiune;
Caracterul sau eterogen Economia mondiala este formata din actori foarte diferiti.

3
 4

Acum, in secolul XXI constatam cat de mult timp ne-am dezvoltat fara sa tinem cont de
limitele de consum ale resurselor neregenerabile si, mai grav, cat de putini oameni sprijina dezvoltarea
normala a societatii umane.
Secolul XXI va modifica, in mare masura, imaginea actuala a economiei mondiale, ca urmare
a schimbarilor majore ce se vor produce atat in componentele sale fundamentale statele-natiune,
organizatiile intergrationiste interstatale, societatile transnationale, cat si in raporturile dintre ele.
Perspectiva actuala a folosirii spatiului extraterestru in scopuri economice, a exploatarii
resurselor altor planete, va deveni o realitate palpabila: economia va depasi cadrul mondial, planetar,
si va deveni o economie la scara cosmica. Inca de pe acum se poate face afirmatia ca sec. XXI va
marca inceputul unei noi ere - aceea a economiei interplanetare, cosmice, era care va cunoaste, la
randul ei, diferite stadii de dezvoltare:
Un stadiu ar putea imbraca forma schimbului reciproc de activitati intre Pamant si asezarile
de pe Luna.
Un alt stadiu ar putea fi cel in care pe scena schimbului reciproc de activitati la scara
cosmica ar intra asezarile intraspatiale permanente. Se vor crea, astfel, conditii pentru o noua
mare diviziune a muncii. Ne putem imagina, de pilda, un transfer de industrii in spatiul
cosmic sub atractia unor noi resurse de energie, de materii prime si a perspectivelor
tehnologiilor spatiale pe planul productivitatii calitatii.
Cat timp va trebui pentru parcurgerea acestor etape? Nu se poate sti cu exacticitate. Ceea ce
reprezinta insa, o certitudine este faptul ca transformarea uriaselor posibilitati care stau la dispozitia
omenirii intr-o realitate concreta va fi posibila numai daca se va infaptui o revolutie in gandire, in
constiinta umana, care sa conduca la victoria definitiva a spiritului de cooperare, de pace asupra
razboiului care mai domneste inca.
In prezent economia mondiala constituie un sistem dinamic, evolutia lui fiind determinata de
nivelul de dezvoltare si calitatea economiilor nationale, de natura relatiilor care se dezvolta intre
acestea si a mecanismelor economice de desfasurare a acestor relatii, de caracterul normelor si al
institutiilor existente la un moment dat.

4
 5

2. Dezvoltarea durabila

Concept
Din cele peste 60 de interpretari ale conceptului de dezvoltare, specialistii s-au oprit la cel ce
pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanitatii: DEZVOLTARE
DURABILA.
Conceptul de dezvoltare durabila (sustenabila) s-a cristalizat in timp, pe parcursul mai multor
decenii, in cadrul unor dezbateri stiintifice aprofundate pe plan international si a capatat valente
politice precise in contextul globalizarii.
Conceptul de dezvoltare durabila a aparut si s-a impus ca o necesitate in conditiile degradarii
sistematice a conditiilor naturale la nivel global, ca rezultat al exploziei demografice si al dezvoltarii
economice din ultimele doua secole.
Dezvoltarea durabila e conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul
inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si
pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat.
Este meritul lui Lester Brown de a fi lansat primul - in raportul WorldWatch Institute din 1984 -
termenul de dezvoltare durabila care a intrat apoi in literatura de specialitate ca un termen de
referinta si a devenit obiectul tuturor studiilor si documentelor politice care abordeaza problemele
dezvoltarii economico-sociale contemporane.
In raportul din 1984, se definea durabilitatea (the sustainability) ca fiind dezvoltarea posibila
in armonie cu natura - ca un concept ecologic cu consecinte economice, subliniind ca o societate
durabila este cea care isi modeleaza / adapteaza sistemul economic si social, astfel incat sa asigure
resursele naturale si sistemele de suport ale vietii nu numai pentru noi cei de acum, ci si pentru
generatiile viitoare.
Conceptul de dezvoltare durabila a fost utilizat pentru prima data de premierul Norvegiei, Gro
Harlem Brundtland, in anul 1987. In calitate de presedinte al Comisiei Mondiale pentru Mediu si
Dezvoltare (CMED), a prezentat raportul Viitorul nostru comun cunoscut si sub denumirea de
Raportul Brundtland dupa numele initiatoarei acestui raport, in care se definea dezvoltarea durabila
ca dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor
viitoare de a-si satisface propriile nevoi. Acest raport a fost rodul unei colaborari de peste 3 ani a 20
de politicieni si experti in dezvoltare economica si ecologie din intreaga lume.
Conform definitiei date de CMED, dezvoltarea durabila implica faptul ca volumul total al
capitalului, format din capital fizic (masini, drumuri, hoteluri s.a.), capitalul uman (sanatatea
oamenilor, cunostintele si calificarea lor) si capitalul natural (padurile, aerul, apa si solul fertile),
ramane constant sau creste in timp.
Dezvoltarea durabila inseamna in plan material mentinerea posibilitatilor si conditiilor de viata
pentru generatiile viitoare, in special a resurselor naturale regenerabile cel putin la nivelul celor
existente pentru generatia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectati de poluare.

5
 6

In plan spiritual, dezvoltarea durabila inseamna mult mai mult; inseamna conservarea
mostenirii faptelor de cultura, realizate de cei din trecut si de cei de azi si dezvoltarea capacitatii de
creatie in viitor, a elitei celor care ne urmeaza.
Dezvoltarea durabila trebuie inteleasa sub toate dimensiunile sale: umana, economica,
tehnologica si ecologica. Tocmai pornind de la aceste premize, cat si de la faptul ca provocarile pe care
le lanseaza noul concept (necesar) de dezvoltare a societatii umane in ansamblu, nu sunt simple
concepte teoretice, ele trebuind a fi puse in aplicare, in practica - este de inteles ca procesul, chiar sub
presiunea celor mai evidente si grave efecte, unele catastrofice (exp. subtierea stratului protector de
ozon, schimbarile climatice etc.) care ameninta existenta noastra, va fi de lunga durata, fiind in acelasi
timp imposibil de trecut peste nevoile celor saraci, care trebuie si ei sa ajunga la conditii decente de
trai.
Dezvoltarea durabila abordeaza conceptul calitatii vietii, sub aspect economic, social si de
mediu, promovand ideea echilibrului intre dezvoltarea economica, echitatea sociala, utilizarea eficienta
si conservarea mediului inconjurator. Elementul cheie al dezvoltarii durabile il reprezinta reconcilierea
intre procesul de dezvoltare si calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare si luare a
deciziilor, atat la nivel global, cat si regional, national sau local. De asemenea, dezvoltarea durabila
depinde de distribuirea corecta a costurilor si beneficiilor dezvoltarii intre generatii si natiuni.
Dezvoltarea durabila este, in prezent, unul din cele mai dezbatute concepte, atat la nivel
international (conferinte ONU, intruniri UE) cat si national sau regional. Multe firme cu renume
incearca sa introduca in managementul lor ideea de dezvoltare durabila, sustenabila.
Preocuparile pentru dezvoltarea durabila, atat la nivel national, cat si la scara mondiala sunt
rezultatul unui complex de probleme care ingrijoreaza: saracia, degradarea mediului, nesiguranta unui
loc de munca, inlaturarea valorilor traditionale, somajul etc...

Probleme generale
In literatura mondiala au aparut in ultimele doua-trei decenii, numeroase lucrari referitoare la
problemele globale cu care se confrunta civilizatia umana acum la inceputul secolului XXI.
Problemele sunt cele care, la nivelul planetei influenteaza esential toate domeniile vietii sociale,
nerezolvarea lor facand imposibila abordarea celorlalte probleme care cer si ele o solutionare la nivel
global-planetar. Sustenabilitatea este o problema de o importanta tot mai actuala si dupa opinia
diversilor specialisti va deveni principala problema a secolului XXI.
Acest tip de probleme, necesitand o solutionare planetara au aparut cu stringenta in a doua
jumatate a secolului XX, in stransa legatura cu dezvoltarea economica generala, formarea pietei
mondiale unice si globalizarea vietii economice.
Problema dezvoltarii durabile, deriva din problematica generala a sfarsitului de secol XX,
perioada ultimelor doua-trei decenii ale acestui secol fiind cea a problemelor globale ca urmare a
nivelului global-planetar la care s-a ajuns in abordarea si solutionarea tuturor aspectelor esentiale ale
vietii economico-sociale (dezvoltare, saracie, diversitate culturala, epuizarea resurselor, biodiversitate
etc.) precum si a celor privind degradarea mediului natural, toate fiind probleme de care depinde
hotarator dezvoltarea societatii umane, viitorul nostru al tuturor.
Dezvoltarea civilizatiei industriale de la mijlocul secolului al XIX-lea a produs modificari
profunde si accelerate mediului inconjurator datorita solicitarii din ce in ce mai mari a resurselor
naturale, a extinderii suprafetelor cultivate si a schimbarii sistemelor de cultura, a despaduririlor
masive pentru obtinerea de masa lemnoasa si de terenuri noi pentru agricultura, a intensificarii utilizarii
pasunilor, a dezvoltarii exploatarii subsolului, precum si a altor activitati cu impact asupra mediului. In
acelasi timp, civilizatia industriala a facut posibila o crestere demografica rapida, a insemnat o
6
 7

puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat aglomerari urbane pe arii tot mai extinse,
situandu-l pe om in conditii de viata noi. Cresterile spectaculoase de productie au permis o mai buna
satisfacere a trebuintelor, a nevoilor, iar surplusurile rezultate au stimulat la randul lor dezvoltarea
tehnicii, tehnologiei si productivitatii, permitand finantarea de noi activitati. Noile conditii de mediu
sunt mai putin favorabile pentru viata omului, pentru desfasurarea activitatilor sale economice, sociale
si culturale.
Dezvoltarea industriei, trebuie facuta prin promovarea noilor tehnologii mai eficiente si mai
putin poluante, subliniind necesitatea intensificarii controlului asupra agentilor chimici toxici utilizati
in industrie si agricultura, ca si asupra evacuarilor de deseuri periculoase pentru mediul ambiant.
Iminenta epuizare a unor resurse minerale importante, precum petrolul, minereurile de cupru
sau cele ale metalelor pretioase, defrisarea unor imense suprafete de padure, disparitia a zeci si sute de
specii animale si vegetale in fiecare an, ploile acide, subtierea dramatica a stratului protector de ozon si
schimbarile climatice - sunt numai cateva dintre elementele care au facut ca o serie de personalitati
stiintifice sa traga tot mai dese semnale de alarma in legatura cu starea precara a mediului natural si
necesitatea unor schimbari prompte si radicale in ceea ce priveste atitudinea noastra fata de mediu si
fata de problema dezvoltarii.
Ritmurile de crestere a populatiei, a urbanizarii, a preluarii resurselor din mediul inconjurator
se accelereaza, iar natura are propriile sale ritmuri, care nu coincid cu cele ale activitatii umane. In
timp ce societatea umana face planificari pe termen scurt si cere o amortizare rapida a investitiilor,
reproducerea organismelor vii, capacitatea mediului de a raspunde solicitarilor tot mai mari se inscriu
intr-un termen foarte lung. Consecintele negative au devenit asa de mari incat intreaga refacere a
mediului natural este astazi periclitata.
Devine stringenta dezvoltarea noilor forme de energie curata: energia eoliana, energia solara,
utilizarea hidrogenului, imbunatatirea sigurantei in producerea energiei nucleare prin fisiune si mult-
asteptata energie nelimitata a fuziunii etc.
Nu exista tehnologii total curate ci doar mai putin poluante, ceea ce, oricat de mare ar fi
dorinta noastra, va determina in continuare poluarea sub toate formele si deci afectarea in continuare a
factorilor de mediu.
Nu este posibila renuntarea totala la ingrasamintele chimice si la pesticide, avand in vedere
necesarul in crestere de alimente pentru o populatie a planetei, pe an ce trece tot mai mare.
Nu este posibil sa renuntam la transporturile rapide si sigure pe uscat, pe ape si aeriene, care
necesita combustibili, generand poluare. Transportul de calatori, in conditiile libertatii de calatorie,
transportul de marfuri in conditiile globalizarii economice etc. nu mai poate fi redus la transportul cu
panze sau la cel cu tractiune animala, care caracterizau secolele XVII-XVIII.
Sustenabilitatea este o problema complexa pentru care se cere o cooperare multisectoriala,
implicarea sectorul guvernamental, non-guvernamental, cetatenii, companiile si, implicit, sectorul
financiar. Pentru a asigura sustenabilitatea afacerilor, companiile din intreaga lume decid sa se implice
activ in dezvoltarea durabila, integrand principii de responsabilitate sociala in esenta afacerilor
desfasurate.
Dobandind posibilitatea de a transforma mediul natural, omul nu si-a pus mult timp problema
de a proceda rational, in conditii normale de echilibru si dezvoltare a vietii, el sesizand destul de tarziu
ca este in acelasi timp creatia si creatorul care ii asigura existenta biologica si intelectuala.
Protectia mediului este o problema a tuturor. Pentru a rezolva aceasta problema este nevoie, ca
la nivelul fiecarei tari, sa fie adoptata o strategie generala de protectie a mediului.

7
 8

Dezvoltarea durabila un compromis sau o necesitate?

Nici un model de dezvoltare, la sfarsit de secol XX si inceput de secol XXI, nu poate fi

conceput in afara optiunilor politice bazate pe argumente stiintifice furnizate simultan din sfera
economica, ecologica, tehnologica si umana, care sunt considerate cei patru piloni pe care se situeaza
dezvoltarea durabila.
Dezvoltarea durabila este mai mult decat o necesitate, este o obligatie a generatiilor prezente
pentru a asigura un viitor generatiilor ce vor urma, atat din punct de vedere ecologic, cat si social si
economic.
Prin definitie, sustenabilitatea (definita si dezvoltare durabila) este prosperitatea, bunastarea
umanitatii si a mediului natural, ce nu reduce oportunitatile generatiilor viitoare, sustinand
continuitatea economica a generatiilor curente.
Sustenabilitatea ori dezvoltarea durabila este un obiectiv central al politicii Uniunii Europene.
Prin integrarea in Uniunea Europeana, Romania adopta automat acest obiectiv. Aceasta nu inseamna ca
Uniunea Europeana ne furnizeaza si un pilot automat pentru dezvoltarea durabila. Guvernul
Romaniei, prin resursele uriase pe care le gestioneaza, este singurul centru national credibil al
managementului dezvoltarii durabile a Romaniei.
Dezvoltarea fara oprelisti, inregistrata de la intrarea lumii in era industriala acum mai bine de
200 de ani, a pornit de la imaginea dimensiunilor nelimitate ale planetei noastre si capacitatea ei de a
ne asigura la nesfarsit resurse minerale neregenerabile, conditii nelimitate de trai si bunastare pentru
o populatie in continua expansiune, precum si capacitatea planetei de a prelua la nesfarsit poluantii
rezultati din activitatea industriala si neindustriala.
Ca o consecinta a extinderii procesului de industrializare, a crescut in egala masura necesarul
de materii prime, energie si hrana, s-a extins procesul de urbanizare, atingandu-se nivelul maxim de
suportabilitate al planetei, datorita caracterului limitat al resurselor minerale si datorita fenomenului
poluarii, care insoteste inerent dezvoltarea in conditiile actuale a societatii umane.
Dimensiunile consumurilor la care s-a ajuns in zilele noastre, au determinat ritmuri
ingrijoratoare de epuizare a unor resurse neregenerabile. Au aparut tot mai evidente, fenomene de
deteriorare a echilibrului ecologic, de poluare grava a aerului, apelor si solurilor, cu diminuarea
fondului genetic vegetal si animal al planetei, procese negative, unele ireversibile, cu urmari
imprevizibile intr-o perspectiva mai mult sau mai putin indepartata.
Pe de alta parte, subdezvoltarea, discrepantele crescande dintre lumea dezvoltata si lumea
saraca, discrepante care nu se diminueaza ci se accentueaza ca urmare a progresului tehnologic
contemporan - in conditiile actualelor relatii economice si politice internationale - amplifica tensiunile
si sursele de conflict pe plan mondial, ceea ce a facut ca aceste probleme sa devina preocupari
constante pe ordinea de zi a Organizatiei Natiunilor Unite si a altor forumuri internationale.
Ecologistii si nu numai ei, nu pot fi de acord cu acest tip de dezvoltare, extrapolarea unui
asemenea model de societate - care in goana nebuna a unora dupa tot mai multi bani, creaza tuturor
dorinte de consum cu orice pret si de aici o flagranta risipa de resurse - este evident imposibil din punct
de vedere material, planeta nedispunand pentru toti locuitorii sai de resurse la o asemenea anvergura,
aceasta implicand si un grad ridicat de poluare, de deteriorare a conditiilor de viata.
Bunastarea si dezvoltarea acestei societati vor putea fi garantate, doar in conditiile in care
economia va fi structurata pe valorificarea mai eficienta a resurselor naturale si in armonie cu natura.
Tendinta trebuie sa se orienteze catre o economie bazata pe surse de energie regenerabile, pe utilizarea
de materii prime larg disponibile si de preferat regenerabile, pe reciclarea permanenta a materialelor
mai greu de gasit, gestiunea mai buna a resurselor alimentare, tehnologii orientate spre reducerea

8
 9

consumurilor de materii prime si energie, in urma carora sa rezulte cantitati minime de deseuri care sa
nu afecteze calitatea mediului.
Cu toata dorinta noastra de a schimba starea de fapt actuala, trebuie sa intelegem ca pe acest
drum al dezvoltarii durabile exista si limite, implacabil impuse in principal de:
nivelul tehnologic la care ne aflam (cand inca nu tot ceea ce ar fi de dorit se poate realiza)
poluarea insotind practic, activitatea economica.
de calculul strict al eficientei economice, al tehnologiilor existente si a celor durabile
(deocamdata mai scumpe decat cele clasice) precum si
de faptul ca mai sunt inca semeni ai nostri care nu au conditiile minime decente de trai, si care
trebuie ajutati sa se dezvolte pentru a atinge acel minim decent, ceea ce va insemna consumuri
suplimentare de resurse, posibile noi dezechilibre naturale, poluare etc.
Metodele si tehnicile manageriale au jucat un rol important in dezvoltarea economica fara
precedent a lumii pe parcursul ultimului secol, de unde rezulta cu claritate necesitatea utilizarii
abordarilor manageriale in procesul dezvoltarii durabile, pentru eficientizarea acestui proces si pentru
maximizarea efectelor privind conservarea resurselor naturale, diminuarea poluarii si asigurarea unui
mediu cat mai curat pentru noi si generatiile viitoare.
Fundamentarea evaluarii pagubelor produse mediului, este necesara pentru stabilirea directiilor
prioritare la alocarea de resurse financiare pentru proiectele de protejare si reabilitare a mediului. Pe
masura ce se adanceste aceasta analiza a echilibrului dintre economie si mediul inconjurator, se poate
ajunge la un ansamblu complex si eficient de solutii pe principii durabile.
Acutizarea crizei ecologice, obliga la reconsiderarea politicilor de dezvoltare economica, intr-o
perspectiva de reconciliere cu mediul inconjurator. Intrucat tehnologia este profund implicata in criza
ambientala, devine clar ca se vor opera schimbari tehnologice semnificative pentru satisfacerea
necesitatilor viitorului.
La ora actuala se poate vorbi de o perceptie politica generala, aproape consensuala, cu privire la
economia globala si dezvoltarea durabila. Dezbaterile ONU au evidentiat o convergenta remarcabila de
vederi asupra provocarilor cu care se confrunta lumea in prezent, cand se resimte acut nevoia unei
economii mondiale mai echitabile, in care toate tarile sa aiba o sansa corecta de competitie si unde
aceia care au mai mult sa-i sprijine pe cei care au mai putin.

Principii si strategii
Principii ale dezvoltarii durabile:
directionarea dezvoltarii spre ameliorarea calitatii vietii cresterea sperantei de viata,
asigurarea unui inalt grad de instruire, garantarea drepturilor si libertatilor omului;
promovarea dezvoltarii pentru oameni si prin oameni, ca proces unitar al cresterii economice, al
investitiei in capitalul uman si al asigurarii securitatii ecologice;
promovarea dezvoltarii continue in baza stabilizarii mediului si a conservarii biodiversitatii, a
integrarii proceselor ecologice in actul decizional;
promovarea unui nou concept de securitate a oamenilor alimentara, economica, sociala,
ecologica, a aliantelor economice regionale si subregionale;
eradicarea saraciei, reducerea discrepantelor in nivelul de trai al diferitelor categorii de
populatie;

9
 10

constituirea unei societati civile deschise, in baza democratizarii, descentralizarii sistemului

public si slabirii rolului guvernelor, incurajarii formatiunilor societatii civile;
dezvoltarea etnosului autohton si a minoritatilor in baza unor relatii de armonie si respect fata
de valori;
asigurarea cunoasterii, informarii, constientizarii si participarii populatiei la procesul de
dezvoltare durabila, accesul liber la informatiile cu caracter economic, social si ecologic, la
crearea si utilizarea retelelor nationale si internationale de comunicare in domeniul dezvoltarii
durabile;
ecologizarea cunostintelor, remodelarea mentalitatilor, reorientarea sistemului educational,
etico-moral, cultural, stiintific si tehnologic spre noi valori intelectuale si spirituale;
asumarea de catre organele statale a atributiilor de elaborare si garantare a realizarii
programelor si strategiilor nationale de dezvoltare durabila.

Pentru a asigura integrarea si corelarea echilibrata a componentelor economice, ecologice si

socio-culturale ale dezvoltarii durabile, Strategia UE statueaza urmatoarele principii directoare:
Promovarea si protectia drepturilor fundamentale ale omului;
Solidaritatea in interiorul generatiilor si intre generatii;
Cultivarea unei societati deschise si democratice;
Informarea si implicarea activa a cetatenilor in procesul decizional;
Implicarea mediului de afaceri si a partenerilor sociali;
Coerenta politicilor si calitatea guvernarii la nivel local, regional, national si global;
Integrarea politicilor economice, sociale si de mediu prin evaluari de impact si
consultarea factorilor interesati;
Utilizarea cunostintelor moderne pentru asigurarea eficientei economice si
investitionale;
Aplicarea principiului precautiunii in cazul informatiilor stiintifice incerte;
Aplicarea principiului poluatorul plateste.

Cerintele minime pentru realizarea unei dezvoltari durabile sunt:

Redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echilibrata a
resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei;
Eliminarea saraciei ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esentiale pentru
asigurarea unui loc de munca; pentru hrana, apa, energie si sanatate;
Reducerea cresterii demografice necontrolate;
Conservarea resurselor naturale, intretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea
impactului dezvoltarii economice asupra mediului;
Reorientarea tehnologiei si punerea sub control a resurselor acesteia;
Unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul si economia.
Dar pentru realizarea acestor cerinte minime sunt necesare strategii care sa porneasca de la
necesitatea protectiei mediului, protectie ce trebuie sa stea la baza dezvoltarii viitoare a societatii
omenesti.
Strategia dezvoltarii durabile isi propune sa gaseasca cele mai adecvate criterii de optimizare a
raportului nevoi-resurse, obiectivele de atins si mijloacele necesare, pe baza compatibilitatii reciproce
in timp si spatiu

10
 11

Componentele esentiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabila, includ:

stabilizarea populatiei si asigurarea unui trai decent tuturor
mentinerea fertilitatii naturale a solurilor
protejarea sistemelor biologice ale planetei, mentinerea biodiversitatii
reducerea dependentei de petrol si in general de combustibilii fosili, a economiei mondiale
dezvoltarea alternativa a energiilor regenerabile
reciclarea materialelor, cu diminuarea consumului de resurse minerale si a poluarii.
Strategia de realizare a unei dezvoltari durabile are ca problema centrala existenta colectivitatii
umane atat in plan temporal, cat si spatial, precum si realizarea unui sistem coerent care sa suporte
costurile generate de dezvoltarea economico-sociala, de prevenire a poluarii si de inlaturare a efectelor
negative ale acesteia.
Dezvoltarea durabila ca obiectiv strategic fundamental presupune incetatenirea unor practici si
instrumente libere si diverse de acces la educatie si cunoastere, la tezaurul cultural al propriei natiuni si
al umanitatii in ansamblu, la toate resursele care pot dezvolta creativitatea si spiritul novator. Este
vorba de asigurarea sansei pentru toti indivizii de a deveni producatori de cultura, depasind astfel
statutul de simpli consumatori de divertisment.

Indicatori
Monitorizarea tendintelor dezvoltarii folosind si indicatori situati in afara activitatii economice
precede formularea principiilor dezvoltarii durabile si s-a afirmat paralel cu procesul de definire a
strategiilor de dezvoltare durabila elaborate sub egida Natiunilor Unite si, respectiv, a Uniunii
Europene.
Convenirea unui set de indicatori acceptati ai dezvoltarii durabile, inclusiv reflectarea in
sistemul conturilor nationale, prin instrumentele contabilitatii mediului, a factorilor ecologici si sociali
ai dezvoltarii, constituie in continuare un subiect de preocupare prioritara din partea Oficiului de
Statistica al Comunitatilor Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) si
Organizatiei pentru Colaborare si Dezvoltare Economica (OCDE).
Comisia Europeana, cu asistenta grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltarii durabile, a fost
insarcinata sa continue dezvoltarea setului de indicatori pentru a imbunatati omogenitatea raportarii. O
prima versiune a acestui set de indicatori a fost folosita pentru primul raport de evaluare (2007) a
Strategiei UE reinnoite. In forma sa curenta, mecanismul de monitorizare evidentiaza anumite categorii
de indicatori aflate inca in stadiul de dezvoltare. Setul existent de indicatori este considerat adecvat
pentru monitorizarea tintelor cantitative ale Strategiei UE, dar incomplet sau insuficient pentru
urmarirea si evaluarea obiectivelor calitative (de exemplu, buna guvernare).
Structura de indicatori produsa de Eurostat pentru primul raport de monitorizare a Strategiei
UE reinnoite asociaza fiecarei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de
indicatori pentru obiectivele operationale subordonate (Nivel 2) si indicatori descriptivi ai domeniilor
de interventie pentru politicile asociate (Nivel 3). Un set suplimentar de indicatori in afara acestei
structuri (indicatorii contextuali) este inclus pentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al
caror raspuns la interventii ramane neidentificat.

11
 12

BIBLIOGRAFIE:

1. Bal, Ana, coord., Dumitrescu, Sterian Economie momdiala, Editura ASE,

Bucuresti, 2006.

2. BROWN L. .a., - Probleme globale ale omenirii - Starea lumii, Editura

Tehnic, Bucureti, 1996.

3. Caracota, D., Caracota, C.R., - Dimensiuni contemporane ale dezvoltrii

durabile si competitive, Editura ASE, Bucureti, 2004.

4. Gavrilescu, Dinu, coord., Giurca, Daniela, coord. Economie

agroalimentara, Editura Expert, Bucuresti, 2000.

5. Moise, Elena Economie mondiala, Editura Victor, Bucuresti, 2005.

6. Rojanschi, Vladimir; Bran, Florina Cuantificarea dezvoltarii durabile,

Editura Economica, Bucuresti, 2006.

7. *** http://www.google.ro/

12