(http://www.qreferat.com/referate/medicina/Particularitatile-de-crestere-445.

php)

Dupa cum se stie, copilul nu este un adult in miniatura (Paiget, Claparade) si, ca atare,
trebuie tratat diferentiat in procesul de antrenament. Fiecare etapa de crestere si dezvoltare a
copilului, cu reguli specifice particularitatilor de varsta, trebuie bine cunoscuta de antrenor.

In timp ce cresterea reprezinta expresia fenomenelor cantitative legate de marirea

dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifica procesele calitative care marcheaza atingerea
unor niveluri superioare de functionalitate (de exemplu, pubertatea echivaleaza cu intrarea in
functiune a glandelor sexuale).

La copii nevoia de miscare reprezinta, de fapt, o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic,
motric si aceasta se manifesta prin dorinta lor permanenta de a se juca, de a alerga, sari,
arunca etc., de a zburda fie spontan, fie organizat (la gradinita, la scoala).

De la bun inceput se impune precizarea ca intre varsta cronologica si cea biologica exista
unele discrepante. Din aceste considerente se fac o serie de investigatii pentru stabilirea
varstei biologice, singura in masura sa permita individualizarea eficienta a antrenamentului
sportiv.

In timpul cresterii si dezvoltarii, diversele elemente corporale prezinta diferentieri de la o

varsta la alta. Astfel, se remarca o crestere rapida a cutiei craniene si a creierului, care la
varsta de 6 ani ating deja 90-95% din valorile intalnite la adult, in timp ce dimensiunile
organismului in ansamblu se cifreaza aproximativ la jumatate din acelea ale adultului. Pe de
alta parte, procesul de crestere si dezvoltare nu are loc in mod linear, ci in puseuri, cu o viteza
care diminueaza spre varsta adulta si cu mari oscilatii la nivelul diferitelor segmente. Uneori
exista diferentieri chiar intre cele doua procese fundamentale de crestere si dezvoltare. Astfel,
la pubertate se manifesta o accelerare pronuntata. De asemenea, s-a constatat ca segmentele
scheletice considerate izolat au puseul de crestere in momente diferite; plantele si palmele
cresc mai repede decat gambele si antebratele, care, la randul lor, inregistreaza indici superiori
in raport cu coapsele si bratele, evidentiind aceasta regularitate centripeta a cresterii
(Zurbrugg). Inceputul pubertatii este marcat si de o puternica modificare in plan psihofizic
fara echivalenta la varsta adulta.

In procesul de crestere se mai remarca o intensificare a metabolismului bazal care este in

proportie de 20-10% superior adultului (A. Demeter). Nevoia de vitamine, minerale si
alimente este si ea crescuta, dar mai ales necesarul de proteine care poate atinge 2,5 g/kgcorp.

In ceea ce priveste aparatul locomotor, legea Mark-Jansen referitoare la fragilitatea si

sensibilitatea tesutului muscular evidentiaza riscurile la care este supus copilul in cazul unui
antrenament antifiziologic, cu incarcatura care ii depasesc posibilitatile si care pot avea drept
consecinta leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos si ligamentar. Aparatul
locomotor al copilului nu are inca rezistenta adultului, ceea ce impune introducerea gradata a
exercitiilor cu ingreuieri. In acest sens, antrenamentul de forta pentru copii si juniori
presupune:

- asigurarea unui timp suficient de refacere dupa un antrenament predominant de forta;

- evitarea alternarii bruste a incarcaturii;

- evitarea exercitiilor cu haltere, pe deasupra capului si mai ales in timpul puseului de crestere
la pubertate, avand in vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei (Hollmann-Hettinger). La
aceasta varsta, greutatea proprie este suficienta ca incarcatura;

- evitarea lucrului static de durata, care poate afecta indeosebi circulatia venoasa si, implicit,
procesele de oxigenare. Lucrul dinamic este de preferat.

Optimizarea antrenamentului sportiv la copii si juniori impune, asadar, cunostinte referitoare

la particularitatile de crestere a acestora in diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora
un proces de pregatire sportiva adecvat varstei si nivelului de dezvoltare, dar si nevoilor si
dorintelor manifestate de copii si juniori.

La varsta scolara mica (antepubertara: 6-11 ani fete si pana la 12 ani baieti), caracterizata
prin debut scolar si printr-un comportament gestual impetuos, este evidenta atractia copiilor
catre sport, catre intrecerile sportive. Aceasta varsta (copiii fiind mici si usori) poate fi
considerata o etapa foarte favorabila pentru invatare, pentru o pregatire tehnica de baza.

Cresterea este in general uniforma, accelerandu-se catre sfarsitul perioadei. Aceasta se

manifesta in principal prin alungirea membrelor inferioare; pana la 10 ani, diferentele de
crestere a copiilor de sex opus nu sunt mari; la fete, de la aceasta varsta incepe o accelerare a
cresterii ca urmare a aparitiei pubertatii.

Sistemul nervos. Creierul are o greutate aproximativ egala cu aceea a adultului, insa, din
punct de vedere functional, dezvoltarea lui nu este completa; se constata o mai buna
dezvoltare a primului sistem de semnalizare ; aria motrica corticala se apropie de maturatie si
este completa abia la 13-14 ani.

Din punct de vedere functional, fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre
procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o neta predominanta a excitatiei. Dintre
diversele forme de inhibitie, mai ales inhibitie de diferentiere (una dintre formele principale
ale inhibitiei interne, conditionate) este slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a
elementelor (cuvintelor, notiunilor, miscarilor) nou receptionate.

Plasticitatea accentuata a sistemului nervos central la aceasta varsta asigura o receptivitate

deosebita, dar slaba dezvoltare a inhibitiei de diferentiere ingreuiaza fixarea stabila a
notiunilor noi. In aceasta perioada, activitatea glandelor cu secretie interna este insuficienta.

Aparatul locomotor. Oasele sunt mai elastice prin consolidarea sistemelor functionale
lamelare, ceea ce determina tendinta spre deformare a acestora la solicitarile de tractiune,
presiune si rasucire.

Definitivarea cifozei toracice are loc la etatea de 6-7 ani.

Musculatura ajunge sa reprezinte, la 6 ani, 21,7% din greutatea corpului (fata de peste 35% la
adult).

La copiii de varsta antepubertara, fibrele musculare sunt relativ mai lungi decat la adult, iar
portiunile tendinoase sunt mai scurte. La inceputul perioadei, sunt inca subtiri, au nucleele
mari si sunt relativ bogate in sarcoplasma si apa. Printre ele se gaseste o cantitate mare de
tesut conjuctiv.

Tonusul muscular este mai scazut la copiii de varsta antepubertara fata de adult, ceea ce
favorizeaza efectuarea mai ampla a miscarilor in articulatii, dar ingreuiaza realizarea unor
miscari fine, diferentiate, de precizie.

Sistemul cardiovascular. Cordul reactioneaza puternic, insa neeconomic la efort; irigatia

coronariana este bogata; mecanismele de reglare sunt inca slabe pana la 7 ani, datorita
dezvoltarii lor insuficiente, si permit doar solicitari usoare.

Frecventa cardiaca in repaus este in medie de 100/min. la varsta de 6 ani, 90/min. la 7 ani,
84/min. la 8 ani si 80/min. la 12 ani.

Cavitatile nazale sunt mai mici si mai inguste decat la adult, iar laringele se situeaza cu trei
vertebre mai sus decat la adult.

Bronhiile sunt, la inceput putine la numar.

Dezvoltarea toracelui este devansata de aceea a membrelor.

Muschii respiratori, insuficient dezvoltati, nu pot asigura marimea corespunzatoare a

volumului toracelui in efort, amplitudinea miscarilor respiratorii fiind din aceasta cauza
relativ mica.

In timpul efortului fizic, posibilitatile de marire a volumului cutiei toracice intr-o respiratie
ampla sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acesti copii isi accelereaza frecventa
respiratorie, evident in anumite limite.

Asigurarea echilibrului corpului in timpul miscarilor intampina dificultati din cauza

analizatorului kinestezic, insuficient dezvoltat, dar si ca urmare a faptului ca centrul de
greutate al corpului este mai ridicat fata de sol.

Nivelul de dezvoltare pe plan psihofizic la aceasta etapa de varsta permite formarea unor noi
deprinderi motrice, ameliorarea coordonarii, indemanarii, supletei si mobilitatii, asigurarea
unui bagaj fundamental de procedee tehnice specifice sportului sau probei sportive in care
copilul se initiaza si se specializeaza (gimnastica artistica, fosta sportiva, gimnastica ritmica
sportiva, inot, patinaj artistic, schi alpin, schi fond, fotbal etc.). Aceasta pregatire tehnica se
slefuieste treptat, pe parcursul timpului si isi gaseste expresia in maiestria sportivului
respectiv. Ea se cladeste pe fondul unei solide pregatiri fizice, care incepe la 7-8 ani.

Eforturile antrenorului trebuie indreptate in directia insusirii corecte a miscarilor, a eliminarii

leganarii sau a altor elemente de prisos in mers si alergare, cu accent pe formarea unei tinute
corecte si insusirea unui ritm corespunzator al miscarilor. O atentie speciala trebuie acordata
dezvoltarii muschilor extensori ai spatelui si gatului, precum si a altor grupe musculare
extensoare, in vederea asigurarii unui echilibru functional intre marile grupe musculare
antagoniste.

Rezistenta la efort static a copilului la aceasta varsta este mica, in schimb se recomanda
efortul dinamic, concretizat in contractii si relaxari succesive, care este favorizat si de gradul
crescut de excitabilitate corticala si contribuie, la randul sau, la optimizarea functiilor
respiratorii si circulatorii.

Exercitiile de forta, care reclama incordari mari, si cele de rezistenta nu sunt recomandabile la
aceasta varsta decat individualizat si gradat.

Varsta scolara mijlocie coincide cu perioada pubertara care, la fete, se situeaza intre 11 si 13
ani, iar la baieti, intre 12 si 14 ani. Aceasta perioada marcheaza intrarea in functiune a
glandelor cu secretie de androgeni, indeosebi de testosteron la baieti si estrogeni la fete, ceea
ce determina aparitia caracterelor sexuale secundare si modificari ale intregului organism
(masa musculara, cord, pulmon etc.).

Mentionam, de asemenea, ca pubertatea variaza ca durata de la individ la individ. In afara

caracterelor sexuale primare si secundare care devin evidente, au loc o serie de modificari in
intreg organismul. Astfel, oasele cresc in grosime, sistemul vascular se dezvolta, laringele
creste explosiv la baieti, trunchiul este mai mare decat membrele, cele doua sexe se
diferentiaza tot mai mult. Subliniem, de asemenea, ca factorii ereditari si cei de mediu
(alimentari, geoclimatici, urbanizare etc.) influenteaza momentul instalarii si durata pubertatii,
astfel incat individualizarea perioadei pubertare si diferentierea varstei cronologice de cea
biologica constituie elemente de maxima importanta in investigarea stiintifica a acestei etape
de dezvoltare a organismului.

Aparatul locomotor. La aceasta varsta, oasele se dezvolta mai ales pe seama cresterii lor in
grosime, prin depunere de saruri minerale (calciu si fosfor) si prin consolidarea structurii
functionale intime. Ele devin mai rezistente la actiunea factorilor mecanici de presiune,
tractiune si rasucire, in schimb se reduce elasticitatea lor.

Articulatiile sunt mai slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigura in suficienta masura
rezistenta la tractiuni, la rasuciri.

Muschii se dezvolta mai ales pe seama alungirii fibrelor, nu insa si in grosime. Din aceasta
cauza, suprafata lor in sectiune fiziologica si, implicit, forta lor sunt inca mici. Lungimea
fibrelor musculare prezinta si un avantaj, in sensul ca determina cresterea valorii lucrului
mecanic, cu conditia ca greutatea sa nu depaseasca forta globala a muschiului.

In aceasta etapa, forta relativa (forta raportata la kg/corp) nu numai ca stagneaza, ci manifesta
chiar un regres considerabil, atat la nivelul flexorilor car si al extensorilor. Totusi, ritmul de
crestere a fortei absolute si a celei relative a flexorilor este ceva mai mare comparativ cu acela
al extensorilor. De aceea, apare necesitatea folosirii intr-o masura mai mare a exercitiilor de
forta la aceasta varsta, indeosebi pentru muschii extensori, pentru a se preveni scaderea
activitatii motrice generale, tendinta accentuata la fete catre sfarsitul perioadei pubertare.

Revizuirea conceptiilor vechi, potrivit carora folosirea exercitiilor de forta este total
contraindicata la elevii de varsta pubertara, invocand argumente de ordin morfologic si
functional, este absolut necesara. Sunt insa contraindicate eforturile maximale de forta si
marile incordari neuromusculare, fara antrenamente specializate, deoarece prezinta pericolul
suprasolicitarii aparatului musculoligamentar. In schimb, exercitiile de forta bine dozate,
bazate pe lucrul cu haltere mici, cu hantele, in conditiile maririi treptate a volumului si
intensitatii, conform principiului fiziologic de crestere gradata a efortului, nu sunt
contraindicate.
Sistemul nervos se dezvolta rapid, acum incheindu-se practic, maturizarea ariei corticale a
analizatorului motor. Functia de analiza si sinteza a scoartei se dezvolta, ca de altfel si
procesul inhibitiei interne. Pe aceasta baza, viteza de realizare a diferentierilor creste, iar
reflexele conditionate formate se sting mai lent. Functia celui de-al doilea sistem de
semnalizare domina in raport cu aceea a primului sistem.

Trebuie aratat ca la pubertate mai persista inca, intr-o oarecare masura, insuficienta proceselor
de inhibitie conditionata, in schimb, predomina procesele de excitatie. Datorita acestui fapt,
miscarile copiilor la aceasta varsta au un caracter brusc, iar precizia lor este scazuta.

Sistemul cardiovascular se dezvolta lent in etapa pubertara. Arterele au un diametru

proportional mai mic decat la adult, iar venele si sistemul limfatic sunt destul de bine
reprezentate. Frecventa cardiaca inregistreaza la inceputul perioadei 90-100 pulsatii pe minut
si scade la finele pubertatii pana la 82-88 pulsatii/minut.

Asadar, sistemul cardiovascular prezinta dificultati de adaptare la eforturile intense, fapt

evidentiat prin aceea ca oxigen-pulsul maxim obtinut in valori absolute sau pe Kg/corp, este
mai mic, iar volumul sistolic si debitul cardiac maxim sunt departe de valorile adultului,
baietii inregistrand valori superioare comparativ cu fetele.

Aparatul respirator se dezvolta intens in etapa pubertara. Functia respiratorie se amelioreaya

net. Astfel, creste amplitudinea miscarilor respiratorii (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la
350 ml la 15 ani), scade frecventa respiratorie (de la 22 la 18 respiratii pe minut in medie),
creste capacitatea vitala, iar respiratia tisulara apreciata dupa VO max. pe minut se
amplifica in mare masura (cu toate acestea nu sunt atinse limitele maxime ale capacitatii
aerobe de efort, astfel incat in eforturile de rezistenta nu se pot obtine rezultate maxime).

Aparatul vestibular ca organ de echilibru precum si alti analizatori ating o dezvoltare

comparabila cu aceea a adultului (A. Demeter).

Aceasta perioada de varsta, marcata de o nevoie acuta de miscare este extrem de importanta in
pregatirea sportiva.

Mentionam ca au loc cresteri medii anuale in greutate pana la 9,5-10 kg. si in inaltime pana la
10 cm. (fenomenul de acceleratie). Secretiile hormonale, dezvoltarea sexuala, labilitatea
psihica si modificarile somato-psihologice, la care se mai pot adauga unele aspecte sociale
legate de fenomenul de neotonie (accelerarea maturizarii somatosexuale si intarzierea
maturizarii psihice care permite o mai mare receptivitate a sistemului nervos, precum si
intarzierea maturizarii sociale, o data cu cresterea duratei de scolaritate), concretizate in
fenomene de detasare de casa parinteasca, conflicte cu parintii, cu antrenorii, cu adultii in
general tendinte de autonomie si responsabilitate proprie necesita din partea pedagogului o
revedere a noilor relatii care se impun intre educator educat, profesor-elev sau
antrenor-sportiv, unde tactul si experienta adultului trebuie sa fie folosite pentru evitarea
incidentelor si mentinerea interesului juniorului pentru pregatirea lui sportiva.

Copilul manifesta acum o mare indrazneala, accepta constient riscuri, deci se pot realiza
acumulari tehnice deosebit de importante, care vor influenta favorabil evolutia sa sportiva;
ceea ce se omite acum in pregatire ori se invata gresit (deprinderi, gesturi tehnice) va fi foarte
greu sa se corecteze mai tarziu.
Cresterea accelerata in greutate si inaltime deterioreaza raportul greutate-forta, influentand
nefavorabil coordonarea motrica. Scad atat precizia in miscari, cat si indemanarea. In aceasta
perioada se impune un antrenament intensiv pentru dezvoltarea fortei, vitezei si rezistentei,
bineinteles in functie de specificul sportului sau probei respective.

Acum, tanarul are un nivel intelectual mai ridicat si este receptiv la noi forme de transmitere a
cunostintelor, de perfectionare gestuala, ceea ce presupune o restructurare a antrenamentului.

Incepand cu aceasta varsta se creeaza substratul nervos si locomotor necesar invatarii

deprinderilor motrice complexe (perfectionarea tehnicii) si pentru eforturile de viteza. Tinand
seama insa de faptul ca fiecare copil isi parcurge propria pubertate, trebuie acordata o atentie
deosebita individualizarii efortului.

Ramurile de sport sau probele care impun cerinte crescande in ceea ce priveste rezistenta
alergari pe distante medii, patinaj-viteza, ciclism pe sosea pot fi incluse in programul de
pregatire, cu conditia ca ele sa fie introduse treptat si sub control medical, limitandu-se strict
efortul in concordanta cu nivelul dezvoltarii fizice si capacitatea functionala a organismului
copiilor de aceasta varsta.

Nu se recomanda eforturile maxime, cu incordari mari, ale aparatului locomotor. In pregatirea

copiilor de aceasta varsta se poate folosi insa un numar mare de exercitii fizice cu o structura
diferita a miscarilor si cu un caracter variat al efortului neuromuscular. Ele contribuie la
dezvoltarea stereotipurilor dinamice si la perfectionarea capacitatii functionale a
organismului.

In concluzie, la varsta pubertara, modelele de pregatire fizica trebuie aplicate in mod

diferentiat, in functie de natura eforturilor si de solicitarile specifice fiecarei ramuri de sport.
Faptul ca varsta cronologica nu este identica cu cea biologica impune, de asemenea, aplicarea
elastica a indicatiilor si contraindicatiilor mentionate anterior.

Cunoasterea aprofundata a particularitatilor morfofunctionale si psihice ale fiecarui copil cu

care lucram este singura cale care permite evitarea celor doua greseli mai frecvente in
activitatea sportiva: suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate si excesul de
prudenta, din cauza caruia pregatirea este mentinuta la un nivel inferior posibilitatilor
copilului.

Perioada de varsta scolara mare (postpubertara) este cuprinsa intre 13-17 ani la fete, 14-18
ani la baieti.

In etapa postpubertara se constata o incetinire a ritmului dezvoltarii somatice.

Oasele se apropie de structura si rezistenta celor ale adultului; cartilajele de conjugare se

subtiaza, marcand inceputul osificarii lor si incetarea cresterii in inaltime.

Toracele se dezvolta ca volum si mai mult decat membrele, ceea ce determina cresterea
indicelui de proportionalitate (Erismann). La randul lor, si muschii cresc in volum. Prin
marirea suprafetei sectiunii fiziologice, forta se dezvolta proportional cu valoarea acestei
suprafete. Se stie din literatura de specialitate ca 1 cm2 de suprafata dezvolta la aceasta varsta
cca. 10 kgf. Fac exceptie de la aceasta regula fetele de aceeasi varsta, care dezvolta pe aceeasi
suprafata de sectiune cca. 7-8 kgf, si tinerii antrenati, la care valoarea pe cm2 depaseste
valoarea medie (in functie de gradul de antrenament). Cu toate acestea, trebuie sa subliniem
ca, aceasta perioada de varsta, fara un antrenament adecvat, forta ramane in urma ca valoare
fata de viteza si coordonarea motrica, ai caror parametri sunt apropiati de aceia ai adultilor.
Tonusul muscular si capacitatea de rezistenta la efortul static inregistreaza valori crescute.

Sistemul nervos se caracterizeaza prin faptul ca isi continua dezvoltarea, indeosebi prin
permeabilizarea sinapselor. Exista un echilibru intre excitatie si inhibitie, intre iradiere si
concentrare. Plasticitatea si receptivitatea sunt mari, engramele fixandu-se cu usurinta, ceea ce
explica facilitatea insusirii deprinderilor motrice in aceasta etapa.

Analizatorii inregistreaza, de asemenea, un grad de maturizare apropiat de acela al adultilor pe

plan morfologic, dar sub raport functional nivelul este inferior.

Sistemul cardiovascular isi accelereaza dezvoltarea.

Volumul si greutatea miocardului cresc, mai ales ale cordului stang. Suprafata de sectiune a
fibrelor miocardice sporeste si, in consecinta, creste si amplitudinea de contractie. Frecventa
cardiaca si tensiunea arteriala au valori apropiate de acelea ale adultului.

In privinta economiei cardiovasculatorii in efortul fizic maximal, remarcam faptul ca indicele

oxigen-puls maxim inregistreaza in aceasta etapa o imbunatatire neta.

Aparatul respirator se apropie in plan morfologic de acela al adultului, dar functional este inca
departe si continua sa se dezvolte.

Sub raport functional, parametrii ventilatiei pulmonare se imbunatatesc, frecventa respiratorie

scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala sporeste, iar
VO2 max. se ridica in mod considerabil.

Cu toate acestea VO2 max. pe min./kg./corp si oxigen-pulsul maxim nu ating valori foarte
inalte decat prin antrenament, etapa postpubertara fiind favorabila efortului de rezistenta.

Mentionam, de asemenea, ca in aceasta perioada are loc stabilizarea secretiei endocrine si a

reglarii vegetative simpatice si parasimpatice.

In medie, greutatea corporala inregistreaza o crestere anuala de 4-5 kg. fata de cele 9,5-10 kg.
din perioada anterioara, iar cresterea in inaltime se reduce la 1-2 cm. fata de 10 cm.

Proportiile corporale se armonizeaza, capacitatea de coordonare cunoaste sensibile ameliorari,

creandu-se astfel premise favorabile pentru perfectionarea capacitatii motrice.

Echilibrul psihic al adolescentului o consecinta a influentei pozitive exercitate de scoala,

familie si societate se rasfrange pozitiv si asupra procesului de antrenament, avand drept
consecinta modelarea personalitatii tanarului si integrarea lui sociala.

Dat fiind ca la aceasta varsta se evidentiaza stabilitatea psihica, armonizarea proportiilor

corporale, nivelul intelectual ridicat, o capacitate de observare ameliorata, perioada
postpubertara este considerata a doua varsta de aur pentru invatare.
Acum se poate efectua un antrenament amplu, intens, la parametrii impusi de exigentele
performantei in ramura de sport respectiva. Este o perioada de acumulari si de perfectionare
specifica probei sau sportului in care adolescentul este specializat si in care obtine
performante maxime. Este, de asemenea, perioada optima de manifestare a rezistentei aerobe,
care in special la fetele inotatoare tinde spre o valoare maxima.

Desigur, toate aceste date apartin morfofiziologiei clasice. Stiinta sportului, impingand
limitele adaptarii la mediu, le efort, a restructurat in mare masura aceste concepte. Astfel, ca o
consecinta a procesului specializat de antrenament (gimnastica, inot etc.) de la varste foarte
mici (5-6 ani), profilul morfofunctional, constitutia psihica si endocrinohormonala a acestor
copii sportivi, instruiti de timpuriu, nu se mai incadreaza adesea in baremurile clasice. Nici pe
plan metabolic, mai ales, aceste profiluri nu se mai situeaza in limitele varstei cronologice,
ceea ce impune adaptarea procesului de antrenament la copii si juniori la varsta lor biologica.
Totusi, raman valabile cateva legitati de care este absolut necesar sa tina seama: activitatea
sportiva se interfereaza cu cresterea fiziologica, adaptabilitatea accelerand si perfectionand
diferentierea structurala, functionala si psihica. Varsta pubertatii nu mai constituie un tabu
pentru sport, ci, dimpotriva, o sansa (I. Dragan), cu conditia respectarii particularitatilor
genetice care permit selectarea subiectului de exceptie ce poate face fata efortului sportiv fara
prejudicierea starii de sanatate si a fondului biologic.

Cunoscand fondul genetic, se poate individualiza antrenamentul astfel incat sa se optimizeze

si in aceasta perioada calitatile si deprinderile motrice ale copilului sportiv, care are deja un
stadiu de 5-6 ani in sport. Fara a putea fi identificat cu performerul adult, el se apropie totusi
intr-o masura mai mare de modelul sportiv (micromodelul biologic) in comparatie cu
exponentii varstei sale. De asemenea, perfectionarile adaptative neuropsihice si metabolice
fac posibila o mare cheltuiala de energie la varstele copilariei si junioratului, insa cu o
capacitate de refacere, de revenire superioara adultului sportiv.