Cercetarea este una din activitatile cele mai complexe si subtile, pentru care in general nu exista

o profesionalizare, nu exista instiutii de invatamant superior din care sa iasa cineva cercetator.
Instruirea in vederea cercetarii trebuie sa fie in mare masura autoinstruire, de preferinta calauzita
de cineva cu experienta in cercetarea efectiva.
Cercetarea presupune anumite cunostinte , cultura generala si de specialitate, calitati
personale, anumite abilitati, capacitatea de a judeca independent, capacitate de documentare,
capacitatea de a gasi solutii alternative, de a pune si rezolva probleme, initiere metodologica,
creativitate, perseverenta, interes si curiozitate intelectuala.

Aceste trasaturi sunt necesare si in domeniul cercetarii educationale. John Dewey in

Fundamente pentru o stiinta a educatiei sustine cercetam cand interogam; si cercetam cand
cautam ceea ce va furniza un raspuns la o intrebare pusa In contextul demersului teoretic
despre cercetare se impune unele precizari legate de caracteristici ale stiintelor contemporane-
relatia paradoxala dintre stiintele naturii si stiintele sociale. Exista tendinte de apropiere, de
stergere a granitelor, de abordare sistemica, intra si interdisciplinara, pe de alta parte tendinte
divergente, de delimitare riguroasa a domeniilor, de specializare din ce in ce mai adanca. Acelasi
lucru se poate afirma din punctul de vedere al limbajelor utilizate, a modului de interpretare a
fenomenelor cercetate

Adevarul pedagogic este rezultat al explicatiei si intelegerii, se afirma de catre filosofi,

pedagogi, cercetatori in domeniul stiintelor educatiei.

Un rol important revine hermeneuticii in precizarea particularitatilor adevarului pedagogic, si in

general, al adevarului in domeniul stiintelor socio-umane.

Hermeneutica filosofica este studiul relatiei dintre om, limbaj si lume prin analiza naturii
sensului, a structurilor intelegerii, a semnificatiilor culturii. Paul Ricoeur, filosof contemporan,
afirma ca omul nu cunoaste in mod direct sensul existentei sale, ci doar prin interpretarea
semnelor lumii, limbajul si cultura., planurile prin care tindem sa ajungem la sensurile existentei
noastre sunt planul semantic, reflexiv si existential, simboluri, semne, limbaj, autoreflexivitate,
interpretarea propriilor produse. Cultura, operele, limbajul sunt consecinte ale existentei umane.
Aici se integreaza si educatia.

Fenomenul educational intra in aria de preocupari a mai multor stiinte-pedagogia, psihologia,

sociologia, filosofia, economia.

Specificul abordarii pedagogice vizeaza modificarile si transformarile intentionate in structura

personalitatii. Axa principala a educatiei este relatia profesor-elev.

Strategia intelegerii si interpretarii sunt esentiale in surprinderea interdependentelor functionale,

dintre variabilele fenomenului educational pentru clarificarea mecanismelor de producere a unor
transformari in personalitatea umana.

Strategia intelegerii faciliteaza obtinerea unor informatii pe baza unor intrebari de genul: de ce?;
ce este?

Strategia explicativa conduce la elaborarea si fundamentarea unor structuri conceptuale, iar

strategia intelegerii faciliteaza surprinderea unor sensuri mai profunde (I. Dragan, I. Nicola).

Orice stiinta are drept coordonate definitorii un obiect propriu de studiu, un aparat
conceptual, metode si tehnici specifice de cercetare si teorii si legi cu posibilitati de extindere la
intreaga arie de fenomene si procese pe care le studiaza .Metodologia cercetarii se refera la
modalitatile prin care se realizeaza cunoasterea stiintifica.Etimologia methodos - cale, drum,
mijloc, instrument; logos- teorie, stiinta.Diversitatea metodologiilor este determinata de
urmatorii factori:

a) Perspectiva sociologica- Aceasta inseamna raportarea fenomen ului educational la ansamblul

din care face parte, pentru a cunoaste, natura si alcatuirea sa, geneza si evolutia, relatiile si
determinarile sale, consecintele si efectele lui in planul vietii sociale.
b) Obiectivele urmarite in cercetare -se refera la descrierea fenomenului, diagnoza unei
situatii, testarea unor ipoteze si explicarea fenomenului, identificarea de probleme , elaborarea de
solutii si rezolvarea problemelor, etc.
c) Tipurile de cercetare adoptate la un moment dat-se definesc in functie de obiectivele
urmarite.
Se disting trei tipuri de cercetare:
cercetare fundamentala-orientata spre obtinerea de cunostinte noi si dezvoltarea
teoriilor;
cercetare aplicativa-se urmareste analiza problemelor pedagogice si identificarea de
solutii de rezolvare a problemelor respective;
cercetare evaluativa- de apreciere a starilor de fapt existente la un moment dat si de
determinare a efectelor unei actiuni.
GNOSEOLOGE s. f. nvtur filozofic cu privire la capacitatea omului de a cunoate realitatea, de a ajunge la
adevr, precum i la izvoarele cunoaterii i la formele n care se realizeaz procesul cunoaterii; n trecut forma o
ramur aparte a filozofiei, azi face parte integrant din dialectica materialist.
EPISTEMOLOGE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiaz procesul cunoaterii aa cum se desfoar n cadrul
tiinelor; teorie a cunoaterii tiinifice

Cutarea principiilor cunoaterii a dobndit, prin Socrate, forma unei tiine a moralei i a
cunoaterii de sine. Socrate este filosoful care ntemeiaz tiina moralei pe autoritatea raiunii
teoretice, lund ca punct de plecare principiul nscris pe frontispiciul templului de la Delphi
(Cunoate-te pe tine nsui!). Toate celelalte patru sentine constituie tot attea principii ale
cunoaterii de sine (tiina moralei) i, implicit, ale educaiei, pe care vechii filosofi greci erau
chemai s o realizeze n favoarea cetenilor liberi. Iat celelalte sentine cu rol de principii
directoare ale tiinei moralei: Tu eti zeu, Zeului onoarea, Supune-te legilor!, Cru
timpul! Sursa tiinei autentice este intrinsec omului, ea rezid n cunoaterea de sine. Influena
exercitat de aceste principii de natur moral asupra culturii occidentale, este una notabil, un
exemplu n acest sens l reprezint filosoful i patrologul latin, la rndul su magister, Aurelius
Augustinus. n antichitatea greac, primul filosof care s-a preocupat de metoda tiinei, ca parte a
ntregului su sistem de gndire, incluznd i preocuprile legate de educaie, a fost Aristotel.
Principiile cele mai generale ale cunoaterii umane au constituit, la Aristotel, obiectul
preocuprilor sale principale, concretizate n lucrri de referin precum Organon i
Metafizica. Deoarece lucrarea sa despre educaie s-a pierdut, dup mrturia lui Diogene
Laertios, nu dispunem dect de cteva schie imperfecte, precum i de unele pri extrase din
scrierile morale i politice

Analiza reperelor istorice i filosofice din perspectiv epistemologic a permis evidenierea

problematicii generale i particulare a normativitii. n timp ce aspectele generale fac referin
la deducerea legilor i principiilor educaiei din istoria pedagogiei, aspectele particulare se
raporteaz la impunerea unor criterii de clasificare - de tip epistemologic - ale tiinelor
educaiei.
2. Acumularea premiselor epistemologice anticipative n gndirea pedagogic antic, a avut loc
prin contribuii notabile n cadrul filosofiei antice greceti i a pedagogiei filosofice reprezentate
de Socrate, Platon i Aristotel.
3. La etapa de iniiere a pedagogiei moderne, au fost identificate argumente epistemologice
solide n favoarea unei normativiti specifice pedagogiei, care exprim cel mai bine nu doar
esena normativitii, ci i sursa aplicrii sale la un nivel metodologic eficient, pe care le regsim
i n pedagogia/didactica lui J.A. Comenius. Constatm importana metodologic a normativitii
pedagogiei lui J.-J. Rousseau, care sugereaz/ofer principiile de aciune formativ eficient.
Pestalozzi sesizeaz existena surselor nvrii, pe care le interpreteaz ca cerine normative sau
chiar ca principii de organizare a nvmntului.
4. Epistemologia normativitii n pedagogie este dezvoltat ulterior, prin contribuia curentului
Educaia nou - M. Montessori, O. Decroly, J. Dewey, care dezvolt modele ale normativitii ce
ncearc s surprind regulariti ale educaiei la nivelul dezvoltrii cognitive, afective, morale,
estetice etc.
5. Este de o valoare incontestabil saltul istoric, iniiat n modernitate, de la pedagogie la
tiinele educaiei.
6. n perioada modern, evoluia epistemologiei pedagogice are loc n direcia clarificrilor
conceptuale, a evidenierii unor legi ale educaiei care, n prelungirea legilor naturii, caut s
confere lumii omului ordine i regularitate, revoluia n tiin gsindu-i ecoul i n ideile despre
educaie ale pedagogilor.
7. Evidenierea contribuiilor pedagogilor contemporani din Romnia i Republica Moldova
mbogesc i clarific perspectiva epistemoogic asupra normativitii. Prezena acestor
abordri recente contribuie la extinderea cunoaterii pedagogice, prin clarificri conceptuale
teoretice i paradigmatice, care sunt de natur s integreze n cadrul gndirii pedagogice
contemporane diferite perspective teoretice ale epistemologiei normativitii.