Cele mai ciudate animale de pe Planeta

In acest articol va voi prezenta unele dintre cele mai

caudate animale ale planetei de care multa lume nu stie sau
daca le stie nu le da atata importanta cat merita. Sper sa va
placa.

Anghila( Anguilla anguilla)

Un peste care a incurcat multa vreme pe naturalisti, dand nastere celor mai
nazdravane legende si celor mai grosolane erori stiintifice, a fost anghila.
Anghilele au corpul in forma de sarpe, lung de 1 metru la female si de 0,5 metri
la masculi. Forma corpului le permite sa se tarasca pe pamant in cautare de locuri
prielnice, atunci cand seaca apele in care traiesc. In asemenea situatii neobisnuite, ele
pot fi usor confundate cu serpii. Deplasarile se efectueaza noaptea, cand solul este
imbibat cu umezeala.
Aristotel si Pliniu afirmau ca se naste din maruntaiele marii. Scriitorii din Evul
Mediu au scornit pe seama bietei anghile lucruri care de care mai fanteziste. Doctorul
Kaup a capturat din mare niste pesti foarte ciudati, semanand cu niste frunze stravezii
de salcie, pe care i-a numit Leptocephalus (din grecescul leptos=suubtire,fin si
kephale=cap). Crescand acesti pestisori in captivitate, biologul francez Yves Delage a
observat ca ei s-au transformat in niste pui lunguieti asemanatori cu anghilele tinere,
numite civele, care se intalnesc la varsarea fluviilor in mare.

Johannes Schmidt a reusit sa aduca probe convigatoare ca anghilele se reproduc

in Marea Sargasselor intre paralele 22 si 30 de grade latitudine Nordica si 48 si 65
logitudine vestica. Aceasta zona de reproducere se intinde pe o suprafata de 6000000
km patrati, iar adancimile ei ajung pana la 6000 metri.
Atunci cand imbraca haina nuptiala si sunt gata de a pleca in lunga lor calatorie
de 7000-8000 km, cea mai impresionanta migratie cunoscuta in lumea pestilor.
Anghilele strabat uriasa distanta care le separa de Marea Sargasselor timp de 5-6 luni,
cu o viteza de circa 15-50 km pe zi. Femelele depun 2-4 milioane de oua, din
leptocefalii. In primul an al migratiei, can dating o lungime de 15 mm, ajung in dreptul
meridianului ce trece prin insula Terra Nova. In al doilea an de calatorie, ajung in
mijlocul Oceanului Atlantic si au o lungime de 32 mm, iar in al treilea an al migratiei
lor spre est ajung la coastele Europei si Africii, avand o lungime de 70-75 mm. In
dreptul Insulelor Azore, curentul Golfului se desface in doua ramuri, una mergand spre
stramtoarea Gibraltar iar alta spre Coastele Scandinaviei, antrenand si leptocefalii in
aceste doua directii. Ajunse la coastele celor doua continente, civelele mai stau inca
un an in zona de varsare a raurilor; abia in al patrulea an patrund in apa fluviilor, in
carduri nesfarsite, de milioane de exemplare. In apele dulci isi desavarsesc
dezvoltarea, trecand din stadiul de anghile galbene in stadiul de anghile argintii,
stadiu in care vor porni din nou in grandioasa calatorie.

Mai ramane un singur mister de rezolvat: de ce anghilele pornesc la un drum

atat de lung, de ce instinctual mostenit de la stramosi le mana asa de departe. Alfred
Wegener in Originea continentelor si oceanelor a presupus ca atunci cand Europa si
America erau inca destul de apropiate, anghilele din apele dulci ale ambelor continente
migrau in groapa cu apa marina care le separa. Putin cate putin , continentele s-au
indepartat unul de altul, groapa s-a largit din ce in ce si anghilele au trebuit sa parcurga
o distanta tot mai mare pentru a se intoarce in locurile familiare.

Broasca-fagure
In anul 1705, Sibylle von Merian, intr-o lucrare a sa inchinata vietatilor din
Surinam (fosta colonie olandeza in nord-estul Americii de Sud), descrie o broasca
ciudata, bine cunoscuta de locuitorii Guyanei si Braziliei.

Este vorba de broasca-fagure (Pipa

Americana), deosebita de alte broaste: degetele ei lungi au niste prelungiri in forma de
stea cu care pipaie drumul prin ierburi. Femela, care poate atinge 20 de cm, se remarca
prin modul original cum isi apara si ingrijeste progeniturile. Isi asaza ouale pe spinare
cu ajutorul masculului. Sub influenta oualor se formeaza pe spinare adancituri de 10-
15 mm, un fel de pungi incubatoare hexagonale, deschise, indesate una langa alta,
amintind prin asezarea lor fagurii de albine. In acestea mormolocii isi petrec toata
perioada dezvoltarii, hranindu-se prin peretii bogati in vase de sange ale acestor pungi
si parasesc spinarea mamei abia sub forma de broscute.
 Dracii-zburatori
In padurile tropicale ale Indiei de Nord si ale Indoneziei ne intampina un
animal ciudat care ne poarta cu zeci de milioane de ani in urma, cand reptilele
terestre, cocotandu-se in copaci, au capatat aripi si desprinderea sa zboare, prefacandu-
se incetul cu incetul in pasari.

Cei care strabat aceste paduri

luxuriante, obisnuiti cu salturile acrobatice ale maimutelor, ce se aunca 30-40 m in gol,
prinzandu-se de lianele copacilor vecinni, raman si ei surprinsi la aparitia unor fapturi
inaripate, care sar ca maimutele si zboara ca pasarile fara se semene cu ele, ci mai
degraba cu imaginile apocaliptice ale Bibliei. Nu e de mirare ca primii europeni care
le-au zarit robiti de superstitii, sa le fi numit dragoni sau draci-zburatori, de unde si
denumirea stiintifica aproape tradusa in latineste, Draco volans, atribuita de K. Linne,
nasul atator mii de plante si animale.
La soparlele-dragon, de fiecare parte a corpului exista 5-6 coaste prelungite,
care sustin un fel de parasuta semicirculara, separate total de member. In stare de
repaus, aceste aripi se strang pe langa corp. Ele se deschid cand animalul vrea sa se
deplaseze, cand ia o pozitie de intimidare fata de un adversar sau in timpul ritualului
nuptial, pentru atragerea femelei.
 Dracul-
zburator, lung de circa 20 de cm, din care cozii ii revin 12 cm, este un animal cu un
colorit stralucitor, ca de colibri. La masculi, sacul de sub gusa este galben-portocaliu,
iar membrane de zbor de culoare albastru-cobalt, in timp ce la femele acest sac este
albastru-azuriu, iar aripioarele galben-verzui.
In rest animalele sunt de culoarea scoartei copacilor. De obicei, stau perechi-
perechi pe copaci pentru a vana furnici. Nu fac salturi mortale decat atunci cand se
pun la adapost in fata unei primejdii.

Hatteria (Sphenodon punctatus)

Pe insulele stancoase si pustii de pe tarmurile Noii Zeelande traieste un
animal tare ciudat: soparla-cu-arcada sau hatteria, numita de localnici turara sau
tuatara.

Desi au o lungime de 75 de cm, aceste soparle, prin infatisarea lor inspaimantatoare,

evoca era geologica a soparlelor uriase, a brontozaurilor si gigantozaurilor. Daca acesti
monstri au disparut de mult, modesta hatteria desi mai batrana cu 200 de milioane
de ani decat ei, a supravietuit pana azi numeroasele cataclisme geologice. Ea e socotita
de oameni ca o fosila vie nu numai pentru infatisarea ei de dinosaurian, ci mai ales
pentru al treilea ochi, mai mic, numit ochi pineal, asezat pe crestetul capului.
Hatteria este insa un animal uimitor nu numai pentru ce de al treilea ochi, nu
numai pentru faptul ca nu-I place lumina, cat mai ales pentru prietenia ei
multimilenara cu o pasare marina din neamul albatrosului. Simbioza adduce foloase
ambelor parti: soparla gaseste o casa primitoare si sigura, iar pasarea care cloceste si
puii ei nevolnici, un paznic de nadejde, deoarece hatteria, prin prezenta ei aproape
permanenta in cuib si prin infatis area ei atat de inspaimantatoare, alunga orice intrus.

Vampirul
Legendele depre vampiri si oamenii vampire sunt cunoscute din Evul Mediu si se
intalnesc la numeroase popoare din America si Europa.
Toate aceste legende s-au zamislit in jurul unei specii de lilieci tropicali apartinand
familiei Desmosdontidae, care se hranesc cu sangele animalelor.
 Desmodontinele au un stomac adaptat acestui gen de hrana si o dentitie
caracteristica. Incisii externi superiori si caninii permit animalului sa faca o gaura
mica, rotunda, prin care suge sangele. Victimile pot fi animale salbatice : cai, magari,
vite cornute, pasarile de curte si chiar omul. La animalele salbatice, este atacata cu
precadere regiunea gatului, la gaini, creasta, la cal mai ales crupa, la vite omoplatul, la
om degetele de la picioare, parti anatomice mai putin sensibile, care, in timpul
somnului, sunt de obicei descoperite din cauza caldurii.
Cei mai agresivi sunt vampirul-mare (Desmodes rotundus ), care atinge 70 de cm,
si dracula (Vampyrus spectrum), a carui figura inspaimantatoare a oferit imaginatiei
populare un model pentru chipul lui Dracula.

Atacul se desfasoara pe nesimtite, fara durere si cu o viteza fantastica, apoi musca o

bucata de epiderma, lasand descoperita derma vascularizata din care suge incet si
continuu sangele, datorita salivei care contine substante anticoagulante. Portia
ingurgitata atinge masa corpului (35-60g). Aceasta dublare a ponderii l-ar impiedica
sa-si ia din nou zborul daca nu ar interveni un mecanism fiziologic unic in lumea
animala: imediat dupa prima inghititura de sange, aparatul excretor al liliacului intra in
functiune, eliminand instantaneu toata apa din lichidul cu care se alimenteaza si
pastrand doar substantele nutritive. In plus, vampirul concentreaza in urina sa de 6 ori
mai multe materii excretate decat orice alt mamifer. Aceasta particularitate a atras
atentia cercetatorilor. Studiindu-i functiile renale, extraordinara capacitate de separare
si concentrare, specialistii spera sa traga unele concluzii valabile pentru buna
functionalitatea a rinichiului omenesc.
Acestea sunt doar o parte din animalele ciudat ale lumii.
Sper ca va facut placere sa-l cititi.

Reaboi Diana
Clasa a-X-a D