Societatea umană, în forma ei de bază, a fost dintotdeauna guvernată de reguli, legi,

principii, fie ele scrise și ridicate la rangul de legi oficiale, de componente ale
guvernării sau concepte necesare pentru existența unei bune funcționări a fiecărui grup
uman în parte (și aici ne referim la componența familiilor primitive, iar, mai apoi, la
primele grupări umane). Legile au existat dintotdeauna și s-au aplecat obiectiv asupra
oamenilor ca niște elemente providențiale care au înlesnit buna funcționare și
continuitatea societăților lor. Ele s-au bazat pe vulnerabilitățile oamenilor din starea
lor naturală, pe capacitatea lor de a le da credit în schimbul unei siguranțe de orice
natură, pe ideea că omul este dispus să cedeze o parte (dacă nu chiar toată) libertatea
lui oferită de natură în schimbul unor diverse servicii de natură socială, de protecție și
pază și alte beneficii de acest tip. La o privire mai atentă, putem constata că orice
instituție sau formă de organizare are la baza ei seturi de legi cunoscute de toți
membrii ei și respectate în aceeași măsură, cu scopul de a măsura puterea și de a
constitui un discernământ decizional. Evoluția și graficul prosperității statelor sunt, de
asemenea, într-o strânsă legătură, intr-o colaborare cu capacitatea instituțiilor de a-și
manageria caietele de legi și reguli și de a le aplica după principiul corectitudinii și
imparțialității, evitând situațiile conflictuale între membrii lor, iar atunci când acestea
nu pot fi de evitat, societățile trebuie să se angajeze într-o corectă și echitabilă
rezolvare a situațiilor conflictuale.

Printre primele lucrări istorice care au constatat importanța oficială a utilizării regulilor
și legilor pentru a obține o societate sănătoasă se remarcă Contractul Social de Jean
Jacques Rousseau, care atrage atenția asupra momentului în care cetățeanul este
dispus să renunțe la identitatea sa naturală și toate beneficiile care se află în pachetul
cu care aceasta vine. Astfel, lucrarea următoare se va axa pe linia de echilibru a
raportului dintre libertate și constrângere, în termeni legali, temă pe care voi încerca să
o dezbat pe fundalul societății actuale, urmând mai mult o abordare fenomenologică a
acestui raport.

Pentru început, este foarte importat pentru noi să înțelegem ce presupune conceptul de
libertate. Când pronunțăm acest cuvânt, în subconștientul uman se trasează imediat
ideea de manifestare a voinței personale în diverse acte de acțiune, pe baza unor norme
de valori ale deciziei. Libertatea este adesea legată de ideea de voință, care creează,
aproape la fel de imediat, în sine, ideea unui sistem de valori la care ne raportăm. Mai
precis, ideea de libertate conferă la nivel subconștient, aproape în actul imediat-
secund, o anume grilă de valori și de permisiuni, se creează un fond moral pe baza
căruia vom judeca decizia, manifestarea libertății într-un anume sens. Privind aceste
lucruri printr-o perspectivă filzofică, poate chiar și de ordin etic, ne dăm seama că ele
reflectă toate proiecțiile individuale legat de aspectul dorinței respective (aam putea
considera efectul ideii de libertate la nivel inconștient ca o grilă de interpretare a
contextului în care se pune problema, raportat la un set de permisiuni și restricții, poate
chiar un set moral de acțiuni și reacțiuni care se pot deghiza în consecințele exercitării
dreptului de libertate / de a liberaliza.

La nivel de guvernământ, democrația este cea care promovează, în anumiți parametri,

libertatea, considerându-se o valoare fundamentală a construcției morale a
cetățeanului, încercând, prin diferite mijloace, să faciliteze cetățeanului dreptul de a-și
manifesta această libertate, pe lângă multe alte valori morale.

Cu toate că, la prima vedere, acest concept presupune o varietate de implicații de ordin
pozitiv, un subiect extrem de exploatat este și faptul că libertatea poate prezenta și
implicații juridice, mai ales la nivel de societate de stat. Studiind mai profund teoria
libertății și tot ce aceasta presupune, putem considera că există trei tipuri de teorii
asupra libertății, după cum voi explica în cele ce urmează.

Despre tipurile de libertate

Libertatea ca lipsă de constrângere poate reprezenta o primă categoriei a expertizei

conceptuale, fiind adesea o idee care, datorită evidenței sale, scapă de foarte multe ori
de analiza fenomenologică. Acest sens liberal al ideii pe care lucrarea mea o dezbate,
se referă la subiectul individului în sine, la faptul ca dacă individul dorește să
intreprindă o acțiune, își va urma demersul indiferent de circumstanțele situației sau de
alte influențe externe. Deși este puțin straniu, guvernul are un rol foarte important în
prezervarea acestui tip de libertate, prin diferite acțiuni, precum protejarea societății
umane de influența unui mediu extern de guvernare și sistemul ideatic al acestuia sau
impunerea unor diverse legi care încurajează acest fenomen. Acest tip de libertate este
unul care, deși presupune o ușoară implicare a guvernului, ține foarte mult de
caracteristicile, dorințele și natura individului, avându-și realizarea deplină atunci când
politica intervine cât mai puțin posibil în alegerile și în viața cetățenilor.
Dacă privim fenomenul libertății din punct de vedere al mediului în care se reflectă
efectele ei, putem considera că prima categorie poate fi constituită de libertatea
manifestată public, ce are ca definiție ideea că ea se găsește nu în raport cu individul,
ci cu eșafodajul politic și toate implicațiile pe care acesta le presupune. Am putea
considera că aranjamentul de guvernare la care această teorie se referă este redat de cel
al unei societăți politice libere, astfel că numai în această comunitate politică oamenii
sunt liberi să participe la cursele pentru guvernare, pot lua parte la procese decizionale,
au cunoștiința elaborării legilor și alte procese similare. Putem considera chiar că
această societate se autoguvernează, pentru că utilizează doar personal intern în mediul
de conducere. Acestă valoare a libertății este una transferată la nivel de libertate
fundamentală a cetățeanului, devenind reflexia unui statut social al acestuia, ce ii oferă
dreptul de a lua parte la activități colective, de a face parte din jurii, de a participa la
agora, similar Greciei Antice, libertatea de a-și alege singur destinul educațional și
mediul în care va lucra.

În lucrarea Despre libertate la antici și la moderni, Benjamin Constant găsește,

asociate acestei idei de libertate ca manifestare publică, două alte concepte
aproximativ omoloage, pe care le numește simplu libertate politică și libertate civilă.
Dacă desprelibertatea politică am spus ca reprezintă dreptul de a participa la viața
politică și tot ceea ce presupune aceasta, libertatea civilă e cumva o actualizare pe care
o aduce modernitatea recentă, spunându-se despre ea că se reduce la centrarea pe
individ șii drepturile acestuia. Aceasta presupune că individul este liber prin natura sa,
atunci când nu este obiectul unei arestări și există într-o bună relație cu legile statului
în care trăiește. Concluzionând, aceste două libertăți, adunate prin semnul semantic,
vor deveni suma libertăților manifestate în mediul public, într-o societate, ele privesc
acțiunea politică și raporturile dintre cetățeni.

Poate cel mai natural tip de libertatea, libertatea în calitate de caracteristică

interioară, se regăsește în mediul cel mai sigur și mai natural, non-convențional de
existență al indivizilor, regăsindu-se prin faptul că oamenii acționează după impulsul
lor caracteristic, așa cum sunt ei în interior, ca ființe umane. Cu alte cuvinte, această
libertate nu izvorăște din lipsa de constrângeri, ci din comportamentul natural în
funcție de o serie de preferințe, activități sau înclinații, afecte, ce conduc individul spre
urmărirea interesului său real, mai precis, utilizarea comportamentului autonom.
Acum că am stabilit ce înseamnă libertatea, raportată la individ și societatea în care
acesta trăiește, putem discuta de opoziția dintre aceasta și constrângere.

În calitate de concepte complementare și inter-dependente, libertatea și constrângerea

depind una de cealaltă, în orice tip de analiză. În sine, ele reprezintă două aspecte
absolut necesare sistemului social, devenind sisteme de norme ale lumii
înconjurătoare. Privit ca individ care dorește să fie liber, să se simtă liber și libertatea
sa să fie recunoscută, omul are capacitatea de a recunoaște și accepta un set de reguli
sau norme care au în centru ideea de a prezerva anumite valori superiare ale sistemului
social din care acesta face parte. Ca un exemplu al acestei idei pot considera ideea că
un elev care își dorește să urmeze studii de specialitate într-un centru universitar cu un
mai mare prestigiu, trebuie să îndeplinească anumite criterii de selecție care să îi
asigure o anumită departajare – pe scurt, acesta trebuie să se pregătească mai mult, să
îndeplinească diverse cerințe existente într-un regulament de admitere, motiv pentru
care este dispus să se supună acelor norme. Iar dacă toate aceste măsuri sunt
considerate de către persoana respectivă niște măsuri corespunzătoare și justificabile
contextului în care există, acesta nu va avea nici o problemă în a și le asuma și a le
accepta. Astfel, libertatea indivizilor este una, în mod indubitabil, una controlată de
către diverse sisteme sociale.

Este dificil de definit însemnătatea conceptului de constrângere fără a defini și ceea ce

înseamnă libertatea. Diverse cazuri care ajung în instanță își motivează problemele
prin existența unor porniri interioare, unor constrângeri care le-au guvernat moral până
la săvârșirea anumitor delicte. Este important de precizat faptul că aceste porniri sunt
motivul pentru care omul, de cele mai multe ori, este considerat a fi dominat moral
până la urmarea unor instincte malițioase irezistibile.

Libertatea este unul din puținele elemente psihologice care se află într-o puternică
legătură cu decizia, care va trimite la un scop și mijloace prin care se poate ajunge la
acesta. Pe baza acestei idei, vom considera că nu există libertate reală atâta timp cât
omul nu are posibiitatea de alege între două sau mai multe variante, care implică un
anumit risc sau opțiunea de a deveni responsabil pentru alegerea intreprinsă.
Responsabilitatea, ca și libertatea și constrângerea, vin întotdeauna împreună. Iar când
vine vorba despre responsabilitate, ea devine un subiect care amplifică și mai mult
sfera cognitivă a libertății și a constrângerii.
Despre responsabilitatea libertății

Discutând despre responsabilitate, trebuie să fim conștienți de ideea că aceasta implică

două sensuri care țin de modernitate și care construiesc cele două coordonate specifice
ale realității sociale: sensul juridic al responsabilității și sensul penal al acesteia.

Astfel, dacă ar fi să constrângem definiția sensului juridic, ar fi că fiecare individ este

responsabil de consecințele actelor proprii. Mai mult decât atât, sensul penal vine ca o
completare și rezidă din obligația unui infractor de a suporta o pedeapsă revenită în
urma săvârșirii unei fapte sau conduită ilegală urmată din partea organelor abilitate de
dreptul de a a dispune și de a aplica o pedeapsă. De aici putem înțelege că natura
acțiunii care a fost săvârșită de individ precum și conjunctura și elementele faptei pot
determina gradul de vinovăție și natura responsabilității, precum și consecințele
problemei vor fi direct proporționale cu amploarea implicării individului în comiterea
delictului.

Persoana responsabilă de săvârșirea delictului va deveni, prin aplicarea principiului

pedepsei, individul cu deplinătatea facultăților psihice și morale, care comite în mod
deliberat și conștient o faptă infracțională, anticipează și acceptă efectele faptei chiar și
în situația în care cunoaște conduitele care sunt datoare să îl mențină intr-o stare de
armonie cu legea. Din aceste lucruri rezultă că dreptul și responsabilitatea, în deplina
ei însemnătate, vizează subiecții logici, care se transformă în ceva distinct, în persoană
juridică căreia i se atribuie sancțiuni sociale exterioare. Mircea Djuvara, în Teoria
Generală a Dreptului susține că acest produs numit persoană sau personalitate
juridică reprezintă doar o fațetă pe care se proiectează un regulament de comportare în
societate, în funcție de anumite coordonate existențiale, care, dacă sunt încălcate,
trimit către pedepse specifice. Orice astfel de măsură, sau, cum autorul spune regulă
de drept se adresează cuiva, iar această persoană trebuie să fie, în principal, o ființă
liberă și capabila de a raționaliza, iar în lipsa acestor coordonate, dreptul nu poate fi
aplicat.

Individul este liber și dipune de dreptul de a decide în mod liber referitor la o idee sau
alta, e liber să urmeze acțiunile pe care dorește să le urmeze, însă această libertate este
limitată de jurisprudență și de legi. Această libertate nu este una dată, cel puțin în
societate, în mod liber și necondiționat, și mai ales, nu a apărut dintotdeauna, ci a fost
condiționată și mai apoi cucerită de omenire într-un mod progresiv. Aceasta are
anumite limite care îi oferă individului posibilitatea de a se hotărî cu privire la anumite
aspecte ale vieții sale, a se hotărî asupra dozajului rațiunii și voinței sale. Libertatea ne
conferă caăacitatea de a revela ceea ce gândim de fapt, de a întrebuința adevărata
valoare a personalității noastre.

Astfel, avem posibilitatea de a alege natura evoluției personale și profesionale, natura

domeniului în care dorim să activăm, exercitarea voinței personale și luarea deciziilor
proprii. Indivizii dispun de posibilitatea de a alege când și în ce manieră să acționeze,
să discearnă și cum să își întrebuințeze capacitățile. Și, cu toate acestea, libertatea tot
relativă rămâne.

În societatea cotidiană, dușmanul cel mai probabil pentru libertate se regăsește în

puterea autorităților, care, prin continuitate, devin posesoarele limitelor acțiunii legilor.
Delimitată de legislație, libertatea devine un scop, o recompensă a tuturor încercărilor
indivizilor de a respecta aceste norme legislative și grile de organizare a lumii în care
trăiește. Muncind zilnic, plătindu-și impozitele și dările către stat, respectând toate
normele de circulație, de călătorie, de comportament și toate celelalte prevederi,
oamenii pot accede la această libertate, la lipsa constrângerilor și la independența țării.
Cu toate acestea, nu putem remarca situația paradoxală pe care o ridică această
cucerire a libertății: există libertatea de a face orice, dar trebuie făcut în funcție de
constrângerile existente.

Pentru a înțelege și mai mult sensul acestei grupari de termeni, vom încerca o abordare
a subiectului din perspectiva socialului. Urmând această ideea în sens cronologic,
societatea umană s-a organizat din cele mai vechi timpuri în comunități primitive
grupate în funcție de ierarhii, care, la inceput, s-au bazat strict pe forța fizică, ceea ce
determina libertatea și constrângerea indivizilor să fie coordonate de subiectivismul
celor care se impuneau în fața tuturor. Avansând în istorie și trecând peste acest
primitivism animalic, ajungem în perioada antichității, unde sensul libertății și al
constrângerii vor fi date de diverși filozofi , teorii care vor marca evoluția omenirii în
profunzimea cea mai fină a acesteia.

Prima abordare filozofică a duo-ului libertate-constrângere își făcea apariția la Platon,

unde se regăsește ca fiind o formă opțională de asociere, mai precis, acceptarea
constrângerilor sociale. Abordarea este una puțin mai opacă, în sensul că libertatea și
constrângerea nu sunt denumite folosind nomenclatura brută ci sunt asociate
amândouă cu ideea de dreptare, Platon creează un concept valiză, a cărei influență
guvernează virtuțile și îi conferă omului individualitatea proprie. Discursul lui Platon
încadrează toate aceste noțiuni în contextul unui stat ideal, în care cetățenii sunt unii
perfecți iar libertatea devine o virtute generală, atâta timp cât ea se pronunță prin
dreptatea pe care cetățenii o manifestează.

Aristotel vine și el cu o completare a acestui concept de libertate și constrângere, în

Politica, considerând totuși, spre deosebire de Platon, ca omul nu este în sinea lui o
ființă perfectă (sau, în acest caz, cetățeanul), ci una care se poate perfecționa prin
educație, și consideră educația ca fiind un demers crucial și absolut necesar în procesul
de formare a unui stat competent. Constrângerea, aici, nu are numai un rol formator, ci
unul chiar punitiv, aceasta aplicându-se chiar și în cazul în care cetățenii nu se implică
(exemplul lui Solon).

Antichitatea ne prezintă libertatea ca pe o formă de manifestare individuală a

cetățeanului, unde el are posibilitatea, prin această libertate, de a-și exercita drepturile
cetățenești și cele politice, în piața publică, vorbind liber și exprimându-și părere
deschis, transformându-se într-un element activ și dinamic al vieții politice. Date fiind
coordonatele vremii, anticii asociau întotdeauna ideii de libertate și concepte morale,
precum dreptatea, binele, devenind idealuri firești, spre care totți cetățenii statului
tindeau și a căror viață se învârtea în jurul lor. Aristotel, la un moment dat, face o
distincție între dreptatea distributivă și cea retributivă, care implicau (în mare parte
cea de-a doua) recompensa și pedeapsa. Dreptatea, ca formă de maifestare a libertății,
va trimite întotdeauna către justiție, care comportă o natură restrictivă și care se referă
la o egalitate numerică, în contextul cetății, cu un particular. Din toate aceste
raționalizări grecești cu priire la libertate și constrângere avem ca rezultat o moștenire
filozofică a ceea ce înseamnă conceptele de egalitate și echitate, care vin însoțite de
inegalitate și nedreptate.

Înaintând în istorie, mai precis în Evul Mediu, asistăm la instalarea unei penumbre
sociale care atrage după ea o minimizare a libertății sociale și libertății politice, iar la
polul opus, constrângerea se transformă într-un climat. Desigur, prezentarea acestor
evoluții conceptuale ce se regăsesc în lucrarea mea sunt de fapt niște treceri extrem de
rapide prin istorie și încercarea de a o simplifica la extrem pentru a înțelege de fapt
procedura de evoluție a libertății și a constrângerii în raport cu evoluția societății.
Libertatea, transformată acum într-o excepțiese regăsește în skip-urile date de
aplicarea constrângerilor ierarhiei feudale și cele ale presiunii Bisericii, care, la un
moment dat, se vor întâlni și vor intra într-o profundă dispută pentru putere. Acest
moment va reprezenta un punct cheie în care, din cauza tututror acestor dispute și
puterea lor de a acapara spectrul atenției, vor diminua interesul pentru libertatea
personală sau chiar și libertatea ca excepție, nu doar sub aspectul ei aplicativ și posibil,
dar și sub aspect filozofic, conceptual, marcând ăn mod negativ această perioadă
istorică. Exemplul cel mai profund care contrage esența acestor ani poate fi redat de
faptul ca o simplă explicare a unor fenomene științifice putea fi consierată un act de
păcătuire sau de vrăjitorie și poate fi considerată pedepsibilă prin moarte.

Apăsând pe butonul de high speed al documentarului despre istoria mondială, putem

considera ca odată cu apariția Revoluției Franceze și motto-ul ei caracteristic,
libertatea devine una universală, depășind granițele cetății, și, extinsă fiind la nivel
global, devine primul moment de conștientizare profundă a necesității aplicării ei.
După cum afirmam mai sus, fără constrângere nu există libertate, ceea ce se întâmplă
și aici, prin faptul că se aprobă Codul Civil al lui Napoleon, impus mai multor state
europene.

Secolul XX devine un fundal propice pentru dezbaterea unor teme filozofice despre
libertate care se extind la nivel semantic pe mai multe câmpuri de acțiune. Libertatea
și constrângerea capătă nuanțe diverse prin evoluția științelor, prin apariția psihologiei
freudiene, omul devenind centrul tuturor cercetărilor și studiilor, moment istoric în
care totul se face pentru individ și pe baza studierii acestuia. Sartre lansează
existențialismul efectiv, trezind și în scriitori naționali teme de interes profund care
dau drumul unor cercetări și unor lucrări de excepție. Mircea Eliade sau Emil Cioran
considerau viața ca fiind o manifestare a intensității și a poftei de atrăi, dusă la un alt
nivel, viața căpătând sensuri și conotații inedite. Zygmunt Bauman sau Milton
Friedman dezbat ideile despre libertate într-un context social-politic, ajungând la
ideea că libertatea și constrângerea trebuiesc analizate mult mai critic în funcție de
coordonatele societății, mai precis, M. Friedman , în lucrarea Capitalism și libertate,
susține că o societate care este socialistă nu poate fi, în același timp, și democratică,
în sensul garantării libertății individuale. Dar, din nou, ce înseamnă libertate
individuală?
Analiza acestei libertăți va aduce întotdeauna cu ea noțiunea liberului arbitru, care,
dacă până acum însemna un fel de expresie a voinței, acum înseamnă esența
conștiinței, simbolul credinței și ideea unei individualități vocale. Dacă liberul arbitru
ar putea fi reprezentat, la nivel compozițional, printr-o operațiune matematică, aceasta
ar arăta așa:

𝑐𝑜𝑛ș𝑡𝑖𝑖𝑛ț𝑎+𝑣𝑜𝑖𝑛ț𝑎+𝑐𝑟𝑒𝑑𝑖𝑛ț𝑎+𝑓𝑟𝑖𝑐𝑎
Liberul arbitru =
4

Astfel, considerând că liberul arbitru reprezintă o medie aritmetică a atributelor

rațiunii umane, putem înțelege ma ușor natura deciziilor noastre, a opțiunilor, acesta
este conținut de libertatea socială (mai ales acum, în contemporaneitate) pentru că se
regăsește în comportamentul social, în educația noastră, fiind determinat de nivelul
contextual de colaborare cu semenii noștri, de puterea de adaptare și de abilitatea de a
ne urmări interesele în raport cu alți oameni. Cu toate acestea, aspectele
constrângerilor sociale sunt și ele, ca cele ale libertății, nenumărate, acoperindu-se
practic cu toate modelele de rațiune, interacțiune și comportament uman în relație cu
alți indivizi. De la comunicare, unde conținutul acesteia este reglementat de natura
relației cu interlocutorii, până la libertatea în convingeri religioase, libertatea naturii
posesiei și a actului posesiei, libertatea politică și de exprimare a orientărilor acesteia,
toate acestea sunt reglementate de constrângeri legale, existând cel puțin câte o metodă
de constrângere pentru fiecare tip de comportament social. Astfel, dacă aruncăm o
privire de ansamblu asupra sistemului global în care ne aflăm, putem discuta despre
libertăți și constrângeri unanim acceptate, fapt ce reprezintă un merit enorm adus celor
care s-au ocupat de identificarea acestor instrumente și procesul de acceptare și
aplicare al acestuia de un număr impresionant de instituții inter/naționale.

Dintr-o perspectivă politică, revenind la libertățile ce privesc deciziile personale și

modul de întrebuințare al voinței, putem considera că, în cadrul societății, acestea sunt
instrumentate lejer cu ajutorul democrației, ce implică o mai mare valoare a expresiei
majoritare decât cea a minorității. Democrația devine acum un fel de produs al
raționalității, grila de tratament juridc care trebuie să pondereze toate straturile sociale,
și, cu toate acestea, să lase minoritatea să se comporte intr-un mod diferit, pe care,
totuși, să îl respecte.
Individul este prelucrat emoțional și informațional de către toată sfera de influență
mediatciă (am putea spune chiar aproape poluarea mediatică), de mici grupuri de
interese gestionate de lideri ale căror interese și aspirații nu sunt întotdeauna în
favoarea alegătorilor. Avem de a face acum cu un nou tip de constrângere, și anume
manipularea mediatică, ce încearcă să ocolească voința liberă a individului, și să
implanteze în subconștientul acestuia noi preferințe și sugestii, cumpărându-i
conștiința. Asociațiile, partidele, sectele, organizații non/guvernamentale sau diverse
grupări mai mult sau mai puțin secrete, toate acestea pot îngrădi libertatea sinelui,
ajungând să le impună propriile lor concepte și ideologii, pe care, uneori, nici membrii
lor sau o parte din aceștia, nu le aprobă.

O altă formă de libertate individuală este considerată libertatea sinelui. Un element al

componenței umane greu de definit, sinele nu este altceva decât o parte a triadei das
Es, das Ich, das Uber-Ichi a lui Sigmund Freud, mai precis Sinele, Eul și Supra-Eul,
instanțele psihice mai mult sua mai puțin conștientizate, a căror interpretare efectivă ar
fi că Sinele ar constitui o sursă primitivă și neorganizată, ce presupune doar dorințe și
emoții impulsive, refulări și comportamente atavice. Această perspectivă poate fi ușor
contrazisă prin faptul că sinele nu poate fi controlat de un anume Eu, fiind doar un
refugiu neconvențional, individul reușind să trăiască într-un mod absolut lber propriile
dorințe din sfera emoționalului.

Acest caz de libertate a sinelui conferă o permisivitate extremă propriei persoane,

conferind posibilitatea de a furniza proiecții imaginative care nu sunt cenzurate de
niciun fel de circumstanță, nici măcar de ordin social, educațional sau de convingere
mistică, gestiunea lor fiind lăsată la latitudinea individului. Această permisivitate
mintală nu poate fi oferită de nicio altă coordonată posibilă, nici de starea sănătății
mintale a subiectului, ci numai de libera voință a acestuia. Libertatea sinelui angajează
un avantaj extraordinar, și anume faptul că reprezintă o sursă majoră de creativitate,
devenind un spațiu exclusiv neconvențional, cu o inspirație creatoare de temut, unde
nu există coordonatele fundamentale ale existenței umanității: binele și răul.

Concluzie

Dintre toate celelalte libertăți, sinele reprezintă instanța psihică ce pune la dispoziție o
maximă libertate, care nu are morală sau conștiință de constrângere. Din toate cele
prezentate mai sus, putem considera că dezbaterea pe tema libertate și constrângere in
contexul social și politic, comportă un caracter relativ, iar această caracteristică se
amplifică cu atât mai mult cu cât complicarea lor evoluează în termeni de timp. Putem
considera că suntem liberi sau constrânși în funcție de nivelul până la care putem
înțelege sau raționaliza, până la care ne putem adapta șine putem urmări interesele,
pentru că nu este neapărat important ceea ce ni se întâmplă, însă este crucial felul în
care ne raportăm la acest eveniment și, la fel de important, este felul în care
evenimentul respectiv se proiectează în ochii noștri.

Bibliografie:

1. Anthony Giddens, Sociologie, Editura All, București , 2001;

2. Zygmunt Bauman, Libertatea, Editura DU Style, Bucuresti, 1998;
3. Aristotel, Politica, Editura Semne, Bucuresti, 2008;
4. Bujdoiu Nicolae, Sistemul și specificul filosofiei dreptului, Editura Romprint, Brașov,
5. Bujdoiu Nicolae, Introducere în filosofia dreptului, Editura Europa Nova, București, 1998;
6. Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănișor, Dan Claudiu Dănișor, Filosofia dreptului.
Marile curente, Editura C.H. Beck, București, 2010;
7. John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005;
8. Ilie Bădescu, Andreea Bandoiu, Pavel Chirilă, Principiile cercetării martirologice, Editura
Christiana, București, 2010;
9. Maria Frust, Jurgen Trinks, Manual de filosofie, Editura Humanitas, București, 1997;
10. Platon, Republica, Editura Antet, Bucuresti, 2010;