Hadrianus – privire către cultura greacă (II)

• Politica lui Hadrian a fost de menținere a granițelor Imperiului,

nu de extindere a acestora, implicit de menținere a unei
tutele atente și binevoitoare asupra provinciilor, în dezvoltare
și prosperitate (Cf. Jean Sirinelli, Urmașii lui Alexandru cel
Mare. Literatura și gândirea greacă, 334 a. Chr.-529 p. Chr.,
traducere de Theodor Constant Georgescu și Constantin
Traian Georgescu, Teora Universitas, 2000, p. 215)
• Imperiul, nemaifiind produsul unei cuceriri/recuceriri,
parcurge o perioadă de stabilitate și echilibru, implicit acest
lucru răsfrângându-se asupra culturii
• Societatea romană găsește în ideea imperială, marcată de
coerență morală și intelectuală, un fel de sprijin pentru
noțiunea de universalitate (Vezi Ibidem)
• Legăturile cu Grecia – puternice; erau atrași de ea toți romanii
educați; Atena – capitală culturală
• „Cam în perioada consulatului lui Hadrian, Plinius găsise un
motiv să îi scrie tânărului său prieten Valerius Maximus, ce
fusese numit în provincia Achaia «corrector al oraselor
libere». El îi spunea lui Maximus să își amintească de faptul că
«ai fost trimis către pura și autentica Grecie, unde își au
originea , după câte se spune, nu doar civilizația și literatura,
ci și agricultura; ți s-a încredințat misiunea de a reglementa
constituția orașelor libere ... Să eliberezi oamenii care sunt și
liberi și bărbați în cel mai deplin sens al cuvântului... Respectă-
le zeii, acordă prețuire istoriei lor, faptelor lor eroice și
legendelor din trecut... Nu uita niciodată că mergi spre Atena
și că guvernezi Sparta.»” (Anthony R. Birley, Hadrian,
traducere de Gabriel Tudor, All, București, 2007, p. 76)
• Nuanță definitorie a abordării lui Hadrian: autoritatea
exercitată în raport cu Grecia nu era atât putere, cât
„misterioasă putință” (Marguerite Yourcenar, Memoriile lui
Hadrian, traducere și cuvânt înainte de Mihai Gramatopol,
Humanitas, București, 1994, p. 164)
• Formarea sa după modelul grecesc (se spune că primind o
educație în care a predominat literatura greacă, apoi filosofia
greacă, vorbea cu stângăcie latina și abia cu timpul
dobândește aceeași fluiditate) îl ajută să prețuiască, prin
cunoaștere și comparație , elementele care nu sunt grecești
• De exemplu, în spatele chipului și personalității lui Antinous
vede o țară înclinată către frumusețe; „Persia rafinată, Tracia
sălbatică se amalgamaseră în Bitinia cu păstorii străvechii
Arcadii...” (p. 202)
• „Mi se întâmpla să regăsesc în străfundurile sufletului
magnificele peisaje melancolice vergiliene, precum și
crepusculele sale voalate de lacrimi; mă cufundam încă și mai
adânc și dădeam peste tristețea arzătoare a Spaniei, peste
violența ei aridă: mă gândeam la stropii de sânge celtic, iberic,
punic poate, ce se vor fi infiltrat în vinele coloniștilor romani ai
municipiului Italica; îmi aminteam că tatăl meu fusese
supranumit Africanul.” (p. 202)
• Pe de altă parte, cu aceeași aplecare spre autoscopie,
surprinde faptul că „Asiduitatea, prevederea, aplecarea
asupra detaliului, corectând îndrăzneala vederilor de
ansamblu, au constituit pentru mine calități deprinse la
Roma.” (pp. 201-202)
• Călătorește la Atena, probabil și înainte de anul 112
• O relație de respect reciproc între Hadrian, încă înainte de a
deveni împărat, și cetatea Atenei; primește și acceptă invitația
de a deveni cetățean
• în anul 112 „Hadrian a fost ales archon eponymus – cu alte
cuvinte urma să dețină vechea magistratură supremă, iar anul
atenian îi va purta numele.” (Anthony R. Birley, op. cit., p. 83)
• „La Atena Hadrian a avut numeroase oportunități de a
participa la banchete alături de învățați, literați, de a purta
discuții filosofice”. (Ibidem, p. 82)
• Pe parcursul domniei sale ia măsuri care vor avea ca efect
redarea strălucirii Atenei: revizuirea constituției, aducând-o
cât mai aproape de reformele lui Clistene; reducerea
numărului de funcționari pentru a ușura finanțele statului;
• Oprește arendarea impozitelor („un sistem dezastruos” pentru
imperiu, deși chiar după interzicerea arendării, sistemul se mai
practica de către administrațiile locale); la Atena sunt create
instituții de studiu, astfel că redevine un centru intelectual; sporirea
surselor de venit ale oamenilor de rând (Cf. M. Yourcenar, op. cit.,
pp. 202-203)
• „Unul dintre marile proiecte ale domniei meles-a împlinit cu puțină
vreme înainte de a părăsi Atena: înființarea de ambasade anuale
prin intermediul cărora se vor trata ulterior treburile întregii lumi
grecești” (Ibidem, p. 202)
• „[...] au redat modestului și perfectului oraș rangul de metropolă”
(Ibidem)
• A fost impresionat de Templul lui Zeus Olimpianul, din vecinătatea
bazei Acropolei, ridicat pe vremea lui Pisistrate (sec. VI î. Hr.), dar
neterminat; prin urmare, a finanțat construirea și a deschis
Olipeionul cultului public; astfel, templul „devenea mai mult decât
oricând simbolul unei Grecii reînnoite.” (Ibidem, p. 203)
• „Olimpeionul din Atena trebuia să fie exact contraponderea
Partenonului, etalându-se în câmpie așa cum celălalt se înalță
pe colină, imens acolo unde celălalt e perfect, pasiunea la
genunchiul calmului, splendoarea la piciorul frumuseții.”
(Ibidem, p. 127)
• Alte măsuri: recondiționarea teatrului lui Dionysos de la baza
Acropolei: mărirea proskenionului, adăugarea de basoreliefuri
• Calitatea de constructor – efectivă și metaforică; nu doar grija
pentru Imperiu și pentru Roma (și în sensul respectării unei
politici estetice), ci și grija pentru construirea de sine, căci „mă
simțeam răspunzător de frumusețea lumii” (Ibidem, p. 133)
• „A construi însemna a colabora cu pământul, a pune pecetea
umană asupra unui peisaj care va fi transformat pentru vecie,
a contribui la acea lentă schimbare care este viața orașelor.”
(Ibidem, p. 126)
• Coerența viziunii și a concretizărilor: de pildă, construirea
zidurilor protectoare avea rol salutar pentru un oraș în cazul
unor asalturi și, deopotrivă, rolul de a conserva patrimoniul
• Un fel de deviză a acțiunilor sale pe această linie a construirii:
este colaborarea cu trecutul pentru un viitor : „atingeam
secolele în jocurile mele cu pietrele” (Ibidem, p. 127)
- utilitatea ridicării orașelor urmând aceleași
standarde/repere, semn al siguranței la nivel macro:
„uniformitatea însăși, întâlnită pe trei continente, produce
aceeași mulțumire călătorului”. (Ibidem, p. 129)
• „Am reclădit mult, am colaborat cu timpul, sub chipul său de
trecut, prinzându-i sau transformându-i spiritul, slujindu-l ca o
trăsură de unire către un viitor încă și mai lung” (Ibidem)
• Ridică biblioteci - „grânare publice în care să se depună
rezerve în vederea vreunei ierni a spiritului” (Ibidem)
• Tot ce s-a construit a fost din necesități economice, strategice,
estetice
• Arta (sculptura, pictura):
• „Contactele pe care le-am avut cu artele barbare m-au făcut să cred
că fiecare seminție se limitează la anumite teme, la anumite
modalități printre modalitățile posibile; fiecare epocă operează încă
o triere a posibilităților deschise fiecărei etnii. [...] Dar arta noastră
(înțeleg pe cea a grecilor) a preferat să rămână la om. Noi singuri
am știut să facem vizibile, într-un trup imobil, forța și agilitatea
latentă; doar noi am știut echivala fruntea netedă cu gândirea
înțeleaptă. Sunt aidoma sculptorilor noștri: uman și mulțumit; în
această lume găsesc totul, până și eternitatea.” (Ibidem, p. 130)
• Se subliniază acea capacitate a artei de a fi variațiune pe temă
pornind de la modelele clasice, care pot fi continuate sau contrazise
• Totodată, „reproducem necontenit câteva duzine de capodopere pe
care nu vom mai fi în stare să le creăm” (Ibidem)
• În raport cu acestea, portretistica romană nu are decât
valoarea de cronică, „decalcuri ale unor modele cu care te
ciocnești în viață fără să le bagi de seamă” (Ibidem, p. 131)
• Concluzie a programului său: „Doream ca maiestatea imensă a
păcii romane să cuprindă totul, imperceptibilă dar
omniprezentă precum muzica universului în rostogolirea lui;
ca cel mai umil călător să poată colinda dintr-o țară sau un
continent într-altul, fără formalități jignitoare, fără primejdii,
peste tot fiindu-i asigurat un minimum de legalitate și de
cultură; ca soldații noștri să-și continue la frontiere veșnicul
lor dans militar; ca toate să meargă fără poticniri; ca marea să
fie brăzdată de corăbii frumoase, iar drumurile străbătute de
numeroase atelaje; ca într-o lume bine orânduită filozofii dar
și dansatorii să-și afle locul lor.” (Ibidem, p. 133)
• Un constructor și un formator; administrator priceput și
pragmatic
• „libertate, umanism, dreptate” – noțiuni care își vor păstra
sensul de-a lungul sinuozităților inerente ale istoriei viitoare
• coerența programului, concretizarea lui și viziunea asupra
istoriei sunt însumarea educației, cunoașterii de sine,
problematizării , consecvenței, dedicării, lucidității
• Un umanism cu o trăsătură particulară; în viziunea lui se
manifestă un ideal umanist comun, fără deosebirea roman
învingător - popoare învinse
• Sirinelli, în lucrarea menționată mai devreme, sublinia că
națiunile imperiului au fost obșnuite cu ideea de mobilizare,
or tocmai acest ideal umanist le face să simtă unitatea
civilizației lor și să facă front comun împotriva barbarilor (Cf.
op. cit., p. 217)
• Mesajul-cheie: „Cărțile noastre nu vor pieri cu toate; statuile
sparte ne vor fi reparate; alte cupole și alte frontoane vor lua
naștere din frontoanele și cupolele noastre; unii oameni vor
medita, vor lucra și vor simți ca noi: îndrăznesc să mă bizui pe
acești continuatori presărați la intervale neregulate de-a
lungul veacurilor, pe această nemurire intermitentă.
Dacă barbarii vor pune vreodată stăpânire pe lume, vor fi
obligați să adopte unele din metodele noastre; vor sfârși prin a
ne semăna.” (M. Yourcenar, op. cit., p. 256)