În termeni de actualitate, noțiunea de birocrație este folosită pentru a reda diferite valențe ale

muncii de birou sau practici înrudite cu întocmirea de acte, muncă de evdențiere sau
contabilizare. Cu toate acestea, termenul nu este unul neapărat actual, fiind amintit încă din
începuturile modernității ca factorul care a declanșat- și a întreținut-o, astfel făcându-și
aparițiaîn diverse lucrări de specialitate întocmite în jurul subiectului modernității. Astfel,
Max Weber, în lucrarea Economy and society. An outline of interpretive sociology , vorbește
despre adepții birocrației ca fiind Capabili de un înalt nivel de raționalitate sau eficiență.
Următoarea lucrare își propune să trateze subiectul birocratic raportat la perspectiva luiWeber,
pentru a demonstra eficiența sau ineficiența pe care aceasta o creează în sistemele sociale
actuale.

Acest concept a determinat, încă de la apariție, o percepție clara și definită asupra a ceea ce
presupune, creînd la nivel conștient o imagine a unui personaj care lucrează la un ghișeu sau
ale cărei atribuții sunt redate prin contabilizare sau consemnare în termeni juridici a unui act
intreprins. Astfel, biroul capătă o altă imagine, devenind spațiul responsabil de transformare a
realității într-o aplicație juridică prin intermediul întocmirii de acte și hârtii justificative,
transformarea parametrilor variabili în constante administrative, pe scurt, standardizarea
realității pentru a eficientiza procedurile umane, ceea ce transformă societatea într-o serie de
organizații și asociații complexe și moderne.

Acest sistem de simplificare, în accepția weberiană, are rolul de a depersonaliza realitatea, de

a o ierarhiza pentru a simplifica și procesele la care se supun indivizii, determinând diviziunea
industrială, cea a muncii, reaizarea de statistici și clasamente care să faciliteze orice acțiune.

Cu toate acestea, termenul de birocrație poate deveni similar din punct de vedere al noțiunii
pe care o concentrează, și cu administrație, făcându-se o analogie cu administrația publică, al
cărei rol generic este cel de a controla sistemele birocratice si de a rula evidența a ceea ce se
întâmplă în stat. Astfel, funcționarii, elementele dinamice ale administrației, discută despre
tehnocrației, acesta devenind termenul cel mai abordat în descrierea puterii administrative.

Adesea, birocrația este asociată, tocmai datrită caracteristicilor menționate mai sus, cu o
prosperitate a statului, din moment ce acesta gestionează tot ce se întâmplă în interiorul lui,
generând creșterea bugetelor, o mai bună gestiune a forței de muncă și o statistică precisă a
intervenționalismului clasic, îmbrăcat cu haina modernității.
Cu toate acestea, printr-o abordare filozofică, birocrația devine forma cea mai activă de
dezumanizare, de depersonalizare a individului, tocmai prin această standardizare și
interpretare a realității.

Analiză asupra perspectivei lui Weber în legătură cu caracteristicile principale ale

birocrației

Odată cu momentul istoric al apariției tiparului, s-a dezvoltat simțul birocratic, ca o trecere
uriașă de la primitiv la rațional¸ la complex, progresând de la mitologie și religii primitive, la
raționalizare și sistematizare. Astfel, concluzia trasă de Weber este redată prin analogia
evoluției omenirii cu o stradă cu sens unic, al cărei capăt este demantelarea și demistificarea
percepției colective asupra sinelui și a mediului înconjurător.

Astfel, Weber distinge cele trei autorități care îi influențează pe indivizi în demersul de a
adopta sistemele birocratice, dar și motivele pentru care aceștia au acceptat autoritățile statale.

 Credința în caracterul sacru al tradiției a devenit unul dintre principalele tipuri de

autorități care au ghidat masele de-a lungul istoriei timpurii, caracterizând tipul
tradițional de societate primitivă. Astfel, autoritatea este una legitimată de
continuitatea familiei, locuitrii statului considerând puterea ca fiind un produs
transmisibil prin legăturile familiale.
 Charisma este cea de-a doua abilitate prin care autoritatea poate fi dobândită în
accepția lui Weber. Astfel, capacitățile personale, persuasiunea, atractivitatea și
convingerea în propriile puteri reprezintă rețeta către succesul în administrație.
 Raționalizarea reprezintă o a treia modalitate de câștigare a autorității. Legile și
prevederile legale, actele normative și penalizările sunt acum noile tipuri de
constrângeri la care apelează statul pentru a regla ordinea interioară, dar și pentru a
asigura instrumente legale la care cetățenii pot apela pentru a-și legitima poziția.

Așadar, cel de-al treilea tip de exercitarea autorității devine baza conceptului de
birocrație, caracterizând-o ca pe un ansamblu de reguli sub formă instituțională, care
trebuie să regleze ordinea socială. Astfel, birocrația este net superioară celoralte forme de
exercitare a autorității, mai ales prin precizie și rigoare, disciplină și organizare.

Analiza efectuată de Weber se desfășoară de-a lungul evoluției istorice a birocrației; îi

situează momentul de început în Evul Mediu, menționând despre originile ei ca având
rădăcini în necesitatea de a contoriza gradele de extindere a domeniilor feudale și de a
taxa locuitorii acestora. Astfel, conducătorii se văd nevoiți să apeleze la diverse
instrumente administrative pentru a-și extinde autoritatea, urmărind idei din administrația
bisericilor.

Birocrația s-a dezvoltat direct proporțional cu evoluția socială, pentru că societatea avea
nevoie de modalități rapide de gestiune, metode dinamice care să țină pasul cu tendințele
de infrastructură, de educație, metodele de taxare, evoluția câmpului muncii și altele.
Economia reprezintă un factor imprtant care a influențat birocrația, mai ales prin relația de
interdependență dintre economie și progres. Faptul că există sisteme birocratice reprezenta
principală bază pentru existența permanentă a administrației birocratice.

De asemenea, Weber a propus o analiză a structurii formale a birocrației, ca fiind compusă

din trei elemente foarte importante diviziunea muncii, ordinea ierarhică și regulile
impersonale.

1. Primul element, diviziunea muncii, se referă la o sistematizare a proceselor din

câmpul muncii, împărțind fluxul muncii în sarcin individuale, unități care pot fi
preluate de indivizi competenți în rezolvarea sarcinilor respective. Se face pentru
prima dată trecerea de la munca dezorganizată, la muncă sistematizată, organizată
și desemnată prin sarcini concrete.
2. Ierarhizarea muncii, prin ordinea ierarhică ce creează raportul dintre superiori și
subordonați, în funcție de care se face remunerarea și se stabilesc sarcinilie și
responsabilitățile, este recunscută autoritatea și se stabilesc promovărie.
3. Regulile impersonale reprezintă baza absolută a funcționalității lumii birocratice,
alegerile fiind limitate la scheme de comportament reglementate de norme legale.
Rolul acestora consta în asigurarea unui control standar al superiorilor fata de
subordonați, limitând astfel pornirile naturale, favoritismul sau manifestările
liberului arbitru.

În lucrarea sa, Max Weber. An Intellectual Portrait, Reinhard Bendix observă o

oarecare tendință de liberalizare a birocrației, de democratizare a acesteia, întrucât
aceasta egaliza raportul dintre evoluție a societății și birocrație. Mai mult decât atât,
acesta spune ca birocrația ar elimina privilegiile plutocratice, înlocuind administrația
 neplătită (...) cu cea plătită, cu normă întreagă de profesioniști, indiferent de poziția
lor economică și socială1.

În ultimii 50 de ani, anumite elemente din concepția despre birocrație a lui Weber au
alimentat anumite dezbateri academice și critici erudite2, cea mai cunoscută abordare a
acestei teze fiind prezentă la Alfred Diamant, care vorbește despre viziunea lui Weber
ca fiind una amăgitoare și utopică. În lucrarea sa, “The Bureaucratic Model: Max
Weeber Rejected”, acesta amendează ideea conform căreia, tipurile ideale de
autoritate birocratică nu reflectă dei dezirabile, concentrându-se poate prea mult pe
ideea de formalitate, de diviziuni și ierarhizare. Cea mai importantă precizare adusă
asupra muncii pe care o duce acesta în conturarea unui standard de simplificare este
cea care spune că Weber a analizat în profunzime coordonatele statului german al
secolului XIX, început de secol XX, în care idealizează numai un tip de stat,
excluzând aplicabilitatea și în cazul altor state.

În lucrarea sa, Weber atinge un punct sensibil și important de tratat, anume poziția
funcționarului. Referindu-se la acest aspect, acesta distinge anumite caracteristici în ceea ce
privește poziția internă a funcționarului.

 Cerința obligatorie pentru ocuparea unei funcții este reprezentată de vocație, antrenată
prin cursuri de calificare, pregătire care gestionează corespunzător ntreaga capacitate
de muncă pe o perioadă mai lungă de timp, și care este perfecționată prin examinări
precise în vederea scopului angajării. După aceste proceduri, intervine diviziunea
muncii, mai precis ocuparea de funcții specifice competențelor fiecărei persoane,
determinând structura internă a relațiilor. Aici apare o diferență majoră față de situația
pozițiilor în Evul Mediu: autorul face distincția dintre stadiul de a a presta niște
servicii pentru obținerea de rente și profit, eventual un schimb de servicii, și
modernitatea ce constă î asumarea unei obligații de a gestiona administrația unei
instituții și a contribui la progresul ei. Apare aici conceptul de loialitate față de o
instituție, mai ales pentru concurența din mediul privat, distingându-se de situația
medievală în care loialitatea se manifesta exclusiv în sensul slujirii vasalului sau în
contextul relațiilor feudale.

1
Reinhard Bendix, Max Weber: An Intellectual Portrait (New York: Doubleday and Co, 1960), p.464
2
Alfred Diamant, “The Bureaucratic Model: Max Weeber Rejected”
 Prestigiul social și recunoașterea, sunt elemente care recomandă poziția exercitată de
un funcționar, aceasta fiind garantată de reguli și perspective de rang social, iar pentru
funcționarul din sectorul politic, aceasta este determinată de reglementări juridice
și/sau penale. Aceasta mai depinde și de caracterul funcției ocupate, gradul de
pregătire, spre exemplu, specialiștii sau experții în administrație vor fi întotdeauna mai
apreciați deoarece statutul lor este redat de o pregătire profesională amplă, expertul
posedă diplome și studii care ăi fundamentează statutul și îi intăresc poziția socială.
 Legitimarea birocratului clasic și pur este redată de numirea în funcție de către o
autoritate superioară, făcând ca selectia si cariera lui să fie influențate de aspectele pur
funcționale ale aprecierii și de calitățile sale, toate celelalte condiții fiind egale.
 Remunerarea, o compensație bănească sub formă de salariu fix, la care se adaugă
pensia, este o caracteristică modernă a birocratului. Acest salariu se acordă în funcție
de statut și responsabilități, astfel că funcționarul mediu, precaut, stabilește din timp
posibilitățile de promovare, dacă situața permite, sau atașarea unor anumite sporuri
salariale, în concordanță cu durata contractuală sau activitatea depusă.
Avantajele aparatului birocratic
Birocrația este cumva caracteristică tipului capitalist de economie, mai ales fiind
descrisă prin dorința permanentă de contorizarea dinamică și eficientă a acțiunilor și
operațiunilor economice. Întreprinderile mari devin, în acest tip de economie, modele
birocrtice de succes, care reușesc să atingă prosperitata tocmai prin intermediul
contorizării rapide și clasificărilor pe care le întocmesc angajații lor. Administrarea
internă se bazează pe precizie și stabilitate, pe viteza operațiilor și pe natura specială a
amijloacelor de comunicare, în acest mod, timpul de reacție fiind optim și obiectivele
atinse.
În al doilea rând, un beneficiu important al utilizării birocrației este redat prin
depersonalizarea care contribuie la efectuarea statisticilor clare și corecte. Prin natura
sa specifică, birocrația dezumanizează, eliminând sentimentele și afectivitatea din
statistici și conducând la producție și eficiență, revelând virtutea principală a
sistemului biorcratic. Aceasta furnizează atitudinile cerute de aparatul extern al culturii
moderne, sub un aspect prompt și concis. De altfel, birocrația a stabilit cu atenție
granițele statale, definiția statului, legea națională și rațională pentru administrarea
unui stat.
La nivel mondial, fiecare stat a menținut moștenirea birocratizării, pentru că, din punct
de vedere tehnic, este cel mai ccomplet mijloc de administrare a relațiilor de orice
natură în interiorul unui stat sau al unei rganizații internaționale, întrucât a devenid
indispensabilă. În condiții normale, puterea unei birocrații complet dezvoltate este un
element de sine dominant.
Concluzie
Astfel, potrivit accepției lui Weber, acestea reprezintă tipurile ideale și preferabile de
autoritate și norme de reglementare în domeniul administrativ general, fiind rareori
întâlnite într-o formă pură. Fiecare tip de autoritate este caracteristic unui anumit tip
de stat și sistem de guvernare, dar mai ales unei anumite perioade istorice,
raportându-se în mod direct la coordonatale respective ale acesteia. Cu toate acestea,
indiferent de aportul pe care birocrația îl aduce în sectorul administrativ, și chiar și cu
contribuția pe care acest concept a adus-o la evoluția mondială, nu a avut niciodată un
caracter fix, fiind adesea contestată și înțeleasă greșit. Cu toate acestea, când vorbim
despre sistemele de legitimare, nu a existat niciunul mai bun ca birocrația, devenind o
grilă de interpretare a realității și contribuind la simplificarea ei. Tipologia lui Weber
s-a dovedit a fi na promptă și corectă, devenind un instrument de înțelegere a societății
umane, care a contribuit la analiza acțiunilor sociale și la studierea sistemelor politice
din diverse state.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ungureanu, Ion, Costea, Ştefan, Introducere în sociologia contemporană, Ed
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
2. Weber, Max, Economy and Society, University of California Press, 1978
3. Barlandi, Massimo, Boudon, Raymond, Cherkaoui, Mohamed, Valade,
Bernard, Dicţionar al gândirii sociologice, Ed Polirom, 2009
4. Reinhard Bendix, Max Weber: An Intellectual Portrait (New York: Doubleday
and Co, 1960)
5. Richard Stillman – Public Administration. Concept and cases, Chapter 2 – The
Concept of Bureaucracy
6. Alfred Diamant, “The Bureaucratic Model: Max Weber Rejected”, Papers in
Comparative Public Administrative Sciences (No. 1 1962,pp. 59–96)