Mary Wollstonecraft și-a început cariera în scriitura cu tentă politică în 1790, prima sa publicație

devenind și prima respingere a reflecțiilor lui Edmund Burke asupra revoluției din Franța (1790).
Autoarea respinge pretențiile conservatoare ale lui Burke și idealizarea tradiției engleze, făcând
din esența cărții obiectul mișcării de emancipare și revendicare a drepturilor femeii. O justificare
a drepturilor femeii poate fi văzută ca o continuare logică a unei însușiri a drepturilor omului,
tema fiind una aproape obsesivă pe tot parcursul lucrării, autoarea făcând totulși referiri subtile la
subiect. Wollstonecraft a dedicat cartea tărzii franceze Talleyrand și, pe parcurs, ea subliniază
superioritatea societății franceze față de societatea engleză. De asemenea, ea subliniază în mod
repetat că o societate bazată pe respectul pentru raționalitate și egalitate, mai degrabă decât
asupra pozițiilor de superioritate mostenite, trebuie să se ocupe de problema femeilor și de locul
lor ca ființe raționale în acea societate.

Această carte a fost scrisă într-un moment de mare anvergură și însemnătate politică apreciat în
acest mod de întreaga lume, iar Wollstonecraft speră, ca mulți, că Franța va urma calea Statelor
Unite în demersul lor de a conduce lumea într-o nouă eră a gândirii și a practicii sociale
luminate. Deși aceste vise nu au fost îndeplinite, lucrarea continuă să fie cea mai importantă
declarație feministă timpurie a interdependenței dintre sex, clasă socială și economie.

 Femeile ca ființe umane

În introducerea lucrării lui Wollstonecraft, se precizează temele principale pe care le va trata,

subliniind caracterul problematic al condiției feminine și multiplele probleme pe care acesta le
comportă, dorind, de asemenea, să le abordeze, doar că, spre deosebire de alți scriitori, ea
intenționează să considere femeile creaturi umane, specii care nu au nimic în comun cu bărbații.
Ea afirmă, de asemenea, că va acorda mai multă atenție clasei de mijloc, deoarece vede membrii
acestei clase ca fiind cel mai probabil subiecții care vor beneficia de schimbările pe care lucrarea
le propune. Femeile sărace sunt adesea curajoase și puternice, dar, din cauza constrângerilor
financiare și economice, nu au ocazia să avanseze dincolo de condiția rurală pe care, în medie,
vremea o oferă. Femeile bogate pe care le vede deja ca fiind corupte de lux, pe de altă parte, se
situează undeva în fața barierei, fără să se îngrijoreze că nu corespund standardelor enclavei
formate de categoria precedentă de femei.

Bazându-se pe această temă de gândire, ea îi imploră pe Talleyrand să își revizuiască atitudinea

privind educația națională a femeilor, în baza a două argumente fundamentale: în primul rând,
dacă femeile nu sunt educate pentru a fi însoțitoare pentru noua clasă de bărbați raționali pe care
speră că îi vor câștiga, neîmpiedicând progresul cunoașterii și virtutea pe care o generează; în al
doilea rând, dacă femeile trebuie să fie excluse de la drepturile societății, fără dovezi că nu sunt
la fel de raționale ca bărbații, nedreptatea și tirania acestei excluderi vor dovedi că revoluția și
toate discuțiile despre egalitate și libertate sunt o minciună.

 Putere și corupție

În capitolul 1, Wollstonecraft afirmă că singura bază reală pentru fericirea ființelor umane este
găsirea profunzimii existenței în rațiune, virtute și cunoaștere și că aceste elemente â pot veni
numai din exercitarea corectă a rațiunii. Ea oferă o scurtă trecere în revistă a istoriei europene
pentru a sublinia faptul că puterea ereditară a fost principala cauză a mizeriei și viciului și că
noul mod ar trebui să sublinieze raționalitatea asupra oricăror prerogative asumate.
Wollstonecraft subliniază că puterea întotdeauna corupe bărbații slabi și, prin urmare, nu numai
monarhiile ereditare, ci și orice profesii subordonate rangului dăunează moralității, mai ales unei
armate permanente. Mai târziu, ea va dezvolta analogia femeilor și a armatei în mai mare măsură

 Condiția inferioară a femeii

Wollstonecraft folosește cel de-al doilea capitol pentru a sublinia diversele argumente avansate
de-a lungul veacurilor pentru a dovedi că femeile sunt substanțial diferite de bărbați și inferioare
acestora. Ea este de acord că femeile sunt într-adevăr vinovate de multe vicii pe care le atribuie
bărbaților, dar le numește aceste vicii "efectul natural al ignoranței". Ea îi mustră pe bărbați
pentru că se străduiesc să țină femeile într-o stare de copilărie perpetuă și apoi să le cerceteze
pentru că nu acționează mai mult ca ființe adulte. Forma adecvată a educației nu poate fi
concretizată până când societatea nu este constituită în mod diferit, afirmă ea, iar această formă
adecvată ar fi o educație care întărește trupul în loc să îltransforme într-o virtute a slăbiciunii și
se potrivește minții pentru a genera ideea de independență.

În cele din urmă, ea evaluează atitudinile actuale ale altor scriitori, mai ales ale lui Jean-Jacques
Rousseau (pe care mulți îi socotește ca un misogin), față de femei și afirmă că sunt orbiți de
propriile lor dorințe și preconcepții. Deși Rousseau alături de alții subliniază importanța rațiunii
și a egalității în afacerile politice, se insinuează că o femeie ar trebui să fie doar jucăria unui
bărbat și să-și supună toate eforturile pentru a-i genera plăcere. Acest lucru este obligat să se
finalizeze sub forma unui dezastru pentru toți, declară Wollstonecraft, deoarece o femeie care nu
este temeinic instruită și care nu prezintă o educație temeinică, nu este potrivită pentru a fi soție,
mamă sau cetățean. Ea încheie capitolul prin concluzia că argumentul că "dintotdeauna a fost
așa" revine bărbaților care se opun monarhiilor ereditare, instituții care, de asemenea, au existat
de nenumărați ani.

În capitolul 3, Wollstonecraft răspunde în mod deosebit lui Rousseau și caracterului său idealist,
Sophia, prototipul femeii neajutorate, slabe și convingătoare. Ea respinge ideea că fetele sunt
desenate și construite ca niște păpuși și accentuează faptul că obiceiul obișnuit este mai mult vina
pentru acțiunile fetelor decât propriile lor dorințe. Mai mult, femeile nu se vor strădui să-și
îmbunătățească mințile atunci când sunt mai predispuse să obțină un loc social și o ușurință
economică, prefăcând ignoranță și slăbiciune. Wollstonecraft subliniază că, dacă putem supune
un întreg sex capriciile arbitrare ale soților și taților lor, unde va sfârși această supunere
nedreaptă devine o destinație incertă. Deși femeile și bărbații pot avea datorii diferite, ele sunt
umane și trebuie să fie reglementate de aceleași principii, ordine, rațiune și independență.

 Condițiile sociale referitoare poziția femeii

În capitolele 6 până la 11, Wollstonecraft enumeră multe probleme comune femeilor, precum și
condițiile sociale pe care le consideră ca fiind sâmburele germinativ al anumitor handicapuri și
care le ajută să se perpetueze. Ea tratează moralitatea sexuală cu o profunzime ce contravine
moralității adevărate cu apariția moralității pe care femeile trebuie să o întrețină prin formarea
lor. Ea subliniază, de asemenea, efectele dăunătoare ale concentrării tuturor gândurilor de
moralitate feminină numai asupra castității, în loc să se concentreze la întreaga persoană ca la un
cetățean și ca la o ființă umană. Perspectiva autoarei se creionează sub forma unui tablou în care
femeile și bărbații sunt lăudați și crescuți în societate doar pentru îndeplinirea sarcinilor lor cu
onoare, motiv pentru care societatea nu poate niciodată avansa. Ea atrage atenția asupra faptului
că nu se respectă datoria politicienilor englezi, a soldaților și a femeilor din societate. Cu toate
acestea, în timp ce aceștia continuă să fie răsplătiți pentru un comportament necorespunzător, cu
greu se poate aștepta ca acest coportament să se schimbe și să se transforme în mai bine.
Wollstonecraft remarcă, de asemenea, această reciprocitate în legătura dintre părinți și copii și
constată că femeile care nu sunt potrivite pentru maternitate tind să critice copiii care nu le
respectă sau care au grijă de ei atunci când au nevoie.

În capitolul 12, Wollstonecraft evidențiază numeroasele eșecuri ale sistemului educațional, în

special școlile de tip internat, pe care le găsește pentru a încuraja lenea, viciul și/sau
promiscuitatea. Ea avansează un sistem de școli de zi, astfel încât elevii să trăiască acasă. Mai
mult, aceste școli trebuie să fie susținute la nivel național, astfel încât profesorii nu trebuie să se
bazeze pe părinți pentru salariile lor, ceea ce duce la practici educaționale proaste. De asemenea,
ea propune coeducarea ca o modalitate de a pregăti băieții și fetele să trăiască în societate unul cu
celălalt. Fiecare elev ar trebui să aibă dreptul să se ridice pe propriul său merit, și nimic altceva.
Wollstonecraft propune, de asemenea, respectul comun pentru întreaga omenire - și pentru
animale - să facă parte din curriculum.