„Meseria este brățară de aur”

Cu toții am auzit cel puțin o dată acest proverb românesc. Părerile în ceea ce îl
privește însă sunt împărțite. În literatura de specialitate, numeroși autori și-au manifestat
atât părerile pro, cât și contra referitor la el. Mai jos vom regăsi câteva din acestea.

În cartea Itinerarii - Baetica Romana, Carmen Bulzan își exprimă punctul de

vedere în favoarea acestui proverb: „În ciuda acestei situaţii se consideră că „Meseria este
brăţară de aur”, prin acest proverb susţinându-se ideea că acel ce ştie să facă ceva, cu
propriile mâini (prin propriile forţe) nu va muri, se va îmbogăţi. Este cazul muncii fizice
din domenii precum construcţiile (meseriile de tâmplar, faianţar, zugrav, parchetar), al
prelucrării lemnului, electrician etc. Împărţirea muncii în muncă fizică şi muncă
intelectuală a generat şi un anumit mod de percepţie a celor două tipuri de activităţi care
solicita organismul in mod diferit. Astfel, dintotdeauna munca fizică a putut fi realizată de
către persoane a căror instrucție și educație nu au fost înalte, deci nici nu au fost făcute
cheltuieli pentru dobîndirea științei de carte. De aici și o anumită desconsiderare față de
cei neinstruiți.”

Un alt argument pro îl constituie afirmația făcută de Radu Aldulescu în cartea

Istoria Regelui Gogoșar : „Meseria e brăţară de aur, cum se spune. Adică valută forte.
Unde te duci cu ea, eşti bine primit şi omenit.”

Pe de altă parte, în cartea Știința voioasă (la gaya scienza), Friedrich Nietzsche
tinde să fie contra acestui proverb: ,,Fiecare meserie, chiar admiţând că este brăţară de
aur, mai are şi un înveliş de plumb care apasă şi apasă pe suflet până când ajunge ciudat
de turtit şi de încovoiat. Aici nu se mai poate schimba nimic. Să nu se creadă cumva că ar
fi cu putinţă ca această deformare să fie ocolită prin cine ştie ce artificii de educaţie.
Orice fel de măiestrie este plătită scump pe pământ, unde poate totulse plăteşte prea
scump; eşti omul specialităţii tale cu preţul de a fi şi victima ei.”

Nici George Balaița nu se lasă mai prejos, afirmând în cartea Opere

II.Marocco(1) ,,o fi ea meseria brățară de aur, dar s-o poarte alții, eu am alte probleme.”

Pornind de la aceste argumente, dar și de la definiția meseriei regăsită în

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, îmi voi exprima părerea personală cu referire la
acest proverb. Meseria este „profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de
cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să
execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să
presteze anumite servicii”. Despre aur se știe că nu-şi pierde niciodată valoarea. Ba din
contră, aceasta se află în continuă creștere. Mai știm că e un metal nobil și este apreciat
pentru frumuseţea sa.

Consider că orice meserie sau o îndeletnicire pe care o stăpânești îți oferă o

anumită siguranță: că orice se va întâmpla în viitor, nu trăiești cu grija zilei de mâine
întrucât prin intermediul acestei meserii îți poți câștiga traiul. Situația este similară și în
cazul aurului. Întrucât acesta poate fi oricând preschimbat în bani, deținerea lui ne oferă o
siguranță. Mai rămîne întrebarea : Dar de ce brățară? Pentru că brățara poate fi pusă pe
mână. Şi în orice meserie, mâinile sunt cele care te ajută, în primul rând.

În concluzie, orice meserie, de la cea de miner, șofer, sau electrician la cea de

medic, inginer sau programator, trebuie respectată şi apreciată, pentru că fiecare este
valoroasă în propriul fel, precum aurul.