Proiectul Nabucco

Nume: Novac Ioana-Cristina

Studii de Securitate, Grupa II, Anul III
 Europa Centrală şi de Sud

Nabucco, care presupune diversificarea surselor de gaze naturale destinate Europei, este
un proiect lansat de Uniunea Europeană, susţinut şi promovat din plin de Statele Unite ale
Americii. Cu scopul de a evidenţia importanţa acordată proiectului Nabucco de către Europa
Centrală şi de Sud, voi prezenta şi analiza interesele geostrategice în acest gazoduct ale
Germaniei, Austriei, Ungariei.
Deşi primele discuţii privind proiectul Nabucco apar în 2002, Germania nu îşi exprimă interesul
o lungă perioadă de timp. În timp ce „locomotiva Europei” ar fi trebuit să susţină direct şi din
plin un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder preferă
proiectul Gazpromului, Nord Stream. Chiar dacă, Schroeder este înlocuit ulterior de Angela
Merkel, unicul suport din partea Germaniei rămâne să vină de la subordonatul fostului cancelar,
fostul Ministru de Externe al Germaniei, Joschka Fischer. Fischer având viziuni asupra unei
Europe federale unite şi puternice, îşi stabilise deja legături diplomatice cu Turcia, România şi
Bulgaria în scopul susţinerii şi promovării proiectului Nabucco.
Germania devine implicată direct abia în 2008, când gigantul german RWE se alătură Nabucco
ca al şaselea, respectiv ultimul, asociat. Ştiindu-se că RWE nu este o companie care să faca
lobby politic, putem spune că participarea ei la proiect ţine mai mult de interesele economice
proprii decât de interesele geostrategice ale Germaniei. Lipsa intereselor geostrategice
semnificative a Germaniei în Nabucco este demonstrată de atitudinea cancelarului Angela
Merkel privind finanţarea proiectului din fonduri europene. Deşi UE avea 5 miliarde euro
destinaţi „energiei curate”, noua „doamnă de fier” se opune finanţării gazoductului din bani
publici, Nabucco primind doar 250 milioane euro. Sumă mică, dar care ar reprezenta o garanţie
pentru posibilele împrumuturi de la diferite bănci. Angela Merkel îşi argumentează poziţia prin
faptul că Nabucco nu a stabilit furnizorii de gaze naturale, motiv pentru care mulţi refuză
finanţarea proiectului.
Deşi a fost invitată de Gazprom să participe la South Stream, compania germană RWE tratează
cu prioritate proiectul Nabucco refuzând oferta ruşilor. Mai mult ca atât, RWE reuşeşte să
semneze un Acord de Cooperare cu Guvernul Regional Kurdistan din Irak cu privire la
aprovizionare cu gaze a gazoductului Nabucco. Deşi nu este clară prezenţa unor interese
geostrategice ale Germaniei în Nabucco, se pare că proiectul european are şanse de a prezenta
interese cel puţin economice pentru nemţi din moment ce au decis să renunţe la energia nucleară
până în 2022, fapt ce va creşte cererea de gaze naturale.
Austria este prima care începe discuţiile cu Turcia cu privire la proiectul Nabucco prin
intermediul companiei OMV. Aceasta, doreşte să participe la Nabucco atât din interese
economice cât şi strategice. Din punct de vedere economic, Austria şi-ar satisface cerinţele de
gaze naturale din exterior la un preţ bun fiind principala ţară de tranzit dinspre Balcani spre
Europa Centrală şi de Sud. Importanţa Austriei în cadrul Nabucco este determinată în primul
rând de poziţia geografică, fiind practic în centrul Europei, şi de faptul că Aceasta deţine un
semnificativ nod de conducte de gaze care leagă aproape toată Europa.
Totodată, politica relativ neutră a Austriei, îi atribuie acesteia încredere din partea partenerilor.
Urmărind interesul geostrategic de a deveni influentă în centrul Europei şi beneficiind de
neutralitatea sa, Austria hotărăşte să se implice şi în South Stream declarând că ambele proiecte
prezintă interes. Ţin să menţionez că, atât Nabucco cât şi South Stream planifică să ajungă în
acelaşi punct din Austria, şi anume importantul Baumgarten. Deşi OMV (deţinută majoritar de
stat) este printre cel mai important participant al proiectului Nabucco, reprezentând gazoductul
european în negocieri cum ar fi cu SOCAR (compania Azerbaijană) privind aprovizionarea cu
gaze, compania austriacă decide în 2011 să colaboreze cu Gazprom în construirea unei porţiuni
de conductă în Austria ce ţine de South Stream riscând să ajungă la conflicte de interese.
Ungaria, cu mult sau mai puţin efort ajunge să fie implicată, la fel ca Austria, în ambele proiecte
ce îşi propun asigurarea securităţii energetice europene. Cea mai mare parte din gazele naturale
utilizate de Ungaria este importată din Rusia. Ungaria se află foarte aproape de conducta ce
trece prin Ucraina, „Prietenie”, acest lucru asigurându-i o oarecare securitate energetică. Cu
toate acestea, Ungaria doreşte să-şi diversifice atât furnizorul de gaze cât şi traseul, fapt ce o
motivează să participe activ cel puţin în proiectul Nabucco. Astfel, Ungaria îşi propune să
transporte cât mai mult gaz de la Azerbaijan spre Europa, atât prin Nabucco, cât şi prin proiectul
AGRI, utilizând conducta Arad – Szeged, inaugurată în octombrie 2010 ca fiind primul sector
din gazoductul Nabucco.

Europa de Est şi Sud – Est

În regiunea Europei de Est şi Sud – Est, cel mai important rol în ceea ce priveşte proiectul
Nabucco îl joacă Bulgaria şi România. Ambele, fiind ultimele ţări care au aderat la Uniunea
Europeană, încearcă să se implice în securitatea energetică a Uniunii Europene şi să-şi impună
o oarecare influenţă în regiune.
Bulgaria a început colaborările privind Nabucco în perioada în care încă nu era membru UE.
Probabil a făcut acest lucru pentru a demonstra Uniunii Europene că este un partener de
încredere şi merită să se integreze. Aceasta a continuat să susţină deschis şi sigur proiectul
european până când nu a fost supusă unor presiuni din partea Rusiei de a se implica în South
Stream. Deşi participă în ambele proiecte de gazoducte, Bulgaria se manifestă activ în
promovarea Nabucco şi încearcă să se implice cât mai mult, fiind conştientă că odată realizat
acest proiect va obţine un rol semnificativ în calitate de primul stat membru UE care este
traversat de Nabucco. Astfel, Bulgaria reuşeşte să obţină fonduri pentru conducta europeană,
subliniind nemulţumirea faţă de neimplicarea activă şi nesusţinerea din partea Uniunii
Europene şi a Statelor Unite ale Americii. De asemenea, Bulgaria încearcă să soluţioneze, pe
cât posibil, şi alte probleme ce ţin de Nabucco, cum ar fi lipsa unor acorduri şi înţelegeri privind
aprovizionarea cu gaze a conductei. Aceasta ajunge să discute cu Turkmenistan posibilitatea
livrării gazelor naturale turkmene către proiectul Nabucco. Totodată, prin participarea la ambele
conducte, Bulgaria încearcă să-şi mărească influenţa în zonă devenind un important intermediar
pentru restul Europei în domeniul energetic.
La fel ca Bulgaria, România participă la primele discuţii legate de proiectul Nabucco în 2002,
înainte să fie stat membru al Uniunii Europene, probabil, într-o oarecare măsură din acelaşi
motiv ca şi primii. Spre deosebire de vecinii bulgari şi ceilalţi parteneri, România este cu
siguranţă unicul participant care se implică exclusiv în Nabucco. Fiindu-i propusă participarea
la South Stream, exact înainte de alegerile parlamentare din 2008, preşedintele ţării Traian
Băsescu şi prim – ministrul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, rivali politici, au răspuns
unanim că prioritatea statului este proiectul Nabucco. În continuare România participă activ în
cadrul Nabucco, chemând Uniunea Europeană să dea un impuls proiectului în cadrul „Strategiei
Uniunii Europene privind Marea Neagră”. De asemenea, reprezentanţii statului român participă
la întâlniri cu partenerii Nabucco (Turcia, Turkmenistan) punând în discuţie problemele
gazoductului şi încercând să grăbească realizarea proiectului. România doreşte să investească
în Nabucco aproximativ 100 milioane euro în 2012, bani obţinuţi din vânzarea unor acţiuni ale
Transgaz S.A. pe piaţă. Un alt pas important realizat de România reprezintă discuţiile acesteia
cu Banca Europeană de Investiţii privind accesarea fondurilor pentru Nabucco. Nu în ultimul
rând, România, ajungând să încheie un acord cu Azerbaijan şi Georgia, lansează un proiect
AGRI (Azerbaijan-Georgia-România-International), proiect care ar putea fi complementar lui
Nabucco şi care presupune transportarea gazului azer prin Georgia, România spre Ungaria şi
restul Europei utilizând porţiunea de conductă din cadrul Nabucco, Arad – Szeged, inaugurată
în octombrie 2010.
Toate aceste eforturi şi realizări ale statului român în cadrul proiectului Nabucco demonstrează
interesele României atât economice cât şi geostrategice. Din punct de vedere economic,
România, prin Nabucco, ar putea beneficia de un preţ la gazele naturale mult mai bun decât cel
oferit de Rusia. Ţin să menţionez că, deşi România nu este cea mai puternic dezvoltată ţară din
Europa, ea cumpără gaz de la Federaţia Rusă la unul dintre cele mai mari preţuri de pe piaţa
europeană. Acest lucru se datorează conflictelor de interese în diferendul transnistrean şi a
politicii anti-ruse dusă de ultimele guverne româneşti. Totodată, România este un partener de
încredere al S.U.A. (susţinător al Nabucco) având pe teritoriul ei o bază militară americană si
planificând instalarea unui scut antirachetă american. Acest lucru face ca România să fie un
adevărat inamic al Rusiei. Participând la Nabucco, România va depinde din ce în ce mai puţin
de Rusia, va demonstra încrederea în faţa S.U.A. şi va avea o importanţă şi influenţă regională
mai mare în calitate de intermediar (ţară tranzit) în transportul gazelor naturale către toată
Europa.

Orientul Apropiat şi regiunea Mării Caspice

Evident, când vine vorba de Nabucco în Orientul Apropiat şi regiunea Mării Caspice, Turcia
reprezintă cel mai important partener, urmată de Azerbaijan, Turkmenistan, Irak. Dintre aceste
state, doar Turcia este implicată direct, celelalte având rolul de posibili furnizori de gaze
naturale.
Având ca scop diversificarea pieţelor de export, Turkmenistan doreşte să asigure aprovizionarea
gazoductului Nabucco. Momentan, Turkmenistan exportă gaze naturale spre Rusia, Iran şi
China. Exporturile sunt limitate de lipsa diversificării traseelor, astfel Turkmenistan e obligată
să vândă gaz Rusiei prin conducta Center-Asian-Center în condiţii favorabile celei din urmă. În
ceea ce priveşte China, aceasta primeşte anual o cantitate de 40 miliarde metri cubi de gaze
naturale turkmene ca urmare a unui acord bilateral pe termen lung. Conducta ce leagă Iranul de
Turkmenistan este de capacitate mică, deşi iniţial se dorise construcţia unui gazoduct care să
ajungă până în Turcia. Prin urmare, participarea Turkmenistanului la Nabucco ca furnizor
depinde de crearea unei conducte pe fundul Mării Caspice care să ajungă în Azerbaijan, condiţie
cerută de ambele state. Interesele geostrategice ale Turkmenistanului sunt reprezentate de
dorinţa de a nu depinde în mare măsură de Rusia şi de a-şi valorifica resursele obţinând totodată
un rol semnificativ în această regiune.
Spre deosebire de Turkmenistan, Azerbaijan are toate capacităţile de transport pentru a
aproviziona gazoductul Nabucco. Fiind considerat de partenerii proiectului cel mai important
furnizor de gaze naturale, acesta va livra Europei prin Nabucco o cantitate de aproximativ 10
miliarde metri cubi pe an. Se ştie că Azerbaijanul nu a fost mereu în relaţii bune cu Rusia din
cauza disputei din Nagorno – Karabakh. Acest lucru face ca Azerbaijanul să manifeste interese
geostrategice cu privire la Nabucco pe lângă interesele economice definite prin atractivitatea
preţurilor gaze naturale în Europa. ”Catalogat ca un stat pivot, rolul Azerbaijanului va creşte ca
importanţă în măsura în care va reuşi să alimenteze statele occidentale prin conducte care să nu
traverseze teritorii controlate sau aflate în sfera de influenţă a Rusiei.” Acest lucru incearcă să-
l pună în aplicare Azerbaijanul, deşi nu renunţă în mare măsură la transportul gazelor naturale
către Rusia, acordând mai multă prioritate proiectului South Stream. Azerbaijanul nu promite
o cantitate foarte mare de gaze pentru Nabucco, ceea ce demonstrează că nu vrea să-şi strice
relaţiile cu Federaţia Rusă, sperând poate să obţină pe viitor un sprijin din partea acestora în
conflictul cu Armenia. Mai ales că principalul susţinător al Azerbaijanului, Turcia, se apropie
tot mai mult de Armenia semnând chiar şi un acord cu aceasta.
Din punct de vedere strategic, Turcia este cel mai important asociat al Nabucco. Fiind unicul
stat musulman din toţi partenerii, Turcia poate reprezenta ca o punte între Europa şi Orientul
Apropiat cu Asia Centrală, regiuni în mare parte cu state musulmane. „Turcia nu este numai
jucător geostrategic important, dar şi pivot geopolitic [...], este o putere de mărime mijlocie cu
aspiraţii regionale puternice şi conştienţi de importanţa lor istorică.” Interesele geostrategice
ale Turciei vizează mai multe regiuni. În primul rând, fiind un stat fost-imperialist, doreşte să-
şi recapete din puterea şi influenţa care a avut-o o perioadă îndelungată în zona Balcanică. În al
doilea rând prin Nabucco, va colabora cu Irakul, un alt stat musulman, încercând să
contrabalanseze influenţa Iranului, principalul adversar geopolitic în zonă. În ceea ce priveşte
regiunea Mării Caspice şi a Asiei Centrale, Turcia vrea să se apropie cât mai mult de state cu
populaţie de aceeaşi etnie (turcă), să contrabalanseze influenţa Rusiei în regiune şi să susţină
statele musulmane (Azerbaijanul în disputele cu Armenia) astfel aspirând la poziţia de jucător
semnificativ geostrategic regional.
Pe lângă interesele sale faţă de Balcani, Orientul Apropiat şi Asia Centrală, Turcia „controlează
accesul din Marea Neagră în Marea Mediterană si serveşte ca punct de sprijin sudic pentru
NATO.” Astfel, implicându-se într-un proiect promovat de Statele Unite ale Americii, turcii
îşi întăresc această poziţie în zonă şi demonstrează partenerilor (de alianţă, NATO) că pot
participa la asigurarea securităţii energetice europene. De asemenea, prin intermediul Nabucco,
statul turc doreşte să se apropie cât mai mult de Comunitatea Europeană, pentru a grăbi aderarea
Turciei la Uniunea Europeană. Turcia ar putea servi pentru Nabucco ca intermediar în
negocierile cu statele producătoare de gaze naturale şi posibili furnizori ca urmare a
apartenenţei la aceeaşi cultură, civilizaţie.
Dacă, Azerbaijanul şi Turkmenistanul mai depind de Rusia, ceea ce influenţează atitudinea şi
gradul de implicare în Nabucco, Irakul depinde, în momentul de faţă, în totalitate de Statele
Unite ale Americii. Recuperarea de după război în contextul unei noi guvernări, plasează Irakul
ca fiind un potenţial furnizor de gaze naturale pentru proiectul susţinut de S.U.A. Acesta
demonstrează că doreşte să se implice în Nabucco prin convorbirile cu Turcia şi compania
austriacă OMV. Irakul promite să aprovizioneze conducta cu cel puţin jumătate din capacitatea
ei maximă. Cu toate că, din punct de vedere al resurselor, Irakul pare destul de sigur, există
problema kurzilor din nordul ţării care, pe termen lung, ar putea influenţa negativ relaţia dintre
Irak şi Turcia şi respectiv aprovizionarea conductei cu gaz.
Pe lângă statele menţionate mai sus, pot să scot în evidenţă şi Georgia, care sigur are interese
geostrategice ce ţin de Nabucco. În primul rând, Georgia, având o politică anti-rusă sub actuala
guvernare, doreşte să fie cât mai independentă faţă de Rusia. Participarea Georgiei la Nabucco
îi asigură acesteia cantitatea necesară de gaze naturale fără a fi nevoită să apeleze la Rusia.
Totodată, fiind prima ţară de unde porneşte practic Nabucco, Georgia va fi tratată ca un
semnificativ pivot geostrategic în zonă. Dar, deşi Georgia este în strânsă colaborare cu Statele
Unite ale Americii, aceasta ar putea prezenta riscuri şi pericole. Un exemplu ar fi conflictul
militar între Federaţia Rusă şi Georgia din 2008, moment când companii ca British Petroleum
au încetat să pompeze gaze şi petrol prin Georgia.

Anuntul oficial din partea OMV

Compania austriaca OMV - membru al concernului Nabucco West - a anuntat intr-un

comunicat oficial postat pe site ca a fost informata in legatura cu decizia concernului azer
Shah Deniz II. "OMV accepta decizia", se arata in comunicatul oficial. Vezi mai jos textul
in engleza

Ad hoc announcement: Decision on Nabucco West

The Shah Deniz II consortium informed OMV, as a shareholder of NABUCCO Gas Pipeline
International Gmbh (NGPI), about the decision on their preferred gas transportation route
to Europe. The Nabucco West project was not selected by the consortium. While OMV accepts
the decision of the consortium, OMV is of the opinion that the offer which was submitted by
NGPI met all the selection criteria and was highly competitive.
The decision does not influence OMV’s strategy of growing upstream and integrated gas.
OMV intends to play a role in further securing and diversifying the gas supply to Europe and
will assess alternatives to complement the existing supply routes. OMV believes that a lot of
highly valuable work and goodwill has been put into this project which will pay off in future
projects.
Prin dezvoltarea acestui proiect, atât România, cât şi celelalate state europene vor obţine
independenţa energetică pentru care au căutat ani la rândul soluţii.

Reuniunea Comitetului Nabucco de la București a fost ultima dinaintea deciziei Consorţiului

Shah Deniz. În cadrul proiectului România este un partener activ, teritoriul statului român
urmând să fie traversat de conducta proiectului Nabucco pe o porţiune de 460 de kilometri.
Principalul scop al proiectului Nabucco îl reprezintă accesarea de gaze naturale din zăcământul
Shah Deniz şi transportul acestora pe piaţa europeană. Prin punerea în aplicare a proiectului
Nabucco se va realiza o diversificare a surselor din care se aprovizionează Uniunea Europeană.
La acest moment principala sursă de aprovizionare cu gaze naturale pentru întreaga Europă o
reprezintă Rusia. Lipsa unei alternative face că statele europene să fie la mâna Rusiei, care
utilizează acest aspect în negocierile pe care le poartă cu statele componente ale Uniunii
Europene.
România este un partener cheie în implementarea gazoductului Nabucco. Prin dezvoltarea
acestui proiect, atât România, cât şi celelalate state europene vor obţine independenţa energetică
pentru care au căutat ani la rândul soluţii. Includerea României în acest proiect reprezintă o
şansă pentru ţara noastră de a-şi completa necesarul de gaze. Pentru România beneficiile aduse
de Nabucco sunt importante si din punct de vedere geopolitic. Prin acest proiect statul român
va deveni un actor important la nivelul regiunii de Sud-Est a Uniunii Europene.
Beneficiile de care se poate bucura România în urma realizării proiectului Nabucco sunt şi de
ordin economic şi social. Aceste beneficii se împart între cele ale furnizorilor de gaze, dar şi ale
populaţiei, care ar putea să simtă efectele pozitive ale proiectului Nabucco în facturile la
energie.
Statul român este reprezentat de Transgaz în acționariatul proiectului Nabucco. În acest moment
acţionarul român are aprobat Acordul de Finanţare şi Opţiune de contribuţie la capitatul social
al Nabucco. Totodată, promulgarea legii de ratificare a Acordului de Sprijin al Proiectului
Nabucco semnat între România şi Nabucco Gas Pipeline International GmbH şi Compania
Naţională Nabucco România arată faza avansată în care se află dezvoltarea conductei Nabucco.
Guvernul actual s-a implicat în mod activ în proiectele ce pot asigura independenţa energetică
a României, dar şi a regiunii. Acest fapt a fost recunoscut chiar de preşedintele Comitetului
Director Nabucco, Hans-Peter Floren, în timpul reuniunii de la București.
Domeniul energetic se numără și printre punctele din mandatul cu care Victor Ponta se va
prezenta la Bruxelles, la lucrările Consiliului European. În vederea reuniunii Consiliului din
această săptămână, primul ministru a anunţat că printre obiectivele pe care România şi le-a
stabilit se numără integrarea statului şi alinierea politicii României în domeniul energiilor
regenerabile la media europeană. Premierul a precizat că guvernul doreşte în continuare
susţinerea energiei verzi.
De asemenea, pe agenda Consiliului European din această săptămână se va afla şi politica de
protecţie a consumatorului vulnerabil la nivel european. Acest subiect este unul foarte important
pentru România în condiţiile în care o parte a consumatorilor cu venituri reduse au nevoie în
continuare de o politică de susţinere. Problema protecţiei consumatorilor de energie vulnerabili
a început să fie dezbătută în România ca urmare a discuţiilor cu privire la liberalizarea prețurilor
la energie.
 Surse:

1. http://geopolitics.ro/nabucco-interese-geostrategice/
2. http://www.obiectiv.info/proiectul-nabucco-un-beneficiu-
pentru-sistemul-energetic-al-romaniei_12181.html
3. http://www.revista22.ro/energie-proiectul-nabucco-este-
n-continuare-pe-lista-de-priorita539i-a-ue-31342.html
4. http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-15071747-
nabucco-west-proiect-care-este-implicata-romania-
pierdut-competitia-pentru-gazul-azer-tap.htm
5. http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-15071747-
nabucco-west-proiect-care-este-implicata-romania-
pierdut-competitia-pentru-gazul-azer-tap.htm
6. http://www.mediafax.ro/economic/proiectul-nabucco-a-
esuat-consortiul-a-selectat-o-alta-ruta-de-export-catre-
europa-11024719
7. http://www.nato.int/docu/review/2011/climate-
action/energy_security/ro/index.htm
8. http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/securitatea_energetica.p
df