Psihicul si influenta campurilor morfice

Faptul că suntem influenţaţi, uneori total inconștient, de unele evenimente familiale

anterioare, nu mai este un lucru ce trebuie demonstrat în ziua de azi.

De exemplu, fiecare persoană poate să identifice în sânul propriului arbore genealogic unele
repetiţii de date, situaţii ce apar la aceeași vârstă, generaţii la rând, și, de asemenea,
influenţa deseori devastatoare a secretelor și a nespusului.

Am fost întrebata deseori despre modul în care funcţionează această transmitere invizibilă,
însă nu mai puţin reală și cu efecte concrete. Transmiterea privește nu numai psihicul, ci
și corpul, în egală măsură, și, prin urmare, sănătatea.

Am observat că este posibil să trăiești situaţii identice cu cele trăite de propriii predecesori,
fără ca aceste situaţii să fi fost evocate de familie, ceea ce dovedește caracterul inconștient
al transmiterii. Unde se situează, însă, această memorie genealogică ce poate să producă
efecte la un interval de câteva decenii?

S-ar părea că teoria câmpurilor morfice oferă câteva răspunsuri satisfăcătoare la această
întrebare.

Memoria universului si memoria filiatiei

 Pentru a înţelege aceste lucruri dintr-o perspectivă știinţifică,este necesar să citim lucrările
recente ale lui Rupert Sheldrake, biolog de renume mondial, care propune unele răspunsuri
în cartea cu titlul La mémoire de l’Univers. În această carte, autorul postulează că obiceiurile
noastre ar putea depinde de
influenţele cumulative din trecutul nostru, cu care am intrat în rezonanţă.

Rupert Sheldrake susţine următoarele: „Câmpurile morfice, la fel ca binecunoscutele

câmpuri din fizică, sunt regiuni nonmateriale de influenţă, ce se întind în spaţiu și se
prelungesc în timp. Câmpurile morfice nu dispar: sunt scheme de influenţă cu potenţial
organizator, susceptibile de a se manifesta din nou, în alte vremuri și în alte locuri. Procesul
prin care trecutul devine prezent, în mijlocul câmpurilor morfice, este numit rezonanţă
morfică.“ Rezonanţa morfică implică transmiterea influenţelor cauzale formatoare prin spaţiu
și timp.

Iată o altă afirmaţie a lui Rupert Sheldrake: „Un câmp produce efecte materiale atât timp cât
sistemul este conectat la el. Alte câmpuri pot să intre în joc, iar câmpul original «dispare». El
apare din nou când corpul, în relaţie cu mediul său, reintegrează o stare similară celei în
care se exprima câmpul anterior; câmpul redevine prezent prin rezonanţă morfică.“

Astfel, în momentul în care se face referire la trecut, acesta poate să se actualizeze prin
rezonanţă morfică.

Genetica si genealogie
Ipoteza cauzalităţii formative reprezintă o nouă abordare, care nu se potrivește cu niciuna
din viziunile clasice. Unele caracteristici dobândite pot fi transmise nu prin
modificarea genelor, ci prin rezonanţă morfică. Asta înseamnă că transmiterea nu implică
transferul genelor.

Așadar, după cum afirmă Sheldrake, fiinţele vii care aparţin aceleiași specii adoptă
comportamente similare cu cele ale altor membri ai speciei, fără să moștenească niciuna din
genele modificate ale acestora și chiar în absenţa oricărui mijloc cunoscut de comunicare
între cele două filiaţii.

Autorul precizează în continuare: „Comportamentul ereditar, la fel ca forma ereditară, este

influenţat de gene, însă nu este nici «genetic», nici «programat genetic». În cadrul ipotezei
cauzalității formatoare, schemele sale caracteristice sunt organizate în câmpuri morfice,
moștenite prin rezonanţă morfică de la membrii anteriori ai aceleiași specii. Mutaţiile genetice
nu determină, în sine, schemele de comportament; ele modifică, pur și simplu, modul în care
acestea pot să se exprime.“
Sheldrake, la fel ca numeroși alţi biologi, afirmă că nu există determinism genetic, codul
genetic fiind doar unul dintre multiplele elemente care se manifestă în
evoluţia descendentului.

În același timp, în ultimul deceniu, suntem martorii triumfului „determinismului genetic“ în

cultura de masă. Ideea simplistă a determinismului genetic a fost susţinută considerabil de
mass-media, astfel încât aceasta să ajungă la marele public. În pasionanta lor lucrare,
intitulată La mystique de l’ADN, Dorothy Nelkin și Susan Lindee au descris
efectele determinismului genetic în filme, seriale TV, romane și imagini publicitare, precum și
în stereotipiile limbajului. Determinismul genetic și rolul său în apariţia problemelor de
 sănătate ţin de asumarea unei perspective pur biologice asupra vieţii, corespunzând unei
societăţi în mare măsură materialiste.

Codul genetic nu este decât un element printre multe altele, în cadrul problemei mult mai
vaste pe care o ridică ideea de determinism.

Teoria întâietăţii codului genetic implică anumite pericole, deoarece induce ideea că individul
nu are nicio putere asupra unui asemenea program imuabil înscris în organismul lui și pe
care doar oamenii de știinţă l-ar putea stăpâni, în viitor.

Doar un procent mic de probleme de sănătate poate fi atribuit unei disfuncţii a codului
genetic. În ciuda acestui lucru, nu trece zi fără ca o boală să fie explicată în acest fel, deși
conceptele iniţiale ale acestei teorii, erijate în dogmă, sunt puse sub semnul întrebării de unii
oameni de știinţă. Aceștia admit, cu timiditate, că ideea de supremaţie a genelor ar putea fi o
eroare teoretică majoră, una care afectează fundamentele biologiei.

Bazându-mă pe propria experienţă, problemele de sănătate pot fi înţelese și dintr-un alt

punct de vedere, ca expresie a unui program genealogic, pe care am încercat să-l descriu
în cartea Boala, o memorie genealogică cu ajutorul a numeroase exemple.

Functiile biologice ale corpului si limbajului

Am arătat că există posibilitatea ca o vătămare la nivel corporal să corespundă actualizării
concrete a unor semnificanţi speciali (nume, prenume și date). Psihanalistul Jean Guir
precizează:
„Trebuie să existe un raport între nivelul semantic al limbajului și afectivitate. Aici se poate
sesiza modul în care limbajul se reflectă, de-a lungul hominizării, în anumite funcţii
biologice ale corpului.

Selecţia a reţinut unele gene speciale pregătite să funcţioneze în cazul unei carenţe la
nivelul limbajului. Semnificanţii proprii și specifici subiectului vor scoate la iveală modul
de funcţionare al unor gene implicate în acest proces. Poate că există, în acest caz, un câmp
nou și neașteptat pentru a studia relaţiile «arheologice» între limbaj și unele funcţii biologice
ale corpului.“

Așadar, o terapie prin limbaj pare a fi una dintre cheile vindecării.

Acesta este motivul pentru care cercetarea mea este orientată către studiul și analiza unor
relatări familiale orale și scrise – ele constituie materiale esenţiale înţelegerii unor influenţe
familiale.

Elisabeth Horowitz

Fondator Asociatia Franceza de Psihogenealogie