Sunteți pe pagina 1din 3

Aspecte privind intervenția în cazul copiilor cu ADHD

Popșor Cristina
ADHD se manifesta prin diferite combinații de tulburări, mai mult sau mai puțin
severe, si anume deficit de atenție/ probleme de învățare și comportamente hiperactiv -
impulsive.
Prezența ADHD sporește cu mult șansele existenței unor afecțiuni asociate. Acestea
includ tulburări specifice de dezvoltare a abilităților școlare, tulburarea de tip poziție- sfidare,
tulburarea de conduită, depresia, ticurile, sindromul Tourette, probleme de coordonare,
sindromul obsesiv - compulsiv și tulburarea bipolară maniaco - depresivă.
Deoarece aceste probleme asociate apar la peste jumătate dintre cei cu ADHD, mare
parte din ceea ce se înțelege sub definiția de ADHD este, de fapt o afecțiune comorbidă.
Greșeala de a nu vedea asocierea între ADHD și aceste boli rămâne una dintre cele mai
frecvente cauze ale înțelegerii eronate și ale acordării unui tratament incorect.
- Tulburările specifice de dezvoltare a abilităților școlare: copilul cu ADHD prezintă
o discrepanță semnificativă între inteligența lui testată și performanța obținută în
anumite domenii specifice. Cele mai frecvente discrepanțe se manifestă în cazul
cititului, al ortografiei, scrisului, vocabularului și matematicii.
- Tulburarea de tip opoziție - sfidare: copiii cu ADHD pot fi impulsivi, necugetați,
sfidători, provocatori, răzbunători, enervanți, care dau vina pe toți cei din jur
pentru problemele lor.
- Tulburarea de conduită: comportamentele specifice tulburării de conduită sunt
mințitul, înșelăciunea, furtul, amenințările, cruzimea, nerespectarea drepturilor cel
din jur, distrugerea proprietății, incendierea și provocarea durerii .
- Depresia: copilul depresiv alunecă într-o stare cronică în care este capricios,
preocupat, trist și își dorește să se închidă în sine
- Ticurile și sindromul Tourette: se referă la convulsii minore și involuntare, de
regulă în jurul ochilor sau al feței, dar uneori presupune și dresul vocii, o mișcare a
gâtului sau ridicarea umerilor.
- Probleme de coordonare: în cazul copiilor cu ADHD se manifestă prin dificultăți
de coordonare, planificarea motrică, scrierea și maturitatea neurologică târzie
- Comportamentul obsesiv- compulsiv: se manifestă printr-o atitudine de
concentrare excesivă sau o fixație exagerată
- Tulburarea bipolară maniaco – depresivă: acțiuni necugetate, izolare socială,
deprinderi vicioase, furie intensă, schimbare bruscă a stării de spirit
Indivizii diagnosticați cu ADHD, care prezintă probleme emoționale secundare au o
varietate de credințe iraționale.
Prezența toleranței scăzute la frustrare, a evaluării globale a propriei persoane și a
altora, catastrofarea cerințelor absolutiste față de propria persoană, față de alții și față de
condițiile vieții pot contribui la diferite probleme secundare care pot intensifica impactul pe
care ADHD-ul îl are asupra performanțelor stării de bine și relațiilor sociale.
Copiii și adolescenții cu ADHD, care prezintă frecvent toleranță scăzută la frustrare,
au gânduri ca"nu pot suporta".
Evaluarea globală a propriei persoane și a altora
Datorită deficiențelor în abilitățile sociale ce conduc spre respingerea socială și
datorită dificultăților școlare, pot să se evalueze negativ "Sunt un ratat. Nimeni nu mă place.
Sunt un prost". Alternativ, în fața respingerii sociale sau a experiențelor de eșec școlar, ei pot
să-i evalueze global pe ceilalți "Sunt proști", ceea ce dă naștere la emoții extreme de furie.
Cerințele absolutiste pentru alții ("Nu ar trebui să-mi spună ce să fac, Ar trebui să mă
asculte") au adesea ca rezultat emoții și comportamente negative disfuncționale, cum ar fi
furia sau agresivitatea.
Gândirea catastrofică contribuie la anxietate("Daca încerc să intru și eu în joc și ei mă
resping? Acest lucru ar fi groaznic, oribil, sfârșitul lumii")
Intervenția
Cele mai eficiente tratamente utilizate la copiii cu ADHD sunt: farmacoterapia,
training-ul cognitiv comportamental, training-ul părinților, modificarea comportamentului și
managementul contingențelor la clasă și contribuția dintre medicație psihostimulantă și
modificarea cognitiv- comportamentală.
Tratamentele cognitiv-comportamentale pentru ADHD includ training auto-
instrucțional, auto - monitorizare, strategii de rezolvare de probleme, auto-evaluări și auto-
întăriri. Intervențiile cognitiv - comportamentale au scopul de a asista copilul în obținerea
controlului asupra comportamentului său prin strategii auto – mediate.
 În cazul rezolvării de probleme copilul
1. Este învățat să-și identifice problema
2. Se genereze cât mai multe soluții fără a le evalua
3. Să ia ulterior fiecare alternativă și să-i identifice posibilele consecințe negative și
pozitive
4. Să selecteze o alternativă și să o implementeze
5. Să revadă/ evalueze rezultatul alternativei alese
 Trainingul auto – instrucțional: - învață o serie de auto - verbalizări , pentru
ca, în final, aceste auto-verbalizări să se interiorizeze și să-i ghideze
comportamentul non – verbal
Unul dintre scopurile auto – monitorizării este de a determina copiii să devină mai
conștienți de problemele precum depresia, furia, mâncatul – compulsiv.
 Performanțele școlare și sociale pot fi ameliorate prin a învăța copiii cu ADHD
să-și monitorizeze (auto - monitorizare) și să evalueze calitatea muncii lor,
urmată de auto-recompensare atunci când ating un scop dorit.
Training-ul părinților se axează pe învățarea de către părinți a unor abilități care sunt
importante în socializarea copilului.
Factorii care influențează eficiența training-ului părinților sunt:
- Focalizarea pe însușirea în paralel a metodelor prin care este încurajat
comportamentul dezirabil și a celor care asigură scăderea frecvenței , intensității și
duratei comportamentelor problematice
- Cunoașterea unor principii generale legate de modul în care se însușesc
anumite comportamente prosociale
- Însușirea metodelor de management al comportamentului copilului
- Organizarea unor ședințe de urmărire a progresului
- Dezvoltarea unor abilități generale de relaționare, de rezolvare a conflictelor și
de autocontrol
- Abordarea problemelor psihice cu care se confruntă părinții, a conflictelor
maritale, a stresorilor extrafamiliali
Managementul contingențelor este cea mai comună intervenție comportamentală
eficientă în tratamentul ADHD, în care copilul este recompensat pentru comportamentele
pozitive adaptative și este pedepsit pentru comportamentele negative, inadecvate.

Concluzii
Eficiența intervenției in cazul acestor tulburări depinde de utilizarea unor metode
combinate de către toți cei care interacționează cu copilul și de asigurarea unui mediu suportiv
care să permită învățarea comportamentelor dezirabile și prevenirea actelor antisociale.

Bibliografie
Green, C. (2009), Să înțelegem ADHD, Editura Aramis, București
Ellis A. (2007), Terapia Rațional – Emotivă și Comportamentală în Tulburările Copiilor și
Adolescenților – Teorie, Practică și Cercetare, Editura RPTS, Cluj - Napoca
Ținică, S. (2004), Repere în abordarea copilului dificil – Instrument de lucru pentru cadre
didactice și consilieri, Editura Eikon, Cluj – Napoca
Dopfner , M. (2010), Program terapeutic pentru copii cu probleme comportamentale de tip
hiperchinetic și opozant, Editura RPTS, Cluj – Napoca