FACULTATEA DE ELECTROMECANICĂ NAVALĂ

Specializarea: Inginerie și Protecția Mediului în Industrie

Anul de studii: IV

CONTROLUL ȘI ATENUAREA
ZGOMOTELOR ȘI VIBRAȚIILOR

Conf. univ. dr. ing. GEORGICĂ SLĂMNOIU

Constanța, 09 octombrie 2015

 CONȚINUTUL DISCIPLINEI

CURS

C1, C2. Noțiuni de teoria vibrațiilor mecanice

C3, C4. Noțiuni de teoria acusticii
C5- C7. Caracteristici mecanice, elastice și de amortiozare ale elementelor componente
ale fundațiilor de mașini
C8. Dinamica sistemului mașină-fundație-sol
C9, C10. Metode experimentale în studiul izolării antivibratorii
C11, C12. Limite admisibile ale vibrațiilor transmise oamenilor, clădirilor și mașinilor
C13. Recomandări generale pentru proiectarea și execuția fundațiilor de mașini
C14-C18. Izolarea antivibratorie a motoarelor și mașinilor rotattive
C19. Soluții generale de combatere a zgomotului
C20. Combaterea zgomotului în construcții
C21. Combaterea zgomotului în industria petrolieră
C22- C24. Combaterea zgomotului în transporturi
C25, C26. Zgomotul urban – metode specifice de combatere
C27. Aspecte economice ale combaterii zgomotului și vibrațiilor.
C28. Aspecte medicale ale combaterii zgomotului și vibrațiilor.
 CONȚINUTUL DISCIPLINEI
LABORATOR
L1. Principiile diagnosticării vibroacustice
L2, L3. Aparate și tehnici de măsurare
L4, L5. Izolatori și amortizori
L6, L7. Metodologii de calcul al fundaţiei unui grup electrogen
L8. Măsurarea zgomotului şi vibraţiilor
L9. Soluţii generale de combatere a zgomotului
L10. Soluţii generale pentru combaterea vibraţiilor
L12, L13. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor la maşini şi instalaţii
L14. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria construcţiilor
L15. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria metalurgică
L16. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria petrolieră
L17. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria chimică
L18. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în centrale electrice
L19. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria prelucrării lemnului
L20. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria textilă
L21. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria uşoară
L22. Combaterea zgomotului şi vibraţiilor în industria alimentară
L23-L25.Zgomotul şi vibraţiile la transporturile navale, aeriene, feroviere, rutier
L26. Aspecte medicale ale influenţei zgomotului şi vibraţiilor asupra omului
L27-L28. Predări referate
 CONȚINUTUL DISCIPLINEI

Bibliografie

1. Buzbuchi, Nicolae ș.a. Motoare navale. Vol.2: supraalimentare- dinamică, Editura

Didactică și Pedagogică, București, 1998.
2. Magheți, Ioan, Savu, Mariana. Teoria și practica vibrațților mecanice, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 2007.
3. Ene, Gh., Pavel, Cristian. Introducere în tehnica izolării vibrațiilor și a zgomotului,
Editura Matrix, Bvucurești, 2012.
4. Buzdugan, Gh., Mihăilescu, E., Radeș, M. Măsurarea vibrațiilor, Editura Academiei
Române, București, 1979.
5. Buzdugan, Gh. Izolarea antivibratorie a mașinilor, Editura Academiei Române,
București, 1980.
6. Buzdugan, Gh. Izolarea antivibratorie, Editura Academiei Române, București, 1993.
7. Darabonț, A, Văiteanu, D. Combaterea poluării sonore și vibrațiilor, Editura Tehnică,
București, 1985.
 INTRODUCERE
Direcţiile actuale în dezvoltarea construcţiei de maşini pe plan mondial sunt orientate spre producerea de maşini
complexe, de înaltă tehnicitate şi productivitate, ceea ce a determinat o creştere importantă a puterii şi a vitezelor de
lucru. Aceste modificări au ridicat însă numeroase probleme asupra comportării vibroacustice a maşinilor respective, în
legătură şi cu elaborarea unor soluţii eficiente de reducere, combatere şi control a zgomotului şi vibraţiilor.
Vibraţiile şi zgomotele generate de maşini sunt rezultatul a 2 tendinţe actuale ale dezvoltării tehnologice:
1) creşterea puternică a puterilor şi turaţiilor de lucru ale maşinilor, pentru mărirea productivităţii;
2) realizarea unor maşini de greutate redusă, dar cu rigiditate relativ mare (pentru reducerea consumului de
material), deci cu frecvenţe proprii ridicate, folosirea unor tehnologii de asamblare care duc la micşorarea amortizării
structurale şi deci la creşterea răspunsului la rezonanţă.
Pentru reducerea zgomotului şi vibraţiilor la maşini – 4 direcţii principale:
1) identificarea surselor perturbatoare importante şi atenuarea sau izolarea acestora direct la sursă, sau
modificarea frecvenţei acestora, în vederea reducerii efectului sau evitarea rezonaţelor structurale;
2) reproiectarea maşinilor pentru evitarea rezonanţelor: prin modificarea amplasării formei şi dimensiunilor
elementelor componente, urmărind alegerea corectă a rigidităţii şi o distribuţie convenabilă a maselor;
3) alegerea unor materiale având capacitate ridicată de disipare a energiei de vibraţie;
4) controlul activ al vibraţiilor şi zgomotului.
Rezolvarea acestor probleme necesită cunoaşterea caracteristicilor dinamice ale materialelor şi structurilor, pe baza
cărora se poate realiza modelul teoretic pentru studiul comportării dinamice a maşinilor. Studiul vibroacustic a maşinilor
şi utilajelor este impus de:
- necesitatea obţinerii unor maşini silenţioase, întrucât criteriul vibroacustic, alături de criteriile de precizie şi
fiabilitate reprezintă din ce în ce mai mult un criteriu de calitate şi performanţă;
- necesitatea stabilirii posibilităţilor de diagnosticare a defectelor care apar în procesul de fabricaţie şi exploatare,
prin analiza caracteristicilor zgomotului şi vibraţiilor, deoarece dezvoltarea tehnicii de măsurare şi analiză a vibraţiilor şi
zgomotului a creat posibilitatea realizării unui control eficient, precis şi rapid a comportării dinamice a maşinilor, deci de
stabilire a cauzelor determinate;
- dezvoltarea şi optimizarea unor sisteme eficiente pentru controlul activ al vibraţiilor şi zgomotului.
 INTRODUCERE

Lucrările numeroase prezentate în literatura de specialitate, au abordat problema complexă a

combaterii zgomotului şi vibraţiilor maşinilor atât teoretic, cât şi experimental, analizând minuţios multitudinea
de factori care determină comportarea vibroacustică a acestora.
Performanţele dinamice ale sistemelor mecanice, în timpul funcţionării, pot fi îmbunătăţite prin alegerea
adecvată a regimurilor de lucru, prin adoptarea unei construcţii optime, din punct de vedere al rezervei de
stabilitate sau prin aplicarea unor măsuri constructive sau de control activ.
În ultimii ani, se manifestă o tendinţă de creştere a calităţii şi fiabilităţii maşinilor, prin utilizarea unor
sisteme senzoriale complexe, care au funcţii de monitorizare, diagnostic şi control activ.
Utilizarea sistemelor pentru controlul activ al vibraţiilor este recomandabilă atât pentru simplitatea
posibilă a schemei de comandă, cât şi pentru eficienţa procesului de comandă.
Controlul vibroacustic al maşinilor complexe poate fi realizat în timpul funcţionării în următoarele
scopuri :
- pentru evitarea comandată sau automată a situaţiilor extreme, care pot conduce la avarii;
- pentru organizarea reparaţiilor preventive cu întreruperi minime;
- pentru reducerea răspunsului la vibraţii, pentru suprimarea instabilităţii structurale sau pentru
combaterea vibraţiilor şi zgomotului produs în funcţionare de maşini, prin utilizarea controlului activ al
vibraţiilor;
- pentru perfecţionarea şi optimizarea proiectării maşinilor şi organelor de maşini.
Identificarea sistemelor mecanice constituie o etapă obligatorie în proiectarea sistemelor mecanice ceea ce
implică o cunoaştere suficient de precisă a modelelor sistemice asociate proceselor vibratorii din sistemele
mecanice.
 INTRODUCERE

Tendinţa actuală de îmbunătăţire a performanţelor de funcţionare ale maşinilor a condus la o creștere

deosebită a importanţei modelării matematice şi simulării pe calculator a fenomenelor dinamice ale
sistemelor mecanice, cu o dezvoltare accentuată în special în domeniul vibroacustic.
Dezvoltarea tehnicii de măsurare şi analiză a vibraţiilor, ca şi dezvoltarea tehnicilor de achiziție
şi procesare a semnalelor au permis importante perfecţionări ale sistemelor de control vibroacustic.
Achiziţia datelor numerice sau analogice, cu ajutorul plăcilor de achiziţie, a permis prelucrarea și
analiza acestora prin intermediul limbajelor de programare, permiţând crearea sau simularea unor sisteme
de control,diagnosticare şi monitorizare virtuale, care pot fi uşor transformate şi adaptate unor condiţii
particulare.
Sistemele de măsurare şi analiză cu instrumente virtuale au performanţe net superioare față de
instrumentele analogice sau digitale (flexibilitate, reutilizare, reconfigurare) şi preţuri scăzute.
Noile echipamente de control vibroacustic, în timp real, au permis implementarea la scară industrială a
sistemelor de control, diagnosticare şi monitorizare vibroacustică a maşinilor, fiind aplicate eficient la
instalaţii industriale moderne, maşini unelte, roboţi industriali etc.
Controlul prin vibraţii este preferat, cu rare excepţii, controlului prin zgomot, care este prea mult afectat
de sursele de zgomot din mediul ambiant, solicitând fie metode şi aparatură specială (metoda intensităţii
acustice), fie condiţii speciale de măsurare (cameră anecoidă).
 C1. NOȚIUNI DE TEORIA VIBRAȚIILOR MECANICE

1.1. Considerații generale

1.2. Clasificarea vibrațiilor

1.3. Elemente caracteristice ale sistemelor elastice

1.4. Mărimi care descriu forma de undă a vibraţiilor

 1.1. Considerații generale
Definiție: Vibrațiile sunt mișcări alternative efectuate de un sistem mecanic în raport cu starea de referință (repaus sau
mișcare de regim), fiind provocate de forțe perturbatoare (excitații) ale căror mărimi, direcții sau puncte de aplicație
variază în timp. D.p.d.v. energetic,vibrația sistemului este o schimbare periodică a energiei cinetice în energie potențială.
• Există o mare diversitate de vibrații în natură și tehnică, începând cu cele mai simple, vibrațiile armonice, și până
la cele mai complicate, vibrațiile aleatoare nestaționare.
• D.p.d.v. matematic, o vibrație a unui corp, identificat cu un punct material situat în centrul de masă și având masa
corpului, se reprezintă prin elongația x a deplasării: x=x(t), reprezentând depărtarea la un moment dat a punctului
în raport cu o poziție de referință considerată fixă.
• La caracterizarea vibrațiilor, teoretic și în măsurarea vibrațiilor, se pot folosi parametrii: deplasarea punctului x,
viteza punctului v, accelerația punctului a.
• Aparatura de măsurare a vibrațiilor este prevăzută cu circuite de integrare sau programe numerice capabile să
măsoare oricare din cele 3 mărimi. Alegerea unuia dintre cei 3 parametri este impusă de:
- natura și dimensiunile structurii sau mașinii care vibrează;
- domeniul frecvențelor care constituie spectrul vibrațiilor;
- normele existente pe plan național sau internațional cu privire la valorile admisibile și de comparație ale diferitelor
categorii de structuri și mașini;
- domeniul dinamic al vibrațiilor pe întreg spectrul de frecvențe etc.
• Exemple de utilizare a parametrilor de măsurare:
- deplasarea: înregistrarea vibrațiilor seismice, a vibrațiilor clădirilor, podurilor etc;
- viteza: normele germane DIN exprimă nivelele admisibile ale vibrațiilor mașinilor rotative;
- accelerația: normele ISO și SR în cazul nivelelor admisibile asupra organismului uman (poziție verticală sau
șezând) și vibrațiile asupra brațului sau a sistemului mână-braț.
• În practica analizei vibrațiilor unei mașini este util să se măsoare cel puțin 2 parametri pt. a concluziona care este cel
mai avantajos de interpretat.
 1.2. Clasificarea vibrațiilor

a) După natura sistemului

- vibrații liniare: se produc în sisteme liniare - răspuns proporțional cu excitația; ec. dif. sunt ec. liniare cu coef. ct.;
- vibrații neliniare: se produc în sisteme neliniare – caracteristica elastică sau amortizarea este neliniară.
b) După nr. gradelor de libertate
- vibrații cu număr finit de grade de libertate (1, 2,..n);
- vibrații cu număr infinit de grade de libertate (sisteme continue).
c) După cauzele care produc vibrația
- vibrații libere (naturale): produse de o cauză care încetează imediat după începerea mișcării;
- vibrații forțate (întreținute):produse de forțe perturbatoare care își continuă acțiunea în timpul mișcării oscilante
- vibrații cu caracteristici variabile sau vibrații parametrice: provocate de cauze exterioare sau interioare care
acționează asupra unui parametru al sistemului oscilant;
- vibrații autoîntreținute: provocate de cauze din interiorul sistemului – vibrații care apar și dispar odată cu
începerea și terminarea mișcării oscilante.
d) După consumul de energie mecanică din timpul mișcării oscilante
- vibrații amortizate: se consumă energie mecanică în timpul vibrației;
- vibrații neamortizate: nu se consumă energie mecanică în timpul vibrației.
e) După deformațiile care apar la corpurile care vibrează
- vibrații axiale (longitudinale);
- vibrații transversale (de încovoiere)
- vibrații torsionale (de răsucire).
f) După legea de variație în timp a mișcării
- vibrații deterministe: variație complet definită în timp – legea de mișcare este precizată prin relații matematice;
- vibrații aleatoare: variație parțial definită în timp – legea de mișcare exprimată prin parametri statistici și
probabilistici.
 1.3. Elemente caracteristice ale sistemelor elastice

Un sistem elastic este determinat când se cunosc: masa, proprietăţile elastice şi de

amortizare ale elementelor componente. În fig. este prezentat cel mai simplu
model de sistem elastic care cuprinde următoarele elemente caracteristice:
Masa m care oscilează reprezintă un corp rigid, a cărui acceleraţie &x& în baza legii a
doua a lui Newton, este proporţională cu forţa rezultantă F, aplicată asupra lui:

F = m&x&
În problemele de vibraţii masa se măsoară în kg. Masa înmagazinează energie.
În caz general masa sistemului elastic poate fi concentrată în mai multe puncte
sau poate fi distribuită uniform sau după o anumită lege, dată de geometria
corpurilor componente.
Elementul elastic k poate avea caracteristica liniară sau neliniară.
La elementul elastic liniar, variaţia lungimii este proporţională cu forţa care
acţionează de-a lungul axei elementului:

F = k ( x − u) dacă u = 0 → F = kx

Constanta de proporţionalitate k se numeşte constantă elastică sau elasticitate

şi se măsoară în N/m.
În cazul elementului elastic cu caracteristică neliniară: F = kx n
 1.3. Elemente caracteristice ale
sistemelor elastice
F = m&x&

Arcul ideal este considerat fără masă şi în consecinţă forţa aplicată la un capăt este egală şi de sens
opus cu cea aplicată la capătul opus.
Elementele elastice înmagazinează energie potenţială de deformaţie.
Repartiţia proprietăţilor elastice în sistem poate fi discretă sau continuă, după cum repartiţia maselor
este discretă sau continuă.
Amortizorul c poate fi cu:
- amortizare vâscoasă:
- liniară;
- neliniară;
- amortizare histeretică (amortizare structurală, datorită frecărilor din îmbinări, reazeme) şi care depinde
numai de amplitudinea mişcării;
- amortizare coulombiană, datorită forţei de frecare coulombiene,care este constantă în decursul unei
semiperioade;
- amortizare oarecare.

La amortizorul vâscos liniar, forţa aplicată este proporţională cu viteza relativă dintre punctele sale de fixare.
 1.3. Elemente caracteristice ale
sistemelor elastice
dacă u& = 0 ⇒ Fa = cx&
Fa = c( x& − u& )
Constanta c se numeşte coeficient de amortizare şi caracterizează
amortizorul. Ns
[c ] =
m

Amortizorul ideal este considerat fără masă. În amortizor are loc disiparea
a energiei prin transformarea acesteia în căldură. La amortizorul vâscos
neliniar: Fa = cx n

Cunoscând aceste caracteristici ale sistemului putem determina principala sa

caracteristică vibratorie: pulsaţia proprie ω 0 , măsurată în s −1 sau în rad/s.
Între pulsaţia proprie ω 0 [ s −1 ] şi frecvenţa proprie există relaţia:
ω0 1
f0 = =
2π T
Principalele mărimi caracteristice care se urmăresc în studiul vibraţiilor sunt:
- Pulsaţiile proprii, pentru a cunoaşte dacă există pericol de rezonanţă;
- Amplitudinile vibraţiilor (deplasări, viteze, acceleraţii) pentru a stabili dacă
sunt dăunătoare sistemului oscilant sau mediului.
 1.4. Mărimi care descriu forma de undă
a vibraţiilor
Cea mai simplă formă de vibraţie periodică este mişcarea armonică, reprezentată în domeniul timpului de
o curbă sinusoidală (v. fig.).
Vibraţia mecanică armonică este definită complet atunci când se cunoaşte frecvenţa, amplitudinea şi faza.
Dacă notăm cu x(t) poziţia instantanee a sistemului mecanic în raport cu starea de referinţă, atunci
legea de mişcare este dată matematic de ecuaţia :
x(t ) = X v sin(ωt + θ )

unde: ω = 2πf = 2π este pulsaţia mişcării, iar X V amplitudinea mişcării.

T
În cazul vibraţiilor armonice, viteza şi acceleraţia mişcării rezultă de asemenea armonice, cu aceeaşi
pulsaţie şi caracterizează complet mişcarea vibratorie.
 1.4. Mărimi care descriu forma de undă
a vibraţiilor

Pentru a caracteriza mişcările periodice nearmonice, se folosesc două mărimi medii, care ţin seama de
desfăşurarea procesului vibratoriu, pe parcursul unei perioade, definite prin relaţiile:
T
- Valoarea medie absolută(aritmetică): 1
x m = ∫ x dt
T 0
T
- Valoarea eficace sau rădăcina medie pătratică: 1 2
T ∫0
xef = x RMS = x (t )dt
Valoarea medie aritmetică x m este mai puţin folosită întrucât nu are o semnificaţie fizică deosebită.
Cea mai utilizată mărime la măsurarea vibraţiilor este valoarea eficace care este proporţională cu puterea vibraţiei.
Mărimea T x 2 (t )dt este proporţională cu energia acumulată într-o perioadă.
∫
0

Prin raportarea acesteia la valoarea perioadei se obţine puterea medie pentru o perioadă.

În cazul vibraţiilor armonice pot fi scrise relaţiile:

2 π
xef = xv = xm
2 2 2
 1.4. Mărimi care descriu forma de undă
a vibraţiilor
Rezulta că la vibraţia armonică este suficient să fie măsurată oricare din aceste mărimi, lucru
care nu mai este valabil pentru vibraţiile periodice nearmonice.
Pentru evalua forma mişcării vibratorii periodice se utilizează factorul de formă Ff şi
factorul de vârf Fv , definiţi prin relaţiile:
X RMS Xv
Ff = Fv =
Xm X RMS
Efectul vibraţiilor periodice nearmonice asupra sistemului mecanic poate fi stabilit dacă sunt cunoscuţi
atât parametrii definiţi anterior (perioada, amplitudinea, factorul de formă şi vârf ), cât şi conţinutul
în frecvenţe, care se determină cu ajutorul analizei în frecvenţa (analiză spectrală).
În baza teoremei lui Fourier, vibraţiile periodice deterministe pot fi reprezentate printr-o sumă
finită sau infinită de armonici, rezultate prin dezvoltarea
∞
în serie Fourier a funcţiei respective.
x (t ) = X 0 + ∑ X n sin( nωt + ϕ n )
n =1

Reprezentând valorile amplitudinilor în domeniul frecvenţă se obţine spectrul de frecvenţă

al mişcării, care este deosebit de util în controlul vibroacustic al sistemelor mecanice.