Tema 2: Fundamentele politico-juridice ale serviciului diplomatic și consular în context

universal.
1. Noțiuni politice și juridice ale serviciului diplomatic.
Articolul 1. Dispoziţii principale
(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor serviciului
diplomatic al Republicii Moldova ca parte a serviciului public.
(2) Cadrul juridic al serviciului diplomatic îl constituie Constituţia Republicii Moldova, prezenta
lege, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile diplomatice, întocmită la 18 aprilie 1961, şi Convenţia de la Viena cu privire la
relaţiile consulare, întocmită la 24 aprilie 1963, precum şi alte acte normative.
Articolul 2. Serviciul diplomatic
În sensul prezentei legi, prin serviciu diplomatic se înţelege totalitatea instituţiilor diplomatice şi
consulare ale Republicii Moldova şi activitatea acestora în vederea realizării obiectivelor ce le sînt
atribuite în baza prezentei legi.
[Art.2 în redacţia LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
Articolul 3. Obiectivele serviciului diplomatic
Serviciul diplomatic are următoarele obiective generale:
a) realizarea politicii externe a Republicii Moldova şi participarea la promovarea intereselor
economice ale acesteia;
[Art.3 lit.a) în redacţia LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
b) apărarea şi promovarea pe plan extern a intereselor naţionale ale Republicii Moldova;
[Art.3 lit.b) modificată prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
c) realizarea drepturilor suverane ale Republicii Moldova în relaţiile internaţionale;
d) protejarea drepturilor şi intereselor Republicii Moldova, ale cetăţenilor acesteia şi ale persoanelor
juridice din Republica Moldova potrivit practicii internaţionale şi în limitele admise de normele şi
principiile dreptului internaţional;
[Art.3 lit.d) modificată prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
e) promovarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale politice, comerciale, economice, culturale şi
ştiinţifice ale Republicii Moldova cu statele lumii, şi organizaţiile internaţionale, reglementarea unor
eventuale probleme politico-juridice cu acestea;
[Art.3 lit.e) modificată prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
f) formarea capacităţilor diplomatice necesare pentru a anticipa, a acţiona şi a reacţiona la
evenimentele internaţionale care ar fi în măsură să afecteze interesele Republicii Moldova;
g) asigurarea coerenţei şi unităţii activităţilor Republicii Moldova pe plan extern;
h) promovarea unei imagini favorabile a Republicii Moldova peste hotare;
i) promovarea în continuare a dreptului internaţional;
[Art.3 lit.i) modificată prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
j) promovarea drepturilor şi libertăţilor omului;
[Art.3 lit.j) în redacţia LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
k) realizarea, prin metode şi mijloace diplomatice, a activităţilor specifice privind asigurarea păcii şi
securităţii mondiale şi regionale.
Articolul 4. Funcţiile de bază ale instituţiilor serviciului
diplomatic
(1) Instituţiile serviciului diplomatic au următoarele funcţii de bază:
a) elaborarea şi realizarea concepţiilor, strategiilor şi direcţiilor de bază ale politicii externe a
Republicii Moldova;
b) coordonarea în exclusivitate a activităţii autorităţilor centrale de specialitate şi a altor autorităţi
publice ale Republicii Moldova pentru asigurarea realizării unei politici unice în domeniul relaţiilor
internaţionale;
c) analiza situaţiei politice şi economice din lume, a politicii externe şi interne a statelor străine, a
activităţii organizaţiilor internaţionale;
 d) informarea autorităţilor publice ale Republicii Moldova, în funcţie de competenţa lor, despre
evenimentele internaţionale relevante pentru ţară;
e) acordarea de asistenţă şi protecţie cetăţenilor Republicii Moldova, persoane fizice şi juridice,
aflaţi peste hotare, în limitele prevăzute de dreptul internaţional;
f) reprezentarea Republicii Moldova în relaţiile ei cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale;
g) organizarea şi participarea la negocieri în vederea încheierii tratatelor internaţionale cu alte state
şi cu organizaţiile internaţionale;
h) contribuirea la funcţionarea liberă a misiunilor diplomatice şi consulare străine pe teritoriul
Republicii Moldova, precum şi asigurarea controlului asupra respectării privilegiilor şi imunităţilor
diplomatice şi consulare ale acestora;
i) asigurarea depozitării, înregistrării, evidenţei şi păstrării tratatelor internaţionale ale Republicii
Moldova;
j) asigurarea protocolului de stat;
k) întreprinderea de acţiuni pentru respectarea, elaborarea şi iniţierea modificării legislaţiei naţionale
privind activitatea externă, generalizarea practicii de aplicare a acesteia;
l) instruirea şi perfecţionarea profesională a personalului instituţiilor serviciului diplomatic;
m) îndeplinirea altor funcţii prevăzute de legislaţie.
(2) Instituţiile serviciului diplomatic exercită funcţiile consulare stipulate în Statutul consular,
aprobat de Guvern.
Articolul 5. Sistemul instituţiilor serviciului diplomatic
(1) Sistemul instituţiilor serviciului diplomatic este format din următoarele structuri:
a) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu statut de instituţie centrală;
b) misiunile diplomatice, inclusiv reprezentanţele permanente de pe lîngă organizaţiile
internaţionale, delegaţiile şi misiunile ad-hoc;
c) oficiile consulare;
d) alte unităţi, create în scopul asigurării activităţii instituţiilor serviciului diplomatic, inclusiv pentru
instruirea şi reciclarea personalului acestora.
(2) Instituţiile menţionate la alin.(1) alcătuiesc sistemul unic al serviciului diplomatic, care este
condus de ministrul afacerilor externe şi integrării europene, şeful diplomaţiei Republicii Moldova.
[Art.5 al.(2) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
(3) Misiunilor diplomatice li se atribuie de către Preşedintele Republicii Moldova următoarele
ranguri:
[Art.5 al.(3) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
rangul I - ambasadei, conduse de un ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, sau reprezentanţei
permanente, conduse de un reprezentant permanent;
rangul II - misiunii conduse de un trimis;
rangul III - misiunii conduse de un însărcinat cu afaceri en titre (permanent).
(4) Oficiilor consulare li se atribuie de către Guvern următoarele clase:
[Art.5 al.(4) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
clasa I - consulatului general;
clasa II - consulatului;
clasa III - viceconsulatului;
clasa IV - agenţiei consulare.
Articolul 6. Funcţionarea instituţiilor serviciului diplomatic
şi dotarea lor materială
(1) Pentru asigurarea funcţionării instituţiilor serviciului diplomatic, Guvernul aprobă structura şi
regulamentele de funcţionare ale acestora, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării
Europene emite ordine, dispoziţii şi aprobă instrucţiuni şi regulamente interne.
(2) Misiunea diplomatică a Republicii Moldova este condusă de şeful acesteia - ambasador
extraordinar şi plenipotenţiar sau reprezentant permanent, sau delegat, sau trimis, sau însărcinat cu
afaceri en titre ori ad-interim - care poartă răspundere pentru activitatea instituţiei pe care o conduce.
 (3) Oficiul consular al Republicii Moldova este condus de şeful acestuia - consul general sau consul,
sau viceconsul, sau agent consular, sau gerant interimar - care poartă răspundere pentru activitatea
instituţiei pe care o conduce.
(4) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice sînt iniţiate de Ministerul
Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi aprobate de Preşedintele Republicii Moldova, la
propunerea Guvernului.
(5) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea clasei oficiilor consulare ale Republicii Moldova sînt
iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi aprobate de Guvern.
(6) În cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare pot fi deschise birouri (secţii) pentru
reprezentarea şi apărarea intereselor comerciale şi economice ale Republicii Moldova în statul
acreditar.
[Art.6 al.(6) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
(7) Dotarea materială a instituţiilor serviciului diplomatic se efectuează sistematic, în funcţie de
sarcinile şi necesităţile acestora. La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
Guvernul adoptă în acest scop hotărîri, care vor prevedea alocarea fondurilor bugetare necesare.
(8) Finanţarea cheltuielilor de întreţinere a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale
Republicii Moldova peste hotare se efectuează, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene, de la bugetul de stat, în monedă naţională convertită în valută străină, inclusiv din
veniturile obţinute prin prestarea de servicii consulare.
[Art.6 al.(8) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.6 al.(8) introdus prin LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]
(9) Mijloacele obţinute în valută străină de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
Republicii Moldova prin prestarea de servicii consulare în străinătate se reflectă drept venit la bugetul
de stat şi se utilizează, ca sursă de finanţare bugetară, pentru acoperirea cheltuielilor misiunilor, în
limita alocaţiilor prevăzute la bugetul de stat în acest scop, în baza rapoartelor privind încasarea şi
utilizarea mijloacelor respective, prezentate în conformitate cu legislaţia în vigoare Ministerului
Finanţelor.
[Art.6 al.(9) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.6 al.(9) introdus prin LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]
(10) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene este în drept să redistribuie misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare mijloacele obţinute prin prestarea de servicii consulare, mijloace care
depăşesc limita alocaţiilor aprobate pentru întreţinerea acestora.
[Art.6 al.(10) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.6 al.(10) introdus prin LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]
Articolul 7. Sistemul de comunicare şi arhiva
(1) Instituţiile serviciului diplomatic sînt în drept să dispună de un sistem propriu de comunicare,
inclusiv de un cifru de transmisie, de un serviciu de curieri şi de valiză diplomatică sau consulară, care
permit transmiterea rapidă şi în siguranţă a informaţiilor atribuite la secret de stat sau a altor informaţii
oficiale cu accesibilitate limitată, precum şi a corespondenţei diplomatice. Funcţionarea sistemului de
comunicare al instituţiilor serviciului diplomatic se reglementează prin regulamente interne.
[Art.7 al.(1) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.7 al.(1) modificat prin LP66 din 07.04.011, MO110-112/08.07.11 art.299]
(2) În cadrul serviciului diplomatic, valiza diplomatică sau consulară constituie mijlocul de
expediere a corespondenţei oficiale, inclusiv a informaţiei atribuite la secret de stat, a altor informaţii
oficiale cu accesibilitate limitată, şi necesită a fi protejată. Valiza diplomatică sau consulară neînsoţită
de curier poate fi transmisă comandantului aeronavei sau al altui mijloc de transport cu destinaţie
autorizată. Valiza diplomatică sau consulară nu are menirea de a se substitui serviciilor poştale
naţionale.
[Art.7 al.(2) modificat prin LP66 din 07.04.011, MO110-112/08.07.11 art.299]
(3) Serviciul diplomatic dispune de o arhivă care este compusă din arhiva diplomatică şi arhiva
tratatelor. Funcţionarea acestor arhive se reglementează prin regulamente interne.
[Art.7 al.(3) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
 (4) Instituţiile serviciului diplomatic desfăşoară activităţi editoriale în conformitate cu legislaţia.
Articolul 8. Activitatea de revizie şi control al misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare
Pentru a verifica modul în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova îşi
îndeplinesc funcţiile, îşi organizează activitatea şi îşi utilizează mijloacele tehnice, materiale şi
financiare, precum şi pentru a controla cum se respectă în cadrul acestor instituţii dispoziţiile
organizatorice, reglementările de serviciu, actele legislaţiei muncii şi alte acte normative, inclusiv cele
privind condiţiile de trai ale personalului lor, ministrul afacerilor externe şi integrării europene poate
dispune, din oficiu sau la cererea instituţiilor abilitate ori a unui membru al personalului instituţiilor
serviciului diplomatic, inspectarea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare. Inspectarea
misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare va fi efectuată de către serviciul audit intern în comun,
după caz, cu alţi specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
[Art.8 în redacţia LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]

2. Conceptul de activitate diplomatică și consulară în context evolutiv.

3. Rolul normelor juridice în afirmarea calităților și aptitudinilor diplomatului.

Notiunea de diplomat a patruns in vocabularul politico- diplomatic odata cu cuvantul diplomatie. Dupa
cum este cunoscut, acesta din urma provine etimologic de la denumirea in limba greaca a actului
intocmit in doua exemplare, emanat de la suveran dintre care unul reprezenta scrisoarea de
imputernicire a solului iar celalalt se pastra in arhiva. A inceput sa fie utilizata pentru denumirea
persoanelor consacrate, in exclusivitate, muncii diplomatice cu o pregatire de specialitate si cu
cunostinte adecvate in acest scop.
Din totdeauna, calitatea de diplomat a fost asociata indisolubil activitatii, constituita apoi ca stiinta care
a primit numele de diplomatie.

Pana in epoca moderna, insa profesiunea de diplomat nu a fost clar delimitata nici de alte activitati
profesionale, nici de cea a persoanelor care activau in domeniul relatiilor externe ale statelor pe de-o
parte datorita inexistentei unei institutii sau norme speciale pentru formarea profesionala a
diplomatilor, si din cauza lipsei de intelegeri juste a raportului dintre diplomatiei si diferite ramuri ale
stiintei relatiilor internationale.
In urma amploarei pe care au luat-o in special in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in secolul
al XX-lea, relatiile dintre state, a cresterii numarului de misiuni diplomatice, ale statelor in strainatate
si implicit, a numarului de persoane asimilate activitatii lor, notiunea de diplomat si, in cadrul ei
precizarea „ diplomat de cariera'[1].
Desi se identifica, in timp cu istoria omenenirii, diplomatia constituita ca activitate institutionalizata, cu
caracter permanent, deci antrenand un numar de persoane consacrate acestei profesiuni, apare o data cu
infiintarea primelor misiuni diplomatice cu caracter permanent. Desemnarea , in 1445 de catre ducele
de Milano , Francesco Sforza a unei misiuni permanente la Genova, este urmata la cinci ani de o
actiune similara a ducelui de Savoia si de raspandirea, ulterior a acestei institutii permanente
aproximativ in toata Europa[2].
Cu toate acestea, cuvintele care desemneaza profesiunea de diplomat au aparut mai tarziu decat
diplomatii ca atare.
Republicile italiene, care joaca un rol semnificativ in dezvoltarea diplomatiei si institutiilor ei, nu
foloseau deloc cuvinte precum ambasada, diplomat, diplomatie. Machiavelli (1469-1527), Kaunitz
(1710-1794), Metternich (1773-1859), ca si alti diplomati de renume mondial, au practicat diplomatia
inainte de a purta numele de diplomati.
In secolul al XVII-lea, termenii care desemneaza diplomatia in sensul actual, sunt utilizati in foarte
putine ocazii.
Diplomatul francez Francois de Callieres, consilier al lui Ludovic al XIV si autor al lucrarii „ De la
manière de négocier avec les souverains ”, aparuta in 1716, nu utilizeaza termenul diplomat, ci de
negociator. Benjamin Disraeli este citat ca folosind , in 1826 adjectivul „diplomatic” intr-un sens
apropiat de cel de astazi[3].
In limba romana, prezenta acestui termen in acceptia de astazi, apare pentru prima data in Vocabularul
frantezo- romanesc, in 1840, cu sensul de persoana „care cunoaste diplomatia , se indeletniceste cu
diplomatia, se afla in diplomatie”[4]; „un ministru, diplomat: un ministru care cunoaste bine
diplomatia”[5]
In legatura cu definirea profesiunii de diplomat, s-a impus inca de la infiintarea in diferite state a
primelor organe interne pentru relatiile cu strainatatea, faptul ca diplomatia constituie un domeniu
specific de activitate umana, o profesiune aparte, servita de functionari care alcatuiesc o categorie
profesionala distincta- diplomatii. Astfel, in Dictionarul Oxford, diplomatia este denumita ca
„activitate sau arta a diplomatiei”[6].
Dupa Alfonse Rivier „prin diplomatie se intelege si cariera sau profesiunea de diplomat. Cineva se
consacra diplomatiei asa cum altii se
consacra carierei de magistrat, de avocat, de institutor sau de militar”[7].
Diplomatul francez Jean Serres releva corespondenta dintre cele doua notiuni: „diplomatia este arta de
a reglementa pasnic dificultatile care aparea intre state. Diplomatii sunt executantii ei”[8].
Acest raport este evidentiat si de P. Pradier- Fodéré , care in 1899 dadea urmatoare definitie profesiunii
de diplomat : „Diplomatul este acela care a fost insarcinat cu o functie diplomatica sau care se ocupa
cu diplomatia; sau, mai precis, care se dedica diplomatiei ca oricarei alte cariere”[9].
Asadar, denumirea de diplomat a fost rezervata pentru a desemna o categorie distincta de functionari
publici, care se ocupa de activitatea diplomatica, adica cu acea activitate diplomatica a organelor de
stat pentru relatii externe desfasurata prin tratative, corespondenta si alte mijloace pasnice, pentru
infaptuirea sarcinilor de politica externa a statului, pentru apararea drepturilor si intereselor
statului respectiv in strainatate.
Diplomatul reprezinta in relatii bilaterale si multilaterale, duce tratative, incheie tratate internationale,
urmareste si studiaza problemele vietii internationale si ale relatiilor dintre state, informand guvernul
sau asupra constatarilor si activitatii sale. In calitate de reprezentant al statului el se bucura de
imunitate si de privilegii diplomatice atunci cand se afla in strainatate.
Insusirile diplomatului
Caracteristicile pe care trebuie sa le aiba un diplomat pentru a-si reprezenta tara in relatiile
internationale si a-i apara intersele, sunt de fapt necesitatile si exigentele muncii diplomatice care au
evoluat in timp devenind constante ale personalitati diplomatului, indispensabile activitatii sale. Nu
toate calitatile si aptitudinile de care trebuie sa dea dovada un diplomat au aceeasi valoare. Unele dintre
acestea sunt esentiale, altele au un caracter secundar, derivat[10].
Patriotismul. Promovarea intereselor tarii, apararea intereselor ei, reprezentarea cu demnitatea a
staului sunt atributii inscrise in definitia diplomatiei. In apararea intereselor si drepturilor tarii,
diplomatii sunt tot atat de importanti ca si cadrele militare pe campurile de lupta, bunii diplomati fiind
pentru o tara ceea ce sunt bunii generali pentru armate in timp de razboi[11].
Un exemplu in ceea ce priveste devotamentul diplomatic este lupta dusa de carturarul Costache Negri
pentru recunoasterea de catre Poarta a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza in cele doua tari
romanesti.
Datorita bunei cunoasteri a moravurilor turcesti, misiunea lui Costache Negri se caracterizeaza prin
fermitate si mare abilitate diplomatica. In conditiile unei atmosfere departe de a fi prielnica, a avut
curajul sa propuna ambasadorului Angliei nu numai recunoasterea Unirii dar chiar obtinerea
independentei[12] celor doua Tari Romanesti odata cu dubla alegere a lui Cuza.
Lui Negri ii revine meritul personal de a fi facilitat si grabit recunoasterea unirii administrative pe care
turcii o amanau in ideea de a sabota unirea pe plan politic a romanilor.
Un prim succes succes a fost recunoasterea sa de catre Poarta ca agent al Moldovei In 1859. Un al
doilea succes il reprezinta rezultatele favorabile si buna desfasurare a vizitei lui Cuza la Constantinopol
in 1860. Costache Negri il indeamna pe Cuza ca in cazul in care turcii vor refuza in continuare sa
recunoasca centralizarea administrativa a tarii, sa rezolve pe plan intern acesta problema printr-un act
de autoriatate, ceea ce i-ar fi determinat pe turci sa emita firmanul de recunoastere a unirii. Tot datorita
activitatii lui Negri, se sterg din proiectul de firman majoritatea clauzelor defavorabile unirii[13].
Disciplina, constiinciozitate, punctualitate. Daca avem in vedere diplomatia ca mijloc esential de
infaptuire a politicii externe si rolul jucat de diplomat in aceasta activitate, lui i se cer calitati speciale
pentru necesare acestei executii. In acest sens, diplomatul este mai intai de toate, un functionar
disciplinat, constiincios, punctual.
Cultura. In infaptuirea sarcinilor politicii externe ale tarii sale, diplomatul trebuie sa fie capabil sa o
argumenteze, sa o apere. Cunoasterea a cat mai multor laturi ale fenomenului, istorice, juridice,
economice, clarificarea tuturor aspectelor pe care o actiune la implica sunt elemente de importanta
majora in desfasurarea activitatii diplomatice.
Charles de Martens enumera in 1866 urmatoarele domenii in care unui diplomat al vremii i se cereau
cunostinte indispensabile: dreptul international public si privat, dreptul public al principalelor state din
Europa, istoria, in special cea a razboaielor, negocierilor si tratatelor, sistemele politice, economia
politica, geografia si statistica, conducerea negocierilor, principalele limbi vorbite, indeosebi limba
franceza, engleza si germana[14].
In acelasi timp, numerosi diplomati au practicat si continua sa practice literatura memorandistica,
scriind jurnale, memorii, insemnari si amintiri despre evenimentele si faptele diplomatice. Datorita
diversificarii si specializarii activitatii diplomatice, numerosi diplomati sunt in acelasi timp specialisti
in diverse domenii de activitate ale stiintei, tehnicii, culturii si artei.
Abilitate, calm, tact, rabdare si perseveranta. In cadrul activitatii unui diplomat, un rol foarte important
il reprezinta indemanarea, iscusinta si priceperea de a gasi pe moment, sau in timp cele mai avantajoase
solutii, calitati sintetizate in notiunea de abilitate.
In multiplele situatii care se ivesc in cadrul contactelor, relatiilor, convorbirilor si negocierilor
diplomatice, abilitatea este adesea horaratoare pentru rezolvarea in bune conditii a problemelor care
apar, fie ca e vorba de o replica sau de un incident la care trebuie sa se dea un raspuns, fie de obtinerea
unei clauze favorabile in cadrul unui acord sau tratat[15].
Un exemplu de astfel de atitudine in istoria diplomatiei este cel al lui Otto von Bismark. Imparatul
Germaniei era uluit de dovezile de abilitate si de ingeniozitatea demonstate de actiunile diplomatice ale
acestuia, si pentru a-si scuza propria incapacitate, i-a spus la un moment dat cancelarului sau ca el nu
poate sa creada in priceperea acestuia ca „avand doua maini sa arunce si sa prinda in acelasi timp cinci
mingi”[16].
Alaturi de abilitatea de a iesi din stuatiile cele mai diverse si complexe, tactul si calmul, rabdarea si
perseverenta sunt calitati care contribuie intr-o masura cosiderabila la elaborarea si solutionarea cu
succes a problemelor din sfera activitatii diplomatului. Aceste trasaturi capata o importanta sporita in
cursul negocierilor, care ocupa o pondere importanta in munca diplomatica.
Harold Nicolson sublinia : „Un negociator nu numai ca nu trebuie sa isi permita sa manifeste iritare
cand este confruntat cu supiditatea, necinstea, brutalitatea sau inganfarea celor cu care are sarcina de a
negocia; el trebuie sa evite toate animozitatile personale, preferintele personale, entuziasmul,
prejudecatile, vanitatile, exagerarile, dramatizarile si indignarea morala ”[17].
Perseverenta in sustinerea argumentata a punctului sau de vedere, ca si in urmarirea pana la capat a
scopului si intereselor tarii sale reprezinta una din conditiile obtinere de bune solutii in situatii din cele
mai dificile.
Cinstea, loialiatea, integritatea. Intr-una din lucrarile sale, F. de Callieres releva necesitatea respectului
pentru adevar si implicit, de excluderii minciunii in discutiile diplomatice: „arta de aminti a fost in
anumite imprejurari practicata cu succes de catre diplomati; dar spre deosebire de onestitate, minciuna
lasa in urma ei o picatura de otrava Chiar cele mai impresionante succese diplomatice care au fost
castigate de inselaciune sunt bazate pe un fundament nesigur. Ele lasa partea invinsa cu un sentiment
de indignare, o dorinta de razbunare si un resentiment care va fi intotdeauna un pericol ”[18].
Un bun negociator nu trebuie sa isi intemeieze succesele pe incalcarea cuvantului, promisiuni false sau
inselaciune. Un grup de autori asociaza profesiunea de diplomatului cu parcticarea minciunii si
inselatoriei.
Una dintre sursele acestei opinii se datoreaza unui eveniment din secolul al XVII-lea. In 1604, Henry
Watten a fost trimis ambasador regelui James I al Angliei, la Venetia. La Ausburg, in drum spre
Venetia, Watten care era un invatat foarte cultivat al vremii, a scris intr-un album urmatoarele cuvinte
care urmau sa devina foarte raspandite: „ Legatus est vir bonus peregre missus ad mentiendum
Respublica causa”[19]. Biserica catolica a folosit aceasta definitie pentru a arunca o umbra neagra
asupra moralitatii ambasadorului englez, reprezentant al unei tari de religie protestanta. Asertiunea lui
Watten a fost citata deseori de adeptii diplomatiei bazate pe lipsa de percepte morale si de scrupule.
Afabilitatea este una din trasaturile de carater deosebit de necesare si de utile in relatiile unui dipomat.
Maresalul Kutuzov care isi facuse o reputatie de mare razboinic in luptele ruso- turcesti din Crimeea
(1776- 1782), In asediul Oceacovului (1788), si al Ismailului (1790), a fost numit in 1792, ambasador
al Rusiei la Constantinopol. Sarcina era aceea de a impiedica aropierea Turciei de Franta si de a obtine
navigatia libera a vaselor comerciale a vaselor comerciale rusesti. In urma tratativelor cu oficialitatile
otomane, dezvaluind calitati remarcabile de diplomat, marele vizir si capudenpasa( minstrul marinei)
au fost uimiti ca „un om atat de teribil in razboi, poate fi atat de amabil in societate”[20].
Kutuzov s-a remarcat prin afabilitate si suplete obtinand castig de cauza in toate problemele : libera
navigatie, expulzarea francezilor revolutionari, inlocuirea domnului Moldovei.
Un bun diplomat este acela care poseda capacitatea de a sesiza, culege, discerne informari de valoare
pentru guvernul sau. Sub acest raport, diplomatul trebuie sa fie un fin observator, un om cu dezvoltat
simt al situatiilor, care sa urmareasca indeaproape sociatatea in care traieste, tendintele politice,
evenimentele si oamenii. El trebuie sa aiba calitatea de a urmari si discerne realitatile imediate ale
vietii politice, economice, culturale ale statului in care isi desfasoara activitatea, si din acest punct de
vedere, diplomatul este un om al detaliului cotidian, caruia trebuie sa ii surprinda semnificatia[21].
In diplomatie, aceasta are adesea o semnificatie de prim rang intrucat marile evenimente manifesta de
timpuriu simptome de amanunt, expresie a acumularilor cantitative.
Marile raspunderi ale profesiunii de diplomat ca reprezentant si aparator al drepturilor si intereselor
unui stat, inseamna si impunerea unor percepte de conduita dintre cele mai sobre, unei comportari
disciplinate in toate imprejurarile.
Rasplata pentru slujirea cu devotament, abnegatie si pricepere a intereselor tarii sale, o releva la finele
secolului trecut P. Pradier-Fodéré, care scria despre profesiunea de diplomat: „Este un cetatean investit
cu cea mai nobila, cea mai stralucitoare si cea mai de invidiat functie la care ar putea aspira un spirit
luminat si un suflet ales, aceea de a reprezenta in strainatate demnitatea, cultura morala, interesele
reale si drepturile legitime ale tarii sale.”[22]

4. Principalele premise, evoluții și consecințe și procesul activității serviciului diplomatic.