Monografia Comunei Brosteni - Mehedinti

Căpăţînă Victor
Monografia Comunei
Broşteni
Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul
casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP.
Copyright © 2013
Toate drepturile rezervate.
ISBN:
ISBN-13:
A doua ediţie
Tipărită prin grija soţiei Elena Căpăţînă
Şi a copiilor : Viorel, Alexandru şi
Ovidia Căpăţînă
CADRUL GEOGRAFIC
Situată în partea de est a Judeţului Mehedinţi, în zona

Piemontului Motrului, comuna Broşteni este o unitate
administrativ-teritorială bine individualizată şi cu veche
tradiţie, având existenţa legată de râul Motru.
Ȋn general peisajul comunei este armonios alcătuit din

frumoasa vale a Motrului, din dealuri nu prea înalte şi
văi,deci relieful este variat, format prin culoare, orientate
spre N.V. - S.E., delimitate de versanţi mai puţin evoluaţi,
care oferă condiţii favorabile aşezării ce se află pe a doua
terasă a Motrului. Ȋn vest se invecineaza cu comuna
Căzăneşti prin dealurile de hotar: Boieresc în prelungire cu
al Caselor şi dealul Bătrân, în nord se învecinează cu
comuna Şişeşti şi Floreşti. Cu Şişeşti-ul are hotar cu
prelungirea dealurilor amintite mai sus, iar cu Floreşti-ul prin
dealurile Cucului, Țiganului şi dealul cu Meiul. La est cu
judeţul Gorj, hotarul fiind format din râul Motru până în
comuna Corcova, cu care se învecinează în partea de sud.
Relieful comunei şi condiţiile pedoclimatice au permis
locuitorilor să cultive plante din cele mai vechi timpuri şi
până azi, aşa că în majoritate locuitorii au fost agricultori.
Valea roditoare a Motrului a fost folosită pentru cultura
plantelor de câmp.Pe dealuri erau plantaţi pomi fructiferi şi
viţă de vie,adică „curături” formate pentru plante de câmp,
izlazuri şi păduri.Pe lângă ocupaţia menţionată mai sus
locuitorii creşteau animale, din care enumerăm: bovine,
porcine, ovine (intr-un număr mai restrâns), capre, însă
aveau şi multe păsări.
Ȋn zona comunei Broşteni se găsesc forme de eroziune

accentuată a solului, cursul apelor având caracter de
inundabilitate, unele porţiuni din localităţile Broşteni şi Meriş
având de suferit din această cauză.
5
Drumurile cele mai importante sunt: drumul Drobeta

Turnu Severin -Târgu Jiu şi drumul ce vine de la Craiova,
trece prin Strehaia şi prin Broşteni până la bifurcaţie - aşa că
putem socoti aşezarea comunei Broşteni drept ideală, fiind
la bifurcarea drumurilor Drobeta Turnu Severin -Târgu Jiu şi
Strehaia -Baia de Aramă. Această aşezare a permis ca în
epoca modernă locuitorii săi să se ocupe cu negoţul, să-şi
formeze prăvălii, şi ceva mai mult, un târg săptămânal.
Aceştia au venit şi din alte părţi şi şi-au întemeiat aici
prăvălii, iar unii au devenit cărăuşi.
Ȋn afară de acestea trebuie menţionat şi faptul că

Broşteni-ul este aşezat la distanţe aproape egale între
Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Baia de Aramă şi
Strehaia, şi numai la 6 km de oraşul Motru. Să nu uităm şi
faptul ca satul Meriş este situat la o distanţă de numai 800
m faţă de oraşul minier menţionat mai sus.
Drumurile arătate mai sus trec prin centrul comunei,

adică prin satele Broşteni şi Meriş .De la aceste drumuri
asfaltate pleacă drumuri pietruite ce leagă centrul comunei
cu satele componente. Astfel, de pe şoseaua Drobeta Turnu
Severin -Târgu Jiu pleacă drumul ce trece printr-o parte a
Călienilor, prin Scroafa, satul Lupşa de Sus, satul Lupşa de
Jos şi iese la drumul asfaltat Broşteni -Strehaia. Din
şoseaua asfaltată ce trece prin satul Luncşoara către
comuna Corcova, pleacă uliţa unde sunt aşezate majoritatea
locuinţelor celor din satul Luncşoara.
Pe drumul asfaltat Târgu Jiu - Drobeta Turnu Severin

este aşezat satul Meriş , care are majoritatea locuinţelor pe
drumuri pietruite şi uliţe.
NUMELE LOCALIT ÃŢILOR

Localitatea Broşteni îşi are numele din timpuri străvechi
de la "Locul cu broaşte", datorită faptului că este aşezată
între râul Motru şi pârǎul Peşteana, şi foarte aproape de
confluenţa acestora, iar când apele se revărsau, rămǎneau
Monografia Comunei Broşteni
bălţi în care se înmulţeau broaştele în voie, şi orăcăiau.1)
Lucrul acesta este aproape sigur, că nu mai găsim altă

explicaţie a numelui localităţii, şi pentru faptul că
actualmente se aude zgomotul răcăneilor şi orăcăitul
broaştelor - aşa că graţie acestora localitatea poartă numele
de Broşteni.
Cătunul Orbeni, de care, cu toate că se mai aminteşte din ce

în ce mai puţin, este destul de vechi, îşi are numele de la
satul Orbeni, care la rǎndul sau a luat numele de la un
comandant cu numele de Dincă Orbul -căruia îi zicea aşa
fiindcă într-o bătălie purtată de Mihai Viteazul îşi pierduse
vederea.Drept recompensă, marele domnitor i-a spus să-şi
aleagă moşie unde va voi el. Acesta (Dincă Orbul) a plecat
într-o „bulcă" trasă de patru cai,înconjurat de slujitori, spre
apus, încercând pământul după miros şi pipăit. De la
Strehaia a mers pe drumul ce trece prin "Iocurile de
comandă" (Comanda de azi), apoi prin Cernaia, Corcova,
dar nicăieri nu i-a convenit pământul. Ajungând la gura văii
Găleata a cerut să încerce pământul, după care a poruncit
oprirea şi aici a cerut moşie. Şi-a construit o casă şi alături
au venit şi moşnenii ce se aflau prin împrejurimi, şi astfel se
zice că s-a întemeiat satul Orbeni, după numele lui Dincă
Orbul.
Aceasta este o legendă ce circulă şi pe care a relatat-o

şi învăţătorul Gheorghe Crăciun în monografia sa. Noi venim
şi spunem că „legenda" conţine adevărul, pentru faptul că
din cercetările făcute am găsit hotărnicia din 1743
noiembrie 9 de la Arhivele Olteniei pagina 190, unde se
menţionează cartea lui Mihai Vodă pentru o parte din Orbeţi,
din 1598-1599 (7107).2)
Cât despre Călieni putem presupune că le-a zis astfel, că s-

au aşezat pe calea ce mergea spre Cerneţi. Sigur ştim că în
1743, cu ocazia împărţirii moşiei Orbeţi, apare menţionat:
"Deci şi-au ales partea lui Pătraşco, Todor, Eadul, feciorii lui
1) Gh. Crăciun -Monografia comunei Broşteni -Tr. Severin 1932
2) Arhivele Olteniei -1942 p. 190
3
Călian, moşie de moştenire".3)
Aşa că din această menţiune deducem numele de Călieni

de la acest locuitor, ce-i zicea Călian.
Mai este o cătună ce poartă numele de Peste Matcă,

datorită faptului că locuinţele sunt aşezate dincolo de matcă
(Peşteana). Acum locuitorii o numesc şi Peste Peşteana,
ceea ce înseamnă „cătunul aşezat peste apa Peştenei”.
Ȋn ce priveşte Găleata, nu cunoaştem precis pentru ce a

fost numită aşa, că nu apare menţionat decât ca o
continuare a satului Orbeni. Bătrânii spuneau că i-ar zice
aşa fiindcă dealurile Gerul, Culmea Lupşii şi Berbecele ar
forma între ele o vale strâmtă în forma unei găleţi.
Ȋn 1835 hotarului Orbesc i se mai spunea şi Găleata.
Satului Căpăţîneşti i se spune aşa după numele

majorităţii locuitorilor moşneni,nume de Căpăţînă, trăgându-
se din strămoşul lor Mihaiu Căpăţînă, cum relatează
documentele.
Aici trebuie menţionat faptul că satul a fost şi este

compus din două părţi: Căpăţîneşti şi Conduleşti, ele fiind
despărţite printr-o matcă (Iocalnicii îi spun ogaş).
Conduleştii poartă numele de la Condulescu, găsit în
diverse documente la mijlocul secolului al XIX-Iea. De aici
concluzia că acesta din urmă (satul Conduleşti) apare mai
tărziu decăt localitatea Căpăţîneşti.Ȋn prezent locuitorii
satului Căpăţîneşti îşi construiesc locuinţele pe şoseaua
Broşteni - Strehaia.
3) Idem -p.189
Numele localităţii Meriş apare atestat în documentele

veacului al XVI-Iea, prin hrisovul emis la 9 ianuarie 1562 de
către Pătru cel Tânăr Voievod, hrisov dat în urma unei
judecăţi la divanul domnesc, cu merişanii, care cotropiseră,
chipurile, ocina de la Turcineşti, dăruită mănăstirii Tismana
încă din anul 1428: "au umblat merişanii... de au luat ocina
de la Turcineşti a sfintei monastiri... iar călugării au luat
legea dinaintea lui Petraşcu Voievod, cu 24 boieri şi
hotarnic, că nu au merişanii nici un amestec asupra ocinii
din Turcineşti... şi hotarele să se ştie: de către satul Meriş ,
pe cursură, pe Racoviţă până în deal şi de aci pe muchea
Turcineştilor, şi de aci dealul în sus până la Raci, şi până la
Motru, şi până la Cerveni".4)
Documentul citat spune "Merişanii" satului, după numele

celui mai înstărit dintre moşneni, paharnicul Gheorghe
Merişanu, de unde şi denumirea „Meriş ” a acestui sat.
Numele satului Lupşa (este vorba de Lupşa de Sus) se

crede că ar fi luat de la numele "Şaua Lupului" ,loc ce se
găseşte în dealul Caucilor şi Culmea Purcăreţii, în formă de
şa. Pe aici, în vechime era locul trecerii lupilor dintr-o vale în
alta.
S-ar putea ca satul să-şi fi luat denumirea şi de la un

strămoş, Ion Lupşanul, venit din comuna Lupşa, judeţul
Alba şi a cărui piatră de mormânt se găseşte în curtea
bisericii din satul Lupşa de Jos.
Satul Lupşa de Jos este cunoscut sub numele de

"Roşia" -această denumire îi vine de la zăcămintele de
culoare roşie, care se găsesc în prezent în partea de vest a
satului.
4) Arh.St.Buc. Mrs.711–pachetul „Mănăstirei Tismana”, trad.1845
5
Denumirea de Lupşa de Jos o deosebeşte de celalalt

sat al comunei Lupşa de Sus, amândoua satele formând în
anumite perioade o singură comună. Lupşa de Jos este
situată la o altitudine mai mică faţă de celălalt sat, de unde
probabil i s-a adăugat şi denumirea "de jos".
Luncşoarei îi vine numele de la Lunca Motrului, şi acest

nume îI are din anul 1956. Ȋn trecut a avut numele de
Bârzescu, de la numele cetăţeanului Bârzan -fost cioban pe
vremuri.
ȊNTINDEREA SATELOR
Comuna Broşteni nu a avut întotdeauna aceiaşi
configuraţie administrativ-teritorială,deci în anumite perioade
de timp a fost formată din anumite sate, după care au apărut
alte sate. Astfel, în anul 1912 ,când era şi reşedinţă de plasă
cu numele de Broşteni, era formată din următoarele sate:
Broşteni, Căpăţîneşti, Orbeni, Găleata şi Boca (ultimul sat
fiind astăzi în judeţul Gorj). Ȋn anul 1932, conform
monografiei învăţătorului Gheorghe Crăciun, în afară de
satele menţionate mai sus apare Horăşti cu Brăbeţi, iar în
1968 satele Boca şi Horăşti trec în judeţul Gorj, iar Broşteni-
ul ia satele Lupşa de Sus, Lupşa de Jos şi Luncşoara (fosta
comună Lupşa). Am ţinut să menţionăm aceasta pentru a
motiva că delimitările trebuie scrise pe sate conform
documentelor.
Satul Broşteni se întinde de-a lungul şoselei Craiova-

Strehaia-Baia de Aramă,de la Baza de Recepţie până la
bifurcaţia drumului,pe o distanţă de 1,5 km,iar de la
bifurcaţie se intră în şoseaua Drobeta Turnu Severin -Târgu
Jiu ,unde s-au construit case care fac parte tot din satul
Broşteni pe o distanţă de 0,5 km.
Când se iese din satul Meriş , tot de la bifurcaţie înspre

vest (spre Drobeta Turnu Severin) satul se întinde pe o
distanţă de 2 km,până când intrăm în comuna Floreşti. La
Călieni, la locul podului Peştenei porneşte un drum pietruit
(în parte), pe lângă care sunt locuinţe pe o distanţă de
aproximativ 300 m ,drum ce se continuă spre Lupşa de Sus.
De asemenea de la Consiliul Popular este un drum

pietruit ce merge spre Boca şi în jurul căruia se găsesc vreo
10 locuinţe, dintre care 7 sunt de-a lungul şoselei şi 3
aşezate pe uliţe. De remarcat că şi acest drum se bifurcă în
dreptul Culei Cuţui la Muzeul comunei -un drum pietruit
către Culă , după care se face legătura cu Horăşti pe o
punte construită peste apa Motrului, şi reconstruită total în
anul 1981.
Din centrul Broşteni-ului se face o uliţă cunoscută sub

numele de "Uliţa lui Dănilă", ce traversează Peşteana pe un
pod şi continuă în cătunul Peste Matcă, risipit pe uliţe şi
drumuri de cară. După aceea, drumul de cară continuă până
la Găleata, aşezare cu case risipite în valea formată între
cele trei dealuri amintite mai înainte. Deci în aceste cătune,
Peste Matcă şi Găleata, nu putem determina lungimea
satului, casele fiind risipite.
Ȋn continuare amintim vechimea satului Broşteni.

Aşezările situate între Baza de Recepţie şi Orbeni
sunt,majoritatea mai recente. Cei mai mulţi dintre locuitorii
de aici au coborât din Căpăţîneşti sau au venit din altă parte.
Peste apa Peştenei, în apropiere de Biserica Bătrână, a
existat satul Mezinci, astăzi dispărut. Învăţătorul Gh. Crăciun
scrie în monografia sa că aceştia au locuit în luminişurile din
pădurea Locei, ca şi pe Valea Locei (azi judeţul Gorj) şi că
împreună cu boierii Cuţuieşti s-au mutat aici între Motru şi
Peşteana, pe locul unde se află astăzi Cula. Părticipând la
construirea acesteia şi-au construit şi locuinţe proprii,
formând satul Mezinci,unde se menţin urme ale locuinţelor.
5)
5) Gh. Crăciun -Monografia comunei Broşteni, Tr. Severin 1932,

p. 7-8
7
Ceva mai târziu s-au aşezat aproape de confluenţa

Peştenei cu Motrul, dar din cauza deselor inundaţii unii s-au
mutat în satul Boca şi în satul Căpăţîneşti.
Satul acesta dispărut se lega de Broşteni printr-un drum
ce trecea prin faţa Culei, venind de la nord, de pe moşia
mănăstirii Tismana.
Ȋn continuarea Broşteni-ului, pe şoseaua Broşteni -Baia
de Aramă este cătunul Orbeni, care ţine în prelungire pe
şoseaua Drobeta Turnu Severin - Târgu Jiu până la cătunul
Călieni şi până la satul Meriş . Orbeni-ul a fost sat destul de
vechi, pentru că din documente reiese că ar fi fost o unitate
administrativ-teritorială cu ştampilă, cât şi din menţiunea
unei cărţi a lui Pătraşcu Vodă pentru o vânzare de moşie în
Orbeşti.6)
Ȋn Ocolnica din 1836 ianuarie 26 reiese că moşia
moşnenilor Orbeni ţinea din: ..."Culmea Lupşii despre apus
de la Nireze din partea lui Andrei, teiul Vrăbenesc şi de
acolo până la un gorun însemnat drept la vale peste Piscul
de la Nireze şi de aci coboară în dosul Văii Găleţii peste
ogaşul Perienilor şi al plopilor pe marginea din vale de
Poiana Mazilului, în coasta unde s-a făcut movilă cu cărbuni
şi de acolo drept pe din deal de la Bordeiele rudarilor şi de
aci drept peste Peşteana, merge tot înjugată cu partea
Andreeştilor până în malul Motrului, în sus până la Balta lui
Gican cu părtaşii lui şi malul bălţii de sus, în stânga până
unde se scurge pârâul Aninilor ce dă în Balta de la deal de
hotarul Meriş-ului, moşia Sfintei Mănăstiri Tismana unde
este movila cu cărbuni, după osebine înscrisuri de învoiri şi
de aci linie dreaptă deasupra fântânii lui Cojocu în hotarul
dealului, unde iarăşi s-a făcut movilă cu cărbuni şi piatră şi
de aci pleacă pe dâlma Câmpului Meriş-ului pe de la deal şi
peste drumul cel mare unde iaraşi este movila cu cărbuni şi
de aci drept în piatra din Culmea Cucului în locul lui
Gheorghe Panduru unde a fost piatră veche despărţitoare
de trei hotare -adică de Meriş, de Andreeşti şi de Orbeni şi
de aci pleacă drept peste Peşteana, înjugată cu Piatra
Andrieştilor cea din deal până în piatra din Câmp, ce este
6) Arh. Olteniei -1942 -p. 190

pusă de la vale de ogaşul Găleţii şi de aci pleacă drept în

culmea Văii Mici de deasupra de gorun şi de la deal de
drumul ce merge la Lupşa cu cinci stânjeni unde s-au făcut
movilă de cărbuni şi piatră şi de aci pleacă linie dreaptă tot
înjugată cu parte Andreeştilor până în Culmea Lupşii în
drumul din Jos unde s-au făcut movilă de cărbuni s-a pus şi
o piatră şi de aci pleacă culmea de jos tot pe scursura apei
înjugată în capete cu hotarul Lupşa de Sus până iarăşi în
movila făcută în Nireze despre partea Andreeştilor unde se
încheie ocolul acestui hotar Orbesc şi teiul Vrăbenesc al
Orbeştilor şi trăgand moşia după obicei am dovedit Teiul
Vrăbenesc după cartea de judecată cu leatul 1797
noiembrie 27...". 7)
Din acest citat, intentionat ales atât de lung, deducem
următoarele:
-Orbeni, care este gata sa i se uite numele, este unul din
cele mai vechi sate şi era destul de mare, având în vedere
că în hotărnicia lui intră şi Găleata şi Peste Matcă;
-hotarul său ţinea din Culmea Lupşii, prin dosul Văii Găleţii -
peste Peşteana până la Balta lui Gican în Lunca Meriş-ului,
aşadar linia (hotarul) tăia izlazul de azi ieşind pe la podul
Târgului până la numita Baltă a lui Gican, de aci hotarul
înconjura balta până la gura pârâului Aninilor
-aici se forma hotarul Meriş-ului, ce aparţinea moşiei
mănăstirii Tismana
-de aici linia mergea deasupra fântânii lui Cojocu,astăzi
probabil fântâna Bârnăureştilor din Meriş, şi de aici pleacă
pe ridicătura (dâlma) câmpul Meriş-ului alături cu anini
,paralel cu drumul Drobeta Turnu Severin -Târgu Jiu, şi de
aici în Culmea Cucului după care linia trecea traversând
drumul şi apa Peştenei în Culmea Văii Mici şi Culmea
Lupşii;
-se deduce şi faptul că sunt unele topice total dispărute ca:
7) Ocolnica -1836 ghenarie 26 -act nejustificativ ce cuprinde

terenul de pământ din Hotarul satului Orbeni.
9
teiul vrăbenesc (uneori vrăbecenesc) care înseamnă curea

de moşie a unor moşneni şi „nireze”, care înseamnă limita
de hotar cu alt sat;
-hotarul despărţitor se marca prin movile cu cărbuni şi
piatră;
-pe teritoriul acestui sat au existat şi aşezări (bordeie) de
rudari.
Ȋn ce priveşte cătunul Călieni, este cuprins între comuna
Floreşti şi cătunul Orbeni, conform documentului din anul
1783 ,care spune că este neam de oameni, fiind proprietarii
din Vadul Scoroafei,având hotarul între Floreşti şi Orbeţi, 8)
iar în 1813 apare ca sat component al comunei Floreşti 9) şi
ca mahala a comunei Floreşti pentru Motru de Sus 10).
Topice în satul Broşteni cunoaştem:
-Gicana vine de la numele Gicanilor, locuitori din Orbeni,
din care în 1837 sunt cunoscuţi fraţii : Gheorghe, Ghiţă,
Barbu şi Constantin.Gicana este un câmp fertil pe valea
Motrului, care, înainte de secularizare, era cunoscut ca
"BaIta lui Gican cu părtaşii lui" situat la hotarul dintre
moşnenii Orbeşti şi Moşia Meriş-ului, actualmente
proprietate de stat în perimetru l.A.S. Broşteni;
-Cucu - fost hotar între "moşnenii Orbeşti" şi "moşnenii
Merişani", folosit pentru culturi de cereale, pomi fructiferi şi
viţă de vie, actualmente intrat în proprietate de stat şi cultivat
cu viţă de vie nobilă. Denumirea topică arată că "aci cânta
cucu-ntâi", vestind venirea primăverii.
-Scroafa -deal cu pădure ce poarta numele după mulţimea
porcilor ce existau în această pădure.
-Vlădăi pe valea Scroafei -loc rezistent.
8) Muzeul reg. Porţile de Fier. doc. 403

9) D.G.J.M. 57.
10) M.D.G.R. 11- 57
-Valea Mică - o vale îngustă între dealurile Scroafa şi Geru.

-Geru - deal care împreună cu Culmea Lupşii şi dealul
Berbecului închid Valea Găleţii -îi zice Gerului, probabil
pentru frigul ce este iarna în această vale.
-Ştiubeiul lui Mărin -o fântană (izvor) acoperită cu un trunchi
de copac scobit -în cazul nostru este un loc în Găleata.
Ştiubeiul a fost construit de Marin Stanciu.
-Berbecele (Berbecul),deal ce duce din Broşteni şi până în
Culmea Lupşii. Pe aici păşteau berbecii, dar era plantată şi
viţă de vie şi au existat şi pivniţe până de curând.
-Poiana Pârciului -poiana pe dealul Berbecului, un platou
frumos (o poieniţă), ce-i vine numele de la pârci, ceea ce
înseamnă ţap sălbatic sau domestic nebătut -probabil pe
acolo păşteau ei.
-Bolovanii ai Mici -loc unde malul Motrului este scund, iar
apa este adâncă.
-Bolovanii ai Mari- loc unde malul Motrului este înalt.
-La Culă-locurile ce se găsesc în jurul Culei Cuţui.
-Stănciuleşti - uliţă din Broşteni, unde majoritatea populaţiei
de aici, foşti clăcaşi ai lui Cuţui, se numeau Stanciu
-Sălişte -între Peşteana şi Motru, a fost o vatră de sat unde
au existat locuinţe apărţinând satului Broşteni. Aci au locuit
familiile Murăraşu (astăzi sunt în satul Meriş ), Lăutaru (
astăzi sunt în comuna Floreşti), Predoi (astăzi în satul
Căpăţîneşti).
-Benteni -loc între Motru şi Peşteana, unde existau casele
familiei Benteanu.
Satul Căpăţîneşti se intinde pe o distanţă de aproximativ
1 km -având şi unele uliţe pe cuprinsul său. Pentru a vedea
întinderea satului vom cita dintr-o hotărnicie din 1882:
11
" Pe latura lungului despre nord şi-n Meadzea -Noapte

moşia Vezuru cu Stârciu care formeaza astăzi un singur
trupu, se învecineşte cu moşia moşnenilor Căpăţîneşti ce le
zice şi Mezinci şi care au aparţinut în vechime tot de Vezuru,
începând din movila din malul Gârlei Peşteana şi merge
spre Vest sau apus linie dreaptă în piatra din vale din casa
lui Gh. Ispasu şi de aci tot spre vest prin Silişte şi linie
dreaptă cu piatra din Culmea Lupşei, unde se desparte
Vezuru de Căpăţîneşti şi Lupşa". 11 )
De aici tragem concluzia că moşia moşnenilor
Căpăţîneşti cuprinde teritoriul de la Culmea Lupşei până la
Peşteana ţinând partea stângă a ogaşului ,având vecini pe
moşnenii Lupşeni, moşnenii Saidaci, Andreeşti, Bârdeni,
Ispas şi Anica Popeasca.
Tot din această hotărnicie reiese clar ca moşnenii din
Conduleşti erau cei menţionaţi mai sus plus Condulescu.
Satul, aşa cum arată hotărnicia, era aşezat unde este
astăzi, însă din cele povestite de bătrâni reiese că a fost
aşezat pe dealul Scroafei,aproape de Lupşa (între Floreşti,
Lupşa şi Găleata). De aici locuitorii s-au mutat pe la sfârşitul
veacului al XVII-Iea pentru că satul a fost ars în parte de
turcii prădalnici. Ei s-au mutat în Valea Vezurelui la locul
numit "Bordeie". Că au locuit aci sunt urme, şi de altfel
remarca şi hotărnicia mai sus menţionată. lar pe la sfârşitul
secolului al XVlll-lea şi-au mutat locuinţele unde sunt şi azi.
Astăzi o parte din aceşti locuitori se mută pe şoseaua
Broşteni-Strehaia.
Mai ştim că satul a avut o permanentă legatură cu satul
Mezinci, sat acum dispărut, dar în Căpăţîneşti au fost şi
moşneni cu numele de Mezinca, aşa că hotărnicia arată o
realitate.
Topicele Căpăţîneşti-lor, după cum reiese din acte sunt:
- Drumul carelor -se află la vestul satului, pe valea Vezurului
-drum ce ducea la Cerneţi -resedinţă de judeţ.
11) Documentele Muzeului din Broşteni
- Branişte -situat pe faţa Vezurului, pe vremuri avea păduri

dese, interzise tăierii, astăzi desfiinţate şi transformate în
curături.
- La Bordeie -locul unde au locuit o vreme Căpăţîneştii şi
este situat pe valea Vezurului, câteva sute de metri mai sus
de la Braniştea.
- Ogrăzi -un loc unde erau plantaţi pruni şi mai înainte
probabil erau curţi cu locuinţe, este situat pe un platou în
stânga "drumului de cară".
- Ştiubeiul rece -situat la circa 100 m de Ogrǎzi, este o
fântână cu apă rece, ce folosea probabil locuitorilor de aici.
- Valea Vezurelui -este cuprinsă între versantul dealului care
s-a numit Faţa (cel orientat cu faţa spre sud-est) şi Dos (cel
orientat cu faţa spre nord-vest). Ȋntre aceste dealuri există
Matca, având izvoarele ce se scurg printr-un sanţ
transformat în ogaş, între cǎtunele Căpăţîneşti şi Conduleşti
- acesta mai era numit şi Ogaşul Fântânii.
Ȋn Dos există o coastă înaltă de unde se vede întreaga
panoramă a Broşteni-ului. Coasta este numitǎ "Cioaca
Belcioanei" -pentru cǎ se zice cǎ ar fi fost în proprietatea
Belcioanei.
- Valea Căşii, cuprinsă între Cioaca Belcioanei şi Culmea
Stârciului-a fost locuită până de curând, are multe izvoare
de apă şi fântâni cu apă bună de băut. Astăzi pe aceasta
vale se găsesc pomi fructiferi.
- Culmea Stârciului -se întinde până aproape de râul Motru -
îi zicea aşa datorită unor păsări numite stârci -pe versantele
culmii orientate înspre nord-est ,unde s-au plantat vii ale
I.A.S.
- La Zahana -loc situat pe malul drept al Motrului, aproape
de moara Saidacilor, îi spunea aşa pentru că pe timpul
turcilor aci se sacrificau animalele pentru carne.
Dealul Vezurelui era presărat până în primele decenii ale
secolului al XX-Iea cu pivniţe şi cu vii pe locul numir Cornet.
13
Documentele timpului sunt mult mai numeroase pentru

satul Meriş -azi făcand parte din comuna Broşteni, în
secolul al XVII-Iea fiind însă proprietatea mănăstirii
Tismana.
Cǎrtile de hotǎrnicie şi cele de judecată, precum şi
zapisele de vânzare-cumpărare pe care le posedăm nu
arată în hotare sau pogoane ocolnica satului, folosind ca
unitate de măsurǎtoare, în vechime: funii, stânjeni, palme
sau chiar degete.
O carte de hotǎrnicie depusă de administraţia mănăstirii
Tismana la Tribunalul districtului Mehedinţi, cu data 8 martie
1854, spre a întări ocolnica moşiei sale de la Ploştina în
suprafaţă de 3850 pogoane, deci, după ce şi satul Meriş
este încorporat în domeniul mănăstiresc, stabileşte, la data
aceea, ocolnica satului Meriş , punctele de hotar aproape
identice cu denumirile toponimice ale hrisovului din 1562:
"Din malul Motrului în sus, până la Balta lui Gican cu părtaşii
lui, în stânga până unde se scurge mârcul aninilor ce dă în
balta de la deal, despǎrţitor Meriş , moşia Sfintei monastiri
Tismana... şi de aci, linie dreaptă deasupra fântânii Cojocu
în botul dâlmei... şi de aci, pleacă pe dâlma câmpului Meriş
alǎturea cu aninii din deal şi peste drumul cel mare... şi de
aci, drept la piatra din Culmea Cucului, în locul lui Gheorghe
Panduru, unde a fost piatra veche despărţitoare de trei
hotare: Meriş , Andreeşti şi Orbeni... mergând pe faţa
pamântului, le-am marcat pe plan sub nr. 31,32,33,34 şi
35... până la Gâlva Lupului... unde vine şi moşia Floreştilor,
făcându-se movila nr. 36, până unde vine partea lui
Cornaciu, adica la punctul nr. 37...tinând tot culmea dealului
până la o piatră din muche, la rădacina unui ulm mare, în
dreptul obârsiei văii Vârculeasa, punctul nr. 38... la capul
moşiei Turcineşti (care este acum întrupata de Meriş ) au
încredinţat oamenii din Meriş ca stăpânirea dintre aceste
douǎ moşii se ţine din vechime, fără nici o pricină, din
culmea Floreştilor, din arǎtata piatrǎ la vale spre apa
Motrului, prin valea Vârculeasa, până unde dă în Motru (nr.
39)... şi de aci, spre scursură... până în matca de azi a
Motrului, hotărnicindu-se cu moşnenii Brăbeţi şi sărdǎreasa
Miculeasca (punctele nr. 22, 23 şi 24). De acolo tot pe
matca veche despărţind pe Gh. Grecu şi Tudosie Ciuciu, de

către Meriş s-au fǎcut movile cu nr. 25,26,27 ,28 şi 29, pană
unde această matcă se apropie de Motru (nr. 30) şi
mǎrgineşte stăpânirea fraţilor Cuţui ce au în Crivina". 12)
Punctele menţionate în ocolnicǎ sunt topice oronime şi
hidronime utilizate şi azi în nomenclatură, afară de topicul
"Turcineşti", înlocuit apoi cu denumirea "La Cerdac", pentru
care fapt tragem concluzia că trebuie să fi fost o aşezare,
vatra unei curţi mai acătării, cu cerdac, un aşezământ al
vreunui moşnean înstărit.
Spre documentare spicuim din cartea de hotărnicie
emisă de Divanul Olteniei în 1697: "am dat moşnenilor pe
langă hotarul lor de la Orbeşti părţi mari una sută, funie
douazeci şi trei şi jumatate, care fac stânjeni... cinci sute
optzeci şi unu ...iar jupân Milco (unul dintre cumpărătorii
moşiei de la Meriş , n.n.) sǎ ţie părţi mari zece în sus, până
la hotara Turcineştilor, funii, patru zeci şi şase, stânjeni doua
zeci şi cinci... şi i-am aşezat...pentru ca le-am lipit moşie
langă moşie şi... am dat cartea noastră" 13)
Bătrânii satului spun cǎ vatra satului era statornicită în
vechime pe patru dâlme, despărţită de cele trei văi, care
coborau din Culmea Floreştilor spre Motru, unde oamenii îşi
aveau locurile de muncă mai bune de hrană, şi anume:
Ogaşul cu Răichiu, Valea Țiganului, Valea lui Milcu,
formându-se patru mahalale ale satului: Prăstăvale, Piţâcul,
Linieşti şi Bârnăureşti, pe o lungime de trei kilometri înspre
Broşteni, şi completându-se azi mai toate golurile dintre ele,
prin construire de noi aşezări la şoseaua asfaltată.
Arătăm în continuare aIte topice ale satulul Meriş , şi care
se mai păstrează înca în nomenclatura locală, delimitând
întinderea acestuia:
-Crângul lui Vipie, pădure seculară de stejar, extra-
experimentală, fost embatic al unui moşnean care-şi avea
aici conac şi sălaş de vite, situată langă hotarul dintre satele
12) Arh. Statului -Filiala Mehedinţi, Cartea de hotărnicie
13) Hotărnicia a 24 boieri. Arh. St. B. 1697 aug. 21
15
Meriş şi Călieni, defrişată în 1929 şi revendicată tot ca

embatic, dar cu mărturii false, apoi vândută şi revândută
unor săteni, ale căror pământuri de muncă se învecinau cu
fostul crâng. Menţionăm că printre cele 26 zapise de
vânzare-cumpărare, nici un localnic nu poartă numele de
Vipie
-terenul crângului defrişat în 1928 de către "emvaticieni
afacerişti" a fost înstrăinat printr-o a doua vânzare unor
săteni care-şi aveau pământurile de muncă vecine cu
"crângul".
Actualmente terenul este proprietare de stat, cultivat cu
viţă nobilă.
Vom mai reveni în alt capitol, încercând să descifrăm
tainele "Crângului lui Vipie",care în 1928 era ditamai codru şi
despre "afacerile ca-n codru" ale unor fruntaşi măsluitori ai
satelor din perioada dintre cele două razboaie mondiale.
-Turuga lui Truşcă - arbore bătrân, semn de hotar între
proprietaţile boiereşti şi moşneşeşti, situat în Crivina Mare,
la sud-est de vatra satului. Atributul "Truşcă" remarcă
pământul legiuit al lui Truşcă Olaru, ctitor al bisericii de lemn
din localitate, şi descendent al unui "moş de-n bătrâni".
-Crovu Negroilor (in Baltă) - şes umed, însă productiv,
asanat prin viitura de mâl adusă de Motru în revărsare, de
unde vine şi denumirea de "crov" şi "baltă", răscumpărătura
a foştilor clăcaşi din spiţa de neam "Negrea".
-Valea lui Milcu -vale închisă, ferită de curenţi, situată între
mahalele "Lipieşti" şi "Bârnăureşti" lângă Dealu cu Meiu,
plantată în trecut cu pruni şi alti pomi, situată la dreapta
drumului care urcă în mahalaua Bârnăureşti, având o
suprafaţă de cca. 20 ha. -actualmente este păşune pentru
ovine.
Topicul este atribuit jupânului Milco ot Baia de Aramă, un
descendent colateral al moşnenilor merişani, care a
cumpărat cele mai multe sfori de moşie de la moşnenii
satului între anii 1636-1642 (vezi hotărnicia celor 24 boieri
din 21 august 1697), căruia i s-a ales cumpărătura de 1150

stânjeni pătraţi, de unde şi denumirea văii la hotarul de sud:
"sa ţie jupâni Milco din parte în sus, iar moşnenii din parte în
jos".
-Dealul Vâlcan (la Vâlcan), deal rotund, ca un vulcan, de
unde probabil i se trage numele, azi complet împădurit,
făcând parte din pădurile localnicilor până în anul 1948,
situat lângă Valea lui Milco, spre hotar cu cătunul Călieni, şi
poate că a făcut parte din cumpărătura lui Milco ot Baia de
Aramă, după cum stipulează hotărnicia celor 12 boieri
pentru alegerea moşiei Meriş , cu data de 18 mai 1696 :
"peste drum la deal fântâna Surlicariului, din fântână,
culmea dealului în sus până la hotarul Turcineştilor".
Actualmente acest deal face trup cu pădurea statului,
sectorul Meriş .
-In Sălişte -platou deasupra mahalalei Linieşti, spre vest
fiind Dealu cu Meiu, în suprafaţă de 7 ha, până în 1948
cultivat cu pomi, în vorbirea populară arătând loc bun pentru
case şi grădini, iar azi plantat cu cireşi altoiţi.
-Dealu cu Meiu –cultivat în trecutul îndepărtat cu mei,
fiind sol mărunt, potrivit pentru sămânţă mică. Actualmente
dealul e cultivat cu cereale printre pomi altoiţi, dar degradaţi.
Suprafaţa terenului este de cca. 50 ha.
-Valea Ciortanilor -deschizatură între Dealul cu Meiu şi
Dealul Craiovenilor, urcând pe drumul din spatele localului
de şcoală, spre nord-vest, şi continuându-se în Valea
Revenice cu Valea Obârşia, până dau, cateştrele, în Culmea
Floreştilor.
Topicul "Ciortanilor" vine de la terenul embaticar atribuit
spiţei de neam "ciortanii", scoborând din popa Pătru Gh.
Ciortan, ctitor al bisericii de lemn din satul Meriş , construită
la Mătăsari-Gorj şi adusă în Meriş de acest preot, împreună
cu rubedeniile sale, fugite de ciumă şi stabilite în Meriş .
(1793).
Valea respectivă are pe versantul sudic pădure, iar pe
versantul de nord pruni plantaţi în 1962, păşune şi plantaţii
17
cu salcâm, în suprafaţă de 20 ha.

-La Revenice -valea cu izvoare de apă pe sâgă (pe
carbune de pământ), izvoare care, nefiind captate, fac
mârcuri (se împrăştie peste toata întinderea), de unde îi vine
şi denumirea. Terenul foloseşte drept păşune pentru vite, iar
ştiubeiul are apă potabilă.
-La Obârşie - de unde pleacă scursura apelor în
suprafaţă de 10 ha, cândva plantată cu pomi şi vie, azi
păşune. Jumătate din ea a intrat în pădurea statului.
-Poiana mică -platou lânga Culmea Floreştilor, în
suprafaţă de 5 ha, odinioară cumpărătura lui jupân Milco,
apoi teren embaticar cuvenit clăcaşilor mănăstirii Tismana,
după 1742, plantat atunci, cu viţă de vie indigenă. De aici
porneau pivniţele( „pimniţele” cum erau denumite de
localnici), construite de merişani, pe o distanţă de aproape 1
km până la Cerdac (Turcineşti) şi reînnoindu-se otaşniţele
pe culme prin răscumpărare după secularizare. Bătrânii
satului cunosc asemenea aşezări pe Dealul Viilor, păstrate
din acele timpuri: pivniţa popii Olaru, Trimbujiu, Costaiche,
Hârdai, Mândra, Văcăroiu, Ogăşanu, Dinu popii şi pivniţa lui
Sandu.
-Plaiul viilor (Poiana Mare)-platou mai mare decât Poiana
Mică, situată la hotarul cu Floreşti, în suprafaţă de 50 ha, la
care s-a adăugat prin defrişare o parte din pădurea statului
în vederea împroprietăririi din 1923, atribuită văduvelor,
orfanilor şi demobilizaţilor primului război mondial.
Actualmente o parte din acest platou e cultivat cu pruni
altoiţi, viţă de vie hibridă, iar cea mai mare parte are viţă de
vie părăsită.
Locului acestuia i se mai zice şi Proloage (de la
Pârloage) -o practică folosită pe vremuri de a lăsă
pământurile sărace "la hodină" pentru redresare
(asolament), dar plaiul devenit pârloagă dovedeşte şi lipsa
de preocupare a C.A.P, care n-a comasat la timp viile
cultivate şi să fi desţelenit suprafaţa celor părăsite.
-Podul lui Cănuţă –construit candva peste apa Motrului

de către moşierul Cănuţă Cornăianu, din Horăşti prin 1800,
când apele acestui râu şi-au croit altă matcă în terenul
acestuia şi al altor proprietari vecini, Borcoş şi Cuţui.
-Cotul lui Borcoş -teren bun de cultură, crivinos, situat
acolo unde râul face "cot larg", lăsând spre Meriş aproape
întreaga proprietate a lui Borcoş.
Apele Motrului şi-au schimbat vadul vechi, rupând o bună
parte din moşia moşnenilor din Brăbeţi (Horăşti), croind vad
nou şi două "Coturi" în lunca Meriş-ului.
Cotul lui Borcoş a fost cumpărat, datorită situaţiei, de
către ţăranul înstărit Nicolae Băloniu din Meriş , moşierul
cerându-i "preţ în aur" fiindcă se zvonise că ţăranul ar fi
găsit în râmatura porcilor prin Vârculeasa, o fucie cu
galbeni!...
Ȋn prezent această suprafaţă este cultivată cu porumb,
unde râul Motru face primul "cot", iar denumirea "lu Radu"
arată ca acestuia i s-a dat pământul legiuit după legea rurală
din 1885 (tarlaua 35 pozitia 13 din registru indicativ) în
suprafaţă de 4 ha. De câtva timp i se mai zice locului "la
pompă", fiindcă geologii au lăsat deschisă conducta de
cercetare, pe care tâşneste apă potabilă.
-Poarta Ţarinii la Creţu - poartă care bloca odinioară
drumul spre "Piţâc" şi câmpul de cultură. Clăcaşul arătat în
toponimă avea obligaţia sa ţină seama de cine intră sau iese
din sat cu vitele,după strânsul recoltei.
-Poiana lui Nicală -platou langă Valea Ciortanilor, la nord-
vest, cândva o fostă parte de moşie a unui moşnean pe
nume Nicola (Nicală), în suprafaţă de 5 ha, continuată cu
Dealul Craiovenilor, actualmente cultivată cu pruni altoiţi,
proprietate a C.A.P. Broşteni.
-Dealul Craiovenilor - platou în suprafaţă de 60 ha, în
prezent plantat cu pomi, şi a treia parte lăsat de păşune,
situat între Valea Țiganului şi Valea Ciortanului, dar pe
vremuri dat ca embaticuri prin răscumpărare, locuitorilor
19
după secularizare, prin legea rurală.

Bătrânii satului, Ion C. Ciortan şi Dumitru Cornea spun că
pe acest loc poposeau negustorii craioveni când îşi aduceau
marfa pentru bâlciurile anuale de la Ploştina, Lupoaia şi
Zegujani, de unde şi topicul respectiv. După transformarea
socialistă a agriculturii, întregul deal este folosit pentru
păşune printre prunii altoiţi sau degradaţi.
-Poiana popii -versantul de nord-vest al dealului arătat
mai sus,făcând parte din trupul de moşie al locuitorilor
Ciortani, descendenţi ai primului preot venit de la Mătăsari,
şi al Popeştilor, descendenţi ai preotului Constantin Lascu,
care i-a urmat lui "popa ăl bătrân", precum şi al
descendenţilor Bârdeni, veniţi la Meriş de la Bârda.
O mică suprafaţă mai este "poiana" (aproximativ 1 ha),
restul de teren e pădure intrat în perimetrul silvic.
-Valea Țiganului -în continuare cu Poiana Popii, grădinile
Popeştilor, Ciortanilor şi Bârdenilor, restul face parte astăzi
din pădurea statului.
Denumirea vine de la fântâna unui moşnean localnic,
probabil mai oacheş, poreclit "ţigan", care a construit
fântâna pe locul unde a găsit el comoara, acolo unde alţii
săpaseră după ea o noapte întreagă, dar fugiseră, fiindcă
"unul dintre ei a vorbit" , spune legenda locală. Pe întreaga
vale se află mârcuri de apă, prilej ca foştii descendenţi ai
moşnenilor să-şi facă ştiubeie şi fântâni, cautând comori!...
(ştiubeiul din ogaş, ştiubeiul bârdenilor, fântâna ţiganului,
fântâna lui Melaiche).
-Ograda popii - vale cuprinsă de arboret şi de copaci
seculari, situată în pădurea statului, spre vest de "Valea
Ţiganului", cu izvoarele sale de apă potabilă. Câţiva pruni
popeşti mai atârnă şi astăzi din trecutul vremii şi indică
mâna unui gospodar care-şi tinea aici ogradă şi conac în
fundul văii. Din mărturisirile preotului militar Dumitrache
Lungulescu, fiu al preotului Constantin Lascu, topicul acesta
vine de la „sălaşul popii ăl bătrân, nu de la tătiţa" preciza
străbunicul acestui hronic despre sat.
-Păduceii Mitroaiei -crâng cu arboret foarte des, în

continuarea Dealului Craiovenilor, spre vest de vatra satului,
teren încorporat pădurii silvice din sectorul Meriş . Odinioară
făcea parte din cumpărătura lui Milco ot Baia, apoi a fost dat
prin act de danie domeniului mănăstiresc de către merişani
şi lupoieni.
Topicul vine de la faptul ca printre arbori au crescut şi
"păducei", adică mărăcini, iar Mitroanea trebuie să fi fost o
descendentă de moşnean care-şi avea sălaş de vite în
tainiţă, pentru ascunderea vitelor pe timpul "cercăturii cu
dabila, goştina, reintrodusă de domnitorul fanariot Hangearli
- bei, care obţinuse domnia "la mezat" (care dă mai mult).
O altă variantă a legendei zice ca Mitroanea ar fi fost
logodnica haiducului Pârvu Danciu, "Țiganul", cel care s-a
făcut pandur, chemat de Tudor Vladimirescu, şi ca ea ar fi
fost prigonită de grecul lany, concesionar, să strângă
goştina din satul moşnenesc, dar desimea păduceilor ar fi
scapăt-o de prigoană.
-Piscu lu Băluţ -podiş pe un deal situat între Valea
Țiganului şi Valea Negroilor, la vest de vatra satului, embatic
răscumpărat de localnicii de spiţele de neam Negrea,
Stanciu şi Melu Radu, după anul 1742, pe când moşia
"moşilor" trecuse cu danie şi vânzare prin schimb de ocină
cu Fota Vlădoiu şi Aşezămantul Tismana, după cum
relatează documentele veacului al XVIII-Iea. 14)
Topicul "lu Băluţ" derivă de la unul dintre cei trei localnici:
Barbu Negrea, Melu Radu, Barbu lu Stancu, câteştrei
descendenţi ai celor care au bătut aici "paru" făcând
aşezare omenească. Probabil că e unul dintre urmaşii lui
Barbu Negrea de la care a rămas fântâna pe versantul de
nord al piscului numită "fântâna Negroilor".
-Piscul lui Majă -deal înalt şi prelung, la hotarul pădurii
statului, despre care se spune că-şi avea aici conac pentru
vite, dar ocupaţia lui de predilecţie era pescuitul şi
confecţionarea majelor.
14) Arh.St.B.-Aşezământul Tismana, pac nr. 51, 1636, 1645, 1685-1787.
21
-Piţâc -una dintre cele patru mahalale ale statului.

denumirea pornind de la "pisc", adăugându-i-se pronunţarea
mai accentuată a consoanei "ţ" şi păstrând, incorect vocala
"a" -la centrul vetrei de sat având, aici şi biserica, precum şi
fosta primărie a satului Meriş fiind comună ca sat liber până
în anul 1862. Clădirii administraţiei comunale i-a rămas
topicul „casă împărătească” de unde concluzionăm că
denumirea vine de la faptul istoric - Oltenia sub austrieci
(1718- 1739).
-Ȋn curături - poala dealului cu Săgi, lângă podul Motrului,
extremitatea nord-vestică a satului, defrişat odinioară pentru
a se face "Ioc bun de hrană", teren plan şi crivinos, adus de
apa Motrului în revărsare peste mal, curăţindu-se arboretul
de salcie, plută şi arini. O parte din "crivina" provenită din
mâlul adus se folosea şi la confecţionarea cărămizilor,
ocupaţie a unor localnici ,de unde le-a rămas şi numele
"cărămidari”.
Ȋn prezent "curăturile" de altădată sunt cel mai fertil teren
pentru varză şi sfeclă de nutreţ.
-Dealu cu săgi -dâlm cu o treime din el vatră de sat, în
suprafaţă de 16 ha şi celelalte două folosite ca izlaz pentru
vite (cca. 24 ha). Denumirea topică vine de la bogăţia
subsolului în cărbune, începând de la 8 m adâncime. Prin
anul 1860 s-a încercat exploatarea lui, aducându-se mineri
sârbi şi bănăţeni. Despre cărbunele de la Meriş vorbeşte
atât "Marele dicţionar geografic „Lahovari", cât şi”Agricultura
Judeţului Mehedinţi" de Ion lonescu de la Brad ,care
spunea: "Arde şi scoate fum... de mai bine de treizeci de ani,
lignitul... Surpăturile de deal se macină şi cad".15)
-Poarta ţarinii lui Pârâianu - bară, drept poartă de-a latul
drumului, spre sud, în mahalaua "Peste vale", despărţind
satul de întinsul domeniu mănăstiresc al Tismanei, iar
începând din anul 1742, şi de lunca Motrului către Meriş , în
urma daniei şi vanzării moşiei, acestei mănăstiri.
Clăcaşul cu locuinţa pe aproape (aici Pârâianu) avea
grijă s-o inchida şi s-o deschidă numai după ce se adunau
recoltele.
-Ogaşu cu răichiu -vale ferită de curenţi, situată între Piţâc

şi Prestăvale, în suprafaţă de aproximativ 10 ha, dintre care
6 ha cultivate cu pruni foarte productivi, fapt pentru care încă
din vechime i s-a atribuit denumirea respectivă.
Aici localnicii din Piţâc plantaseră şi nuci, iar către sud
cele două fântâni aveau debit de apă destul pentru
extinderea grădinilor de zarzavat.
Azi terenul este folosit mai mult pentru păşune, printre
prunii indigeni care îşi dovedesc fertilitatea în rodnicie şi
peste veac.
-La Canton -platou spre nord -vest de Dealul Sâgilor, la
hotarul dintre Meriş -vest Râpa, în suprafaţă de 45 ha. Până
în 1932 era proprietate cu poieni a pădurii statului, iar după
aceea s-a expropriat în vederea parcelarii loturilor de
împroprietărire a celor îndreptaţiţi după primul război
mondial. Topicul acestui teren este dat de faptul ca s-a
construit aici o clădire- canton în anul 1864, şi care s-a
demolat în 1938. Până de curând a fost perimetru de cultură
al CAP Meriş şi de păşune pentru ovine, iar în prezent este
intrat în perimetrul de extragere a cărbunelui prin
descopertare.
-Ȋn Băltoci -platou pe dealul mahalalei Piţâc, în suprafaţă
de 24 ha, unde au fost împroprietăriţi cei îndreptăţiţi în anul
1926. Denumirea e atribuită solului argilos şi impermeabil,
care opreşte apa să patrundă, băltind peste culturi. Ȋn anul
1973 s-a trecut la extragerea lignitului prin descopertare,
socotindu-se ca subsolul e mai rentabil economiei naţionale.
După excavaţia cărbunelui ar urma să se redea iar
agriculturii acoperindu-se cu steril adânciturile în care s-au
adunat izvoare de apă din subsol.
Ar fi fost necesar şi gospodăresc ca solul fertil sa fi fost
depozitat separat, spre a fi pus şi nivelat la suprafaţa acestui
teren, însă nu s-a mai ţinut cont de o asemenea gospodărire
avantajoasă pentru asolamentul rapid.
15) Ion lonescu de la Brad:"Agricultura în Judeţul Mehedinţi"B.1868
23
-Crucea militarului (La cruce) - teren de cultură, situat la

vest de vatra satului, mahalaua Piţâc, între Băltoci şi
versantul de nord al Piscului lui Băluţ, fost legiuitor dat
clăcaşilor de către mănăstirea Tismana după anul 1742, iar
în prezent câmp de cultură mare al CAP Broşteni.
Denumirea topică are trei variante:
-Aci se întretaie drumuri ,făcând cruce.
-Va fi fost vreun accident mortal al unui militar.
-Vreo troiţă ridicată de mult de către un militar din corpul de
gardă, spre a feri ţinuturile din partea locului de grindină.
Lipsesc însă probe, referitor la cele trei variante pentru a
se elucida oarecum denumirea topică a acestei părţi din
întinderea satului.
Satul Lupşa de Sus se învecinează cu satul Broşteni,
Lupşa de Jos, Severineşti şi Floreşti. Este cuprins între
dealurile Caucilor ,care se prelungesc cu Dealul Tânăr, la
nord cu Dealul Mergii şi dealul Bătrân la sud, apoi Dealul
Caselor şi Dealul Cucilor. Toate aceste dealuri formează
între ele văi care au scurgere spre est -spre valea Motrului.
Ȋntre Dealul Boieresc şi Dealul Mergii este o vale mai
îngustă unde existau case. Neavând însă drum accesibil,
oamenii s-au mutat în vatra satului de astăzi.
Satul este format din trei grupuri de locuinţe: în mijloc
este satul propriu-zis, de la care pornesc înspre nord Izvorul,
sau Scroafa, iar la sud, în valea formată între Dealul Mergii
şi Dealul Caselor, se găseşte Siliştea, asezată pe un mic
platou, mai sus decât satul propriu-zis. Ȋn general satul se
intinde pe o distanţă de 2,5 km, casele fiind asezate de o
parte şi de alta a şoselei principale,din care pornesc cateva
uliţe scurte.
Bătrânii satului vorbesc de o monografie veche, despre
un act de danie din timpul domnitorului Matei Basarab, în
care se pomeneşte de un oarecare I. Stroescu, căruia i s-au
dat trei trupuri de moşie de câte 93 stânjeni fiecare, întinsă
din hotarul comunei Broşteni până în hotarul comunei
Severineşti (de amintit că în vremea respectivă Lupşa nu
aparţinea de comuna Broşteni).
O hotǎrnicie sigură a moşiei Lupşa de Sus o avem în

1700 iunie 1 "a celor 12 boieri care au hotărnicit moşia
Lupşa pentru viile lui Pârvu Basica, care au cazut de partea
moşnenilor Jicol, Jarco cu ceata lui şi aIţii".16)
Altă din 1808 iunie 17 când hotarnicul ce a ales părţile
Jărculeştilor confirmă căpitanului loniţa Rădiţoiu sumă
trimisă de acesta. 17)
Un alt document în acest sens există în 1842 noiembrie
22, când Niţă Răduţoiu din Steicu îşi împarte prin dotă
moştenitorilor săi posesiunile din Steic şi Lupşa. 18)
Topicele din acest sat îşi au semnificaţia lor:
-Dealul Caucilor - se găsesc şi astăzi în Lupşa familii cu
numele de Cauc ,probabil că în timpuri mai vechi dealul a
fost locuit de strămoşii acestor familii.
-Dealul Mergei - şi aici se explică tot prin faptul ca există
familii cu numele de Mergea, deci în decursul vremii aceştia
au locuit aci.
-Dealurile Bătrân şi Tânăr - au căpătat aceste nume
datorită locuirii lor mai vechi respectiv mai de curând.
-Dealul Caselor - aici au existat locuinţe până de curând .
-Dealul Boieresc - unde existau moşiile boierilor ce
stăpâneau moşii şi în Lupşa de Sus.
-Izvor - o parte a satului,denumire Iuată de la numărul
mare de izvoare existente aici.
-Săliştea –aşezată mai sus decât satul propriu-zis, este
locuită din timpuri mai vechi.
Satul Lupşa de Jos este aşezat într-o zonă deluroasă a
Piemontului Motrului. Vatra satului a fost bine aleasă de
localnici, adăpostită fiind de dealurile Corbu şi Corcoviţa
16) Documente în propr. Radu Antonescu -Arh. St. Jud. Mehedinţi
17) idem
25
spre sud, de dealul Culmea Stârciului spre nord. De

asemenea extremitatea vestică a satului este închisă prin
unirea dealului Obârşia cu Culmea Stârciului. Dealurile sunt
traversate de vai: Valea Florii, Valea Giurchii şi Valea
Neagului ce s-au format pe versantul nordic al dealului
Corcoviţa, fiind mai înguste spre sud, spre culmea dealului
şi mai largi înspre nord, spre pârâul ce curge de-a lungul
satului numit Matca Lupşii.
Vechea vatră de sat nu corespunde cu cea actuală.
Existau doua grupuri de case, unele în locul numit "Valea
Florii" ,altele în locul numit astăzi "Fundul satului". Aceste
locuri sunt bine adăpostite de dealuri, şi de aceea probabil
că au fost alese de locuitori. De abia la jumătatea secolului
al XIX-Iea oamenii au început să-şi construiască locuinţe în
actuală vatră de sat. Primele aşezări cunoscute erau mai
mult bordeie.
Prima hotǎrnicie este cunoscută din 1669 decembrie 5,
când: "Stanca, nepoata Stepăneştilor din Dol-Lupşa, vinde
lui Ivan vistieru Glogoveanu toata partea ei de moşie din
Lupşa de Jos din teiul unchiului ei Stepan".19)
Un alt document de hotǎrnicie este acela din 1670 martie
6, prin care "Mihail fiul Margăi din Dol-Lupşa vinde lui Ivan
vistierul Glogoveanu toată partea lui de moşie din Lupşa de
Jos (1/2 dintr-unul din cele trei teie)". 20)
După spusele bătrânilor satului,o parte din locuitori ar fi
venit în aceste locuri în epoca fanariotă. Dintre aceştia
amintim cateva familii: Stroescu, Truşconiu, Pescaru, care
locuiau în Valea Florii, alţii ca: Roşu, Zamfira - locuiau în
Fundul Satului. Când s-a stabilit noua vatră a satului,
locuitorii erau denumiţi „Florieni" -veniţi din Valea Florii şi
„Roşoni" -cei veniţi din Fundul Satului, unde se gaseşte şi
piatra de culoare roşie de care am mai pomenit.
18) Documente propr. Miza Creţeanu -Arh. St. Jud. Mehedinţi

19) 19) Arh. St. B. -Hotărnicii -Jud. Mehedinţi, nr. 38, doc. nr. 26
20) Muz. Reg. Oltenia, doc. 100
Cu aceasta socotim că am explicat şi unele topice, în

parte dispărute.
Satul Luncşoara este aşezat pe valea Motrului, de o parte
şi de alta a şoselei Broşteni -Strehaia şi pe panta dealului
Cioaca lui Pupăză. Aşezări mai vechi au fost pe Valea
Casei.
CELE MAl VECHI URME DE LOCUIRE
Situat la „graniţă", trăind într-o vecinatate cu Gorjul

(hotarul Motru, fiind mai de mult, hotarele Bujorăscului, iar
acum apa Motrului), Broşteni-ul se afirmă prin stratul cel mal
vechi de obiecte identificate, certificând existenţa sa din cele
mai vechi timpuri. Aceasta a fost favorizată şi de faptul ca
Broşteni-ul are condiţii favorabile de relief. Astfel s-au găsit
obiecte din piatră şlefuită, deci din neolitic, topoare de piatră
în apropiere de apa Peştenei, în zone foarte apropiate de
Broşteni.Aceste obiecte au fost donate la Strehaia, Craiova
sau Drobeta Turnu Severin, la noi păstrându-se un fragment
de topor din piatră şIefuită şi perforată, asemănător cu cele
donate. După înfăţisare obiectele fac parte din cultura
Turda, cu toate că sunt perforate (menţionăm aceasta ştiind
ca majoritatea obiectelor de piatră din această cultură erau
neperforate). Tot din această epocă au fost găsite cioburi de
ceramică, având culoarea neagră. Deci datarea cronologică
o putem încadra în a doua jumătate a mileniului al V-Iea
î.e.n.
lar vatra satului Căpăţîneşti a fost locuită din cele mai
vechi timpuri, aproape cu siguranţă că şi în paleolitic -urme
precise avem însă din neolitic. Aci a fost găsit un topor de
piatră -deci putem susţine cu tărie ca aici teritoriul a fost
locuit încă din prima jumătate a mileniului al Ill-lea î.e.n.
Toporul este perforat şi face parte din cultura Criş.
Cunoaştem modul de răspândire al acestei culturi -din zona
Dunării bănăţene, prin intermediul comunităţilor de origine
27
mediteraniană ale culturii Starcev –Criş. Aşa ne putem

explica existenţa toporului respectiv în vatra acestui sat.
Comunitaţile mediteraniene, după ce au asimilat
comunitaţile mai vechi au început să se răspândească spre
est,în Oltenia.
Aşa cum explicam mai sus, deşi ştim ca uneltele din
piatră şIefuită şi perforată erau foarte rare - suntem siguri că
acest topor face parte din această cultură. El este de
dimensiuni mijlocii. Tot aici s-au mai găsit şi fragmente de
ceramică pictată cu negru -ceramică specifică acestei
culturi.
Un obiect ce suscită interesul, găsit de un cetaţean, este
un amnar din piatră scobit la mijloc, pentru prindere cu
mâna, spre a putea fi folosit la lovire.
Tot din piatră au fost găsite topoare şi pe dealurile
satului Meriş .
Obiecte din bronz nu au fost găsite pe teritoriul comunei
noastre, dar probabil există, din moment ce au fost gasite
obiecte din piatră.De asemena au fost găsite şi vârfuri de
lance din fier din epoca fierului (obiectele au fost cercetate şi
apreciate de către specialiştii de la Muzeul Porţile de Fier
din Drobeta Turnu Severin), din care menţionăm un vârf de
lance în lungime de 30 cm, în forma frunzei de salcie, cu tub
de înmănuşare şi cu nervură mediană pentru a-i mari
rezistenţa. Seamănă foarte bine cu un vârf de lance din
bronz, deci poate sa fie din secolul al Vll-lea î.e.n.,având în
vedere tehnica de lucru.
Au mai fost găsite: un vârf de lance fără nervură şi cu tub de
înmănuşare, încă un vârf de lance cu tub de înmănuşare
mai mare, cu nervură, dar care, din păcate, a fost degradat
de găsitor (scurtat prin polizare pentru a fi întrebuinţat ca
săpăligă). Forma lui ne determină să credem că era un
"pilum" . Şi mai există un obiect destul de curios prin faptul
ca seamănă cu "sica" daco-getică, folosită ca armă de luptă,
numai că pe curba exterioară prezintă un relief în forma de
topor.
Toate aceste obiecte se găsesc expuse la Muzeul
comunei Broşteni, şi ele dovedesc că teritoriul localităţii a

fost locuit din cele mai vechi timpuri, şi că în timpul orânduirii
comunei primitive au existat populaţii organizate în ginţi şi în
triburi. Ne îndreptăţeşte să credem aceasta şi faptul că
localitatea se află între valea Motrului şi a Peştenei,
cunoscând că oamenii din această epocă, determinaţi de
vicisitudinile naturii, căutau aceste locuri favorabile
existenţei lor.
Viaţa a continuat în această localitate, dovadă fiind
fragmentele de vase dacice şi romane ce au fost găsite pe
malul drept al Peştenei, şi greutăţi pentru un război vechi de
ţesut. S-a mai găsit şi un opaiţ roman, aceste obiecte au fost
donate în cursul anilor 1964-1969. Dovada a continuităţii
sunt şi monedele romane găsite tot pe malul drept al
Peştenei.
Ȋn satul Lupşa de Jos, în anul 1968 a fost descoperit un
val în malul pârâului din sat "Matca Lupşii", care conţinea
monede foarte vechi. Din pământ au fost recuperate foarte
puţine, este vorba de monede romane reprezentând
împăraţii romani: Vespasian, Traian şi Decius.
Concluzionăm că monedele sunt din secolul I e.n., secolul al
ll-lea e.n. şi secolul al lll-lea e.n. deci şi prin aceasta putem
susţine continuitatea locuirii teritoriului comunei noastre.
Au fost şi vechi drumuri romane, dacă admitem ce
spunea Petre Gârboviceanu într-o conferinţă: "O altă ramură
apucă spre Colibaşi-Ciovârnăşani şi apoi spre Cătune şi mai
departe spre Bumbeşti". Şi de ce să nu admitem şi să nu
credem că una din ramurile vechiului drum al romanilor, de
la Drobeta la Bumbeşti a trecut şi pe sub dealul Cucului,
traversând Admutria (Motrul), alt drum venind de la
Pelendava şi trecând prin Admutrium, trecea şi prin
localitatea noastră, străbătând în continuare munţii pe la
Baia de Aramă spre Herculane şi apoi la Ad-
Mediam,cunoscând că Broşteni-ul este aşezat la bifurcaţia
dintre aceste drumuri la o distanţă egală între Drobeta,
Admutrium, Târgu Jiu şi Baia de Aramă. Deşi nu s-au găsit
urme ,ipotezele de mai sus, şi faptul ca terenul este deschis
şi accesibil ne îndreptăţeşte să afirmăm ca au existat aceste
29
drumuri ce au trecut prin localitatea noastră.

Ȋn apropierea localităţii noastre există un loc numit
"Comorăşti" aşezat pe un deal cu acelaşi nume. Bătrânii
spuneau că acolo ar fi fost o casă cu ascunzătoare pentru
păstrarea averilor domneşti, din timpul lui Negru-Voda.
Acolo au existat săpături adânci, care indicau locul unde se
credea că ar fi fost această ascunzătoare (astăzi pe locul
respectiv sunt deschise minele de cărbuni din judeţul Gorj).
Conform hărţilor vechi, localitatea a făcut parte din
voievodatul lui Litovoi şi admiţând o altă hartă de la sfârşitul
secolului al XIV-Iea ne găsim în Motru. Nu este exclus ca în
jurul localităţii, sau chiar în localitate să fi existat o cetate
medievală.
Aspectele mai sus menţionate ar putea fi astăzi relevate
doar prin săpături arheologice.
După dovezile existente, după aşezare şi după cum
povesteau bătrânii, localitatea în mod sigur este anterioară
primei atestări documentare.
PRIMELE MEŢIUNI DOCUMENTARE

Prima menţiune documentară în care apare satul
Broşteni este în anul 1501, când apare menţionat alături de
alte sate, cum ar fi:Vrăbeţi, Mihăileşti. 21)
Desigur cea dintâi referire documentară atestă prezenţa
timpurie a localităţii noastre, dar este departe de a
reprezenta data înfiinţării localităţii, care poate fi mult mai
veche.
Ȋnsemnările ulterioare din ce în ce mai bogate, confirmă
continuitatea localităţii până în zilele noastre.
Putem aminti alte menţiuni documentare, cea de la 5
iunie 1550, când Mircea Ciobanu, domnitorul Țarii
21) Documente Romaniae Historica, B.Țara Românească în abreviere
D.R.H., vol. îi p.19
Româneşti (1545-1552 ;1553-1554; 1558 -1558), întăreşte

unui oarecare Trunchea şi fiilor săi moşii în Vrăbeţi, Poiana
şi Crivina Broştenilor 22), o altă menţiune a unei carţi a lui
Pătraşcu -Voda pentru o vânzare de moşie în Orbeşti din
1555-1556 de care am mai vorbit. La 8 octombrie 1623,
Alexandru Coconu tot domnitor al Țarii Românesti (1623 -
1627), confirmă lui Crăciun, fraţilor şi fiilor săi, dreptului
asupra ocinei din Broşteni. 23) Ȋn prima hotărnicie care are
loc în 1743 noiembrie 9, în care este menţionată şi cartea lui
Pătraşcu-Vodă, pentru o vânzare de moşie în Orbeşti, sau
menţiunea unei carţi a lui Mihai-Voda pentru o parte din
Orbeţi 24), sau menţiunea lui Alexandru Coconul-Vodă
întărind lui presupusa moşie în Orbeţi, dată de fraţii lancu,
Preda şi Gheorghe pentru 3 cai şi 4 jderi ce-i furaseră. 25)
Toate aceste menţiuni se găsesc în hotărnicia menţionată
mai sus.
Deci primul nume de martor al existenţei Broşteniul este
Trunchea, care primeşte din partea lui Mircea Ciobanul
moşia Crivinei Broşteni-ului în 15 iunie 1550. Amintim şi alte
nume: pe Voimir şi Oprea în 10 martie 1620, când Mihai
Dascălul, ispravnicul Scaunului Craiovei întăreşte moşie, 26)
Crăciun în octombrie 1623. 27)
La prima menţiune documentară nu am găsit acte mai vechi
(până la Negru-Voda), însă în ocolnica din 1836 este demn
de remarcat faptul ca se găsesc doua date mai vechi.Pentru
aceasta vom menţiona din ea citatele amintite: "... şi trăgând
moşia după obicei am dovedit teiul Vrăbenesc după cartea
de judecată cu leatu 1797 noiembrie 27 a Domnului At. Log.
Răducan judecător et. subt. Mehedinţi, prin care vorbeşte şi
hotărnicesc o sară care i cu leatu 1252 noiembrie 12..." şi
"... stănjeni 25 (doua zeci şi cinci) partea Predii Schipului şi
stănjeni 25 (doua zeci şi cinci) şi una palmă -partea Barbului
Gican cu frate-său, care s-a găsit
22) Documente privind Istoria României B.secr.XVI, vol. îi p. 337, nr. 344
23) D.I.R.B., secr. XVII, p. 337, nr. 344
24) Arh. Olteniei -1942- p. 190
25) Idem
26) D.I.R., 490- Arh. St. B. Mănăstirea Tismana XLVIII/5
27) D.I.R.B., secr. XVII -337, nr. 344
31
vândută la Doica Burtea cu zapisu leatu 1318 ianuarie 8, i la

Pătru Arnăutu cu zapisu leatu 1319 ianuarie 10 partea lor şi
nu mai rămane lui Barbu Gican şi G.G. brat moşie în Baltă
care această împărţeală s-au făcut după învoirea,
moşnenilor Orbeşti şi moşnenilor Andreeşti"...
Din cele citate mai sus rezultă date şi nume de la
mijlocul secolului al Xlll-lea şi începutul secolului al XIV-Iea
.Ȋn această perioadă este posibil să fi fost un alt sat dispărut
al moşnenilor. 28)Cât despre Călieni reamintim că prima
menţiune documentară este cea din 1743,amintit ca neam
de oameni cu ocazia împărţirii moşiei Orbeţi: "Deci s-au ales
partea lui Pătraşco, Tudor, Radul, feciorii lui Călian, moşie
de moştenire". 29) .Deci începând de la această dată apare
ca martor acolo un locuitor. La această menţiune nu sunt
evocate acte mai vechi.
Primul document ce atestă existenţa moşnenilor
Căpăţîneşti este o carte a patru boieri, care sunt numiţi de
către ispravnicul lordache Manu să judece pricina între Mihai
Căpăţînă, Şerban -logofăt şi Petre Dorobanţu. Pentru
lămurirea mai deplină este necesar să cităm din acest act:
"...
şi acum Şerban caută sa intre în stăpânire peste tot teiul, iar
toţi moşnenii împreună şi cu vânzătoru -care au mărturisit că
au fost şi Mihai Căpăţînă şi Patru Dorobanţu cu fraţii..." actul
poarta data 1770 (leat 7278) februarie 27. Din acest act
deducem că în acest an moşnenii Căpăţîneşti erau asezaţi
în vatra satului, având o oarecare situaţie materială şi se
judecau pentru moşia ce li se cuvenea. 30)
Credem că în acest sens este nimerit sa susţinem că
există un adevăr în cele scrise de învăţătorul Gheorghe
Crăciun în monografia sa: "descendenţii boierilor Cuţuieşti,
ne dau relaţii asupra vechimii Căpăţîneşti-lor, ca sat.
Aceasta spune că venind odată, cam pe la 1720, o ceată de
arnăuţi după jafuri în Locea şi intrând în casa Cuţuienilor au
28) Idem 6
29) Arh. Olteniei 1942 -p. 189
30) Muzeul din Broşteni, doc. 1
luat-o pe jupâneasa legată, împreună cu un copil pentru că

nu le dăduse bani. Ducând-o cu ei până la Căpăţîneşti, au
intrat la o casă să mănânce..." 31)
Ȋnseamnă că după această tradiţie a boierilor Cuţuieşti,
satul Căpăţîneşti era în 1720 în locul unde este aşezat
acum. Acest lucru ni-l confirmă şi o hotărnicie a Judeţului
Mehedinţi din 1812,care spune:
"Din cinstita poruncă dumnealui biv vel Clucer Kos(tan) din
Haralamb ispravnicu acestui judeţ, fiind noi orânduiţi după
cererea moşnenilor...
am tras moşia pe trei locuri după obicei cum stăpânim şi s-
au aflat la
mijloc despre câmp stânjăni 1331 după cum şi la 12 boieri
hotarnici s-au aflat a cărora carte s-a vazut et l (ea) t 7209
mai 25 -(deci în 1701 )... deci din această sumă de stânjeni
alegându-se părţile celorlalţi moşneni s-a ales şi partea lui
Gheorghe cu fraţii lui sân Cosdin Căpăţînă i popa loan i brat
ego Cosdin sân Dragostin Căpăţînă i Mihai i brat ego
Gheorghe sân Nicola sân Nicolae Căpăţînă care ei cu toţii
aceşti să trag din Mihai Căpăţînă".32)
31) Idem 1
32) Muzeul din Broşteni, doc. nr. 50
33
Documentul ne reda clar că încă din 1701, conform cărţii a

12 boieri,satul Căpăţîneşti exista.
Un alt document este cel din 23 septembrie 1804, prin
care Ion Căpăţînă din Broşteni şi cu Gheorghe, fiul lui
Constandin Căpăţînă se judecă cu Ghiţă Corlan pentru
moşia Imoasa. 33)
Deocamdată nu suntem în posesia unui document în
care sa fie evocate acte mai vechi (până la Negru-Voda)
despre acest sat.
Primul atestat documentar al satului Meriş apare, aşa

cum am arătat anterior, în veacul al XVI-Iea -in 9 ianuarie
1562.Ȋn hrisov se
aminteşte şi de anul 1428 cum că, ocina Turcineştilor
aparţinea încă de atunci Mănăstirii Tismana. Aici ca martori
apar toţi "merişanii" -aşa că este absolut sigur că localitatea
a existat cu mult înaintea primei atestări documentare.
Atestarea lui documentară o mai aflăm şi din cele 26 de
zapise de vânzare, întocmite de localnicii merişani între anii
1636 -1742, voievozii fiind nevoiţi să cadă la înţelegere cu
boierimea şi mănăstirile în drepturi de guvernare, întărind
dreptul mănăstirii de a se substitui organelor puterii centrale
peste satele domeniului care-i aparţineau, folosindu-se
obişnuita formulă: "să nu cuteze a tulbura aceste sate şi nici
un dregator, fie ca este judeţ fie ca este globnic, fie birar".
Câteva zapise sunt redactate de către unul din fraţii
paharnicului Merişanu, pe nume Miloş, iuzbaşă de
Comăneşti, el însuşi cumpărător al unei sfori de moşie din
hotarul Meriş-ului, moştenire de la Hârşoava, nepoata lui
Lupu Buliga. La 17 februarie 1790, acest iuzbaşă vinde
cumpărătura din Meriş numitului Stefan Cioranul, vel serdar
cu 100 unghi 34), apoi intra în cinul călugăresc de la
Tismana sub numele de Mihai Călugărul Dobrosloveanul.
Lupşa de Sus apare pentru prima dată în documente în
anul 1697 iulie 24, când Constantin Brâncoveanu (1688 -
1714) porunceşte celor 24 de boieri luaţi de Udrişte Mazare
ca să-i hotărască moşia Meriş şi
Lupşa de Jos şi să cerceteze dacă el are moşie şi în Lupşa
de Sus, deoarece moşnenii din Lupşa de Sus, au venit la
conacul din Drincea să se jeluiască că n-ar fi având. 35)
lată aceasta este prima atestare documentară privind
satul Lupşa de Sus -sat de moşneni.Satul a existat înaintea
34) Arh. St. Buc. Mss. 330 Pach "Mănăstirea Tismana" fila 355/356
35) Documente propr. Radu Antonescu, Arh. St. Mehedinţi
35
anului 1697 , aşa cum susţin locuitorii de aici şi spun că îl

putem găsi notat într-o monografie mai veche, ca şi în
documentele de stare civilă din 1521, în limba slavă care
pomenesc de satul Lupşa de Sus.
Ȋnsă noi nu am găsit nici această monografie şi nici în
documentele de stare civila, dar susţinem că fiind sat de
moşneni care au mers la conacul domnitorului în 1697, a
fost mult anterior acestei date.
Aşa cum am pomenit, el apare în hotărnicia din 1700
iunie 1 -unde aflăm şi nume că: Pârvu Basica, Jicol şi Jarco
36). şi mai sunt acte în legatură cu satul Lupşa de Sus
menţionate în alte capitole.
Lupşa de Jos este menţionată pentru prima dată în
secolul al XVII-Iea când se completează configuraţia Văii
Motrului, şi anume în 1669 decembrie 5. 37) conform actului
amintit mai înainte, cât şi actul din 1670 martie 6. 38)
Luncşoara (Bârzescu), apare menţionată în acte în a
doua jumătate a secolului al XIX-Iea, odată cu marea
majoritate a aşezărilor ce sunt dispuse în apropierea
actualului drum principal care leagă întreaga vale a Motrului.
39)
MERSUL PROPRIETAŢII
Din documentele studiate, satul Broşteni a fost liber,

toate cătunele lui au avut locuitori, care în marea majoritate
au fost moşneni, însă părţi ale satului au fost sub stăpânirea
vremelnică a mănăstirii Tismana sau a familiei Glogoveanu.
Subliniem şi susţinem că a fost un sat format din moşneni
36) Idem
37) Arh. St. B. Hotărnicia Jud. Mehedinţi nr. 38 doc. nr. 6, idem 19
38) Muzeul Reg. al Olt. doc. 100 -idem 20
39) Dimitrie Frunzescu -Dicţionar topografic şi statistic al României, Buc.
1874
aşa cum am citat mai înainte, şi vom cita în continuare

aceste acte care vor dovedi cele menţionate de noi. Ȋn
hotărnicia moşiei Ploştina din 1851 se mai menţionează o
cercetare din 1776, ianuarie 29, în care Preda Vlădăşescu
Cuţui declară „sub carte de blestem” că el „şade de 15 ani,
aici de la vale de acest hotar (Ploştina), deci la Broşteni şi
nu a auzit că pământul în chestiune ar fi fost stăpânit de
Mănăstirea Tismana”. 40)
Conform menţiunii respective, se deduce clar că în 1776,
în timpul epocii fanariote, pământul Broşteni-ului nu era sub
stăpânirea moşiei Tismana.
Satul de moşneni, aşa cum am amintit, a trebuit să lupte
pentru apărarea libertăţii şi împotriva contropirii pământului
de către Mănăstirea Tismana, sau chiar de către unii boieri.
Ȋn acest sens sunt demne de menţionat anumite acte, cum a
fost cel din 1596 ianuarie 7, când Mihai Viteazul întăreşte
Mănăstirii Tismana mai multe ocine în Vrăbeţi. 41 )
Mihai Dascălu, ispravnicul scaunului Craiovei, întăreşte
lui Voimir şi lui Oprea trei părţi din moşia din Vrăbeţi, după
judecată cu "stupul" Broşteni căruia i se întăreşte o singură
parte. 42)
Moşiile se vindeau, aşa cum reiese din unele acte, cu
stânjenul, cu cureaua sau în rupt ori cu rândul de vie, de
exemplu în 1835 mai 25 "un Vasile sân popa Stancu vând
lui popa Barbu în Broşteni cu stânjenul". 43)
“Adecă eu care mai jos mă voi iscali,încredinţăz acest zapis
al meu la mâna părintelui popii lui Barbu ot Broşteni,precum
şi să să ştie că i-am vândut partea mea de moşie a lui
Alecsie din Broşteni.Am vândut-o în rupt stânjenu câte taleri
27 adecă douăzăci şi şapte, parale 20, adecă douăzăci şi
am mai vândut un stânjen de la mine şi unu de la unchiul
meu Ghiţă brat Alecsa în rupt în taleri 55 ,adecă cincizăci şi
cinci.Această parte de moşie ce au vândut în rupt mai sus
de a nu păgubi la vr-o trăsură sau două mai caştigă,să nu
mai cautăm noi la părintele,nici părintele la noi sa aibă a
stăpâni copii, nepoţii, strănepoţii, câte Dumnezau îi va dărui.
37
Şi pentru credinţă ne-am iscălit

Eu Vasile şi Popa Stancu Vânzător
Eu Gheorghe brat Aelcse
Şi am scris cu popa Mihai Bârdeanu
Cu zisa celor mai de sus numiţi 1835 mai 25
40) Arh. St. Buc., Hotărnicia Jud. Mehedinţi nr. 3, f. 12

41) D.I.R. VI -196- Arh. St. Buc.
42) D.I.R. 111,490 -Arh. St. B. Mănăstirea Tismana XLVIII/5 43) Muzeul
din Broşteni, doc. nr. 6
Ȋn satul Broşteni cele mai multe proprietaţi se moşteneau.Ȋn

acest sens vom cita o foaie de zestre:
"Foiţa arătătoare" "Dau fiu -meu lui Gheorghe de păstrare
pentru cele mai de jos însămnate:
Astăzi cu mila şi cu puterea Cerescului Ȋmpărat mă aflu
foarte sănătos, învrednicindu-se cu mila lui Dumnezeu, dau
această foaie fiu -meu Gheorghe cu voia şi cu inima slobodă
pentru toate ce avem să-i dăm toate
-10 stânjeni de moşie
-200 (sute )pruni
-20 rânduri de vie
-o pivniţă cu toate ale ei
-două buţi mari şi două mici
-două putini mari
-cazanu’
-2 boi
-1 vacă
-6 oi
-3 porci
-fiarăle plugului jumătate şi din feroteni : sapă, bardă, săpoi
Lei 500 adică lei cinci sute
200 adică două sute datorii care mai am la Ghiţă Burtea
Eu Stoica Călianu cu soţia mea Floarea dau această foaie -
1854 ianuarie 7
Şi am scris cu zisa numiţilor Ioan sân loan Cătănescu. 44)
39
AIteori pământul era acaparat în stil cămătăresc, pentru

datorii, cum reiese din multe acte, din care unul este redat
mai jos:
" Adică eu Ghiţă Burtea care mai jos mă voi iscali,
încredinţez acest zapis al meu la mâna părintelui popii lui
Ion Căpăţînă ot Broşteni precum să se ştie că fiind datori lei
o sută şaptezeci şi patru cu un zapis et leatu 1846, ghenar
26, care vine acum la ghenarie... şi socotindu-să dobânda
după pravilă să adună lei 225, adecă două sute douăzeci şi
cinci, încă la lei patru s-au iertat dobânda şi acum
apucându-mă ca să plătesc aceşti bani, m-am mai rugat ca
să mai aştepte cu soroc până la Sfântul Gheorghe, pentru
care mi-am şi pus amanet trei stânjeni şi jumătate şi două
palme ale popii, drept aceşti bani ce se vorbesc mai sus, să
rămâie în rupt statornici, săi stăpânească pănă lumea şi
pământul şi nici un cuvânt de judecată să nu mai am, însă
stânjenii cu orice calitaţi, pruni, meri, peri, pădure şi orice se
vor găsi pe dânşii...
şi acest zapis l-am dat osăbit de alte zapise ce mai am
date.
Eu Ghiţă Burtea ot Broşteni am dat acest zapis 1848
dechembrie 19 .45)
Din acest zapis reţinem ideea că, în felul acesta, în sat
unele terenuri erau transferate de la persoane datornice la
altele ce se îmbogaţeau.
Ȋn legatură cu această camată putem să constatăm că
deseori se obţineau terenuri în alt sat sau comună aşa cum
reiese din documentul urmator:
„După jalba ce declarasem cinstitei judecătorii cu Costache
Erceanu, împotriva (lui) cumnatu meu Nae Hîrget, de la care
ceream 80 galbeni ce-i primise de la mine şi de la părintele
loan Căpăţînă şi drept care galbeni îi dedeasă în stapânire
partea sa de moşie ce o are de zestre în hotarul Ercea, viind
la cinstita judecătorie amândouă părţile, mai înainte până a
45) Muzeul din Broşteni Doc.nr.14
41
nu se judeca, ne-am împăcat cu chipul următor adecă,

fiindcă venitul moşia de zestre a cumnatu meu pân anul
urmator s-au luat de cătră mine, rămane ca şi dum(nea)lui
să ţie banii până la Sfântu Gheorghe viitor, în anul 1858, iar
atunci sa fie dator a ne răspunde banii şi noi sa fim datori a-i
slobozi moşia fără de nici -un cuvânt. Şi cu chipul acesta
rămânem desfăcuţi unul de alţii.
Popa Ion Căpăţînă 1857 octombrie 16 Costache Erceanu
Pe cuprinderea acestei învoire mulţumindu-mă şi eu mă
iscălesc Nicolae Hârgotescu" . 46)
Din actele studiate vedem cum unii obţineau cu camată şi
prin judecăţi suprafeţe de teren, fie în satul respectiv, fie la
distanţe mai mari. Sorocul de obicei era la Duminica Mare,
Sf. Dumitru şi cel mai des la Sf. Gheorghe.Cămătarii ce
soroceau plata datoriei la Sf. Dumitru, de obicei solicitau şi
culegerea recoltelor de pe o anumită suprafaţă, ceilalţi ce
solicitau la Sf. Gheorghe sau în Duminica Mare ştiau că în
aceste perioade datornicul va fi mai puţin avut şi strâmtorat
de nevoi, şi în felul acesta îi putea deposeda mai uşor de
terenul sorocit.
La sfârşitul secolului al XVlll-lea, din rândul moşnenilor
din Broşteni se ridică familia Cuţuieştilor, care în scurt timp
ajung boieri de ţară. Numai în felul acesta ne explicam de ce
în Broşteni apar pe lângă moşneni şi clăcaşi.
Suntem în posesia unui tabel pe care îi vom reda mai jos,
din care vom constata nu numai numărul clăcaşilor şi al
proprietarilor ,dar şi numele şi suprafaţa cu care au fost
împroprietăriţi clăcaşii în 1864, şi suma la care a fost impusă
să depăgubească pe proprietar. 47)
46) Idem, doc. nr. 28
47) Idem, Ocolnica

Nr Numele şi Po Pr Loc Lei Ba Proprietar

prenumele go ăji casă ni
locuitorilor an ni stânj
clăcaşi e eni
1 Constanti - - 498 - - Nache Cuţui

n al Predii
2 Răducanu 4 15 498 71 20 Mihai Cuţui

Mihail
3 Traşca al - - 498 - - Mihai Cuţui

Pani
4 Gheorghe 7 19 498 10 29 Conache

Ciocan 0 Cuţui
5 Dinu 4 15 498 71 20 Conache

Surca Cuţui
6 Dinu 7 19 498 10 24 Conache

Nedea 0 Cuţui
7 Alexe 7 19 498 10 24 Conache

Stanciu 0 Cuţui
8 Crăciun al 7 19 498 10 24 Niţă Cuţui

Măriei 0
9 Nicolae al 7 19 498 10 24 Niţă Cuţui

Măriei 0
10 Lică lu Ion 4 15 498 71 20 Niţă Cuţui

Bordea
11 Călina 4 15 498 71 20 Niţă Cuţui

Bordea
12 Ion al 7 19 498 10 24 Mihalache

Măriei 0 Cuţui
13 Dinu 4 15 498 71 20 Mihalache

Chiţulescu Cuţui
43
14 Dumitru 4 15 498 71 20 Mihalache

Stanciu Cuţui
15 Gheorghe - - 498 - - Mihalache

Ciortan Cuţui
16 Ion Cebuc - - 498 - - Ion Cuţui
17 Gh. - - 498 - - Ion Cuţui

Năzgodin
a
18 Mihai 7 19 498 10 24 Ion Cuţui

Vasilescu 0
19 Dinu 7 19 498 10 24 Ion Cuţui

Viaşu 0
20 Nicolae 7 19 498 10 24 Ion Cuţui

Bordea 0
21 Sanda 7 19 498 10 24 Ion Cuţui

Sfetescu 0
22 Sandu - - 498 - - Ion Cuţui

Nedelcea
23 Zamfira - - 498 - - Ion Cuţui

Bordea
24 Gheorghe - 15 498 71 20 Ion Cuţui

Bordea
25 Nita al 4 15 498 71 20 Ion Cuţui

Stanchi
26 Dinu - - 498 - - Ion Cuţui

Lautaru
27 Şerban - - 498 - - Ion Cuţui

Andrei
28 Dinu Gh. - - 498 - - Ion Cuţui

Mânzatu
29 Pătru - - 498 - - Ion Cuţui

Boştină
30 Dinu - - 498 - - Ion Cuţui

Bidicheciu
31 Ion - - 498 - - Ion Cuţui

Lăutaru
32 Mihai - - 498 - - Ion Cuţui

Viaşu
33 Mătăcuţi - - 498 - - Ion Luţescu

Rotaru
34 Ion Mitică - - 498 - - Ion Căpăţînă
35 Alexandru 4 15 498 71 20 Alecu

Băltăreţi Bengulescu
36 Gh. 4 15 498 71 20 Alecu

Băltăreţi Bengulescu
37 Răducan 4 15 498 71 20 Alecu

Condeci Bengulescu
38 Maria lui - - 498 - - Preotu

Dinu Dumitraşcu
Flaimuc
39 Ghiţă - - 498 - - Nicolae

Plesnitu Popescu
40 Dinu - - 498 - - Nicolae

Scurtaru Popescu
41 Petre - - 498 - - Nicolae

Boltaşu Popescu
42 Dumitru - - 498 - - Nicolae

Sârbu Popescu
43 Lascu - - 498 - - Nicolae

Barbălată Popescu
45
44 Ion - - 498 - - Popa Ion

Barbălată Căpăţînă
45 Stefan - - 498 - - Nicolae

Petrescu Chiţulescu
46 Constanti - - 498 - - Nicolae

n Ion Chiţulescu
Băltăreţu
47 Ghiţă - - 498 - - Nicolae

Băltăreţu Chiţulescu
48 Andrei - - 498 - - Nicolae

49 Ion - - 498 - - Nicolae

Bordea Chiţulescu
Dinu
50 Vasile - - 498 - - Nicolae

51 Barbu - - 498 - - Gh. Cobianu

Gruia
52 Ion - - 498 - - Gh. Cobianu

Păntuică
53 Vasile - - 498 - - Gh. Cobianu

Constanti
n Vicea
54 Niţă Gruia - - 498 - - Ion Cobianu
55 Barbu - - 498 - - Ion Cobianu

Ghindă
56 Dinu - - 498 - - Ghiţă Burtea

Florea
57 Lăpădat - - 498 - - Florea

Dinu Bogdan
58 Mihai Bălă - - 498 - - Florea

Bogdan
59 Constanti - - 498 - - Florea

n Bogdan
Cojocaru
60 Tănase - - 498 - - Florea

Buzatu Bogdan
61 Florea - - 498 - - Florea

Dăogaru Bogdan
62 Vasile - - 498 - - Dumitru

Orbeanu Mitran
63 Gheorghe - - 498 - - Dumitru

Florea Mitran
64 Ion - - 498 - - Dumitraşcu

Panduru Şchiop
65 Nicola - - 498 - - Dumitraşcu

Colie Şchiop
66 Dumitrach - - 498 - - Constantin

e al Ilinchii Fleancu
67 Constanti - - 498 - - Constantin

n Olaru Fleancu
68 Mihai - - 498 - - Gh. Jugănaru

Olaru
69 Constanti - - 498 - - Ion Barbu

n Vicea Cornaciu
70 Constanti - - 498 - - Ion Popescu

n
Gherghina
71 Gh. - - 498 - - Dumitru

Ciutătea Orbescu
72 Ion - - 498 - - Ghiţă Burtea

Bădulescu
47
73 Gh. - - 498 - - Ghiţă Burtea

Bădulescu
74 Matei - - 498 - - Ion N. Cuţui

Bădulescu
75 Barbu - - 498 - - Soţia lui

Panduru N.Şchiopu
76 Tica lui - - 498 - - Ion Toma

N.Rotaru
Tabelul este semnificativ, în sensul că în comuna

Broşteni (de atunci) existau în 1864 un număr de 76 clăcaşi,
însă unii s-ar putea să fie din aceiaşi familie. Unele familii se
menţin şi astăzi cu acelaşi nume, altele şi-au schimbat
numele, altele s-au mutat în alte localitaţi şi unele au
dispărut.Iar ca proprietari menţionăm pe Cuţuieşti care,
după cum reiese, au fost expropriaţi prin reforma agrară din
1864 restul (din tabel) credem ca au donat pământul fiind
numai moşneni.
Şi în satul Căpăţîneşti mersul proprietaţii este la fel ca în
Broşteni - numai că aici nu se mai ridică boierii de ţara şi vor
fi numai moşneni. Aceştia vor lupta mult pentru apărarea
proprietăţii lor faţă de cămătarii locali, în acest sens vom cita
unul din acte:
" Am primit de la nepotul meu Kostaike 20 galbeni din sumă
de 30 galbeni cu care aceşti bani cumpărasem 10 stânjăni
moşie de la numitul din hotarul Vezuru cu zapis adeverat de
cinstita judecatori de Mehedinţi din anul 1861 mai 29 cu nr.
298 şi nevoind eu a mă bucura a-i lua acea moşie de sfânta
zi acel zapis şi nepotul meu Kostaike rămane rămăsiţă până
la suma de mai sus iar până atunci acei stânjeni vor sta în
stăpânirea mea şi când numitul încă va raspunde aceşti bani
îi voi slobozi moşia împreună cu acel zapis".
Popa Ion Căpăţînă dau această
Bengulescu -martor 1861 septembrie 22 ". 48)
Din cele de mai sus se observă cum sub masca bunăvoinţei

se ascunde de fapt un act de cămătarie.
O parte din proprietaţi sunt vândute celor veniţi din alte
părţi în sat, cum arată următorul zapis:
"Adecă cu ce mai jos mă voi iscali dat-am bun şi adevărat
zapisul la mână D-Iui Matei Sănătescu din satu Broşteni
precum să să ştie că de a mea bunavoie şi nesilit de
nimenea i-am vândut toată partea mea de moşie ce am
49
hotaru Căpăţîneşti şi ce am în hotaru Scoarţa l-am vândut

cu preţul de 75 (şaptezeci şi cinci) pe care i-am primit toţi în
mâna mea pe deplin şi d-Iui să aibă a stăpăni aceasta în
veci şi moştenitorii săi până în sfârşit şi cine să va scula să
spargă acest zapis să nu-i mai întrejască trupu ca tuciu şi la
facerea acestui zapis au fost... oameni de frunte de s-au
iscălit ca martori totodată am rugat şi sfatul satului nostru
Broşteni de l-am adeverit după rugăciunea ce le-am făcut
după buna cuviinţa -1860 ghenarie 10.
Eu Maria fiica lui Ion Popescu şi a Joiţei Ion Popescu am
dat acest zapis". 49)
49) Muzeul din Broşteni doc. nr. 54

Satul Meriş , până în anul 1742 a fost gospodărit în obşte

devălmaşie cu o conducere colectivă, care hotăra asupra
mersului proprietăţii, a muncilor agricole, creşterii sau
descreşterii "gurilor" de hrana ale familiilor sau "braţelor
lucrătoare", etc., precum şi asupra dărilor cuvenite
domnitorului de ţară şi strângerii acestor dări.
51
Unii dintre moşneni aveau diferite slujbe la domnie,

bănie şi judeţ ca: paharnici, postelnici, vel-serdari, iuzbaşi şi
pârcălabi etc. Deşi activitatea şi-o desfăşurau la reşedinţe
administrative mai îndepărtate, ei şi-au putut mări părţile de
moşie prin cumpărări de "un tei", "doi tei", sau "toată partea"
din ceea ce i se cuvenea vânzătorului moşnean,
cumpărătorul prevalându-se de dreptul că se trage din vreo
spiţă de neam a unuia dintre "moşi". Printre aceştia găsim
pe jupân aga Buliga, jupâneasa Tudosia, dumnealui jupân
Milco vameşul ot Baia, jupân vel -serdar Ştefan Cioranul,
jupân paharnic Gheorghe sân Milco, Jupân Miloş, iuzbaşă
de Comăneşti, etc., la curtea cărora trebăluiau argaţi,
rândaşi, ţigani, ducând munca în locul moşnenilor oarecum
boieriţi, dacă li se zicea "jupâni".
Mai toate cumpărăturile sforilor de moşie le aduna
dumnealui jupân Milco ot Baia, iar cei care vând sunt
analfabeţi, încredinţând redactarea unor logofeţi, ei
mărginindu-se doar la "punerea degetului".
Moşneanul Tănasie Rundrea cere rezilierea actului de
vânzare a trei sfori de moşie ale verilor săi, date Radului
pârcălab ot Cârleşti, şi câştigă cauza la procesul avut la
Divanul Băniei: "Văzând noi ca Radul -pârcălab pofteşte să-
şi ia preţul înapoi... am judecat de a întors Tănasie, Radului
tot preţul acestei moşii... şi după aceea am dat această
carte a noastră la mâna lui Tănasie... Aceasta scriu august
13... Constantin Ştirbei vol. bac. 50)
Acelaşi Tănasie Ţundrea însă, împreună cu verii săi,
vinde moşia câştigată la procesul de la Bănie din anul 1708
august 13 paharnicului Gheorghe sân Milco ot Baia, pe data
de 25 octombrie 1712: "Deci acuma ajungând vremea de
lipsă, am venit la dumnealui de le-am pus zălog aceste trei
părţi... şi am mai pus şi partea mea de moşie din Meriş ...
drept bani gata patruzeci şi nouă taleri... iar neavând
dumnealui banii la zi, să-i fie dumnealui moşia vândută şi
pentru mai bună credinţă, pusu-ne-am degitile în loc de
peceţi". 51) .
50)Arh.St.Buc.Pach. Mănăstirea Tismana L 1/23. 1708 aug. 11
51) Idem L 1/251712 oct. 25
Datorită obscurantismului acestor moşneni şi a vicleniei

unor acaparatori, sineturile şi cărţile de judecată se doseau
şi nu se prezentau la alegerea părţilor din obştea intrată în
destrămare, aşa cum arată ordinul lui Constantin Voievod
din care spicuim: "Nici înaintea domniei meale a facut jalbă
Stancu şi Dumitru şi Pătraşco, zicând că acolo la Meriş , au
şi ei părţile lor de moşie, şi cărţile ce le-au avut le-a luat
jupân Milco... şi veti păţi mare nevoie". 52)
Primul zapis de vânzare-cumpărare, aflat în pachetul
"Mănăstirii Tismana" menţionează prin slova logofătului
Constantin -bănişorul de Craiova (moşneanul cel care vinde,
fiind analfabet), următorul aspect de şiretenie, în prezenţa a
6 boieri ştiutori de carte: "eu, Zaida, scriu şi mărturisesc cu
această al meu zapis... la mâna dumneaei jupâneasa
Tudosia din Orbeşti... ca i-am vândut partea mea de moşie
din Meriş ... alături cu al agi Buliga... bani dată drept ughi
25... şi când am făcut acest zapis, fost-au mulţi boieri
martori anume... şi adălmaş s-a dat vedre de vin 6, vadra
mâna bani 16...luna noiembrie în 10 zile, anuI 7415". 53)
Toate ca toate, lăsând la o parte cumsecădenia celor 6
boieri cunoscători de slovă şi a bănişorului Craiovean,
adălmaşul confirmă cu prisosinţă ce zaifet s-o fi făcut, spre a
bucura pe jupâneasă că îşi are moşioara alăturea de aga
Buliga!
Ȋntrucât mare parte dintre cei care vindeau aveau şi
funcţii administrative, se înţelege că puterea lor economică
le permitea să-şi mărească şi pământurile, dar şi
posibilitatea de a-şi angaja în gospodariile lor argaţi,
rândaşi, zilieri, ţigani etc. Astfel, Milcoş Merişanu, iuzbaşă
de Comăneşti, intrat în cinul călugăresc de la Mănăstirea
Tismana, pe nume Mihai Călugăru Dobrosloveanul,
menţionează în zapisul său: "Şi am vândut această moşie...
cu toţi românii din hotar până în hotar... drept bani gata ughi
loc". 54)
52) Idem L1/15 1698 august 11
53) Act de vânzare al Zaidiei pentru moşia Meriş Pach,”Tismana"1636
nov. 10
54) Act de vânzare al lui Mihai Călugăru şi fiii lui -1690
53
Faptul ca cei angajaţi de către moşnenii înstăriţi, cei fără

pământ, la
curtea şi moşia lor, erau consideraţi marfă de vânzare, o
putem
deduce şi din diata prezentată în instanţă la procesul ivit
între metohul Baia de Aramă şi Mănăstirea Tismana pentru
moşia Meriş : "dumneaei maica să stapănească... şi via de
la Costeni, şi ţiganii, afară de Radu Ţiganu cu copiii lui care
zice ca i-a dat lui fină-sau Gheorghe, pentru datorie."55)
Paharnicul Gheorghe Merişanu, cel mai înstărit dintre
moşnenii Meriş-ului, lasă la moartea lui datoria de 1287
taleri, dintre care taleri 856 împrumutaţi de la fraţii lui, Milco
postelnic şi Mihai paharnic din Lupoaia. Aceştia câstigă la
divanul Craiovei hotărârea ca Ilinca, văduva răposatului
frate, să plătească talerii împrumutaţi. Jupâneasa Ilinca îşi
adună zestrele ei şi pleacă la Bucuresti, lăsând pe fiul
nevârstnic, Şerban Merişanu, sub tutela lupoienilor, spre a
deveni el clironom la majorat, şi a plăţii datoriile tatălui sau,
iar ea se recăsătoreşte cu Istrate Urdăreanu cu care va
avea alt fiu, Petre.
Tânărul Şerban Merişanu nu numai că n-a plătit datoria,
dar a mai făcut şi împrumuturi "la unul Nicola, sluga
dumneaei Ştirboaica... iar Ilinca s-a lepădat zicând ca nici în
clironomie s-a amestecat, nici datorie nu plăteşte". 56)
Fiindca zălogise la majorat moşia de la Meriş pentru taleri
260, iar lui i s-a întamplat moarte de ciumă, au intrat
clironomi ai moşiei verii săi, lupoienii împreună cu mama lor,
Maria Trapelzondia, şi cu ultimul urmaş al "merişanilor",
Mihail Călugărul Dobrosaloveanul, lichidându-se altfel
datoria de taleri 1287 prin actul de vânzare şi schimb al
moşiei Meriş a mănăstirii Tismana, coroborat cu schimbul
de moşii intervenit între boierii vlădoieni. "Si ne-am tocmit...
bani gata taleri 260... pentru jumătate moşia Vlădaia,
Sarecovul şi Stercoviţă, iar cealaltă jumătate care mai
55) Dezbaterea procesului dintre mănăstirea Tismana cu metohul Baia
de Aramă, pach.”Tismana", 1779
56) Idem
prisoseşte peste hotar, ce este cumpărată cu alte zapise...

am dat-o danie pentru sufletele răposatului nostru Şerban şi
a părinţilor dumnealui". 57)
La 31 august 1742 satul Meriş devine aservit domeniului
mănăstiresc de la Ploştina al mănăstirii Tismana, care îsi
avea moşie cu hrisov de la Sigismund (1428) în suprafaţă
de 3580 pogoane.
După 33 de ani de stăpânirea moşiei "merişanilor" de către
mănăstirea Tismana, Petre Urdăreanu, fratele vitreg al lui
Şerban Merişanu, deschide proces mănăstirii, precum că
moşia Meriş o stăpâneste pe nedrept , întrucât urma s-o
primească mama sa, Ilinca, iar după moartea ei, el, Petre,
era în masură să fie clironom, "nu rude de alăturea" cum
sunt lupoienii. Acest Petre luă carte de judecată „in zilele
măriei sale Alexandru Ghica voievod”.Dar întâmplându-i-se
moarte
grabnică de ciuma lui Petre, la moarte a facut moşia danie
către schitul Baia de Aramă.
Procesul acesta a durat 19 ani şi s-a dovedit ca diata lui
Petre era măsluită de către hagi Stoenescu, cel care
îndemnase pe Petre să deschida proces de judecată pentru
anularea actelor de vânzare şi danie a moşiei Meriş .
Se facuse carte de judecată pentru stăpânirea moşiei
Meriş lui de către schitul metoh din Baia de Aramă, dar în
stăpânire n-a intrat. "Rea este dania lui Petre... ia lupoienii
ca unii ce au plătit atât datoria fi-său, dreaptă este vânzarea
lor şi dania ce au făcut-o la mănăstirea Tismana... luându-se
cărţile de la mâna igumenului Băii ce a avut pentru această
pricină". 58) Mare tevatură între cele doua locaşuri sfinte,
din care socotim că putem spicui" infricoşatul blestem” dat
de Procopie, arhiepiscopul cetăţii lui Constantin al
Râmnicului celui nou: "Dacă nu se va lăsa pă moşia ce se
cheama Mărişu... în ce chip s-a dăruit... şi vor păguba şi
57) Act de vânzare pentru moşia Meriş încheiat la 31 aug. 1742 între
boierii lupoieni şi boierii Vlădoieni
58) Anaforaua veliţilor boieri cu întărirea domnească Buc. 1779
55
stricăciunea numitei mănăstiri Miliandarului... adecă... face

nedreptate... atunci... lipsit să fie de tot prilejul boieresc... şi
gonit să fie de la mănăstire, şi nimenea să nu îndrăznească
a se îmbrăca cu dansul, sau slujească împreună... iar cei ce
vor şti adevărul... că adecă numita moşie ...că fără, de altul
cum să stăpăneşte... afurisiţi sa fie de la Dumnezeu,
blestemaţi şi neiertaţi, şi nedezlegaţi după moarte". 59)
Domnescul hrisov întărit de "Io, Nicolae pentru
Mavrogheni voevod", la 10 septembrie 1787, dă câştig de
cauză mănăstirii Tismana" ca să nu se mai pricinuiască...
cheltuieli zadarnice" avaieturile urcându-se, pentru acest
proces, la suma de 523 taleri.
Toţi locuitorii satului Lupşa de Sus erau moşneni. Aici
moşia se moştenea din tată în fiu.Pentru a demonstra
aceasta vom cita următorul act: "Hotarul acesta de moşie
fiind în lungime peste 2700 stânjăni le-au făcut hotărnicie la
leat 7252 (1744) de sunt 104 ani trecuţi alegând partea lui
Pătrăşcu (strămoşu acestui Dumitru), lui Tudor şi Radu -fraţi
-în lăţime stânjăni 255 răsărit, 1265 mijloc şi 300 la apus şi
neputând a o stăpăni curăleşte au facut-o ei bătrânii dricuri
de curmeziş în mai multe bucăţi..." 60)
Din cele citate mai sus reiese clar că moşia se moştenea şi
pentru o mai bună împărţire, în afară de curele, sfori,
stânjeni, palme se împărţea şi de-a curmezişul, în dricuri.
Mai târziu şi aici apar în jurul satului proprietari, care erau
în număr de şapte,şi pe moşiile cărora erau obligaţi să
muncească locuitorii satului.
Şi satul Lupşa de Jos era locuit de moşneni, aşa cum
reiese din documente, dar pe lângă aceştia proprietatea era
stăpânită la mijlocul secolului al XVlll-lea şi de Stepăneşti,
59) "Ȋnfricoşatul blestem" al lui Procopie, arhiepiscopul cetăţii lui
Constantin al Râmnicului celui nou. 1786, iunie 4 -la dosarul procesului
dintre metohul Baia de Aramă şi mănăstirea Tismana.
60) Muzeul din Broşteni -Plângere către Cinstita curte apelativă .-Secr. I
din Craiova -doc. 53
apoi de Ivan vistiernicul Glogoveanul şi Marga, apoi la

sfârşitul secolului al XVII-Iea, un boier care a avut proprietăţi
aici- a fost Udrişte Mazăre ce a stăpânit moşii în Meriş şi în
Lupşa de Jos. Aşa se explică faptul că în Lupşa de Jos
existau şi ţărani iobagi care munceau pământurile acestor
boieri. După spusele bătrânilor din sat a existat boierul
Caloianu -descendenţi din această familie, fraţii Cucu şi
Nacu se certau pentru moştenire. Se zice că Nacu ar fi fost
omorât de Cucu şi I-ar fi îngropat în locul unde este astăzi
centrul satului.
Mai sunt atestate, după urmele găsite şi spusele
localnicilor, bordeie de ţigani robi în partea de sud a actualei
vetre de sat în locul numit de atunci, "la bordeie".
Ceva mai târziu, pe teritoriul acestui sat posedau moşii
"boieroaica Cuculeasa" din comuna Samarineşti, Judeţul
Gorj şi boierii Coandă din satul Lupşa de Sus. Din 1907
moşia boierului Caloianu este moştenită de boierul
Pereţeanu, care se căsătoreşte cu fiica boierului Caloianu,
pe nume Eugenia.O parte din aceste moşii boiereşti au fost
cumpărate de ţăranii moşneni din sat.
RELAŢIILE CU PROPRIETARUL
Avându-se în vedere faptul că Broşteni-ul a fost un sat de
moşneni, aparent am fi îndreptăţiţi să credem că nu au fost
conflicte între moşneni şi proprietari, dar studiind cu atenţie
vom vedea că au fost dese conflicte cu proprietarii vecini ai
pământurilor moşnenilor. La sfârşitul secolului al XVI-Iea,
prin hrisovul din 7 ianuarie 1597, Mihai Viteazul întăreşte
mănăstirii Tismana, moşii în Vrăbeţi şi Broşteni, deoarece
Pătru din Broşteni şi alţii uciseseră, jefuind un călugăr al
mănăstirii. 61 )
61) D.I.R.B., secret. XVI- vol. VI p. 196, nr. 214
57
lată că de aici reiese clar că nu este vorba de relaţii prea

prieteneşti între slujitorii mănăstirii Tismana (ca proprietari
vremelnici) şi locuitorii din Broşteni, şi nici nu poate fi vorba
de un furt ori tâlhărie, fiind mai mulţi implicaţi în acest
conflict. Ȋn orice caz, locuitorii de aici au ştiut cum să se
opună rapacităţii slujitorilor mănăstireşti.
O altă formă de luptă, după cum afirma înv. Gheorghe
Crăciun în monografia sa, era şi fuga în codru, unde o parte
dintre localnici deveneau haiduci.
Ȋn legatură cu aceasta menţionăm cartea dată de
domnitorul Alexandru Coconul în 1624-1625 care "întăreşte
presupusa moşie în Orbeţi, dată de fraţii lancu, Preda şi
Gheorghe pentru trei cai şi patru jderi ce-i furaseră" 62)
Din relatarea prezentei menţiuni deducem faptul că
locuitorii din această vreme încercau diferite forme de luptă
împotriva bogaţilor şi hrăpăreţilor lor vecini.
Moşnenii erau tot mai des deposedaţi de pământ de
către lacomii boieri. Numeroase acte dovedesc acest lucru,
acte care sunt plângeri către divanul din Craiova sau către
Judeţul Mehedinţi. De aceea, de aici s-au ridicat numeroşi
moşneni-panduri, ce se aflau într-o continuă stare de
agitaţie revoluţionară.
Revenind la faptul că Broşteniul este alcătuit în majoritate
din moşneni, iar boierii Cuţuieşti nu au avut moşii chiar atât
de întinse şi nici curţi boieresti prea mari să aibă prea multă
ţărănime aservită, conflictele dintre unii şi ceilalţi s-au
rezumat la unele acaparări făcute de aceştia din urmă,aşa
cum reiese din unele cărţi de judecată pe care le citam: una
"cu leatul 1763 septembrie 25 a dumnealui Şerban Bibescu"
şi alta „cu leatul 1764 martie 30, a dumnealui loniţă
Glogoveanu" pentru că Preda Cuţui le lua cu sila moşnenilor
Orbeşti, un cot la Motru, teren care până la urmă a fost
câştigat de către moşneni.
Ȋn satul Căpăţîneşti lucrurile par mai clare, ne-având aici
62) Arh. Olteniei 1942, p. 190
boieri,ci numai moşneni înstăriţi cu care aveau loc unele

conflicte, aşa cum reiese din urmatoarele documente:
"Cinstita Administraţie a plăşii Motrului de Sus în hotaru
Vezuru şi Stârciu am o sum(ă) de moşie, din care nu am
clăcaşi ca să mânance frunză şi iarbă şi unii dinlăuntru
satului nostru Broşteni. Adecă doua mahalale, mahalaua
Konduleşti şi Căpăţîneşti, nici nu-şi pazesc vitele de acea
moşie, nici nu se învoiesc la mine, de aceea rog pe ci(nstita)
administraţie ca să binevoiască a slobozi ci(nstita) poruncă
cătră deputaţii satului ca să le închiză la oboru de gloabă şi
să le strejuiască în folosul cutii (este vorba de "cutia satului"
unde se strângeau amenzile. "Cutierul satului” cel ce
strângea aceste amenzi „prea (p)lecat Nicolae sân popa
Barbu Pozdărie"
Aceasta este plângerea şi să urmărim răspunsul.
"Supt administraţia plăşii Motrului de Sus"
Deputaţii satului respectiv sunt împorunciţi a cerceta cu
damănuntul cele reclamate şi a îndatora pe aceia ce le ating
cu ale lor vite de păşunarea erbii după acea moşie a
reclamantului. Dumnealor să se învoiască cu dânsul sau să-
şi păzească vitele căci la doi contra ori de mâna ori le va
prinde slobod este a le închide la oborul satului ca să-şi ia şi
legitimă urmare.
Supt administrator V. Bengescu" 63)
63) Muzeul din Broşteni, doc. 53
59
lată un act în care se vad relaţiile cu proprietarul, ce nu erau

întotdeauna prieteneşti, deşi subliniem că proprietarul nu era
cu mult mai avut ca ei.
61
Începând cu deceniul al VII-lea din secolul al XIX-lea şi în

Broşteni încep arendările, un asemenea contract de
arendare îl vom reda mai jos: "Supsămnata arendezi
d(umnea)lui Gheorghe Dumitru Popescu din satul Broşteni -
şasă stânjeni moşie din hotaru Vezuru din Culmea Lupşii şi
până în Motru pe termen de la 61 şi până la anul1883 cu
preţi pe un an de doi galbeni -arenda mi se va răspunde
regulat la Sf.Gheorghe pentru fiecare an şi la termenarea
contractului de arendare să-mi lase moşia pe sama mea
-pentru care am dat aceasta.
1861 dechembrie 30
Eu Samfira Jurca Bârdeanu
Sfatul satului Broşteni" 64)
64) Idem, doc. 55

63
Meriş , fostul sat de moşneni de odinioară, nu putea

îndestula pretenţiile tot mai ridicate ale monahilor de la
Tismana, populaţia lui fiind restrânsă.Pe langă zeciuiala,
adică renta în produse din pomet, vie şi fâneţe, clăcaşii
trebuiau să dea pe-ndoiala din culturile de grâu, orz, ovăz,
mei, porumb, pe care ei le însămânţau cu atelaje proprii şi
cu sapa.
Deşi "claca cea obişnuită" era precizată prin ordine
domneşti ea urca, după pofta nesaţioasă a mănăstirii, la
cererea egumenului. Fixată în 1743 de către domnitorul
Mihail Racoviţă " de om mâna zile şase... iar care nu vă va
da mâna a lucra acea clacă, să vă aşezaţi precum veţi putea
cu egumenul", 65)
65) Arh. St. B. M.329.Condica Mănăstirii Tismana f.86-87 329. Condica
Mănăstirii Tismana f. 86-87
Ea va urca sub domnia lui Grigore Ghica "părintele egumen

să aibe volnicie...ca să clăcuiască feştecare om pe an câte
12 zile, însă clacă, iar nu banii. Şi dijma să-şi dea din toate
semănăturile... afară de legumele puse pe-n gradini... pentru
treaba casei lor... iar nu să facă vreo neguţătorie... şi vin,
rechiu, nimeni din săteni să nu fie volnic a vinde, fară numai
vinurile mănăstirii să se vândă... iar cei ce au capre din
săteni... de se hrănesc cu iarba şi crângurile,... să de vită
pâna doi bani într-un an... iar de matca de stupi, cate bani
trei". 66).
Instanţa divanului domnesc acordase câştig de cauză
mănăstirii Tismana în conflictul ivit între ea şi metohul
închinat Hiliandarului de la Sfetagora, neţinând seama de
înfricoşarile cărţii de blestem.Mănăstirea câştigase o
medalie şi mult se bucurau călugarii, chiar daca avaietul era
de 523 taleri. Ȋnsă reversul medaliei mărturisea ca spolierea
ţăranului clăcaş urma să fie de cumplită.
Ȋn 1779 egumenul de la Tismana cere domnitorului
Alexandru Ipsilanti ca locuitorii de pe moşie să fie constrânşi
să dea zlotul pe vatră "că oamenii nu să supun... ci mă
poartă cu vorba cu anu... ci mă rog măriei tale... ca
mumbaşirul să meargă să-mi împlinească zlotul... să nu
păgubească sfânta mănăstire de dreptul său".
Rezoluţia domnitorului e destul de drastică: "Să apucaţi cu
strânsoare pe acei săteni ce şăd pe moşia mănăstirii
făcându-i fără voia lor a să supune" 67).
Asuprirea strămoşilor "merişani" ajunsese în anul 1798
strânsura "ca-n cleste" de năstruşnica dabilă goştină,
introdusă de Hangerli -bei şi continuată apoi de Caragea.
Ura împotriva egumenului grec (şi călugărilor de pe lângă el)
a fost pusă în doinele locale de către rapsozi:
"Leagănă-te plop, în vânt, că noi doi n-avem cuvânt, cum
nici doina crezământ, dar ne vine nouă, veacul când vom
zmulge comănacul, să răsufle tot săracul!" Despre hăuliturile
66) Arh. St. B. "Mănăstirea Tismana":-pach. XCI, doc. 25
67) Idem, pach. XCV, doc. 31
65
clăcaşilor trebuie să fi auzit şi slugerul Tudor Vladimirescu,

care arendase moşia Tismanei de la Ploştina pe trei ani" cu
tocmeală pe an talere una mie trei sute şi cinci sute oca
grâu şi una sută cinci zeci peste" 68)
Începând Revoluţia, el recrutase deja din satul Meriş doi
panduri: Pârvu Danciu şi Constantin Buzatu, cunoscuţi lui
din războiul ruso-turc, unde fuseseră şi ei. 69)
Clăcăşia pe moşia mănăstirii Tismana, de către merişani,
era fară limită.Populaţia satului era restrânsă, iar cerinţele
unei moşii de peste 3500 pogoane -destul de mari:
-aratul şi semănatul cerealelor;
-lucrările de întreţinere a culturilor;
-recoltatul câmpului, livezilor şi podgoriilor;
-depozitatul produselor recoltate;
-tăiatul lemnelor de foc şi pentru construcţii şi transportarea
lor;
-conservarea furajelor recoltate;
-asanarea drumurilor printre tarlale;
-reparaţii la iazul morii de la Meriş , a podurilor şi
şoproanelor pentru bâlciurile anuale ce se făceau pe
această moşie de Sf. Ilie şi Sântămărie.
Toate acestea constituiau gradul de constrângere
exprimat în limbajul ipocrit: "vă porunceşte domnia mea să
fiţi ascultători cu tot hotarul, pentru că sunteţi vechi şi drept
ocine ale preasfintei mănăstiri Tismana", sfătuiau pe clăcaşi,
hrisoavele.
La 13 decembrie 1863, votându-se legea secularizării
averilor mănăstireşti, se expropriază pe seama statului şi
moşia de la Ploştina. Foştii clăcaşi mănăstireşti au fost
împroprietăriţi nu după "gurile flămânde ale vetrei", ci după
"vitele de muncă". Spicuim cifre din relatările lui Ion lonescu
de la Brad: "La Meriş , 31 de ţărani cu patru boi ,16 ţărani cu
braţele şi doi ţărani cu loc de casă. Total 79 ţărani
68) Documente privind Istoria Romanilor Vol.I
69) Arh. St. B. Condica Isprăvnicatului Mehedinţi nr. 314. f. 15
împroprietăriţi cu 720 pogoane şi 115 stânjeni". 70)

La 1885 s-a suplimentat împroprietărirea aceasta cu încă
64 pogoane pentru urmatorii săteni "însuraţei" (căsătoriţi de
curând), primind în mână patru pogoane fiecare:
1.Preot Const. Lascu Lungulescu
2.Barbu al Maricăi
3.Radu Cârciu
4.Barbu Negrea (Negroiu)
5.Petre Gogan
6.Pârvu Ungureanu
7.Constantin Popescu
8.Ion al Oprii Băloniu (Bălan)
Ȋmproprietăriţii erau obligaţi să plătească în rate anuale,

timp de 15 ani, "pământul legiuit", după cum urmează:
Mânagoria I pentru 16 pogoane lei 152 parale 0
Mânagoria a-lI-a pentru 8 pogoane lei 114 parale 34
Mânagoria a IlI-a pentru 4 pogoane lei 81 parale 24
La sumele acestea se mai adaugă dobanda de 10 % pentru
amortizarea capitalului pe 15 ani, adică:
Cei cu 4 boi plăteau 199 lei şi 34 parale
Cei cu 2 boi plăteau 130 lei şi 35 parale
Cei cu braţele plăteau 107 lei şi 08 parale.
Numai cu 2380 pogoane au fost împroprietăriţi foştii
clăcaşi din satele Ploştina, Leurda şi Meriş , restul de 1200
pogoane devenind "rezerva statului", administrată de
arendaşii lacomi şi cruzi, cum au fost: Herget, Ştiucan,
Ştefanescu şi Bărbulescu, ultimul arendase pe timp de 12
70)Ion Ionescu de la Brad „Agricultura în judeţul Mehedinţi 1868”pag 632
67
ani. Perioada trusturilor arendăşeşti e cunoscută ca o

îndoită exploatare, masele ţărăneşti chemate la luptă de
către paşoptişti au fost trădate, şi articolul 13 din programul
de la izlaz n-a putut fi aplicat. Moşneanul deposedat de
pământ şi "liderul clăcaş", cum spunea Nicolae Bălcescu
apar "zilieri în catastive arendăşeşti".
Bătrânul Dumitru Cornea din satul Meriş , născut în 1886
şi care a trăit 94 ani, povesteşte despre tatăl său ,care luase
pământ în muncă de la arendaşul loniţă Ştiucan: "Pent trei
pogoane -La săgi", unul de arătura şi doua de iarbă pentru
vite, arendaşul i-a trecut în catastif să-i facă 32 zile pe vară,
preţăluind aceste zile de muncă cu 2 franci, adică socotindu-
i, pe zi şase parale... Ȋmi arătă şi mie pe logofătul Merai din
Leurda, om de încredere al arendaşului, care însoţea pe
"călăraşul primăriei şi lovea cu biciul de-a călare" pe oamenii
care nu ieşeau la muncă. De teama lor fugea lumea în
"Vârculeasa", unde îşi făceau "coverci de nuiele" drept
adăposturi.La lăsat de sec strigăturile ziceau "Care auziţi,
care n-auziţi? Mă, acuma-i şi mai rău, că ciocoiu-i frate-tău!"
Ţăranul era exploatat crunt, atât pe baza relaţiilor
capitaliste, cât şi prin continuarea resturilor de relaţii feudale.
Administraţia locală, recrutată din rândurile celor care
fuseseră împroprietăriţi pe baza celor patru boi, începuse sa
se afirme din primii ani că reprezentând o putere oblăduită
de stipulaţiile avantajoase ale legii rurale, deposedând pe
ţăranul pălmaş de puţinul sau inventar agricol. lată ce ne
spune un subscris dat de femeia văduva Cutu Maria, nevoită
să slujească în curtea perceptorului pentru datorii de care nu
mai putea scăpa:
"Mă oblig prin acest subscris ce-l dau la mâna naşului meu,
Sandu Ciortan din cătunul Meriş , comuna Ploştina, să pun
pe fiul meu, Sandu sân Ion Cutu ca servitor pe timp de un
an de zile, care să slujească în dreptate iar dumnealui sa-i
plătească simbrie treizeci sfanţi şi bani unsprezece... lar
doua râmătoare şi patru oi ce le-am avut oprite, drept bani
contribuţie, să rămană în păstrarea dumnealui... drept din
doua trimestre... fiscale. Şi la vornicia copilului, îi va înapoia
banii pentru ele, şi să-şi ia vitele înapoi cu preţul precum

umblă acum... Deosebit de acestea, se mai supune fiul meu
Sandu a mai plăti, la vornicia sa, şi contul de bani prevăzut
în zapisul ce-l mai păstrează de la bărbatu-miu... şi la caz că
nu împlineşte copilul serviciu, recunoaştem noi, muma
copilului Michai Cutu de a plăti datoriile de mai sus
prevăzute. Şi neavând cunoştinţă de carte, ne-am suscris
prin condeiul acestui scriitor şi tragem cu degetul... Adaos
două râmătoare preţuite la un Napoleon... iar patru oi
preţuite la 16 sfanţi toate... anul 1870 luna ghenarie 14.
Primar Pătru Dima.
Consilieri comunali Vasile Stanciu, Matei Barbălată.
Martor Gheorghe Bârdanul 71 )
Spolierea ţăranului sărac şi analfabet din partea celor care
prinsesera "cheag" în vatra satului, se manifesta în fel şi
chip în perioada de trecere de la gospodaria bazată pe
clacă, la gospodaria capitalistă.
Una dintre manifestări era şi camăta, care nu se plătea
numai în bani, ci mai cu seamă în zile de muncă la câmp, în
proportii uneori fenomenale.
Alţi ţărani se împrumutau de bani la moşnenii mai înstăriţi,
zălogind sfori de moşie: "Ne-a facut bine de ne-a dat taleri
16... şi i-a pus dumnealui zălog partea noastră de moşie... şi
am scris cu, Marin logofăt cu învăţătura Radului. 72)
De obicei împrumuturile se făceau " cu soroc la
sfetidumitru" cu dobândă destul de ridicată, după cum arată
şi chitanţa facută de ţăranul analfabet G.D. Popescu din
acest sat, către pădurarul satului, sector Meriş , pe nume
Costache Ciortan, fiu al acelui Sandu, cel cu angajarea de
servitor al minorului Cutu: "M-am împrumutat de sumă de lei
una sută, cu soroc de astăzi, 10 august 1898 şi până la
sfârşitul lui octombrie acest an. Şi pentru osteneala banilor,
71) Manuscris Muzeul Satului Broşteni
72) .Arh.St. B. Pach. "Mănăstirea Tismana" L 1/2 1712 Febr. 2.
69
mă oblig a-i plăti sumă de lei treisprezece... fără nici un

cuvânt de judecată." 73)
Ȋn perioada trusturilor arendăşeşti, proprietarul vecin cu satul
Meriş , Vasile Ştefănescu din Turnu Severin, care arendase
o parte din "rezerva statului de la Ploştina", a cotropit prin
mutarea bornelor vechi adăogand terenul la proprietatea lui
personală. Sesizată această cotropire de către merişani, şi
pe baza mărturiei celor 39 locuitori, s-a obţinut cartea de
judecată din 9 iunie 1906: "Menţinem pe stat în vechea sa
posesie din vechiul hotar... prin movila pentru delimitarea
locuitorilor râpeni... linie dreaptă la vechea movilă din
Culmea Floreştilor, la ulm." 74). Arendaşul cotropitor a fost
obligat să refacă bornele vechi, plătind despăgubirile juridice
pentru cercetarea la faţa locului cotropit.
Expoziţia jubiliară organizată în vara anului 1906 n-a
oglindit bunăstarea şi fericirea regatului Romaniei, ci "O
curată minciună, sub decor de hârtie poleită, investigaţia
sociologică întreprinsă de Spiru Haret prin "cazacii săi" că
"ţăranii nu zburdă pe la sate".
Dăm aici răspunsurile la ancheta întreprinsă în ajunul
expoziţiei jubiliare.
Ȋntrebarea 26: Câte zile de lucru la pogon se face
arendaşului?
Răspuns: - Câte trei zile cu braţele şi doua transpoarte.
Ȋntrebarea 27:Ce alte obligaţii se mai cer la dijmuit?
Răspuns:- Câte o găină şi o azimă de pâine.
Ȋntrebarea 29: Cum sunt învoielile faţă de cele
anterioare?
Răspuns: -22 Zile lucru la patru poagoane. Mult mai uşor
în trecut.
Ȋntrebarea 34: Cum e preţuită ziua de lucru între săteni?
Răspuns: -La prăşit, secerat, 1 leu; la făcut snopi, 1,20
lei; la cosit 1,30 lei.
73) ) Manuscris Muzeul Satului Broşteni

74) Dosarul cuprinzând sesizarea locuitorilor merişeni, procesul verbal şi
cartea de judecată, iunie 1906.
Ȋntrebarea 35 : Cum o socoteşte proprietarul?

Răspuns: -Pe sfert, şi chiar mai puţin, cu mâncarea
ţăranului.
Ȋntrebarea 47: Arătaţi cum e numărul vitelor faţă de trecut.
Răspuns: -Oamenii ţin vite mult mai puţine şi numai vite
trăgătoare, de nevoie.
Ȋntrebarea 80: Arătaţi relele din comună şi faceţi
propuneri. 75)
Răspuns: -Izlaz pentru vite şi curătaturi prin pădurile
satului pentru încălzitul locuintelor.
Drept grăieşte şi pamfletul :"Ascundeţi ţeranii" publicat de
Nicolae lorga la 1 octombrie 1906: "Nu-i lăsaţi să umble
slobozi, ...ca să nu ştie risipa bucuriei din anul jubiliar". 76)
Intenţionat am ales aceste întrebari şi răspunsuri care se
potriveau de minune la şituatia satului Meriş .
Ȋn satul Lupşa de Sus, erau numai moşneni, dar în jurul
satului erau şapte proprietari pe moşiile cărora erau obligaţi
să muncească locuitorii.Pentru faptul ca moşiile se întindeau
de o parte şi de alta a satului, iar ţăranii aveau nevoie de
iarbă pentru păşunatul vitelor, majoritatea locuitorilor erau
crescători de vite.
Condiţiile de muncă erau următoarele:
La porumb proprietarul lua a treia parte din producţie. La
pogon mai erau obligaţi să muncească boierului trei zile fără
plată ,să dea 1/3 din dovleci şi coceni (tulpini de porumb), în
plus mai făceau câte un transport cu calul la oraş ,de obicei
la Cerneţi, mai târziu la Turnu Severin ,unde boierul îşi
vindea produsele.
Vitele erau învoite sa pască pe moşia boierului (izlaz) în
următoarele condiţii:
-Pentru o vită mare muncea trei zile fără plată.
-Pentru o oaie sau un porc- o zi.
75) Arh. St. Filiala Mehedinţi "Colectia documente" pach. XI/1

76) "Neamul romanesc" nr. 42, 1906
71
-In cazul în care vitele neînvoite scăpau pe moşie, ele

erau duse la curte, iar condiţiile de răscumparare erau foarte
grele.
Erau cazuri cand, datorită condiţiilor grele de viaţa,
familiile de clăcaşi sau chiar de moşneni îşi angajau copiii
ca servitori la cei avuţi din sat sau din altă parte. Ȋn aceste
cazuri şi aici, la Lupşa de Sus, se încheiau acte care arătau
cam în felul celui de mai jos: "Act prin care dacă cunoscut că
înţelegându-mă cu Sandu sân Istodor din satul Lupşa de
Sus ca să-mi dea pe fiul său Dumitru în slujba căşii mele cu
condiţiile următoare:
1- iu) El pe cat va fi necă(să)torit -sa fie în slujbă cu hrană
şi îmbrăcămintea de la mine şi totdeauna în curtea mea
ascultând oricăte îi voi porunci.
2- lea) După ce să va căsători cu nevastă de potriva sa şi
cu voia mea să fie iarăşi în slujba mea şi a soţii mele măcar
de-ar avea casă deosăbită; acestea toate să le păzască pe
cât eu şi soţia mea vom avea viaţă şi drept toate acestea
sărvituri ale lui îi fac dar cele următoare, cu legămant că
niciodată să nu fie volnic a le înstrăina în altă parte ce să le
aibe el şi copiii săi pentru totdeauna:
1 -iu) Să-i dau sălişte de casă în hotaru Vezuru adecă
st(stânjeni) 10 adecă 10 latu şi 40 adecă 40 lungu unde-şi
va avea casă facută de mine i pă lângă aceştia să-i dat 5 st.
latu şi 80 adecă 80 lungu tot în hot(a)r(u) Vezuru: cu pruni şi
alţi pomi ce să va găsi pe dânşi.
2 -lea) Să-i dau 8 st(ânjeni) adecă 8 latu şi lungi din pes(loc
şters) şi până în hotaru Andreeştilor cu cât nu cu pădure ce
sunt în ho(ta)r(u) 1 Călieni ce-i zice şi Scroafa.
3 -lea) Să-i dau 10, adecă zece rânduri de vie şi o pivniţă
cu o gură în hotaru Mezânceni, proprietaru aceştia răposatul
Dinu Cuţui, cu plată de ohamnică cum urmez şi eu, lângă
care să-i mai dau o putină de douasprezece cazane şi una
de opt bute de treizeci şi cinci vedre şi un butoi de douazeci
şi patru vedre iar un hârdau.
4- lea) doi boi, una vacă cu viţel, patru capete porci, două
oi cu mei lor, una căldare ce va ţine şasă oca apă, una
sapă, una săcure şi bani lei 157 şi parale 20 adecă una sută
cinci zeci şi şapte şi parale douzeci, toate acestea să i le
predau la căsătoria sa pentru care să să însămneze în dosul
zapisului de legătură întărit de numitul Sandu la mărturie...
însă de nu să va ţine de cuvânt de înainte aci a nu-şi urma
legătura de mai sus cu slujba sa în mulţumirea noastră cât
vom trai în viaţa să piarză drepturile ce se numesc mai sus -
1857 august 25." 77)
77) Muzeul din Broşteni, doc. nr. 59 46
73
lată un act care pare mult mai favorabil ceIui angajat ca

servitor decât cel arătat mai sus, în cazul satului Meriş . Ȋnsă
având în vedere faptul că servitorul, oricât ar fi muncit, nu
putea să mulţumească pe stăpânul său, astfel era pus în
situaţia să piardă drepturile enunţate mai sus. Arătam în
capitolul precedent că în jurul satului Lupşa de Sus au
existat proprietari, aceştia fiind : Gheorghe Strehăianu, Ana
Bosogescu, Grigore Ciocăzan şi Caloianu, aceştia odata cu
anul 1902 încep sa vândă moşiile, aici Coandă rămânand cu
o proprietate mai mare .
La acesta din urmă lucrau şi ţărani din Lupşa de Jos,
cărora li se percepea dijma, la îndoială de cele mai multe
ori. Pentru fiecare pogon arendat ţăranul trebuia să facă trei
zile de clacă la boier. Se mai adăugau şi diverse servicii la
curtea boierească, precum şi plocoane care constau din
păsări, purcei, vin, etc.
Deţinem ceva date referitoare la reforma agrară din
1921. Astfel, prin certificatul de împroprietărire eliberat de
Casa Centrală a Cooperaţiei şi Ȋmproprietăririi prin -Serviciul
75
Agricol al Judeţului Mehedinţi, prin care se atestă locuitorului

Pescariu loan din comuma Lupşa, satul Lupşa de Jos că
deţine o suprafaţă de 2,50 ha,prin Certificatul de
Ȋmproprietărire nr. 267 din 31 martie 1921, împroprietărit în
moşia Lupşa. Dintr-un alt act "Titlu definitiv de proprietate în
virtutea legii pentru reformă agrară, promulgată la 17 iulie
1921" din 1923 luna aprilie ziua 29 se precizează că "Dl.
Pescariu I. loan din comuna Lupşa, Jud. Mehedinţi a fost
împroprietărit pe lotul nr. 28 de 2 ha. 9889 m.p. din moşia
Lupşa, fosta proprietate a doamnei Eugenia Perieţeanu
situată în comuna Lupşa, judeţul Mehedinţi -preţul lotului în
sumă de lei 3666".
Pe acest act, purtând data de 27 februarie 1932, se află
un proces verbal din care reiese ca şase locuitori din
comuna Lupşa fuseseră împroprietăriţi pe moşia Căzăneşti
a doamnei Aurora Eugenia Perieţeanu, şi că în urma
măsurătorii cadastrale suprafaţa de teren ce li se atribuise
ţăranilor a fost restituită proprietarei "urmând sa fie
deposedaţi, iar la o parte din ei sa li se micşoreze loturile".
Se menţionează că ţăranii au dat declaraţii în scris "că se
mulţumesc de buna voie, nici o pretenţie la diferenţa de
teren până la completarea loturilor ce eventual le-ar lipsi,
muIţumindu-se, parte cu micile reduceri, iar restul locuitorilor
cu terenul din moşia Căzăneşti".
Ştiind că moşia Căzăneşti se află la o distanţă destul de
mare, cca 15 km, este lesne de presupus că ţăranii au
renunţat până la urmă la loturile lor, acestea reintrând în
posesia proprietarului.
Ȋn relaţiile dintre ţăran şi proprietar au loc uneori ciocniri
violente, aşa cum este cazul ţăranului Gheorghe Gheorghe.
Acesta a luat parte la luptele din 1916-1918, distingându-se
în marile batalii pe frontul din Moldova. Când el se afla pe
front, moşierul Ion Coandă a răpit o bucată de pământ a
soldatului, numai pe câţiva băniţi de porumb, pentru că soţia
acestuia nu mai avea cu ce să-şi hrănească copiii. La
venirea sa de pe front i-a oferit moşierului plata pentru
porumbul dat familiei sale în schimbul restituirii fâşiei de
pământ. Toate ofertele făcute proprietarului au rămas fără
rezultat. Ţăranul Gheorghe Gheorghe a chemat pe moşier în

fata instanţei de judecată, aceasta dându-i câştig de cauza
ţăranului. Dar cum era obiceiul vremii, boierul nici nu s-a
gândit să restituie ţăranului fâşia de pământ. Atunci ţăranul
s-a hotărat să-şi facă şingur dreptate. A cosit fânul de pe
terenul cu pricina şi apoi cu un car de împrumut a mers să
şi-l transporte la locuinţă. Moşierul, urmat de slugi a venit
să-l pedepsească pe Gheorghe Gheorghe. Deşi avertizat,
moşierul nu a renuntat să se apropie de ţăran să-l bată.
Atunci Gheorghe a scos o armă de vânătoare, pe care o
avea în fân şi a descărcat-o în atacator. Plin de ură faţă de
acest odios proprietar, îl mai inţeapă de câteva ori cu cuţitul
pe care-l purta la brâu.
Arestat, a fost bătut şi schingiuit în mod bestial. De
remarcat faptul că ura împotriva moşierului fusese
acumulată în sufletul acestul ţăran, picătură cu picătură. Ȋn
timpul răscoalei ţărăneşti din 1907, după cum singur
povestea, făcuse parte din plutoanele de execuţie. Relata
mereu un fapt petrecut atunci, şi anume când soldaţii
ceruseră insistent iertarea unui ţăran înconjurat de cele
doua fiice ale sale, care plângeau şi nu se depărtau de tatăl
lor. Comandantul a refuzat categoric, ţăranul a fost pus la
zid şi s-a comandat „foc". Dar nici un glonte nu l-a nimerit pe
ţăran. Atunci comandantul şi-a scos pistolul, şi sub privirile
pline de ură ale soldaţilor, l-a împuşcat el pe ţăran.
Este lesne de înţeles de ce Gherghe Gheorghe îi ura atât
de mult pe moşieri.
Cu toate insistenţele familiei moşierului Coandă, ţăranul
Gherghe Gheorghe nu a putut fi condamnat mai mult de doi
ani închisoare.
lată că există fapte demne de relatat de condeiul unui
scriitor în relaţiile dintre ţăran şi proprietar, în decursul vremii
şi pe aceste meleaguri, ca pretutindeni de altfel.
77
EVENIMENTE IMPORTANTE
Din timpul feudalismului timpuriu şi dezvoltat, după

documentele studiate de noi, nu reiese că locuitorii din
această comună să fi participat la o rascoală ţărănească.
Ȋn ultimele decenii ale secolului al XVlll-lea şi începutul
secolului al XIX-Iea, în condiţiile descompunerii
feudalismului în Ţările Române, s-a intensificat lupta de
eliberare socială şi naţională a maselor largi, populare.
Pagini glorioase s-au înregistrat în Revoluţia de la 1821,
condusă de Tudor Vladimirescu. Ȋn acest sens, istoria
Broşteni-ului este legată foarte mult de personalitatea lui
Tudor Vladimirescu, care a trecut pe aici în mai multe
rânduri.Ȋnsă data de 27 ianuarie 1821 este cea mai
importantă, pentru că atunci Tudor este întâmpinat de
panduri şi de Ghiţă Cuţui, zis Ghiţă Olteanu, vestit căpitan
de panduri fiind unul dintre sprijinitorii de seamă ai lui Tudor
Vladimirescu, părticipând cu o ceată de panduri în cadrul
oastei de revoluţionari de la 1821. 78)
După uciderea mişelească lui Tudor, la puţin timp
căpitanul Ghiţă Cuţui se refugiază în Transilvania unde ia
legatura cu Simion Mehedinţeanu. Ştim că ambii au acţionat
în condiţii foarte grele, s-au deplasat la Sibiu, unde au
organizat grupuri de panduri cu unii reprezentanţi ai maselor
populare din Oltenia, cu negustori, cu slujbaşi şi chiar cu unii
boieri. Tot lui i-a revenit misiunea de a lua legătura cu
serdatul Toma Brătianu din Piteşti, despre care auzise că
doreşte sa participe la lupta împotriva domnitorului Grigore
Dimitrie Ghica. Cuţui a primit asigurările lui Brătianu că
lucrează "cu stima şi sfaturile boierilor români rămaşi la
Brasov şi (a) altor boieri ce sunt în ţară, la Bucureşti,
78) Dan Berindei, Traian Mutaşu, Aspecte militare ale răscoalei populare
de la 1821, p. 57, Buc. 1962
rămânand ca Ghiţă Cuţui "să-şi caute tovarăşi cât mai mulţi"

şi până la raşcoală Bratianu "îi va trimite adesea vestire prin
scrisori şi bani cu îndestulare ca să dea celor ce vor primi să
urmeze spre aceasta".
Alături de Simion Mehedinţeanu, Ghiţă Cuţui va încerca
în 1826 să reaprindă flacăra revoltei. Mărturii contemporane
vorbesc despre acest lucru, menţionând că "dintre toate
încercările boierilor cea mai de seamă a fost a lui Ghiţă
Cuţui..., care adunase 600 de voluntari cu care vroia să
ridice pandurii cum făcuse Vladimirescu". 79)
Au alcătuit un plan al răscoalei, asemănător cu acela al lui
Vladimirescu, ce cuprindea: mobilizarea şi pregătirea
maselor din ţară pentru a răspunde de îndată la semnalul
dat de conducători, înarmarea unui număr cât mai mare de
adepţi din Banat şi Transilvania, pătrunderea în ţară, când
va fi momentul -pe mai multe direcţii o dată- şi dezlănţuirea
răscoalei generale. Nu întâmplător locul de începere al
răscoalei este ales Judeţul Mehedinţi. Au elaborat şi o
proclamaţie "scrisă în spiritul proclamaţiei lui Tudor".
Esenţialul este redat clar într-un izvor contemporan:
"împotriva stoarcerii voievodului şi jafurilor slujbaşilor".
Momentul potrivit pentru declanşare a fost în mai 1826
căci "să vestise cu totul (...) în ţară la Judeţul Mehedinţi
cugetarea lor", iar cei care se aflau peste munţi erau gata de
luptă.
Într-o noapte întunecoasă au venit pe la Orşova. O
ciocnire a avut loc în apropierea râului Motru, cu rezultate
nefavorabile răsculaţilor. După exemplul lui Tudor
Vladimirescu, să transforme unele mănăstiri în locuri întărite,
au făcut şi ei din schitul Topolniţa o bază fortificată.
Rezistenţa răsculaţilor s-a dovedit dârză, pentru aceasta
oamenii stăpânirii renunţând la luptă. Ei doar au înconjurat
baza fortificată împiedicând pe răsculaţi sa primească
ajutoare şi provizii din afară. Ȋn felul acesta au început
tratativele prin Strâmbeanu, fost vătaf de plai la Cloşani,
care se cunostea cu Simion Mehedinţeanu. S-au înţeles să
79) Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, B. 1884, p. 93
79
meargă la Bucureşti, Ghiţă Cuţui şi Simion Mehedinţeanu

să-şi ceara iertare de la domnitorul Ghica.
O serie de documente relatează despre aceste
evenimente.Rapoartele consulare de la Bucuresti ale
reprezentantului Prusiei, Kreuchely, dovedesc o cunoaştere
amănunţită a situaţiei create şi mai ales a răsunetului pe
care I-au avut aceste evenimente în ţara Romanească.
Prin scrisoarea din 6 iulie 1826, Kreuchely îl
încunoştiinţează pe von Miltitz, seful legaţiei prusiene de la
Constantinopol, despre răscoala lui Simion şi Ghiţă. 80)
La 12 iulie 1826 von Miltitz este pus la curent cu noile
evenimente şi cu fuga răsculaţilor, care au fost asediaţi în
schitul Topolniţa. 81 )
Prin doua scrisori din 1 şi 10 septembrie 1826, Kreuchely
îl anunţă pe von Miltitz despre reprimarea răscoalei,
condamnarea la moarte a conducătorilor ei, Simion şi Ghiţă
Olteanu, precum şi atitudinea Ȋnaltei Porţi faţă de acest
început de răscoală. 82) .
Relatările despre aceste evenimente, cât şi despre Ghiţă
Cuţui, le găsim şi din alte documente contemporane. O
scrisoare a domnitorului Ghica din 21 iunie 1826 vorbeşte
despre răzvrătirea lui Simion Mehedinţeanu, Ghiţă Cuţui şi a
altor tovarăşi ai lui Tudor Vladimirescu. 83)
Doua acte domneşti din acelaşi timp, ne dau ştire despre
răsplata promisă de Ghica Voievod pentru înfrângerea
răzmeriţei şi de sumele de bani plătite poterelor. 84)
La 16 august 1826, se dă anaforaua către judecătorii
criminalionului, pentru pedepsele cuvenite lui căpitan Simion
80) Hurmuzachi. vol. 10. doc. CCCCXXXV, B
81) Idem, CCCCXXXVII
82) Idem, CCCLI şi CCCLII
83) Documente privind Istoria României -Răscoală din 1821, vol. III, p.
145, 356, 358, B. 1960
84) N. lorga, Şituaţia agrară, economică şi socială a Olteniei în epoca lui
Tudor Vladimirescu, p. 262 -264, B. 1915
Mehedinţeanu, Ghiţă Cuţui şi altora ce au încercat rebelie

consemnată astfel: ”... Ghiţă ce-i zic Cuţui sân Ion, de la
Broşteni Mehedinţi, căpitan de panduri din porunca gospod
s-au spânzurat". 85)
Deşi Ghiţă Cuţui făcea parte din clasa
exploatatorilor,pentru faptele sale de luptă socială şi
naţională,s-a bucurat de aprecierea celor de aici, iar cei de
acum îi cinstesc memoria.
Lupşa se face cunoscută după Revoluţia de la 1821,
când un anume loviţa căpitan Răduţoiu, călca moşia şi casa
ceauşului Istrate Calotescu din Cerneţi.Pentru aceste fapte
ceauşul poartă procese ani de-a rândul cu fratele
căpitanului.
Broşteni-ul este cunoscut şi în timpul revoluţiei
burghezo-democratice din ţara Românească de la 1848,
când generalul Gheorghe Magheru în iulie 1848 trece prin
oraşele şi comunele Olteniei (Craiova -Filiaşi -Butoieşti -
Strehaia -Broşteni -Târgu Jiu) pentru recrutarea de
dorobanţi şi panduri voluntari (care să constituie baza unei
armate populare). Nu avem date precise dacă din Broşteni
au fost sau n-au fost recrutaţi dorobanţi, dar repetăm
precizarea că nici de data aceasta nu este întâmplătoare
trecerea generalului revoluţionar prin Broşteni, sau numai
pentru faptul că se afla în drum, ci se datorează şi acelei
stări de agitaţie revoluţionară a moşnenilor din 1848.
Trecerea acestuia a trezit entuziasmul maselor populare.
86)
Locuitorii acestei comune au luptat şi şi-au dat viaţa în
războiul pentru independenţă (1877- 1878), dintre ei amintim
pe eroul dorobanţ Mirea Vasile, aşa cum arată placheta
trimisă acestuia şi acum se păstrează la Muzeul din
Broşteni.
Vâlvătaia răscoalei ţărăneşti din anul următor expoziţiei
85) Emil Vârtosu, 1821, Date şi fapte noi. p. 222-230
86) II. Petrescu, VI. Osiac -Anul revolutionar 1818- p. 59
81
jubiliare a dezvăluit adevărata faţă a ţării, reversul medaliei

bătută în anul jubiliar străfulgerand din "Flămânzi-Moldova
până la Corcova".
Ȋn satul Meriş de Ploştina, icnetul a răbufnit prin
memoriul adresat Ministerului de Interne şi Preşedinţiei
Consiliului de Miniştri, semnat de 307 ţărani din comuna
Ploştina, adus la Bucureşti de către 17 delegaţi, dintre care
menţionam pe cei din satul Meriş : Vasile Maroiu, Costache
Ciortan, Gheorghe Sărcău, Ion Bârdeanu, Ghiţă I. Ciortan,
Petre Olaru şi Gheorghe Gogan.
Zice, printre altele, memoriul întocmit: „nu suntem dijmuiţi
decât atunci, când toată producţia lui (arendaşului, n.n.) este
asigurată, şi când datoria noastră, către dânsul, e
termenată... Ȋn cazul când glasul nostru nu va fi auzit şi nu
veţi pune capăt mizeriilor ce îndurăm din lipsa de pământ,
declarăm cu toţii că ne vom împărţi singuri aceasta moşie, şi
nu vom îngădui, chiar dacă vom pieri cu toţii... Sperăm,
domnule ministru, că nu veţi îngădui să se verse sânge
frăţesc pentru scăpărea acestor bucăţi de pământ ce vor sa
le răpeasca domnii I. Ştiucan şi B. Ştefănescu şi în acelaşi
timp, ne veţi da pământ în orice condiţii veţi crede, numai să
ne scăpaţi de clacă, de înjurăturile şi biciul ispravnicilor
ciocoieşti.
Altfel, dreptatea ne-o vom face singuri... pământ, ori
moarte, aceasta e deviza noastră". 87)
Ȋndată ce a fost înregistrată scrisoarea, delegaţii au fost
arestaţi şi aduşi sub escortă la Ploştina, spre a fi executaţi în
faţa locuitorilor, pe ziua de 11 martie 1917. Numai datorită
faptului că au fost luaţi pe garanţie de către arhitectul State
Ciortan, că sunt din sate paşnice, şi că răspunde el cu viaţa
pentru cei 17 delegaţi, au putut fi puşi în libertate.
După rascoală s-au votat o serie de legi cu caracter
agrar, printre care: Legea Casei Rurale, Legea Izlazurilor
Comunale, Legea Trusturilor Arendăşeşti,s.a.m.d
87) Bibl. Academiei R.S.R. S. mss. româneşti p. 144-149
Rezerva de pământ a moşiei statului aflată la Ploştina a

fost dată în arendă direct ţăranilor înstăriţi, iar bucăţile de
pământ căpătau denumirea "embaticuri", plătindu-se 15 lei
la pogon pentru embatic de deal şi 20 lei la pogon pentru
embatic de şes.
Propunerile iluministului Spiru Haret de a fi preferate "la
preţ egal" asociaţiile de ţărani care vor sa arendeze
rezervele statului n-au putut servi "nenorociţilor care n-au
nimic... numarul cel mare... ar fi fost robiţi consătenilor lor
mai bogaţi". 88) ,
Astfel de asociaţii au luat fiinţă şi pe teritoriul de astăzi al
comunei Broşteni.
Ȋn primul război mondial, comuna Broşteni şi-a trimis
voinicii să lupte pentru împlinirea dreaptă a chemarii istorice.
Poate că n-a fost tindă căreia secera morţii să nu-i fi retezat
o fiinţă scumpă, nici bătătură să nu-i fi răpit ceva din
strănsură.
Invazia cotropitorului teuton nu s-a mai putut stăvili a doua
oară la Câineni. La Meriş , în ziua de 16 noiembrie 1916
detaşamentul colonelului Taut, regrupat pe dâlmele satului
hărţuindu-se cu cavaleria inamică, împuşcase mortal un
general german, deşi acesta călătorea într-un automobil
blindat.
Până seara târziu a fost mitraliat satul Meriş ,
răscumpărându-se moartea generalului prin secerarea
elevei Lădaru Ana şi rănirea gravă a femeii Maria Gh.
Mândra, care ieşiseră la poartă sa vadă "balaurul cel negru
lunecând spre Ploştina". Administraţia ocupanţilor germani,
din ordinul comandantului de etapă Makensen fixează la
reşedinţa plăşii Motru de Sus (Broşteni) o comandatură
care, timp de doi ani de ocupaţie, strângea din satele de pe
valea Motrului, provizii pentru trupele inamice, eliberând
88) "Chestia ţărănească" Spiru Haret -1907 p.30
83
bonuri de rechiziţie sau evaluând produsele la preţuri

derizorii.
Edificator este exemplul ca numai din satul Meriş , la 8
decembrie 1917 se ridică un numar de 26 de cazane de
aramă în greutate de 769 kg evaluate la câte 2 lei kg.
Primarul, consilierii comunali şi rudele apropiate ale
acestora au fost „scutiţi" de asemenea sarcină. Consilierul
Albici Gheorghe (Ploştina), vociferând împotriva măsurii
abuzive, fără să ştie că şi el figura printre „scutiţi", a fost
chemat la comandatură şi după ce a fost bătut crunt, a fost
obligat să aducă imediat cazanul.
Fiecare familie avea obligaţia sa predea saptamânal cate
7 ouă, iar cei care aveau vaci mulgătoare, cate patru litri de
lapte în fiecare zi.
Erau grupate câte trei familii care trebuiau sa dea
ocupanţilor porcul cel mai gras, urmând a-şi împărţi pe
ceilalţi doi pentru ele.
Fiecare sat avea un consilier împuternicit spre a ţine
evidenţa bunurilor rechiziţionate pentru predarea lor la
comandatură şi achitarea contravalorii.
Multiplă a fost jertfa vetrelor fără voinicii plecaţi pe frontul
de luptă, iar ostilitatea împotriva ocupanţilor lua diferite
forme: de la refuzul părticipării la corvezi spre bazele
predarii rechiziţiilor, până la păstrarea legaturii cu partizanii
,conduşi prin părţile Motrului de către locotenentul Victor
Popescu din regimentul 18 Gorj, partizani cărora li se
aduceau, în taină, alimente şi veşti folositoare tacticii de
hărţuială.
Ȋntregirea neamului românesc s-a plămădit din sângele
ostaşilor,precum şi din secătuirea materială a provinciilor
ocupate timp de doi ani.
Ȋn cifra îndoliată a celor opt sute de mii de eroi,stau ca
flacără vie şi şaptezeci de nume dragi ale comunei
89) Cap. Gogan P. Constantin, sold. Gogan P. Mihai şi Gogan P. Ion
Broşteni,care prin jertfa lor au împins peste Carpaţi

nedreptele pietre de hotar, împlinind visul de veacuri al
neamului românesc.
Ȋn pomelnicul eroilor din comuna noastră, din primul
razboi mondial, se gasesc şi trei fii ai aceluiaşi parinte ("Trei
doamne, şi... toţi trei"). 89)
Patriotarzii comunei, mizând carte de pricopseală prin
înscrierea într-unul dintre partidele politice burgheze cu
denumiri amăgitoare, chemau "talpa ţarii" sa fie alături de ei,
fiindcă "votul e obligatoriu, direct şi secret, şi că are să
rezolve o dreaptă reformă agrară anunţată de rege şi de
"tătuca Averescu" pe margini de tranşee."
Dar traducerea în fapt a acestei probleme nu se
definitivase încă nici în anul 1926, deşi nu se anunţase la
judeţ că cei îndreptăţiti a primi aceste drepturi au luat
cunostinţă de parcelele unde vor avea loturile de
împroprietărire.
Ȋn perioada 1920 -1926 patriotarzii deveniseră
embaticarii unor loturi de pământ, ca foşti clăcaşi, ori ca
descendenţi ai acestora.
Broşteniul se mai face cunoscut în perioada dintre cele
două razboaie mondiale când aici s-a facut o puternică
propagandă antirevizionistă, mai ales din 1935 încoace,
când în Oltenia au loc mai multe întâlniri mari şi manifestaţii
la Baia de Aramă, Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Broşteni şi
Turnu Severin. Aceste acţiuni au crescut ca număr şi ca
participare de persoane, deci au luat amploare mai ales
după declaraţia lui Musollini, de la Milano din noiembrie
1936, ca Ungaria horthysta este "marea mutilata" a
razboiului precedent (viza evident -Transilvania). 90)
Semnificativ este faptul că la alegerile de la 18 februarie
1936 dr. Lupu - candidatul Frontului Democraţiei- a obţinut
90) Turnu Severin- municipiul Drobeta monografie din 1972, Tip.Drobeta
Turnu Severin, Fl.Nedelcu, Viaţa Politică din România în preajma
instaurării dictaturii regale, etc
85
un succes la o diferenţă netă faţă de Octavian Goga -

candidat fascist. Totalul voturilor obţinute de Dr.Lupu era:
1392 la Broşteni, 1297 la Bălăciţa, 1180 la Slivileşti, 1086 la
Baia de Aramă.91)
Locuitorii Broşteni-ului au participat şi la marile adunări
populare din Mehedinţi (Turnu Severin), organizate de
Blocul pentru Apărarea Libertaţilor Democratice (B.A.L.D.)
sau "Frontul Popular", cum mai era numită alianţa P.C.R.,
Frontul Democratic, P.N.Ţ. ln Marea Adunare de la 26
ianuarie 1936, şi 8 februarie, ce au avut loc la Turnu Severin
şi la Porţile de Fier, organizate de Frontul Democratic
("Popular"),unul din reprezentanţi arăta: "Noi ţăranii suntem
talpa ţarii, brazda prosperitaţii Romaniei, împreuna cu fraţii
noştri muncitori din uzine şi ateliere. Ciocoii ne-au subjugat
până acum, ne-au stors vlaga, vor sa ne aplece gâtul şi mai
adânc în jug. Ei vor să ne îngenuncheze cu ajutorul
bandelor plătite, care se numesc fasciste şi care vor să ne
vândă lui Hitler de la Berlin, care, în vederea unui mare
razboi râvneşte la grânele, lemnele şi petrolul nostru".
Ȋn afară de faptul ca locuitori ai comunei Broşteni au
părticipat aici, ei iniţiază astfel de adunări şi la Broşteni, la
31 ianuarie 1936, în care s-a făcut propagandă pentru
Frontul Democratic". 92)
Dosarele din fondul "Rezidenţa regală", arhivele de stat
Craiova arată numeroase aspecte din starea de
nemulţumire a populaţiei de pe valea Motrului (şi Broşteni)
contra regimului de dictatură regală. Astfel, dosarul 46/1939,
fila 103, din august 1939 arată: "Situaţia e cu atât mai gravă
cu cât avem producători care n-au vândut un bob de grâu şi
n-au un ban în casă... n-au cui vinde produsul şi sunt expuşi
sa cadă pradă cămătarilor", 93) iar dosarul 47/1939, raport
6065/6 septembrie 1939, fila 45 al Poliţiei de Siguranţă,
arată despre starea de spirit a locuitorilor de aici, faţă de
atitudinea germanilor şi în general a fasciştilor... "a făcut să
92) Arh. St. Craiova, dos. 4/1936, inv. 55, f. 618

93) Date dintr-un raport al Rezidenţei regale către Ministerul Agriculturii
şi domeniilor -dos. 46/1939 -f. 103 din aug. 1939
se nască în sufletele cetaţenilor români o ură neîmpăcată

contra germanilor şi ungurilor, ei arătând că dacă şi ţara
noastră va participa la un eventual război, nu se vor teme,ci
din contră,aceasta îi oţeleşte şi mai mult." 94) Tot acum se
arată: "... în prezent comuniştii fac o puternică propagandă
de la om la om, aproape pe faţă şi fără nici o teamă." 95)
La Baloţi, Tismana, Devesel, Broşteni, Burila Mare,
Crivina, Scăpău - "Blocul" a iniţiat acţiuni de protest ale
ţăranilor, nemulţumiţi de lipsa de pământ, de impozitele mari
şi samavolniciile moşiereşti. 96)
Toate aceste acţiuni nu sunt întâmplătoare, ştiind că în
Broşteni au fost comunişti ilegalişti ce au activat în această
perioadă alături de Mihai Macavei şi loan Elena din Turnu
Severin, unul din aceştia a fost şi croitorul lorga Gheorghe
(Guţă).
OCUPAŢIILE LOCUITORILOR
După uneltele găsite din cele mai vechi timpuri (neolitic),

din documentele studiate reiese că ocupaţia de căpetenie a
locuitorilor din comuna Broşteni a fost agricultura. Având în
vedere aşezarea sa aproape de câmpul Motrului, care avea
un sol foarte fertil, aici se cultiva grâul. Pe dealurile expuse
la soare bătrânii făceau "curături", adica loc curăţat pentru a
fi cultivat. Au cultivat mai întâi grâul şi meiul, şi mai apoi
porumbul. Făceau şi câte o grădină de legume în apropierea
casei sau bordeiului. Cel mai des însă, dealurile erau
plantate cu viţă de vie, pruni, meri şi mai puţin peri. Fiecare
îşi avea şi pivniţa sa în care păstra vinul şi ţuica. Până mai
curând erau înşirate pe "Culmea Cucului", pe "Dealul
Berbecelui", pe "Culmea Lupşii", în "Viezuru" etc., pivniţele
făcute din lemn, îmbinate drept, sau în coadă de rândunică,
94) idem, dos. 47/1939, raport 6065/6 sept. 1939, f. 45
95) ziarul"Blocul" nr. 6 din 8 februarie 1936.
96) idem
87
şi acoperite la început cu stuf, mai târziu cu şindrilă (şiţă).

Foarte mulţi se coupau cu creşterea animaleIor, vaci
pentru lapte, boi pentru muncă, oi, şi cei mai înstăriţi aveau
şi cai. Fiecare familie îngrăşa câte un porc anual. Pentru
hrana animalelor, în timpul verii se foloseau păşunile, livezile
şi pădurile, iar iarna foloseau fân, lucernă, trifoi, ce erau
semănate în parcele mici de teren, coceni (tulpini de
porumb), paie etc. Mulţi dintre ei aveau pe lângă casă stupi
cu albine -primitivi (in uleiuri) la început, şi sistematici mai
târziu. Albinăritul se practica pentru miere, dar şi pentru
ceară care era folosită la iluminat în casă.
Cultura plantelor de câmp începea prin arat şi semănat
cu mâna. Aratul se efectua cu plugul, care la început era din
lemn lucrat de ei,numai brăzdarul era din fier sau cum îi
spuneau bătrânii „fierul lat”. Ȋn faţa lui era montat „fierul lung”
sau „undreaua”, acestea fiind lucrate de către fierarii satului.
Solurile produceau intens câtiva ani ,apoi omul îşi forma o
curătura nouă. Uneltele de muncă întrebuinţate pentru
desfundat curăturile erau săpoiul şi sapa lucrate tot de
fierarii satelor.
Dintre multele tradiţii, demne de admirat la locuitorii
satelor de pe cuprinsul comunei Broşteni, era şi faptul că se
întovărăşau, poate mai mult ca în alte locuri, pentru "a face
plug", ajungând să înjuge patru sau şase boi la un plug. Nu
de puţine ori primeau în tovărăşie şi unul fără boi, ca
"plugar" pentru a-i ara şi lui ogorul. Toate aceste asocieri se
întăreau prin "adălmaş" când îşi urau "un rod bogat şi spor
la muncă", şi închinau pentru sănătatea lor şi a vitelor şi
pentru prosperitate. Şi săpătul praşilelor, cositul şi seceratul
le făceau ajutându-se unii pe alţii.
Porumbul, fasolea, dovleacul etc. erau plantate cu "parul"
ascuţit -teşit. Toate obiectele de îmbrăcăminte ca şi cele din
casă, erau lucrate de mâna vrednicelor sătence, de obicei
din in, cânepa şi uneori din bumbac. Inul şi cânepa erau
semănate pe ogoare, apoi se recoltau.Inul şi cânepa de vară
în timpul verii,iar cânepa de toamnă, bineînţeles în timpul
toamnei.După care erau puse la "murat" (topit) în baltă, în
apa Peştenei sau a Motrului.Erau lăsate acolo timp de circa
trei săptămâni, după care mănunchiurile se scoteau şi erau

întinse la uscat, se băteau la un "proţap", se meliţau la
meliţa, se dărăceau, formându-se fuioare şi caiere. Cele mai
fine fibre erau numite fuioare, care la rândul lor erau toarse
în serile de toamnă sau iarnă, când se organizau "clăci",
unde gospodinele torceau, iar bărbaţii şi flăcăii spuneau
poveşti şi glume. Firele erau adunate pe fuse, apoi se
formau „motce” şi, în fine, urzite şi ţesute în "război" şi
prefăcute în pânze care se înălbeau. Am arătat toate
acestea pentru că în satele noastre au fost aproape uitate
aceste lucrări în gospodărie cât şi uneltele cu ajutorul cărora
se prelucrau. Muzeul comunal ilustreaza de altfel, prin
obiectele sale, prelucrarea acestora.
Din lână se ţeseau covoare, macaturi, pături sau dimia
pentru îmbrăcăminte.
Vechile scoarţe ţesute aici,impresionante prin forţa de
stilizare a motivului, prin geometrismul şi splendoarea
cromaticii, uneori discretă şi subtil nuanţată, alteori vie,
îndrazneaţă, cam "fauve" şi totuşi surprinzător de
armonioase, se întâlnesc şi acum în satele din comuna
noastră.
Pentru vopsitul ţesăturilor se foloseau diferite culori cu
vopsea extrasă din unele plante.Putem exemplifica faptul că
pentru culoarea roşie era întrebuinţată "roiba", pentru galben
se folosea "şofranul", pentru albastru se foloseau
"albăstrelele", pentru negru "aninul", pentru maron"coaja de
nuc".
Portul, produs al industriei casnice textile, precum şi al
meşteşugarilor săteşti, s-a cristalizat în forme comune
pentru întreaga zona a Mehedinţiului, încadrându-se într-o
arie mai largă a întregii Oltenii şi subsumăndu-se unităţii
stilistice a portului popular românesc. Costumul femeiesc
tradiţional Iucrat aici, se încadreaza în tipul costumului cu
catrinţe şi tipul costumului cu vâlnic, cele doua tipuri
reflectând funcţii diferite (portul de vară şi portul de iarnă).
Vâlnicele şi catrinţele au un decor geometric sau floral
stilizat, desfaşurat pe un fond roşu.Cămăşile se încadrează
în doua tipuri ornamentale, şi anume: cămaşa cu altiţă şi
89
cămaşa cu blană. Costumul bărbătesc vechi asociaza

elemente de veche tradiţie :cioareci de dimie albă (bătută la
pivă) cu decoruri de găetan negru, brâu, cămaşă de
bumbac, haină albă (piesa ce apare la ctitorii bisericii din
localitate), demonstrând continuitatea portului şi în industria
textilă casnică.
Ȋn afara acestor costume de bună tradiţie, tot în casă se
lucra frecvent un costum eteroclit, care combină piese de
costum mehedinţean şi gorjenesc (schileresc), piese care,
nefiind deplin asimilate nu au contribuit la o reală îmbogaţire
a costumului local.
Erau câţiva mesteşugari : fierari, tâmplari, dăogari,
dulgheri, croitori, cizmari, morari etc. şi aceştia lucrau numai
pentru nevoile de strictă necesitate în comună .
Unele din aceste meserii se păstrează şi în momentul de
faţă în comună.
După anul 1840 a existat la Broşteni „povarna” de spirt a
lui Mănăstireanu, mai erau două mori cu apă şi două cu foc,
şi o zahana (mic abator de tăiat animale).
Cu toate că în 1868 Ion Ionescu de la Brad găseşte
printre moşnenii Broşteni-ului şi 27 familii de lingurari, care
erau specializaţi în lucrul obiectelor din lemn. 97) astăzi nu
mai există nici o familie din acestea, nici aici şi nici la Lupşa
de Jos.Probabil că au mers fie la Gârdoaia (comuna
Floreşti), fie la Stejaru (comuna Corcova). Ȋn anuarul statistic
din 1927 apar în Lupşa de Sus: croitori- Basica Toma şi
Enculescu Ilie, cizmar -Basica Grigore, dăogar -Caţan
Grigore, fierar- Mugur Petre, sobar -Ifrim Gheorghe, tâmplari
-Mateescu lancu şi Puia Dumitru, zidar -Radoslav loan; în
Lupşa de Jos, croitor- Cârceanu loan, dăogar -Dumitru
Goagă, iar în satul Meriş apare o fabrică de cherestea -
proprietar Ungureanu Ion, croitori -Florea Mihail şi
Lupulescu Dumitru, dăogar -Popescu Constantin, dulgheri -
Bălu Constantin, Băloniu Constantin, Bârnaure Dumitru,
97) Ion lonescu de la Brad, Agricultura română în Judeţul Mehedinţi, B -
1868, p. 447
Cornea Dumitru, rotar- Popescu Constantin, sobar- Negroiu

Gheorghe, tâmplar -Popescu Gh. Constantin.
Unele dintre ateliere s-au păstrat, cum ar fi croitorie,
cizmărie, tâmplarie ,mai puţin dogăria şi dulgheria.
Prin aşezarea sa, aşa cum am arătat mai sus, între
orasele Turnu Severin, Strehaia, Târgu Jiu şi Baia de
Aramă, localitatea Broşteni a fost şi rămane un centru
comercial. Aici au venit negustori care şi-au format prăvălii şi
cârciumi, aşa se explică faptul că între cele doua războaie
mondiale se găseau 8 prăvălii cu diferite mărfuri, 3 cârciumi,
2 brutării, o cofetarie şi o gheretă pentru măcelar.
Important este şi faptul ca în 1923 ia fiinţă Târgul
Săptămânal, care la început funcţiona vinerea, în apropierea
Culei Cuţui, apoi a fost mutat peste apa Peştenei, pe malul
ei drept, unde funcţioneaza şi azi în zilele de duminică.
Acest târg era pe picior de egalitate cu pieţele oraşelor şi cu
Târgurile din apropiere, ba uneori le depăşea pe acestea.
98)
Târgul este format din piaţă, aşezată pe malul stâng al
Peştenei -aici se vindea tot ce se vindea într-o piaţă
oraşenească. Alături de piaţă se vindeau păsări.Târgul de
cereale, precum şi Târgul de vite, situate pe malul drept al
Peştenei, erau prevăzute cu o fostă casă de viză.
Târgul a fost un factor important de comerţ,ca mijloc de
preluare de la o zonă la alta, favorizând pătrunderea de
elemente noi-adunând şi Populaţia din satele, comunele şi
judeţele vecine. Aici îşi desfăceau marfa olarii din Noapteşa,
Şişeşti şi Glogova, meşterii lemnari şi cojocari din
împrejurimi. Relaţiile de schimb intense au facut posibilă o
largă circulaţie a mărfurilor, o deschidere spre asimilare de
materiale, tehnici şi motive noi, accelerând astfel ritmul
prefacerilor.
Din timpuri mai vechi şi până la începutul primului razboi
mondial, anual era bâlciul numit „Drăgaica", aşa cum
98) N.I. Popescu -Monografia comunei Samarineşti Turnu Severin 1936
91
mărturisesc bătranii, la 24 iunie în fiecare an.Acesta îşi avea

locul între fostul sat Mezinci şi Biserica Bătrână cu hramul
Sânziene. Aici negustorii din judeţ şi din ţară îşi desfăceau
mărfurile, se aduceau băuturi din viile „Bibescului" de la
Corcova, cânta muzica (lăutari) şi jucau tinerii şi chiar
bătrânii. Din acele vremuri n-a rămas decât nedeia
„Sânzienele" de la 24 iunie, ce se face anual în satul
Căpăţîneşti.
POPULAŢIA ŞI EVOLUŢIA EI
Ȋn privinţa evoluţiei populaţiei este foarte dificil de relatat,
pentru că în momentul de faţă comuna este alcătuită din alte
sate faţă de alcătuirea sa iniţială. Vom încerca în limita
posibilităţilor, şi a documentelor mai cu seamă, să redam
mai jos situaţia.
Primul număr al locuitorilor din Broşteni îl aflăm din harta
rusă din anul 1835, când satul avea 65 gospodării şi
aproximativ 370 locuitori.
Mai târziu, în 1868, Ion lonescu de la Brad găseşte pe
lângă moşneni şi 27 de familii de clăcaşi şi lingurari, deci în
aceste momente au fost aproximativ 110 gospodării cu 550
locuitori 99) Afirmăm aceasta, pentru că mai târziu cu numai
30 de ani, Marele Dicţionar Geografic al României menţiona
cătunele Broşteni-ului ca având 111 case şi peste 700 de
locuitori, şi că ocupaţia principală a acestora era agricultura
şi creşterea vitelor.
Ȋn 1912 comuna Broşteni avea 223 locuinţe cu 994
locuitori şi aici se găsea plasa Broşteni care avea 68 de
sate. Tot acum găsim la Meriş 532 locuitori. Ȋn 1927 Meriş
avea 549 locuitori, satul Lupşa de Sus avea 1023 locuitori şi
Lupşa de Jos 396 locuitori.
Ȋn anul 1930, comuna Broşteni era formată din 312
familii, totalizând 1086 locuitori. 100)
Datorită faptului ca asistenţa sanitară era slabă sporul de
99) Ion lonescu de la Brad, Agricultura în Judeţul Mehedinţi 1868, p. 632
100) Gh. Crăciun, Monografia com. Broşteni. Tr. Severin 1932 p. 15-16
natalitate era foarte mic.Pentru a vedea acest lucru este

bine să facem o mică situaţie comparativă între anii 1929 şi
1931 :
în 1929 -născuţi 19, morţi 23 şi 4 căsătoriţi.

în 1930 -........... 33, ........ 28 şi 22.............
în 1931 -............ 27, ........23 şi 12 ............
Total pentru trei ani 79 74 38 .
Este uşor de observat că în timp de trei ani diferenţa dintre

cei născuţi şi cei decedaţi este doar de cinci ani.
După datele existente la Consiliul Popular al comunei
reiese că în 1948 existau 320 familii cu 1095 locuitori.
După aceşti ani urmează o creştere vertiginoasă a
numărului de cetăţeni şi datorită sporului de natalitate -
astfel la recensământul populaţiei din 1956, avem un total
de 2691 locuitori în comuna Broşteni.
Analizând situaţia comparativă pe sate avem:
Satul Broşteni are un număr de 949 locuitori;
Satul Boca are un număr de 301 locuitori;
Satul Căpăţîneşti are un număr de 250 locuitori;
Satul Horăşti are un număr de 419 locuitori;
Satul Meriş are un număr de 772 locuitori.
Pentru Lupşa, care pe atunci era o comună separată,

avem următoarele date:
Total locuitori 1.675:
Satul Luncşoara are un număr de 305 locuitori;
Satul Lupşa de Jos are un număr de 531 locuitori;
Satul Lupşa de Sus are un număr de 839 locuitori.
Din cele relatate mai sus deducem ca Broşteni-ul este cel

mai mare sat al comunei şi are numărul cel mai mare de
locuitori. Aceasta se datorează faptului că într-o perioadă
relativ scurtă multe familii coboară din satele aşezate pe
dealuri la centru, construindu-şi locuinţe. Aşa se explică
93
faptul că satul Căpăţîneşti, are tot mai puţini locuitori. Alături

de Broşteni se mentine Meriş-ului al cărui număr de locuitori
este în continuă crestere.
Cu ocazia recensământului din 1966 se observă din nou
o creştere a numărului de locuitori din comuna noastră.
Total locuitori 2.996 -din care:
Satul Broşteni cu un număr de 1.024 locuitori;
Satul Boca cu un număr de 346 locuitori;
Satul Căpăţîneşti cu un număr de 282 locuitori;
Satul Horăşti cu un număr de 570 locuitori;
Satul Meriş cu un număr de 814 locuitori.
Pentru Lupşa se vede o scădere a numărului de locuitori,

astfel nu vom avea decât 1.453 din care:
Satul Luncşoara cu un număr de 305 locuitori;
Satul Lupşa de Jos cu un număr de 469 locuitori;
Satul Lupşa de Sus cu un număr de 679 locuitori.
Menţionăm că dacă Populaţia din Broşteni creşte

,aceasta se datorează şi faptului că a fost creat sectorul
minier Motru, şi în acest sens documentăm cu Populaţia
Horăştiului, care a crescut de la 419 la 570 de locuitori
numai în 10 ani,o altă cauză fiind şi mutarea locuitorilor din
Lupşa spre centru.
Dacă vom studia recensământul pe sexe vom vedea că
în Horăşti (unde lucrează mai mult bărbaţi), sunt 399 bărbaţi
şi numai 241 femei, pe când în fosta comună Lupşa se
prezinta urmatoarea situatie:
Total pe comuna : 1.453 locuitori din care 650 bărbaţi şi
803 femei;
Satul Luncşoara : 305 locuitori din care 139 bărbaţi şi
166 femei;
Satul Lupşa de Jos : 469 locuitori din care 221 bărbaţi şi
248 femei;
Satul Lupşa de Sus : 679 locuitori din care 290 bărbaţi şi
387 femei.
Deci în această perioadă numărul locuitorilor creşte,
ponderea având-o centrul Broşteni-ului şi satele situate în
apropierea oraşului Motru.
Recensământul din ianuarie 1970 ne indica existenţa
unui număr de 1.138 locuinţe cu 3.383 locuitori. Deci timp de
aproape 14 ani populaţia comunei nu a crescut, ci a scăzut.
Aceasta se explica prin:
-noua împărţire administrativ-teritorială prin care satele
Horăşti şi Boca nu mai sunt în componenţa comunei
noastre;
-o parte din locuitorii comunei s-au mutat cu locuinţa, cei
mai mulţi dintre aceştia se găsesc în oraşul Motru.
Repetăm, ca dacă va fi studiată pe sate populaţia se va
vedea clar că ea creşte mult în satele Broşteni şi Meriş şi
scade foarte mult populaţia Căpăţîneşti-lor, a Lupşei de Sus
şi a Lupşei de Jos, iar populaţia din Luncşoara stagnează ca
număr.
Locuitorii comunei Broşteni, în procent de 98% sunt
români şi numai 2 % sunt de alte naţionalităţi. Aceştia, fie că
s-au căsătorit aici, fie că s-au aşezat în Broşteni, cum este
cazul ţiganilor nomazi, care în momentul de faţă au devenit
locuitori stabili ai Broşteni-ului.
FAMILII CU ROL IMPORTANT ȊN TRECUT

Fiind un sat alcătuit din moşneni nu am avut familii prea
bogate, dar aceasta nu înseamnă că nu au avut un rol
important în trecut. Din rândul moşnenilor de aici se ridică în
secolul al XVll-lea Cuţuieştii.
O legendă spune că pe la 1720 a venit o ceată de arnăuţi
după jafuri ,doi dintre ei au intrat în casa Cuţuienilor şi au
luat cu ei pe jupâneasă legată, împreună cu un copil, pentru
95
că nu le daduseră bani. Au mers în satul Căpăţîneşti şi au

intrat la o casă pentru a se ospăta. Ȋnarmat cu puşcă şi
iatagan, Rafael Cuţui i-a urmărit, şi intrând peste ei, i-a
suprimat, eliberându-şi soţia şi copilul. După aceea a
devenit pribeag un timp, apoi, murindu-i soţia şi copilul, a
mers la Mănăstirea Tismana şi s-a călugărit sub numele de
Rafael Monahul.
Nu ştim în ce proporţie este adevărată această
legendă,însă pe noi ne îndreptăţeşte să o credem în mare
măsură adevărată având în vedere că timpurile de atunci
erau propice acestor fapte, şi pentru motivul că lucrurile se
întâmplau la 1720. Ȋn documente apare la 27 iunie 1728: "S-
au dat lui Rafael dichiu sa stăpânească la crivina din hotarul
Brăbeţilor de peste Motru, despre hotarul Meriş-ului" 101)
Deci după o pribegie de câţiva ani (probabil 6-7) pe acest
Rafael îl găsim dichiu (administrator) al Mănăstirii Tismana.
Tragem concluzia că familia Cuţuieştilor, ca boieri de
ţară, este anterioară secolului al XVlll-lea.
Din documente mai reiese şi faptul că în 1776 găsim pe
Preda Vlădăşescu Cuţui, care are procese cu Mănăstirea
Tismana pentru hotarul moşiei. 102)
Dar cel mai important dintre Cuţuieşti rămane Ghiţă Cuţui
-Olteanu , vestitul căpitan de panduri, despre ale cărui fapte
am arătat mai înainte.
DEZVOLTAREA CULTURII
După cum reiese din Monografia învăţătorului Gheorghe

Crăciun, în documente se arată că şcoala a funcţionat prima
dată pe hotarul Orbesc pe la 1820 -1830. Suntem
îndreptăţiţi să credem că şi înainte de aceste date probabile,
şcoala a funcţionat în casa preotului sau a dascălului
(cantăreţ bisericesc),pentru ca existau în Broşteni acte
101) Arh. St. B. Hotărnicii, Jud. Mehedinţi, nr. f. 7
scrise încă de la 1770. Probabil cei ce învăţau aici erau

deprinşi să citeasca şi să cânte în strană iar uneori să şi
scrie.
Chiar şi în şcoaIa satului, copiii erau învăţaţi de preotul
sau dascălul din localitate, unde nu se păstrau documente
şcolare şi nici nu erau controlaţi.De aci explicaţia faptului ca
nu prea există documente din acest domeniu de activitate.
Cei mai bogaţi urmau şcolile din Craiova, Râmnicu-Vâlcea şi
Cerneţi.
Ȋn şcoala de aici după 1820-1830 învăţau ceea ce
învăţaseră în casa preotului, în plus mai făceau câteva
calcule şi învăţau câteva povestiri istorice.
Plata se făcea la început mai mult în produse cum ar fi:
grâu, fasole, porumb şi rareori în bani.
Dintre cei mai cunoscuţi dascăli, care au învaţat copiii în
aceasta vreme, menţionăm pe: Ion "dascălul",Niţă
"dascălul",Ion Popescu "dascălul", preotul Dumitru Popescu,
Gheorghe Condulescu, preotul Dumitru Milotinescu, preotul
Băleanu, preotul Dumitru Constantinescu. 103)
în "Istoria Şcoalei Primare Mehedinţene" Constantin
Pajura îi menţionează în 1857 pe Constantin Fleancu-
învăţător la "Brosceni" şi "Floresci" - plătit cu 100 lei lunar,
iar în 1863 pe Gheorghe Condulescu. 104)
Tot în 1857 ca învăţător în comuna Lupşa de Sus este
menţionat Nicolae Manole, iar în Lupşa de Jos, învăţătorul
Nicolae Negrescu.Ȋn 1863 tot ei sunt menţionati ca fiind
plătiţi cu sumă de 137,20 lei. 105)
Localul şcolii din Broşteni era probabil între Orbenii vechi
şi Găleata, unde se găsea şi primăria,în apropierea casei
102) Idem f. 12
103) Idem 1 p. 15-16
104) C. Pajura-Istoria Şcoalei Primare Mehedinţene-Tr. Severin 1940 -
p. 38 -39
105) Idem 105
97
locuitorului Nicolae Bălu, apoi în acelaşi timp cu primăria se

mută şi şcoala într-o casă a lui Mihalche Cuţui.
După” Legea Asupra Instrucţiunii” a domnitorului
Alexandru loan Cuza,găsim iar şcoala din Orbeni (1865), ca
apoi să se mute în casa "Luxi" ,şi apoi în fostul local al
primăriei, terminat în 1898. Ȋn această clădire era o sală
mare de clasă şi o cancelarie mică.
Ȋn anul1859 şi în Lupşa de Sus s-a construit primul local
de şcoală, compus din doua săli de clasă. Era înzestrat cu
bănci lungi de circa 3 m, în clasă fiind un singur şir de bănci.
Acest local a fost dărâmat, şi în anul 1904 a început
construcţia unui nou local de şcoală, foarte spaţios, cu două
săli de clasă mari, două vestiare, două camere pentru
locuinţa învăţătorului şi o cancelarie. A fost însă clădită pe
un teren alunecos, şcoala deteriorându-se, iar prin 1952 s-a
construit pe temelia ei Căminul Cultural care se găseşte şi
astăzi.
La şcoala din Broşteni veneau şi copiii oamenilor mai
înstăriţi din Meriş , Floreşti şi din alte localităti vecine. Ȋn
afara numelor de dascăli menţionaţi mai sus, mai găsim la
această şcoală pe Gheorghe Aldescu, Ilie Popescu şi
preotul lonescu. Ȋntre anii 1880-1905,un destoinic şi
cunoscut învăţător a fost Ion Nicolicescu, venit de la
Crainici. Se pare a fi fost primul învăţător de aici,absolvent al
şcolii normale.
Elevii erau selectionaţi, iar dintre fete învăţau numai cele
din familiile foarte înstărite. Din "recapitulaţia situaţiei şcolare
din 1893 –1894 reiese: s-au înscris la şcoală băieţi 49 şi fete
4 -total 53. Au rămas neînscrişi din comună: baieţi 26 şi fete
53. Cauza este localul şi lipsa de mobilier". 106)
Ȋn marele dicţionar geografic al României se arată că în
1898 populaţia şcolară scade la 33 elevi.
După anul 1905 şcoala a fost condusă timp de un an de
106) Situaţia recapitulaţiei şcolare din 1893 -1894 -Arhivele Şcolii
către învăţătorul Ion Gârjoabă şi apoi de către Mihail

Bănescu, care în 1911 a fost numit revizor şcolar al
Judeţului Mehedinţi. Odată cu acest an mai ia fiinţă încă un
post de învăţător.
Din anul 1912 la această şcoală au funcţionat doi fii ai
satului, doi eminenţi învăţători : Aurel Saidac şi Vasile
Pârvulescu, ambii fiind din instruita promoţie Spiru Haret.
Din 1961 şcoala a funcţionat în noul local clădit de "Casa
Şcoalelor" unde mai funcţionează şi astăzi.Începând cu anul
1902,în satul Meriş găsim ca învăţător pe Olaru Constantin
107) iar la Lupşa de Jos pe învăţătorul Popescu Constantin.
Începând cu anul şcolar 1895, şi la Lupşa de Sus pe
Gheorghe Gheata în 1896.108)
Şcoala care funcţiona în noul local, în 1922 avea trei
posturi: în postul al treilea a funcţionat până în 1926
învăţătorul Mihai Caţan.
Ȋn 1927 şcolii i s-au adăugat două ateliere, din care unul
de tâmplărie şi altul de ţesături şi cusături naţionale.
Ȋn anii 1929 şi 1930 a funcţionat şi o "Gradina de copii"
condusă de învăţătoarele Ana Gionea şi Aretia Pârvulescu.
Tot în această perioadă găsim ca director al şcolii până în
1934 pe învăţătorul Saidac Aurel.Şcoala avea 7 clase şi
acolo mai funcţionau Pârvulescu Vasile şi Crăciun Gheorghe
(autorul unei prestigioase monografii).
Din arhiva şcolii reiese că în anul şcolar 1929 -1930
exista urmatoarea situaţie:
în clasa I erau 26 elevi din care au promovat 22;
în clasa alI-a erau 22 elevi din care au promovat 15;
în clasa a IlI-a erau 28 elevi din care au promovat 24;
în clasa a IV-a erau 17 elevi din care au promovat 11 ;
în clasa a V-a erau 20 elevi din care au promovat 12;
107) Idem 105
108) Idem 105
99
în clasa a VI-a erau 19 elevi din care au promovat 11 ;

în clasa a VII-a era 1 elev din care a promovat 1.
Deci existau un numar total de 133 elevi din care au

promovat 96 elevi. Din cele de mai sus rezultă că şcoala era
destul de populată şi învăţătorii erau foarte exigenţi. Şcoala
se bucura de un mare prestigiu pentru ca veneau elevi din
toate comunele din jur şi aici era un centru de examinare.
Începând cu anuI şcolar 1934-1935 îi găsim director pe
învăţătorul Vasile Pârvulescu, care avea următoarea situaţie
a şcolii:
în clasa a IV-a erau 27 elevi din care au promovat 27;
în clasa a VI-a erau 8 elevi din care au promovat 6;
în clasa a VIl-a erau 7 elevi din care au promovat 6.
De data aceasta exigenţa nu mai este atât de sporită,

şcoala având un număr total de 134 elevi şi are un număr de
28 repetenţi faţă de numărul mare de 36 din anul şcolar mai
sus citat.
Ȋn anul şcolar 1942-1943 director este învăţătorul
Gheorghe Crăciun, din arhive rezultă urmatoarele:
în clasa a IV-a erau 19 elevi din care au promovat 9;
în clasa a VI-a erau 7 elevi din care au promovat 7;
în clasa a VIl-a erau 10 elevi din care au promovat 10.
Ȋn această perioadă şcoala era mai slab populată şi

frecvenţa era destul de slabă. O altă observaţie pe care o
facem este că şcoala era frecventată mai mult de băieţi,
fetele fiind reţinute de treburile gospodăreşti ale familiei.
Ȋn octombrie 1945 ia fiinţă aici Gimnaziul Unic condus de

preotul Ion Foculescu. Ȋn anul şcolar 1945-1946 în clasa
întâi a gimnaziului era un număr de 50 elevi,din care au
promovat 39. Ȋn anul şcolar 1946-1947 în clasa I erau 40 de
elevi din care au promovat 38; în clasa a II-a erau 39 de
elevi din care au promovat 35. Ȋn anul şcolar 1947-1948
erau în gimnaziu în total 112 elevi.
Ţinem să menţionăm că pe băncile şcolii din Broşteni au
învăţat oameni de seamă, savanţi de renume cum a fost
Dumitru Constantinescu, în domeniul chimiei farmaceutice,
profesori universitari ,doctori, ingineri, medici, profesori şi
invăţători, ofiţeri militari etc. oameni care au participat la
progresul societăţii româneşti.
Şcoala Meriş,aşa cum am arătat mai sus, din actele
existente datează din 1902, apoi mai apare în 1927 ca
şcoală primară şi aici, în acest an mai era o şcoală
elementară de meserii.
Ȋn ce priveşte şcoala Lupşa de Sus putem arăta că în
1927 în acest sat apar două "Şcoale primare". 109) , ca în
1934 să apară o singură şcoală primară. Din anul 1960 până
în 1964 aici a funcţionat şcoala elementară cu 7 clase.
La această şcoală, Lupşa de Sus, au învăţat oameni de
seamă ca : Mihail Popescu –profesor chimist, autor de
manuale, profesor al Liceului Loga din Timişoara. A deţinut
un vast laborator de chimie, pe care, cu ocazia ieşirii la
pensie l-a donat liceului mai sus amintit.De asemenea, Ion I.
Gheaţa ,institutor -inspector şcolar general, prefect de Ilfov.
A funcţionat ca inspector şcolar general în timp ce Spiru
Haret era Ministrul Ȋnvăţământului. Din acea perioadă există
în sat un tablou reprezentând toţi inspectorii şcolari generali
din Romania, împreună cu Spiru Haret. De asemenea se
găseşte o scrisoare a Ministrului Spiru Haret către Ion
Gheaţa. Un alt om de seama a fost Tiberiu V. Popescu,
109) Anuarul statistic 1928- p.1388
101
locotenent în rezervă, profesor de istorie şi primul director al

liceului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, al cărui bust se
găseşte în Muzeul Judeţean Gorj. Vorbeşte despre el
Nicolae lorga în volumul "Oameni care au fost" şi cu care
era un bun prieten. A murit eroic luptând alături de generalul
Dragalina în primul război mondial.
Şi Şcoala Lupşa de Jos funcţionează ca şcoală primară
din timpuri mai vechi, iar începând din anul şcolar
1960/1961 a luat fiinţă şcoala de 7 ani, iar astăzi
functionează şcoala generală cu clasele I-VIII.
Un eveniment important în istoria şcolilor noastre este în
primăvara anului 1951 când s-a constituit unitatea de
pionieri. Ȋn şcoala Broşteni Unitatea era formată din trei
detaşamente.
Ȋn trecut viaţa artistică se rezuma la frumoasele hore:
"Chindia", "Danţul", "Raţa". "Floricica", "Brâul", "Schimbata",
"Tăierelul", unde flăcăi şi fete din satele comunei, îmbrăcaţi
în frumoase costume naţionale jucau spre încântarea
ochiului spectatorului. Unele din jocuri erau activate şi de
frumoase strigături.
Bătrânii spun că primul cămin cultural a fost prin 1939-
1940 şi funcţiona în casa lui Vasile Hoară, în sala mare şi
apoi în fosta sală a primăriei.
După eliberarea de sub dominaţia fascistă a funcţionat
un timp tot în această sală de clasă şi apoi s-a mutat din nou
în casa lui Vasile Hoară ,timp în care s-a dus o intensă
activitate culturală şi, de ce să nu o spunem, că nu sunt
puţini acei ce nu-şi precupeţeau timpul şi la lumina lămpii
pregăteau frumoase programe artistice, cu piese de teatru,
brigăzi artistice şi coruri.Toate aceste formaţii au câştigat
numeroase concursuri artistice. Au fost oameni şi familii ce
s-au consacrat acestor activităţi.
Demn de menţionat este faptul că şi în satele Meriş ,
Lupşa de Sus şi Lupşa de Jos au fost cămine culturale
foarte active. Astfel putem vorbi de Meriş , care avea o

brigadă artistică bine instruită de învăţătorul Nicolae
Popescu, sau Căminul Cultural Lupşa de Sus, care avea un
cor cu tradiţie ce a câştigat locuri fruntaşe ,dirijat de preotul
Paul Săvoiu Popescu.
SITUAŢIA ACTUALA*
*Situaţia prezentată este cea din anul 1983
Comuna Broşteni se prezintă ca o unitate administrativă

cu realizari foarte importante şi cu o economie prosperă. Se
găseşte supermagazinul construit în 1972, cu raioane de
îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetică, stofe, articole pentru
copii, magazin alimentar cu autoservire, restaurant cu
grădină de vară. Se mai găseşte un magazin de menaj şi
sticlărie, un magazin metalo-chimice, mobilă, materiale de
construcţii şi o librărie. Toate aceste magazine sunt bine
aprovizionate.
Se mai află o farmacie şi o agenţie C.E.C., un dispensar
uman şi un dispensar veterinar, Târgul de Vite se termină cu
o piaţă săptămânală modernă.
Pe dealurile Cucu şi Căpăţîneşti există mari plantaţii de
vii, cu soiuri de viţă altoită. Ȋn Lupşa există livezi de meri şi
pruni ce au legături comerciale cu apusul şi centrul Europei
,de altfel foarte rentabile.
Condiţiile economice se răsfrâng în viaţa spirituală a
locuitorilor din Broşteni. Ȋn acest sens putem arăta ca
şcolarii învată în cinci cicluri primare la şcoala generală cu
opt clase şi la o şcoală generală cu zece clase, unde predau
învăţători şi profesori calificaţi, cu grade didactice şi prestigiu
la catedră.
Şcolile cu cicluri gimnaziale au loturi şcolare, sunt
103
prevăzute cu ateliere , laboratoare şi baze sportive. Cu toate

acestea mai sunt multe de făcut, printre care o clădire
modernă pentru şcoala de zece ani, care sperăm să se
realizeze.
Ȋn fiecare sat există unităti preşcolare cu câte un post,
unde sunt educaţi şi instruiţi preşcolarii din comună.
Ȋn apropierea clădirii Consiliului Popular se află Căminul
Cultural, construit cu etaj, ce cuprinde în incintă : sală
modernă de spectacole prevazută cu 200 locuri, cu scena
spaţioasă şi culise, club pentru tineret, bibliotecă şi sală
pentru lectură.
Având în vedere creşterea nivelului de trai, putem spune
că fiecare familie are aparat de radio, şi în proportie de 95 %
televizoare, frigidere şi maşini de spălat rufe.
Tot în vederea transformărilor calitative a vieţii spirituale
a fost şi faptul că în Cula Cuţui, restaurată printr-o susţinută
activitate extra-şcolară şi cu sprijinul Muzeului Regiunii
Porţile de Fier, s-a creat muzeul localităţii cu profil istorico-
etnografic, care constituie un document al formelor de viaţă
din trecutul colectivităţii săteşti. Aici ilustrarea trecutului
localităţii se face cu ajutorul a două categorii de obiecte:
-obiecte şi documente legate de istoria comunei;

-obiecte etnografice.
Situarea Broşteni-ului într-o zonă de interes turistic, ca şi

a muzeului propriu-zis,aflat într-o clădire monument istoric şi
de arhitectură, sunt factori care estimeaza o mărită
capacitate de confruntare cu marele public, realizată prin
varietatea şi originalitatea activităţilor sale, muzeul având un
rol desăvarşit de educaţie patriotică.
Se mai prevăd: clădire CEC, Bancă de Investiţii,

dispensar cu staţionar, farmacie, baie comunală, centrală
termică, complex de deservire, ateliere, artizanat şi locuinţe
de tip duplex. Pe drumul care merge la Cula lui Cuţui, zonă
verde şi teren de sport, propuse a se construi în partea de
nord.
Ca lucrări tehnico-edilitare sunt prevăzute: aIimentarea
cu energie electrică din axul de 20 KV Motru -Strehaia,
staţia Motru prin amplificarea postului trafo existent la 250
KWA.
Alimentarea cu apă se va face dintr-un puţ forat la 20 m,
amplasat în Lunca Motrului, înmagazinare într-un rezervor
de 50 m.c. la captare şi staţia de pompare cu refulare într-un
castel de 150 m.c. amplasat în satul Broşteni.
Evacuarea apelor uzate se va face în câmpuri de
infiltrare, după o prealabilă trecere printr-o staţie de epurare.
Circulaţia se va face pe drumuri şi alei moderne legate
de D.N.67 şi D.N.67-1.
Pentru lucrarile hidrologice de îndiguire ale malului
Motrului şi Peştenei, şi adâncirea albiei acesteia din urmă,
terenurile vor fi scoase de sub influenţa revărsărilor de ape.
110 )
Deci Broşteni-ul are perspectiva de a deveni un mare
centru civic.
110) Planul de perspectivă al Comunei Broşteni întocmit în 1977 –

documente afişate la Consiliul Popular al Comunei Broşteni.
105
MONUMENTE ȊN COMUNA BROŞTENI
Redăm în acest sens pe cele existente aici:

Biserica din lemn din Căpăţîneşti construită în secolul al
XVlll-lea. I se mai spune şi "Biserica Bătrână". Este identică
ca aspect cu Biserica Piteşti din Deal (comuna Scoarta,
Judeţul Gorj). Situată la confluenţa Peştenei cu Motru,
biserica a fost construită numai din lemn, şi cuiele sunt tot
din lemn. Bârnele sunt îmbinate în "coadă de rândunică",
având ferestruici mici atât la altar, cât şi la naos şi pronaos.
Intrarea în clopotniţă se face direct din tindă printr-o scară
din lemn. Interesanţi sunt stâlpii zvelţi de la intrare, frumos
sculptaţi, prezentând elemente tradiţionale. Este acoperită
cu şindrilă (şiţă). Pe unele locuri a fost renovată de locuitori,
însă în bună parte se păstrează elementul original.
Construcţia a fost propusă pentru a deveni monument
istoric şi ca atare reconstruită şi conservată.
Ȋn Broşteni se menţin unele construcţii cu forme şi
tehnici străvechi specifice locului care ilustrează interferenţa
dintre construcţiile laice şi bisericeşti.
Ȋn primele decenii ale secolului al XIX-Iea boierii din
familia Cuţui ridică la Broşteni ca semn distinct al autoritaţii
lor locale, Cula şi apoi ctitoresc şi biserica Sf . Voievozi.
Cula Cuţui,reşedinţă fortificată a boierilor din Broşteni a
fost construită în 1815 de Ghiţă Cuţui pe locul unei
construcţii mai vechi a familiei sale, distrusă la începutul
secolului al XIX-Iea de atacurile cârjaliilor.
Ȋn jurul culei, conform tradiţiei locale se aflau anexe
gospodăreşti, totul fiind împrejmuit cu un zid înalt, accesul
făcându-se printr-o poartă în forma de turn cu etaj. Acest
aspect ar putea fi astăzi relevat doar prin sapături
arheologice.
De proporţii mai reduse, cula se încadrează în acest tip
de construcţii de provenienţă balcanică. Cula are un parter
cuprinzând beciul şi un etaj accesibil printr-o scară
interioară, are o singură uşă de lemn uşor de baricadat.
Zidurile groase, uneori de peste un metru, ferestrele reduse
la simple metereze, dispuse pentru un cât mai larg câmp de
tragere, foişorul, un pridvor pe stâlpi asigurând
supravegherea zonei, în general elementele constructive
fiind preferate a avea o bine definită funcţie utilitară,
aspectul artistic fiind secundar.
Parterul este format dintr-un un beci larg. El are intrarea
pe latura de sud-est printr-o uşă masivă, complet
restaurată.Zidurile sunt groase de 1 -1,10 m, din cărămizi
bine arse de dimensiuni 26/13/16 cm. Beciul are o boltă
cilindrică susţinută de cinci arcuri, dublouri neprezentând
nici o deschidere spre exterior. Accesul la etaj se făcea
printr-o scară cu 20 de trepte din lemn de stejar, ce
comunica cu pridvorul de unde se putea intra în încăperile
etajului. Sub scară se află o mică încăpere cu acces din beci
printr-o uşă scundă. Intrarea era apărată de doua guri de
tragere dintre care una se află în dreptul scării cu direcţia de
tragere oblică şi în jos, iar cea de a doua la etaj, cu direcţia
de tragere în jos.
Etajul are ziduri groase de 90 cm.Acesta cuprinde
pridvorul şi patru încăperi diferit dimensionate care nu
comunică între ele. Pridvorul are şase arcade pe Iatura
principală şi una pe latura nord-vest. Sunt arcade trilobate
care se sprijină pe coloana de zidărie, îngroşate în partea
inferioară. Parapetul este prevazut cu două guri de tragere
în direcţie oblică şi în jos.
Ȋn exterior decoraţia este simplă, constând din îngroşarea
chenarelor de zidărie, a delimitării panourilor din dreptul
parapetului şi a existenţei coloanelor foişorului. Monumentul
nu are inscripţii, iar meşterii zidari nu se cunosc.
107
Ȋn iarna 1953-1954, din cauza greutăţii zăpezii acoperişul

s-a prăbuşit, distrugându-se tavanele şi şarpanta de lemn
cioplit îmbinată pe cepuri de lemn şi învelitoarea de şită.
Monumentul este restaurat, într-o formă identică construcţiei
originale.
Biserica Sf. Ȋmpăraţi din Broşteni este tot ctitoria boierilor
din familia Cuţui, din prima jumatate a secolului al XIX-Iea.
Ȋn pridvor, deasupra uşii pronaosului se află inscripţia:
"Această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică ce se
prăznuieşte hramul Sfinţilor Ȋmpăraţi Constantin şi Elena s-
au zidit din temelie de dumnealui jupân Constantin Cuţui la
leatul 1836 şi s-au zugrăvit cu toată cheltuiala şi osteneala
dumnealui coconu Mihalache sân Constantin Cuţui la leat
1840, în zilele împăratului nostru Nicolae Pavlovici luna lui
august 10. Constantin,Z
Planul bisericii este dreptunghiular, compus din pridvor,
pronaos, naos şi altar. Pridvorul are două calote sprijinite pe
arcuri în console. Cupola pronaosului este susţinută printr-
un sistem de arcuri pe pandativi. Pronaosul este despărţit de
naos printr-un zid masiv străpuns de o uşă şi două ferestre
joase. Ȋn peretele de nord al pronaosului se află uşa ce duce
spre clopotniţă.
Naosul are o cupola înaltă susţinută prin acelaşi sistem
de arcuri şi pandantivi. Catapeteazma este din zid. Absida
altarului este semicirculară în interior şi poligonală la
exterior, fiind acoperită de o semicalotă.
La exterior biserica prezintă o decoraţie simplă, un brâu
rotund împarte zidul în doua registre. Turlele sunt
hexagonale având pe fiecare suprafaţă o mică fereastră. Pe
faţa vestică se află icoana de hram.
Pictura este cea originala din 1840, realizată de
Constantin Zugravu. Dispoziţia iconografică este în general
conformă erminiilor, atrăgând însă atenţia elementele
realiste introduse în redarea chipurilor ctitorilor, ca şi în
unele detalii compoziţionale şi decorative.
Ȋn bolta pronaosului apare Maria Platitera, înveşmântată

cu tunică şi un maforinon albastru, ale cărui cute sunt
subliniate cu ocru. Scena este înconjurată de cete de îngeri
redaţi şi pe pandative.
Pe arcul dinspre nord apar Sf. loachim şi Sf. Zaharia
împreună cu Sf. Elisabeta şi Sf. Ana. Sunt încadraţi de
decoruri vegetale, ciorchini şi frunze de viţă de vie.
Pe arcul dinspre sud apare scena Bunei Vestiri şi o scena
din vechiul testament.
Pereţii au doua registre de pictură la bază, având o bandă
decorativă cu motive florale, desi foarte deteriorate. Pe
peretele de nord este ilustrată scena "Fuga în Egipt", naiv
redată şi schematizată în redarea personajelor şi a
peisajului înconjurator. Pe peretele de est în scena "Corul
Mărturisirii" figura Mariei este supradimensionată şi tratată
cu multă severitate. Pe peretele sudic apare Maria cu
Elisabeta şi cu cei doi prunci Isus şi loan. Pe peretele vestic
este ilustrat izvorul tămăduirii.
Tablourile votive în care apar portretele ctitorilor din
familia Cuţui sunt realizările cele mai de seamă ale
meşterului zugrav de la Broşteni. Ele reprezintă în pictura
românească multi seculară, portretul lui Ambrozie de la
Streiu ,secolul al XIV-Iea, portretele din mănăstirile şi
bisericile moldoveneşti din secolul al XV-Iea -al XVI-Iea.Ȋn
cazul de faţă fiind vorba de o continuarea tradiţiei realiste de
la Horezu.
Portretele ctitorilor sunt realizări ce dovedesc o concepţie
artistică realistă, îndeosebi prin grija manifestată pentru
respectarea adevărului istoric, a ilustrării detaliului pieselor
de port sau podoabă. Din acest punct de vedere, în afara
posibilităţii de a studia portretul şi felul cum meşterii vremii
tratau acest dificil general împământenit în această parte a
ţării de realizarile de excepţie ale lui Pârvu Mâţu, ne putem
edifica asupra evoluţiei costumului acestei epoci, a
fluctuaţiei modei între orient şi occident şi implicit asupra
109
unei noi orientări a vieţii social-politice de la începutul

secolului al XIX-Iea. Ȋn dreapta, jupân Constantin Cuţui este
înveşmântat cu o mantie boierească,încinsă de un brâu lat
decorat cu motive vegetale. Este un costum oriental ce
dovedeşte şi din acest punct de vedere conservatorismul
boierului de ţară pe care vom vedea că urmaşii săi îl vor
părăsi, adoptând o ţinută adecvată noilor timpuri de la
începutul secolului al XIX-Iea.
Imaginea ctitorului este supradimensionată faţă de a
celorlalţi, având contururile feţei rotunjite, mustaţa şi
sprâncenele arcuite. Ȋn mâini ţine o cruce, ceea ce
înseamnă ca era decedat în momentul pictării ctitoriei sale
în anul 1840, după cum reiese din pisanie.
Ȋn continuare jupân Mihalache sân Constantin Cuţui, al
doilea ctitor în timpul căruia biserica este zugrăvită, poartă
un costum boieresc de culoare maron. Figura este lipsită de
expresivitate, cu trăsături neindividualizate.
Conaiche (brat) este alt membru al familiei Cuţui. Poartă
şi el haine boiereşti cu o linie mai modernă. De remarcat
contururile feţei şi ale mâinilor subliniate cu ocru şi grija
zugravului de a surprinde elemente de detaliu, de exemplu
figurinele geometrice de pe cămăşi.
Ion (brat) este ultimul înfăţisat dintre ctitorii de parte
bărbătească. Este redat în tonuri mai vii, înveşmântat cu un
costum gri-albastru deschis. Silueta modelului este bine
proporţionată, contururile subliniate cu ocru conferind multă
vioiciune şi pitoresc imaginilor.
Ȋn partea stângă a uşii sunt înfăţişate femeile din neamul
Cuţui.
Jupâniţa Maria are o mână îndreptată spre chivotul
bisericii, la fel ca şi soţul ei. Poartă rochie lungă cu falduri
bogate, ornată cu motive de verde şi roşu. Pe umeri are un
şal viu colorat cu motive geometrice şi vegetale.Poartă
medalion şi cercei, iar coafura este strânsă pe creştet.
Zinca sân cocoana Maria, ţine braţul mamei fiind

realizată de dimensiuni mai reduse. Costumul,podoabele si
coafura dovedesc o modă de inspiraţie europeană la fel fiind
redată şi cocoana Leanca, ele fiind mai puţin conformiste în
acest sens faţa de tradiţiilor orientale pe care barbaţii le
adoptă în ţinuta lor vestimentară.
Ultimul portret este al matuşii Iţa „care au gătit la
biserică". Figura este surprinsă într-un uşor semiprofil-
stânga, având mâinile împreunate la piept şi capul acoperit.
Ȋmbrăcămintea este mai modestă, un suman gri şi peşchir
alb, fiind lipsită de orice altă podoabă.Prezenţa acestui
portret alături de cele ale ctitorilor are o profundă
semnificaţie socială, depaşind simpla recunoştiinţă a
meşterilor faţă de aceea care le-a facut de mâncare în
timpul lucrului, matuşa Iţa simbolizând probabil categoria
lucrătorilor şi meşterilor ce au ridicat acest monument.
Ȋn naos pe boltă apare Isus înveşmântat cu o tunică de
culoare cărămizie şi mantie albastră. Este înconjurat de cete
de sfinţi cu papirusuri sau volumene în mână. Pe arcaturile
bolţii bogat decorate cu motivul vegetal al viţei de vie sunt
redaţi în medalioane Sf. Mucenici ai bisericii.
Pictura pereţilor este realizată în trei registre, fiind
înfăţişate în general scene din viaţa şi patimile lui Isus.
Redarea acestor complicate compoziţii a ridicat numeroase
probleme zugravilor locali care nu de puţine ori imprimau o
viziune personală plină de pitoresc şi totodată de naivitate în
prezentarea figurilor şi a detaliilor de costum sau atitudini.
Pictura altarului respectă tradiţia iconografică impusă de
eruvimi.
Decorarea pridvorului, care din a doua jumatate a
secolului al XVII-Iea devine una dintre temele preferate ale
meşterilor zugravi autohtoni face posibilă afirmarea unor
puternice accente de critică socială, ilustrate îndeosebi prin
redarea scenei Judecaţii de pe Urmă.
111
Desfăşurarea temelor din pridvor exprimă cel mai bine

constiinţa unei largi categorii sociale care, dincolo de tâlcul
moralizator investit în aceste scene condamnă relele
societaţii şi ale unei stări de fapt legate de perimetrul satului
şi al locului înconjurător.
Sunt înfieraţi "mâncătorul satului" adică strângătorul
birurilor, "mâncătorul de pământ" adică boierii asupritori
"arendaţii", iar pentru necinste şi hoţie sunt condamnaţi
cârciumarul, croitorul, beţivul, s.a.m.d.
Studiul picturii acestui monument din prima jumatate a
secolului al XIX-Iea pune în lumină procesul de afirmare a
unei picturi corespondente realităţilor vremii, noilor orientări
petrecute în structura societăţii româneşti, prezentă în
contextul social al ţării a noii clase mijlocii, ca şi a altor
grupuri sociale.
CONCLUZII
Din cele arătate anterior, conform dovezilor şi actelor

existente deducem următoarele :
-Broşteni-ul a fost locuit din cele mai vechi timpuri şi pentru
a-i îmbogăţi istoricul, sunt necesare în continuare cercetari
arheologice.
-Primele atestări documentare dovedesc ca Broşteni-ul a
fost un sat de moşneni şi numai o parte din teritoriul său a
fost acaparat de mănăstirea Tismana şi a fost locuit de
ţărănime dependentă de anumite perioade de timp.
-Are un trecut istoric şi legendar, iar în decursul veacurilor a
existat un permanent spirit de revoltă împotriva dominaţiei
străine şi asupririi sociale.
-Aici s-a dezvoltat în trecut o economie agrară.
-Aşezarea sa la intersecţia drumurilor dintre Drobeta Turnu

Severin, Târgu Jiu, Craiova şi Baia de Aramă, a făcut ca
Broşteni-ul să devină un centru comercial bine dezvoltat
pentru o localitate rurală.
-Tot datorită aşezării şi dezvoltării sale, conducerea statului
de atunci a fost determinată să fixeze aici centrul de plasă şi
aceasta a dus la înfiinţarea unor instituţii politico-
administrative şi apoi a Târgului Săptămânal, care
influenţează dezvoltarea sa din punct de vedere economic şi
social.
-Şcoala se formează din vreme şi a ajuns şcoală de
tradiţie.Pentru aceasta se impune a se face cercetări mai
amănunţite şi apoi întocmirea unei monografii a şcolilor din
Broşteni. Datorită dezvoltării învăţămantului se formeaza o
pătură a intelectualităţii ,oameni de cultură, cărora cred că
le-ar produce o mare satisfacţie şi un sentiment de mândrie
dacă s-ar organiza aici o întâlnire cu fiii satului.
Tot şcoala este cea care a ajutat la dezvoltarea unor
formaţii culturale din Broşteni.
-Ȋn Broşteni se menţin unele construcţii vechi, cu forme
tradiţionale, monumente istorice.
La Cula lui Cuţui a luat fiinţă un muzeu al localităţii , unde
se organizează anual ştafeta culturală „Drumul lui Tudor”,
fiind un cadru propice pentru organizarea unor manifestări
folclorice, totodată constituind un bun prilej de excursii la
aceste monumente.
Azi 20 Februarie1983. Profesor Căpăţînă Victor
113
HARTA COMUNEI BROSTENI

DOCUMENTE
Zapis 1
115
“Adecă eu Mihai sîn Nicola Căpăţînă ot Broşteni din preună

cu frate mieu Gheorghe i cu muma mea Ilinca încredinţăm
noi cu zapisul nostru la mâna verilor noştri anume popa Ion
I. Constandin brat ego precum să ştie că de bună voia
noastră am vândut partea noastră de moşie din Imoasa cum
se va găsi în rupt în bani gata taleri 23 adecă douazăci şi
trei în otărnicia dum(nealui) polcovnicul Dumitraşco
Gornoviceanu la leat 1812 însă cheltuiala moşii cât s-au
făcut la hotărnicie au purtat-o toată verii noştri şi această
moşie să aibă a o stăpâni verii noştri cu bună pace de cătră
noi şi de cătră toţi verii noştri ceilalţi să aibă a-I stăpâni în
mulţi ani veşnici copiii dum(nealor) nepoţii, strănepoţii, câţi
Dumnezeu le va dărui şi când s-au făcut acest zapis fost-am
mulţi oameni martori care mai jos se vor iscăli şi pentru
încredinţare ne-am iscălit mai jos a se crează puindu-ne
degetele în loc de pecete
Mai 20 , 1812
Eu Mihai sân Nicola Căpăţînă ot Broşteni
Vânzător
Eu Gheorghe brat ego Vânzător

Eu Ilinca Vânzător
Eu Mihai Năzgodie ot Brebinari Martor
Eu Vasile Băltăreţu ot Brebinari Martor
Eu Dumitraşco sân Brânduşa Martor
Eu Dumitru sân Preda Băltăreţu ot Broşteni Martor
Eu Barbu brat ego Martor
Şi am scris eu Matei Dascălu ot Brebinari cu zisa şi

învăţătura numitului Mihai Căpăţînă si sunt şi martor.
Jud Meh(edinţi)
Cu acest zapis vând amândouă părţile şi arătând că astă

vânzare bună şi adevarată în rupt le-am adeverit şi eu cu
iscălitura fiind Hotarnic .
Cartea Căpăţîneştilor
“Leat 1812 martie 20
Cartea Căpăţîneştilor pe stânjeni 95 din hotaru Imoasa

(Benjăskăi)”
117
Zapis 2
“Adeverinţa noastră la mâna sfinţii sale părintelui Gherasie

unchiului nostru precum să să ştie ca am făcut schimb cu
stânjăni de moşie ce avem noi in Broşteni care mai jos să
vor arăta si ne-au dat nouă hotaru Peşteana însă să să ştie
stânjăni de i-am dat din doă hotară, i-am dat eu Barbu dăn-
preuna cu fraţii mei stânjăni unsprăzăce din hotaru Vezuru şi
din Stârci.Stânjăni doi şi jumătate însă eu Gheorghe de a
împreună cu fraţii mei iarăşi unsprăzăce stânjăni din hotaru
Vezuru şi doi si jumătate din hotaru Stârci.Ȋnsă şi eu le-am
dat muchea mai sus numiţilor: stânjăni unsprăzăce din
hotaru Vezurului iar din hotaru Stârci doi şi jumătate.I-am
vândut mai înainte cu alt zapis în bani însă şi eu Mihai sân
Nicola Bârdeanu i-am dat şi eu din hotaru Vezuru stânjăni
şasă şi din hotaru Stârci stânjăni trei şi jumătate de alţi arăt
că şi noi câţi stânjăni am primit de la părintele din hotaru
Peşteana stânjăni douăzăci i-am primit eu Barbu asămine şi
eu Gheorghe am primit stânjăni douăzăci însă şi eu Lăpădat
am primit stânjăni patrusprăzăce am primit şi eu Mihai sân
Nicola Bârdeanu stânjăni patrusprăzăce şi jumătate şi când
s-au făcut această adeverinţă au fost mulţi oameni cară mai
jos a vor iscăli şi pentru credinţă ne-am iscălit iar de să va
scula cineva din fraţii noştri la vreo judecată ce cheltuială să
va face să avem noi a împlini.
1822 mai 22
Eu Barbu sân Vasile adeverez
Eu Gheorghe sân Ioan Bârdeanu adeverez
Eu Lăpădat adeverez
119
Eu Mihai sân Nicola Bârdeanu adeverez
Eu popa Staisku Pozdăreanu ot Peşteana
Şi am scris eu popa Nicola Condulescu cu fişa şi învăţătura

mai sus lor numiţi.”
Jalbă 1
121
“Cinstita Suptocârmuire a Plăşii Motrului de Sus
Plecată Jalbă
Ȋn moşia ce-o am cumpărat di la Ion şi Costache fraţi

Pozdărăşti care o am supt stăpânire leatu 1849,di pă iarnă
mă pomenesc cu un Trică sân Dumitru Grecu că aduce
neşte bârne şi o casă şi le (pune) în moşia mea,el au zis că
până vom măsura,apoi de va veni a mea moşia îşi muta
casa-acum măsurând,au venit casa în mijlocu moşiei mele.I-
am zis să mute casa, nu voeşte,ci urmează cu lucru s-o
isprăvească,cu ce cuvânt nu pot sa ştiu,ce are cu moşia
mea. De acea plecat rog ci(nstita) suptocârmuire a se
slobozi porunci cătră sfatul satului Broşteni,ca să stăruiască
pe numitul a-şi muta casa din moşia mea, fiindcă mie nu-mi
trebuie clăcaşi şi fiindcă numitul umblă ca prin mijlocuri să-
mi cotropească moşia. Şi cum va binevoi ci(nstita)
suptocârmuire asupră-mi.
Popa Ion Căpăţină ,prea plecat jeluitor – Broşteni

Verso
Suptocârmuirea Plăşii Motrului de Sus
Sfatul Satului să îndatorează să cerceteze şi dacă pârâtu cu

facerea acei case va voi…..stăpânul acelui loc,care ar fi alţii
să nu-l îngăduiască a face casa în pământ strin.Iar fiind altă
împrejurare,cu raport desluşitor să va trimite amândouă
părţile la suptocârmuire prin înfăţişare.
Suptcârmuitor
Nişulescu 1853 martie 9
123
Jalbă 2
“Cinstita Suptocârmuire a Plăşii Boca
Plecată jalbă
Cu lăcrămi fierbinţi jăluesc Cinstitei Suptocârmuiri că la a

mea căsătorie cu Ioniţa sân Popa Ioan satu Floreştii de Sus
am petrecut vreo patru cinci ani cu dânsu, am făcut cu
dânsu 3 copii din care unul au murit şi doi sa află trăitori şi
anume sunt şasă ani decând a murit şi numitu bărbatu meu
şi am rămas cu acei copii săraci şi mici şi având părinţi
bărbatu mieu şi moşie,pămenturi,puţini butoaie, pimniţa,
cazan şi acum anu trecut au murit şi socru meu popa Ion,iar
acum sunt doi feciori cu socrămea trei şi dintraceste
acareturi au stăpânit devalma iar mă văz că mă urmareşte
acei cumnaţi mai mici decât barbatu meu că fetele le-am
căsătorit cu a lor zestre,iar acum cosind vreo câteva
porşoare de fân şi clae, iar cumnaţii s-au pus şi mi-au spart-
o şi mi-a luat-o cu ce cuvânt nu ştiu.De aceia rog cu lăcrămi
Cinstita Subocârmuire de a slobozi o cinstită poruncă de a
se aduce la înfăţişare şi cum va lumina duhu sfânt Cinstitei
Suptocârmuirii asupra serăcii mele.
Pre plecat Joiţa satu Broşteni
125
Verso
Supt ocârmuirea Plăşii Baia
Vătăşălule al satului ţî să porunceşte cu străjnicie ca

negreşit să ei pă pârâţi din dos si fără zăbavă să-i aduci la
Suptocârmuire spre înfăţişare şi punerea la cale.
Bălăcescu - în lipsă 1841 noembre 19

Zapis 3
127
Subiscălitul din acest zapis al meu la mâna părintelui Popa

Ion Căpăţînă să să ştie că i-am dat eu o butie de vedre o
sută şi părintele mi-a dat altă butie de vedre patruzăci vedre
şi mi-au mai dat lei şaizăci şi trei, însă butia mea ce o am la
Trică cu chirie şi ce-a de mi-o da părintele sunt acum pline
cu răchiu,să mi-o dea pe vară când o goli-o şi cea de la
Trică să fie a părintelui în veac, în drept ace(lei) buţi mai
mică ce mi-o da şi în arătaţii lei 63.
Şi spre a-şi avea temei acest zapis am iscălit însuşi cu

mâna mea, rugând sfatul satului nostru de l-au adeverit.
Eu Ghiţa şi Radu Andruţa am dat acest zapis.
1853 ghenar 29
Ioan Goagă ot Lupşa de Jos, martor
Sfatu Satului Lupşa de Jos
La facerea acestui zapis fiind şi noi,dupa rugăciunea ce ne-

au făcut se adevereaza de noi :
Gheorghe Burtea Pârcălabu
Daia Ion Olaru Deputat
Ioan Simionoiu Deputat
Scriitor Mihai Negrescu
Scriitor Mihai Negrescu

Profesorul Căpăţînă Victor s-a născut pe data 31.10.1933, in

Comuna Broşteni din Judeţul Mehedinţi.
A absolvit Facultatea de Istorie - Geografie din Craiova,

devenind astfel profesor la Şcoala Generală Broşteni, unde a
ocupat, pe lângă catedra de istorie, şi pe cea de educaţie fizică şi
sport.
Ȋn calitate de profesor de istorie a organizat Cercul de Istorie şi

Arheologie al Şcolii Generale, iar prin muncă susţinută a întemeiat
Muzeul din Broşteni, in incinta Culei Cuţui.
Ȋn decursul mai multor ani de muncă asiduă a reuşit să adune

documente si marturii care dovedesc existenţa satului Broşteni
din cele mai vechi timpuri. Rezutatul acestui studiu se
concretizeaza în mulţimea documentelor şi obiectelor rămase în
muzeele din Drobeta Tr.Severin si Broşteni, precum şi în
existenţa acestei monografii.
Ȋn calitate de profesor de educaţie fizică şi sport a organizat,

pentru o bună perioada de timp, echipa locala de fotbal şi echipa
de volei.
A încetat din viaţa pe data de 27.08.1987, lasând în urmă

imaginea unui om deosebit, în incercarea sa de a crea ceva
pentru comunitatea în care a trăit.
129

Monografia Comunei Brosteni - Mehedinti

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Monografia Comunei Brosteni - Mehedinti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Căpăţînă Victor

Toate drepturile rezervate.

Tipărită prin grija soţiei Elena Căpăţînă

Şi a copiilor : Viorel, Alexandru şi

Situată în partea de est a Judeţului Mehedinţi, în zona

Ȋn general peisajul comunei este armonios alcătuit din

Ȋn zona comunei Broşteni se găsesc forme de eroziune

Drumurile cele mai importante sunt: drumul Drobeta

Ȋn afară de acestea trebuie menţionat şi faptul că

Drumurile arătate mai sus trec prin centrul comunei,

Pe drumul asfaltat Târgu Jiu - Drobeta Turnu Severin

NUMELE LOCALIT ÃŢILOR

bălţi în care se înmulţeau broaştele în voie, şi orăcăiau.1)

Lucrul acesta este aproape sigur, că nu mai găsim altă

Cătunul Orbeni, de care, cu toate că se mai aminteşte din ce

Aceasta este o legendă ce circulă şi pe care a relatat-o

Cât despre Călieni putem presupune că le-a zis astfel, că s-

Călian, moşie de moştenire".3)

Aşa că din această menţiune deducem numele de Călieni

Mai este o cătună ce poartă numele de Peste Matcă,

Ȋn ce priveşte Găleata, nu cunoaştem precis pentru ce a

Ȋn 1835 hotarului Orbesc i se mai spunea şi Găleata.

Satului Căpăţîneşti i se spune aşa după numele

Aici trebuie menţionat faptul că satul a fost şi este

Numele localităţii Meriş apare atestat în documentele

Documentul citat spune "Merişanii" satului, după numele

Numele satului Lupşa (este vorba de Lupşa de Sus) se

S-ar putea ca satul să-şi fi luat denumirea şi de la un

Satul Lupşa de Jos este cunoscut sub numele de

Denumirea de Lupşa de Jos o deosebeşte de celalalt

Luncşoarei îi vine numele de la Lunca Motrului, şi acest

Satul Broşteni se întinde de-a lungul şoselei Craiova-

Când se iese din satul Meriş , tot de la bifurcaţie înspre

De asemenea de la Consiliul Popular este un drum

Din centrul Broşteni-ului se face o uliţă cunoscută sub

Ȋn continuare amintim vechimea satului Broşteni.

5) Gh. Crăciun -Monografia comunei Broşteni, Tr. Severin 1932,

Ceva mai târziu s-au aşezat aproape de confluenţa

6) Arh. Olteniei -1942 -p. 190

pusă de la vale de ogaşul Găleţii şi de aci pleacă drept în

7) Ocolnica -1836 ghenarie 26 -act nejustificativ ce cuprinde

teiul vrăbenesc (uneori vrăbecenesc) care înseamnă curea

8) Muzeul reg. Porţile de Fier. doc. 403

-Valea Mică - o vale îngustă între dealurile Scroafa şi Geru.

" Pe latura lungului despre nord şi-n Meadzea -Noapte

- Branişte -situat pe faţa Vezurului, pe vremuri avea păduri

Documentele timpului sunt mult mai numeroase pentru

matca veche despărţind pe Gh. Grecu şi Tudosie Ciuciu, de

Meriş şi Călieni, defrişată în 1929 şi revendicată tot ca

din 21 august 1697), căruia i s-a ales cumpărătura de 1150

cu salcâm, în suprafaţă de 20 ha.

-Podul lui Cănuţă –construit candva peste apa Motrului

după secularizare, prin legea rurală.

-Păduceii Mitroaiei -crâng cu arboret foarte des, în

14) Arh.St.B.-Aşezământul Tismana, pac nr. 51, 1636, 1645, 1685-1787.

-Piţâc -una dintre cele patru mahalale ale statului.

-Ogaşu cu răichiu -vale ferită de curenţi, situată între Piţâc

15) Ion lonescu de la Brad:"Agricultura în Judeţul Mehedinţi"B.1868

-Crucea militarului (La cruce) - teren de cultură, situat la

O hotǎrnicie sigură a moşiei Lupşa de Sus o avem în

spre sud, de dealul Culmea Stârciului spre nord. De

18) Documente propr. Miza Creţeanu -Arh. St. Jud. Mehedinţi

Cu aceasta socotim că am explicat şi unele topice, în