DUMBRAVA MINUNATĂ

de Mihail Sadoveanu
(dramatizare de înv. Mina Matiuţa)

PERSONAJELE:

LIZUCA
PATROCLE
MAMA VITREGĂ
(d-na Vasiliu)
SERVITOAREA
( Elena)
BUNICUL
BUNICA
DL. MICUŞ
SORA –SOARELUI
SFÂNTA MIERCURI
MĂTUŞA RĂCHITĂ
PRICHINDEII: I
II
III
DOMNIŢA

ACTUL I

Personaje: D-na Vasiliu (mama vitregă), Lizuca, Patrocle, Dl. Micuş, Servitoarea

Decor: cameră cu masă, scaune, un clopoţel pe masă

D-na Vasiliu: ( Se plimbă prin cameră.) Eu sunt cam capriţoasă şi am gusturi deosebite. Îmi place mai
cu seamă eleganţa şi fineţea …. . Nu înţeleg de ce nu mai aduce cafeaua! (Sună clopoţelul, vine
servitoarea.)
Servitoarea: Aţi sunat, coniţă?
D-na Vasiliu: Machere, aştept cafeaua care nu mai soseşte! (Servitoarea dispare.) În ziua de azi nu mai
sunt servitori ca altădată …. (Vine servitoarea cu cafea şi dulceaţă.)
Servitoarea: Cuconiţă, domnu’ locotenent Micuş Lazăr întreabă dacă binevoiţi a-l primi.
D-na Vasiliu: Cum nu? Să poftească, astăzi e ziua mea de primire, dumnealui e totdeauna binevenit!
(Intră dl. Micuş)
Dl. Micuş: Sărut mânuşiţele, madam Vasiliu! Am hotărât a trece pe la domnia voastră pentru a te vedea.
Nu puteam să fac altfel. (Îi sărută mâna respectuos.)
D-na Vasiliu: D-le Micuş, nu te-am văzut de-un secol!
Dl. Micuş: Doamnă, sunt foarte fericit că nu m-aţi uitat! (Vorbesc în linişte. Apare Lizuca la tava cu
dulceaţă, îşi înfige degetele în ea şi dă să mămânce.)
Slujnica: Coniţă, coniţă!
D-na Vasiliu: Ce-i, machere? (O vede şi ea pe Lizuca şi ţipă la Elena.) Ce înseamnă asta, Eleno? De câte
ori te-am făcut atentă asupra acestor lucruri? De ce-ai înlemnit? Ia-o! nu înţelegi că dacă o mai văd o
clipă trebuie să chemaţi doctorul? Ah! E ceva îngrozitor! E zadarnic orice, e zadarnic! Nu ştiu ce să mai

1
fac cu copilu’ acesta. Uitaţi-vă cu ce obiceiuri mi-a venit de la bunicii ei. Eu i-am spus de multe ori lui
Jorj că copilul acesta este o ruşine ş-o nenorocire …. . Chiar de aceea Jorj n-o trimite la bătrâni … . E o
hotărâre pe care nu pot decât s-o aprob! … .
D-le Micuş, trebuie s-aştepţi până ce-ţi aduce dulceaţa de zmeură, pe care am făcut-o chiar eu singură,
ieri.
Dl. Micuş: Cu această mânuţă?!!! (Îi ia mâna într-ale sale) Nu te mai deranja, te rog! (Vorbesc mai
departe între ei, în linişte.) E de-ajuns să stăm de vorbă, şi-aşa nu ne-am văzut demult!!! (Ies din
cameră şuşotind, râzând împreună.)
Slujnica: (Intră fugind după Lizuca.) Vină încoace, gânganie! (O trage după ea.)
Lizuca: Lasă-mă, dă-mi drumul! Tu eşti servitoare …. . Am să te spun la tata.
Servitoarea: Da? Ai să mă spui? (Îi dă un vânt înainte.) Domnu’ nu vine degrabă acasă; şi până s-o
întoarce el, îţi spânzurăm noi chielea-n băţ. Aşa? Te uiţi ca hoţii. Are dreptate coniţa. Dihanie şi soi rău
ce eşti …. . (O prinde de rochie şi o atinge peste cap .) Na! Mai na şi dobânda! Să te duci şi să te-ntorci
când te-oi chema eu.
Lizuca: (Plânge uşor, slujnica iese bombănind. Lizuca îi vorbeşte lui Patrocle):
M-au bătut şi ieri, m-au bătut şi azi, mă bat în fiecare zi … . Patrocle, tata nu mai vine de la Bucureşti şi
pe bunici nu i-am văzut de multă vreme. Nici nu ne mai lasă să ne ducem pe-acolo. De când a murit
mama, noi o ducem tare rău …. .
Patrocle: într-adevăr, o ducem tare rău.
Lizuca: Pst! I-auzi! Mămica râde cu dl. Micuş. Mămica râde totdeauna. Mama noastră nu râdea aşa …. .
Patrocle, eu nu mai stau aici. Mă duc la bunicii mei.
Patrocle: Foarte bine, plecăm. Las’ pe mine! (Şi fuge la bucătărie. Iese şi Lizuca.)
ACTUL II

Personaje: Lizuca, Sora –Soarelui, Patrocle, Sfânta Miercuri, mătuşa răchită, Domniţa, Prichindeii (3)

Decor: lan de floarea soarelui, sălcii pletoase, garduri de nuiele, Dumbrava, răchita

(Lizuca şi Patrocle merg pe drum, pe lângă decorul cu floarea soarelui.)

Lizuca: Patrocle, pe tine te dor picioarele?
Patrocle: Nu.
Lizuca: Nici pe mine. Hai să mergem. Uite, Patrocle, pe aicea e drumul. (Se opreşte lângă Sora
Soarelui.) Ce mai faci, Sora Soarelui? Noi ne ducem la bunicuţa şi la bunicul. Tata …
Sora Soarelui: Foarte bine, Lizuca! Ştiu că tatăl tău a bătut din picior la bunici şi nu vrea să te mai lase
la ei, iar mama ta se ceartă cu tatăl tău şi-i cerea să vândă livezile şi pădurea. Mama ta ţopăia mărunţel,
se uita holbat şi apoi cădea pe un scaun leşinată iar tatăl tău sărea şi-o stropea cu apă. După ce tatăl tău s-
a dus, mama ta te bătea şi tu nu plângeai. Te strecurai în cuşca lui Patrocle unde stăteai ascunsă
gândindu-te la mama ta care a murit.
Lizuca: Aşa-i Sora –Soarelui …. Pe aici e drumul la bunicii mei?
Sora –Soarelui: Da, Lizuca. Acesta-i drumul, mergeţi sănătoşi!
Lizuca: Mulţumim Sora –Soarelui!
Sora –Soarelui: Să vă grăbiţi să nu v-apuce noaptea în pădure!
Lizuca: Hai, Patrocle, să mergem ….. (Merg uitându-se spre sălciile bătrâne, gardurile cu nuiele
înalte ..)
Lizuca: Uite, Patrocle, pe coasta de dincolo se vede dumbrava. Acuş ajungem. (Se apropie de ei Sfânta
Miercuri.)
Sfânta Miercuri: Aşa-i că mata te duci la bunicuţa?

2
Lizuca: (uimită) Da. Aşa-i că mata eşti Sfânta Miercuri?
Sfânta Miercuri: Da, eu sunt. Tu mă ştii, nu m-ai văzut niciodată, dar acum mă cunoşti. Şi te întrebi
unde mi-i căţeluşa cea cu dinţii de fier şi măsele de oţel.
Lizuca: Da.
Sfânta Miercuri: Am lăsat-o acasă, să-mi păzească gospodăria.
Lizuca: Da?!!
Sfânta Miercuri: N-aveţi de ce vă teme de dânsa, că sunteţi oameni buni.
Lizuca: Sărut mâna, Sfânta Miercuri!, acuşi sfinţeşte soarele şi Patrocle se teme să nu întârziem.
Sfânta Miercuri: Du-te, puiul meu! (Îi pune mâna pe creştet) Mata eşti copiliţă orfană şi necăjită.
(Copiii merg mai departe. Sfânta Miercuri se uită după ei. Ajung în dumbravă.)
Lizuca: Ce ne facem noi, Patrocle, drumul nu se mai cunoaşte.
Patrocle: Să căutăm găzduire.
Lizuca: Cui putem noi cere găzduire într-o noapte ca asta şi în aşa singurătăţi? (Ajung lângă o răchită
scorburoasă.)
Patrocle: Asta-i casă foarte bună.
Lizuca: Mătuşă răchită, ne dai voie să intrăm în casă la mata?
Mătuşa răchită: Desigur, poftiţi! (O mângâie pe fată cu ramurile ei. Intră în scorbură şi se aşează pe
salteaua de muşchi ghemuiţi. Dau să doarmă. Intră 3 prichindei şi o Domniţă mititică.)
Domniţa: Duduie Lizuca, aşa-i că-ţi plac sfaturile şi poveştile?
Lizuca: A, da. Spunea mama că fără poveşti viaţa omului ar fi tristă şi searbădă. ….
Domniţa: Nu ştiam că ai să vii la noi. Îmi pare foarte bine c-ai venit în noaptea asta. Noaptea, dumbrava
este o împărăţie fermecată pe care oamenii de rând n-o pot niciodată cunoaşte. Aşa venim noi aici şi
petrecem. Oamenii dorm şi nu ştiu nimica. (Prichindeii râd.)
Prichindelul I: Numai astă-primăvară a fost în primejdie dumbrava. Mulţămesc lui Dumnezeu c-am
scăpat!
Lizuca: Ce-a fost astă-primăvară?
Prichindelul II: Nu-ţi aduci aminte? Tatăl tău a venit la bunic şi a cerut să vândă dumbrava, căci are
nevoie de bani.
Lizuca: Da, da, da.
Prichindelul III: Apoi, da, bătrânelul n-a vrut cu nici un preţ şi se supărase grozav şi striga că asta nu se
poate, că asta-i pădurea fetiţei.
Domniţa: Şi a noastră. …
Princhindelul I: Iar dacă răzăşul ar fi fost slab, şi-ar fi lăsat să omoare pădurea, atunci izvoarele ar fi
secat ….
Prichindelul II: … iarba s-ar fi ofilit, s-ar fi dărâmat stâncile şi noi ar fi trebuit să pribegim în cine ştie
ce pustietăţi …
Prichindelul III: Noi ne-am deprins cu dumbrava aceasta de când ne-a adus aici Statu –Palmă ….
(Lizuca
Domniţa: Hai s-o ducem la pământenii de pe coastă, în căsuţa despre care am vorbit. (Ies cu Lizuca pe
braţe şi Patrocle.)

ACTUL III

Personaje: Lizuca, Patrocle, bunica, bunicul, (în culise: bunicul, mama vitregă, servitoarea Elena)

Decor: camera bunicii cu pătucul Lizucăi

3
(Lizuca în pat, iar Patrocle lângă pat, ghemuit –ascultă cearta de afară.)
Mama vitregă (din culise): mă rog, dumneavoastră, puteţi fi aşa de buni să-mi daţi o lămurire. Aseară,
când am trimis pe Elena să vadă dacă n-a venit aici copila, dumneavoastră aţi răspuns că nu ştiţi nimic
despre aşa ceva şi aţi avut aerul că vă spăimântaţi ….
Elena: Şi chiar ne cerea cont, că Lizuca s-ar fi rătăcit şi s-a pierdut.
Mama: Şi acum, după cât pricep din ce spuneţi dumneavoastră, copila-i aici .
Bunicul: Da. Am înţeles de la o vreme unde s-o caut. Şi am găsit-o târziu rătăcită în pădure.
Mama: Asta e ceva inadmisibil. Ce credeţi dumneavoastră că mă pot mişca pe mine asemenea poveşti
pentru copii?
Bunicul: Ce vorbe-s astea, mă rog? Care poveşti pentru copii? Ce-aţi înţeles aseară? Ce nu voiţi să
înţelegeţi acuma? Şi la urma urmei ce voiţi de la mine?
Mama: am venit să luăm copila. Ca s-o las aicea e cu neputinţă.
Bunicul: (Râde cu amărăciune.) Cum se poate, frate dragă? Curios lucru! Dumneata ai venit s-o iei –dar
eu nu vreau s-o dau. Destul am răbdat până acum. Aşa încât fă mata bine şi du-te acasă şi lasă aici în
pace pe fetiţă şi pe căţel.
Lizuca: Auzi, Patrocle?
Patrocle: Aud.
Bunicul: Cucoană, bine ar fi să te potoleşti. Nu da aşa iute din mâini, să nu ţi se întâmple vreun necaz.
(Intră bunica şi bunicul.)
Bunica: Draga bunicuţei! Aşa-i că te-au trezit din somn? S-a întâmplat chiar cum a spus dumnealui.
(Arată spre bunicul.) s-au apropiat prea tare de ştiubeie şi albinele s-au repezit la ochi. Au ieşit fugind pe
portiţă. Băteau cu mâinile în toate părţile şi nu puteau scăpa. După amiază cuconiţa n-are să se mai poată
uita la musafiri decât c-un ochi. (Toţi râd.)
Lizuca: Cum? Au săgetat-o albinele?
Bunicul: Da, drăguţă, închipuieşte-ţi!
Lizuca: Şi pe servitoare?
Bunicul: Şi.
Lizuca: Tare bine-mi pare.
Patrocle: Şi mie.
Lizuca: Şi când oi vedea pe tata am să-i hotărăsc că eu mai bine mor şi nu mă duc de aicea. Şi am să-i
spun c-am auzit-o pe mămica cum râdea în salon cu domnul Micuş.
Bunica: Draga bunicuţei, dragă!!! (O mângâie pe fată pe creştet, o îmbrăţişează lăcrimând. Oftând îşi
şterge lacrimile.)