Sunteți pe pagina 1din 2

VULPEA ŞI BARZA

Cumătra vulpe-ntinde, odat-o masă mare.


Poftind pe barză-anume să guste din mâncare.
Ospăţul fu pe sponci şi fără vreo ispită;
Şireata, pentru orice desfătare.
Avea o zamă lungă (trăia ca o zgârcită).
Şi sorbitura fuse adusă pe-o tipsie:
Astfel că barza-n loc de-ospăţ, jucă chindie,
Iar pehlivana supse zămuşca-ntr-o clipită.
Ca să-i plătească această viclenie,
Aşa după o vreme şi barza o pofteşte.
„De bună voie-i zise - cu prietenii, fireşte.
Nu fac atât de multă colachie".
Aleargă vulpea-n goană ca să fie
La ceasul hotărât de cumetriţa sa,
Apoi începe a o lăuda.
Găseşte prânzul - gata la soroc.
Iar poftă-aveau cu carul: sta vulpea ca pe foc.
O bucură mirosul de cărnuri mai ales,
În mici bucăţi tăiate - mereu dând burtei ghes.
Dar barza, păcăleală vrând să-i tragă,
În sticle cu gât strâmt a pus merindea-ntreagă.
Al berzei cioc făcea o slujbă minunată,
Dar botişorul vulpei era cam cu pricină.
Ea se-nturnă acasă pe gânduri, nemâncată,
Smerită cum e vulpea prostită de-o găină.
Cu coada-n jos, ciulind urechile a vină.
Înşelători, e pentru voi aceasta:
Din când în când tot vi se taie creasta.