158.

Lupul şi capra

Un lup văzu o capră care păştea pe vîrful unei coaste înalte la care el nu
putea să ajungă. Prefăcîndu-se că e îngrijorat de siguranţa ei, lupul o sfătui
să se ducă jos. "Ai putea să cazi de la o înălţime aşa de mare," spuse el. "Mai
mult, iarba e mult mai dulce şi mai din plin aici, jos."

"Îmi pare rău că nu pot să te conving," răspunse capra, "dar iarba nu e

întotdeauna mai verde pe partea cealaltă a coastei, în special cînd tu
intenţionezi să faci din mine o mîncare gustoasă acolo, jos."
159. Vulpea şi barza

Într-o zi, o vulpe invită o barză la cină, şi cum vroia să se amuze pe seama
oaspetelui, ea îi puse în faţă doar puţină supă într-un castron întins.

Vulpea putu să mănînce supa repede, dar barza nu reuşi cu ciocul ei lung,
şi rămase la sfîrşitul cinei la fel de flămîndă cum fu şi la început. Între timp,
vulpea pretinse că îi pare rău să o vadă pe barză că mănîncă aşa puţin şi că
e atît de apăsată. Aşa că îi spuse că s-ar putea ca masa să nu fi fost chiar pe
placul ei.

Barza nu spuse nimic, ci doar îi ceru vulpii onoarea ca s-o invite la ea acasă
data viitoare. Vulpea se arătă încîntată de invitaţie, şi în săptămîna
următoare, veni la ora fixată la cina oferită de barză. Spre descumpănirea
vulpii, supa era servită într-un vas cu gîtul îngust, în care barza îşi vîrî
ciocul cu uşurinţă, în timp ce vulpea trebui să se mulţumească să lingă
gura sticlei.

Neputînd să-şi potolească foamea, ea plecă de la cină cît mai discret, fără să
o poată învinovăţi pe gazdă, atît timp cît ea i-a întors cu aceaşi măsură.

Cei care îi trag pe sfoară pe alţii, să se aştepte să o încurce la rîndul lor.