Citare / Citation

Calin, R.A. (2015). Evaluation and Development of the Communication Competences of

Counselors using the ”Role Playing” Method, în volumul Conferinței Internaționale
Education and Creativity for a Knowledge based Society, 9 th Edition, November 19-21, 2015,
Bucharest, ISSN 2248-0064, ISBN 978-3-9503145.

EVALUAREA ȘI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE COMUNICARE LA

CONSILIERI PRIN METODA JOCULUI DE ROL

Călin Răzvan-Alexandru
Senior Lecturer, PhD, Teacher Training Department - University of Craiova
GCDF Counselor
Email address: calinrazvanalexandru@yahoo.com

Abstract
Comunicarea este o parte esențială a procesului de consiliere, parte de care depind atât eficiența, cât și
rezultatele acestuia.
Pornind de la înțelegerea concepelor de comunicare și competență a fost operaționalizat conceptul de
competență de comunicare, ca o condiție obligatorie a decelării indicatorilor necesar a fi avuți în vedere în
activitatea inițială de evaluare.
A fost aleasă metoda activ-participativă a jocului de rol pentru activitățile ulterioare de training și formare,
rezultând un set de concluzii relevante pentru domeniul formării consilierii, cu caracter aplicativ evident.

Despre comunicare şi competenţa de comunicare ca mijloc de realizare a activităţii de consiliere

Din dorinţa de a se face cât mai bine înţeleşi în împărtăşirea de informaţie, de cunoştinţe, de experienţă, dar
şi asupra manierei de formulare a cerinţelor pe care le adresează clienţilor, pentru ca aceştia să le preia cât mai
corect, consilierii au fost dintotdeauna preocupaţi – intuitiv sau conştient – să găsească formulele de comunicare
cele mai potrivite.
În contextul consilierii, considerările conceptuale ale comunicării conduc la un şir de definiri.
Conceptul de comunicare însuşi vine de la latinescul comunis, care înseamnă a stăpâni în comun. În esenţă,
acest act de posesiune se referă la stăpânirea în comun a aceloraşi înţelesuri, proces deosebit de important şi
concomitent dificil în comunicarea interumană, pentru motive semnalate de majoritatea teoriilor comunicării.
În literatura de specialitate asistăm la mai multe moduri de definire a comunicării: comunicarea este un
proces în care oamenii transmit informaţii, idei şi împărtăşesc sentimente (D. Hymens); comunicarea este
procesul în care o persoană (numită emiţător) transmite informaţii (un mesaj) unei alte părţi (numite receptor) (J.
Habermas); comunicarea este acţiunea, de formulare şi receptare a unor mesaje, care pot fi deformate de
zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte şi furnizează oportunităţi de feedback (J.A. De Vito).
În definirea comunicării este esenţială situaţia, considerată drept o organizare intenţionată, de elemente, cu un
anumit scop, care culminează prin organizarea mesajului ce transmite un sens în cadrul unei teme.
Este de domeniul evidenţei faptul că procesul comunicării se realizează cu ajutorul unor limbaje verbale şi
nonverbale prin care se schimbă mesaje (informaţii, idei, sentimente, intenţii etc.) pentru a influenţa (într-un
anumit sens), mai ales calitativ, comportamentul celuilalt. Comunicarea umană este nu numai o activitate
psihofizică de acord verbal a două sau mai multe persoane pentru realizarea anumitor obiective, ci şi un proces
psihosocial de influenţă prin limbaje specifice, a atitudinilor, comportamentelor destinatarilor şi interlocutorilor.
În acest context, am convenit asupra definirii competenţei ca întreg structurat şi emergent de cunoştinţe şi
modele de gândire, de atitudini, stări afective, valori şi reprezentări, de comportamente, seturi acţionale şi
deprinderi care determină capacitatea unei persoane de a juca anumite roluri şi de a realiza anumite sarcini
profesionale specifice, la nivel superior de performanţă, în situaţii şi contexte profesionale cât mai diverse
(Iosifescu, Ș., 2004).
Demersul de faţă porneşte de la premisa că nu poate fi vorba despre o separare între competenţe, de tipul
competenţe manageriale, competenţe comunicaţionale, competenţe de tip rezolvare de probleme, etc., singura
viziune operaţională fiind cea care integrează aceste competenţe într-un sistem al competenţelor în general, şi al
competenţelor consilierului în particular.

1|Page
 Competentele au, prin definiţie, o triplă origine - vocaţională, formaţională şi experienţială - neputând vorbi
de deţinerea unei anumite competenţe decât dacă au fost valorificate toate aceste trei surse - chiar dacă anumite
persoane pot deţine anumite competenţe (sau componente de competenţe) cu precădere din vocaţie, altele mai
ales ca urmare a unui proces formativ iar altele predominant din experienţă (Iosifescu, Ș., 2004).
Competenţele sunt aplicabile situaţional - se actualizează diferit în situaţii diferite, educarea capacităţii de
practicare reflexivă a profesiunii de consilier devenind indispensabilă - acesta fiind şi unul din motivele pentru
care considerăm propria persoană ca un domeniu predilect al dezvoltării profesionale.
Am decis că disjungerea competenţelor se poate realiza doar în scop investigativ, având rol de analiză,
ulterior fiind absolut necesară o integrare într-o abordare holistică.
Calitatea procesului de consiliere depinde covârşitor de calitatea proceselor comunicative ce se stabilesc între
consilier şi client, rezultatele procesului de consiliere fiind superioare atunci când cei doi locutori generici ai
relaţiei sunt parteneri reali, ei având posibilitatea de a-şi schimba rolurile: emiţător/receptor; receptor/emiţător.
Or, calitatea proceselor de comunicare ce se stabilesc între partenerii generici consilier - consiliat, depinde de
potenţialul comunicativ al fiecăruia dintre membrii lui, relaţiile de comunicare fiind necesar a fi cultivate în mod
explicit.
Distingem între două tipuri de aptitudini/abilităţi (= competenţe – n.n.), dominante în exerciţiul formativ/de
consiliere: abilitatea/aptitudinea trainer-ului/consilierului de a opera cu: conţinuturile de specialitate şi cea de a
opera cu conţinuturile cu caracter interpersonal.
Considerăm că niciunele nu pot să lipsească consilierului. Există posibilitatea ca ele să fie complementare
sau să acţioneze în mod diferenţiat. Astfel că unii consilieri sunt deosebit de abili în procesul transmiterii
conţinuturilor: se fac uşor înţeleşi, ştiu să stimuleze interesele de cunoaştere, realizează o evaluare adecvată
asupra modului de participare a clientului, dar au abilităţi de relaţionare mai scăzute.
Milităm în favoarea recunoaşterii pentru consilier, pe lângă statutul de specialist în domeniile circumscrise
activităţii de consiliere şi orientare, şi pe cel de comunicator competent (care este implicit procesului consilierii),
căci posedarea numai uneia dintre aceste abilităţi, afectează defavorabil profesionalismul consilierului.

Despre operaţionalizarea conceptului de competenţă de comunicare

În scopul decelării notelor definitorii ale competenţei de comunicare a consilierului, am procedat la

consultarea de experţi.
Astfel, au fost cchestionaţi un număr de 12 consilieri psihologici, educaţionali şi în domeniul carierei cu
experienţă, aceştia fiind rugaţi să precizeze, enumerând în scris, 10 note definitorii ale competenţei de
comunicare a consilierului.
În urma centralizării datelor, a rezultat o listă cu 12 caracteristici ale competenţei de comunicare, având o
frecvenţă de menţionare semnificativă. S-a apelat din nou la experţi, cerându-li-se, de această dată, să ierarhizeze
cele 12 caracteristici, iar în dreptul fiecăreia să precizeze 3 comportamente care definesc respectiva caracteristică.
Analiza scorurilor rezultate (utilizându/se în acest sens scala de evaluare cu ancore comportamentale -
S.E.A.C, propusă de Smith şi Kendall, prezentată în Pitariu, 2000) a condus la stabilirea notelor definitorii ale
competenţei de comunicare a consilierului, respectiv a ancorelor comportamentale asociate, conform Tabelului 1.

Elemente de competenţă
1. Organizarea spaţiului ...dispunerea adecvată a obiectelor de mobilier
în care va avea loc ...crează o atmosferă plăcută şi stimulatoare înainte de începerea şedinţei de consiliere
activitatea de consiliere ...utilizează bine timpul alocat şedinţei, respectând elementele de introducere,
conţinut şi încheiere
...activitatea de consiliere are o ordine firească de desfăşurare, fără întreruperi
artificiale
...selecţionează şi introduce elemente de conţinut care trezesc atenţia şi încrederea
2. Conduita de clientului
sensibilizare, întărire şi ...încurajează clientul să participe la activitatea de consiliere, apreciându-i contribuţia
motivare a clientului ...răspunde calm, în cuvinte potrivite la solicitările clientului
...leagă frecvent intervenţiile sale de răspunsurile clientului
...înţelege şi arată că înţelege sentimentele clientului
3. Conduita de ascultare ...este atent şi arată acest lucru
activă/comprehensiune ...foloseşte cu tact perioadele de tăcere
...răspunde la subiectul/tema discuţiei prin parafrazarea conţinutului comunicat de
client
...se uită în ochii interlocutorului

2|Page
4. Conduita de observare ...îndepărtează orice factor perturbator care îi distrage atenţia
...urmăreşte conduita nonverbală/ pereverbală a clientului
...adoptă o postură, mimică adecvate
...se exprimă uşor, coerent, nu manifestă dificultăţi în exprimarea orală
5. Conduita de ...îl aprobă, îl stimulează şi încurajează pe client să continue ideea
comunicare verbală ...utilizează argumente pentru orice idee nouă propusă
...manifestă în vorbire o conduită relaxată, calmă, binevoitoare
...întrebările puse sunt înţelese de client
6. Formularea şi ...întrebările puse sunt exprimate corect, variat şi bine direcţionate
adresarea de întrebări ...este clar, concis şi adresează întrebări concrete, punctuale
...adresează întrebări directe, fără ocolişuri referitoare la subiectul abordat
...arată că înţelege importanţa subiectului discuţiei pentru client
7. Oferirea de feed-back; ...arată preocupare şi interes în raport cu clientul şi problemele sale
Conduita empatică ...reformulează cele exprimate de client
...sumarizează cele exprimate de client
...are o ţinută corporală corectă, aspect corporal plăcut cu mobilitate variată, adaptate
8.Conduita psihomotrică situaţiei
...reactivitate motrică adecvată, este echilibrat în mişcări
...gesticulează moderat
...îşi coordonează gesturile cu ideile exprimate
...utilizează un registru larg de gesturi de interpretare şi substituţie semnificative
9. Conduita nonverbală ...utilizează inflexiuni ale vocii, variaţie şi nuanţare în expresivitatea mimicii
...însoţeşte conduita verbală cu expresii faciale şi gesturi încurajatoare, tonice
...menţine contact vizual permanent cu clientul

Despre evaluarea competenţelor de comunicare

În cercetarea realizată am ales tehnica chestionarului, întrucât permite evaluarea unui număr mare de subiecţi
precum şi o analiză facilă a rezultatelor obţinute.
S-a optat pentru un chestionar de autoevaluare aplicat consilierilor asociat cu un chestionar de evaluare a
aceloraşi competenţe ale consilierilor, administrat câtorva clienţi de către consilierii subiecţi ai cercetării.
Atenţionăm că dificultăţile derivate din utilizarea acestei proceduri se referă la faptul că, pe de o parte
răspunsurile date de consilieri pot fi subiective, iar pe de altă parte, intuirea obiectivelor urmărite de cercetare,
poate contribui la denaturarea scorurilor înregistrate.
În scopul atenuării acestui efect, s-a recurs la administrarea unui chestionar structurat pe baza aceloraşi itemi
identificaţi de noi ca fiind definitorii pentru competenţele de comunicare, însă operaţionalizaţi sub forma unor
întrebări evaluative adresate, în cadrul unui chestionar, clienţilor consilierilor de referinţă sau observatorilor.
Elaborarea chestionarelor
Pentru studiul competenţelor de comunicare a fost realizat un chestionar cu 9 subscale, corespunzătoare celor
9 itemi. Fiecare item a fost operaţionalizat sub forma a 4 întrebări, scala fiecăruia variând de la 1 la 5 [1-
niciodată; 2- în mică măsură (de puţine ori); 3- într-o oarecare măsură (uneori); 4 - în mare măsură (de cele mai
multe ori); 5- întotdeauna.].
Precizăm că pentru întrebările al căror sens este negativ grila de variante de răspuns a fost inversată, astfel
încât punctajul acordat să corespundă scalei 1 - 5.
Stabilirea scorului
Fiecare subiect a răspuns la chestionar şi a primit un scor care putea să varieze de la 5 la 20 pentru fiecare
subscală/item, iar pe ansamblu, pentru competenţele de comunicare de la 45 la 180. Cu cât scorul este mai mic,
cu atât subiecţii au competenţe de comunicare mai slabe.
Populaţia investigată
Pentru evaluarea competenţelor de comunicare ale consilierului, chestionarul a fost aplicat pe un număr de 10
aplicanţi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani. Lotul investigat a cuprins persoane din mediul urban.
Aplicarea chestionarelor
Chestionarele au fost aplicate prin tehnica extemporalului individual, duarta completării variând între 15 şi
40 de minute. Culegerea datelor a durat 7 zile, nu au fost dificultăţi majore în aplicarea acestuia.
Prezentarea şi analiza datelor
Cercetarea, centrată pe jocul de rol, a urmărit evaluarea stadiului iniţial al deţinerii unor comportamente
specifice, asimilabile competenţelor de comunicare şi surprinderea unor particularităţi ale comportamentului în
funcţie de situaţii, vârstă sau de apartenenţa la gen a subiecţilor, precum şi în funcţie de activităţile (profesionale)
anterior (în paralel cu cea de consilier) derulate.
3|Page
 Despre formarea competenţelor de comunicare la consilieri

În baza analizei rezultatelor obţinute în urma evaluării stadiului iniţial al nivelului de deţinere a
competenţelor de comunicare a consilierilor, se va organiza un program individualizat de formare a acelor
componente ale competenţei de comunicare cu manifestare deficitară, identificate la fiecare consilier în parte.
Acest training va fi bazat pe jocul de rol, plecând de la premisa că interpretarea unui rol cu scopul de a învăţa
rolul social de referinţă, de a se familiariza cu prerogativele lui, de a conştientiza dificultăţile unor situaţii
concrete ale consilierii (atât din perspective rolului consilierului cât şi a clientului) cu care se va confrunta după
absolvire, de a dezvolta gradul de spontanietate şi adaptabilitate, sunt de natură a-i facilita achiziţia acelor
competenţe (inclusiv competenţe de comunicare) care constituie imaginile componente ale tabloului unui “bun
consilier“.
Totodată, având în vedere spectrul actual al intereselor oricăror cursanţi, în accepţiunea general a termenului,
apreciem că jocul de rol se constituie în factor motivaţional în formarea competenţelor de comunicare ale
acestora din perspectivă formativă şi psihologică. Motivaţia va fi cu atât mai sporită cu cât mai instructivă va fi
activitatea. Prin transformarea condiţiei învăţării/formării în condiţie a comunicării, având semnificaţie personală
pentru aplicanţii la training, se creează premise pentru creşterea evidentă a nivelului motivaţiei pentru
formare/autoformare din punct de vedere a dobândirii competenţelor de comunicare definitorii ale consilierului.
Activităţi posibile
În contextul în care se va constata la evaluarea iniţială faptul că aplicantului la training îi lipseşte sau îi este
insuficient dezvoltată una dintre componentele competenţei de comunicare, se va organiza un joc de rol -
conform metodologiei cunoscute (etape, proceduri specifice) oricărui joc de rol, ca metodă activ-participativă de
formare -, în care i se va solicita să joace rolul „consilierului exagerat de preocupat de .... iar aici va fi precizată
componenta deficitară”.
Dat fiind faptul că în consiliere, două roluri sunt centrale - cel de consilier şi cel de client - ne vom referi în
continuare, pe scurt, la o activitate bazată pe rolul de client:
Se atrage atenţia aplicanţilor la training că la viitoarea întâlnire vor avea ocazia de a fi consilieri, de a consilia
în faţa colegilor lor. Deoarece fiecare dintre va deveni consilier, va fi necesar ca fiecare să se pregătească temeinic
în acest sens. Pentru a le facilita pregătirea, se va indica ce anume vor avea de făcut, unde găsesc materialul
bibliografic ce trebuie studiat, cât timp va trebui să decurgă şedinţa de consiliere (există varianta de a nu indica
sursele de documentare, însă trebuie evaluată cu celeritate, din perspectiva oportunităţii şi a consecinţelor). La
întâlnirea următoare, se aleg trei cursanţi care sa joace rolul de consilier. Fiecare dintre ei, pe rând, parcurg etapa
şedinţei de consiliere indicată. În timp ce unul consiliază, ceilalţi stau afară din sală. Colegii lor vor avea sarcina
de a fi atenţi la conţinutul consilierii şi la diferitele comportamente de rol folosite de fiecare dintre aceştia
(sarcinile participanţilor ar putea fi însă mult mai diferenţiate. Această variaţie este dependentă de creativitatea şi
imaginaţia trainer-ului. Astfel, unuia i se poate indica să joace rolul unui client dificil, s.a.).
După finalizarea activităţii, se procedează în felul următor:
- mai întâi, în faţa colegilor lor, sunt intervievaţi actorii asupra felului cum şi-au jucat rolul, cum s-au simţit în
timp ce consiliau, ce dificultăţi au întâmpinat etc.
- se va discuta apoi cu întreaga grupă nivelul ştiinţific al abordărilor. Se evidenţiază cu acest prilej diferite
omisiuni, se corijează erorile, se exemplifică şi concretizează unele noţiuni, se precizează şi diferenţiază mai clar
notele definitorii ale conţinuturilor teoretice şi procedurale, se va insista asupra relaţiilor dintre ele, fapt de natură
a sprijini pe toţi cursanţii (inclusiv pe “actori”) să înţeleagă mai bine sensul şi semnificaţia cunoştinţelor avute în
vedere. Important este că toată această discuţie să fie realizată cu ajutorul cursanţilor.
- în final, se va discuta cu toţi cursanţii atât despre corectitudinea unor comportamente de rol (intrarea în rol,
depăşirea dificultăţilor de ordin cognitiv, stapânirea emoţiilor, modalităţile de ieşire din impas, comunicarea cu
clientul în timpul consilierii etc.), cât şi despre gradul de realizare a lor. Cu această ocazie se evidenţiază faptul că
pentru a fi un bun consilier nu sunt suficiente doar cunoştinţele de specialitate, ci absolut necesare sunt şi
cunoştinţele procedurale ca şi o serie de competenţe de comunicare - numai corelarea lor fiind capabilă să asigure
competenţa profesional-acţională a consilierului. Pe baza analizei comparative au fost evaluate comportamentele
de consilier ale celor trei cursanţi, stabilindu-se, totodată, şi cel care a fost mai eficient în condiţiile date.
Pentru a-şi îndeplini rolul formativ din punct de vedere al competenţelor de comunicare ale unui consilier,
activitatea se va relua de cel puţin trei ori pentru fiecare cursant care interpretează rolul consilier, prin
coroborarea rezultatelor formative ale organizării, participării şi asistării la derularea unor astfel de activităţi
asigurându-se achiziţia componentelor definitorii ale competenţelor de comunicare obligatorii, apreciem noi, în
contextul actual, pentru orice consilier.
Activitatea precedentă poate fi completată cu o serie de “mini-activităţi” (Zlate, M., & Zlate, C., 1982) cu
rol formativ din perspectiva competenţelor de comunicare, precum:
a. Avansarea unor puncte de vedere şi reluarea celor exprimate prin asumarea unui alt punct de vedere;

4|Page
 Reflexia din perspectiva unui alt posibil participant este o provocare pentru imaginaţie şi o competiţie pentru
găsirea unei maniere de exprimare mai adaptate contextului imaginat. Se poate extrapola până la nivelul
solicitării prezentării din perspectiva unui obiect sau persoană din încăpere, prezenţi la consilierea bazată pe
joc de rol iniţială, sau a unei insecte care zbura plin încăpere/cabinet în timpul consilierii...
Descrierea activităţilor derulate din perspectiva unui alt punct de vedere este o activitate nouă, mai rafinată,
destinată progresului profund într-un spaţiu funcţional, disciplinării imaginaţiei şi dezvoltării capacităţilor
empatice.
b. Pregătirea unei interpretări/joc de rol
Lucrând în echipă, cursanţii discută cu privire la cum se poate (cum trebuie) interpretat un anume rol, în
situaţia când aceasta este lăsată la latitudinea lor. Acum au loc discuţii referitoare la ce trebuie făcut în diferite
situaţii prilejuite de interpretarea rolului respectiv, cum trebuie schimbată vocea, privit auditoriu...etc. Această
activitate reprezintă ultima dezbatere înaintea “intrării în pielea” personajului. Interpretarea rolului presupune
abilitatea de a vedea lumea prin ochii acelui rol, abilitate pregătită de seria de activităţi precedente.
c. Interpretarea şi evaluarea
În timpul “interpretării”, publicul (reprezentat de ceilalţi cursanţi) trebuie să fie atent la activitatea în
ansamblu derulată şi la detalii. Nu este necesar a se impune o disciplină strictă, întrucât se presupune că
aplicanţii la training sunt în mod natural preocupaţi de punerea în scenă. Din contră, poate fi regizat chiar
comportamentul unui client “dificil, în scopul decelării unor comportamente din partea “consilierului”
destinate gestionării situaţiei “ivite”.După interpretarea rolului de consilier, cursantul-actor va avea o discuţie
cu asistenţa pentru evaluarea activităţii. Aceste discuţii, analize şi evaluări asigură componenta formativă a
feed-back-ului modelului de formare a competenţelor de comunicare prin joc de rol.
În plus, judecăţile critice, constatarea erorilor şi identificarea unor posibile soluţii în corectarea viitoare a
acestora constituie o nouă ocazie pentru participanţi de a se exprima, de a avansa idei, de a comunica.
Activitățile propuse sunt în general aplicabile în cadrul oricărui demers formativ bayat pe metoda jocului de
rol, fiind detaliat prezentate în lucrarea ”Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale” (Zlate, M., & Zlate, C.,
1982).

Concluzii

Concluziile desprinse ca urmare a demersului evaluativ-formativ întreprins ne permit următoarele formulări:

1. consilierii care desfăşoară/au desfăşurat activitate didactică sunt mai competenţi din punct de vedere
comunicativ decât alte categorii de consilieri;
2. competenţele de comunicare pot fi ameliorate, perfecţionate prin învăţare, exersare şi autoobservare;
3. competenţele de comunicare constituie o premisă a succesului în consiliere care nu este tangibil fără
atingerea unui nivel de dezvoltare optim al celorlalte componente ale sistemului de competenţe ale consilierului;
4. competenţele de comunicare pot fi evaluate fie prin discuţii, fie prin evaluări din partea experţilor sau
autoevaluări;
5. consilierii care desfăşoară/au desfăşurat activitate didactică prezintă o uşoară tendinţă spre o abordare
autoritară şi directivă a procesului consilierii (cu preponderenţă când au o vârstă care depăşeşte 30 – 35 de ani),
cauzată probabil de unele deprinderi dobândite ca urmare a activităţii didactice desfăşurate;
6. în scopul accelerării dobândirii unor competenţe de comunicare specifice actului de consiliere, se impune
cu necesitate expunerea tinerilor consilieri sau a aspiranţilor la această profesie la situaţii problematice/aplicative
practice concrete, asociată cu asistarea (sub coordonare şi îndrumare activă) la şedinţe de consiliere în scop
formativ;
7. este recomandabil ca pentru consilierea adolescenţilor să se recurgă la consilieri bărbaţi, şi similar, pentru
consilierea adolescentelor la sprijinul unor consilieri femei, constatându-se în majoritatea situaţiilor apariţia şi
manifestarea unor bariere comunicaţionale cauzate de diferenţele de gen;
8. condiţiile ambientale, precum şi cele ce ţin de aspectul exterior al consilierului (îmbrăcăminte, aspect
general îngrijit) sunt mai importante pentru clienţii de sex feminin decât pentru bărbaţi;
9. importanţă majoră o reprezintă adecvarea comportamentelor paraverbale;
10. există o tendinţă de supraevaluare a propriilor competenţe, iar în consecinţă apreciem ca oportună
asocierea tehnicilor bazate pe autoevaluare cu metode evaluative şi observare;
11. tinerii prezintă o tendinţă sporită de supraevaluare a propriilor competenţe, în raport cu consilierii cu
experienţă;
12. competenţele de comunicare nu pot fi disjunse de ansamblul competenţelor definitorii ale consilierului
decât în scop didactic sau teoretico-investigativ, acestea constituind în fapt un sistem de competenţe ale
consilierului;
13. competenţele de comunicare constituie o premisă a succesului în consiliere care nu este tangibil fără
atingerea unui nivel de dezvoltare optim al celorlalte componente ale sistemului de competenţe ale consilierului.

5|Page
 Complementar, remarcăm că există o serie de probleme care ar merita o tratare separată, necesar a fi abordate
în viitor. Dintre acestea:
- Problema inserţiei profesionale - modul în care consilierul începător este sprijinit în asigurarea unei tranziţii
cât mai line la cariera în consiliere.
- Adaptarea codului deontologic al profesiunii de consiliere la condiţiile actuale din România, promovarea
acestei profesii şi încurajarea unui ethos profesional autentic.
- Diferenţele de cultură profesională induse de nivelul de pregătire, pe de o parte, şi de specialitatea urmată,
pe de altă parte.
- Standardele privind calitatea formării şi elaborarea unor instrumente de asigurare şi de management ale
calităţii formării iniţiale şi continue (inclusiv privind monitorizarea şi evaluarea activităţii profesionale).
Elaborarea unui instrumentar de evaluare a competenţelor specifice activităţii de consiliere, cu diferenţiere pe
elementele de competenţă, de natură a contribui semnificativ la identificarea şi ulterior, ameliorarea potenţialelor
deficienţe înregistrate în cadrul procesului consilierii.
Sistemul de competenţe va putea fi completat cu indicatori şi descriptori pentru fiecare competenţă şi pentru
fiecare nivel de realizare, cu sursele din care evaluatorul poate obţine date privind nivelul de realizare, cu
instrumente (model) de (auto/inter) evaluare. Standardizarea, ca o altă tendinţă evidentă a evoluţiei sistemelor de
educaţie şi formare, va putea contribui la creşterea calităţii şi eficienţei educaţiei, în condiţii de acces şi echitate
sporite.

Bibliografie

1. Abric, J. C., Psihologia comunicării. Teorii şi metode, Iaşi: Editura Polirom, 2002.
2. Bunăiașu, C.M., Teacher’s asserting premises and possibilities of efficient managerial styles, Social
Sciences and Education Research Review, No 2/2014, 3-10
3. Habermas, J., Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă. Bucureşti: Editura All, 2000.
4. Hymens, D., Vers la competence de communication. Paris: ESF, 1994.
5. Iosifescu, Ş., Sistemul de competenţe manageriale ale profesorului. Material nepublicat, Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2004.
6. Maciuc, Irina, & Ștefan, Aurelia-Mihaela. Blended Leearning and Organized Learning, Key Issues in
Adult Education, 2010, pp. 42-50, http://iec.psih.uaic.ro/ciea/file/2010/5%20maciuc%20stefan.pdf
(accessed April 15, 2015).
7. Mogonea, Florentina, & Ștefan, Aurelia Mihaela, Personal reflection and Learning Eficientization,
Journal Plus Education, Vol. 10, No. 1, 2014. http://www.uav.ro/jour/index.php/jpe/article/view/239
(accessed April 15, 2015).
8. Negrea, X., Objectivity between illusions and professional standards in today’s journalism, Social
Sciences and Education Research Review, No 1/2014. 29-35
9. Pânişoară, I.O., Comunicarea eficientă. Iaşi: Editura Polirom, 2004.
10. Pitariu, H.D., Managementul resurselor umane: Evaluarea performanţelor profesionale. Bucureşti:
Editura All Beck, 2000.
11. Popescu, Alexandrina-Mihaela & Ștefan, Aurelia-Mihaela, Training the Educator for Methodological
Alternatives and Paradigm Changes in Education. Revista de Științe Politice, No. 46. 2014.
12. Smarandache, F., & Vlăduțescu, Ș., Towards a Practical Communication Intervention. Revista de
cercetare şi intervenţie socială, (46), 2014, pp. 243-254.
13. Strunga, A., Curriculum and institutional innovation models for Romanian universities in the context of
Lisbon Strategy and European Higher Education Area. Journal of Educational Sciences, XI (2), 2009,
pp. 59-66.
14. Teodorescu, B., Communication’s infusion in organizational culture and behavior. Saarbrucken: LAP
Lambert Academic Publishing, 2015.
15. Ţenescu, A., Comunicare, sens, discurs. Craiova: Editura Universitaria, 2009.
16. Vlăduţescu, Ş., Relationships and Communication Networks. Journal of Community Positive Practices,
4, 2012, pp. 790-795
17. Vlăduțescu, Ș., Didactic Communication as Tool in European Integration. Communications in Applied
Sciences, 2(1), 2014, pp. 85-96.
18. Voinea, D. V., Negrea, X., & Vlăduțescu, Ș., Interpersonal communicational manipulations. Postmodern
Openings, (04), 2014, pp. 43-56.
19. Voinea, D. V., Bușu, O. V., Opran, E. R., & Vlăduțescu, Ș., Embarrassments in Managerial
Communication. Polish Journal of Management Studies, 11(2), 2015, pp. 171-180.
20. Zlate, M., & Zlate, C., Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale. Bucureşti: Editura Politică, 1982.

6|Page