Sunteți pe pagina 1din 5

Citare / Citation

Călin, R.A. & Pistritu, M.M. (2016). Psihoterapia pastorală - un punct de vedere / Pastoral
Psychoterapy - A point of view, în volumul Conferinței Internaíonale ”Educație și Spiritualitate”,
Ediția a III-a, organizată de D.P.P.D. din cadrul Universității din Craiova în colaborare cu Facultatea
de Teologie Ortodoxă, 11-12.06.2016, Editura Mitropolia Olteniei Craiova, pp. 93-97 (ISSN 2360-
4603)

PSIHOTERAPIA PASTORALĂ - UN PUNCT DE VEDERE

PASTORAL PSYCHOTERAPY - A POINT OF VIEW

CĂLIN RĂZVAN-ALEXANDRU
Senior Lecturer, PhD, Teacher Training Department - University of Craiova
Email address: calinrazvanalexandru@yahoo.com

PISTRIȚU MARIA-MIHAELA
Undergraduate, Faculty of Social Sciences (Political Sciences) - University of Craiova
Undergraduate, Faculty of Theology (Sacred Art) - University of Craiova
Email address: maria.pistritu@yahoo.com
Rezumat
Îngrijirea sufletului este o misiune asumată deopotrivă de psihologie și teologie. Direcția abordărilor în schimb, diferă în cazul celor două
științe...
În cazul psihologiei vorbim despre strategii, metode, tehnici elaborate în urma mai multor decenii de cercetări și validate de rezultatele
obținute în cadrul diferitelor psihoterapii. În aria circumscrisă teologiei este inclusă abordarea pastorală, ca o reflectare a problemelor sufletești ale
credincioșilor cărora le este relevată o posibilă cale de soluționare a acestora în urma interpretării Cărților Sfinte sau a pildelor conținute de
acestea.
Studiul nostru își propune o analiză comparativă a celor două perspective, cu evidențierea punctelor de vedere comune sau diferite în
raport cu fenomenele abordate și o subliniere a eventualelor complementarități sau zone ireconciliabile. Concluziile se prezintă sub forma unor
puncte de vedere personale ale autorilor, formulate în cadrul câtorva recomandări și deschderi spre reflecție.
Cuvinte cheie: Îngrijirea sufletului, psihologie, teologie, psihologie pastorală

Abstract
Care of the soul is a mission undertaken both by psychology and by theology. But the direction of approaches differs in the two sciences...
Psychology is about strategies, methods, techniques developed after decades of research and validated by the results obtained in various
psychotherapies. In the case of theology, we have the pastoral approach, which reflects the problems of the soul of Christians to whom it is revealed a
possible way of resolving them from the interpretation of Holy Books or parables contained therein.
Our study proposes a comparative analysis of the two perspectives, highlighting common or different points of view in relation to
phenomena addressed and underscoring the potential complementarities or irreconcilable areas. The conclusions include personal views of the
authors, expressed through several recommendations and calls for reflection.
Key words: Care of the Soul, psychology, theology, pastoral psychology

Nu ai un suflet! Ești un suflet și ai un corp!1


Studiul nostru pornește de la această aserțiune, privită ca o realitate în (pe) care cu toții (o) trăim
întreaga noastră viață dar de cele mai multe ori uităm să o conștientizăm.
Evoluția ființei umane în actualul context socio-cultural este supusă oscilării între doi poli de
dezvoltare: spirituală și tehnologică. Menținerea echilibrului între aceștia, prin achziții calitative în zona
ambelor coordonate, structurate complementar-sinergic, este garantul unei dezvoltări armonioase a
umanității. Orice derapaj cu o înclinare majoră și de durată de o parte sau alta a balanței (al cărei stâlp de
susținere este mediul în care trăim), poate genera un dezechilibru ireversibil cu consecințe distructive greu de
imaginat (Călin R.A., 2015).
Constatăm că prezentul existenței umane evoluează galopant în direcția adâncirii dezechilibrului între
acești doi poli. Latura spirituală, crearea unei conexiuni solide cu spiritul nostru, cu aspectele profunde și
imateriale ale existenței noastre ca ființe, este neglijată, împinsă spre periferia preocupărilor cotidiene
dominate de raționamente, concret, material sau reguli sociale. Însă uităm că toate acestea sunt sistemic

1
Clive Staples Lewis

1
interdependente.
Schimbând perspectiva, în dorința de a înțelege deplin fenomenul, și aderând la paradigma pe care
ne-o propune psihologia aplicată a dezvoltării personale, supunem la rândul nostru prim-planului dezbaterii o
viziune integrată asupra existenței fiecăruia dintre noi, conform căreia viața noastră se împarte și se trăiește
simultan pe 8 planuri: al sănătății personale, ambiental, financiar, profesional, familial, social (relațional),
sentimental și spiritual. Fiecare dintre acestea își are importanța sa, orice dezechilibru manifestat pe unul
dintre ele având consecințe și asupra celorlalte.
Nu intenționăm să dezvoltăm explicații pentru fiecare dintre acestea, atenția noastră concentrându-se
asupra celui din urmă. Devine evident în context că apartenența la o cultură sau alta propune și facilitează
individului accesul la soluții și pattern-uri acționale diferite pentru a evolua în plan spiritual. Astfel, aderarea
la o anumită religie sau nașterea și dezvoltarea într-o anumită zonă geografică a lumii determină achiziții
diferite în ceea ce privește pachetul de soluții la aceleași tipuri de probleme care apar pe celelalte 7 planuri
ale existenței individului.
”Știință a sufletului”2, psihologia oferă calea transdisciplinară și, am spune noi, ”transreligioasă” de
înțelegere și îngrijire a sufletului, misiune asumată deopotrivă de psihologie și teologie 3, prin componenta sa
practică/aplicată, limitată însă la religia din perspectiva căreia abordează problema şi propune soluţia. În
trecutul istoric al omenirii, ”îngrijirea sufletului” era o misiune asumată aproape exclusiv de teologie și
pastorala Bisericii. Prezentul ne relevă o realitate în care, pentru îndeplinirea cu succes și eficiență a unei
asemenea sarcini, se reclamă competențe specifice psihologiei (1).
În acest context, apreciem ca interesantă posibila analiză comparativă a următoarelor ipostaze în care
omul modern se poate în mod conștient situa: deschiderea sufletului în cadrul unei relații de tip client-
psiholog și/sau de tip credincios-preot.
Să le analizăm pe rând...
Putem vorbi despre o relație terapeutică de tip client-psiholog din momentul în care primul,
conștientizând că dezvoltă conduite dezadaptative sau că, în urma confrutării cu situații problematice pe
oricare din planurile despre care am amintit anterior, a întâmpinat dificultăți în identificarea unor soluții
adecvate și nu a reușit restabilirea armoniei funcționale de ansamblu a propriei vieți și personalități, apelează
la terapeut ca resursă externă pentru sprijin în gestionarea eficientă a unei probleme de ordin intern. În acest
caz, relația este una diadică și este precedată de un important trident decizional: (a) am o problemă!; (b)
vreau să o rezolv!; (c) pentru asta apelez la psiholog/terapeut/consilier! 4. Punctăm că pentru succesul unui
astfel de demers, se impune ca toate cele trei decizii anterior menționate să fie personal și categoric asumate.
Este evident vorba despre o conștientizare și o ”credință”5 în ceea ce privește posibilitatea rezolvării
impasului pe această cale.
În opinia psihologului Dima Gabriela, în domeniul psihologiei, delimitarea relaţiei psihoterapeutice
de alte tipuri de interacţiune socială este cu atât mai necesară cu cât există şi alte relaţii sau situaţii cu efecte
psihoterapeutice, fără ca acestea să poată fi considerate psihoterapii. Spre exemplu: sfatul unui prieten primit
într-o situaţie dificilă, participarea la un spectacol, comunicarea medic-bolnav, comunicarea enoriaș-preot
etc. (3). Regulile care organizează relaţia psihoterapeutică comportă un aspect etic - drepturile şi îndatoririle
terapeutului şi clientului - şi un aspect tehnic - “regulile jocului”, care depinde de şcoala terapeutică căreia îi
aparţine terapeutul (neutralitate, direcţionsim, activitate, pasivitate etc.). Toate aceste reguli definesc
comportamentele reciproce ale terapeutului şi clientului, diferențiate, la rândul lor, în funcţie de modelul
teoretic la care se raportează (3). Indiferent de orientarea terapeutică a psihologului, în cadrul relației cu
clientul său se manifestă consimțământul mutual al cooperării dintre cele două persoane, ca fundament al
colaborării.
Răducanu Diana Florentina identifică printre factorii care influențează relația terapeut-client:
compatibilitatea celor doi, autenticitatea și onestitatea acestora, capacitatea lor empatică, acordul în ceea ce
privește obiectivele terapiei, asigurarea confidențialității, utilizarea umorului, ca element determinant pentru
stabilirea unei relații terapeutice puternice și deschise (4).
În acord cu psihologul Mirela Zivari, la acestea se adaugă obligativitatea construirii unui climat
terapeutic favorabil, influențat de o serie de condiții dintre care amintim: încrederea clientului în terapeutul
său, buna reputaţie a acestuia, capacitatea terapeutului de a capta atenţia clientului, de a asculta şi a pătrunde
personalitatea acestuia, crearea unei ambianţe plăcute, liniştite, existenţa unor calităţi psihologice
2
din limba greacă: ψυχή psyché = „suflet”, λόγος logos = „cuvânt”, „știință”
3
știința sau cuvântul despre Dumnezeu (din grecește θεος, theos = „zeu”, „Dumnezeu” + λογος, logos = „cuvânt”, „știință”). Extrapolând, teologia
se referă la ceea ce putem numi discursul sistematic despre divinitate și la studiul altor subiecte religioase
4
în contextul studiului nostru nu vom ține cont de diferența existentă între cei trei termeni, aceștia fiind utilizați ca sinonimi
5
înțeleasă aici drept ”convingere”

2
indispensabile unui bun terapeut: tact, răbdare, interes sincer, competenţă profesională, alte atribute
indispensabile pentru orice terapeut: un nivel superior de inteligenţă, plasticitatea gândirii, cultură generală
solidă şi în fine terapeutului i se cere o anumită abilitate în a conduce discuţia cu clientul, în a evita posibilele
rezistenţe din partea acestuia, în a crea un climat de înţelegere şi comunicare pozitivă care să favorizeze
acţiunile de transfer şi catharsis (5). Acestea sunt completate de calități precum: rezonanță emoțională, să-l
accepte pe client așa cum este, fără a-l critica, judeca sau eticheta, să-i ofere întreaga înțelegere și atenție, să-
l îndrume și să-l ajute pe client să învețe despre el însuși, să-i ofere permanent feedback și să-l încurajeze
pentru parcurgerea și atingerea obiectivelor psihoterapeutice (4).
Schimbând perspectiva și privind acum din punctul de vedere al teologiei și pastoralei Bisericii,
deschiderea sufletului în cadrul unei relații de tip credincios-preot are loc în special cu prilejul Tainei
Spovedaniei, a Mărturisirii. Este momentul în care credinciosul resimte povara sufletească a păcatului
(înțeles ca o greșeală generatoare de consecințe semnificative în planul psiho-socio-economico-spiritual al
vieții individului și resimțită ca atare de credincios, prin raportare la conținutul cunoscut al Cărților Sfinte).
Reținem deopotrivă obligativitatea conștientizării săvârșirii păcatului și credința în posibilitatea
iertării lui. Nu vom insista aici asupra importanței deținerii de către preot a unor competențe specifice
necesare dobândirii calității de duhovnic prezent în Taina Spovedaniei, acestea făcând subiectul unui alt
studiu de-al nostru6. Subliniem transformarea diadei client-terapeut în triada penitent-preot-Hristos, în cadrul
căreia apar cele trei centre de comunicare ale Tainei: 1. Penitentul ca persoană ce vine să dobândească
iubirea iertătoare; 2. Preotul duhovnic cel care îl pune pe Hristos în fața penitentului, deci îl înfățișează pe
Cel ce iartă toate; 3. Hristos-Domnul, Cel ce personalizează comuniunea și acordă harul iertării.
Se evidențiază efectul amplificat al catharsis-ului prezent în cazul Mărturisirii, nivel care nu poate fi
atins în cazul relației client-terapeut.
Ceea ce nu străpunge poate prim-planul evidenței realității prezentului este atitudinea oarecum
diferită pe care clientul, respectiv credinciosul, o poate avea în cadrul tipului de relație în care se angajează
fiecare...
Dacă primul, conștientizând problema cu care se confruntă, apelează la psiholog/consilier/terapeut
pentru a găsi împreună o soluție la aceasta, necesară reinstaurării echilibrului pe oricare din planurile vieții
concrete în care problema/dezechilibrul se manifestă, prezența și persistența acesteia reclamând rezolvare
prin acțiune pentru (re)adaptarea clientului la mediu și societate, în cazul credinciosului, atitudinea
dominantă în general este aceea de căință pentru o acțiune/faptă asimilabilă păcatului, resimțită ca o povară
sufletească și reechilibrarea în primul rând relației cu Hristos. Prin penitența primită, credinciosul capătă
iertarea la care a aspirat, catharsisul și împăcarea cu sine au loc, însă consecințele sociale ale faptei pot
rămâne ca sursă încă prezentă de dezechilibru, față de acestea atitudinea credinciosului rămânând una
pasivă, de neimplicare și evitare.
Câteva întrebări adresate retoric apar în acest context: ”sunt oare toate elementele specifice
componente ale Tainei Spovedaniei (sau Mărturisirii) explicate, cunoscute, conștientizate, înțelese și
resimțite în plan psihologic individual, în mod corect, de către toți credincioșii?”; ”este aleasă penitența de
către preot în mod diferențiat, de la o persoană la alta, ținându-se cont de diferențele individuale de ordin
social sau psihologic?”, ”este ea însoțită de eventuale sfaturi/soluții/căi de gestionare eficiente și adaptate
prezentului vremurilor pe care le trăim, a dezechilibrelor resimțite psihic manifeste în planurile amintite,
generate de problemele cotidiene, pe care le trăiește omul contemporan?”, ”este întotdeauna capabil preotul
să satisfacă nevoia penitentului modern de a fi înțeles și să-l ajute pe calea lui spirituală?”, ”poate preotul-
duhovnic să discearnă corect cazurile de ușor dezechilibru emoțional, abordabile în cadrul psihoterapiei
pastorale, față de cele patologice și să facă recomandările adecvate în context, ”riscând” astfel să le trimită pe
cele grave către specialist?”...
O evaluare deloc exhaustivă, bazată pe cercetare bibliografică și observație, ne conduce la o serie de
constatări, unele dintre acestea constituindu-se chiar în potențiale răspunsuri la întrebările anterioare.
 Omul este o ființă socială, pentru care singurătatea provoacă suferință; el resimte acut nevoia de a
avea un suflet confident, căruia să-i împărtășească bucuriile, necazurile și tainele sale și din dialogul
cu care să iasă îmbogățit spiritual;
 În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare sublinia importanța științei, alături de religie, în
formarea integrală a omului (Teșu, I., 2010);
 Religia și psihologia, prin spovedania și psihoterapie, oferă două căi complementare de regăsire și
îngrijire a sufletului;
 Spovedania, prin eliberarea de greutatea păcatului care ne obosește psihic și trupește obținută prin

6
Pistrițu, M.M. & Călin, R.A. 2016. Valențe teologice și psihologice ale comunicării prezente în sfânta taină a mărturisirii - în curs de publicare

3
iertare, are valoare terapeutică prin catharsisul realizat, însă nu este o formă de psihoterapie!;
 Toate recomandările procedurale identificate în studiile de psihologie pastorală sau în lucrări
destinate îndrumării activității duhovnicului sunt asimilabile diferitelor tipuri de psihoterapii;
 Preotul duhovnic și psihologul/psihoterapeutul nu se află pe poziții antagoniste, ei sunt membri ai
aceleiași echipe, ambii lucrează pentru îngrijirea sufletelor folosind strategii, metode și tehnici
complementare;
 Atât religia cât și psihologia lucrează cu credința. „Psihoterapia cu credința clientului că își va
îndeplini obiectivele cu ajutorul terapeutului, iar religia cu credința enoriașului că Dumnezeu îl va
ajuta și ghida în alegerile făcute” (Leca, R., 2015).
Concluziile pe care le putem desprinde au fost organizate sub forma unor puncte de vedere personale
ale noastre, formulate în cadrul câtorva recomandări și deschideri spre reflecție menite a prezenta o realitate
și dintr-o altă perspectivă posibilă.
1. Biserica prezentului manifestă o tot mai scăzută grijă pentru sufletul individual; într-un număr tot
mai mare de cazuri, Spovedania s-a degradat până a ajuns un ritual vid, formal, efectuat în grabă în mod
superficial (*** Credință și psihologie...);
2. Este de domeniul evidenței faptul că astăzi, cunoașterea și dezvoltarea spirituală trebuie asociată cu
psihologia, pentru a lua în considerare omul așa cum este el (*** Credință și psihologie...);
3. Psihologia poate oferi, prin funcția sa critică în raport cu religia, o contribuție aparte în rezolvarea
problemelor religioase, prin adresarea de întrebări asupra concepțiilor imature, asupra tendinței de a fugi din
fața realității a ființei noastre (*** Credință și psihologie...);
4. Creștinismul este o religie a iubirii, a iubirii nemărginite și necondiționate a lui Hristos față de
oameni. Este regretabilă realitatea surprinsă de mai mulți psihologi și preoți deopotrivă, prin care religia te
îndrumă uneori pe calea trăirii vieții cu frica de păcat (Leca, R., 2015). Aceasta îndeamnă la teama de a ieși
din normă, la conformism în faptă și în gând... Greșeala ,,cu gândul sau cu fapta”, accentuează frica de
,,judecata de apoi” ca atribut al lui Dumnezeu, care poate trimite sufletul nemuritor în Rai sau Iad. Iubirea și
iertarea este așteptată de la forța divină, omul trăind cu speranța că într-o zi va primi acest dar; bogăția,
frumusețea, sunt așteptate tot de la Dumnezeu...contextul părând unul pasiv, al aștepărilor, realitatea
impunând promovarea și construirea, inclusiv din partea instituției Bisericii, a unei atitudini active, de
implicare individuală a credincioșilor în realizarea, prin faptele fiecăruia, a comuniunii cu Hristos;
5. În plus, expresii precum ,,te bate Dumnezeu” sau ,,mi-e frică de Dumnezeu”, dezvoltă găndirea
paradoxală. Dumnezeu este rău! El ne pedepsește! Ne bate?…sau… E bun! Ne iartă! Ne dă! (Leca, R.,
2015).
6. În acord cu Radu Leca, considerăm că interacționând cu astfel de realități, ”omul își creează o
imagine distorsionată despre propria persoană, toate calitățile și abilitățile pe care le deține atribuindu-le
divinității într-un mod depersonalizat (Leca, R., 2015).
7. Milităm pentru constituirea unui corp de preoți-duhovnici cu specializări în domeniul psihologiei,
capabili să ofere o abordare interdisciplinară și să identifice persoanele cu afecțiuni/tulburări psihice și să-i
ghideze spre instituții specializate de îngrijire;
8. Afirmăm necesitatea depășirii intereselor materiale și focusarea pe interesul superior de îngrijire a
sufletelor enoriașilor, în special în scopul prevenirii oricărui tip de radicalizare a credinței.
Căci nu este greu să găsești calea pentru a realiza ceva, este greu să găsești dorința de a o căuta...

Bibliografie

Anselm, Grün. 2004. Le tresor interior. Editura Fidelite. Namur-Paris


Călin, Răzvan-Alexandru. 2015. Self-Education through Web-Searching – An Exploratory Study în Social Sciences and Education Research
Review (SSERR), Volume 2, Issue 2, pp. 47-58
Călin, Răzvan-Alexandru. & Bunăiaşu. Claudiu Marian. 2010. Communication and Mass-media - from information to formation, Buletinul
Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, Vol. LXII, Nr. 1A/2010, pp. 230-238
Dima, Gabriela. 2013. Nivele de interacțiune în relația terapeutică http://www.psihodramaclasica.ro/wp-
content/uploads/2013/02/gabriela_dima_1.doc (accessed April 15, 2016).
Leca, Radu. 2015. Psihologie și Religie. http://www.ultrapsihologie.ro/psihologie/psihologie-si-religie/ (accessed April 15, 2016).
Maciuc, Irina, & Ștefan, Aurelia-Mihaela. 2010. Blended Leearning and Organized Learning, Key Issues in Adult Education, pp. 42-50,
http://iec.psih.uaic.ro/ciea/file/2010/5%20maciuc%20stefan.pdf (accessed April 15, 2016).
Mogonea, Florentina, & Ștefan, Aurelia Mihaela. 2014. Personal reflection and Learning Eficientization, Journal Plus Education, Vol. 10, No. 1,
http://www.uav.ro/jour/index.php/jpe/article/view/239 (accessed April 15, 2016).
Popescu, Alexandrina-Mihaela & Ștefan, Aurelia-Mihaela. 2014. Training the Educator for Methodological Alternatives and Paradigm Changes
in Education. Revista de Științe Politice, No. 46.
Răducanu, Diana Florentina (blog) http://psihoterapieintegrativadiana.blogspot.ro/2015/10/relatia-terapeut-pacientclient.html (accessed April 15,
2016).

4
Smarandache, Florentin, & Vlăduţescu, Ştefan. 2014. Towards a Practical Communication Intervention. Revista de Cercetare și Intervenție
Socială, No. 46, pp. 243-254.
Stylianákis, Antónios I. 2012. Apokríseis se ypéfthynous goneís, ed. Apostolikí Diakonía, pp. 7-15.
http://www.pemptousia.ro/2012/11/psihologia-si-viata-duhovniceasca/ (accessed April 15, 2016).
Ştefan, M., Bunăiaşu, C.M., Strungă, A. 2012. Academic learning–from control and systematic assistance to autonomy, Procedia - Social and
Behavioral Sciences Volume 33, pp. 243–247
Teșu Ioan. 2010. Dați-mi duhovnici buni și voi schimba fața lumii http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/dati-mi-duhovnici-buni-voi-
schimba-fata-lumii (accessed April 15, 2016).
Vlăduţescu, Ştefan, Bunăiașu, Claudiu Marian, & Strungă, Alexandru Constantin. 2015. Decision communication in education management.
International Letters of Social and Humanistic Sciences, 3, pp. 53-60.
Zivari, Mirela (blog) http://mirelazivari.ro/rela-ia-i-climatul-terapeutic (accessed April 15, 2016).

*** Credinţă şi psihologie - Ce înseamnă să devii expert în „psihologia credinţei” - http://documents.tips/documents/-psihologia-credintei.html


(accessed April 15, 2016).

Evaluare