Energizaţi-vă cu ajutorul copacilor!

Până ce nu se scutură frunzele,

duceţi-vă în pădure şi luaţi energie de la copaci. Sevele care i-au ajutat
să rodească au încă vigoare. O maturitate care vi se va transmite
benefic.

Prin aplicaţiile şi procedurile sale, silvoterapia se deosebeşte de

celelalte metode de tratament naturiste, deşi conţinutul procesului de
vindecare este în mare măsură acelaşi. El implică nu numai latura fizică
a trupului nostru, ci şi cea psihică (sufletul) şi cea spirituală
(mintea).Acesta este un aspect hotărâtor, deoarece se ştie că orice
influenţă exercitată asupra componentei organice a fiinţei noastre se
transmite ulterior afectelor şi raţiunii. Şi invers, o experienţă sau o
trăire din planul spiritual se repercutează prin intermediul
sentimentelor asupra trupului nostru. Dacă demersul de vindecare nu
va depăşi orizontul materialist, rezumându-se doar la medicamente,
mai curând sau mai târziu, acestea îşi vor extinde acţiunea şi asupra
universului afectiv şispiritual. Erorile au consecinţe grave, care deseori
nu mai pot fieliminate prin mijloace de acelaşi tip, adică materiale. Dacă
însă vom alege un remediu şi o terapie ce se adresează mai întâi laturii
spirituale, procesul de vindecare va fi, eventual, ceva mai îndelungat,
dar va pătrunde mai profund în zonele organice.Toate aceste
considerente sunt valabile şi pentru silvoterapie, ca parte a medicinei
naturii. De fapt, silvoterapia preia străvechea tradiţie populară de
vindecare cu ajutorul arborilor, în care se obişnuia să se meargă la
cutare sau cutare copac, pentru a lecui cutare sau cutaresuferinţă fizică.
Iată mai jos căţiva dintre arborii şi arbuştii cel maifrecvent recomandaţi
odinioară şi azi.
Arţarul

- Contra oricăror erupţii pe piele (se ating crengile).

Mărul

- Are acţiune antitumorală (se foloseşte în tratamentul cancerului).

Mesteacănul

- Echilibrează şi combate stresul celor ce depun omuncă intelectuală

intensă, stimulează activitatea cerebrală. Deasemenea, poate fi de
ajutor în gută şi afecţiuni reumatismale.

Stejarul

- Reglează sistemul circulator şi normalizează tensiunea.Are o acţiune

tonifiantă, se recomandă pentru perioada de convalescent după o
spitalizare.

Taninul

- Folositor în gută şi astenie.

Plopul

- Contra stărilor tensionate.

Frasinul

- Stimulează şi tonifică întregul organism.

Molidul, pinul

- În gută şi boli de plămâni. Combat transpiraţia.Ajută în momentele de

suprasolicitare, întăresc nervii şi relaxează.
Alunul

- Stimulează funcţiile pielii, fortifică nervii şi inima.

Socul

- Activează eliminarea reziduurilor prin scaun şi urină.Întăreşte sistemul

imunitar şi previne răcelile.

Teiul

- Întăreşte inima. Calmează şi relaxează.La prima vedere, s-ar putea

crede că sub denumirea de silvoterapie se înţeleg doar formele
obişnuite de prelucrare şi utilizare ale plantelor medicinale, aşa cum le
cunoaştem din practica generală a fitoterapiei, prin urmare, prepararea
de infuzii, tincturi, unguente şi altele asemenea.Desigur, aceste
posibilităţi există.

Un remediu de sorginte divină: energia arborilor

Rădăcinile, scoarţa, mugurii, frunzele, florile şi fructele arborilor sunt

transformate frecvent în remedii de sănătate. Cu mult mai

importantă e însă forţa energetică a pomilor fructiferi şi a copacilor, o

iradiere benefică pentru starea psihică şi spirituală a celor ce au
nevoiede ajutor, oameni bolnavi, dar şi sănătoşi care vor să-şi refacă
rezervelede vitalitate. Ideea de însănătoşire cu ajutorul arborilor e la fel
de veche precum omenirea însăşi. Din păcate, ea a fost uitată aproape
cu totul,foarte puţini oameni mai cunosc astăzi această metodă. Este
omodalitate de vindecare ce s-a pierdut, fiindcă necesită receptivitate şi
timp. Odată cu dispariţia treptată a celor două premise, această terapie
subtilă a încetat să-şi mai afle locul în societatea noastra
tehnicizată,grabită şi lipsită de sentimente. Silvoterapia ofera
posibilităţi nelimitate de a regăsi legătura profundă cu natura, şi prin
natură cu noi înşine, dar şi cu semenii nostri, de a învăţa din nou să
simţim şi să comunicăm.Fireşte, este doar una dintre numeroasele
modalităţi de a impulsiona căutarea sinelui şi revigorarea relaţiilor cu
cei din jur, însă una dintre cele mai frumoase pe care le cunoaştem. În
silvoterapie, remediul este chiar fiinţa vie a arborelui. Ne însănătoşim şi
ne energizăm, apelând laforţa ce face copacul să crească până la
splendoarea deplinei sale maturităţi, după tiparul caracterului sau
specific, al unicităţii lui.Privite din afară, toate plantele ce alcătuiesc o
anumită familie, fiearbori, fie arbuşti, fie ierburi, seamănă leit unele cu
altele, încât suntem incapabili să le deosebim. Abia când le cercetăm
îndeaproape, fiecare din ele îşi dezvăluie făptura individuală. Prin
însuşirile sale specifice şi prin farmecul său, un mesteacăn tânăr ni se
arată altfel decât unul matur sau bătrân. Tot atât de deosebiţi sunt un
mesteacăn sănătos şi unul bolnav.Fiecare copac, la fel ca fiecare floare
sau arbust, are povestea să. O poveste care poate fi descifrată şi
înţeleasă atunci când ştim să ne apropiem de ele cu respect şi cu drag.
Natura, pământul şi tot ce ele adăpostesc în sanul lor ni se deschid
deodată. La început, ni se arată aspectul şi imprejurările exterioare.
Încetul cu încetul însă, ne deprindem să înţelegem modul lor de a
comunica, limbajul vizual.Astfel vom descoperi că, de fapt, acest limbaj
al imaginilor nu ne este câtuşi de puţin străin, dimpotrivă, îl vom
recunoaşte ca pe propriul nostru limbaj ancestral. Vom percepe, în
sfârşit, comunicarea continua dintre toate fiinţele existente în lume.
Atunci vom intra în dialog cu natura, cu noi înşine şi cu însăşi ideea
creaţiei. Acest dialog devine o putere vindecătoare. Nu mai e nevoie să
culegem frunze, să dezgropăm rădăcini, să rupem flori şi să jupuim
scoarţa copacilor. Izvorul forţei vindecătoare îl găsim chiar în noi, prin
dialogul cu arborele. Devenim propriul nostru remediu. Suntem un
remediu pentru noi şi pentru arbore,la fel cum arborele este un
remediu pentru sine şi pentru noi. E un dar care ni se oferă şi care
aşteaptă ca noi să invăţăm a-l primi.

Copacul ca mijlocitor

Când izbutim să ne apropiem de-un copac, e ca şi cum l-am auzi

spunând: „Vino şi cunoaşte-te prin mine. Deschide-ţi inima. Dacă îmi
înţelegi glasul, te pot însoţi pe calea noastră comună, până la sorgintea
eternă a vieţii”. Pentru a implica arborele în procesul nostru de
însănătoşire, nu trebuie să preparăm ceai din frunzele lui. Nu sunt
necesare nici un fel de alte premise, în afară de deschiderea şi
disponibilitatea noastră lăuntrică. Modalitatea tradiţională de a intra în
legătură cu un arbore este următoarea: descălţaţi de pantofi şi ciorapi,
cu tălpile simţind nemijlocit pământul, cu bustul gol sau, dacă este
posibil,complet dezbrăcaţi, ne apropiem de copac, îi atingem trunchiul
cu vârfurile picioarelor şi îl înconjurăm cu braţele. Sau braţele pot fi
lipitede el, cu palmele îndreptate în jos. De asemenea, se poate ca
braţul stâng să fie ridicat în lungul trunchiului, iar braţul drept coborât.
Şi poziţia inversă este la fel de bună. Aici, fiecare trebuie să-şi aleagă
forma de atingere cea mai potrivită şi mai plăcută pentru el personal, la
momentul respectiv. Important este doar să ne simţim bine, ceea ce
înseamnă şi să fim total liberi, să nu ne simţim observaţi, supuşi vreunei
presiuni din interior sau exterior.Cu această, am făcut primul pas.
Urmează să percepem copacul încet, fără grabă. Ne rezemăm de el şi ne
odihnim la pieptul lui. E o concentrare tăcută, în care arborele începe să
ne ajute. Acum el îşi îndeplineşte rolul de mijlocitor. Încetează să fie
doar lemn şi frunziş şi devine făptura vie care a fost de fapt
întotdeauna. Îl simţim ca fiinţă şi tot ca fiinţă el ne transmite poveştile
sale, trecutul, prezentul şi viitorullui. Ca fiinţă ne transmite forţă, pace,
linişte, echilibru, dar şi tristeţe,melancolie, vechi amintiri, griji şi
speranţe. Scoarţa lui ni se pare uneori caldă, alteori răcoroasă.
Câteodată, ne face să lăcrimăm, apoi ne cheamă să ne trezim din visare.
Ne învaţă să găsim ocrotire şi indispensabilul sentiment de siguranţă.
Ne arată o lumină în beznă. Durerile se topesc în îmbrăţişări. Trăim
comunicarea cu copacul. Stăm înlănţuiţi şi prin el ne cunoaştem pe noi
înşine. Toate graniţele au dispărut. Arborele devine un mijlocitor, o
verigă pe drumul ascendent al cunoaşterii şi al împlinirii noastre.
Ceea ce percepem la el, felul cum îl simţim, reflectă ceea ce suntem noi
în acest moment. Vedem imaginile arborelui, pentru care suntem
deschişi acum. Toate acestea se petrec în planul spiritual.Pornind de
aici, el acţionează apoi şi în planul fizic. În organismal nostru, construit
din materie opacă, mijlocirea lui se resimte ca un proces de vindecare.
Transformările interioare, subtile, spirituale prind chip şi formă la
nivelul grosier, corporal. Invizibilul devine vizibil, prin modelarea
materiei. În cuprinsul întregii naturi, aceste procese sunt puse în
evidenţă prin aspectele lor exterioare. Trăsăturile caracteristice,„fiinţa
lăuntrică”, îmbracă forme şi astfel devin perceptibile