Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fata in Fata Cu Stresul de Robinson Crusoe PDF
Fata in Fata Cu Stresul de Robinson Crusoe PDF
Mureş
Ilustraţii: Copyright © 2009 Editura Prisma şi furnizorii săi.
Toate drepturile rezervate. Redactor: Alina Badea
Corectură: Livia Ciobanu
NĂDĂSAN, VALENTIN
Faţă în faţă cu stresul: o aventură în lumea stresului
cu Robinson Crusoe/Valentin Nădăsan - Bucureşti: Casa
de Editură Viaţă şi Sănătate, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-973-101-225-4
616.89-008.441
C u p rin s
1. Introducere
Refugiu antistres?.............................................................................7
2. Ce este şi ce nu este stresul
Definiţii şi câteva prejudecăţi..........................................................13
3. Manifestările stresului
Rolul fiziologic şi indiciile stresului excesiv........................................27
4. Stresul şi consecinţele lui
Stresul şi bolile psihosomatice.........................................................43
5. De câte feluri sunt stresori i
Principalele categorii de stresori ......................................................55
6. Factorii subiectivi ai stresului
»
Rolul percepţiei şi al gândirii în geneza stresului................................71
7. Stresul interpersonal
Stresul de izolare şi al comunicării defectuoase.................................87
8. Stresul în situaţiile critice
Stresul traumatic şi posttraumatic..................................................109
9. Stresul ambiental
Zgomotul, un stresor redutabil.........................................................123
10. Strategii antistres
Confruntarea eficientă cu factorii stresori.........................................141
11. Stilul de viaţă antistres
Aliaţi puternici împotriva stresului..................................................177
12. Stresul existenţial
Religia-stresor sau factor antistres?...............................................207
13. Tehnici antistres
Metode de contracarare a stresului.................................................233
14. Bibliografie
Referinţe selective........................................................................267
■■
Mulţumiri
Dragelor mele Liliana, Andreeaşi Iris, care au acceptată s
rup atât de multe ore pentru scrierea acesteiărţi,c din
timpul pe care li-l datoram lor.
fiii, cărora nici prin cap nu Ie-a trecut că mica noastră trupă avea de gând să
facă a doua zi un traseu greu de creastă. Acel picior de munte va rămâne în
memoria mea drept locul în care am descoperit, în plin sanctuar al naturii,
culmile de nesimţire pe care le pot atinge cei care nu înţeleg cu adevărat
ce înseamnă să iubeşti natura şi să-i respecţi pe ceilalţi turişti. Nivelul de
stres nu scade totdeauna proporţional cu altitudinea la care urci, ci, uneori,
poate chiar dimpotrivă.
Şirul locurilor unde oamenii nădăjduiesc să-şi găsească oaza fără stres
este desigur nesfârşit. Unii ies la o plimbare în cel mai apropiat parc sau
se duc în oraş cu prietenii. Alţii îşi cumpără un bilet la cinema, la concert
sau la un meci. Unii pornesc într-un turneu prin Europa sau în lumea largă.
Alţii vizitează vestigiile lumii antice în Grecia sau în Egipt. Alţii pornesc în
pelerinaj spre locurile sfinte sau se retrag chiar pentru tot restul vieţii la o
mănăstire.
0 doamnă aflată la o vârstă respectabilă mi-a mărturisit odată că, în
cele mai grele momente ale vieţii, şi-a găsit de fiecare dată echilibrul
sufletesc meditând sub frunzişul umbros al nucului din spatele grădinii
casei, unde amintirea răposatei sale mame îi reda, într-un fel cu totul
aparte, siguranţa şi sensul vieţii, motivaţia de a merge mai departe, în
ciuda dificultăţilor. Surprinzător însă, cu greu i se urneau paşii spre locul
acela, pentru că tot acela era spaţiul în care crâmpeiele emoţionante ale
trecutului i-au provocat cele mai tumultuoase frământări şi cele mai acute
sfâşieri sufleteşti.
Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcţiile, o problemă
cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau
altitudine. Chiar dacă am pleca departe, peste şapte mări şi ţări, ca să scă-
păm de stres, el ne va ajunge din urmă şi chiar ne va întrece, aşteptându-
ne să ne ia în primire din prima clipă când am sosi. Stresul nu are
frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în
Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina şi acolo. Stresul nu are rău de
înălţime şi nici de adâncime. Chiar dacă ne-am ascunde într-o peşteră
necunoscută sau la cea mai retrasă mănăstire, stresul va fi prezent
negreşit. Stresul este la el acasă în întuneric sau izolare. Chiar dacă am
vrea să ne pierdem urma în
Capitolul 1 - Introducere • 11
rare că, din cauza stresului, naţiunea americană este ca o imensă oală de
fiert sub presiune. Dacă la aceasta mai adăugăm stresul cauzat de recenta
criză financiară, cu siguranţă că Lumea Nouă va fi ultima destinaţie spre
care ne-am îndrepta în dorinţa de a scăpa de stres.
S tre s u l p eătrân
b u l c o n tin eşi
n t p e p la iu rile m io ritic e
Realitatea este că nici locuitorii Europei nu au cu ce se mândri în ce priveşte
stresul. Comisia Europeană arată că stresul şi tulburările depresive sunt de
importanţă majoră la toate grupele de vârstă şi contribuie în mod
semnificativ la morbiditate şi scăderea calităţii vieţii în Uniunea Europeană.
Documentele existente raportează practic aceleaşi probleme, mai ales
stresul de la locul de muncă. Statisticile publicate de Comisia Europeană în
1999 arată că, în toate ţările Uniunii, muncitorii se confruntă cu un nivel de
stres relativ ridicat. Aproape 150 de milioane de angajaţi se plâng că trebuie
să lucreze în mare grabă şi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la
termenele de predare foarte strânse ale lucrărilor. Stresul profesional
afectează cel puţin 40 de milioane de muncitori din ţările membre şi are o
contribuţie majoră la o serie de boli şi numeroase decese, generând prin
toate acestea costuri economice anuale care depăşesc 20 de miliarde de
euro.
Un studiu efectuat în anul 2006 la cererea Comisiei Europene arată că
românii sunt printre cei mai stresaţi europeni. Potrivit acestui studiu, 70%
dintre români se simt stresaţi la serviciu. Românii sunt depăşiţi la acest
capitol doar de lituanieni, însă diferenţa este minimă, de numai 1 %.
Statisticile mai arată că şapte din zece români se consideră suprasolicitaţi
de sarcinile de serviciu de care trebuie să se achite zi de zi. în contrast cu
muncitorii români, doar 25% dintre finlandezi se plâng că munca pe care o
fac este prea grea.
2 C e este si ce n u este
stresu l
Definiţii şi câteva prejudecăţi
O
corabie încărcată cu bunuri comerciale ridica pânzele la 1
septembrie 1659, părăsind Brazilia cu direcţia Guineea. După
câteva săptămâni de navigare liniştită, nava e surprinsă de un
uragan. întregul echipaj se pregăteşte de ce e mai rău. Vântul puternic
târăşte corabia avariată spre o regiune în care, dacă aveau să scape de
furia valurilor, pasagerii
Ce este stresul?
Situaţia cu care se confruntă Robinson este, fără îndoială, stresantă. Dar
ce este stresul? Furtuna, vântul, valurile care s-au abătut asupra corăbiei
şi echipajului? Sau mai degrabă teama de canibali ori gândul ciocnirii
iminente de un ţărm abrupt şi stâncos?
Să ne oprim la încă un exemplu, mai apropiat de viaţa noastră obişnui-
tă, pentru a surprinde şi mai bine realitatea numită „stres". După o zi grea
de lucru, vă îndreptaţi cu maşina personală spre casă. Familia vă
aşteaptă. Sunteţi nerăbdător să ajungeţi dar, fiind o oră de vârf, traficul e
aglomerat. Covorul de asfalt e recent reparat şi marcajele proaspete vă dau
un simţământ de siguranţă, aşa că vă permiteţi să depăşiţi, doar cu puţin,
limita de viteză legală. în sfârşit, vă apropiaţi de ultimul semafor care, ca
prin minune, arată culoarea verde. Acceleraţi încă puţin, darîn ultima clipă
semnalul se schimbă în roşu. Sunteţi prea aproape de intersecţie ca să mai
frânaţi, aşa că apăsaţi pedala mai tare. în clipa următoare însă, un pieton,
la fel de grăbit ca şi dvs., vă taie calea pe neaşteptate. Frânaţi brusc şi
reuşiţi să evitaţi accidentul. Aţi tras totuşi o spaimă teribilă. Inima galopează
puternic. Tâmplele zvâcnesc în acelaşi ritm. Sunteţi sleit de puteri, de
parcă aţi fi escaladat un munte.
Şi iarăşi întrebarea: ce este stresul? Oboseala acumulată la serviciu? Ne-
răbdarea cu care aşteptaţi să ajungeţi acasă? Traficul aglomerat? Discon-
fortul datorat depăşirii vitezei legale? Lumina roşie a semaforului? Pietonul
care a apărut în faţa automobilului? Niciunul dintre toate acestea? Sau poate
toate la un loc?
Hans Selye, pe numeleăus întreg Hans Hugo Bruno Selye, a fost unul dintre cei mai
renumiţi cercetători ai medicinei secolului trecut. El s-a ăscutn pe data de 26 ianuarie 1907 la
Viena, capitala de atunci a Austro-Ungariei. Mama era de origine austriac ă, iar tatăl, » de
profesie medic militar, era de origine maghiar ă. Hans şi-a petrecut copil ăria în orăşelul *
Komarom, unde a terminat şi şcoala primar ă. în 1929 a absolvit Facultatea de Medicin ă din
cadrul Universit ăţii Germane din Praga. Temporar a participat la cursuri în cadrul Universităţilor din
Paris şi Roma.
De tânăr, Hans Selye a demonstratînclinaţie o deosebită spre activitatea de cercetare
ştiinţifică. După absolvire i s-aîncredinţat postul de asistent universitar în cadrul Institutului
de Patologie Experimental ă al Universităţii din Praga.în anul 1931, a ob ţinut titlul de Doctor
în Ştiinţe şi a plecatîn SUA, undeşi-a continuat studiile de biochimie beneficiind de oăburs
Rockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Din anul 1932, Selye s-a stabilit la
Montreal ca profesor la catedra de biochimie a Universit ăţii McGill.
într-unui dintre experimentele ăcute
f la începutul carierei sale, el a injectat extracte de
diverse organeîn corpulşoarecilor de laborator. La disec ţie, animalele prezentau modific ări
extrem de interesante ale unor glande endocrine ca timusul şi glanda suprarenal ă. Selye era
entuziasmat de observa ţiile saleşi, pentru o vreme, a nutrit speran ţa că va descoperi un nou
hormon. Ulterior, a realizată cintroducerea oric ărei substanţe iritanteîn organismul anima -
lelor de laborator declan şa un mănunchi de simptome asem ănătoare, indiferent de natura
extractului injectat. învăţând din propriile gre şeli, Selye a ar ătat rolul glandelor suprarenale în
reacţia de stresşi a descris aşa-numitul„sindrom general de adaptare".
Rodul studiilor sale asupra cauzelor şi consecinţelor stresului s-a concretizat în publicarea
a 39 de cărţi şi a peste 1700 de articole de specialitate. Printre cele mai cunoscute titluri
semnate de Hans Selye se num ără: „Stres ăf ră distres" (1974),„De la vis la descoperire"
(1964)şi „Stresul vieţii" (1956).
Selye a obţinut trei doctorateşi a fost onorat cu titluri onorifice de ătrec numeroase uni -
versită ţi din diverseţări. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel de 10 ori. Prin ările cercet| şi
operele scrise, el a popularizat unul dintre cele mai fecunde concepte din istoria medicinei i
moderne: stresul.
18 • Faţă în faţă cu stresul
S tre su l c a reţie
a c la s o licări
it
Curând după ce a lansat termenul de stres, Hans Selye a realizat că cei mai
mulţi oameni îl echivalau cu evenimentele neplăcute din mediul exterior, lu-
cru care nu corespundea viziunii sale despre stres. Pentru a corecta această
confuzie, el a introdus un nou termen, noţiunea de „stresor", care urma să
definească mult mai explicit factorul exterior care declanşează în organism
reacţia de stres prin acţiunea sa asupra organismului.
Specialiştii fac distincţie între „stres" ca factor extern, declanşator, adi-
că „stresor" şi „stres" ca proces fiziologic şi psihologic intern. în biologie şi
în medicină, termenul „stres" nu se referă, ca în domeniul fizicii, la factorii
externi care acţionează asupra individului, ci la răspunsul organismului la
solicitările din afară.
Capitolul2 - Ce esteşi ce nu este stresul
• 19
Conform intenţiilor lui Hans Selye, stresul, adică reacţia de stres, este
ansamblul modificărilor morfo-funcţionale, în special endocrine, din orga-
nismul uman, care apar ca răspuns la acţiunea externă a unor agenţi cauzali
fizici, chimici, biologici, psihici sau de altă natură, numiţi stresori. Cu alte
cuvinte, prin stres se înţelege totalitatea tulburărilor fizice şi psihice cauzate
în organism de diverşi factori agresori.
Cuvântul „stres" are şi un sens mai larg, mai puţin specific, folosit cu re-
ferire la starea de încordare psihică resimţită de individîn condiţiile
expunerii la factori stresori. Deşi încordarea, starea de tensiune psihică,
iritabilitatea sau nervozitatea fac parte din paleta foarte divers colorată a
reacţiilor psihologice la stresori, reacţia de stres reuneşte toate reacţiile, nu
numai pe cele psihice, prin care organismul uman încearcă să facă faţă
unor solicitări şi urmăreşte menţinerea stării de echilibru. Deci, pe scurt,
stresul este reacţia organismului nostru la factorii stresori.
Revenind la primul exemplu amintit mai sus, potrivit definiţiei date de
Selye, stresul nu este uraganul care a purtat corabia spre bancul de nisip, nici
valul uriaş care a spulberat barca de salvare, ci efortul intens şi susţinut prin
care fiecare marinar a răspuns, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru a-şi
salva viaţa. La fel,în al doilea exemplu, stresul nu este pietonul care a săritîn
faţa maşinii, ci reacţia intensă şi neîntârziată pe care pericolul a
declanşat-o în organismul şoferului, cu scopul de a evita accidentul
iminent.
S tre s u l n u e sîntem o d n e c e s a r p a to lo g ic
Aşa cum se întâmplă cu orice informaţie sau teorie ştiinţifică, şi în
legătură cu stresul circulă diverse distorsiuni şi prejudecăţi. Una dintre cele
mai penibile denaturări este ideea că stresul ar fi o reacţie anormală,
patologică, a individului. Regretabil, astfel de definiţii nefericite şi-au făcut
drum până şi în dicţionare. Spre exemplu, noul Dicţionar explicativ al limbii
române deviază tocmai pe această direcţie, definind stresul ca o „stare
patologică" de supraîncordare a organismului viu.
0 variantă extremă a aceleiaşi greşeli de înţelegere a stresului este eti-
chetarea lui ca boală psihică. Cu toate că, într-un anumit sens, stresul
excesiv,
20 • Fată în fată cu stresul
S tre s u l e s te e ţia
s e lnîn s ituţii
a c ritic e
0 altă percepţie foarte răspândită despre stres este că el ar avea
întotdeauna consecinţe negative. Se pare că dicţionarele de uz general
contribuie din
22 • Fată în fată cu stresul
O altă formă de stres, mai puţin cunoscută, dar frecvent întâlnită, este
stresul acut episodic. Persoanele care suferă de acest tip de stres se
caracterizează printr-o viaţă agitată, sunt mereu grăbite, nerăbdătoare sau
îngrijorate pentru fel şi fel de pericole sau obiective, de multe ori fiind în-
zestrate cu o personalitate competitivă. Acest tip de stres este mai grav şi
se poate manifesta prin cefalee persistentă, migrene frecvente, iritabilitate
accentuată şi tendinţă la conflicte sau chiar prin hipertensiune arterială,
dureri de inimă, afecţiuni cardiace, ulcer gastric etc. Stresul acut episodic
este mai greu recunoscut de persoanele în cauză. Rezolvarea acestui stres
necesită mai mult timp şi impune modificări importante ale
comportamentului şi ale stilului deviată.
O a treia formă de stres amintită de psihologii americani este stresul cro-
nic, care acţionează aproape neobservat, dar continuu. Stresul cronic apare
de obicei în condiţii de sărăcie marcată, în cadrul unor familii
disfuncţionale sau în situaţii sociale conflictuale, caracterizate prin
ostilitate sau violenţă. Efectele se cumulează în timp şi pot fi deosebit de
grave. Acest tip de stres subminează imunitatea, poate duce la depresie,
sinucidere, infarct miocardic, atac vascular cerebral şi chiar apariţia unor
forme de cancer. Tratarea acestui tip de stres necesită o perioadă lungă
de timp şi de cele mai multe ori necesită implicarea personalului
calificat.
în sfârşit, se mai vorbeşte şi despre stres acut traumatic şi stres post-
traumatic care apar atunci când o persoană este expusă la un agent stresor
de intensitate extremă cum ar fi calamităţile naturale, violenţele sociale,
atacurile teroriste etc. Manifestările psihice şi fizice ale stresului traumatic
afectează profund viaţa persoanei şi pot să dureze ani de zile.
Fiecare dintre aceste forme de stres are importanţă, simptome, durată şi
chiar tratament sau mod de rezolvare diferite.
I
ntr-o dimineaţă, când Robinson şi tovarăşul său de singurătate,
Vineri, băştinaşul salvat din mâinile canibalilor, erau în toiul
pregătirilor de plecare cu canoea spre continent, au avut neplăcuta
surpriză să fie vizitaţi de o ceată numeroasă de sălbatici de pe insula
vecină. Aceştia, ca de obicei, aduseseră câţiva captivi, pentru a-i
devora. După o dificilă deliberare, Robinson şi slujitorul său, înarmaţi
până în dinţi cu toate armele încărcate, s-au năpustit asupra
sălbaticilor. Luaţi prin surprindere, aceştia au oferit un spectacol tra-
gicomic. La auzul primelor împuşcături, cei mai mulţi au sărit ca arşi,
zăpăciţi, neştiind ce să creadă şi încotro s-o apuce. Alergau în toate
direcţiile, cuprinşi de panică, urlând ca nebunii. Trei sau patru dintre
băştinaşi s-au prăbuşit ca paralizaţi la pământ, înfricoşaţi de zgomotul
focurilor de armă. Vreo câţiva dintre ei, mai cu prezenţă de spirit, dar la
fel de îngroziţi, au gonit spre canoe, cu gând să-şi scape pielea de
primejdia neînţeleasă. Dintre toţi băştinaşii - erau câteva zeci -, unul s-
a angajat în luptă directă, corp la corp cu atacatorii. Deznodământul
luptei Ie-a fost favorabil lui Robinson şi devotatului său slujitor.
emănător,
deşi ogic.
le stres
imit în perman
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 31
Walter Bradford Cannon s-a născut în localitatea Prairie du Chien, statul Wisconsin, pe
data de 19 octombrie 1871 şi a trăit până în 1945. A fost captivat încă din adolescenţă de
domeniul biologiei, urmărind disputele iscate între adepţii teoriei evoluţioniste a lui Darwin
şi reprezentanţii concepţiei tradiţionaliste. După o perioadă de conflicte cu substrat ideologic,
care l-au determinat să se detaşeze făţiş de credinţa religioasă a părinţilor săi, atitudinea
sa faţă de religie s-a domolit după ce şi-a găsit un mentor cu vederi mai largi, în persoana
unui pastor unitarian. După absolvirea cu brio a liceului, şi-a continuat studiile la Colegiul
Harvard şi apoi la Facultatea de Medicină cu acelaşi nume.
înclinaţiile sale în domeniul cercetării medicale se concretizează încă din primii ani ai
studenţiei nu doar prin eforturi perseverente, ci chiar prin rezultate remarcabile. în 1896, Can-
non şi-a început investigaţiile inedite, în cursul'cărora a utilizat proaspăt descoperitele raze
X, pentru a observa mecanismul deglutiţiei şi mişcările contractile ale stomacului. Utilizarea
în premieră a substanţelor de contrast în radiologia gastro-intestinală este un rod al primelor
sale eforturi pasionate în laboratorul de fiziologie. Cu toate că scopul iniţial al cercetărilor
lui Cannon era de a evidenţia mecanica deglutiţiei şi a peristalticii tubului digestiv în timpul
hrănirii, spiritul de observaţie l-a condus pe tânărul Cannon la o descoperire într-un
domeniu cu totul diferit, şi anume efectul emoţiilor asupra aparatului digestiv în particular
şi asupra corpului în general.
Walter Cannon mărturiseşte el însuşi într-una dintre scrierile sale autobiografice:
„întregul scop al eforturilor mele a fost de a vedea undele peristaltice şi de a învăţa efectele
acestora. Doar după un anumit timp am observat că absenţa activităţii era însoţită de
semne de perturbare, iar când se reinstala liniştea, undele reapăreau cu promptitudine.
Această observaţie, un dar pentru eforturile mele, a condus la o serie lungă de studii
asupra efectelor emoţiilor puternice asupra organismului. Prin mintea mea a fulgerat gândul
că aceste schimbări ar putea fi frumos integrate, dacă sunt concepute ca o pregătire a
corpului pentru un efort extrem fie în vederea evitării pericolului prin fugă, fie pentru
înfruntarea lui prin luptă. Inhibiţia activităţii digestive prin stimulare emoţională era
întreruperea unui proces neesenţial în situaţii urgente, de viaţă şi de moarte, care ar fi
consumat resursele sanguine necesare de urgenţă în altă parte."»(continuare la pagina
32)
^^~^Sa^%î
32 • Fată în fată cu stresul
Faza de alert
ă
în cadrul reacţiei de stres, cercetătorii au evidenţiat mai multe etape. Fe-
nomenele observate de Cannon în cadrul experimentelor făcute pe pisici se
încadrează în prima fază a sindromului general de adaptare, descris ulterior
de Hans Selye. Această primă fază a mai fost numită şi „reacţia de alertă",
sau „reacţia imediată de stres". Ea este de durată relativ scurtă şi este mai
uşor de recunoscut, pentru că se manifestă intens.
Co m p o n e n ta fiz
ă ic
în cursul reacţiei de alertă, asistăm la o serie de modificări fiziologice, în
principal reprezentate pe de o parte de intensificarea activităţii unora din-
tre sistemele şi aparatele organismului, iar pe de altă parte de reducerea la
minimum a altor funcţiuni. Pe de o parte, se pot observa creşterea ritmului
bătăilor inimii, creşterea tensiunii arteriale, creşterea ritmului respiraţiei,
dilatarea pupilei, creşterea nivelului de glucoza din sânge, creşterea tonu-
sului muscular (muşchii sunt mai încordaţi) etc. Pe de altă parte însă,
există organe - cum ar fi de pildă cele digestive - a căror activitate este
suspendată sau atenuată.
Observaţiile extraordinare ale lui William Beaumont, un medic militar din
armata SUA, au adus date extrem de valoroase în acest sens. în 1822, Alexis
St. Martin, un canadian vorbitor de limbă franceză, a fost împuşcat
accidental în stomac. Glonţul îi zdrobise o coastă şi îi perforase nu doar
plămânul stâng şi diafragmul, ci şi stomacul. Dr. Beaumont a făcut tot ce i-
a stat în putinţă pentru a-i salva viaţa, dar era destul de rezervat în ce
priveşte soarta pacientului. în ciuda acestor previziuni pesimiste, rănitul a
supravieţuit şi s-a refăcut cu o foarte interesantă excepţie. St. Martin a
rămas cu o fistulă stomacală, adică un orificiu prin care stomacul comunica
direct cu mediul exterior. Dr. Beaumont a realizat că aceasta era o ocazie
unică pentru observarea funcţiei digestive a stomacului şi a făcut cu
pacientul său o înţelegere care îi permitea să facă anumite experimente
contra cost. Astfel, prin fistula respectivă, dr. Beaumont a putut să
urmărească contracţiile peristaltice ale musculaturii gastrice, aciditatea
sucului gastric şi influenţa acesteia asupra digestiei alimentelor. Mai mult,
dr. Beaumont a remarcat şi modificările mucoasei gastrice survenite în
momentele în care pacientul simţea diferite stări sufleteşti. Printre altele, a
constatat cu uimire că, atunci când domnul St. Martin era înfricoşat,
mânios sau nerăbdător, culoarea mucoasei stomacului devenea foarte
palidă şi producea o cantitate mai mică de suc gastric.
Dacă mucoasa stomacală a băştinaşilor atacaţi de Robinson ar fi putut fi
iixaminată cu ajutorul unui aparat endoscopic modern, s-ar fi putut observa
aceleaşi reacţii tipice primei faze a reacţiei de stres.
34 • Fată în fată cu stresul
C om ponenta psih
ică
Pe de altă parte au loc modificări la nivelul proceselor psihice, lată câteva
dintre cele mai semnificative manifestări sub aspect psihologic: atenţia creş-
te la maximum, simţurile trec brusc într-o stare de alertă şi, de obicei, pot
să se trezească subit o mulţime de emoţii, mai mult sau mai puţin intense,
ca de exemplu: teama, groaza, mânia, îndârjirea, disperarea şi multe altele.
Menirea tuturor acestor reacţii este de a ne ajuta să depăşim situaţia critică
de scurtă durată cu care ne confruntăm.
O ilustraţie vie a multora dintre aceste manifestări psihice, dar nu numai, o
putem regăsi într-un episod din aventurile lui Hobinson. După mai bine de
cincisprezece ani de trai în deplină izolare, aventurierul face o descoperi-
re şocantă. într-una din zile, pe la amiază, când se întorcea din inspecţia
regulată pe care o făcea
în micul golf unde îşi
adăpostea piroga de
construcţie proprie, s-a
întâmplat să descopere pe
mal urma unui picior de
om. Pentru câteva clipe, a
rămas ca trăsnit, ca şi
când ar fi văzut o nălucă. Cu simţurile încordate la maximum privi şi
ascultă în jur. Nu reuşi să desluşească vreun zgomot sau vreo mişcare.
După ce inspecta locul şi împrejurimile, negăsind niciun alt semn de
prezenţă umană, porni tulburat spre casă. Era atât de agitat, încât nici nu
mai ştia cum a ajuns. Cert este că la fiecare pas se uita înapoi. Era de-a
dreptul înfricoşat. I se părea că după
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 35
F a z a d e re zis te
ă nt
»
Dacă stresorul continuă să acţioneze asupra individului, organismul trece de
obicei într-o a doua fază a reacţiei de stres: faza de rezistenţă. Această fază
mai este numită şi fază de adaptare. Pe durata acesteia, stresorii persistă,
însă modificările caracteristice fazei de alertă, se diminuează sau se sting
până la dispariţie, organismul luptând mai mult sau mai puţin eficient în
vederea contracarării factorului stresor.
Aşa a evoluat şi reacţia lui Hobinson după sperietura de pe malul
oceanului. S-a furişat în refugiul său mai îngrozit decât un iepure în
desişul pădurii sau o vulpe în vizuina ei. în orele care au urmat, l-au
năpădit cele mai urâte scenarii şi nu-şi putea înfrâna imaginaţia. N-a
închis un ochi toată noaptea, încet, încet, şi-a venit în fire şi a început să
gândească mai cu noimă. După trei zile şi trei nopţi, Hobinson şi-a luat
inima în dinţi şi a ieşit din fortăreaţa sa. Hrana era deja pe terminate şi
îndatoririle gospodăriei nu mai sufereau amânare. După ce şi-a făcut un
plan amănunţit, Hobinson şi-a dedicat următoarea perioadă a şederii sale
măsurilor necesare pentru cazul probabil al unei vizite neaşteptate a unor
sălbatici. După un timp, deşi era mai prevăzător în toate acţiunile sale,
viaţa lui a intrat, în cele mai multe privinţe, în făgaşul obişnuit.
Majoritatea oamenilor se adaptează la solicitările mai intense şi reuşesc
să facă faţă, o perioadă mai scurtă sau mai lungă, noilor condiţii provoca-
toare. Atât timp cât o persoană reuşeşte să facă faţă situaţiei stresante,
ea va rămâne în această a doua fază.
F a z a d e e p u iz a re
Dacă durata solicitărilor sau multitudinea factorilor stresori depăşeşte resur-
sele adaptative ale organismului, individul intră în a treia fază a reacţiei de
stres, faza de epuizare. Persoanele predispuse la reacţii exagerate faţă de
36 • Fată în fată cu stresul
S tre s u l n e c e s aîn
r ssi ituţiile
a o bşni u ite
Stresul a fost comparat cu tensiunea din corzile unui instrument muzical.
Pentru a cânta bine, corzile unei viori trebuie să fie suficient de întinse. 0
coardă prea întinsă riscă să se rupă. Pe una prea moale, arcuşul nu va
putea produce sunetele dorite. 0 altă comparaţie, inspirată din domeniul
navigaţiei oceanice, este aceea cu pânzele umflate de vânt. Corabia ajunge
cel mai repede la destinaţie dacă vântul suflă cu intensitate potrivită,
menţinând în tensiune pânzele ambarcaţiunii. în absenţa vântului, pânzele
vor atârna relaxate, iar corabia nu va înainta. Pe de altă parte, un vânt
năprasnic, cum se întâmplă de multe ori în caz de furtună puternică, poate
să rupă pânzele sau chiar catargul, punând în primejdie nu numai
călătoria, dar şi viaţa echipajului aflat la bord.
Stresul este indispensabil pentru o viaţă normală, activă, productivă.
Cei mai mulţi experţi în probleme de stres sunt de acord că un nivel
moderat de stres creşte performanţa. Un nivel prea scăzut de stres scade
motivaţia şi limitează indirect performanţa. Când presiunea exercitată de
stresori este moderată, performanţa creşte până ce ajunge la un nivel
maxim. Acest nivel este considerat nivelul optim. Dacă stresul creşte mai
mult sau dacă este prelungit, performanţa scade din nou. Această relaţie
dintre stres şi performanţă este exprimată grafic printr-o linie curbă sub
formă de clopot.
E u s tre şi
s d istre s
Pentru a face deosebirea între stresul cu efecte benefice şi cel cu efecte ne-
gative, Selye a introdus doi termeni derivaţi: eustres şi distres. Stresul care
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 37
In d ic ii fiz ic e a le s tre s u lu i e x c e s iv
Există numeroase indicii care ne atrag atenţia asupra posibilităţii expune-
rii la stres excesiv. Dintre indiciile corporale, merită să notăm următoarele:
cefaleea (durerile de cap), durerile toracice (angina pectorală), palpitaţiile,
creşterea tensiunii arteriale, dispneea (senzaţia de lipsă de aer), durerile
musculare (de spate sau gât), uscăciunea gurii, indigestia, constipaţia sau
diareea, durerile de stomac, senzaţia de balonare, transpiraţia excesivă ge-
nerală sau la nivelul palmelor, oboseala generală, insomnia, creşterea sau
scăderea în greutate, tulburările de erecţie sau apetit sexual etc.
Un raport al Asociaţiei Americane de Psihologie arată că mai mult de trei
sferturi dintre americani (77%) au avut simptome fizice atribuite stresului din
ultima lună, şi anume: 51% au acuzat oboseală; 44%, dureri de cap; 34%,
indigestie; 30%, tensiune musculară; 23%, tulburări ale poftei de mâncare;
15%, tulburări ale impulsului sexual şi altele. La aceste acuze se mai adaugă
faptul că aproape jumătate dintre adulţi (48%) suferă de insomnie datorită
stresului.
Ind icii p s ih o -e m
ţioon ale
Pe lista celor mai reprezentative indicii psiho-emoţionale, figurează urmă-
toarele: anxietatea, neliniştea, îngrijorarea, iritabilitatea, stările de depri-
mare, tristeţea, mânia, labilitatea emoţională, simţămintele de
nesiguranţă, tulburările de atenţie şi concentrare, tulburările de memorie,
dificultatea în luarea unor decizii, simţămintele de frustrare, nemulţumire,
ostilitate şi/sau vinovăţie, tendinţa de a vedea numai partea proastă a
lucrurilor etc.
38 • Fată în fată cu stresul
Teama permanentă de
a nu fi luat prin surprindere şi grija de a nu atrage atenţia asupra lui în
timpul activităţilor obişnuite i-au tăiat pofta de a se mai ocupa de toate
amenajările şi îmbunătăţirile pe care avusese de gând să le aducă traiului
său. Grija cea mai importantă devenise acum siguranţa. Nu-şi mai
permitea să bată un cui
40 • Fată în fată cu stresul
mult sau mai puţin legate de stres. Drept urmare, ele nu trebuie considerate
ca dovezi certe ale prezenţei stresului, ci, aşa cum am menţionat mai sus, ca
indicii ale unei posibile expuneri la stres excesiv, respectiv ale unei adaptări
necorespunzătoare la solicitări.
S ituaţii de urgen
ţă
Specialiştii consideră căîn faza de epuizare pot să apară anumite semnale
de avertizare faţă de care trebuie luate măsuri în regim de urgenţă. Printre
cele mai importante semnale din această categorie se numără:
simţămintele de disperare şi/sau simţămintele de neajutorare, tentaţia de a
abandona totul, gândurile de sinucidere, deteriorarea marcată a capacităţii
de interacţiune socială si afectarea severă a capacităţilor profesionale.
S tres uşil c o n s e cin
ţe le lu i
4
Stresul şi bolile psihosomatice
S
-a întâmplat pe la mijlocul celui de-al doilea an de singurătate al
lui Robinson. Cutremurul care zguduise recent insula a stârnit noi
nelinişti în sufletul lui Robinson. Pe de altă parte, valurile au
început să aducă la mal bucăţi din corabia avariată. Robinson a mers zilnic
până la epava care acum era mai aproape de mal. A muncit zile în şir, des-
când a rămas acasă datorită ploii continue. Deodată şi-a dat seama că-i
era foarte frig, lucru care i s-a părut ciudat într-o zonă cu climă tropicală. A
doua zi i-a fost cumplit de rău şi a tremurat din tot trupul. Noaptea
următoare, s-a zvârcolit cuprins de frig şi dureri de cap violente. După
zece zile de chinuri, pe parcursul cărora nu o dată a fost convins că se va
stinge răpus de friguri, Robinson a început să-şi revină.
Jurnalele de bord care s-au păstrat din perioada când navigaţiile mari-
time se realizau exclusiv cu ajutorul corăbiilor exemplifică în modul cel mai
dramatic urmările stresului îndelungat asupra sănătăţii şi stării
marinarilor în timpul furtunilor cu care aceştia se luptau.
46 • Faţă în faţă cu stresul
11 septembrie 2001
în data de 11 septembrie 2001, asupra Statelor Unite a fost lansat un atac
terorist fără precedent. Teroriştii sinucigaşi au deturnat mai multe avioane
şi au lovit în plin cei mai înalţi zgârie-nori din New York, turnurile gemene
din inima cartierului Manhattan. Atacurile soldate cu prăbuşirea renumitelor
clădiri au avut ca urmare pierderea a mii de vieţi şi, de atunci, milioane de
oameni trăiesc cu simţăminte de teamă şi nesiguranţă. în ciuda
cercetărilor făcute de o armată de agenţi federali, atacul terorist rămâne
sub multe aspecte o mare enigmă.
Impactul atacului terorist asupra stării de sănătate a populaţiei din New
York a fost mult mai durabil şi mai profund decât se poate aprecia pe baza
Că55?S5£^Z^23iî^r£3£2£
] » (continuare de la pagina 46} decât cel al persoanelor bolnave de tuberculoz ă. Din acest
motiv, el a fost preocupată sgăsească o explicaţie la întrebarea de ce anumite persoane dez
voltau boala,în timp ce altele, nu. în această perioadă, el a studiat ipotezaăcevenimentele
stresante ale vie ţii, cum ar fi decesul unei rude apropiate sau ţul, divor
pot face persoana
respectivă mai vulnerabil ă la tuberculoz ă.
Dr. Holmes a fost foarte preocupat deătura leg dintre minteşi corp.în sensul acesta, el Ia
cercetat încă din anii 1950 impactul pe care îl are stresul asupra tuberculozei. Multe dintre
studiile lui sugereaz ă că persoanele a ăror c viaţă este mai stresant ă din cauza unor eveni mente
de viaţă dramatice, au o probabilitate mai mare de aîmboln se ăvi de tuberculoz ă. Dr. Holmes
a recunoscut importan ţa factorului infec ţios, dar a ăcutat să atragă atenţia lumii medicale
asupra importan ţei factorilor emo ţionali în evoluţia bolii. în câteva dintre studiile sale, dr.
Holmes a reluat cercet ările începute de Hans Selye asupra rela ţiei dintre hormonii glandelor
suprarenaleşi factorii stresori.
Deşi criticate de unii, cercet ările lui Holmes au fost apreciate de ţimul specialişti, iar el a
ajuns renumit datorit ă ideilor sale care au fost difuzate în publicaţii de largă circulaţie. Studiile
lui Holmes au fost destul de primitive, însă cercetările mai sofisticate de imunologie efectuate
în ultimii ani confirm ă faptul că stresul poate ăs afecteze func ţiile imunitareşi poate să
favorizeze apari ţia unorîmbolnăviri.
Dr. Holmes a lucrat la Departamentul de psihiatrie al Universit ăţii Washington âpnă în anu
1984. A murit patru ani mai ârziu,
t la vârsta de 70 ani, datorit ă unui atac vascular cerebral
ggS~.^Ti i~~*~"TTw-M*" mr,.,. . ~*m~~~m~mm~—*mămmjtm*0~m~fj
48 • Fată în fată cu stresul
R o b in s o n fa c e p la n u riăzb
d eu nr a re
A existat un moment al vieţii lui Hobinson, în care starea sănătăţii lui ar fi
putut lua o întorsătură nefastă. Dacă ar fi avut cunoştinţele de care dispu-
nem astăzi, ar fi putut să-şi dea seama că printr-o anumită atitudine mentală
îşi înclina singur sorţii înspre un posibil infarct miocardic sau o altă boală
cardiovasculară.
într-una dintre expediţiile în partea de apus a insulei, Robinson a desco-
perit un loc al ororii. Nimerise peste resturile unui ospăţ al canibalilor. Apro-
50 • Faţă în faţă cu stresul
S tre s uşil re c u p e ra re a
Stresul poate să afecteze capacitatea organismului de a se recupera în cazul
unor îmbolnăviri grave. Un studiu efectuat în Suedia a evidenţiat că femeile
cu infarct miocardic au o probabilitate mai redusă de recuperare dacă au în
acelaşi timp şi probleme familiale stresante, cum ar fi, de exemplu, un
partener infidel, alcoolic sau care suferă de o boală psihică sau fizică
invalidantă.
S tre s u l, te n s iu n e a s i a te ro ăs c le ro z
Clinicienii consideră de multă vreme că persoanele care reacţionează la
stres printr-o creştere pronunţată a tensiunii arteriale sunt expuse unui risc
crescut de ateroscleroză. Un studiu amplu şi foarte interesant a fost
efectuat pe tineri sănătoşi, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, cărora li
s-a monitorizat tensiunea în timpul jocurilor video. După 13 ani, arterele
coronare ale subiecţilor au fost examinate cu ajutorul computer-
tomografului. Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care în
timpul stresului răspundeau printr-o creştere marcată a tensiunii arteriale
au avut o probabilitate cu 24% mai mare de a prezenta plăci aterosclerotice
calcificate pe pereţii coronarelor, în comparaţie cu subiecţii a căror
tensiune a crescut mai puţin în timpul jocurilor stresante.
S tre s uşil a ta c u l v a s c u la r c e re b ra l
Persoanele care se consideră foarte stresate prezintă un risc mai crescut de
atac vascular cerebral fatal în comparaţie cu cei care se simt nestresaţi. Un
studiu efectuat de specialişti din Danemarca a arătat că riscul de atac vas-
cular la cei foarte stresaţi a fost aproape de două ori mai mare decât la cei
nestresaţi. Legătura dintre stresul psihic excesiv şi riscul mărit de atac vas-
cular cerebral a fost evidenţiată şi de cercetătorii japonezi. Riscul de deces
prin atac vascular cerebral a fost dublu la femeile din Japonia care duc o viaţă
foarte stresantă. Cu toate că această legătură s-ar putea datora în parte şi
unor factori de risc suprapusi, cum ar fi sedentarismul, abuzul de alcool sau
fumatul, stresul excesiv este un factor de risc care nu trebuie neglijat.
52 • Fată în fată cu stresul
Stresulşi im unitatea
în cazul expunerii de lungă durată la stres excesiv, creierul declanşează,
prin intermediul sistemului endocrin, eliberarea unorcantităţi mari de
hormoni de stres. Aceasta va determina inhibiţia celulelor sistemului imunitar,
care nu vor mai putea lupta eficient împotriva agenţilor infecţioşi,
bacterieni sau virali. Studii efectuate pe persoane care acordă îngrijiri de
lungă durată unor pacienţi imobilizaţi, pe studenţi expuşi la stresul intens al
examenelorîn timpul sesiunii şi pe adulţi căsătoriţi cu probleme maritale
severe par să confirme această teorie. Aceste categorii de persoane au
nevoie de o perioadă mai lungă de convalescenţă, prezintă o capacitate
scăzută a sistemului imunitar de a răspunde la vaccinare şi au o
susceptibilitate crescută faţă de infecţii virale, cum ar fi răceala
obişnuită.
Stresulşi pielea
Stresul psihologic poate să exacerbeze o paletă largă de afecţiuni ale pielii.
Un studiu efectuat de specialişti din Canada şi Marea Britanie pe persoane
fără boli de piele a arătat că există o corelaţie directă între numărul de eve-
nimente stresante majore trăite de subiecţi în ultimele şase luni şi diverse
tulburări sau simptome la nivelul pielii, cum ar fi: mâncărimile, furnicăturile,
amorţeala, senzaţiile de arsură etc. Cel mai frecvent simptom a fost mân-
cărimea, iar regiunea afectată cel mai des a fost pielea păroasă a capului
(scalpul).
Stresulşi psoriazisul
Psoriazisul este o boală cronică, cu multiple manifestări, inclusiv la nivelul
pielii. Severitatea ei variază în mod imprevizibil pe parcursul timpului şi de la
un pacient la altul. La unii dintre pacienţi, psoriazisul poate fi declanşat sau
agravat de diverşi factori, printre care şi stresul psihic. Unele studii arată că
pacienţii cu vulnerabilitate crescută la stresul social, prezintă o reactivitate
exagerată a hipotalamusului, precum şi la nivelul celor două glande endo-
crine importante, suprarenala şi hipofiz!a.
A rămas două zile pe loc, pentru că vântul sufla primejdios. A treia zi,
vântul s-a potolit şi Robinson şi-a încercat norocul. Nici nu a apucat bine să
se apropie de extremitatea şirului de stânci, că s-a şi pomenit în mijlocul
unui curent rapid. Piroga era purtată de apele furioase ca o biată frunzuli-
ţă. Vântul nu-i era favorabil, iar vâslele nu-i erau de niciun folos. Barca era
purtată fără de scăpare spre locul de întâlnire al celor doi curenţi. Robinson
îşi vedea moartea cu ochii şi se căina, încă o dată, pentru cutezanţa sa ne-
bunească. Rezervele i-ar fi fost insuficiente dacă ar fi ajuns la mii de leghe
în mijlocul oceanului. Cuprins de disperare, a vâslit din răsputeri pentru a
menţine ambarcaţiunea cât mai aproape de contracurent. Spre prânz, a
simţit o mică adiere de vânt, iar peste o jumătate de oră, vântul sufla destul
cât să-i dea o fărâmă de speranţă. Era totuşi la o distanţă înfricoşătoare
de insulă. Gândul că vizibilitatea i-ar putea fi luată de o înnorare subită sau
de ceaţă, îi stârni cea mai cumplită groază în suflet. în lipsa unei busole,
singurul mijloc de orientare era să-şi ţină privirea nedezlipită de insulă.
Din fericire, timpul continuă să fie favorabil. După încă vreo două ore de
incertitudine necruţătoare, a trecut capul insulei, spre nord-vest şi, după
încă o oră, a debarcat la ţărm. Când s-a văzu din nou pe uscat, Robinson
a căzut în genunchi şi l-a
Dr. Richard Rahe şi-a început activitatea de cercetare ştiinţifică încă din anii 1960, când
era student la facultatea de medicină. în urma colaborării cu dr. Thomas Holmes, un alt nume I
bine-cunoscut în domeniul stresului, a elaborat prima variantă a unui test pentru evaluarea
i£ expunerii la stres, şi anume scala de readaptare socială, cunoscută şi sub numele de
"Testul f lui Holmes şi Rahe". Acest instrument de măsurare orientativă a impactului
evenimentelor I critice din ultimul an a rămas până astăzi extrem de popular.
După absolvirea facultăţii, dr. Rahe s-a specializat în medicină internă şi psihiatrie. Timp ;) de
douăzeci de ani, el a lucrat ca medic psihiatru în cadrul Forţelor Navale ale Statelor Unite, n
timpul activităţii sale profesionale în cadrul armatei, a acordat asistenţă de specialitate l şi
totodată a studiat comportamentul unor categorii cu totul aparte de pacienţi, fiind în contact
cu foşti prizonieri eliberaţi din Vietnam, precum şi cu militari şi civili care au fost luaţi
ostatici în Iran.
Un alt moment ieşit din comun din viaţa sa personală şi de cercetător s-a consumat
) în Antarctica, la Polul Sud. Dr. Rahe a petrecut mai mult timp » (continuare la pagina 59)
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 59
Stresori fizici
Prima categorie de stresori frecvent întâlniţi este aceea a stresorilor fizici,
lată câteva exemple: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de
muncă, boli organice, intervenţii chirurgicale, alte tratamente sau proce-
duri diagnostice invazive, vremea, aglomeraţia urbană, poluarea
atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul
de muncă sau la sportivii profesionişti, poziţia defectuoasă a corpului etc.
Robinson a avut parte din plin de stresorii din această categorie. Nu vom
mai insista asupra teribilelor furtuni care s-au abătut asupra na velor cu care a
Stresori senzoriali
Există studii care au arătat că muncitorii care lucrează în mediu zgomotos
au o durată medie de viaţă mai mică decât cei care lucrează în locuri
liniştite. în categoria stresorilor senzoriali se mai încadrează: zgomotul produs
de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun
sau manelele din piaţă, reclamele luminoase, farurile maşinilor, orice stimuli
sonori sau luminoşi de intensitate excesivă, care cresc fondul stresor al
vieţii.
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 61
Stresori informţionali
a
Factorii stresori de natură informaţională sunt tipici pentru societatea în
care trăim. Prin mijlocirea unor canale mai clasice - cum sunt presa scrisă,
radioul şi televiziunea - sau al unor canale relativ noi - cum ar fi interne-
tul şi telefonia mobilă -, omul zilelor noastre este bombardat aproape fără
întrerupere cu ştiri şi informaţii din cele mai diverse domenii. Publicitatea
agresivă, aproape sufocantă, merită să fie menţionată în mod special ca o
sursă semnificativă de frustrare. Cu referire la stresul informaţional, se mai
folosesc şi termeni ca „poluare informaţională" sau tehnostres.
S tresoridecizionali
în acelaşi context al dinamicii mileniului trei, o altă categorie importantă,
strâns legată de explozia informaţională, este cea a stresorilor de natură
decizională. Multitudinea şi, mai ales, condiţiile extreme în care oamenii
trebuie să ia hotărâri importante pot fi o sursă semnificativă de stres.
Stresorii decizionali pun laîncercare resursele de adaptare ale politicienilor,
guvernanţilor, oamenilor de afaceri, dar şi ale oamenilor simpli care astăzi
se confruntă cu o serie de hotărâri cu consecinţe majore pentru cariera
profesională, bunăstarea familiei şi calitatea vieţii în general.
Nu ne-ar ajunge câteva zeci de pagini să analizăm în mod aprofundat
deciziile însemnate pe care Ie-a luat Robinson. Merită totuşi menţionată
măcar una de importanţă cu adevărat crucială: hotărârea de a se întoarce
pe continent, care l-a urmărit ca o obsesie şi care i-a structurat toţi acei ani
petrecuţi pe Insula Disperării.
Stresori rela
ţionali
i
Relaţiile interpersonale par să fie cea mai importantă sursă de stres. Spe-
cialiştii apreciază, de exemplu, că ruperea unei relaţii romantice intime şi
decesul unui membru al familiei sunt două dintre cele mai frecvente cauze
ale stresului psihic şi social al adulţilor. De asemenea, trebuie subliniat că,
62 • Fată în fată cu stresul
S tre s o ri m a jo ri
Cercetările şi observaţiile lui Thomas'Holmes au dus la conturarea ipotezei
că răsunetul evenimentelor stresante este influenţat de magnitudinea sau
forţa stresorilor şi de numărul acestora. Cu alte cuvinte, impactul stresorilor
depinde de cât de intens sau de puternic este stresorul şi de cât de multe
evenimente stresante au acţionat asupra persoanei într-o perioadă de timp.
Este interesant că, potrivit observaţiilor lui Holmes, la apariţia stresului ex-
cesiv nu contribuie doar evenimentele majore negative, neplăcute, ci şi cele
pozitive, cum ar fi de exemplu căsătoria, naşterea unui copil, câştigarea unor
premii importante etc. Susceptibilitatea la stres creşte într-o măsură însem-
nată atunci când mai multe astfel de întâmplări se succed într-o perioadă
scurtă de timp.
atacurile teroriste, violenţele sociale, agresiunile fizice sau sexuale, fac parte
dintr-o categorie aparte numită stresori traumatici. Aceştia se caracterizează
prin faptul că pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate şi sunt
însoţiţi de reacţii puternice de panică şi de disperare.
Stresul ăsrbătorilor
Unii factori stresori par să se amplifice şi să se conglomereze în anumite
momente importante din viaţa oamenilor sau în anumite perioade ale anului.
Aşa este, de exemplu, perioada sărbătorilor de iarnă. Stresul sărbătorilor,
menţionat chiar şi în literatura de specialitate, este o combinaţie comple-
xă de stresori fizici, senzoriali, decizionali şi relaţionali cu o specificitate
ridicată pentru sezonul respectiv. Ştim cu toţii că în acest interval de timp
cheltuielile sunt mai mari, toată lumea se plânge de criza de timp şi toţi se
simt datori să ofere cadouri impresionante. Conform unor studii efectuate
în SUA, în perioada sărbătorilor de iarnă, peste 60% dintre americani sunt
stresaţi de lipsa banilor, 42% se simt împovăraţi de obligaţia de a oferi mul-
te cadouri, peste 30% se plâng de programul încărcat şi criza de timp, iar
23%, de datoriile la bănci. Stresul financiar cu ocazia sărbătorilor este şi
mai accentuat la tineri, care acuză lipsa banilor ca fiind un factor stresor în
proporţie de peste 80%.
Dacă vrem să fim mai puţin vulnerabili la stresul ocazionat de
sărbători,
ar fi instructiv să învă-
ţăm din situaţia cu totul
ieşită din comun în
care s-a aflat Robinson
Cru-soe care a
„sărbătorit" nu doar un
revelion, ci peste
douăzeci şi două, în
solitudine. în jurnalul
său, în dreptul zi/e/or
care pentru majoritatea
oamenilor sunt cele mai
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 65
Stresori m inori
Cu toate că evenimentele majore şi întâmplările traumatizante contribuie
evident la nivelul ridicat de stres, nu trebuie scăpată din vedere contribuţia
stresorilor aparent minori. Prin stresori minori se înţeleg mărunţişurile
care ne deranjează zi de zi, micile iritări şi frustrări pe care le întâmpinăm
pe parcursul activităţii noastre cotidiene şi în relaţiile noastre cu ceilalţi.
Dacă ar fi să facem un inventară! stresorilor mărunţi din viaţa lui Hobinson,
probabil că lista ar putea începe cu lipsa unor unelte potrivite pentru diferite
lucrări. Oricine a încercat măcar o dată să meşterească vreun obiect
artizanal din lemn îşi poate închipui destul de bine cam câtă răbdare şi
voinţă a dovedit singuraticul de pe Insula Deznădejdii în cele patruzeci şi
două de zile, câte i-au trebuit pentru a ciopli doar cu securea o poliţă pe
care să aşeze diverse
lucruri în peştera sa.
Lista ar putea continua
cu acele trei sau chiar
patru săptămâni în
care s-a trudit din
răsputeri să întoarcă
barca răsturnată şi
îngropată aproape cu
totul în nisip, dar fără
succes. Un alt proiect şi
mai ambiţios, care a ne-
cesitat eforturi şi mai
asidue şi mai îndelun-
gate, a fost construirea dintr-un trunchi de copac a primei pirogi. După ce a
găsit în pădure un cedru mai falnic decât avusese Solomon însuşi la Tem-
plul din Ierusalim, s-a căznit timp de douăzeci şi două de zile ca să-l
doboare şi alte paisprezece zile ca să-i taie coroana. Au urmat apoi o lună
întreagă de sudoare pentru a-i da forma de pirogă, cioplindu-l după
modelul folosit de băştinaşii navigatori, şi încă nu mai puţin de trei luni de
muncă pentru a-i scobi interiorul şi pentru finisaje. După toată această
muncă sisifică, Robin-
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 67
son era încântat de ceea ce fusese în stare să facă. Acum nu-i mai
rămânea decât să-şi lanseze capodopera la apă. însă toate strădaniile lui
de a transporta barca pe distanţa de 100 de yarzi, cât era de la locul
şantierului până la apă, s-au dovedit zadarnice. Şi-a imaginat fel şi fel de
metode, cum ar fi, de exemplu, săparea unui canal care să aducă apa la
barcă, dar când a realizat că i-ar fi trebuit cel puţin zece sau doisprezece ani
ca să termine treaba, a fost nevoit să recunoască cât de mare nebunie
este să începi o treabă de proporţii fără să judeci dacă îţi ajung puterile
să o duci la bun sfârşit. Mai departe, pe lista iritanţilor mărunţi ai lui
Hobinson s-ar putea înşira: lipsa unei pietre de măcinat boabele de cereale
sau a unor alimente de bază cum sunt morcovii şi guliile, fasolea sau
mazărea. Pentru câteva seminţe de astfel de legume, ar fi fost în stare să-
şi dea toată zestrea de monede de aur şi argint de care dispunea. La fel de
sâcâitoare trebuie să fi fost şi grija permanentă pentru a folosi cu mare
economie rezervele de praf de puşcă şi, nu în ultimul rând, gândul că într-o
zi cerneala de scris i se va termina.
Printre „picăturile" de stres din lumea noastră modernă se numără:
creşterea necontenită a preţurilor, aglpmeraţia din mijloacele de transport
în comun, criza permanentă de timp şi întârzierile, fermoarul care nu se
închide perfect, pierderea unor obiecte personale, ascensorul aglomerat,
blocarea calculatorului, vremea nefavorabilă şi o mulţime de alte lucruri.
E fe c tu l d e c u m u la re
Mulţi specialişti consideră că, la majoritatea oamenilor, stresul se datorează
efectului cumulat al mărunţişurilor de fiecare zi care acţionează ca o verita-
bilă „picătură chinezească". Efectul acestor stresori minori este comparat
cu picăturile de apă care umplu un pahar pe neobservate şi care, în cele din
urmă, fac ca „paharul" stresului să se reverse.
Cumularea stresorilor minori poate avea efecte semnificative. Studiile fă-
cute de psihologi au pus în evidenţă faptul că frecvenţa crescută a
iritanţilor psihici banali nu compromite numai starea de dispoziţie, ci duce la
creşterea nivelului de stres psihic şi chiar la apariţia unor probleme de
sănătate.
68 • Fată în fată cu stresul
Scala iritan
ţilor cotidieni
Cercetările unei echipe conduse de dr. Richard Lazarus s-au concretizat, printre
altele, în conceperea unei scale a iritanţilor psihici de zi cu zi, cu ajutorul căreia
se poate aprecia contribuţia stresorilor minori la nivelul general de stres.
Această scală inventariază peste 50 de factori, printre care figurează: copiii,
soţia, soţul, părinţii, socrii, alte rude, prietenii, munca de zi cu zi, clienţii,
colegii de serviciu, veniturile şi cheltuielile, ţigările, băutura, asistenţa
medicală, ştirile şi evenimentele politice sau sociale, treburile
gospodăreşti, reparaţiile la maşină, gătitul, activităţile recreative, mersul
la cinematograf etc.
Diverse studii făcute la adulţii de vârstă mijlocie arată că printre cele
mai frecvente cauze de iritare zilnică se numără: îngrăsarea, starea de
sănătate a unui membru al familiei, creşterea preţurilor, numărul prea mare
de îndatoriri, pierderea sau rătăcirea unor obiecte, întreţinerea curţii sau a
casei, bunurile imobiliare, impozitele şi taxele, nerespectarea legilor,
aspectul fizic, vremea proastă, deşteptarea de dimineaţă etc.
M o a rtea V o o d o o
Walter B. Cannon, renumitul fiziolog american cu care am făcut deja
cunoştinţă într-un capitol anterior, a formulat primele explicaţii ştiinţifice
ale unui fenomen în general etichetat ca fiind ocult, aşa-numita „moarte
voodoo". într-un articol publicatîn 1942într-o revistă de antropologie,
prezintă o serie de cazuri bine documentate, din mai multe colţuri ale lumii,
de subiecţi care au decedat într-un interval de timp relativ scurt după ce
asupra lor s-a rostit un blestem, s-au făcut vrăji ori s-au exercitat tehnici
de magie neagră. Observatori competenţi au atestat moartea voodoo
printre băştinaşii din America de Sud, America Centrală, Africa, Australia,
Noua Zeelandă şi în insulele din Pacific.
într-o lucrare despre aborigenii din Noua Zeelandă, este prezentat cazul
unei femei maori care a mâncat nişte fructe de a căror provenienţă dintr-o
zonă „tabu" a fost avertizată abia după ce le consumase. Imediat ce a aflat,
femeia a strigat cu voce tare că sfinţenia şefului a fost profanată şi că
spiritul acestuia o va ucide. A doua zi, în jurul orei 12, femeia era moartă.
Cannon consideră plauzibilă ipoteza că aceste morţi voodoo s-ar putea
datora în principal efectului devastator al stresului pe care îl induce frica
extremă şi persistentă. El explică, la nivelul informaţiilor disponibile în fizio-
logie la vremea respectivă, mecanismele probabile prin care frica, această
emoţie adânc înrădăcinată şi dominantă, ar putea induce tulburări
fiziologice profunde în tot organismul şi, în final, instalarea şocului şi a
morţii.
U n c a z m e d ic a l tra g ic
Despre rolul dramatic pe care îl pot juca factorii psihologici în geneza stări-
lor de stres, vorbeşte şi o tragedie întâmplată în societatea civilizată, chiar
în mediul spitalicesc. Bernard Lown îşi aminteşte de un incident petrecut
în anii când era tânăr intern şi lucra sub îndrumarea lui Samuel A. Levine,
Capitolul 6 - factorii subiectivi ai stresului * 73
Bernard Lown s-a născut în data de 7 iunie 1921, în localitatea Utena din Lituania. La
vârsta de 13 ani, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, emi-
grează în SUA împreună cu părinţii săi şi se stabilesc în statul Mâine, pe coasta de est a
Statelor Unite.
în 1942, absolvă cursurile Universităţii Mâine după care îşi obţine licenţa de medic de la
Facultatea de Medicină a Universităţii „Johns Hopkins". Din 1950, este cooptat ca cercetător
asistent în echipa profesorului Samuel A. Levine, renumitul cardiolog de la Spitalul „Peter
Bent Brigham", unde face primele descoperiri ştiinţifice notabile din domeniul cardiologiei
aplicate şi publică primele lucrări de specialitate.
Din 1955, este profesor asistent la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard.
Dr. Lown este unul dintre pionierii cercetărilor în domeniul morţii subite de cauză car-
diacă, în 1961, inventează şi introduce în practica clinică def ibrilatorul folosit astăzi pe
scară largă pentru resuscitarea persoanelor cu stop cardiac. în anul următor, 1962, pune
la punct un alt echipament cu aplicaţii esenţiale în cardiologie, aparatul pentru
cardioversie, folosit la pacienţii cu diverse tulburări de ritm pentru readucerea inimii la un
ritm normal. Tehnica de cardioversie dezvoltată de dr. Lown a schimbat fundamental
managementul tahicardiilor persistente.
După numai trei ani, în 1965, introduce o altă procedură inovatoare pentru controlul tul-
burărilor de ritm cardiac, constând din administrare de lidocaină pentru a preveni apariţia
unor tulburări de ritm fatale la pacienţii cu infarct miocardic.
De-a lungul anilor de activitate clinică împletită strâns cu cercetarea, dr. Lown face multe
alte descoperiri şi contribuie substanţial la progresul cardiologiei moderne. El formulează
principiile de bază ale tratamentului pacienţilor cu accident coronarian în unităţile de
terapie intensivă, demonstrează că anumite categorii de pacienţi » (continuare la pag.
74)
74 • Fată în fată cu stresul
Factorii subiectivi
Cazul relatat ilustrează concluzia la care au ajuns experţii în domeniul stresului
după mai multe decenii de cercetare. Pe măsură ce problematica stresului
a
» (continuare de la pagina 73) cu risc de moarte subită pot fi protejaţi prin terapie
antiaritmică individualizată. Studiile sale au mai dovedit că mulţi dintre pacienţii cu boală
coronariană cu localizare multiplă pot fi trataţi eficient prin mijloace medicale, fără a se
recurge la chirurgia bypass.
Foarte interesante sunt şi lucrările sale care au o legătură directă cu problematica stre-
sului. Prin cercetările sale, dr. Lown a demonstrat că anumite semnale nervoase provenite
de la creier, respectiv factorii psihici de intensitate extremă, pot declanşa tulburări grave de
ritm cardiac şi chiar moarte subită.
Dr. Lown a fondat şi coordonat activitatea SatelLife, o organizaţie internaţională non-pro-
fit, care foloseşte tehnologia sateliţilor şi a internetului în sprijinul comunicaţiilor medicale,
contribuind la informarea ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul sănătăţii. Tot el a iniţiat
şi programul ProCor, un proiect care susţine pe termen lung şi pe plan mondial conferinţe
online şi prin e-mail cu privire la epidemia de boli cardiovasculare din ţările aflate în
dezvoltare.
Dr. Lown a publicat numeroase cărţi de medicină şi peste 400 de lucrări ştiinţifice în
reviste de specialitate. El a manifestat o preocupare deosebită pentru recuperarea dimensiunii
umane a actului medical, pledând prin atitudinea sa şi prin cărţile sale pentru mai multă
compasiune în medicină şi pentru salvgardarea încrederii care caracteriza odată relaţia
pacient-medic şi care a fost, din nefericire, mult afectată în ultimele decenii. Din 1974, dr.
Lown ocupă postul de profesor de cardiologie al Facultăţii de Sănătate Publică de la
Universitatea Harvard, este membru al multor organizaţii şi asociaţii profesionale şi a primit
nenumărate distincţii, în semn de recunoaştere a importantei sale contribuţii la dezvoltarea
cardiologiei moderne.
Dr. Lown este un fervent activist pentru pacea mondială şi pentru abolirea armamentului
nuclear. în acest sens, a fondat o organizaţie numită Medici pentru Responsabilitate Socială,
prin intermediul căreia a ajutat la educarea a milioane de oameni cu privire la consecinţele
medicale ale războiului nuclear. Ca recunoaştere a eforturilor sale pentru promovarea păcii
în lume, în 1985 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru pace. Pentru activitatea sa
educativă în sensul promovării păcii, dr. Lown a mai fost onorat cu numeroase alte premii
din partea unor organizaţii naţionale şi internaţionale.
ifll-^H^-MO-»»
-tf
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 75
Percepţia
Acelaşi pahar umplut parţial cu apă poate fi considerat de unii pe jumătate
gol, iar de alţii, pe jumătate plin. Explicaţia se ascunde chiar în persoana
care priveşte paharul, în perspectiva subiectivă pe care o adoptă relativ la
lealitatea observată. La fel este şi în ce priveşte stresul cotidian. Acelaşi
eveniment poate fi o sursă de stres pentru unii, un factor neutru sau chiar
un factor stimulent, pentru alţii. Ceea ce diferă este felul în care fiecare in-
divid înţelege sau interpretează evenimentul respectiv.
Multe dintre efectele nedorite ale unor evenimente nu sunt imputabileîn
primul rând factorilor obiectivi care le definesc, ci mai ales felului în care noi
le percepem. Percepţia noastră face ca anumite situaţii, în sine neutre, lipsite
de riscuri, să fie considerate periculoase. Percepţia noastră face alteori ca
o ameninţare relativ minoră să fie supradimensionată. Dacă o situaţie este
stresantă sau nu, depinde în mare măsură de perspectiva din care o trăim,
de percepţia care o avem asupra acelei situaţii.
A lţi factori
Ceea ce complică lucrurile este faptul că, la rândul ei, percepţia este influen-
ţată de o multitudine de factori. Printre aceştia se numără: experienţele din
76 • Fată în fată cu stresul
Experienţele trecute
Percepţia noastră este marcată de experienţele anterioare. Pentru multă
lume, un câine înseamnă un simplu câine. Pentru iubitorii acestor patrupede,
imaginea unui câine poate declanşa reacţii de bucurie şi admiraţie. Pe de altă
parte însă, în organismul unei persoane care a fost atacată de un câine
agresiv, aceeaşi imagine poate să declanşeze o reală şi intensă reacţie
de stres.
Un studiu făcut în Israel, în timpul războiului din Golful Persic a arătat
că pericolul unui eventual atac inamic a fost resimţit mai acut printre
supravieţuitorii Holocaustului. De asemenea, aceştia au acuzat simptome
de stres şi anxietate mai intense decât concetăţenii lor care nu au trecut
prin expe-
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 77
rienţele dramatice ale lagărelor naziste. Fără îndoială, dramele trecutului îşi
pun amprenta asupra percepţiei noastre.
0 sperietur
ă soră cu m oartea
Experienţele palpitante prin care a trecut Robinson au lăsat urme adânci şi
în mintea sa. 0 primă ilustraţie în acest sens ar fi amprenta pe care a
lăsat-o nesăbuita încercare de a înconjura insula cu piroga construită de el
însuşi. După ce, cu mare greutate, a reuşit să revină la ţărm, Robinson
mărturiseşte că s-a săturat de mare pentru multă vreme. Primejdia prin
care trecuse i-a revenit obsesiv în minte câteva zile la rând. Inima îi stătea
în loc şi sângele îi îngheţa în vine când îşi reamintea de păţania prin care
trecuse.
A doua ilustraţie este din perioada de după descoperirea enigmaticei
amprente de picior omenesc pe malul oceanului. Avea nevoie de un loc unde
să-şi poată desfăşura
activităţile gospodăreşti
mai zgomotoase fără să
se dea de gol, de o
ascunzătoare mai sigură
pentru situaţii de urgenţă.
în timp ce tăia nişte
lemne, a observat o gaură
îndărătul unui tufiş foarte
des. Curios să vadă ce
este, s-a strecurat cu
mare greutate înăuntru,
găsind apoi o încăpere
spaţioasă şi destul de
înaltă ca să poată sta în
picioare. Privind în fundul
peşterii cufundate în
beznă, a zărit brusc doi ochi mici lucind. Marcat încă de teama care se
născuse în mintea lui odată cu urma de picior de pe nisipul plajei, nu ştia
dacă ochii ce scăpărau ca două stele, reflectând
78 • Fată în fată cu stresul
lumina palidă ce intra prin gura peşterii, erau de om sau de diavol. Vajnicul
aventurier recunoaşte că a ieşit din proaspăt descoperita grotă cu mai
mare grabă decât intrase. Totuşi, după un răgaz de câteva clipe, s-a
îmbărbătat singur şi, venindu-şi în fire, a aprins o făclie şi a intrat din
nou. După trei paşi, a fost cuprins din nou de teamă şi, ia auzul unui oftat
ca de om chinuit de durere, a rămas pironit locului. Era înmărmurit şi îl
treceau sudori reci şi părul I se făcuse măciucă. După al te câteva clipe de
încordare extremă, şi-a recâştigat curajul şl a pornit înainte. Lumina palidă
a torţei Ta dezlegat de îndată enigma. în fundătura cuprinsă de beznă a
peşterii, zăcea un ţap uriaş care trăgea să moară de bătrâneţe.
Păţania terifiantă şi, în acelaşi timp, hazlie a lui Robinson ne dezvăluie
un adevăr esenţial pentru controlul eficient al stresului, şi anume că
oamenii se sperie nu de realităţile în sine, ci de ceea ce cred despre acele
realităţi. Spaimele noastre sunt plămădite şi modelate în chiar mintea
noastră. De fapt, această întâmplare confirmă încă o dată ceea ce Bobinson
constatase în urma sperieturii pricinuite de urma de pe plajă, şi anume că
„teama de primejdie este de o mie de ori mai înspăimântătoare decât
primejdia însăşi. Povara îngrijorării este cu mult mai rea decât
nenorocirea pe care o aşteptăm".
Gândirea si stresul
Gândirea este unul dintre factorii interiori cu implicaţii complexe în geneza
stresului. Gândirea are un rol important în prelucrarea informaţiilor recep-
ţionate prin organele de simţ (văz, auz etc). Ea influenţează în mod
profund percepţia, atitudinea mentală şi întreaga noastră personalitate. 0
parte dintre gândurile care se nasc în conştiinţa noastră se subordonează
logicii şi raţiunii. Alte gânduri provin din prejudecăţi pe care ni le formăm
datorită lipsei de informaţii, a informaţiilor incomplete sau denaturate. Ne
vom opri asupra câtorva exemple de gândire iraţională, atitudini mentale
care predispun la o percepere stresantă a realităţii.
Generalizarea excesivă creează condiţii favorabile apariţiei stresului
cu toate că generalizarea, corect aplicată, este una dintre operaţiile
elementare ale gândirii fără de care nu am putea funcţiona. De exemplu,
de la realita-
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 79
Simţământul controlului
Un alt factor psihologic care influenţează geneza stresului, la fel de important
ca percepţia, este aşa-numitul simţământ al controlului situaţiei. Cu cât o
situaţie este resimţită ca fiind mai necontrolabilă, cu atât va avea tendinţa
de a fi mai stresantă. Şi invers, cu cât simţământul că suntem stăpâni pe
situaţie este mai puternic, cu atât reacţia de stres va fi mai neînsemnată. 0
ameninţare reală şi conştientizată, chiar importantă, poate să nu fie
însoţită de reacţia de stres dacă persoana respectivă se simte în stare să
facă faţă ameninţării respective.
dacă era în pericol sau nu. Insula părea plină de tot soiul de păsări, dar
toate îi erau necunoscute. întrebarea care cerea un răspuns fără amânare
era unde îşi va petrece noaptea. De fapt, nu avea prea multe variante.
Dintr-o pânză de corabie şi câţiva pari şi-a întocmit un cort în care a
adăpostit tot ce putea fi stricat de ploaie sau de căldura puternică a
soarelui. Apoi, a îngrămădit toate lăzile goale, scânduri şi celelalte lucruri
aduse de pe corabie, în jurul cortului, ca un fel de zid de apărare împotriva
oricărei încercări de atac din partea animalelor sau a oamenilor. Şi-a întins
o saltea, şi-a pus două pistoale la căpătâi şi s-a culcat, frânt de
oboseală.
Probabil, puţini dintre noi am fi închis ochii dacă ne-am fi aflat într-un
loc total necunoscut. Oricine a dormit măcar o dată în cort ştie cât de fragilă
este protecţia pe care ţi-o oferă. La fel de adevărat este însă că, atunci
când eşti cuibărit în interior, te simţi parcă în siguranţă. Probabil acelaşi
mecanism plus epuizarea fizică acumulată după o zi extrem de solicitantă
au funcţionat şi în cazul supravieţuitorului de pe insulă. Cert este că
Hobinson a dormit toată noaptea, buştean.
D a că n u v in e m u n te le la M a h o m e d ...
Se spune că atunci când a fost solicitat să facă o dovadă a învăţăturilor
sale, profetul Mohamed a poruncit Muntelui Safa să vină la el. Fiindcă
muntele nu s-a conformat ordinului său, Mohamed a ridicat mâinile spre
înaltul cerului
82 • Fată în fată cu stresul
R e e v a lu a re a s itu
ţie iaşi c o re c ta re a p e rc
ţieeip
Având în vedere rolul crucial pe care îl joacă percepţia realităţii în geneza
stresului, reevaluarea situaţiilor este un pas indispensabil şi de importanţă
majoră în contracararea stresului, în special în cazurile în care avem de-a
face cu stresori nemodificabili. Gândirea raţională este esenţială în
reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat la
provocările vieţii.
Inventarullui Robinson
Destul de curând după naufragiul pe insula pustie, eroul nostru a învăţat cea
mai simplă şi totodată cea mai benefică lecţie de viaţă. In timp ce se izbea
de tot felul de greutăţi şi se lupta cu piedici uneori insurmontabile, a avut
acea revelaţie eliberatoare care i-a dat posibilitatea de a trăi mulţumit, şi
chiar fericit, în ciuda vicisitudinilor sorţii.
Robinson s-a dovedit un as în ce priveşte reevaluarea situaţiilor şi s-a
ridicat la mare înălţime în ce priveşte abordarea oricărei probleme dintr-o
perspectivă optimistă. El a înţeles că, în ciuda izbitoarelor dovezi ale celei
mai amărâte existenţe din lume, condiţia sa avea în sine nu doar părţi ne-
gative, ci şi părţi pozitive şi că depindea de el să fie recunoscător pentru
cele din urmă.
După mai bine de un an de când valurile furioase l-au aruncat pe insulă,
după o îndelungată şi anevoioasă amenajare a unei locuinţe şi a
împrejmuirilor ei, Robinson şi-a făcut un inventar care poate servi drept
exerciţiu de urmat pentru fiecare om stresat. Punând în cântar toate cele
întâmplate şi măsurându-le
fără părtinire, Robinson
a constatat că, deşi
surghiunit pe o insulă
blestemată, era totuşi în
viaţă; deşi uitat de restul
omenirii, a fost singurul
salvat din naufragiu; deşi
rămas fără haine, i-a
fost dat să ajungă într-o
regiune cu climă caldă;
deşi izolat în sălbăticie, totuşi nu era sortit morţii prin înfometare sau
datorită fiarelor; deşi lipsit de tovărăşia unui suflet omenesc, descoperea
mâna providenţei divine în cele mai mărunte întâmplări. Experienţa
singuraticului de pe Insula Disperării, este mai mult decât pilduitoare prin
concluzia la care a ajuns: „ Totdeauna putem găsi prilej de îmbărbătare,
dacă izbutim, printr-o judecată dreaptă, să socotim binele şi răul şi să
alegem calea binelui".
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 85
U n iz vo r d e s p eţăraşin s ta b ilita te
Credinţa religioasă este pentru foarte mulţi oameni un izvor inepuizabil de
putere spirituală care îi face în stare să reziste în situaţiile cele mai
stresante şi să treacă peste munţi de greutăţi. Momentele zilnice de
meditaţie, lectura unor cărţi care inspiră speranţă şi orice alte exerciţii
spirituale care nutresc valori nobile şi deschid o perspectivă mai largă şi
mai înaltă asupra vieţii vor întări capacitatea de a face faţă cu mai multă
seninătate datoriilor şi provocărilor de zi cu zi, precum şi stresului
existenţial. Consolidaţi acele convingeri spirituale şi religioase care vă
conferă linişte sufletească şi încredere. Pătrunderea rosturilor mai adânci
ale vieţii şi lumii constituie un redutabil scut antistres şi conferă stabilitatea
şi echilibrul atât de necesare unei vieţi fericite.
R
obinson Crusoe a ajuns unde a ajuns în niciun caz pentru că
ar fi fost genul de om căruia să-i fie teamă de provocări. De
fapt, el corespunde din plin profilului aventurierului incorigibil,
dispus să dea piept cu pericolele de orice fel de dragul cunoaşterii de
locuri şi experienţe noi. Singurătatea ar fi probabil ultimul lucru faţă
de care
l-am putea bănui că ar
fi vulnerabil. Totuşi
mărturisirile făcute pe
parcursul anilor de
singurătate, la fel ca şi
faptele sale, ne
demonstrează cu priso-
sinţă cât de
mistuitoare poate fi
singurătatea chiar şi
pentru aceia dintre oa-
meni care par făcuţi să
îndure privaţiunile cele
mai dure.
Prima mare durere care l-a lovit imediat după naufragiu a fost
provocată de constatarea că pământul unde debarcase, mânat de
soarta potrivnică, era înconjurat de ape nesfârşite care puteau să-l
despartă pentru totdeauna de tovărăşia oamenilor. Ultima mare dorinţă,
după a cărei împlinire a tânjit în toţi acei aproape treizeci de ani de exil
în sălbăticia pustie, a fost să-şi găsească un suflet care să-i ţină
companie.
90 • Fată în fată cu stresul
Tratam entul
ăcerii
t
Academia West Point este una dintre cele mai renumite instituţii de învă-
ţământ militar din toată America. Regulamentul din campus este extrem de
strict. Academia are propria comisie de onoare care judecă asemenea unui
tribunal militar, conform celor mai severe norme militare, toate cazurile dis-
ciplinare. De altfel, faima Academiei West Point este legată în special de o
pedeapsă specială, aplicată pentru anumite încălcări ale conduitei militare.
Cadetul găsit vinovat de către comisia de onoare primeşte aşa-numitul
„tratament al tăcerii". în condiţiile cinic de aspre ale acestei pedepse
inumane, majoritatea cadetilor condamnaţi au demisionat. Şi nu este de
mirare. în primul rând, cadetul este transferat la o companie în care se
aplică un regim foarte dur. în al doilea rând, e obligat zi de zi să mănânce
singur, la o masă pentru zece inşi. în al treilea rând, este cazat tot singur
într-un dormitor separat. în sfârşit, nimeni nu are voie să-i vorbească. De
fapt, sub ameninţarea represaliilor foarte aspre, colegii sunt obligaţi să-i
ocolească chiar şi privirea.
James Pelosi, unul dintre cei mai respectaţi cădeţi din compania sa şi un
candidat cu şanse reale pentru a fi numit în respectata Comisie de Onoare
a Academiei, a fost unul dintre foarte puţinii cădeţi din istoria şcolii militare
de la West Point care a absolvit şcoala după ce a fost supus tratamentului
tăcerii. Dar cu ce preţl în timpul celor 19 luni de izolare, Pelosi a slăbit 14
kilograme şi s-a luptat cu cele mai teribile simţăminte. Ştiindu-se nevinovat,
a perseverat cu un stoicism nemaiîntâlnit şi, în cele din urmă, a absolvit
primindu-şi binemeritata diplomă în anul 1973.
C o n secin
ţele m ed ica le ale stresu luării
i izo l
Cercetările medicale au scos la iveală de mai mulţi ani faptul că mortalita-
tea prin boală coronariană a persoanelor peste 25 de ani, divorţate, văduve
sau necăsătorite este mai mare decât la persoanele căsătorite de aceeaşi
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 93
un risc de moarte prematură de 2-3 ori mai mare faţă de cei care au legături
sociale puternice. De altfel, cei mai mulţi oameni preferă să întreţină
relaţii nesatisfăcătoare sau chiar conflictuale, decât să accepte
singurătatea.
Rezultatele cercetărilor acumulate de-a lungul anilor au arătat, în mod
consecvent, că mortalitatea mai mare caracteristică perioadei imediat urmă-
toare decesului soţului sau soţiei este cel puţinîn parte datorată stresului. în
multe studii, riscurile acestei perioade sunt mai accentuate la bărbaţi decât
la femei. Cercetătorii sunt de părere că acest lucru se datorează pierderii
sprijinului social, respectiv incapacităţii de a face faţă stresului.
C ercul de sprijin
I xistenţa unui cerc de sprijin poate contribui din plin la menţinerea echilibrului
(imoţional şi constituie un tampon indispensabil în faţa stresului cotidian.
I iecare om are nevoie de un grup de persoane la care să poată apela când
se simte demoralizat sau descurajat. Acest sprijin emoţional poate veni din
partea familiei, a prietenilor sau a altor persoane cu care individul
împărtăşeşte anumite preocupări sau convingeri.
Persoanele care se implică activîntr-un grup specializat-cum ar fi diver-
se cluburi, asociaţii, organizaţii de ajutor reciproc etc. - trec mai uşor peste
crizele care intervin în viaţa personală. Multe dificultăţi reale sau
îngrijorări
96 • Fată în fată cu stresul
Robinson âştigă
c un tovar
ăş
Niciunul dintre înlocuitorii încercaţi de Robinson nu i-a putut stinge adânca
nevoie de părtăsie cu cineva asemenea lui. Aşa s-a aprins în mintea lui
planul, nu lipsit de hazard,
S tresul rela
ţional
Rupturile, deteriorarea sau caracterul vicios al relaţiilor interpersonale par să
fie cea mai importantă sursă de stres. Specialiştii apreciază că ruperea unei
relaţii romantice intime şi decesul unui membru al familiei sunt două dintre
cele mai frecvente cauze ale stresului psihologic şi social al adulţilor. Alţi
stresori relaţionali frecvent întâlniţi sunt: certurile şi neînţelegerile din
cuplul marital, tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, relaţiile
concurenţiale cu colegii de muncă, hărţuirea sexuală, abuzul fizic sau
psihic etc.
B a rie reîn c o m u n ic a re
Comunicarea poate fi perturbată de existenţa unor bariere sau deprinderi
vicioase care pot afecta fie codificarea, fie decodificarea mesajului. Recep-
ţionarea corectă a mesajului poate fi influenţată de factori fizici (zgomot de
fond, mirosuri, lumini etc.) sau psihici (stare de dispoziţie proastă, oboseală,
capacitate de concentrare scăzută etc), numiţi în general „zgomot". în
acest sens, este foarte important mecanismul de feedback, prin care
destinatarul îi confirmă sursei înţelegerea mesajului recepţionat.
C a u z e fre c v e n te a le c o m
ării
u ndice fe c tu o a s e
Una dintre cauzele importante ale comunicării defectuoase se regăseşte în
modul neadecvat în care interpretăm comportamentul celorlalţi.
Cercetătorii au identificat mai multe erori de percepţie care ne determină să
atribuim, în mod nejustificat, intenţii unor fapte ale celor cu care
interacţionăm.
Cercetările făcute de psihologi au arătat că oamenii înclină să acorde
mai mare importanţă informaţiilor negative decât celor pozitive. De exemplu,
angajatorii care examinează candidaţii pentru o anumită slujbă au tendinţa
de a descalifica persoanele care îşi recunosc anumite puncte slabe, chiar
dacă, în ansamblu, candidatul prezintă foarte multe trăsături pozitive.
Comunicarea eficientă necesită un efort pentru a nu trece cu vederea
trăsăturile favorabile şi a controla tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi doar prin
prisma unor defecte, în special atunci când acestea nu sunt
semnificative.
Prin natura sa, omul este predispus să remarce, în primul rând sau în
exclusivitate, aspectele cele mai evidente ale comportamentului unei
persoane, în general, simţurile sunt impresionate de stimulii mai puternici
sau repetitivi. Problema este că elementul evident al unui fenomen sau
comportament nu este în mod obligatoriu singurul sau cel mai important.
Această eroare ne
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 99
poate face de exemplu ca, în cazul unui conflict între doi copii, să atribuim
vinovăţia, în mod superficial, celui care a început să lovească, trecând cu
vederea factorii mai puţin evidenţi, care ar fi putut conduce la izbucnirea
conflictului respectiv.
0 altă greşeală cu urmări negative asupra comunicării este
cramponarea de prima impresie pe care ne-am format-o despre cineva. Se
întâmplă deseori să etichetăm oamenii în funcţie de impresia pe care ne-
am făcut-o în momentul când i-am cunoscut. în măsura în care nu
corespunde cu realitatea, prima impresie poate să închidă sau să reducă în
mod drastic şansele pentru o comunicare reală, constructivă. Trebuie să fim
conştienţi de această tendinţă şi să facem efortul de a rămâne deschişi
pentru a ne schimba părerea despre cei cu care venim în contact, ori de
câte ori este cazul.
0 altă obişnuinţă care subminează comunicarea constructivă şi poate
contribui la distrugerea unor relaţii este folosirea fără discernământ a gene-
ralizărilor. Exprimări cum ar fi, de exemplu, „Niciodată nu eşti mulţumit(ă)"
sunt contraproductive, pentru că acuză persoana în sine, provocând de cele
mai multe ori o atitudine de apărare .şi îi îndepărtează pe interlocutori de
soluţie.
R a p o rta re a e x civă
lu sla p ro p riile v a lo ri
Presupunerea că toţi ceilalţi simt, gândesc şi reacţionează la fel ca noi
înşine poate să dea naştere la multe neînţelegeri şi stres. De exemplu,
dacă cuiva i-a plăcut o glumă mai piperată, nu înseamnă în mod necesar
că gluma aceea îi va face la fel de multă plăcere şi colegului său. De fapt,
s-ar putea chiar ca acesta să se simtă ofensat. Nu întotdeauna gândim şi
simţim la fel ca cei din jurul nostru. De fapt, toţi suntem diferiţi - uneori
într-o măsură mai mică, alteori diferenţele sunt majore. Pentru evitarea
stresului datorat acestor presupuneri inexacte, trebuie să conştientizăm
diferenţele dintre noi şi ceilalţi şi să găsim modalităţi cât mai sigure de a
descoperi felul cum gândesc sau simt.
100 • Fată în fată cu stresul
Ciocnir ea civiliza
ţiilor
Contactul dintre Robinson şi Vineri este o adevărată parabolă, la scară
redusă, a ciocnirii dintre civilizaţii. De-a lungul istoriei, aceste confruntări
au creat situaţii complexe, provocatoare şi, din nefericire, de cele mai
multe ori, devastatoare pentru una dintre părţi. Dacă s-ar fi lăsat dominat
de impactul informaţiilor negative, şi e suficient să ne gândim pe moment la
apartenenţa lui Vineri la ginta canibalilor, Robinson ar fi refuzat orice apropiere
de nişte barbari cu obiceiuri atât de abominabile. Totuşi reuşeşte să
treacă în mod salutar un examen pe care mulţi dintre noi, cei de astăzi,
probabil l-am pica. Mânat
C om unicarea eficient
ă
Relaţiile interpersonale sunt o sursă importantă de stres, dar sunt şi una
dintre cele mai bogate resurse pentru contracararea stresului. Din fericire,
comunicarea eficientă şi constructivă se poate învăţa, respectiv corecta sau
reînvăţa. Multe dintre „războaiele" interpersonale, multe dintre
neînţelegerile dintre oameni şi, implicit, o mare parte din stresul cumplit şi
devastator de care sunt însoţite pot fi prevenite sau aplanate dacă relaţiile
interpersonale sunt privite cu seriozitate, făcându-se eforturi perseverente
pentru cultivarea aptitudinilor de comunicare.
Tim p potrivit
Una dintre cele mai banale erori care poate avea repercusiuni serioase
asupra calităţii comunicării este momentul în care aceasta se derulează. De
cele mai multe ori, discutarea unor chestiuni spinoase apărute în relaţiile
dintre oameni se face la voia întâmplării, fără grija alegerii momentului celui
mai potrivit. Dacă, de exemplu, copiii din scara blocului tocmai v-au spart
parbrizul maşinii parcate în spatele blocului, nu este prea înţelept să
sunaţi la uşa părinţilor până ce focul mâniei nu vi s-a potolit. Comunicarea
eficientă are nevoie de un timp de calitate şi este favorizată de
abordarea fără patimă a subiectului propus spre discutare. Evitaţi
discutarea problemelor sensibile cu copiii, soţul sau soţia, când sunteţi
prea obosit, iritat sau sunteţi presat de timp.
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 103
M esaje de tip
„eu" sau„tu"
De multe ori, conflictele apar datorită faptului că persoanele implicate nu
ştiu să-şi exprime nemulţumirile sau criticile într-un mod constructiv. De
obicei, atunci când îşi exprimă simţămintele şi emoţiile negative, majorita-
tea oamenilor au tendinţa de a-i blama pe ceilalţi pentru ceea ce simt. De
exemplu: „Mă scoţi din sărite când îţi laşi camera în dezordine". Din cauza
familiarizării cu acest şablon de exprimare, rareori ne dăm seama de natura
acuzatoare a mesajelor de acest tip. în realitate, ele nu fac altceva decât să
transfere responsabilitatea pentru propriile emoţii asupra celuilalt. Aproape
automat, persoana care a primit mesajul va simţi nevoia să se disculpe.
0 metodă uzuală recomandată de specialişti pentru exprimarea construc-
tivă a sentimentelor negative este aşa-numitul mesaj de tip „eu" sau expri-
marea la persoana I. Aceasta îi permite vorbitorului să-şi exprime reacţia la
comportamentul celuilalt fără a aduce atingere valorii personale a celuilalt,
fără a judeca persoana celuilalt. Comunicarea constructivă a sentimentelor
negative presupune să ne asumăm deschis emoţiile respective şi să le
exprimăm în mod clar şi direct. Ace'st lucru se realizează prin convertirea
mesajelor de tip „tu", cum am văzut în exemplul de mai sus, în mesaje de
tip „eu": „îmi ies din fire când îţi laşi camera în dezordine". în timp ce prima
formulare are o tentă acuzatoare, fiind exprimată la persoana a ll-a {„Tu
mă scoţi din sărite..."), a doua descrie propria emoţie printr-o exprimare la
persoana I („Eu îmi ies din fire..."). în loc săîi spunem celuilalt „Vorbeşti prea
mult", putem folosi o exprimare descriptivă de genul „Mă simt frustrat când
nu-mi dai ocazia să spun şi eu ce mă frământă".
Scopul acestui tip de mesaje este de a exprima sentimentele vorbitorului,
de a indica sau descrie un comportament deranjant şi de a arăta consecinţele
comportamentului respectiv asupra vorbitorului. De exemplu: „Mă enervez
când te scoli tîrziu, pentru că, aşteptându-te, risc să nu ajung nici eu la
timp la serviciu."
De asemenea, pentru a vă asuma limpede responsabilitatea asupra emo-
ţiilor sau afirmaţiilor proprii, evitaţi termenii imprecişi sau voalaţi, cum ar
fi, „noi" sau „unii" şi, de asemenea, nu recurgeţi la întrebări atunci când în
realitate vreţi să faceţi o afirmaţie. De exemplu, în locul formulării „Nu ţi
se
104 • Fată în fată cu stresul
Verificarea percep
ţiei
în general, trăim cu impresia că percepţiile noastre sunt identice cu ale ce-
lorlalţi, însă în realitate felul în care percepem şi interpretăm lucrurile, în-
tâmplările, vorbele, comportamentul şi felul de a fi al persoanelor cu care
avem relaţii poartă o puternică amprentă personală. Această prejudecată
ne determină să acţionăm de multe ori pe baza unor presupuneri greşite,
ceea ce naşte neînţelegeri şi duce la creşterea nivelului de stres
relaţional.
Comunicarea constructivă presupune, în primul rând, această
conştientizare permanentă a faptului că impresiile noastre şi aprecierile
noastre despre comportamentul sau simţămintele altora pot fi inexacte,
eronate. în al doilea rând, pentru a ajunge la înţelegerea celorlalţi avem la
îndemână o tehnică simplă de comunicare eficientă, şi anume verificarea
percepţiei.
Aceasta constă în descrierea comportamentului, menţionarea a două
posibile interpretări ale comportamentului respectiv, urmate de solicitarea
unei clarificări. De exemplu: „Când ai plecat trântind uşa, m-am întrebat
dacă eşti supărat pe mine sau doar ai fost grăbit. Aş vrea să-mi spui cum
stau lucrurile."
Tehnica verificării percepţiei rezidă dintr-o întrebare formulată pe un ton
care exprimă interesul de a cunoaşte răspunsul real, indiferent dacă acesta
coincide sau nu cu impresia noastră. întrebarea trebuie să se limiteze la
comportamentul care tocmai a fost observat sau la cuvintele rostite în
prealabil, nu la aspecte îndepărtate, petrecute în trecut.
Prin această procedură uşor de pus în aplicare, putem evita să
reacţionăm pe baza unor presupuneri greşite cu privire la cuvintele sau
faptele celor din jurul nostru. Deprinderea de a verifica percepţia ne va ajuta
să prevenim multe situaţii conflictuale, precum şi acumularea stresului în
relaţiile noastre cu cei din jur.
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 105
A s cu lta re a u te nătic
Ascultarea joacă un rol crucial într-o comunicare eficientă. Zeno din
Citium a spus: „Ne-au fost date două urechi şi doar o singură gură, pentru
ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin." Diverse cercetări
moderne au confirmat că ascultarea poate ocupa mai mult de jumătate din
timpul afectat
106 • Fată în fată cu stresul
A s c u lta re a cătiv
Ascultarea activă presupune atenţie deplină, întrebări de clarificare,
folosirea aşa-numitei tehnici a parafrazării şi a altor tehnici similare.
Parafrazarea este tehnica prin care destinatarul mesajului reformulează
în propriile cuvinte ceea ce interlocutorul tocmai a exprimat. Parafrazarea
este o metodă care dă posibilitatea verificării înţelegerii corecte de către
destinatar a mesajului transmis de sursă. Folosiţi tehnica parafrazării atunci
când nu aveţi certitudinea că aţi înţeles pe deplin ce v-a spus interlocutorul,
când vă daţi seama că mesajul auzit este contradictoriu sau când, din
cauza implicării emoţionale prea mari, aţi scăpat o parte din mesaj.
Parafrazarea poate să înceapă cu expresii de felul „Crezi că...", „Să
înţeleg că...", „Ceea ce propuneţi este că..." etc. Pentru a nu cădea în
clişee mecanice, artificia-
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 107
li), e nevoie să faceţi efortul de a găsi exprimări variate, inventive, cât mai
lireşti pentru conjunctura dată.
însă, dincolo de tehnici, ascultarea eficientă înseamnă a avea
răbdare, a asculta până la capăt argumentele celuilalt, chiar dacă în final
acestea nu vor fi acceptate, a fi deschis şi sincer interesat de agenda şi
preocupările ciiluilalt.
De la stresul singur
ătăţii la îm plinire
Singurătatea l-a învăţat pe Robinson să aprecieze acest uimitor dar al
părtăşiei cu semenii. Este cu totul impresionant faptul că, deşi ca exemplar
uman era un produs al societăţii occidentale a vremii, puternic marcat de
valorile şi prejudecăţile propriei culturi, Robinson are la un moment dat o
adevărată
revelaţie cu privire la
valoarea celorlalte
fiinţe umane, chiar
dacă acestea sunt
radical diferite de el
însuşi. Robinson re-
cunoaşte la un mo-
ment dat cu modestie
şi în acelaşi timp cu
bucurie că
Dumnezeu a
împărţit tuturor oa-
menilor, indiferent de
culoarea pielii, calităţi şi însuşiri esenţiale. Această acceptare a identităţii
tuturor oamenilor dincolo de barierele culturale şi religioase îi deschide calea
unei comunicări autentice şi pline de satisfacţii cu unicul său tovarăş. De
fapt, Robinson dovedeşte o nobleţe surprinzătoare în contextul epocii sale,
atunci când recunoaşte chiar superioritatea sălbaticului Vineri în anumite
privinţe, cum ar fi de pildă faptul că e lipsit de meschinăria caracteristică
popoarelor civilizate.
108 • Fată în fată cu stresul
I
ntr-o zi, pe când lucra în spatele cortului, chiar la intrarea
peşterii, Hobinson a fost surprins de un fenomen ieşit din comun.
Pe neaşteptate, din tavanul peşterii şi de pe versantul abrupt
lângă care se afla, a început săcadăpământîn cantităţi masive.
Stâlpii de susţinere pe care îi postase în mijlocul peşterii trosneau
şi scârţâiau îngrozitor. Câteva clipe, Hobinson
s-a simţit în siguranţă şi a sărit peste zid, pentru că îi era frică de
pietrele care se desprindeau din stâncă. în sfârşit, şi-a dat seama
că era vorba de un cutremur. Toată insula era zguduită îngrozitor.
A văzut de la distanţă cum o bucată imensă dintr-o stâncă s-a
desprins şi s-a prăbuşit cu un zgomot asurzitor în mare,
provocând valuri imense. Hobinson era uluit de noutatea
fenomenului şi se simţea ameţit, aproape mort de spaimă. A fost
cuprins şi de o greaţă cumplită, exact ca aceea datorată răului de
mare. Gânduri negre îl copleşeau din ce în ce mai tare. Se aştepta
în fiecare clipă ca pământul şi stâncile să-i distrugă cortul în
prăbuşirea lor, îngropându-i tot avutul. Gândul că ar putea să
piardă toate lucrurile atât de esenţiale pentru existenţa lui
112 • Fată în fată cu sttesul
Şocul de bombardament
începând încă din anul 1914, medicii britanici din spitalele militare au obser-
vat cazuri deosebite de soldaţi şi ofiţeri care sufereau de o boală pe care au
denumit-o „şocul de bombardament". Pacienţii erau cu nervii la pământ şi
prezentau oboseală accentuată, iritabilitate, dificultăţi de concentrare, dureri
de cap şi alte simptome care îi făceau inapţi să mai rămână pe front. Unii
medici au presupus că vacuumul produs de exploziile obuzelor se transmitea
asupra lichidului cefalo-rahidian al militarilor, dereglând astfel anumite funcţii
ale creierului. Pe de altă parte însă, unii ofiţeri superiori considerau că aceşti
şocaţi nu erau altceva decât nişte laşi care încercau să scape din tranşee.
Pe parcursul a patru ani de război, 80.000 de bărbaţi au fost diagnosticaţi
ca suferind de „şocul de bombardament". Un număr mult mai mare de mili-
tari care aveau aceleaşi simptome au fost trimişi înapoi pe linia frontului şi
socotiţi ca şarlatani care vroiau doar să se eschiveze de la luptă. Unii dintre
aceştia s-au sinucis, alţii au dezertat sau, pentru că nu s-au supus ordinelor
ofiţerilor, au fost fie împuşcaţi pe loc, fie trimişi la curtea marţială.
în ce situa
ţii şi cât de frecvent apare TS P T?
Tulburările de stres traumatic apar la persoane care au fost victime ale
unui eveniment traumatizant care Ie-a pus în pericol viaţa sau integritatea
fizică, respectiv la persoane care au fost martore la un astfel de eveniment
şocant din punct de vedere emoţional. în ambele cazuri, persoanele respective
au resimţit în faţa evenimentului o teamă de intensitate extremă sau un
simţământ copleşitor de oroare sau neajutorare.
Prin eveniment traumatizant se înţelege un eveniment care pune în
pericol viaţa şi care, de obicei, apare în mod neaşteptat. Câteva exemple
de evenimente.traumatizante ar fi: violenţele comise în timp de război sau
actele de terorism; calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, uragane
etc); accidentele rutiere, aeriene, feroviare sau de altă natură, cu gravitate
114 • Fată în fată cu stresul
Jonathan Shay s-a ăscut n în 1942 şi, după o copilărie petrecută în suburbiile din Phila -
delphia, îşi obţine bacalaureatul la Colegiul Harvard. în 1971 termin ă medicina la Universitatea
din Pennsylvania, unde, un an mai ârziu,
t obţine şi titlul de doctorîn ştiinţe medicale. Imediat £
după aceasta i seîncredinţează conducerea laboratorului Spitalului General Massachusetts. Aici
studiază intens modific ările biochimice care au loc în celulele nervoase de la nivelul creierului
în timpulşi după atacul vascular cerebral.
La vârsta de 40 de ani, via ţa şi cariera doctorului Shay iau o turnur ă dramatică, pentru că
el însuşi suferă un violent atac vascular cerebral. Este în comă mai multe zile, iar dup ă ce îşi
recapătă conştienta, rămâne cu o paralizie temporar ă pe partea st ângă a corpului. Urmeaz ă
o perioadă de recuperare de un an, care se va dovedi extrem deădificil nu doar sub aspect
medical, cişi datorită lipsurilor de natur ă financiară cu care se confrunt ă.
După acest episod,în 1987, începe să lucreze ca specialist psihiatru la Boston,
Massachusetts,într-un cabinet medical al Departamentului pentru Veteraniăzboi de Ral Statelor
Unite. Noua sa munc ă îl captivează în aşa măsură, încât mai târziu dr. Shay a declaratăcaceasta
i-a schimbat via ţa cu totul. Dacă în anii anteriori atenţia lui fusese focalizat ă asupra reacţiilor
biochimice de la nivelul neuronului, odat ă cu reorientarea activit
ăţilor sale, el s-a dedicat studiului
unui domeniuîncă prea puţin cunoscut pe atunci, tulburarea de stres posttraumatic (TSPT). »
(continuare la pag. 115}
S3S.«>i«*." >»m*4
Capitolul 8 - Stresul
în situaţii critice«115
sprijin (familie, prieteni, colegi etc); dacă TSPT este prezentă deja la un alt
membru al familiei; dacă unul dintre membrii familiei suferă de depresie.
Statisticile arată că aproximativ 9% dintre persoanele expuse la eve-
nimente cu impact stresor major, se îmbolnăvesc de tulburarea de stres
traumatic.
Prevalenta TSPT la populaţia generală variază între 1 şi 15% în SUA.
Anumite categorii de populaţie cu risc crescut, cum ar fi de exemplu
veteranii de război şi victimele unor agresiuni criminale, prezintă o
prevalentă mult mai mare. La aceste grupuri, prevalenta poate varia între
3 şi 58%.
Un studiu statistic efectuat pe veteranii americani întorşi acasă din răz-
boiul purtat în Vietnam arată că 15% dintre aceştia sufereau de sindromul de
stres posttraumatic şi după 19 ani de la scoaterea din câmpul de luptă.
Studiile făcute asupra militarilor care au luptat în războiul din Golf în
1991 au dat rezultate similare, cu un procent de aproximativ 8% dintre mi-
litari afectaţi de TSPT.
» (continuare de la pag. 114) Dr. Srf&y a scris două cărţi despre natura şi tratamentul
TSPT. Primul volum, apărut în 1994 şi intitulat „Ahile în Vietnam: Trauma de combatantă şi
tulburarea caracterială", descoperă paralelismul dintre trăirile eroului antic al lliadei, Ahile,
şi experienţele soldaţilor americani angajaţi în luptele din Vietnam, pe care îi consultă şi
consiliază în cabinetul său din Boston. Autorul redescoperă noi dimensiuni, trecute cu vederea
S» în textul lliadei, arătând că, în esenţă, acest poem antic este o poveste a
numeroaselor i neînţelegeri ivite între soldaţi şi conducătorii lor. A doua carte, publicată în
anul 2002 sub titlul ■ „Ulise în America: trauma de combatantă şi chinurile întoarcerii acasă",
se inspiră din viaţa personajului principal al Odiseei pentru a zugrăvi problemele cu care se
confruntă militarii reveniţi la vatră şi pune în evidenţă rolul regulamentelor militare în
promovarea sănătăţii mentale şi a siguranţei fizice a soldaţilor.
Dr. Shay se luptă cu multă compasiune pentru reformarea modului de organizare a arma-i tei
SUA, pentru schimbarea instrucţiei soldaţilor şi pentru îmbunătăţirea consilierii acordate *
acestora, toate cu scopul de a reduce la minimum eventualele traume psihice suferite de mi-
litarii combatanţi. Dr. Shay face demersuri la toate nivelurile pentru îmbunătăţirea consilierii
psihiatrice oferite soldaţilor şi pentru prevenirea şi tratarea eficientă a TSPT.
Din 2001, dr. Shay ţine cursuri în cadrul Colegiului Naval de Război al SUA, iar între anii
2004 şi 2005, poartă răspunderi importante în cadrul Biroului Şefului de Personal al Armatei
SUA. Ca recunoaştere a activităţii sale generoase, în 2007 i-a fost acordată bursa MacArthur
{ "Genius Grant", prin care activitatea sa primeşte sprijin financiar în
ciWass continuare.
ss-ss^CBsasaaa^^ ~TT^ST ~'~. ^SSXSSSSiSZ SS SiS m ămm*»*»*^
116 • Fată în fată cu stresul
Traum a secundar
ă
O formă cu totul aparte de reacţie la stresul traumatic a fost observată la
persoanele care vin în contact strâns cu pacienţii suferinzi de TSPT. Experţii
sunt de părere că ascultarea unor experienţe terifiante poate să constituie un
stres psihologic serios. Studiile efectuate pe asistenţii sociali cărora li s-au
relatat multiple experienţe şocante pe parcursul şedinţelor de consiliere, pot
să facă la rândul lor o tulburare de stres traumatic, numită tulburare de
stres posttraumatic secundară. Acest fenomen a fost constatat cu ocazia
actelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York. Simptomele
traumei psihologice secundare sunt asemănătoare sindromului de stres
posttraumatic.
Trauma secundară poate să apară şi la membrii familiei persoanelor
expuse la evenimente stresoare cu intensitate extremă.
Capitolul 8 - Stresul în situaţii critice «117
C um se m anifest
ă TSPTşi cum evolueaz
ă?
Persoanele cu TSPT pot prezenta patru categorii de simptome:
1. Retrăirea evenimentului. Evenimentul traumatizant revine în mod
repetat şi nedorit în imaginaţie sub formă de secvenţe vizuale foarte vii în
timpul zilei şi sub formă de coşmaruri în timpul somnului. Retrăirea este în-
soţită de regulă de reacţii fizice sau emoţionale de mare intensitate şi
uneori are legătură cu anumiţi factori declanşatori, cum ar fi de exemplu
persoane, sunete, locuri sau situaţii care evocă evenimentul traumatizant.
2. Evitarea situaţiilor care evocă evenimentul. Pacientul încearcă
să ocolească împrejurările, locurile, persoanele care pot să-i reamintească
de evenimentul terifiant. Uneori, persoana cu tulburare de stres refuză să
vorbească sau chiar să se gândească la cele întâmplate.
3. Disocierea mentală şi tocirea afectivităţii. Pacientul intră într-o
stare de aparentă detaşare a minţii, percepe realitatea înconjurătoare ca prin
vis, iar din punct de vedere emoţional rezonează şters sau deloc la ceea ce
se întâmplă în jur, se raportează cu răceală chiar şi la persoanele apropiate
etc. Pacientul poate avea dificultăţi de concentrare şi uneori îşi pierde me-
moria precisă asupra evenimentului traumatizant.
4. Hiperexcitabilitate. Pacientul este foarte încordat, tresare la orice
stimul mărunt, poate fi extrem de iritabil şi agitat, poate avea accese de furie
şi o stare de continuă anxietate pronunţată care merge uneori până la ata-
curi de panică. Hiperexcitabilitatea îi afectează calitatea şi durata somnului,
pacientul putând de multe ori să sufere de insomnie.
în cadrul TSPT pot să apară modificări psihoemoţionale cum ar fi: scă-
derea respectului de sine, disperarea, simţământul dureros al unei pierderi
ireparabile, dificultăţi în menţinerea relaţiilor sociale etc.
Tulburarea de stres traumatic se poate complica cu alte manifestări psi-
hice severe, cum ar fi:
Depresia. Tulburarea depresivă majoră se manifestă printr-un sentiment
accentuat de tristeţe sau goliciune interioară, diminuarea marcată a interesu-
lui sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile altădată agreate,
sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă sau inadecvată, gânduri sui-
118 • Fată în fată cu stresul
cidare care revin în mod repetat. Studiile arată că peste 50% dintre
victimele violurilor au avut în minte gândul sinuciderii.
Atacul de panică. Acesta constă dintr-o criză de teamă teribilă
declanşată de întâlnirea cu o persoană care seamănă cu agresorul sau de
o împrejurare care îi aduce aminte de circumstanţele care au dus la
apariţia tulburării de stres.
Dependenţă de alcool sau/şi droguri. Deseori persoanele cu SSPT
pot să recurgă la alcool, medicamente sedative sau droguri pentru a scăpa
de durerea sufletească, agravând starea bolii şi îngreunând tratamentul.
Un studiu efectuat în 1988 pe un lot de veterani ai războiului din Vietnam a
estimat că 40% dintre ei au ajuns dependenţi de droguri'
Aproximativ 50%
dintre persoanele care
fac TSPT îşi revin pe
parcursul următoarelor
şase luni, dar există şi
cazuri la care tulburarea
posttraumatică persistă ani de zile şi afectează profund întreaga viaţă a
pacientului. Chiar dacă simptomele persistă, tratamentul este util ajutând
pacientul să le facă faţă mai bine.
Particularit
ăţi ale TSPT la fem ei
Studiile epidemiologice arată că, deşi femeile sunt expuse mai puţin
frecvent la evenimente traumatizante decât bărbaţii, la femei probabilitatea
de a face TSPT este de două ori mai mare decât la bărbaţi.
Cele mai frecvente evenimente traumatizante trăite de femei sunt agre-
siunile sexuale, în special violul. Probabilitatea de apariţie a TSPT după
agresiuni sexuale este mai mare decât în cazul multor altor evenimente
traumatizante.
Anumite simptome ale TSPT sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi.
De exemplu, femeile au mai des tendinţa de a tresări sau reacţiona exage-
Capitolul S - Stresul în situaţii critice «119
rat la unii stimuli sau incidente obişnuite şi de a evita lucrurile care le aduc
aminte de evenimentul traumatizant. De asemenea, anxietatea, autoculpa-
bilizarea şi stările depresive sunt mai frecvente la femei.
Femeile necesită de obicei o perioadă mai lungă de recuperare şi au o
probabilitate de patru ori mai mare de a face TSPT persistentă.
în ceea ce priveşte tratamentul TSPT, femeile solicită şi acceptă mai
uşor intervenţia terapeutică. Unele studii arată că, în cazul femeilor,
tulburarea de stres răspunde mai bine la tratament, probabil şi din cauza
faptului că ele sunt mai dispuse să-şi exprime simţămintele şi să discute
despre problemele personale decât bărbaţii.
Cum se trateaz
ă tulburările de stres traum atic?
Cele mai importante mijloace de tratament sunt consilierea psihoterapeuti-
că, tratamentul medicamentos şi participarea la un grup de sprijin. De obi-
cei, psihoterapia şi tratamentul farmacologic se aplică simultan, cel puţin o
anumită perioadă de timp.
Consiliere/psihoterapie. Dintre diferitele tipuri de psihoterapie aplicate
în tulburările de stres traumatic, cea mai eficientă pare să fie terapia
cognitiv-comportamentală. Alte tipuri de intervenţii psihoterapeutice
practicate sunt: terapia de expunere, terapia de desensibilizare şi
reprocesare şi altele.
Psihoterapia ca metodă exclusivă de tratament se implementează numai
dacă simptomele sunt de intensitate moderată, dacă bolnavul refuză medi-
camentele, dacă este sub un alt tratament medicamentos care ar putea in-
terfera negativ cu medicaţia prescrisă pentru tulburarea de stres, precum şi
în cazul femeilor însărcinate sau al celor care alăptează.
Tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos se impune ca
o necesitate imperativă atunci când simptomele sunt grave sau durează de
mai mult timp, când bolnavul suferă concomitent şi de alte boli psihice, când
pacientul are idei suicidare sau dacă psihoterapia singură n-a dat rezultatele
aşteptate.
Se folosesc medicamente antidepresive, anxiolitice, sedative şi alte medi-
camente simptomatice. Alegerea medicamentelor şi a schemei de administrare
120 • Faţă în faţă cu stresul
S unetele si infrasuneteleactori
ca f stresori
Experienţa terifiantă a celor doi evadaţi devine extrem de semnificativă dacă
o interpretăm prin prisma studiilor de bioacustică efectuate de Elizabeth von
Muggenthaler, de la Institutul de Cercetare a Comunicării Faunistice. îm-
preună cu colegii ei, cercetătoarea a înregistrat răcnetele a 24 de tigri de la
rezervaţia de carnivore din Pittsboro, statul Carolina de Nord şi de la parcul
zoologic Riverbanks din Columbia, statul Carolina de Sud. Specialiştii în bio-
acustica au descoperit că sistemul nervos este afectat chiar şi de sunetele
care, datorită frecvenţei foarte joase, nu pot fi percepute conştient de urechea
umană. Un exemplu în acest sens ar fi infrasunetele din răgetul tigrilor, care
pot străbate distanţe mari prin pădurile cele mai dese şi, de asemenea, pot
străpunge zidurile groase ale clădirilor. Se pare că victimele tigrilor încre-
menesc pur şi simplu intimidate de sunetele înfricoşătoare pe care aceştia
le scot. Cercetătorii sunt de părere că acest efect „paralizant" se datorează
infrasunetelor cu frecvenţă sub 20 de hertzi.
Aceste experimente ridică întrebări serioase cu privire la efectul stresor
al zgomotelor produse în aşezările omeneşti precum şi ale multitudinii de
infra şi ultrasunete situate dincolo de pragul sonor perceput de urechea
umană.
N u exist
ă insule ără
f zgom ot
Din nefericire, zgomotul este unul dintre acei stresori care ne pot urmări până
în cele mai retrase sau izolate locuri. Greu de crezut, însă realitatea e că
Robinson n-a fost scutit
de acest gen de stresori
nici măcar pe acea insulă
unde nu era ţipenie de
om, iar animalele sălba-
tice erau retrase şi nea-
gresive. Şi totuşi, în timp
ce naufragiatul singuratic
căuta să-şi mai aline ne-
voia de interacţiune cu
alte fiinţe, prin compania
câinelui şi a celor două
pisici salva te de pe corabia
naufragiată, acestea din
urmă, înmulţindu-se peste
măsură, au ajuns să devină atât de supărătoare, încât, pentru a-şi
recâştiga
128 • Fată în fată cu stresul
Poluarea fonic
ă în Europa de azi
Jumătate din populaţia Uniunii Europene locuieşte în zone care nu asigură
nici măcar confortul acustic minim. Aproximativ 40% dintre locuitori sunt
expuşi la un zgomot echivalent cu o presiune sonoră de peste 55 dB(A),
produs de traficul rutier din timpul zilei. Cel puţin 10% din populaţie este
nevoită să suporte un nivel al presiunii fonice mai mare de 65dB(A).
Datele furnizate de oficialităţile comunitare arată că peste 30% dintre
europeni sunt expuşi în timpul nopţii la o poluare fonică ce deranjează
somnul, nivelul presiunii acustice depăşind 55dB(A). Problema poluării
sonore este la fel de gravă în ţările în curs de dezvoltare ca şi în cele
dezvoltate. Nivelul mediu al poluării acustice de-a lungul şoselelor
aglomerate se ridică la o presiune sonoră de 75-80 dB(A).
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 129
C e e s te z g o m oşituclu m s e ăs
m o a ăr ?
Din punct de vedere fizic, atât sunetul, cât şi zgomotul sunt unde sonore.
Sunetul muzical, vorbirea şi zgomotul se deosebesc prin frecvenţa undelor
sonore, precum şi prin intensitatea şi complexitatea lor. Din punct de vedere
subiectiv, orice sunet nedorit este resimţit ca zgomot.
Zgomotul ambiental este definit prin mai multe caracteristici: frecvenţa su-
netului, nivelul mediu de presiune sonoră şi variaţia acestui nivel în timp.
Frecvenţa sunetului reprezintă numărul de vibraţii pe unitatea de timp şi
este exprimată în Hertzi (Hz). Urechea umană a unui tânăr sănătos percepe
sunetele cu o frecvenţă cuprinsă între 20 şi 20 000 de Hz.
Presiunea sonoră este o măsură a vibraţiilor transmise prin aer de zgo-
motul respectiv şi se exprimă în decibeli (dB) pe o scară logaritmică. Sen-
sibilitatea la zgomote este mai mare în timpul nopţii, aşa încât o evaluare
riguroasă presupune o corecţie care ţine cont şi de variaţiile zgomotului pe
parcursul zilei.
Deoarece analizatorul auditiv are o sensibilitate diferită la diversele frec-
venţe ale sunetelor, evaluarea sursetor de zgomot necesită o ponderare a
frecvenţelor în aşa fel încât măsura finală să reflecte cu mai multă
acurateţe ponderea reală a diferitelor frecvenţe în efectul general al
zgomotului respectiv. Valorile ponderate sunt notate prescurtat cu (A) (litera
A majusculă, între paranteze).
P rin c ip a le le s u rs e d e z g o m o t a m b ie n ta l
Termenul de „zgomot ambiental" este sinonim cu alţi termeni cum ar fi
„zgomotul comunitar", „zgomotul rezidenţial" sau „zgomotul casnic" şi
reuneşte toate sursele de zgomot, cu excepţia celor industriale.
Principalele surse de zgomot ambiental sunt traficul rutier şi feroviar,
traficul aerian, construcţiile şi lucrările publice.
După localizarea surselor, putem distinge două mari categorii de zgomot
ambiental: zgomotele de exterior şi zgomotele de interior (care provin din
spaţiile închise şi mai sunt numite şi zgomote casnice).
130 • Fată în fată cu stresul
Afectarea auzului
Disfuncţia auditivă este o scădere a capacităţii auditive, diagnosticată obiec-
tiv prin investigaţii audiometrice. Pe lângă o serie întreagă de substanţe
chimice toxice, medicamente şi anumite boli care pot duce la deteriorarea
auzului, zgomotul excesiv este un factor important care contribuie substanţial
la instalarea şi agravarea deficienţei auditive.
Zgomotul care poate duce la pierderea auzului este numit de Fundaţia
de Cercetare a Surdităţii zgomot toxic. Se estimează că 30 de milioane de
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 131
americani sunt expuşi la zgomot toxic la locul lor de muncă. Cu toate că de-
ficienţa auditivă prin expunere la zgomot este o boală care se poate preveni,
ea este cea mai frecventă boală profesională.
Deficienţa auditivă indusă de zgomot apare în special în urma expunerii
la frecvenţe înalte, între 3000 şi 6000 Hz. Organul auditiv este cel mai vul-
nerabil la frecvenţele de 4000 Hz. Oricum, dacă expunerea zilnică este mult
prelungită, iar presiunea sonoră creşte mult peste nivelul de siguranţă de
75dB(A), deficienţa poate să apară şi la frecvenţe de numai 2000 Hz.
Pentru eliminarea riscurilor, urechea umană nu ar trebui să fie expusă
la sunete mai puternice de 70dB(A) în medie, indiferent de vârstă. Valorile
maxime admise pentru adulţi în ceea ce priveşte vârfurile de presiune
sonoră nu trebuie să depăşească 140dB (A), iar pentru copii, 120dB(A).
Deficienţa auditivă este deseori însoţită de zgomote parazitare de
frecvenţă înaltă, numite în limbaj uzual „ţiuituri" în urechi. Simptomul este
cunoscut între specialişti sub numele de tinitus. Această perturbare extrem de
supărătoare a funcţiei auditive poate fi temporară sau permanentă.
Zgomotul de la locul de muncă era considerat până nu demult cea mai
importantă cauză a tinitusului. în ultima vreme însă, apare tot mai
frecvent la adolescenţii ce frecventează concerte şi disco'teci, precum şi
la cei care ascultă timp îndelungat muzica la căştile puse pe urechi. în
timpul concertelor de muzică rock, volumul poate varia între 110-120 dB
putând să atingă uneori chiar limita dureroasă de 150 dB. Din nefericire,
tinitusul devine frecvent el însuşi o sursă extrem de agasantă de stres
psihologic.
P ertu rbre
a a co m u nării
ic v erb a le
Zgomotul ambiental poate afecta negativ comunicarea verbală prin cel puţin
două mecanisme importante. în primul rând, zgomotul interferează cu perce-
perea clară a mesajelor transmise în cursul conversaţiilor particulare sau a
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 133
Tulburările de som n
Somnul neîntrerupt este premisa unei bune funcţionări fizice şi psihice, o
condiţie elementară pentru contracararea eficientă a stresului. Perturbarea
somnului este o consecinţă majoră.a zgomotului ambiental şi se manifes-
tă prin dificultatea de a adormi, treziri în timpul nopţii şi alterarea etapelor
somnului cu scurtarea perioadei REM (somnul cu vise, în timpul căruia se
observă mişcări ale globilor oculari).
Perturbarea somnului din timpul nopţii are, de asemenea, efecte tardive
care se fac simţite a doua zi. Printre efectele secundare ale tulburărilor de
somn, se numără oboseala, stările de deprimare, scăderea
performanţelor. Pe termen lung, privarea de somn duce la utilizarea mai
frecventă a somniferelor şi la diverse modificări ale comportamentului.
Grupurile cele mai vulnerabile la tulburări de somn sunt reprezentate
de vârstnici, lucrătorii în ture, persoanele cu disfuncţii fizice sau mentale şi
indivizii cu probleme legate de somn. Pentru ca somnul să fie odihnitor, ni-
velul zgomotului de fond din interiorul locuinţei trebuie menţinut sub 30 dB.
în ce priveşte zgomotele intermitente, se recomandă ca nivelul de
presiune al acestora să nu depăşească limita de 45dB şi să nu se repete
de mai mult de 10-15 ori pe noapte.
134 • Fată în fată cu stresul
E fe c te c a rd io v a s c u la re s i m e ta b o lic e
i
G. Michael Vincent a făcut studii medicale la Universitatea din Utah. După terminarea (
rezidenţiatului în medicină internă, şi-a continuat specializarea în cardiologie la Spitalul
„Johns Hopkins" din Baltimore, SUA. Ulterior a revenit la Universitatea din Utah, unde a ajuns i
profesor universitar. Actualmente, dr. Vincent este şeful Departamentului de medicină internă
al Spitalului Mormon din Salt Lake City. A înfiinţat şi conduce o fundaţie pentru pacienţii cu
sindrom de aritmie subită letală (Sudden Arrhythmia Death Syndromes Foundation).
Cercetările sale s-au focalizat în mod deosebit asupra unei boli cardiace cu importante
implicaţii genetice, sindromul QT prelungit, numit aşa datorită prelungirii segmentului cu
acelaşi nume al traseului electrocardiografie. Sindromul QT prelungit este o boală ereditară
care se manifestă prin risc foarte mare de apariţie a unor tulburări de ritm mortale. Boala
apare la 1 din 2500 de nou-născuţi vii.
La cei mai mulţi pacienţi, simptomele apar în condiţii de stres, însă aritmia se poate
declanşa uneori şi în repaus. Cercetările riguroase făcute de dr. Vincent în colaborare cu
geneticienii au scos la iveală existenţa mai multor subtipuri de sindrom QT prelungit, în
funcţie de genotipul pacientului. Astfel, s-a observat că majoritatea pacienţilor cu genotip 1 |
fac crizele de aritmie în timpul expunerii la stres sau când sunt antrenaţi în activităţi fizice.
La pacienţii cu genotip 2, crizele cu potenţial letal se declanşează sub acţiunea stresului
emoţional ca urmare a unor stimuli declanşatori auditivi, cum ar fi de exemplu soneria unui
telefon. în sfârşit, la persoanele cu genotip 3, tulburările de ritm cardiac cu potenţial letal
survin în timpul somnului sau odihnei.
A primit numeroase premii onorifice, printre care o distincţie pentru servicii internaţionale, din
partea Asociaţiei Americane a Inimii, premiul „Cercetătorul anului" şi altele. Dr. Michael \
Vincent este autorul a numeroase articole publicate în revistele medicale de specialitate, în
special de cardiologie.
ape
Mus»». -S
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 135
Efecte asupraănătăţii
s m entaleşi com portam entului social
Zgomotul din mediu nu este o cauză directă a bolilor mentale, dar poate fi un
factor agravant sau declanşator al bolilor de acest fel. Multe studii au analizat
legătura dintre simptomele frecvent întâlnite în bolile psihice (anxietatea,
stresul emoţional, nervozitatea, ameţelile, cefaleea, impotenţa sexuală,
schimbările de dispoziţie, conflictele sociale, iritabilitatea) şi expunerea la
zgomot. Deşi unele studii au sugerat o posibilă asociere între zgomot şi
anumite boli psihice minore, cum arfi de pildă anumite nevroze, rezultatele nu
sunt concludente. în acest sens, s-a observat că asocierea dintre
expunerea la zgomot şi simptomele psihiatrice dispare, dacă se ia în calcul
nivelul bazai de anxietate al persoanelor incluse în studiu. Ca urmare,
specialiştii înclină să creadă că afecţiunile psihice sunt mai degrabă
asociate cu sensibilitatea
136 • Fată în fată cu stresul
E fe c te a s u p ra p e rfo ţe
rmi a n
Zgomotul are efecte interesante asupra performanţei şi motivaţiei. în timp ce
poate să îmbunătăţească performanţele cognitive simple de scurtă durată,
zgomotul scade performanţa de lungă durată ce necesită atenţie susţinută,
îndeplinirea nesatisfăcătoare a anumitor sarcini este strâns legată de
scăderea
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 137
Şi zg om otul oşnu
bi it po ate fi stresan t
Zgomotele pot fi o sursă de stres chiar dacă nu sunt de intensitate atât de
mare, încât să afecteze auzul. Cercetările mai noi sugerează că şi
zgomotele de intensitate obişnuită ar puteaavea efecte nedorite în măsura
în care acţionează timp îndelungat. Un studiu efectuat pe copii de clasa a
IV-a din diverse localităţi mici din Austria a descoperit că expunerea cronică
la zgomot de intensitate redusă a fost asociată cu o creştere a nivelului
hormonilor de stres din sânge, precum şi cu valori mai mari ale tensiunii
arteriale sistolice de repaus la subiecţii care locuiau în apropierea unor
intersecţii cu trafic rutier greu, unde nivelul presiunii sonore era de peste
60dB(A). Copiii din zonele rezidenţiale mai puţin liniştite au prezentat de
asemenea o reactivitate mai mare a inimii la stimuli stresori şi s-au simţit
mai stresati decât copiii de aceeaşi vârstă, care locuiau în zone cu zgomot
de fond mai mic de 50dB(A). Specialiştii sunt convinşi că zgomotul de fond
reprezintă un factor
138 • Fată în fată cu stresul
R
obinson dovede şte, fără îndoială, o neobi şnuită capacitate
de a se adapta nu doar laîntâmplări neplăcute sau
frustrante, cişi la situaţii cu adev ărat critice, la evenimente
surprinzătoare care i-ar fi putut fi fatale. Şi totuşi există ceva chiar mai
impresionant dec ât incredibila performan ţă de a scăpa cu viaţă din
toate pericolele care l-ar fi putut ăpune.
r Este puterea sufleteas că prin
care îşi croieşte o viaţă plină de bucurii, per severenţa cu careîşi con-
struieşte nu doar un mediu prielnic supravie ţuirii fizice,ci infinit mai
mult, un spa ţiu prielnicîm pliniriiăuntrice,
l o lum e a recuno ştinţei si a
v
///{\\ p .............■.. \* \ mulţumirii profunde,
într-un
'm. ţţ \ -^^H* :%1^^W tărâm al celor mai
necruţă-
toare priva ţiuni.
Secretul ău s este plin deînvăţăminte pentru ţito cei care ăim tr
crispaţi, îngrijoraţi şi nem ulţum iţi, într-o lum e a abunden ţei aproape
supărătoare. Strategia antistres a lui Robinson a fost extrem de
eficientă şi esenţa ei poate fi descifrat ă în următoarea confesiune:
„Felul meu de viaţă era acumm ult m ai lesnicios dec ât la început, m ult
m ai plăcut atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Adesea, şezându-m
a ă la
masă, închinam o rug ă de mulţumireşi mă minunam cum deşternuse a
mâna Domnului mas ă şi pentru mineîn deşert, învăţasem să privesc mai
mult părţile luminoase ale soartei meleâtdec cele
144 • Fată în fată cu stresul
R e c u n oşte
a re a sării
t d e s tre s
Atunci când situaţia ameninţătoare este evidentă şi factorii stresori sunt
inconfundabili, cum se întâmplă în situaţiile de viaţă şi de moarte, con-
(Continuare la pag. 148).
I
Harta strategiilor antletres '^il/il^i.iiliu.
1 INFORMARE
"......-\ Zii -£.
>4 4®â SPECIFICE
^------2. RECUNOAŞTERI
, Tehnici antletres
Planificare (relaxare, respiraţie,
Organizare - masaj etc.) '
Comunicare
ttkr*»- etc.
"*,ai^iiiiitiiuuji:i'i^"''''ir
148 • Fată în fată cu stresul
Identificarea stresorilor
Sub aspect practic, după recunoaşterea semnalelor de alarmă ale orga-
nismului, următorul pas important în controlul stresului este reprezentat
de identificarea factorilor stresori. Pe baza informaţiilor deja prezentate în
capitolele 5 şi 6, puteţi să faceţi un inventar al factorilor stresori. Treceţi
în revistă diversele categorii de stresori: stresorii fizici (accidente, boli,
intervenţii chirurgicale, aglomeraţia, poluarea, programul de muncă, poziţia
defectuoasă a corpului etc); stresorii senzoriali (zgomotul de acasă, de la locul
de muncă, din mijloacele de transport etc); stresorii informaţionali (presa,
radioul, televiziunea, internetul, telefonia mobilă etc); stresorii decizionali,
stresorii relaţionali etc. încercaţi să stabiliţi care sunt stresorii care au un
efect mai marcant asupra dvs. fie datorită magnitudinii lor (stresorii majori),
fie pentru că acţionează în mod repetat un timp îndelungat (stresorii minori).
Nu uitaţi să luaţi în considerare şi evenimentele plăcute ale vieţii, nu doar
pe cele tragice sau neplăcute.
Evaluarea reac
ţiei spontane la slres
Această etapă este esenţială pentru recunoaşterea unor reacţii greşite la
stres sau a falselor soluţii. Răspunsul spontan la situaţiile stresante este
extrem de diferit de la individ la individ. Unii au tendinţa de a ignora
problemele, alţii adoptă o atitudine pasivă sau de izolare, alţii recurg la
soluţii de moment care dau rezultate doar aparente sau pe termen scurt,
dar în realitate sunt însoţite de riscuri serioase şi pregătesc terenul pentru un
eşec serios. Cele mai populare „cârje chimice" pe care mulţi oameni se
sprijină când sunt asaltaţi de stres sunt băuturile alcoolice, tutunul, cafeaua,
băuturile cu cofeină, drogurile. Substanţele psihoactive,în special cele care
creează dependenţă, nu numai că scad şansele de rezolvare reală a
problemelor stresante, dar agravează situaţia, târând individul într-o
mlaştină din care puţini mai au scăpare. Aceste modalităţi de reacţie la
stres trebuie conştientizate şi oprite cât mai prompt. Pentru evaluarea
sistematică a modului de reacţie la stres este utilă ţinerea unui jurnal
antistres sau efectuarea inventarului COPE, elaborat de Charles Carver.
150 • Fată în fată cu stresul
C a feaua si stresu l
Cafeaua şi băuturile cu conţinut de cofeină sunt şi ele comercializate şi
folosite pe scară foarte largă. în contextul acceptării aproape generale şi al
publicităţii masive de care beneficiază aceste produse, prea puţini oameni
realizează că au de-a face cu o substanţă psihoactivă care poate să ducă la
instalarea stării de dependenţă. Dincolo de toate efectele şi riscurile de care
eînsoţit consumul de cafea şi băuturi cola, cert este că reacţiile declanşate
de cofeină sunt similare celor iniţiate de factorii stresori. Corpul este mai
relaxat, nervii sunt mai puţin încordaţi, somnul e mai odihnitor şi, în general,
starea de dispoziţie este mai bună la persoanele care renunţă la cafea.
Beneficiile pot fi constatate după o perioadă ce variază de la câteva zile
până la 2-3 săptămâni, în care
152 • Faţă în faţă cu stresul
A lte re fu gînşe
ii lăto a re
0 altă reacţie neadecvată pe care o pot adopta unii oameni atunci când se
confruntă cu stresul este fuga de realitate, încercarea de a evada din faţa
problemelor care îi asaltează, de a se refugia într-o altă lume, care eclipsează
grijile şi greutăţile întâmpinate. Unii se refugiază în jocuri de noroc şi îşi
risipesc viaţa în cazinouri sau alte localuri asemănătoare. Datorită
posibilităţilor oferite de internet, uneori, aceste tragedii se consumă chiar
acasă, fără ca familia să bănuiască nimic. Nu mai puţin tragice sunt cazurile
celor care devin victime ale consumului de narcotice sau ale altor practici
distructive cum ar fi promiscuitatea sexuală şi diverse comportamente
delincvente.
Există şi modalităţi mai subtile de evaziune. Din această gamă de false
soluţii fac parte lectura bolnăvicioasă de ficţiuni ieftine, vizionarea
compulsivă a televizorului, practicarea necontrolată a jocurilor electronice
pe calculator sau alte activităţi cărora individul nu le poate rezista.
Internetul este o lume vastă, pe care milioane de adolescenţi, tineri şi chiar
adulţi o explorează, în aparenţă pentru a se informa sau pentru a comunica
cu semenii din cele mai diverse colţuri ale planetei. în realitate, lumea
virtuală devine frecvent un surogat al lumii reale, tocmai pentru că o mare
parte dintre utilizatori sunt copleşiţi de stresul lumii reale.
Toate aceste false refugii şi probabil încă altele sunt, în esenţă,
încercări de a evada din strânsoarea problemelor mai mici sau mai mari
ale vieţii. în realitate, nici evadarea şi nici camuflarea nu rezolvă crizele
vieţii, ci, dimpotrivă, le agravează şi duc la degradare şi ruină fizică,
psihică şi morală.
S tra te g ii m a la d a n tiv e
Negarea sau refuzul de a accepta confruntarea cu situaţia stresantă poate
duce la agravarea problemei şi la accentuarea sau complicarea simptomelor
stresului (anxietate, frică, disperare, furie, depresie). Strategiile negativiste
Capitolul 10 - Strategii antistres • 153
Reducere si evitare
Mulţi dintre factorii stresori cu care avem de-a face au legătură cu stilul
nostru de viaţă şi pot fi modificaţi sau influenţaţi. De exemplu, depinde de
noi dacă ascultăm radioul la volum maxim sau dacă îl reglăm la un volum
154 • Fată în fată cu stresul
O rg a n iza re a tim p u lu i
Lipsa de timp este una dintre cele mai des incriminate cauze de stres şi de
frustrare. Milioane de oameni se plâng că nu au timp destul, că sunt
rămaşi în urmă cu lucrul, iar criza de timp le creşte nivelul de stres la cote
uneori insuportabile. Organizarea timpului este o strategie de contracarare a
stresului care transformă timpul dintr-un duşman într-un prieten.
Pentru o mai bună administrare a timpului, e bine să luăm în
considerare câteva sugestii de bun-simţ, rezultate din experienţa
oamenilor şi analizele aprofundate efectuate de experţi.
Capitolul 10 - Strategii antistres • 155
Stabilirea priorit
ăţilor şi obiectivelor
Administrarea timpului nu poate fi concepută fără o clarificare a priorităţi-
lor. 0 schemă foarte răspândită pentru ordonarea noianului de sarcini este
împărţirea lor în trei categorii:
A. activităţi importante şi urgente,
B. activităţi importante, dar neurgente şi
C. activităţi care nu sunt nici importante şi nici urgente.
Experienţa arată că una dintre cele mai obişnuite cauze ale creşterii
nivelului de stres prin acutizarea crizei de timp este reprezentată de
preocuparea excesivă cu activităţile aparent urgente, dar neimportante şi
neglijarea sistematică a activităţilor importante, dar neurgente. Persoanele
care îşi fac timp cu precădere pentru rezolvarea problemelor importante
au o viaţă mai productivă şi mai liniştită.
Un alt aspect esenţial este stabilirea de obiective clare şi realiste. Dacă
ţinta nu este bine definită, e posibil să trecem pe lângă ea fără să ne dăm
seama că am atins-o. Şansele de realizare a unor ţinte pe care ni le-am
propus sunt mai mari dacă le divizăm în mai multe etape şi dacă ne fixăm
obiective pe termen scurt, mediu şi lung.
Planificarea schim
ărilor
b si evenim entelor
Nu toate schimbările pot fi prevăzute şi planificate. Există totuşi o serie de
evenimente cu importanţă chiar majoră care depind de decizia noastră. Aşa
sunt, de exemplu, înscrierea şi admiterea la o facultate, prezentarea la un
masterat sau doctorat, căsătoria, mărirea familiei, schimbarea din proprie
Capitolul 10 -Strategii antistres • 157
Reevaluarea
şi răspunsul ra
ţional
Reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat şi ra-
ţional la problemele vieţii este probabil cel mai decisiv aspect strategic al
contracarării stresului. Acesta implică aspecte multiple, cum ar fi corecta-
Capitolul 10 - Strategii antistres • 159
Stoparea ândurilor
g distructive
Starea de stres poate fi agravată de multe ori prin simplul fapt că mintea este
preocupată excesiv, chiar obsedată, de anumite gânduri negative. Mintea
nu trebuie lăsată să „rumege" necontenit grijile şi temerile care apar.
Psihologii sunt de părere că aceste gânduri trebuie stopate şi înlocuite cu
un conţinut pozitiv. Deseori, această schimbare nu este uşoară, însă
există o tehnică extrem de simplă care, dacă este aplicată în mod
perseverent, poate elibera
M e d ita
ţia a n tis tre s
Prin meditaţie se înţelege, în general, un proces de examinare profundă a
unei idei, situaţii sau probleme. în sens mai restrâns, meditaţia este
considerată un exerciţiu spiritual, religios sau pur şi simplu mintal, prin
care individul urmăreşte atingerea unei stări spirituale mai înalte sau a unei
stări de relaxare şi calm fizic şi psihic, prin concentrare, contemplaţie,
reflecţie sau alte tehnici similare. Din punct de vedere psihologic, cele mai
multe forme de meditaţie implică o stare de relaxare, concentrare, o stare
de conştientă modificată, suspendarea proceselor logice ale gândirii şi o
atitudine de autoobservare.
Meditaţia religioas
ă şi laică
Meditaţia este practicată de mii de ani şi este întâlnită în aproape toate re-
ligiile, în multe religii, tehnicile meditative presupun repetarea cu voce tare
sau în gând a unei silabe, a unui cuvânt sau a unui text (de exemplu, man-
trele din religiile hinduiste şi budiste sau rugăciunile recitate ca nişte poezii
în unele religii creştine). Meditaţia poate fi facilitată prin anumite tehnici
ajutătoare cum ar fi concentrarea asupra unei imagini (de exemplu, o floare,
un munte îndepărtat, o diagramă, o icoană), asupra unor senzaţii sau
procese fiziologice (respiraţia), asupra unor obiecte (de exemplu, un
rozariu) sau asupra unei piese muzicale.
Tehnicile de meditaţie mai pot fi împărţite şi în funcţie de lărgimea
câmpului conştiinţei şi de dimensiunile ariei de focalizare a atenţiei. în
timp ce anumite tehnici dirijează atenţia asupra unui gând sau obiect bine
definit sau delimitat, altele încearcă să inducă o stare de conştientă cu
deschidere spre totalitatea realităţii interioare fizice şi psihice şi a întregii
existenţe.
E fectele m edţiei
ita
Cele mai importante efecte fiziologice menţionate în studii sunt: creşterea
volumului de sânge pompat de inimă, scăderea frecvenţei bătăilor
cardiace, relaxarea musculară, scăderea producţiei de dioxid de carbon în
muşchi, scăderea fluxului de sânge la nivelul rinichilor şi ficatului,
creşterea irigării cu sânge a creierului, scăderea frecvenţei respiraţiei,
scăderea receptivităţii la stimulii din mediul exterior, scăderea consumului
de oxigen, creşterea rezistenţei electrice a tegumentelor. Au fost
semnalate numeroase efecte metabolice, printre care o uşoară acidoză
metabolică, modificări ale metabolismului glucidic, scăderea secreţiei de
cortizol, creşterea nivelurilor de fenilalanină, melatonină şi altele.
Examinările electroencefalografice au pus în evidenţă intensificarea
undelor alfa lente în regiunile centrale şi frontale, a undelor theta în ariile
frontale ale creierului, amplificarea răspunsurilor evocate auditiv la nivelul
164 • Fată în fată cu stresul
M ecanism ul em oţiilor
Prejudecata conform căreia emoţiile sunt pur şi simplu reacţii la diferiţi
factori din afara noastră este foarte răspândită. Majoritatea oamenilor cred
că, aşa
Capitolul 10 - Strategii antistres • 167
cum apare senzaţia de durere ca urmare a unei înţepături sau lovituri, tot aşa,
frica, de exemplu, apare ca reacţie la vederea unui câine fioros sau a unui
şarpe. în realitate, emoţiile sunt determinate de gândurile, de interpretarea
pe care o dămîn forul nostru interior întâmplărilor pe care le trăim. 0 palmă,
oricât de uşoară, primită de la un adult, ne înfurie, în timp ce o lovitură
chiar dureroasă, primită de la un copilaş, ne va stârni râsul. Explicaţia
constă în interpretarea diferită pe care o dăm aceluiaşi comportament.
Un episod robinsonian ilustrativ în acest sens este momentul în care
stăpânul şi slujitorul său abia scăpat din mâinile ucigaşilor scrutează plajă
plină cu resturi de trupuri omeneşti, rămase în urma ospăţului canibalilor. La
vederea aceleiaşi scene, Robinson este cuprins de scârbă şi oroare, în timp
ce Vineri priveşte totul foarte liniştit. O realitate obiectivă identică
declanşează emoţii diferite, deoarece valoarea morală atribuită
comportamentului canibal este totalmente opusă, ceea ce face ca cei doi
martori oculari să aibă o percepţie şi respectiv reacţii emoţionale cu o
coloratură extrem de contrastantă.
Asumarea propriilor emoţii este importantă pentru reducerea nivelului
de stres şi a consecinţelor acestuia. Atunci când ne exprimăm emoţiile,
este foarte important să o facem în aşa fefîncât să ne asumăm emoţiile
respective, pentru a nu da impresia că îl acuzăm pe celălalt de felul în care
ne simţim. De exemplu, în loc să spunem, cum se întâmplă de obicei, „m-
ai enervat", să spunem „m-am enervat" sau „îmi dau seama că sunt
nervos".
C o n s o lid a re a im a g in ii d e s in e
Imaginea de sine este imaginea mentală pe care o are individul despre el însuşi
şi are multiple influenţe atât asupra nivelului de stres simţit în faţa
provocărilor, cât şi asupra capacităţii de a reacţiona adecvat la provocări.
Persoanele cu imagine de sine deficitară pot percepe realitatea mai
ameninţătoare, mai stresantă decât este în realitate. Ele se aşteaptă să fie
respinse de alţii, sunt mai nemulţumite de propriile realizări, sunt mai
stresate atunci când trebuie să se manifeste în public, se simt ameninţate
când au de-a face cu persoane pe care le consideră superioare, suportă
mai greu criticile din partea altora etc. Pentru a avea o imagine de sine mai
sănătoasă, psihologii consideră că
168 • Fată în fată cu stresul
O ptim ism ul
Atitudinea pesimistă amplifică stresul şi consecinţele acestuia. Dimpotrivă,
optimismul are o serieîntreagă de efecte benefice asupra sănătăţii şi
asupra calităţii vieţii în general. Cercetările au arătat, printre altele, că
persoanele optimiste au un risc mai scăzut faţă de bolile cardiovasculare
decât persoanele pesimiste. Cercetătorii care au explorat efectele
optimismului au mai
Capitolul 10-Strategii antistres • 169
U m orul
Cercetările experimentale sugerează că râsul poate să stimuleze secreţia
de endorfine, mediatori chimici din sistemul nervos central cu efecte
pozitive importante asupra stării afectiv-emoţionale. Umorul ne ajută să
adoptăm o atitudine detaşată, să ne eliberăm pentru moment de poverile şi
grijile realităţii, pentru ca apoi să le reluăm cu o nouă prospeţime şi vigoare.
Abordând cu umor problemele complicate ale existenţei, cultivăm
flexibilitatea şi disponibilitatea de a examina multiplele faţete ale aceleiaşi
chestiuni. Râsul nu numai că ne ajută să suportăm mai uşor sau să
trecem cu graţie peste momentele stresante, dar favorizează relaxarea
musculară mai mult decât binevenită în condiţii de stres.
Legătura dintre umor şi sănătate a fost adusă în mod convingător în
atenţia opiniei publice şi a specialiştilor, de către Norman Cousins, în anii
1970. în lucrarea sa Anatomyofan lllness, el îşi descrie experienţa
personală cu durerea şi efectele salutare ale râsului. Cousins a fost
diagnosticat cu spondilită anchilozantă, o boală nu numai dureroasă, dar
care, de cele mai multe ori, evoluează spre un grad avansat de invaliditate. în
mod surprinzător, el reuşeşte să oprească cursul implacabil al bolii sale şi să
amelioreze în mod spectaculos efectele ei, recurgând la un tratament cu
totul neconvenţional: reprize de câte 15 minute de râs în hohote.
Sub aspect fiziologic, râsul se materializează prin multiple modificări,
dintre care cea mai evidentă este, desigur, modificarea ritmului şi amplitu-
dinii respiraţiei. Hohotele de râs antrenează diafragma în mişcări sacadate,
170 • Fată în fată cu stresul
R ezolvarea conflictelor
Nivelul de stres din viaţa noastră depinde de multe ori de felul în care ştim
să soluţionăm conflictele. Conflictele apar atunci când două sau mai multe
persoane consideră că au interese sau obiective incompatibile, respectiv au
impresia că resursele la care aspiră sunt insuficiente. Conflictele se pot ma-
Capitolul 10-Strategii antistres • 171
nifesta sub foarte multe forme. Adeseori, ele evoluează din rău în mai rău
din cauza faptului că ambele părţi implicate încearcă să îşi atingă
scopurile, fără să ţină cont de interesul celeilalte părţi.
Psihologii au constatat că oamenii pot fi împărţiţi în mai multe
categorii, în funcţie de modul cum tind să-şi rezolve conflictele. O clasificare
răspândită identifică următoarele cinci tipuri de stiluri de rezolvare a
conflictelor.
Primul stil este cel cooperant. Acest stil de rezolvare a conflictelor se
caracterizează prin efortul celor implicaţi pentru găsirea unei soluţii care să
satisfacă interesele şi nevoile fiecărei părţi, în aşa fel încât acestea vor ră-
mâne într-o relaţie bună în continuare.
Al doilea stil este stilul competitiv. Persoana care are acest stil îşi pune
interesele sale mai presus de ale celorlalţi implicaţi în conflict şi, de obicei,
îşi impune sau încearcă să-şi impună prin forţă soluţia pe care o consideră
convenabilă. Dezavantajul major al acestui stil de rezolvare a conflictelor
este că se sacrifică bunele relaţii.
Al treilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă compromisul. Per-
soanele care recurg la acest stil Consideră că, pentru a-şi satisface o parte
dintre interese, este normal să accepte şi anumite pierderi, consolându-se
cu faptul că, decât să piardă totul, e mai bine să renunţe la ceva.
Următorul stil este cel caracterizat prin acomodare. Persoanele care prac-
tică această modalitate de a soluţiona conflictele renunţă la propriile interese
în favoarea altora. De obicei, aceste persoane ţin foarte mult la păstrarea
bunelor relaţii, considerând că acestea sunt mai importante decât interesele
puse în joc în conflictul respectiv.
Al cincilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă evitarea. Persoa-
nele caracterizate de acest stil aleg pur şi simplu să evite cu totul implicarea
în dispută. Un şef poate să delege pe altcineva să participe la o şedinţă
dificilă sau poate să accepte situaţia de fapt chiar dacă este greşită,
nefăcând nimic pentru îndreptarea ei.
Fiecare dintre aceste stiluri poate avea aplicabilitate în anumite situaţii.
Chiar şi stilul competitiv poate fi justificat în anumite situaţii de urgenţă,
când trebuie luată o decizie rapidă.
172 • Fată în fată cu stresul
S is te m d e s u p o rt s o c ia l
0 strategie accesibilă pentru atenuarea efectelor stresului excesiv este şi
cercul de sprijin. Sistemul de sprijin social poate fi în primul rând familia, apoi
rudele mai apropiate, prietenii sau colegii etc. Grupurile bazate pe preocupări
sau interese comune, cluburile de diverse orientări sau comunitatea religioasă
pot juca rolul unui tampon care atenuează impactul negatival evenimentelor
stresante.
Uneori, deşi nu reuşesc să găsească singuri soluţii eficiente la problema
stresului, oamenii ezită să ceară ajutor de la cei din jur. Dezamăgirile sau
lipsa de caracter a unor colegi sau prieteni pot să-i determine să fie reticenţi
la ideea de a le împărtăşi altora frământările şi necazurile cu care se luptă.
Persoanele sau grupurile de la care se solicită ajutor şi sprijin trebuie să pre-
zinte o minimă garanţie în ce priveşte o raportare discretă şi respectuoasă
faţă de persoana aflată în criză.
O altă notă de precauţie legată de această strategie are de-a face cu
riscul agravării simptomatologiei legate de stres, prin relatarea repetată a
trăirilor. Beneficiul descărcării tensiunii emoţionale prin comunicare poate
fi anulat prin folosirea necontrolată a acestei strategii. Trebuie să fim
conştienţi că evocarea experienţelor, mai ales cu lux de amănunte şi în
mod repetat, accentuează emoţiile asociate şi pot adânci trauma sau
stresul respectiv. în orice caz, împărtăşirea durerilor nu trebuie să devină
un obicei pe termen
Capitolul 10 - Strategii antistres • 173
A ju to r c a lific a t
Există situaţii în care solicitările depăşesc resursele individuale. în aceste
situaţii poate fi necesar ca persoana respectivă să apeleze la ajutorul unui
specialist. în anumite societăţi, pot exista prejudecăţi destul de adânci faţă
de asistenţa în domeniul psihologic. Persoanele care necesită intervenţia
unui psiholog sau psihoterapeut sunt uneori expuse ridiculizării explicite sau
camuflate. A solicita asistenţă din partea unei persoane calificate nu este o
dovadă de slăbiciune, ci, dimpotrivă, de înţelepciune şi prudenţă.
Serviciile unui psiholog sau ale unui consilier specialist în probleme de
stres sunt indicate în următoarele cazuri: când ne simţim copleşiţi de
situaţie; când nu ne putem concentra; când emoţiile şi simţămintele
datorate stresului duc la apariţia insomniei, la perturbarea semnificativă a
obiceiurilor alimentare, la scăderea randamentului în muncă sau la
deteriorarea relaţiilor sociale şi a vieţii de zi cu zi.
Având în vedere diversitatea curentelorîn domeniul consilierii şi al psiho-
terapiei, este utilă o orientare prealabilă cât mai temeinică pentru a apela la
acel specialist care poate oferi asistenţă nu numai competentă, dar care să
fie şi în armonie cu convingerile moral-religioase ale beneficiarului.
A titu d in e a ltruă is
s it v o lu n ta ria t
Egocentrismul este un mare generator de stres. Din fericire, atitudinea al-
truistă, deschiderea spre nevoile altora, dirijarea voluntară a preocupărilor
noastre spre soarta semenilor noştri mai apropiaţi sau îndepărtaţi,
constituie o strategie eficientă pentru echilibrarea vieţii în condiţii de stres
excesiv. Experţii consideră că implicarea în acţiuni caritabile este deosebit
de binefăcătoare pentru echilibrul nostru psiho-afectiv.
Există studii care sugerează că voluntariatul, adică implicarea în acţiuni
de ajutorare de diverse tipuri fără a pretinde în schimb o remuneraţie,
reprezintă
174 • Fată în fată cu stresul
S tilu l d e via
ţă sănăto s - o s tra teg ie cu sp e c tru la rg
în finalul acestui capitol, trebuie subliniată importanţa menţinerii unui organism
sănătos şi viguros, ca o strategie elementară pentru reducerea şi combaterea
eficientă a stresului. Se recomandă practicarea cu regularitate a exerciţiilor
fizice şi adoptarea, în general, a unui stil de viaţă activ din punct de vedere
fizic. în al doilea rând, se impune asigurarea orelor de somn şi a perioadelor de
recreere zilnică, săptămânală şi anuală. Toate celelalte componente ale
stilului de viaţă sănătos, cum ar fi respiraţia corectă, nutriţia echilibrată,
consumul de apă curată din abundenţă şi evitarea tuturor substanţelor
psihoactive care pot da dependenţă, sunt esenţiale pentru menţinerea
capacităţii organismului de a face faţă la solicitările cele mai diverse. Cu cât
funcţiile organismului sunt menţinute într-o formă mai bună, cu atât ele se
vor putea adapta mai prompt şi mai durabil la stresorii cu care ne întâlnim.
Stilul de viaţă, prin factorii sanogeni prezentaţi, constituie o strategie
nespecifică foarte importantă şi cu spectru extrem de larg pentru
contracararea stresului, (vezi capitolul 11)
S tra te g ii s p irituşi
a lere lig io a s e
Credinţa, convingerile şi trăirile religioase au implicaţii complexe, profunde şi
largi în ce priveşte capacitatea şi modul în care răspund oamenii la
situaţiile stresante şi în mod special la stresul existenţial. Acest adevăr nu
este numai
Capitolul 10 - Strategii antistres • 175
1
R
obinson este constrâns de împrejurări să ducă o viaţă deosebit
de activă din punct de vedere fizic. începând din a doua-zi după
naufragiu, incursiunile repetate pe epava corăbiei îl solicită la
un efort intens, eroul nostru fiind nevoit să înoate uneori şi de două-trei
ori într-o zi până la corabie şi, de fiecare dată, transportă la
mal, cu ajutorul unei plute
improvizate, provizii grele
de alimente, haine,
unelte, praf de puşcă şi
diverse materiale. Ur-
mează o lungă perioadă
de eforturi istovitoare pen-
tru construcţia adăpos-
tului la baza unei stânci
abrupte. Cortul nu-l mul-
ţumeşte pe deplin, aşa
încât Robinson sapă, doar
cu forţa braţelor, un fel
de peşteră care să-i ser-
vească drept locuinţă mai
sigură şi depozit pentru
materialele explozibile aduse de pe corabie. Aventurierul a depus o muncă
la fel de perseverentă pentru realizarea împrejmuirii, din două rânduri de
pari înalţi între care a aşezat bucăţi de parâmă salvate de pe corabie.
Pe lângă toate aceste
180 • Fată în fată cu stresul
Claude Bernard s-a născut la data de 12 iulie 1813, încasa unui viticultor din localitatea \
Saint-Julien, un sat situat la aproximativ 40 de km de Lyon. Afacerea tatălui său falimentează
după căderea lui Napoleon şi familia întâmpină serioase dificultăţi materiale. Claude ia primele |
lecţii de latină de la preotul din sat şi mai târziu urmează şcoala iezuită din oraşul Învecinat,
VilIefranche-sur-Saone. Părinţii nu sunt mulţumiţi de rezultatele sale şcolare, dar fac efortul de a-l
susţine timp de un an la Colegiul Regal din Thoissey. Cu toate că notele obţinute sunt ceva mai
bune, nu reuşeşte să obţină diploma de bacalaureat, ceea ce îl va lipsi în continuare de o
calificare. Pe parcursul unei ucenicii de 18 luni la o farmacie din Lyon, Claude îşi descoperă
pasiunea pentru teatru şi, datorită succesului piesei sale de debut, îşi propune să scrie o dramă
istorică în cinci acte. După finalizarea acesteia, o prezintă unui critic parizian care nu este încântat
şi îl sfătuieşte să se reorienteze către medicină.
Motivat de examenul care-i stătea în faţă, învaţă din greu şi reuşeşte în cele din urmă să-
şi ia bacalaureatul. în 1834 este admis la Facultatea de medicină. De data aceasta se
dovedeşte mai perseverent şi parcurge cu bine perioada de externat. în 1839 ia şi examenul de
medic intern. Mânat de curiozitate, începe să frecventeze în paralel cursurile de la College de
France, pe care le găseşte mult mai interesante decât pe cele de la Facultatea de medicină. Este
captivat în special de profesorul de medicină experimentală Francois Magendie, sub
îndrumarea căruia va lucra ulterior la spitalul Hotel-Dieu. Nu după mult timp, Claude Bernard
devine preparator şi cercetător asistent al renumitului profesor şi fiziolog. în laboratorul
experimental al lui Magendie, îşi realizează şi publică prima cercetare ştiinţifică proprie despre
nervii cranieni.
Claude Bernard obţine licenţa în medicină în 1843 şi se lansează cu pasiune în activitatea
de cercetare. în 1845, Claude Bernard se căsătoreşte cu Frangoise Mărie (Fanny) Martin, o
căsătorie de convenienţă, care se va dovedi nefericită.
în 1847 i se acordă Premiul de medicină experimentală al Academiei de Ştiinţe, prima
recunoaştere oficială a meritelor sale de cercetător. Scopul său declarat a fost promovarea
metodei ştiinţificeîn cercetarea medicală. A avut curajul de a pune la îndoială multe dintre părerile
larg acceptate în vremea sa şi a pledat pentru o acceptare a faptelor»(continuare la pagina 181)
~&r
Capitolul - Stilul deviată antistres •
181
S tilul de viat
ă, un factor de baz
ă în condiţii de stres
Primul mare om de ştiinţă care şi-a adus contribuţia la fiziologia stresului a
fost Claude Bernard, supranumit şi părintele fiziologiei şi medicinei expe-
rimentale. Una dintre descoperirile sale majore a fost faptul că ficatul are
capacitatea de a sintetiza şi de a elibera glucoza în sânge, funcţie extrem de
importantă în special în diverse situaţii critice, în care nevoia de substanţe
energetice creşte subit. Cu cât funcţiile organismului sunt menţinute într-o
formă mai bună, cu atât ele se vor putea adapta mai prompt la stresorii cu
»(continuare de la pagina 1801 ştiinţifice doar pe baza dovezilor experimentale. în 1849 îşi ia
doctoratul în ştiinţe, iar în 1854 este ales ca membru al Academiei de Ştiinţe. în acelaşi an a
fost deschisă la Sorbona o catedră specială de fiziologie care i-a fost încredinţată lui Claude
Bernard. Timp de 13 ani a predat în paralel şi ca profesor de medicină la College de France.
Cercetările lui Claude Bernard au contribuit la cunoaşterea unor procese fiziologice de
importanţă vitală pentru organism. Prin experimentele sale, el a clarificat rolul pancreasului în
digestia alimentelor, a descoperit funcţia glicogenetică a ficatului şi a arătat implicarea
sistemului nervos vegetativ în reglarea calibrului vaselor de sânge prin mecanismul de va-
sodilataţie şi vasoconstricţie.
Claude Bernard a fost primul om de ştiinţă care a observat că, în condiţii normale, pa-
rametrii fiziologici ai corpului uman, cum ar fi temperatura, concentraţia de zahăr din sânge,
presiunea arterială şi alţii, sunt menţinuţi în anumite limite stabile. Această proprietate a
organismului de a-şi păstra echilibrul a fost denumită ulterior homeostazie, de către medicul
american Walter Cannon.
în 1865, Claude Bernard publică lucrarea intitulată Introducere la studiul medicinei experi-
mentale. Această operă a fost tradusă şi retipărită de nenumărate ori şi a rămas ca o lucrare de
referinţă în domeniul fiziologiei experimentale. Despre această lucrare, Louis Pasteur a scris:
„Niciodată nu s-a scris ceva mai limpede, mai complet şi mai profund, despre dificila artă a
experimentului".
Greutatea contribuţiei sale la progresul medicinei şi al ştiinţei experimentale în general a
fost recunoscută prin alegerea lui Claude Bernard ca membru al Academiei Franceze în 1869.
în ultimii ani, activează ca profesor la Muzeul Naţional de Istorie Naturală.
Multă vreme, Claude Bernard a fost considerat un om de ştiinţă cu o gândire tipic ma-
terialistă, însemnările pe care le făcea în jurnalul său de lucru au pus în evidenţă o latură
surprinzătoare a părintelui fiziologiei şi medicinii experimentale. în „Caietul roşu" pot fi cu-
noscute aspectele mai intime ale personalităţii lui Claude Bernard care era conştient de faptul
că „materialismul ucide sentimentul şi arta".
Claude Bernard moare în februarie 1878, fiind primul om de ştiinţă care este înmormântat |
[ în cadrul unui ceremonial funerar de stat.
182 • Fată în fată cu stresul
E x e rcţiu
i l fiz ic c a fa c to r s a n o g e n
Până la începutul revoluţiei industriale, stilul de viaţă al majorităţii populaţiei
umane era caracterizat prin activităţi fizice viguroase şi frecvente, impuse de
rigorile necruţătoare ale supravieţuirii. Fie că erau vânători sau păstori, fie
că se îndeletniceau cu agricultura sau culesul roadelor din flora spontană,
oamenii aveau parte de o porţie generoasă de mişcare. Dar de atunci şi
până astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. în zilele noastre, mai mult de
60% din populaţia de vârstă adultă din ţările dezvoltate are un regim de viaţă
sedentar. Doar 2% dintre indivizi fac suficientă mişcare fizică în timpul
activităţii lor obişnuite. Alături de colesterolul sanguin crescut, fumat, abuz
alimentar, gli-cemie mărită şi hipertensiune arterială, sedentarismul este
cunoscut ca factor important de risc în bolile cardiovasculare, obezitate şi
alte boli cronice.
Practicarea regulată a exerciţiilor fizice are o mulţime de efecte pozitive
asupra organismului uman. Exerciţiile fizice contribuie în mod esenţial la
dezvoltarea scheletului osos, a masei musculare şi a articulaţiilor, adică a unui
corp sănătos. Alte beneficii importante ale practicării regulate a exerciţiului
fizic sunt: reducerea riscului de moarte prematură, reducerea riscului de
boală coronariană, infarct miocardic, atac vascular cerebral, cancer de colon,
diabet zaharat de tip II, obezitate şi alte boli cronice grave. Exerciţiul fizic
regulat ajută la prevenirea şi ameliorarea bolii hipertensive, osteoporozei şi
la reducerea substanţială a riscului fracturilor de sold la femei. Activitatea
Capitolul 11 -Stilul de viaţă antistres • 183
E x e rcţiu
i l fizic ca fa cto r a n tis tre s
Mişcarea regulată asigură condiţii optime pentru contracararea stresului.
Activitatea fizică are un efect liniştitor, induce o stare de dispoziţie pozitivă,
îmbunătăţeşte performanţele neuropsihice, cum ar fi timpul de reacţie,
stimulează intelectul, judecata şi fortifică voinţa. Mişcarea sistematică în
aer liber procură mai multă relaxare şi ajută la reglementarea somnului din
timpul nopţii. Activitatea fizică sistematică ameliorează calitatea vieţii în
general şi induce o imagine mai optimistă despre sine şi despre viaţă. Tinerii
şi adulţii care practică diverse sporturi sau fac mişcare în mod regulat sunt
mai mulţumiţi de viaţa lor şi sunt mai optimişti. Există studii care arată că
activitatea fizică ajută la diminuarea anxietăţii şi simptomelor depresive,
fiind considerată un factor protector împotriva bolii depresive. Efortul fizic
este de mare ajutor pentru contracararea eficientă a stresului, având efecte
remarcabile în prevenirea urmărilor nedorite ale stresului excesiv.
E x e rcţiu
i l fiz ic - re g u li g e n e ra le
• Aviz medical prealabil. Prima regulă importantă este o măsură de
precauţie. Bărbaţii cu vârsta peste 40 de ani, femeile peste 50 de ani
şi persoanele care suferă de boli cardiovasculare şi diabet zaharat, indi-
ferent de vârstă, trebuie să ceară avizul medicului înainte de începerea
unui program de exerciţii fizice. Tot ca o măsură de precauţie generală,
specialiştii recomandă ca persoanele sedentare, neobişnuite cu efortul
fizic, să înceapă cu exerciţii de intensitate moderată, în şedinţe scurte.
Intensitatea şi durata exerciţiilor trebuie să crească treptat până la
atingerea obiectivelor dorite.
• Şedinţe zilnice de 30 minute. Studiile au arătat că cele mai benefice
programe de exerciţii fizice sunt cele în cadrul cărora se face mişcare în
fiecare zi sau cel puţin cinci zile pe săptămână. Durata minimă a unei
184 • Fată în fată cu stresul
Robinson face
„som noterapie"
Venirea primului anotimp ploios îi prilejuieşte lui Robinson o surpriză aproape
fatală. Este doborât de o boală ciudată. Deşi este pe deplin conştient că in-
sula este la o latitudine geografică unde nu poate să fie nici măcar răcoare,
simte că-i este frig. Câteva nopţi se zvârcoleşte chinuit de dureri
cumplite
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 187
O d ih n a - u n aăra
d e vt re m e d iu u n iv e rs a l
Odihna este un remediu aproape universal, indispensabil refacerii şi regene-
rării resurselor epuizate ale organismului. Odihna este un remediu primordial
indicat în majoritatea bolilor. în cazul multor afecţiuni, ca de exemplu
pneumonia, gripa sau răceala, vindecarea este grăbită dacă pacientul
respectă repausul la pat. Odihna este un agent terapeutic care ajută
organismul să lupte şi să învingă infecţia. La bolnavii care suferă de boli
grave ale inimii, repausul la pat este o măsură ce trebuie respectată cu
maximă stricteţe.
O d ih ăn p e n tru vţăialu n gă
Repausul influenţează nu numai starea de sănătate în general sau perfor-
manţele noastre profesionale, fizice şi intelectuale, ci chiar şi longevitatea.
Un studiu efectuat de doi cercetători americani de la Universitatea Statului
California a evidenţiat că odihna corespunzătoare este unul dintre cei şapte
factori majori care influenţează în mod semnificativ durata vieţii. în acest
studiu, importanţa odihnei în menţinerea unei stări de sănătate optime a
fost comparabilă cu aceea a alimentaţiei, exerciţiului fizic şi a evitării fu-
matului şi drogurilor.
Odihna este un factor fundamental pentru supravieţuire şi desfăşurarea
activităţii în condiţii adecvate. Acest lucru l-a înţeles şi Robinson din
proprie experienţă, după o primă lună de activitate febrilă pentru
asigurarea celor
188 • Fată în fată cu stresul
mai presante nevoi ale vieţii pe insula pustie. Şi-a dat seama că trebuie
să-şi împartă timpul în ore de lucru, de dormit şi chiar de relaxare.
O d ih n a c a fa c to r a n tis tre s
Respectarea alternanţei perioadelor de activitate şi odihnă este un factor
esenţial al stilului de viaţă care contribuie la menţinerea unei capacităţi
sporite de a face faţă stresului. Odihna influenţează pozitiv performanţele
noastre profesionale, fizice şi intelectuale, relaţiile interumane, precum şi
alte elemente strâns legate de nivelul de stres specific societăţii moderne.
P rin c ip a le le c a u z e d e o băo s e a l
Cerinţele de la locul de muncă, impuse de patronat sau chiar de propriile
ambiţii, tind să împingă o mare parte a populaţiei active spre limitele
capacităţii de funcţionare. Statisticile arată că oboseala este unul dintre
cele mai frecvente simptome de care se plâng pacienţii cu ocazia
consultaţiilor medicale. Deşi cauzele oboselii sunt relativ simple, se poate
întâmpla foarte uşor ca individul să fie atât de absorbit în goana vieţii, încât
să nu realizeze nici gravitatea situaţiei, şi nici factorii care au generat
epuizarea fizică şi psihică în care se află.
De cele mai multe ori, secretul oboselii se explică pe de o parte prin
efortul fizic sau intelectual îndelungat, iar pe de altă parte prin insuficienţa
orelor de somn şi de recreaţie.
Pe lângă aceşti factori de bază care cauzează oboseala, mai intervin câ-
teva aspecte mai puţin evidente. Oboseala poate fi precipitată de caracterul
monoton şi repetitiv al muncii, de lipsa de alternanţă între activităţile fizice
şi intelectuale, de absenţa interesului sau pasiunii pentru o anumită muncă
sau de gradul scăzut de motivare.
Poate chiar mai important de remarcat este faptul că un individ stresat
în permanenţă nu poate să profite de momentele, orele sau perioadele de
relaxare şi odihnă aşa cum ar fi normal. De multe ori, starea continuă de
Capitolul 11 -Stilul de viaţă antistres • 189
S o m n u l s i v is u l a u ro l a n tis tre s
Cercetările din ultimele decenii au arătat că somnul joacă un rol crucial în
buna desfăşurare a unor funcţii complexe cum sunt învăţarea şi memorarea,
cu implicaţii extrem de profundeîn domeniul stresului fizic şi psihic.în timpul
somnului cu vise, la nivelul creierului se desfăşoară o activitate nervoasă foarte
intensă şi complexă pentru refacerea biochimică a structurilor cerebrale. Se
pare că în timpul somnului celulele nervoase se debarasează de informaţiile
inutile, ordonează, ierarhizează şi stochează informaţiile utile pentru folosinţă
îndelungată, în funcţie de valoarea lor.
N e c e s a ru l d e s o m n
Numărul de ore de somn de care avem nevoie zilnic depinde cel mai mult de
vârstă. Adolescenţii au nevoie în'medie de 8-10 ore pe zi, adulţii necesită
7-9 ore de somn, iar vârstnicii, 5-7 ore. Există şi alţi factori individuali care
modifică necesarul de somn. Cu toate că unii oameni fac faţă foarte bine cu
un mic număr de ore de dormit, aceştia sunt mai degrabă nişte excepţii. în
general, privarea de somn este însoţită de o serie de efecte negative psihice
şi fizice.
R o b in s o n s uăfed re in s o m n ie
După ce s-a întremat puţin prin somn de crizele de friguri, Robinson e
năpădit de griji şi temeri. Din cauza slăbiciunii, reuşeşte cu greu să
mănânce ceva şi să bea apă cu puţin rom. După cină, încearcă să iasă
la o plimbare, dar după câţiva paşi trebuie să se aşeze jos. Se întoarce
îngândurat în casă şi se pregăteşte de culcare, dar grijile, incertitudinea şi
mai ales teama de un nou acces de friguri nu-l lasă să adoarmă. îşi aduce
aminte de un remediu tradiţional brazilian: extractul alcoolic din frunze de
tutun. în disperare de
190 • Fată în fată cu stresul
Insom nia
Orele de refacere a creierului pot fi afectate prin apariţia insomniei. Aceasta
se poate manifesta prin reducerea duratei totale a somnului, instalarea cu
dificultate a somnului, treziri repetate, precum şi prin trezirea matinală
precoce. Insomnia este întotdeauna însoţită de senzaţia de oboseală, de
somn neîmplinit, nesatisfăcător. Ea poate fi întâlnită în stările de
surmenaj, neurastenie, nevroze anxioase, în bolile psihice mai grave şiîn
cazul expunerii la stres psihologic excesiv.
Insomnia datorată unorîmprejurări stresante se poate combate prin
măsuri relativ simple şi de bun-simţ. Mai întâi de toate, trebuie identificate
sursele de stres şi soluţiile concrete pentru înlăturarea sau reducerea
acestora. Pe lângă măsurile directe, specifice pentru contracararea stresului,
se vor dovedi utile câteva măsuri de bun-simţ: respectarea unui program cât
mai ordonat de culcare şi sculare, evitarea metodelorîndoielnice de inducere
a somnului (de ex. alcoolul), folosirea raţională a somniferelor şi numai la
indicaţia medicului, folosirea cu prudenţă a unor ceaiuri sedative (de ex.
păducelul, valeriana, teiul etc), practicarea exerciţiului fizic regulat,
evitarea servirii mesei la ore târzii, evitarea excitantelor de orice fel (cafea,
filme incitante etc), program de seară liniştit.
Odihna activ
ă
Multe dintre consecinţele nedorite ale stresului excesiv pot fi evitate sau
diminuate prin odihnă activă. în sensul acesta este înţelept să înţelegem
că nu toate felurile de distracţie sunt relaxante şi nu toate ajută la
refacerea potenţialului vital al organismului. De exemplu, urmărirea unui
meci de box sau de fotbal la televizor produce mai mult încordare decât
relaxare, din
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 191
R obinsonînfruntă foam ea
De la extazul momentelor în care constată că a scăpat în mod miraculos
cu viaţă, Robinson ajunge foarte curând în agonia incertitudinilor. Imensa
bucurie de a fi supravieţuit e spulberată de cruda realitate. E ud leoarcă,
fără ni ci o haină de schimb, nea vând nici măcar o coajă de pâine ca să
prindă câtuşi de puţin puteri şi nici măcar o înghiţitură de apă de băut
pentru a-şi astâmpăra setea. Lipsit de orice fel de armă pentru a vâna
vreun animal sau pentru a se apăra, urmează fie să moară de foame, fie
să cadă în ghearele vreunei fiare sălbatice.
Providenţa îi este totuşi infinit mai favorabilă decât i se pare în acele
momente de luciditate descurajantă şi, în zilele următoare, el reuşeşte să-
şi facă provizii mai mult decât liniştitoare pentru multă vreme.
Stresul celor necesare traiului de zi cu zi îl va încerca şi mai târziu, deşi
nu cu aceeaşi urgenţă ca în ziua naufragiului. Provizia de pesmeţi adusă
de pe corabie s-a împuţinat încetul cu încetul, oricât de raţional o consuma.
Spiritul prevăzător l-a determinat să introducă un regim sever, constând în
limitarea la o singură bucată de pesmet pe zi. In ciuda acestor măsuri, a
trebuit să se descurce o perioadă fără pâine, până când, printr-o altă
întâmplare uimitoare, avea să obţină, dar nu fără eforturi şi planificare
stăruitoare, recolte îndestulătoare de grâne.
Chiar după prima semănătură care se arăta promiţătoare, Robinson
era să piardă totul din pricina unor duşmani împotriva cărora cu greu putea
să se apere. Mai întâi, din dulceaţa tulpinilor ce abia răsăriseră, au gustat
iepurii şi caprele. în faţa rozătoarelor ameninţătoare, Robinson s-a văzut
nevoit să împrejmuiască în mare grabă întregul său lan. Deşi acesta avea
o suprafaţă
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 193
relativ mică, încropirea gardului a durat trei săptămâni încheiate. Era totuşi
mulţumit că grânele atât de vitale pentru supravieţuirea sa erau salvate, dar
numai pentru o vreme.
După ce a scăpat de aceste animale, Hobinson a avut de lucru cu păsările,
într-o zi când se ducea în inspecţie, a zărit o sumedenie de păsări adunate
în
copaci, aşteptându-l să plece pentru a se repezi la spicele coapte. A tras
de îndată cu puşca în
ele dar în aceeaşi clipă,
altele pe care până
atunci nu le văzuse, s-
au ridicat din holde.
Agricultorul şi-a dat
seama că, dacă nu va
lua măsuri hotărâte,
înaripatele îl vor lăsa
muritor de foame. Ar fi
fost dispus ca la nevoie
să vegheze zi şi noapte
pentru a-şi păzi grăunţele din care avea să-şi facă pâinea. Atunci şi-a adus
aminte de un obicei practicat în Anglia. A împuşcat trei păsări şi Ie-a
spânzurat în văzul celorlalte, ca pildă înfricoşătoare. Spre uşurarea lui
Hobinson, nicio pasăre nu s-a mai apropiat de lan şi atâta timp cât
sperietoarele au rămas atârnate în acel loc, hoţomanele înaripate nu s-
au mai apropiat nici măcar de zona aceea a insulei.
S tresu l in o ţiilo
va r alim e n tare
în ciuda existenţei unor instituţii şi organe specializate ale statului care asi-
gură supravegherea unor aspecte vitale ale siguranţei alimentelor, hrana
continuă să reprezinte o sursă majoră de îngrijorare pentru opinia publică,
în special sub aspect calitativ. Simţământul de nesiguranţă este întreţinut
de difuzarea rapidă a informaţiilor despre diverse pericole cum ar fi prezenţa
reziduurilor de pesticideîn produsele alimentare, folosirea pe scară largă a
îngrăşămintelor chimice în agricultură, răspândirea alimentelor modificate
genetic, produsele alimentare provenite de la animale tratate cu hormoni de
creştere, introducerea aproape ubicuitară a aditivilor alimentari în prepara-
tele alimentare comerciale, prezenţa substanţelor cancerigene în produsele
alimentare, apariţia unor germeni infecţioşi necunoscuţi până nu demult,
cum ar fi prionii care produc „boala vacilor nebune", sau caracterul
imprevizibil al evoluţiei unor viruşi cum ar fi virusul gripei aviare.
A lim e n ta
ţia e c h ilib ra
ăt
Piramida alimentaţiei concentrează într-o schemă vizuală simplă şi
intuitivă esenţa unei alimentaţii echilibrate. Piramida ilustrează într-un
mod extrem de elocvent proporţia corectă dintre diferitele grupe de
alimente.
Alimentele de la baza piramidei se consumă în proporţia cea mai
mare. Pe măsură ce urcăm spre vârful piramidei, cantitatea de alimente
consumate din alimentele aflate pe diferitele paliere scade. Cerealele
integrale,
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 197
A p a e s te in d is p e n ăd a b il
Apa este constituentul de bază al celulelor, al spaţiului dintre celule, al sân-
gelui şi limfei. Ea joacă un rol crucial în reglarea temperaturii corpului atât
la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. Ca element principal al sângelui, apa
200 • Fată în fată cu stresul
Necesarul de ap
ă
în condiţii normale, organismul are nevoie de 1,5-2 litri de apă pe zi.
Necesarul de apă al corpului creşte în timpul efectuării unei munci fizice
intense, datorită intensificării transpiraţiei, precum şi într-o atmosferă foarte
uscată, indiferent dacă este vorba de temperaturi înalte, cum este cazul în
deşert, sau de temperaturi scăzute, ca în zilele geroase de iarnă. în
anumite boli febrile sau care se manifestă cu diaree şi vărsături,
organismul poate să piardă o cantitate foarte mare de lichide. în toate
aceste stări, necesarul de apă al organismului creşte proporţional cu
volumul de lichide eliminat şi trebuie asigurat urgent. Cu excepţia meselor
şi a unor cazuri particulare de boală, apa trebuie consumată din
abundenţă, pe tot parcursul zilei.
Oxigen vital
Deşi era un înotător încercat, lui Robinson îi era cu neputinţă să se
strecoare printre valuri ca să-şi recapete suflul. Marea era cumplită. Barca
de salvare în care se îmbarcase împreună cu restul echipajului de pe
corabia avariată fusese răsturnată sub puterea cotropitoare a sălbaticei
furtuni. Temerarul înfrunta a doua oară moartea în adâncul mării. înghiţise
multă apă şi era pe
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 201
S c h im b u l d e o x ig
şi ecnîio x iti d e c a rb o n
Prin inspiraţie şi expiraţie, plămânii şi căile respiratorii împreună cu
structurile vasculare aferente realizează schimbul de gaze dintre organism şi
mediul înconjurător. Oxigenul necesar arderilor din celule ajunge din
atmosferă în alveolele pulmonare şi de aici în sânge pentru a fi apoi
transportat de torentul circulatorîn toate ţesuturile şi organele. Prin
procesul invers, bioxidul de carbon este eliminat din organism. Pe de o
parte, respiraţia este o funcţie automată a corpului, care se desfăşoară sub
controlul centrului respirator din creier, dar pe de altă parte, individul poate
modifica în mod voluntar ritmul şi amplitudinea mişcărilor respiratorii.
R e s p ira
ţia d ia fra g m aă tic
Distensia plămânilor în cursul inspiraţiei şi, respectiv, retracţia lor în
timpul expiraţiei se desfăşoară prin participarea muşchilor intercostali şi a
diafragmei.
202 • Fată în fată cu stresul
Respiraţia nazală
Un alt aspect important al respiraţiei fiziologice se leagă de calea de
pătrundere iniţială a aerului. După cum ştim, omul poate respira fie pe nas,
fie pe gură. Profesor dr. Vasile Mulfay, de la Clinica ORL din Târgu Mureş,
estimează că aproape o treime din populaţie - copii, adolescenţi şi adulţi
- respiră pe gură. De asemenea, el susţine că majoritatea otitelor, anginelor,
amigdalitelor, sinuzitelor şi alte infecţii ale căilor respiratorii superioare apar
în urma practicării pe termen lung a respiraţiei prin cavitatea bucală. Mai
mult, el consideră că această respiraţie are un efect general epuizant-
astenizant, atât fizic, cât şi psihic, uneori surprinzător de accentuat.
Respiraţia şi stresul
Printre multiplele efecte fiziologice ale stresului se numără şi modificarea
frecvenţei respiraţiei şi chiar a tiparului respirator. în condiţii de stres sau
anxietate, mişcările respiratorii devin mai superficiale, mai frecvente şi
predominant costale. Acest tip de hiperventilaţie favorizează eliminarea
excesivă a dioxidului de carbon, cu apariţia unui dezechilibru metabolic care
accentuează senzaţia de anxietate şi agravează o serie de manifestări ale
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 203
R espiraţia corect
ă - o tehnic
ă antistres
Studiile ştiinţifice au arătat că respiraţia corectă poate ajuta la contracararea
stresului şi a urmărilor acestuia prin calmarea sistemului nervos vegetativ.
Exerciţiile de respiraţie controlată voluntar sunt un mijloc simplu şi accesibil
de relaxare, util într-o serie de tulburări cum ar fi: stresul, anxietatea, atacul
de panică, astmul, sindromul de oboseală cronică, insomnia şi altele.
Atunci când o persoană este relaxată, respiraţia este lentă, calmă şi
se realizează prin orificiile nazale. Practicarea voluntară a unei respiraţii
caracteristice stărilor de relaxare pare să aibă un efect liniştitor asupra
sistemului nervos vegetativ care răspunde de activitatea organelor interne
şi induce scăderea tensiunii arteriale, rărirea frecvenţei bătăilor inimii,
diminuarea secreţiei de hormoni de stres, limitarea acumulării acidului lactic
în muşchi, restabilirea echilibrului cjazelor respiratorii (oxigen şi dioxid de
carbon), îmbunătăţirea funcţiei sistemului imunitar, instalarea unei stări de
calm şi bunăstare generală.
Există diferite tehnici de respiraţie antistres cu efect relaxant, însă, în
esenţă, scopul este de a ajunge la o respiraţie lentă, amplă, predominant
diafragmatică. (Mai multe detalii la capitolul 13.)
A erisire corespunz
ătoare
Aerul consumat din încăperi poate fi cauza apariţiei premature a oboselii,
durerilor de cap, stărilor de indispoziţie sau nervozitate şi poate astfel pre-
cipita incidente stresante în relaţiile dintre colegii de la locul de muncă sau
şcoală şi între membrii familiei.
Cea mai simplă şi în general cea mai accesibilă cale de îmbunătăţire a
calităţii aerului din încăperi este aerisirea. Fiecare spaţiu de lucru sau de
învăţat ar trebui să aibă o fereastră deschisă cât mai mult cu putinţă,
desigur,
204 • Fată în fată cu stresul
Paradisul robinsonian
Mulţi oameni ar dori să adopte un stil de viaţă sănătos, dar aşteaptă
condiţiile ideale de care s-a bucurat Robinson. Probabil mulţi dintre noi ne
eschivăm de la schimbările necesare şi utile, gândind că aerul e prea poluat
ca să ieşim la o plimbare sau că hrana este prea îmbâcsită cu fel şi fel de
chimicale ca să merite să facem schimbări în regimul alimentar. E adevărat
că nimeni nu se mai poate bucura de paradisul terestru al lui Robinson,
unde la tot pasul să descoperim cele mai delicioase fructe exotice sau să
bem pe săturate, fără niciun fel de costuri materiale, din apa cristalină a
unui izvor. într-adevăr, puţine locuri de pe Terra mai sunt nepoluate.
Să învăţăm totuşi lecţia pe care a învăţat-o singuraticul de pe insulă şi
să folosim cu înţelepciune ceea ce încă mai avem la dispoziţie. Să găsim o
alee într-un parc, sau un drumeag la marginea unei păduri, chiar dacă nu
există codri cu frunze de argint, unde să ne bucurăm de o plimbare
reconfortantă,
dacă niciodată roşiile sau merele de astăzi nu vor mai avea gustul celor din
copilărie. Fiecare element al stilului de viaţă sănătos îşi va aduce
contribuţia la fortificarea organismului şi veţi putea fi mai bine pregătiţi
pentru a face fată mai eficient stresului.
1 S tre s u l e x is ţia
te nl
Religia - stresor sau factor antistres?
R
obinson are ocazia de a vedea încă din prima
călătorie maritimă că viaţa omului atârnă de un fir de
aţă. Imediat după ieşirea corăbiei în larg, s-a iscat un
vânt puternic şi marea a început să spumege. Neobişnuit cu furia
apelor, marinarul novice e cuprins de un rău cumplit şi de o spaimă
grozavă. Sub ameninţarea tot mai înspăimântătoare
a valurilor,
Robinson face
juruinţe peste
juruinţe, făgăduind
că nu va mai ■
pune niciodată
piciorul pe vreo
corabie, cu condiţia
ca Cerul să se
îndure de el şi să-l
ducă teafăr pe
uscat.
Desigur, cuminţenia a durat tot atât cât a durat şi : furtuna.
Odată cu vremea liniştită, îi revine pofta de viaţă, hotărârile sfinte
se clatină şi, cu puţin ajutor din partea prietenilor puşi pe chefuri şi
batjocură, sunt date uitării.
Foarte curând, viaţa avea să-i dea o nouă lecţie usturătoare.
După numai şase zile de navigaţie, când se apropiau de rada
portului Yarmouth, evenimentele se precipită din nou. Către
amiază, valurile încep să treacă peste prora corăbiei. Căpitanul
ordonă să fie aruncată şi cea de-a doua ancoră. Fără folos. Furtuna
ajunge la paroxism. Feţele celor mai încercaţi dintre marinari
trădează fiorul fatidic al morţii. Sunt nevoiţi să taie ambele catarge,
dar fără
210 • Fată în fată cu stresul
U n co lac d e salva re
Comportamentul marinarilor şi al lui Robinson însuşi ilustrează o tendinţă
aproape general observabilă la oamenii aflaţi în situaţii critice. Atunci când
au probleme, atunci când sunt ameninţaţi de primejdii, când sunt la ananghie
şi nu văd nicio cale de ieşire sau când toate eforturile de scăpare au dat
greş, oamenii apelează la ultima soluţie, divinitatea. Acest reflex de criză
este magistral surprins în cartea psalmilor: „Cei ce se pogorâseră pe mare
în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările
Domnului... furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se
pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în fata primejdiei. Apucaţi de
ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa.
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a izbăvit din
necazurile lor."
Secolele n-au schimbat, în mod esenţial, felul în care oamenii
reacţionează la confruntarea cu pericolele iminente. Cultura şi civilizaţia au
rafinat poate gestul fundamental prin care oamenii se agaţă de un punct de
sprijin de dincolo de lumea naturală, dar nu au operat modificări radicale în
esenţa lui. în secolul XXI, firea umană pare să funcţioneze după aceleaşi
legităţi ale sufletului ca şi în urmă cu câteva milenii. Sociologii au constatat
că atacul terorist din 11 septembrie 2001, îndreptat asupra turnurilor din
New York, a declanşat o creştere masivă a participării la slujbele religioase
şi la o îndeplinire cu mai multă conştiinciozitate a ritualurilor sau
îndatoririlor sacre.
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 211
O p a let
ă la rgă d e te h n ic i a n tistre s
Recurgerea la religie pare să fie o strategie antistres accesibilă, religia fiind
percepută ca un refugiu protector sau ca un izvor de resurse multiple în faţa
celor mai diverşi stresori. Sub aspect practic, trăirea religiei cuprinde un număr
extrem de mare de tehnici cu potenţial efect benefic asupra adaptării la stres.
0 enumerare completă a acestor mijloace de contracarare a stresului este
imposibilă. Pe lista celor mai frecvent întâlnite modalităţi de contracarare
religioasă a stresului se află: rugăciunea pentru linişte sufletească,
rugăciunea pentru mai mult curaj şi putere morală, rugăciunea pentru a
găsi soluţia la problemă, rugăciunea pentru.iertarea păcatelor, citirea
Bibliei, citirea altor scrieri sacre, căutarea unei soluţii în cărţile sfinte,
participarea la slujbele religioase, spovedania, respectiv mărturisirea
păcatelor, solicitarea binecuvântării lui Dumnezeu, solicitarea sprijinului
altor credincioşi sau a preotului/pastorului, discutarea problemelor
stresante cu alţi credincioşi sau cu preotul/pastorul, străduinţa de a
evita/învinge anumite păcate sau slăbiciuni, încredinţarea problemelor în
grija lui Dumnezeu, meditaţia la un text biblic, recitarea unui text biblic,
identificarea binecuvântărilor primite de la Dumnezeu, fapte de
binefacere, donarea unor sume de bani pentru o cauză religioasă sau de
caritate, implicarea în activităţile de la biserică, pelerinaj la o mănăstire sau
un loc sfânt, solicitarea de rugăciuni din partea altor credincioşi sau a
preotului etc.
niveluri, asupra modului de reacţie la stres. Probabil cel mai evident element
care defineşte religiozitatea omului are de-a face cu convingerile religioase.
Convingerile autentice îşi pun amprenta asupra întregii gândiri, cu implicaţii
majore în ce priveşte percepţia relaţiilor cu semenii, a evenimentelor majore şi
minore. Religia asumată şi trăită în mod autentic are un impact imens asupra
laturii afectiv-emoţionale a omului, iar sentimentele religioase, la rândul lor,
influenţează reactivitatea la provocările vieţii şi impregnează fiecare element
al vieţii lăuntrice, de la gândire, monolog interior, imagine de sine, stimă sau
apreciere de sine şi până la comportamentul de zi cu zi.
Practica religioasă constituie şi ea, prin multiplele ei aspecte, un factor cu
implicaţii importante în contracararea stresului. Exerciţiul concret al religiei,
de exemplu, rugăciunile, citirea textelor sacre şi alte acte în care se traduce
practicarea credinţei, aduc un element de ordine, ritmicitate temporală şi con-
tribuie la un fond de stabilitate în desfăşurarea altfel bulversantă a vieţii.
Un alt aspect important al practicii religioase este reprezentat de apar-
tenenţa la un grup religios, respectiv de frecventarea întâlnirilor comunităţii
religioase. Pe de o parte, apartenenţa la grup joacă un rol semnificativ în
conturarea identităţii personale, iar pe de altă parte, participarea efectivă
la adunările grupului religios oferă un cadru şi o structură de sprijin social
deosebit de valoroasă pentru adaptarea la cele mai diverse evenimente
stresante ale vieţii, precum şi ocazii de implicare activă în societate şi în
rezolvarea problemelor ei.
Fond em ţional
o şi atitudine pozitiv
ă
Istoria oferă multe exemple despre curajul pe care îl poate inspira credinţa
în puterea divină. Ucenicii sau apostolii, din pieptul cărora răsunau cântece
de laudă, deşi erau cu mâinile în lanţuri şi cu picioarele în butuci, martirii,
care au păşit pe eşafod ori s-au lăsat arşi pe rug cu faţa senină, au fost şi
vor rămâne o pildă mişcătoare în acest sens. Nu lipsesc nici exemplele din
istoria mai apropiată, fapte şi atitudini ale unor adevăraţi „eroi ai credinţei",
214 • Fată în fată cu stresul
B ucurie, veselie si um or
Francisc Visky povesteşte încă un episod admirabil despre ascuţitul şi
nesecatul simţ al umorului de care a dat dovadă pastorul Richard
Wurmbrandt, chiar şi în cele mai negre zile pe care le-au petrecut în
temniţele comuniste, într-o zi, când pastorul şi-a pierdut prosopul, tovarăşii
de celulă l-au auzit pe Richard anunţând vestea cu voce tare: „Dacă a găsit
cineva o gaură mare cu un pic de prosop în jur, îl rog să mi-o restituie,
fiindcă este a mea."
Mulţi deţinuţi care au fost privaţi de libertate şi trataţi în mod inuman
timp de zeci de ani, numai din cauza credinţei lor, au înţeles că nu trebuie
să îngăduie niciunei împrejurări să le fure voia bună. Unul dintre cele mai
puternice remedii împotriva stresului şi depresiei, pe care credincioşii care au
suportat ani grei de prigoană l-au găsit, l-au experimentat şi l-au
recomandat şi altora, este îndemnul psalmistului care spune: „Aceasta este
ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm si să ne veselim în ea!"
Capitolul 12 - Stresul existenţial «215
Robinson se m aturizeaz
ă din punct de vedere religios
Robinson este un adevărat caz de psihologie a religiei care merită studiat
cu atenţie. De îndată ce se dezlănţuie prima furtună care îl prinde pe
mare, e
încolţit de groază ca
orice navigator
neobişnuit cu furia
mărilor. în mintea
învălmăşită de teamă,
se înfiripă imediat
gândul că ceea ce i se
întâmplă este
pedeapsa Cerului
pentru sfidarea
sfaturilor părinteşti, Iu-
Capitolul 12 - Stresul existenţial «219
cru care nu face decât să-i amplifice stresul, oricum teribil, cauzat de
situaţia de viaţă şi de moarte în care se afla.
La fel de negativ interpretează mai târziu pacostea survenită în timpul
călătoriei spre Guineea. Este capturat, împreună cu restul echipajului cu
care naviga spre Africa, de nişte piraţi mauri din Sale şi ajunge rob în casa
căpitanului corăbiei de corsari. Amărăciunea îl copleşeşte şi, în toată
această surprinzătoare întorsătură nefericită a soartei lui, conştiinţa
încărcată vede „mânia Cerului" abătută asupra lui din pricina ambiţiilor
sale nebuneşti. Explicaţia pe care o dă acestei nemiloase lovituri pe care i-
o dă viaţa îl face să se simtă, cel puţin pentru încă o bună bucată de
timp, „pierdut şi fără nicio nădejde".
După cum ştim, Hobinson reuşeşte în cele din urmă să evadeze şi
ajunge, după multe peripeţii, în Brazilia. De aici, întreprinde expediţia
transatlantică în cursul căreia naufragiază pe o insulă pustie. Strategia
religioasă antistres a lui Robinson nu pare să se fi maturizat prea mult. După ce
reuşeşte să-şi înjghebeze un cort drept adăpost şi îşi asigură a/te lucruri de
imediată necesitate, începe să se gândească tot mai mult la perspectivele
care-l aşteaptă. încă nu-şi dă seama cât de mult rău îşi face 1ăsându-se
în voia celor mai pesimiste presimţiri. Constatând că furtuna îl aruncase
pe o insulă aflată la câteva sute de leghe în afara drumului obişnuit al
corăbiilor, se lasă copleşit de deznădejde, trăgând concluzia că era voia
Cerului ca să-şi sfârşească zilele ducând o viaţă în singurătatea cumplită
a acelei insule uitată de lume. Era urmărit de o întrebare gravă: De ce îşi
duce Dumnezeu la pierzanie propriile făpturi, aducându-le într-o stare de
mizerie, fără ajutor şi fără speranţă, aşa încât să le vină greu să-l mai
mulţumească pentru viaţa pe care Ie-a dat-o? Dar, de câte ori gândea
aşa, conştiinţa îl mustra.
într-o zi, în timp ce îşi făcea plimbarea cu puşca pe umăr, vorbind în
sinea lui, gândurile sale a luat o turnură deosebită. „Foarte bine, este
adevărat că te găseşti la mare ananghie. Aminteşte-ţi însă, unde sunt
ceilalţi. Nu ap fost oare unsprezece oameni în barcă? Unde sunt ceilalţi
zece? De ce nu au fost ei salvaţi? E mai bine să fii aici sau dincolo?" Aşa a
început o transformare uimitoare a atitudinii şi a strategii/or de adaptare la
situaţiile extrem de provocatoare cu care urma să se confrunte încă multă
vreme.
220 • Fată în fată cu stresul
{
i Viktor Emil Frankl s-a născut la Viena în data de 26 martie 1905, fiind al doilea copil dintre I
f, cei trei pe care i-a avut familia Frankl. Mama lui provenea dintr-o familie de evrei nobili din |
|| Praga, iar tatăl, din sudul Moraviei. Frankl creşte în Viena, dovedind încă din adolescenţă t
H_ o inteligenţă sclipitoare. în timpul studenţiei, se implică în mişcarea socialistă şi devine r
R preocupat de psihiatrie, intrând în contact cu Sigmund Freud. Victor Frankl îşi primeşte licenţa jj
If în medicină la Universitatea din Viena în 1930. Mai târziu, se specializează în neurologie şi j
1 psihiatrie, ocupându-se în mod special cu pacienţii depresivi şi de cei cu tentative de suicid. I
I Datorită rezultatelor excepţionale în acest domeniu, este numit şeful secţiei pentru sinucigaşi 1
fi care funcţiona în cadrul Spitalului General din Viena. Din anul 1938, când Austria a trecut sub 1
Jj controlul Germaniei, naziştii îi interzic să mai trateze pacienţi de rasă ariană. Lucrează un timp |
jj în cadru privat, iar din 1940 i se încredinţează conducerea spitalului Rothschild. f
I în decembrie 1941, dr. Frankl s-a căsătorit cu Tilly Grosser. Nouă luni mai târziu, a î
| fost deportat împreună cu soţia şi părinţii într-o tabără de concentrare de lângă Praga. în I.
n 1942, la sosirea în lagărul de la Auschwitz, din Polonia, a fost sortit morţii, dara reuşit să se jj
|j strecoare neobservat din coloana prizonierilor care se îndreptau spre camera de gazare. Din |
I nefericire, manuscrisul primei sale cărţi, care conţinea conceptele fundamentale ale noii sale f
Iteorii despre sufletul uman precum şi experienţa sa clinică de neurolog şi psihiatru, i-a fost I
1 confiscat. Frankl a refăcut manuscrisul în timp ce se afla la Auschwitz, pe bucăţele de hârtie
| furate de un camarad. Ulterior a fost mutat în mai multe lagăre naziste, dar a supravieţuit şi a
|| fost eliberatîn 1945. Din nefericire, sfârşitului războiului survine »(continuare la pagina 221)
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 221
S tresul existen
ţial
Nevoia fundamentală a omului este aceea de a descoperi sensul vieţii, spune
Victor Frankl. Dorinţa irezistibilă de a găsi semnificaţia vieţii şi lumii este o
caracteristică distinctivă a fiinţei umane. Nicio altă fiinţă nuîşi puneîntrebări
existenţiale, aşa cum o face omul. Numai el este mistuit de nevoia de a afla
cine este, de unde vine, de ce este unde este şi încotro se îndreaptă. Lipsa
Xăs££5c££5s» «
»(continuare de la pagina 220) prea târziu pentru soţia şi părinţii lui. După întoarcerea la
Viena, şi-a publicat prima carte în care este prezentată teoria analizei existenţiale sau
logoterapiei. Ediţia lărgită a fost publicată în limba engleză în 1959, sub titlul de
„Doctorul şi sufletul". De-a lungul anilor următori, această lucrare a fost tradusă în peste
24 de limbi, devenind o lucrare de referinţă în domeniul psihologiei, filozofiei şi teologiei.
Ideile lui Victor Frankl au fundamentat analiza existenţială sau logoterapia, o a treia teorie
majoră despre psihicul uman, după psihanaliza lui Sigmund Freud şi psihologia individuală
a lui Alfred Adler.
în anii de după război, dr. Frankl a trăit la Viena, împreună cu a doua sa soţie, Eleonore
Schwindt. A predat ca profesor de neurologie şi psihiatrie până la vârsta de 85 de ani. Din
1946 până în 1971, dr. Frankl este director executiv al Spitalului Policlinic din Viena.
Victor Emil Frankl a primit mai multe zeci de titluri doctorale onorifice din partea unor
universităţi din întreaga lume. A scris peste 30 de cărţi şi a fost primul neamerican căruia
Asociaţia Psihiatrică Americană i-a decernat prestigiosul Premiu Oskar Pfister. Ca profesor
invitat, a predat la Universitatea Harvard, la Stanford şi la alte universităţi renumite din
Pittsburgh, San Diego şi Dallas.
Logoterapia lui Victor Frankl a fost recunoscută de specialişti ca o metodă psihoterapeu-
tică bazată pe cercetări ştiinţifice.
Victor Emil Frankl a decedat în septembrie 1997 la Viena, lăsând în urma lui o viaţă
care a dovedit cu prisosinţă că „totul îi poate fi luat omului, mai puţin un lucru: ultima dintre
libertăţi - aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege
propriul mod de a fi".
222 • Fată în fată cu stresul
Secretul plec
ării lui Robinson
Plecarea de acasă a lui Robinson, în ciuda condiţiilor de viaţă extrem de
convenabile, reflectă în mod subtil drama existenţială a omului. Aparent,
tânărul căruia i se pun la dispoziţie toate posibilităţile fără niciun efort,
pleacă fără nicio justificare. Nici măcar el însuşi nu înţelege cum e posibil
să ia nişte decizii atât de iraţionale, păguboase. In lipsa altei explicaţii mal
convingătoare, aruncă totul pe seama imaturităţii sale, a unei condamnabile
dorinţe de aventură sau invocă de mai multe ori o forţă irezistibilă, aparent
mai presus de propria persoană, pe care, în limbajul epocii sale, o numeşte
ursită.
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 223
Răspunsul la m arile
întrebări
De-a lungul veacurilor, spiritul uman a căutat cu perseverenţă să afle
răspunsul la marile întrebări existenţiale. Cine suntem? De unde venim?
încotro mergem?
Filozoful, omul de ştiinţă, dar şi omul de rând râvnesc în adâncul fiinţei
lor să-şi limpezească aceste nedumeriri cruciale, atât de specifice sufletului
omenesc. în spatele frământărilor şi curiozităţii care i-a mânat pe cei mai
mulţi savanţi începând din antichitate şi până în zilele noastre, putem
descoperi aceeaşi nevoie imperioasă de a astâmpăra foamea de a
dezlega marile enigme ale existenţei. Cu adevărat,în ultimele cinci secole,
progresul ştiinţific a elucidat multe dintre „de ce"-urile care ţineau în
încordare dorinţa de cunoaştere a neamului omenesc. Ştiinţele naturii,
astronomia, fizica, chimia, matematica, medicina şi multe alte discipline
ştiinţifice au reuşit să risipească o parte din ceaţa care întreţinea în lumea
interioară a omului un acut stres existenţial. Cercetarea ştiinţifică a adus la
lumină o serie de legi şi legităţi,
224 • Fată în fată cu stresul
prin prisma cărora viaţa şi lumea înconjurătoare au devenit mult mai bine
conturate pentru înţelegerea noastră raţională. Şi totuşi metoda
ştiinţifică a dezamăgit ori de câte ori s-a sperat că va putea iscodi sensurile
cele mai adânci şi mai arzătoare ale existenţei.
Fiecare om tânjeşte cu o intensitate uneori dureroasă să ştie dacă
suntem singuri în univers, dacă existenţa noastră este rodul întâmplării
sau, dimpotrivă, este un act intenţionat al unei fiinţe cu totul diferite de
noi. 0 mărturie impresionantă despre aceste căutări intime ale spiritului
omenesc ne-a rămas de la unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă,
Claude Bernard, părintele med/cinei experimentale. Marele fiziolog francez
notează în caietul său de însemnări personale: „Avem conştiinţa existenţei
lui Dumnezeu, dar nu putem să-L determinăm ... De altfel, totul tinde să mă
facă să cred într-o inteligenţă superioară, dar nu pot să am dovada ei
materială; aceasta rămâne sub formă de credinţă, de sentiment, şi totuşi
de certitudine, şi aceasta mă face fericit. Cum să nu cred într-un Dumnezeu
când posed cunoaşterea, iar această cunoaştere nu poate proveni din
materie, căci materia nu se cunoaşte pe ea însăşi, fiindcă altminteri ar pune
stăpânire pe ea însăşi."
Atunci de unde vine răul? Nici nu poate, nici nu vrea? Atunci de ce să-L
numim Dumnezeu?"
Dacă rostul acestor întâmplări rămâne ascuns, e posibil ca persoanele
credincioase să-şi abandoneze credinţa sau să o dilueze pentru a-şi regăsi
echilibrul mental.
C a re e s e n s u l s u ţe
fei?
rin
Savanţii, teologii, în general specialiştii, nu pot oferi decât răspunsuri
teoretice într-o problemă care este prin excelenţă individuală şi profund
subiectivă. Din fericire, există resurse pentru eliberarea de stresul
existenţial al unui handicap sau al unei malformaţii, pentru descoperirea
sensului tragediei care a intervenit în viaţă şi a lăsat urme fizice
iremediabile. De fapt, dr. Frankl consideră că suferinţa este cea de-a
treia cale, excepţională, care se adaugă uneori celorlalte două căi
generale, munca şi dragostea, prin intermediul căreia omul poate să
descopere sensul vieţii chiar şi în cele mai neprielnice împrejurări.
Experienţa zguduitoare a supravieţuirii doctorului Frankl în taberele de
muncă naziste este grăitoare în acest sens şi confirmă teoria sa, nu lipsită
de concepte savante şi filozofice mai greu de explicat, dar care în esenţă
afirmă că viaţa poate avea şi chiar are sens, în orice circumstanţe,
indiferent cât de mizerabile ar fi acestea. Există însă şi alţi „experţi", în cel
mai înalt înţeles al cuvântului, care pot să dea un răspuns plin de
autoritate, şi în acelaşi timp uşor de înţeles, la sfâşietoarele întrebări pe
care, cu obstinaţie, suferinţa le ridică în sufletul celor mai puţin răsfăţaţi de
viaţă: „De ce eu?" „De ce mie?" lată, în continuare, două răspunsuri „vii",
două personaje foarte reale, a căror mărturie nu numai relevantă pentru
contemporaneitate, dar şi plină de graţie, sperăm să fie o sursă de
inspiraţie pentru cei care încă sunt în căutarea răspunsului la
dureroasele lor întrebări.
Joni
Joni Eareckson Tada a suferit în floarea vârstei un accident în urma
căruia a rămas paralizată, fără putinţa de a merge pe propriile picioare
şi fără
228 • Fată în fată cu stresul
Nick
Nick Vujicic s-a născut fără mâini şi fără picioare. A întâmpinat toate difi-
cultăţile imaginabile pentru o fiinţă într-o asemenea condiţie de neputinţă,
dar a învăţat, în mod miraculos, să se ridice deasupra limitelor sale fizice şi
psihologice. A înfruntat izolarea şi dispreţul copiilor şi colegilor de aceeaşi
vârstă, a luptat cu propriile simţăminte de mânie şi revoltă faţă de
Dumnezeu. A reuşit să nu cedeze tentaţiei de a-şi pune capăt vieţii şi să-şi
găsească un
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 229
Insulaîntâlnirilor
Exact aceasta este şi metamorfoza pe care a suferit-o Hobinson Crusoe. După
ce, ca tânăr, îşi părăseşte casa şi patria pentru că nu-l interesează nimeni
şi nimic în afară de propriile dorinţe şi nevoi, după ce face nenumărate
încercări de a ajunge înapoi printre oameni pentru a-şi satisface setea
insuportabilă de prietenie şi tovărăşie umană, în sfârşit, odată cu apariţia
surprinzătoare a sălbaticului Vineri, este pregătit să răspundă nevoilor
celuilalt în mod altruist. „ l-au trebuit 25 de ani de singurătate - ne spune
Andrei Pleşu - pentru ca nu nevoia sa să decidă întâlnirea cu celălalt, ci
nevoia celuilalt, nevoia lui Vineri de a fi salvat de Hobinson". Fericita
reluare a contactului cu omenirea era de fapt dovada că Robinson a
învăţat să descopere prezenţa Celui Nevăzut, Prezenţa Supremă, pentru
că „marile întâlniri nu sunt întâlniri între două identităţi care se resimt
reciproc drept al teri ta te, ci acelea în care două identităţi distincte se
simt identice în numele unei a treia".
După ce, într-o zi, observă apariţia aparent miraculoasă a zece sau
douăsprezece spice de orz într-un colţ al ogrăzii, Robinson este copleşit de
uimire. Până atunci nu judecase lucrurile şi întâmplările din perspectiva
religioasă. Tot ce i se întâmplase îi păruse până atunci a fi din voia
întâmplării sau datorită voinţei arbitrare a lui Dumnezeu. Niciodată însă
nu-şi pusese întrebări cu privire la scopurile lui Dumnezeu, la ce urmăreşte
El cârmuind evenimentele lumii si la rostul orânduielii Lui. După ce a văzut
răsărind orzul într-o climă
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 231
E x e rcţiu
i l fiz ic - u n fa c to r a n tis tre s fu n d a m e n ta l
Activitatea fizică este o componentă fundamentală a oricărui program de
prevenire şi combatere a efectelor stresului. Mişcarea regulată induce o stare
de dispoziţie pozitivă, îmbunătăţeşte performanţele neuropsihice, cum ar
fi timpul de reacţie, stimulează intelectul şi judecata şi fortifică voinţa.
Exerciţiile fizice în aer liber au un efect relaxantşi ajută la ameliorarea
calităţii somnului din timpul nopţii. Activitatea fizică sistematică
îmbunătăţeşte calitatea vieţii în general şi ajută la formarea şi
consolidarea unei imagini mai optimiste despre sine şi despre viaţă.
Persoanele care fac sport în mod regulat sunt mai mulţumite de propria lor
viaţă şi sunt mai optimiste. Numeroase studii arată că exerciţiile fizice
reduc anxietatea şi ameliorează simptomele depresive. Activitatea fizică
este o strategie eficientă pentru contracararea stresului.
E x e rcţiile
i a e ro b ic e
Exerciţiile aerobice favorizează relaxarea şi eliberează tensiunea fizică şi
psihică acumulată în condiţii de stres psihologic intens. Exerciţiile
aerobice constau în punerea în mişcare ritmică, susţinută, a principalelor
grupe musculare ale corpului, prin depunerea unui efort de intensitate
moderată, cu creşterea semnificativă a frecvenţei bătăilor cardiace şi a
respiraţiei.
Există numeroase forme de exerciţiu fizic aerobic. Mersul pe jos, ciclismul,
înotul, grădinăritul, aspiratul mochetei, spălarea gresiei cu T-ul sau cu mopul,
ar fi doar câteva exemple din categoria celor de intensitate moderată. Se pot
practica desigur şi variante de mişcare aerobică mai viguroase: alergarea,
urcatul scărilor, săpatul în grădină, schiatul, tăiatul lemnelor etc. Alegerea
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 237
M ersul pe jos
Mersul pe jos este cea mai simplă, cea mai naturală şi cea mai accesibilă
formă de exerciţiu aerobic care ajută la contracararea stresului şi la menţi-
nerea stării generale de sănătate. De altfel, mersul pe jos este cea mai po-
pulară modalitate de a face exerciţii fizice. Mersul pe jos induce relaxarea
generală, reglează respiraţia şi circulaţia sanguină, tonifică musculatura şi
sistemul nervos. Mersul pe jos în ritm moderat, 4-5 km pe oră, în condiţii fa-
vorabile de mediu, antrenează cele mai importante funcţii ale organismului:
circulaţia, respiraţia şi metabolismul.
Alergarea
Jogging-ul, cum mai este cunoscută alergarea, este o formă de activitate
fizică, caracterizată printr-un consum de energie mai ridicat decât mersul,
în timpul alergării cu o viteză de 10-12 km/oră, consumul caloric se poate
tripla, ajungând până la 300 kcal/oră. Pentru a obţine beneficiile maxime,
se recomandă alergarea cu o frecvenţă de 2-3 ori pe săptămână, câte 15-20
minute/şedinţă în ritmul care duce la creşterea frecvenţei cardiace până
la 120-140 bătăi/min. înainte de a începe un program de alergare, este
recomandat să vă prezentaţi la medic pentru evaluarea capacităţii de efort
şi excluderea eventualelor contraindicaţii.
M ersul pe biciclet
ă
Mersul cu bicicleta este o formă de exerciţiu fizic aerobic cu atât mai ac-
tuală, cu cât în marile oraşe cu trafic auto intens, ambuteiajele sunt o cauză
frecventă şi greu de controlat a stresului cotidian. Pe lângă beneficiile direct
238 • Faţă în faţă cu stresul
G r ă d in ă r itu l
Grădinăritul este pe locul doi în lista preferinţelor americanilor în ce
priveşte
modalităţile de a face
\1,R^ft mişcare fizică. Pe lân-
gă faptul că este foarte accesibil, el are avantajul de a combina plăcutul cu
utilul. Pentru a obţine efectele dorite, grădinăritul trebuie practicat cu
respectarea regulilor pentru un program optim de exerciţii fizice (vezi capitolul
11). în special trebuie acordată o atenţie deosebită încadrării la o
intensitate moderată a efortului şi evitării presiunii timpului.
Exerciţii de flexibilitate
Flexibilitatea articulară este o componentă importantă a condiţiei fizice. Ea
are un impact indirect, dar substanţial asupra capacităţii de a face faţă la
stres, prin faptul că modelează unii dintre factorii psihologici care au legătură
cu maturitatea răspunsului la stresori, şi anume imaginea de sine şi simţă-
mântul propriei eficiente şi competenţe.
Capitolul 13-Tehnici antistres • 239
E xerci
ţii d e foţăr
Forţa musculară este una dintre laturile esenţiale ale condiţiei fizice şi
poate avea o contribuţie imensă la evitarea iritărilor aparent mărunte, dar
chinui-
240 • Fată în fată cu stresul
G im n a s tic a în
d ev io ra re
şi c o m p e n s a to rie
Gimnastica pune în mişcare muşchii şi articulaţiile şi antrenează indirect
funcţiile: respiratorie, cardiovasculară şi neuromusculară. Gimnastica igienică
de înviorare se practică dimineaţa după deşteptare, la domiciliu. Exerciţiile
de înviorare ajută organismul să treacă în condiţii optime de la starea de
odihnă la cea de activitate.
La fel de utilă pentru contracararea stresului se dovedeşte şi gimnastica
compensatorie, care urmăreşte contracararea efectelor negative ale muncii
sedentare şi ale activităţii monotone. Gimnastica compensatorie se practică
la locul de muncă, la jumătatea programului de lucru sau într-o altă pauză,
constând dintr-o sesiune de 5-10 minute de exerciţii fizice efectuate într-o
încăpere bine aerisită sau în aer liber.
• Exerciţiul 2
Poziţia iniţială: stând în picioare cu braţele întinse lateral şi înapoi.
Timpul I: se îndoaie trunchiul înspre înainte şi se atinge solul cu
palmele.
Timpul2: se atinge solul cu palmele a doua oară.
Timpul 3: se revine în poziţia iniţială cu braţele lateral şi înapoi.
Timpul4: se repetă arcuirea cu braţele întinse lateral şi înapoi.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.
• Exerciţiul 3
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi cu braţele
întinse lateral.
Timpul 1-2: se flectează genunchii şi se duc braţele sus.
Timpul 3-4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.
• Exerciţiul 4
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile adunate la piept şi capul
aplecat înainte.
Timpul 1-2: se duc braţele lateral înapoi, capul se lasă pe spate odată
cu
ridicarea pe vârfurile degetelor de la picioare şi cu inspiraţie profundă.
Timpul3-4: se revine la poziţia iniţială şi se expiră.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.
• Exerciţiul 5
Poziţia iniţială: stând în picioare.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 243
• Exerciţiul 6
Poziţia iniţială: stândîn picioare cu trunchiul aplecat înainte la
orizontală,
cu braţele lateral.
Timpul i-2: se răsuceşte de două ori trunchiul spre dreapta şi se atinge
cu degetele mâinii stângi vârful piciorului drept, în timp ce braţul drept
este arcuit în sus.
Timpul 3-4: se răsuceşte trunchiul spre stânga şi se atinge cu
degetele
mâinii drepte vârful piciorului stâng, în timp ce braţul stâng este arcuit
în sus.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori.
• Exerciţiul 7
Poziţia iniţială: sprijin culcat cu faţa spre pardoseală cu picioarele
depărtate.
Se execută flotări în ritm de voie. Se poate repeta de 5-6 ori.
• Exerciţiul 8
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate.
Timpul I: se flectează genunchii cu ghemuire şi se duc braţele lateral-
jos.
Timpul2-3: se ridică braţele lateral sus şi ridicarea trunchiului.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauză de 30 secunde.
244 • Faţă în faţă cu stresul
S u g e s tii p e n tru p ro g ra m u l d e g im
ă cnoam
stic
p e n s ato rie
• Exerciţiul 1
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile pe şolduri.
Timpul I: se duc braţele sus, cu palmele faţă în faţă, iar piciorul stâng/
drept se duce înapoi sprijinit pe vârf.
Timpul 2 şi 3: se face extensia trunchiului cu inspiraţie.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială cu expiraţie.
Exerciţiul se efectuează alternativ cu piciorul stâng şi drept înapoi.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.
• Exerciţiul 2
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi mâinile la
umeri.
Timpul 7: se duc braţele în sus, cu palmele faţă în faţă.
Timpul2 şi3: se arcuieşte trunchiul spre stânga.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se efectuează alternativ spre stânga şi spre dreapta şi se
repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.
• Exerciţiul 3
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi mâinile la
ceafă.
Se roteşte trunchiul de 3 ori la stânga şi de 3 ori la dreapta.
Exerciţiul se efectuează de voie, în ritm lent, cu pauze de 40 de
secunde.
• Exerciţiul 4
Poziţia iniţia/ă: stând în picioare cu picioarele depărtate.
Timpul 7; se duc braţele sus, cu palmele relaxate.
Timpul 2 şi 3: se lasă braţele să cadă în jos, trunchiul se apleacă uşor
înainte şi bărbia se apleacă în piept; se scutură braţele relaxate.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauze de 20 de secunde.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 245
Exerciţiul 5
Poziţia iniţială: stând în picioare, cu picioarele depărtate.
Timpul I: se duce braţul stâng sus.
Timpul2şi3: se face arcuirea trunchiului spre lateral dreapta.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se face alternativ spre dreapta şi spre stânga, se repetă de 4-5
ori cu pauze de 15 secunde.
Exerciţiul 6
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile împreunate.
Timpul 1: se face o fandare cu piciorul stâng înainte şi concomitent se
duc braţele în sus cu degetele încleştate.
Timpul2 şi3: se face extensia trunchiului cu întinderea braţelor în sus
şi
înapoi.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se efectuează cu fandare pe piciorul stâng şi pe cel drept,
alternativ. Exerciţiul se repetă de 2-3 ori cu pauze de 15 secunde.
Exerciţiul 7
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate, cu mâinile
la
piept şi coatele la nivelul umerilor.
Timpul V. se răsuceşte trunchiul spre stânga şi se întind braţele lateral.
Timpul2: se revine la poziţia iniţială.
Timpul 3: se răsuceşte trunchiul spre dreapta şi se întind braţele lateral.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.
Exerciţiul 8
Poziţia iniţială: stând în picioare pe vârfuri. Timpul 7: se duc braţele
sus, cu bătaia palmelor deasupra capului, concomitent cu depărtarea
picioarelor prin săritură. Timpul 2: se apropie picioarele tot prin
săritură, concomitent cu coborârea braţelor şi bătaia palmelor în
spatele bazinului.
246 • Fată în fată cu stresul
Exerciţiul de respira
ţie
Starea de tensiune, contractura musculară şi respiraţia superficială, de tip
toracic superior, sunt elemente specifice reacţiei de stres. Aceste manifes-
tări pot fi contracarate prin exerciţii de respiraţie diafragmatică. Exerciţiul
de respiraţie este o tehnică uşoară, rapidă şi accesibilă de combatere a
semnelor care însoţesc stresul. Există diferite tehnici de respiraţie pentru
inducerea relaxării, însă elementul principal al tuturor acestor exerciţii este
trecerea de la respiraţia toracică superioară la respiraţia de tip abdominal,
care se realizează prin mobilizarea diafragmei, muşchiul care desparte to-
racele de abdomen.
Asiguraţi condiţii cât mai favorabile pentru relaxare alegând un loc liniştit,
în care să nu fiţi deranjat, şi o îmbrăcăminte lejeră. Aşezaţi-vă
confortabil, în poziţie şezândă sau culcat, şi trageţi încet aer adânc în
piept. Aşezaţi o mână pe piept şi cealaltă pe abdomen. în timp ce respiraţi,
urmăriţi cu atenţie mişcările pieptului şi ale abdomenului. Concentraţi-vă
asupra respiraţiei şi încercaţi să inspiraţi şi expiraţi uşor, pe nas. Atunci
când respiraţia devine de tip diafragmatic, pieptul rămâne aproape
nemişcat, în timp ce peretele abdominal se bombează în timpul inspiraţiei
şi se aplatizează în timpul expiraţiei. Lăsaţi tensiunea din corp să dispară,
odată cu fiecare respiraţie. Odată ce aţi început să treceţi la respiraţia
diafragmatică, staţi liniştit şi bucuraţi-vă de senzaţia de relaxare.
Pentru a efectua acest exerciţiu urmaţi paşii următori:
• Aşezaţi-vă confortabil şi puneţi o mână pe piept şi cealaltă pe ab-
domen.
• Inspiraţi aerul pe nas, lent şi urmăriţi cum abdomenul se umflă.
• Opriţi-vă respiraţia timp de 1-2 secunde. Relaxaţi-vă.
• Expiraţi foarte lent pe nas şi urmăriţi cum abdomenul se aplatizează,
încercaţi să scoateţi tot aerul din piept. Relaxaţi-vă şi repetaţi tehnica
de la început.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 247
E xerci
ţii d e relaxare m u scu
ă lar
Relaxarea musculară este una dintre cele mai populare tehnici antistres şi are o
mulţime de variante, mai simple sau mai complexe. în esenţă, tehnica relaxării
musculare constă din contractarea timp de cinci secunde a unui grup de muşchi,
urmată de relaxarea muşchilor respectiv şi de o respiraţie adâncă. Procedura
se repetă rând pe rând, cu fiecare grup muscular, începând cu muşchii
capului şi terminând cu muşchii picioarelor. Ca exemplu generic de exerciţiu
de relaxare vă recomandăm în continuare o tehnică simplă şi accesibilă.
Aşezaţi-vă cât mai confortabil într-un pat sau fotoliu comod, într-o
încăpere liniştită şi discret iluminată. Etapele generale ale unui ciclu de
relaxare sunt următoarele:
• inspir adânc
• expir parţial (aerul va fi expirat din plămâni, dar nu în întregime)
• alegerea unui grup muscular şi efectuarea unei contracţii timp de 5
secunde
• relaxarea muşchilor respectivi.
Ciclul se reia cu un inspir adânc, expir şi se continuă cu contracţia şi re-
laxarea următoarei grupe musculare.
Ordinea în care puteţi să efectuaţi contracţia şi relaxarea muşchilor
poate fi următoarea:
• Relaxarea musculaturii capului, care cuprinde: încruntarea frunţii şi re-
laxare; închiderea pleoapelor, cât mai strâns posibil şi relaxare; deschi-
derea gurii cât mai larg şi relaxare; apăsarea limbii pe cerul gurii şi
relaxare; contractarea muşchilor mandibulei şi relaxare.
• Fazele relaxării gâtului sunt următoarele: apăsarea capului spre spate,
către pernă, urmată de relaxare; flectarea capului în faţă, spre piept apoi
248 • Fată în fată cu stresul
A p e l la p re cţie
au
Atât exerciţiile de respiraţie, cât şi cele de relaxare musculară trebuie
practicate în cadrul unui plan complet de contracarare a stresului. 0 abordare
responsabilă a stresului trebuie să includă o analiză realistă a situaţiilor
stresante şi stabilirea unui plan concret de răspuns pentru soluţionarea activă
a problemelor generate de stres. Chiar dacă sunt foarte utile, în sensul atenuării
efectelor fiziologice şi psihologice ale stresului, exerciţiile de respiraţie sau de
relaxare musculară nu vor soluţiona decât în mod excepţional cauza
obiectivă sau subiectivă a stresului.
Practicate în absenţa altor măsuri care să vizeze direct sursa stresului,
tehnicile de relaxare sunt comparabile cu administrarea unui medicament
Capitolul 13 -Tehnici antistres • 249
M asajul antistres
Una dintre modalităţile foarte plăcute şi accesibile de a obţine relaxarea
musculară este masajul antistres. Masajul de relaxare scade frecvenţa
bătăilor cardiace, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi digestia, alină
durerea şi înlătură încordarea musculară, frecvent întâlnite în condiţii de
stres. Masajul constă în prelucrarea sistematică a părţilor moi ale corpului
printr-o serie de proceduri efectuate de regulă cu ajutorul mâinilor sau, în
anumite cazuri, cu ajutorul unor aparate mecanice.
Există multe tipuri de masaj, în funcţie de scopul urmărit şi de tehnicile
aplicate. Masajul poate fi aplicatfie ca mijloc de menţinere a sănătăţii şi
de prevenire a bolii, fie ca tratament, în cazul unor situaţii specifice de
boală, în timp ce prima formă - numită masaj preventiv sau igienic-
foloseşte proceduri simple, a doua formă - numită masaj terapeutic-recurge
la metode mai complexe, în asociere cu alte tratamente, cum ar fi
hidroterapia sau gimnastica de recuperare. Masajul terapeutic este
executat în exclusivitate la indicaţia medicului fizioterapeut de către
personalul specializat.
250 • Fată în fată cu sttesul
Muzicoterapie
Muzica a fost folosită de toate popoarele, încă din antichitate, pentru virtutea
ei de a înviora sau linişti starea de spirit a oamenilor. Muzicoterapia, sau
meloterapia, constă în utilizarea efectelor muzicii asupra funcţiilor somatice
şi psihice ale organismului uman în scop terapeutic şi este o ştiinţă în care
se îmbină medicina, psihologia şi muzicologia. Ea poate fi aplicată
individual sau în grup, în mod pasiv (sub formă de audiţie) sau în mod activ
(cântatul cu vocea, interpretarea unor compoziţii cu instrumente muzicale).
O analiză a studiilor despre efectele antistres ale muzicii a arătat că
muzica reduce semnificativ nivelul reacţiilor de stres. Magnitudinea
efectului antistres diferă în funcţie de vârsta subiecţilor, tipul stresorilor,
preferinţele şi experienţa muzicală anterioară. Un studiu clinic randomizat,
efectuat pe pacienţi sub radioterapie pentru diverse boli canceroase, a
arătat că meloterapia a dus la scăderea nivelului de anxietate şi stres.
Cercetătorii au mai observat o corelaţie semnificativă între frecvenţa cu
care pacienţii au ascultat muzică şi ameliorarea stresului datorat
radioterapiei. Acest studiu clinic sugerează că efectul antistres al muzicii
este proporţional cu „doza" de muzică administrată.
Alegerea repertoriului şi volumul la care se realizează audiţia sunt hotărâ-
toare pentru obţinerea unor efecte benefice. Este un fapt bine cunoscut acela
că unele genuri de muzică, de pildă „rock and roH"-ul, pot deveni stresori
cu efecte devastatoare. Pentru a selecta o muzică adecvată, este bine să
ştim câteva principii generale cu privire la efectele muzicii:
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 251
R estructurarea cognitiv
ă
Aplicarea eficientă a restructurării cognitive presupuneîntelegerea secvenţei
de apariţie a stresului: a. evenimentul stresor sau situaţia stresantă; b.
interpretarea evenimentului; c. reacţia de stres. Exprimat sub forma unei
ecuaţii abstracte, se poate spune că a+b=c. Majoritatea oamenilor nu sunt
conştienţi de această secvenţă şi consideră ca stresul (c) este produsul direct
şi inevitabil al evenimentului sau situaţiei stresante (a). Restructurarea
cognitivă urmăreşte schimbarea reacţiei emoţionale şi comportamentale la
stres (c) prin modificarea gândurilor (b), adică prin modificarea interpretării
pe care o dă individul evenimentelor sau situaţiilor stresoare. Aceeaşi
situaţie, interpretată
252 • Fată în fată cu stresul
S toparea ândurilor
g negative
De multe ori, între gândurile negative şi stres se formează un cerc vicios. Pe
de o parte, gândurile negative imprimă un caracter stresant evenimentelor
prin influenţa pe care o au asupra modului cum percepem realitatea. Pe de
altă parte, stresul poate declanşa sau accentua gândurile negative. Cu cât
lăsăm ca gândurile noastre să graviteze într-o zonă distructivă, cu atât si-
tuaţia se va agrava mai mult. Pentru întreruperea acestui cerc vicios, este
recomandată aplicarea tehnicii de stopare a gândurilor negative.
Tehnica presupune trei paşi extrem de simpli.
Primul constă în conştientizarea clară a gândului negativ care induce
starea de stres.
Pasul următor constă în imaginarea unui indicator de culoare roşie cu
semnificaţia STOP şi în efortul de a vă spune în forul dumneavoastră
interior cuvântul STOP, cu cea mai mare fermitate.
Al treilea pas constă în substituirea gândului negativ cu unul pozitiv, a
imaginii mentale negative cu una pozitivă, plăcută.
Eficienţa tehnicii de stopare a gândurilor poate fi subminată din start de
două prejudecăţi foarte înrădăcinate. Prima mare piedică în calea
eficienţei acestei tehnici este ideea că ar fi un lucru nefiresc să ne
impunem un anumit curs al gândurilor. A doua barieră, bazată de multe ori
de experienţa anterioară, este convingerea că ar fi imposibil să opunem
rezistenţă anumitor gânduri. în această privinţă este interesant de
rememorat ceea ce spunea Claude Bernard: „Nu putem împiedica o idee
să ne treacă prin minte - este un mecanism fiziologic; dar putem sau nu să
o oprim prin voinţa noastră, să aplicăm asupra ei judecata noastră.
Tocmai aceasta constituie libertatea, care nu-i aparţine decât omului."
Condiţia elementară a eficienţei acestei metode este exersarea ei
cu perseverenţă. La nevoie, tehnica stopării gândurilor negative poate fi
combinată cu alte tehnici simple: angajarea într-o conversaţie cu un prieten,
dacă e posibil faţă în faţă, eventual telefonic sau prin internet, exerciţiu de
respiraţie sau de relaxare, rugăciunea, lectura sau recitarea unor pasaje cu
mesaj constructiv etc. în lucrarea intitulată Minte, caracter şi
personalitate, Ellen G. White, autoarea mai multor cărţi excepţionale de
psihologie creştină,
254 • Fată în fată cu stresul
L e c tu ra d e re la x a re s i le c tu ra oă rie n ta t
Lecturarea unei cărţi cu un conţinut care să capteze atenţia, dar fără a
tulbura mai mult starea sufletească, poate fi o strategie de reorientare a
gândurilor din care mulţi să obţină beneficii în condiţiile expunerii la stres
excesiv. Experienţa multor persoane care suferă sau nu de insomnie arată
că cititul este unul dintre cele mai bune somnifere. De asemenea, cărţile
sunt un mijloc plăcut de relaxare şi cultivare a minţii, fiind de altfel o
pasiune încă destul de populară, deşi în scădere datorită expansiunii
televiziunii şi a celorlalte mijloace de comunicare în masă.
Pe lângă aceste modalităţi generale de utilizare a materialului scris ca
tehnică antistres, mai trebuie remarcată lectura orientată. Prin aceasta se
înţelege citirea unui fragment cu un scop dinainte cunoscut, selectat în mod
special pentru a răspunde unei nevoi specifice situaţiei cu care persoana se
confruntă într-un anumit
moment. De exemplu,
atunci când conştientizaţi
că sunteţi copleşit de
nemulţumire, când simţiţi
că sunteţi doborât de
tendinţele pesimiste, o
idee bună ar fi să
deschideţi opera lui Daniel
Defoe la capitolul IV
pentru a reîmprospăta
lecţia exemplară a lui
Robinson Crusoe, despre
cum se cultivă recunoştinţa şi optimismul. Dacă v-aţi dat seama că stresul
din ultima vreme se datorează faptului că acordaţi prea mare
importanţă valorilor
Capitolul 13-Tehnici antistres • 255
M e d ita
ţia s tru c tu ra
ă, tre c u le g e re a
Meditaţia este un mijloc foarte popular de combatere a stresului. După cum
am văzut în capitolul despre strategiile antistres, există mai multe feluri de
meditaţie, forma concretă sub care este practicată fiind influenţată de
valorile personale filozofice şi religioase. Am prezentat şi câteva motive de
precauţie, sub aspect medical şi filozofic. Merită subliniat pentru ultima
oară că tehnicile meditative care propun eliberarea de gânduri trebuie
abordate cu simţ critic.
0 alternativă cu totul benefică este meditaţia structurată, care constă în
analiza cât mai lucidă a unor situaţii, evenimente, perioade de viaţă - res-
pectiva problemelorîntâmpinate pe diferite planuri ale existenţei personale:
familie, profesie, sănătate fizică, echilibru mental, priorităţile şi obiectivele
personale, relaţiile interpersonale (rudenii, prieteni, colegi, vecini etc). Obiec-
tivul este constatarea aspectelor pozitive, pentru consolidarea şi dezvolta-
rea lor, dar şi recunoaşterea erorilor, slăbiciunilor sau eşecurilor în vederea
reparării lor în măsura posibilităţilor.
256 • Fată în fată cu stresul
pentru ziua care stă să înceapă. Reculegerea de seară este similară, însă,
în mod firesc, aşază accentul pe bilanţul constructiv al zilei care a trecut.
Meditaţia structurată este mai mult decât oportună cu ocazia încheierii şi
începerii unui an calendaristic. Perioada sărbătorilor de iarnă este un prilej de
evaluare a planurilor şi realizărilor anului care este spre final şi, deopotrivă,
pentru conturarea unor ţinte noi pentru anul care urmează. Privirea retrospectivă
şi mai ales prospectivă sunt trăsături caracteristice personalităţilor cu
atitudine proactivă. Aceste persoane au încredere în potenţialul
schimbărilor-atât în viaţa personală, cât şi în mediul înconjurător.
Cristalizarea de obiective pe termen scurt, mediu şi lung creşte nivelul de
satisfacţie în viaţă, şi rezervarea unui răgaz de autoanaliză la cumpăna
dintre ani sau în preajma acesteia poate contribui la sporul de împlinire
personală.
T e s te d e e v a lu a re a s tre s u lu i
Evaluarea stresului poate fi realizată cu ajutorul unor teste sau chestionare
de evaluare. Aceste instrumente pot fi împărţite în două mari categorii.
Unele urmăresc inventarierea diverselor evenimente stresoare (majore sau
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 257
minore, de scurtă sau de lungă durată, unice sau repetitive etc). Cel mai
cunoscut instrument care ţinteşte măsurarea impactului evenimentelor
stresoare majore asupra individului este testul conceput de Holmes şi Rahe.
Cei doi cercetători au conceput aşa-numita Scală de evaluare a readaptării
sociale (Social Readjustment Rating Scale) care constă dintr-o listă de 41 de
evenimente stresoare. Fiecare dintre evenimentele din chestionar este asociat
cu un punctaj care reflectă mărimea impactului stresorului respectiv asupra
stării de sănătate a individului. Cu cât individul trăieşte mai multe evenimente
stresoare, cu atât punctajul obţinut va fi mai mare şi, proporţional, riscul de
îmbolnăvire va fi şi el mai ridicat. Datorită faptului că acelaşi eveniment
poate avea un impact diferit de la o persoană la alta, rezultatele acestui
tip de teste sunt prea puţin utile pentru a prognoza apariţia unor boli la un
anumit individ.
Alte teste de evaluare folosite în acest sens sunt: Inventarul experienţelor
recente (Schedule of Recent Experiences), Evaluarea generală a stresului
profes/ona/(NIOSH-Generic-Job-Stress-Questionaire), Scala mediului familial
(Family Environment Scale), Inventarul situaţiei maritale (Marital Situations
Inventory), Scala evenimentelor'vieţii PERI (PERI Life Events Scale).
Printre testele de evaluare a stresorilor minori repetitivi se numără: Scala
iritanţilor cotidieni (Hassies and Uplifts Scales), Inventarul evenimentelor
minore ale vieţii{ Inventory of Small Life Events), Lista experienţelor cotidiene
(Daily Life Experiences Checklist) şi multe altele. Din cauza spaţiului limitat
şi a restricţiilor în ce priveşte dreptul de publicare, nu putem reproduce
integral aceste teste, însă cei interesaţi le vor putea găsi pe Internet, folosind
denumirile în limba engleză indicate mai sus, în paranteze.
A doua categorie mare de teste încearcă să surprindă modul cum
percepe subiectul impactul stresorilor asupra sa şi cât de pregătit se simte
să facă faţă solicitărilor la care este expus. Cel mai folosit instrument de
acest fel este Scala StresuluiPercepuf(Perceived Stress Scale), concepută de
Sheldon Cohen. Acest test măsoară în general cât de stresantă este viaţa
cuiva în propria lui percepţie. Pentru evaluarea percepţiei individului
asupra unui anumit stresor este folosit Testul aprecierii stresului (The
Stress Appraisal Measure).
258 • Fată în fată cu stresul
(Sursa: Holmes and Rahe stress scale, From Wikipedia, the free encyclopedia,
http://en.wikipedia.org)
S c a la e v e n im e n te lo r s tre s o a re p e n şi
trua dtin
uţile ri
Scala elaborată de Holmes şi Rahe are şi o variantă adaptată pentru tineri
şi adolescenţi cu evenimente tipice pentru această vârstă.
(Sursa: Holmes and Rahe, stress Scale, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.
org)
Capitolul 13-Tehnici antistres • 261
Scala iritan
ţilor cotidieni
»
Pentru evaluarea stresorilor mărunţi care se repetă zi de zi au fost concepute
mai multe teste de evaluare. Cel mai cunoscut dintre acestea este Scala
iritanţilor cotidieni concepută de dr. Lazarus şi colaboratoarele lui, Anita
DeLongis şi Susan Folkman. Această scală încearcă să surprindă cu mai
mare acurateţe nivelul de stres, concentrându-se pe stresorii aparent minori,
dar care, prin efectul lor cumulat, pot pune la grea încercare resursele de
adaptare ale individului.
Spre exemplificare sunt redaţi mai jos o parte dintre cei mai obişnuiţi
iritanţi de zi cu zi:
• iritări datorate persoanelor apropiate (copiii, părinţii, socrii, alte rudenii,
soţul/soţia, colegii de muncă, vecinii, clienţii, şefii etc.)
• probleme de sănătate (personale sau ale unor membri ai familiei)
• programul zilnic de acasă şi de la serviciu, îndatoririle casnice şi cele
profesionale, termene de predare a lucrărilor
• aspecte legate de sexualitate şi relaţiile intime
• probleme financiare (lipsa banilor pentru necesităţi: mâncare, gaz,
curent electric, medicamenfe, taxe de şcolarizare, concediu, credite,
investiţii etc.)
• probleme cu băuturile alcoolice, fumatul, drogurile
• vremea, poluarea, traficul etc.
Anita DeLongis este profesor asociat de psihologie la Univesitatea British Columbia din
Canada. Cercet ările sale au pusîn evidenţă impactul stresor al celor mai mărunţi iritanţi din
viaţa cotidiană. Un subiect asupraăruia
c dr. DeLongis s-a aplecat cu mult ă pasiune este efectul
relaţiilor interpersonale asupra capacit
ăţii individului de a face ţă fala stres. Anita DeLongis
I a efectuat mai multe studii riguroase cu privire la efectul peîl care are insatisfac ţia în cadrul
relaţiei maritale asupra ării
st generale de ănătate
s şi asupra sănătăţii mentale, precumşi
consecinţele divorţului ca factor stresor.în ultimii ani, dr. DeLongis început
a să studiezeîn
mod aprofundat mecanismele complexe ale contracar ării stresului la pacien
ţii care suferă de
| boli cronice invalidante, cum ar fi artrita reumatoidă, leziunile de coloan ă vertebrală, infecţia
HIV-SIDA precumşi impactul unor boli infec ţioase amenin ţătoare, cum ar fi gripa
J -. aviară.
«-—-A * i^hrinSSS^SgBfe»!*^.
262 • Fată în fată cu stresul
Scor:
< 30: viaţa dvs. duce lipsă de stimulente, nu aveţi ambiţii prea mari.
31 - 50: aveţi o capacitate bună de a menţine stresul sub control
51 - 60: nivelul dvs. de stres este la limita superioară.
> 61: riscul dvs. de a face o boală cardiacă este probabil crescut.
(Sursa: Stress quiz: How stressed are you? Academic Resource Center, http://www.arc.sbc.edu)
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 263
E v a lu a re a m o d u lu i d eţierelaa cs tre s
Pentru contracararea eficientă a stresului nu este suficient să avem o
imagine, chiar exactă, asupra factorilor stresori la care suntem expuşi sau
a vulnerabilităţii noastre la stres. Este la fel de necesar să înţelegem cum
răspundem la solicitările stresante şi dacă aceste reacţii sunt adecvate sau
nu. Un instrument cu care puteţi evalua exact ce faceţi în diverse situaţii
stresante este jurnalul antistres (vezi mai jos). Un test util pentru evaluarea
modului de reacţie la stres este Inventarul COPE, elaborat de Charles Carver.
Cu ajutorul acestui test puteţi identifica principalele strategii - constructive
sau, dimpotrivă, distructive - de reacţie în situaţii de stres:
• Reinterpretare pozitivă şi dezvoltare
• Izolare mentală
• Renunţare la obiectivele urmărite
• Descărcarea emoţiilor
• Ajutor din partea altora
• Contracarare activă
• Negare
• Apelarea la resursele oferitele religie
• Contracarare prin umor
• Amânarea deciziilor sau acţiunilor
• Restrângerea activităţilor care concurează cu rezolvarea problemei
actuale
• Apel la sprijin afectiv-emoţional
• Acceptare
• Planificare
• Droguri
J u rn a lu l a n tis tre s
Jurnalul antistres este cel mai important instrument de analiză a stresului
din toate punctele de vedere. Pe lângă faptul că este simplu şi accesibil,
el ajută la găsirea soluţiilor la problemele întâmpinate. Merită remarcat în
mod special faptul că soluţiile care se conturează sunt specifice, adaptate
la situaţia concretă şi la personalitatea individului.
264 • Fată în fată cu stresul
M odel de jurnal
Ziua Ora Evenimentul Sentimentul Reacţia Rezolvarea
Luni 7,30 Trezire târzie Teama de şef Nervozitate Mă voi scula
mai devreme
8,00 Trafic intens îngrijorare Neatenţie în Alt traseu
conducere
10,00 întâlnire afaceri Nesiguranţă Irascibilitate Totul să fie aranjat
Acte nearanjate din timp
12,00 Calculator Frustrare Am dat vina Voi salva de acum totul
fişiere)
17. Hiroyasu Iso, High mental stress linked with increased risk of cardiovascular death,
Circulation, 2002:106:1229.
18. Hobfoll S.E., Stress, Culture, and Community, The Psychology and Philosophy of
Stress, Springer, 1998.
19. Hodkin Georgia, Stress and Nutrition, Vibrant Life, Special Issue, Hagerstown,
Maryland, p. 30-31.
20. Jones M.P., The role of psychosocial factors in peptic ulcer disease: Beyond
Helicobacter pylori and NSAIDS. J Psychosom Res. 2006 Apr: 60(4):407-12.
21. Kanarek R., Psychological effects of snacks and altered meal frequency, Br. J. Nutr.,
1997 Apr.; 77 Suppl. 1:S105-18.
22. Kaprio J., Koskenvuo M„ Rita H., Mortalityafterbereavement: a prospective study of
95,647 widowedpersons, Am. J. Public Health, 1987 March: 77(3): 283-287.
23. Kuper H„ Marmot M., Hemingway H„ Systematic review of prospective cohort studies of
psychosocial factors in the etiology andprognosis ofcoronary heart disease. Semin. Vase.
Med.2002Aug.:2(3):267-314.
24. Lerner B.H., Can stress cause disease? Revisiting the tuberculosis research of Thomas
Holmes, 1949-1961. Ann. Intern. Med. 1996 Apr 1:124(7):673-80.
25. Martikainen P., Valkonen T., Mortal ity after the death of a spouse: rates and causes of
death in a large Finnish cohort, Am. J. Public. Health., 1996 Aug:86(8):1087-93.
26. Mucchielli A., Arta de a comunica, Polirom, 2005, p. 105-108.
27. Pal G.K., Velkumary S, Effect of short-term practice of breathing exercises on autonomie
functions in normal human volunteers, Indian J. Med. Res., 120, August 2004, pp 115-121.
28. Pargament K.l. et al., Patterns of positive and negative religious coping with major life
stressors, Journal for the Scientific Study of Religion, 1998 37(4), 710-724.
29. Perez-De-Albeniz A., Holmes J., Meditation: concepts, effects and uses in therapy,
International Journal of Psychotherapy, Mar. 2000, voi. 5, Issue 1, p. 49,10 p.
30. Rozanski A, Blumenthal JA, Davidson KW, Saab PG, Kubzansky L, The epidemiology,
pathophysiology, and management of psychosocial risk factors in cardiac practice: the
emerging field ofbehavioral cardiology, J. Am. Coli. Cardiol. 2005 Mar 1 ;45(5):637-51.
31. Săndulache S., Szentagotai L, Stresul - ce este şi cum îl recunoaştem, Viaţă+Sănătate,
8/2002.
32. Scheier M.F., Carver C.S., Dispositional optimism and physical well-being: the influence
of generalizedoutcome expectancies on health, J. Pers., 1987 Jun;55(2):169-210.
33. Sime W.E., Stress Management: A Review of Principles, http://www.unl.edu/stress/mgmt
34. Smyth J.M. et al., Structured writing about a natural disaster, The Australasian Journal
of Disaster and Trauma Studies Voi.: 2002-1, www.massey.ac.nz
35. VogtDawne, Women, Trauma and PTSD, National CenterforPTSD.www.ncptsd.va.gov
Masajul de relaxare
Curs practic de învăţare rapidă
Cursul explică regulile esenţiale şi demonstrează
procedurile de bază şi modul de aplicare al masajului
de relaxare ca metodă simplă, eficientă şi naturală
de combatere a stresului.
Cursul este disponibil pe DVD şi CD.
1 Introducere
2. Istoric
3. Ce este masajul?- Definiţia noţiunilor de bază
4. Regulile de bază ale masajului
5. Efectele masajului
6. Procedurile principale ale masajtilui: netezirea
(efleurajul), fricţiunea, frământarea (petrisajul), baterile
(mai multe tipuri de batere: tapotamentul, tocatul,
percutarea, bătătoritul, plescăitul etc.) Demonstraţiile
sunt prezentate în secvenţe filmate, însoţite de
explicaţii.
7. Tehnica masajului de relaxare. Această secţiune
prezintă, în imagini şi secvenţe video, desfăşurarea pas
cu pas
a masajului de relaxare, demonstrându-se succesiunea si
legătura dintre procedurile demonstrate la capitolul anterior,
aşa cum are loc în cadrul unei şedinţe de masaj de
relaxare. De asemenea, sunt prezentate câteva variante
suplimentare ale unor proceduri de bază, care sunt utile
pentru prelucrarea regiunilor gâtului şi capului. 8 Indicaţii
şi contraindicaţii.