Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea Marei din romanul „MARA” de Ioan Slavici

Mara este personajul principal din romanul eponim al lui Ioan Slavici, fapt
sugerat, înainte de toate, de titlul lucrării. Ea reprezintă prima femeie capitalistă din
literatura română, autorul conturând prin ea portretul unei femei mai puternice
decât destinul.

Ioan Slavici folosește diverse tehnici de caracterizare a personajuli său.


Începând de la caracterizarea directă el ajunge foarte subtil la cea indirectă, de
parcă ne-ar face cunoștință cu o ființă reală. Mara, fiind un pesonaj realist, face
parte din tipologia femeii văduve : „a rămas văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei”.
Ea este cea care terbuie să-i crească singură, fiindcă „răposatul Bârzovanu” a
plecat în lumea celor drepți.

Caracterizată direct, Mara apare ca o femeie foarte harnică și voinică,


fiindcă nu există muncă pe care ea să nu o facă și care să nu-i reușească. Fiind
tânără, ea are și un pic de noroc, întrucât reușește să-și deschidă „o mică afacere”,
devenind precupeață. Ea lucrează foarte mult pentru a strânge bani, fiindcă înțelege
că săracii nu sunt văzuți cu ochi buni în societate.

Caracterizată indirect, o vedem foarte pricepută și descurcăreață, fiindcă nu


este deloc ușor pentru o femeie din secolul XIX să-și deschidă proprioa afacere.
Trăind într-un secol dominat de bărbați, ea reușește să asigure o viață relativ
decentă copiilor săi. Deși Mara este dezapreciată de societate, copiii ei sunt mereu
lăudați, fapt care o bucură enorm și -i dă posibilitatea să se simtă mândră.

Atitudinea Marei față de copii a generat întotdeauna controverse între


cititori. Unii consideră că zgârcenia ei se răsfrânge și asupra copiilor și că ea evită
să-i ajute financiar. Dar există și o altă extremă, pe care o susțin și vreau să
argumentez de ce. Mara nu le oferă copiilor totul de-a gata, pentru a-i crește
responsabili și puternici, capabili să înfrunte greutățile vieții. Ea vrea să-i vadă
independenți, pentru a fi sigură că le-a pregătit, într-adevăr, pentru viață.

Mara mi se pare o femeie foarte înțeleaptă. Ea nu își arată nicicând


afecțiunea față de copii, dar iubirea ei maternă nu poate fi pusă la îndoială. Călită
de greutățile vieții, Mara nu mai poate fi o mamă gingașă, așa cum consideră
societatea că trebuie să fie o mamă adevărată. Ceea ce face Mara pentru copiii săi
este cu mult mai mult decât ar face oricare altă mamă - lecțiile ei de viață,
independența și puterea pe care ea le cultivă în Persida și Trică sunt cea mai bună
dovadă a dragostei ei. Ea nu le zice că îi iubește, ea le arată aceasta prin tot ceea ce
face.

Mara poate fi asemănată cu Vitoria Lipan din „Baltagul ” lui M. Sadoveanu,


fiindcă ambele femei dau dovadă de o putere enormă și o hotărâre fermă în tot ceea
ce fac. Ele trebuie să fie concomitent și mamă. și tată pentru copiii săi, atfel
apărând în fața fiilor și fiicelor ca un model, ca un exemplu demn de urmat.
Așadar, pot afirma cu certitudine că Mara este un personaj care și-a învins
destinul, prin puterea și înțelepciunea sa de care a dat dovadă. Deși putea să se
plângă de soarta ce-o avea și să ducă o viață jalnică, cum ar fi făcut oricare altă
femeie din perioada aceea, ea alege să lupte cu toate greutățile. Iar victoria ei este
reflectată în copiii ce i-a crescut astfel, încât să se poată mândri de ei.

S-ar putea să vă placă și