UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE”

SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINŢE
ADMINISTRATIVE
DREPT

Prof. univ. drd.

Ionel BOSTAN

Student
Alice-Evelina SAUCIUC

Suceava 2018

1
POLUAREA AERULUI ȘI MIJLOACELE
SALE DE COMBATERE

2
CUPRINS

Introducere.................................................................................. 4
Poluarea aerului .......................................................................... 5
Compoziţia normală a aerului ..................................................... 5
Surse de poluare a aerului ........................................................... 6
Clasificarea surselor de poluare .................................................. 7
Dreptul international ................................................................... 9
Protecția atmosferei în dreptul intern .......................................... 9
Strategii naționale în domeniul protecției atmosferei ............... 10
Gestiunea protecţiei aerului ...................................................... 11
Măsuri naţionale pentru protecţia stratului de ozon .................. 12
Bibliografie ............................................................................... 14
Legislație: .............................................................................. 14

3
Introducere
Atmosfera, ca eco-factor de mediu, face parte, alături de hidrosferă și geosferă, din
sistemul climatic, așa cum acesta este definit în Convenția-Cadru a Națiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice, ca fiind „un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera și geosfera,
precum și intracțiunile acestora.”1
Din perspectiva ocrotirii juridice a atmosferei, se impune înțelegerea termenului „efect de
sera” care afectează climatul mondial. Astfel, sunt luate în calcul schimbările pe care le suferă
clima în urma unor acțiuni ale oamenilor ce alterează compoziția atmosferei. În general, poluarea
atmosferei este cea care își lasă amprenta asupra sistemului climatului, motiv pentru care este
necesară păstrarea unui echilibru al sistemului climatic care este condiționat de protecția
atmosferei împotriva emisiilor de gaze. Printre acestea gazele cu efect de seră reprezintă
pericolul cel mai mare asupra schimbărilor climatice, prin acțiunile care eliberează în atmosferă
gaze cu efect de seră, aerosoli sau precursor de gaze cu efect de seră.
Relația cauzală direct între poluarea atmosferei și schimbările climatice care alterează
compoziția atmosferei la nivel global, impune, în primul rând, luarea măsurilor de ocrotire a
păstrării calității aerului atmosferic. Efectul negativ al poluării atmosferei îl constituie
diminuarea cantității de ozon din atmosferă, așa numita „gaură de ozon” la a cărei formare
contribuie creșterea cantitativă a compușilor chimici care distrug ozonul.
În înțelesul Legii nr. 137/1995 atmosfera reprezintă masa de aer care înconjoară suprafața
terestră, inclusiv stratul de ozon. Referitor la noțiunea de „poluare a aerului” într-o rezoluție din
8 martie 1968 Consiliul Europei a dat următoarea definiție: Există poluare a aerului, atunci când
prezența de substanțe străine ori o variație importantă în proporția constituenților săi este
susceptibilă să provoace un efect vătămător, ținând seamă de cunoștințele științifice ale
momentului său de a crea o jenă.2
Amintim în această introducere Convenția de la Geneva din 13 noiembrie 1979, asupra
poluării atmosferei transfrontiere pe distanțe lungi (art. 1), poluarea atmosferică desemnează
introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanțe sau energie care au o
acțiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice și

1
Ștefan Țarcă, Dreptul Mediului, curs universitar, ed. Lumina Lex, București 2005, p. 176
2
Rezoluția Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei (68) 4, privind aprobarea Declarației de principia asupra
luptei contra poluării aerului.

4
ecosistemelor, să deterioreze bunurile material și să aducă atingere sau să păgubească valorile de
agrement și alte utilizări legitime ale mediului.
Ca element important al mediului, aerul atmosferic, calitatea acestuia, reprezintă o
semnificație deosebită pentru viața și sănătatea oamenilor, pentru existent faunei și florei.
Datorită particularităților naturale ale atmosferei și consecințelor activităților umane, poluarea
aerului din cauza fie creșterii concentrației unor constituent normali ai atmosferei-bioxid de
carbon, ozon etc., fie pătrunderii unor compuși străini acestui mediu (elemete radioactive,
substanțe organice de sinteză ș.a. constituie o realizare tot mai evidentă a societății moderne).3 În
completarea acestei opinii este de evidențiat faptul că polurea aerului a depăși granițele statelor,
devenind astfel o problemă globală, fapt care necesită o cooperare international și o reglementare
interstatală adecvată.

Poluarea aerului
Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai
existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei
vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentând principala sursă de energie în procesele
vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic
reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură.
Datorită fenomenelor natural, dar şi activităţilor umane, în societatea modernă, aerul a
suferit modificări majore concretizate fie în schimbarea concentraţiei unor compuşi naturali ai
atmosferei, fie în pătrunderea unor elemente străine acestui mediu (substanţe radioactive,
substanţe chimice rezultate din activităţi omeneşti), aerul devenind astfel "groapa de gunoi"
pentru toate gazele sau deşeurile gazoase pe care le produc vieţuitoarele.4

Compoziţia normală a aerului

Compoziţia normală a aerului cuprinde: azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%,
bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului.

3
Mircea Duțu, Ecologie. Probleme ale protecției mediului și conservării naturii, Note de curs, București 1994, p. 22-
29
4
Răuţă C.; Cîrstea S. Prevenirea şi combaterea poluării solului. Editura Ceres, Bucureşti, 1982

5
Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon,
hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%).
Din punct de vedere sanitar prezintă importanţă oscilaţiile în concentraţie ale oxigenului şi
bioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului.
Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea
presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei
pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui.
Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de
gradul de scădere a presiunii parţiale.
Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări
manifeste decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola
pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în
care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui
catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui
din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în
aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parţiale
crescute; la autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă. Primele tulburări apar în jurul
concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi
cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de
dezechilibrul acido-bazic.

Surse de poluare a aerului

Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepţional poluări

importante ale atmosferei.5 Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi
provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită
altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenţa şi asupra
sănătăţii populaţiei, în apropierea unor zone aride sau de deşert. În anumite condiţii
meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanţe apreciabile de
locul de producere.

5
Tumanov, S. Calitatea aerului, Editura Tehnică, Bucureşti,1989

6
 De asemenea, între sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile vulcanice,
emanaţiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a
substanţelor organice, incendiile din păduri etc.
Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulţirea acestora constituind cauze pentru
care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o
urmare a activităţii omului, progresul societăţii, în primul rând procesul de industrializare şi
urbanizare, având drept fenomen de însoţire poluarea mediului – implicit şi poluarea aerului.

Clasificarea surselor de poluare

După origine sursele de poluare se împart în surse naturale şi surse antropice. În rândul
surselor de poluare naturale includem vulcanismul; furtunile de praf şi nisip; radioactivitatea
terestră; procesele de descompunere a materiilor organice şi animale, autoaprinderea maselor
vegetale; descărcările electrice din timpul furtunilor; cutremurele care prin distrugerea diferitelor
clădiri; uraganele.
Sursele antropice sau antropogene includ totalitatea activităţilor omeneşti care alterează
proprietăţile aerului. Aceste activităţi pot fi grupate în câteva categorii: industria, mijloacele de
transport, încălzitul casnic.
După mobilitate sursele de poluare se împart în : surse mobile (mişcătoare) alcătuite din
mijloacele de transport şi surse staţionare care includ centrale, termocentrale, instalaţii etc. După
regimul de funcţionare (sau de activitate) sursele de poluare se împart în: surse continue în cazul
cărora emisia poluantă este continuă şi constantă (centrale termoelectrice); surse instantanee în
cazul cărora emisie poluantă are loc în interval scurt de timp, după care încetează (cum este cazul
exploziilor, al avariilor industriale).
După modul de existenţă al poluanţilor aceştia se pot împărţi în două grupe: poluanţi
primari – care sunt emişi direct în atmosferă din surse identificate sau identificabile - şi poluanţi
secundari (sau derivaţi) care sunt produşi în aer prin reacţia a două sau mai mulţi poluanţi sau
prin reacţie cu anumiţi constituenţi ai aerului.
Poluarea atmosferică a cunoscut o importantă creştere odată cu dezvoltarea industrială,
iar în ultimele decenii se constată o îngrijorătoare extindere a acesteia cu consecinţe deosebit de
grave la nivel planetar. Astfel, au apărut fenomene ce au efecte devastatoare atât asupra mediului

7
cât şi asupra sănătăţii oamenilor. Este vorba despre: efectul de seră, ploile acide, smogul,
distrugerea stratului de ozon.
Efectul de seră este produs în mare măsură de bioxidul de carbon (CO2). Efectul pe care
CO2 îl are asupra atmosferei se compară cu cel produs de geamurile unei sere: ele permit razelor
solare calde să intre, dar nu lasă excesul de căldură să fie radiat în spaţiu. Pe lângă efectul de
seră, bioxidul de carbon mai are un alt efect: încălzirea globală ale cărei efecte deşi nu sunt
lămurite în întregime, are ca tendinţă generală, înteţirea furtunilor tropicale, masive deşertificări,
creşterea nivelului mării, datorită extinderii apei, pe măsură ce aceasta se va încălzi.
Consecinţele efectului de seră s-ar concretiza în: topirea gheţarilor şi creşterea nivelului
apelor mărilor şi oceanelor cu 1-2 m, inundaţii, schimbări climatice (în regimul precipitaţiilor, al
vânturilor), deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie. Vor fi în pericol teritoriile litorale joase
din : Olanda, Thailanda, statele insulare, oraşul Cairo, unele delte importante (pe Gange, Nil).
Presupunând o topire totală a calotelor de gheaţă numai din Antarctica s-ar strica nivelul
marin cu 6 m, fără a lua în calcul ceilalţi gheţari din Arctica şi din munţi. Sunt posibile migrări
masive ale populaţiei. Va fi afectată puternic şi situaţia alimentaţiei mondiale deoarece vegetaţia
naturală are nevoie de câteva secole pentru adaptare la noi condiţii de climă. Pădurile aflate la
latitudini medii îşi vor restrânge aria. S-au realizat modele care simulează aceste modele
catastrofale cauzate de efectul de seră.
Dar încălzirea planetei produce şi vaporizarea unei cantităţi mai mari de apă, formându-
se nori, care reduc efectul de seră. În ultimii ani, s-au observat chiar depuneri suplimentare de
zăpadă în Groenlanda, Antarctica şi chiar ierni mai bogate în precipitaţii în multe zone
geografice.
Ploile acide sau ”ploile care ucid” sunt precipitaţii cu Ph sub 5,6, în unele zone
industrializate ale Europei, ajungându-se şi la 2,6, adică o aciditate mai mare decât a oţetului.
Smogul este un termen care desemnează amestecul de fum şi ceaţă. Există două tipuri de
smog: cel care este rezultatul în principal a dioxidului de sulf, numit şi „smogul londonez”, care
în 1952, între 5 şi 8 decembrie, a avut ca urmare 4000 de decese, respectiv smogul care este
rezultatul hidrocarburilor nearse, provenite din gazele de eşapament ale autovehiculelor şi oxizi
de azot, numit şi „smog de Los Angeles”. La efectele amintite, pe lângă fum şi ceaţă au
contribuit şi ceaţa şi amplasarea obiectivelor industriale în văi adânci şi depresiuni în care se

8
manifestă frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul şi inversiunea termică (care duce la
acumularea în concentraţii periculoase a poluanţilor).
Distrugerea stratului de ozon. Ozonul are formula chimică O3, este o formă de oxigen
care se formează prin bombardarea (de către razele ultraviolete provenind de la soare) a
moleculelor obişnuite de oxigen (O2); rezultatul este descompunerea moleculelor de oxigen, în
atomi liberi de oxigen. Dintre aceşti atomi liberi unii se recombină cu O2 şi generează O3
(ozonul) care are o proprietate pe care oxigenul cu doi atomi nu o are, anume aceea de a absorbi
razele ultraviolete. De aici rezultă că ozonul are un dublu rol de a proteja oxigenul din straturile
inferioare şi de a opri razele ultraviolete în drumul lor spre suprafaţa pământului.

Dreptul international6
Convenţia privind poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi, semnată la
Geneva, la 13 noiembrie 1979, este socotită ca o convenţie-cadru, deoarece stabileşte obligaţiile
cu caracter general pentru statele părţi. Astfel, statele s-au obligat: să ia măsuri pentru limitarea,
şi în măsura posibilului, reducerea în mod treptat şi prevenirea poluării atmosferice pe distanţe
lungi; să elaboreze pe baza schimbului de informaţii, consultaţii şi activităţi de supraveghere,
politici şi strategii pentru combaterea poluanţilor atmosferici şi a dejecţiilor; să promoveze
schimburile de informaţii asupra politicilor lor, a activităţilor lor ştiinţifice şi măsurile tehnice
din acest domeniu.
Convenţia privind protecţia stratului de ozon adoptată la Viena, la 22 martie 1985 are ca
temeiuri o serie de constatări şi principii.Obligaţiile stabilite de Convenţie au atât caracter
general (ex. "părţile vor lua măsurile necesare pentru a proteja sănătatea umană şi mediul
înconjurător împotriva efectelor adverse care rezultă sau ar putea rezulta din activităţile umane
care modifică sau ar putea modifica stratul de ozon" -) cât şi obligaţii specifice (ex. cooperarea
în domeniul juridic, ştiinţific şi tehnic).

Protecția atmosferei în dreptul intern

Reglementarea generală a protecţiei atmosferei este cuprinsă în capitolul X, al Ordonanţei
de urgenţă nr.195/2005 privind protecţia mediului (art. 59-64), iar regimul juridic special este

6
A.I.Duşca, Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2009

9
prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei
(aprobată prin Legea nr. 655/2001), care îndeplineşte rolul de reglementare-cadru în domeniu.
Alte aspecte particulare, cu un predominant caracter tehnic, sunt cuprinse într-o serie de acte
normative subsidiare, aparţinând esenţial fie domeniului protecţiei mediului, fie altor domenii
conexe.
De asemenea, România a ratificat o serie de documente internaţionale în materie, care fac
parte din dreptul intern, iar o serie de acte normative comunitare au făcut obiectul transpunerii în
legislaţia naţională.
Potrivit O.U.G. privind protecția atmosferei nr. 243/20007, prin atmosferă se înțelege
„masa de aer care înconjoară suprafața terestră, incluzând și stratul protector de ozon.” Noua lege
privind protecția mediului nr. 137/1995 stabilește că prin protecția atmosferei se urmărește
prevenirea, limitarea deteriorării și ameliorarea calității acesteia pentru a evita manifestarea unor
efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor material (art. 40). Potrivit legii
protecției mediului și a O.U.G. menționată anterior prin această activitate se urmărește
prevenirea poluării aerului și protejarea acestuia în vederea construirii și menținerii unui cadru de
existent sănătos și benefic omului.
Politica națională de protecție a atmosferei constă, în principal, din următoarele:
introducerea de tehnici și tehnologii adecvate pentru reținerea poluanților la sursă, gestionarea
resurselor de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanți până la realizare celor mai scăzute
niveluri care să nu depășească capacitatea de regenerare a atmosferei, gestionarea resursei de aer
în scopul asigurării sănătății umane, monitorizarea și perfecționarea sistemului national de
evaluare și gestionare integral a calității aerului.8

Strategii naționale în domeniul protecției atmosferei

Strategiile naționale privind protecția atmosferei se adoptă prin hotărâre a Guvernului și

se reactualizează periodic de autoritatea publică central pentru protecția mediului, după care se
supune aprobării Guvernului. Autoritățile publice centrale și locale au obligația să asigure
schimbul de informații, inclusiv a celor necesare în activitatea de elaborare și punere în aplicare a

7
Publicată în M. Of. nr.633 din 06.12.2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 655 din 20.11.20001, publicată în
M. Of. nr.773 din 04.12.2001
8
Ștefan Țarcă, op. cit. p. 178

10
strategiilor și sectoarelor legate de protecția atmosferei și a celor referitoare la cele mai bune
tehnici disponibile care nu implică costuri exclusive.
Potrivit legii, strategiile naționale în domeniul protecției mediului au în vedere
menținerea calității aerului înconjurător, îmbunătățirea calității aerului, adoptarea măsurilor
necesare pentru limitarea până la eliminare a efectelor negative asupra mediului, îndeplinirea
obligațiilor asumate prin acordurile și tratatele international la care România este parte și
participarea la cooperarea international în domeniu.

Gestiunea protecţiei aerului

Acţiunea de gestionare a protecţiei aerului înconjurător are două componente principale:

evaluarea şi, respectiv, monitorizarea calităţii aerului şi a nivelului emisiilor precum şi controlul
surselor de poluare (pe categorii). Evaluarea calităţii aerului înconjurător pentru teritoriul
României se efectuează pe baza valorilor limită şi a valorilor de prag, în raport cu standardele
naţionale şi comunitare.
Evaluarea şi gestionarea calităţii aerului se asigură prin Sistemul naţional de evaluare şi
gestionare integrată a calităţii aerului, din care fac parte: Sistemul naţional de inventariere a
emisiilor de poluanţi atmosferici şi Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului.
Instrumentele de realizare sunt planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului. La
nivel central se elaborează Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, revizuit,
după caz, în funcţie de progresele din domeniul protecţiei atmosferei şi de cerinţele protecţiei
mediului, ca parte integrantă a Planului naţional de acţiune pentru protecţia mediului.
În cadrul Sistemului naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici se
elaborează Inventarul naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici; în acesta este inclusă şi
evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a celor care afectează stratul de ozon.
În plan sectorial acţionează Programul naţional de reducere progresivă a emisiilor de
dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac, precum şi Programul naţional
de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de
ardere, cu reglementările legale aferente.
Controlul, ca element al gestiunii urmează regula „la sursă“, admisă şi promovată la
nivelul dreptului comunitar, şi, în acest context, este reglementat controlul surselor fixe şi

11
stipulate obligaţiile titularilor de activitate, cel al surselor mobile şi al surselor difuze şi stabilite
obligaţiile utilizatorilor surselor mobile de poluare, precum şi controlul produselor şi al
substanţelor care pot afecta calitatea atmosferei.

Măsuri naţionale pentru protecţia stratului de ozon

În vederea promovării acţiunilor necesare aplicării la nivel naţional a prevederilor
Convenţiei de la Viena privind protecţia stratului de ozon, a Protocolului de la Montreal (1987)
şi a Amendamentului la acesta (Londra 1990), precum şi a legislaţiei interne specifice, prin
Hotărârea Guvernului nr. 243/1995 s-a constituit Comitetul Naţional pentru Protecţia Stratului de
Ozon (CNPSO) şi s-au adoptat o serie de măsuri legate de obligaţiile persoanelor fizice şi
juridice care produc, importă, exportă, recuperează, reciclează, regenerează, stochează,
comercializează sau utilizează substanţele menţionate în anexele Protocolului de la Montreal. De
asemenea, prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 506 din 17
septembrie 1996 s-a aprobat Procedura de reglementare a activităţilor de import şi export cu
substanţe, produse şi echipamente înscrise în anexele Protocolului de la Montreal privind
substanţele care epuizează stratul de ozon. Potrivit acestuia, activităţile de import şi/sau export
cu substanţe, produse şi echipamente înscrise în anexele A, B, C, D 158 şi E ale Protocolului de
la Montreal sunt supuse eliberării acordului de mediu (de către autoritatea centrală în materie),
care fundamentează emiterea licenţei de import sau export (de către autoritatea centrală cu
atribuţii în domeniul comerţului).
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 (aprobată şi modificată prin Legea nr. 159/2000)
privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate
care distrug stratul de ozon s-a instituit un ansamblu de măsuri vizând importul, exportul,
vânzarea, utilizarea, recuperarea, reciclarea şi reglementarea substanţelor care epuizează stratul
de ozon, aflate în stare pură sau amestecuri în care depăşesc concentraţia de 1%, exprimată în
procente de masă, atunci când ele se află în vrac în containerele lor de transport, precum şi a
echipamentelor şi produselor care conţin substanţele aferente (precizate în anexa actului
normativ).
Pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Montreal s-au stabilit astfel o serie de
restricţii privind regimul comercial şi utilizarea hidrocarburilor halogenate care epuizează stratul
de ozon, precum: interzicerea importului şi exportului substanţelor chimice prevăzute în anexă,
12
al echipamentelor, tehnologiilor şi produselor din sau către ţările care nu sunt parte la protocol, a
importului şi exportului şi punerea în circulaţie pe piaţă a substanţelor chimice prevăzute la pct. 4
din anexă (alte clorofluorocarburi total halogenate), importul unor substanţe chimice provenite
din operaţiuni de recuperare, reciclare sau regenerare, reexportul altora, importul, exportul şi
punerea în circulaţie a autovehiculelor de orice fel, inclusiv a navelor şi aeronavelor echipate cu
unităţi de aer condiţionat, noi sau folosite, care funcţionează cu substanţe chimice clasificate ş.a.
(art. 3, alin. 1). În privinţa altor substanţe chimice s-a dispus măsura contingentării consumului
(art. 3, alin. 2) pentru fiecare tip de substanţe şi pentru fiecare perioadă cuprinsă între 1 ianuarie
şi 31 decembrie a fiecărui an. De asemenea, s-au interzis importul, exportul şi punerea în
circulaţie pe piaţă a aerosolilor care conţin substanţe clasificate periculoase pentru stratul de
ozon, cu unele excepţii, utilizarea anumitor substanţe chimice în sisteme noi de răcire industrială,
la fabricarea unităţilor mobile de climatizare, a produselor de sterilizare şi în alte domenii noi ori
producerea pe teritoriul României, inclusiv în unele zonele libere, a substanţelor cuprinse în
anexa 4, a stingătoarelor de incendii ş.a. Este vorba despre o particularizare la condiţiile interne a
obligaţiilor prevăzute în Protocolul de la Montreal, cu amendamentele ulterioare.
O atenţie specială se acordă etichetării produselor şi echipamentelor care conţin substanţe
clasificate ca periculoase pentru stratul de ozon, în sensul obligaţiei aplicării pe acestea a unei
etichete, situate la loc vizibil, având inscripţia „Conţin substanţe care epuizează ozonul“.
Evident, operaţiunile permise limitativ şi condiţionat sunt supuse obţinerii acordului de mediu şi
celorlalte formalităţi vamale şi de altă natură.
În privinţa sancţiunilor, pe lângă cele tradiţionale – contravenţionale şi penale – sunt
prevăzute cumulativ şi suspendarea acordului de mediu şi interdicţia de a mai desfăşura activităţi
cu substanţe calificate ca distructive de ozon pe o perioadă de trei ani de la constatarea
încălcărilor prevederilor ordonanţei. Prin Hotărârea Guvernului nr.58 din 22 ianuarie 2004 s-a
aprobat Programul naţional de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon,
actualizat.

13
Bibliografie

 Ștefan Țarcă, Dreptul Mediului, curs universitar, ed. Lumina Lex, București 2005
 Mircea Duțu, Ecologie. Probleme ale protecției mediului și conservării naturii, Note de
curs, București 1994
 Răuţă C.; Cîrstea S. Prevenirea şi combaterea poluării solului. Editura Ceres, Bucureşti,
1982
 Tumanov S. Calitatea aerului, Editura Tehnică, Bucureşti,1989
 A.I.Duşca, Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2009

Legislație:

 O.U.G. privind protecția atmosferei nr. 243/2000 Publicată în M. Of. nr. 633 din
06.12.2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 655 din 20.11.20001, publicată în M.
Of. nr.773 din 04.12.2001
 Lege nr. 137/1995 privind protecția mediului

14