Acizii nucleici

Biosinteza proteică

1
• Tipuri de acizi nucleici
• Acidul deoxiribonucleic (ADN) – caracteristici structurale și
funcționale
• Tipuri de ADN - nuclear și mitocondrial
• Replicarea ADN
• Codificarea și transmiterea informației genetice conținută în ADN
– Codul genetic
– Transcrierea ADN în ARNm

• Acidul ribonucleic (ARN) - caracteristici structurale și funcționale

• Tipuri de ARN – mesager, solubil (de transport), ribozomal
• Biosinteza proteică

2
 Principalele tipuri de acizi nucleici și rolul lor în celulă
Acizii deoxiribonucleici (ADN)

-ADN nuclear – conține informația genetică codificată sub forma unor secvențe
deoxiribonucleotidice --> genomul = totalitatea genelor, organizate sub formă de
cromozomi (46 de cromozomi la H. Sapiens);
-ADN mitocondrial (ADNmt) – conține genele specifice sistemelor enzimatice
implicate în respirația celulară (lanțul transportor de electroni) – ADN circular
dublu catenar.

Acizii ribonucleici (ARN)

-ARN mesager (ARNm) – rezultă din transcrierea ADN nuclear, migrează în

citoplasmă la RIBOZOMI, unde are loc traducerea informației genetice –
biosinteza proteinelor;
-ARN de transport (ARNt) – leagă în mod specific un aminoacid și îl transportă
din citoplasmă la ribozomi;
-ARN ribozomal (ARNr) – participă la biosinteza proteică în calitate de enzimă
ribozomală: peptidil transferaza sau ribozim.
3
 Adenină
Citozină
Guanină
Uracil
Timină

ARNm
ADN

ADNmt
ARNm

ARNt

aa + ARNt
ARNr

4
 ADN – acidul deoxiribonucleic
• ADN este o macromoleculă, un polimer format dintr-o secvenţă de
nucleotide ce conţin:

BAZĂ AZOTATĂ + DEOXIRIBOZĂ + rest de ACID FOSFORIC

(A, G, C sau T) (în configuraţie β)

• Cele 4 deoxiribonucleotide (unităţi structurale) sunt:

dAMP – deoxiadenozin-5’-fosfat
dGMP – deoxiguanozin-5’-fosfat
dCMP – deoxicitidin-5’-fosfat
dTMP – deoxitimidin-5’-fosfat

• DEOXIRIBONUCLEOTIDELE sunt legate între ele prin

legături 3’- 5’ fosfat diesterice, DECI din policondensarea
5’-deoxiribonucleotidelor => un lanţ, o catenă polinucleotidică

ADN = POLI-DEOXIRIBONUCLEOTID
Se caracterizează prin 3 NIVELE de ORGANIZARE
5
I. STRUCTURA PRIMARĂ
ADN – caracteristici structurale
Determinată de secvenţa deoxiribonucleotidelor, deci de ordinea şi de tipul
celor 4 BAZE AZOTATE
- Deoxiribonucleotidele sunt unite prin legături 3’-5’ fosfat diesterice
- Macromolecula de ADN posedă o “coloană vertebrală” constantă (repetitivă), în
care se repetă fragmentele:

5’ - P – dR – 3’ – P - dR – P – 5’ – dR - 3’ – OH

- 3’-OH al unei deoxiriboze (dR) dintr-un mononucleotid se leagă prin intermediul

legăturii fosfat diester de 5’-OH al deoxiribozei din nucleotidul adiacent
- Lanţul ADN are o polaritate: un capăt 5’ - P terminal
şi un capăt 3’- OH terminal
- Partea variabilă este reprezentată de secvenţa celor 4 tipuri de baze azotate (A, G,
C, T) aşezate perpendicular pe “coloana vertebrală”
- Resturile fosfat sunt puternic acide, bazele azotate au caracter slab bazic
- ADN este încărcat (-) datorită grupării fosfat (aplicaţie: electroforeza) și deci are
afinitate pentru proteinele bazice: HISTONE şi PROTAMINE, care la pH fiziologic
sunt încărcate (+)
complexe nucleoproteice foarte stabile
6
 O
C N
HN C Guanina ADN = poli-deoxiribonucleotid
5’ terminal CH
H2N-C C
OH N N
5’
O P O CH2 NH2
O C
OH 4’ 1’
N CH 5’
Citozina
3’ 2’
C CH
O O N
O P O CH2 O
O
O C CH3 3’
HN C Timina
C CH
O O N
O P O CH2 NH2
legături fosfat O
O C N
diesterice N C
Adenina
CH
3’ – 5’ HC C
O N N
O P O CH2
O
O
3’
7
3’ terminal OH
 2. STRUCTURA SECUNDARĂ A ADN
STRUCTURA BICATENARĂ este determinată de prezenţa celor 2 lanţuri (catene)
polideoxiribonucleotidice care se răsucesc împreună (lanţuri elicoidale) în
direcții opuse în jurul unei axe imaginare => conformaţia de DUBLU HELIX
(DUPLEX sau ”scară în spirală”)
- Structura poate fi asemănată cu o scară în spirală care are spre exterior
“coloana vertebrală” formată din dR şi fosfat, şi care reprezintă “balustradele”
(partea polară).
- Bazele azotate sunt orientate spre interior (partea nepolară).
- Planul bazelor azotate este perpendicular pe „axa imaginară”.
- Planul deoxiribozelor apare în unghi aproape drept față de cel al bazelor azotate.
- Între bazele azotate se stabilesc legături (punţi) de hidrogen, existând o
strictă specificitate a “împerecherii” lor,
după principiul COMPLEMENTARITĂŢII: G C 3 legături de hidrogen
A T 2 legături de hidrogen

O bază azotată purinică se leagă de o bază azotată pirimidinică ‼

8
• Cele 2 lanţuri sunt ANTIPARALELE,
adică au sensuri opuse: - un lanţ se răsuceşte de la 5’ la 3’
- al doilea lanţ se răsuceşte de la 3’ la 5’
5’ 3’

• Datorită complementarităţii
structurale raportul molecular
A+G=C+T → (A + G) / (C + T) = 1
Curbura mare
A+C=G+T → (A + C) / (G + T) = 1

această caracteristică asigură

menținerea moleculei în conformație
de dublu helix!!
Curbura mică

3’ 5’ 9
Deci, ADN este constituit din 2 catene polideoxiribonucleotidice asociate
prin punţi de hidrogen, dispuse elicoidal, constituind un dublu helix

H
H N O H N H
C
C C C C Citozină
N C N H N C-H
N C C N
N H O
Guanină H

H Timină
N N H O CH3
H
C C C C
C
N C N H N C-H

N C C N
H O
Adenină

10
Perechile de baze azotate sunt situate în centrul helix-ului iar
resturile fosfat sunt situate în exterior

~20 Å

11
 ADN
- Caracteristici generale-
• ADN = suportul material al informației genetice, transmisă din generație în
generație; ADN = macromolecula eredității;
• Conține informația genetică codificată sub forma unei ordini specifice a
secvențelor de deoxiribonucleotide;
• Secvența nucleotidelor din ADN determină secvența aminoacizilor încorporați
în proteine (reprezintă informația ereditară codificată); forma și funcția
proteinelor depind de secvența aminoacizilor din lanțurile polipeptidice;
• Datorită numărului mare de deoxiribonucleotide (5,4x109 la eucariote) din
structură, ADN are o capacitate uriașă de stocare a informației ereditare;
• ADN diferă de la specie la specie;
• În cadrul aceleiași specii (individ) ADN are aceeași structură indiferent de
țesut sau organ.
12
 We have discovered the secret of life!

Proclamation by Francis H. C. Crick to

patrons of The Eagle, a pub in
Cambridge, England (1953)

Francis Crick and James Watson point out features of 1962 –Premiul Nobel pentru Medicină
their model for the structure of DNA
(A. Barrington Bearn/Science Source/Photo Researchers, Inc)
James D. Watson (1928)
Francis Crick ( 1916 – 2004)
Maurice Wilkins (1916 - 2004)
13
 Analiza prin difracţie de raze X a ADN din timus de viţel
Rosalind Franklin şi Raymond Gosling, King’s College London, 1952

Rosalind Franklin
1920–1958

Photo 51
14
 3. STRUCTURA TERŢIARĂ este dată de aşezarea în spaţiu a macromoleculei de ADN și
de complexele cu histonele
prezintă o mare flexibilitate
ADN se poate reaşeza în spaţiu în structuri circulare sau intercalate
suferă suprarăsuciri (SUPRAHELIX)
există deosebiri între structura terțiară in vitro și in vivo
prezintă legături strânse cu HISTONELE => o structură compactă =
NUCLEOZOMI
ADN + HISTONE
• Un cromozom conţine o singură
NUCLEOZOMI (8 unități histonice înconjurate moleculă de ADN!
de 2 helixuri de ADN bicatenar) • Cel mai mare cromozom uman
(cromozomul 1) are aprox. 249 milioane de
perechi de baze (2.100 gene)
POLINUCLEOZOMI (suferă suprahelixare • Cei 46 de cromozomi din celulele sau
pentru a ocupa un spațiu cât mai mic în ţesuturile umane conţin 46 de molecule
interiorul nucleului) - „șirag de mărgele” de ADN formate din 109 nucleotide =>
• Capacitate uriaşă de stocare a
informaţiei genetice
SOLENOIZI (structuri complexe, spire cu câte
• 98% din ADN – nucleu, cromozomi
6 nucleozomi)
• 1 – 2% din ADN – mitocondrie
CROMATINĂ
(structură supramoleculară)
15
16
ADN-ul cromozomului 1
(cel mai mare
cromozom uman) are
aprox. 7 cm lungime!

Cei 46 de cromozomi
umani au o lungime
totală de 2 metri!

17
 telomere
Cei 46 de cromozomi umani vizibili la
microscop în cursul metafazei
(diviziune mitotică)

centromer

Cromatide surori
18
 Genomul uman
• “Mapping of the Human Genome. The Human Genome Project” - s-a desfăşurat
în perioada 1990-2000
• Genomul uman conţine mai mult de 3 x 109 gene
• 95% din genom nu reprezintă regiuni ce codifică aa, sau molecule funcţionale de
ARN, ci cuprinde regiuni repetitive, non-codante, cu funcţie necunoscută până în
prezent
• Materialul genetic al unei celule haploide (spermatozoid sau ovul) este repartizat
în 23 cromozomi; celulele haploide conţin doar câte un cromozom din fiecare
pereche
• Celulele haploide se combină şi generează celule diplode, care apoi se divid şi dau
naştere la alte celule diplode (diviziune mitotică)
• Celulele diploide umane conţin 22 perechi de cromozomi autozomali şi o pereche
de cromozomi de sex: XY sau XX
• Genomul uman conţine 30,000 - 50,000 gene
• În celula diploidă, fiecare genă are ca pereche o variantă a sa (gene alele),
alternativă, plasată pe cromozomul pereche în același locus genetic
• Alelele pot fi identice (exprimate homozigot) sau diferite (exprimate heterozigot)
19
Conținutul în ADN, gene și cromozomi din genomul diferitelor specii

- 50,000

20
 ADN mitocondrial (ADNmt)
- structură dublu-catenară
- formă circulară
- derivă din genomul circular
bacterian (teoria endosimbiotică)
- codifică informația genetică a 38
gene (16.600 perechi de baze)
ADNm se transmite numai pe linie maternă (ereditate
extracromozomială), întrucât în cursul fecundaţiei,
mitocondriile din celulele spermatice sunt distruse în oul
fertilizat.
Chiar dacă fiul primeste de la mamă ADN-ul său
mitocondrial, el nu îl poate transmite mai departe!!
ovul spermatozoid zigot

21
 ADN mitocondrial (ADNmt)
- O parte din sistemele
enzimatice implicate în
respirația celulară (din lanțul
transportor de electroni)
sunt codificate de ADNmt;

- ADNmt prezintă o viteză de

apariţie a mutaţiilor de 10
ori mai mare decât ADN-ul
nuclear, el fiind lipsit de
histone => deficienţe în
fosforilarea oxidativă

Ţesuturile cu cel mai mare necesar de ATP (de exemplu ţesutul nervos, muşchiul scheletic şi
cardiac, rinichiul şi ficatul) sunt cele mai afectate de deficienţele în fosforilarea oxidativă.
Mutaţiile din ADNm sunt responsabile pentru unele cazuri de miopatii mitocondriale şi
pentru neuropatia ereditară Leber (o maladie în care pierderea bilaterală a vederii apare ca
rezultat al unei degenerări neuroretiniene).
22
 O mitocondrie în curs de diviziune...

ADNmt este replicat înainte de fiecare diviziune celulară! 23

 Replicarea ADN
• Are loc înainte de diviziunea celulară (mitoză) în
celulele somatice şi are ca rezultat dublarea
materialului genetic
• Asigură reproducerea fidelă a informaţiei genetice
conţinută în fiecare din cele două catene de ADN
• Molecula parentală, bicatenară, se disociază şi cele
două catene servesc fiecare ca matriţă pentru
biosinteza pe bază de complementaritate a 2 noi
catene => o nouă moleculă de ADN identică cu cea
veche
• Enzimele de replicare: ADN polimeraze (I, II şi III - au
specificitate de acţiune) şi ADN ligaze
• Mononucleotidele se leagă între ele în direcţia 5’ → 3’
• Este nevoie de ADN preformat (“primer”) care să
iniţieze reacţia + Mg2+

BIOSINTEZĂ REPLICATIVĂ SEMICONSERVATIVĂ

24
Topoizomerazele – enzime participante la procesul de replicare a ADN

• Topoizomerazele sunt enzime ce catalizează procesul de

despiralizare a suprahelixului ADN, prin generarea de “ruperi”
tranzitorii
• Aceste ruperi permit separarea ADN de partea proteică și
respectiv separarea celor două lanțuri polinucleotidice în cursul
replicării, fără “probleme topologice”
• Topoizomeraza I acționează prin ruperea legăturii fosfodiester de
pe una din catene, rotește brațul liber pentru a-l despirala și îl
resigilează. Topoizomeraza II (gyraza) are capacitatea de a rupe
legăturile fosfodiester de pe ambele catene, le despiralează și în
final reface legăturile fosfodiester.
• Topoizomerazele I și II sunt ținte terapeutice pentru diferiți
agenți chimioterapeutici și antibacterieni care acționează ca
inhibitori ai acestor enzime!
25
26
 Decodificarea informaţiei genetice conţinută în ADN

• Monodeoxiribonucleotidele sunt asociate funcțional în triplete numite codoni.

• Secvențializarea codonilor în structura ADN-cromozomial este specifică și este
determinată genetic.
• Codonii la rândul lor se asociază în gene.
• Codonii se succed într-o ordine bine determinată care asigură codificarea
adecvată a încorporării aminoacizilor într-un polipeptid.
• Ansamblul informațional al cărui suport material îl constituie genele se numește
genom.

27
 Decodificarea informaţiei genetice conţinută în ADN
Secvența de aminoacizi din peptid
capăt –COOH
terminal
Catenă sens (+)
sau “codantă” are
aceeași secvență ca
și ARNm, cu excepția
faptului că în ARNm
T este înlocuită cu U

Catenă antisens (-)

sau “matriţă”

Prin convenție s-a stabilit

că secvența genelor este
exprimată prin „citirea”
catenei sens (+) în direcția
5’ →3’. 5’ 5’ capăt –NH2
terminal

28
Exprimarea genelor = Transcrierea (transcripția) informației
conținută în ADN la ARN mesager (ARNm)
Pe bază de complementaritate,
dar A → U în loc de T
C→G
G → C, sens 5’ → 3’

Catenă antisens (-) sau “matriţă” ARN polimerază

ARNm

Catenă sens (+)

29
 Codul genetic
• Ansamblul de elemente informative transmise de la ADN la
proteine prin intermediul ARN mesager
• O secvenţă (un grup) de 3 nucleotide capabile să codifice un aminoacid =
codon triplet
• Ansamblul acestor codoni = CODUL GENETIC
• Matematicianul G. Gamov a elaborat codul genetic (1960) pe baza teoriei
informaţionale creată de fondatorii ciberneticii N. Wiener şi C. Shanon,
pe baza următorului raţionament:
1) În ADN există 4 tipuri de nucleotide (baze azotate): A, G, C, T (U) → ARNm
2) În proteine există 20 de aminoacizi, deci
43 => 64 de combinaţii posibile de nucleotide care
să corespundă celor 20 de AA

Ansamblul codonilor din structura ADN = MESAJUL GENETIC

30
Codul genetic
La nivelul ribozomilor 5’ 3’ 5’ 3’
are loc „combinarea”
secvenţelor de
nucleotide de pe ARNm
cu tripleta de nucleotide
complementare
transportată de ARNt
(anticodon) A ↔ U
C ↔G
a-II-a bază a codonului
•„limbajul” utilizat de ARNm
are 4 „litere” (A, G, C și U), iar Prima bază a codonului
„cuvintele” sunt reprezentate

a-III-a bază a codonului

de codoni, care conțin câte 3
litere („triplete”).
• fiecare triplet reprezintă
(codifică) unul din cei 20 de
aminoacizi proteinogeni.
• la nivelul ribozomilor are loc
de fapt DECODIFICAREA
informației genetice!
31
 Caracteristicile codului genetic

1. Codul genetic este universal, este acelaşi pentru toate organismele, de

la bacterii la mamifere, și la om
2. Codul genetic este degenerat – un aminoacid este codificat de mai
mulţi codoni
3. Codonii ce codifică acelaşi aminoacid diferă prin cel de-al treilea
nucleotid
4. Între codonii din ADN nu există semne de punctuație
5. Codonul AUG al metioninei este codon de START. Acest codon
corespunde şi formilmetioninei care este aminoacidul ce iniţiază
sinteza tuturor proteinelor
6. Există 3 triplete – UAG, UAA, UGA – care nu codifică aminoacizi ci sunt
codoni de STOP

32
 “Dogma” centrală a biologiei moleculare
formulată ca ipoteză de Francis Crick în anul 1958 și publicată în revista Nature (1970)

Fluxul informației de la ADN la ARNm = TRANSCRIPȚIE (TRANSCRIERE)

Fluxul informației de la ARNm la secvența aminoacizilor în proteine =

TRANSLAȚIE (TRADUCERE)

Replicare ADN Replicare ADN

Transcriere
Transcriere Revers-transcriere

ARNm Replicarea ARN

ARN

Translație Translație

Proteină Proteină 33
 Ciclul vital al retrovirusurilor

Replicare ADN

Transcriere
Replicarea
ARN
ARN
Translație

Proteină
34
 Deci, mecanismul de transmitere a informației genetice
de la ADN la proteine

Cuprinde 2 etape:

1. Transcrierea ADN în ARNm (transcripție)

2. Translația (traducerea informației genetice = biosinteza proteică)

35
 1. Transcrierea ADN în ARNm
(transcripţie)
• Are loc tot în nucleu => ARNm
• ADN = matriţă
• Tot pe bază de complementaritate,
dar A → U în loc de T
C→G
G → C, sens 5’ → 3’
• Enzime: ARN polimeraze diferite, în funcţie de tipul de ARN
care trebuie sintetizat
• În procesul transcrierii se sintetizează mai întâi un precursor
care cuprinde INTRONI + EXONI
NU au rol
informaţional
• Apoi au loc procese de maturare, în care sunt îndepărtaţi
intronii (sub acţiunea unei endonucleaze) iar exonii se leagă
sub acţiunea unor ligaze => ARNm biologic activ
36
 Transcrierea ADN în ARNm (schema generală)
Codonii constitutivi ai unei gene sunt localizați sub forma unor fragmente
purtătoare de informații (exoni) separate de fragmente neinformaționale (introni).

37
 Mecanisme moleculare în transcrierea genelor
F. Jacob și J. Monod 1961: teoria generală a inducției și
represiei biosintezei enzimatice

-ansamblul de triplete nucleotidice din ADN nuclear care codifică

biosinteza unei molecule de enzimă (proteină) se numește GENĂ
STRUCTURALĂ

-transcrierea mesajului purtat de gena structurală la ARN mesager

corespunzător este asigurat de un ansamblu nucleotidic care se numește
GENĂ OPERATOARE și care de obicei se găsește în vecinătatea GENEI
STRUCTURALE (operator) deci la locul unde începe transcrierea la ARNm.

-la rândul său operatorul este controlat de o proteină numită REPRESOR a

cărui sinteză este controlată de GENA REGLATOARE.

În vecinătatea operatorului se găsește o regiune promotoare necesară

pentru începerea transcrierii.
38
Reglarea activităţii enzimatice prin control genetic la Escherichia coli
Genă
reglatoare Promotor Operator Gene structurale

ARN
polimerază
ADN

ARNm

Polipeptid

Proteină
represoare
Lactoza

Prezența unui
inductor în
mediu β-Galactozidază Permează Transacetilază

39
 ACIZII RIBONUCLEICI (ARN) – Tipuri de ARN

Structura generală: poliribonucleotid (AMP, GMP, CMP, UMP)

-baze azotate: A, C, G, U
-pentoza: riboza
-legături 3’ – 5’ fosfodiesterice

Structura primară: lanț polinucleotidic

Structura secundară: helix (NU dublu helix)- structura monocatenară,

uneori cu porțiuni de dublu helix.

Există trei tipuri de ARN:

-ARN mesager-ARNm
-ARN de transfer (solubil sau de transport)- ARNt
-ARN ribozomal-ARNr
40
 O

HN
C
C
N Guanina ARN – acidul ribonucleic
5’ terminal CH
H2N-C C
OH N N ARN = poli-ribonucleotid
5’
O P O CH2 NH2
O C
OH 4’ 1’
N CH
Citozina
3’ 2’
C CH
O O N
OH
O P O CH2 O
O
O C
5’
2’
HN CH Uracil în locul Timinei !
C CH
O O N
OH
3’ O P O CH2 NH2
O
O C N
2’ N C
Adenina
CH
Riboză HC C
O OH N N
O P O CH2
O
O
3’ 2’
3’ terminal OH OH
41
 ARN mesager (ARNm)

-1-5% din ARN-ul celular

-Transportă mesajul genetic din nucleu în citoplasmă (conform codului
genetic)

- Se sintetizează în nucleu pe matrița de ADN, cuprinde o anumită

succesiune de mononucleotide, de gene, ceea ce va dicta o anume
succesiune de aminoacizi în proteina ce se va sintetiza în ribozomi.
Corespondența aminoacizi - codon este stabilită de codul genetic.

-Se sintetizează inițial un ARNm eterogen care trece în ARNm biologic

activ, în structura căruia se vor păstra numai exonii (fragmentele
informaționale).

42
 ARN de transfer (sau de transport - ARNt)
• 10-15% din ARN celular
• format din 73 - 93 nucleotide
• recunoaște un anumit aminoacid
• leagă un anumit aminoacid și îl transportă din citoplasmă la locul de
sinteză a proteinelor (ribozomi)

• fiecare aminoacid are un ARNt propriu, specific

• structura este monocatenară, pe alocuri apar regiuni cu structură

(bucle sau „brațe”) care dau în ansamblu forma trilobată (trifoi)

• la nivelul buclelor se găsește anticodonul-triplet, complementar

codonului din ARNm (specific pentru fiecare aminoacid)

• extremitatea opusă anticodonului conține secvența C-C-A unde se

leagă aminoacidul activat

43
D (5,6-dihidrouridină)
Pu (nucleotidă purinică)
G* (guanilat sau 2′-O-metilguanilat)
ARN de transport (ARNt)
TΨC – pseudouridină
Py (nucleotidă pirimidinică)
Brațul de legare a
aminoacidului
transportat
(secvența CCA)

44
 Secvența CCA

Structura tridimensională a ARNt la Saccharomyces

cerevisiae determinată prin analiza difracției de raze X
45
 ARN ribozomal (ARNr)
-75% din ARN celular
-rol în menținerea structurii ribozomilor și deci rol important în sinteza proteinelor

Din punct de vedere structural ARNr alcătuiește agregate cu proteine și lipide

formând particulele subcelulare-ribozomii

Ribozomii-suportul material pentru sinteza proteinelor

Particulele Palade

George Emil Palade

(19 noiembrie 1912, Iași – 8 octombrie 2008)

Se disociază reversibil în 2 subunități:

- subunitate mică 30S care are un situs de legare a ARN-mesager
-subunitatea mare 50S. Asamblate, vor forma 2 situsuri active de biosinteză:
- A unde se leagă aminoacizii
- P (peptid) care leagă peptidul ce se formează în cursul biosintezei
46
 Ribozomii – sediul biosintezei proteice
A, P și E sunt situsurile de legare
ale moleculelor de ARNt
A- aminoacil
P- peptidil
E- „exit site”

50S 30S

Subunitățile sunt identificate pe baza coeficienților de sedimentare (unități Svedberg) 47

2. Translația (sau traducerea informației genetice) =
Biosinteza proteică
La nivelul ribozomului, complexele
Aminoacid – ARNt se leagă pe
rând, secvențial de codonul din
ARNm, prin formarea perechilor
de baze complementare cu
anticodonul din ARNt.

Ribozomul se mișcă de-a lungul

ARNm, din codon în codon.

Aminoacizii sunt adăugați unul

câte unul, traduși în secvențe
polipeptidice dictate de ADN și
reprezentate de ARNm.

48
 ETAPELE BIOSINTEZEI PROTEINELOR
la PROCARIOTE (Escherichia coli)
I. Activarea aminoacizilor
– Sinteza enzimatică a moleculelor de aminoacil-ARNt
II. Inițierea biosintezei lanțului peptidic
– Legarea ARNm și a N-formilmetioninei de ribozom
III. Elongarea lanțului peptidic
– Legarea aminoacil-ARNt de ribozom
– Formarea legăturii peptidice
IV. Încheierea biosintezei și eliberarea lanțului peptidic
– Codonul STOP din ARNm ajunge în ribozom
V. Foldarea și procesarea post-translațională a peptidului, cu formarea
proteinei
– Catalizate de o varietate de enzime citosolice
49
 I. Activarea aminoacizilor
Aminoacil ARNt sintetaza
Aminoacid + ATP + ARNt Aminoacil-ARNt + AMP + PPi
Mg2+

+ ARNt

AMP

Aminoacil-ARNt 50
I. Activarea aminoacizilor
Legătura dintre aminoacidul transportat
și ARNt specific este de tip esteric
(Aminoacil – ARNt) și se stabilește între
gruparea –COOH a aminoacidului și
gruparea –OH (3’) a restului ribozil din
acidul adenilic (AMP) din capătul
3’-terminal al ARNt.

Pentru fiecare aminoacid există un ARNt

specific, deci și o ARNt-ligază
corespunzătoare !

Procesul este dependent de energia

furnizată de ATP. 51
 II. Inițierea biosintezei proteice
Formilarea metioninei (Met) – aminoacidul care inițiază biosinteza

transformilaza
N10-formil-FH4 + Met-ARNt N-formil-Met-ARNt + FH4

În continuare, INIȚIEREA sintezei polipeptidice necesită

următoarele elemente:
1) Subunitatea ribozomală 30S
2) ARNm care codifică polipeptidul ce urmează a fi
sintetizat
3) Complexul inițiator formil-Met-ARNt
4) GTP (deci energie)
Adiția unei grupări formil la
5) Subunitatea ribozomală 50S metionină împiedică
6) Ioni de Mg2+ metionina să intre în interiorul
lanțului polipeptidic

52
 II. Inițierea biosintezei proteice (3 faze)
Inițial cele doua subunități ribozomale
30S și 50S nu sunt asamblate

Pe subunitatea 30S există 2 centri A

diferiți, apropiați:
• centrul peptidil (P)
• centrul aminoacil (A)
1. ARNm este „ghidat” să se
poziționeze corect cu codonul de
inițiere (AUG) în față, pe centrul P.

2. Codonul de inițiere al ARNm

(AUG) este poziționat în dreptul
centrului P, deci formil-Met-ARNt
se va lega primul, pe bază de A
complementaritate (anticodonul
UAC) de centrul P.

IF- factori de inițiere

53
 II. Inițierea biosintezei proteice
(continuare)
3. Pentru etapa de inițiere este nevoie de
complexul ribozomal asamblat, funcțional,
sub forma de 70S.
Deci subunitatea mare, 50S se combină cu
subunitatea 30S și formează complexul de
inițiere.
Centrul E (de ieșire, „exit site”) este situat
numai pe subunitatea 50S.
Asamblarea ribozomului funcțional are loc cu
consum de energie (GTP); se eliberează
factorii de inițiere IF-1, IF-2 și IF-3.
Următorul codon al ARNm se va afla
poziționat în dreptul centrului A (aminoacil)
și va „comanda” atașarea pe bază de
complementaritate a unui nou anticodon
ARNt specific.

54
III. ELONGAREA LANȚULUI PEPTIDIC
1. Va avea loc atașarea, pe bază de AA2
complementaritate, unui nou Aminoacil (AA2) - ARNt
de centrul A al complexului ribozomal 70S.
2. Se formează prima legătură peptidică:
Are loc transferul grupării N-formilmetionil de pe
ARNt (fMet-ARNt) pe gruparea –NH2 a celui de-al
doilea aminoacil-ARNt, ce se găsește pe centrul A.
Enzima care catalizează formarea legăturii
peptidice este peptidil transferaza (denumită și
Ribozimul 23S ARNr), enzimă intrinsecă a
subunității proteice 50S.
Rezultă un dipeptidil-ARNt în centrul A, iar în
centrul P rămane doar ARNt al metioninei,
dezacilat.
În acest stadiu, anticodonii celor 2 molecule de
ARNt rămân în centrii A și P.
Ulterior, ARNt dezacilat va „aluneca” în centru E.
Similar, și peptidil ARNt va ajunge în centrul P.
55
III. ELONGAREA LP (continuare)

3. Translocarea

Ribozomul „glisează” de-a lungul ARNm și

mută anticodonul dipeptidil-ARNt (încă
atașat de cel de-al doilea codon al ARNm)
de pe centrul A pe centrul P.
De asemenea, „împinge” ARNt dezacilat
de pe centrul P pe centrul E, de unde
ARNt este eliberat în citosol.
În finalul etapei de elongare - locusul A,
rămas liber, este situat în dreptul
codonului următor din ARNm.

56
IV. ÎNCHEIEREA BIOSINTEZEI ȘI ELIBERAREA LANȚULUI PEPTIDIC

Încheierea sintezei proteice are loc ca răspuns

la prezența codonului STOP în centrul A.

Atunci când codonul STOP (UAG) ajunge în

dreptul centrului A, un factor de eliberare
(RF) se leagă de centrul A.
La nivelul centrului P, legătura esterică
dintre polipeptidul sintetizat și ARNt este
scindată.
Polipeptidul, ARNm, și ARNt dezacilat vor fi
eliberate în citoplasmă.
Ribozomul se va disocia în subunitățile 30S
și 50S cu ajutorul unui factor de reciclare.
Subunitatea 30S poate să reînceapă un nou
ciclu de translație.

57
 V. Modificările post-translaţionale ale peptidelor

După ce se desprind de la nivelul ribozomilor, peptidele suferă modificări post-translaţionale => PROTEINE
– Metionina nu este aa NH2-terminal al tuturor proteinelor, astfel că este îndepărtată de proteaze
specifice.
– Resturile de aa din lanţul proteic pot suferi modificări enzimatice, prin adiția diferitelor grupări
funcţionale sau fragmente moleculare (prin acetilare, metilare, adăugare de lizină, hidroxilarea
prolinei şi lizinei, carboxilarea, prenilarea, fosforilarea-defosforilarea, glicozilarea, etc) pentru a
modifica stabilitatea proteinelor sau activitatea lor biologică.
Exemplu: conversia proinsulinei în insulină 58
 BIOSINTEZA PROTEICĂ
- CONCLUZII -

• Codul genetic „primar” al biosintezei proteice este reprezentat de tripleta

de nucleotide din ARNm ce „recunoaște” anticodonul ARNt;
• Codul genetic „secundar” al biosintezei proteice este reprezentat de
elementele de „recunoaștere” dintre ARNt și enzimele aminoacil ARNt-
ligazele care atașează în mod specific aminoacizii la moleculele de ARNt;
• ARNm se leagă de ribozomi iar codonii săi sunt expuși centrului de legare a
complexului aminoacil-ARNt.
• Legarea ARNm de ribozom se face la codonul START (AUG) care este
recunoscut numai de ARNt inițiator (formil-Met-ARNt).
• În timpul fazei de elongare, complexele aa-ARNt se leagă pe rând,
secvențial de codonul potrivit din ARNm prin formarea perechilor de baze
complementare (A↔U și C↔G) cu anticodonul din ARNt.
59
 CONCLUZII
(continuare)

• Ribozomul se deplasează de-a lungul ARNm, din codon în codon.

Aminoacizii sunt adăugați unul câte unul, „traduși” în secvențe
polipeptidice „dictate” de ADN și reprezentate de ARNm.
• Reacția fundamentală în biosinteza proteică este formarea legăturii
peptidice între gruparea –COOH de la capătul unui lanț polipeptidic în
formare și gruparea –NH2 liberă de la un aminoacid care se atașează la
lanț. Deci sinteza se desfășoară de la capătul N-terminal la cel C-terminal.
• Procesul de biosinteză a legăturii peptidice este catalizat de enzima
ribozomală peptidil transferaza (sau Ribozimul 23S ARNr).
• Biosinteza proteică se desfășoară cu consum de energie, eliberată din
hidroliza ATP și GTP.

60
1989 – Altman şi Cech: descoperirea proprietăţilor catalitice ale
acidului ribonucleic (ARN) – Premiul Nobel pentru Chimie

În comunicatul de presă al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţă din 1989 se

menţiona: „acidul ribonucleic, ARN-ul din celulele vii nu este numai o
moleculă a eredităţii, ci poate să funcţioneze ca un biocatalizator.
Această descoperire a fost o surpriză totală pentru oamenii de ştiinţă şi se
referă la aspecte de bază ale fundamentelor moleculare ale vieţii.
Multe capitole din manualele noastre ar trebui astfel să fie rescrise.”

Ribozimele sunt dovada că ARN a fost un biocatalizator la începuturile

evoluţiei materiei vii, înainte de apariţia proteinelor – molecule înalt
specializate.

61
62
Acțiunea unor medicamente în diferite etape ale biosintezei proteice

63
 • Inhibitorii de topoizomeraze - enzime ce
intervin replicarea și transcrierea ADN
Topoizomerazele sunt importante „ținte” terapeutice
în infecțiile bateriene și în cancer !

Antibiotice Agenți chemoterapeutici

Antibiotic cu activitate
antitumorală

• Compuși care se
intercalează în structura
ADN și împiedică
transcrierea 64
 Terapia antisens - formă de tratament a
maladiilor genetice și a infecțiilor
Terapia antisens - formă de tratament
a maladiilor genetice și a infecțiilor

Principiu: se cunoaște gena care cauzează

o maladie, se sintetizează o secvență de
oligonucleotide care se leagă de ARNm
rezultat din transcrierea genei respectivă

- Secvența de baze azotate este

complementară cu cea a secvenței de
ARNm „sens”

Exemplu: pentru reducerea sintezei

colesterolului (hipercolesterolemii familiale) s-
s-a testat un medicament antisens care
blochează sinteza de apolipoproteină B
- Se va reduce ARNm specific pentru ApoB,
MIPOMERSEN - nucleotid antisens, 2013 (FDA)
deci se va diminua sinteza proteinei ApoB și
asamblarea particulelor LDL la nivel hepatic.
Medicamente – inhibitori
de revers-transcriptază

66
2005 – Greider şi Blackburn: telomeraza - enzimă cu rol în conservarea lungimii
cromozomilor în cursul replicării ADN, la eucariote.
Implicaţii în cancer şi în îmbatrânire.
Împreună cu J. Szostak: laureaţi a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2009

Elizabeth Blackburn (n. 1948)

67
 Fig. 4.14 Amniocentesis, a procedure used for prenatal diagnosis of genetic defects

Amniocenteza –
procedură utilizată pentru
diagnosticul prenatal al
maladiilor genetice

68
Peter J. Russell, iGenetics: Copyright © Pearson Education, Inc., publishing as Benjamin Cummings.
Testul genetic de paternitate
Aplicații practice ale determinării
amprentei genetice

Bărbat 2
Bărbat 1 (genetic fingerprint)
Mamă
Copil

Identificare judiciară

necunoscută
Suspect 1
Suspect 2
Suspect 3
Victimă
Probă
Proba de ADN Comparația dintre
provenită de la copil amprenta genetică a
conține atât victimei, proba
fragmentele de necunoscută găsită la
origine maternă (1-7), locul crimei, și probele
cât și cele de origine de ADN ce aparțin
paternă (A-F). suspecților.
69
 Exemple de subiecte (întrebări)
din cursul de ACIZI NUCLEICI (5)

•Structura primară, secundară și terțiară a acidului deoxiribonucleic (ADN)

• ADN mitocondrial – caracteristici structurale și funcționale
•Codul genetic – definiție și caracteristici
•Structura acidului ribonucleic (ARN). Tipuri de ARN – mesager, de
transport, ribozomal – caracteristici structurale și funcționale
•Replicarea ADN. Transcrierea ADN în ARN mesager
•Etapele biosintezei proteice. Acțiunea unor medicamente în diferite etape
ale biosintezei proteice. Strategii terapeutice la nivel genomic.

70