"Acum este perioada „magică” a „Sărbătorilor de iarnă”, în care momentele CRĂCIUNULUI

şi ale ANULUI NOU sunt la mare preţ pentru o mare parte din omenire, cea situată în zona
„creştinismului” (Americile, Australia şi Europa, în principal) – la care, prin globalizare, se
racordează tot mai mult şi Orientalii, în frunte cu chinezii şi alţi asiatici, precum şi africanii...
În acest fel, putem spune că, în prezentul lui 2014, avem deja un „Crăciun” (şi un „An Nou”)
„globalizat” !

În această perioadă de aproximativ o lună (din 6 decembrie ale lunii decembrie până pe 6
ianuarie a anului următor) abundă epitetele de „sfânt” şi „magic”, în privinţa perioadei şi mai
ales ale anumitor zile, culminând cu cea a Crăciunului, văzută a fi, după Noaptea Paştelui, ca
cea mai importantă în Creştinism şi, deci, în viaţa fiecărui „creştin”.
„SĂRBĂTORILE de IARNĂ”, însă, înseamnă ceva mai mult decât acest moment
(culminant), acestea înglobând mai multe evenimente religioase şi obiceiuri tradiţionale
populare, dintre care amintesc:

- (MOŞ) NICOLAE (6 dec.),

- IGNATUL (20 dec.),

- (MOŞ) AJUNUL (24 dec.),

- (MOŞ) CRĂCIUNUL (25 dec.),

- ANUL NOU (1 ian.),

- BOBOTEAZA (6 ian.).
Nu cred că trebuie să fim prea „subtili” pentru a observa că, în această perioadă, „se întâmplă
ceva” cu marea majoritate a oamenilor, aceştia „îmbolnăvindu-se” subit, prin contractarea în
masă a unui Virus ce provoacă o Mare Febră : un „Virus al Sărbătorilor” ce produce o teribilă
şi foarte greu tratabilă „Febră a Cumpărăturilor” pentru „a onora” corespunzător (adică, prin
cât mai multe şi scumpe CADOURI pentru „cei dragi”), „Momentul” (care, repet, durează
aproximativ o lună).

Şi, din nefericire, aceasta nu se produce şi se manifestă doar la „corporatiştii” care au

„target”-uri de îndeplinit pe linia „job”-ului, prin „events”-urile pe care firma le organizează
în această perioadă, ci acest moment îi „prinde” pe marea majoritate a oamenilor, fie ei
„corporatişti”, cum spuneam, fie „creştini” şi chiar pe o mare parte a „spiritualilor” sau
„Lucrătorilor în Lumină”, care acţionează după „marea masă”, nemaipunându-şi elementara
întrebare : „DE CE toate acestea?” şi, mai ales, „Qui Prodest?” („Cui foloseşte?”).
În aceeaşi perioadă, „creştinii fervenţi” sunt cuprinşi, pe lângă această „febră” comercială de
care pomeneam anterior, şi de o „inflamaţie” de „evlavie” cum doar cea de la „Paşte” poate o
depăşeşte în intensitate – că doar „este momentul Naşterii Domnului”...
Oare, chiar aşa este, ÎN REALITATEA COSMICĂ ?
Deşi ştim cât de RELATIV este ADEVĂRUL, totuşi, care ar fi ADEVĂRUL din acest
învălmăşit MATRIX ?, tocmai descris mai sus – în care „băieţii deştepţi” (Archonii şi
ajutoarele lor „de nădejde”, începând cu reptilienii şi mai ales cu slujitorii lor tereştri) „fac
Jocurile (Foamei)” pentru ca „omuleţii” să rămână cât mai mult în acest statut de „baterii”
pentru Jocul Archonic.

Spun toate acestea, când iarăşi „m-am trezit” cu „comanda de sus” pentru acest subiect
(pentru care acum doar câteva zile habar n-aveam de vreo intenţie în acest sens), mai ales
pentru cei „proaspăt treziţi” care „au început să vadă Lumina de la capătul Tunelului”, dar
care încă sunt extrem de prinşi în „magia sărbătorilor” pe care „ESTE MUSAI” să „le onoreze
cum se cuvine” pentru, evident, „a respecta TRADIŢIA”...
Şi ajungem, astfel, la adevăratul „cuvânt magic”, numit TRADIŢIE !
De orice te poţi „lega”, şi de Isus şi chiar şi de Dumnezeu (că doar filozofii o fac zilnic), însă
nu şi de TRADIŢIE ! Asta ar fi „Sfânta Sfintelor”, „Sfântul GRAAL” care, odată „atinsă”
chiar şi cu gândul, poate exploda în capul imprudentului...
...Aceasta, însă, cel puţin până în prezent ; Acum, în aceste Vremuri de Trans-Formări
(Planetare, dar şi Galactice), pe măsura Eliberării de controlul archonic (cabalistic), are loc
treptat şi o „demantelare” (devoalare, adică RIDICARE A VOALULUI) şi în această
fundamentală privinţă...

Apropos : „TRADIŢIE” vine din cuvântul de origine slavă „Predanie” (de unde şi „dania”
faţă de senior, precum şi „denia” pascală), care înseamnă „A preda”, ce implică atât actul
pedagogic de a transmite o informaţie de la profesor la elev, cât şi actul PREDĂRII, adică al
CAPITULĂRII...
...Dacă Mintea „s-ar preda Inimii”, atunci ar fi minunat, numai că prin această formă de
„predare”, numită TRADIŢIE, oamenii ajunşi la nivel de conştiinţă 3D, după Căderea
Atlantidei, acum 13.000 de ani, au capitulat în faţa unor forţe superioare acestora şi cu intenţii
manipulatoare, Predându-şi propria PUTERE INTERIOARĂ !
Aceasta ar fi, din păcate, esenţa TRADIŢIEI intens vehiculate de RELIGIE, adică de
Instituţiile religioase numite Bisericile Creştine, alături de celelalte forme religioase pe care le
cunosc în prezent Pământenii...

Aşadar, deja din cele expuse mai sus se poate deduce că adevăratele SĂRBĂTORI DE
IARNĂ înseamnă altceva decât „a respecta tradiţia”, fie aceasta religioasă, familială sau
profesională.
ŞI CE ÎNSEAMNĂ, până la urmă, aceste SĂRBĂTORI ?

Pe CINE / CE Sărbătorim ?

Răspunsul la această întrebare, precum şi la altele care ar mai putea apărea pe parcurs, va veni
pe măsura trecerii prin această serie de materiale (total neconvenţionale, după cum veţi vedea,
de veţi avea răbdarea parcurgerii lor), ale căror subiecte le puteţi găsi imediat mai jos.

Eu vă urez de pe acum succes la studiu şi la con-ştient-izare !

MarYan

CUPRINS :

1. O „istorie” întortocheată, din Atlantida până la... CRĂCIUN

2. SATURNALIILE romane

3. IGNATUL („Tăierea Porcului”)

4. „Festivalul ANULUI NOU”

5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”

6. BRADUL de CRĂCIUN

7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti : COLINDAT-ul, COLINDELE, Pluguşorul,

Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.

9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

10. CONCLUZII finale : ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE de IARNĂ”

SURSA: http://noul-univers-christalin.blogspot.ro
 1. O „istorie” întortocheată,
din Atlantida până la... CRĂCIUN

Aşadar, revenind la subiectul nostru : cum „stă treaba” cu acest moment al

„Sărbătorilor de Iarnă” care culminează cu CRĂCIUNUL şi ANUL NOU ?

Cred că majoritatea dintre voi aţi auzit despre diverse variante ale originii cuvântului
„CRĂCIUN”, începând cu „Crăciunul ce rău”, adică personajul evreu din Bethleem
care nu i-a permis nevestei sale s-o ajute pe „Maica Domnului” când l-a născut pe
Isus în staulul de vite al acestuia, unde i-a „găzduit” pe „perechea divină”...

Şi, deşi poate multora dintre voi v-a ajuns pe la urechi idei despre o vagă legătură
între momentele „Sărbătorilor de iarnă” şi „SATURNALIILE” romanilor, probabil
că aceste informaţii v-au trecut rapid mai departe, pe după urechi, totul rămânând
doar ca o vagă şi „ciudată” informaţie, care doar ar „bruia” imaginea „sfintelor
sărbători”.

Aşadar, ca să nu o mai lungim, informaţia istorică riguroasă afirmă foarte simplu şi

clar că momentul actual al Crăciunului, ziua de 25 decembrie, corespundea la
romani cu celebrarea Naşterii Soarelui – ziua în care romanii considerau că avea loc
Solstiţiul de iarnă.

De fapt, pentru a fi mai precişi, acest moment din 25 decembrie a fost văzut de către
romani ca Zi a Soarelui doar după „momentul Isus”, cam după anul 100 d.Ch., când
soldaţii şi mercenarii au adus în Imperiu „Cultul lui MITHRA” din zona Persiei
(Iran), care era asimilat în mod direct cu SOARELE, inclusiv prin titlul acordat
acestuia, de „Deus Sol Invictus” („Soarele Divin Invincibil”).

Până la asimilarea cu „Ziua Soarelui” prin „Cultul lui Mithra” (pe care, ulterior,
capii religiei creştine, proaspăt devenită „oficială” în Imperiu, l-au asimilat rapid cu
momentul „Naşterii Domnului” – căci, inevitabil, Isus avea şi o puternică
componentă „solară”), ei bine, până atunci, cum spuneam, ziua de 25 decembrie era,
pentru romanii acelor vremuri, Ziua Solstiţiului de iarnă (Solstiţiu = Ziua în care
„Soarele Stă” pe loc) în Calendarul roman.

În momentul asimilării acestei zile cu „Cultul lui Mithra”, din secolul II-III d.Ch.,
„Ziua Soarelui” deja făcea parte din SATURNALII.

Aşadar, CE erau aceste Sărbători numite SATURNALII ?

După cum spune şi numele, Saturnaliile erau Sărbători organizate în „cinstea” altui
„Zeu planetar”, respectiv SATURN, iniţiate în Republică prin anul 497 î.Ch., odată
cu inaugurarea Templului lui Saturn, în Forumul Roman, apoi instituţionalizate legal
ca „sărbătoare naţională romană” din anul 217 î.Ch., la început pentru o zi, anume
data de 17 decembrie, pentru ca, ulterior, diferiţi împăraţi romani să mărească
succesiv perioada, către o săptămână : 17-23 decembrie.

Şi, pentru că Iulius Cezar (ştiţi deja, cel care a avut de-a face cu al nostru Burebista) a
instituit legal şi „Festivalul Anului Nou” pentru 1 ianuarie, din anul 46 î.Ch.
(investind-o, în mod oficial, cu toate obiceiurile specifice Saturnaliilor), practic
SATURNALIILE ajunseseră să fie asociate cu perioada 17 decembrie – 1 ianuarie,
în care intra perioada propriu-zisă a „Sărbătorii”, 17-23 decembrie, urma „Ziua
Soarelui” pe 25 decembrie, apoi perioada se încheia cu „Festivalul Anului Nou” –
care închidea, efectiv, două săptămâni pline de SĂRBĂTORI ale
SATURNALIILOR...
Acum, până la a detalia ce-i cu aceste Saturnalii (în următorul articol), este important
să reţinem că acestea erau o preluare pur şi simplu directă a manifestărilor greceşti
numite CRONALII, care celebrau „Zeul Cronos” (varianta originară a Zeului Saturn
preluat de romani de la greci)...

Astfel, originea acestor Saturnalii era în Grecia antică ?

Nicidecum, căci chiar şi „istoria oficială” a reuşit să identifice că aceste „celebrări”

greceşti proveneau, la rândul lor, din... BABILON !

(Nu ştiu cum erau numite acolo, dar cred că li s-ar potrivi foarte bine numele de
„BABILONII”...)

Pentru cei care mai ştiţi ceva istorie holistică, poate că aţi auzit de ANNUNNAKI,
care au creat Sumerul şi civilizaţia Babiloniană (în zona Mesopotamiană a
actualului Irak) – acele fiinţe venite de pe Planetoidul NIBIRU (care, apropos, va
declanşa cel de-al treilea Portal al Înălţării de care vorbesc Fondatorii, prin Sal
Rachele, atunci când acesta va ajunge în preajma Pământului, la începutul anului
2030) – şi care au ajuns periodic pe Pământ, venind cu informaţii importante pentru
omenire, dar şi cu mai mult control şi manipulare, pentru a-şi impune propria lor
Agendă, aflată însă sub atent control archonic şi reptilian...
Şi iarăşi nu ne oprim aici (în căutarea originilor Saturnaliilor romane) : „povestea
merge mai departe”, prin descoperirea de către diverşi cercetători, în documentele
religioase ebraice Mishna şi, mai ales, TALMUD, a unor referiri la un „festival”
ancestral numit... „SATURNA”, care ar fi avut loc cu opt zile înaintea Solstiţiului de
iarnă (adică, opt zile înaintea Solstiţiului din 25 decembrie, după romani, însemna
exact 17 decembrie, ziua investită iniţial de romani ca „Ziua Saturnaliilor”) şi care ar
fi fost urmat la opt zile de la Solstiţiu de alt „Festival”, numit „KALENDA” (adică
„Festivalul Anului Nou”, stabilit de Iulius Cezar la aproximativ 8 zile după Solstiţiul
din 25 decembrie, pe 1 ianuarie) – de unde şi ideea „Calendarului” roman şi a
„Calendelor” greceşti...

Talmud-ul atribuie originea acestui „Festival” lui... ADAM (!) – care, ulterior, a fost
transformat într-un „Festival păgân”, recunoscând, astfel, preluarea sa de către alte
popoare, cu alte „religii” decât cea ebraică...

(Altă paranteză : alt celebru cuvânt din „tradiţia” populară şi „creştină”, „PĂGÂN”,
vine din latinul „PAGANOS”, care erau locuitorii satelor, cei care nu fuseseră încă
„încreştinaţi” – sau, până la Isus, care încă nu fuseseră convertiţi la religiile politeiste
recunoscute de romani – spre deosebire de „orăşenii” cetăţilor, care deja primiseră
„informarea” şi aderarea la „noua religie creştină”.

Altfel spus, în esenţă, „păgânul” este cel aflat în afara „religiei oficiale” recunoscute
de persoanele, documentele sau instituţiile care făceau această afirmaţie despre
„cel păgân”.)

Mergând în aceeaşi „logică a preluărilor”, ca şi până în acest punct al „Festivalului

Adamic”, pot afirma că există o mare probabilitate ca evreii, la rândul lor, să fi
preluat această „Sărbătoare Saturna”, ca şi multe altele, de la cei la care fuseseră în
„sclavie” în vremea Vechiului Testament, respectiv de la Egipteni.

Aceasta este întărită de unele ipoteze care consideră că numele englez al Crăciunului,
„CHRIST-MAS”, vinde de la 2 cuvinte... egiptene : KRST, care ar însemna „uleiat”,
„uns” (de aici vine, în adevăr, sensul profund al „Hristos”-ului, „CHRIST”-ul, căruia
evreii îi spun „Mesia”, dar şi „Unsul”, în sens de „Împuternicit”) şi MES, o „prăjitură
sacră” a egiptenilor, care nu este exclus să fi fost preparată exact pentru această
perioadă a anului...

Şi, odată făcută conexiunea cu această zonă (egipteană), atunci devine şi mai
probabil ca aceste „Sărbători” („Festivaluri”) care au supravieţuit succesiv în
diverse civilizaţii antice, până în prezent, să-şi aibe Sursa în Zona Atlantidei (!) –
în condiţiile în care „istoria alternativă” cunoaşte că Egiptenii predinastici, cei cu
vechime de multe mii de ani, erau urmaşii direcţi ai Atlanţilor (pe când Insula
Atlantidei încă nu fusese definitiv distrusă, se considera că Egiptul era o „colonie
atlantă”).
Aşadar, la finalul acestui prim articol, am putea astfel „reconstitui” RUTA
deplasărilor în Timp-Spaţiu ale acestor „Sărbători”-„Festivaluri” : cândva, în
„negura trecutului”, a existat o Sărbătoare (proto)egipteană, ca amintire a uneia
existente în vremurile atlante, care a fost (pre)luată de evrei, odată cu „fuga lor din
Egipt”, sub formă de Sărbătoarea ebraică SATURNA, cu origine „de la ADAM”,
care, mai departe, a fost preluată în Babilonul zonei Sumeriene sub forma de
„sărbători-celebrări”, „BABILONII”, „exportate” ulterior către Greci, sub formă de
„CRONALII” şi care, apoi, au fost preluate de Romani sub forma şi denumirea de
„SATURNALII”...

...Şi toate acestea se petreceau în aceeaşi perioadă a anului, cu aceleaşi caracteristici şi

manifestări, care, evident, pe măsura „exporturilor” succesive, erau îmbunătăţite cu
noi „Obiceiuri” (acestea, din prezentul nostru, sunt o dovadă de „profesionalizare
totală” prin „maxima îmbunătăţire a ofertei”, dusă la extrem, pe măsura dezvoltării
„ştiinţei marketingului”...).

(Articolul următor : 2. Saturnaliile romane)

MarYan
 2. SATURNALIILE romane

Detaliile despre CUM aveau loc aceste „Serbări” ale Saturnaliilor romane putem găsi
în multe locuri, însă unul din cele mai competente materiale consider că este cel al
lui Victor Kernbach, unul din cei mai mari „specialişti în mitologie”, nu doar din
România, ci chiar din întreaga lume, de anvegura unui Mircea Eliade sau Ovidiu
Densuşianu.

În cea mai cunoscută lucrare a sa, „Dicţionarul de mitologie generală” (1983), acesta
vorbeşte şi despre momentul Saturnaliilor romane, intrând foarte adânc în
detalierea acestora.

Invitându-vă să parcurgeţi materialul amintit mai sus prin link-ul oferit, în

continuare eu doar voi puncta aspectele fundamentale ale acestuia.
Astfel, poate că unul din cele mai interesante aspecte care caracteriza acest eveniment
se referea la faptul că acest „Festival-Sărbătoare” era iniţiat în prima zi, pe 17
decembrie, în altarul principal al Templului lui Saturn din Forumul Roman, prin
SACRIFICIUL RITUALIC al unei... SCROAFE !

Mi se pare fundamental acest „detaliu” : deşi era vorba despre... PORCI şi

sacrificarea acestora (sacrificii care erau în mod direct dedicate lui Saturn !), deşi o
societate eminamente masculină, romanii sacrificau o scroafă.

De fapt, poate că acesta era chiar „mesajul” real : noi, „bărbaţii” din Republica
Romană (ulterior, Imperiul Roman), sacrificăm pe altarul unui Zeu-Bărbat o
reprezentantă a Principiului Feminin – ca să fie lucrurile foarte clare „cine este
Jupânul şi Stăpânul pe acest Pământ”...
De aceea, până în prezent, MOŞ CRĂCIUN este „un Moş”, şi nu „o Babă”...

Aşadar, uciderea unei Scroafe dădea semnalul de începere a Saturnaliilor, fiind

„ritualul sacru” al „sacrificului” oferit lui SATURN (care, în engleză s-ar pronunţa
„SETAN”, iar de aici „rezonanţa” ar fi dus la... „SATAN”) – acesta fiind văzut ca un
„Zeu subpământean al recoltelor”, deşi simbolistica acestuia era mult mai profundă
sub numele original de Cronos al grecilor.

După iniţierea „Festivalului” prin „sacrificiul” scroafei, fiecare mergea la propriul

domiciliu unde iniţiau propriul ritual de „sacrificiu”, de data aceasta a unui „porc”
(mascul), „dedicat” aceleiaşi „zeităţi a Pământului” (pentru cine ştie astrologie,
observă că Saturn guvernează Zodia Capricornului, considerată a fi „semn de
pământ”...).

Urmau apoi „ritualurile din familie”, când membrii familiei îşi ofereau cadouri unii
altora (de obicei, „standardizate”), însoţite neapărat de „răvaşe în versuri” (iată
„felicitările” moderne), în timp ce COPIII PRIMEAU DARURI DE LA PĂRINŢI
(cel puţin, pe atunci copiii ştiau clar cum cadourile veneau de la părinţi, şi nu de la
vreun Moş „picat” în casă prin horn, de pe acoperiş...).
Pentru povestea noastră, multele detalii despre cum decurgea partea de
„CARNAVAL” al Saturnaliilor sunt doar „picanterii” şi „bufonerii” : despre cum se
inversau rolurile, când stăpânii şi seniorii serveau sclavii şi pe cei săraci, despre
„libertatea de exprimare” a acestora, despre „travesti”-urile tuturora şi multe alte
asemenea „poveşti” care, în esenţă, nu păreau a exprima nicidecum ideea de
Eliberare şi Libertate (cum este deseori exprimată această opinie în comentariile
legate de acest aspect al Saturnaliilor), ci de Haos şi Răsturnare a Ordinii Divine şi a
Armoniei Divine.

Aici este utilă o scurtă paranteză pentru cei care ar putea considera foarte important
acest aspect al Saturnaliilor, care permitea şi „celor oprimaţi” (sclavii şi celelalte
„categorii sociale defavorizate”) să devină şi ei „stăpâni pentru o zi”...

În realitate, acele momente erau folosite de către „stăpâni” ca „supapă de refulare”

pentru cei „chinuiţi”, ca aceştia să-şi refuleze mare parte din frustrări, pentru ca,
apoi, să revină docili la viaţa „normală” de sclavi.

Aşa că aceste momente nu „promiteau” nimic deosebit celor defavorizaţi social, ci

doar permiteau un mai bun control al Stăpânilor (Jupânilor) asupra celor mulţi...

Oricum, s-a văzut ce s-a întâmplat atunci când „dictatura stăpânilor” (aristocraţia) a
fost înlocuită cu „dictatura proletariatului” („aristocraţia roşie”), către ce finalitate s-
au îndreptat evenimentele...
Pe acest fundal, aşadar, s-a putut ajunge la orgiile culinare şi beţiile crunte, care au
culminat cu orgiile sexuale cunoscute în istorie mai ales din vremea lui Caligula şi
Nero – momente în care cu toţii erau atât de beţi şi de „anesteziaţi” culinar, încât nu
mai aveau habar ce făceau din punct de vedere sexual – era un „haos sexual total”,
în care nimeni şi nimic nu mai conta...

În acest moment venim în discuţie cu un subiect foarte „sensibil” al Saturnaliilor

romane, şi nu numai, cel al SACRIFICIILOR UMANE de care vorbesc unele surse.

Deşi Kernbach şi alţii mai „academici” nu pomenesc de aşa ceva, unii, mai
„neconvenţionali”, vorbesc şi despre acest fel de „sacrificii” care erau practicate la
aceste Saturnalii – dovadă că acestea nu erau „oficiale”, aduse la cunoştinţa maselor,
ci aparţineau „elitelor” – exact cum acelaşi lucru se petrece în prezent, prin
Sacrificiile Umane de DE COPII de care sunt acuzate unele culte, cum ar fi „Cultul
celui de-al IX-lea Cerc”, însă şi altele, care ar aparţine, cum altfel decât Iezuiţilor
Bisericii Romane-Catolice a Vaticanului...

Eu nu doresc să intru în asemenea cutremurătoare

„dezvăluiri”, însă „colegul de blogosferă” Marius Sumedrea de pe „burebista2012” a
realizat o serie de documentări foarte pertinente în acest sens, oferite printr-un
neobosit cercetător al acestui fenomen, Kevin ANNETT, inclusiv printr-un recent
articol din decembrie 2014 şi în care vorbeşte despre obiceiul Iezuiţilor de a sacrifica
copii exact în luna decembrie, în perioada... Saturnaliilor romane !

(Informaţii şi documente despre aceste „ritualuri” ticăloase ale „oficialilor bisericii

catolice” provin încă din secolul al XVIII-lea, deci din anii 1700 – ceea ce confirmă,
în mod foarte clar, CONTINUITATEA RITUALURILOR „SATANICE” –
SATURNIAN - SETAN-ICE – DE SACRIFICARE A COPIILOR, ÎNCĂ DIN
PERIOADA SATURNALIILOR ROMANE !...)

De unde ar fi putut veni „nebunia aceasta” archonică ?

Neoficial, aceste ritualuri au însoţit permanent în formă „ezoterică” aceste

„Festivaluri”, însă am unele semnale care indică „sursa oficială” a acestor nebunii ca
fiind zona Babiloniană, unde în mod uzual se practicau ritualurile de sacrificii
umane, mai ales după intervenţia annunaki-ilor (pentru detalii despre „annunnaki”,
studiaţi materialele reale şi competente – verificate! – ale lui Zecharia SITCHIN, de
care aminteşte şi Andrew Bartzis)...

Nu degeaba în acea zonă au apărut Zei foarte „interesanţi”, ai annunaki-ilor, de tip

archonic, ca, de exemplu, Zeul MOLOCH (unii îi spuneau Zeul „NOROC” – de
aceea, urarea de „noroc” când se ciocnesc paharele, mai ales la momentele
Sărbătorilor de Iarnă, ar reprezenta o INVOCARE a acestuia !), ca reprezentant pe
Pământ al Zeului BAAL (numit în Noul Testament şi „Belzebut” sau „Satan”) –
ambii cunoscuţi pentru predilecţia lor pentru sacrificiile umane, dar în special de...
COPII (acum vedeţi cum încep să „se lege” lucrurile ?!)...

Aşadar, haideţi să sintetizăm, iarăşi : Saturnaliile romane însemnau, OFICIAL :

SACRIFICII RITUALE DE PORCI, CADOURI RITUALICE ÎNTRE MEMBRII
FAMILIEI ŞI CĂTRE COPII şi INVERSAREA ORDINII SOCIALE ŞI A ARMONIEI
DIVINE prin CARNAVALURI, inclusiv cu TEME ZOO-MORFE (de animale) ;
SEMI-OFICIAL : ORGII CULINARE, ALCOOLICE ŞI, MAI ALES, SEXUALE, iar
NE-OFICIAL : SACRIFICII UMANE, ÎN SPECIAL DE COPII.

Toată această PIRAMIDĂ a manifestărilor Saturnaliilor a fost atent „construită”,

deloc întâmplător, de către „Arhitecţi pricepuţi” : dacă PRIMUL NIVEL, cel
OFICIAL, genera energii complexe, în care vibraţiile joase erau amestecate cu altele
mai „normale”, printre care existau chiar stări de „bucurie” şi „armonie”, AL
DOILEA NIVEL, SEMI-OFICIAL, al ORGIILOR, ducea la generarea unor vibraţii
joase spre foarte joase, care reprezentau HRANA PRINCIPALĂ „DE BAZĂ” pentru
„Creatorii (Archonici) ai acestui Sistem (MATRIX)” şi susţinere vibraţională pentru
cel de AL TREILEA NIVEL, al SACRIFICIILOR UMANE, ce oferea MENIUL DE
„DELICATESE”, pentru Archonii, Reptilienii, Annunakii şi ceilalţi „nebuni” ticăloşi,
controlatori ai Planetei...
(O ciudată „aplicaţie practică” a tuturor acestor observaţii de până acum pare a se fi
realizat în decembrie 1989 în Zona geografică cunoscută sub numele de...
ROMÂNIA.

Foarte interesant : deşi „evenimentele” au fost declanşate în Timişoara încă din 15

decembrie 1989, victime efective au apărut de abia în... 17 decembrie, cu maxim în
20-22 decembrie, în timp ce în „Ziua de Crăciun” s-a săvârşit „Sacrificiul ritualic” al
Ceauşeştilor – totul foarte bine conceput, comandat şi la fel de bine executat sub
genericul de „Jocurile Foamei (şi ale Groazei)”, ca o „nouă ediţie”, în exact aceeaşi
perioadă, a vechiului şi ritualicului „Festival al Saturnaliilor”...)
Deşi poate suna de-a dreptul „nebuneşte” şi „cinic” ceea ce am afirmat până acum –
mai ales pentru urechile mai „sensibile” şi „proaspăt trezite” din „SOMNUL
MATRIX-ului” (după ce au ales pilula „de trezire”) – Acum şi Aici eu am ales să las
la o parte orice „menajament” şi să prezint cât mai holistic şi mai fidel, pe măsura
propriilor puteri, subiectul luat în studiu.

Dacă tot „am primit comanda (Divină)” de a scrie despre acest subiect (şi ce subiect!),
fără să mă gândesc la acesta până acum vreo câteva zile, poate că acum este
momentul să SE PUNĂ PUNCTUL PE „I” a ceea ce reprezintă aceste „MOMENTE
ALE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ”, bazat pe cercetarea cât mai în ADEVĂR a
ORIGINILOR acestora...

...Nu vă speriaţi, ca şi la seria de articole despre „România” şi Egregorul ei,

concluzia nu este „fără speranţă” ; aşa că vă spun de pe acum că nu este cazul
„NEGĂRII TOTALE” a acestor momente, ci doar al RECONSIDERĂRII acestora,
prin CONŞTIENTIZAREA şi ÎNŢELEGEREA a CEEA CE REPREZINTĂ ACESTEA,
pentru a putea acţiona în consecinţă, CHIAR DE ACUM, CU OCAZIA
ACTUALELOR SĂRBĂTORI DE IARNĂ 2014-2015.

(Articolul următor : 3. IGNATUL – Tăierea porcului)

MarYan
3. IGNATUL („Tăierea Porcului”)
Acum, după articolul anterior, deja este clar ce-i cu această „tradiţie populară a
tăierii porcului de Crăciun”, însă simt nevoia să întăresc observaţiile de mai sus,
referitoare la Saturnalii, RE-AMINTIND că Tradiţia cu „Porcul de Crăciun” este
doar UN RITUAL ROMAN DE SACRIFICIU... şi atât.

Aici simt nevoia să mă opresc şi să redau acea informaţie importantă pe care am tot
expus-o într-o lucrare personală anterioară, „Tratat pentru Alimentaţia Naturală a
OM-ului. O re-introducere în Medicina pentru Viaţă”, în care precizam foarte clar
cum strămoşii noştri geto-daci (deci, nu mă refer la aceia „şi mai vechi”, antecesori ai
acestora) erau cunoscuţi printre antici, în mod special şi „bizar”, ca „POPORUL
MÂNCĂTOR DE LAPTE”, fiind un popor predilect de păstori, care au ajuns să
crească şi să sacrifice porci doar DUPĂ CUCERIREA ROMANĂ care a adus,
printre multe alte „binecuvântări” (ironic spus, bine-nţeles), şi unele obiceiuri ale
Saturnaliilor lor.

A fost, cumva, „echitabil” : romanii au exportat din DACIA aur şi argint cât au putut,
femei frumoase şi bărbaţi apţi de muncă şi de luptă, importând, „la schimb”,
„interesante obiceiuri”, printre care şi cel al Saturnaliilor (în 106 d.Ch. încă
funcţionau la „turaţie maximă”, la Roma...).

Şi uite aşa, au ajuns dacii, uşor-uşor, să crească porci pentru „a fi sacrificaţi de

Crăciun”...

De altfel, acest aspect m-a frapat la documentarea personală pentru Capitolul din
„Tratat...” despre „Istoria alimentară a românilor” : până acum vreo 100 de ani,
ţăranii români nu consumau carnea de porc decât la Crăciun şi în perioada
următoare, în restul anului fiind lacto-vegetarieni, urmând „imboldul din gene”,
de păstori trans-humanţi...
Iată cum Religia Creştină (Orto-doxă) a implementat acest obicei al „porcului de
Crăciun”, care rămânea doar ca un ritual, în restul anului nimănui netrecându-i prn
minte să mai practice astfel de „ritualuri”, adică să mai „taie porci” pentru propriul
consum.

Şi cum putea să fie altfel decât un „ritual păgân”, dacă la „sacrificarea porcului de
Ignat” (IGNAT, care vine de la IGNIS, ce înseamnă tocmai „FOC” – însă nu „focul
purificator”, ci cel „pârjolitor”, distructiv, „al iadului”) se ardea cadavrul porcului
pentru a obţine „şoriciul”, în timp ce MUSAI copiii erau însemnaţi în mijlocul
frunţii cu semnul crucii DIN SÂNGELE PORCULUI „SACRIFICAT”...
...Iată, Ritualuri după Ritualuri, făcute automat şi in-conştient de marea majoritate a
oamenilor („nimeni nu scăpa”), în condiţiile în care nivelul de conştiinţă de tip 3,0D
asigura obedienţa totală în faţa „Creatorilor acestui MATRIX Religios”, prin care
controlul era total, necondiţionat, „de capitulare”...

...Astfel că, în Prezentul lui 2014, „bucatele tradiţionale de Crăciun şi Revelion”,

adică preparatele din „carnea de porc”, nu fac decât să întreţină şi să perpetueze un
ritual ale cărui origini se pierd în negura vremilor, şi ale cărui intenţii este de a
„branşa” la anumite energii care nicidecum nu sunt de frecvenţă înaltă.
DIMPOTRIVĂ...
(Nu mai discut, acum, ca medic de Medicină Naturală, despre toxicitatea transmisă
corpului fizic în urma ingurgitării de carne de porc, de care s-a vorbit foarte mult în
ultimii 10-20 de ani şi de care inclusiv medicii alopaţi de medicină clasică au devenit
conştienţi.
Ceea ce aş mai puncta este că această „toxicitate” derivă, în primul rând, din mai
înaltul nivel de conştiinţă de tip 3D, între speciile regnului animal care
caracterizează specia porcilor – se consideră că aceştia sunt unele dintre cele mai
inteligente animale domestice – şi care face foarte dificilă desprinderea de corp a
părţii psihice a „fiinţei animale”, în urma acestui „sacrificiu”, având drept rezultat
eliberarea de „toxine” corespunzătoare...)

Dacă pentru „marea masă”, cei încă ne-treziţi, situaţi în zona inferioară a benzii 3D
de frecvenţe, a practica in-conştient acest „ritual” reprezintă încă o „scuză”, pentru
cei treziţi şi mai ales „cu pretenţii” de „Lucrători în Lumină”, a mai fi părtaşi la acest
ritual legat de „tăierea porcului” reprezintă cel puţin o dovadă de ignoranţă şi chiar
prostie, dincolo de plăcerile gustative, care pot fi foarte uşor re-modelate prin
multele oferte de hrană alternativă, apărute cu generozitate în ultimii 10-20 de ani...

Dacă există con-ştientizare şi dorinţă reală de Eliberare de acest aspect, alternativele

vor veni extrem de uşor şi Natural, fără nici o (s)forţare.

Aşa că, ce aş mai putea adăuga eu la acest subcapitol decât ca, cu Adevărat, „POFTA
cea BUNĂ!” şi con-ştient-izarea să însoţească orice acţiune de introducere a unor
alimente în acest Templu Divin numit Corpul Fizic...
(Articolul următor : 4. „Festivalul ANULUI NOU”)

MarYan

4. „Festivalul ANULUI NOU”

Ca şi celelalte momente importante din această perioadă a Sărbătorilor de iarnă,

momentul Anului Nou a fost „plimbată” de colo-colo, între Solstiţiul de iarnă
stabilit de romani pe 25 decembrie şi Boboteaza de pe 6 ianuarie – care Bobotează a
fost când An Nou, când moment al „Naşterii Domnului”, când moment al „Botezului
Domnului”, cum a rămas în prezent...

În interiorul acestui interval, momentul de la 1 ianuarie, stabilit ca „Festival al

Anului Nou” de către împăratul Iulius Cezar în anul 46 î.Ch., iată că a rămas şi în
prezent ca moment al „Noului An”, după ce, însă mult timp, acesta era celebrat când
pe 6 ianuarie, de Bobotează, cât, mai ales, timp de peste un mileniu, pe 25
decembrie, pentru a se comasa, în acest fel, „Noul An” cu „Naşterea Domnului”...

Trecerea la celebrarea Anului Nou pe data de 1 ianuarie, părăsindu-se data de 25

decembrie, s-a realizat, ca exemplu : în Franţa, din 1564 ; în Roma, din secolul al XIII-
lea (anii 1200) ; în Rusia, din vremea ţarului Petru cel Mare (pe la anul 1700), în timp
ce, în Ţările Române, de abia de la sfârşitul secolului al XIX-lea (aproape de anii
1900).

Cu această continuă fluctuaţie, despre ce „Adevăr Cosmic” şi astronomic ar mai

putea fi vorba în privinţa „Noului AN”? – a cărui „celebrare” era mutată în funcţie
de deciziile administrative ale autorităţilor religioase creştine, atât catolice, cât şi ale
celor ortodoxe...

În consecinţă, poate apărea întrebarea legitimă : bine, şi atunci, CARE ar fi

MOMENTUL REAL al NOULUI AN ?
Pentru cine este dornic să fie în Armonie şi în Rezonanţă cu Mişcarea Energiei
Cosmice, pentru a fi sincronizat cu Energiile Noului AN, putem veni cu anumite
detalii.

Astfel, aşa cum în cadrul unei zile complete de 24 de ore, ora 12 noaptea este
„miezul nopţii”, însă nu este momentul real al trecerii în ziua următoare decât
„calendaristic”, administrativ, în timp ce realitatea astrologică anunţă „noua zi”
odată cu Răsăritul Soarelui în ziua respectivă – atunci, extrapolând această realitate
peste cea a Mişcării de Revoluţie a Pământului în jurul Soarelui nostru RA, putem
spune că momentul Solstiţiului de Iarnă, din perioada 20-22 decembrie a anului,
reprezintă „Miezul nopţii” pentru Anul respectiv, momentul de maxim al
întunericului, în timp ce „Răsăritul” pentru această Mişcare de Revoluţie planetară
este momentul Echinocţiului de Primăvară, ca moment de început al unei „Noi ZI” –
adică „Noul An”, din punct de vedere ASTRONOMIC.

În schimb, din punct de vedere ASTROLOGIC, „Noul AN” este foarte bine calculat
de Astrologia chineză, care celebrează Anul Nou când se încheie al 13-lea ciclu
lunar de câte 28 de zile, în momentul de „Lună Nouă” (care variază în fiecare an) al
unui nou Ciclu Lunar, dintr-un şir de alte 13 cicluri lunare.
Aşadar, „Anul Nou Chinezesc” ne indică Noul AN din perspectivă astrologică şi
ezoterică, care ne pune în rezonanţă cu energii subtile de mare putere ce rezonează
cu dimensiuni profunde ale fiinţei umane (Solare şi Lunare), în timp ce în momentul
Echinocţiului de Primăvară celebrăm Noul An din punct de vedere astronomic, ce
facilitează intrarea în rezonanţă cu energiile vitale, dătătoare de viaţă (Solare şi
Planetare).

Ca şi confirmare : mediumul Aurelia Louise Jones, în cartea sa

în trei volume, „TELOS”, despre oraşul cu acelaşi nume din Reţeaua
subpământeană Agartha (situat sub Muntele Shasta din California), transmite un
mesaj al conducătorului acelei zone în care acesta, ADAMA, ne dezvăluie cum
„telosienii” şi cei din „Reţeaua Agartha subpământeană”, în general, celebrează
Noul An la momentul Echinocţiului de Primăvară, când au loc lungi vizite între
locuitorii acestor oraşe subpământene (aflate, apropos, în dimensiunea a 4-a şi a 5-a),
cu care ocazie se desfăşoară şi multe „festivităţi”...
Astfel că, din această perspectivă, racordarea la „Noul AN” pe 31 decembrie-1
ianuarie nu înseamnă, din perspectiva REZONANŢEI, decât la a fi părtaş la
„războiul petardelor şi al artificiilor”, pe fundalul unei agresiuni alimentare şi
alcoolice continue...

Asta înseamnă că trebuie să ne încuiem în case şi să punem pernele pe cap după ce

ne înfundăm urechile cu vată ?...

În nici un caz, însă, dacă nu reuşim să ne adunăm în „grupuri conştiente” care înţeleg
semnificaţia reală a acestui moment, dacă mergem în alte grupuri mai puţin
conştiente, ar fi util dacă ne-am aminti din când în când că racordarea prea puternică
la „EGREGORUL NOULUI AN la 1 ianuarie” înseamnă a intra în rezonanţă cu cei
care se manifestă ca atare în această perioadă şi care înseamnă nivel de conştiinţă de
până la 4D, „distracţie” (adică, mai pe româneşte, „distrucţie”), băutură, mâncare
„până crapă”, eventual sex, şi alte chestii specifice 3D – în timp ce aspecte mai înalte,
pur şi simplu „nu au loc” să pătrundă în astfel de locuri, în asemenea momente...

De aceea insist să fiţi mult mai atenţi la EGREGORUL acestui moment (ANUL NOU
pe 1 ianuarie), căci nu se ştie cu ce intraţi în rezonanţă ; în schimb, pregătiţi-vă să
celebraţi şi să intraţi în rezonanţă cu energii specifice în momentele reale de celebrare
ale NOULUI AN – în Momentul Astrologic al Anului Nou Chinezesc şi Momentul
Astronomic al Echinocţiului de Primăvară...
...Până atunci, pentru Noul AN din 31 decembrie 2014 - 1 ianuarie 2015, vă urez să fiţi
cât mai Treji şi mai Conştienţi, evitând cât mai mult posibil „anestezia” culinară,
bahică şi, mai ales, cea informaţională...

Succes!...

(Articolul următor : 5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”)

MarYan

5. „MASA de CRĂCIUN” şi „MASA de REVELION”

Pentru că tocmai am vorbit despre momentul „Anului Nou”, acum este cazul să
precizez că „REVELION”-ul (şi „MASA” corespunzătoare, care „celebrează trecerea
dintre ani”), s-ar referi, etimologic, la cuvântul francez „reveillon” (sau „reveiller”)
care ar veni din latinul „ex-vigilare” ce ar însemna „a (se) trezi”, adică „a fi treaz”
(atunci când vine Anul Nou).

Aşadar, Revelionul se referă la momentul de „a fi treaz”, de „a nu dormi” atunci

când vine „Noul An” (un fel de „priveghi” pentru mortul – „Vechiul An” pregătit
pentru „înmormântare”)...

...Şi, dacă tot trebuie „să stea la priveghi”, ca să fie „treji şi deşteptaţi”, oamenii s-au
gândit să aibe masa plină cu de toate, astfel că a apărut şi „Masa de Revelion” care,
în prezent, nu prea mai are nimic de-a face cu ACTUL DE A FI TREAZ ŞI
CONŞTIENT LA ÎNTÂLNIREA CU NOUL AN, ci a devenit momentul unei noi
ocazii de „a umple maţul” cu... „porcării”, adică cu preparatele „gustoase” rezultate
de pe urma „SACRIFICĂRII” PORCULUI (care, fie vorba între noi, nu mai are nimic
de-a face nici cu adevăratul „SACRI-FICIU”, care înseamnă, în Realitatea
Universală, „OFICIU SACRU”).
Dacă „Masa de Revelion” este în prezent o „afacere privată”, „laică”, în schimb,
„Masa de Crăciun” este afacerea în primul rând religioasă, în care autoritatea
ecleziastică bisericească „îşi ia partea leului”...

Despre momentul „Mesei de Crăciun” s-a scris enorm, de foarte mult timp, însă eu,
dincolo de metaforele religioase şi literar-istorice, acum mă străduiesc să fiu cât mai
concis şi fidel cu istoria, pentru a vedea „ce-i cu această masă”.

Iar, pentru aceasta, este important să vedem originea sa : în Saturnaliile romane,

amintite în articolele anterioare.

Astfel, aminteam acolo că în perioada Saturnaliilor, familiile se strângeau pe la casele

lor, exact în această perioadă a Anului, pentru a-şi face cadouri, a-şi transmite răvaşe
versificate şi de a servi o „Masă Ritualică”, după ce îndeplineau ritualul
„sacrificării” unui porc „oferit” Zeului SATURN, cel care patrona acest Festival.

Cumva sună cunoscut şi foarte asemănător cu ceea ce semnifică şi în prezent „Masa

de Crăciun” (bine-nţeles, înlocuind MOTIVUL Oficial, cel Religios) ?

Iată de ce „tradiţia” şi autorităţile religioase ne transmit că „MASA DE CRĂCIUN”

este momentul din an în care aceasta trebuie luată „în familie”, alături de părinţi,
partener de viaţă şi copii, pentru a face schimb de daruri („Vine Moşul”!), mai ales
către copii, de a transmite „Felicitări” şi mai ales de a mânca preparate din carne de
porc – că doar „aşa-i tradiţia, mamă”...
Aici mă opresc şi spun şi eu că, în esenţă, acesta este unul din aspectele pozitive şi
frumoase ale acestor „Saturnalii” (pardon, „Crăciun”) : Re-Vederea cu Părinţii şi
Copiii, transmiterea de Daruri şi mai ales Re-Întâlnirea cu aceştia (cât mai Magică)
în jurul Mesei, pentru a fi iarăşi împreună, măcar o dată în an...

În prezent, pentru mulţi oameni plecaţi prin întreaga lume (care, în ultimii ani, a
devenit „tot mai mică”), şi nu doar români, reîntoarcerea „Acasă” de Crăciun, la
Părinţi şi Copii, reprezintă un moment emoţionant care, ca rezultat, GENEREAZĂ,
în general, mai multă LUMINĂ şi BUCURIE – ceea ce este cel mai important, până
la urmă !...

Dacă, însă, această re-întâlnire de Crăciun, în jurul „Mesei de Crăciun”, ar fi din ce în

ce mai CON-ŞTIENTĂ, cu mai puţini porci „sacrificaţi” şi cu mai multă emoţie a
Bucuriei şi a altor Daruri sufleteşti, condimentate la noi, românii, cu cât mai multe
COLINDE autentice şi COMUNI-UNE Sufletească – atunci, DA, în acest caz se vor
putea manifesta nu doar elementele specifice de „control şi manipulare” cu care au
fost iniţiate „Festivalurile Saturnaliilor” (şi ale celor care le-au precedat), ci, în primul
rând, se pot activa aspectele cele mai înalte ale sensului originar al
CRĂCIUNULUI – pe care le vom expune în articolul corespunzător...

Aşadar, vă urez din Inimă o „Masă de Crăciun” în Familie (de Suflet), cu Sufletul
deschis, într-o Comuniune cât mai strânsă şi mai reală, în care DARURILE de Suflet
înlocuiesc uşor-uşor „pomenile porcilor” care, eliberaţi de acest „sacrificiu”, vor
putea împărtăşi şi ei din Bucuria voastră, OAMENI autentici şi Iubitori !

(Articolul următor : 6. BRADUL de CRĂCIUN)

MarYan

6. BRADUL de CRĂCIUN
Tradiţia „Bradului de Crăciun” are conotaţie, iarăşi, în primul rând religioasă.

Primele informaţii despre acesta ar avea legătură cu „Sfântul BONIFACIU”, un

călugăr din Anglia secolului al VII-lea, care ar fi salvat un copil de la un sacrificiu
ritualic (iarăşi, uimitor, apare imaginea sacrificiului ritualic al copiilor, pe la anii
600 d.Ch. – şocant, totuşi!), lovind cu pumnul un alt copac, care s-ar fi prăbuşit şi pe
locul acestuia ar fi apărut în mod miraculos un mic „brăduţ”.

Astfel, în scurt timp, acesta ar fi devenit pentru călugări şi „creştini” un simbol al

„Sfintei Treimi” (datorită formei sale triunghiulare).

Aparent „bizar”, în secolele trecute brăduţii erau ţinuţi în casă... lipiţi de tavan, cu
capul în jos !

Aceasta însemna că aceştia erau cel mult doar mici brăduţi sau, mai uzual, doar
crengi de brazi care, pe lângă rolul simbolic (de a aminti de „Sfânta Treime”), aveau
şi efect sanogen, de „aeroionizare negativă”, prin ionii emişi de mugurii de brad şi
răşina acestuia, cu rol terapeutic marcant pentru căile respiratorii ale oamenilor din
secolele trecute, în care sănătatea era atât de precară şi de greu încercată...

De-abia după anii 1500 d.Ch. au început să apară brazii „normali” prin casele
occidentalilor (în poziţia „normală”, cea cunoscută în prezent), împodobiţi cu
globuri roşii şi tot felul de alte ornamente.

Însă, de departe, cea mai interesantă poveste este cea prezentată de prietenii de pe
blogul „IEŞIREA DIN MATRIX”, în cadrul unor serii de articole despre „Povestea
Crăciunului”, unde chiar de curând, aceştia au prezentat povestea „ciupercuţei
Amanita Muscaria”, care face legătură între un anumit „Mit” (veţi vedea care),
„Bradul de Crăciun” şi recoltarea ciupercilor muscarinice de către şamanii din
zonele nordice, în special siberiene – pe care o voi expune în articolul următor.
Ceea ce este important pentru noi, la acest subiect, se referă la GENOCIDUL purtat
în prezent împotriva brazilor, de la mulţimea de puieţi sacrificaţi realmente
„aiurea”, „gratuit”, până la falnicii brazi, unii chiar uriaşi, care sunt efectiv UCIŞI
pentru a împodobi pieţele centrale ale marilor oraşe, timp de cel mult o lună – doar
pentru „Sărbătorile de Iarnă”...

Mi-aduc aminte, acum, de comunicarea realizată de o cunoştinţă-medium de care am

mai amintit pe blog, ZODIVITA, care are abilitatea de a comunica şi cu alte regnuri
(atât animal, cât şi vegetal şi chiar mineral) şi care acum vreo 10 ani a comunicat cu
spiritul celui ce animase un brad uriaş care fusese tăiat în anii 1990 (parcă era prin
anul 1998) din zona Tulgheş, de lângă Borsec, şi care fusese adus „să înfrumuseţeze
cu semeţia lui” Piaţa Unirii din Bucureşti – şi care fusese văzut, atunci, ca fiind cel
mai înalt dintre brazii aduşi în oraşele din ţară, precum şi cel mai semeţ din regiunea
de unde fusese tăiat...

Nu mai ştiu detaliile comunicării, însă am reţinut şi am re-simţit DUREREA şi

TRISTEŢEA celui ce comunica cu acel medium român, pentru faptul de a fi fost
„scos din planul fizic” pentru o „plăcere estetică” de mai puţin de-o lună, în
condiţiile în care acesta specifica foarte clar că în felul acesta a fost oprit să-şi mai
îndeplinească „misiunea sa” de a susţine energetic toată zona reţelei energetice a
acelui munte (din zona Tulgheş-Borsec).

Tot aşa, persoanele senzitive pot re-simţi, în aceste momente, energiile foarte
„disfuncţionale” prezente (de la „rece ca gheaţa” în corp, până la stări de tristeţe şi
chiar depresie), aunci când trec prin „pieţele” marilor oraşe, unde mii şi mii de
brăduţi tăiaţi stau aruncaţi printre tarabe, pentru a rotunji afacerile diverşilor
„pricepuţi”...

Aşadar, concluzia este foarte simplă : NU MAI UCIDEŢI BRAZII, oameni buni !

În cel mai rău caz, folosiţi crengi ale brazilor mari, după ce aţi solicitat „acceptul”
acestora (DA, comunicaţi cu ei !) şi v-aţi cerut iertare pentru reala agresiune fizică
produsă asupra lor (dar, cel puţin, nu îi mai ucideţi !)...
Însă, cea mai simplă şi eficientă schimbare de atitudine se referă la refuzul de a mai
fi părtaşi la UCIDEREA ÎN MASĂ A BRAZILOR, fie achiziţionându-vă frumoşi
brazi artificiali (oricum, mult mai „arătoşi” decât „sfrijiţii” brăduţi ciopârţiţi din cine
ştie ce pepiniere), însoţiţi de mici crenguţe „pentru miros”, fie închiriind brăduţi vii,
în ghiveci, care, după încheierea „sărbătorilor”, sunt returnaţi pepinierei (cum se
practică deja, tot mai des, în Occident)...

În acest fel, ca şi în cazul porcilor şi al mieilor de Paşte (alt vast subiect...), voi veţi
demonstra nu doar RESPECT FAŢĂ DE REGNUL ANIMAL ŞI VEGETAL, ci, în
primul şi în ultimul rând, RESPECT FAŢĂ DE VIAŢĂ, ÎN GENERAL, dar, mai ales,
RESPECT DE SINE, RESPECT FAŢĂ DE VOI ÎNŞIVĂ ! ! !...

(Articolul următor : 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”)

MarYan
 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”

Iată-ne ajunşi la un subiect atât de „dulce” copilului din fiecare : cel al „Moşilor” care
vin negreşit să ne împartă DARURI !

Dacă activităţile specifice „Moş Ajun-ului” le voi atinge succint în următorul articol
referitor la obiceiul COLINDAT-ului, acum îi voi aduce în povestea noastră pe cei
doi „Moşi” atât de cunoscuţi şi aşteptaţi de copiii de pe (aproape) întreg Pământul :
„Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun”.

Dacă în cazul lui „MOŞ CRĂCIUN” lucrurile PAR a fi clare, fiind vorba despre
continuarea obiceiurilor din Saturnaliile romane, când membrii familiei îşi
ofereau cadouri, mai ales copiilor (deşi, veţi vedea, lucrurile sunt mult mai nuanţate
şi în acest aspect!), în cazul lui „MOŞ NICOLAE”, întrebarea este cum a apărut acest
obicei de a face cadouri cu ocazia aniversării unui „sfânt” ?

Până la urmă, gestul de „a dărui” este minunat, fie că este îndreptat către copii sau
către cei mari, astfel de momente ajutându-ne să ne reamintim cât mai des de
„gestul de a dărui”, care să vină spontan, din Inimă, ca imbold interior.

Problema apare atunci când gestul de a dărui „este instituţionalizat” sub formă de
„obicei” şi „tradiţie”, mai ales de către instituţia care „lucrează” cu sufletele şi
emoţiile oamenilor, respectiv Instituţia Religioasă (indiferent de numele acesteia) din
zona respectivă.

În cazul nostru, dacă nu ar fi existat un „Moş Nicolae”, probabil că acesta ar fi fost

inventat, după cum s-a şi petrecut, căci putea fi oricare alt „sfânt” care să preia
atribuţiile de „darnic”, de „Moş” care vine cu cadouri către oameni şi, în special,
către copii.

Dar de ce tocmai „Sfântului Nicolae” i s-a atribuit acest „rol” şi nu altuia ?

Trăind în secolele III-IV d.Ch., aprox. între anii 280-350, „Sfântul Nicolae” a
participat la celebrul Prim Conciliu – „Sinod Ecumenic” – de la Niceea din anul 325
d.Ch., prezidat de Marele Archon Constantin cel Mare, în care s-a remarcat prin
palma dată „ereticului” Arie pentru „apărarea dogmei creştine”, însă, în istoriografia
creştină este cunoscut ca un mare „făcător de daruri pentru copii”...
Nu ştiu dacă acesta a fost cel mai mare „darnic” al copiilor, şi probabil că au existat şi
alte Fiinţe de Lumină care au fost „confiscaţi” de Bisericile Creştine, „fixându-i” în
poziţia de „sfinţi” (de parcă pentru asta veniseră pe Pământ) şi care au simţit să
dăruiască copiilor (ca o reflexie pentru Copilul Interior) cât mai multe daruri – însă
Biserica creştină a ales să-l „investească” în această „funcţie” pe „Sfântul Nicolae”...

Un mic detaliu din biografia sa, ce pare insignifiant, ne spune că, pe la începuturile
tradiţiei cu darurile lui „Moş Nicolae”, acesta aducea în ciorăpeii copiilor nu jucării,
ci... NUIELE, mai ales pentru cei mai puţin „cuminţi”.

De aceea mi-a rămas în memorie o informaţie care spunea undeva că „Sfântul

Nicolae” era foarte serios şi auster, care nu prea cadra cu imaginea de „darnic” al
copiilor, ci mai mult cu cel de „pedepsitor” al „ereticilor credinţei creştine”, pe care-
i taxa cu palme în plină „şedinţă solemnă”...

Deci, „Moş Nicolae” pare că a ajuns în această formă doar ca „răsplătitor” pentru
copiii „cuminţi”, adică Ascultători, total OBEDIENŢI faţă de AUTORITATEA
PARENTALĂ...

Doamne-fereşte ca aceşti copii să înceapă să pună întrebări incomode despre rostul

Vieţii pe Pământ şi în Univers, şi, mai ales, despre dogmele cu care erau „îndopaţi”
oamenii încă de mici copii...
Aşa că, dacă „nu erau cuminţi”, „Moşul” (Nicolae, în acest caz) venea cu nuiaua
(PEDEAPSA pentru neascultare şi nesupunere), în timp ce copiilor „cuminţi” şi
total „ascultători”, adică „obedienţi”, „Moşul” venea cu „cele mai alese” daruri...

...Iarăşi „miroase” clar a MATRIX, de care „băieţii deştepţi” au avut grijă să-l
construiască şi mai ales să-l întreţină, cu „up-grade”-urile necesare, în funcţie de
„evoluţia societăţii umane” (una tehnologică, evident, în nici un caz de conştiinţă...).

Deci, să revenim : după anul 400 d.Ch., Nicolae devine „sfânt”, prin „bunăvoinţa”
Bisericii, apoi, din secolul al XI-lea, cruciaţii care ajung la Bari, unde „se odihneau
moaştele sale”, îi duc numele în întreaga Europă – însă, cei care deja îl cunoşteau şi îl
celebrau, transformându-l într-un veritabil cult, cel mai mare după cel al lui Isus şi al
apostolilor, au fost slavii, şi mai ales ruşii.

Se spune că nu există biserică rusă care să nu aibe un colţ dedicat „Sfântului

Nicolae”, care, de altfel, patronează marea majoritate a acestor biserici ruse şi chiar
Egregorul numit „Maica Rusie” (adică Rusia).

Întâmplător, oare, s-au petrecut toate acestea ? Iarăşi, răspunsul este subînţeles...

Până la a răspunde la această întrebare, mai este de remarcat cum, după secolul al XI-
lea, începe uşor-uşor, prin diverse imbolduri ale autorităţii bisericeşti, ca ziua morţii
„Sfântului Nicolae”, 6 decembrie, să devină o zi de „a dărui cadouri” către copii, din
partea lui „Moş Nicolae”.

Acest obicei a crescut în intensitate în secolele următoare în aşa măsură încât, pe la

anul 1500, Martin Luther în timpul Mişcării Protestante a solicitat „ oprirea
venerării sfinţilor”, care a avut ca efect inclusiv abolirea acestui obicei cu „Moş
Nicolae” în unele ţări europene (mai ales în Ţările de Jos – Belgia, Olanda,
Luxemburg – şi cele Nordice, dar şi în Germania, Franţa şi Anglia) – moment în care
acestui obicei i s-a schimbat... numele, precum în vorba românească : „aceeaşi
Mărie cu altă Pălărie”.

Reţinând acest interesant aspect, pe care îl vom continua la un moment dat în cursul
acestui articol, haideţi acum să facem o mare paranteză şi să mergem în zona „Maicii
Rusii” de care tocmai am amintit anterior şi unde „Sfântul Nicolae” este „la el acasă”,
după cum spuneam (deloc întâmplător : spiritul autoritar al Ţarilor, de stăpâni
absoluţi peste o populaţie atât de eterogenă aflată pe un teritoriu atât de vast, nu
putea să rezoneze decât cu un „Sfânt” la fel de autoritar, cum fusese Nicolae...) şi
unde probabil că în scurt timp „şi-a luat în primire” rolul religios atribuit, de darnic
al copiilor ruşi.

Însă nu despre „Sfântul Nicolae” dorim să vorbim acum, odată ajunşi în această
zonă, ci despre... şamanii Siberiei, acele fiinţe „para-normale”, ale căror calităţi
psihice bine-nţeles că au reprezentat dintotdeauna un „pericol de moarte” pentru
autorităţile politice şi mai ales un „păcat de moarte” pentru cele religioase.

Din această perspectivă doresc să prezint cât mai pe scurt o îndeletnicire uzuală
printre şamanii siberieni – şi, în general, la populaţiile nordice, în care intră şi Ţările
Nordice Europene.

Aceasta a fost foarte elegant şi detaliat povestită într-un deosebit articol apărut pe
cunoscutul blog „Ieşirea din Matrix”, referitor la şamani şi la ciuperca AMANITA
MUSCARIA.
Lăsându-vă plăcerea de a descoperi voi înşivă detaliile acestei poveşti, noi ne
străduim aici şi acum să prezentăm cât mai sintetic (dar, totuşi, în mod natural...)
aspectele generale.

Astfel, povestea începe cu precizarea că şamanii siberieni au un ancestral obicei de a

merge „la cules în pădure”, dar nu „după fragi şi mure”, ci după această ciupercă
interesantă, care are un puternic efect halucinogen, ceea ce susţine cu maximă
eficienţă activităţile lor „specifice”, bazate pe diminuarea până la dispariţie a
cenzurii minţii pentru a experimenta alte „stări de conştiinţă”.

Această „ciupercuţă” creşte la baza coniferelor, având o afinitate maximă cu...

bradul.

Aşadar, şamanul, îmbrăcat în haine asemănătoare culorii ciupercuţei (haină roşie cu

picăţele albe, cu guler alb de blană şi cizme negre), pleacă în căutarea „ciupercii
magice”, pe care o găseşte cu predilecţie sub brazi...

După ce le culege în sacul special pregătit, vine acasă unde le pregăteşte... atârnându-
le de crengile brazilor, pentru a le usca mai bine (imaginaţi-vă un brăduţ de care
atârnă „chestii” roşii cu puncte albe, aproape rotunde...).
Apoi, după încheierea procesului de uscare şi pregătire a acestora, şamanul nostru,
îmbrăcat la fel, merge cu desaga în spate către casele oamenilor ca să le ofere din
acest „magic preparat”, care este şi a fost dintotdeauna la cea mai mare căutare
printre oamenii satelor siberiene.

Imaginaţi-vă că, iarna, acele case (sau iurte – corturi circulare – în funcţie de zonă)
sunt mult mai greu accesibile din cauza marilor căderi de zăpadă şi troiene, astfel că
nu este neobişnuit ca intrarea în locuinţe a şamanului nostru să aibă loc... de sus în
jos.

De aceea, nu de puţine ori, şamanul, îmbrăcat după cum am prezentat mai sus,
coboară în casele oamenilor prin „hornul” iurtei, pentru a aduce darul ciupercuţei
(roşu cu ceva alb), pe care, de obicei, o lăsa în ciorapii gazdelor, întinşi la uscat...

La fel, este de amintit că ajutoarele animale care asigură transportul nordicilor şi,
deci, pentru şamanul nostru, sunt... renii care, acum aflăm de unde vine atitudinea
lor ciudată şi ironic zugrăvită în filmele americane, aceea de „ciudaţi”, încăpăţânaţi
şi, în general, cu atitudini „bizare”, de „izbucniri din senin” : aceştia, ca şi şamanii,
sunt mari amatori de „Amanita Muscaria”, pe care o preferă oricărui alt aliment...

...Şi care le generează renilor, după un ospăţ cu această ciupercuţă, anumite stări
specific „şamanice”, de-a dreptul „levitante”, „zburătoare”, de „plutire inter-
dimensională” (cu sanie cu tot !) ...

Mai sunt şi alte detalii ale acestei poveşti, pe care, cum spuneam, vă las să le
parcurgeţi în articolul de pe blogul amintit mai sus (dar şi altele, căci şi acest blog
vine cu o serie de articole deosebite despre subiectele abordate în „mega-articolul”
nostru...), care toate ne conduc la o imagine generală foarte cunoscută oamenilor şi
mai ales copiilor, în această perioadă, a „Sărbătorilor de iarnă”...

Probabil că, în acest moment, ar trebui să afirm că „orice asemănare cu realitatea

este pur întâmplătoare”, însă NU am să o fac sub nicio formă, pentru că, dimpotrivă,
ASEMĂNAREA dintre această îndeletnicire a ŞAMANILOR NORDICI
(SIBERIENI) cu „Obiceiul” din prezent, al lui „MOŞ CRĂCIUN”, NU ESTE
DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE !

Aşadar, revenind la „SFÂNTUL NICOLAE” pe care „l-am lăsat” în Rusia mileniului

al doilea (de după anii 1300) : pentru autorităţile politice şi religioase ruseşti (şi din
ţările nordice, în general) nu a fost deloc dificil de a înlocui rapid, în tradiţiile
colectivităţilor umane din ţările respective, imaginea şamanului care, la începutul
iernii, „aduce darurile” ciupercuţei Amanita, cu... „SFÂNTUL (MOŞ) NICOLAE”,
care deja era de-a dreptul venerat de majoritatea ruşilor – şi care apărea în biografii
îmbrăcat aproape identic cu şamanii care dăruiau ciupercuţa Amanita (acesta este
văzut în icoane ca fiind îmbrăcat în haină roşie cu margine albă)...

Astfel, în scurt timp, în toată zona nordică, încă de pe la anii 1500, s-a cristalizat cu
mare forţă imaginea lui MOŞ NICOLAE care „venea” în noaptea dinaintea zilei de
6 decembrie, ca să aducă „daruri copiilor cuminţi”, îmbrăcat în roşu (cu guler alb),
în timp ce sania trasă de reni îi purta desaga în care se găseau cadourile pe care le
lasă în ciorapii copiilor, după ce ajungea în casă prin horn...
Apoi, ce-a urmat ?

După cum precizasem ceva mai înainte, pe la anul 1500, MARTIN LUTHER a cerut
„abolirea venerării sfinţilor” (apropos : un aspect foarte rezonabil, de „bun-simţ”, pe
care cei din Ţările Nordice l-au pus în practică, astfel că, eliberându-se şi eliberându-i
pe „sfinţi” de aceste „responsabilităţi”, au crescut foarte mult în nivelele de conştiinţă
– bine-nţeles, printre alte cauze, nu doar aceasta), ceea ce a dus la interzicerea
obiceiului cu cadourile aduse de „Moş Nicolae”, cu aplicabilitate inclusiv în Ţările
Nordice (în care este inclusă, printre altele, şi Danemarca).

Acum, făcând un salt în America, la New-York, precizăm că oraşul a fost fondat de

un danez, un anume Peter Stuyvesant (abia ulterior a fost preluat ca şi „colonie
britanică”).

Din această cauză, la fel ca în ţările europene (protestante şi nu numai), danezii

fondatori ai New-York-ului au aplicat aceeaşi tactică : au re-denumit sărbătoarea lui
„Moş Nicolae”, atribuindu-i-o altcuiva (iarăşi : „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”),
adică... Crăciunului, pur şi simplu mutând-o în perioada Crăciunului (pe data de 25
decembrie).

Pentru că în limba daneză „Moş Nicolae”se scrie „SINTER KLAAS”, englezii care
„au preluat” oraşul, au preluat şi obiceiul danezilor, cu nume cu tot, doar că l-au
adaptat pronunţiei limbii engleze, devenind, astfel, „SANTA CLAUS”...
Mai departe, totul „a curs” cu repeziciune : deja în 1773 „Santa Claus” era pomenit în
presa americană (foarte „ciudat” cum acestă primă remarcă despre „Moşul cu
daruri” coincide cu anul mişcărilor subterane în care a fost desfiinţat oficial „Ordinul
Iezuit” şi a apărut neoficial, dar cu mult mai multă putere, „Illuminati”...), iar în
cursul secolului al XIX-lea apar scrieri ale unor romancieri şi poeţi americani care
descriu în detaliu imaginea „Moşului”, cea binecunoscută în prezent (cu toate
detaliile cunoscute din filme, de la cei 8 reni „zburători”, la ajutoarele elfi şi pitici,
precum şi casa nordică a „Moşului” ş.a.), prin preluarea descrierilor nordicilor
despre „Moş Nicolae” (adică şamanii) şi care, pe măsura trecerii anilor acelui secol,
este translatat în perioada şi în numele „Crăciunului”.
(Iar, în secolul trecut, al XX-lea, Coca-Cola a avut grijă să aplice această imagine a
„Moşului”, creată în timp, pe brandul său, încât în prezent mulţi oameni asociază
imaginea lui „Moş Crăciun” cu cea a „Moşului” de pe sticlele de Coca-Cola...)

Vorbind în termeni moderni, acest proces de înlocuire a imaginii ŞAMANILOR

NORDICI (siberieni), ocupându-se cu culegerea şi dăruirea ciupercuţei Amanita
Muscaria, cu cea a lui „MOŞ NICOLAE” şi apoi, mai departe, cu cea a actualului
„MOŞ CRĂCIUN”, pare a fi una dintre cele mai „tari” CAMPANII DE RE-BRAND-
UIRE din istorie (de înlocuire a unui „brand”/„marcă” cu altul/alta, păstrând, însă,
imaginea de bază) !

...După ce v-am plimbat prin atâtea locuri şi „poveşti”, Acum vă solicit şi mai mult
atenţia de cuprindere a panoramei generale, observând cum, în această serie de
articole, am pornit din antichitatea romană din timpul „Saturnaliilor” când, în
perioada celei de-a doua jumătăţi a lunii decembrie, se împărţeau cadouri, atât
copiilor, cât şi celor mari – ca, în perioada modernă, a ultimelor câteva sute de ani,
acest „obicei” să revină sub forma lui „Moş Crăciun” care vine în seara de 24
decembrie.

Iată cum, în acest fel, „se închide cercul”...

La finalul acestui subiect, al „Moşilor”, apare inevitabila întrebare : „Ce este cu acest
obicei ? Este bun sau rău?”

Ca şi în comentariul legat de Masa de Revelion şi de Anul Nou, precizez că aici nu

este vorba de faptul că acest obicei „este rău” sau „este bun”, ci despre energia cu
care noi „îl încărcăm”, prin ATENŢIA şi INTENŢIA ACORDATĂ.

Dacă a primi daruri este oricând prilej de încântare pentru „copilul interior”, este
foarte important CUM ANUME SUNT DĂRUITE acestea : cu Bucurie ? şi cu Drag
pentru bucuria pe care o generează ?, FĂRĂ NICIO CONDIŢIONARE – sau Darul
este dat „din interes” (de multe feluri şi categorii), devenind strict condiţionat
(începând cu nevoia de „a bifa îndeplinirea unei tradiţii devenită obligaţie
chinuitoare”) ?...

Oricum ar fi, ceea ce se întâmplă în prezentul lui decembrie 2014 a depăşit orice
limită a „bunului-simţ”, chiar şi comercial, când „Moşii” (amândoi) sunt doar
„Agenţi de marketing” de mare clasă, care întreţin afacerile „de sezon” la cote
înalte...

Dovada : dacă anul acesta, 2014, s-ar desfiinţa „Moş Crăciunul”, s-a calculat că doar
economia americană ar avea pierderi de cel puţin 100 de miliarde de dolari, care ar
duce-o direct în recesiune !

...Pe unde te uiţi, vezi „Moşi Crăciuni” care te îmbie să cumperi şi iar să cumperi !

Şi se pare că această continuă agresiune comercială, bine condusă şi întreţinută, chiar

are efectele scontate : în această perioadă parcă toţi oamenii au ieşit la cumpărături,
învălmăşindu-se între ei prin magazine alimentare şi de jucării, ca într-un
„Armageddon al nebuniei”.
Din păcate, prin aceste imagini am fost obligat să revin la observaţiile cu care am
început această serie de articole, recunoscând eficienţa acestor „băieţi deştepţi” care
au reuşit nu doar să creeze acest inimaginabil „MATRIX al nebuniei colective”
(comerciale), dar să-l şi facă funcţional la asemenea parametri, încât oamenii să se
strivească între ei, în numele Zeului-Consumator-Cumpărător, cu zâmbetul pe buze,
şi să declare (mai ales „pe sticlă”, la televizor), cât „de fericiţi” şi de recunoscători
sunt pentru toate acestea...

Şi în toată această nebunie comercială (în care „credinţa” se vinde „la pachet
promoţional”), unde se mai poate (re)găsi „Magia” DARULUI din Inimă către
Inimi ?...

Aşadar, în concluzie : eu sugerez, la modul practic, ca să nu mai minţiţi copiii cu

„MATRIX-ul Moşilor”, introducându-i de mici în una din cele mai mari minciuni
!!!

Faceţi-le Daruri, fie şi în noaptea de 5/6 decembrie, şi în Ajun, pe 24 decembrie,

după cum doriţi, dar oferiţi-le voi înşivă DARURILE în Spiritul Adevărului, ca ei,
COPIII, să ştie că voi, iubiţii lor părinţi aţi făcut gestul de a dărui, şi nu vreun
„moş” ciudat care vine exact ca un hoţ şi aduce „ce vrea el”, în funcţie de criterii doar
de el ştiute...

(Re)Cunoscând Adevărul, copiii vă vor aprecia şi mai mult (oricum ar fi, ei vă iubesc
la fel de mult, necondiţionat), pentru Eliberarea din această MINCIUNĂ-MATRIX
în care sunt vârâţi fără alegerea lor – exact cum bebeluşul este vârât în cristelniţa
preotului pentru „a fi botezat”, fără a putea face vreo alegere în acest sens...
Aşadar, „CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL, IAR ACESTA VĂ ELIBEREAZĂ”.

Cunoscând detaliile cu „Moşii”, ca şi cu celelalte aspecte ale „Sărbătorilor de iarnă”,

vă poate fi mult mai uşor SĂ ALEGEŢI ce faceţi mai departe : mergeţi pe aceeaşi
cale de a face daruri şi de a acţiona, în general, în această perioadă, SAU ALEGEŢI
ALTCEVA ? – ştiind că nu vă pedepseşte nimeni dacă faceţi altă alegere...

...Dimpotrivă, s-ar putea ca, Eliberaţi din aceste EGREGORURI, numite „Moş
Nicolae”, „Moş Crăciun”, „Crăciunul” ş.a., să „disponibilizaţi” energii interioare
care vor putea declanşa anumite evenimente în viaţa voastră pe care acum nici
măcar nu le bănuiţi !...

De aceea, concluzia acestui subiect poate fi cu adevărat Simplă : DĂRUIŢI CÂT MAI
DES ŞI CÂT MAI DIN INIMĂ şi, dacă se poate, NECONDIŢIONAT !

Restul sunt detalii...

(Articolul următor : 8. „Obiceiuri Tradiţionale Româneşti...”)

 MarYan

8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti :

COLINDAT-ul, COLINDELE,
Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.
Şi aici, ca şi la celelalte subiecte, nu doresc să intru în detalii descriptive, în acest caz
legate de fiecare „obicei tradiţional”, în parte, căci ar fi de-a dreptul plictisitor.
Internetul abundă de descrieri ale acestora, pe care le puteţi oricând studia în linişte,
eventual pe delicatul fundal muzical al colindelor...

Să observăm, pentru început, că unele dintre aceste „obiceiuri” le-am putea numi ca
fiind un fel de „spectacole arhaice” : „STEAUA” descrie momentul apariţiei Stelei
care „l-a vestit pe Isus” şi care i-a călăuzit pe cei trei Magi la El, în timp ce
„VIFLAIMUL” este o piesă de „teatru naiv popular”, originară din Maramureşul
istoric şi care parcurge tema naşterii lui Isus (denumirea de „Viflaim” ar fi forma
populară românească a numelui oraşului naşterii lui Isus, Bethleem).
Oricât de interesant şi de comic ar fi expuse, aceste „piese descriptive” nu pot aduce
prea multă „magie”, mai ales celor aflaţi la o anumită vârstă şi care le-au vizionat de
nenumărate ori...

În schimb, „Pluguşorul”, „Sorcova” şi „Capra” intră în alt registru de funcţionare : la

origine, acestea reprezentau, ca şi Colindele, „Mesaje Magice”, incantaţii care, spuse
într-un anume fel de către anumite persoane, puteau activa forţe şi energii nebănuite
în fiinţa „ascultătorului” (nu „obedientului”!)...
De aceea, „PLUGUŞORUL” era la origine o „incantaţie magică” cu substrat agricol,
pentru prosperitatea agricolă în anul următor pentru „cel urat”, „SORCOVA” era tot
o astfel de „incantaţie magică”, în care Forţa Purităţii Copilului era ajutată de
„bagheta magică” reprezentată de Sorcovă şi „anexele” acesteia (care erau foarte
precis rânduite, ca un vril căruia i se ataşau cristale de creştere exponenţială a
puterii), în timp ce dansul „CAPREI” făcea parte din ceremonialele arhaice sacre
închinate morţii şi renaşterii, ca şi la fel de cunoscuţii „Căluşari”...

Cel puţin la fel de interesante sunt şi COLINDELE – cântecele cu tentă religioasă

creştină, dar care sunt recunoscute a avea origine pre-creştină, evidenţiată inclusiv
prin abundenţa apelativului „LER” care nu are nicio legătură cu creştinismul ci,
dimpotrivă, este recunoscut a fi pre-creştin (un „mitologem”, după expresia lui
Kernbach, adică un element mitologic prim, pur şi indivizibil, care nu are nevoie de
interpretări şi explicaţii şi care ar semnifica, după unii, unul din numele lui
Dumnezeu, din perspectiva vechii limbi româneşti - geto-dace sau „latina
populară”).

Aşdar, muzica şi mesajul COLINDELOR originare pre-creştine este atât de

profund, încât, intrând cu intensitate în esenţa energiei lor, poate fi mai energizant şi
mai Iluminatoriu decât ore şi zile de Meditaţie şi Rugăciune...

Credeţi-mă că această „cură” periodică de colinde originale ancestrale este ocazia

unei energizări şi purificări sufleteşti de mare Putere, care poate ajuta mult timp,
poate pentru tot restul anului...
În acest moment eu nu pot „să mă abţin”, venind cu „mostre” de colinde româneşti,
adaptate în variantă modernă, însă cu păstrarea stilului originar, trecute prin inimă şi
lăsate să se reverse prin vocea inconfundabilă şi plină de „foc spaniol” („fuego”), a
lui FUEGO :

Observăm cum, în „recuzita” manifestărilor tradiţionale din preajma Crăciunului din

Zona noastră Românească apar mai multe „stiluri” artistice : SPECTACOLE
RITUALICE („Viflaimul”, „Steaua”), INCANTAŢII MAGICE („Pluguşorul”,
„Sorcova”), DANSURI RITUALICE („Capra”), CÂNTECE MAGICE ANCESTRALE
(„Colindele”) – care, toate acestea, erau menite să creeze un Sistem de Ritualuri
pentru Purificare şi Înălţare în vibraţie a membrilor comunităţii respective (desigur,
adaptate la nivelul de conştiinţă primar de 3D care a fost dominant pe Planetă,
inclusiv în Zona Românească) – pregătindu-i, astfel, cât mai intens, pentru Noul An
care urma să vină...

Toate acestea, însă, sunt maxim potenţate prin activarea celui mai important „obicei”
din această perioadă (din punctul personal de vedere), cel care trans-formă atât
copilul, cât şi adultul, din „spectatori” în „participanţi activi”, adică, de „Călători”
pe Calea propriei lor Vieţi : COLINDAT-ul.

Dacă „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun” vin cu cadouri din partea celor „apropiaţi”
(părinţi şi cei din familie), având o „funcţie personală, familială”, „Moş Ajun”-ul are
o „funcţie socială, colectivă”, venind cu darurile COLINDAT-ului prin întreaga
localitate în care „colindătorii” vieţuiesc (primind covrigi, mere, nuci şi „colideţe”
specifice zonei respective).

Acest moment eu îl găsesc a fi de importanţă fundamentală pentru comunitate,

pentru că îi pune împreună pe toţi copiii din localitatea respectivă, iar pe aceştia cu
membrii adulţi ai comunităţii, care sunt puşi în postura de „a dărui”, atunci când
sunt apelaţi de voci fragede christaline cu „strigătura” : „Bună dimineaţa la Moş
Ajun!”.

Sentimentele sunt unice şi indescriptibile, şi vă transmit acestea din postura celui

care a experimentat aşa ceva într-un sat al Munteniei în anii 1970-1980, unde aceste
Trăiri din momentele Ajunului Crăciunului au rămas ca nepreţuite comori ale
Copilăriei... cu atât mai mult cu cât acele „daruri”, primite drept recompensă pentru
ore şi ore de mers noaptea prin ger şi zăpadă, nu constau în bani (cum se pretinde în
prezent), ci în covrigi, mere, nuci şi biscuiţi...

...Şi, când ajungeam acasă cu „traista” plină de aceste „bunătăţi”, copilul din mine
exulta de fericire... şi, deşi nu pricepea prea bine cum era treaba asta cu Crăciunul,
era tare Bucuros de existenţa acelor momente !

Iată cum acest „obicei” al „colindat”-ului de „Moş Ajun” pare a fi unul din cele mai
minunate manifestări tradiţionale ale Sărbătorilor de iarnă, care merită cel puţin
păstrat, dacă nu „actualizat”, într-o formă sau alta...

De acea, repet, pentru a puncta foarte clar : „Obiceiul Colindatului” este unul din
cele mai interesante şi importante manifestări existente în „tradiţia Crăciunului”,
inexistent în cadrul Festivalurilor antice de care am tot amintit (începând cu
Saturnaliile) şi care pare a fi specific zonei noastre geografice, geto-dace.

Aşadar, ce ar însemna „obiceiul” COLINDAT-ului (COLINDEŢ-ului) ?

Dincolo de imaginea prozaică de „activitate prin care se primesc cadouri (alimentare)

şi bani”, COLINDAT-ul pare a avea, primordial, o funcţie de-a dreptul metafizică.

Dacă ne uităm la sensul (originea) cuvântului „colindat”, realizăm rapid cum „a

merge cu colindul” vine de la sensul original al verbului „A COLINDA” care
înseamnă, pur şi simplu, „A CĂLĂTORI”, „A PEREGRINA” (PRIN
LUME/UNIVERS).

Altfel spus, obiceiul COLINDAT-ului ne reaminteşte de CĂLĂTORIE, de faptul că

noi, cu toţii, Suntem doar CĂLĂTORI PE ACEST PĂMÂNT şi că doar CĂLĂTORIA
este tot ceea ce contează cu adevărat, şi nu Destinaţia (am tot repetat acest aspect în
cadrul acestui blog!)... şi cum, în decursul Călătoriei noastre (Colindeţ-ului), primim
şi Darurile necesare („Merinde de drum”) pentru a ne putea continua Călătoria...

Şi, deşi colindatul şi colindele se regăsesc în toate zonele „creştine” ale lumii, cele din
această zonă par a avea o anume „Rezonanţă de mare Forţă”, cu origine în filonul de
Putere al acestui Tărâm numit Spaţiul Românesc (şi care, după cum re-cunoşteam şi
în articolele despre România, este cu adevărat Măreţ – spre deosebire de cei care
populează acest Teritoriu, „românii”, şi care ar mai avea mult de lucru pentru a fi la
„înălţimea” acestui Mitic Spaţiu Românesc!).

Este uimitor cum regăsesc acelaşi aspect rezonant în capitolul din

„Tratat pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului...”, cel al „Istoriei alimentare a
poporului român”, în care eu personal (re)descopeream, pe măsură ce scriam textul,
cum Păstoritul Trans-humant al strămoşilor geto-daci, dar şi al vechilor români,
dincolo de raţiunea alimentară şi de „supravieţuire”, avea primordial un rol
„iniţiatic”, de a ajuta persoana (fiinţa umană) să re-descopere OM-ul din el însuşi.

În această lucrare precizam că „TRANSHUMANŢA, ca ancestral obicei şi ritual,

reprezintă, în realitate, un proces de cunoaştere/autocunoaştere, de descoperire a
lumii în care omul se manifestă, dar şi un instrument de regăsire a drumului către
sine, către cunoaşterea spirituală.”

„Pentru că „human” semnifică umanul, lumescul din fiecare, şi pentru că rădăcina

acestui cuvânt („trans”) ne indică sensul transformării („prin”, „dincolo”), putem
concluziona tranşant că Transhumanţa este procesul de eliberare de uman, de
elementul lumesc, trecător, pământesc („huma”), pentru regăsirea calităţii
spirituale a fiinţei.”

În acest fel, Păstoritul transhumant era, în realitate, o CĂLĂTORIE INIŢIATICĂ...

La fel, şi COLIND-ul din Ajunul Crăciunului oferea Copilului o „mostră” despre

Sensul şi Rostul său pe această Lume, prin acea Călătorie de doar câteva ore, dar
care îl putea „ilumina” pentru o viaţă întreagă – ajutat fiind şi de muzica divină a
colindelor, de incantaţii, de dansuri şi chiar de spectacole ritualice...

În acest fel, Copilul era mult mai pregătit pentru „a porni prin lume”.

Altfel spus, COPILUL ERA PREGĂTIT PENTRU (adevăratul) CRĂCIUN !

(Articolul următor : 9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”)

MarYan

9. CRĂCIUNUL,
 ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”

Iată-ne ajunşi şi la (pen)ultimul subiect care, de fapt, este epicentrul „Sărbătorilor de

iarnă” : CRĂCIUNUL.

Şi totuşi : CINE şi CE reprezintă, până la urmă, Crăciunul ? Este cu adevărat „Ziua

Naşterii Domnului (Hristos)”, după cum ştie şi declară ferm orice „creştin
respectabil” ?
Pentru a răspunde rapid şi „din prima” la această esenţială întrebare, este suficient să
ne uităm la celălalt moment crucial din Viaţa lui Isus, respectiv momentul „morţii”
sale, sau „Paştele creştin” care, fără să uimească şi să pună pe gânduri, este celebrat
în fiecare an... la altă dată... şi, culmea-culmilor, la date diferite (!), de către cele „două
biserici-surori” (catolică şi ortodoxă).

Deci, nu este de-ajuns că data morţii sale variază în fiecare an, dar în acelaşi an este
„celebrată” la date diferite, de cele două „facţiuni” creştine...

Păi, dacă momentul morţii lui Isus nu este deloc clar stabilit, acesta variind în fiecare
an, atunci nu este evident şi logic că acelaşi lucru putem spune şi despre momentul
naşterii sale ?

Aşadar, prima întrebare care apare ar fi : dacă momentul morţii lui Isus („Paştele
creştin”) ţine de nişte pure calcule astronomice, parcă voit alambicate („în prima
duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocţiul de primăvară”),
atunci nu capătă sens şi afirmaţia cum Crăciunul, adică momentul naşterii sale, a fost
stabilit tot pe acelaşi Principiu, al unor calcule Astronomice (şi interese ecleziastice,
bisericeşti – pe care le vom vedea în continuare) ?...

Oricum, data stabilită a naşterii sale, pe 25 decembrie, precum şi data „morţii” sale,
alături de alte asemenea „decizii”, au fost luate la acelaşi prim Conciliu de la Niceea,
din anul 325 (mai ţineţi minte povestea cu „Sfântul Nicolae” şi cu palma „oferită” cu
generozitate de acesta lui „Arie ereticul”, la acelaşi eveniment ?), de către acelaşi
Împărat (archon) Constantin cel Mare...

...Asta, exact la 5 ani după ce, în anul 320, Papa Julius I a menţionat, pentru prima
dată, că data naşterii lui Isus „TREBUIE” să fie data de 25 decembrie !
Până atunci, timp de aproximativ 300 de ani, creştinii celebrau „Naşterea Domnului
Isus” la diferite date, care de care mai interesante, dintre care cea mai folosită a fost
cea din luna Septembrie, în perioada „Festivalului evreiesc al trompetelor” („Rosh
Hashanah”).

Ce comedie : decizia de la Niceea din anul 325 nu a făcut decât să mute data naşterii
lui Isus din perioada unui Festival (evreiesc) „al trompetelor”, în perioada altui
Festival (roman), al Saturnaliilor !...

Înainte de a cuvânta despre adevărata dată de naştere a lui Isus, este de importanţă
capitală în a înţelege de ce Căpeteniile religioase „creştine” au cerut cu insistenţă
„obţinerea” datei de 25 decembrie ca Data oficială de „Naştere a Domnului”.

Acum, pentru cine a lecturat cu atenţie şi chiar a înţeles în mare parte seria de
articole expuse aici despre „Sărbătorile de iarnă”, deja are răspunsul „în faţa ochilor”,
prin coroborarea şi integrarea acelor informaţii care au conexiune cu acest aspect.

Aşadar, vorbeam în articolele anterioare despre faptul că data de 25 decembrie avea

una din cele mai mari importanţe pentru toţi romanii, de la oficiali până la oamenii
simpli, fiind văzut ca momentul Solstiţiului de iarnă, locul de „minim al Soarelui”,
când acesta „moare pentru a renaşte” într-un Nou Început.
De aceea, precizam pe parcursul materialelor despre Saturnalii, pe măsura trecerii
timpului, oficialii romani au încorporat data de 25 decembrie în cadrul Sărbătorilor
Saturnaliilor, pentru a include în această perioadă şi acest moment care avea
legătură cu „Veneratul Soare”.

Alături de aceste aspecte, după anul 100 d.Ch., ziua de 25 decembrie devenea şi mai
interesantă prin integrarea „Cultului lui Mithra”, marea Zeitate Solară adusă din
Persia (Iran) şi care ar fi avut Ziua de Naştere pe... 25 decembrie !

Astfel că, în anii Conciliului de la Niceea, în întreg Imperiul Roman, ziua de 25

decembrie părea a fi cea mai sărbătorită : atât de cei care serbau „Soarele la
Solstiţiu”, de cei care celebrau „Zilele festivalului Saturnaliilor”, cât şi de cei, tot
mai numeroşi, adepţi ai „Cultului Soarelui Mithra”...

Ca fapt interesant, chiar şi în „fosta” cucerire romană, respectiv (o mică parte din)
Dacia, Cultul lui Mithra s-a suprapus perfect şi practic instantaneu peste „Cultul
Solar” al lui Zamolxe (celebrat mai ales prin „Discul Solar” sau „Soarele de
Andezit” din Magicul Sanctuar de la Sarmis-e-Getusa) – la fel de rapid, apoi,
înlocuit cu „Naşterea Domnului Hristos”.
Şi atunci, în aceste condiţii, pare cât se poate de logic şi evident, dar şi de maximă
eficienţă ca, aceşti „capi” ai autorităţii religioase şi politice (reunite, de facto, în
coroana împăratului Constantin, prin oficializarea „religiei creştine” în întreg
Imperiul Roman) să stabilească data de naştere a celui care „girează” „religia
imperială” la momentul cel mai apreciat de „toată lumea”, pentru o cât mai rapidă şi
puternică pătrundere „în mase” a acestei „noi tradiţii”...

Bun, cu speranţa că acest aspect este suficient de evident pentru a nu mai insista şi a
mai veni cu tot felul de alte date istorice care ar încărca prea mult materialul, acum
mergem mai departe ca să răspundem foarte scurt şi concis la o întrebare legitimă şi
fundamentală : CÂND ESTE ADEVĂRATA ZI DE NAŞTERE A LUI ISUS ?

Răspuns : 31 MARTIE, anul 39 î.Ch.

La întrebarea „De unde a venit o asemenea informaţie?”, răspunsul este iarăşi
simplu : cel mai precis răspuns îl puteau oferi doar cei aflaţi la nivelul cel mai înalt
dimensional al acestui Univers, respectiv FONDATORII, care, prin mediumul Sal
Rachele, au transmis foarte precis acest lucru, aspect regăsit şi în lucrarea lui Sal,
„Transformări Planetare 2012-2030. Mesaje de la Fondatori” şi, care, ca de obicei, a
fost de mai multe ori verificată, inclusiv radiestezic.

Şi atunci, NOI CE MAI SERBĂM în data de 25 decembrie, în fiecare an ? ? ?

Aceasta este o bună întrebare... pentru că, din tot ceea ce aflasem, până de curând nu
găsisem ceva relevant astronomic şi astrologic, pentru data de 25 decembrie a
fiecărui an...

Ajutorul a fost oferit, fără să îl cer direct şi verbal, de către prietenii de la „IEŞIREA
DIN MATRIX”, care, chiar înainte de a posta pe blogul lor articolul nostru principal
al acestei serii despre „Sărbătorile de Iarnă” (şi pentru care le MULŢUMESC, pentru
susţinere şi încrederea acordată!), au venit, într-un comentariu al unui articol din
această serie, cu o informaţie care parcă se dorea a fi răspuns la acest aspect !...

...Iată cum se poate colabora „dincolo de vorbe” şi „dincolo de dimensiunea minţii”,

de tip 3D, când Sufletele sunt lăsate să CuVânt-eze, aşa cum ştiu Ele mai bine...
Aşadar, cei de la „Ieşirea din Matrix” mi-au oferit link-ul unui scurt documentar, de
fapt, o parte din celebrul documentar „ZEITGEIST - Religie”, în care se vorbeşte,
foarte pe scurt, în 12 minute, de exact acest aspect (dar şi despre altele, foarte bine
concentrate şi focusate, inclusiv despre „Precesia echinocţiilor” din cadrul Marelui
An Platonic şi de alte fenomene pe care le-am detaliat în lucrarea personală :
„Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol. I : Actualizarea
profeţiilor”) :

În acest scurt fragment al cunoscutului documentar apare informaţia astronomică

legată de „cele trei zile” de stagnare a Sorelui la „momentul de minim” al orbitei
sale, în dreptul „Crucii Sudului”, sau „Crucea Constelaţiilor”, când acesta revine
„pe creştere”, ziua reîncepând să crească în detrimentul nopţii.

Acest moment, al celor 3 zile de „stagnare” a Soarelui, ar fi pentru perioada : 22-24

decembrie, urmând ca Prima Zi în care aceasta începe să crească, prin „bunăvoinţa
Soarelui”, ar fi ziua de... 25 decembrie !

Aşadar, iată şi explicaţia Astronomică ce lipsea până acum în „ecuaţia” noastră.

De aceea, romanii stabiliseră ziua de 25 decembrie pentru Solstiţiul de iarnă, şi nu

momentul matematic calculat de astronomi, care variază în fiecare an în intervalul
21-22 decembrie, ca în prezent – anticii ţinând cont şi de informaţiile „revelate” de
mediumi şi astrologi, care ofereau o informaţie nu neapărat mai precisă matematic şi
astronomic, cât mai HOLISTICĂ şi mai cuprinzătoare pentru mult mai multe
aspecte care alcătuiesc Întregul Tablou al unui Proces sau Fenomen.

Din toate aceste considerente, Archonii şi servitorii lor, cei care controlează şi
manipulează societatea umană pe Pământ de mii şi zeci de mii de ani, „luând la
cunoştinţă” de toate aceste „ezoterice” aspecte, au reuşit, ca de obicei, să le „confişte”
pe toate, începând cu „VIAŢA LUI ISUS”, până la o mulţime de alte MITURI
(Adevăruri originale) şi cunoaştere astrologică şi metafizică, punându-le pe toate
acestea într-un „concept unitar” („RELIGIA CREŞTINĂ”, în forma „Instituţiei
BISERICII Creştine”, pe care eu o văd, la ora actuală, ca fiind, încă, cel mai teribil şi
pervers „MATRIX” care a existat şi există pe Pământ – deşi puterea ei diminuă în
fiecare Zi!, în prezentul Transformărilor Cosmo-Planetare) – totul, bine-nţeles, aflat
sub un control extem de strict şi riguros (PAPA de la VATICAN)...
Însă, dincolo de toate aceste aspecte „dramatice” şi intens manipulatoare, oare nu
există „nimic frumos şi luminos” în legătură cu acest moment (al „Naşterii
Domnului”) şi această dată, de 25 decembrie, a fiecărui an ?...

Şi totuşi, ţinând cont de tot ceea ce am amintit mai înainte – de „Ziua Soarelui” a
romanilor, integrată în „Festivalul Saturnaliilor” (care avea şi unele accente „vesele”
şi chiar „luminoase”), de „Ziua cultului Soarelui-Mithra” din acelaşi areal (de fapt,
mai extins, căci cuprindea Imperiul Roman, Persia, Dacia şi multe alte regiuni) şi, la
scurt timp, de celebrarea „Zilei Domnului Hristos” care, pe măsura trecerii
timpului, a cuprins tot mai mulţi oameni de pe tot cuprinsul Pământului – ei bine,
observând toată această „desfăşurare de forţe” pentru celebrarea unor „Fiinţe-
Zeităţi-Divinităţi” SOLARE în aceeaşi zi, 25 decembrie, concluzia personală este că,
în prezent, cred că, Celebrarea Zilei de 25 decembrie ca Zi de Naştere a Hristosului
reprezintă CEL MAI PUTERNIC ŞI MAI „LUMINOS” EGREGOR („Luminos” în
raport cu celelalte „Egregoruri”) EXISTENT LA ORA ACTUALĂ PE PLANETĂ !
Dincolo de multele vibraţii joase însoţitoare ale acestui moment, totuşi, explozia de
bucurie şi de speranţă pe care o producea şi o produce, măcar uneori, acest moment
al NAŞTERII DOMNULUI (de fapt, al CHRISTULUI DIVIN) – cu toată pleiada
însoţitoare de obiceiuri şi tradiţii de care am vorbit în articolele anterioare, cu rol
tocmai pregătitor în acest sens – a contribuit foarte mult la alimentarea
EGREGORULUI 25 decembrie „Naşterea Pruncului (CHRIST-ului) Divin” cu
energii mult mai luminoase şi mai rafinate decât la toate celelalte Egregoruri
existente pe Planetă (mă refer la cele „care contează”, fiind alimentate de cel puţin de
sute de milioane de fiinţe, dacă nu de miliarde).

Şi, dacă pot apare obiecţii legate de Egregorurile de tip „BUDDHA” sau „TAO” sau
altele asemănătoare ale Orientului, „hrănite” de către şi mai multe entităţi (acolo sunt
chiar miliarde de susţinători, cel puţin teoretic), eu pot replica prin faptul că nu
cantitatea contează, ci calitatea: intensitatea „adorării” şi a Trăirii momentelor
„Naşterii Domnului” sunt şi au fost atât de mari, realizate uneori direct pe şi prin
Inimă, încât energia eliberată de cele câteva sute de milioane de „creştini” este mult
mai intensă decât fluidele emise de miliarde de „budişti” sau „taoişti”, „detaşaţi” şi
„echilibraţi”.

De aceea, deloc întâmplător, într-un mesaj recent, o înaltă Fiinţă de Lumină spunea
că această perioadă a SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ este momentul din an cu cea
mai mare încărcătură de Lumină, alături de Speranţă, Bucurie, Încredere (evident,
atât „cât se poate” pe această Planetă aflată încă sub control archonic, într-un
„MATRIX Planetar”...) !

Aşadar, către finalul articolului, cred că este important să ne amintim că nu este atât
de relevant dacă celebrăm sau nu Naşterea personajului istoric Isus, dacă ne situăm
în Adevărul istoric cu maximă rigurozitate...

Aşa cum Timpul este relativ în dimensiunile mai înalte, prin creşterea Nivelului de
Conştiinţă putem modela Energia Timpului astfel ca, fiind în această perioadă,
totuşi, să celebrăm şi data reală a lui Isus...
...Însă, mult mai important decât aceasta, este Celebrarea CHRIST(OS)ULUI din
Spaţiul Sacru al Inimii fiecărei Fiinţe (Divine) : Re-Amintirea şi CON-Ştientizarea
acestei Scântei de Divinitate, existentă în Adâncul Fiinţei noastre, este Adevărata
Celebrare – A doua Naştere (ReNaşterea – Re-CREATIO), de data aceasta ca Fiinţă
Nemuritoare Conştientă Suverană şi Divină, în Corp Christalin de Lumină !

Acesta este Adevăratul CRĂCIUN, Cel Viu şi Nemuritor !

Iată şi SENSUL FUNDMENTAL al Prezenţei în INIMĂ...

Cum deseori simt să rostesc, sensul nostru „pe aici” este, poate mai mult decât orice
altceva, acela de „a ne ieşi din minţi pentru ne a re-intra în Simţiri”...

Asta înseamnă „a ieşi din Minte” (din acea zonă care „ne minte”), pentru a re-intra
în Simţire, adică în SPAŢIUL (Sacru al) INIMII.

Altfel spus, aceasta este cea mai SIMPLĂ şi Rapidă Metodă, şi, de fapt, Singura
Metodă AUTENTICĂ, de A Ieşi din MATRIX-UL (archonic) Planetar de care tocmai
am amintit mai înainte, pentru a re-intra în Dimensiunile Reale, autentice, ale
acestui Univers – care sunt UNA cu Propriul Univers interior al fiecărei FIINŢE.
Deşi este greu de perceput (de-a dreptul imposibil) pentru „minţile adormite”, doar
în momentul în care Atenţia-Energia Fiinţei este „ÎN INIMĂ”, doar atunci va putea
„ÎNŢE-LEGE”...

...Şi, dincolo de alte „scopuri”, dacă aceste „Sărbători (de iarnă)”, care culminează cu
„Bucuria Crăciunului”, generează Trăire intensă „pe” şi „în Inimă”, ei bine, atunci
detaliile chiar nu mai contează...

Credeţi că spun „po-veşti” ?

Poate că pentru unii aşa (a)par, însă există şanse ca aceste cu-vinte să primească
„acoperire” într-un timp mai scurt decât vă puteţi imagina...

De aceea, în concluzie, Povestea Pruncului Divin, atât de frumos cântată, dansată şi

colindată DIN INIMĂ, în această perioadă, prin zonele noastre, merită „să o ducem
mai departe”, ÎN INIMĂ – indiferent de „realităţi istorice” sau „religioase”...

...Con-Şti-enţi fiind şi Adevărul aflându-l, Sărbătoarea CRĂCIUNULUI va Lumina

cu şi mai multă strălucire în adâncul nostru !

(Articolul următor : 10. CONCLUZII finale : ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE

de IARNĂ”)

MarYan

10. CONCLUZII finale :

ATITUDINEA faţă de „SĂRBĂTORILE de IARNĂ”
Iată că a sosit şi momentul finalului acestei serii de articole despre SĂRBĂTORILE
DE IARNĂ.

Acum, către final, sper că „aţi prins” deja mesajul : deşi la început acesta părea a fi
profund „iconoclast”, distrugător de „mituri” şi „imagini creştine” (şi chiar aşa şi
este, la un anumit nivel), sensul profund al acestei serii de articole nu este de a
distruge, primordial, ci de „a dizolva” pentru a construi „ceva şi mai frumos” şi mai
armonios !

Dacă originile acestor sărbători par a fi destul de „îndoielnice” (Saturnalii-Cronalii-

Babilonii ; date de naştere pur şi simplu nereale ; tradiţii şi obiceiuri împrumutate de
la alţii şi apoi „rebrănduite” ş.a.), prezentul pare a fi şi mai „bizar” : SĂRBĂTORILE
DE IARNĂ – CEA MAI MARE AFACERE A TUTUROR TIMPURILOR, în care
toată lumea aleargă după CUMPĂRĂTURI, CADOURI, JUCĂRII, MÂNCARE,
DISTRACŢII, într-o goană nebună pentru a face orice, absolut ORICE, însă nimic şi
pentru „ei înşişi” (până la „time out” şi chiar „game over”)...
...Din fericire, aceasta este doar viziunea unor „băieţi de băieţi”, de tip Archonic
(Cabala, Illuminatti, Iezuiţi, până la reptilieni şi „cei mai cei”, archonii)...

Pe zi ce trece, pe măsura creşterii procentului de Lumină pe Pământ, acest teribil

MATRIX de „Buclă temporală” (care ar fi menţinut omenirea chiar şi „o veşnicie”,
după mintea acestor „adevăraţi nebuni”) diminuă în intensitate, în timp ce Bucuria
triumfă tot mai tare !
Aceste momente sunt chiar „cosmice” : Lumina pe Pământ se apropie de 50%, deci
deja se întrevăd „Zorii unei Noi Zile Cosmice”, în timp ce Condiţiile pentru
declanşarea Evenimentului sunt îndeplinite în procent mai mare de trei sferturi
(detalii vor veni în foarte scurt timp, la următorul Editorial).

De aceea, Anul 2015 poate cu adevărat să devină „ ANUL ZERO” al unui NOU
ÎNCEPUT COSMIC pentru mult încercata şi iubita noastră Planetă, Mama Pământ.

Iată de ce eu consider că este atât de mare MIZA acestor momente : MODUL ÎN

CARE SUNT TRĂITE ACESTE SĂRBĂTORI DE IARNĂ poate înclina decisiv
Balanţa Planetară înspre LUMINA DOMINANTĂ PE PLANETĂ !...

...Însă, pentru asta, nu este suficientă „luarea la cunoştinţă” a acestei „stări de fapt”,
ci mai ales PRACTICA ÎNTRU LUMINĂ !
De aceea am tot insistat şi voi insista în continuare : atât pentru cei „vechi”, cât mai
ales pentru tot mai mulţi cei „proaspăt treziţi” din somnul in-conştienţei („pe ce lume
vă situaţi şi în ce context cosmic”), modul în care sunt abordate temele principale ale
SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ poate face o diferenţă uriaşă, prin ATITUDINE şi
INTENŢIE : vă aruncaţi „cu gloata” în Valurile de „distracţii şi oportunităţi” oferite
de aceste „Sărbători”, anesteziindu-vă culinar şi spiritual?, sau mergeţi şi
exprimentaţi din toate aceste „oportunităţi”?, însă cu mintea deschisă şi cu Inima
trează, (pri)veghind la propria stare interioară, pentru a vă menţine cât mai constantă
şi mai înaltă propria vibraţie de Lumină...

Astfel că iarăşi sunt nevoit să reamintesc : BUCURAŢI-VĂ, RELAXAŢI-VĂ, ÎN-

CÂNTAŢI-VĂ, că doar e Vremea SĂRBĂTORILOR, însă nu uitaţi de Voi Înşivă şi
de Lumina din adâncuri pe care, măcar din când în când, o puteţi lăsa să se reverse
din Inimă către alte Inimi, Fiinţe, Locuri şi Situaţii care poate că au mare nevoie de
ea...
...Pentru că VĂ ÎNGĂDUIŢI toate acestea, dar şi pentru atenţia pe care aţi acordat-o
acestui CuVânt de PoVeste, eu doar VĂ MULŢUMESC, adică VĂ MULŢ-ĂN-ESC,
adică „MULŢI ANI VĂ DORESC” – după etimologia ardeleană a acestei ancestrale
urări româneşti...

(Ce poate fi ceva „mai tematic” cu momentul „trecerii dintre ani” – care tocmai „s-a
împlinit”! – decât această urare-mulţumire ?!...)
La în-cheie-re, ca o CONCLUZIE FINALĂ, mai pot adăuga doar atât : este minunat
că aţi putut desluşi originile şi rosturile acestor SĂRBĂTORI, CON-
ŞTIENTIZÂNDU-LE...

...V-aţi re-amintit de rosturile unor obiceiuri, în frunte cu Colindele şi Colindatul...

...Însă, rămân întrebări fundamentale, la care doar fiecare cu el însuşi poate să-şi
ofere propriul răspuns :

CARE ESTE LOCUL MEU ÎN TOATĂ ACEASTĂ DESFĂŞURARE DE FORŢE ?

UNDE SUNT EU ?...

CÂND CELEBREZ PROPRIA MEA ZI DE (RE)NAŞTERE ?

CINE SUNT EU ?...

MarYan
Notă:

P.S. Interesante ajutatoarele lui Mos Craciun, elfii demoniaci KRAMPUS, care ne
amintesc de ajutatorii demonici ai extraterestrilor din filmele lui Corrado Malanga.
Lucrurile devin tot mai clare ...
P.P.S. Dincolo de toate criticile noastre aduse sarbatorilor si traditiilor preluate asa
cum sunt preluate: mecanic, inconstient, abulic, exista si o parte pozitiva, care a
trebui practicata mai des si sub alte pretexte mai clare, mai sincere: reunirea cu
familia si/sau cu prietenii, veselia, iubirea impartasita mai cu spor decat in mod
normal, toate acestea mai echilibreaza negativitatea de fond a acestor momente.