Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Regulamentul concursului
An școlar 2019-2020
INSTITUȚIA COORDONATOARE:
Școala Profesională Specială „SAMUS”, Cluj-Napoca
DIRECTOR,
Prof. CHIȘ AMBROZIE
COORDONATORI CONCURS:
ARGUMENT
Datinile şi obiceiurile par să realizeze o misterioasă legătură între cer şi pământ. Iarna cu
albul ei imaculat ne aduce pe un tărâm de basm, iar tradiţiile şi obiceiurile lăsate moştenire de
la străbuni, ni se înfăţişează într-o frumuseţe aparte ce simţi că ,,te inspiră”.
Este de datoria noastră, a celor responsabili de viitorul generaţiilor care vin, să insuflăm
elevilor noştri încă din clasele mici dragostea şi respectul pentru obiceiuri, pentru artă, orice
formă ar îmbrăca ea. Peisajul magnific al iernii, vraja sărbatorilor acestui anotimp,
așteptarea lui Moș Craciun, ne aduce pe un tărâm de poveste, iar tradiţiile şi obiceiurile lăsate
moştenire de la stramoși , ni se înfăţişează într-o frumuseţe aparte ce simţi că ,,te inspiră”.
SCOP
OBIECTIVE
Cunoaşterea valorilor reale, autentice ale folclorului nostru, şi a felului în care se răsfrâng
obiceiurile prilejuite de sărbătorile de iarnă în sufletul poporului român;
GRUP ȚINTĂ:
CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
A. SECȚIUNILE CONCURSULUI:
II. SECȚIUNEA VIDEO – ce ilustrează Sfânta Sărbătoare sau activităţi extraşcolare legate
de Craciun si Anul Nou (serbări, grupuri de colindători, urători, bucuria venirii lui Mos
Craciun, voluntariat, mascati, jocul caprei, etc.). Secvențele video să nu depășească 5 min.
III. SECȚIUNEA CREAȚIE LITERARĂ (proză, poezie) având ca temă: scrisori către Moș
Crăciun, frumusețea iernii, bogăția tradițiilor, bucuria jocurilor de iarna, etc. (maxim 2 pagini)
PRECIZĂRI:
- lucrările elaborate trebuie să aibă ca temă un motiv religios din sfera sărbătorilor Nasterii
Domnului si/sau traditii si obiceiuri legate de sarbatorile de iarna: peisaje de iarna, traditii si
obiceiuri de Craciun si Anul Nou (colindatori, urători, măști și mascați), bucuria sosirii lui
Moș Crăciun, Moș Nicolae etc.
- creaţiile literare (elevi) vor fi tehnoredactate în format A4, scris la un rând, cu font Times
New Roman, caractere dimensiunea 12, marginile de 2 cm. şi să nu depăşescă 2 pagini.
La sfârșitul lucrării, se vor trece: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea şi
judeţul, numele cadrului didactic coordonator; lucrările se transmit electronic pe adresa de e-
mail lazurca.alina@yahoo.com până la data de 20 ianaurie 2020.
- este necesar ca pe fiecare lucrare în partea din stânga, sus, pe verso) să fie o etichetă în care
se va specifica: titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea şi
judeţul, numele cadrului didactic coordonator, secţiunea.
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
- Pentru secțiunea II, trebuie completat și semnat pentru fiecare elev participant “ Acordul cu
privire la protejarea datelor personale”, anexa 3.
Fiecare cadru didactic poate înscrie în concurs 3 lucrări ale elevilor, indiferent de secţiune; un
elev poate participa la mai multe secţiuni.
Lucrările pentru concurs pot fi trimise în format electronic la următoarea adresă de mail:
lazurca.alina@yahoo.com sau în plic prin poștă la adresa: CLUJ-NAPOCA, STR. Ialomiței,
nr.17, jud. Cluj, specificând pe plic “Pentru concurs OBICEIURI ȘI TRADIȚII
ROMÂNEȘTI”, pentru prof. MĂDĂLIN IOANA ALINA.
Program :
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
Lucrările elevilor (maxim 3/ cadru coordonator) se trimit împreună cu fişa de înscriere (anexa
1) completată corect și acordul de parteneriat în două exemplare completat cu datele
dumneavoastră, precum şi un plic A4 autoadresat şi timbrat – timbru de 4 lei.
Fiecare persoana va pune plic autoadresat, timbrat corespunzator. Indicati pe plic o adresa
sigura la care sa primiti materialele. Scrieti obligatoriu adresa dumneavoastra pe plicul
autoadresat.
Persoanele care nu trimit plic autoadresat vor primi diplomele scanate pe adresa de e-mail
Școala Profesională Specială SAMUS, Cluj-Napoca, Str. Ialomiței, nr. 17, Cod poștal 400586,
jud. Cluj, cu specificaţia pe plic ”PENTRU CONCURS OBICEIURI ȘI TRADIȚII
ROMÂNEȘTI- Prof. MĂDĂLIN IOANA -ALINA”
ANEXA 1
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
CONCURS județean- CAEN
“ OBICEIURI ȘI TRADIȚII ROMÂNEȘTI”.
Adresa:
Telefon/email:
Specialitatea:
Data: Semnătură:
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
ACORD DE PARTENERIAT
Părţile contractante:
a). Școala Profesională Specială SAMUS, Cluj-Napoca, reprezentă de prof.. CHIȘ
AMBROZIE, în calitate de director şi prof. MĂDĂLIN IOANA ALINA și prof. STAN
DORINA în calitate de coordonatori ai proiectului educativ „ OBICEIURI ȘI TRADIȚII
ROMÂNEȘTI”, în calitate de Aplicant
şi
b).Şcoala....................................................................................................................................,
reprezentată de director........................................................................şi…………………..........
………………………………………… în calitate de partener.
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi
partener în vederea organizării şi desfăşurării concursului în instituţia aplicant, inclus în
proiectul „Crăciunul la români”
Obligaţiile instituțiilor partenere:
Școala Profesională Specială SAMUS, Cluj-Napoca, se obligă :
• Să iniţieze şi să organizeze activităţi educative şi culturale (concursuri, expoziţii cu lucrările
elevilor, portofolii)
• Să informeze şcoala parteneră conform regulamentului de organizare a acestor activităţi;
• Să colecteze lucrările realizate de către parteneri;
• Să asigure jurizarea lucrărilor;
• Să expedieze diplome tuturor participanţilor;
• Să prezinte, la nivel local, regional şi naţional, informări asupra activităţilor desfăşurate, prin
publicare de articole în presă;
Școala _______________________________________________________ în calitate de
partener se obligă:
• să mediatizeze concursul şi regulamentul acestuia în şcoală;
• să îndrume elevii în realizarea lucrărilor;
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
Director, Director,
Prof. CHIȘ AMBROZIE ____________________
Ministerul Educaţiei Naționale
Consiliul Judeţean Cluj
Inspectoratul Şcolar Județean Cluj
Şcoala Profesională Specială “SAMUS”
400574, Str. Ialomiţei nr. 17, Cluj-Napoca, Tel.: 0264/444877, Fax: 0264/403818
Email: samsamuscj@yahoo.com;
Web: www.spsamus.ro
ANEXA 3
ACORD
cu privire la secvențelelor filmate
în cadrul concursului interdisciplinar ” OBICEIURI ȘI TRADIȚII
ROMÂNEȘTI”, organizat de Școala Profesională Specială SAMUS, Cluj-
Napoca