Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ADMINISTRATIE PUBLICA
ECONOMIE SI POLITICI ECONOMICE
Deşi erorile ciclice şi non-ciclice generate de interven ţie au fost lichidate prin
depresiunea-reajustarea din 1921, instituţiile care au produs-o au r ămas neatinse şi
şi-au reluat marşul triumfal după 1921.
Tabel nr. 11
Data Stoc Au (mld) MM (mld) Rata sc. (%) Call rate (%) Rata dob. (%)
30.06.1922 3.35 47.16 4 3.7 4.4
30.06.1923 3.74 51.79 4.5 5 5
30.06.1924 3.65 54.67 3.5 2.3 4.1
30.06.1925 3.57 59.86 3.5 (dec) 5.3 (dec) 4.4 (dec)
30.06.1926 3.60 63.62 4 (dec) 5.2 (dec) 4.5 (dec)
30.06.1927 3.56 66.91 3.5 (dec) 4.3 4.25
30.06.1928 3.62 71.12 4.5 6.2 4.75
30.06.1929 3.64 73.26 5 7.7 6
După cum se poate observa din tabelul de mai sus, expansiunea a fost masivă.
Masa monetară a crescut între 1921 şi 1928 cu 61%, ceea ce înseamnă o rată anuală a
1
Surse: M.N. Rothbard, America’s Great Depression, Percy Greaves, Understanding the Dollar Crisis
expansiunii (inflaţiei în sens propriu) de 8,1%. Expansiunea masivă nu a fost o
întâmplare. Un prim element îl constituie menţinerea, de-a lungul întregii perioade, a
ratei scontului sub rata dobânzii pe piaţa bancară, ceea ce oferea băncilor posibilităţi
generoase de a creşte oferta de credit fictiv. Nimic nu obliga FED-ul să aibă un
asemenea comportament. Singura explicaţie este prezenţa în posturi cheie a unor
inflaţionişti radicali precum Benjamin Strong. Un al doilea element revelator privind
intenţiile inflaţioniste ale FED-ului ne este furnizat de evoluţia rezervelor bancare
aflate sub controlul FED-ului în raport cu cele care nu se află sub controlul său. În
perioada iulie 1921-decembrie 1928 rezervele aflate sub controlul FED au crescut cu
13,8% sau 18,4% pe an (de la 1,604 mld. de dolari la 3,821 mld, adică o creştere
absolută de 2,217 mld), în timp ce rezervele necontrolate de FED au scăzut cu 1,43
mld (89% sau 11,9% pe an). Un al treilea element îl reprezintă declaraţiile şi
mărturiile din epocă ale personajelor principale din FED şi ale altor insideri şi
apropiaţi.15. Din ele reiese cu claritate rolul central jucat de Benjamin Strong în
perpetuarea boomului artificial de-a lungul întregului deceniu. Boomul artificial a
început să dea primele semne de slăbiciune în 1924. Cum acest an s-a întâmplat să fie
şi an electoral, soluţia a fost găsită rapid: expansiunea creditului, care se potrivea şi cu
alegerile (mai ales pentru partidul la putere) şi cu combaterea (temporară) a
depresiunii. Pe lângă „stimularea” activităţii economice, expansiunea creditului a
generat un val de speculaţii tot mai intense pe bursă şi pe piaţa imobiliară, mai ales pe
segmental terenurilor. Speculaţia artificială, stimulată de titlurile fictive, rezultate din
menţinerea ratei scontului sub rata dobânzii şi sub rata creditelor pentru achiziţionarea
de titluri de valoare pe bursă nu a fost oprită din cauza intervenţiei şi influenţei lui
Benjamin Strong. Acesta era preocupat de faptul că o reducere a expansiunii în SUA
ar pune într-o poziţie proastă guvernul britanic. Acesta revenise la etalonul aur în
1925, însă la o paritate mult supraevaluată. Această decizie s-a dovedit fatală pentru
britanici. Pentru ca paritatea supraevaluată să nu genereze consecinţe negative, trebuia
ca o parte a titlurilor fictive să fie lichidată, ceea ce echivala cu o deflaţie. Marea
problemă a fost dată de rolul proeminent pe care sindicatele îl căpătaseră în perioada
de după primul război mondial.
Refuzul sindicatelor de a diminua salariile nominale a avut ca rezultat o
creştere reală impusă artificial pieţei, de dimensiuni uriaşe, dată fiind diferenţa dintre
paritatea de piaţă a lirei şi paritatea impusă de guvern la revenirea la aur. Consecinţa a
fost previzibilă: şomajul. Marea Britanie a avut peste un milion de şomeri înainte de
Marea Criză. Pentru a nu îngreuna situaţia britanicilor, Benjamin Strong a acceptat să
susţină o politică inflaţionistă în SUA, necesară pentru a opri pierderea de către
britanici a rezervelor de aur şi a părăsirii din nou a etalonului aur. „Cooperarea” dintre
băncile centrale ale SUA şi Marii Britanii a susţinut boomul şi speculaţia artificială
din SUA. În 1926 lucrurile iau din nou o întorsătură neplăcută pentru cei de la FED:
Strong şi FED-ul au reuşit să oprească mişcarea de corecţie antreprenorială a pieţei şi
să susţină speculaţia bursieră şi imobiliară. Aceeaşi soluţie - inflaţia - a fost aplicată
iar şi iar pe parcursul anilor următori pentru a stopa o depresiune, devastatoare mai
ales pentru speculaţia artificială de pe bursă. Explicaţia oficială a boomului bursier
era că acesta reprezintă reflecţia pe piaţa de capital a creşterii puterii şi bogăţiei
americane.
Anul 1928 a adus trei evenimente: alegeri, expansiunea monetară de rigoare,
specifică „ciclului electoral” şi generatoarea unei adevărate furii speculative în bursă,
furie devenită acum internaţională, şi pe Herbert Hoover la Casa Albă. 1929 a
continuat cu boomul speculativ pe bursă. Concluzia este limpede: boomul American
din 1922-1929 a fost un boom artificial clasic, bazat pe expansiunea neanticipată a
creditului.
Declansarea crizei
Panica s-a instalat. Agentii si politia calare au invadat Wall-Street-ul, spre care
se indreptau multimi speriate. A fost vazut un om iesind de la bursa si, in hohote
isterice, s-a urcat in biroul de la etajul 20 al unei cladiri din apropiere, de unde a sarit
pe geam. Un agent de schimb si-a chemat sotia la telefon, a anuntat-o ca erau ruinati
si i-a spus adio, apoi de la capatul firului s-a auzit o impuscatura. Aceasta a fost Joia
neagra, in care s-au vandut 12.894.650 de actiuni la preturi care spargeau in tandari
toate sperantele si toate visurile acelora care fusesera posesorii lor; si panica a
continuat: marti, 29 octombrie, a ramas ziua cea mai teribila pe care a cunoscut-o,
vreodata, vreo bursa din lume. La ora 14, erau vandute 13 milioane de actiuni, un nou
si fantastic record. Pe urma, panica a cuprins intregul New York. Mai multe sinucideri
au avut loc din inaltimea podului de pe Brooklyn. Cand ziua s-a terminat, un capital
evaluat la 1 miliard de dolari s-a pierdut ca un fum. In fiecare zi, in timpul primelor
15 zile din noiembrie, actiunile au scazut fara intrerupere. La mijlocul lui noiembrie,
pretul unei actiuni General Motors scazuse de la 72,75 dolari la 36 dolari, al unei
actiuni New York Central de la 256 dolari la 160 dolari, iar pretul unei actiuni
U.S.Steel s-a prabusit de la 261,75 dolari la 150 dolari.
2
Cf. Lupta de clasa, nr.1 (20), I. 1931, La randul lui indicele valorilor cu venit variabil, publicat in
Enciclopedia Romaniei, vol. IV, arata in felul urmator:
141,8131,4
156,6
40,8
112,4
100,5
126,5
25,3
85,5
- actiunile uzinelor de vagoane Astra care la 1 marie 1929 cotau 2.680 lei
la 3 august cotau 810 lei
Criza industriala a izbucnit in conditiile in care Romania Suferea deja de urma
puternicei crize agrare mondiale care incepuse din anul 1928. Una dupa alta au fost
cuprinse rapid de criza toate ramurile economiei nationale. Inca de la inceputul anului
1930 criza era generalizata.
Izbucnirea crizei in diferitele ramuri ale economiei a determinat o scadere
generala a preturilor. In primul rand, in legatura cu izbucnirea crizei agrare, s-a produs
o scadere a preturilor prosudelor agricole. Izbucnirea crizei in industrie etc., a
determinat o scadere si mai mare a preturilor produselor industriale. Ca urmare, in
perioada 1929-1933, discrepanta dintre preturile agricole si cele industriale a sporit
mult.
Cu exceptia agriculturii si industriei petrolifere, unde volumul fizic al
productiei nu a scazut - desi valoarea ei s-a miscorat considerabil – in celelalte
ramuri scaderea puternica a preturilor a determinat o masiva reducere a productiei
Ca urmare a intregii situatii, venitul national in perioada crizei a scazut
catastrofal. Asa cum arata Buletinul, organ al C.C al P.C.R., numai intr-un singur an
venitul national al Romaniei a scazut cu 45 de miliare de lei si anume de la
162.885.000.000 de lei in 1929 la 117.881.000.000 lei in anul 1930 3. Cu toate ca, in
scopuri apologetice, prin includerea nejustificata a serviciilor, economistii burghezi
umfla venitul national in mod artifical, totusi scaderea lui in timpul crizei a fost atat
de mare incat au fost nevoiti s- recunoiasca si ei. Dupa datele publicate de pilda Virgil
Madgearu4, in ultimii ani ai crizei , venitul national al Romaniei a evoluat in felul
urmator:
in anul 1929…………………..195,9 miliarde lei
in anul 1930…………………..144,9 miliarde lei
in anul 1931…………………..110,6 miliarde lei
3
Documente din istoria Partidului comunist din Romania, vol. III, 1929-1933, E.S.P.L.P., 1965.
4
V. Madgearu, Drumul echilibrului financiar, Probleme actuale ale economiei romanesti, Bucuresti ,1935.
Mersul si in acelasi timp profunzimea deosebita a acestei crize economice de
supraproductie in Romania, pot fi vazute din datele cuprinse in tabelul urmator.
Tabel nr.3
ANII
1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934
Val. Productiei miniere(miliarde lei) 10.2 11.7 11.7 10.1 5.5 5.5 5.5 5.9
Extractia de carbune 3223 3028 3046 2370 1919 1652 1509 1852
Extractia de petrol
a) mii tone 3669 4285 4836 5792 6756 7348 7376 8466
b) miliarde lei 6.1 7.3 7.4 6.5 2.7 2.9 3.2 3.1
Val. productiei in ind prelucratoare 59 60.9 56.1 48.3 33.1 32.5 34.9 41.8
Val. productiei metalurgice 8.6 8.9 8.4 7.6 5.3 4.3 5.2 6.4
Val productiei industiei chimice 11.4 11.3 11 9 7.3 7.4 6.6 8.5
Val. productiei industriei alimentare 17.4 18.6 15.3 14.1 7.5 8.5 9.3 10.6
Val. productiei industriei textile 8.6 8.7 8.4 7.5 5.8 6.1 7.3 8.4
Val. productiei agricole vegetale 71.8 101.4 88.5 55.5 45.6 44.7 39.2 42.2
Importul 33.8 31.6 29.6 23 15.7 12 11.7 13.2
Exportul 38.1 27 29 28.5 22.2 16.7 14.2 13.6
Acceptarea deficitului bugetar - inflatia - a fost cea de-a doua cale preconizata
si care a condus in cele din urma si la scoaterea economiei mondiale din criza.
Aceasta solutie a aparut pe terenul unor ample dispute teoretice in generatia
specialistilor deceniului al patrulea care l-a avut in fruntea sa, indiscutabil pe
economistul si ganditorul J.M. Keynes.
Laturile esentiale ale modelului Keynesist au fost temeinic studiate asa incat a
abordare sintetica este legitima. Vom retine aici doar esenta demonstratiilor sale si
aceasta pentru ca s-au produs cand esecul provocat de marea depresiune a determinat
o revolutionare a conceptiilor privind politica economica, cele mai importante
expresii ale acesteia fiind national-socialismul german al lui Hitler si New Deal-ul lui
Roosevelt.
Mai intai, analizand productia intr-o alta maniera, Keynes a conchis stabilirea
echilibrului economic si utilizarea deplina a fortei de munca, era imperioasa
interventia statului. Aceeasi analiza s-a ingaduit sa cunoasca mecanismul de
functionare a productiei materiale, oferind puterii centrale un indreptar legitim de
interventie intr-o viata economica intr-o continua schimbare, fara de care nu puteau
avea loc urmari favorabile pe toate planurile.
Esenta politicii economice dirijiste preconizate de J.M. Keynes a constat in
luarea si aplicarea unor masuri de control menite a determina o concordanta intre
inclinatia spre consum si imboldul la investitii, pentru a statornici un volum global de
productie cat mai apropiat de nivelul corespunzator ocuparii depline a fortei de
munca.
Peste teorii si principii multe state au apelat la modelul dirijist ca la singura
alternativa care ar putea evita cutremurele sociale si inlocuirea integrala a
liberalismului cu o economie sub regim politic autoritar. Gradul, formele si denumirea
dirijismului, ca expresii ale intervetionismului etatist, au diferit de la un stat la altul in
raport de context istoric, de stadiul de dezvoltare si de puterea de intelegere a
conceptului.
In Germania, implicarea statului in economie s-a facut in numele national-
socialismului exprimand dirijismul de natura totalitara, mai ales in timpul lui A.Hitler,
ridicat pana la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetateni dupa
criterii etnice, rasiale. In Italia, interventionismul etatist s-a manifestat in varianta
dirijismului corporativ cu grave incalcari ale democratiei. Modelul totalitar al
dirijismului a fost autoritar in Germania, Romania, Ungaria si corporatist in Italia. In
URSS, interventia statului in economie s-a bazat pe mecanismul planificarii
economice. Aici planificarea a fost dusa pana la extrem prin inlocuirea mecanismelor
normale de piata si preturile variabile cu un set arbitrar de preturi. In statele cu traditii
democratice, incercarile extreme de control politic in economie nu au dat rezultate,
intrucat au continuat sa practice, chiar in conditiile aplicarii modelului dirijist, o
politica derivata din constitutionalismul liberal. In plus, daca noua orientare a cerut
statului sa dirijeze economia, nu a pretins catusi de putin sa substituie regimul
capitalist cu unul de socializare tip marxist sau cu unul totalitar.
Expresia cea mai elocventa a dirijismului liberal a fost New-Deal-ul american
lansat de presedintele Fr. D. Roosevelt. In discursul pronuntat de acesta la Conventia
democrata de la Chicago, pe 2 iulie 1932, lansand ieea New-Deal-ului afirma: ,,Va
chem, si ma angajez eu insumi, sa realizam o noua impartire a cartilor pentru poporul
american. Ca toti cei de fata sa fim noi insine profetii unei noi ordini, a competentei si
curajului. Este mai mult decat o campanie politica, este o chemare sub arme”.
In conceptia presedintelui american fenomenele de criza nu puteau fi inlaturate
decat prin stoparea scaderii preturilor si cresterea profiturilor. O prima masura a fost
luata la 19 aprilie 1933 cand si S.U.A abandoneaza etalonul aur, convertibilitatea
dolarului in aur este suspendata, si a devalorizat dolarul cu pana la 50%. Alte masuri
cuprinse in New-Deal: controlul preturilor, al creditului, al puterii de cumparare,
remonetizarea partiala a capitalului. Totodata, statul a concentrat uriase fonduri pe
calea imprumuturilor bancare in vederea subventionarii industriei si finantarea de
lucrari publice, pentru redresarea somajului. Programul lui Roosevelt a fost apreciat
drept “unul din proiectele cele mai revolutionare si cele mai importante in vederea
controlului industriei ce-a fost vreodata elaborat in Statele Unite”.
Caracteristici generale.........................................................................................................2
Ipotezele Marii Crize...........................................................................................................2
Marele Boom (1921-1928)..................................................................................................5
Declansarea crizei................................................................................................................7
Efectele Marii Crize din 1929-1933....................................................................................9
Efectele Crizei resimtite in Romania.................................................................................11
Solutii pentru depasirea crizei...........................................................................................16