Sunteți pe pagina 1din 25

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

ADMINISTRATIE PUBLICA
ECONOMIE SI POLITICI ECONOMICE

MAREA CRIZA DIN 1929-1933


SI EFECTELE SALE
Caracteristici generale

Marea Depresiune din ’29-’33 este un


subiect, în general, abordat şi studiat
de cei mai mulţi dintre economişti.
Deşi cauzele ei reprezintă o problemă
mistică chiar şi pentru unii dintre cel
mai bine pregătiţi analişti economici,
aproape toată lumea a admis că a fost
vorba de o criză de supraproducţie.
Felul în care este abordată problema
marii depresiuni, lasă impresia că a
fost un eveniment izolat în istoria
economică a omenirii. Se pare că
numai atunci, în ’29-’33 a fost o criză
economică în adevăratul sens al
cuvântului.
24 octombrie 1929. Este ziua in care a
debutat, efectiv, cel mai cumplit
cataclism economic de pe Terra. Se
implinesc, deci, aproape 8 decenii de la
dramatica „Joie neagra”, cum i-a ramas
numele acelei zile in istoria economica
a lumii. In nu putine cazuri, explicatiile
date tristei joi, celebrei crize
economice dintre 1929-1933 ce i-a
urmat, au fost simplificate, ingropate,
amputate, amendate ideologic.
Marea Depresiune este invocat ă ca
argument decisiv împotriva
liberalismului clasic şi împotriva
func ţion ării satisf ăc ătoare a pie ţei
libere în general.
Locul argumentelor bazate pe invocarea
ei în sus ţinerea interven ţionismului
modern nu poate fi supraestimat. Întrega
macroeconomie mainstream s-a n ăscut
din interpretarea etatist ă a acestui
eveniment. El este „mitul fondator” al
keynesismului, al macroeconomiei, al
interven ţionismului.

Ipotezele Marii Crize


Dezbaterea teoretica asupra cauzelor si
interpretarilor celei mai mari crize a
capitalismului modern inca nu s-a incheiat.
Cel mai adesea, criza a fost explicata prin
dislocarea comertului mondial si a
economiilor nationale in timpul primei
conflagratii mondiale.
Alti specialisti au explicat criza printr-un accident de parcurs al liberalismului
sau prin excesul de rationalizare economica, indeosebi in S.U.A si Germania, unde
maximumul de organizare a productiei si a muncii a fost insotit de maximumul de

somaj. Pierre Milza si Serge Berstein considera


ca trei factori destabilizatori au fost in
principal vinovati de aparitia crizei: un
consum infranat de permanenta
comportamentului de austeritate si
economisire, mosteniri ale unei civilizatii
rurale ce privea cu suspiciune si chiar
revoltator facilitatile de satisfactii materiale
oferite de productia industriala de masa;
efortul de investitii din anii ‘20 a fost insotit
de riscuri si dezechilibre ca si derapaje
financiare.
Dincolo de ele, intr-o interesanta lucrare, profesorul Michel Beaud, de la
Universitatea Paris VllI, releva geneza crizei economice, privita in general ca un
argument cu o mare putere de sinteza, din care pornesc - sau pot porni - in modul cel
mai logic, numeroase ramificatii.
In spiritul celei mai nobile traditii fiziocrate, Michel Beaud arata:
„Capitalismul nu este o persoana si nici o institutie. El nu vrea si nu alege.
Capitalismul este o logica ce traverseaza modul de productie. O logica oarba,
obstinata, de acumulare. Logica ce se sprijina pe productia bunurilor - valoarea lor de
intrebuintare, utilitatea lor demonstrata de piata reprezentand suportul profitului care
trebuie sa revina capitalului. Este, deci, necesar ca valoarea sa fie realizata, ca marfa
sa fie vanduta. In caz contrar, acumularea se blocheaza si apare criza”.
In 1918, in Statele Unite, republicanii cuceresc majoritatea in Camera
Reprezentantilor, iar in 1920, W.G. Harding, tot republican, este ales presedinte al
Americii. Idealurilor „mondializatoare” care il animasera pe fostul presedinte Wilson,
presedintele Harding le opune convingerea sa: „Am in America noastra o incredere
care face inutila reuniunea unui consiliu de puteri straine care sa ne indice indatoririle
ce ne revin. Numiti aceasta, daca doriti, egoism nationalist, dar eu consider ca este o
inspiratie de fervoare patriotica. Sa salvam America, mai intai! Sa exaltam America,
in primul rand!”. Evolutia economica a S.U.A. era, in acel timp, din ce in ce mai
buna.
De altfel, nimic nu lasa sa se intrevada necazuri in America ultraprospera a
anilor ’20 - nota Ronald Craig, un cercetator al domeniului. Tara cea mai bogata din
lume cunostea un boom bursier neintrerupt. In anul 1928, presedintele Hoover anunta
sfarsitul saraciei in aceasta tara „parca de utopie”, care devenise Statele Unite:
„Scopul nu este inca atins - sublinia presedintele -, dar daca vom putea mentine
politica urmata de opt ani incoace… in curand, vom vedea zorii zilei cand saracia va
fi surghiunita de aceasta natiune”. Este sigur ca America avea o economie in plina
expansiune. Tara care a inventat productia de masa s-a lasat subjugata de bunurile de
consum. Mentalitatea a avea mai mult decat vecinul era la zenit. Moda, publicitatea,
presiunea in crestere a vanzarilor intretineau o atmosfera de fast.
Si mai era fenomenul tipic american, nu numai cultul reusitei, ci si idolatria
noului imbogatit. In ianuarie 1929, publicatia-magazin Time a ales ca omul anului pe
Walter P. Chrysler, magnat al automobilului, care cumparase societatea fratilor
Dodge, pentru 160 milioane de dolari, si hotarase sa construiasca „cel mai mare
zgarie nori din lume”, o cladire gigantica de 68 de etaje. Cei care gandeau si simteau
ca el nu incetau sa repete: business-ul este cea mai mare intreprindere a Americii.
Oamenii isi mobilizau economiile, isi vindeau casele si se indatorau tot mai mult,
pentru a cumpara actiuni.
Se considera ca totul este posibil. Un alt simbol al Americii devenise deja
multimiliardarul de mai tarziu, Howard Hughes. Cel care, dupa multe tribulatii,
evenimente misterioase si angoase vecine cu nebunia, va sfarsi, in 1976, in varsta de
71 de ani, intr-un avion taxi. In 1929, Howard Hughes era insa in plin urcus spre
piscurile gloriei. El spunea: „Vreau sa fiu cel mai mare aviator al lumii, cel mai mare
producator de cinema, omul cel mai bogat din lume”. Toti il admirau, nu putini erau
cei care il credeau si care incepusera, la randul lor, sa se creada si ei niste Howard
Hughes. Progres, optimism, robustete. Mass-media avea culoarea roz.
Dar, la 23 octombrie 1929, piata a inceput sa inghete: s-a inregistrat o scadere
sensibila pentru „New York Stock Exchange”. In toata tara, speculatorii au incercat sa
se convinga ca piata isi va relua suflul. In ziua urmatoare insa, la 24 octombrie, cursul
actiunilor a oscilat si pe urma s-a prabusit.
Actiunile U.S. Steel, care costasera 261,75 dolari, la nivelul lor cel mai bun, s-
au deschis cu 205,50 dolari, ca sa scada in curand la 193,50 dolari.
Actiunile General Electric, care se schimbau cu peste 400 dolari, cateva
saptamani mai inainte, s-au deschis cu 315 dolari si au cazut la 283 dolari. Volumul
vanzarilor a devenit curand fenomenal. Teleimprimatoarele bateau constant in
intarziere fata de scaderea cursurilor. Deja, inainte de pranz, se inregistrau vanzari
uluitoare la preturi mici. In toata America, in salile consiliilor de administratie,
teleimprimatoarele anuntau o inspaimantatoare degringolada. „Laissez-faire, laissez-
passer, le monde va de lui même” - spuneau fiziocratii. „Il mondo va da se” - spunea
si Adam Smith. Din pacate, lumea economica nu se indrepta in sensul asteptat, ci in
directia unei prapastii pe care, pe masura ce te apropiai, o vedeai tot mai adanca, mai
inspaimantatoare.

Marele Boom (1921-1928)

Deşi erorile ciclice şi non-ciclice generate de interven ţie au fost lichidate prin
depresiunea-reajustarea din 1921, instituţiile care au produs-o au r ămas neatinse şi
şi-au reluat marşul triumfal după 1921.
Tabel nr. 11
Data Stoc Au (mld) MM (mld) Rata sc. (%) Call rate (%) Rata dob. (%)
30.06.1922 3.35 47.16 4 3.7 4.4
30.06.1923 3.74 51.79 4.5 5 5
30.06.1924 3.65 54.67 3.5 2.3 4.1
30.06.1925 3.57 59.86 3.5 (dec) 5.3 (dec) 4.4 (dec)
30.06.1926 3.60 63.62 4 (dec) 5.2 (dec) 4.5 (dec)
30.06.1927 3.56 66.91 3.5 (dec) 4.3 4.25
30.06.1928 3.62 71.12 4.5 6.2 4.75
30.06.1929 3.64 73.26 5 7.7 6

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, expansiunea a fost masivă.
Masa monetară a crescut între 1921 şi 1928 cu 61%, ceea ce înseamnă o rată anuală a

1
Surse: M.N. Rothbard, America’s Great Depression, Percy Greaves, Understanding the Dollar Crisis
expansiunii (inflaţiei în sens propriu) de 8,1%. Expansiunea masivă nu a fost o
întâmplare. Un prim element îl constituie menţinerea, de-a lungul întregii perioade, a
ratei scontului sub rata dobânzii pe piaţa bancară, ceea ce oferea băncilor posibilităţi
generoase de a creşte oferta de credit fictiv. Nimic nu obliga FED-ul să aibă un
asemenea comportament. Singura explicaţie este prezenţa în posturi cheie a unor
inflaţionişti radicali precum Benjamin Strong. Un al doilea element revelator privind
intenţiile inflaţioniste ale FED-ului ne este furnizat de evoluţia rezervelor bancare
aflate sub controlul FED-ului în raport cu cele care nu se află sub controlul său. În
perioada iulie 1921-decembrie 1928 rezervele aflate sub controlul FED au crescut cu
13,8% sau 18,4% pe an (de la 1,604 mld. de dolari la 3,821 mld, adică o creştere
absolută de 2,217 mld), în timp ce rezervele necontrolate de FED au scăzut cu 1,43
mld (89% sau 11,9% pe an). Un al treilea element îl reprezintă declaraţiile şi
mărturiile din epocă ale personajelor principale din FED şi ale altor insideri şi
apropiaţi.15. Din ele reiese cu claritate rolul central jucat de Benjamin Strong în
perpetuarea boomului artificial de-a lungul întregului deceniu. Boomul artificial a
început să dea primele semne de slăbiciune în 1924. Cum acest an s-a întâmplat să fie
şi an electoral, soluţia a fost găsită rapid: expansiunea creditului, care se potrivea şi cu
alegerile (mai ales pentru partidul la putere) şi cu combaterea (temporară) a
depresiunii. Pe lângă „stimularea” activităţii economice, expansiunea creditului a
generat un val de speculaţii tot mai intense pe bursă şi pe piaţa imobiliară, mai ales pe
segmental terenurilor. Speculaţia artificială, stimulată de titlurile fictive, rezultate din
menţinerea ratei scontului sub rata dobânzii şi sub rata creditelor pentru achiziţionarea
de titluri de valoare pe bursă nu a fost oprită din cauza intervenţiei şi influenţei lui
Benjamin Strong. Acesta era preocupat de faptul că o reducere a expansiunii în SUA
ar pune într-o poziţie proastă guvernul britanic. Acesta revenise la etalonul aur în
1925, însă la o paritate mult supraevaluată. Această decizie s-a dovedit fatală pentru
britanici. Pentru ca paritatea supraevaluată să nu genereze consecinţe negative, trebuia
ca o parte a titlurilor fictive să fie lichidată, ceea ce echivala cu o deflaţie. Marea
problemă a fost dată de rolul proeminent pe care sindicatele îl căpătaseră în perioada
de după primul război mondial.
Refuzul sindicatelor de a diminua salariile nominale a avut ca rezultat o
creştere reală impusă artificial pieţei, de dimensiuni uriaşe, dată fiind diferenţa dintre
paritatea de piaţă a lirei şi paritatea impusă de guvern la revenirea la aur. Consecinţa a
fost previzibilă: şomajul. Marea Britanie a avut peste un milion de şomeri înainte de
Marea Criză. Pentru a nu îngreuna situaţia britanicilor, Benjamin Strong a acceptat să
susţină o politică inflaţionistă în SUA, necesară pentru a opri pierderea de către
britanici a rezervelor de aur şi a părăsirii din nou a etalonului aur. „Cooperarea” dintre
băncile centrale ale SUA şi Marii Britanii a susţinut boomul şi speculaţia artificială
din SUA. În 1926 lucrurile iau din nou o întorsătură neplăcută pentru cei de la FED:
Strong şi FED-ul au reuşit să oprească mişcarea de corecţie antreprenorială a pieţei şi
să susţină speculaţia bursieră şi imobiliară. Aceeaşi soluţie - inflaţia - a fost aplicată
iar şi iar pe parcursul anilor următori pentru a stopa o depresiune, devastatoare mai
ales pentru speculaţia artificială de pe bursă. Explicaţia oficială a boomului bursier
era că acesta reprezintă reflecţia pe piaţa de capital a creşterii puterii şi bogăţiei
americane.
Anul 1928 a adus trei evenimente: alegeri, expansiunea monetară de rigoare,
specifică „ciclului electoral” şi generatoarea unei adevărate furii speculative în bursă,
furie devenită acum internaţională, şi pe Herbert Hoover la Casa Albă. 1929 a
continuat cu boomul speculativ pe bursă. Concluzia este limpede: boomul American
din 1922-1929 a fost un boom artificial clasic, bazat pe expansiunea neanticipată a
creditului.

Declansarea crizei

Semnalul declanşării crizei a venit de pe


bursă. Bursa a început să scadă în
septembrie 1929 şi să intre în panică în
octombrie. Pe 24 octombrie cursurile au scăzut abrupt, nimeni nu mai voia
să cumpere; 11 figuri cunoscute ale bursei de pe Wall Street s-au sinucis în aceeaşi zi.
La sfârşitul panicii, pe 13 noiembrie, indicele bursei era la 224 de puncte; înainte de
panică maxima anului fusese 452 de puncte. Lucrurile însă nu erau atât de tragice.
Speculaţia în 1929 fusese intensă, fapt evidenţiat şi de indicele bursei în decembrie
1928: 245. Lucrurile însă nu au mai mers ca în criza din 1921. Preşedintele ales
(Herbert Hoover) şi cel care va urma (Franklin Roosevelt) fuseseră formaţi în timpul
socialismului de război wilsonian.

Panica s-a instalat. Agentii si politia calare au invadat Wall-Street-ul, spre care
se indreptau multimi speriate. A fost vazut un om iesind de la bursa si, in hohote
isterice, s-a urcat in biroul de la etajul 20 al unei cladiri din apropiere, de unde a sarit
pe geam. Un agent de schimb si-a chemat sotia la telefon, a anuntat-o ca erau ruinati
si i-a spus adio, apoi de la capatul firului s-a auzit o impuscatura. Aceasta a fost Joia
neagra, in care s-au vandut 12.894.650 de actiuni la preturi care spargeau in tandari
toate sperantele si toate visurile acelora care fusesera posesorii lor; si panica a
continuat: marti, 29 octombrie, a ramas ziua cea mai teribila pe care a cunoscut-o,
vreodata, vreo bursa din lume. La ora 14, erau vandute 13 milioane de actiuni, un nou
si fantastic record. Pe urma, panica a cuprins intregul New York. Mai multe sinucideri
au avut loc din inaltimea podului de pe Brooklyn. Cand ziua s-a terminat, un capital
evaluat la 1 miliard de dolari s-a pierdut ca un fum. In fiecare zi, in timpul primelor
15 zile din noiembrie, actiunile au scazut fara intrerupere. La mijlocul lui noiembrie,
pretul unei actiuni General Motors scazuse de la 72,75 dolari la 36 dolari, al unei
actiuni New York Central de la 256 dolari la 160 dolari, iar pretul unei actiuni
U.S.Steel s-a prabusit de la 261,75 dolari la 150 dolari.

Statele Unite au intrat in anii cenusii ai marii


depresiuni. Venitul national a scazut, de la 81
miliarde de dolari in 1929, la 41 miliarde de
dolari in 1932, cam in aceeasi proportie
diminuandu-se si patrimoniul posesorilor
particulari de bunuri. In trei ani, au fost inregistrate 85 mii de
falimente, lasand un pasiv cumulat de 4,5 miliarde de dolari, 4500 banci au fost
bancrutate, 9 milioane de conturi de economii au fost sterse din condei. Salariile au
inregistrat o veritabila prabusire, iar somajul un salt urias. In toate partile s-au facut
simtite ravagiile deflatiei: pentru cei 12 milioane de someri; pentru milioanele de
familii reduse sa traiasca cu minimum posibil. Si uzinele, dar si pravaliile erau goale.
Cantecul „Buddy, can you spare a dune” („Amice, imprumuta-mi zece banuti”),
succesul anului 1932, rezuma acest timp in care somajul si saracia si-au agatat
profund carligele in carnea Americii.

Efectele Marii Crize din 1929-1933

Marea Depresiune, puternica criza


economica dintre anii 1929-1933,a fost un
fenomen mondial ce a cunoscut aspecte si grade
de intensitate diferite de la tara la tara . În aceasta
perioada s-au manifestat concomitant criza financiara, criza productiei si a
schimburilor comerciale, criza sociala.
Criza economica din 1929-1933 a cuprins
toate tarile capitaliste si a fost cea mai
dezastruoasa din istoria capitalismului. Pe ansamblul
lumii capitaliste, productia industriala a scazut cu 37%, iar in unele tari si mai mult;
comertul mondial s-a redus cu doua treimi, finantele publice au fost complet
dezorganizate iar somajul a luat proportii catastrofale, numarul somerilor totali

ridicandu-se in 1933 la 30 de milioane. La randul ei, criza


industriala se impletea cu criza agrara, agravandu-se
reciproc.
Singura tara din lume care nu a fost lovita de
criza economica a fost tara socialismului
victorios – U.R.S.S. Dezvoltandu-se in mod planificat si in interesul
cresterii sistematice a nivelului de trai al celor ce muncesc, economia sovietica nu
numai ca nu a cunoscut criza economica dar a inregistrat succese de mare insemnatate
economica, ceea ce dovedea o data mai mult, superioritatea zdruncinatoare a
socialismului fata de capitalism. In aceasta privinta, un stralucit exemplu il prezinta
faptul ca din 1929 pana in 1933, adica tocmai atunci cand productia industriala a
U.R.S.S. a crescut nu mai putin de peste doua ori.

Criza din 1929-1933 a provocat un adevarat soc


psihologic. Nedumerirea si pesimismul au pus
stapanire chiar pe cele mai limpezi si mai optimiste
cugetari. Credinta intr-un progres nesfarsit, socotita odinioara intangibila si
indiscutabila, scria René Guénon in anul 1931 - nu mai era admisa unanim. Unii au
inceput sa intrevada, vag sau nu, confuz sau nu, ca civilizatia occidentala, in loc sa-si
continue neantrerupt dezvoltarea, risca sa ajunga la un punct mort, insasi bazele
ordinii economice si sociale fiind amenintate. Toate componentele fundamentale ale
liberalismului - individualismului, libera initiativa, determinarea preturilor prin jocul
concurentei au intrat in deruta.

Criza s-a manifestat in principal prin scaderea


dramatica a preturilor care la randul ei a antrenat o
puternica contractie a valorii productiei, crestere
brusca a somajului si a falimentelor comerciale si
industriale. Cu exceptia U.R.S.S., lumea intreaga a
fost atinsa, si doi ani de criza, cu atat mai usor cu cat
nu regasise dupa un deceniu de la sfarsitul
conflagratiei, un echilibru economic satisfacator.
In aceasta lume nerefacuta dupa razboi, cele trei puncte slabe ce caracterizau
prosperitatea anilor ‘20 au fost pretutindeni prezente: criza agricola de supraproductie
insotita de scaderea preturilor si a veniturilor taranimii; criza de suprainvestitii
speculative in sectoarele pilot ale economiei si criza financiara.
Criza a atins initial economiile germanice mai fragile dar mai ales mai ales
mai dependente de creditul american. Productia germana de otel a scazut, de la 16
milioane tone in 1929, la ceva mai mult de 5 milioane tone, in 1932. S-a inregistrat
crahul financiar al unor mari si - pana atunci - solide institutii, ca Dresdner Bank si
Darmstädter Bank. In 1932, Germania numara 5,5 milioane de someri si 8 milioane
de oameni care aveau doar partial de lucru; se constituie o premisa care a favorizat
puternic luarea puterii de catre un Hitler blamand trecutul, introducand un regim de
severe constrangeri si restrictii, exploatand slabiciuni, proslavind unele reusite
economice si negociind iluzii la preturi dintre cele mai oneroase. In primavara anului
1921, falimentul bancii Kredit Anstalt din Viena a antrenat prabusirea intregului
sistem bancar austriac. Prin ricoseu, bancile germane, foarte implicate in economia
austriaca, au intrat in randul lor in criza. Cancelarul german Bruning a decretat
inchiderea tuturor bancilor si izolarea marcii de lumea exterioara. Dar Germania in
criza va cuceri sistemul bancar englez. Odata cu Londra principalul releu financiar
intre S.U.A si restul lumii a fost atins. Sperantele asupra lirei au obligat guvernul
britanic sa abandoneze Gold Exchange Standard*(*convertibilitatea lirei in aur) in
septembrie 1931. Aceasta decizie va afecta grav Banca Frantei si a Japoniei care
detineau depozite de lire in calitate de moneda de schimb. Tarile subdezvoltate si in
curs de industrializare au fost cele mai lovite, deoarece economia lor depindea de
comertul cu produse agricole si materii prime. In cinci ani, din 1929 si pana in 1933,
depresiunea a distrus cei trei piloni ai economiei mondiale: productia; circulatia
internationala de marfuri si capital; sistemul monetar international.

Efectele Crizei resimtite in Romania


Criza, care in anii 1929-1933 a cuprins intreaga lume
capitalista, s-a manifestat in Romania – cu unele inceputuri
inca din 1928 – intr-un mod deosebit de puternic.
Bursa, care este extreme de sensibila la zguduirile economice, a marcat
izbucnirea crizei printr-o puternica scadere a cursului actiunilor. Astfel, indicelele
cursurilor pentru actiunile cotate la bursa, a variat in felul urmator 2:
Tabel nr.2
Actiuni Oct. 1928 Ian.1929 Oct. 1929 Aug. 1930
Bancare 231 260 141 95
Petroliere 52 59 22 25
Industriale 214 243 134 97

Luate individual, scaderile inregistrate de actiunile catorva societati din cele


importante aratau in felul urmator:
- actiunile B.N.R. care la 1 martie 1929 cotau 13.000 lei
la 30 august cotau 6.750 lei
- actiunile Resitei care la 1 marie 1929 cotau 907 lei
la 30 august cotau 375 lei

2
Cf. Lupta de clasa, nr.1 (20), I. 1931, La randul lui indicele valorilor cu venit variabil, publicat in
Enciclopedia Romaniei, vol. IV, arata in felul urmator:

Felul valorilor1 oct. 19281oct. 19291 oct.1930Bancare


Industiale
Petrolifere
Indicele genral al valorilor cu venit variabil172,1
211,2
61,7

141,8131,4
156,6
40,8

112,4
100,5
126,5
25,3

85,5
- actiunile uzinelor de vagoane Astra care la 1 marie 1929 cotau 2.680 lei
la 3 august cotau 810 lei
Criza industriala a izbucnit in conditiile in care Romania Suferea deja de urma
puternicei crize agrare mondiale care incepuse din anul 1928. Una dupa alta au fost
cuprinse rapid de criza toate ramurile economiei nationale. Inca de la inceputul anului
1930 criza era generalizata.
Izbucnirea crizei in diferitele ramuri ale economiei a determinat o scadere
generala a preturilor. In primul rand, in legatura cu izbucnirea crizei agrare, s-a produs
o scadere a preturilor prosudelor agricole. Izbucnirea crizei in industrie etc., a
determinat o scadere si mai mare a preturilor produselor industriale. Ca urmare, in
perioada 1929-1933, discrepanta dintre preturile agricole si cele industriale a sporit
mult.
Cu exceptia agriculturii si industriei petrolifere, unde volumul fizic al
productiei nu a scazut - desi valoarea ei s-a miscorat considerabil – in celelalte
ramuri scaderea puternica a preturilor a determinat o masiva reducere a productiei
Ca urmare a intregii situatii, venitul national in perioada crizei a scazut
catastrofal. Asa cum arata Buletinul, organ al C.C al P.C.R., numai intr-un singur an
venitul national al Romaniei a scazut cu 45 de miliare de lei si anume de la
162.885.000.000 de lei in 1929 la 117.881.000.000 lei in anul 1930 3. Cu toate ca, in
scopuri apologetice, prin includerea nejustificata a serviciilor, economistii burghezi
umfla venitul national in mod artifical, totusi scaderea lui in timpul crizei a fost atat
de mare incat au fost nevoiti s- recunoiasca si ei. Dupa datele publicate de pilda Virgil
Madgearu4, in ultimii ani ai crizei , venitul national al Romaniei a evoluat in felul
urmator:
in anul 1929…………………..195,9 miliarde lei
in anul 1930…………………..144,9 miliarde lei
in anul 1931…………………..110,6 miliarde lei

3
Documente din istoria Partidului comunist din Romania, vol. III, 1929-1933, E.S.P.L.P., 1965.
4
V. Madgearu, Drumul echilibrului financiar, Probleme actuale ale economiei romanesti, Bucuresti ,1935.
Mersul si in acelasi timp profunzimea deosebita a acestei crize economice de
supraproductie in Romania, pot fi vazute din datele cuprinse in tabelul urmator.

Tabel nr.3
ANII
1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934
Val. Productiei miniere(miliarde lei) 10.2 11.7 11.7 10.1 5.5 5.5 5.5 5.9
Extractia de carbune 3223 3028 3046 2370 1919 1652 1509 1852
Extractia de petrol
a) mii tone 3669 4285 4836 5792 6756 7348 7376 8466
b) miliarde lei 6.1 7.3 7.4 6.5 2.7 2.9 3.2 3.1
Val. productiei in ind prelucratoare 59 60.9 56.1 48.3 33.1 32.5 34.9 41.8
Val. productiei metalurgice 8.6 8.9 8.4 7.6 5.3 4.3 5.2 6.4
Val productiei industiei chimice 11.4 11.3 11 9 7.3 7.4 6.6 8.5
Val. productiei industriei alimentare 17.4 18.6 15.3 14.1 7.5 8.5 9.3 10.6
Val. productiei industriei textile 8.6 8.7 8.4 7.5 5.8 6.1 7.3 8.4
Val. productiei agricole vegetale 71.8 101.4 88.5 55.5 45.6 44.7 39.2 42.2
Importul 33.8 31.6 29.6 23 15.7 12 11.7 13.2
Exportul 38.1 27 29 28.5 22.2 16.7 14.2 13.6

Ca urmare a crizei, productia industiala a Romaniei a fost aruncata inapoi cu


13 ani la carbine, cu 11 ani la fonta, cu 9 ani la ciment, cu 10 ani la zahar, cu 8 ani la
celuloza, cu 7 ani la tesaturi de lana5.
Foarte puternic au fost lovite de criza si transporturile. In1930incarcarea
vagoanelor cu marfa a scazut cu 30% iar tonajul general al transporturilor s-a
micsorat cu 40%.
In domeniul bancar criza s-a manifestat inainte de toate prin retragerile
massive de depuneri. Amploarea acestor retrageri este ilustrata extreme de pregnant
de faptul ca numai din 1930 pana in 1931 depunerile spre fructificare au scazut de la
35,1 miliarde lei la 17,4 miliarde lei. La randul lor, conturile curente creditoare au
scazut de la 18,2 miliarde la 12,8 miliarde lei. Scaderile au continuat intens si in 1932.
In aceste conditii generale, numarul falimentelor comerciale, industriale,
bancare a crescut enorm si anume6:
in 1927 au fost in total 2966 falimente
in 1928 ……………….4243 falimente
5
V. Axenciuc si A. Oprea, Criza economica din industria Romaniei in anii 1929-1933
6
Anuarul statistic al Romaniei, 1939 si 1940.
in 1929 ………………6895 falimente
in 1930 ………………7859 falimente
in 1931 ……………….8357 falimente
in 1932 ……………….7037 falimente
in 1933 ……………….5771 falimente

Totodata, criza a marit si mai mult concedierea in masa a muncitorilor,


concediere care incepuse inca in anii anteriori lui 1929cand initial asa numita
,,rationalizare” a intreprinderilor. Daca numarrul somerilor inregistrati la birourile de
plasare in anul 1929 era considerate gal cu 100, atunci indicele somajului pe perioada
1928-1934 a evoluat in felul urmator: 1930 - 314; 1931 – 480; 1932 – 523; 1933 –
390; 1934 – 232.
Cauza fundamentala a crizei economice din 1929-1933 a fost contradictia
dintre caracterul social al productiei si insusirea privat capitalista a rezultatelor
productiei.
Situatia in Romania a fost mult mai agravata de o serie de imprejurari. Astfel,
in primul rand trebuie tinut seama de faptul ca Romania era o tare inapoiata din punct
de vedere economic, cu un nivel scazutde dezvoltare a industriei si ca in ansamblul
productiei sale materiale predomina agricultura. La randul ei, agricultura avea
inseminate ramasite feudale. In 1930, aproape 40% din pamanturile mosierilor erau
lucrate in dijma.
Faptul ca in agricultura existau puternice ramasite feudale, a determinat o
capacitate de cumparare extrem de scazuta a taranimii, lucru care s-a reflectat negativ
si asupra industriei.
In aceste conditii, e limpede ca in procesul impletirii si agravarii reciproce a
crizei industirale cu criza agrara, influenta exercitata in Romania de criza agrara a fost
neobisnuit de puternica.
Un alt factor extreme de important care a agravat criza economica din
Romania a fost acela ca in perioda de dupa al doilea Razboi Mondial, industria
romaneasca s-a gasit dependenta de bugetul statului intr-o masura neobisnuit de mare.
Situatia de dependenta din timpul crizei se explica printr-o serie de cauze printre care:
a) industria romaneasca fusese si inainte de razboi dependenta de stat pe linia
protectiei vamale, a avantajelor legii incurajarii, a comenzilor statului;
b) in perioada postbelica, burghezia inregistrata in partidul liberal, pentru a
putea acapara principalele parghii in industria Transilvaniei si Banatului, s-a folosit
intr-o masura foarte larga si sub cele mai variate forme de putere de stat si bugetul
statului;
c) politica de inarmari a avut, in aceasta directie si ea rolul ei. Asa de pilda,
industria metalurgica din Banat si Transilvania a fost in domeniu in care au fost facute
o serie de lucrari strategice.

Un factor deosebit de important in agravarea crizei din 1929-1933 in Romania


a fost marea dependenta a tarii fata de capitalul strain.
Influenta negativa a acestei dependente s-a manifestat cel putin in urmatoarele
directii:
a) datoria mare a statului fata de strainatate, care ingreuna enorm bugetul, a
agravat foarte mult criza finantelor statuluiin perioada 1929-1933 ceea ce, datorita
dependentei neobisnuite a industriei fata de bugetul statului – ca si utilizarii
neproductive in general a imprumuturilor - s-a rasfrant negative si asupra industriei;
b) bancile cu capital strain, sau folosind credite straine, s-au vazut deodata
puse in fata reducerii creditelor din strainatate, a retragerii lor, ceea ce a agravat criza
bancara;
c) in acelasi timp, industria nu era dependenta numai de bugetul statului ci si
de capitalul strain, atat pe calea participatiilor straine la capital cat si a creditelor
primite de la bancile din tara cu capital strain. Retragerea sau reducerea creeditului
strain respectivelor banci din tara a lovit deci si industria inrautatindu-i si mai mult
situatia ;
d) capitalul strain a fost un factor permanent de reducere masiva a
posibilitatilor de acumulare interna de capital, datorita faptului ca trecea peste granite
o parte foarte mare din masa de plusvaloare produsa in tara. Acest lucru facea ca
dependenta economica a Romaniei – cu consecintele ei – fata de capitalul strain sa
creasca.

Solutii pentru depasirea crizei

Toate statele, datorita profunzimii si amplorii pe care a


avut-o criza, au cautat solutii pentru relansarea economica
si depasirea dificultatilor sociale. Au fost aplicate,
experimental, mai multe solutii insa doua s-au particularizat
in mod deosebit.

Deflatia a fost solutia practicata in Germania si Franta. Acesta avea ca parghie


principala mentinerea echilibrului bugetar prin reducerea cheltuielilor publice si
stabilirea balantei comerciale printr-o scadere a preturilor de revenire favorabila
exportului, insa obtinuta printr-o scadere drastica a salariilor. Experimentul a fost
aplicat in 1935 cand a esuat. Efectele n-au fost cele dorite deoarece indicele
exportului produselor industriale a coborat dramatic. In Germania, de exemplu,
maximumul de rationalizare a fost insotit, asa cum s-a mai spus, de maximum de
somaj. Deflatia acolo unde a fost aplicata nu numai ca nu a reusit sa produca efecte
pozitive ci a adancit depresiunea economica deja generata de insuficienta monedei si
a creditului.

Acceptarea deficitului bugetar - inflatia - a fost cea de-a doua cale preconizata
si care a condus in cele din urma si la scoaterea economiei mondiale din criza.
Aceasta solutie a aparut pe terenul unor ample dispute teoretice in generatia
specialistilor deceniului al patrulea care l-a avut in fruntea sa, indiscutabil pe
economistul si ganditorul J.M. Keynes.
Laturile esentiale ale modelului Keynesist au fost temeinic studiate asa incat a
abordare sintetica este legitima. Vom retine aici doar esenta demonstratiilor sale si
aceasta pentru ca s-au produs cand esecul provocat de marea depresiune a determinat
o revolutionare a conceptiilor privind politica economica, cele mai importante
expresii ale acesteia fiind national-socialismul german al lui Hitler si New Deal-ul lui
Roosevelt.
Mai intai, analizand productia intr-o alta maniera, Keynes a conchis stabilirea
echilibrului economic si utilizarea deplina a fortei de munca, era imperioasa
interventia statului. Aceeasi analiza s-a ingaduit sa cunoasca mecanismul de
functionare a productiei materiale, oferind puterii centrale un indreptar legitim de
interventie intr-o viata economica intr-o continua schimbare, fara de care nu puteau
avea loc urmari favorabile pe toate planurile.
Esenta politicii economice dirijiste preconizate de J.M. Keynes a constat in
luarea si aplicarea unor masuri de control menite a determina o concordanta intre
inclinatia spre consum si imboldul la investitii, pentru a statornici un volum global de
productie cat mai apropiat de nivelul corespunzator ocuparii depline a fortei de
munca.
Peste teorii si principii multe state au apelat la modelul dirijist ca la singura
alternativa care ar putea evita cutremurele sociale si inlocuirea integrala a
liberalismului cu o economie sub regim politic autoritar. Gradul, formele si denumirea
dirijismului, ca expresii ale intervetionismului etatist, au diferit de la un stat la altul in
raport de context istoric, de stadiul de dezvoltare si de puterea de intelegere a
conceptului.
In Germania, implicarea statului in economie s-a facut in numele national-
socialismului exprimand dirijismul de natura totalitara, mai ales in timpul lui A.Hitler,
ridicat pana la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetateni dupa
criterii etnice, rasiale. In Italia, interventionismul etatist s-a manifestat in varianta
dirijismului corporativ cu grave incalcari ale democratiei. Modelul totalitar al
dirijismului a fost autoritar in Germania, Romania, Ungaria si corporatist in Italia. In
URSS, interventia statului in economie s-a bazat pe mecanismul planificarii
economice. Aici planificarea a fost dusa pana la extrem prin inlocuirea mecanismelor
normale de piata si preturile variabile cu un set arbitrar de preturi. In statele cu traditii
democratice, incercarile extreme de control politic in economie nu au dat rezultate,
intrucat au continuat sa practice, chiar in conditiile aplicarii modelului dirijist, o
politica derivata din constitutionalismul liberal. In plus, daca noua orientare a cerut
statului sa dirijeze economia, nu a pretins catusi de putin sa substituie regimul
capitalist cu unul de socializare tip marxist sau cu unul totalitar.
Expresia cea mai elocventa a dirijismului liberal a fost New-Deal-ul american
lansat de presedintele Fr. D. Roosevelt. In discursul pronuntat de acesta la Conventia
democrata de la Chicago, pe 2 iulie 1932, lansand ieea New-Deal-ului afirma: ,,Va
chem, si ma angajez eu insumi, sa realizam o noua impartire a cartilor pentru poporul
american. Ca toti cei de fata sa fim noi insine profetii unei noi ordini, a competentei si
curajului. Este mai mult decat o campanie politica, este o chemare sub arme”.
In conceptia presedintelui american fenomenele de criza nu puteau fi inlaturate
decat prin stoparea scaderii preturilor si cresterea profiturilor. O prima masura a fost
luata la 19 aprilie 1933 cand si S.U.A abandoneaza etalonul aur, convertibilitatea
dolarului in aur este suspendata, si a devalorizat dolarul cu pana la 50%. Alte masuri
cuprinse in New-Deal: controlul preturilor, al creditului, al puterii de cumparare,
remonetizarea partiala a capitalului. Totodata, statul a concentrat uriase fonduri pe
calea imprumuturilor bancare in vederea subventionarii industriei si finantarea de
lucrari publice, pentru redresarea somajului. Programul lui Roosevelt a fost apreciat
drept “unul din proiectele cele mai revolutionare si cele mai importante in vederea
controlului industriei ce-a fost vreodata elaborat in Statele Unite”.

In concluzie, criza din 1929-1933


a orientat societatea spre alte alte
modele economice decat cel liberal,
ca dupa parerea multor specialisti,
criza economica a fost de conjunctura
in apusul Europei, acolo unde
societatea a inregistrat progrese
evidente, si de repercursiune in estul
si sud-estul Europei, zone in care
procesul respectiv s-a aflat pe alte
coordonate. Prin aceasta s-a produs o
mutatie decisiva in istoria omenirii.
Daca omenirea a scapat pana astazi de
repetarea crizei de tip 1929-1933,
meritul reveni, fara indoiala functiei
noi pe care statul o indeplineste,
responsabil principal al bunului mers
al masinii economice.
Pe de alta parte trebuie subliniat ca urmarile politice ale crizei din 1929-1933
au fost mai puternice si mai nefaste pentru omenire decat consecintele ei economice.
Impactul crizei cu politica a fost deosebit de dur in Occident si Europa centrala. In
Germania ea a dus la dictatura nazista, in Franta si Anglia a dus la dezagregarea
executivului si instabilitate ministeriala (Paris) si la un reflux electoral in favoarea
conservatorilor (Londra). Temerile politice au impiedicat cooperarea economica,
esentiala in redresarea si restaurarea increderii. Preocuparile pentru indepartarea
dificultatilor materiale si financiare au distras atentia oamenilor de stat de la
pericolele politice iminente - revizionismul si revansardismul - si au izolat natiunile,
prejudiciind speranta de securitate.
Perioada 1929-1933 reprezinta, pentru omenire, esecul tentativei si al efortului
de a restabili componentele esentiale ale doctrinei liberale in economie. Criza a
reanviat dificultatile aparute dupa Versailles, determinand domolirea valului de
idealism Wilsonian de fraternitate umana invederand ca resortul moral al colectivitatii
a fost prea slab pentru a rezista adversarilor si perspectivei plumburii care aparea la
orizont.
Cuprins

Caracteristici generale.........................................................................................................2
Ipotezele Marii Crize...........................................................................................................2
Marele Boom (1921-1928)..................................................................................................5
Declansarea crizei................................................................................................................7
Efectele Marii Crize din 1929-1933....................................................................................9
Efectele Crizei resimtite in Romania.................................................................................11
Solutii pentru depasirea crizei...........................................................................................16