Versiune imprimabila: Baiatul cel bubos si ghigortul Page 1 of 4

Imprima povestea!

Baiatul cel bubos si ghigortul

A fost odata ca niciodat a; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când facea
plopsorul pere si rachita micsunele; de când se bateau ursii în coade; de când se
luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se; de când se potcovea puricele
la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne
aducea povesti;
De când se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost odata un baiat. El, de la nasterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a facut el
ca sa se curete de bube? dara în desert. Baietii la joc si fetele la hor a îl huiduia si
fugiau de dânsul ca de o lepra.
Si fiindca n-avea încotro, si el, biet, îsi înghitea amarul, si r abda. Nici tu joc,
nici tu veselie, nici tu dezmierdare. Se uita cu jind la ceilalti baieti si flacai, cum unii
se încurau jucându-se, cum altii se zbenguiau cu fetele, si râmnea la dânsii.
În toate zilele se ducea el la un put de aducea apa pentru casa. Drumul însa îi
era pe la curtea împarateasc a. Într-o zi, când scoase apa vazu în ciutura un ghigort.
Bucuria lui, ca o sa aiba în ziua aceea leguma mai deosebita. Când, ce sa vezi d-ta?
pestele începu sa-i vorbeasca:
- Flacaule, arunca-ma iara în put, si nu-ti face pacat cu mine, c a mult bine ti-oi
prinde si eu vrodata.
Baiatul se minuna de asta; cum de sa vorbeasca un peste? Simti el ca trebuie
sa fie aci la mijloc ceva nazdravan si-i dete drumul în put.
Fata împaratului nu voia cu nici un chip sa se marite. Ce nu facu bietul tata-
sau, ce nu drese ca sa-si dea fata la casa ei, dara ca s-o înduplece, ba. Ei nu-i da
inima sasi lege capul cu nici unul din petitorii ce veneau sa o ceara, desi toti erau
împarati si fii de împarati.
Baiatul cel bubos însa de câte ori trecea cu cofa la apa si ea era la fereastra,
vedea ca îi tot râde. El nici sa se gândea ca pentru dânsul se punea la fereastra, si ca
îl pândea pâna ce trecea, ci socotea ca asa este ea de felul ei cu zâmbetul pe buze.
Pasamite fata împaratului, ori ca cunoscuse ca el o sa fie un om frumos, ori ca o
tragea ata ca spre ursitul ei.
Azi asa, mâine a sa, pâna ce, într-o zi, îl chem a de vorbi cu el. Sa se
prapadeasca baiatul de rusine când vazu ca pe dânsul îl cheama! Se facu rosu ca
sfecla, se zapaci pâna într-at âta de nu stiu deocamdata sa zic a nici doua boabe
leg anate. Atât de mult se fâst âcise el.
Apoi, tiindu-si firea si luându-si inima în din ti, dete niste raspunsuri de merse
fetei tocmai la inima.
Vezi ca si vorba lui ca si a fetei era vorba cu lipici, dragul neichii; fetei îi tâcâia
inima nu-i tâcâia, dara lui stiu ca-i tâcâia de sta sa-i iasa afara din piept. Si dintr-
acel minut, nu stiu ce facea el, nu stiu ce dregea, ca se pomenea, fara voia lui,
trecând pe la curtea împarateasca, ia a sa, numai ca sa treaca.
El îsi uitase de peste. Acum îsi aduse aminte de dânsul, si ducându-se la pu t
întro zi, se uita înauntru si zise:
- Pe ste, pestisor, ghigortule draga, mi-ai zis ca ai sa-mi prinzi bine odata,
odata; rogu-te, scapa-ma de bubele astea uricioase si împutite.
N-apuca sa sfârseasca vorba bine, si ce sa vezi dumneata? odata îi cazu
bubele, si ramase curat si luminat, ca un pui de brad.

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=002.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Baiatul cel bubos si ghigortul Page 2 of 4

Când l-a vazut fata de împarat asa mândru si frumos, nu s-a mai putut opri, si
la sarutat. Vezi ca inima îi da brânci catre dânsul, si se bucura, nevoie mare, ca
pusese ochii pe un asa boboc de flacau.
Ea frumoasa de pica, el frumos ca un bujor, vazu ca sunt numai buni de a se
lua în casatorie, si ducându-se la împaratul, tatal sau, îi zise:
- Tata, eu mi-am g asit logodnicul. Nu stiu daca tie îti place ori ba, dara mie îmi
sfârâie inima dupa dânsul.
- Cum se poate sa-mi faci tu asta rusine, fata mea?
Unde ai mai auzit tu ca o fata de împarat sa ia de barbat pe un fluiera-vânt,
golan si fara nici un c apatâi?
- Tat a, poate sa fie sarac, poate sa fie golan, cum zici d-ta, dara este om de
omenie, destept si apoi mie îmi place. Eu am sa traiesc cu el. Pe el îmi zice inima s a-
l iau. Daca nu vei voi sa ma înso tesc cu el, sa stii cu hotarâre ca pe altul nu iau, o
dat a cu capul.
Daca vazu tatal fetei, împaratul, c a fie-sa pusese piciorul în prag si nu voia nici
în ruptul capului sa ia pe altul de barbat, mi i-a luat binisor pe amândoi, i-a bagat
întro butie si i-a dat pe gârla.
Ei începura a se boci si a plânge de mi ti se rupea rarunchii. El, biet, nevinovat,
pat ea necazul dupa urma fetei împaratului, caci el nici nu-i batuse capul, ba nici ca
visa ca o sa ia de nevasta pe fata împaratului.
Vazând însa ca cu bocela nu o scoate la nici un capatâi, se rusina singur de
sine, cum de sa se arate el, cruce de voinic, asa putin la inima când se întâmpla de
caz în nevoie, si începu a se gândi, ca ce ar face sa scape de primejdie.
Când, odata îi veni în gând ghigortul.
- I!... zise, ghigortule dragut, acum sa te vad! Mi-ai dat dovezi de nazdravania
ta. Stiu ca poti multe. Scapa-ma de nevoia în care am cazut.
Abia îi iesi din gura vorba cea din urma, si, ce sa vezi dumneata? dintr -o
pacatoasa de butie, unde mi se facu un palat, de nici împaratul, tatal fetei, nu avea
asa palat bogat si împodobit cu de toate frumusetile lumei. Atâta numai, ca butia
ajunsese la mare, si acest palat acolo se înfiinta.
Mai gândi o data baiatul cel bubos la ghigort si dori ca palatul sa se stramute
întro padure.
Dorinta lui se împlini numat cât te stergi la ochi.
Dar asa palat maiestru nici ca s-a mai vazut, mare. Toate lucrusoarele dintr-
însul era puse la rânduiala lor si toate îmi vorbeau ca niste nazdravane.
Ei acolo au facut nunta. Fata la nunta au fost: fiarele padurii, copacii cei
mareti, floricelele cele frumoase, pasarile vazduhului si stelele cerului împreuna cu
sânta luna.
Traiau acolo ei ca în sânul mumei lor. Unde sa auzi la dânsii cearta! ferita
sântuletul sa vezi la dânsii neunire. Caci diavolul vrajbei nu cuteza sa-si vâre coada
între ei.
Si asa petrecând ei, casatoria lor fu binecuv ântat a cu un copilas, ce se nascu
împlato sat cu un piept de aur. Mum a-sa, fata împaratului, cum îl vazu asa, se sperie,
si îi si puse gând rau.
Dara fiind rodul pântecelui sau, îi fu mila sa-i faca de petrecanie. Se duse deci
de-l puse într-un pom nalt si îl napusti acolo.
Venind ursitoarele, ele ursi pe copil ca va ajunge om mare; ca va ridica tulpina
din care iesise ma-sa, la mare marire; ca hrana i-o va aduce o pasare; ca va
întâmpina un zabrac bun de la ai hranitoarei sale, din care va scapa cu fata curat a;
apoi ca va fi povat uit de o alta pasare.

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=002.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Baiatul cel bubos si ghigortul Page 3 of 4

Si în adevar, chiar de a doua zi începu a veni un vultur în toate zilele, si a-i

aduce de mâncare.
În vremea aceasta, împaratul, tatal fetei, plecase în vânatoare cu o multime de
curteni, slujitori si vânatori. Si vâneaza ici, vâneaza colea, se departase de oamenii
sai, pe nebagate în seama. Cum, cum, el se rataci, ramâind numai cu credincerul
sau. E! ce te faci tu acum? c aci seara se apropie, si loc de repaus nu este, si casa de
gazduit nici pomeneala.
Tot bâjbâind ei prin amurg, dete peste palaturile baiatului celui bubos. Cum
ajunsera, descalecara, si voind sa lege capastrul calului de propteaua portii, aceasta
îi înfrunta, zic ându-le:
- De, ma neghiobilor, da ce, aici legati voi caii? locul cailor este la grajd.
Împaratul ramase stâlpit de mirare. Si apoi îi veni si cu rusine cum el,
împaratul, sa fie mustrat de o proptea.
Si, tot strângând pumnii si dintii de necaz, se plimba de colo pâna colo pe
dinaintea portii, ca sa se mai racoreasca nitel si sa-si astâmpere necazul.
Bubosul vazu de pe fereastra ca tot umbla pe dinaintea portii niste oameni,
lucru ce nu mai vazuse el de când intrase în butie, coborî scara palatului si veni la
poarta de pofti pe acesti calatori înauntru si-i osp ata ca pe niste oameni de omenie si
rataciti.
Stapânii palatului cunoscura pe împaratul, dara el nu-i cunoscusera pe dânsii,
vezi ca nici nu-i tr asnea lui prin cap ca ei sa mai traiasca.
Împaratul nici n-avea vreme sa se minuneze de ceea ce vazu în acele palaturi.
Napuca sa priveasca cu bagare de seam a la lucrurile ce mergeau singure si-si faceau
slujba, si sta sa asculte la altele cari vorbeau si se îmbarbatau una pe alta la lucru.
Masa se puse în liniste si cu buna rânduiala. Toate îsi aveau vataful lor: tacâmurile
mesei, tr ancanaile de la bucatarie, asternuturile, maturile de casa si de curte,
grajdurile, curtea, toate erau cu rânduielile lor.
Dupa ce ospata ca un împarat, a doua zi plecara vânatorii cei rataciti. Gasind o
poteca care îi scoase la luminis, de unde cunoscura drumul, împaratul pleca la curtea
lui cu hotarâre desavârsita a pune gonaci cari sa afle ale cui erau palaturile acelea
din coprinsul împaratiei sale, si despre care nimeni nu -i povestise nimic. El avea de
gând ca sa poruneasca mai apoi sa i-l aduca lui acolo.
Vulturul urma a hrani copilasul lep adat de ma-sa si pus în copaci, carele
crestea repede ca o floare, pâna ce într-o zi se tinu vulturoaica dupa dânsul sa vaza
unde tot vine el. Când privi ceea ce facea, îsi zburli penele de pe d ânsa si puse gând
rau copilului. Ea se ascunse si stete acolo pâna ce pleca vulturul.
Cum se duse el, vulturoaica veni la copil si cu pliscul începu a ciocni în pieptul
copilului, ca sa-i manânce rarunchii. Pieptul fiind tare, pentru ca era, cum zisei, de
aur, nu-l putu sparge asa lesne. Copilul, cum simti ciocniturile vulturoaicei, întinse
mânusitele, parca l-ar fi învat at cineva, apuca pe vulturoaica de gât, si strânse, si
strânse, pâna ce o sugruma s i cazu jos moarta.
Atunci si copilul, coborându-se din copaci, o apuca razna pe câmp. În cale se
întâlni cu un cocor. Cum îl vazu, se împrieteni cu el. Cocorul dând peste o asa
bunatate si frumusete de copil, nu se mai îndura a se dezlipi de dânsul, si traiau
împreuna în cuibul lui. Gasind o carte pe unde colinda cocorul, o aduse baiatului, si
acesta învata sa citeasca si sa scrie.
Dupa ce se mai m ari baiatul, cocorul îl învata a face o luntre, cu care se plimba
pe apa. El lua oameni cu dânsul în luntre, cu care se învata la mânat. Mai t ârziu el îi
si întrecu la meste sugul de a mâna luntrea si îi plimba si pe dânsii.
Plimbându-se el asa pe apa, a zarit palaturile tatalui sau. A cercetat ce era

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=002.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Baiatul cel bubos si ghigortul Page 4 of 4

aceea si a aflat ca acolo traieste o pereche de oameni. El s-a dus sa faca

cunostinta cu dânsii. Acolo, din una, din alta, se dara în vorba si despre copii, si afla
ca el este copilul lor.
Dupa aceasta parintii îl rugara sa ramâie cu dânsii. El nu voi, vezi ca ursita lui
îl tr agea în alta parte.
Se puse în luntre si iesi la lume. Aci daca ajunse, dete peste palaturile
împaratului, tatal ma-sii.
Cum îl v azu împaratul, nu stiu ce parca îi zicea sa ia în nume de bine pe acest
june. Iar lui, fara sa stie de ce, îi tâcâia inima de bucurie. Vezi ca, mare, sângele apa
nu se face, si rubedenia la rubedenie trage ca acul la magnet.
El intra în slujba la împaratul. Si ispravile ce aduse împarat iei prin iscusinta lui
facu pe împarat s a aiba pe acest tânar mai de aproape al sau.
Fiind tot pe lânga împaratul, si v azând adesea pe fata împaratului, caci dupa
surghiunirea fetei celei mari dob ândise împaratul alta fat a, îl batu gândurile sa se
întinza pâna la dânsa si nu gresi, caci si ea pusese ochii pe dânsul. Într-o zi se
încumese ai face cu mustata, dara cam cu sfial a; ea se uita gales la dânsul. Azi asa,
mâine asa, pâna ce într-o zi mersera am ândoi înaintea împaratului, dadura în
genunchi, marturisira ca sunt îndragiti, si se rugara de împaratul sa-i casatoreasca.
Împaratul, carele stia de patarama celei dintâi fete, nu se împotrivi nici o cirta
de timp, ci stiind si pe baiat destept si ager la minte, puse de le facu un pui de nunta
de stiu ca s-a dus pomina.
Apoi fiind si batrân, se cobor î din scaunul împarat iei si îi urcara pe dânsii, cari
domnira cu omenie câte zile avura.
Iara eu încalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastr a asa.

Închide fereastra

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=002.php 7/12/2003