CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”RAISA PACALO”

Edentația parțială redusă

Indicațiile și contraindicațiile către
tratament ortopedic
Clasificarea edentației parțiale

Realizat: Botnaru Nadejda gr 212

Profesor: Alexandru Cojocaru

Chișinău,2018
 Edentaţia parţială este o stare patologică a aparatului dentomaxilar ce apare în
urma pierderii uneia până la 15 unităţi dento parodontale de pe o arcadă dentară.
În urma instalării edentaţiei pe arcadă apar una ori mai multe breşe sau spaţii
edentate.
Spaţiile edentate diferă în funcţie de topografie (zona edentată), întindere şi
frecvenţă. Pot fi localizate la maxilar, la mandibulă sau la nivelul ambelor
maxilare. La nivelul unui maxilar pot fi localizate pe o hemiarcadă, pe ambele
hemiarcade, în zona de sprijin (premolari, molari), în zona frontală sau
anterioară (incisivi,canini).
În funcţie de poziţia spaţiilor edentate faţă de dinţii restanţi, breşele edentate
pot fi:
intercalate- când sunt delimitate la ambele extremităţi de dinţi restanţi;
terminale – când sunt delimitate numai anterior de dinţi restanţi;
mixte – când pe aceeaşi arcadă sunt prezente breşe edentate terminale şi
intercalate.
Dacă numărul dinţilor absenţi la nivelul unei breşe edentate este mic (1, 2 dinţi)
vorbim de o edentaţie redusă, 3 – 4 dinţi absenţi de la nivelul unei singure breşe
edentate dau o edentaţie întinsă. Edentaţia care se întinde din zona laterală în
zona frontală cu lipsa caninului este extinsă,
iar când pe arcadă rămân 1 – 4 dinţi edentaţia devine subtotală.

Clasificarea lui Cummer 1921

Această clasificare ţine seama mai mult de forma protezelor parţiale
mobilizabile şi de linia croşetelor decât de situaţia clinică iniţială. Linia
croşetelor, “fulcrum line” în jurul căreia protezele basculează trece prin “dinţii
ancoră”.

După Cummer edentaţiile sunt împărţite în 4 clase:

clasa I – linia croşetelor trece în diagonală faţă de linia mediană a arcadei;
clasa a II-a – linia croşetelor trece transversal peste linia mediană a arcadei;
clasa a III-a – linia croşetelor este unilaterală fără să treacă peste linia mediană
a arcadei dentare;
clasa a IV-a – linia croşetelor este poligonală.
Clasificarea lui Cummer nu precizează numărul şi poziţia dinţilor absenţi.
 Clasificarea lui Kennedy
Eduard Kennedy (1923, New York) a elaborat
o clasificare ce ţine cont de topografia breşelor edentate şi care a rezistat în timp
datorită simplităţii şi caracterului ei practic. Autorul a redus numărul mare de
forme clinice la numai 4 grupe pe care le-a denumit clase:
clasa I – cuprinde edentaţiile biterminale, spaţiile edentate se află pe
ambelehemiarcade fiind situate posterior în raport cu dinţii restanţi;
clasa a II-a – cuprinde edentaţiile uniterminale la care breşa este situată pe o
singurăhemiarcadă şi delimitată numai anterior de dinţii restanţi;
clasa a III-a – cuprinde edentaţiile din regiunile laterale ale arcadei mărginite
atâtanterior cât şi posterior de dinţii restanţi;
clasa a IV-a – breşa edentată este situată în regiunea anterioară de o parte şi de
alta a liniei mediane

La aceste 4 clase Kennedy a adăugat ulterior şi alte subclase pe care le-a

denumit “modificări”, determinate de numărul breşelor secundare. Primele trei
clase pot prezenta până la4 modificări.
Applegate a introdus opt reguli de aplicare a clasificării.
1.Includerea într-o clasă urmează şi nu precede o extracţie.
2.Absenţa molarului 3 nu se consideră edentaţie.
3.Prezenţa molarului 3 pe arcadă şi posibilitatea ca acesta să fie folosit ca dinte
stâlpmodifică clasa de edentaţie.
4.Spaţiul edentat prin lipsa molarului 2 şi a molarului 3 nu este luat în
consideraţie dacă dinţii nu vor fi înlocuiţi şi dacă la nivelul arcadei antagoniste
lipsesc aceiaşi dinţi.
5.Spaţiul edentat cel mai posterior determină clasa de edentaţie.
6.Spaţiile edentate altele decât cele care determină clasa, sunt considerate
modificări sausubclase şi se consemnează prin numărul lor (clasa III mod 1,
clasa II mod 2).
7.Întinderea spaţiilor edentate nu se ia în consideraţie, ci numai numărul lor.
 Indicații către tratamentul ortopedic a edentației
parțiale:
1. Ocluzie fiziologică
2.Dinţi cu volum coronar bine reprezentat şi normal coloraţi
3. Integritatea paradontală menţinută
4. Carioreceptivitate redusă
5. Creasta edentată bine reprezentată şi normal comformată
6.Stare generală şi igiena bună. În conformitate cu principiul biomecanic.
7.Tratament cu punți dentare daca sunt suficienți dinți stîlp
8.Înlocuirea lucrarilor vechi, necorespunzatoare
9.Refacerea funcției estetice
10.Corectarea defectelor de fonație

Containdicații în tratamentul ortopedic a edentației

parțiale:
1.În tratamentul edentațiilor dacă nu există suficient suport
2.In tratamentul edentațiilor dinții stălpi au o implantare inadecvată
3.Igiena orală nesatisfacătoare
4.Afecțiuni generale care contraindică anestezia sau șlefuitul dinților
5.Alergii la monomer, în cazul tratamentului cu proteze parțiale mobilizabile
acrilice
Contraindicații către tratamentul edentației parțiale cu punți dentare:
1.Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unei singure breșe
2.Edentațiile terminale
3.Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul 3
4.Vîrsta -copiii la care oasele maxilare sînt în dezvoltare
5.Inabilitatea pacietului de a coopera -din motive psihologice și medicale
Se va lua in calcul:
• Prezența marginilor ascuțite,
• Prezența exostoazelor,
• Proeminențelor care deformează osul datorită dinților incluși,
• Odontoamelor, chisturilor etc.

Bibliografie:
https://www.scribd.com/document/215891571/Protetica-Edentatia-partiala
https://www.scribd.com/presentation/359970325/Indica%C5%A3ii-%C5%9Fi-
contraindica%C5%A3ii-la-tratamentul-edenta%C5%A3iei-par%C5%A3iale-cu-
pun%C5%A3i-dentare-pptx