FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in fata… adevarului.

Mic
indrumar psiho-duhovnicesc de CERCETARE LAUNTRICA

Continuare de la: Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA

CONSTIINTEI si de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA
PACATULUI. Antidotul iubirii de sine: jertfa

Fuga de sine insusi

“Pe langa deformarile intentionate, de pervertirea constiintei in folosul viciilor si al

patimilor, Sfantul Teofan Zavoratul distinge rataciri neintentionate, abateri fara voie
ale constiintei de la dreptate. In ambele cazuri constiinta „se abate de la datoria sa“, si
glasul ei slabeste. In locul ei actioneaza puterea uneia sau alteia dintre patimi.

Stiinta confirma prezenta unor metode neconstientizate de prelucrare a informatiei primi-

te. Scopul lor este acela de a pastra respectul de sine si parerea pe care obisnuim
sa o avem despre noi insine, de a nu ingadui lezarea iubirii de sine si de a
dezamorsa momentele traumatizante psihologic. Este vorba despre mecanismele de
aparare psihologica. Acestea permit eliminarea sau interpretarea specifica a informatiilor
neplacute, reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare in urma
constientizarii conflictului interior.
Pentru prima data mecanismele de aparare au fost descrise in mod stiintific de Sigmund
Freud. Acesta le privea ca pe un fenomen pozitiv, care inlatura disconfortul sufletesc.
Savantul vienez a ajuns la aceasta concluzie studiind femeile care sufereau de isterie. Anna,
fiica lui, presupunea ca mecanismele de aparare sunt mijloace psihologice „de zi cu zi”, care
permit neutralizarea senzatiilor dureroase, prevenirea „deranjamentelor” activitatii psihice si
ridicarea capacitatii de rezistenta a organismului. Oamenii „prost aparati psihic” sunt mai
supusi imbolnavirilor conditionate de traumele psihice. In mod corespunzator, cei „bine
aparati psihic” sunt mai putin influentati de socurile psihice.

Spre deosebire de psihanalisti, reprezentantii psihologiei umaniste (Abraham Maslow, Carl

Rogers s.a.) au observat in mecanismele de aparare si aspecte negative: fuga de
probleme, impiedicarea cresterii spirituale s.a.m.d. Intr-adevar, mecanismele de
aparare conserva integritatea personalitatii si sanatatea psihica. Pretul este
insa „deformarea realitatii, deformarea imaginii „eului”, deformarea perceptiei
lumii exterioare”. Mecanismele de aparare „inlantuiesc” energia interioara si
seaca de puteri sufletul.

Este general recunoscut faptul ca, daca omul utilizeaza intotdeauna aceleasi mecanisme de
aparare, capacitatea lui de adaptare scade. In situatiile neconventionale, cand
apararea nu functioneaza, el devine inadaptat, vulnerabil si slab launtric. Nivelul
anxietatii creste pana la prabusirea neuropsihica.

Potrivit Enciclopediei psihoterapeutice contemporane, toate acestea fac patologice

mecanismele de aparare. Unele dintre ele stau la baza agresivitatii, tentativelor de
sinucidere, precum si a dezvoltarii dependentei psihologice de alcool, narcotice si
medicamente.

In stiinta se poarta pana acum discutii cu privire la esenta mecanismelor de aparare. Nu

exista o lista exhaustiva a lor. Nu toti autorii le definesc in acelasi mod. In orice caz,
mecanismele de aparare sunt impartite, la modul relativ, in „superioare” („mature”,
constructive) si „inferioare” („grosolane”, primitive).

Primele sunt uneori pozitive. Astfel, sublimarea permite canalizarea energiei nerealizate a
instinctelor biologice (de pilda, a atractiei sexuale) intr-o alta directie (spre creatie,
educarea copiilor s.a.m.d.). Atunci, omul care din anumite motive nu isi satisface pornirile
sexuale, gaseste o supapa pe deplin acceptabila pentru energia necheltuita. Aceasta este
folosita „in scopuri pasnice”. O analogie indepartata se poate face cu energia
nucleului atomic. Bomba atomica distruge orase, centrala atomoelectrica le da
lumina. Energia este aceeasi, rezultatele – diferite.

In continuare, va fi vorba exclusiv despre mecanismele de aparare

„inferioare”. De pe pozitiile psihologiei crestine, ele au caracter distructiv:
sprijina reprezentarile noastre iluzorii despre noi insine, ignora critica la
adresa noastra si inabusa autocritica, ne lipsesc de vointa si barbatie,
impiedica pocainta.

Aici se pune indreptatita intrebare: „Este corect sa apreciem fenomenele inconstiente

din punctul de vedere al moralei?” La drept vorbind, ele sunt neutre din punct de vedere
etic, adica nu se incadreaza in categoriile „bine” – „rau”. Totusi, in Scriptura s-a zis: dupa
roadele lor ii veti cunoaste (Matei 7, 20). Avem dreptul sa judecam despre fenomenele
naturale, cat sunt ele de bune sau de rele. De exemplu, la auscultatia pulmonara respiratia
„curata” este un lucru bun, pe cand ralurile – un lucru rau; temperatura corporala de 36,6
grade este normala, pe cand febra de 40 grade e patologica. Si mecanismele de aparare
se cunosc „dupa roadele lor”.

Acum vom incerca sa descriem si sa interpretam pe scurt cele mai cunoscute mecanisme de
aparare de nivel inferior. Poate ca pe unii aceasta ii va ajuta sa se pregateasca mai
bine pentru spovedanie, sa faca lumina in propria lume launtrica, in pacatele lor
cele cu voie si fara voie, stiute si nestiute, precum si in relatiile lor cu oamenii.

Sa incepem cu proiectia – punerea pe seama altcuiva a sentimentelor, motivelor si

trasaturilor pe care nu ni le dorim si a caror prezenta in noi nu vrem s-o
constientizam. S-a observat ca fiecare vede in aproapele sau in primul rand ceea ce s-a
dezvoltat in el insusi. Zgarcitul e inclinat sa bage de seama la oameni lacomia, cel agresiv –
cruzimea s.a.m.d. Iar perceptia propriului pacat se deformeaza. De fapt, pacatul
este prezent in noi, dar noi il vedem in ceilalti oameni, nu in noi insine. Judecatile
privitoare la pacatele straine se dezvolta rapid pana la stadiul de osandire a
omului. Cine stie, poate ca zgarcitul isi banuieste pe nedrept aproapele de lacomie? Lacom
e chiar zgarcitul, iar „tap ispasitor” devine aproapele!
Cine le atribuie mereu celorlalti propriile insusiri urate, vede cu agerime „paiul”
din ochiul altuia si nu simte „barna” din ochiul sau (v. Matei 7, 3). Mai mult, destul
de des el incearca sa scoata acest „pai” suparator, din cauza caruia nu poate el
trai, cu ajutorul propriei „barne”!

Iata un caz caracteristic. Cineva nutreste puternice sentimente de dusmanie fata de

altcineva fara ca acela sa-i dea pretext, dar ii este rusine, din oarecare motive, s-o
recunoasca. Atunci isi zugraveste in imaginatie chipul celui pe care il dusmaneste,
ii atribuie sentimentele respective „neprietenului” inchipuit si se gandeste ca acela
ii e intr-adevar dusman. Iesirea este foarte simpla: pentru a se reabilita in ochii celor
din jur si a nu-si da in vileag reavointa si ostilitatea fara motiv, trebuie sa-si
inventeze un dusman!

Atribuindu-i cuiva propriile noastre [insusiri] si decizii negative, nu le observam, practic le

ignoram in noi insine. De pilda, in spatele frazei: „nu poti avea incredere in oameni” se
ascunde adeseori sensul: „eu insumi nu ma dau in laturi sa insel, si ca atare nu am
incredere in nimeni; toti oamenii sunt la fel”. Cu cat vedem mai bine pacatele altora, cu
atat mai putin le bagam de seama pe ale noastre. Si daca ne apreciem pe noi insine in
mod insuficient de obiectiv, asta are loc, in particular, pe socoteala descoperirii fictive in
ceilalti a propriilor neajunsuri. Atunci, lumina care este in tine devine intuneric (v.
Matei 6, 23). Ea lumineaza, in mod paradoxal, un lucru in cei din jur si totodata
inconjura cu o bezna deasa acelasi lucru in noi.

In unele cazuri sunt atribuite insa calitati pozitive. Asta ne face partiali, lipsiti de
obiectivitate si ne impinge sa ne inselam cu privire la oameni. Atunci cand in mintea
noastra „recompensam” pe cineva in mod nemeritat cu putere, atractivitate, inteligenta etc,
fara sa ne recunoastem noua insine aceste insusiri, proiectam. Iar oamenii joaca uneori cu
placere nu rolurile proprii, ci rolurile straine pe care le asteapta de la ei publicul avid si
inselat.

Nu degeaba Hristos chema la vigilenta si atentie duhovniceasca: Paziti-va de

prorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi
rapitori (Matei 7,15).

Cel de-al doilea mecanism de aparare este rationalizarea: inventarea unor explicatii
aparente pentru propriile greseli si nereusite. Daca ne indreptatim, cautam
circumstante atenuante si alibiuri, inima noastra se abate spre cuvinte de viclesug
ca sa indreptateasca raspunsurile cele din pacate cu oamenii cei ce lucreaza
faradelege(Psalmul 140, 4-5). Nascocind explicatii logice sau acoperindu-ne cu
motive frumoase, gasim temeiuri acceptabile pentru fapte deloc laudabile. Sa
zicem, propria agresivitate este tratata ca activitate intensa, indiferenta – ca independenta,
zgarcenia – ca economie. Si in felul acesta ne incurajam propriile slabiciuni.
Vom ilustra tema data cu doua exemple:

a) „Fac asta doar spre binele tau”, dam cateodata asigurari, pe cand de fapt aici se
ascunde exact contrarul: „Nu vreau sa mi se faca mie asta; vreau chiar sa suferi tu putin”.

b) Sa zicem ca un medic nu si-a vindecat pacientul din cauza incompetentei sale,

dar nu se apreciaza in mod critic. Atunci el cauta vinovati: ii reproseaza bolnavului
lipsa de disciplina, incalcarea prescriptiilor medicale, da vina pe gravitatea bolii,
pe lipsa de consistenta a teoriilor stiintifice curente privitoare la ea, pe inexactita-
tea analizelor primite s.a.m.d. In orice varianta, vinovatia e alungata de la el, asadar
poate trai de acum inainte „cu sufletul impacat“, fara a se ingriji catusi de putin sa isi
imbunatateasca nivelul de competenta profesionala.

Un mecanism tipic de aparare este negatia a tot ce ne ameninta prestigiul,

submineaza respectul de sine, traumatizeaza amorul propriu. Formulele
fundamentale sunt aici: „nu e nici un pericol”, „nu se poate asa ceva”, „nu vad, nu
aud”, „ce-mi pasa mie…“ s.a.m.d. In limbajul de zi cu zi asta se cheama „tactica
strutului”, ce isi ascunde capul in nisip.

Se poate presupune ca necredinta inconstienta in existenta lui Dumnezeu si in

nemurirea sufletuluireprezinta o forma a negatiei. Intrucat nu se poate dovedi in mod
stiintific ca afirmatiile teologiei ar fi false, ateismul este credinta ca Dumnezeu nu
exista. Potrivit expresiei lui Viktor Frankl, oamenii sunt mai religiosi decat isi dau seama.
De regula, la atei exista o „religiozitate timida neconstientizata”, o „credinta subconstienta”.

Necredinta inconstienta este caracterizata de faptul ca motivele refuzului de a

crede in Dumnezeu nu sunt constientizate. Omul nu intelege de ce i se
impotriveste lui Dumnezeu, de ce ii este sila de temele religioase ori nu vrea sa
vorbeasca despre ele,sa citeasca Biblia, sa mearga la biserica, sa se roage acasa. Uneori
isi bate joc de lucrurile sfinte si le huleste, indreptatindu-se prin aceea ca „inca nu s-a copt
pentru asta” si „nu este gata sa duca un mod duhovnicesc de viata”. In spatele acestor
argumente tulburi se ascunde dependenta de draci, care il impiedica sa-si vada
pacatele si sa se pocaiasca.
„Necredinta inconstienta” nu trebuie confundata, se intelege, cu ateismul constient si cu
asa-numita necredinta „onesta”, „de buna calitate”. Aceasta din urma a fost prezenta, de
exemplu, la Apostolul Toma: el voia in primul rand sa se convinga de corectitudinea
credintei sale, si odata incredintat nu s-a mai indoit niciodata de ea (v. Ioan 20, 24-29).

Pacatosilor nepocaiti le este mult mai usor sa traiasca fara gandul la Dumnezeu si la
rasplatire. Sa ne amintim cuvintele lui Ivan Karamazov: „Daca Dumnezeu nu exista, totul
este permis”. Nu avem nici o raspundere morala fata de nimeni. Libertatea deplina se
justifica pe sine insasi! Omul se imbata cu propria autosuficienta si independenta.
In societatea lumeasca, aflata departe de religie, principiul negatiei inconjoara, de
regula, si tot ce e legat de sfarsitul nostru. Unii adulti isi bat joc de moarte, o
ridiculizeaza, creeaza sau isi insusesc cu bucurie mituri privitoare la nemurire, se
agata de credinta lor naiva sau fac apel la ea cu orice prilej la indemana. Cei ce
raman in aceasta iluzie seamana deseori cu bogatul nesatios din Evanghelie:

„Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-
te”. Iar Dumnezeu i-a zis: „Nebune! in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si
cele ce ai pregatit ale cui vor fi?” (Luca 12,19-20).

Refuzul gandului la moarte este uneori atat de puternic, incat oamenii isi fac prognoze si
planuri pe termen lung, fara sa ia catusi de putin in calcul voia lui Dumnezeu. Iata de ce ii si
gaseste ceasul mortii nepregatiti. Sigmund Freud descrie o situatie anecdotica. Sotul ii
declara sotiei: „Daca unul dintre noi va muri inaintea celuilalt, probabil ca o sa ma mut la
Paris”.
Inca din zorii credintei crestine Apostolul Iacov le facea reprosuri indreptatite celor ce ratio-
nau in felul acesta:

Veniti acum cei care ziceti: Astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un
an si vom face negot si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine, ca ce
este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti:
Daca Domnul voieste, vom trai si vom face aceasta sau aceea. Si acum va laudati
in trufia voastra. Orice lauda de acest fel este rea (Iacov 4,13-16).
Respingerea gandului la moarte are caracter universal. Intr-o masura sau alta ea este
inerenta oricarui om, mai ales celor tineri, in care forta vitala debordeaza. In unele
societati (in cea americana, de pilda) discutia despre propria moarte este o tema
tabu. Aceasta este una dintre cauzele impietririi duhovnicesti, pustietatii launtrice – si,
asadar, ale cresterii nestavilite a numarului omorurilor si sinuciderilor sau ale autodistrugerii
lente prin fumat, alcool, narcotice, abuz de medicamente etc.

In aceasta ordine de idei, sunt interesante concluziile psihiatrei americane Elisabeth Kubler-
Ross. Aceasta a lucrat peste 20 de ani cu cazuri fara speranta si a descris cinci stadii prin
care trece muribundul.

Faza initiala este negarea insusi gandului la moarte. Adeseori, prima reactie a
pacientului atunci cand medicul il anunta ca i s-a descoperit o boala grava este
protestul launtric, respingerea activa a diagnosticului, refuzul de a crede in el,
cererea de a se verifica si corecta „greseala” strecurata.

Si totusi, negarea mortii nu e in stare sa reziste in fata realitatii sfarsitului inevitabil.

Respiratia ei amenintatoare il trezeste pe om, il pune fortat fata in fata cu sine insusi,
il „intoarce pe dos”. Vine stadiul urii: omul incearca prin propriile sfortari sa invinga
boala sau macar sa se apere de ea.Dupa aceea se targuieste cu ea – de exemplu,
se straduie sa obtina de la Dumnezeu prin rugaciuni prelungirea vietii in schimbul
pocaintei si al fagaduintei de a face bine. Intelegand ca este absurd si lipsit de sens sa
se targuiasca, vazand ca tentativele disperate de a face fata situatiei au „dat faliment”,
bolnavul cade in depresie. Indata ce inceteaza sa se mai agate de viata, incepe sa
accepte realitatea mortii. Tocmai atunci are loc adevarata minune: sufletul invie,
dobandeste o tihna adanca si un teren solid.Pentru negarea mortii nu mai e deja
loc.

Daca e crestin, muribundul este convins de dreptatea cuvintelor Apostolului Pavel:

Nimeni dintre noi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine – ca daca traim,
pentru Domnul traim, si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, si daca traim, si daca
murim, ai Domnului suntem pururea[1] (Romani 14, 7-8).
Acest pururea este chezasia vietii vesnice. Nimic altceva in afara de el nu poate
privi in fata rece a mortii.

In acest fel, negarea mortii face un fals serviciu: instraineaza de viata. In spatele
acestui lucru se ascund sinistrele cuvinte ale diavolului: Nu, nu veti muri, ci… veti fi ca niste
dumnezei, cunoscand binele si raul (Facerea 3, 4-5). Biblia trateaza aceasta filosofie
vicioasa prin virtutea pomenirii mortii: In toate lucrurile tale adu-ti aminte
de sfarsitul tau, si inveac nu vei gresi (Sirah 7, 39). Vechiul adevar biblic
glasuieste: Niciodata nu se va putea face ca sa ramana cineva pe totdeauna viu si sa nu
vada niciodata moartea (Psalmul 48, 8-9).

Fuga in imaginar imbraca deseori forme extrem de aberante si de absurde. Cunoscutului

filosof german Friedrich Nietzsche ii apartine aforismul:
„Eu am facut asta – zice memoria mea. Nu se poate ca eu sa fi facut asta – zice
orgoliul meu, si ramane neinduplecat. Pana la urma urmei, memoria cedeaza…”.

Un alt exemplu: sotul se incapataneaza sa nu remarce evidentele semne de

infidelitate din partea sotiei. Nu vrea sa le vada, si ca atare „nu le vede”.
Mecanismul de aparare al negatiei este apropiat de mecanismul refularii [=reprimarii;
opus sensului in care se foloseste, gresit, la noi, in limbajul comun, cuvantul,
n.n.]. Acesta din urma pur si simplu indeparteaza si tine la distanta de constiinta
orice eveniment, idee, amintire ingrijoratoare, „inabusind” problema in sine insusi,
omul seamana cu un cazan in clocot inchis ermetic. Totusi, mai devreme sau mai
tarziu el „explodeaza” si „opareste” totul in jur [=defulare, n.n.]. Negasind
„supapa”, ostilitatea ascunsa, jignirile neiertate, razbunarea, frica si intristarea impinse in
adancul sufletului, mania reprimata rod literalmente personalitatea si devin o „bomba cu
explozie intarziata”.
In anumite conditii, produse ale refularii pot fi frigiditatea la femei si impotenta la
barbati, procesele oncologice, imbolnavirile psihosomatice (astmul bronsic, artrita
reumatoida, boala ulceroasa si cea hipertensiva, stenocardia etc), isteria, apatia,
diferitele frici (v. cap. 6).
Spre deosebire de refulare, mecanismul de aparare al regresiei il impinge pe adult sa
faca pe copilul. Pentru a micsora povara problemelor nerezolvate, a inlatura anxietatea
launtrica, a inabusi mustrarile de constiinta, a se „relaxa”, este neaparata nevoie ca omul sa
se defuleze.Asta se face cu ajutorul fumatului, bautului, imbuibarii, masturbatiei
(onanismului), batailor, cuvintelor urate, jocurilor de noroc s.a.m.d. Pentru a scapa de
stres si de conflictul launtric, oamenii cad uneori, spre propria lor surprindere, „in
mintea copiilor”: isi rod unghiile, isi baga degetul in nas, flecaresc, sunt capriciosi,
inventeaza, scuipa. Adultii isi demonstreaza intr-adins dependenta si
neajutorarea, se poarta atat de infantil, incat se coboara pana la nivelul copiilor.
Pe scurt, regresia este un mijloc foarte primitiv de a face fata situatiei.

Adoarme pe nesimtite constiinta si alungarea din minte a oricarei informatii impartiale sau
chinuitoare.Orgoliul ranit, mandria lezata se camufleaza adeseori sub un zambet
incordat, silit. Supararea este inlaturata pe calea cugetarii la propriile calitati si
realizari. Faptele incomode sau aducatoare de amaraciune sunt uitate cu
usurinta. Cateodata, oamenii nu-si mai amintesc de datoriile lor banesti sau de necazurile
care le-au fost facute de catre altii.

Asadar constientizarea propriilor pacate este insotita de serioase socuri psihice,

deoarece confruntarea cu sine insusi e dificila psihologic. Omul care se teme de
sine insusi nu doreste sa priveasca in propriul suflet. Prorocul David scrie despre
aceasta astfel:

El singur se amageste in ochii sai, cand zice ca ar fi urmarind faradelegea si ar fi

urand-o. Graiurile gurii lui faradelege si viclesug; n-a vrut sa priceapa ca sa faca bine.
Faradelege a gandit in asternutul sau, in toata calea cea buna n-a stat si rautatea n-a
urat (Psalmul 35, 2-4).

Iata una dintre cauzele nesinceritatii, minciunii in fata judecatii constiintei, nazuintei
de a ascunde propriile vicii.
Mecanismele „inferioare” de aparare psihologica sunt metode inconstiente prin
care omul fuge de sine insusi pe calea deformarii realitatii. Daca datele reale nu
pot fi schimbate si ele nu ne convin, raman doua iesiri: fie sa ne schimbam noi
insine, fie sa ne izolam printr-o bariera. Mecanismele de aparare indeplinesc
tocmai acest rol de tampon. Ele atenueaza impactul situatiilor psihotraumatizante: ne
ajuta sa le negam, sa le uitam, sa le rastalmacim; in fine, sa fugim de ele.Totusi,
ascunzandu-ne de faptele care sunt amare pentru amorul nostru propriu, in esenta
ii inchidem lui Dumnezeu usa inimii noastre si fugim de noi insine.

Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor sa se faca la
intuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne stie?” – avertizeaza Prorocul
Isaia (Isaia 29,15).

Calea radicala de lupta cu mecanismele de aparare psihologica este constientizarea

urmarilor lor pierzatoare si recunoasterea sincera a propriilor neajunsuri. „Barierele
de protectie” trebuie „coborate” cu indemanare, pentru a nu-l lasa pe om „golas” fara a-i
oferi nimic in schimb si fara a-l invata metodele asceticii ortodoxe. Altminteri, el
va ramane singur cu sine insusi – neinarmat si inconjurat de o multime de
patimi. Si, dupa cum se stie, unde-i unul, nu-i putere.

Nu este greu sa fugi pentru o vreme de tine insuti; din pacate, este mai complicat
sa te intorci pentru totdeauna. Daca nu se intampla asta, omul risca sa se „piarda”
de tot.

Pierderea de sine este o cumplita boala duhovniceasca a omenirii contemporane,

pedeapsa pentru apostazie. Crestinismul considera pacat falsele idealuri si valori ale vietii
(goana dupa castig, slava, placeri s.a.m.d.): prietenia lumii este dusmanie fata de
Dumnezeu (Iacov 4, 4). Toate formele de comportament ale personalitatii bolnave
duhovniceste, ce s-a pierdut pe sine, au un numitor comun: ea isi iroseste cu usuratate
viata pamanteasca in paguba celei vesnice. De aici iau nastere o dependenta nar-
cotica sui generis fata de vicii si o totala degradare morala.

„Pierderea de sine” este un fenomen cu extrem de multe fatete. Printre semnele lui se
afla totala cufundare in problemele material-banesti, pustietatea launtrica,
plictiseala, „socul ontologic”. In acest plan, „pierderea de sine” este terenul si totalitatea
celorlalte boli duhovnicesti, ale caror simptome se manifesta in varii grade.

[1] Potrivit versiunii ruse citate de autor (n.tr.).

(din: Konstantin V. Zorin, “Scoala-te si umbla: Pasi spre insanatosire”, Editura

Sophia, Bucuresti, 2009)
 Pentru completare si o imagine mai intreaga a acestui gen de problematizari
duhovnicesti mai adanci, ar fi important de parcurs si macar o parte din
urmatoarele articole:
 “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI
DUPA CE PACATUIM?
 Orbirea sufleteasca – MINCIUNA DIN NOI
 CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
 Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
 NU SPARGETI OGLINDA!
 Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau
despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA
IZBAVIREA
 Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI
 Intre CRUCEA REALITATII si bucuriile straine ale INCHIPUIRII
 Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
 INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA
 INDREPTATIREA DE SINE – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
 TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI.“Ne
place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu
prezenta Lui”
 FUGA IN EGIPT. Despre fuga de Dumnezeu si ostilitatea lumii, despre puterea lui
Dumnezeu si puterea lumeasca cu PARINTELE COMAN
 Ce e pocainta? CEEA CE NE STRICA PETRECEREA CU MASTI IN CARE NE
COMPLACEM ZI DE ZI…
 PUN INCEPUT…!
 Sfantul Ignatie Briancianinov – vederea pacatului propriu, dar dumnezeiesc
 Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune
degetul pe o inselare ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”
 Sfantul Teofan Zavoratul: Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo
 Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din
ea: STAREA PACATOSULUI
 SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
 GARBOVIREA NEVAZUTA – ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
 SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de
care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE
SALE
 Maica Siluana Vlad: CINE SUNT EU SI UNDE INCEPE INTALNIREA CU DUMNEZEU?
 MAICA ARSENIA DESPRE ASUMAREA NEPUTINTELOR SI REFUZUL VISARII. “Unica
iesire si linistire din orice tulburare si ispitire este smerenia”
 Scrisoarea unui sfant catre noi sau… DE CARE LUPTA FUGIM MAI MULT SI MAI
MULT?
 NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa
fie ridicarea si intoarcerea
 CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE
HRISTOS?
 Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitului parinte mucenic Constantin
Sarbu asupra RESORTURILOR ASCUNSE ALE TRADARII LUI IUDA. Cu invataminte
duhovnicesti vitale pentru noi…

ARTICOLUL URMATOR/ANTERIOR
← PARINTELE AMFILOHIE DESPRE JERTFA SFINTILOR INCHISORILOR SI
INTOARCEREA LA HRISTOS (video).“Fratietatea in Hristos este unica, pentru ea ne-a
creat Dumnezeu!”CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la
Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) →

COMENTARII
Comentarii la “FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in fata… adevarului. Mic indrumar
psiho-duhovnicesc de CERCETARE LAUNTRICA”

1. 07-03-2012 17:29

Liturghia Darurilor mai inainte sfintite

Evrei 13, 7- 16; II Timotei 1, 8- 18

7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu
luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin
har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului.
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor – al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în
Sfânta Sfintelor – sunt arse afară din tabără.
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui.
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie.
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care
preaslăvesc numele Lui.
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute
lui Dumnezeu.

II Timotei 1, 8- 18

8. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El,
ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu.
9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa
hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor,
10. Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit
moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.
11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor.
12. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi
sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.
13. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce
este în Hristos Iisus.
14. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care
sălăşluieşte întru noi.
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen.
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele
nu s-a ruşinat,
17. Ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit.
18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el
în Efes, tu ştii prea bine.

Aceste rafinate patimi, cred ca le putem ineca mai usor in gandul la moarte. Moartea, nu ca un
perete sau perdea, ci ca o fereastra prin care sa privim sau ca o usa prin care sa pasim, cu
nadejdea crestina, chiar dincolo de moarte.

Aceasta idee minunata este redata si in viata Sfantului Antonie cel Mare, Parintele Parintilor:
“…Este bine sa ne amintim totdeauna de cuvintele Apostolului care spune:”In fiecare zi,eu
mor…”Pentru ca,daca si noi ne-am trai viata in fiecare zi ca si cum am muri in fiecare zi,cu
siguranta ca nu vom mai pacatui.Si ceea ce tocmai eu am spus se poate astfel aplica:in fiecare zi
cand ne trezim,sa ne imaginam ca nu ne am ridicat din pat si ca am muri.[…]Cand vom gand
astfel,nu numai ca nu vom mai pacatui,nici nu vom dori nimic,nici nu vom ura pe nimeni si nici
nu vom cauta comori materiale aici,pe pamant…Mai mult, nu vom mai dori nici femeia(:)) si nici
nu ne vom mai bucura de vreo placere necuvenita,ci intodeauna ne vom intoarce fata cu disptret
de la toate cele lucruri care vor sta in calea mantuirii,traindu-ne viata cu gandul la moarte si
anticipand Ziua Judecatii.Pentru ca marea teama de moarte si nelinistea fata de chinurile care ne
asteapta pentru pacatele noastre fac sa dispara iluzia placerii,inaltand sufletul nostru atunci cand
este inclinat spre pacat”. (Everghetinos)

2. 08-03-2012 06:31

http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/03/rugaciune-catre-sfintii-apostoli.html

Dacă sufletul nu-mi plânge

Şi nu-şi simte goliciunea,
Nu am inima în stare
Să trăiască rugăciunea.

Vorbele–mi nu poartă-n ele

Nici durere nici dorinţă.
Nici nu cer, nici nu înalţă
Către cer o suferinţă.

Dacă nu mă simt nevrednic,

Plin de tot ce este rău,
Nu mă raportez la ceia
Ce î-mi cere Dumnezeu.

Nu am dobândit în suflet
O reală referinţă
La Hristos, la chinul crucii
Şi la sfânta-i suferinţă.

N-am simţit nici rostul crucii

Şi nici dorul mântuirii,
Nici dorinţa de-a parcurge
Căile desăvârşirii.

Sufletul nu-i viu să simtă

Nici zdrobire, nici povară,
Nici pericolul din lume,
Nici din cele ce doboară.
Nici păcatul nu mă arde
Şi nici relele trăite
Şi nici groaza-ne’mplinirii
Celor viu făgăduite.

Dacă nu-mi doresc cu sete

O reală pocăinţă,
N-am simţit imensul bine
Ce-l câştig din nevoinţă.

Tot ce spun e vorbă goală,

-Fie-n rugă, fie-n lume-,
Care nu are puterea
De-a convinge, (nici în mine).

Cum o să conving eu cerul,

Că doresc cu’adevărat,
Să devin curat şi vrednic
Când n-am frică de păcat ?

Când privesc desăvârşirea

Ca pe-un lucru cu putinţă,
Dobândit şi dobândibil
FĂRĂ culmi de nevoinţă.

3. Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR NOI…
AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU INCRANCENAREA? -

1. Konstantin V. Zorin: LA CE AR PUTEA FOLOSI BOALA SI SUFERINTA? SITUATIILE LIMITA

SI CERCETAREA PRONIEI DUMNEZEIESTI -

2. Parintele Melchisedec Ungureanu (Man. Lupsa) – raspunsuri esentiale (1): CUM SA NE

LARGIM INIMA? DE CE NU IL GASIM PE DUMNEZEU, CU CE SA INCEPEM? -

3. CONSTIINTA si NESIMTIRE -

4. “SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA

SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI? -

5. Doua caderi: Petru si Iuda. O singura ridicare. MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM

IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
6. Parabola bogatului caruia i-a rodit tarina. TALCUIRE ACTUALA SI PROFUNDA A PR.
GHEORGHE HOLBEA: “Momentul adevarului este cel in care ramanem cu noi insine”.
VIATA – SIMULACRU si CULCUSIRE IN VREMELNICIE? (video) -

7. PREDICI AUDIO LA ANUL NOU, TAIEREA IMPREJUR SI PUNEREA NUMELUI DOMNULUI

(Parintele Sofian, IPS Bartolomeu, Parintii Mihail, Nectarie, Hrisostom, Ciprian): CEAS DE
BILANT SI PRIMENIRE DUHOVNICEASCA -

8. BOTEZUL SI POCAINTA: “Drepte faceti cararile Lui!” -

9. Dmitri Avdeev: PSIHOTERAPIA – ABORDAREA ORTODOXA -

10. “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand

uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE
CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -

11. Sfantul Ignatie Briancianinov – VEDEREA PACATULUI PROPRIU -

12. VEACUL ANTIHRISTIC AL MINCIUNII. Cand si cum ne mintim singuri? -

13. Mitropolitul Antonie de Suroj despre APARAREA DE SUFERINTA ALTORA: Cum sa ne

educam inima pentru a o face VIE? -

14. “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL

TAINEI, comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si
VALOAREA PERSOANEI (video inedit din Arhiva TVR) -

15. Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL ZAVISTIEI. Cum ajungem ucigasi precum CAIN
si cum putem infrunta duhovniceste greutatile vietii? -

16. INVITATIA LA NOBLETE SI TRAGICUL NOSTRU REFUZ COTIDIAN/ Care este cel mai
puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De
cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI (Recomandari
duhovnicesti) - Recomand

17. “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE
TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI -

18. Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa
traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua
de maine” -

19. POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -

20. VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-
a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA
CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
21. PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea
Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -

22. “CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor
se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei…
Prefera sa faureasca o imagine inchipuita” -

23. “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL
NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR NOASTRE SI IERTAREA
APROAPELUI -

24. Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului,
viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE
FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -

25. PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN
BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul…
Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim

26. ZIUA CAND SE TERMINA PIESA DE TEATRU, SE ARUNCA MASTILE SI SE ARATA ADEVARUL DESPRE
FIECARE: “Nu-mi judeca dupa cele dinafara ale omului, ci dupa cele dinauntru…”. CINE ESTE OM
si cine lup, leu sau naparca? -

27. VIATA CA O MINCIUNA | Cuvântul Ortodox

28. PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video) despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a
fi”, PRIETENIA CU DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL SINCERITATII fata de tine
insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE inseamna o FUGA DE SINE pent

29. DACA TOTUL NE MERGE PE DOS SI PUTERILE SUNT PE SFARSITE… | Cuvântul Ortodox

30. “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU
DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si
mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or

31. “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la
PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR | Cuvântul Ortodox

32. INVITATIA LA CINA/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI
LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI |
Cuvântul Ortodox

33. PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au

nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA
PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
34. VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele experiente
harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale
caderile lui sunt uitate” | Cuvântul Ortodox

35. “Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt” – MUSTRARI SI
INCURAJARI de la Cuviosul Nikon Vorobiov pentru ASUMAREA CURAJOASA A ATITUDINII
AUTENTICE DE POCAINTA | Cuvântul Ortodox

36. Episcopul IGNATIE MURESANUL la Petru-Voda: “In lume purtam foarte multe masti, suntem
ipocriti, dar la Judecata PE DUMNEZEU NU-L VOM PUTEA MINTI IN NICIUN FEL!” | Cuvântul
Ortodox

37. OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele
divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv
suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi”

38. “Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si
FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM | Cuvântul Ortodox

39. INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a

mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox

40. “SFANTUL RISIPITOR” SI FRATELE FARISEU. Oare noi de partea căruia dintre cei doi fii ne găsim?
– Omilie de exceptie a Parintelui MOISE AGHIORITUL | Cuvântul Ortodox

41. POSTUL MARE – EXAMENUL RADIOGRAFIC AL SUFLETULUI si SANSA SCHIMBARII: “Haideti sa nu

pierdem prilejul pe care ni-l ofera, inca o data, Postul Mare…”/ POST DUPĂ PUTERE, DAR POST
DE PĂCATE, NU DOAR DE BUCATE! | Cuvântul Ortodox

42. Spovedania inaintea lui Hristos cel Rastignit. CUM AR TREBUI SA NE PREGATIM PENTRU TAINA
SPOVEDANIEI SI SA NE FACEM MARTURISIREA PACATELOR? | Cuvântul Ortodox

43. “Da, Doamne, vreau să mă pocăiesc, vreau să pun un nou început, să simt că mă ierţi…”. EGOUL
– DUȘMANUL CEL MAI MARE DINĂUNTRUL NOSTRU, cel care “continuu se transformă şi se
ascunde în spatele unor justificări

44. MONSTRUL DIN INIMA MEA. “Omul este leneş şi s-a obişnuit să se protejeze… Cel care se
protejează va pierde totul” | Cuvântul Ortodox