Sunteți pe pagina 1din 2

Marie-Luisa Beldiman

Apa vie, apa alcalină şi apa pi

Nu mai este o noutate faptul că organismul uman, compus din 70 % apă, mai are nevoie
de cel puţin 1,5 – 2 litri consumaţi zilnic, pentru a supravieţui în condiţii bune. Pe lângă
hidratare, una dintre cele mai importante funcţii ale apei în organism este aceea de spălare
şi eliminare a toxinelor şi a sărurilor. Acest fapt ridică problema calităţii apei pe care o bem,
căci o apă poluată şi infestată poate avea implicaţii majore în echilibrul sănătăţii.

Apele minerale îmbuteliate, care au o mineralizare totală sub 500 mg/l, sunt definite ca
fiind slab mineralizate şi sunt potrivite pentru consumul zilnic, în orice cantitate, în timp ce
altele trebuie dozate, pentru că sunt recomandate în tratarea unor boli. De pildă, prevenirea
apariţiei cariilor şi a osteoporozei poate fi făcută cu ajutorul apelor bogate în fluor iar
afecţiunile renale şi cardiace sunt tratate cu ajutorul apelor cu un conţinut redus de sodiu.

Aproape toţi oamenii suferă, din cauza greşelilor de alimentaţie şi a poluării mediului, de
prea multă aciditate în corp. Deoarece majoritatea mâncărurilor pe care le consumăm sunt
acide sau se transformă în acid (ex. zahărul, carbohidraţii) este nevoie de un aport de
substanţă alcalină pentru a reda echilibrul organismului. Un exemplu care ne ajută să
înţelegem acest lucru este atunci când dorim să spălăm ceva murdărit cu grăsime. Aceasta
nu poate fi îndepărtată numai cu apa de la robinet ci avem nevoie de un săpun pentru a o
„topi” şi a o curăţa. Grăsimea este acidă şi săpunul este alcalin. Aşa cum ne spălăm corpul
la exterior, nu trebuie să neglijăm nici murdăria din interior. Fiecare organism stochează
reziduurile acide în mod diferit, de-a lungul vaselor de sânge şi în ţesuturi, această
acumulare ducând la boli sau accelerând procesul degenerării şi al îmbătrânirii.

Apa alcalină, care este o apă încărcată cu ioni negativi, are rolul de a curăţa organismul de
reziduuri, impurităţi şi de a favoriză oxigenarea celulelor, implicit a organelor. Aducerea pH-
ului de la acid la alcalin este foarte importantă deoarece majoritatea bolilor nu se dezvoltă
într-un mediu alcalin. În concluzie, această apă, care poate fi consumată în orice cantitate,
are proprietăţi antioxidante, de detoxifiere, hidratare, creşterea imunităţii şi oxigenarea
celulelor.

Apa vie, care este apa sărăcită în deuteriu, are proprietăţi curative în bolile de piele, de
exemplu psoriazis, acnee, erupţii cutanate, în bolile stomacului, asigură o protecţie contra
viruşilor, scade nivelul colesterolului, ajutând în ameliorarea efectelor iradierilor şi chiar
dublând durata de viaţă în cazul cancerelor în ultima fază. Dacă sunteţi sănătoşi, această
apă vă va asigura starea de bine, energia şi pofta de viaţă.

În urmă cu peste 30 de ani, cercetătorul japonez Kukawa a demonstrat matematic


existenţa unei a patra forme de energie naturală, pe lângă cele trei forme cunoscute
anterior (electrică, magnetică şi gravitaţională). Apa PI este o apă filtrată şi energizată cu
ajutorul unei instalaţii ce captează şi transferă acest nou tip de energie către apă. În cazul
consumului regulat, sistemul imunitar este mult îmbunătăţit, efectele cel mai des întâlnite
fiind cele diuretice şi detoxifiante, creşterea rezistenţei organismului la stres şi la munci
fizice susţinute. Datorită efectului “înviorător”, nu se recomandă consumul seara, înainte
de culcare.

Nici o apă nu este un medicament în sine, însă cert este faptul că dacă ne va intra în
reflex să consumăm zilnic apă de o calitate corespunzatoare nevoilor noastre şi în cantităţi
suficiente, primul pahar fiind pe stomacul gol, vom îndeplini cea mai importantă condiţie
pentru o viaţă lungă şi sănătoasă.