Intervenția Sfântului Părinte

Papa Benedict al XVI-lea

la încheierea exercițiilor spirituale
ținute de Cardinalul Gianfranco Ravasi
pentru Papa și Curia Romană
sâmbătă, 23 februarie 2013
Iubiți frați,
Iubiți prieteni,

La sfârșitul acestei săptămâni așa de dense din punct de vedere spiritual rămâne numai
un cuvânt: mulțumesc. Mulțumesc vouă pentru această comunitate rugătoare în
ascultare, care m-a însoțit în această săptămână. Mulțumesc, mai ales,
Dumneavoastră, Eminență, pentru aceste „drumuri” așa de frumoase în universul
credinței, în universul Psalmilor. Am rămas fascinați de bogăția, de profunzimea, de
frumusețea acestui univers al credinței și rămânem recunoscători pentru că Cuvântul
lui Dumnezeu ne-a vorbit în mod nou, cu forță nouă.

„Arta de a crede, arta de a ne ruga” era firul conducător. Mi-a venit în minte faptul că
teologii medievali au tradus cuvântul „logos” nu numai cu „verbum”, ci și
cu „ars”: „verbum” și „ars” sunt interschimbabile. Numai în cele două împreună
apare, pentru teologii medievali, toată semnificația cuvântului „logos”. „Logos”-ul
nu este numai o rațiune matematică: „Logos”-ul are o inimă, „Logos”-ul este și
iubire. Adevărul este frumos, adevărul și frumusețea merg împreună: frumusețea este
sigiliul adevărului.
Și totuși Dumneavoastră, plecând de la Psalmi și de la experiența noastră de fiecare zi,
ați subliniat puternic și că acel „foarte frumos” din cea de-a șasea zi – exprimat de
Creator – este permanent contrazis, în această lume, de rău, de suferință, de corupție.
Și aproape pare că cel rău vrea permanent să murdărească creația, pentru a-l
contrazice pe Dumnezeu și pentru a face de nerecunoscut adevărul său și frumusețea
sa. Într-o lume astfel marcată și de rău, „Logos”-ul, Frumusețea veșnică
și „Ars” veșnică, trebuie să apară drept „caput cruentatum”. Fiul întrupat, „Logos”-
ul întrupat, este încoronat cu o coroană de spini; și totuși chiar așa, în această figură
suferindă a Fiului lui Dumnezeu, începem să vedem frumusețea cea mai profundă a
Creatorului și Răscumpărătorului nostru; putem, în tăcerea „nopții întunecate”, să
ascultăm totuși Cuvântul. A crede nu este altceva decât, în întunericul lumii, a atinge
mâna lui Dumnezeu și astfel, în tăcere, a asculta Cuvântul, a vedea Iubirea.
Eminență, mulțumesc pentru tot și să mai facem „drumuri”, ulterior, în acest misterios
univers al credinței, pentru a fi tot mai capabili să ne rugăm, să vestim, să fim martori
ai adevărului, care este frumos, care este iubire.

La sfârșit, dragi prieteni, aș vrea să vă mulțumesc vouă tuturor, și nu numai pentru

această săptămână, ci pentru acești opt ani, în care ați purtat împreună cu mine, cu
mare competență, afect, iubire, credință, povara slujirii petrine. Rămâne în mine
această recunoștință și chiar dacă acum se termină comuniunea „exterioară”,
„vizibilă” – așa cum a spus cardinalul Ravasio – rămâne apropierea spirituală, rămâne
o profundă comuniune în rugăciune. Având această certitudine mergem înainte, siguri
de victoria lui Dumnezeu, siguri de adevărul frumuseții și al iubirii.

Mulțumesc vouă tuturor.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea

Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.02.2013