Sunteți pe pagina 1din 7

Fitoterapie

1.Avantajele folosirii preparatelor fitoterapeutice


 în cadrul arsenalului terapeutic are cea mai mare vechime şi a trecut aşa numita ,,proba a
timpului", unele specii de plante fiind folosite de milenii;

 datorită vechimii utilizării lor se cunosc atât efectele terapeutice cât şi efectele secundare
şi chiar cele toxice;

 unele principii active au acţiuni sinergice mărind acţiunea unui alt principiu activ existent
în plantă;

 produsele de origine vegetală sunt mai bine tolerate de organismul uman fenomenele
secundare şi reacţiile adverse fiind mult mai rar semnalate decât pentru produsele
obţinute prin sinteză;

 medicamentele de origine vegetală sunt indicate în tratamentul bolilor cronice deci pe o


perioadă lungă de timp şi datorită acţiunii lor mai slabe şi mai puţin toxice se pretează
unui astfel de tratament; acţiunea multor produse vegetale (mai ales sub forma de ceaiuri,
extracte) este complexă, datorită compoziţiei chimice şi se adresează mai multor organe
sau sisteme;

 în multe domenii ale terapeuticii nu se poate renunţa la aportul fitoterapiei, care este
hotărâtor în unele boli cardiovasculare, afecţiuni hepatice, intestinale, respiratorii
acţiunea de cunoaştere a proprietăţilor farmacologice şi terapeutice pe baze ştiinţifice a
continuat ceea ce justifică utilizarea lor;

 au fost descoperite noi plante medicinale cu proprietăţi necunoscute, iar pentru altele
utilizate de mai multă vreme s-au descoperit proprietăţi noi;

 s-au îmbunătaţit mult formele farmaceutice obţinute din plantele medicinale ceea ce a
permis standardizarea lor şi administrarea unor doze bine stabilite;

 au fost izolate în stare pură numeroase principii active vegetale, prin transpunerea la scară
industrială a noilor tehnologii, fapt ce a contribuit la ridicarea prestigiului şi încrederii în
fitoterapie şi a permis obţinerea unor derivaţi de semisinteză, care să corecteze anumite
caractere ale plantelor naturale (solubilitate, eficienţă);

 s-a avansat inventarierea rezervelor de plante medicinale şi s-au introdus în cultură


speciile cele mai valoroase, atât pentru asigurarea materiei prime dar şi pentru protecţia
speciilor vulnerabile.
2 .Specii de plante medicinal autohtone si exotice….
Afin:stomatita,afte,micoze;forme-infuzie,decoct

Arbore de ceai verde:previne cariile prin continutul de fluor,are actiune de protejare a smaltului
dentar;forme:apa de gura,infuzie,decoct

Cuisoare :Uleiul de cuisoare, continand un procent ridicat de eugenol care-i confera proprietati
antiseptice si anestezice, ajuta in boli ale cavitatii bucale si la calmarea durerii de dinti. Poate fi
folosit ca anestezic al dintilor, pentru dezinfectarea canalelor maselelor ;Forme:ulei
essential,paste de dinti,unguent

Mentă.:Produsul vegetal şi preparatele din acesta se pot folosi local pentru igiena cavităţii
bucale. Aetheroleum Menthae (ulei volatil de Menta) — sub formă de apă de gură are efecte
răcoritoare, antiseptice, corijează gustul şi mirosul neplăcut. Apa de gură din 5 g ulei la 95 g
alcool concentrat; se pun în apă câteva picături din această soluţie.Forme:apa de gura,pasta de
dinti.

Sclipeţi: extractele apoase din produsul vegetal sunt folosite la reducerea inflamaţiilor la nivelul
cavităţii bucale.Astringent,antimicrobian,hemostatic,cicatrizant.Forme:decoct

Tătăneasă:stomatite si abcese.Antiinflamator,fav epitelizarea,cicatrizant.Forme:decoct

Arin negru:Pentru tonifierea mucoasei bucale şi a gingiilor,ulceratiilor gingivale,dureri de dinti


.Astringent,antiinflamator,antimicrobian,cicatrizant,hemostatic.Forme:infuzie

Sunătoare : pentru tratarea gingivitei şi abceselor.Cicatrizant,antiinflamator.Forme:infuzie

Cerenţel:dureri de dinti,abcese
dentare,gingivite,stomatite,amigdalite.Astringent,calmant,bactericid,hemostatic.Forme:tincturi,
sirop,decoct,infuzie,gararisme

Urzică :stomatite.Regenerant al tesuturilor,fav epitelizarea,antiinflamator.Forme:decoct

Muşetel :abcese dentare,gingivite,stomatite,plagi.Cicatrizant pt plagi


,antiseptic,analgesic.Forme:infuzie

Trandafirul de dulceata:afectiuni bucale (afte,glosita,stomatite).


Antiinflamator,antiseptic.Forme:infuzie

Salcia alba:stomatite,gingivite,afte.Analgezic.Forme:decoct

Eucalipt:ceiuri si gargara pentru calmarea gatului inflamat.Antiseptic,bactericid,antifungic,pt


ingrijirea dintilor,diminueaza halena.

Ienupar :dureri de dinti,ingrijirea cav bucale.Antinevralgic.Forme:decoctapa de gura.


3.PRODUSE FITOTERAPEUTICE PENTRU UZ STOMATOLOGIC

Dentinox gel gingival copii x 10g


Indicatii: Calmeaza durerea si permite iesirea intregii dentitii de lapte fara a mai aparea iritatii ale gingiei
si infectii ale mucoasei bucale.
Recomandat de la aparitia primului dintisor.
Se poate utiliza, in caz de nevoie, pana la eruptia tuturor dintisorilor de lapte.
Compozitie: Contine substante active analgezice locale si un extract din flori de musetel care inlatura
inflamatia si stimuleaza vindecarea.
Tinctura de musetel 150 mg, hidroclorid de lidocaina 3.4 mg, polidocanol 3.2 mg si excipienti.
Gel cu extract de musetel pentru calmarea durerilor in eruptia dentara.

GEL CU SALVIE SI PROPOLIS


-RECOMANDARI:
-Antiinflamator si astringent al mucoaselor cavitatii bucale:
-Stomatite
-Gingivite
-Paradontopatii
Si dupa interventii stomatologice: aplicarea de lucrari dentare , dupa detartraje ,etc.
INGREDIENTE: Aqua , glycerin , carbomer , Propolis cera , Salvia sp. , sodium borate
MOD DE UTILIZARE :
-Aplicatii locale , in strat subtire , cu o usoara masare a zonei afectate
Contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la una dintre componentele produsului

GLICERINA boraxata cu propolis si galbenele


Solutie contra aftelor bucale: afte,glosite,stomatite,gingivite.
Antiinflamator ,antiseptic si analgezic
Gingival spray cu miere si propolis
Flacon spray 30 ml
Indicatii:
Este eficient în afecţiuni ale cavităţii bucale: afte, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, stări inflamatorii,
infecţioase de la nivelul cavităţii bucale (gingivite, stomatite, candidoze).
Extractul de propolis în combinaţie cu extractele de muşeţel şi gălbenele are eficacitate ridicată,
determinând ca Gingival spray să fie un foarte bun agent în caz de infecţii, inflamaţii, micoze, ulceraţii
care pot apare la nivelul cavităţii bucale.
Este util pentru menţinerea igienei cavităţii bucale.
Recomandări:
Stomatite, gingivite, afte; menţine igiena cavităţii bucale.
Mod de administrare :
1-2 pufuri orale de 3-6 ori/zi .
Se recomanda administrarea produsului minim 7 zile .

Gelul gingival Parodium


CompozitieRheum Palmatum (extract de) 0,20 g; Excipient q.s.p. 100 g.
contine un agent antibacterian puternic Clorhexidina : si un extract din planta Rheum Palmatum. un agent
antibacterian puternic.Clorhexidina favorizeaza eliminarea placii bacteriene si impiedica reaparitia ei. Ea
asigura o protectie de lunga durata, acoperind intervalul intre doua spalari pe dinti.
Rheum Palmatum: o planta cu proprietati calmante. Aceasta planta de origine chineza este cunoscuta de
4000 de ani pentru proprietatile ei. Rizomul sau contine glicozide si agenti tananti. Unii din compusii sai
au o activitate benefica asupra umflarii gingiilor
Indicatii
Parodium este un produs pentru tratamente buco-dentare. Trebuie aplicat direct pe gingie cu degetul sau
cu aplicatorul. Va sfatuim sa-l folositi de 3 ori pe zi. Parodium favorizeaza prevenirea: inrosirii si umflarii
gingiilor; sangerarii gingiilor; elimina mirosul neplacu al respiratiei.

Pansoral, gel pentru aplicatii orale


Prospect
CompozitieSalicilat de colina 8,7 g; Clorura de cetalconium 0,01 g; Excipienti q.s.p. 100 g (alcool de 95
vol/vol. glicerol, hidroxietil-celuloza, esenta de anason, solutie de hidroxid
de sodiu officinale, apa pura).
IndicatiiDureri in stari inflamatorii si ulceroase ale mucoasei bucale.
Doze si mod de administrare
Posologie: 1 pana la 4 aplicatii pe zi. Rezervat adultilor si copiilor peste 6 ani.
Folosire locala buco-dentara. Aplicati cu degetele o cantitate de gel de marimea unei alune pe portiunea
dureroasa a gurii si masati usor. Intindeti gelul daca marimea leziunii o cere (in cazul durerilor provocate
de purtarea protezelor dentare). Repetati aplicarea gelului de 4 ori pe zi, in special inainte de culcare.
Contraindicatii
Acest medicament nu trebuie utilizat in urmatoarele cazuri: antecedente de alergie la aspirina; datorita
prezentei alcoolului in compozitia sa, se recomanda a nu se folosi Pansoral la copii in varsta de pana la 6
ani. In caz de dubiu, este indispensabil sa cereti sfatul medicului sau farmacistului dvs.

PlantaGingival.
Recomandari: Stomatite, gingivite, afte, dureri cauzate de presiunea protezelor dentare.
Compozitie: Extracte vegetale de: galbenele (Calendula officinalis), revent (Rheum palmatum) si
tataneasa (Symphytum officinale) in glicerina farmaceutica.
Efecte: remediu naturist cu efect antiseptic, analgezic, antiinflamator si cicatrizant. Efectele sunt datorate
saponozidelor triterpenice si flavonelor din Calendula officinalis (galbenele) cu actiune antiseptica si
antiinflamatoare, hidroxiantrachinonelor si taninurilor galice si catehice din Rheum palmatum (reventul)
cu actiune antiinflamatoare si astringenta; componenta principala din Symphytum officinale (tataneasa)
este alantoina, cicatrizant puternic.
Mod de utilizare: De 2-3 ori pe zi se badijoneaza zona afectata, cu ajutorul pensulei incluse in dop, dupa
care se spala pensula cu apa fierbinte inainte de reinchiderea flaconului.
Mod de prezentare: 10 ml.

Hofident Q10
Compozitie: Tincturi de plante medicinale si aromatice (traista ciobanului, patlagina, musetel, coada
soricelulului, castan, menta) si Coenzima Q10.
Indicatii: Produs natural cu proprietati antiseptice, cicatrizante si deodorante pentru ingrijirea gurii.
Administrare: Se clateste gura cu produsul diluat cu apa calduta (1 lingurita la 1/2 pahar cu apa
calduta).

Apa de gura Spry® Oral Rinse Clear este fara zahar, cu: xylitol natural, Aloe Vera, musetel,
echinacea si menta.
Cantitate: 473 ml.
Utilizare: se clăteşte puternic timp de 30 de secunde dimineaţa şi înainte de culcare. Produsul nu este
destinat pentru înghiţire.
Ingrediente: apă purificată, xylitol(xilitol), alcool de cereale (etanol), glicerina vegetala (din fructe de
palmier nemodificate genetic), amestec din extracte naturale de menta, suc de Aloe Vera concentrat,
extract din flori de galbenele (Calendula Officinalis), extract de Chamomilla Recutita, extract din
Echinacea Purpurea, mentol (din ulei de mentă), extract din frunze de maslin (Olea Europea),
emulsificator din ulei de cocos (polisorbat 20), benzoat de sodiu (ca si conservant), extras de cimbru
(Thymus Vulgaris).

Apa de gura AUROMERE® contine ingrediente de ingrijire si anti-bacteriene precum menta, ulei de
cuisoare, ulei de salvie si ulei din arbore de ceai, ideale pentru igiena zilnica a gurii. Deasemenea,
este ideal a fi folosita impreuna cu pasta de dinti pe baza de plante AUROMERE®.
Uleiurile ofera o prospetime usoara, de lunga durata, asigura o flora bine echilibrata in cavitatea bucala si
activarea corespunzatoare a mucoasei orale.
Confera o respiratie proaspata pe tot parcursul zilei.

Pasta de dinţi ASLAMED


Pasta de dinţi ASLAMED fără mentol este special creată pentru persoanele care nu agreează aromele
mentolate sau care urmează tratamente homeopate.
Extract ecocertificat de muşeţel, argilǎ specială şi salvie
Fără mentol
Întăreşte smalţul dinţilor
Împrospătează respiraţia
Fără SLS
80% ingrediente de origine natural

Pasta de dinţi ASLAMED-AFECTIUNI GINGIVO-PARODONTALE


Utilizată regulat, pasta de dinţi Aslamed diminuează sângerările gingivale şi reduce inflamaţiile
gingivo-parodontale.
Extract ecocertificat de muşeţel, argilă specială şi cătină
Diminuează sângerările gingivale
Reduce inflamaţiile gingivo-parodontale
Eficienţă dovedită clinic

Logona Apa de gura BIO cu extract din plante


Beneficii/Utilizari: Apa de gura improspateaza respiratia si are o actiune antibacteriana asupra cavitatii
bucale, impiedicand aparitia cariilor.
Descriere Produs
Combinatia concentrata din plante are un puternic efect antibacterian, ceea ce impiedica formarea
respiratiei neplacute si a depozitelor dentare. Extractul de salvie are puternice proprietati antibacteriene
si antifungice care ajuta procesul de vindecare a ranilor. Salvia, propolisul si uleiurile esentiale ingrijesc
gingiile si asigura o respiratie proaspata. Combinatia concentrata din plante are un puternic efect
antibacterian, ceea ce impiedica formarea respiratiei neplacute si a depozitelor dentare

APĂ DE GURĂ CU PROPOLIS


Produsul este recomandat pentru igiena zilnică a mucoasei bucale, în tratamentul local al
infecțiilor și inflamațiilor localizate la nivelul cavității bucale (stomatite, glosite, gingivite),
pentru prevenirea formării plăcii bacteriene, pentru micșorarea hipersensibilității dentinare și
pentru împrospătarea respirației.
Compozitia produsului:
-Extracte naturale (propolis, salvie, mușetel, muguri de plop), clorură de zinc
Mod de utilizare:
-Pentru utilizare se realizează o soluție din 10-20 picături APĂ DE GURĂ CU PROPOLIS în
jumătate de pahar cu apă; se clătește cavitatea bucală, de 2-3 ori cu soluția astfel preparată.

Homeodent este o pasta de dinti naturala, creata special pentru persoanele care urmeaza un
tratament homeopatic.
Pasta de dinti Homeodent asociaza doi agenti fluorici ce contribuie la fortificarea smaltului si
extracte din plante: Calendula Officinalis (antiseptic, antiinflammator, antihemoragic), Plantago
Major (antiinflammator), Cochlearia Armoracia (stimularea sanatoasa a gingiilor), Hamamelis
Virginiana (astringent, antihemoragic, antiinflammator) si agenti antiseptici ce limiteaza placa
dentara.

Extract din muguri de brad


Remineralizant, favorizeaza fixarea calciului in oase, stimuleaza eritropoeza si cresterea tesutului
osos, reechilibreaza metabolismul fosfo-calcic.
Indicatii terapeutice: spasmofilie, carie dentara, paradontoza, rinofaringite repetate la copii,
Mod de administrare:
Adulti si copii peste 7 ani: 50-70 de picaturi, in putina apa, o data pe zi, in cura de durata lunga.
In fracturi si carie dentara se administreaza cate 50 de picaturi, in putina apa, de trei ori pe zi.
La copiii sub 7 ani doza trebuie redusa la jumatate.

GennaDent Parodontik
Recomandari: Gingivita , Parodontoza
Compozitie:
Cu argila activa si extracte de plante.
Indicatii:
Recomandata in paradontoza, gingivite si sangerari gingivale.
Administrare:
Se aplica cu periuta pe dinti si gingii, prin miscari de sus in jos (NU laterale), urmand ca Paradontik sa
patrunda si sa adere in spatiile interdentare, atat in fata cat si in spatele dintilor. Se clateste dupa MINIM
30 de minute. Se recomanda a se folosi in asociere cu GennaDent Forte; dupa ce s-a folosit Paradontik, se
poate folosi GennaDent FORTE fie in aceeasi zi, fie in ziua urmatoare, cu respectarea instructiunilor de
folosire.

ARGENTUM GennaDENT – Pasta de dinti revolutionara cu argila, cupru si argint coloidal


GennaDENT Argentum are un efect regenerator asupra tesutului gingival si de protectie naturala a
cavitatii bucale , fiind recomandata in paradontoze, gingivite si sangerari gingivale.
Pentru a mentine caracteristicile revolutionare ale acestei paste este necesar sa sa mai mentina pe dinti
inca 3-5 minute dupa periaj.
Aceasta pasta de dinti poate fi folosita si in timpul tratamentelor homeopatice. Se recomanda pentru a fi
folosita zilnic , cu efecte legate de sanatatea gingivala, dar si pentru protectia impotriva cariilor si a
formarii tartrului. Aroma placuta a uleiului volatil de portocala , o face sa fie apreciata de toate varstele.
Contine: argila activa, cupru coloidal, argint coloidal, aur coloidal si plante cu efecte calmante si
bactericide.

Pasta de dinți GennaDent – Herbal


GennaDent – Herbal este o pastă de dinți spumantă, cu argilă și plante, cu un conținut de 95% substanțe
naturale, pentru uz curent. Deoarece pastele de dinți naturale sunt altfel decât cele cu care ne-am obișnuit,
Laboratoarele GennaDent au găsit o soluție adaptată preferințelor majorității consumatorilor, combinând
eficiența unei paste de dinți naturale, cu proprietățile unei paste de dinți comerciale.
Formula pastei de dinți Herbal are la bază ingrediente active cu un rol protector la nivelul întregii cavități
bucale și al gingiilor, împiedică formarea tartrului și apariția cariilor. Argila activă, propolisul, aloe vera
și extractele naturale din plante acționează sinergic, potențențându-și calitățile curative.
Plantele aromate: mentă, mușețel, salvie, eucalipt și fenicul au proprietăți dezinfectante, antiseptice,
analgezice, antifermentative, antiinflamatorii, și cicatrizante. Plantele conțin taninuri, flavonoizi, uleiuri
volatile, vitamine și minerale.

GENNA DENT- PRAF DE DINTI CU ARGILA ACTIVA SI PLANTE


Compozitie
Argila activa, natural calcium carbonate, natural sodium chlorure, sodium carbonate, natural extract
Mentha piperita.
Periuta de dinti umectata se introduce in pulbere, se realizeaza periajul dintilor si se clateste. Pentru uz
individual.
Indicatii
Albeste dintii, stopeaza tartrul si reimprospateaza respiratia.

GennaDent Forte – pasta de dinti


Este cea mai eficientă pastă de dinţi GennaDent, cu cea mai mare concentraţie de substanţe active fiind, în
acelaşi timp, ecologică şi având un efect de regenerare a ţesuturilor cu care vine în contact.
Folosită în mod curent, ea este de un real folos în cazuri de parodontoze, sângerări gingivale, protecţie
împotriva cariilor şi a tartrului.
Aromă – ulei volatil de Phoeniculum vulgare (fenicul).
Compozitie: argila activa, propolis, aloe vera, rozmarin, salvie.

S-ar putea să vă placă și