Povestea cifrei 1

A fost odată ce-a fost, de când Hâncu

şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că
acesta-i începutul …
Când Dumnezeu a făcut Pământul, a
făcut şi Soarele şi Luna …
Când Soarele era pe cer, Luna era în

Unu partea opusă a Pământului şi niciodată nu se

întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de
frăţiorul ei, Soarele!
Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în
mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă
Soarele spre ea, să-i fie mai aproape.
Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase.
Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă:
- Tu eşti numai una! Soarele e numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi
veţi fi pe veci!
De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru a desenat acel
cârlig trimis de Lună către Soare.

Şi aşa a apărut cifra 1 …

 Povestea cifrei 2

A fost odată, pe când oamenii nu ştiau

să scrie sau să citească, un copil pe nume
Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi
animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea
în curte, dădea de mâncare animalelor, le
mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl

Doi răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar

altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană
colorată din coada lor.
Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe
deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân.
Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse
la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră
din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul,
răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la
marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi
privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.
Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau
să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

Şi aşa a apărut cifra 2 …

 Povestea cifrei 3

Se povesteşte că în momentul naşterii

Domnului Iisus Hristos cei trei magi erau pe
drum, îndreptându-se către locul spre care îi
călăuzea steaua.
Cel de-al doilea mag se afla aproape
la aceeaşi distanţă atât de primul, cât şi de al
treilea mag. Toţi priveau spre cer şi
Trei urmăreau steaua care vestea naşterea Fiului
Domnului. Şi, iată că un curcubeu îi uni
printr-un arc pe primul şi pe al doilea mag,
iar un alt curcubeu îl uni pe al doilea mag de cel de al treilea. Curcubeele s-au lăsat la
pământ, iar magii au intrat la pruncul Iisus, punându-i la picioare trei daruri: aur smirnă şi
tămâie. Pe urmele curcubeelor au răsărit şi înflorit cele mai înmiresmate flori din lume:
florile de busuioc.
Oamenii au privit urma lăsată de cele două curcubee şi au spus că dacă vor să scrie
numărul magilor, vor desena cele două semicercuri pline de flori de busuioc.

Aşa a apărut cifra 3 …

 Povestea cifrei 4

Trăia odată o măicuţă bătrână, care

avea un fiu, ce îşi luă femeie rea, căci îi
venise vremea de însurătoare.
Femeia aceasta o jignea adesea pe
bătrână şi din răutate i-a spus soţului să taie
picioarele scaunului pe care şedea bătrâna

Patru când lua masa. Soţul tăie trei picioare de la

scaun, lăsându-i totuşi acestuia un picior.

Printr-o minune dumnezeiască, scăunelul rămase aşa, fără să se răstoarne, căci

bătrâna se aşeza cu credinţă la masă, pe scăunelul cu un picior.
Văzând ce se întâmplă, femeia îi spuse soţului său că dacă mai doreşte să rămână
cu ea, să-i aducă pe o tavă inima mamei sale.
Fiul, cu lacrimi în ochi, îi povesti bătrânei ce-i ceruse soţia, iar aceasta, din
dragoste pentru copil, acceptă acest lucru dureros. Băiatul luă inima bătrânei, o puse pe
tavă şi alergă spre soţia lui. Pe scări însă se împiedică şi căzu, iar inima îl întrebă:
- Te doare, puiul mamei?
Atunci, cuprins de remuşcări, fiul luă inima, o puse din nou în trupul mamei
şi plânse mult, până ce lacrimile lui au spălat şi au vindecat rănile, iar măicuţa lui
dragă se făcuse bine. Băiatul o alungă pe femeia rea de la casă şi de atunci pentru a
reprezenta numărul patru se reprezenta scăunelul misterios.

Şi aşa a apărut cifra 4 …

 Povestea cifrei 5

A fost odată, demult, două familii care

se certau mereu pentru o bucată de pământ.
Una locuia spre Răsărit, iar cealaltă
spre Apus.
Familia care locuia spre Răsărit avea
o fată, iar familia care locuia spre Apus avea

Cinci un băiat. Cei doi copii însă erau prieteni,

chiar dacă familiile lor nu se îndrăgeau, şi de
aceea se ascundeau de ochii răutăcioşi ai
părinţilor lor.
Venise vara, iar copiii au hotărât să secere împreună grâul. Nici nu se lumina bine
de ziuă când ei plecau cu secera în spate să strângă roadele pământului, spicele de grâu.
Din păcate, părinţii au aflat despre prietenia aceasta şi s-au supărat foarte tare,
interzicându-le să se mai întâlnească. Mai mult chiar, i-au închis pe fiecare în casele lor!
De supărare, copiii au plâns mult, până când fata s-a transformat într-o stea cu cinci
colţuri, care lucea puternic în nopţile senine, cu lună plină, iar băiatul într-un măr plin cu
flori ale – roz, cu cinci petale, copiind imaginea steluţei care le privea.
Toată lumea a aflat despre această întâmplare!
Din toată povestea, doar secera a rămas pe câmp, singuratică, până când au găsit-o
nişte săteni miloşi. Aceştia au luat-o şi, privind steluţa cu cinci colţuri şi mărul ale cărui
flori aveau cinci petale, au spus că dacă va dori cineva să reprezinte numărul petalelor de
măr sau colturile steluţei, vor desena acea seceră singuratică.

Şi aşa a apărut cifra 5 …

Povestea cifrei 6
 A fost odată, demult, pe când oamenii
nu ştiau să scrie sau să citească, un împărat
care avea şase fiice, care mai de care mai
frumoasă!
Şi a dat împăratul sfoară-n ţară că
celui care se va dovedi mai vrednic şi mai
isteţ îi va dărui o parte din împărăţie şi pe o
Şase fiică de soţie.
Auzi de acestea şi Codrin, un băiat
chipeş si isteţ, căruia îi plăcea să păzească oile şi să cânte din fluierul său fermecat. Aşa
că hotărî să-şi încerce norocul. Ajungând la palat, împăratul îl supuse pe Codrin la tot
felul de probe grele, pe care acesta le trecu. Dar împăratul nu mai vroia să-şi ţină
promisiunea, de teamă că una din fiicele sale se va căsători cu acest ciobănaş.
Supărat pe împărat, Codrin cântă din fluierul său fermecat până ce fetele s-au
transformat în lalele, iar împăratul într-un şarpe. Văzându-se în oglindă, ruşinat, şarpele
îşi ascunse capul în mijlocul trupului şi încremeni.
Oamenii, minunându-se de acest lucru, au spus că de câte ori vor să reprezinte
numărul fetelor de împărat, adică şase, vor desena semnul şarpelui ruşinat. De atunci,
lalelele au şase petale.

Şi aşa a apărut cifra 6 …