Gestiunea investiţiilor publice

UNITATEA DE STUDIU 1
INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
1.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE INVESTIŢIE

În literatura de specialitate termenul de investiţie este privit pe două planuri: primul, mai
larg reprezentat de investiţiile financiare şi al doilea, mai restrâns, al investiţiilor de
capital.Investiţiile financiare sunt reprezentate din orice plasament de capital, cu rolul de a obţine
un anumit beneficiu (profit). Astfel, cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare, plasarea
de sume de bani la bănci, alocarea de fonduri pentru dezvoltarea de afaceri (cu scopul de a obţine
dividende, dobânzi şi profituri) - reprezintă investiţii financiare. Pe planul al doilea, cel al
investiţiilor de capital, agenţii economici (atât cei publici cât şi cei privaţi) achiziţionează noi
mijloace fixe şi se modernizează cele existente. Investiţiile de capital au loc în economia reală
precum şi în domeniile social – culturale, constituind baza creşterii economice şi al dezvoltării
sectoarelor social – culturale.
Investiţiile au un caracter novator, schimbă situaţia economică existentă, apar noi
elemente tehnologice decât cele cunoscute anterior. Investiţiile vizează activitatea economică
viitoare, implicând astfel un însemnat factor de risc, ele reprezintă privarea de un consum cert
astăzi, în schimbul unei speranţe viitoare, pe care o certifică specialiştii.
Investiţiile publice (statului) sau ale unui agent economic pot fi făcute în propria sa ţară
sau în alte ţări. Investiţiile dintr-un stat pot avea surse interne şi/sau surse externe atrase, deci
procesul investiţional are determinări endogene şi exogene. Atunci când se combină cele două
surse de provenienţă a capitalului (internă şi externă), activitatea investiţională desfăşurată se
numeşte investiţie mixtă. Agenţii economici străini pot realiza investiţii proprii, fără participare
autohtonă.
În România se pot realiza trei categorii de investiţii:
- investiţii proprii, româneşti (autohtone);
- investiţii mixte, cu capital românesc şi străin;
- investiţii străine, cu capital extern.
Corelaţia dintre investiţii şi creşterea economică este dublă: pe de o parte, investiţiile
influenţează creşterea economică prin volumul lor; pe de altă parte creşterea economică este
influenţată de calitatea investiţiilor realizate, aspect ce se reflectă în eficienţa economică a
investiţiilor.
Desfăşurarea normală a procesului de producţie presupune contribuţia mai multor factori
(capital fix, muncă, materii prime), iar în cadrul acestora, un rol deosebit de important îl ocupă
capitalul fix. Crearea de noi utilaje, precum şi aducerea parametrilor celor existente la nivelul
impus de progresul tehnic contemporan, se realizează numai prin investiţii. În acest context,
investiţiile de capital reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează
noi capitaluri fixe, productive sau neproductive, se dezvoltă, se modernizează şi se reutilizează
cele existente. Prin investiţii publice de capital se asigură construirea de noi unităţi economice,
dezvoltarea, modernizarea şi reutilarea celor existente, precum şi construirea, lărgirea şi
amenajarea obiectivelor cu caracter social – cultural şi de locuinţe.Sunt asimilate investiţiilor,
cheltuielile pentru explorări, prospecţiuni şi cercetări geologice referitoare la lucrările de
investiţii; cheltuielile ocazionate cu proiectarea tehnologică şi productivă a lucrărilor de
3
 Gestiunea investiţiilor publice

investiţii; îmbunătăţiri funciare. Prin extindere, sunt considerate investiţii cheltuielile cu

supravegherea realizării viitorului obiectiv şi pentru calificarea salariaţilor care vor lucra la
unitatea nou construită; cheltuielile pentru demolări, exproprieri şi amenajări.
Investiţiile, atât publice cât şi private se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:
 După structura lor, se pot grupa în:
- maşini, utilaje, instalaţii şi linii tehnologice, inclusiv aparate de măsură şi control;
- lucrări de construcţii – montaj, compuse din lucrări de construcţii şi instalaţii şi lucrări de
montaj al utilajelor tehnologice realizate pe şantierele de construcţii;
- lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanţe minerale utile;
- alte cheltuieli de investiţii.
 După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat, investiţiile se clasifică în:
- investiţii directe: sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziţionarea utilajelor,
montarea acestora, executarea fundaţiilor şi a construcţiilor) Aceste investiţii se
calculează pe baza devizelor de cheltuieli care se întocmesc pe categorii de lucrări, pe
obiectiv, sau pe întreaga investiţie (devizul general).
- investiţii colaterale: se materializează în lucrări care asigură utilităţile obiectivului de
bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, reţele telefonice, precum şi cele
îndreptate spre construirea unor obiective destinate deservirii obiectivului de bază –
magazine, locuinţe în jurul obiectivului de bază). Cheltuielile care se fac cu aceste
investiţii se stabilesc prin devize special elaborate
- investiţii conexe: sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a
asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfăşurării procesului de producţie.
 După sursa de finanţare, investiţiile pot fi:
- investiţii finanţate din surse proprii (se constituie din capitalul propriu (din profit, din
fondul de amortizare şi din încasările obţinute în urma vânzării unor utilaje);
- investiţii finanţate din surse atrase (în această perioadă au rol mare în finanţarea
investiţiilor şi se constituie din credite bancare interne şi externe, alocaţii de la buget sau
din alte surse).
 După modul de constituire pot fi:
- investiţii nete (sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul naţional net şi
au ca scop sporirea capitalului fix şi a stocurilor de materii prime şi materiale)
- investiţii brute (se obţin adăugând la investiţia netă amortizarea, care are ca scop
înlocuirea capitalului fix uzat. Investiţiile brute contribuie astfel la creşterea absolută a
capitalului fix).
 După natura obiectivului, investiţiile pot fi obiective noi sau pot fi dezvoltări,
modernizări, reutilări sau reprofilări ale unor investiţii anterioare.
 După modul de execuţie, investiţiile sunt:investiţii executate în antrepriză si investiţii
executate în regie.Acest mod de clasificare sa foloseşte cu precădere pentru lucrările de
construcţii. Modul de execuţie este impus de o serie de factori, din care pot fi precizaţi:
gradul de specializare a viitorului obiectiv, mărimea obiectivului, natura lucrărilor, etc.
Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii şi anume: sfera de activitate
(productivă, social – culturală); ramurile beneficiare (investiţii executate în industrie, agricultură,
construcţii, transporturi), etc.

4
 Gestiunea investiţiilor publice

1.2. ROLUL INVESTITIILOR IN SOCIETATE

Procesul investitional este un cumul de activitati a carui finalitate are un efect

multiplicator in societate, prin noile capacitati productive, dezvoltarea sau modernizarea celor
existente, toate acestea corelate cu nevoile prezente si/sau de perspectiva ale comunitatii, cu
posibilitatile de realizare tehnica si argumentate prin, analize economico-financiare privind
avantajele derularii acestuia proces.
Colectivitatile umane, indiferent de regim sau forma de organizare, au, inteles ca procesul
investitional este forta motrice de baza a dezvoltarii, generatorul de progres pe toate planurile. El
trebuie sa fie guvernat de anumite reguli, care sa formeze cadrul metodologic reglementar unitar
necesar desfasurarii sale in conditii de eficienta si eficacitate in toate sectoarele vietii economico-
sociale. El nu trebuie sa exceada cadrul general legal al stadiului de dezvoltare al societatii,
constituindu-se ca, o parte integranta sistemului unitar al economiei de piata.
Investitiile au un rol important cu implicatii profunde asupra sigurantei alimentare si
sociale, in realizarea si consolidarea stabilitatii economice si sociale. Principalele forme de
manifestare ale contributiei activitatii investitionale la realizarea acestor deziderate, elemente
definitorii ale calitatii vietii sunt:
 potentarea ofertei de bunuri si/sau serviciiin sensul ca, prin actiunea agentilor economici
declansatori de actiuni investitionale de implementare a diverse proiecte de crestere a
capacitatilor productive, va creste oferta pusa la dispozitia consumatorilor;
 potentarea nevoilor - orice proiect de investitii va genera nevoi sau cereri suplimentare,
cu efect de antrenare/propagare in sectoare conexe; in amonte (furnizoare de materii prime,
materiale, utilitati, forta de munca etc.) sau in aval (distribuitoare sau consumatoare a bunurilor
si serviciilor oferite). Este cunoscut sloganul acestei perioade care arata ca iesirea din criza este
posibila numui prin investitii. Este corect deoarece orice proiect demarat acum va crea nevoi
sporite de resurse, materiale, tehnice, umane, potentand astfel productia din sectoarele de profil.
Astfel, constructia unei autostrazi, prin specificul ei, va solicita cantitati sporite de
echipamente, utilaje de constructii, materiale de constructii, ciment, produse de balastiera,
arocamente s.a., resurse umane semnificative, chiar daca nu de nivel IT, implicit efectul
bulgarelui de zapada determinat de interrelationarea dintre ramurile si sectoarele de activitate ale
unei economii. In cazul nostru, din pacate, efectul benefic este mult diminuat, nesemnificativ
chiar pentru ca antreprenorii, „firme straine de renume", adopta o strategie de procurement
bazata pe importuri, lucru de altfel remarcat si la marile firme de retail care au mari complexe
comerciale in Romania.
 regularizarea pietei prin sustinerea politicilor de stimulare sau inhibare
a cererii/consumului unui produs/serviciu. Printr-o politica de investitii abila actoriiscenei
economice pot educa consumatorii prin atragerea lor spre servicii/produse cu anumite atribute ce
tin de protectia mediului (produse biodegradabile, cu consumuri reduse de materiale rare),
conservarea energiei, protectia starii de sanatate a individului (produse naturale fara aditivi
nocivi) etc.;
 cresterea stocului de active fixe prin realizarea de proiecte sau programe de investitii,
constituind principala parghie de realizare a unei restructurari economice reale, prin crearea de
noi structuri, mai performante in acord cu optiunile strategice ale societati;
 obtinerea de venituri suplimentare pentru investitor, pentru alti agenti economici antrenati
prin efectul de propagare, precum si la populatie, in general;
5
 Gestiunea investiţiilor publice

 in sectorul public, investitiile destinate serviciilor pentru populatie se caracterizeaza

printr-o larga paleta de efecte induse de ordin social, cultural etc. Orice protect de investitii din
domeniul lucrarilor publice este (trebuie sa fie) subordonat unei conceptii generale, integratoare
la nivel de colectivitate teritoriala si, ca atare, efectele sale vor avea un caracter difuz in
comunitate, dar si la nivelul individului;
 investitiile joaca rolul de regulator/compensator pe piata fortei de munca in imbunatatirea
calitatii vietii.
Implementarea unor proiecte sau programe de investitii antreneaza modificari in ocuparea
fortei de munca prin generarea nevoilor suplimentare de forta de munca in sectoare care
pregatesc si implementeaza actiuni investitionale (cercetare-proiectare, constructii, productia de
echipamente si instalatii de lucru etc.), dar mai ales la beneficiarii de proiect care exploateaza
noile capacitati de productie. Aceasta are ca efect imediat (sau intr-o perspectiva mai mult sau
mai putin indepartata), atenuarea presiuni factorilor generatori de somaj. In acest context,
investitiile pot fi privite ca liant intre generatii, prin crearea de noi locuri de munca pentru
generatia tanara, dar si prin mostenirea de capital fix pe care aceasta o primeste de la generatiile
anterioare.
Nu in ultimul rand, investitiile constituie suportul material al promovarii progresului
tehnico-stiintific in diverse sectoare de activitate. Proiectele de investitii aplicate sunt mijlocul
principal de valorificare a solutiilor tehnice si tehnologice noi oferite de cercetarea stiintifica.

1.3.STRATEGII INVESTIŢIONALE

Procesul investiţional reprezintă suportul material al dezvoltării economice, investiţiile

stau la baza diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Fără activitatea
de investiţii nu se pot asigura sporuri de capital fix sau circulant, creşterea numărului de locuri de
muncă, creşterea randamentelor utilajelor, creşterea productivităţii muncii. Investiţiile pentru
dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau
modernizarea celor existente, reprezintă un cost cert pentru un viitor ce conţine elemente de
incertitudine. Fenomenul de incertitudine poate consta în diminuarea cererii pentru produsele
finite, creşterea cantităţilor de produse finite apărute pe piaţă, creşterea costurilor materiilor
prime, apariţia altor produse mai performante, etc. De aceea, în cadrul strategiilor şi politicilor
firmei, strategia investiţională are un loc important deoarece toate celelalte activităţi ale firmei
depind de investiţii, depind de politica de investiţii adoptată.
Strategia investiţională, ca o mulţime logică de informaţii cu caracter tehnic şi economic,
stabileşte, pe baza unor studii, analize, simulări, obiectivele principale ale firmei în domeniul
investiţional, acţiunile ce urmează să se desfăşoare pentru atingerea obiectivelor, modalităţile de
atingere a acestora, sursele de finanţare şi metodele de alocare a resurselor. Strategia
investiţională, ca o strategie parţială, dar care ocupă un loc central în cadrul strategiilor şi
politicilor firmei, trebuie să aibă în vedere şi celelalte strategii ale firmei (de piaţă, de
restructurare, privatizare, informatizare, etc.), înscriindu-se în strategia globală a firmei, în
politica sa economică, asigurând suportul financiar al materializării programelor firmei.
Strategia investiţională a firmei, fie ea privată sau publică, are un puternic caracter
novator deoarece prin investiţii se asigură promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor
cercetării ştiinţifice, perfecţionarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de organizare a
producţiei, etc.

6
 Gestiunea investiţiilor publice

În funcţie de puterea economică a firmei, de corelarea care există între ceea ce ea produce
şi cererea pieţei, strategia investiţională poate fi:
- strategie de redresare;
- strategie de consolidare;
- strategie de dezvoltare.
Strategia investiţională de redresare (aplicabilă firmelor la care cererea de produse finite a
scăzut foarte mult) presupune restructurarea producţiei, schimbarea utilajelor şi tehnologiei, etc.
Strategia de consolidare se aplică numai acolo unde se constată mici modificări în
structura pieţei, unde au apărut şi alţi furnizori de produse finite, unde se constată o creştere a
concurenţei şi există riscul pierderii vechilor pieţe de desfacere a produselor finite. Strategia
aplicată în această perioadă trebuie să fie una de adaptare la condiţiile concrete ale vieţii social –
economice, de menţinere a poziţiei câştigate, a locului deţinut în acţiunile de cooperare şi
contractele cu partenerii tradiţionali.
Strategia de dezvoltare se aplică în cazul în care există o cerere pronunţată de produse
finite sau în cazul în care piaţa reclamă apariţia de noi produse finite cu parametri, calităţi, sau
efecte sociale superioare celor existente deja pe piaţă.
Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru
asigurarea unei dezvoltări viitoare şi, în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul
cum se cheltuieşte această economie a lui. În cazul investiţiilor publice, investiţii care au la bază
surse bugetare, interesul este al întregii comunităţi, al tuturor contribuabililor. Ca urmare, la baza
oricărei activităţi investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei economice, al obţinerii unui
efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.
Elaborarea unei strategii investiţionale presupune multă abilitate din partea celui ce o
elaborează, deoarece orice strategie implică riscuri, ştiindu-se că cea mai mare rată de risc poate
duce la cele mai mari profituri, dar şi la cele mai mari pierderi. De aceea, orice strategie, şi cu
atât mai mult cea investiţională, necesită multă gândire şi analize minuţioase, deoarece nu
întotdeauna strategia de a obţine cel mai mare profit este cea mai bună.
La nivel macroeconomic, în sfera de acţiune a investiţiilor publice, strategiile
guvernamentale de investiţii, trebuiesc elaborate în conformitate cu planul de dezvoltare
economică naţională pe termen mediu şi lung, ţinând cont de obiectivele strategice naţionale. În
cazul obiectivelor de investiţii foarte mari care necesită finanţări mari şi foarte mari, statul poate
coopera şi cu firme cu capital privat, atât naţionale cât şi internaţionale.
În fundamentarea strategiei investiţionale şi în general a firmei, trebuie observat ce tip de
economie de piaţă promovează guvernul. Într-un fel se va fundamenta strategia dacă economia
de piaţă se bazează pe o concurenţă perfectă sau pe una imperfectă, pe o economie de piaţă
dirijată de Stat, planificată, sau pe una modernă, liberală.
Evident că fiecare ţară îşi doreşte o economie de piaţă modernă, care se realizează prin
mecanismele economico – financiare unde statul influenţează în mod direct activitatea firmelor
prin pârghii financiare, unde economia este descentralizată şi proprietatea publică coexistă cu cea
privată (care deţine ponderea cea mai mare).
Strategia investiţională, cel puţin pentru marile firme (private sau publice), depinde de
opţiunile politice. De aceea, este foarte greu pentru o firmă mare să elaboreze o astfel de
strategie, să facă propuneri de acţiuni concrete pentru realizarea unor obiective, dacă nu există o
strategie la nivel macroeconomic sau dacă aceasta nu este cunoscută de factorii de decizie de la
nivel sectorial, regional, zonal, etc.

7
 Gestiunea investiţiilor publice

Cel mai mare neajuns al unei politici economice îl reprezintă marginalizarea activităţii de
investiţii, lipsa de coordonare dintre o serie de măsuri ce vizează reforma economică şi
activitatea investiţională.
Relansare activităţii din industrie, construcţii şi agricultură, ridicarea productivităţii
muncii şi a eficienţei utilizării factorilor de producţie, creşterea accelerată a exportului faţă de
import, nu se poate face fără o politică clară în domeniul investiţiilor la nivelul guvernului, care
să constituie un element orientativ pentru fundamentarea strategiilor investiţionale ale firmelor
publice ori private.