LUPU GABRIEL- ANUL II MRU IFR

Exercițiul 1

În societatea modernă și după o serie de revolte sângeroase, la începutul secolului trecut,

timpul de lucru a început să fie reglementat, iar de-a lungul deceniilor durata săptămânii de lucru
s-a redus considerabil.

La început, se lucrau 72 de ore și sase zile pe săptămână, apoi 60 de ore, apoi s-a trecut
cu succes la săptămâna de lucru de 48 de ore. Pentru ca în final să se ajunga la concluzia că cea
mai buna variantă este săptămâna de lucru de 40 de ore, de luni până vineri, cu 8 ore pe zi și cu
doua zile de repaos, program care se regăsește în majoritatea societăților moderne, cu condiții
normale de muncă.

Evident, există și nelipsitele excepții și de o parte, și de cealaltă, de la săptămâna de lucru

de 35 de ore, introdusa cu succes in Franța, în anul 2000, și până la 112 ore pe săptămâna, în
lagărele de muncă din Coreea de Nord. De asemenea, în societați slab dezvoltate, precum India
sau China, timpul de muncă este inegal și depășește frecvent limita programului și pe cea admisă
de lege.

La nivel global, însă, pe măsura ce dezvoltarea tehnologică îmbunătățește productivitatea,

iar standardele de viață ale oamenilor cresc, există tendința ca aceștia să muncească din ce in ce
mai puțin. În Europa, se fac deja experimente pentru reducerea zilei de lucru la 6 ore, iar unul
dintre miliardarii lumii vine cu cea mai îndrăzneață propunere de până acum: săptămâna de lucru
de trei zile.

Impactul unei asemenea decizii pentru firmele și organizațiile din România ar fi

dezastruos, pentru că avem o cultură a muncii clădită pe principiul comunist cu cât muncești mai
mult, cu atât ești mai productiv, ceea ce este o mare minciună. Majoritatea firmelor trăiesc cu
impresia că dacă salariații muncesc 8, 10 chiar și 12 ore, productivitatea crește, dar este o iluzie,
pentru că în realitate sunt foarte puține persoane care pot susține un ritm zilnic de 8, 10 sau 12
ore într-o productivitate maximă, mai ales dacă salarizarea nu este pe măsura efortului depus, de
aici a aparut tendința salariaților de a fenta sistemul, patronul, statul, dupa principiul “pauzele
lungi si dese, cheia marilor succese”.
 În realitate este mare lucru daca se lucrează 4-6 ore întregi, la nivel maxim, mai ales în
cadrul organizațiilor vechi, foste de stat, în instituțiile bugetare precum primăriile, spitalele,
școlile, poliția, șamd.

Ca și în Suedia, Franța, Finlanda, și în România schimbările trebuiesc planificate cu pași

mici, prin experimente făcute la început pe scară redusă, la nivelul unor organizații mici, aparate
administrativ-teritoriale de mici dimensiuni. După o durată de minim un an de la implementarea
proiectului, specialiștii în HR și analiștii financiari vor determina avantajele si dezavantajele,
costurile și productivitatea, randamentul mai crescut sau dimpotrivă mai scăzut al angajaților.

Pandemia cu noul Sars-cov2 sau Covid 19 ce a cuprins întreaga lume a adus schimbări
majore în ceea ce privește ziua de muncă, participarea fizică la ea, mai ales când în multe țări s-
au impus stări de urgență sau de alertă, instaurându-se astfel zone de carantină ce au implicat
multe restricții de circulație, așa cum s-a petrecut și în România. Mutarea in on-line acolo unde
jobul permitea, șomajul tehnic, înjumătățirea zilei de lucru, training-urile, au deschis porțile unor
perspective noi, au dat sensuri noi familiei și timpului petrecut în familie, din care toți cei care
muncesc își trag puterea.

Sunt multe întrebări care așteaptă un răspuns, precum:

1. Cum trebuie plătită ziua de muncă de 6 ore, precum cea de 8 ore?

2. Cum putem încuraja salariații să dea randament maxim în cele 6 ore?
3. Este pregătit sistemul Casei de Pensii pentru acestă provocare?
4. Are influență asupra calității muncii faptul că salariații vor putea petrece timp mai mult în
familie?
5. Ne vindem timpul acordat muncii scump sau ieftin?