Retele Electrice Inteligente

Retele Electrice Inteligente - Conf.dr.ing.
Lucian Toma
SUPORT DE CURS
REŢELE ELECTRICE
INTELIGENTE
Conf.dr.ing. Lucian Toma

Departamentul Sisteme Electroenergetice
Universitatea “Politehnica” din Bucureşti
Retele Electrice Inteligente - Conf.dr.ing. Lucian Toma
Capitolul 1
Factori care au determinat crearea
Reţelelor Electrice Inteligente
1.1. Introducere
Sistemele electroenergetice sunt supuse astăzi unor provocări ca
urmare a progreselor tehnologice în domeniul surselor de energie
regenerabilă, sistemelor de telecomunicaţie, electronicii de putere etc.
Dezvoltarea unor surse noi de energie curată se produce pe fondul crizei
energetice, a schimbărilor climatice şi a stimulentelor de preţ de pe piaţa de
energie electrică. Conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, consumul de
energie electrică în Europa va creşte până în 2030 cu o rată anuală de 1,4%,
iar puterea instalată în surse de energie regenerabilă se va dubla, de la 13%
în prezent la 26% în 2030 [1]. Se constată, de asemenea, un ritm de creştere
a consumului de energie electrică care solicită o disponibilitate crescută de
putere în sursele de producţie. Însă, la nivel European, această tendinţă este
în contradicţie ţintele Comisiei Europene, printre care se află reducerea
consumului de energie cu 20% până în anul 2020.
Conceptul de reţele electrice inteligente (eng.: smart grid) are
rădăcini diferite şi fundamente diferite.
În SUA au existat mai multe iniţiative ale unor instituţii / entităţi
renumite la nivel internaţional sub diverse denumiri, precum: Intelligrid de
către EPRI, Perfect Power Systems de către Galvin Electricity Initiative,
etc., pentru ca în final, sub coordonarea Departamentului de Energie să se
convină asupra unui singur termen, respectiv smart grid (eng.: reţea
inteligentă). În SUA, sprijinirea financiară masivă a dezvoltării reţelelor
electrice precum şi a cercetării din domeniu a fost justificată prin avaria
extinsă (eng.: blackout) produsă în 14 august 2003 în partea de Nord-Est a
ţării şi în partea de Sud-Est a Canadei ce a afectat aproximativ 50 de
milioane de locuitori. Legislaţia americană a fost însoţită de două legi
importante şi anume “Transformarea reţelei şi revoluţionarea industriei
energiei electrice din America” (2003-2004) – planul de acţiunea elaborat de
Departamentul Energiei (DOE), respectiv “Energy Independence and
Security Act” (2007) adoptat de Congresul SUA, tratează în capitolul XIII
Programul de modernizare a Sistemului Energetic Naţional American prin
2 Reţele Electrice Inteligente
noul concept SmartGrid. Iniţiativele SUA au fost sprijinite de Japonia şi

Corea de Sud.
În Europa, conceptul de reţele electrice inteligente a fost iniţiat sub
numele de “Smart Grids” în anul 2005 în etapa de pregătire a Platformei
Tehnologice pentru Reţelele Electrice ale Viitorului din cadrul Programului
Cadru 7 a Comisiei Europene, lansat pentru perioada 2007-2013. Smart
Grids s-a dorit a fi un limbaj comun cu iniţiativele din SUA şi a avut la bază
Strategia de la Lisabona pentru dezvoltare durabilă stabilită în cadrul
întâlnirii reprezentanţilor ţărilor membre ale UE în anul 2000.
Deşi nu există o definiţie comun agreată, există un număr foarte
mare de iniţiative care încearcă să explice de înseamnă Smart Grids.
Conform Comisiei Europene, smart grids sunt “reţele electrice care pot
integra în mod inteligent comportamentul şi acţiunile tuturor utilizatorilor
conectaţi la aceasta – generatoare, consumatori şi aceia care îndeplinesc
ambele roluri – pentru asigurarea unui proces de alimentare cu energie
electrică sustenabil, economic şi sigur”. O altă definiţie îi aparţine
Comitetului Electrotehnic Internaţional, care defineşte smart grids ca “un
concept de modernizare a reţelelor electrice care integrează tehnologiile
electrice şi informatice în orice punct al reţelei, de la cele de generare până
la cele de consum”.
Astfel, se poate spune că reţelele electrice inteligente reprezintă
nivelul următor al dezvoltării reţelelor electrice ca urmare a progresului
tehnologic al echipamentelor electrice, dar în special a dezvoltării sistemelor
de telecomunicaţie şi tehnicii de calcul specifice reţelelor electrice. Noile
reţele electrice se vor distinge printr-un grad ridicat de inteligenţă datorită
numărului mare de aplicaţii care au început să fie deja implementate la
diverse niveluri ale reţelei electrice.
1.2. Strategia Lisabona [3]
Strategia Lisabona pentru dezvoltare durabilă se conturează în jurul

a 3 aspecte:
(i) Piaţa internă Europeană de energie electrică a fost creată cu
scopul creşterii competitivităţii şi a eficienţei economice. Asociată cu un
cadru legislativ eficient, se urmăreşte ca piaţa internă Europeană să aducă
beneficii cetăţenilor Europei, prin libertatea acestora de a alege dintr-o gamă
variată de servicii şi un preţ cât mai mic al energiei electrice. Pentru
atingerea acestor ţinte este necesară creşterea flexibilităţii reţelei electrice
prin creşterea posibilităţilor de alimentare cu energie electrică a
consumatorilor. Totodată, piaţa de energie electrică trebuie să îi ofere
Reţele Electrice Inteligente 3
consumatorului oportunităţi prin crearea de produse şi servicii flexibile,

tarife previzibile şi o volatilitate redusă a preţului.
(ii) Securitatea funcţionării. Societatea modernă, prin tehnologia
de înalt nivel, se bazează într-o mare măsură pe un grad ridicat al calităţii
energiei electrice. Continuitatea în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor şi menţinerea frecvenţei la valori normale constituie astăzi
două obiective provocatoare pentru operatorii de sistem datorită
disponibilităţii, uneori limitate, a surselor de producţie pentru procesul de
echilibrare a puterilor. În plus, infrastructura îmbătrânită a reţelelor
afectează continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.
Aceste impedimente atrag atenţia asupra reţelelor electrice, care necesită o
reproiectare astfel încât să facă faţă noilor provocări, prin obţinerea unor
structuri flexibile şi echipate cu tehnologii performante.
(iii) Protecţia mediului înconjurător. În concordanţă cu Protocolul
de la Kyoto, Comisia Europeană a stabilit obiective foarte restrictive privind
emisia de gaze cu efect de seră (CO2, SO2, NOx etc.). La problemele legate
de disponibilitatea resurselor de energie primară s-au adăugat deciziile
Comisiei Europene privind cotele ţintă pentru producţia de energie electrică
din surse neconvenţionale. De aceea sunt necesare cercetări susţinute pentru
dezvoltarea tehnologiilor curate şi ieftine. Pe de altă parte, trebuie evaluat
impactul problemelor legate de mediu asupra tranzitului de puteri în reţeaua
interconectată Europeană, dar şi impactul vizual al instalaţiilor
electroenergetice şi utilizarea terenului.
Disponibilitatea
Liberalizare energiei primare
Inovaţie şi Securitate şi
competitivitate calitate
Costuri reduse Capacitate de
şi eficienţă transfer
Conservarea Schimbări Poluare

florei şi faunei climatice
Fig. 1. Obiectivele Strategiei de la Lisabona pentru dezvoltare durabilă [3].
1.3. SmartGrids în viziunea Comisiei Europene [3]
Ideea de reţea “inteligentă” sau “activă” apare ca o consecinţă a

evoluţiei tehnologice care va conferi o flexibilitate crescută reţelei electrice
şi va creşte calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică a
consumatorilor.
Pentru ca reţelele electrice ale viitorului să contribuie la îndeplinirea
obiectivelor stabilite prin Strategia de la Lisabona, acestea trebuie să
răspundă următoarelor cerinţe:
a) Flexibilitate. Reţelele electrice trebuie să prezinte configuraţii
care să permită menţinerea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor în orice condiţii de funcţionare. O cale de creştere a
flexibilităţii reţelelor electrice o constituie interoperabilitatea acestora prin
asigurarea compatibilităţii pentru implementarea pieţelor de energie
electrică, printr-un management eficient al congestiilor interne de reţea şi pe
liniile de interconexiune, prin îmbunătăţirea transportului la distanţă şi
integrarea surselor de energie regenerabilă.
b) Accesibilitate. Reţelele electrice trebuie să permită accesul liber
tuturor utilizatorilor, atât consumatori cât şi producători. În particular,
reţelele electrice trebuie să permită oricărei surse de energie regenerabilă să
se conecteze fără restricţii, chiar dacă acestea prezintă probleme specifice de
funcţionare (intermitenţa puterii produse etc.).
c) Securitate. Securitatea funcţionării, atât a producătorilor cât şi a
consumatorilor, este o cerinţă impusă reţelelor electrice moderne. În plus,
cerinţele unei societăţi digitale sunt îndeplinite prin asigurarea calităţii
energiei electrice. Securitatea furnizării energiei electrice se referă şi la
condiţiile de funcţionare ale reţelei electrice. Numărul mare de incidente
produse, în ultimii ani, în mai multe sisteme electroenergetice care au
condus la avarii extinse dovedeşte faptul că este necesară o creştere a
capacităţii de transfer a reţelei electrice prin creşterea fiabilităţii şi a puterii
nominale a liniilor şi transformatoarelor, respectiv, prin rezervarea în surse
de producţie, care includ şi sisteme de stocare. Pe lângă acestea este
necesară reînoirea şi inovarea reţelei electrice printr-un management eficient
al activelor, prin creşterea gradului de automatizare în scopul îmbunătăţirii
calităţii serviciilor, prin utilizarea sistemelor de control de la distanţă etc.
d) Economicitate. Dezvoltarea infrastructurii reţelelor electrice
trebuie încurajată prin inovare, management eficient al energiei, competiţie
şi reglementări tehnice, deoarece orice cheltuială nejustificată se reflectă
asupra preţului energiei electrice de la consumatorul final.
Pentru a atinge aceste obiective, reţelele electrice trebuie să devină
mai “active”, permiţând integrarea noilor tehnologii. În viitor, sistemul
electroenergetic va fi împărţit între producţia centralizată şi producţia

distribuită. Generatoarele distribuite pot fi agregate şi controlate astfel încât
să formeze microreţele sau centrale virtuale care vor facilita integrarea
acestora în sistemul fizic dar şi pe piaţa de energie electrică.
Dezvoltarea noilor surse de energie şi a reţelelor de tensiune
continuă a permis alimentarea cu energie electrică a unor zone izolate,
precum insule sau zone de munte, inaccesibile pentru reţelele clasice.
Pentru a exploata avantajele generării dispersate (inclusiv a surselor
de energie regenerabilă) este necesară o abordare axată pe sistem.
Generatoarele distribuite nu vor fi singurele surse de producţie care vor
alimenta consumatorii ci vor fi integrate în sistem. Astfel, reţelele electrice
de medie tensiune şi de joasă tensiune vor deveni “active”, având
capacitatea de a furniza servicii de sistem.
Aparate inteligente
SMART-
SMART-GRIDS Delestaj voluntar de Managementul consumului
Viziune pentru viitor – o reţea a sarcină ca răspuns la
microreţelelor integrate care se dezechilibru de puteri La vârf de sarcină,
pot monitoriza şi auto-cicatriza consumul poate fi
Panouri fotoelectrice asigurat din surse proprii
pentru a economisi bani
Locuinţe
Birouri
Perturbaţie în
reţea
Procesoare Senzori
Sisteme digitale de protecţie Detectează condiţii nefavorabile
ce acţionează în microsecunde de funcţionare şi pot semnala
zone care pot fi izolate -
autocicatrizare
Stocare
Energia generată la gol de
sarcină poate fi stocată în
baterii pentru utilizare ulterioară Microreţa izolată
Centrală eoliană Generare distribuită

Centrală electrică
Energia provenită din surse de
de putere mare
producţie proprie, de mică putere,
Clădire
conduc la creşterea independenţei
industrială
energetice şi la reducerea costurilor
Fig. 2. Înglobarea generatoarelor distribuite în sistemele electroenergetice clasice.

La nivelul reţelei de distribuţie, care în mod tradiţional este orientată
către serviciul de furnizare şi alimentarea consumatorilor, apar noi practici
precum dispecerizarea acestora, calcule de reţea în timp real etc., ce se
găseau iniţial în activităţile operaţionale de la nivelul reţelei de transport. La
nivelul reţelei de transport este necesară dezvoltarea unei noi strategii şi
unor practici operaţionale care să permită o funcţionare descentralizată dar
cu un control centralizat.
1.4. Viziunea EPRI asupra SmartGrids
Pe de altă parte, în SUA, EPRI efectuează cercetări de cel puţin 10

ani privind dezvoltarea unor reţele inteligente, care se axează pe mai multe
concepte generale, astfel încât să satisfacă interesul tuturor actorilor
implicaţi: companii de electricitate, consumatori, producători, entităţi de
protecţie a mediului etc. Pentru a deveni inteligentă, reţeaua electrică trebuie
să includă şi sisteme de management al energiei. Platforma de control a
reţelei electrice inteligente trebuie să permită operatorului reţelei să
întreprindă acţiuni de echilibrare a puterilor, eficiente din punct de vedere
economic, utilizând sistemele de stocare pe perioadele de vârf ale curbei de
sarcină. Eficienţa economică a acestor acţiuni se bazează pe calcule de
optimizare a utilizării surselor de producţie şi pe controlul voluntar al
sarcinii, în acelaşi timp cu un management corespunzător al congestiilor [5].
În viziunea EPRI reţelele electrice inteligente sunt constituite din
două infrastructuri integrate: infrastructura pentru transferul energiei
electrice (reţeaua electrică) şi infrastructura de transfer a informaţiilor (fig.
3) [5].
Fig. 3. Dezvoltarea sistemelor inteligente.
Arhitectura de management industrială utilizează agenţi inteligenţi

pentru interacţiunile manageriale, agenţii furnizând managerului informaţii
de tip alerte sau mărimi electrice măsurate. În urma interacţiunii
manageriale, managerul întreprinde acţiuni decizionale la nivel de element
al reţelei sau per ansamblul reţelei. Funcţiile manageriale industriale

acţionează asupra următoarelor elemente:
– reţele informaţionale, precum router, switch, hub şi conexiuni
comunicaţionale;
– resurse de calcul, precum sistemele de automatizare din staţiile
de transformare, servere de date sau servere pentru platformele
de tranzacţionare ale pieţelor de energie electrică;
– servicii software, precum SCADA, EMS sau componente GIS,
precum şi sisteme de management al bazelor de date;
– servicii şi funcţii de business, precum servere de management al
tarifării, securităţii sau politicii operaţionale;
– sisteme de stocare.
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) a definit
următoarele funcţii de management: managementul defectelor,
managementul topologiei, managementul funcţional, managementul
securităţii şi managementul contabil.
1.5. Conceptul de „sisteme electroenergetice perfecte”
Pe aceeaşi filosofie a reţelelor electrice inteligente, Galvin Electricity

a lansat în SUA ideea de “sisteme electroenergetice perfecte” [2]. În
viziunea lui Bob Galvin “sistemele electroenergetice perfecte vor asigura
disponibilitatea absolută şi universală a energiei în ceea ce priveşte
cantitatea şi calitatea necesară pentru satisfacerea cerinţelor fiecărui
consumator”. Ideea dezvoltării sistemelor electroenergetice perfecte are la
bază creşterea independenţei, flexibilităţii şi inteligenţei pentru optimizarea
utilizării energiei printr-un management la nivel local. În viziunea Galvin
Electricity, calea dezvoltării către configuraţii perfecte ale sistemelor
electroenergetice porneşte de la structuri de mici dimensiuni şi merge către
integrarea globală. Se definesc astfel următoarele niveluri de integrare (fig.
4):
 Sistemul de integrare la nivel de dispozitiv. Acesta este primul
nivel de integrare şi se referă la portabilitatea dispozitivelor sau aparatelor
electrice beneficiind de tehnologiile nano şi bio, de senzori şi materiale
avansate. Aceste dispozitive înglobează micro-stocare şi micro-generare
locală, fiind vorba de tehnologia modernă digitală. Importanţa portabilităţii
constă în faptul că aceasta oferă omului o flexibilitate mai mare în mişcare.
 Sistemul integrat la nivel de clădire (localizat). Sistemul abordat
la nivel de clădire este următorul nivel de integrare după cel portabil şi se
referă la infrastructura de distribuţie a unei clădiri comerciale, unui campus,
unui cartier rezidenţial, respectiv o întreprindere. Acest nivel de integrare
prezintă avantajul că disponibilitatea energiei poate fi optimizată prin

folosirea unei game variate de surse de producţie şi, de asemenea, permite
crearea unei infrastructuri multi-generare (energie electrică, energie termică
şi aer răcire). Sistemul de management al energiei, prin optimizarea surselor
de producţie, aduce beneficii majore în ceea ce priveşte utilizarea surselor
de energie regenerabilă. Însă, integrarea mai multor surse de energie diferite
necesită implementarea de senzori performanţi şi ieftini care să furnizeze
informaţii privind starea reţelei şi cerinţe de producţie şi consum, dar şi
sisteme de comunicaţii.
 Sistemele distribuite. Sistemele electroenergetice distribuite se
axează pe interconectarea de diferite sisteme localizate astfel încât să se
beneficieze de avantajele disponibilităţii mai crescute a surselor de
producţie şi stocare. Acest concept a fost dezvoltat în ultima perioadă prin
aşa-numitele microreţele. Pe de altă parte, la acest nivel se dezvoltă
conceptul de generare distribuită în cadrul căreia microturbinele şi pilele cu
combustibili sunt candidaţii ideali pentru cogenerare, iar sistemele de
stocare asigură flexibilitate ridicată pentru utilizarea surselor de energie
regenerabilă la niveluri de putere mai mari. Marele dezavantaj ar putea fi
costul ridicat al sistemelor de stocare.
 Sistemul integrat global. Acesta este ultimul nivel de integrare şi
este asemănător sistemului clasic interconectat pe arii extinse.
Sisteme
portabile
Sis
te
ca
me lo
integrate
Si
s te te
Sis
me distribui l
tem ba
e integrate glo
Fig. 4. Abordarea sistemelor electroenergetice pe niveluri [2].
1.6. Strategia privind implementarea reţelelor electrice europene

ale viitorului
În cadrul Platformei Tehnologice SmartGrids a fost stabilit un plan

strategic formulat ca viziune asupra parcursului evolutiv al reţelelor
electrice actuale spre reţele electrice inteligente, care să permită atingerea

obiectivelor stabilite de Comisia Europeană pentru perioada 2008-2050
privind securitatea energetică şi sustenabilitatea. Acest plan strategic este
formulat sub forma a două arii de parcurs, una centrată pe reţeaua electrică
şi una centrată pe utilizatorii reţelei [4].
1.6.1. Abordarea centrată pe reţeaua electrică
Optimizarea funcţionării reţelei electrice

Pentru a se adapta noilor cerinţe privind creşterea consumului de
energie electrică şi dezvoltarea pieţei de energie electrică, ce se dovedesc a
fi adevărate provocări pentru condiţiile sale de funcţionare, reţelele electrice
trebuie să devină mai “active” şi mai “inteligente” prin:
 dezvoltarea sistemelor de monitorizare şi control pe arii extinse de
tip WAMS (wide area monitoring systems) şi WACS (wide area
control systems) combinate cu reglajul în buclă închisă al
compensatoarelor statice de putere reactivă, pentru maximizarea
capacităţii disponibile de transfer şi reducerea probabilităţii de
apariţie a unor perturbaţii;
 controlul circulaţiei de puteri sau a tensiunilor, în timp real, prin
intermediul unor dispozitive avansate de tip FACTS, bazate pe
electronica de putere;
 evaluarea securităţii sistemelor electroenergetice în timp real;
 implementarea unor estimatoare de stare distribuite în cadrul
sistemelor electroenergetice de mari dimensiuni;
 realizarea de software performant pentru evaluarea condiţiilor de
funcţionare ale reţelei, atât în regim permanent cât şi din punct de
vedere al stabilităţii, dar şi în prezenţa generării distribuite şi a
consumatorilor activi;
 realizarea de simulatoare pentru analiza funcţionării sistemelor
electroenergetice, atât în regim permanent cât şi în regim dinamic,
inclusiv prin includerea unor modele pentru sursele de energie
regenerabilă şi dispozitivele neliniare;
 stabilirea unor strategii eficiente pentru restaurarea funcţionării,
respectiv planuri de apărare împotriva producerii unor avarii;
 mecanisme eficiente, atât din punct de vedere tehnic cât şi
economic, de echilibrare în timp real a puterilor active;
 pentru menţinerea la un nivelul ridicat de pregătire al resursei
umane, se impune pregătirea continuă a operatorilor de sistem
folosind şi simulatoare de antrenare care să modeleze cât mai

fidel sistemele reale.
Optimizarea infrastructurii
Datorită opoziţiei publice, construirea de noi infrastructuri va fi
limitată, în timp ce înlocuirea vechii infrastructuri va trebui să fie inovată
pentru a optimiza capacitatea disponibilă de transfer. În acest sens se au în
vedere următoarele aspecte:
 extinderea reţelei europene, în special a celor de transport, cu noi
infrastructuri este condiţionată de reducerea duratei de obţinere a
autorizaţiei de construire;
 întărirea liniilor de transport existente;
 managementul noilor active şi metode de planificare a reţelelor de
transport şi distribuţie bazate pe analize de scenarii şi risc;
 disponibilitatea de date fiabile şi consistente – achiziţionate şi
actualizate periodic – pentru managementul şi planificarea
activelor.
Integrarea surselor de energie regenerabilă la scară largă
În condiţiile încălzirii globale şi a ritmului de creştere a preţului
petrolului (de peste 6 ori în numai 20 de ani), este necesar să se descopere şi
să se sprijine sursele alternative de producere a energiei electrice, pe de o
parte pentru protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte pentru
creşterea independenţei energetice. În acest sens, strategia Europeană pentru
crearea reţelelor electrice ale viitorului SmartGrids include obiective
conexe, adică:
 adaptarea reţelelor electrice de transport şi distribuţie, pentru a
permite integrarea surselor de energie regenerabilă precum şi a
cogenerării;
 dezvoltarea unor metode şi produse software performante pentru
prognoza vântului, respectiv a puterii active generate de sursele
eoliene;
 dezvoltarea de strategii de management al energiei care să
faciliteze creşterea penetrabilităţii generării distribuite şi a
dispozitivelor de stocare;
 adoptarea unor mecanisme de piaţă care să încurajeze
introducerea surselor de energie regenerabilă.
Tehnologia informaţională şi de telecomunicaţii
Având în vedere că sistemele de comunicaţii constituie un element

cheie al progresului tehnologic al reţelelor electrice, se impune dezvoltarea
unor obiective precum:
 tehnologii şi standarde de realizare a interfeţei cu utilizatorii
reţelei, care să permită consumatorilor să devină “activi” pentru
participarea la piaţa de energie electrică, să faciliteze integrarea
centralelor virtuale etc.;
 protocoale de comunicaţie pentru toate nivelurile relaţionale;
 sisteme şi medii de transfer de informaţii, obiectiv esenţial pentru
sincronizarea acţiunilor întreprinse în cadrul reţelei electrice;
 sisteme de automatizări în reţelele de distribuţie şi sisteme de
măsurare şi citire de la distanţă.
1.6.2. Abordarea centrată pe utilizatorii reţelei electrice
Reţelele electrice de distribuţie active

Această abordare presupune activarea unor funcţionalităţi şi a unei
game de servicii orientate pe utilizator în reţelele electrice de distribuţie în
ceea ce priveşte conectarea la reţea, accesul şi managementul, unde
utilizatorii sunt direct “vizibili” de către reţea, iar reţeaua, în schimb, “vede”
şi “simte” utilizatorii. Deşi conceptul de SmartGrids se referă atât la reţelele
de transport cât şi la cele de distribuţie, se constată o atenţie sporită asupra
celor de distribuţie deoarece punctele ţintă sunt utilizatorii mici, atât
producători cât şi consumatori.
Pe lângă faptul că reţelele de distribuţie actuale necesită un control şi
management îmbunătăţit pentru a face faţă generării distribuite, cerinţelor
privind calitatea energiei electrice etc., pentru viitor se anticipează creşterea
masivă a producţiei în surse dispersate (îndepărtate de consumatori) şi surse
distribuite (apropiate de consumatori), cu asigurarea serviciilor de sistem şi
din reţelele de distribuţie. În aceste condiţii, vor deveni indispensabile
tehnologiile şi caracteristicile unei reţele active care să permită dezvoltarea
şi controlul generării dispersate şi a răspunsului sarcinii la nivel industrial şi
rezidenţial, cu o implicare activă a consumatorilor.
Din această perspectivă se evidenţiază următoarele elemente cheie:
 focalizarea, pe monitorizarea reţelei în general, iar în particular pe
managementul alarmelor şi defectelor, acţiunilor preventive şi
corective şi aplicaţii inteligente cum ar fi cele suport de decizie
pentru operatorii de sistem;
 implementarea unui nou “nivel de control delegat”, pentru
controlul reţelei electrice, care să permită operatorilor de sistem
să facă faţă complexităţii crescute a managementului reţelei în

prezenţa generării dispersate şi distribuite; în cadrul “nivelului de
control delegat” o atenţie specială trebuie acordată monitorizării
reţelei în contextul primului obiectiv privind optimizarea
funcţionării şi utilizării reţelei electrice; nivelul de control delegat
se va utiliza pentru:
– dispecerizarea şi managementul local al generării distribuite în
combinaţie cu răspunsul sarcinii, adică suport pentru centralele
virtuale;
– implementarea unor funcţii de control activ (de ex.:
reconfigurarea reţelei electrice asistată de la distanţă,
managementul defectelor, proceduri de auto-restaurare etc.)
prin care să se asigure securitatea funcţionării şi calitatea
energiei electrice;
– adaptarea noilor funcţii implementate prin măsurări on-line, în
condiţiile unor restricţii tehnice şi de piaţă şi evenimente
prevăzute/neprevăzute;
– integrarea efectivă a sistemelor de stocare şi sistemelor de
răspuns al sarcinii;
 funcţiile reţelei de distribuţie active trebuie să includă produse
software noi / soluţii bazate pe optimizarea dinamică şi multi-
obiectiv şi modelarea integrată a incertitudinilor pentru
planificare / planificarea funcţională:
– produse software pentru optimizarea dimensionării, amplasării
şi configurării unor microreţele în cadrul reţelelor de
distribuţie;
– produse software pentru reconfigurarea optimală şi restaurarea
serviciului de furnizare în reţelele de distribuţie active;
 transportul va avea un impact major asupra cerinţelor reţelelor
inteligente, în special la nivel rezidenţial şi industrial. Pentru a
permite utilizarea vehiculelor de transport electrice şi hibride ale
viitorului, structura noii reţele va facilita includerea unor instalaţii
mobile de generare şi consum.
Piaţa de energie electrică şi eficienţa energetică
În ceea ce îi priveşte pe utilizatorii reţelei, beneficiile obţinute prin
utilizarea energiei electrice trebuie să fie maximizate, necesitând deci
optimizarea costurilor. Se pot defini astfel următoarele obiective:
 crearea de noi participanţi la piaţa de energie electrică, prin
aplicarea conceptelor de microreţea şi centrală virtuală pentru
favorizarea creşterii eficienţei energetice, îmbunătăţirii
managementului consumului la vârful de sarcină, utilizarea mai

eficientă a reţelei de distribuţie; aceste obiective sporesc
activitatea la nivelul centrelor locale de control (dispeceratelor)
ale reţelelor de distribuţie;
 crearea “consumatorilor activi”, prin echiparea celor clasici,
disponibili să reducă consumul la cererea operatorului de
distribuţie, cu sisteme de management al sarcinii şi sisteme de
măsurare cu citire de la distanţă;
 implementarea unor mecanisme de piaţă transparente şi flexibile,
care să conducă la utilizarea eficientă a surselor de producţie şi la
reducerea preţului energiei electrice.
Bibliografie
[1] www.smartgrids.eu
[2] www.galvinelectricity.org
[3] Comisia Europeană – Vision and Strategy for Europe’s Electricity
Networks of the Future, Platforma Tehnologică Europeană SmartGrids,
2006.
[4] Comisia Europeană – Strategic Deployment Document for Europe’s
Electricity Networks of the Future, Platforma Tehnologică Europeană
SmartGrids, 2008.
[5] EPRI – The Integrated Energy and Communication Systems
Architecture, Vol. IV, Technical Analysis, Electric Power Research
Institute, 2004.
Capitolul 2
Conceptul de microreţea
2.1. Introducere
Ce este o microretea?
O microreţea este un sistem electroenergetic de dimensiuni mici ce
include una sau mai multe grupuri de generare distribuită care pot funcţiona
independent de sistemul electroenergetic naţional sau conectat cu acesta.
În mod clasic, energia electrică este transferată dinspre reţeaua de
transport spre reţeaua de distribuţie, astfel că se produc pierderi de putere pe
lanţul de elemente de reţea, respectiv printr-un număr mare de linii
(exprimat în km) şi transformatoare. Dezvoltarea surselor de putere mică,
funcţionând fie pe combustibil convenţional, fie folosind resurse
regenerabile, a permis creşterea numărului de generatoare prezente în
reţeaua de distribuţie. Existenţa unor surse de energie electrică într-o zonă
de reţea de distribuţie a condus la ideea de arhitectură de microreţea.
De ce se utilizează o microreţea?
 Costul energiei se poate micşora (comparativ cu energie primită
din sistemul electroenergetic principal)
 Fiabilitatea si calitatea energiei se pot îmbunătăţi
 Poate creşte eficienţa şi se reduc emisiile de noxe
 Poate fi singura opţiune daca infrastructura de transport nouă sau
modernizată nu poate fi dezvoltată într-un timp sau cu un cost
eficace
Scurt istoric
 În perioada de început a dezvoltării sistemelor electroenergetice,
în perioada 1880-1910, acestea aveau o structură “simplă” de
microreţea, adică o singură centrală electrică alimenta o zonă de
consum
 Ulterior, ideea de funcţionare izolată, sub forma unei microreţele,
a început să dispară în perioada 1910-1950 prin politica de
interconectare a reţelelor electrice, datorită avantajelor pe care
acestea le prezintă
 În prezent, ideea de microreţea a început să prezinte un nou sens

ca urmare a dezvoltării de noi tehnologii, existenţa restricţiilor
privind construirea de noi elemente în reţelele de transport şi
distribuţie, aspectelor legate de mediu, cerinţelor legate de
fiabilitate etc.
Societatea modernă se bazează pe un sistem de furnizare a energiei
electrice de inalta fiabilitate. Problemele actuale privind disponibilitatea
energiei primare, imbatranirea infrastructurii de transport si distributie a
retelelor electrice, necesitatea de a instala surse noi de producţie (cum ar fi
sursele regenerabile) si vanzarea energiei electrice prin pietele angro
constituie o provocare pentru operatorii de sistem in ceea ce priveste
securitatea, siguranta si calitatea. De aceea sunt necesare investitii
importante pentru dezvoltarea si modernizarea infrastructurii electrice, iar
cel mai eficient mod pentru a raspunde cererintelor sociale va fi
incorporarea de solutii inovatoare, tehnologii si arhitecturi de retele.
Viitoarele retele electrice vor trebui sa se adaptaze la schimbarile
tehnologice sa raspunda valorilor societatii privind mediul inconjurator si
aspectul comercial. Astfel, securitatea sistemului, siguranta, mediul
inconjurator, calitatea energiei electrice, costul furnizarii si eficienta
energetica sunt evaluate intr-o maniera noua, ca raspuns la schimbarea
cerintelor de pe piata. Tehnologia trebuie sa demonstreze siguranta,
rezistenta si eficienta. La nivelul distributiei, noile cerinte pentru dezvoltare
sunt:
‐ Retelele de distributie trebuie sa prezinte accesibilitate pentru
producerea distribuita (GD) si sursele de energie regenerabile (SRE),
care pot fi auto-dispecerizate sau dispecerizate prin intermediul unui
dispecer local
‐ Retele de distributie care permit managementul consumului local si
care interactioneaza cu utilizatorii finali prin sisteme de contorizare
inteligente
Retelele de distributie incep sa se transforme din retele pasive in

retele active in sensul in care luarea unei decizii si controlul sunt distribuite,
iar puterea circula bidirectional. Acest tip de retele cu participarea generarii
distribuite, a surselor de energie regenerabile si a dispozitivelor de stocare,
ofera solutii pentru noi tipuri de echipamente si servicii, fiecare din acestea
fiind necesar sa respecte standardele si protocoalele comune. Functia unei
retele de distributie active este sa interconecteze in mod eficient sursele de
putere si consumatorii, permitandule ambelor parti sa decida care este cel
mai bun mod de functionare in timp real. Determinarea circulatiei de puteri,
controlul tensiunii si sistelele de protectii necesita tehnologiilor de cost

competitiv si sisteme de comunicare noi, care incorporeaza tehnologii
comunicationale si informatice.
Crearea retelelor de distributie active vor permite in mod radical
dezvoltarea de noi concept. Probabil ca cel mai promitator concept este
acela de “microretele”. Microretelele cuprind sisteme de distributie de joasa
tensiune (LV) cu surse distribuite de energie (DERs) cum ar fi
microturbinele, pile cu combustibil, celule fotoelectrice, etc, precum si
dispositive de stocare (sisteme inertial, baterii cu condensatoare de
dimensiuni mari, baterii se stocare de dimensiuni mici etc.), respective
consumatori controlabili, oferind posibilitati de control considerabile in ceea
ce priveste functionarea retelei electrice.
Aceste sisteme sunt conectate la reteaua de distributie de medie
tensiune, dar pot, de asemenea, functiona izolat de reteaua principala in
cazul unor defecte in retea. Din punctul de vedere al consumatorilor,
microretelele asigura atat energie termica cat si energie electrica, iar in plus
imbunatatesc siguranta in functionare la nivel local, reduc emisiile de noxe,
imbunatatesc calitatea energie prin controlul tensiunii si reducerea golurilor
de tensiune, si pot oferi costuri reduse pentru furnizarea energiei electrice
sau temice. Din punctul de vedere al reţelelor, o microreţea poate fi privită
ca o entitate controlabilă în cadrul sistemului energetic care poate sa
funcţioneze ca o mica sursa de putere sau ca servicii auxiliare sprijinind
reţeaua principală.
Potenţialul economic cheie al aplicaţiilor GD la premisele de client
constă în oportunitatea de utilizare locală a căldurii evacuate de la conversia
combustibilului primar in electricitate. În ultimii ani au existat progrese
remarcabile privind dezvoltarea de aplicaţii de cogenerare de mică putere.
Aceste sisteme se aşteaptă se joace un rol important în microreîelele din
tările nordice. Pe de alta parte, sistemele PV se anticipează ca se vor
dezvolta semnificativ în ţările cu climat însorit. Aplicaţii de micro-
cogenerare şi PV au un potenţial de creştere a eficientei totale a utilizării
surselor de energie primară şi în consecinţa, reduce substanţial emisiilor de
carbon şi noxe, constituind un alt beneficiu important în eforturile omenirii
de a combate schimbarea climatică.
Din punctul de vedere al reţelei electrice, aplicaţiile GD pot reduce
necesitatea de noi investiţii în reţelele electrice de distribuţie şi de transport.
Generatoarele Distribuite amplasate în apropierea consumatorilor vor
decongestiona căile de alimentare şi vor conduce la: reducerea pierderilor de
putere şi posibilitatea de rezervare a unor elemente din reţelele principale.
Microreţelele pot, de asemenea, să asigure servicii de sistem în cazul unor
probleme ce apar în reţeaua electrică principală.
În consecinţă, microreţelele sunt subiectul unei cercetări intense şi

activităţi de propagare în America, Japonia, Europa, Canada pentru a furniza
solutiile eficiente si a demonstra conceptele de functionare ale
microretelelor.
Caracteristici ale unei microreţele
Valoare de vârf a consumului de energie electrică: 1 kW - 100 MW
Consum de energie termică: 0.5 MJ/h - 1000 MJ/hr
Numărul de consumatori alimentaţi: 1 - 50.000
Tipul consumatorilor: rezidenţial, comercial sau industrial
Întinderea geografică: de la o casă până la 10 kmp
Funcţionarea mixtă: microreţeaua poate fi configurată pentru a
comuta între funcţionarea “izolată” şi “ne-izolată” în funcţie de
starea reţelei publice
Funcţionarea izolată: microreţeaua funcţionează independent de
reţeaua publică
Nivelul tensiunii: JT sau MT, AC sau DC
Arhitectura: radială or buclată cu una sau mai multe generatoare
Figura 1. Funcţiile unei microreţele.
Pe lângă infrastructura clasică a unei reţele electrice, ce cuprinde

linii, transformatoare, sisteme de protecţii şi automatizări, o microreţea
include consumatori inteligenţi, generatoare distribuite, sisteme de detectare
a defectelor avansate, echipamente de comutaţie inteligente, o infrastructură
de măsurare avansată, căli de alimentare de rezervă, precum şi un sistem de
monitorizare şi control ce cuprinde produse informatice şi cu ajutorul cărora

se pot îndeplini următoarele obiective:
Insularizarea microreţelei în cazul producerii unui blackout în SEN;
Optimizarea costului energiei electrice, comparativ cu un cel
obţinut pe piaţa de energie electrică, folosind resursele proprii, atât
generatoarele electrice şi sursele de stocare, precum şi consumatorii
activi;
Îmbunătăţirea fiabilităţii şi calităţii energiei electrice prin
posibilitatea de reconfigurare a reţelei electrice;
Creştere eficienţei şi reducerea emisiilor de substanţe poluante prin
integrarea surselor regenerabile de energie, precum panourile
fotovoltaice, micro-hidrocentralele, turbinele eoliene;
O microreţea se poate dezvolta în cadrul unei reţele electrice de
distribuţie (RED), de medie tensiune sau de joasă tensiune.
MT MT
RED RED
Echipament
de comutaţie
Monitorizare Consumator
şi control
Generator
Figura 2. Reprezentarea de bază a unei microreţele într-o reţea de distribuţie.
În cazul zonelor izolate, microreţelele pot constitui singura opţiune

d.p.d.v. tehnic sau economic. În plus, alimentarea cu energie electrică la
tensiune continuă poate reprezenta o soluţie mult mai eficientă decât
alimentarea la tensiune alternativă. O atenţie deosebită trebuie acordată
tensiunii continue şi electronicii de putere pentru conectarea la reţeaua
electrică a unor surse care produc energie electrică la tensiune continuă
(CC).
Choper CC-CC
Generare distribuita
Panouri PV
Consumatori CC
Pila cu
Redresoare active
combustibil
Invertor
Micro- CC-CA Comutatie statica
turbina
Generator
eolian
Sisteme de
avansate
stocare
Sisteme de
stocare în baterii Consumatori CA
Sisteme de
stocare inertiale
Invertor bidirectional
Figura 3. Conectarea la reţeaua electrică a surselor de energie electrică.
2.2. Arhitectura Microretelelor

O microreţea poate cuprinde o parte din sistemele de distribuţie de
MT şi JT şi consumatori agregaţi deserviţi de unul sau mai multe unităţi de
GD. Din punct de vedere al operaţional, o microreţea poate funcţiona
interconectat cu sistemul electroenergetic pincipal prin intermediul unui
punct comun de conectare (PCC), având astfel posibilitatea de a se izola în
cazul unor defecte ce apar în reţeaua electrică de distribuţie sau transport.
Figura 4. Ilustrarea microreţelelor.

În timp ce este fizic conectată la reteaua principală, modul de

operare şi control al microreţelei poate să se schimbe de la mod dependent
de reţeaua principală la mod independent de reţeaua principală, în funcţie de
puterea interschimbată între microreţea şi reţeaua electrică principală.
În figura 4 se prezintă sugestiv 3 tipuri de microreţele şi anume:
microreţea de distribuţie / industrială (care aparţine unei companii de
distribuţie), microreţea zonală cu utilitate singulară / multifuncţională de tip
industrial sau comercial şi microreţeaua locală destinată sectorului
rezidenţial sau clădirilor mici.
Microreţele de distribuţie
Accesul la microreţele poate facilita pe scara larga utilizarea SRE

şi/sau încorpora sisteme de cogenerare (CHP) în reteaua de distribuţie,
amortizând în acelaşi timp fluctuatiilor de energie ale reţelei principale.
Microretelele pot fi formate dintr-o parte sau de către toţi fiderii care pleacă
dintr-o staţie de distribuţie care este condusa de un operator de distribuţie.
Utilizarea unui număr mare de generatoare distribuite localizate aproape de
centrele de consum, o microreţea industrială poate asigura echilibrul local
între puterile active generate şi consumate, respectiv pot contribui la
evitarea unur congestii pe firerii de medie tensiune. La nivelul companiei de
distribuţie ce are în proprietate microreţeaua, turbine hidro de putere mică,
celulele fotoelectrice, grupurile eoliene şi sistemele de biomasa sunt câteva
din sursele de energie alternativă care pot fi utilizate cu emisii reduse de
noxe. O microretea de utilitate publică poate sa fie deconectata de la reteaua
principală în timpul perioadelor programate de intreţinere a fiderilor de
înaltă tensiune şi staţiilor într-un mod controlat. Izolarea planificată a
microreţelei limitează durata întreruperilor în alimentarea consumatorilor. O
microretea de utilitate publică poate să ofere ăi servicii de sistem cum ar fi
furnizarea de energie reactivă şi cresterea calităţii energiei electrice.
De asemenea, cateva tehnologii GD pot asigura putere reactivă
dispecerizabilă care sa compenseze puterea reactivă a sarcinii locale şi să
mentină nivelul de tensiune. Folosirea sursele în cogenerare (CHP),
microreţeaua de utilitate publică poate să ofere energie termică din procesul
de producere al energiei electrice sub formă de caldură sau apă fierbinte (sau
abur) pentru uz caznic. Conceptul de CHP în cadrul microreţelei este aplicat
prin amplasarea optima a surselor CHP acolo unde echipamentele
termice/electrice cresc complet eficienţa instalatiei şi reduc consumul de
combustibil.
Microreţele zonale - industriale si comerciale
Consumatorii comerciali şi industriali de energie electrică sunt

definiţi prin clase de importanţă, care se refetă la gradul de calitate al
energiei electrice. Un consumator critic poate să nu tolereze întreruperile în
alimentarea cu energie electrică. O microretea poate fi folosita cu usurinta
pentru a aimenta mai mai multe tipuri de consumatori industriali sau
comerciali, de ex: campus universitar, centru commercial, instalatii
industriale etc. Strategiile de management avansat al sarcinii din cadrul
microretelelor constau intr-un control distribuit si automat care sa previna
intreruperile neplanificate si deci sa contribuie la imbunatatirea calitatii
energiei electice prin cresterea independentei microretelei de reteaua
electrica principala.
Utilizarea conceptului de microretea, cu un nivel distinct de
fiabilitate si calitate a energiei electrice poate fi definit pe baza unui
clasificari a consumatorilor si diferentierea serviciilor pentru utilizatori
multipli. Clasificarea consumatorilor si controlul acestora in cadrul unei
microretele poate, de asemenea, contribui la aplatisarea curbei de sarcina fie
in mod izolat fie in mode conectat la retea. O microretea comerciala sau
industriala se poate insulariza atunci cand calitatea energiei electrice din
reteaua principala nu satisface cerintele impuse si poate afecta inclusiv
calitatea energiei electrice asigurate de microretea. Functionarea
independenta fata de reteaua principala aunei microretele
comerciala/industriala poate fi planificata, de ex., la varf de sarcina cand
pretul energiei electrice absorbite din reteaua principala este ridicat. O
microretea, poate, de asemenea, alimenta un consumator rezidential mic,
adica un grup de case orasenesti. Microreteaua rezidentiala asigura un
sistem de furniyare a energiei electrice convenabila si eficient care este
particularizat in functie cerintele consumatorilor si generatoarelor distribuite
utilizate. Generaţia de panouri solare si microturbine in cogenerare
constituie surse distribuite atractive pentru aplicatiile rezidentiale si cladirile
comerciale. Sursele PV pot fi incorporate in structura cladirii. Proprietarii
clădirii pot beneficia de buna corelare intre varful curbei de sarcina si
intensitatea soarelui pentru producerea de energie solara. Modulele la scara
redusa de microturbine ofera surse de cogenerare controlabile si eficiente,
de energie electrica si caldura, cu zgomot mic care pot fi instalate individual
in apartamente sau birouri acolo unde consumul de energie electrica se
realizeaza la o eficienta ridicata. Bazandu-ne pe accesul la microretea,
consumul de energie termica si electrica total al retelelor locale este
controlat prin putere adecvata si strategii de management - cu rol de a
personaliza pretul energiei si de a limita impactul fluctuatiilor de energie ale

surselor intermitente si schimbariile bruste ale consumului in retea.
Microretele locale
Electrificarea comunitatilor retrase si a zonelor neintegrate in tarile

dezvoltate si insule geografice este o mare prioritate pentru companiile de
utilitati din toata lumea. Cateva tari au cercetat adoptarea unui concept de
producere de energie descentralizata , in general, in particular - microretea,
pentru furnizarea de energie in zone izolate. Cererile de energie ale zonelor
neintegrate pot fi satisfacute prin instalarea regenerabilelor si alternativelor
DER pentru a forma retele izolate si microretele autonome care furnizeaza
energie electrica si eventual caldura sau apa calda clientilor locali sau
comerciali.
In functie de caracteristicile geografice ale unei zone retrase si
disponibilitatea resurselor de diverse tipuri cum ar fi: microturbine, mori de
vant, celule fotovoltaice si turbine pe gaz cu emisii mici, pot fi folosite. O
deosebire majora in modelul microretelelor departate este aceea ca
producerea trebuie sa fie dimensionata pentru a servi intregii sarcini cu un
nivel adecvat al capacitatii de rezerva . In plus, dispersarea incarcarii si
marile diferente intre incarcarea minima si maxima a microretelei fac din
tehnologia selectiei, a marimii a DER un lucru competitiv. Urmatoarele
metode sunt sugerate pentru a realiza balantul de energie pe termen scurt sau
pe termen lung a microretelelor retrase menite sa invinga fluctuatiile de
putere introduse de producerea intermitenta si sarcinii variabile:
‐ Participare avansata a puterii si angajamentul unitatilor printr-un set
de mai multe surse de generare pentru a selecta combinatia potrivita
a DER in fuctie de variatia sarcinii.
‐ Utilizarea marimii optime a unitatilor de energie
‐ Control avansat al sarcinii
Moduri de funcţionare a microreţelelor
a) Modul Conectat la reţeaua electrică publică.
Acest mod de funcţionare este un mod normal deoarece, pentru
asigurarea unor parametrii electrici în conformitate cu cerinţele de calitate a
energiei electrice, este necesară funcţionarea interconectată.
Din punct de vedere al frecvenţei, aceasta poate fi menţinută foarte
aproape de valoarea nominală de 50 Hz doar în condiţiile funcţionării
interconectate.
Funcţionarea interconectată asigură condiţiile necesare accesului la
cele mai ieftine surse de energie electrică. Consumatorii din microreţea pot
să opteze pentru a folosi sursele de energie electrică din cadrul microreţelei

sau pentru a cumpăra energie electrică din reţeaua publică.
b) Modul Izolat, cu funcţionare independentă de reţeaua electrică
publică.
În cazul în care în reţeaua publică se produce un incident care
conduce la întreruperea alimentării cu energie electrică, microreţeaua
trebuie să fie capabilă să asigure alimentarea de rezervă a principalilor
consumatori de energie electrică localizaţi în cadrul microreţelei.
Funcţionarea corespunzătoare în acest condiţii presupune existenţa unui
dispecer local dar şi a unor sisteme de reglaj pentru funcţionarea
insularizată.
2.3. Exemple de microreţele
Una dintre cele mai cunoscute centre pilot de microreţea este reţeaua
internă de la Illinois Institute of Technology (IIT), Chicago-SUA. Pentru
acest proiect IIT a beneficiat de un grant în valoare de 7 mil $ în 2005 de la
DoE; alte 5 mil $ au fost asigurate din fonduri proprii si de la companii
private.
Proiectul s-a bazat pe 3 componente: fiabilitate (grad ridicat de
continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor), producţie
proprie (utlizarea surselor proprii din IIT şi integrarea de noi surse
regenerabile) şi reducerea consumului de energie electrică.
Figura 5. Scheme monofilară a microreţelei de la IIT.

Pentru realizarea microreţelei au fost efectuate următoarele

modificări:
 Transformatoarele au fost înlocuite acolo unde a fost necesar
(vechime, capacitate depăşită)
 S-au instalat noi cabluri pentru a creşte flexibilitatea reţelei
 Această reţea se bazează pe o “coloana vertebrală” inteligentă, de
detectare şi remediere funcţionării, care colectează mii de date, le
analizează, stabileşte potenţialul impact şi ia deciziile de adaptare
a funcţionării sistemului astfel încât consecinţele să fie
minimizate. Există un controller inteligent care monitorizează şi
evaluează parametrii critici în scopul stabilirii stării de
funcţionare a sistemului. Atunci când este cazul, acest controler
poate interveni asupra reţelei astfel încât această să funcţioneze la
parametrii încadraţi în limitele predefinite. Monitorizarea şi
comunicaţiile se bazează pe senzori ieftini şi module, care
transmit informaţia fie wireless fie prin reţea standard de tip
internet bazată pe IP, inclusiv:
– Aparate de măsură avansate care măsoară, în fiecare clădire,
tensiunea, frecvenţa, curentul, puterea reactivă, consumul de
putere şi nivelul armonic
– Semnale de la controlerul central pentru dispecerizarea
producţiei pa baza preţului energiei electrice şi al gazelor
naturale primit de la PJM (operatorul de sistem)
– Informaţii privind nivelul de producţie locală şi stocare
precum şi starea combustibilului.
Atunci când apare o defecţiune într-o secţiune de cablu sau
comutator, structura reţelei permite evaluarea rapidă a condiţiilor de defect
şi acţionarea, în mai puţin de 1/4 cicluri, simultană în sensul izolării
defectului şi conectarea circuitului de rezervă, fără a întrerupe alimentarea
cu energie electrică. Această structură foloseşte întreruptoare de eliminare a
defectului de tip S&C Vista în buclă închisă cu protecţie de supracurent
direcţională. Această combinaţie de întreruptoare automate de mare viteză,
întreruptoare şi fideri redundanţi permite reconfigurarea instantanee a
sistemului.
Figura 6. Clădire din microreţeaua de la IIT.
Un alt exemplu de microreţea este proiectul pilot de la ISET - Kassel

Germania
Figura 7. Microreţeaua de la ISET.

Printre funcţiile implementat în cadrul microreţelei de la ISET se

menţionează:
modelarea GED şi unelte de analiză statică şi dinamică
filozofii pentru funcţionarea insularizată sau interconectată
algoritmi de control, ierarhic sau distribuit (bazaţi pe agenţi
inteligenţi)
strategii în caz de blackout local
definirea cerinţelor privind interfaţa GED şi reţea
scheme de protecţii şi tratare a neutrului
metode pentru cuantificarea beneficiilor privind fiabilitatea

laborator “microgrids” de diferite forme de complexitate şi
funcţionalitate
Bibliografie
2006.
SmartGrids, 2008.
Institute, 2004.
Capitolul 3
Conceptul de clădire inteligentă
3.1. Introducere
Conceptul de casă inteligentă se conturează ca răspuns, pe de o parte
la progresul tehnologic al surselor mici de energie bazându-se pe diverse
procese tehnologice de conversie, iar pe de altă parte la progresul tehnologic
în domeniului tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiei.
Piaţa rezidenţială este pe cale de a fi “activată” ca urmare a
dezvoltării sistemelor de control al caselor, bazate pe internet, ce devin din
ce în ce mai ieftine, mai versatile, multifuncţionale şi uşor de utilizat.
Acestea pot controla sisteme de relaxare, securitate, iluminat, încălzire şi
răcire, precum şi întregul sistem electric al casei. Echipamentele din casă
pot fi controlate de la distanţă din orice loc: de la un calculator desktop sau
laptop, un terminal local sau din exterior de la un telefon mobil. Cel mai
important însă este faptul că acestea pot îmbunătăţi calitatea vieţii,
programează utilizarea energiei într-un mod mult mai eficient, iar plata
serviciilor se poate efectua foarte rapid asigurându-i consumatorului un
control mai mare.
Utilizarea pe scară largă a managementului energiei într-o casă prin
supravegherea consumatorului (clientului) va reduce consumul de energie
electrică, va permite managementul energiei la nivel zonal de către
companiile din domeniu şi va permite consumatorilor să ia decizii în mod
informat. Pentru prima dată, consumatorul poate administra utilizarea
energiei electrice în mod eficient din punct de vedere al costului.
Principalele surse de consum de energie electrică sunt aparatele
electronicele, asociate cu instalaţiile de încălzire şi climatizare, precum şi
electrocasnicele şi instalaţiile de iluminat. Printre ele, procesele de încălzire
şi climatizare reprezintă mai mult de 56% din consumul total de energie
electrică dintr-o casă.
În Figura 1 se prezintă imaginea de ansamblu a unei case inteligentă.
Inteligenţa casei este dată de posibilităţile de comunicare şi control.
Figura 1. Conceptul de casă inteligentă.

Existenţa unei infrastructuri de comunicare în casă poate permite
implementarea unui sistem de management al energiei din casă. Astfel, este
posibilă implementarea unui număr mare de aplicaţii care va permite unei
case să devină un consumator activ, printre care:
 Automobilele electrice se pot încărca pe perioadele când în sistemul
electroenergetic există excedent de putere şi pot fi folosite pentru a
alimenta cei mai importanţi consumatori din casă în cazul unei
întreruperi cu energie electrică sau chiar să injecteze energie în
sistemul electroenergetic în cazuri de urgenţă ca serviciu de sistem
atunci când i se cere din partea furnizorului de energie electrică, care
la rândul său poate primi o cere de la operatorul de sistem.
 Măsurarea inteligentă. Informaţiile primite în timp real privind
preţul energiei electrice vor ajuta consumatorul să decidă asupra
consumului. Clientul poate să primească informaţii de la fiecare
aparat electrocasnic, având o defalcare pe tipuri de consumatori de
energie electrică, respectiv poate să transmită în timp real
furnizorului de energie electrică situaţia consumului propriu precum
şi puterea ce poate să fie deconectată în caz de urgenţă.
 Aparate electrocasnice inteligente. Acestea pot conţine micro-
chipuri care comunică cu controlerul local astfel încât se pot
deconecta automat dacă primesc semnal de la centrul de control în

caz de urgenţă.
 Control prin internet. Poate face posibil de a controla de la distanţă
consumul de energie electrică. Pentru o funcţionare eficientă în timp
real, viteza de comunicare a infrastructurii de internet trebuie să fie
suficient de mare.
 Termostat inteligent. Consumul de energie electrică pentru
încălzirea casei poate reprezenta un procent semnificativ din
consumul total al casei. Astfel, în cazul în care se primeşte o cerere
de reducere a consumului de energie electrică, în funcţie de
cantitatea de putere electrică ce trebuie redusă, termostatul
sistemului de încălzire poate reduce foarte rapid temperatura de
referinţă.
 Senzorii. Comunicarea cu fiecare consumator de energie electrică
din casă este posibilă doar prin dotarea cu senzori a fiecărui
consumator.
3.2. Definirea termenului de SMART HOME

Termenii de SMART HOME, INTELLIGENT HOME si HOME
NETWORKING sunt folosiţi de mai bine de un deceniu, odată cu
introducerea conceptului de interconectare a aparatelor si echipamentelor
dintr-o casă.
Cea mai bună definiţie pentru SMART HOME este: INTEGRAREA
TEHNOLOGIEI ŞI A SERVICIILOR PRIN INTERMEDIUL
AUTOMATIZĂRII PENTRU O CALITATE MAI BUNĂ A VIEŢII.
Casele inteligente se clasifică după funcţionalitate în cinci
categorii:
 Case care conţin obiecte inteligente – case cu obiecte şi aplicaţii
inteligente care sunt capabile să acţioneze într-un „mod
inteligent“;
 Case care încorporează obiecte inteligente capabile să comunice –
case care înglobează dispozitive şi obiecte care acţionează
inteligent şi au proprietatea de a intercomunica;
 Case conectate – casele care au în alcătuire reţele interne şi
externe prin care sunt permise accesarea şi comunicarea
(interactive and remote control of systems);
 Case capabile să înveţe (Learning homes) – structura de activitate
din spaţiul locuinţei este înregistrată şi odată cu acumularea de
informaţii, casa o să fie capabilă să anticipeze şi să răspundă

prompt cerinţelor utilizatorului;
 Case atente – casele capabile să înregistreze poziţia utilizatorului
şi a obiectelor manipulate de acesta, informaţia fiind utilizată
pentru a controla tehnologia implementată în scopul anticipării
nevoilor viitoare.
3.3. Sistemul de management al consumului

Un sistem de management al energiei este format din 3 zone
principale, aşa cum este prezentat în Figura 2: zona de comunicare internă
cu consumatorii casei, zona de conexiune şi reţeaua publică de energie
electrică şi contorizare generală zona de comunicare externă cu furnizorul
de energie electrică.
Conexiune externă cu
furnizorul de energie electrică
Controler
local Router
local
World Wide Web
Reţeaua electrică publică
Contor inteligent
~
AMR AM R AM R
Modul de
comunicare AMR AM R AMR
Aparate electrocasnice
Figura 2. Arhitectura sistemului de management al energiei.
Figura 2 este o reprezentare la nivel înalt a arhitecturii

managementului de consum al unei reţele inteligente. Controlul si feedback-
ul consumatorului este evidenţiat în partea din stânga a figurii şi reprezintă
un element major de proiectare. Clientul poate să verifice în permanenţă
modul în care aparatele din interiorul casei răspund la semnalele reţelei
inteligente.
Dispozitivul central al sistemului de management al energiei este

controlerul local care face legătura între cele 3 zone. În plus, acesta poate
transmite informaţii proprietarului casei inteligente prin intermediul unui
display portabil, ce poate fi privit ca un Ghid de Energie.
Figura 3. Interfaţa de comunicare.

Pe lângă partea software a controlerului care îi permite acestuia să
realizeze comunicarea dintre cele 3 zone de legătură ale casei inteligente,
controlerul poate dispune şi de produse software care să îi permită clientului
să fie informat şi să primească soluţii pentru managementul energiei din
casă, precum:
 Calitatea energiei electrice furnizate prin intermediul reţelei de
distribuţie publică
 Costul energiei electrice deja consumate, precum şi costul
probabil al energiei electrice pentru următoarea perioadă de timp
 Programarea funcţionării consumatorilor de energie electrică din
casă în funcţie de costul energiei electrice. În ţările dezvoltate se
definesc 3 tarife de energie electrică aferente perioadelor de
activitate dintr-o zi, respectiv: tariful de noapte (00:00 – 06:00),
tariful de zi (06:00 –12:00, 14:00 – 18:00 şi 22:00 – 24:00) şi
tariful de vârf de sarcină (12:00 – 14:00 şi 18:00 – 22:00).
Trebuie menţionat faptul că intervalele orare corespunzătoare
celor 3 tarife se pot modifica în funcţie de anotimp.
 Managementul surselor de energie electrică ale casei inteligente.
Acest sistem permite utilizarea eficientă a surselor regenerabile de
energie şi a celorlalte surse precum generator diesel sau sistem cu
baterie. Daca există disponibilitate de energie eoliană sau energie
solară se acordă prioritate surselor regenerabile pentru a produce
energie electrică, iar în lipsa acestor energii primare se poate
folosi energia stocată în baterii sau de la generatorul diesel.
În mod specific, interfaţa de control a sistemului de management al
energiei acţionează ca un operator central care comunică cu sistemul
inteligent de măsurare. Controlerul central stabileşte dacă este necesară
conectarea altor surse de producere a energiei electrice, inclusiv sistemul
fotovoltaic, turbina eoliană si autovehiculele hibride. Dacă este necesar,

controlerul central poate întrerupe direct alimentarea cu energie electrică a
câtorva aparate din casă şi poate amâna alimentarea altora pe timpul nopţii,
cu scopul de a reduce costurile. Între timp, controlerul poate fi conectat la
internet pentru a se putea monitoriza la distanţă consumul de energie
electrică.
În continuare se prezintă cele 3 zone cu care comunică controlerul
local al casei inteligente.
Zona de comunicare externă este reprezentată de reţeaua publică
de internet prin intermediul căreia clientul poate comunica cu furnizorul de
energie electrică. Figura 3 prezintă sugestiv comunicarea dintre casa
inteligentă şi furnizorul de energie electrică, care poate fi văzut şi ca un
operator local. Astfel, informaţiile care sunt schimbate între cele două
entităţi sunt:
Informaţii transmise dinspre casa inteligentă spre furnizorul de
energie electrică
 Consumul în timp real
 Prognoza consumului
 Disponibilitatea de a deconecta consum
Informaţii transmise dinspre furnizorul de energie electrică spre
casa inteligentă
 Preţul energiei electrice
 Programarea întreruperilor pentru lucrări în reţea
 Remunerarea pentru consumul deconectat
 Informaţii cotidiene
Operator local
Supply. Demand.
Figura 3. Comunicaţia dintre casa inteligentă şi operatorul local.
Zona de comunicare internă este reprezentată de conexiunea care

există între aparate şi alte mici dispozitive în interiorul casei inteligente
precum şi legătura acestora la Internet şi la aparatele de măsură inteligente.
Această zonă de reţea a casei va fi controlată de un dispozitiv inteligent de

control care conţine aplicaţii pentru monitorizarea, controlul şi coordonarea
activităţilor aparatelor consumatoare energie electrică.
Această zonă presupune înţelegerea utilizării şi coordonării
răspunsurilor primite de la aparatele inteligente si de la alte instalaţii
inteligente de management al consumului de energie electrică (panouri
fotovoltaice, echipamente de alimentare cu energie electrică a
autovehiculelor electrice, etc. ) în interiorul unei case. Ca o politică de
management, atât timp cât este permis ca un consumator să regleze funcţiile
unui boiler de apă inteligent pentru o perioada de timp, s-ar putea să nu fie
permis accesul la reglajul maşinii de spălat rufe, la maşina de spălat vase în
acelaşi timp. Dispozitivul inteligent de control operează în zona de reţea a
casei şi conţine o reţea de administrare a consumului de energie electrică din
interiorul casei prin intermediul căruia se coordonează funcţionarea
aparatelor inteligente.
Aparatele electrocasnice pot fi împărţite în funcţie de importanţa
acestora pentru client. Astfel se pot defini două categorii de consumatori,
respectiv:
 Consumatori vitali, care nu pot fi deconectaţi: frigider, calculator
de birou, sistem de susţinere a vieţii, etc.
 Consumatori deconectabili: aparat de aer condiţionat, radiator,
maşină de călcat, maşină de spălat, fier de călcat, sistem de
încălzire, etc.
Zona de conexiune şi reţeaua publică de energie electrică
presupune comunicare cu contorul de măsurare a energiei electrice. Acest
contor presupune existenţa unor funcţii avansate prin care să se poate evalua
corect diverşi parametrii de calitate a energiei electrice.
În cadrul acestei zone, controlerul local se presupune că primeşte
informaţii nu numai de la contorul de energie electrică ci şi de la contoarele
de apă zi gaz. În acest fel, sistemul de management care este gândit în
principal pentru a gestiona energia electrică, poate include şi funcţii care să
îi prezinte clientului informaţii despre consumul de apă şi gaz precum şi
costurile aferente.
Figura 4 prezintă imagini ale diverselor tipuri de contoare ale
reţelelor de utilităţi ale casei inteligente.
a. b. c.
Figura 4. Contoare: a) energie electrică; b) apă; c) gaz.
3.4. Generarea şi stocarea energiei electrice în casa

inteligentă provenită din surse regenerabile
Sistemele hibride sunt sisteme ce combină mai multe tipuri de
generatoare de energie electrică. Cele mai folosite sisteme ce realizează un
ansamblu hibrid sunt sistemele solare, sistemele eoliene şi generatoarele
diesel. Majoritatea sistemelor hibride sunt sisteme off-grid, adică nu sunt
conectate la reţea, având acumulatori în alcătuirea lor. Aceste sisteme sunt
folosite în prezent în zone izolate unde conectarea la reţeaua electrică este
imposibilă sau foarte scumpă.
Sistemele hibride au capacitate limitată din cauza generatoarelor de
energie electrică instalate şi a capacităţii acumulatorilor. Dimensiunea
sistemului de acumulatori poate să fie foarte mare, până la 100 A, cu
menţiunea că preţul de investiţie al acestora este în prezent încă destul de
mare. Din acest motiv se doreşte o eficientizare a producţiei şi a consumului
de energie electrică. Utilizatorii unui sistem off-grid trebuie să înveţe să
folosească eficient sistemul de energie electrică în intervalul acestor
limitări.
Un sistem hibrid eolian-solar cuprinde următoarele componente
principale: turbina eoliană, controller eolian, panouri fotovoltaice,
controller/charger solar, acumulatori, invertor.
Panouri fotovoltaice: transformă radiaţia solară în energie
electrică.
Turbina eoliană: transforma energia mecanică a vântului în energie
electrică.
Controller hibrid: comandă acumulatorii, îi încarcă şi descarcă în
siguranţă.
Acumulatori: înmagazinează energia produsă pentru a fi consumată

ulterior.
Invertor: transformă curentul continuu de la panouri în curent
alternativ
Consumatori: aparatele electrice din clădire alimentate la invertor
(CA) sau la acumulatori (CC).
Figura 5. Sistem hibrid eolian-fotovoltaic.
În multe locaţii, viteza vântului este mică vara, iar soarele are cea
mai mare putere. În schimb vântul este mult mai puternic iarna, când soarele
are o mai mică putere.
Deoarece perioadele de maximă eficienţă pentru cele două sisteme
sunt complementare, un sistem hibrid poate produce energie mai multă
atunci când clientul are nevoie de ea.
În ceea ce priveşte economia de energie şi îmbunătăţirea eficienţei
energetice, managementul energiei este de asemenea conceput ca parte a
infrastructurii reţelei inteligente. Conceptual, o reţea inteligentă integrează
echipamente electronice şi tehnologii informaţionale în sistemele electrice în
aşa fel încât să consolideze fiabilitate, flexibilitatea, securitatea precum şi
eficienţa acestora.
Implementarea specifică a reţelei inteligente duce la minimizarea

consumului de energie electrică în orele de vârf prin coordonarea
echipamentelor de producere şi aparatele de consum.
Într-o anumită măsură, sursele regenerabile de energie instalate intr-
o casă au rolul de atenua sarcinile maxime de curent provenite de la reţeaua
electrică precum şi de a “menaja” casa de posibilele întreruperi neaşteptate
de energie electrică. Este evident că sursele regenerabile de energie sunt în
marea majoritate cele solare sau eoliene.
Ca urmare a dezvoltării electronicii de putere, anumite echipamente
se pot conectat la reţeaua electrică a casei prin intermediul
invertoarelor/convertoarelor, ce au rolul de a converti curentul continuu,
produs de panourile fotovoltaice sau bateriile în curent alternativ.
Electronica de putere permite o circulaţie bidirecţională a puterii electrice,
astfel că bateriile sunt încărcate atunci când există un excedent de energie
eoliană sau solară şi se pot descărca, injectând energia înapoi în reţeaua
casei, atunci energia din surse regenerabilă nu este disponibilă.
Autovehiculul electric sau autovehiculul hibrid este un element al
casei ce are în componenţă o baterie reîncărcabilă care ar putea fi conectată
la o sursă de energie electrică prin intermediul unei prize. Cu alte cuvinte,
autovehiculul electric/hibrid poate fi încărcat cu energie electrică în timpul
golului de sarcină sau poate fi încărcat de la sistemul fotovoltaic sau de la
turbina eoliană când puterile naturale sunt disponibile pentru conversia
energiei. În plus, faţă de reducerea consumului de combustibili fosili şi a
emisiilor cu efect de seră, autovehiculele electrice/hibride servesc în
principal ca un dispozitiv de stocare la dispoziţia operatorului de reţea, dacă
în prealabil clientul a ofertat voluntar acest serviciu. Conectarea
autovehiculelor electrice/hibride la reţeaua electrică contribuie la
alimentarea cu energie si la minimizare golului de sarcină; de asemenea, cu
energia stocată de bateriile acestor tipuri de autovehicule se pot alimenta
diferite instalaţii din interiorul casei în cazuri de urgenţă.
În prezent, principalele probleme asociate bateriilor vehiculelor
electrice sunt date de faptul că aceste baterii nu pot alimenta autovehiculul
pe distanţe foarte mari, iar durata de viaţă a acestora nu este foarte
îndelungată.
În figura 6 sunt reprezentate diverse sisteme de producere a energiei
electrice din surse regenerabile şi sisteme de stocare.
Figura 6. Managementul energiilor regenerabile în cazul casei inteligente.
În plus faţă de supravegherea consumului de energie electrică a

aparatelor din interiorul şi exteriorul casei inteligente, sistemul de
management al energiei este capabil să gestioneze panourile fotovoltaice şi
turbinele eoliene precum şi alimentare autovehiculelor electrice/hibride de la
acestea.
3.5. Gestionarea pieţei de energie electrică rezidenţială

Pe parcursul ultimului deceniu dezvoltarea uimitoare a tehnologiei
informaţiilor a adus multe beneficii atât economiei cât şi întregii societăţi.
Este unanim acceptat faptul că dezvoltarea reţelelor electrice se datorează
dezvoltării tehnologiei. Acesta reprezintă principala cheie a politicii publice
necesară pentru a realiza o piaţă durabilă al managementului energiei
rezidenţiale şi a serviciilor.
Necesitatea unei structuri deschise a managementului energiei

electrice
O piaţă competitivă a serviciilor de management al energiei electrice

va reduce necesitatea creşterii cheltuielilor de capital, cu scopul de a
îndeplini obiectivele pieţei. Prin acceptarea unei structuri deschise a

managementului energiei electrice şi a unei pieţe deschise, guvernul va
încuraja noile soluţii inovatoare pentru a fi introduse pe piaţă.
Prin adoptarea acestor principii, cei care iau decizii pe piaţa de
energie electrică vor recunoaşte că o piaţă deschisă pentru toţi consumatorii
rezidenţiali de energie electrică va fi necesară pentru dezvoltarea
managementului energiei electrice.
Figura 7. Arhitectura de comunicare a furnizorilor de servicii de management a energiei

electrice.
Structura deschisă a managementului energiei electrice reprezintă un

model pentru realizarea unei gestionări eficiente a energiei electrice
independentă de infrastructura tehnologiilor avansate de măsurare şi de
aparate inteligente de măsură. Singura cerinţă a acestei structuri este de a
publica informaţii tarifare şi despre cererile de consum, precum şi să asigure
accesul direct la datele furnizate in timp real de contoarele inteligente.
Controlul sarcinilor directe nu este recomandat. Controlul sarcinilor
distribuite poate atinge aceleaşi obiective fără a efectua acţiuni nedorite
asupra consumatorului.
În cadrul acestui tip de structură, orice entitate, incluzând serviciile
publice sau terţii cum ar fi furnizorii, pot oferii servicii de gestionare a
energiei, aceştia fiind denumiţi furnizori de servicii şi de gestionare a
energiei, micii comercianţi de energie electrică, furnizorii de servicii de
internet şi alţii care aleg să sprijine astfel de servicii. Acest lucru are rolul de
a realiza o întreagă clasă de noi companii specializate în managementul
energiei electrice şi în servicii de automatizare a locuinţelor
3.6. Structură
Pentru a putea vorbi despre funcţiile sistemului de management,

trebuie definite echipamentele instalate într-o casă standard. Presupunem că
acestea există în fiecare casă ca dotare standard al imobilului. În plus,
deoarece este puţin probabil ca un investitor imobiliar să considere oportună
dotarea fiecărui imobil cu generator de rezerva, 5% din case vor avea
generator cu microturbina cu gaz.
În ordinea utilităţilor, echipamentele sunt:
 Electricitate
o Branşament trifazat echipat cu modul de comunicaţie cu
„dispecerul zonal” şi toate echipamentele enumerate mai jos;
o Tablou electric echipat cu:
protecţii uzuale (întreruptoare automate echipate cu
protecţie termica şi electromagnetică, inclusiv dispozitiv
de curenţi reziduali);
contactoare pentru pornirea/oprirea plecărilor prin
sistemul de management;
o Panouri fotovoltaice cu sistem de control al puterii generate
şi stocare în baterii;
o Turbină eoliană;
o Sistem de management automobil electric:
Priza de încărcare automobil electric;
Sistem de încărcare acumulator secundar pentru
automobil electric;
Legătură între sistemul de panouri fotovoltaice şi
acumulatorul secundar.
o Grup generator cu microturbina cu gaz (unde este cazul);
 Apa şi încălzire
o Grup de pompare;
o Sistem de încălzire cu centrală termică;
o Sistem de încălzire pentru acoperirea consumului de apa
calda menajeră:
Panouri solare cu tuburi vidate si agent termic diferit de
apa (freon ecologic);
Boiler izolat echipat cu:
 Intrări/ieşiri pentru panourile solare;
 Serpentină pentru încălzire de la centrala termică;

 Intrări/ieşiri pentru pompă de căldură;
 Vane exterioare pentru alegerea modului de curgere al
agentului termic (comandate prin sistemul de
management al încălzirii);
3.7. Aspecte funcţionale

Casa este legată la reţele de utilităţi prin branşamente cu înregistrare
bidirecţională în cazul apei calde şi a energiei electrice şi contorizare clasică
în cazul gazului natural.
Răcirea generatoarelor cu microturbina cu gaz se realizează cu agent
termic similar cu cel din pompa de căldură şi panourile fotovoltaice, şi
căldura reziduală se foloseşte la încălzirea apei calde menajere proprie sau
prin branşamentul bidirecţional, apa încălzită se poate transporta la unul
dintre vecini dacă temperatura apei menajere din boilerul acestuia este
scăzută. Acest fapt presupune un acord între cele două părţi, un preţ stabilit,
sau un sistem de compensare reciprocă.
Pentru descrierea funcţionării sistemului de management al
sistemului de apă şi încălzire vom analiza trei regimuri particulare:
(i) Funcţionarea în anotimpul rece;
(ii) Funcţionarea în anotimpul cald;
(iii)Funcţionarea în anotimpurile de tranzit (toamna, primăvara)
(i) Funcţionarea în anotimpul rece

Panourile solare cu tuburi termice nu sunt folosite propriu-zis la
obţinerea apei calde menajere şi, limitate de temperaturile scăzute, nu vor
încălzi apa ce trece prin circuitul secundar mai mult de 10÷15˚C. Pentru
încălzirea suplimentară a apei calde menajere, se va folosi pompa de
căldură, în modul normal de funcţionare, ce va ridica temperatura din boiler
cu 10÷25˚. Considerând că apa ce se încălzeşte este pompată din puţ cu
10˚C, rezultă o temperatură finală a apei calde menajere de 30÷45˚C
Încălzirea locuinţei se realizează cu ajutorul centralei termice, prin
pardoseala. Exista posibilitatea reglării temperaturii în fiecare cameră pentru
a asigura un grad de confort corespunzător.
(ii) Funcţionarea în anotimpul cald
Pompa de căldura funcţionează în ciclu inversat, şi produce frig,

agentul termic ajungând fie într-un sistem de climatizare şi condiţionare al
aerului pentru întreaga locuinţă, fie la aparate de aer condiţionat montate în

fiecare cameră (sistem similar unui multi-split actual)
Panourile solare încălzesc apa caldă menajeră. Dacă există persoane
acasă, se va reţine apa şi se va opri pompa de recirculare. Daca există un
sistem de prestabilire a intervalului în care se va folosi apa caldă în cantităţi
însemnate şi cantitatea de apă posibil a fi încălzită depăşeşte capacitatea de
stocare a boilerului, se va căuta pe traseul de branşament de apă caldă un
utilizator al cărui boiler este gol sau cu apa la temperatură scăzută şi se va
transfera cate 10 litri, de exemplu, la fiecare atingere a temperaturii maxime
admise în boiler, sau conform unui algoritm de încălzire a apei din boiler.
Centrala termică nu funcţionează, deoarece nu este necesară
încălzirea locuinţei.
(iii) Funcţionarea în anotimpurile de tranzit

În funcţie de temperatura exterioară, de curba de transfer termic al
panourilor solare şi de necesităţile de încălzire ale locuinţei, sistemul de
management al încălzirii si apei calde va alege regimurile pentru pompa de
căldură, modul de funcţionare a acesteia împreună cu panourile fotovoltaice,
precum şi pornirea centralei termice (la limită).
Sistemul de management al încălzirii şi al apei calde menajere
comunică cu fiecare furnizor de utilităţi şi decide când anume este eficientă
funcţionarea sa, precum şi ce mod este mai economic.
Luăm ca exemplu o locuinţă a unei familii cu 3 membri, părinţii şi
un copil, sa zicem adolescent. Părinţii pleacă dimineaţa la serviciu şi se
întorc după ora 17:00, iar adolescentul pleacă, de obicei la liceu pe la ora
10 şi se întoarce la ora 18.
Cum funcţionează sistemul de apă caldă menajeră?
Dispunem de un boiler izolat termic de 120 de litri. Presupunem ca
la orice moment al zilei, unul dintre membri se poate întoarce acasă şi ar
dori sa facă un duş. Drept urmare, dacă boilerul este gol, iniţial boilerul se
va umple cu 30 de litri, se va încălzi cu 10 grade peste temperatura
nominală, după care se va mai adăuga apă până când temperatura scade cu 5
grade sub temperatura nominală şi se repetă procedura până când boilerul
este plin. După umplere şi depăşirea temperaturii nominale se evacuează din
boiler cantitatea de apă încălzită astfel încât să se ajungă la temperatura de
regim, şi se continuă încălzirea. Excesul de apă caldă se poate transfera la
vecin.
Dacă un membru al familiei se întoarce acasă în intervalul destinat
umplerii boilerul, va avea apa necesară, respectiv la temperatura cerută.
Temperatura din camere se setează fie în consola centrală, fie de la

panoul de comandă al fiecărei camere, fie se programează în funcţie de
sosirea acasă a fiecărui membru al familiei. Se poate comanda temperatura
din fiecare cameră prin SMS:
Exemplu de mesaj: 1-20-17:00 – camera numărul 1 va avea o
temperatură a aerului de 20˚C la ora 17:00.
În funcţie de preţul utilităţilor, sistemul de management poate
răci/încălzi camera la alte ore, în zile diferite, în funcţie de preţul energiei
electrice sau a gazului natural.
Existenţa pompelor de circulaţie al apei sau al agentului termic
implică un consum de bază care, la nevoie, poate fi redus.
3.8. Senzori, control prin internet şi comunicaţie de

mare viteză
Deşi mulţi producători de echipamente vor aborda sectorul
rezidenţial în mod diferit, în prezent devine clar faptul că managementul
consumului de energie electrică se va contura sub forma configuraţiei
prezentate în continuare.
Figura 8. Senzori, control prin internet şi comunicaţie de mare viteză.
Această configuraţie include mai multe componente, depinzând de

natura aplicaţiilor din fiecare casă:
 o reţea de senzori, incluzând senzori prevăzuţi la nivelul

întreruptorului de la nivelul tabloului principal (pentru monitorizarea
diverselor circuite), senzori wireless instalaţi pe anumiţi consumatori
(ex. apă curentă, iluminat electric şi ventilaţie), precum şi senzorii
încorporaţi (ex. maşina de spălat şi uscătorul).
 un dispozitiv de control principal care poate avea forme diferite
astfel încât să fie conectat la un router, inclus într-un calculator de
tip desktop sau laptop sau poate fi folosit ca un calculator
independent.
 control de la distanţă sau afişaj de control (ex. display montat pe
perete care furnizează informaţiile stocate de controlerul principal).
 software de control care pot fi implementate în unităţile de control
sau într-un portal de tip web.
Bibliografie
Institute, 2004.
Networks of the Future, Platforma Tehnologică Europeană
SmartGrids, 2006.
Electricity Networks of the Future, Platforma Tehnologică
Europeană SmartGrids, 2008.
[5] Mukund R. Patel – Wind and Solar Power Systems, Editura CRC,
1999.
[6] Smart Homes can be Smarter [Juan C. Augusto Chris D. Nugent,
School of Computing and Mathematics, University of Ulster at
Jordanstown, UK]
[7] Build Your Own Smart Home [Robert C. Elsenpeter Toby J. Velte]
[8] http://ezinearticles.com/?What-Is-A-Smart-Building?&id=394642
[9] http://www.siemens.co.uk/smarthomes
[10] http://www.clipsal.co.uk/downloads/Clipsal_Your_Home_Smart
[11]
http://www.raponline.org/docs/XCelEnergy_SmartGridCity2_2009_
05_13.pdf
[12] http://myhome.elsparefonden.dk/
Capitolul 4
Conceptul de măsurare inteligentă
4.1. Introducere
Procesul de contorizare sufera o revelatie atata timp cat contoarele
mecanice si cele electromecanice sunt inlocuite cu contoare electronice.
Acestea din urma, combinate cu un software de comunicatie ieftin,
genereaza o cu totul alta abordare in ceea ce priveste contorizarea. Se face
referire la “smart metering”, iar acest subiect are parte de un interes deosebit
acordat de catre toate institutiile cu profil energetic din intreaga lume.
Unul dintre principalele avantaje ale contorizarii inteligente este
abilitatea de a asigura consumatorilor informatii corecte si in timp real
despre consumul de energie, pentru a le permite acestora sa-si reduca
consumul. Contorizarea inteligenta permite, de asemenea, tarifarea pe
interval orare astfel incat cererea la varf de sarcina sa poata fi redusa. Acest
lucru poate fi folosit in scopul integrarii surselor de generare distribuita sau
la gestionarea reincarcariilor vehiculelor electrice.
Aceste functii fac contorizarea inteligenta un element cheie al Smart
Grid, un alt subiect de interes major in lumea intreaga. Trebuie sa se
inteleaga totusi ca smart metering nu ofera in mod automat clientilor
informatii despre consumul de energie.
Studiile arata ca economia de energie electrica difera in functie de modul in
care informatiile sunt prezentate clientilor. De asemenea, gestionarea
sarcinii va influenta modul in care companiile de energie isi desfasoara
activitatea, iar aceasta modificare va trebui elaborata si abordata de catre
industrie. Feedback-ul energiei si raspunsul cererii sunt subiecte relative noi
si obiecte de interes in domeniul cercetarii.
4.2. Smart Metering

Contorizarea inteligentă este o tehnologie nouă, cu adevărat
inovatoare, destinată îmbunătăţirii sistemului de facturare şi contorizare a
energiei, permiţând o mai bună conştientizare a consumatorului final de
energie. Contoarele inteligente au un potenţial ridicat pentru reducerea
cheltuielilor cu energia şi implicit pentru economisire de energie şi joacă un
rol crucial la realizarea ţintelor privind economia de energie pentru 2016 şi
2020. Cu toate acestea, contoarele inteligente reprezintă doar o tehnologie

care trebuie să fie asociată cu servicii inovative de măsurare, pentru
obţinerea unui management mai eficient al energiei prin mijloace de
recompensare a clienţilor, automatizarea intervenţiilor şi informaţii detaliate
despre energia utilizată.
Fig. 1. Definirea măsurării inteligente ca infrastructură centrală infrmaţională.
Smart Meter este prezentat ca fiind un termen generic pentru

contoarele electronice care au o legatură de comunicaţie. Conform acestei
definiţii, un contor electronic cu funcţionalitate de bază devine inteligent
doar prin faptul că poate comunica. Totuşi comunitatea tehnică percepe
contorul inteligent ca ceva mai mult.
Fig. 3. Exemple de contoare moderne.
Funcţionalitatea de bază a contoarelor inteligente, adiţională celei

standard de măsurare a energiei şi stocare a indecşilor şi evenimentelor, este
dată de următoarele caracteristici:
 contorul inteligent are cel puţin o interfaţă de comunicaţie cu
exteriorul, prin care sunt disponibile, pe baza unui protocol,
mărimile interne ale contorului. Această facilitate este o opţiune şi
pentru contorul clasic (neinteligent) dar este o obligativitate pentru
contorul inteligent. Unele contoare inteligente posedă mai multe
interfeţe de comunicaţie, de obicei două sau, mai rar, trei. Există o
tendinţă de realizare a comunicaţiei acestor contoare prin intermediul
IP, adică fie prin interfeţe Ethernet, fie prin tehnologie GPRS –
ambele asigurând comunicare cu contorul pe bază de socket-uri IP;
 contorul inteligent trebuie să poată furniza prin intermediul căii de
comunicaţie mărimile sale de instrumentaţie, adică mărimile de timp
real p(t), q(t), u(t), i(t) pe faze şi/sau trifazat, precum şi alte eventuale
mărimi (factor de putere, unghiul dintre tensiuni şi curenţi pentru
eventuale diagrame fazoriale, factor de distorsiune, armonice etc).
Funcţionalităţi suplimentare, care măresc flexibilitatea contorului

inteligent sunt:
 intrări numerice, pentru preluarea unor stări locale care este util a fi
cunsocute de la distanţă;
 ieşiri numerice (de obicei cel puţin două) pentru comandarea unor
instalaţii locale (uzual comenzi de tip ON/OFF pe anumiţi feederi
locali);
 logică simplificată care să permită ca pe anumite combinaţii de
binare de intrare (la care se adaugă eventual şi biţi de stare interni) să
se poată activa o anumită ieşire binară sau să se facă măsurarea unor
cantităţi de energie într-un registru distinct.
4.3. Locul contorului inteligent în Smart Grid

Contorul inteligent trebuie să asigure suportul la baza sistemului de
achiziţie/comanda specific Smart Grid.
Dintre funcţiile utile Smart Grid se pot enumera:
1. Funcţia de „interval metering”, executată şi azi prin memorarea
energiilor pe 15 minute sau o oră, fie sub forma de cantităţi pe
interval, fie sub formă de index la sfârşitul oricărui interval; aceste
profile trebuie să poată fi citite de diverşii participanţi interesaţi. Ca
o previziune, se poate spune că intervalele de decontare pe energie se
vor putea reduce de la actualele valori de 60 sau 30 minute, la
intervale de până la 5 minute. Contorul inteligent trebuie să fie
pregătit pentru această dinamică atât ca perioade ce pot fi
programate cât şi ca lungime a buffer ului, astfel încât să
îndeplinească anumite condiţii de timp de memorare internă fără
suprascriere (de ex. în România cerinţa este ca indecşii să fie păstraţi
în contor cel puţin 45 de zile).
2. Funcţia de furnizare la cerere a mărimilor de timp real
măsurate intern, aşa numitele mărimi de instrumentaţie (u(t), i(t),
p(t), q(t), f(t) - trifazat şi / sau eventual pe faze, unghiuri între curenţi
şi tensiuni etc.); aceste mărimi sunt esenţiale pentru Smart Grid,
pentru că ele pot fi utilizate pentru diverse decizii locale sau
centralizate de îmbunătăţire a funcţionării după anumite criterii (de
exemplu reducerea dezechilibrelor, reglajul secundar de tensiune
utilizând resurse distribute etc.); se estimează că dinamica obţinerii
acestor date de timp real trebuie să fie de cel mult 1 minut, cu
posibilitatea citirii datelor de instrumentaţie cu un refresh chiar de 5
sau 10 secunde, corespunzător unui concept extins de „timp real”.
3. Funcţia de comandă prin ieşiri binare (relee sau statice). Acestă
funcţie sprijină implementarea unor comenzi locale fără a fi necesar
un echipament de câmp suplimentar (tip RTU SCADA). Astfel, cu
TEI (care este un calculator, ce asigură comunicaţia şi ruleză agenţii)
şi cu contorul inteligent se pot activa funcţii de conectare /
deconectare, utile de exemplu pentru implementarea unor
consumatori cu sarcina flexibilă (aplicarea tehnologiilor de tip
Demand Response);
4. Funcţia de citire intrări binare. În anumiţi algoritmi ai agenţilor
Smart Grid este necesară validarea unor acţiuni prin considerarea şi a
unor stări binare (citirea de exemplu a unuei stări de echipament). Ca
şi în cazul ieşirilor binare, extensia de intrări binare evită utilizarea
unor echipamente de tip RTU, pentru un număr mic de intrari

numerice.
5. Integrarea unor facilităţi de măsurare a calităţii energiei
electrice care să poată fi disponibile pe interfaţa de comunicaţie şi
care să aibă sens în condiţiile Smart Grid (de exemplu un tabel de
„voltage dips” poate ajuta la luarea unor decizii de configurare a
reţelei astfel încât căderile temporare a nivelului de tensiune să fie
limitate mai mult).
Analizoare de energie:
 The Energy Detective (TED)-detectorul de energie, este un aparat cu
display care arata instantaneu energia [kW], si puterea consumata pe
luna in curs [kWh] si costul acesteia. Este foarte simplu si usor de
utilizat si prevazut cu alarma si cu 2 LED-uri: rosu si verde. Poate
stoca inregistrarile din ora in or ape o durata de doua luni.
Fig. 4. Modul inteligent de energie electrică.
 Ecometer - ecometrul, este un aparat cu display wireless sau cu

cablu, care funcţionează cu chipuri de comunicaţie. Monitorul face
schimb de informaţii cu sistemul de măsurare si poate arata
consumul de energie electrica, gaz sau apa. Sistemul de comunicare
este bidirectional, iar ceea ce il face interesant este codul culorilor
care, pe o paleta de la verde la roşu, arata nivelul consumului sau
preţul energiei.
Fig. 4. Modul inteligent de energie electrică Ecometer.
 ONZO. Este o unitata portabila, moderna care monitorizeaza

consumul de energie. Sistemul inovator “fara baterii” de care
dispune ONZO comunica cu un contor inteligent pentru a reda
informatii in timp real referitoare la consumul de energie, si face
schimb de informatii cu un computer, pentru a permite compararea
informatiilor cu alte analizoare ale consumului de energie.
Fig. 5. Modul inteligent de energie electrică ONZO.
Exista un numar mare de companii care produc si dezvolta aparate

care pot calcula consumul de energie pentru fiecare aparat bazandu-se pe
consumul total de energie inregistrat de contor. Pentru a face acesta calculi,
informatiile colectate necesita a fi analizate la o frecventa inalta pentru ca
sarcinile diferite sa fie distinse prin efectul lor asupra nivelului de tensiune.
Un contor normal nu va putea transmite suficiente date pentru a putea fi
realizata aceasta analiza, deci este necesara construirea, in cadrul contorului,
unor dispositive care pot realiza acest lucru. Nu pot functiona numai prin
conectarea cu cablu, care asigura doar un semnal electric.
Fig. 6. Ecran al unui contor inteligent.
4.4 Achiziţia datelor în reţelele electrice inteligente

Un exemplu de retea inteligenta este prezentat in figura urmatoare:
Fig. 7. Măsurarea inteligentă în casa inteligentă.
Descrierea sistemului
Sistemul este format din contoarele inteligente montate la utilizatori,
echipamentele montate in statiile de transformare, sistemul de comunicatie
si centrul de comanda. Schema bloc a sistemului propus in lucrare este

prezentat mai jos:
Fig. 8. Sisteme de măsurare în reţele electrice de distribuţie.
Componentele sistemului TS2 instalate in statia de transformare sunt

folosite pentru a transmite si a primi semnale de la si la consumatorii finali
si a le retrimite informatiile spre centrul de comanda (CC).
Unitatea de procesare semnale (SPU)
SPU este o componentă care primeste semnale de la consumatorii
finali, comunică cu centrul de comanda
Calea de comunicatie (PLC)
Dispozitivul de cuplare la linia electrică serveste ca interfată între
SPU si sistem de distributie de putere.
Cuplare la linia electrică se face prin transformatorul de cuplare
(TCU) care poate fi monofazat la montajul pe stalpi, sau trifazat la montajul
pe sol.
Colectorul SPU este un sistem bidirectional de comunicare care
permite software-ului centrului de Comandă să comunice simultan cu toate
punctele terminale (end points) din teritoriu.
Unitătile de transmisie-receptie comunica consumul de energie si

alte date de la instalatiile de alimentare individuale. Colectorul SPU
primeste informatii finale sub forma pachetelor de date via Power Line
Carrier (PLC) si transmite informatia la Centrul de Comandă printr-un
mediu de comunicare compatibil TCP/IP. Această conexiune poate fi
realizată în mai multe moduri. Schemele de comunicatie posibile includ un
link TCP/IP pe bază de satelit ti diferite solutii TCP/IP pe bază de RF.
Sistemul mai operează si în altă directie, primind instructiuni
specifice de programare endpointuri si alte informatii transmise de la
Centrul de Comandă prin acelasi link de comunicatie si înaintând semnalul
downstream la punctele terminale individuale via PLC.
Din cauză că poate utiliza benzi de frecvente multiple colectorul
SPU este destinat să acopere arii mai intinse, astfel este posibilă
comunicarea cu mai multi consumatori. Sistemul TS2 poate comunica cu
19.200/38.400 pentru sistemele de 50Hz, în functie de configuratie.
Functionalitatea multibandă pentru TS2 permite colectorului SPU să
functioneze cu succes în medii de substatii zgomotoase. Statiile de
transformare si sistemul de infrastructură locală pentru reteaua de distributie
contin componente de tipul tranformatoarelor, a intreruptoarelor, a bateriilor
de condensatoare, a releelor de reanclasare rapidă, a sigurantelor si a
legaturilor la pamant incorecte. Acestea putând crea zgomot în spectrul de
frecvente folosit de sistemul TS2.
Fig. 9. Comunicatia intre punctual central si statiile de transformare.

Deoarece fiecare statie de transformare prezintă un profil de zgomot

diferit care trebuie depăsit, functionalitatea multibandă permite
proiectantilor de sistem să aleagă benzile de frecventă care au cel mai putin
zgomot pentru a maximiza ratele de înregistrare a rezultatelor din punctele
terminale si pentru a mări functionarea generală a sistemului.
Caracteristicile principale ale sistemului:
 utilizarea frecventelor joase pentru o mare siguranta
 banda de frecventa aleasa pentru zgomot redus, intre armonica 17 si
armonica 19
 utilizarea diviziunii frecventelor pentru accese multiple (FDMA)
 toti utilizatorii finali comunica simultan
 comunicatie bidirectionala
 nu sunt necesare baterii (acumulatoare) la utilizatorii finali .
(memorie EEPROM la utilizatorii finali)
 transfer de date sincronizat. Citiri la 00:00 de la fiecare contor sau la
cerere.
Avantajele sistemului sunt: utilizarea PLC pe distante mari, costuri
scazute de implementare si mentenanta, usor de implementat si componente
putine.
Descrierea centrului de comanda
Centrul de comanda si control (CC) are urmatoare structura
hardware:
- serverele de achizitie, procesare date, testare si baza de date
(suport fizic al aplicatiilor software si a bazelor de date)
- dulap tip rack (suport pentru montarea serverelor si a UPS)
- UPS(suport de functionare a serverelor pentru regim de avarie)
- unitate de stocare (librarie de benzi magnetice : salvare, arhivare date,
back-up).
Sistemul central are urmatoarele functiuni:
 colectare, prelucrare si analizǎ curbe de sarcinǎ
 citiri de diagnozǎ din contoarele conectate în system
 curbe de consum
 afisarea de valori minime, maxime ale energiei si stampila de timp
si afi sarea de valori minime, maxime ale energiei si stampila de
timp
 rapoarte de deconectare / reconectare
 rapoarte de stare (închis/deschis) ale intrerupatoarelor de la
consumatori
 memorarea datelor achizitionate pentru minim 48 de luni
 sincronizarea ceasurilor interne ale ansamblului contor . utilizator

final
 comandǎ (deconectare/autorizare reconectare) intrerupator
individual, sau pentru grupuri
 colectare, prelucrare si analizǎ curbe de temperatură
 curbe de evolutie a temperaturii medii (15 sau 60 minute)
 curbe de consum si curbe de temperaturǎ, curbe de consum si curbe
de temperaturǎ
 memorarea datelor achizitionate pentru minim 48 de luni
 sincronizarea ceasurilor interne ale microcontrolerelor dedicate
mǎsurǎrii temperaturii exterioare
 exportul rapoartelor în format XLS, TXT, DOC, PDF si import
XML (tipǎrire)
 efectuarea de prognoze de consum
 efectuarea de curbe standard, profilare consumatori
 extragere din profilele de sarcinǎ informatii : energie activǎ zilnicǎ,
putere,
 maximǎ/minimǎ/medie pe zi, coeficient de aplatizare, coeficient de
neuniformitate, duratǎ de utilizare a puterii maxime pe zi
 import curbe în format xml
 procedee speciale : filtrarea bazelor de date, completarea datelor
lipsa.
Reţeaua electrică inteligentă (Smart Grid) poate moderniza reţeaua

actuală de electricitate, astfel încât să facă fată cerinţelor societăţii secolului
XXI. Smart Grid este considerată un Internet al energiei., deoarece pune la
dispoziţia consumatorului informaţii despre energie în timp real, dându-i
astfel posibilitatea să facă alegeri inteligente. Tehnologia de retea inteligentă
este un ansamblu de sisteme de control si management al reţelei, de senzori
si mijloace de comunicare si informare, care încorporează atât elemente
tradiţionale, cât si de ultimă generaţie. Ea combină elemente de software si
hardware menite să îmbunătăţească semnificativ modul în care este operat
sistemul electric actual, oferind în acela si timp si posibilitatea modernizării
ulterioare. Smart Grid nu presupune înlocuirea reţelei existente.
4.5. Exemplu de contor inteligent

Dereglementarea pieţei de energie electrică a condus la apariţia unei
multitudini de actori în această piață. Aceştia la rândul lor utilizează un
portofoliu larg de echipamente de contorizare, incompatibile între ele din

punct de vedere al protocoalelor şi standardelor de comunicaţie, mărimilor
măsurate, funcţiilor suplimentare, facilităţilor mecanice şi electrice de
instalare, etc. Aceasta are ca efect creşterea costurilor legate de procesele de
instalare şi mentenanţă a contoarelor, transferul datelor şi gestionarea
acestora, creşterea dependenţei faţă de anumiţi furnizori de echipamente.
Având în vedere dezavantajele situaţiei actuale, companiile germane
EnBW AG, E.On Energie AG, şi RWE AG au demarat un proiect având
drept scop dezvoltarea de la zero a unui nou concept de contor, bazat pe un
standard armonizat bazat pe cele mai noi tehnologii de comunicaţie, care
să satisfacă următoarele principii:
 standardizarea proceselor de achiziţie a datelor de contorizare
provenite din aceste echipamente, utilizând protocoale deschise şi
cele mai moderne abordări cum ar fi telecontorizarea IP;
 construcție modularizată, bazată pe specificaţii tehnice
standardizate disponibile tuturor producătorilor fără necesitatea
achiziţionării unei licenţe.
Noile principii asigură suport pentru tehnologiile Smart Grid,
avantajele unei asemenea abordări fiind printre altele:
 Achiziţia, practic în timp real, a datelor privind consumurile de
energie electrică ceea ce permite dezvoltarea unor procese
inovative în ceea ce priveşte managementul energiei. Acest
lucru este posibil datorită protocolului deschis SML (Smart-
Message-Language protocol) care a fost dezvoltat în vederea
optimizării procesului de achiziţie a datelor din contoare.
 Eficienţă ridicată prin reducerea costurilor directe şi indirecte
legate de instalarea, configurarea, punerea în funcţie,
mentenanţa contoarelor şi echipamentelor de comunicaţie. Acest
lucru este posibil datorită conceptului modular impus de acest
standard. Astfel, modulul de bază, construit din punct de vedere
mecanic astfel încât să standardizeze şi să optimizeze
procedurile de instalare, conţine doar funcţiile de bază ale unui
contor de energie electrică: măsurarea energiei electrice active şi
reactive în patru cadrane şi memorarea curbei de sarcină. Partea
de comunicaţie de date şi toate funcţiile suplimentare ale
contorului sunt dezvoltate în module externe, ce pot fi conectate
în mod standardizat, plug-and-play, la modulul de bază prin
intermediul unei interfeţe de comunicaţie a cărei specificaţie
tehnică este publică. Astfel că modulelele suplimentare pot fi
dezvoltate de către orice producător! Bus-ul local de
comunicaţie asigură conectarea extrem de simplă şi sigură a

modulelor suplimentare cu modulul de bază şi a fost dezvoltat
astfel încât să funcţioneze cu performanţe ridicate o
lungă perioadă de timp şi să asigure multiple opţiuni de
extindere. Pentru a se asigura o durată cât mai mare de viaţă a
echipamentului fără a fi necesară demontarea acestuia a fost
dezvoltată şi posibilitatea actualizării remote a firmaware-ului
echipamentului prin intermediul unei proceduri certificate
metrologic astfel încât eventual să nu fie necesară recalibrarea
contorului.
 Creşterea fiabilităţii sistemului datorită conceptul modular. În
conceptul integrat o eroare a unei componente
implică necesitatea înlocuirii întregului sistem. În conceptul
modular, o eroare a unui modul nu afectează funcţionalitatea
celorlate.
 Toate conceptele şi standardele dezvoltate în cadrul acestui
proiect iniţiat de cele 3 mari companii de utilităţi din Germania
au fost puse în practică de firma Landis+Gyr Elveţia care a
realizat contorul E750(ZMK400), prezentat aici
Acest contor este conceput tocmai în ideea separării părții de

contorizare – cu funcționalitate clară și metrologizabilă, de diversele
funcționalități suplimentare, care pot fi implementate dupa diverse cerințe,
inclusiv prin înglobarea fizică a unui dispozitiv de tip Terminal Energetic

Inteligent.
Bibliografie
[1] Mihai SĂNDULEAC, Adrian POP, Radu STRUȚU, Contoare
inteligente şi Reţele Energetice Inteligente, Conferinţa Reţele
Energetice Inteligente, Sibiu · 21 - 23 Septembrie 2010.
2006.
SmartGrids, 2008.
Institute, 2004.
Capitolul 5
Tehnologii de stocare a energiei electrice
Surse de stocare a energiei

Transformând reţelele electrice în reţele electrice inteligente, precum
şi modernizarea lor astfel încât să accepte introducerea unui număr ridicat
de resurse regenerabile sunt paşi esenţiali în obţinerea unei sistem electric
“curat” şi sigur. Cea mai bună cale de a îndeplini aceste obiective reprezintă
un subiect de dezbatere printre inginerii energeticieni. Pe de alta parte surse
de stocare a energiei pentru serviciile proprii de sistem există de multe
decenii, impactul stocării energiei în reţelele viitoare este studiat cu atent de
inginerii de sistem şi de operatorii de reţea. Cantitatea de stocare a energiei
in reţeaua electrică reprezintă de asemenea un motiv important de dezbatere.
De ce stocarea de energie în reţeaua electrică ?
În aprilie 2003, ministerul energiei american a convocat o întâlnire
cu 65 de directori executivi ai companiilor de distribuţie, producătorilor de
echipamente electrice, furnizorilor de tehnologii avansate, agenţiilor
federale şi guvernamentale, universităţilor şi laboratoarelor naţionale. Toţi
aceştia s-au adunat pentru a discuta viitorul sistemului electric al Americii
de nord. Din discuţiile acelei întâlniri preocupările referitoare la sursele de
stocare a energiei au fost printre primele cinci soluţii pentru dezvoltarea
reţelelor inteligente. Viitorul reţelelor electrice va influenţat şi de creşterea
maşinilor electrice cu încărcare la reţea, cantităţi mari de surse de stocarea a
energiei vor participa la reţeaua electrică sub forma a milioane de maşini
electrice. Sursele de stocare de energie vor schimba dramatic reţeaua
electrică.
Viziune asupra surselor de energie
În ţările industrializate, aproape fiecare persoană depinde de o
anumită formă de energie stocată zilnic. Fiecare dispozitiv electronic
depinde de puterea dată de bateri pentru a funcţiona (ex. telefoanele mobile,
laptopuri, etc.). Aceste dispozitive de stocare a energiei continuă să se
dezvolte pe măsură ce noi dispozitive apar pe piaţă. O aplicaţie cu un impact
major asupra reţelelor de distribuţie o reprezintă maşinile electrice.
Tehnologia care a fost folosită in cazul dispozitivelor electronice de mici
dimensiuni este poate fi utilizată, la o scara mai mare, în cazul maşinilor

electrice. În figura 1 se prezintă o diagramă a tehnologiilor de stocare în
funcţie de puterea totală (kW) si capacitatea de stocare a energiei (timp),
publicată de Electricity Storage Association (ESA).
Aplicaţii precum sursele de putere folosite în centrele pentru
stocarea datelor, UPS-urile şi bateriile automobilelor folosite pentru pornire,
dar şi bateriile pentru laptop-uri, sunt în principiu baterii litiu-ion. Pentru
stocarea energiei în cantităţi mai mari în reţelele de distribuţie, sursa
principală de stocare a energie o reprezintă hidrocentralele prin pompare cu
aproximativ 100 GW instalaţi pe tot globul.
Diagrama din figura 2 ne prezintă diverse metode de stocare a
energiei în funcţie de capacitatea lor şi de timpul de stocare. Potenţialele
aplicaţii ale acestor tehnologii se găsesc în reţeaua electrică – în sistemul de
transport pentru stocarea cantităţilor mari de energie şi în sistemele de mici
dimensiuni (rezidenţiale). Locul de amplasare în reţea diferă de datele
economice ale tehnologiei folosite.
Fig. 1. Surse de stocare în funcţie de tehnologie.

Fig. 2. Comparaţie între tehnologiile de stocare a energiei.

Investiţii inteligente în trecut
În trecut a fost pus mare accent pe unităţi de stocare de energie în
cantităţi mari sub forma hidrocentralelor cu pompare. O centrală tipică cu
pompare este alcătuită din două rezervoare (lacuri) interconectate, conducte
de legătură intre cele două rezervoare care transportă apa de la un rezervor
la altul, valve, utilaje hidraulice (o pompă/turbină de apă), un
motor/generator, transformator, un sistem de evacuare şi un sistem de
transmisie de date (figura 3). Volumul total de apă şi diferenţă de nivel între
rezervoare sunt proporţionale cu cantitatea de energie stocată. Astfel,
stocarea a 1000 MWh necesită un volum de apă de 1,4 milioane de metrii
cub. Prima astfel de metodă de stocare cu centrale hidro prin pompare
datează din 1882 în Zurich, Elveţia.
De aproape un deceniu o pompă şi o turbină folosesc un mic
rezervor ca un sistem de stocare a energiei. La începutul anilor 1900, câteva
hidrocentrale prin pompare de dimensiuni mici, cu scopul de stocare a
energiei, au fost construite în Europa, în general în Germania. Prima unitate
de stocare de acest gen a fost construită in America de nord in anul 1929 pe
cursul râului Housatonic în Connecticut. Majoritatea acestor unităţi de
stocare erau destul de scumpe din moment ce aveau un motor si o pompă
montate pe un ax, iar pe un alt ax separat un generator şi o turbină.
Tehnologiile ulterioare, în secolul 20, au folosit in sistem în paralel cu un
singur ax vertical care avea un motor-generator în partea superioară şi o

pompă şi o turbină în partea inferioară.
Fig. 3. Centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompare.
Întrucât câteva unităţi mai noi au folosit elice, atât pompa cât şi
turbina (în general de tip Francis) folosesc fluxul de intrare convertit apoi la
ieşire în energie. Un avantaj al turbinelor Francis îl reprezintă forma, dar
această configuraţie funcţionează optim pentru o gamă limitată. A fost
descoperit mai târziu că turbina Francis poate fi folosită şi ca o pompă, dar
nu a fost folosită în ambele scopuri până când Tennessee Valley Authority
(TVA) şi Allis-Chalmers au construit barajul de acumulare Hiwassee Dam
Unite 2 în 1956. Această unitate a fost o unitate reală reversibilă pompă-
turbină de capacitate 59.5 MW. Dezvoltarea tehnologiei precum şi a
materialelor în următoarele trei decenii au adus îmbunătăţiri în ceea ce
priveşte eficienţa, s-au redus problemele de pornire şi a fost permisă
construirea de noi unităţi de dimensiuni mai mari.
Astăzi capacitatea totală pe glob a hidrocentralelor cu acumulare
prin pompare este mai mare de 95 GW, cu aproximativ 20 GW operabili în
America. Centralele au fost dezvoltate pentru a putea îndeplinii si funcţii de
sistem cum ar fi reglajul frecvenţei în procesul de generare. Comisia
federală de reglementare a energiei (FERC) au construit noi hidrocentrale cu
acumulare prin pompare care reprezintă 20 GW de noi surse de stocare
adăugate la reţeaua electrică a Americii.
Surse de stocare a energiei cu aer comprimat

Sursele de stocare cu aer comprimate sunt centrale cu gaz care
consumă cu 40% mai puţin decât turbinele cu gaz cu ciclu combinat si cu
60% mai puţin decât turbinele cu un singur ciclu de gaz producând aceeaşi
cantitate de energie. Acesta se obţine prin amestecarea aerului comprimat cu
combustibilul folosit la intrare în turbină. Prin comprimarea aerului in
timpul golului de sarcină, când preţul energiei este scăzut, centrala poate
produce în timpul vârfurilor de sarcină la un cost mai scăzut decât cel
convenţional obţinut prin centralele cu turbine cu gaz clasice. Prima astfel
de centrală cu aer comprimat a fost construită în Germania în 1978 la
Handorf şi avea putere instalată de 290 MW, iar a doua a fost construită în
Alabama la McIntosh cu o putere de 110 MW. Aceste centrale sunt centrale
cu pornire rapidă, pot pornii in 15 minute. Figura 4 ne prezintă principalele
componente ale unei centrale cu aer comprimat. Aceste centrale sunt
folosite pentru a genera puterii între 150 şi 400 MW, cu rezerve de până la
10 ore de aer comprimat la 102,1 atm în rezervoare subterane. În funcţie de
dimensiunea rezervorului pot fi construite mai multe centrale. Cea mai mare
astfel de centrală se găseşte în Dtatele Unite cu o putere de 800 MW.
Fig. 4. Principiul de funcţionare a surselor de stocare cu aer comprimat.
Cercetările efectuate de Electric Power Research Institute (EPRI)

prezintă o alternativă la rezervoarele subterane de dimensiuni foarte mari,
aceea de a fi înlocuite cu conducte de mare presiune. Acest gen de sistem

poate produce doar până la 15 MW timp de 2 ore.
Baterii de stocare a energiei
Progresele din ultimii 20 de ani referitoare la tehnologia de stocare a
energiei cu ajutorul bateriilor au fost evidenţiate in principal de folosirea
bateriilor pentru dispozitivele electronice de uz personal. În ultimii 10 ani s-
au efectuat progrese majore în ceea ce priveşte atât capacitatea de stocare
cât şi timpul de stocare. Ca tehnologiile de stocare a energiei în baterii să
poată fi aplicate în reţeaua de curent alternativ este nevoie de tehnologii de
conversie a puterii la curent continuu (bateria) în putere la curent alternativ.
Aceste dispozitive de conversie astăzi există şi chiar de mulţi ani astfel
bateriile de stocare pot fi folosite în reţelele electrice. În figura 5 observăm
creşterea constantă a bateriilor de stocare de la prima baterie cu plumb
introdusă la jumătatea secolului 19. O mare varietate de baterii de stocare
sunt folosite acum pentru aplicaţii energetice.
Baterii cu sulfat de sodiu
Bateriile cu sulfat de sodiu este o baterie care funcţionează la o
temperatură ridicată şi este compusă dintr-un lichid, sulf, electrod pozitiv şi
sodiu, electrod negativ separate de electrolit de aluminiu şi ceramică solid
(figura 6). Electrolitul permite doar trecerea ionilor pozitivi de sodiu
amestecându-se cu sulful pentru a forma polisulfide de sodiu. În timpul
descărcării ioni pozitivi de sodiu trec de electrolit, iar electronii circulă în
circuitul extern al bateriei producând aproape 2 V. Acest proces este
reversibil din moment ce încărcarea face ca polisulfidele de sodiu să
elibereze ioni pozitivi de sodiu în electrolit. Bateria funcţionează
aproximativ la 300°C.
Celulele bateriei sunt eficiente în proporţie de 89%. Acest sistem de
stocare cu baterii cu sulfat de sodiu are posibilitatea de stocare pe o durată
de 6 ore pe zi în condiţii normale. Aceasta tehnologie a fost dezvoltată
pentru prima dată în 1960 doar în scopul utilizării bateriilor viitoarele
maşini electrice. Folosirea tehnologiei de stocare cu ajutorul bateriilor cu
sulfat de sodiu a fost perfecţionată şi aplicată în Japonia. Există în total 190
de astfel de baterii care totalizează mai mult de 270 MW de energie stocată
pe o durată de 6 ore zilnic la vârf de sarcină. Cea mai mare baterie de acest
gen are o capacitate de stocare de 34 MW, 245 MWh şi este folosită pentru
stabilizarea energiei eoliene, amplasată în Japonia (figura 7). Bateria
permite ca puterea generată a turbinelor eoliene de 51 MW să fie disponibilă
100% pe parcursul vârfurilor de sarcină.
Fig. 5. Îmbunătăţiri exponenţiale în performanţele bateriilor.
Fig. 6. Componenţa bateriei cu sulfat de sodiu.

O altă astfel de baterie de temperatură ridicată, bazată pe un amestec

de sodiu, nichel şi cloruri este folosită în aplicaţi de transport a energiei în
Europa. Cunoscută şi sub numele de bateria Zebra, este folosită totodată şi
pentru distribuţia energiei.
Fig. 7. Baterii cu sulfat d sodiu de 34 MW, 245 MWh.

Bateria cu flux
Bateria cu flux este un acumulator electric bazat pe fluxul
electrolitului. Ele conţin lichide electrolite care curg printr-o celulă făcând
schimb de ioni printr-un membrană cu scopul de a genera încărcătură
electrică. Au fost dezvoltate câteva aplicaţii pentru utilizarea acestor baterii
în energetică. Un avantaj în folosirea acestor baterii este acela că intervine
independent în ceea ce priveşte energia şi puterea. Mai multe celule permit
creşterea puterii în sistem, folosindu-se un număr mai mare de electroliţi. În
plus aceste baterii funcţionează la temperatura ambientală şi nu la
temperaturi ridicate. Bateriile cu bromură de zinc sunt folosite în aplicaţii
energetice. Bateriile funcţionează cu săruri de bromură de zinc dizolvate în
apă şi stocate în două rezervoare. Bateria este încărcată sau descărcată prin
introducerea electroliţilor printr-o celulă reactivă. În timpul procesului de
încărcare, zincat de fier din soluţia electrolită se fixează pe suprafaţa
reactivă a electrodului celulei reactive ca în figura 8. Bromura este
transformată în brom pe suprafaţa pozitivă, iar apoi este stocată în celălalt
rezervor electrolit ca un compus chimic sigur, complex de formă lichidă şi
uleioasă. Pentru a descărca bateria procesul este inversat, zincatul de fier de
pe electrodul negativ este dizolvat în soluţia electrolită fiind disponibilă
pentru următorul ciclu de încărcare.
Fig. 8. Diagrama bateriei cu flux cu bromură de zinc.

Un alt avantaj al acestor baterii este acela că sunt construite din
componente de plastic, rezervoarele, celulele, conductele de legătură.
Rezultatul este acela că sunt foarte uşoare şi au o durată de viaţă lungă.
Bateriile pot fi folosite în orice proces şi nu prezintă caracteristici de
autodescărcare care pot cauza avarii precum bateriile uzuale.
Fig. 9. Sistem modular de baterii cu flux (500 kW).

Producătorii de astfel de baterii folosesc construcţii modulare pentru
a se putea adapta diferitelor aplicaţii în care acestea sunt folosite. În figura 9
putem observa un modul de baterii cu bromură de zinc cu o capacitate de
stocare de 500 kW pentru două ore. Există şi alte astfel de module cu baterii
care au o capacitate de până la 2.9 MWh şi o înălţime aproape de 16 m.
Alt tip de baterii cu flux sunt acelea cu redox-vadium (RV). În
timpul ciclurilor de încărcare şi descărcare, ionii pozitivi de hidrogen sunt
transportaţi între două rezervoare electrolite printr-o membrană polimer
impermeabilă. În următorii ani se aşteaptă ca astfel de tehnologii sa se

dezvolte mai mult şi să fie mai mult utilizate.
Baterii cu Litiu Ion
Bateriile cu cea mai largă utilizare în zilele noastre sunt bateriile cu
litiu ion. Aceste baterii poate fi folosite în numeroase aplicaţii, tehnologii,
dispozitive de diferite dimensiuni sau forme. În plus, în afară de faptul că
pot avea diferite forme şi dimensiuni, aceste baterii sunt extrem e uşoare
asemănătoare cu bateriile acumulatoare cu acid. După cum am observat
anterior în figura 5, bateriile litiu-ion deţin cea mai mare densitate de putere
de pe piaţă pe unitatea de volum. Probleme de securitate referitoare la
bateriile cu litiu-ion în folosul laptop-urilor reprezintă ultimele îngrijorări în
domeniu, dar odată cu introducerea conceptului de maşini electrice astfel de
tehnologii au fost perfecţionate şi astfel au rezultat noi tehnologii rezultând
astfel noi tipuri de celule litiu-ion menite să îmbunătăţească performanţa şi
siguranţa.
În aplicaţiile referitoare la maşinile electrice sunt folosite bateriile cu
litiu-ion în combinaţie cu nichel, cobalt şi oxid de aluminiu, numite şi
baterii cu celule NCA. Două tipuri de baterii litiu-ion au început să fie
folosite în aplicaţii energetice: bateriile cu titanat de litiu şi baterii pe bază
de fosfat de litiu-ion (LiFe).
Bateriile cu titanat de litiu
Bateriile cu titanat de litiu folosesc mangan în catod şi titanat în
anod. Astfel de baterii au capacitatea de încărcare rapidă şi prezintă
performanţe excepţionale la temperaturi mici. Bateriile por fi chiar
descărcate la 0% şi par a avea o lungă durată de viaţă. În figura 10 putem
observa cum astfel de baterii sunt folosite într-o centrală electrică pentru
aplicaţii de servicii auxiliare (reglarea frecvenţei).
Baterii cu fosfat de litiu-ion
Bateriile litiu-ion care folosesc catozi de fosfat este o tehnologie
nouă şi sigură. La acest tip de baterii este mult mai greu să se elibereze
oxigen de la electrod care reduce riscul de incendiu la nivelul celulelor
bateriilor. Aceste baterii sunt mult mai rezistente la supraîncărcări când sunt
încărcate peste 100% din capacitate.
Cum a fost menţionat anterior bateriile cu fosfat de litiu-ion sunt
folosite într-o gamă largă de aplicaţii. După cum am observat şi în figura 10,
piaţa de servicii auxiliare pare a fi o oportunitate pentru astfel de baterii în
aplicaţii energetice.
Fig. 10. Sistem de baterii cu litiu-ion folosit în aplicaţii de reglaj al frecvenţei.

Baterii cu acid de plumb
Aceste baterii sunt cele mai vechi baterii. Datorită utilizării
răspândite într-o mare varietate de aplicaţii, pornirea automobilelor sau
pentru folosul UPS-urilor, aceste baterii au costul cel mai mic dintre toate
bateriile de acumulatoare. Pentru aplicaţii energetice, a fost instalată o
astfel de baterie de 40 MWh în reţeaua Californiei în 1988, pentru a
demonstra posibilitatea aplatizării curbei de sarcină. Bateria a demonstrat
capacitatea ei de stocare a energiei dar limitările impuse de capacitatea de
recirculare a acidului nu o prezintă ca o tehnologie fiabilă din punct de
vedere economic pentru aplicaţii energetice. În aplicaţii energetice se
folosesc la momentul actual pentru a asigura rezerva de pornire a centralelor
în cazuri de urgenţă.
Baterii cu acid de plumb avansate
Volumul mare al producţiei bateriilor cu acid oferă o mare posibilitate
de extindere a utilizării acestora prin mărirea numărului de cicluri de
încărcare şi prin schimbarea compoziţiei chimice a bateriei. Adăugând 40%
de carbon activ la structura electrodului negativ ar creşte durata de viaţă a
bateriei. Estimări în ceea ce priveşte mărirea numărului de cicluri, încărcare-
descărcare, cu 2000, ar duce la un rezultat total de 4-5 ori mai mare faţă de
tehnologia iniţială. Extinderea duratei de funcţionare a acestor baterii
împreună cu costurile mici vor face ca aceste tehnologii să fie aplicate tot mai
mult în aplicaţii energetice.
Baterii cu nichel-cadmiu
După cum putem observa şi în figura 5 bateriile cu nichel-cadmiu
prezintă o creştere semnificativă în ceea ce priveşte capacitatea de energie
stocată. Astfel de baterii au căpătat repede reputaţia de baterii robuste, surse
durabile de stocare a energiei cu o mare capacitate de reîncărcare şi cu rată
mare de descărcare. Bateriile cu nichel-cadmiu sunt folosite în multe
aplicaţii energetice si au fost folosite pentru un proiect de transmisie de
energie în Alaska. Acest proiect foloseşte baterii de 26 MW pentru 15
minute, reprezentând cea mai mare baterie de stocare a energiei folosită în
transport de energie din nordul Americii. Astfel de baterii sunt folosite şi
astăzi în aplicaţii energetice cum ar fi pentru centralele/turbinele eoliene, în
special în zonele de reţele insulare.
Surse de stocare a energiei inerţiale
Rotind o masă ponderată la capătul axului unui motor sau generator
electric pentru a produce energie în timpul scurtelor căderi de tensiune sau
întreruperi este un concept care există de câteva decenii. Funcţionează cu
viteze de 8000 rotaţii pe minut, tehnologia a fost folosită ca alternativă a
bateriilor de stocare pe piaţă UPS-urilor de muţi ani. Realizarea unui timp
mare de stocare a energiei la nivele de tensiune ridicate, necesită schimbări
esenţiale la designul volantei şi la alegerea materialului. În termeni simplii,
cantitatea de energie care poate fi stocată prin energie cinetică este cubul
vitezei de rotaţie. Cu cât viteza de rotaţie este mai mare cu atât cantitatea de
energie stocată este mai mare. Dispozitivul folosit în aplicaţii energetice este
un cilindru rotativ (figura 11).
Fig. 11. Dispozitiv de stocare a energiei inerţial (100 kWh).

Majoritatea greutăţii cilindrului este poziţionată la marginea

exterioară pentru a creşte momentul de inerţie şi a maximiza cantitatea de
energie stocată. Vitezele uzuale de funcţionare ale acestor dispozitive este
de 60000 de rotaţii pe minut. Energia livrată depinde de mărimea volantei.
De exemplu peste 3:1 din intervalul de viteză dispozitivul va furniza până la
90% din energia stocată către un consumator extern. În prezent astfel de
dispozitive de stocare de 1000 kW (15 minute) sau mai mari, se găsesc în
reţeaua electrică a Americii folosite pentru reglarea frecvenţei. Cel puţin trei
operatori de sistem independenţi folosesc această tehnologie de stocare a
energiei electrice.
Condensatori electrochimici
În mod obişnuit „supercondensatori”, condensatorii electrochimici
arată şi se comportă similar cu bateriile litiu-ion. Ei stochează energie în
două serii de condensatori în dublul strat electric format între fiecare
electrod şi ionii electroliţi. Distanţa dintre fiecare încărcare în parte este doar
de câţiva angstromi. Suprafaţa extrem de mare fac ca densitatea de energie a
acestor dispozitive să fie de sute de ori mai mare decât a condensatorilor cu
electroliţi clasici.
Electrozii sunt adesea făcuţi din material poros de carbon.
Electrolitul este fie apos fie organic. Condensatorii cu lichid au o densitatea
mai mică de energie datorită tensiunii mai scăzute a unei celule, dar sunt
mai ieftini şi funcţionează şi la temperaturi ridicate. Condensatorii asimetrici
folosesc metal pentru unul dintre electrozi având astfel o densitate de
energie mai mare decât cei simetrici. Comparaţi cu bateriile cu acid,
condensatorii electrochimici, au o capacitate de stocare mai mică dar pot fi
reîncărcaţi de sute de mii de ori şi sunt mult mai puternici decât bateriile, se
pot încărca şi descărca mult mai repede. Supercondensatorii au fost folosiţi
la turbinele eoliene pentru controlul poziţiei palelor în procesul de creştere
sau scădere a puterii generate de turbină.
Combustibil bazat pe celule de hidrogen
Cercetări referitoare la combustibilul pe bază de celule de hidrogen,
ca şi sursă „verde” de energie, sunt efectuate, în prezent, pe întreg globul. În
domeniul transporturilor, a maşinilor electrice, pare că se dezvoltă tot mai
mult ideea de introducere ca şi combustibil pentru acest tip de maşini.
Susţinătorii acestei surse de energie susţin că marile parcuri eoliene pot fi
folosite pentru asigurarea energiei electrice instalaţiilor de procesare a
hidrogenului şi că pot exista conducte asemănătoare celor cu gaze naturale,
care să transporte hidrogenul, ca sursă brută de energie, marile oraşe. Criticii
se îndoiesc de eficienţa creării unor astfel de instalaţii precum şi stocarea de

mari cantităţi de hidrogen pentru celulele cu combustibil în scopul de a crea
energie electrică. Toate acestea vor necesita o schimbare majoră în
strategiile de transport a energiei pe toate pieţele lumii. Astăzi o schimbare
de aşa dimensiune nu pare a fi posibilă în nici una dintre marile pieţe de
energie electrică.
Bibliografie
2006.
SmartGrids, 2008.
Institute, 2004.
Capitolul 6
Interoperabilitatea tehnologiilor din reţelele
electrice inteligente
6.1. Introducere
Termenul “Smart Grid” reprezintă o viziune pentru o modernizare
digitală a reţelelor de distribuţie şi transport a energiei electrice, atât pentru
a optimiza exploatarea actuală cât şi pentru a deschide noi pieţe pentru
producţia de energii alternative – IEEE.
Se poate vorbi de REŢEA INTELIGENTĂ sau SMART GRID la
fiecare nivel al reţelei electrice: de la producerea energiei din surse
convenţionale sau regenerabile distribuite, la transportul energiei electrice
produse, la distribuţia acesteia şi nu în ultimul rând la nivelul utilizării
acesteia de către consumator – fie că este vorba de cel industrial sau despre
cel casnic.
Infrastructura electrică
Infrastructura “Inteligenta”
Inteligenta”
Fig. 1. Integrarea infrastrcturii electrice şi infrastructurii inteligente.
Nu doar îmbinarea dintre infrastructura clasică a reţelelor electrice şi

tehnologia digitală IT&C este emblematică pentru noţiunea de SMART
GRID, ci şi noile tehnologii la nivelul cablurilor, cum ar fi soluţiile de

mărire a capacităţii de transport a liniilor electrice utilizând stâlpii existenţi
prin folosirea de cabluri ACCR sau soluţiile revoluţionare de creştere a
capacităţii de transport a liniilor electrice prin utilizarea de cabluri
supraconductoare sunt adesea asociate REŢELEI INTELIGENTE.
National Institute of Standards and Technology (NIST) [1] a emis în
SUA un cod care reglementează politica din domeniul compatibilităţii
entităţilor din smart grids. Acesta are un rol cheie în dezvoltarea reţelelor
inteligente, reunind producători, furnizori, consumatori de energie şi
autorităţi de reglementare pentru asist dezvoltarea „standardelelor
interoperabile”.
Interoperabilitatea consta în abilitatea unui sistem inteligent de a
schimba date şi informaţii şi de a permite folosirea în comun a acestora.
Această metodă permite integrarea, cooperarea eficientă şi comunicarea în
ambele sensuri între elementele interconectate ale reţelei electrice. Pentru a
realiza interoperabilitatea eficace este necesar să fie construit un cadru
unificator de interfeţe, protocoale şi standarde.
6.2. Niveluri de interoperabilitate

Sistemele complexe, mari, integrate necesită diferite niveluri de
interoperabilitate, de la o priză sau conexiune wireless până la procedurile şi
procesele compatibile pentru participarea în tranzacţiile din cadrul afacerilor
distribuite.
Figura 2. Niveluri de interoperabilitate.

După cum se prezintă în figura 2, cele 8 niveluri sunt divizate după 3

zone, fiecare constituind niveluri de interoperabilitate diferite:
Nivelul Informaţional: Include aspecte semantice de interoperare,
focalizând-se pe identificarea informaţiilor schimbate şi pe
însemnătatea acestora.
Nivelul organizaţional: Include aspectele de interoperabilitate
pragmatică (business şi politică), în special acelea aparţinând
managementului energiei electrice.
Nivelul tehnic: Include acele aspecte referitoare la infrastructura
fizică.
Descrierea modelului conceptual
Modelul conceptual descris aici asigură o perspectivă de nivel înalt.
Acesta este doar un instrument de identificare a actorilor şi a căilor de
comunicare din smart grids, dar şi o cale de a identifica interacţiuni şi
potenţiale aplicaţii intra- şi inter-domeniu care permit aceste interacţiuni.
Modelul conceptual este ilustrat în Figura 3. Aceasta nu este o arhitectură
care defineşte o soluţie şi implementarea sa. Cu alte cuvinte, modelul
conceptual este descriptiv şi nu prescriptiv. Acesta este destinat pentru a
veni în întâmpinarea oricărui actor de a înţelege ce înseamnă smart grids şi
cum se va implementa smart grids.
Pieţe Operare Furnizori de servicii
Retailer / OSI / OTR Operatori Operatori Distribuţie Furnizori de Terţi
Angrosist Ops utilităţi
Transport
DMS Asset
Mgmt CIS CIS
EMS EMS Furnizor de
Agregator
Răspunsul energie
WAMS MDMS
cererii Decontare retail Decontare
Piaţa de
Magistrala Magistrala Magistrala Manager
energie - oficiul
de cliring Companie Companie Companie
Consorţii
OTR SCADA Sistemul de SCADA
Participant SCADA contorizare
Transport Distribuţie
OSI / OTR Internet / Alţii
Internet/ e-Bussines
e-Business
Wide Area Field Area

Interfaţa cu Vehicul
serviciile de Networks Network Interfaţa
Electric
Serviciilor Generare
piaţă
de energie distribuită
Colector
de date
Sistemul de Contor
control centrală Înmagazinare
LAN Control Reţele
Staţie Electrică Staţie Echipament
Generatoare Locale
Echipamente Aparate
electrocasnice
Generare Bulk Echipament Consumator
Staţie Generare
Domeniu distribuită
Informaţii reţea Înmagazinare Termostat

EMS
Participant Consumator
Domeniu Gateway Participant Transport
Cale comunicaţie
Distribuţie Consumator
Cale comunicaţie între Proprietar/Domeniu
Fig. 3. Modelul conceptul în smart grids.

Definiţii
Domeniu: Fiecare din cele 7 domenii ale smart grids ilustrate în

figura 3 constituie o grupare de nivel înalt a mai multor organizaţii, clădiri,
indivizi, sisteme, dispozitive sau alţi actori care au obiective similare şi care
se bazează pe participarea prin tipuri de aplicaţii similare. Comunicarea
între actorii din acelaşi domeniu poate include caracteristici şi cerinţe.
Domeniile pot conţine subdomenii. În plus, domeniile au funcţionalităţi
multiple care se suprapun aşa cum este cazul domeniilor de transport şi
distribuţie. Transportul şi distribuţia împart adesea reţele şi deci sunt
domenii care se suprapun.
Actor: Un actor este un dispozitiv, sistem de calcul, produs software
sau persoane sau organizaţii care participă în smart grids. Actorii au
capabilitatea de a lua decizii şi de a schimba informaţii cu alţi actori.
Organizaţiile pot avea actori în cel puţin un domeniu. Actorii ilustraţi aici
sunt exemple reprezentative dar se pot defini o mulţime de alţi actori în
smart grids. Fiecare actor există în diferite forme şi poate include, la rândul
său, alţi actori.
Actor Gateway: Un actor într-un domeniu care interferează cu alţi
actori sau alte reţele. Actorii gateway pot utiliza o varietate de protocoale de
comunicare; astfel, este posibil ca un actor gateway să utilizeze protocoale
de comunicaţie diferite de ceilalţi actori din acelaşi domeniu sau să utilizeze
protocoale multiple.
Reţea informaţională: O reţea informaţională este o colecţie, sau
agregare, de calculatoare interconectate, dispozitive de comunicare, dar şi
alte tehnologii informatice şi de comunicare. Tehnologiile dintr-o reţea
schimbă informaţii şi pun la pun la comun resursele. Reţeaua Smart Grid
constă din diferite tipuri de reţele, unele dintre ele nefiind reprezentate în
figură. Reţeaua include:
o Magistrala Enterprise care conectează aplicaţiile centrului de
control la pieţe, la generatoare şi aplicaţiile între ele;
o Reţeaua Wide Area care conectează centre aflate la distanţe
diferite;
o Reţelele Field Area care conectează dispozitive, precum
Intelligent Electronic Devices (IEDs) care controlează
întreruptoarele şi transformatoarele; precum şi
o Reţelele de utilităţi, care includ reţelele clienţilor precum şi
reţelele companiilor de electricitate din domeniul clientului.
Aceste reţele pot fi implementate utilizând reţele publice (ex.
Internetul) şi private sau combinaţii ale celor două. Atât reţelele publice şi
private vor necesita implementarea şi mentenanţa unui control de acces şi
securitate corespunzător pentru suportul Smart Grids. Exemple de reţele

comunicaţionale pot deveni publice sunt: reţele ale furnizorilor către terţi,
reţele ale centralelor electrice către operatorii de reţea, reţelele pieţelor către
operatorii de reţea, furnizori către operatori.
Căi comunicaţionale: Arată schimbul de date între actori, respectiv
între actori şi reţea.
Domeniul pieţelor
Pieţele sunt locurile unde serviciile de electricitate sunt vândute şi
cumpărate. Actorii şi domeniul pieţelor ofertează preţuri şi echilibrează
consumul cu producţia din sistemul electroenergetic. Limitele domeniului
Pieţe include limita dintre domeniul Operare, care însărcinat cu controlul, şi
domeniul Clienţi/Consumatori.
Fig. 4. Domeniul pieţelor şi serviciilor.
Comunicarea dintre domeniul Pieţe şi domeniile de furnizare a

energiei sunt critice deoarece procesul de echilibrare între producţie şi
consum este dependent de pieţe. Domeniul de furnizare a energiei include
domeniul de producţie în centrale mari şi generarea distribuită (GD).
Domeniul furnizorilor de servicii
Actorii din cadrul domeniului furnizorilor de servicii asigură servicii
suport pentru procesele afacerilor producătorilor, distribuitorilor şi
consumatorilor din sistemele electroenergetice (vezi Figura 5). Aceste

procese de afaceri variază de la servicii de utilităţi tradiţionale, precum
tarifarea şi managementul conturilor clienţilor, până la îmbunătăţirea
serviciilor către clienţi, precum managementul utilizării energiei consumate
şi energiei produse acasă.
Fig. 5. Domeniul furnizorilor de servicii.
Furnizorii de servicii trebuie să nu compromită securitatea

cibernetică, fiabilitatea, stabilitatea, integritatea sau siguranţa reţelei
electrice atunci când furnizează servicii deja definite sau în curs de
implementare.
Domeniul furnizorilor de servicii foloseşte în comun interfeţe cu
domeniile de Pieţe, Operare şi Clienţi. Comunicarea cu domeniul de operare
este vitală pentru sistemul de control; comunicarea cu domeniile de Pieţe şi
Clienţi sunt esenţiale pentru a permite creşterea economică prin dezvoltarea
serviciilor “smart”. De exemplu, domeniul Furnizorilor de Servicii poate
include interfeţe ce permit clientului să interacţioneze cu pieţele.
Furnizorii de servicii vor crea servicii şi produse noi şi inovatoare
care să satisfacă noile cerinţe şi oportunităţi prezentate prin evoluţia Smart
Grida. Serviciile pot fi realizate de către furnizorul de servicii cu energie
electrică, prin intermediul unor terţe părţi existente sau prin noi participanţi
apăruţi ca urmare a construirii noilor modele de afaceri. Serviciile

emergente reprezintă o zonă cu o creştere economică semnificativă.
6.3. WEB-ul energetic (EnergyWeb)

Layer-ul informatic, noutate cheie a funcţionării Smart Grid
Web-ul energetic este un element cheie în tehnologiile Smart Grid.

Acesta reprezintă o reţea informatică prin intermediul căreia se realizează
transmiterea de informaţii necesare funcţionării optimizate a sistemului
energetic.
Pentru o funcţionare flexibilă, web-ul energetic trebuie să aibă la
bază anumite standarde de comunicare. Dat fiind că web-ul energetic se
realizează fizic pe infrastructură de internet sau intranet, protocolul de bază
utilizat este TCP/IP. Pentru comunicare M2M (Machine to Machine) este
indicat a fi folosit un standard flexibil de interfaţare, care să permită
interogarea la distanţă prin intermediul unor funcţii definite precum şi
metode de descoperire a acestora.
Interfeţele de web bazate pe Web Services sunt în acest moment cele
mai promiţătoare şi folosite în industria IT şi sunt indicate şi pentru
comunicarea între calculatoarele ce participă la implementarea tehnologiilor
Smart Grid.
Una din sarcinile necesare pentru a aduce în stare de funcţionare
conceptul la nivelul fiecărui particpant în Smart Grid este acela de definire a
regulilor de comunicare în cadrul Web-ului energetic, fiind necesar deci un
efort de standarizare, cu scopul asigurării interopearbilităţii.
Interoperabilitatea are la rândul ei mai multe faţete.
Interoperabilitatea sintactică se referă la abilitatea ca mai multe sisteme să
comunice şi să schimbe date, obiectiv care se rezolvă prin standardizarea
formatelor şi protocoalelor. Acest tip de interoperabilitate este totodată şi
precondiţia pentru un nou nivel: Interoperabilitatea semantică - în care
sistemele care comunică pot interpreta automat şi flexibil datele schimbate.
Pentru aceasta trebuie să existe un model de referinţă privind schimbul de
informaţii, acesta fiind la rândul său un domeniu major al efortului actual de
standardizare.
Web-ul semantic
Tim Berners Lee, părintele internetului şi actualul director al W3C

(World Wide Web Consortium) este cel care a creat în 1990 prima versiune
a internetului, V1.0 – bazată pe protocolul HTTP (HyperText Transfer
Protocol) ce asigura schimbul de informaţie între un server (web server) şi

unul sau mai mulţi clienti (web browsers). În această versiune informaţia
(pagina web) se structura la rândul ei în conformitate cu anumite reguli care
apoi au devenit standardul de organizare al informaţiei pe web – cunoscutul
format HTML (HyperText Markup Language). A doua generaţie – Web 2.0,
este asociată cu aplicaţiile de web interactive ori colaborative. Exemple de
aplicaţii Web 2.0 sunt site-urile de networking, blogurile, wiki-urile,
aplicaţiile şi jocurile de web etc.
Interactivitatea – atributul major al acestei versiuni a Web-ului
provine dintr-o cooperare mult mai extinsă între servere şi clienţi în primul
rând datorită creşterii puterii de calcul a maşinilor client şi a maturizării
browserelor ce rulează pe acestea. Un element cheie în această transformare
l-a jucat şi cvasi-standardizarea limbajului Java (la nivel de client –
javascript) şi pe baza acestuia a tehnologiei Ajax (Asynchronous JavaScript
and XML (Extensible Markup Language) de schimb asincron de informaţii
(în format XML) între client şi server. La rândul lor
informaţiile, prin impunerea standardelor W3C în privinţa separarii
conţinutului de forma în care acestea sunt prezentate, a condus la
standardizarea XHTML (Extensible Hypertext Markup Language) pentru
date şi a utilizării CSS (Cascading Style Sheets) pentru prezentarea acestora.
În anul 2001 „părintele” descrie pentru prima dată într-un articol din
Scientific American faptul că Web-ul va evolua spre unul semantic iar
primele descrieri mai concrete apar în anul 2006. Aşa se năştea sintagma
Web 3.0 sau Web-ul semantic. Este vorba de tehnici prin care datele de baza
şi cele care descriu elementele suplimentare (asa numitele meta-data) pot fi
prelucrare automat de către agenţi cuplaţi la Web, acţionând automat sau
obţinând informaţii sintetice rezultate din procese de căutare, recunoaştere
de patern-uri şi prin inferare. Este un web de tip Application to Application
(A2A) sau Machine to Machine (M2M) şi reprezintă prima generaţie în care
de ambele părţi se află (doar) maşini (generaţiile anterioare presupuneau că
pe una din părti să se afle un operator).
Web-ul semantic este una din tehnologiile de viitor şi pentru Smart
Grid. Cum în Power Systems V3.0 informaţiile se transmit automat între
diversele entităţi energetice prin Web-ul energetic, agenţii informatici locali
pot comunica prin mesaje dedicate, funcţionale dar rigide, sau pot opta în
viitor pentru transmisii de mesaje semantice, în care sunt descrise şi
întelesurile datelor transmise, astfel încât comunicarea să se poată face şi
prin metode care utilizează recunoaşteri ale semnificaţiei şi prin
rationamente. Prin aceasta caracteristică, Web 3.0 presupune şi aplicarea
tehnicilor de inteligenţă artificială în domeniul comunicaţiei automatizate.
Concluzii
Tehnologiile SCADA şi controlul centralizat al puterii sau al

tensiunii (asa-zisul reglaj secundar) în Smart Grid devin o posibilitate şi la
nivelurile reţelei de distribuţie, care tradiţional era considerată pasivă. Apar
astfel ierarhii în rezolvarea şi repartizarea unor servicii de reglaj secundar,
de control activ al dezechilbrelor etc.
Smart Grid este noul „Holly Grail” al energeticii. Dacă nu am şti că
dezvoltarea omenirii are tendinţe exponenţiale, am putea spune că această
etapă va dura încă 50 de ani, ca şi cele anterioare. Dar cum lucrurile nu
cresc liniar, este sarcina de onoare a tuturor specialiştilor din domeniu să o
parcurgă cât mai repede – prin dezvoltarea tehnologiilor specifice ei, pentru
a identifica apoi următorul orizont.
Exemplu de implementare al tehnologiilor Smart Grid prin Web
Oraşul Auburn (Michigan-USA) are o reţea electrică ce deserveşte

6110 consumatori casnici şi 773 consumatori comerciali şi industriali.
În anul 2010 oraşul Auburn a primit suma de 2.1 milioane $ pentru
a implementa noi tehnologii Smart Grid. În prima etapă de implementare a
programului, 6883 de consumatori vor avea instalate contoare inteligente
AMI (Advanced Metering Infrastructure) care utilizează reţeaua FTTP
(Fiber To The Premises) pentru a transmite informaţii legate de consumul de
energie la fiecare 5 minute. De asemeni consumatorii vor putea să-şi
stabilească limite cu privire la consumul de energie şi să primească alerte
bazate pe aceste limite.
În cadrul programului va fi îmbunătăţită şi automatizarea domeniului
Distribuţie: condensatoarele vor fi comandate de la distanţă, releele cu
microprocesoare vor controla tensiunea şi vor menţine calitatea energiei
electrice de-a lungul fiecărui feeder.
Pentru a realiza comunicaţia tuturor contoarelor inteligente, a
echipamentelor programabile, a releelor cu microprocesoare se va folosi o
reţea de tip FTTP, iar pentru redundanţă se va folosi o reţea de comunicaţii
de tip plasă.
Centrul de control primeşte informaţii de la serverele SCADA şi de
la AMI. Se poate observa că pentru a asigura securitatea cibernetică a SEE
domeniile de mare importanţă sunt separate de celelalte domenii
informatice. În scopul protejării informaţiilor care circulă de la un actor la
altul, trasmiterea datelor se va face pe bază de IP.
Fig. 6. Implementarea măsurării inteligente.
4.4. Coordonarea la nivel de dispecer local. Strategii

pentru participarea la piaţa de energie electrică
Energia viitorului este supusă la mari provocări: după integrarea
multiplă a surselor de energie regenerabile, trebuie integrate numeroase
sisteme descentralizate pentru producerea energiei. Smart Grid este
considerată un “Internet al energiei” deoarece pune la dispoziţia
consumatorului informaţii despre energie în timp real, dându-i astfel
posibilitatea să facă alegeri inteligente.
Reţelele electrice inteligente (Smart Grids) sunt reţele electrice care
pot să integreze în mod inteligent comportamentul şi mişcările fiecărui
utilizator conectat la ele pentru o aprovizionare cu energie electrică
eficientă, economică şi sigură. Tehnologia de reţea inteligentă este un
ansamblu de sisteme de control şi management al reţelei, de senzori şi
mijloace de comunicare şi informare, care incorporează atât elemente

tradiţionale, cât şi de ultima generaţie. Ea combină elemente de software şi
hardware menite să îmbunătăţească semnificativ modul în care este operat
sistemul electric actual, oferind în acelaşi timp şi posibilitatea modernizării
ulterioare. Prin urmare, Smart Grid nu presupune înlocuirea reţelei existente.
Dezvoltarea unei reţele electrice inteligente trebuie să urmărească un
anumit număr de paşi care definesc ideea unei astfel de reţele, punerea ei în
aplicare şi nu în ultimul rând funcţionarea reţelei pentru atingerea scopului
dorit.
Conducerea unui sistem este cu siguranţa unul dintre cele mai
importante lucruri de care depinde buna funcţionare a reţelei electrice,
continuitatea în alimentare a consumatorilor şi calitatea energiei primite de
aceştia. Conducerea sistemelor presupune existenţa a două mari subsisteme:
1. Procesul
2. Sistemul de conducere
Organizarea conducerii fiecărui nivel prin dispecer se realizează în

funcţie de structura instalaţiilor, volumul şi importanţa lor, de posibilitatea
de integrare în reţeaua de telecomunicaţii astfel încât să se asigure cea mai
eficace activitate de conducere prin dispecer.
În această situaţie putem realiza următoarea clasificare:
Fig. 7. Iererhizarea dispeceratelor.

Pentru a asigura o coordonare cat mai bună şi exactă la nivelul

dispecerului local trebuie să cunoaştem atribuţiile acestuia, dintre care
menţionăm:
 asigurară conducerea operativă prin dispecer a instalaţiilor şi
reţelelor de distribuţie de 110 kV şi medie tensiune din zona
filialei respective în conformitate cu autoritatea de conducere
operativă pe care o are asupra acestora, atribuită prin ordinul de
împărţire a instalaţiilor;
 stabileşte regimul de funcţionare şi coordonează manevrele în
instalaţiile şi reţelele de distribuţie din zona lor de activitate;
 au comanda nemijlocită asupra:
 reţelelor electrice de JT;
 unor linii radiale de 110kV şi transformatoare de 110 kV/JT;
 centralelor conectate la reţeaua electrică de medie tensiune
din zona sa de activitate;
 centralelor termoelectrice cu grupuri cu puterea < 6 MW;
 centralelor hidroelectrice cu grupuri cu puterea < 1 MW;
 supraveghează şi asigură continuitatea în funcţionare a
instalaţiilor de distribuţie;
 reglajul curbei de consum pentru prevenirea extinderii
incidentelor;
 urmărirea bilanţului de energie electrică pe contur;
 optimizarea funcţionarii instalaţiilor de distribuţie de medie şi
joasă tensiune;
 reglajul tensiunii în reţelele de distribuţie şi a nivelului de
compensare al puterilor reactive;
 comandă porniri şi opriri de grupuri ale microhidroagregatelor;
 comand nemijlocită a instalaţiilor de distribuţie de medie
tensiune şi unele de 110 kV;
 supravegherea stării instalaţiilor componente ale sistemului
informatic din dotare;
 planificarea exploatării, analiza şi simularea în afara timpului
real;
In contextul unei reţele electrice inteligente vor apărea mai multe
provocări pentru Dispecerul Energetic Local precum:
a) Analiza on-line a stabilităţii sistemului
schema topologiei reţelei electrice;
integrarea microreţelelor;
comanda şi controlul generatoarelor de rezervă;
detectarea ariilor de vulnerabilitate;
detectarea şi rezolvarea defectelor;

detectarea şi evitarea atacurilor cibernetice;
interconectarea cu alte reţele distribuite;
monitorizarea şi controlul on-line a echipamentelor;
b) Managementul on-line al activelor companiei
c) Sisteme integrate de management al procesului de distribuţie
sisteme de management al procesului de distribuţie ce
reprezintă din punct de vedere fizic o cameră de comandă;
sistemele automate ale procesului de distribuţie care includ
toate dispozitivele de control din substaţii şi infrastructura de
informaţii şi telecomunicaţii;
d) Automatici avansate
e) Dezvoltarea infrastructurilor de măsura
colectarea datelor din contoarele inteligente;
transmiterea de date (ex: preţuri, conectări, deconectări) din
centrele de control către dispozitivele din teren;
legături cu consumatorii prin internet sau Bluetooth;
crearea de legaturi cu “casa inteligentă”;
evitarea atacurilor cibernetice;
păstrarea securităţii şi a confidenţialităţii datelor;
f) Dezvoltarea sistemelor de dispecer privind sursele regenerabile de
energie
coordonarea centralelor electrice virtuale;
coordonarea surselor distribuite;
integrarea surselor regenerabile de energie electrică într-o reţea
TCP/IP privată;
realizarea compensării diferenţei dintre consum şi producţie;
furnizarea datelor privind piaţa de energie electrică;
luarea deciziilor privind producţia sau stocarea energiei
electrice;
respectarea programului de funcţionare;
monitorizarea performantelor reţelei;
rezolvarea problemelor privind emisiile de gaze si Certificatele
Verzi;
g) Îmbunătăţirea prognozelor de consum şi de producţie
modificarea consumului de energie electrică ca răspuns la
modificarea anumitor factori pe piaţa de energie;
reducerea consumului pe anumite intervale orare;
creşterea eficienţei energetice utilizând Certificatele Verzi;
scăderea consumului de energie atunci când preţurile sau
costurile de producţie sunt mari;
managementul sarcinii prin modificarea consumului în funcţie

de preţul energiei electrice;
crearea tarifelor avansate:
 preturi unitare diferite în funcţie de momentul zilei
 preturi mai mari în situaţiile în care sistemul este
suprasolicitat
Bibliografie
[1] NIST Framework and Roadmap for Smart Grid Interoperability, 2010.
2006.
SmartGrids, 2008.
Institute, 2004.
Capitolul 7
Automobilul electric
7.1. De ce autovehicule electrice?

În prezent majoritatea mijloacelor de transport sunt echipate cu
motoare cu ardere internă în doi sau trei timpi cu aprindere prin scânteie sau
compresie. Aceste modele au rămas neschimbate de mulţi ani. Cu toate
acestea a avut loc în ultimii ani o îmbunătăţire a ciclurilor ajungându-se la o
scădere semnificativă a emisiilor poluante şi la o creştere semnificativă a
randamentelor. Problemele cu alimentarea cu combustibil şi creşterea
atenţiei asupra mediului înconjurător duc la necesitatea scăderii emisiilor
poluante emanate de motoare. În ultimii ani cercetările au ca scop
dezvoltarea de noi sisteme de propulsie pentru vehicule. Începe să se acorde
o atenţie deosebită conceptului de autovehicule electrice, autovehicule cu
pile de combustie, autovehicule cu hidrogen sau alte sisteme de propulsie
mai “curate” şi mai ecologice decât motoarele actuale. Cu toate acestea, nu
trebuie să se uite de cerinţele pe care un autoturism trebuie să le
îndeplinească. Noile motoare trebuie să deţină o performanţa similară ca a
maşinilor de astăzi, confortul şi siguranţa fiind factorii la fel de importanţi,
chiar mai important decât consumul. În acest caz autoturismele hibride au
rol important.
Fig. 1. Părţile componente ale unui autovehicul electric.

Pe perioada vârfului de sarcină, circulaţia puterii poate fi decalată

sau redusă prin programarea încărcării bateriilor autovehiculelor pe perioada
golului de sarcină ceea ce va conduce la minimizarea solicitării reţelei
electrice şi asigurarea unei fiabilităţi crescute. Atunci când vântul sau
soarele sunt disponibile, rata de încărcare poate fi crescută astfel încât să
crească aportul surselor regenerabile la producerea de energie electrică.
Încărcarea inteligentă permite, de asemenea, utilizarea autovehiculelor
electrice pentru asigurarea serviciului de sistem la costuri optime.
Automobilul electric – furnizor de servicii
Prin utilizarea unor sisteme de control, bateriile autovehiculelor
electrice pot fi agregate sub forma unei singure surse ce poate fi folosită fie
ca un consumator controlabil fie ca o sursă de energie. Managementul
încărcării autovehiculelor electrice poate fi realizat prin metode de
comunicare bidirecţională pentru implementarea următoarelor strategii:
o Decalarea în timp a consumului. Automobilul poate fi conectat la
reţeaua electrică pe intervale orare de consum redus astfel încât
generatoarele electrice clasice să fie utilizate în mod optim, iar
pentru reţeaua electrică să se evite încărcările excesive.
o Aplatisarea curbei de sarcină. Prin integrarea unor echipamente
cu răspuns în timp real, companiile din industria energiei electrice
pot să dispecerizeze în mod dinamic consumatorii ce conţin
baterii astfel încât să obţină anumite obiective sau să limiteze
solicitarea reţelei electrice în anumite puncte sau zone.
o Serviciile de sistem. În timp real, vehiculele electrice pot fi
adaptate pentru a contribui la echilibrarea puterilor active ca
serviciu de sistem.
Promovarea surselor regenerabile de energie. Bateriile din
componenţa automobilelor electrice pot fi programate pentru încărcare
atunci când sursele regenerabile prezintă o disponibilitate ridicată.
7.2. Conectarea la reţeaua electrică a automobilului
electric
IEC 62196-1, Anexa A defineşte 4 moduri de conectare la reţea a
automobilelor electrice. [7]
Modul 1 de încărcare: conectarea vehiculului electric la reţeaua de
alimentare de c.a. utilizând prize standardizate, monofazate sau trifazate, un
sistem de legare la pământ şi un întreruptor pentru deconectarea la
suprasarcină. Priza trebuie realizată astfel încât să prevină contactul
accidental. Sistemul nu este prevăzut cu dispozitiv de comunicare între priză
şi automobil.[3]
NOTA 1 În unele ţări, modul 1 de încărcare poate fi interzis de

reglementările naţionale.
NOTA 2 O priză standardizată este o priză care îndeplineşte
cerinţele oricărui IEC şi / sau standard naţional.
NOTA 3 În Franţa, Germania şi Italia, limitarea la 16 A pentru
modul 1 de încărcare nu este aplicabil.
Fig. 2. Modul 1 – utilizarea unei prize standardizate, fără comunicaţii, cu necesitatea

folosirii unui dispozitiv de curent rezidual, de până la 16A
Mod 2 de încărcare: Automobilul este conectat la reţeaua electrică

printr-o priză ataşată casei. Încărcarea se poate face fie printr-un circuit
monofazat fie printr-un circuit trifazat, iar în ambele cazuri trebuie să existe
o instalaţie de legare la pământ. Cablul de alimentare este prevăzut cu un
dispozitiv de protecţie şi cu sistem de comunicare între priză şi automobil.
Această soluţie este mai scumpă datorită cerinţelor privind construcţia
cablului de alimentare.[3]
Fig. 3. Modul 2 – utilizarea unei prize standardizate de până la 32A cu un cablu de control
Modul 3 de încărcare: Automobilul este conectat direct la reţeaua

electrică printr-o priză şi un circuit monofazat sau trifazat, special
dimensionate în acest scop. Totodată, trebuie să existe elemente de protecţie
integrate în priza de conectare. Cablul este prevăzut cu elemente de
comunicare între priză şi automobil. Acesta este singurul mod de încărcare
care satisface cerinţele actuale privind caracteristicile instalaţiilor electrice.
Acest mod permite, de asemenea, delestajul de sarcină astfel încât aparatele

electrocasnice să poată funcţiona pe perioada încărcării bateriei
automobilului sau chiar pentru a optimiza încărcarea în funcţie de preţul
energiei electrice şi de consumul programat în casă.[3]
Fig. 4. Modul 3 – utilizarea unei prize dedicate în care cablul de control este permanent
conectat la sursa de tensiune alternativă
Modul 4 de încărcare: Automobilul electric este conectat la reţeaua

electrică printr-un încărcător extern ce furnizează tensiune continuă la priză.
Funcţiile de control şi protecţie trebuie să fie implementate pentru
funcţionare permanentă în cadrul instalaţiei.[3]
Fig. 5. Modul 4 – utilizarea unui încărcător off-board, de exemplu a încărcătorului rapid la

tensiune continuă
Pe baza caracteristicilor standardizate de IEC, Eurelectric consideră
că domeniile de putere corespunzătoare şi autonomia automobilului sunt:[8]
Tabelul 1. Domeniile de puterecorespunzătoare şi autonomia

automobilului[8]
Puterea Tipul Puterea Curentul
Autonomie
nominală conexiunii maximă maxim
Monofazat,  3,7 kW
Putere normală 10 – 16 A < 20 km
AC
Mono- sau
Putere medie 3,7 – 22 kW 16 – 32 A 20 – 110 km
trifazat, AC
Putere mare trifazat, AC > 22 kW > 32 A > 110 km
Putere mare Conexiune DC > 22 kW > 32 A > 110 km
În normativ sunt precizate şi modurile în care se poate realiza

conexiunea între vehicul si reţea:[8]
A) Conectarea unui EV la reţeaua de alimentare de c.a. utilizând un
cablu de alimentare şi o priză ataşate permanent la automobilul
electric;
B) Conectarea unui EV la reţeaua de alimentare de c.a. utilizând un
ansamblu detaşabil format dintr-un cablu, un conector şi
echipamentul de alimentare la c.a.;
C) Conectarea unui EV la reţeaua de alimentare de c.a utilizând un
cablu de alimentare si un conector ataşate permanent la
echipamentul de alimentare. Numai cazul "C" este permis pentru
modul 4 încărcare.
7.3. Echipamente/Protecţii
Monitorizarea rezistenţei de izolaţie este deosebit de importantă
pentru prevenirea daunelor, precum şi pentru fiabilitatea sistemelor
electrice. Rezistenţa izolaţiei serveşte, de asemenea, ca un indicator
important pentru starea unei instalaţii electrice. Prin intermediul selectării
corecte a tipului de sistem, împreună cu dispozitive de protecţie şi
monitorizare în conformitate cu standardele, se atinge un grad ridicat de
siguranţă şi fiabilitate.[10]
În zona de mobilitate există trei tipuri de sisteme care trebuie luate în
considerare. În cazul încărcării la tensiune alternativă acestea sunt sisteme
de legare la pământ, în primul rând (sisteme TN-S), în timp ce, în cazul
staţiei de încărcare de tensiune continuă sunt utilizate surse de alimentare
fără legare la pământ (sisteme IT). Vehiculul electric în sine are un sistem
de izolaţie de înaltă tensiune, care este comparabil cu un sistem IT, în
conformitate cu DIN VDE 0100 - 100:2009. [10]
Un aspect-cheie pentru siguranţa electrică este procesul de încărcare,

în special, deoarece aici sunt conectate împreună diferite tipuri de sisteme
pentru a forma un sistem global. În timpul funcţionării vehiculului sistemul
de înaltă tensiune al acestuia poate fi considerat un sistem informatic
"mobil", în timpul încărcării acesta se poate schimba fie într-un sistem
global de legare la pământ (TN) fie în unul fără legare la pământ (sistem
IT), cu importanta provocare de a reconcilia măsurile de protecţie ale
sistemului de înaltă tensiune şi ale sistemului de alimentare. [10]
Sistemul de înaltă tensiune din automobil este monitorizat de un
dispozitiv de monitorizare a izolaţiei şi apariţia unui defect de izolaţie este
semnalat pentru a evita oprirea cauzată de acest defect în timpul condusului.
Mesajul este afişat pentru ca şoferul să vadă din timp defectul şi pentru a se
lua măsuri în privinţa acestuia cât mai repede, pentru a evita apariţia mai
multor defecte. [10]
Măsurile de protecţie pentru instalaţia electrică sunt descrise în
detaliu în standardul DIN VDE 0100-410 (VDE 0100-410): 200706 , în
timp ce măsurile pentru vehiculul electric sunt definite în standardul ISO /
FDIS 6469-3 :2011-05. Înainte ca vehiculul electric să poată fi încărcat,
trebuie ca mai întâi să se asigure că sistemul de înaltă tensiune al acestuianu
a semnalizat niciun defect de izolaţie. În acest fel se asigură că un defect de
izolaţie în interiorul vehiculului nu produce declanşarea dispozitivelor de
protecţie şi monitorizare din staţia de încărcare şi, prin urmare, prevenirea
încărcării. Ca o regulă, sistemul de monitorizare a izolaţiei al vehiculului
verifică rezistenţa de izolaţie şi permite realizarea contactului de încărcare
numai dacă izolaţia are o rezistenţă adecvată, care se încadrează în limitele
admisibile. Limitele sunt definite, de exemplu, în ISO/FDIS 6469-3:2011 -
05 ca 500 V/Ω pentru sisteme de tensiune alternativă şi 100 V/Ω pentru
sistemele de tensiune continuă. [10]
La începutul procesului de încărcare, dispozitivul de monitorizare a
izolaţiei al vehiculului este în mare parte trecut pe modul pasiv pentru a
preveni interacţiunea cu dispozitivele de protecţie şi monitorizare din staţia
de încărcare. Ca urmare, dispozitivul de protecţie din staţia de încărcare are
sarcina ca în timpul încărcării să monitorizeze circuitul complet, inclusiv
electronica de încărcare a vehiculului. [10]
O condiţie importantă pentru un proces de încărcare în condiţii de
siguranţă este continuitatea conductorului de protecţie. Această continuitate
este verificată de ControlPilot şi monitorizată în timpul procesului de
încărcare. Dacă nu există probleme cu conductorul de protecţie procesului
de încărcare este activat. Din punct de vedere al staţiei de încărcare este de
asemenea posibilă măsurarea rezistenţei izolaţiei înainte de începerea
încărcării; această măsurare va include în cea mai mare parte cablul de
încărcare la intrare în vehicul. Totuşi, acest lucru face posibilă detectarea, de

exemplu, a deteriorării cablului de încărcare produse de cauze mecanice.
[10]
Modurile de încărcare 2 şi 3, tensiune alternativă
Pentru încărcarea la tensiune alternativă este necesar un dispozitiv de
curent rezidual de tip A pentru fiecare priză de încărcare în conformitate cu
IEC 61581, modul 3. De asemenea, este necesar să se ia în considerare
cerinţele din DIN EN 61140 (VDE 0140-1) :2007-3 că măsurile luate
împotriva curenţilor din conductorul de protecţie trebuie să fie compatibile
cu toate frecventele transmise către şi de la echipament. Aceasta înseamnă
că dacă la tensiune continuă pot apărea curenţi mai mici sau egali cu 6 mA
sau curenţi de frecvenţe înalte (de exemplu de 20kHz), trebuie să fie
furnizată protecţia împotriva şocurilor electrice utilizând un dispozitiv de
curent rezidual de tip B sau B+, sau dispozitive alternative echivalente de
comutare de monitorizare. [10]
Fig. 6. Modul 2 de încărcare – cu dispozitiv IC-RCD de curent rezidual de tip A în cablul

de încărcare şi detectarea curentului de defect pentru curent continuu ≥6mA sau frecvenţe
ridicate în vehicul[10]
Fig. 7. Modul 3 de încărcare – cu dispozitive RCD de curent rezidual de tip A şi B şi

monitorizare adiţională pentru curenţi de defect DC ≥6mA sau frecvenţe ridicate în
instalaţia electrică [10]
În cazul în care nu se asigură că există un dispozitiv de curent

rezidual în priza de încărcare, trebuie să fie utilizat un dispozitiv de protecţie
portabil (modul 2). Dispozitivele de curent rezidual sau dispozitive de
monitorizare asigură că orice defect de curent alternativ sau continuu este
întrerupt într-un timp specificat, adică încărcarea este oprită, astfel că
persoanele nu se pot afla în pericol. [10]
Modul de încărcare 4, tensiune continuă
Staţiile de încărcare la tensiune continuă sunt concepute ca sisteme
fără legare la pământ (sisteme IT), adică nu este permis ca un conductor
activ să fie conectat la pământ. Această situaţie se întâlneşte în staţia de
încărcare tensiune continuă prin designul izolat al componentelor
electronice de încărcare sau un transformator izolator. În conformitate cu
DIN VDE 0100-410:2007-06 un sistem trebuie să fie monitorizat permanent
cu ajutorul unui dispozitiv de monitorizare a izolaţiei şi unui semnal de
ieşire în cazul în care o valoare specificată este depăşită. Un astfel de sistem
are două avantaje importante: un prim defect de izolaţie nu va duce la
închiderea sistemului ci doar la semnalizare. Aceasta înseamnă că procesul
de încărcare poate fi continuat fără probleme până când este complet. [10]
Al doilea avantaj important: tensiunea de atingere în cazul primului
defect este de aproximativ 0 V. Ca rezultat potenţialul pericol cauzat de un
curent care circulă prin corpul uman poate fi aproape exclusă. Un aspect
important, în special în ceea ce priveşte utilizarea de staţii de încărcare de

către persoane fără cunoştinţe electrice. [10]
În conformitate cu DIN VDE 0100-410:2007-06 dispozitivul de
monitorizare a izolaţiei însuşi trebuie să îndeplinească cerinţele DIN EN
61557-8:2007-12, adică trebuie să detecteze atât defecte de izolare simetrice
cât şi asimetrice. Un defect de izolaţie simetric poate să apară atunci când
rezistenţa de izolaţie monitorizată a tuturor conductoarelor dintr-un sistem
scade aproximativ în aceeaşi măsură. Dacă nu este detectată această situaţie
de defect, există, de exemplu, riscul provocării unui incendiu, deoarece
apare un curent mai mare datorat celor două defecte de izolaţie pe două
conductoare active diferite; acest curent poate provoca încălzirea sporită la
defecte.
Tensiunile de atingere la apariţia primului defect în sisteme de
tensiune continuă
În conformitate cu DIN VDE 0100-410 (VDE 0100-410): 2007-06
părţile conductoare expuse ale echipamentelor sistemului IT trebuie să fie
legate la pământ în mod individual, în grupuri sau colectiv, folosind un
conductor de protecţie. Condiţia RA x ID≤50 V (AC) sau 120 V (DC) trebuie
să fie îndeplinită. Aici RA este suma rezistenţelor prizei de pământ şi a
conductorului de protecţie pentru elementele expuse, ID este curentul
primului defect de impedanţă neglijabilă între un conductor de linie şi o
parte expusă.Valoarea curentului ID ia în considerare rezistenţa totală de
izolaţie a sistemului electric în raport cu pământul.[10]
Fig. 8. Modul 4 de încărcare – tensiune continuă[10]

Figura 9 arată calea de curent la apariţia unui prim defect de izolaţie

într-un sistem IT. RISO3 şi RISO4 reprezintă rezistenţa totală a izolaţiei la
pământ care fac parte din circuitul de curent de defect. Rezistenţele de
izolaţie prezentate în figură sunt în mare parte foarte mari în practică şi au
un efect minim asupra tensiunii de atingere în situaţia de defect prezentată.
Figura 9 arată clar că tensiunea de atingere depinde de rezistenţele
naturale de izolaţie RISO3 şi RISO4, rezistenţa conductorului de protecţie RPE1
pentru echipamentul atins şi rezistenţa pământului. Pornind de la ipoteza că
rezistenţa conductorului de protecţie şi rezistenţa pământului sunt mici,
tensiunea de atingere este doar uşor afectată de conectarea în paralel a
rezistenţei corpului uman (aprox. 1 kΩ). În figura 10. amploarea
eventualelor tensiuni de atingere într-un sistem de tensiune continuă IT de
400 V la un prim defect se prezintă sub forma unor curbe. Variabile
reprezentate sunt rezistenţele de izolaţie naturale RISO3 şi RISO4 şi rezistenţa
pământului RA. Rezistenţa conductorului de protecţie a echipamentului este
luată în considerare ca 0,2 Ω. În timpul evaluării tensiunii de atingere,
trebuie să se ia în considerare că staţia de încărcare şi vehiculul electric
dispune de un pământ comun [10].
Fig. 9. Tensiuni de atingere în sisteme IT de tensiune continuă [10].

Fig. 10. defect de izolaţie [10].

7.4. Prize şi ştechere
IEC 62196-2 prezintă următoarele tipuri de ştechere utilizabile
pentru încărcarea bateriilor vehiculelor electrice conectabile la reţea: [11]
a) Ştechere de tip 1:
Cuplaje monofazate, la tensiune alternativă, curent maxim 32A,
tensiune maximă 250V.Ştecherul are în componenţa sa 5 pini, doi pentru
cele două fire de tensiune alternativă, legare la pământ şi doi pini de semnal.
Pot fi folosite numai monofazatla încărcarea automobilelor electrice.
Fig. 11. Ştecher de tip 1; SUA şi Japonia [11].

b) Ştechere de tip 2:
Cuplaje monofazate sau trifazate, la tensiune alternativă, curent
maxim monofazat 70A, curent maxim trifazat 63A, tensiune maximă 500V.
Ştecherul este compus din 7 pini.
Fig. 12. Exemplu de set priză – ştecher Mennekes.
Fig. 13. Contactele ştecherului Mennekes.

c) Ştechere de tip 3:
Cuplaje monofazate sau trifazate, la tensiune alternativă, curent
maxim 32A monofazat şi trifazat, tensiune maximă 500V, cu 5 sau 7 pini,
conceput de alianţa EV Plug Alliance.
Primul prototip de acest tip este prezentat în figura 1.24. [Comunicat
de presă, EV Plug Alliance – 17.03.2010]
Fig. 14. Priză concepută de EV Plug Alliance
Tabelul 2. Forma tabelară a celor 4 tipuri de prize [12]
Pinii de semnal au fost definiţi în SAEJ1772-2001 şi adăugaţi în

normativul IEC61851. Toate tipurile de ştechere prezentate în IEC62196-2
sunt prevăzute cu doi astfel de pini, unul de control (CP-Control Pilot) şi

unul de proximitate (PP-Proximity Pilot)
La data de 24 ianuarie 2013 SiimKallas, vicepreşedinte al Comisiei
Europene responsabil cu transporturile, a declarat: [13]
„Dezvoltarea unor combustibili alternativi inovatori este o
modalitate evidentă de a creşte în Europa eficienţa utilizării resurselor, de a
reduce dependenţa excesivă de petrol şi de a promova un sector al
transporturilor care să fie pregătit să răspundă cerinţelor secolului al XXI-
lea. Până în 2020, numărul vehiculelor electrice aflate în circulaţie în China
şi în Statele Unite va depăşi 6 milioane, conform estimărilor celor două ţări.
Aceasta este pentru Europa o ocazie excelentă să îşi construiască o poziţie
puternică pe o piaţă globală în plină dezvoltare.”
În acest sens s-au propus măsuri pe mai multe ramuri: energie
electrică, hidrogen, gaz natural lichefiat (GNL) şi comprimat (GNP) şi gaz
petrolier lichefiat. În domeniul energiei electrice, respectiv a creşterii
numărului de utilizatori de vehicule electrice, comunicatul de presă al
Comisiei Europene susţine:
„Situaţia punctelor de încărcare cu energie electrică variază
considerabil în UE. Lideri în acest domeniu sunt Germania, Franţa, Țările de
Jos, Spania şi Regatul Unit. Propunerea legislativă a Comisiei prevede să se
impună, în fiecare stat membru, un număr minim de puncte de reîncărcare
echipate cu o priză comună (a se vedea tabelul anexat). Obiectivul este de a
avea un număr suficient de puncte de încărcare, astfel încât producătorii de
automobile să se poată lansa într-o producţie de masă, la preţuri rezonabile.
O priză comună la nivelul UE este un element esenţial pentru
adoptarea pe scară largă a acestui combustibil. Pentru a pune capăt
incertitudinilor de pe piaţă, Comisia a anunţat astăzi că priza de „tip 2” va
servi drept standard comun în întreaga Europă.”
7.5. Conceptul de autoturism hibrid

Un autoturism electric este un autovehicul care utilizează două surse
de energie pentru deplasarea acestuia. O sursă care utilizează un motor
electric şi alta care un motor cu ardere internă oricare din modelele
cunoscute până acum cum ar fi: turbina cu gaz, diesel, benzină, Stirling sau
alte modele existente pe piaţă. Modul în care este stocată energia electrică
este de asemenea una din caracteristicile principale ale autovehiculelor şi
unul din domeniile în care se fac studii în ultimii ani. Având în vedere starea
tehnologiei, este greu să stochezi cantităţi mari de energie electrică, ca sursă
principală fiind combustibilul care este stocat în rezervor pentru motorul cu
ardere internă. Cu toate acestea, unele din avantajele utilizării
autovehiculelor hibride sunt cele de natură electrică ale deplasării acestora,

cum ar fi:
 Frânarea regenerativă, care permite reîncărcarea bateriilor şi
contribuie la minimizarea pierderilor de energie în timpul unei
frânări obişnuite.
 Dimensiuni reduse ale motorului cu ardere internă, în funcţie de
sarcina medie de conducere, motorul electric fiind cel care
susţine vârfurile de sarcină datorate depăşirilor sau accelerărilor.
Acest fapt permite reducerea greutăţii maxime a
autovehiculului, reducând pierderile de energie datorate frecării.
 Scăderi considerabile ale consumului, care pot ajunge chiar la
50% din consumul normal al unui vehicul dotat doar cu motor
cu ardere internă.
 Reducerea emisiilor de gaze poluante, motorul cu ardere internă
funcţionând cu o eficienţă ridicată. De asemenea se realizează şi
o scădere a consumului de combustibil.
 Utilizarea de combustibili alternativi, reducând dependenţa de
combustibili fosili datorită varietăţii motoarelor termice ce pot fi
utilizate. Cu toate acestea, independent de tipului motorului care
este utilizate, autoturismele hibride se pot împărţi în două
blocuri principale.
Automobil hibrid este automobil al cărui sistem de propulsie
conţine, pe lângă motorul cu ardere internă tradiţional, încă cel puţin un
sistem suplimentar, capabil să furnizeze moment de tracţiune la roţile
automobilului. Acest sistem suplimentar poate fi: electric, hidraulic,
pneumatic sau mecanic. .Pentru un autoturism hibrid soluţia de asistare a
considerată optimă din punct de vedere al densităţii de putere este cea
electrică.
7.5.1. Autovehicul hibrid - HEV (Hybrid Electrical Vehicle)
Din punctul de vedere al puterii electrice instalate, HEV se clasifică

în micro hibride, hibridizare medie şi hibridizare totală.
În funcţie de puterea maşinii electrice se disting transmisii micro
hibride (42 V şi funcţionare pornire/oprire. Ex. Toyota Crown), mediu
hibride (100-250 V cu asistarea motorului termic cu ISG-Integrated Starter
Generator, ex. Honda Insight) şi total hibride – full hybrid (+250 V, cu
antrenarea roţilor simultan sau alternativ cu motorul termic. Ex. Toyota
Prius). Principala diferenţă dintre aceste tipuri este dată de puterea
dezvoltată de componentele electrice.
Hibridizarea micro şi medie reprezintă cea mai simplă versiune.

Automobilul este echipat cu un mic motor electric care ajută la propulsie dar
nu există un sistem electric independent de transmisie. Motorul electric
poate suplini sistemul convenţional al transmisiei dar numai la puteri la
roată relativ reduse, 2-10 până la 25 kW. Alternatorul şi demarorul sunt
înlocuite printr-un sistem generator-starter. Sistemele care pot asigura
funcţia ponire/oprire sunt fie de tipul Belt-Driven (B-ISG), când maşina
electrică acţionează prin curea, fie de tipul Crankshaft-Mounted (C-ISG),
când maşina electrică acţionează direct arborele cotit. Micro-hibridizarea
este utilă, mai degrabă, în faza de demarare şi utilizează energia recuperată,
în timp ce hibridizarea medie foloseşte motorul electric pentru a suplimenta
puterea necesară propulsării automobilului, acesta neputand fi propulsat
numai electric. Acest sistem este benefic la deplasările cu viteze reduse,
trafic intens cu opriri si porniri repetate (stop&go), când consumul şi
emisiile trebuie minimizate. Funcţionarea stop&go permite o reducere cu 5-
10 % a emisiei de CO2.
Dincolo de avantajele hibridizării referitoare la consum şi emisii se
evidenţiază şi îmbunătăţirea performanţelor. Puterea suplimentară de 10-25
kW oferită de motoarele electrice este utilă nu numai la pornirea din loc a
automobilului ci şi în perioade de accelerare pentru executarea manevrelor
de depăşire, la viteze cuprinse între 80 şi 120 km/h, sau la urcarea unor
rampe mari.
7.5.2. Automobilul electric hibrid - P-HEV (Plug-in Hybrid

Electric Vehicle)
Autovehicul hibrid cu o autonomie crescută în modul de tracţiune

electric prin încărcarea bateriilor de acumulatori de la reţeaua electrică.
Din punct de vedere al arhitecturii, sistemele de propulsie hibride pot
fi:
 Serie
 Paralel
 Mixte
7.5.2.1. Sisteme de propulsie serie
Autoturismele hibride cu sistem de propulsie serie (numele provine

de la modalitatea de conectare a componentelor), la care numai motoarele
electrice sunt conectate la roţile automobilului, motorul cu ardere internă
acţionează un generator electric care alimentează motoarele electrice prin
intermediul conectorilor electrici. Curentul produs alimentează motoarele
electrice care acţionează roţile. Un astfel de sistem se întâlneşte la Toyota

Coaster. Totuşi această soluţie este foarte rar întâlnită la automobile.
Principalele avantaje ale acestor tipuri sunt:
 Motorul cu ardere internă nu funcţionează niciodată în gol,
astfel încât se reduce consumul de combustibil precum şi
emisiile de CO2 .
 Grupul motor – generator funcţionează la parametrii la care a
fost proiectat, obţinându-se un randament optim.
 Există o varietate de locuri pentru amplasarea blocului motor –
generator, deoarece nu mai este necesară o transmisie mecanică
motor cu ardere internă – roţi.
 În unele cazuri se poate evita transmisia, eliminând astfel una
din cauzele care reduc eficienţa sistemului.
Figura 2. Configuraţie serie.

Fluxurile energetice caracteristice configuraţiei serie sunt
următoarele:
a) Motorul cu ardere internă prin intermediul generatoului, poate
alimenta motorul electric şi de asemenea poate încărca bateria.
b) Bateria poate alimenta motorul electric, de asemenea datorită
capacităţii de a funcţiona ca o frână regenerativă, motorul electric la rândul
său poate încărca bateria. Frânarea regenerativă constă în decelerarea
autovehiculului nu în mod convenţional bazat pe plăcuţele de frânare care
acţionează asupra discurilor de frână, ci prin inversarea funcţionării
motorului electric făcându-l să funcţioneze ca un generator de curent. O
analogie poate ajuta la explicarea conceptului de frânare regenerativă:

acelaşi mod în care un ventilator utilizează energia electrică pentru a-şi roti
paletele, în timp ce un aerorgenerator foloseşte vântul pentru a obţine
energie electrică, un motor electric într-un automobil poate consuma energie
electrică pentru a se pune în mişcare sau pentru a genera energie electrică.
7.5.2.2. Sisteme de propulsie paralele
Transmisii hibride paralele sunt cele la care ambele surse de putere –

motorul termic şi maşina electrică – sunt conectate la roţile motoare prin
intermediul unor legături mecanice adecvate. Motorul termic şi maşina
electrică pot acţiona punţile motoare simultan sau individual, separat (o
punte) sau împreună (ambele punţi), ele putând fi cuplate între ele. Un
exemplu de utilizare a acestei tehnologii este Honda IMA (Integrated Motor
Assist) pe Insight şi Civic.
Indiferent de configuraţie elementele componente fundamentale sunt
aceleaşi: motorul termic, maşinile electrice, convertoarele electronice de
putere şi sistemele electrice de stocare a energiei.
Prin interconectarea adecvată a acestor componente (ambreiaje,
curele, lanţuri, transmisii planetare şi articulaţii cardanice) există
posibilitatea realizării unor transmisii hibride capabile să se comporte atât
serie cât şi paralel, fie alternativ (combined hybrids) fie simultan (mixed
hybrids).
Figura 3. Configuraţie paralel.

Dintre avantajele acestui tip configuraţie sunt următoarele:

 Autovehiculul va fi mai puternic deoarece ambele motoare
funcţionează împreună simultan.
 Majoritatea acestor tipuri ce autovehicule care prezintă această
configuraţie nu au nevoie de un generator, ducând la economie
de spaţiu şi bani. Aceste tipuri de configuraţii, în comparaţie cu
cele serie trebuie să fie capabile să suporte diverse moduri de
funcţionare.
 Motorul electric şi motorul cu ardere internă pun roţile în
mişcare.
 Motorul electric generează putere, în timp ce motorul cu ardere
internă este oprit.
 În timpul funcţionării motorului cu ardere internă, motorul
electric încarcă bateria
 Motorul electric poate încărca bateria chiar dacă motorul cu
ardere intern nu este în stare de funcţionare.
7.5.2.3. Sisteme de propulsie mixte
Transmisiile hibride mixte, denumite şi cu ramificare de putere (split

hybrid), utilizează sisteme electromecanice sau electromagnetice pentru a
controla optim ramificarea puterii de la sursă şi transmiterea ei roţilor
motoare în funcţie de cerinţele de tracţiune şi de performanţele dorite.
Conceptul de autovehicul mixt este definit ca fiind un autovehicul
hibrid cu configuraţie serie în care motorul cu ardere internă este conectat
direct la sistemul de transmisie. Atât motorul cu ardere internă, cât
generatorul şi motorul electric sunt conectate între ele printr-un sistem de
angrenaje diferit de cel prin care este conectată transmisiei autovehiculului.
Fluxul de energie în cazul autovehiculelor cu sistemul de propulsie
mixt este următorul:
a) Motorul cu ardere internă pune în mişcare autovehiculul prin
intermediul diferenţialului central.
b) Generatorul, care la rândul lui este conectat la diferenţialul
central, este acţionat de către motorul cu ardere internă
producând astfel energie electrică. Această energie electrică este
folosită pentru a reîncărca bateriile sau pentru a alimenta
motorul electric, în funcţie de necesităţi.
c) Motorul electric este alimentat de baterii şi la rândul său poate
reîncărca bateriile în momentele în care este activată frâna
regenerativă.
d) Motorul electric acţionează roţile prin intermediul diferenţialului

central.
Figura 4. Configuraţie mixtă.
Avantajele configuraţiei mixte faţă de celelalte configuraţii sunt

următoarele:
- Prin intermediul diferenţialului central, motorul cu ardere
internă poate fi conectat la roţi în momentul în care
autovehiculul funcţionează la o viteză optimă ( în intervalul de
maximă eficienţă şi consum minim).
- Pentru funcţionarea motorului cu ardere internă în aceste
condiţii şi pentru a oferi consolidarea motorului electric, nu mai
este necesară dotarea autovehiculelor cu cutii de viteze scumpe
şi complicate. Sistemul de control gestionează ambele motoare
este întotdeauna optimizat prin intermediul diferenţialului.
Dezavantajele includ creşterea complexităţii mecanice în general,
precum creşterea costurilor de fabricaţie. Pe de alt parte, există doua grade
de hibridizare a unui autovehicul: totală sau parţială. Când un autovehicul
este capabil să funcţioneze cu fiecare motor în mod independent sau cu
ambele motoare simultan, se poate spune că este total hibridizat.
Hibridizarea totală admite toate variantele posibile de funcţionare şi este
prin urmare cea mai complexă şi mai eficientă variantă. În cazul în care,
autovehiculul este capabil să ruleze cu ambele motoare simultan, dar cu
motorul cu ardere internă în formă independentă, se spune că este hibridizat
parţial. La acest nivel de hibridizare se consideră parţială sau incompletă

lipsa capacităţii de funcţionare în mod exclusiv electric.
7.6. Impactul asupra mediului înconjurător

Autovehiculele convenţionale reprezintă una din principalele surse
de poluare a mediului înconjurător cu emisiile de gaze care duc la
producerea efectului de seră. Două din cele mai importante gaze care
contribuie la efectul de seră sunt CO2 (dioxid de carbon) şi CH4 (metan). În
plus emisiile poluante cauzate de vehicule sunt oxizii de azot (NOx),
hidrocarburile (HC) şi monoxidul de carbon (CO). Emisiile de gaze cu efect
de seră provenite de la autovehicule reprezintă respectiv 58%, 50% şi 75%
din totalul de emisiilor poluante. De asemenea autovehiculele contribuie si
la emisiile altor poluanţi cum ar fi plumbul, benzenul şi alte substanţe
cancerigene asociate particulelor solide emise prin tuburile de eşapament.
Benzina generează şi ea poluanţi prin intermediul evaporării în diferite părţi
ale sistemului de acţionare al autovehiculului; aceste evaporări reprezintă
aproximativ 30% din emisiile globale de hidrocarburi rezultate din sursele
mobile. Particulele în suspensie nu provin exclusiv din procesul de ardere,
unele dintre ele desprinzându-se chiar din asfalt. Se estimează că între 40 si
60% din particulele în suspensie din zonele urbane provin din traficul
rutier, restul provenind din alte activităţi (industrie, agricultură, construcţii
etc. ). În măsura în care utilizând un motor cu ardere internă, autovehiculele
hibride nu pot fi considerate autovehicule cu emisii zero. Pe de altă parte
beneficiile de mediu ale autovehiculelor hibride tind să scadă cu trecerea
timpului, emisiile poluante crescând odată cu vârsta autovehiculului.
Figura 5. Reducerea medie a emisiilor.

În tabelul de mai sus se poate observa reducerea medie a emisiilor în

cazul unui autovehicul hibrid prin comparaţie cu un autovehicul
convenţional care îndeplineşte standardele actuale de emisie EURO IV,
utilizând benzină sau motorină.
7.7. Recuperarea energiei

Una din marile abilităţi pe care le are un autovehicul hibrid este
aceea că are posibilitatea de a recupera o parte din energie prin intermediul
frânei regenerative. Acest sistem de frânare este în măsură să recupereze în
timpul frânării o parte din energia cinetică a vehiculului în timpul schimbării
vitezelor. Într-un sistem convenţional de frânare energia cinetică se
transformă în căldură. Astfel în timpul decelerării şi al frânării, motorul
electric se comportă ca un generator şi foloseşte energia electrică al
autovehiculului pentru a alimenta bateriile. Acest lucru permite recuperarea
unei anumite cantităţi de energie care se pierde sub formă de căldură în
cazul sistemului de frânare convenţional. Sistemul de frânare regenerativă
acţionează întotdeauna când sunt folosite frânele şi atunci când
autovehiculul încetează să mai accelereze, astfel încât acest sistem oferă o
eficienţă maximă în acele situaţii în care există acceleraţii si deceleraţii
continue ca în cazul conducerii în oraş.
În general se estimează că se poate recupera până la 30% din energia
cinetică, ceea ce se într-o economie medie de circa un litru de benzină la
fiecare 100 km în zona urbană unde se produc frânări frecvente. În plus,
sistemul de frânare regenerativă permite reducerea cu 22% a greutăţii
sistemului convenţional de frânare, prelungind de asemenea durata de
funcţionare a autovehiculului.
Bibliografie
[1] M. Eremia (coordonator) – „Electric Power Systems. Electric Networks”

Chapter 1 – Basic Computation, Ed. Academiei Române, 2006
[2] Ionesc Traian-G., Pop Olga - „Ingineria sistemelor de distribuție a energiei
electrice”, Ed. Tehnică, București, 1998.
[3] Mircea EREMIA, Lucian TOMA – Către oraşele inteligente ale viitorului –
“smart cities”, Lucrările ediției a VII-a a Conferinței Internaționale Zilele
Academice ale Academiei de Științe Tehnice din România, București, 11-
12 oct.2013, Ed. Agir, ISSN 2066-6585
[4] U.S. Department of Energy - „Plug-In Electric Vehicle Handbook for

Public Charging Station Hosts”, 2012
[5] F. Nemry, G. Leduc, A. Muñoz - „Plug-in Hybrid and Battery-Electric
Vehicles: State of the research and development and comparative analysis
of energy and cost efficiency”, European Commission, JRC 54699
Technical Note, Luxemburg, 2009
[6] http://batteryuniversity.com/learn/article/whats_the_role_of_the_supercapa
citor
[7] IEC Standard 65196-1 – „Plugs, sockets-outlets, vehicle couples and
vehicle inlets – Conductive charging of electric vehicles. Part 1: Charging
of electric vehicles up to 250 A, A.C. and 400 A D.C., 2003.”
[8] EURELECTRIC – „European electricity industry views on charging
Electric Vehicles”, Belgia, 2011.
[9] EMSD – „Technical Guidelines on Charging Facilities for Electric
Vehicles”.
[10] Wolfgang Hofheinz, Harald Sellner – „Electrical safety on charging
electric vehicles”
[11] The BEAMA Electric Vehicle Infrastructure Project – „Guide to Electric
Vehicle Infrastructure”, 2012
[12] Claude Ricaud, Philippe Vollet – „Connection method for charging
systems – a key element for electric vehicles”, 2010
Networks of the Future, Platforma Tehnologică Europeană
SmartGrids, 2006.
[14] http://www.edmunds.com/fuel-economy/electric-car-comparison-test.html
[15] SmartCap: Flattening Peak Electricity Demand in SmartHomes, 2012
[16] Smart Energy made in Germany, B.A.U.M., 2012
[17] Drivingand parking patterns of European car drivers - a mobilitysurvey,
Report EUR 25627 EN, JRC
ScientificandPolicyReports2012http://ec.europa.eu/dgs/jrc/index.cfm?id=1
410&dt_code=NWS&obj_id=15950&ori=RSS
[18] Megan Allen – How do extremely cold temperatures affect the range of an
electric car? January 31, 2013
http://news.fleetcarma.com/2013/01/31/electric-car-range-in-bitter-
cold/#.UajGNZzqKSo
Capitolul 8
Generarea distribuită
8.1. Contextul general

8.1.2. Introducere
Încă de la începutul anilor ‘90, s-a remarcat o creştere substanţială a

generării distribuite (GD) în sistemele electroenergetice din mai multe ţări.
Această creştere poate fi explicată prin mai mulţi factori: schimbări în
contextul instituţional (ex.: deregularizarea), progresul privind tehnologiile
de producţie, reducerea costurilor materiei prime, stimulentele economice.
Conectarea surselor de generare distribuite la reţeaua electrică a dat
uneori naştere unor probleme provocatoare, în special în reţelele de
distribuţie. Întradevăr, reţelele electrice nu au fost proiectate iniţial pentru a
încorpora surse de generare distribuită. În acestea, au fost gândite pentru o
circulaţie de puteri unidirecţională şi anume dinspre staţia de transformare
spre consumatori, regulă ce nu se mai respectă odată cu avansarea generării
distribuite. Acest aspect a determinat adesea operatorii de sistem,
companiile de energie electrică, guvernul sau autorităţile de reglementare să
definească noi specificaţii tehnice pentru reţea dar şi pentru sursele de
generare distribuită.
În plus, în ultimii ani, parcurile eoliene s-au dezvoltat într-un mod
remarcabil datorită preocupărilor privind protecţia mediului înconjurător
(reducerea emisiilor de CO2, dezvoltarea durabilă a resurselor care nu
afectează mediul înconjurător etc) precum şi datorită unor acorduri/politici
naţionale sau internaţionale (protocolul Kyoto, Directiva Europeană privind
promovarea surselor regenerabile de energie, măsurile stimulative luate de
guverne la nivel de ţară etc.).
Exigenţele dezvoltării durabile conduc către o creştere a producţiei
de electricitate de energie curată. În acest context Europa este angajată în a
produce 20% din consumul de energie electrică în 2020 folosind surse de
energie curată.
Scopul generării distribuite este de a asigura o sursă de energie
electrică activă. Deşi în ceea ce priveşte localizarea generării distribuite ea
poate fi situată în reţeaua de distribuţie, pe partea de consum sau chiar în
reţeaua de transport, în prezent se consideră că generarea distribuită
reprezintă o sursă de energie electrică conectată direct la reţeaua de

distribuţie sau situată pe partea ce aparţine de consumator.
Deşi termenul de generare distribuită este folosit în combinaţie cu un
tip de tehnologie de generare, de exemplu prin resurse regenerabile, totuşi
există şi alte tehnologii folosite (Tabelul 1.).
Consecinţă a deschiderii pieţei de electricitate, producţia
descentralizată se dezvoltă în toate ţările, pe bază de unităţi de cogenerare,
sisteme de energie regenerabilă sau de producţie tradiţională instalate de
producători independenţi.
Numeroase argumente, tehnice şi economice, justifică dezvoltarea
acestui tip de producţie, dintre care se subliniază următoarele:
- tehnologia disponibilă în prezent oferă garanţii şi fiabilitate pentru
unităţile de 100 kW până la 150 MW;
- locaţiile pentru o producţie redusă sunt mai uşor de găsit;
- producţia poate fi realizată în apropierea utilizatorului, reducându-se
cheltuielile de transport;
- gazul natural, vectorul energetic folosit în mod curent în producţie
descentralizată, poate fi considerat disponibil în majoritatea centrelor
de consum şi conservat la un preţ stabil;
- sistemele care folosesc gazul se construiesc într-un interval de timp
mai redus şi reprezintă investiţii mai reduse în comparaţie cu marile
centrale clasice;
- randamentele energetice superioare ale sistemelor de cogenerare sau
cu ciclu combinat (gaz şi abur) permit o reducere a costurilor de
funcţionare;
- politicile statelor pentru promovarea tehnologiilor curate în scopul
de a reduce emisiile de CO2 şi de a promova energiile regenerabilă
prin subvenţii şi intervenţii asupra tarifelor, conduc la condiţii
economice interesante.
Tabelul 1. Tipuri de surse de producere a energiei electrice.
Surse regenerabile Surse clasice
Minihidrocentrale Cicluri combinate gaze- abur
Microhidrocentrale Motoare cu ardere internă
Turbine cu vânt Microturbine
Celule fotovoltaice
Panouri solare
Biomasă
Celule cu combustibil
Geotermală
Energia oceanelor
Caracteristica fundamentală a producţiei descentralizate este de a fi

decisă în majoritatea cazurilor prin alţi factori decât cererea de electricitate,
cererea de căldură în cazul unităţilor de cogenerare şi condiţiile climaterice
în cazul eolienelor. Rezultă incertitudini asupra localizării geografice,
dinamicii dezvoltării şi nivelurilor şi momentelor de activitate de producere,
cu consecinţe asupra dezvoltării, gestiunii şi exploatării reţelelor electrice.
Reţelele electrice trebuie pe de o parte să fie în măsură să primească
producţie descentralizată când aceasta este activă şi pe de altă parte să
asigure puterea de substituţie atunci când producţia descentralizată este
inactivă. Structura reţelei poate în anumite cazuri să impună o limită pentru
producţia descentralizată pe care o poate primi într-un nod dat.
Luând în considerare numărul de unităţi de producţie şi
incertitudinile asupra acesteia se impune de a stabili o strategie pentru viitor:
- de a adopta o abordare probabilistă asupra gestiunii reţelelor
electrice;
- de a prevedea o mai mare flexibilitate de fluxuri între parcul
centralizat şi parcul descentralizat;
- de a considera o mare parte a serviciilor de sistem pe unităţile
centralizate;
- de a revedea planurile de compensare a energiei reactivă pentru
menţinerea tensiunii;
- de a asigura o infrastructură a reţelei electrice în scopul menţinerii
stabilităţii.
În acelaşi timp, trebuie avute în vedere efectele asupra menţinerii
nivelurilor maxim şi minim ale puterii de scurtcircuit, asupra funcţionării şi
selectivităţii protecţiilor, asupra planului de tensiune cât şi asupra stabilităţii
sistemelor în ansamblul lor.
Pe lângă restricţiile impuse în general de generarea distribuită,
conectarea parcurilor eoliene la reţeaua electrică (de distribuţie şi/sau
transport) ridică probleme specifice privind acestui proces particular de
conversie a energiei eoliene precum şi tehnologiilor utilizate [1]. Acest
aspect a conduc la necesitatea definiri de specificaţii tehnice de conectare a
parcurilor eoliene, de adaptare a regulilor existente sau, in unele cazuri de
anulare.
Probleme cele mai importante care se remarcă odată cu introducerea
generării distribuite în reţelele de distribuţie sunt:
– restricţii în regim permanent şi la scurt-circuit
– calitatea energiei electrice
– nivelul tensiunii, puterea reactivă şi reglajul tensiunii
– contribuţia la serviciile de sistem
– stabilitatea şi capabilitatea generatoarelor distribuite de a face

faţă perturbaţiilor
– aspecte legate de protecţii
– funcţionarea insularizată
– siguranţa sistemului
În funcţie de ţară, aceste aspecte pot fi mai mult sau mai puţin
importante sau pot si tratate în moduri diferite, deoarece reţelele de
distribuţie pot diferi destul de mult de la ţară la ţară. Aceste diferenţe se pot
referi la: nivelul de tensiune, configuraţie şi arhitectură, caracteristici,
practici de funcţionare şi protecţie, reglementări, tipuri de consumatori şi
multe altele. Există, de asemenea, şi alţi factori care joacă un rol important
în acest sens cum ar fi factorii politici şi cei socio-economici.
8.1.3. Restricţii în regim permanent şi la scurt-circuit
Restricţii termice de regim permanent şi posibile congestii de

reţea. Puterea livrată de GD poate conduce la o creştere a circulaţiei de
curenţi în reţeaua de distribuţie la care este conectat, în funcţie de locul de
conectare al acestuia precum şi de capacitatea instalaţiei. Curentul sau
puterea din diferite părţi ale echipamentelor nu trebuie să depăşească
valoarea maximă admisibilă sau puterea nominală, în funcţie de tipul
echipamentului.
În unele cazuri de GD de puteri mari sau în cazul unui număr mare
de unităţi de GD din reţeaua de distribuţie, reţeaua de transport poate fi, de
asemenea, afectată şi deci trebuie studiat şi impactul acestei reţele.
Puterile şi curenţii de scurt-circuit. În cazuri de defect, unităţile de
GD contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică la curenţii de defect din
reţea. Această contribuţie poate fi mai mult sau mai puţin semnificativă în
funcţie de echipamentele utilizate, iar în particular, de “modul de conectare”
utilizat (ex: maşină electrică conectată direct la reţea sau conectată prin
convertoare bazate pe electronică de putere [2]). Acestea vor fi adăugate la
puterea de scurt-circuit ale surselor deja existente.
Curenţii de scurt-circuit maximi din reţea nu trebuie să depăşească
valoarea maximă admisibilă, datorită restricţiilor termice la scurt-circuit a
liniilor sau capacităţii de rupere a întreruptoarelor.
8.1.4. Aspecte legate de calitatea energiei electrice
În funcţie de sursa de energie primară şi de tehnologia utilizată

pentru procesul de conversie, conectarea unităţilor de GD la reţeaua de
energie electrică poate da naştere unor probleme care, dacă nu sunt abordate
corespunzător, pot reduce calitatea alimentării cu energie electrică a

consumatorilor. Deteriorarea calităţii energiei electrice poate afecta
instalaţiile utilizatorilor de reţea şi poate împiedica operatorul de reţea să îşi
îndeplinească sarcinile de bază.
Astfel, trebuie stabilite recomandări sau cerinţe de limitare a acestor
efecte ale fenomenelor descrise anterior şi deci de a garanta o calitate a
serviciului de alimentare cu energie electrică. În prezent, acestea sunt
incluse în general în criteriile de conectare la reţea a unităţilor de GD ca
limite sau prin referire la anumite standarde ( de exemplu seriile de
standarde IEC-EN 61000-3).
Problemele care sunt întâlnite în reţelele cu GD [3] sunt: fluctuaţiile
de tensiune, efectul de flicker, emisiile de armonice şi interarmonice,
dezechilibrele, perturbaţii asupra sistemelor de semnalizare. Impactul
depind în mare măsură de putere de scurt-circuit disponibilă la punctul de
conectare a unităţii de GD şi deci în partea mai slabă a reţelei aceasta poate
fi unul dintre factorii limitatori care determină numărul şi mărimea unităţii
de GD care poate fi conectată. De asemenea, impactul depinde de
tehnologia utilizată, în special de modalitatea de cuplare la reţea: de
exemplu, sistemele de conectare care înglodează o interfaţă electronică pot
ajuta la evitarea fluctuaţiilor de tensiune sau flicker dar ele pot prezenta un
risc în ceea ce priveşte emisiile armonice.
Efectul de flicker sau fluctuaţiile de tensiune. Conectarea unui
anumit tip se de generator distribuit la reţeaua electrică de distribuţie poate
conduce la producerea de efecte flicker sau fluctuaţii de tensiune care se pot
datora unei game variate de cauze. Acest efect se poate produce în special în
situaţia în care sursa de energie regenerabilă este are o natură stocastică şi
prezintă variaţii mari ale puterii produse, cum este cazul generatoarelor
eoliene.
Fluctuaţiile de tensiune lente rezultă în general din fluctuaţii ale
puterii furnizate de unitatea de GD. De exemplu, în cazul generatoarelor
eoliene puterea variază cu viteza vântului (care nu este constantă în timp.
Fluctuaţiile rapide de tensiune sau variaţiile de tensiune în trepte
se pot produce la conectarea sau deconectarea unităţilor de GD (sau
transformatoarele lor), la pornire, sau în unele cazuri atunci când se face
comutări între generatoare (ex: generatoare eoliene).
Efectul de flicker poate, de asemenea fi cauzat de operaţiunile de
comutare sau fluctuaţii de putere rezultate din variabilitatea disponibilităţii
sursei de energie primară sau din însuşi procesul de conversie (ex: efectul de
umbrire în cazul generatoarelor eoliene).
Emisiile de armonice şi interarmonice. Emisiile de armonice pot
constitui, de asemenea, un aspect particular în cazul utilizării convertoarelor
bazate pe electronica de putere ca interfaţă între unitatea de GD şi reţea.

Deşi interfaţa bazată pe electronica de putere poate fi văzută ca o
oportunitatea de a îmbunătăţi condiţiile de conectare la reţeaua electrică (în
special pentru sursele de energie regenerabilă), aceasta poate reprezenta, de
asemenea, o problemă privind poluarea armonică. Emisiile de curent
armonic ale unui convertor bazat pe electronica de putere depind într-o mare
măsură de caracteristicile acestuia. Utilizând invertoare cu cumutaţie forţată
se poate obţine un control general mai bun privind formele de undă ale
diferitelor mărimi electrice de la bornele invetorului. Ca rezultat, acest tip de
invertor nu injectează curenţi armonici de rang mic. Frecvenţele armonice
care rămân sunt de ordinul a câtorva kHz (frecvenţa de funcţionare a
convertorului).
Interarmonicele şi armonicele de ordin mai mare (> 2000 kHz) pot
fi, de asemenea, produse de convertoarele bazate pe electronica de putere.
Totuşi, datorită lipsei experienţei din acest domeniu, în prezent este dificil
de a evalua în ce măsură aceasta poate constitui o problemă reala. Odată cu
creşterea utilizării convertoarelor bazate pe electronica de putere în reţeaua
de distribuţie sunt necesare studii corespunzătoare pentru a determina ce tip
de măsuri trebuie luate. Cu toate acestea, există unele limite definite pentru
conectarea la reţea a surselor de GD.
Dezechilibre. În funcţie de tipul unităţii de GD şi de nivelul de
tensiune la care acestea sunt conectate, conectarea lor la reţea poate creşte
nivelul de dezechilibre şi deci pot afecta calitatea energiei electrice.
Perturbaţii asupra sistemelor de semnalizare. In reţelele electrice
de distribuţie se găsesc numeroase sisteme de semnalizare. Astfel, există
semnale sub formă de impuls transmise în reţea, de exemplu pentru a trimite
semnale pricind preţurile aplicate sau modificările pricind preţurile (de la zi
la noapte, preţuri de vârf) sau pentru a controla conectarea sau deconectarea
unor consumatori, cum ar fi iluminatul public. Conectarea centralelor GD
modifică impedanţele din reţea în special atunci când se consideră prezenţa
unor surse de mari dimensiuni. Acest fenomen poate cauza o modificare
privind condiţiile de rezonanţa armonică în apropierea punctelor de
conectarea iar semnalele pot fi afectate.
8.1.4. Puterea reactivă şi reglajul tensiunii
Conectarea la reţea a unei unităţi de GD modifică nivelul tensiunii

din reţea datorită modificărilor circulaţiei de puteri active şi reactive prin
impedanţele reţelei. În general tensiune creşte în punctul de conectare sau pe
un cablu. Acest aspect este ilustrat în figura 1. care prezintă profilul
tensiunii pe un feeder de distribuţie într-o reţea de 20 kV din Franţa înainte
şi după conectarea unei ferme eoliene [2]. Această creştere apare în funcţie
de “slăbiciunea” (puterea de scurt-circuit) reţelei şi de valorile circulaţiei de
puteri active şi reactive [4].
În condiţii normale de funcţionare (regim permanent), pentru
siguranţa şi eficienţa serviciului de alimentare cu energie electrică şi a
funcţionării reţelei electrice, tensiunea trebuie să fie menţinută în limitele
admisibile în oricare parte a reţelei de distribuţie indiferent de punctul la
care se conectează unităţile de GD. Astfel, este obligatoriu să se definească
valori limită stabilite prin criterii de conectare la reţea sau să se facă
referinţe la normative naţionale sau internaţionale existente.
Statie electrica
GD
C1 C2 C3
U [kV]
Un
L [km]
Fig. 1. Profilul tensiunii în lungul unui feeder de distribuţie de 20 kV.
Trebuie notat faptul că creşterea sau scăderea tensiunii la un anumit

nivel din reţeaua de distribuţie poate afecta profilul tensiunii din reţelele de
tensiuni mai joase. De exemplu, creşterea tensiunii datorate conectării unei
centrale de GD la o reţea de medie tensiune poate, de asemenea, influenţa şi
nivelul tensiunii în reţeaua de joasă tensiune alimentată de reţeaua de medie
tensiune. Astfel, restricţiile legate de tensiune trebuie, de asemenea,
verificate în reţelele de tensiune mai joase. Reglajul tensiunii sau a puterii
reactive este deci un factor important pentru Operatorul Reţelei de
Distribuţie (ORD), care necesită normative corespunzătoare privind
contribuţia unităţilor de GD la reglajul tensiunii şi al puterii reactive în
reţeaua de distribuţie. Aceste cerinţe pot fi exprimate sub diferite forme şi
pot varia de la implicaţii specificaţii până la contribuţii mai sofisticate, cum
ar fi:
– menţinerea unei valori constante a puterii reactive la punctul de
conectare prin baterii cu condensatoare;
– factor de putere constant sau tan φ (raportul între puterea reactivă şi
activă);
–controlul puterii reactive sau controlul tensiunii în domeniul de

capabilitate a puterii reactive a unităţilor de GD, …
Cu cât o unitate de GD este mai mare cu atât impactul asupra reţelei
va fi mai mare şi deci potenţialul de a contribui la reglajul tensiunii este mai
mare. În consecinţă, unităţile de Gd de puteri mari sunt obligate să aibă o
contribuţie mai mare decât cele de putere mai mică. Totuşi, există unele
excepţii în funcţie de tehnologie de GD utilizată şi de sursa de energie
primară (de exemplu, pentru generatoarele sincrone).
8.2. Practici curente de conectare la reţea a

generatoarelor distribuite în diverse ţări din Europa
8.2.1. Franţa
8.2.1.1. Introducere
Asemănător multor ţări, reţelele de distribuţie din Franţa nu au fost

proiectate iniţial pentru a integra generarea distribuită. Acestea au fost
organizate şi exploatate pentru a furniza energie electrică către consumatori
prin feederi într-o singură direcţie (dinspre staţia de transformare
coborâtoare către consumatori). Conectarea unui grup de GD schimbă
situaţia dând naştere unor probleme şi limitări. În Franţa, noile limitări a
determinat guvernul să stabilească grupuri de lucru compuse din diferiţi
specialişti din domeniul sistemelor electroenergetice pentru a dezbate şi
defini specificaţii tehnice pentru conectarea la reţea a surselor de GD la
reţelele de transport şi distribuţie. Aceste specificaţii au fost apoi incluse în
decizii ministeriale sau ordonanţe guvernamentale.
8.2.1.2. Criterii de conectare la reţea în Franţa continentală
Nivelul tensiunii în punctul de conectare
În Franţa, nivelul de tensiune la acre se conectează o centrală

electrică depinde de mărimea acestea. În tabelul 2 se prezintă specificaţiile
privind nivelul de tensiune în punctul de conectare în funcţie de mărimea
centralei electrice.
Tabelul 2. Nivelul tensiunii în punctul de racord

Limitele
Reţea Limitele tensiunii Nivelul efectiv
puterii
U≤1 kV
230 V P≤18 kW
Joasă tensiune (monofazat)
U≤1 kV (trifazat) 400 V P≤250 kW
Medie tensiune 1 kV<U≤50 kV 15 kV, 20 kV P≤12 MW
50 kV<U≤130 kV 63 kV, 90 kV P≤50 MW
130 kV<U≤350
150 kV, 225 kV P≤250 MW
Înaltă tensiune kV
350 kV<U≤500
400 kV P>250 MW
kV
unde U reprezintă tensiunea de linie. iar P este puterea maximă a sursei de

producţie.
Reţelele de distribuţie includ în principal nivelurile de joasă tensiune
şi medie tensiune, pe când înalta tensiune se întâlneşte în reţeaua de
transport. În reţeaua de JT, sunt posibile două tipuri de racordări: conectare
monofazată pentru centrale de puteri mai mici de sau egale cu 18 kVA,
respectiv trifazat pentru centralele mai mari (cu limită stabilită la 250 kVA).
Restricţii termice de regim permanent
Valorile maxime ale curentului care circulă prin reţeaua de

distribuţie la care sunt conectate GD trebuie verificat pentru a se asigura
faptul că nu se depăşeşte curentul maxim admisibil. N.B. În cazul unor GD
mari sau în cazul unui nivel de penetrare ridicat al GD în reţeaua de
distribuţie, trebuie evaluat impactul asupra reţelei de transport astfel încât să
se poată evita apariţia unor congestii (astfel încât să se asigure un nivel
corespunzător al securităţii sistemului).
Puteri şi curenţi de scurt-circuit
În cazul în care la reţeaua de distribuţie este conectată o sursă de GD

trebuie efectuat un calcul al curenţilor de scurt-circuit cu ajutorul cărora să
se verifice dacă se depăşesc valorile admisibile pentru diferite părţi sau
echipamente din reţea (ex:. linii, cabluri, întreruptoare, …). Această
verificare trebuie realizată în conformitate cu metodele descrise în

standardul IEC 60-909 pentru timpi de scurt-circuit mai mari de 250 ms.
Nivelul tensiunii în reţeaua de distribuţie
Înainte de conectarea la reţea a unei surse de GD, operatorul reţelei

de distribuţie trebuie să efectueze simulări ale funcţionării astfel încât să se
poată verifica dacă tensiunea poate fi menţinută în limitele admisibile în
orice parte a reţelei şi indiferent de condiţiile de funcţionare cu sau fără GD.
Restricţiile tehnice privind nivelul tensiunii trebuie, de asemenea, verificate
şi în reţele de niveluri de tensiune mai joase.
Reglajul tensiunii şi compensarea puterii reactive
În ceea ce urmează se prezintă sumar restricţiile tehnice legate

reglajul tensiunii şi puterii reactive cu menţiunea că, centrale electrice
conectate în reţelele de joasă tensiune nu trebuie să consume putere reactivă.
 Pentru centralele electrice conectate la reţeaua de medie tensiune, cu
o putere instalată P ≤ 1 MW, fiecare grup de producţie trebuie să
aibă capabilitatea de a produce (la bornele fiecărei maşini) o putere
reactivă de până la 40% din puterea aparenţă nominală Sn a acesteia.
 Pentru centralele electrice cu o putere instalată 1 MW < P ≤ 10 MW,
fiecare grup de producţie trebuie să aibă capabilitatea de a produce
(la bornele fiecărei maşini) o putere reactivă de cel puţin 50% din Sn
si să poată absorbi o putere reactivă de până la 10% din Sn [5].
Aceste grupuri de producţie trebuie să fie echipate cu dispozitive de
control a tensiunii, în limitele de capabilitate, care să răspundă la
solicitarea operatorului reţelei de distribuţie.
 Centralele electrice cu o putere instalată mai mare de 10 MW trebuie
să fie echipată cu un sistem de reglaj al tensiunii. Fiecare grup de
producţie trebuie să aibă capabilitatea de produce (la bornele fiecărei
maşini) cel puţin 60% din Sn şi să absoarbă cel puţin 20% din Sn.
În ceea ce priveşte generatoarele asincrone, necesarul de consum a
puterii reactive precum şi cerinţele suplimentare privind producerea de
putere reactivă sunt asigurate e baterii cu condensatoare fie existente în
cadrul echipamentelor producătorului fie conectate în staţia de ÎT/MT.
Puterea reactivă produsă de bateriile cu condensatoare la solicitarea
operatorului de distribuţie nu trebuie să depăşească 0,4×Sn. Valoarea puterii
reactive produse şi modul de control (control al tensiunii sau al puterii
reactive) sun stabilite de ORD în conformitate cu necesităţile reţelei. Aceste
necesităţi sunt prezentate sumar în tabelul 3.
Tabelul 3. Cerinţe privind reglajul tensiunii şi puterii reactive
Minimul puterii
Tipul de control determinat
reactive (Q)
de DNO
capacitive cerute
Joasă tensiune Q≥0 Q constant
P≤1 MW 0≤Q≤0,4 Sn Q constant
Controlul Q
1 MV<P≤10 kV -0,1 Sn≤Q≤0,5 Sn Ajustarea nivelului tensiunii
la cerere
Controlul U şi Q
10 MV<P -0,2 Sn≤Q≤0,6 Sn DG echipate cu regulator de
tensine
Generator
0≤Q≤0,4 Sn Baterii cu condensatoare
asincron
8.2.1.3. Specificaţii privind calitatea energiei electrice
În funcţie de calitatea energiei electrice, pentru sursele de GD

conectate la reţea trebuie menţinut un regim de funcţionare care să îi permită
acestuia să îşi îndeplinească obligaţiile tehnice faţă de operatorul de reţea
precum şi obligaţiile economice stabilite prin diverse contracte de livrare a
energiei electrice. Specificaţii mult mai clare sunt definite în ordonanţa
ministerială [6].
Flickerul şi fluctuaţiile de tensiune. Ordonanţele ministeriale
cuprind următoarele cerinţe referitoare la flicker şi fluctuaţii de tensiune:
 Flickerul generat de o centrală electrică trebuie limitat astfel încât
operatorul reţelei de distribuţie să poată respecta specificaţia ca Plt ≤
1 (Probabilitatea de Termen Lung). Nivelurile de bază în reţelele de
MT MV sunt 0,35 pentru Pst (Probabilitatea de Termen Scurt) şi
0,25 pentru Plt.
 Fluctuaţiile lente de tensiune trebuie limitate astfel încât tensiunea să
nu depăşească valorile limită ale tensiunii specificate de ORD.
Aceste valori nu sunt specificate în noua ordonanţă ministerială.
N.B. în “vechea” ordonanţă ministerială, domeniul de fluctuaţii lente
de tensiune era [-10%, +6%] din valoarea tensiunii nominale în
reţeaua de JT şi [-5%, +5%] din tensiunea contractuală în reţeaua de

MT.
Emisiile armonice. Curenţii armonici infectaţi în reţea trebuie
limitaţi conform următoarelor specificaţii:
 În reţeaua de JT, emisiile armonice trebuie limitate astfel încât ORD
poate asigura un nivel corespunzător al calităţii energiei electrice
furnizate altor utilizatori de reţea.
 În reţeaua de MT, pentru centralele electrice cu putere instalată mai
mare de 100 kVA, curenţii armonici injectaţi în reţea trebuie limitaţi
la următoarele valori:
Pref
I n lim  kn
3 U c
unde Inlim este valoarea limită a curentului pentru armonica de rang n, Pref
este puterea maximă aparentă a centralei electrice, Uc este tensiunea
contractuală, iar kn este un coeficient care depinde de rangul armonicei.
Dezechilibrele. În reţelele de JT, exceptând grupurile generatoare
monofazate, contribuţia centralelor electrice la nivelul dezechilibrului
trebuie limitat astfel încât ORD va putea să asigure un nivel mediu al
secvenţei negative mai mic de 2% din secvenţa directă. În reţelele de MT,
trebuie luate măsuri astfel încât contribuţia la nivelul dezechilibrului de
tensiune să fie ≤ 1% în punctul de racord al instalaţiilor cu putere
monofazată echivalentă mai mare de 500 kVA.
Remarcă – Conectarea la reţeaua de medie tensiune. În ceea ce
priveşte conectarea la reţeaua de MT, limitele menţionate în secţiunile
anteriore sunt definite pentru o putere de scurtcircuit de minimum 40 MVA
în punctul de racord. Dacă puterea de scurt-circuit a reţelei este mai mare de
40 MVA, limitele anterioare trebuie multiplicate cu raportul dintre 40 MVA
şi puterea de scurt-circuit curentă.
Cerinţe de racordare
Grupurile generatoare nu trebuie conectate la reţea dacă reţeaua nu
este sub tensiune, cu excepţia anumitor centrale care contribuie la
restaurarea reţelei după o avarie extinsă. Cuplarea maşinilor sincrone trebuie
realizată în condiţiile unei abateri de tensiune de maximum +/- 10%, abateri
de frecvenţă de +/- 0,1 Hz respectiv un defazaj de +/- 10°. În reţeaua de MT,
creşterea sau reducerea puterii injectate în reţea nu trebuie să depăşească 4
MW/minute. Fluctuaţiile rapide de tensiune în punctul de racord ca urmare a
conectării şi pornirii instalaţiilor nu trebuie să depăşească 5% pe o perioade
de mai mult de 0,5 secunde.
Sistemul de protecţii
Există studii detaliat realizate de ORD pentru evaluarea impactului
conectării la reţea a unităţilor de GD. Se evaluează impactul asupra
sensibilităţii şi selectivităţii sistemului de protecţii (indiferent de nivelul de
tensiune) şi se verifică faptul că, conectarea grupurilor GD nu conduce la
deconectări nedorite a unor părţi de reţea şi nu intră în conflict cu scheme
automate sau manuale de reanclanşare existente. Deoarece comportamentul
unităţilor de GD poate destul de diferit în funcţie de tipul generatorului
(sincron sau asincron) şi de sistemul de racordare la reţea (racordare directă
sau prin interfaţă bazată pe electronica de putere), studiile în acest domeniu
trebuie să ia în calcul tehnologia utilizată precum şi modul de modelare.
Pentru a garanta securitatea oamenilor şi echipamentelor precum şi pentru a
preveni condiţii anormale de funcţionare, centralele electrice conectate la
reţelele de distribuţie trebuie echipate cu sisteme de protecţii de deconectare
pentru a:
 asigura faptul că sistemele automate de control şi de protecţie
implementate de ORD funcţionează corespunzător,
 preveni funcţionarea izolată a reţelei atunci când nu există defecte,
prevenind deci deconectarea GD de la reţea în condiţiile unor valori
anormale de frecvenţă şi tensiune, evitând deci conectări false atunci
când aceste reţelele sunt reconectate la reţeaua de distribuţie
principală,
 deconectarea instantanee a centralelor GD la producerea unui defect
în condiţii speciale de funcţionare atunci când se realizează lucrări
sub tensiune în reţeaua de medie tensiune. Aceste sisteme de
deconectare trebuie coordonate cu sistemele de protecţie care intră în
responsabilitatea ORD. Protecţiile de deconectare trebuie să aibă
capacitatea de detecta următoarele situaţii:
– funcţionare insularizată fără defect,
– defecte monofazate,
– defecte trifazate pentru reţelele de MT şi defecte între
conductoare (de fază sau/şi neutru) pentru reţelele de JT,
– riscul unor deconectări false,
– defecte în reţeaua de ÎT. Acestea rezultă din faptul că atunci când
suma puterilor active maxime ale tuturor generatoarelor conectate
la staţia de ÎT/MT devine semnificativă (de exemplu mai mare de
12 MW), ORD trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a
garanta siguranţa oamenilor şi echipamentelor în cazul producerii
unor defecte pe partea de ÎT.
ORD este acea entitate care îi impune producătorului care trebuie să

fie performanţele protecţiilor de deconectare. ORD furnizează, de asemenea,
producătorilor informaţiile necesare pentru implementarea şi acordarea a
întregului sistem de protecţii al unităţii GD. În prezent, sunt definite diferite
tipuri de protecţii de deconectare destinate grupurilor de GD. Acestea sunt
în principal bazate pe criterii privind supra- şi sub-tensiuni, respectiv supra-
şi sub-frecvenţă, iar în unele cazuri asupra “inter-deconectare”, adică asupra
utilizării legăturilor de control automate cu protecţiile implementate la
nivelul staţiei (astfel de protecţii de feederi sau alte protecţii, care pot
conduce la funcţionarea insularizată a unităţilor de GD în anumite zone ale
reţelei de distribuţie). În plus, în funcţie de tipul de protecţie, anumite relee
pot fi instantanee sau cu întârziere. Aceste protecţii de deconectare sunt
descrise în detaliu în “vechile” ordonanţe ministeriale [7,8,9]. În contextul
noii legislaţii, se dau numai informaţii generale în decretul ministerial [6,
10]. Acestea vor vi probabil descrise în codurile tehnice ale reţelei electrice
de distribuţie.
8.2.2. Grecia
8.2.2.1. Introducere
În ultimele două decade, la reţelele electrice de distribuţie au fost
conectate mai multe instalaţii GD, în special la Medie Tensiune (15 sau 20
kV), dar şi la Joasă Tensiune (230/400 V) în ultimii ani. Majoritatea
instalaţiilor sunt parcuri eoliene sau generatoare eoliene individuale şi
grupuri hidroelectrice de puteri mici. Există mai multe centrale electrice
care funcţionează pe biogaz precum şi mai multe instalaţii fotovoltaice de
puteri nici conectate la reţeaua de joasă tensiune. Pentru interconectarea la
reţea a unităţilor GD se efectuează o evaluare tehnică pentru a se verifica
dacă instalaţiile sunt compatibile şi nu afectează buna funcţionare a reţelei.
Printre criterii folosite în cadrul evaluării se menţionează efectul asupra
calităţii energie electrice, contribuţia la nivelul curenţilor de defect precum
şi sistemele de protecţii [11]. Fundamentele acestei metodologii au fost
prezentate în [12].
Scheme de interconectare
Instalaţiile GD sunt conectate la reţelele electrice de distribuţie
utilizând scheme care nu sunt neapărat diferite de cele utilizate pentru
consumatori, după cum se prezintă în figura 2. Mai importantă este
diferenţierea dintre Punctul Curent de Conectare (PC) şi Punctul Comun de
Conectare (PCC). Ultimul este definit ca fiind cel mai apropiat de nodul
instalaţiei GD, unde ceilalţi utilizatori sunt (sau pot fi) conectaţi şi poate
diferi de punctul fizic de conectare, atunci când instalaţia este interconectată
printr-un segment de linie, aşa cum se poate vedea în figura 2.
Echipamentul utilizat pentru conectarea la reţea diferă, în funcţie de
puterea instalaţie şi de tipul reţelei (aeriană, subterană). Cu toate acestea,
staţiile de racordare sunt formate din echipamentele de protecţie şi
comutaţie necesare, printre care se pot menţiona:
 un întreruptor (o combinaţie dintr-un un separat şi un fuzibil este
acceptabil pentru protecţia la supracurenţi sau instalaţii mai mici, în
mod tipic de putere mai mică de 800 kVA).
 sistemul de protecţie al interconexiunii, care acţionează asupra
întreruptorului pentru a izola, instalaţia GD de la reţea la detectarea
unor condiţii anormale de funcţionare. În anumite cazuri (în
particular la JT) funcţiile de protecţie pot fi implementate în
sistemele de protecţie ale grupurilor generatoare.
 sistemele de măsurare a puterii şi energiei produse şi consumate de
instalaţie.
Cele mai comune scheme pentru interconectarea la reţelele de MT şi
ÎT sunt reprezentate în figura 3. Pentru instalaţii mai mici (<100 kW), care
pot fi conectate la reţeaua de JT, cazurile 1, 2 şi 5 din figura 3 sunt
alternativele de bază (staţiile de transformare de ÎT/MT fiind înlocuite de
cele de MT/JT). Numerotarea celor cinci scheme din figura 3 corespund
unor valori crescătoare a capacităţii sursei DG, nivelul curentului de scurt-
circuit în PCC şi costul şi timpul realizării lucrărilor de interconectare.
În schema staţia GD este conectată la un feeder de distribuţie
existent, printr-o extensie a liniei. Uneori este necesară întărirea (înlocuirea
conductoarelor) feederilor existenţi (linia continuă neagră în Fig. 3). În
schema 2, grupul GD este conectat direct la bara de MT a staţiei de ÎT/MT
(unde se află punctul PCC). Atunci când acest lucru nu este posibil, se
analizează posibilitatea extinderii staţiei existente (Schema 3), instalând un
tranformator nou de ÎT/MT cu o bară de MT independentă (cuplă deschisă).
Dacă acest lucru nu este posibil (din motiv de spaţiu redus, distanţa de la
staţia GD la staţia de ÎT/MT etc.), trebui construită o staţie de ÎT/MT nouă,
fie sub sau în apropierea unei linii de ÎT existente, acolo unde este
conectată staţia GD la medie tensiune (schema 4) sau o staţie de ÎT/MT in
incinta zonei instalaţiilor GD (schema 5). În ultimul caz, este necesară o
extensie a liniei de ÎT (adesea o linie simplu-circuit radială, pentru a reduce
costurile), iar staţia devine un utilizator al reţelei de înaltă tensiune, spre
deosebire de celelalte scheme, unde staţia este un utilizator al reţelei de
medie tensiune.
Reţea de
distribuţie
Joncţiune de reţea
(bară colectoare)
Punct comun de conectare (PCC)
Nod de reţea unde alţi consumatori sunt
(sau pot fi în viitor) conectaţi
Punct de conectare (CP)
Punct actual de conectare la reţea
Instalaţie DG Staţia de
conectare la reţea
Staţie de conectare Separator
(separare
la reţea vizibilă)
Întreruptor Sistemul de protecţie

pentru cuplare
Măsurare
G G G
Generatoare
Fig. 2. Punctul de conectare (PC) şi Punctul Comun de Comenctare (PCC).

PCC4 PCC5
ÎT
PCC3
ÎT
MT
PCC2 MT
ÎT
PCC1
MT
GD GD GD GD GD
Schema 1 Schema 2 Schema 3 Schema 4 Schema 5
Fig. 3. Alternative pentru interconectarea instalaţiilor de GD (reţelele de MT şi ÎT) şi PCCs

corespunzătoare. Liniile gri reprezintă părţi existente ale reţelei, iar liniile negre reprezntă
extinderile.
Staţiile de transformare de puteri mari, de ordinul zecilor de MW şi

mai mult, sunt conectate direct la reţeaua de ÎT, ca în schema 5. Selectarea
celei mai bune scheme de interconectare constituie o decizie tehnică şi
economică complexă, care ţine cont de:
 infrastructura existentă
 costurile de întărire şi extindere
 costul pierderilor de putere şi energie în zona interconexiunii, pe
perioada amortizării investiţiei
 implicaţii ale unor posibile amânări de construire (de exemplu
datorită obţinerii certificatului de mediu pentru noi linii de ÎT)
 criterii tehnice şi specificaţii, referitoare la calitatea energiei
electrice, nivelul curenţilor de defect, setarea protecţiilor etc.
8.2.2.2. Sumar asupra specificaţiilor tehnice
Specificaţiile tehnice şi metodologia de evaluare aplicată implică în

general două etape:
 Estimarea dimensiunii unei perturbaţii datorate unei anumite
instalaţii GD. Fenomenele ce influenţează calitatea energiei electrice care
trebuie luate în considerare sunt:
− variaţiile lente de tensiune în regim permanent
− variaţii rapide ale valorii efective a tensiunii şi efectul de flicker,
pe perioade de funcţionare normală sau la comutaţii
− emisii armonice
Evaluarea perturbaţiei se realizează la Punctul Comun de Cuplare la
reţea.
 Aplicarea unor limite corespunzătoare care să garanteze faptul că
nivelul perturbaţiei anticipat nu afectează alţi utilizatori ai reţelei. Seriile de
publicaţii IEC 61000 face diferenţă între nivelurile compatibilitate şi
limitele de planificare [13]. În termeni largi, primul termen exprimă nivelul
acceptat al perturbaţiei în reţea, astfel încât echipamentele utilizatorilor de
reţea să nu fie afectate. Ultimul termen exprimă limitele adoptate în etapa de
planificare ţi deci este mai strict decât nivelurile de compatibilitate.
Specificaţiile şi aspectele suplimentare ce ar trebui luate în
considerare sunt:
 Capacitatea reţelei. Toate elementele din reţea trebuie să aibă o
putere instalată / de dimensionare astfel încât reţeaua să poată
vehicula puteri suplimentare provenite de la staţia de GD;
 Capacitatea de scurt-circuit. Contribuţia surselor de GD nu
trebuie să conducă la depăşirea nivelurilor curenţilor de scurt-
circuit, care este 250 MVA în reţeaua de MT. Totuşi, este

necesară o contribuţie minimă care să faciliteze funcţionarea
sistemelor de protecţie la supra-sarcină;
 Echipamentele de comutaţie şi protecţie. Toate instalaţiile GD
trebuie echipate cu sisteme de deconectare, care să le
deconecteze de la reţea în condiţii de funcţionare anormale.
 Efectul asupra sistemelor de semnalizare ale reţelei.
Utilizatorii echipamentelor nu trebuie să aibă probleme privind
interferenţa cu sistemele de semnalizare publice sau de
funcţionare ale reţelei (ex.: atenuarea sau amplificarea
semnalelor de control sau informaţionale).
Bibliografie
[1] R. Belhomme, C. Naslin, G. Beslin, N. Albrieux, “Wind farms and
networks – Main technical issues”, Proceedings of International
Conference on Power Generation and Sustainable Development,
Liège, Belgia, 8-9 Octomrie 2001.
[2] P. Bousseau, E. Gautier, I. Garzulino, Ph. Juston. R. Belhomme, “Grid
impact of different technologies of wind turbine generator systems
(WTGS)”, European Wind Energy Conference (EWEC), Technical
Session “Grid Integration”, Madrid, Spania, 16-19 iunie, 2003.
[3] J. Martinon, P. Juston, J-L. Fraisse, "Dispersed generation and quality
of supply on MV and LV systems", PQA'97 Europe, Session 2B,
Stockholm, Suedie, 1997.
[4] K.K. Jensen, “Guidelines on grid connection of wind turbines”,
Proceedings of CIRED'99, Paper No. 4/8, Nice, Franţa, iunie 1-4,
1999.
[5] Ministre déléguée à l’industrie, “Arrêté du 22 avril 2003 modifiant
l’arrêté du 17 mars 2003 relatif aux prescriptions techniques de
conception et de fonctionnement pour le raccordement à un réseau
public de distribution d’une installation de production d’énergie
électrique ”, Journal Officiel de la République Française, pp. 7904,
Mai 2003. http://www.legifrance.gouv.fr .
[6] Ministère de l'économie, des finances et de l'industrie, “ Arrêté du 17
mars 2003 relatif aux prescriptions techniques de conception et de
fonctionnement pour le raccordement à un réseau public de
distribution d’une installation de production d’énergie électrique ”,
Journal Officiel de la République Française, No. 93, pp. 7005-7008,
Aprilie 2003. http://www.legifrance.gouv.fr .
[7] Ministère de l'industrie, des postes et télécommunications et du

commerce extérieur, “Arrêté du 14 avril 1995 relatif aux conditions
techniques de raccordement au réseau public des installations de
production autonome d'énergie électrique”, Journal Officiel de la
République Française, No. 103, pp. 6882-6891, Mai 1995.
http://www.legifrance.gouv.fr .
[8] Ministère de l'économie, des finances et de l'industrie, “Arrêté du 21
juillet 1997 relatif aux conditions techniques de raccordement au
réseau public des installations de production autonome d'énergie
électrique de moins de 1 MW”, Journal Officiel de la République
Française, No. 202, pp. 12833-12834, August 1997.
[9] Ministère de l'économie, des finances et de l'industrie, “Arrêté du 3
juin 1998 relatif aux conditions techniques de raccordement au réseau
public HTA des installations de production autonome d'énergie
électrique de puissance installée supérieure à 1 MW”, Journal Officiel
de la République Française, No. 139, p. 9280, iunie 1998.
[10] Ministère de l'économie, des finances et de l'industrie, “ Décret n°
2003-229 du 13 mars 2003 relatif aux prescriptions techniques
générales de conception et de fonctionnement auxquelles doivent
satisfaire les installations en vue de leur raccordement aux réseaux
publics de distribution”, Journal Officiel de la République Française,
No. 64, pp. 4589-4592, Martie 2003. http://www.legifrance.gouv.fr .
[11] “Technical requirements for the connection of independent generation
to the grid”. Public Power Corporation (PPC) of Greece, 2004.
[12] S.A. Papathanassiou, N.D. Hatziargyriou, “Technical Requirements
for the Connection of Dispersed Generation to the Grid”. Proc. of
IEEE-PES Summer Meeting 2001, iunie 2001, Vancouver, Canada.
[13] IEC 61000-1-1 (1992), Part 1: General – Section 1: Application and
interpretation of fundamental definitions and terms.

Retele Electrice Inteligente

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele Electrice Inteligente

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele Electrice Inteligente - Conf.dr.ing.

Conf.dr.ing. Lucian Toma

2 Reţele Electrice Inteligente

noul concept SmartGrid. Iniţiativele SUA au fost sprijinite de Japonia şi

1.2. Strategia Lisabona [3]

Strategia Lisabona pentru dezvoltare durabilă se conturează în jurul

Reţele Electrice Inteligente 3

consumatorului oportunităţi prin crearea de produse şi servicii flexibile,

Conservarea Schimbări Poluare

4 Reţele Electrice Inteligente

1.3. SmartGrids în viziunea Comisiei Europene [3]

Ideea de reţea “inteligentă” sau “activă” apare ca o consecinţă a

Reţele Electrice Inteligente 5

electroenergetic va fi împărţit între producţia centralizată şi producţia

Centrală eoliană Generare distribuită

Fig. 2. Înglobarea generatoarelor distribuite în sistemele electroenergetice clasice.

6 Reţele Electrice Inteligente

1.4. Viziunea EPRI asupra SmartGrids

Pe de altă parte, în SUA, EPRI efectuează cercetări de cel puţin 10

Fig. 3. Dezvoltarea sistemelor inteligente.

Arhitectura de management industrială utilizează agenţi inteligenţi

Reţele Electrice Inteligente 7

al reţelei sau per ansamblul reţelei. Funcţiile manageriale industriale

1.5. Conceptul de „sisteme electroenergetice perfecte”

Pe aceeaşi filosofie a reţelelor electrice inteligente, Galvin Electricity

8 Reţele Electrice Inteligente

prezintă avantajul că disponibilitatea energiei poate fi optimizată prin

Fig. 4. Abordarea sistemelor electroenergetice pe niveluri [2].

1.6. Strategia privind implementarea reţelelor electrice europene

În cadrul Platformei Tehnologice SmartGrids a fost stabilit un plan

Reţele Electrice Inteligente 9

electrice actuale spre reţele electrice inteligente, care să permită atingerea

1.6.1. Abordarea centrată pe reţeaua electrică

Optimizarea funcţionării reţelei electrice

10 Reţele Electrice Inteligente

folosind şi simulatoare de antrenare care să modeleze cât mai

Reţele Electrice Inteligente 11

Având în vedere că sistemele de comunicaţii constituie un element

1.6.2. Abordarea centrată pe utilizatorii reţelei electrice

Reţelele electrice de distribuţie active

12 Reţele Electrice Inteligente

să facă faţă complexităţii crescute a managementului reţelei în

Reţele Electrice Inteligente 13

managementului consumului la vârful de sarcină, utilizarea mai

Reţele Electrice Inteligente 15

 În prezent, ideea de microreţea a început să prezinte un nou sens

Retelele de distributie incep sa se transforme din retele pasive in

16 Reţele Electrice Inteligente

controlul tensiunii si sistelele de protectii necesita tehnologiilor de cost

Reţele Electrice Inteligente 17

În consecinţă, microreţelele sunt subiectul unei cercetări intense şi

Figura 1. Funcţiile unei microreţele.

Pe lângă infrastructura clasică a unei reţele electrice, ce cuprinde

18 Reţele Electrice Inteligente

monitorizare şi control ce cuprinde produse informatice şi cu ajutorul cărora

Figura 2. Reprezentarea de bază a unei microreţele într-o reţea de distribuţie.

În cazul zonelor izolate, microreţelele pot constitui singura opţiune

Reţele Electrice Inteligente 19

Figura 3. Conectarea la reţeaua electrică a surselor de energie electrică.

2.2. Arhitectura Microretelelor

Figura 4. Ilustrarea microreţelelor.

20 Reţele Electrice Inteligente

În timp ce este fizic conectată la reteaua principală, modul de

Accesul la microreţele poate facilita pe scara larga utilizarea SRE